http://www.scritub.com/geografie/ecologie/EFECTUL-POLUANTILOR-AUTOASUPR195424817.

php

1.2.
ELEMENTE
POLUAREA SOLULUI

SPECIFICE

Din cele aratate, a reiesit ca solul este suport si mediu de viata

pentru plante si fauna specifica terestra, principalul mijloc de productie
vegetala agricola si forestiera. Activitatile de productie amplificate de la o
etapa la alta de dezvoltare a societatii umane au provocat si provoaca
fenomene care polueaza si degradeaza solurile n diferite moduri.
Dupa Rauta C. si Crstea St. (1983), prin poluarea solului se
ntelege orice actiune care produce dereglarea functionarii normale a
solului ca suport si mediu de viata n cadrul diferitelor
ecosisteme naturale sau antropice (create de om),
Dereglarea se manifesta prin:
1) degradarea fizica (ex: compactarea stratului de sol subarabil,
degradarea structurii solului);
2) degradarea chimica (ex.: poluarea solului cu metale grele, cu diverse
pesticide, modificarea pH-ului solului etc.);
3) degradarea biologica (ex.: poluarea solurilor cu germeni patogeni);
4) degradarea radioactiva (poluarea radioactiva).
Aprecierea efectului degradant al poluarii se face prin indicii sintetici
care constau n:
a) deprecierea recoltei calitativ si/sau cantitativ;
b) cresterea cheltuielilor necesare pentru mentinerea recoltei la parametri
cantitativi si calitativi anteriori poluarii.
Expresia valorica poate fi data si de restrictiile datorate deteriorarii
recoltei ca urmare a prezentei reziduurilor de substante poluante
(pesticide, metale grele etc.) si agentilor patogeni etc. preluati din sol
(exemple: interdictia comercializarii legumelor cu continut prea mare de

nitrati sau restrictiile n utilizarea furajelor provenite din terenuri

contaminate cu Pb). Tot o expresie a starii de poluare a solului sunt de
asemenea, cheltuielile de amenajare antierozionala a solului, sau
cheltuielile de drenaj pentru prevenirea salinizarii etc.
Deci, poluarea solului include nu numai sau preponderent poluarea
chimica, ci ntreaga gama a proceselor de degradare a lui (Rautu C. si
Crstea St., 1983). De multe ori sunt chiar greu de separat cauzele care
genereaza degradarea nsusirilor solului, ntre un proces natural si o
anume actiune a omului sau favorizata de om prin activitatea sa. Asa se
explica unele puncte de vedere diferite n definirea si clasificarea
fenomenului de degradare - poluare a solului (Fhrea N., 1997) La
evaluarea gradului de depreciere a solului se are n vedere nu numai
solul, ci ntreg ansamblul de implicatii n lantul si reteaua trofica: sol
microorganisme - plante superioare - animale- om - societatea umana biosfera, deci o abordare sistemica.
n ceea ce priveste depoluarea, solul prezinta, de asemenea
specificitati n comparatie cu aerul si apa.
Aerul si apa sunt sisteme de complexitate mult mai redusa decat
solul. Poluarea lor consta n impurificare, deci patrunderea poluantilor n
masa lor (n cazul aerului si al apei se ia n considerare sensul
termenului polluo-ere = a murdari). Prin epurare, aerul si apa si
recapata caracteristicile initiale, iar aceasta epurare se poate realiza ntrun grad avansat si relativ repede.
n ce priveste solul, care este un sistem mult mai complex:
1) poluarea consta nu numai n patrunderea poluantului, ci si n
provocarea de dezechilibre, fiindu-i afectate functiile sale
fizice, fizico-chimice, biologice si biochimice, n ultima
instanta, fertilitatea.
2) nlaturarea poluantului este de obicei foarte dificila si de
durata, uneori practic nerealizabila (ca exemple pot servi
degradarea solului prin eroziune, poluarea cu metale grele,
poluarea cu materiale radioactive);
3) ntreruperea patrunderii poluantului ca urmare a nlaturarii
factorului perturbator, nu duce ntotdeauna implicit, la
depoluarea solului si la revenirea solului la nsusirile initiala,
la refacerea imediata a fertilitatii.

