You are on page 1of 1

Cele 10 porunci

Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte, i a zis:


1. Eu snt Domnul, Dumnezeul tu, care te -a scos din ara
Egiptului, din casa robiei. S nu ai ali dumnezei afar de Mine.
2. S nu-i faci chip cioplit, nici vreo nfiare a lucrurilor cari
snt sus n ceruri, sau jos pe pmnt, sau n apele mai de jos de ct
pmntul. S nu te nchini naintea lor, i s nu le slujeti; cci Eu,
Domnul, Dumnezeul tu, snt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc
nelegiuirea prinilor n copii pn la al treilea i la al patrulea neam
al celor ce M ursc, i M ndur pn la al miilea neam de cei ce M
iubesc i pzesc poruncile Mele.
3. S nu iei n deert Numele Domnului, Dumnezeului tu; cci
Domnul nu va lsa nepedepsit pe cel ce va lua n deert Numele Lui.
4. Adu-i aminte de ziua de odihn, ca s'o sfineti.

S lucrezi

ase zile, i s-i faci lucrul tu. Dar ziua a aptea este ziua de
odihn nchinat Domnului, Dumnezeului tu: s nu faci nicio
lucrare n ea, nici tu, nici fiul tu, nici fiica ta, nici robul tu, nici
roaba ta, nici vita ta, nici strinul care este n casa ta. Cci n ase
zile a fcut Domnul cerurile, pmntul i marea, i tot ce este n ele,
iar n ziua a aptea S'a odihnit: de aceea a binecuvntat Domnul ziua
de odihn i a sfinit -o.
5. Cinstete pe tatl tu i pe mama ta, pentruca s i se
lungeasc zilele n ara, pe care i -o d Domnul, Dumnezeul tu.
6. S nu ucizi.
7. S nu preacurveti.
8. S nu furi.
9. S nu mrturiseti strmb mpotriva aproapelui tu.
10. S nu pofteti casa aproapelui tu; s nu pofteti nevasta
aproapelui tu, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici mgarul
lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tu.

You might also like