ROMANUL OBIECTIV, REALIST, TRADITIONAL © = Comentariul romanului. Ion Liviu Rebreanu 1. Definitie. Romanul este o specie proteicd ( care isi schimba fnfatisarea), extrem de complexd si de aceea a cunoscut de-a lungul timpului o mare diversitate tipologicd, este cea mai ampla opera epicd fn prozd cu un numar mare de personaje bine individualizate si angrenate in relatii conflictuale puternice, are o actiune organizata, de obicei pe mai multe planuri narrative, plasata intr-o durata mare de timp si spatii diverse. Romanul este o specie mereu deschisd spre nou gi de aceea clasificarea romanelor este extrem de bogatd: in functie de locul actiunii ( citadine, rurale sau exotice), dup& procedeul dominant de reflectare a vietii (psihologice, comportamentiste sau esistice) sau tn functie de tema (romantice, realiste, naturaliste). Romanul trebuie sa creeze iluzia vietii fara a fi o copie a acesteia. “Tntr-adevér, romanele mint - ele nu pot face altceva - dar acesta este doar un aspect al problemei. Celdlalt este cé&, minfind, ele transpun un adevar ciudat care poate fi exprimat doar disimulat si protejat.” (Mario Vargas Llosa). “Romanele nu se scriu pentru a povesti viata, ci pentru ao transforma, adéugandu-i ceva.” (Mario Vargas Llosa, Adevarul minciunilor). 2. Particularitétile romanului lui Rebreanu. in contextul literaturii interbelice, Rebreanu impune prin ,,Ion" sau Rascoala" formula romanului realist obiectiv, iar fn ,Padurea spanzuratilor", formula romanului psihologic obiectiv.Obiectivitatea romanului consta in absenta oricdrei atitudini sau opinii ale naratorului auctorial, care las& lumea tardneascd evocata sd se desfagoare fn modul ei firesc : ,,fard amestecul meu direct, opera va putea creste si trai mai independent". Naratiunea este la persoana a IIT-a, si se distinge focalizarea 0. Obiectivitatea este, fn opinia lui Eugen Lovinescu, cea mai importanta caracteristicé a romanului lui Rebreanu gi elementul care Ti confera in acel moment istoric modernitatea. Motivatia criticului este aceea c& Rebreanu depaseste granitele restranse ale atitudinii idilice semanatoriste. El nu mai idealizeazd taranul si imaginea satului, ci le prezinta veridic, respectand adevirul vietii. Din perspectiva curentului literar, Rebreanul se proclama un adept al realismului, pe care 1l defineste astfel : ,,viata eternizatd prin migcari sufletesti". Pentru Rebreanu, ca scriitor realist, arta inseamnd creatie de oameni si viata. Romanul trebuie sa sugereze senzatia veridicititii si iluzia vietii : ,,crednd oameni vii, cu viata proprie, cu lume proprie, scriitorul se apropie de misterul eternitaatii". Pentru scriitor, in orice roman este necesara pulsatia vietii. Crearea de tipuri literare, analiza relatiei individ- mediu, stilul sobru, impersonal sunt alte caracteristici ale romanului lui Rebreanu si ale romanului realist in general , don" gi ,,R&scoala" sunt romane traditionale in primul rand prin faptul c& evocd universul satului romanesc, cu traditiile si obiceiurile lui, cu specificul relatiilor interumane. Tot traditiile sunt prezenta persoanei a III- aa naratiunii, focalizarea 0 gi naratorul obiectiv, omniscient. Desi tn momentul aparitiei romanului ,,Ion" Lovinescu aprecia cd acesta este primul roman realist obiectiv modern, afirmatia criticului trebuie interpretata in contextul epocii. Datorita perspectivei contemporaneitatii, ,.Ion" nu poate fi considerat un roman modern. De exemplu, Nicolae Manolescu sustine ca ,,Ion" si ,Rascoala" apartin doricului, adicd primei varste a romanului romanesc. 3. Aplicatii Romanul , Ion" apare fn 1920, an care deschide calea dezvoltarii romanului realist, obiectiv. Tematica este complexd tntrucét materia epicd se subordoneazd pe de o parte temei sociale (sunt ilustrate problema casniciei taranesti, problema paméntului) si pe de o alta parte temei iubirii. Nevoia depdmant si patima dragostei sunt cele 2 ispite pe care le trdieste eroul si care organizeazd intregul text, care va avea 2 mari parti. Tematica este sugeratad prin cele 2 titluri ale romanului, ,,Glasul pamantului" si ,,Glasul iubirii". Geneza Tn orice roman realist, sursa de inspiratie este lumea contingentd pe care scriitorul 0 remodeleazd, o recreeazd artistic, respectand principiul verosimilitatii. Entr-un volum al