MIRCEA NEDELCIU de Alex.

tefnescu
(http://www.romlit.ro/mircea_nedelciu)
PROZ SCURT. Aventuri ntr-o curte interioar, nuv., Buc., CR, 1979 (cupr.
Aventuri ntr-o curte interioar, Curtea de aer, Simplu progres, 8006 de la Obor la Dlga,
Cocoul de crmid, Istoria brutriei nr. 4, Un purttor de cuvnt, Excursie la cmp,
Cdere liber n cmpul cu maci, Zgomote, locuri, interferene..., O traversare, MarieFrance n Piaa Libertii, Cltorie n vederea negaiei) * Efectul de ecou controlat, Buc.,
CR, 1981 (cupr. Nora sau Balada znei de la Blea-Lac, Christian voiajorul (transmisiune
direct), Jenny sau Balada preafrumoasei conopiste, Balada tnrului lup, Ion, fiul de
geamba, Buzunare cu pumni, buzunare cu bomboane, Mrturisirile doamnei Eva
Zaievici ctre chiriaul su Constantin, Efectul de ecou controlat, Greva de zel, Partida
de "taxi-sauvage", Mesaje (transmisiune direct), Trgul de animale mici, peti de
acvariu, psri cnttoare..., Maistrul Ilie Razachie i d concursul, Claustrofobie) *
Amendament la instinctul proprietii, Buc., Em., 1983 (cupr. Povestirea eludat,
Tipografi i topografi, Provocare n stil Moreno, La faa lucrului, O zi cu proz scurt,
Amendament la instinctul proprietii, Voiajul chimic, Calul cu fru ncorporat zburd
drept spre inta dinainte stabilit, Aciunea (romanului) "Black Money", Decalogul, O
cutare n zpad) ? i ieri va fi o zi, proz scurt, Buc., CR, 1989 (cupr. Dansul
cocoului, Probleme cu identitatea, Crizantemele din tundr, Tnguire de mior, Ora spre
zero, Fahrenheit 91,4, Cltorie n jurul satului natal, Imediat veni toamna, DEX 305,
Ct timp eti invizibil, mprejurarea iunie sau "Fabula rasa", i ieri va fi o zi, Primul exil
la cronoscop; primele opt texte sunt grupate n cap. I. Cltorie n jurul satului natal,
celelalte - n cap. II. i ieri va fi o zi) * Povestea povetilor generaiei '80, Buc., Nem.,
1998 (cupr. i Povestea povetilor de Ion Creang).
ROMANE. Zmeura de cmpie (roman mpotriva memoriei), Buc., Mil., 1984 (ed. a
II-a, Buc., Gramar, 1999) * Tratament fabulatoriu, cu o prefa a autorului, Buc., CR,
1986 (ed. a II-a, Buc., All, 1996) * Femeia n rou, n colab. cu Adriana Babei i Mircea
Mihie, Buc., CR, 1990 (ed. a II-a, Buc., All, 1997) * Zodia scafandrului, Buc., Comp.,
2000 (roman neterminat).
*
O parte din proza scurt se regsete n antologiile Arhipelag - proz scurt
contemporan (1970-1980), ant. i pref. de Mircea Iorgulescu, Buc., Em., 1981, Desant
'83, ant. ngr. de Ov. S. Crohmlniceanu, Buc., CR, 1983 (ed. a II-a, Pit., 45, 2001),
Nuvela i povestirea romneasc n deceniul opt, ant. i st. introd. de Cornel Regman,
Buc., Em., 1983, Generaia '80 n proza scurt, ant. de Gheorghe Crciun i Viorel
Marineasa, Pit., 45, 1998, ca i n cartea lui Al. Th. Ionescu, Mircea Nedelciu monografie, antologie comentat, receptare critic, Braov, Ed. Aula, col. "Canon", 2001.
n totalitatea ei, proza scurt a fost retiprit, sub supravegherea autorului, n vol. :
Mircea Nedelciu, Aventuri ntr-o curte interioar, ant. de autor, cu o pref. de Ion Bogdan
Lefter i o postf. de Sorin Alexandrescu, Pit., 45, col. "80", seria "Antologii", 1999.