1.3. CLASIFICAREA
POLUARE A SOLULUI

PROCESELOR

DE

DEGRADARE

O sistematizare a proceselor de degradare a solurilor (terenurilor),

foarte variate ca natura si efecte, este prezentata schematic mai jos. n
functie de actiunea lor asupra profilului de sol, se disting doua mari
procese de degradare:
1) procese care duc la deteriorarea unor nsusiri ale solului fara a afecta
nsa solul (profilul) n ansamblul lui;
2) procese care afecteaza profilul de sol, ducnd la distrugerea partiala
sau totala a solului sau la acoperirea lui ori scoaterea solului din functia
sa normala.
Pentru identificarea, caracterizarea, clasificarea si cartografierea
solurilor poluate, Rauta C. si colab. (1983) au elaborat o clasificare la
nivelul a patru ranguri sistematice: clasa, tip, grad, varianta de poluare,
lund n considerare natura si sursa poluarii, gradul de poluare,
activitatea care generaza poluarea.
Clasificarea proceselor de degradare - poluare a solurilor induse de
om

Categorii de
degradare

Tipuri de
procese de
degradare/
distrugere

Subtipuri de degradare

- Destructurare
- Compactare
1. Procese fizice - Formare de crusta, ntarire
- Plintizare
- Poluare radioactiva
A.

2.
Procese - Acidifiere
chimice
acide,levigare

prin

fertilizare,

caderi

(ploi)

Deteriorarea
proprietatilor
soiurilor prin:

- Poluare cu compusi toxici prin depuneri de

substante chimice sau emisii industriale.

3.
Procese - Reducerea populatiei de m/croorgamsme
biologice
- Reducerea populatiei de macro si mezofaun
- Poluarea cu agenti patogeni.
- Exces de apa (nmlastinire) si anaerobioz
4.
Procese - Salinizare si/sau sodizare
complexe
- Desertificare
- Epuizarea fertilitatii
B.

- Eroziune prin apa (de suprafata sau de adncime)

Distrugerea
solului prin: 5. Dislocare

- Eroziune eoliana
- Deplasare de mase de pamnt
- Excavare

6. Acoperire

- Acoperire (colmatare) cu sedimente nefertile

- Acoperire cu deseuri, steril, cenusi, deponii etc.

7. Pierdere de - Pierdere de teren prin constructii, pavaje, amenajari

teren
de lacuri etc.
1.4. DEGRADAREA - POLUAREA CHIMIC
Degradarea chimica se refera la modificari nefavorabile ale unor
nsusiri chimice sau fizico-chimice importante ale solului. Cele mai

cunoscute procese de degradare chimica sunt acidifierea si poluarea

chimica.
Acidifierea solurilor se poate produce prin urmatoarele actiuni
antropice: fertilizarea neechilibrata a solurilor cultivate; caderi sau ploi
acide generate de unele emisii industriale; drenarea solurilor
mlastinoase care contin pirita. Se impune precizarea ca nu poate fi
considerat proces de degradare (indus de om) procesul natural de
spalare (levigare) a solurilor formate n zone umede n care sarurile din
sol si bazele retinute de complexul argilo-humic sunt treptat ndepartate,
locul lor fiind luat de ionii de H + care produc acidifierea solului, n
schimb, se considera degradare antropica accentuarea acestui proces
prin actiunea omului, acidifierea cauzata de o fertilizare neechilibraia ce
se produce pe solurile cultivate n cazul ca se folosesc ngrasaminte
minerale cu potential de acidifiere (ngrasaminte cu azot) n doze mari si
aplicate unilateral. Cauza acidifierii este absorbtia de catre plante n
proportie mai mare a cationului dect a anionului (ca n cazul CI,
(NH4)2SO4) sau a altor procese ce au loc n sol, ndeosebi de oxidare. Sau observat, n numeroase experiente efectuate n tara noastra, scaderi
cu 0,4-0,5 unitati de pH ale reactiei solurilor fertilizate cu doze ridicate de
azotat de amoniu sau de uree.
Scaderea reactiei solului poate sa conduca la mobilizarea Al care
este toxic pentru majoritatea plantelor de cultura.
Acidifierea nu se produce pe solurile care contin carbonati sau care
sunt amendate cu calcar, ci n general pe solurile cu o capacitate de
tamponare ridicata.
Comportarea diferitelor soluri la acidifiere depinde de capacitatea lor
de a se opune la modificarea reactiei, cunoscuta sub denumirea
de capacitate de tamponare, determinata ndeosebi de: textura, continut
de humus, capacitatea de schimb cationic, pH, gradul de saturatie n
baze si continutul de carbonati. Pe aceasta baza au fost definite clasele
de vulnerabilitate a solurilor la acidifiere, cele mai vulnerabile fiind
solurile nisipoase, sarace n humus si cu reactie acida, iar cele mai putin
vulnerabile cele bogate n carbonati.
Apa drenata din solurile acide poate sa duca la acidifierea apelor de
suprafata, cu efecte nefavorabile asupra pestilor.
Poluarea chimica este subtipul de degradare a solului prin
intermediul unor substante chimice, uneori straine de sol, ajunse n sol