sdu, ,,Mdrturisiri", Rebreanu precizeaza céteva scene, tipuri umane care au stat la baza romanului de mai tarziu. Scriitorul observa imaginea unui taran imbrdcat in haine de sarbatoare, sdrutdnd pamantul ,,ca pe o ibovnica”. O alt& intémplare auzita de Rebreanu a fost aceea cd un tdran vaduv gi-a batut fiica Rodovica, deoarece aceasta ramasese fnsdrcinata cu un flacdu lenes din sat. De asemenea, tn roman, satul natal al scriitorului, Prislop, devine satul Pripas. Autorul nu copiaza scene din viata, ci le prelucreaza in virtutea propriei sale viziuni asupra satului romanesc : ,,a crea oameni nu tnseamnd a copia dupa natura indivizi existenti. Creatia literara nu poate fi decét sinteza. Geneza romanului este destul de indelungata, de aproape un deceniu. Naratorul este auctorial, o proiectie a autorului, $i dupa cum afirma N. Manolescu, ,,0 voce supraindividuala” sau ,,un monarh invizibil al textului". El relateaza faptele la pers. a III-a, cu o perfectd obiectivitate. Naratorul este de asemenea omniscient si implicit omniprezent, iar de aceea cunoaste tot ce se intémpld in viata exterioara gi interioara a personajelor. Efectul este omniscienta cititorului care stie mai mult decat personajele si le poate judeca pe acestea in cunostinta de cauza. in virtutea omniscientei sia obiectivitatii sale, naratorul este creditabil. Construstructia subiectului Contextul spatio-temporal in carese desfasoara actiunea romanului este un sat din Ardeal de la tnceputul sec. al XX-lea. Modelul real al satului Pripas din roman este Prislopul, pe care autorul I-a cunoscut foarte bine ntrucGt a trait c&tiva ani acolo. in cadrul romanului, numele satului real este schimbat 7n Pripas, cuvant ce simbolizeaza ,,strain”, ,,al nimanui" si sugereaza ideea c& oamenii de aici trdiese sub semnul unui destin tragic. Prima imagine pe care o zdreste cel care realizeazd o intruziune fn lumea satului este 0 cruce straémbd, pe care e rastignit un Hristos cu fata spdlacita de ploi si cuocununita de flori vestejite agatata de picioare". Aceasta imagine este una emblematicd si detine o functie anticipatoare deoarece prevesteste procesul de degradare al umanitatii satului. Topografia satului este prezenta din nou tn maniera realista, prin arta detaliului semnificativ, iar aceste descrieri prezinta o functie simbolica : casa lui Herdelea cu ferestrele ,,dejenitoare", casa lui Glanetagu, al c&rei acoperis pare ,,un cap de balaur”, carciuma lui Avrum gi bisericuta ,,batrand, pleostita si dérapanata". Lumea este stratificata social in tarani si intelectuali, si economic fn bogati si sdiraci. Relatiile interumane sunt adesea conflictuale gi sunt relationate de pamant. Imaginea satului se defineste prin obiceiurile sale, pe care oamenii le pastreaza, desi unele dintre ele par a-gi fi pierdut tncdrcatura sacramentala (hora devine spatiul evolutiei unor numeroase conflicte dintre Ion, Vasile Baciu sau dintre George si Lon), ritualurile de trecere (botezul, nunta si Tnmormantarea). Nunta, care ar trebui si reprezinte pentru o femeie cea mai frumoasd zi a vietii devine pentru Ana momentul fn care ea are revelatia viitoarei sale nefericiri. Timpul narat nu este precizat, dar poate fi dedus cu ajutorul unor indici care sugereaza inceputul sec. al XX-lea. fn Ton” exist’ pe de o parte un timp individualizat, al fiecdrui om, dar exista gi un timp supraindividual, care ignora dorintele oamenilor, aspiratiile lor si care sterge toate urmele dramelor trecute : ,,peste zvarcolirile vietii, vremea vine nepasdtoare, gtergand toate urmele". Conflicte In cadrul romanului exist& numeroase conflicte puternice, care dezvaluie personalitatea bine conturaté a personajelor. Conflictele externe sunt pe de o parte cele sociale $i au'ca punct de pornire patima pamantului : se evidentiaza conflictul dintre Vasile Baciu si Ton, dintre Ion si Ana (Ion nu vede fn Ana o fiinta umand, ci un instrument de dobandire a p&émantului, de unde a rezultat moartea ei prin sinucidere, ce a reprezentat solutionarea conflictului), dintre Herdelea si Belciug, tntrucdt primul isi construise casa pe p&méantul bisericii. Toate conflictele se datoreazd faptului cd oamenii au firi patimase gi fiecare trdieste cu obsesia pamdntului. fn plan intern, se contureazi rivalitatea dintre Ion si George. De