Prejudeci n legtur cu proza lui Mircea Nedelciu

Ca i ali autori din generaia lui, Mircea Nedelciu a avut grij s-i califice el nsui
modul de a scrie, naintea criticilor literari, iar criticii literari (nu toi, dar aproape toi) iau preluat ideile, din comoditate sau din snobism (nou-venitul intimida cu aerul lui de
agent al ultimei mode literare). El pretindea, nainte de toate, c vrea s i elibereze pe
cititori de mistificarea la care i supun de sute de ani scriitorii, crendu-le, cu ajutorul
unor trucuri, iluzia de realitate. ntrindu-i spusele, diveri comentatori au susinut i ei c
Mircea Nedelciu "refuz s se lase dus de uvoiul ficiunii sale i o denun ca atare
cititorului" (Paul Dugneanu), c el "demasc iluzia realist" (Constantin Sorescu) etc.
Chiar i cel mai recent exeget al prozei lui Mircea Nedelciu, Al. Th. Ionescu (de altfel, un
fin analist) laud "demistificarea" ntreprins programatic de prozator: "O dat
dezvluit, mistificarea i pierde nocivitatea."
Ideea este nu numai fals, ci i de un irezistibil comic involuntar. Cine "demasc",
"demistific", "denun" caracterul iluzoriu al "realitii" inventate de un scriitor se afl n
situaia cuiva care, intrnd intempestiv ntr-o sal de cinematograf, n timpul proieciei
unui film, ar ncepe s strige: "Frailor, nu v lsai nelai! Ceea ce vedei nu e realitate.
Sunt doar nite imagini, proiectate pe o pnz."
Fiecare cititor, cnd deschide o carte, tie bine c intr ntr-un spaiu fictiv, c este
vorba de o convenie. Poate numai cte un adolescent, de educaia cruia nu s-a ocupat
nimeni, mai confund realitatea creat de scriitor cu realitatea. Cititorii propriu-zii, cu o
minim pregtire intelectual, "alfabetizai" din punct de vedere cultural, nu fac niciodat
o asemenea confuzie. De altfel, plcerea lecturii tocmai pe cunoaterea regulilor jocului
se bazeaz. Cnd citim, admirm arta cu care este creat iluzia de via, nu ne substituim
naiv personajelor crii. Iluzia este tratat ca iluzie de mii de ani, de cnd exist literatura.
Alt idee fals n legtur cu Mircea Nedelciu, lansat tot de el nsui, este aceea c
proza lui promoveaz o relaie democratic ntre scriitor i cititor. n diverse interviuri,
rspunsuri la anchete, texte teoretice, Mircea Nedelciu a susinut, cu mare insisten, c a
trecut vremea n care "instana auctorial" impunea o anumit versiune, iar "receptorului"
nu-i rmnea dect s o accepte, pasiv. Spre deosebire de aceti scriitori-dictatori din
trecut, scriitorii generaiei '80 i-ar consulta pe cititori n fiecare etap a "demersului
narativ", dndu-le posibilitatea s opteze pentru o variant sau alta, stabilind cu ei o
relaie "interactiv".
i aceast tez este de nesusinut. Unii dintre scriitorii generaiei '80, i Mircea
Nedelciu n primul rnd, explic, ntr-adevr, n textele lor c se afl la masa de scris, c
nc nu s-au decis ce nume s-i dea unui personaj i nici ce soart s-i rezerve, c au mai
multe soluii etc. Dar particip n vreun fel cititorul la tribulaiile lor? Are vreo
posibilitate s intervin? El doar asist la gesticulaia demagogic a autorilor i constat,
apoi, c acetia i-au continuat naraiunea tot cum au vrut ei. Dac ar fi lipsit de umor,
cititorul ar putea chiar s se supere, considerndu-se victima unei... mistificri.
Tehnologia construciei de texte
Sunt i idei pe care Mircea Nedelciu, dup ce le-a pus n circulaie, le-a retras. Aa
s-a ntmplat cu teoria sa despre "ingineria textual", preluat de la scriitorii francezi
grupai n jurul revistei Tel Quel, teorie care a adus ntregii lui generaii supranumele de

"textualiti" (transcris "textiliti" n pamflete). Strategii generaiei descoperiser ntre

timp o mai bun formul de promovare a literaturii optzeciste - apartenena la
"postmodernism".
La fel a procedat Mircea Nedelciu ca propagandist al prozei scurte. Dup ce a
prezentat-o, ani la rnd, ca pe un gen superior romanului (pentru a minimaliza meritele
unor romancieri ca Marin Preda, Nicolae Breban sau Augustin Buzura, cu o poziie altfel
greu de clintit n ierarhia literar), a nceput s scrie el nsui romane.
n ceea ce-l privete, proza scurt s-a dovedit, ntr-adevr, un gen mai norocos dect
romanul. "Nuvelele" lui Mircea Nedelciu, reetichetate ulterior drept "texte", se citesc cu
mai mult interes dect romanele lui, complicate inutil, greoaie, nerelevante din punct de
vedere literar.
n proza sa scurt - grupat n volumele Aventuri ntr-o curte interioar, 1979,
Efectul de ecou controlat, 1981, Amendament la instinctul proprietii, 1983, i ieri va fi
o zi, 1989, Povestea povetilor generaiei '80, 1998 i nsumnd aproximativ 750 de
pagini -, Mircea Nedelciu face deliberat vizibile procedeele literare folosite. Modul cum
povestete devine mai important dect ceea ce povestete.
Trebuie precizat ns c prin procedee el nelege numai elemente prozaice de
tehnic narativ, cum ar fi trecerea verbelor de la persoana nti la persoana a doua sau a
treia, alternarea planurilor temporale, inserarea de citate, transcrierea fidel a limbii orale
i, la un moment dat, chiar versificarea naraiunii. Nu ntmpltor Mircea Nedelciu se
declara ncntat de performana lui Georges Perec de a fi scris un roman din care lipsete
cu desvrire litera e i apoi a altui roman n care e reprezint singura vocal existent n
cuvinte. Metode mult mai subtile de provocare a emoiei de ctre scriitor nu intrau n
vederile lui.
Din cauza acestui mod restrictiv (aproape gramatical) de a nelege tehnica narativ,
proza sa scurt are factura unui joc literar studenesc, ilustrnd - ca i n cazul altor
reprezentani ai generaiei '80 - o imaturitate intelectual eternizat surztor.
Dup ce iese din nchisoare i se aaz la masa de scris pentru a "povesti" cum a
fost acolo, prozatorul nu gsete altceva mai bun de fcut dect s conjuge la toate cele
trei persoane, cu spirit ludic, verbele folosite de "instana narativ":
"Coboar scara cu mult atenie, pipind fiecare treapt cu ambele tlpi..."
"i numai cu cteva ore n urm nc i mai aranjai ptura pe patul de fier..."
"Apoi ne splam minile i faa i ne ntorceam cu regret n camer..." etc.
Suntem departe de O zi din viaa lui Ivan Denisovici...
Luna de miere a relaiei cititor-autor
Spiritul ludic nu este condamnabil, n sine. Practicarea lui mecanic ns, n orice
mprejurare, fr graie, poate deveni la fel de plictisitoare ca solemnitatea. Mircea
Nedelciu era un prozator inteligent i inventiv, lucid pn la cinism, cruia i lipsea ns
simul artistic.
i Caragiale (fr s fac parad de textualism sau postmodernism) folosea, cu mare
mobilitate, tot felul de tehnici narative de genul celor descoperite sau redescoperite de
succesorul lui optzecist. Dar cum o fcea! S ne gndim numai la modul cum este
utilizat oralitatea n Momente i schie. Este vorba, de fapt, de o esen de oralitate, de o
limb vorbit reconstruit, cu talent literar. Mircea Nedelciu, avnd i el spirit de