n urma unor activitati antropice. Ea are origini si mbraca forme foarte

variate, ca si activitatile umane ce le genereaza.
Poluarea cu diferite substante aduse odata cu ngrasamintele
minerale poate avea loc pe terenurile agricole pe care se aplica cantitati
mari de ngrasaminte, n cazul ngrasamintelor cu azot, surplusul de N
este levigat n profunzime si poate ajunge n apa freatica polund-o sau
se poate reduce si trece n atmosfera ca azot sau ca oxid de azot, iar n
ceea ce priveste fosforul si potasiul din ngrasamintele corespunzatoare,
riscurile poluarii sunt reduse, deoarece acestia sunt de regula fixati de
catre compusii minerali n sol. Uneori nsa, ngrasamintele aplicate pe
terenurile n panta pot ajunge prin spalare la suprafata, o data cu
particulele de sol (prin eroziune) n lacuri, determinnd eutrofizarea
acestora.
Odata cu ngrasamintele, pot ajunge n sol si alti ioni cum ar fi cei de
Cl (din KCI) sau F+ si SO-42 (din ngrsamintele cu P), dar cantitatea lor
este foarte mica si nu reprezinta pna n prezent un pericol ecologic. n
cazul F este necesara urmarirea acumularii lui n viitor.
+

Apele uzate sau namolurile rezultate de la complexele zootehnice

sau cele provnite de la statiile de epurare ale oraselor sunt adesea
distribuite pe terenurile agricole (ca ape de irigatie) n vederea epurarii.
Acest procedeu are avantaj ca se utiliziaza ncarcatura lor n N, P, K, etc.
ca elemente nutritive, dar si dezavantajul pericolului de crestere prea
mare n sol a cantitatii unor nutrienti, a continutului de metale grele, de
saruri usor solubile, de sodiu schimbabil. Din aceasta cauza aplicarea
acestora trebuie facuta cu multa grija, respectnd cu strictete anumite
normative stabilite prin cercetari speciale si controlnd permanent
ncarcatura solului cu diferite substante, dar si cu agenti patogeni. Nu se
accepta aplicarea lor pe terenurile cultivate cu legume ce se consuma in
stare proaspata.
Poluarea cu pesticide a devenit o problema n ultimele
decenii datorita extinderii folosirii acestor substante toxice selective pe
terenurile agricole. Pesticidele sunt n general compusi organici cu
greutate moleculara mica si solubilitate diferita n apa, de compozitie si
de nsusiri foarte variate. n sol, cele mai multe pesticide se descompun
prin procese variate ca: hidroliza, spalare, oxidare-reducere, volatilizare,
de descompunere foto-chimica si, mai ales, descompunere biologica.
Alte pesticide sunt greu de descompus, astfel ca si prelungesc mult
existenta n sol avnd deci o persistenta mare. Pesticidele
organoclorurate (DDT, HCH) sunt dintre cele mai persistente aceasta

fiind una dintre cauzele pentru care se mai folosesc foarte putin sau
chiar sunt interzise (DDT); locul lor este luat de pesticidele
organofosforice, mult mai usor biodegradabile.
Principalele caracteristici ale pesticideior care trebuie cunoscute n
vederea folosirii acestora sunt: toxicitatea, specificitatea si persistenta
Specificitatea pesticideior se refera la gradul lor de selectivitae a
efectelor, n sensul ca actiunea lor se rasfrnge numai la organismele
tinta sau are consecinte si asupra altor organisme. Frecvent s-a
observiat influenta negativa asupra microorganismelor din sol.
Persistenta pesticideior - durata ramnerii lor n sol, a remanentei
lor - se exprima, de regula prin perioada de njumatatire, adica timpul
necesar pentru scaderea la jumatate a concentratiei din sol a
pesticidului. Perioada de njumatatire variaza de la 2-4 ani n cazul unor
pesticide organoclorurate, pna la 0,1- 0,2 ani n cazul carbamatului
sau a pesticidelor organofosforice.
Persistenta ridicata poate sa duca, pe termen lung, la acumularea
de pesticide n sol peste limitele admisibile, cu consecinte daunatoare
pentru planta - animal - om, deoarece patrund n lantul trofic.
Este deci necesara urmarirea continutului de pesticide n sol putin la
intervale de 2-3 ani, mai ales a celor mai toxice, cu persistenta idicata si
cu capacitate mare de translocare. n plus, mnuirea acestor pesticide
prezinta o serie de riscuri, asa cum rezulta din arborele dificultatilor la
utilizarea lor, schitat . (dupa Baicu T.,1995)