asemenea, este evidentiata si confruntarea celor 2 voci, a pamantului gi a iubirii, ceea ce demonstreaza conflictul interior al lui Ion.Constructia discursului narativ Structurarea naratiunii se realizeaza prin tehnica alternantei planurilor. Un plan urmareste evolutia lumii taranesti, avandu-Iin centrul saul pe Ion, iar celalat surprinde problemele micii intelectualitati rurale, in centrul careia se afla tnvatatorul Herdelea. Relatia dintre cele 2 planuri este stabilita prin Titu Herdelea - personaj reflector. Acesta tsi pastreazd o relativa obiectivitate si din acest motiv o poate surprinde fn esenta si in adevarul ei. Rebreanu fnsusi marturiseste cd in mintea sa a luat nastere imaginea unui trunchi din care se desprind ramuri care dau la randul lor nastere altora, pentru ca din cand in cand toate acestea sa se intalneasca, ‘nchegdnd aceeasi tulpind regenerata cu sevd noud. Compozitia este si ea dubl&, opera fiind alcdtuita din 2 mari parti: ,,Glasul pamantului" si ,,Glasul iubirii", iar intre capitolele fiecdruia dintre cele 2 fragmente se pot stabili paralelisme : iubire-blestem, noapte-streang. Relatia incipit-final este extrem de interesanta intrucdt ea confera simetrie si circularitate cartii. Romanul fncepe gi se incheie cu imagini similare, cea a drumului pe care un calator imaginar (cititorul fnsugi) patrunde jn satul Pripas pentru ca th final sa-I pardseascd. ,.Un drum pustiu la inceput nu conduce el insusi fn miezul imaginarului. Acest drum e o metafora a romanescului" (N. Manolescu). Imaginea drumului este cea care ofera coerentd pe de o parte textului, iar pe de alta parte lumii existente in text. Titlurile primului si celui de-al doilea capitol, inceputul si sférsitul accentueaza impresia de circularitate fntrucét intre prima gi ultima pagind se naste o lume. Imaginea horii ofera impresia c& romanul reprezinta un corp sferoid gi ca toate personajele ajung sd fie captive intr-un cere, adic& intre limitele unui destin tragic. Din acest motiv toate personejele importante au statut de victima. Dintre tehnicile narative, mai frecventa este cea a inldntuirii : intre fiecare din cele 2 planuri evenimentele sunt relatate in ordineatn care s-au ntdmplat. Exist& totusi si exceptii de la regula si anume cateva fragmente retrospective - evocarea copildriei lui Ion, a vietii lui Vasile Baciu si elemente anticipative : nunta lui Ion cu Ana, cand aceasta are previziunea viitoarei sale nefericiri. Firul epic este uneori intrerupt de prezenta unor pauze in cadrulc&rora descrierile au un rol atat informativ cat si simbolic. Povestirea sau scena sunt alte modalitéti ale nar@rii fn cadrul romanului. Personajele sunt numeroase, comparativ cu alte romane, bine individualizate, construite intr-o manierd realista. Personajul principal, Ion, este un personaj rotund, eponim, construit pe baza unui conflict interior puternic intre cele 2 patimi care fl macina : glasul pa&mantului i cel al iubirii. Ton este stapanit de instinctul de posesiune a pdméantului, deoarece vede in el o valoare de sine, relatia cu paméantul fiind una aproape erotica (gestul sdrutului), dar pe de alta parte vede in pamant gi instrumentul prin care poate scépa de starea de sdracie care poate genera umilint&. Intr-un sat in care mentalitatea oamenilor este accea c& cei mai buni sunt cei care au mai multe ,,velnite”, Ion doreste dobandirea pamantului gi pentru a castiga demnitatea sociala. Ton este caracterizat direct de catre narator, de caitre invatatorul Herdelea si de catre sotia lui ca fiind un fecior dezghetat, istet, harnic, care iubeste s& munceasca paémGntul. inst pentru Vasile Baciu, Ion este un sGrantoc gi un hot. Personajul este caracterizat $i in mod indirect, prin intermediul faptelor, a gesturilor, prin mimica $i limbaj. El este un om patimas, fapt ce Zl va duce la pierzanie, iar pentru el dragostea pentru pamant este atat de mare incat distruge tn Ion toate celelalte sentimente omenesti. G. Célinescu afirma : ,Ion este o bruta”. El este violent, impulsiv, perseverent, ambitios gi hotrat de a-si fndeplini visul. Este inuman prin modul fn care se poarta cu Florica, pe care desi o iubeste, o pardseste. Devine dintr-o victima fn calau, fiind autorul moral al mortii Anei. Sentimentul paternitatii este si el degradat. Copilul sau (Petrisor) reprezinta un instrument prin care sperda sé isi pastreze pamantul dupa moartea Anei. Conflictul capata proportii uriase. Glasul pdmantului devine mai puternic, determinadndu-| sa 0 pdrdseasca pe femeia iubita. La sfarsit, glasul iubirii izbucneste cu mai multa fortd, iar iubirea pentru Florica ti va provoca moartea. Moartea sa reprezintd un semn al pedepsei divine. Ion redevine victim, este sanctionat pentru vina de a fi dorit mereu ce nu-i apartine. Astfel, el poate fi considerat un personaj tragic deoarece este stapanit de patimi impotriva cdrora nu poate lupta. aVasile Baciu este unul dintre cei mai bogati tarani din sat, care se cis&toreste cu o femeie de la care primise pdmant mult, numai ca, spre deosebire de Ion, el isi iubise sotia si o respectase deoarece {fl transformase Tntr-un om bogat. Dispretuitor fata de cei saraci, si el brutal gi impusiv, o alunga pe Ana. Cruzimea din final este exprimatd prin bucuria pe care o simte la moartea lui Ton. Ana este personajul care apare in mod evident jn postura de victima. Ea ,,se migc& de la inceput pana la sfarsit ntr-un cere vicios [...]. Singura ei vind este de a fi tras la nastere lozul nefericit" (N. Manolescu). Fata uraticd, care fnsa are foarte mult pamant, este vazutd de Ton nu cao fiinta omeneascii, ci ca un mijloc de obtinere a pamantului. Ea ajunge si fie dispretuita de cei 2 barbati pe care fi iubeste mai mult, tatal si Ion. Nunta fi ofera Anei un moment al revelatiei pentru cd acum are certitudinea c& nu va fi niciodata iubita. Durerea ei creste pana la insuportabil si acest lucru provoaca hotdrarea ei de a se sinucide. Nici macar sentimentul paternitatii nu © poate opri de la gestul de sinucidere. George, flacdu bogat, révnit pentru paémantul sau, este molcom, greoi, jns& are acea bundtate a sufletului care fi lipseste lui Ion. Ti este draga Ana, dar renunté la ea in momentul in care igi da seama cd aceasta jl iubeste pe Ton, dar o va lua pana la urma de nevasté pe Florica. La finalul romanului, George iese din starea de pasivitate si devine la fel de patimas ca si Ton. Calmul sau este unul de suprafata. Florica, fat& frumoasd gi sdiracd, este gi ea o victima, desi naratorul o prezinta intotdeauna altfel. Este parasitd e barbatul pe care il iubea, silita sa se marite cu George, iar in final pierde totul. Nu moare ca Ana, dar soarta ei se dovedeste a fi mai tragicd. Invatatorul Herdelea, cu problemele lui familiale numeroase, este cufundat in dorinta sa de a-si vedea fetele maritate. Este antrenat in conflict cu preotul Belciug, deoarece ‘si construise casa pe pamantul bisericii. Este un om respectat $i un bun sfetnic al oamenilor, apropiat sufleteste de ei. Belciug, si el fire patimasa, are obsesia de a ridica o noua bisericd. tn slujba acestui scop fsi canalizeazi toate energiile. Este aspru, intolerant,vindicativ, avand trasaturi nepotrivite cu statutul lui de preot si de aceea oamenii, desi il respectd, se tem de el gi fl evita in general. Titu Herdelea, personaj care traieste un proces de formare, se afld la varsta cautdrii de sine, se lasé prada impulsurilor, fiind stapanit de sentimente patriotice puternice. Limbaj Este ilustrata prezenta stilurilor interne : limbajul naratorului este marcat de obiectivitate, nararea fiind la pers. a ITI-a, fraza este ampla, ramificatd, iar registrul este in general cel al limbii literare. Apar regionalisme. Stilul personajelor este diferentiat de statutul lor social - se observa limbajul taranesc, respectiv registrul regional, iar tn limbajul intelectualilor - registrul neologic. in general, limbajul este aspru, ,bolovanos” si are atributul naturaletii pentru ca, in viziunea lui Rebreanu, scrisul trebuie sd reflecte adevirul vietii. Prefer sa fie expresia bolovanoasd si sd spun intr-adevar ce vreau decat sd fie slefuit si neprecis." (Rebreanu). La nivelul modurilor de expunere predomind naratiunea, dar in cadrul acesteia sunt inserate fragmente descriptive si dialoguri vioaie, avaind atributul naturaletii, prin intermediul cdrora este dezvaluita natura personajelor si conflictele dintre acestea. fn ceea ce priveste stilurile vorbirii, predomina stilul direct, cel indirect aproape lipsind, deoarece naratorul preferd sd-si lase personajele si vorbeasca in loc s& transcrie cuvintele lor.