observaie i perspicacitate, dar nu i talent literar, procedeaz ca un tehnician dintr-un

laborator de fonetic, nregistrnd pur i simplu limba strzii:
"...hai la mas curat... Dracu s te blesteme la toat lumea sntoas. ...am
nregistrat, am nregistrat i-i zic sru mna... am nregistrat. ...Cu plcere, v doresc
sntate!... uite-uite-uite!... uite-uite..., care, bre, la cuu...? la, cu plovru la, b, e cun co d-la... tii un' s duce acuma?... E?... Uite-l, umbl cu cou la mare... a ieit chiar
p u acu... Da!...
...un copil, un biat p'acolo... Dar...
...O cafea aici, da?...
...Hai c vine-napoi imediat...
...Ce dac-i face? Tu di ce faci?... Adic dumneata n-ai vrea?... eeeeu?... Da. ...Pi
di ce s vreau?... Io l-am ntrebat dac i-ai dat tu. Dac i-ai dat... I-am dat dou
persoane... D-i matale, bre!...
I-am dat, nea Miu!... Domne, hai afar!
...S n-o faci cu ap cald!... O face cu ap fiart i iese tot gustul din ea!... Nu, nu,
nu, are la chiuvet ap ct vrea... Nu are timp el... ea ct e d cald, s se... Stai s-i
explic... Explicaia e foarte clar!... Nu tii, nu ine personal s fac cafeaua... Eeee! tii
ce-i spune el buctarului?... apte cafele, zice, apte cafele vreau, apte cu zahru separat
i dou normale... Fugi, domne, d-aici!... Ei, na!... apte cafele cu zahru separat i doo...
aaapte cafele..." (Trgul de animale mici, peti de acvariu, psri cnttoare...)
Pe un lingvist interesat de limba romn vorbit, un asemenea text poate s-l
captiveze. Dar pe un cititor aflat n cutarea frumuseii literare - nu. Dup lectura
primelor fraze, care dau o anumit senzaie de prospeime, curiozitatea ncepe s se
sting. Luna de miere a relaiei cititor-autor se termin repede i se instaleaz plictiseala
vieii conjugale.

Mircea Nedelciu s-a nscut la 12 nov. n com. Fundulea din jud. Ilfov, ca fiu al
Mariei i al lui tefan Nedelciu, agricultor i funcionar la CEC. Dup absolvirea colii
generale de opt clase din Fundulea, a urmat cursurile liceului din Brneti, iar n perioada
1969-1973 - pe cele ale Facultii de Filologie a Universitii din Bucureti, secia
romn-francez.
n timpul facultii i civa ani dup terminarea ei a frecventat, mpreun cu colegi
de generaie care vor deveni i ei scriitori (Constantin Stan, Gheorghe Iova, Gheorghe
Crciun, Ioan Lcust, Sorin Preda, Ioan Flora, Gheorghe Ene, Emil Paraschivoiu)
cenaclul Junimea al Facultii de Filologie, condus de Ov. S. Crohmlniceanu i a
participat (ntre 1970-1973) la realizarea unei reviste studeneti artizanale, Noii.
Aflat n situaia de a-i ctiga singur existena, accept, cu umor, locuri de munc
modeste: ghid la ONT, profesor de coal general, librar la librria Editurii Cartea
Romneasc, funcionar la Uniunea Scriitorilor. Inteligent i ironic, sociabil, la curent cu
teoriile literare de ultim or din Occident (asupra crora se informeaz citind reviste
franuzeti), ntreine oriunde se afl o atmosfer de emulaie intelectual. Datorit
prezenei lui, librria Editurii Cartea Romneasc se transform la un moment dat ntr-un
club literar sui-generis, frecventat de "optzeciti" i de simpatizani din alte generaii.

n 1977 debuteaz cu proz scurt (Un purttor de cuvnt) n revista Luceafrul.

Printr-o coinciden, la scurt vreme dup debut, n mprejurri legate de munca la ONT,
este arestat pentru "deinere ilegal de valut" (n conformitate cu o lege absurd din
timpul lui Ceauescu, care pedepsea cu nchisoarea chiar i deinerea unui singur dolar
SUA). Dup dou sptmni este eliberat. Public, tot n Luceafrul, proza Curtea de aer,
n care povestete cum a fost la nchisoare. n 1979 i apare i prima carte, Aventuri ntr-o
curte interioar, cuprinznd proz scurt. Volumul, remarcabil prin folosirea la rece, fr
nici o tresrire de emoie, a tehnicilor narative, este primit favorabil de critica literar i i
aduce un premiu al Uniunii Scriitorilor. Crile urmtoare au i ele, toate, ecou.
n mod straniu, n 1982, Mircea Nedelciu public n SLAST un pamflet vehement i
insulttor la adresa postului de radio "Europa Liber", iar n 1986, ntr-o prefa la
romanul Tratament fabulatoriu, susine c sistemul capitalist este ostil creaiei artistice, n
timp ce sistemul socialist preuiete arta, de care are nevoie n procesul de formare a
omului nou (proces aprobat implicit de autorul prefeei).
Dup 1989 este, succesiv, secretar al Uniunii Scriitorilor, redactor la revista
"optzecitilor", Contrapunct, lector de lb. i lit. rom. la Univ. "Paul Valry" din
Montpellier, pre. al asoc. cult. romno-franceze Euromedia (care face, printre altele,
comer cu reviste franuzeti). i descoper i i afirm, fr complexe, o vocaie de om
de afaceri. Solidar cu generaia lui, se disociaz de Uniunea Scriitorilor, pe care o calific,
fr justificare, drept o organizaie stalinist i nfiineaz, mpreun cu ali nemulumii,
Asociaia Scriitorilor Profesioniti, n replic la Uniunea Scriitorilor.
O boal a sngelui, de care sufer nc dinainte de 1989, se agraveaz vertiginos,
pn cnd devine obligatorie efectuarea unui transplant de mduv osoas la un spital din
Frana. Pentru strngerea banilor necesari transplantului i tratamentului post-operatoriu
(extrem de costisitoare) se mobilizeaz aproape ntreaga lume literar i artistic
romneasc, inclusiv Uniunea Scriitorilor. Intervine n cele din urm nsui Guvernul
Romniei, oferind la rndul lui un ajutor bnesc.
Dup operaie, Mircea Nedelciu revine optimist n Romnia, dar n scurt vreme
starea sntii lui se nrutete din nou. Refuznd s abandoneze lupta, este foarte
activ, organiznd monitorizarea ntregii producii de carte din Romnia (programul Topul
naional de carte), colabornd la ziare i reviste, pregtind pentru tipar o integral a prozei
sale scurte, de aproximativ 750 de pagini, administrndu-i afacerile, ngrijindu-i via de
vie de la Fundulea. Ultimii doi ani i-i petrece ntr-un scaun cu rotile. Marcat de suferine
cumplite, lucreaz la un nou roman al su, Zodia scafandrului, care va rmne
neterminat. Moare nainte de a atinge vrsta de 50 de ani, la 12 iulie 1999.

