Caracterizarea generala a determinismului

Determinismul e o parte integranta a ontologiei . Esenta lui consta in recunoasterea existetei unor
relatii de dependenta si de conditionare obiectiva in virtutea carora producerea si existenta
tuturor fenomenelor se realizeaza pe temei propriu .
Problema determinismului e fundamentala atat pentru stiinta cat si pentru filosofie .
Determinismul releva faptul ca universul nu este un haos total , ci configureaza o anumita ordine
data de diversele legaturi cauzale necesare , unele de conditionare , iar altele mult mai slabe ,
intamplatoare , intre fenomene .
Determinismul exprima caracterul determinat al fenomenelor prin ele insele si prin relatiile
reciproce si studiaza totodata aceste forme concrete de determinare si conexiune exprimate prin
categoriile determinismului care sunt :
Interactiunea
Cauzalitatea
Conditionarea
Necesitatea
Intamplarea
Posibilitatea
Probabilitatea
Finalitatea
Libertatea
Ideea caracterului determinat al obiectelor , fenomenelor si proceselor s-a nascut in procesul
practicii , ca reflectare fireasca a unor relatii de determinare existente intre acestea , in realitatea
obiectiva . Constatarile aspectelor de ordine din diferite domenii ale existentei au condus la
formularea teoriei determinismului . Continutul acestei teorii rezida in utmatoarele idei
fundamentale :
Ideea caracterului ordonat structurat al lumii
Ideea ca nimic nu se poate produce fara o cauza determinanta
Ideea ca procesele , fenomenele sunt legate intre ele prin interactiuni complexe
Ideea posibilitatii cunoasterii mecanismului de determinare
Conceptia determinista isi are evolutia sa istorica ; elemente ale acesteia pot fi intalnite inca in
primele sisteme filozofice ale antichitatii .
Spiritul gandirii deterministe a intampinat in evul mediu ostilitatea religiei . Acestea au imprimat
o orientare spiritualista , mistica in intelegerea si explicarea lumii . Ideea determinarii naturale e
inlocuita cu ideea de predeterminare divina .
Ideea de determinism isi croieste drum in secolele XVII-XVIII. Filosofia acestor vremuri pornea
de la afirmatia ca in natura nu exista nici un cel mai mic fenomen fara o cauza precisa si ca
lumea in ansamblul ei se dezvolta , guvernata de legi specifice , obiective proprii .
De un timp incoace ideea determinismului se impleteste cu viziunea sistemica care s-a impus in
chimie , biologie si stiintele sociale .
Determinismul ca teorie filosofica si stiintifica are doua functii :
Functia teoretico-explicativa asupra lumii
Functia metodologica
Orice teorie stiintifica cuprinde doua feluri de enunturi :
Descriptive
Explicative

Metode ale determinismului

Modelul determinismului clasic sau mecanicist
Acest model al determinismului se bazeaza pe absolutizarea cauzalitatii mecanice si a legilor
dinamice , a unei necesitati riguroase , excuzand intamplarea si orice incertitudine . Tocmai
pentru ca intamplarea introduce unele elemente de incertitudine , ea era exclusa . Intamplarea era
socotita doar expresia recunoasterii cauzelor ascunse ale fenomenelor .
Modelul determinismului probabilist
Incepand cu a doua jumatate a secolului XIX , determinismul mecanicist a venit tot mai mult in
conflict cu dezvoltarea stiintelor . Mai intai cu teoria darwinsta a evolutiei speciilor , care lua in
seama si variatiile individuale , intamplatoare ca factor de evolutie ; mai apoi cu teoria
moleculara a caldurii .
In secolul XX , vechiul determinism a fost infirmat de mecanica , statistica ,etc . Noile stiinte
aparute in secolul XX precum genetica , noile teorii asupra evolutiei vietii , cibernetica , teoria
informatiei intra si ele in conflict direct cu conceptia determinismului mecanicist .
Criza determinismului a insemnat in fond o criza a modelului mecanicist care nu putea admite
hazardul si libertatea umana .