Comedia naratiunii si structurile romanului latent

Romanul latent intre solitudine si dialog
Comedia naratiunii, pentru Mircea Nedelciu, este o divina comedie a
suprapunerii si intretaierii vocilor, scriiturilor, genurilor si speciilor literare, intr-un
discurs narativ extrem de alert. In paginile acestui scriitor, prozatorul si teoreticianul

isi dau mina pentru o actiune textuala novatoare, cu consecinte imediate in modul de
a scrie si a vorbi despre naratiune. Adept al dialogismului ca element esential al
operei, Mircea Nedelciu considera ca proza literara este un limbaj foarte complex,
bazat in general pe posibilitatea de a construi fraze coerente utilizind fragmente din
limbaje cit mai diverse (limbaje ale grupurilor sociale, ale profesiilor, ale marginalilor,
ale autoritatii, ale epocilor, zilelor si orelor social-istorice). Privind retrospectiv, se
poate spune ca opera lui Mircea Nedelciu este o varianta autohtona a drumului parcurs
de literatura postmodernista de la epuizare la reimplinire (replenishment, in varianta
John Barth).
Fundamental diferita de mentalitatea, dominanta epoci la rind, referitoare la
genurile si speciile epicului si la raporturile dintre acestea, convingerea prozatorului
roman considerat, inca de la debutul sau editorial din 1979, liderul generatiei 80
este ca regulile de separare a textelor in roman, pe de o parte, si proza scurta, pe de
alta parte, sunt conventionale, neesentiale, introduse din necesitati metodologice.
Respectarea lor este o concesie si, deci, un roman foarte roman este un esec.
Desi in peisajul literar romanesc al anilor 80 afirmatia tinarului, pe atunci,
prozator putea sa para socanta, nediferentierea genurilor este una dintre ideile
impartasite cu entuziasm de prozatorii postmoderni, si asta nu neaparat din spirit
polemic fata de tipul de literatura practicat anterior, si cu atit mai putin din dorinta de a
fi cu orice pret originali. Motivatia unei atari optiuni trebuie cautata in atitudinea pe
care prozatorul postmodernist o are fata de realitate si fata de statutul autorului in
raport cu lumea si cu propria sa opera. Intr-o lume din ce in ce mai incoerenta al carei
deziderat este Dialogul prozatorii romani postmoderni devin constienti de necesitatea
dinamitarii granitelor arbitrare dintre genuri si specii pentru a elibera povestirea din
capcana ideologiei, specifica romanului politic atit de gustat de public si de critica in
anii dictaturii comuniste. Preluind distinctia facuta de Walter Benjamin intre roman si
povestire (novel si story), sint tentata sa vad in momentul resuscitarii povestirii in
literatura noastra, marcat de numarul mare de volume de proza scurta cu care scriitorii
generatiei 80 debuteaza masiv, in primii ani ai deceniului noua, inceputul unei crize a
romanului, frecvent invocata si evocata in paginile revistelor literare de la noi.
Spre deosebire de individul solitar care este autorul de roman, rupt de lume si
intors spre sine insusi, cel care spune/scrie povestiri este o fiinta eminamente sociala,
un om care isi povatuieste cititorii (in viziunea aceluiasi Walter Benjamin, in The
Storyteller, 1936).
Nu cred in solitudinea absoluta a celui care scrie, marturisea Mircea Nedelciu
intr-un interviu din aprilie 1988, in care pleda pentru actiunea colectiva in actul de

creatie literara (cenaclu, roman colectiv, experiment), o pledoarie ca un ecou

indepartat al distinctiilor propuse de Benjamin. Pasiunea pentru realitatea netrucata,
pentru evenimentele marunte ale existentei de zi cu zi si pentru limbajele diverse care
transcriu complexitatea realitatii cotidiene determina schimbarea majora de paradigma
inregistrata in literatura romana o data cu aparitia generatiei 80. Scriitorul postmodern
nu este doar un individ atent la toate nuantele societatii in care traieste, ci si un avid
consumator de literatura, spectacol teatral, cinematografie, televiziune, pictura,
filozofie, lingvistica, sociologie, tratate de istorie sau analize politice. Din tot acest
amalgam de structuri mundane si structuri discursive, el construieste, dupa reguli
inedite, teritorii fictionale noi in care limitele intre genuri dispar, iar granita dintre real
si fictiune se suspenda.
Proza lui Mircea Nedelciu ofera, si din acest punct de vedere, o extraordinara
varietate de forme narative, care pun in evidenta acea communicability of
experience de care vorbea Walter Benjamin in 1936. Dialogismul atit de des
invocat de prozator in articolele si interviurile aparute in cele doua decenii scurse intre
momentul debutului si cel al disparitiei sale premature este un concept-cheie pentru
intelegerea demersului sau creator, cu atit mai mult cu cit acesta este punctul in care
dimensiunea etica si proiectul estetic al autorului se intilnesc. Romanul latent este
rezultatul unei mezaliante (termen propus de Svetlana Carstean pentru a descrie proza
lui Mircea Nedelciu), dar nu doar intre voci diferite, ci si intre formule narative
diferite, de la o serie de procedee specifice literaturii de consum la transmisiuni
directe, de la tehnica cinematografica la metatext, de la reportajul de ziar la eseul
teoretic. Provocindu-si in permanenta cititorul, printr-o serie de strategii menite sa-l
determine pe acesta sa reziste manipularii si sa aiba o viziune personala, Nedelciu
pledeaza, in fond, explicit, pentru libertatea fiecaruia de a gindi cu propriu-i cap, intr-o
lume in care gindirea individuala era privita cu maxima suspiciune. Intr-un context
politic dominat de monologul neintrerupt al partidului unic, Nedelciu si, alaturi de
el, multi dintre prozatorii optzecisti opteaza pentru dialog ca expresie limpede a
libertatii constiintei: Metaliteratura, cita exista in cartile pe care le-am scris (si exista,
inca de la prima carte) are tocmai rolul de a atrage atentia cititorului ca nu trebuie sa
se lase manipulat de mine, e o continua declaratie ca am nevoie de el numai atunci
cind e o constiinta libera, un om care gindeste cu propriu-i cap. (Acelasi interviu din
1988)
Pulpa de vitel si cutitul lui Gherea
Pentru autorul Tratamentului fabulatoriu, prezentul se infatiseaza ca un pattern
labirintic ce contine, incorporate, felii diferite de timp, suprafete, nivele temporale
distincte ce pot fi parcurse, in orice sens si in acelasi timp, de toate instantele narative

prezente in text. Autorul insusi se misca in voie prin acest labirint existential si
lingvistic deopotriva, alcatuit dintr-o polifonie de discursuri transmise in direct.
Motoul ales pentru Maistrul Ilie Ilie Razachie isi da concursul este semnificativ
pentru modul in care prozatorul percepe viata, dar si textul, in egala masura, ca
suprafete dincolo de care nu se afla decit alte si alte suprafete. Din opera lui Caragiale,
Mircea Nedelciu a ales un fragment foarte sugestiv: Pulpa de vitel reprezinta natura,
lucrul in sine; cutitul lui Gherea reprezinta spiritul nostru; el nu poate face alta decit sa
taie felii, mai mult sau mai putin subtiri, dupa cum e mai mult sau mai putin ascutit,
mai dibaci sau mai stingaci minuit. A taia o felie, a taia cit mai multe, nu va sa zica a
patrunde in esenta pulpei de vitel. Dupa fiecare taietura ne vom afla in fata altei
suprafete: pulpa de vitel nu va voi sa ne arate decit suprafete, ascunzindu-si sistematic
sinele, asa incit, cind vom raminea pe farfurie cu cea din urma bucatica si cu ciolanul
in mina, ne vom gasi tot in fata unei suprafete. Cu alte cuvinte, nu exista nici lucrul
in sine, nici esenta, totul nu este decit suprafata si nimic altceva nu poate fi gasit in
spatele ei.
Dintr-o atare perspectiva, naratiunea este o perpetua explorare a suprafetelor, in
care se intersecteaza fictiuni anterioare si fragmente decupate din real, intr-un straniu
si fascinant amalgam, evident in toate volumele de proza scurta, dar mai cu seama in
Tratament fabulatoriu sau in romanul scris impreuna cu Mircea Mihaies si Adriana
Babeti, Femeia in rosu.
Cum altfel ar putea fi inteles un personaj ca profesorul Donqui Delama, numit de
secretara sa, Valerie o altfel de Dulcinee, cavalerul suprafetelor linistite, sau
asistentul sau Sanpa un Sancho Panza postmodern, din Primul exil la cronoscop,
fantezie narativa ce parodiaza tipul de discurs SF? Ecou controlat al cavalerului
tristei figuri, Donqui Delama experimenteaza primul exil in viitor, intr-o lume ce ar
putea fi descrisa, in termenii lui Ronald Sukenick, ca spatiu in care conexiunile
prolifereaza, iar semnificatiile sint eliminate. Condamnarea la exil a acestui inedit
cavaler al suprafetelor linistite este decisa de fostii sai colaboratori, numiti de
profesor, ironic, oameni ai adincurilor, sintagma prin care sint desemnati oamenii
trecutului, fiinte conformiste si aparatori, in fond, ai Centrului ca punct de iradiere a
puterii si semnificatiei. Deplasarea profesorului in trecut este si o deplasare in spatiu,
in salupa-taxi a lui Marco, gondolierul. Pentru Donqui Delama, timpul trece, dar, cu
toate acestea, este mereu prezent, o alee infinita de evenimente care se situeaza in
afara timpului antropomorfic, masurat si ireversibil, un aparent prezent perpetuu cu
care profesorul se afla intr-o stranie relatie de natura spatiala.
Romanesc si instinct fabulatoriu

Natura incerta a temporalitatii si presiunea exercitata de timp asupra fiintei il

obsedeaza atit pe batrinul profesor de la un timp, de la un timp dar care timp? se
intreaba el , cit si pe autorul-narator, care marturiseste in scurte si frecvente
interventii, clar marcate, dificultatea cu care inainteaza in redactarea propriului text,
amplificata de gindul ca timpul se scurge mult prea repede. Personajele lui Nedelciu
dovedesc o pronuntata inapetenta pentru clipa prezenta, pe care o refuza sistematic,
alegindu-si un centru personal de timp, diferit de cel prezent. Preocupat de
metamorfozele identitatii, ca si de functia imaginatiei in constituirea ei, prozatorul
recurge la o serie de procedee si strategii narative care pun in evidenta instinctul
fabulatoriu al fiecarui personaj in parte si colapsul (temporar si aparent) al unitatii
(eului si naratiunii deopotriva). Implozia eului, sentimentul inconsecventei si al lipsei
de coeziune personala, ca si cel de nesiguranta ontologica, experimentate de
majoritatea personajelor lui Nedelciu, de la eroii prozelor scurte la cei ai romanelor,
se rasfring asupra structurilor narative, extrem de mobile. Modul in care Wittgenstein
descrie limbajul, ca labirint de piatete si stradute obscure, in care noul si vechiul
coexista de multe ori chiar in fatadele caselor, ofera o sugestie de lectura a tipului de
naratiune conceput de Mircea Nedelciu, ce s-ar putea caracteriza, apelind si la Barthes,
ca aucun roman (mais beaucoup de romanesque), destul de frecvent, de altfel, in
paginile multora dintre scriitorii postmodernisti. De altfel, nici unul dintre romanele
lui Mircea Nedelciu nu este un roman foarte roman, formula narativa al carei esec
prozatorul il sesizase si-l mentionase in repetate rinduri.
Decupajul aleatoriu din real, diseminarea de forme si limbaje diferite, trecerile
bruste de la nivelul extradiegetic la cel intradiegetic, multiplicarea vocilor si anularea
granitei intre real si fictiv sint doar citeva dintre procedeele utilizate de prozator in
vederea adecvarii discursului narativ la lumea pe care acesta o transcrie si, transcriindo, o imagineaza. Femeia in rosu, infatisat cititorilor ca roman retro (versiune), este o
opera complexa, in care coexista, cu pondere diferita, evident, toate cele cinci tipuri de
transtextualitate identificate de Genette in Palimpsestes (1982), de la intertextualitate
la arhitextualitate, toate marcate insa intr-un mod extrem de original. Utilizind
frecvent citatul si aluzia, procedee specifice ale intertextualitatii, cei trei autori recurg
insa si la alte doua operatiuni transpunerea si imitatia , indicii evidente ale
arhitextualitatii. Romanul, varianta fictiva a unei aventuri reale, este un text derivat
dintr-o multitudine de alte texte, al caror statut, de cele mai multe ori, este echivoc,
structura narativa fiind ecoul unui dialog neintrerupt al vocilor si al scriiturilor diferite,
transformate, imitate, parodiate sau inventate, dar mai ales supuse, toate, unui
tratament fabulatoriu de exceptie.
Comedia
naratiunii
si
structurile
romanului
latent
(II)
(http://www.observatorcultural.ro/Comedia-naratiunii-si-structurile-romanului-latent(II)*articleID_5700-articles_details.html)

Starea de granita
Transferate dintr-o tara in alta Romania si America, in Femeia in rosu, doua tari
palimpsest, precum India si Anglia in Versetele satanice ale lui Salman Rushdie , dar si
dintr-o povestire in alta, fara ca aceasta migratie de nume sa instituie o coerenta epica,
toate personajele lui Nedelciu traiesc cu fervoare starea de granita, o granita miscatoare,
una care se stringe, se stringe incet, pe nesimtite (Femeia in rosu, p. 128), incercuindu-le
treptat. Daca cei trei autori, porniti in cautarea unor informatii despre femeia in rosu
sint cititori avizati, supersofisticati, imaginind in cele din urma un roman-palimpsest,1
Jenny, din Jenny sau balada preafrumoasei contopiste, este o citioare naiva, pasionata de
literatura SF, pentru care orice lectura este identificare, uitare de sine si cufundare deplina
in lumea cartii: deschide iarasi cartea si se-afunda in unda riului cu apa violeta, un soare
albastriu
ii
arde
ceafa
si-un
tinar
viu
coboara
din
racheta.
Cind presiunea realitatii va face imposibila alunecarea in teritoriul fictiunii, Jenny va
incerca sa se sinucida pentru a regasi astfel calea catre lumi din alte zari, cu planete si cu
sori, cu plante de chihlimbar si cu pesteri de cristal unde iar era copila si credea in fetifrumosi si patimea fila de fila, pierduta-n muntii cei stincosi, cu creste rosii de rubin de
pe-o planeta fara nume, c-un soare vesnic cristalin pierdut in margine de lume.
Morala acestei povestiri ar putea fi: e periculos sa citesti o naratiune in acest fel, e o
sinucidere mentala, o razbunare a fictiunii asupra cititorului care a crezut pe deplin in ea.
Formularea de mai sus ii apartine criticului Jason Wilson si nu se refera la textul lui
Nedelciu, ci la o povestire a lui Julio Cortazar din 1959, Continuitatea parcurilor, in care
un alt cititor, pierdut ca si Jenny in fictiune, este ucis de personajul principal din romanul
pe
care
il
citeste.
Acelasi refuz de a separa, de data aceasta personajul de persoana reala, viata traita de
viata imaginata, inscrisa in text, constituie nucleul unor naratiuni ca Tratament
fabulatoriu, Femeia in rosu sau Probleme cu identitatea (variatiuni in cautarea temei) din
Si ieri va fi o zi (1989), fictiuni biografice, grefate, ultimele doua, pe existenta cotidiana a
unei persoane reale. Insa, daca Luca, personajul principal din Tratament fabulatoriu, se
afla pe deplin in proprietatea autorului, fiind o fiinta de hirtie, atit Ana Sage, cit si
Murivale, personajele centrale din celelalte doua texte mentionate, au ca punct de plecare
persoane reale. Autorul insusi sau autorii (in cazul romanului Femeia in rosu) si
personajele lor circula nestinjeniti dintr-un teritoriu in altul, de la un parc la altul,
identitatea lor constituindu-se (si fluctuind) in functie de identitatile celor care ii
nareaza.
Instinctul

proprietatii

si

soarta

personajelor

Aceeasi permanenta indecizie a identitatii personajelor, la care se adauga incertitudinea

proprietatii vocilor narante determina si configuratia romanului Tratament fabulatoriu,
alcatuit din 12 capitole insotite de o ampla prefata in care autorul isi enunta punctul de
vedere in raport cu textul pe care il redacteaza, marturisindu-si totodata preocuparea fata
de soarta ulterioara a acestuia: Grijile autorului fata de adecvarea sau inadecvarea
mijloacelor de analiza cresc proportional cu dorinta lui de a controla efectele.

Proprietatea autorului asupra mesajului pe care textul sau il contine este disputata. Apare
pericolul
emiterii
de
falsa
moneda
cu
efigia
autorului.
Cum nici un autor, oricit de inteligent sau de bun teoretician ar fi, nu poate controla toate
efectele/ecourile produse de text (al carui co-proprietar este, alaturi de cititor si de
personaj, in egala masura), riscul aparitiei unor mesaje apocrife nu este niciodata exclus,
ba chiar as spune ca este un risc asumat-provocat cu buna stiinta de autor. Si, daca luam
in consideratie atit sensul curent, cit si pe cel etimologic al cuvintului apocrif, adica fals
si ascuns, vom vedea ca intre falsa moneda cu efigia autorului invocata de prozator si
romanul latent/ascuns distanta nu este atit de mare cum ar putea sa para la prima vedere.
Sesizind in proza lui Mircea Nedelciu o viziune substantial diferita de a antecesorilor in
privinta atitudinii fata de text, fata de realitate si fata de relatia dintre ele, Ion Bogdan
Lefter remarca faptul ca o asemenea atitudine auctoriala aduce toate prozele lui
Nedelciu [...] la acelasi numitor comun care este conceptul de text si deci reeditarea
cartilor lui ar trebui sa le adune fara exceptii, scurte ori lungi, de la schite la romane,
fara atari categorisiri in termenii tipologiei traditionale a speciilor narative (Prefata la
antologia Aventuri intr-o curte interioara din 1999). Intuitia lui Ion Bogdan Lefter este
confirmata de configuratia atipica a textelor lui Nedelciu, in care, desi abunda prozele
scurte, predomina, totusi, romanescul de tip barthesian. Atit volumele de proze scurte,
de la Aventuri intr-o curte interioara (1979) la Si ieri va fi o zi (1989), cit si romanele, de
la Zmeura de cimpie (1984), la Femeia in rosu (1990) ar putea figura in acea biblioteca
ideala imaginata cindva de Italo Calvino si descrisa de el ca gravitind inspre in afara,
inspre cartile apocrife, in sensul etimologic al cuvintului: adica inspre cartile
ascunse. Literatura este cautarea cartilor ascunse in departare, care modifica valoarea si
sensul cartilor cunoscute; este forta de atractie catre noul text apocrif ce ramine inca sa
fie descoperit sau inventat (The Literature Machine, London, Secker and Warburg,
1987).
Teoria

imprastierii

virstelor

si

relatiile

de

proprietate

A redescoperi si a inventa sint si actiunile pe care Mircea Nedelciu le asteapta din partea
cititorilor sai, pe care ii considera, de altfel, personaje principale ale textelor lui. In
paginile lui, autor, narator, personaje si cititori traiesc cu totii starea de granita, atit de
acut resimtita si atit de insistent teoretizata in Femeia in rosu. In fond, starea de granita,
teoria imprastierii virstelor si relatiile de proprietate care se articuleaza in interiorul unui
text sint coordonatele esentiale ale operei lui Mircea Nedelciu, fundamentale pentru
constituirea mecanismelor textuale ale romanului latent. Concepte precum ordine,
succesiune, cronologie sint anulate din perspectiva teoriei imprastierii virstelor,
descoperite de unul dintre pacientii profesorului Donqui Delama, care considera ca
virstele omului [...] sint raspindite inegal pe durata vietii omului. Conceptia dupa care
ele se succed intr-o ordine dinainte stabilita, respectiv copilarie, pubertate, adolescenta,
tinerete, maturitate I si II si apoi senectute, este o conceptie invechita, zilnic infirmata de
practica, daunatoare unei reale integrari sociale a fiecarui cetatean.
Desi succesiunea virstelor pare aleatorie, exista, totusi, o oarecare doza de previzibilitate

daca sint luate in calcul datele genetice si conditiile astrale ale nasterii subiectului,
altfel spus, nimic nu este intimplator, pentru ca nimic nu este lipsit de structura in
existenta umana si, implicit, in naratiunea ei. Extinzind aceasta teorie a raspindirii
virstelor la configuratia naratiunii, am putea vorbi chiar despre imprastierea secventelor, a
personajelor, a vocilor narante in interiorul unei structuri mobile, romanul latent (sau
romanul-fantoma), a carei coerenta epica trebuie redescoperita sau inventata de cititor.
Textul cu care se incheie Efectul de ecou controlat (1981), al carui titlu ar trebui sa fie
Claustrofobie, dar, pune intr-o lumina cu totul noua toate cele 12 secvente narative care
intra in componenta volumului, ce poate fi citit, din punctul de vedere al acestui ultim
capitol, ca un roman postmodern. Se regasesc aici toate personajele risipite de-a lungul
celor 12 naratiuni, ne sint divulgate acum relatii de rudenie sau de prietenie existente
intre ele si, pierdut in lumea de hirtie imaginata de el, Mircea Nedelciu insusi. Tot aici,
rapit de ei si sechestrat timp de 12 zile, apare un tinar fotograf, Clientul, care, nefericit ca
rapitorii i-au redat libertatea, dupa 12 zile in care se aflase in posesia lor (sau in care ei
intrasera in posesia lui), decide sa faca parte din grupul celorlalte personaje. Ipostaza a
cititorului care, de indata ce incepe sa citeasca o naratiune (cu tot ceea ce contine ea),
devine simultan, prin intermediul lecturii, posesor al textului si posedat de text, tinarul
fotograf intruchipeaza in mod stralucit conceptia prozatorului despre raporturile dintre
text
si
lectura,
dintre
a
scrie/a
povesti
si
a
citi.
In viziunea lui Nedelciu, nu doar scrierea, ci si lectura este un joc cu strategii multiple, cu
frecvente intreruperi si reluari ale firului epic, cu ezitari si capricii care in cele din urma
transforma textul in pretext al unui parteneriat cu numar egal de actiuni. Un pasaj din
Claustrofobie descrie, cu multa verva, interactiunea dintre scriere si lectura: El vorbeste
despre uriasele transformari (de precizat ca acest el mentionat aici de narator nu
primeste nici un fel de determinare, este un pronume al carui referent este suspendat,
putind fi autorul sau scriptorul, personajul sau naratorul n.m., C.M.). Uriasele
transformari, spune el, nu inseamna ca s-a mai construit un bloc sau o uzina, ci altceva.
Ar fi de vazut ce. Asezat acolo in bucatarie, sprijinit cu cotul de masa nu tocmai curata si
cu privirea de bucata de cer ce se vede prin fereastra larg deschisa, isi imagineaza lectorul
virtual al viitorului sau text ca pe un bonom, gras, cu putina chelie si cu o privire foarte
blinda. Cind scrie, are totdeauna vie o imagine ciudata a lecturii. Se imagineaza pe
el insusi indopindu-l pe simpaticul bonom cu niste pastile de culori si marimi diferite, al
caror continut il cunoaste vag doar el, si urmarindu-i acestuia pas cu pas reactiile.
I le administreaza in cantitati si concentratii diferite, uneori intr-o ordine anume, alteori la
intimplare (s.m. C.M.) Ii place sa-l vada transpirind, injurind, ingalbenindu-se la fata sau
plingind sau rizind sau zimbind satisfacut. Alteori ii da ceva care, crede el, ar putea sa-l
faca sa si explodeze, dar lucrul acesta, spre regretul lui, nu se intimpla. Daca lectorul meu
ar fi un robot, mai zice el, nu m-as grabi sa-l lovesc cu pumnul in fata, mi-as singera
mina, tot mai bine ar fi sa-i caut butonul. Dealtfel, imi imaginez scriptorul mileniului al
treilea ca pe un individ complet, capabil sa utilizeze cu virtuozitate o multime de aparate
de ascultare-redare a realului, camere de luat vederi, microfoane dirijabile de la distanta,
ordinatoare, sateliti de comunicatii, dar care continua, ca totdeauna, sa fie un preotpredicator si un om politic, refuzind sa manipuleze, dar si sa se lase manipulat,
desfundind canale de comunicatie mai ales pentru a le face utilizabile din ambele sensuri

(s.m. C.M.), fondind mereu impreuna cu lectorii si personajele noi institutii in acelasi
timp eficiente si exemplar democratice. In textul lui, orice surpriza va fi inglobata din
mers si asta va fi si o pregatire pentru alte si alte surprize.
Acest ultim text, in care aluziile la Aventuri intr-o curte interioara si la Amendament la
instinctul proprietatii abunda, functioneaza ca mise en abime a prozei lui Mircea
Nedelciu, in care pulverizarea genurilor si speciilor, imprastierea epicului si risipirea
momentelor subiectului (in ambele acceptiuni ale termenului, de desfasurare epica si de
subiectivitate) intr-o ordine aleatorie duc la constituirea unei structuri noi, romanul latent,
a carei existenta cere, ca o conditie sine qua non, colaborarea cititorului.
Mircea Nedelciu este, fara indoiala, unul dintre acei scriitori ce pot fi considerati, alaturi
de Calvino, John Barth sau Nabokov, a writers writer, prozatori care joaca si se
joaca in/cu o mare varietate de formule narative, dezvaluindu-si in aceasta vadita
propensiune ludica, gustul pentru experiment si pasiunea pentru literatura.
________
1. Christine Brooke-Rose propune intr-un capitol din cartea sa, Stories, Theories and
Things, Cambridge U.P., 1991, o tipologie a istoriilor-palimpsest care cuprinde cinci
categorii: romanul istoric realist; povestea imaginata in intregime, plasata intr-un moment
istoric, in care insa intervine magicul, in mod inexplicabil (Barth, The Sotweed Factor,
Marquez, Un veac de singuratate, Toamna patriarhului); povestea imaginata in intregime,
plasata intr-o epoca istorica, fara factorul magic, dar cu multe aluzii si implicatii
filozofice, teologice, literare, care disloca timpul (Eco, Numele trandafirului, dar si
Kundera, cu Insuportabila usuratate a fiintei sau Nemurirea); reconstituirea in cheie
parodica a unei perioade sau a unui eveniment destul de apropiat in timp, cu o aparenta
de magic, motivata insa de halucinatii (Pynchon, Gravitys Rainbow, Robert Coover, The
Public Burning); istoria palimpsest a unei natiuni, in care magicul poate fi prezent sau
absent, fara relevanta insa in comparatie cu absurdul umanitatii descrise in mod realist
(Rushdie, The Satanic Verses, Milorad Pavic, Dictionarul khazar, Carlos Fuentes, Terra
nostra). Lipseste din acest tablou un autor, Italo Calvino, al carui roman, Daca intr-o
noapte de iarna un calator, contine elemente specifice fiecarei categorii mentionate de
Brooke-Rose. As adauga, apoi, la cele cinci tipuri de roman palimpsest, o a sasea
categorie: romanul-palimpsest care reconstituie existenta unei persoane reale, situate intrun moment istoric mai mult sau mai putin indepartat, din care elementul magic sau
halucinatoriu lipseste cu desavirsire, dar cu o vadita dimensiune metatextuala. Este,
desigur, cazul romanului scris de Adriana Babeti, Mircea Mihaies si Mircea Nedelciu,
Femeia in rosu.