You are on page 1of 5

Universul liric bacovian

Bacovia devine un poet cu un contur distinct de la primul sau


volum de poezii, Plumb, prin care se impune ca un poet autentic
si original, cu o tonalitate cu totul noua in poezia noastra de pana
atunci. In cadrul poeziei noastre simboliste, alaturi de Dimitrie
Anghel, de Ion Minulescu si altii, Bacovia ocupa un loc aparte,
tratand teme legate de peisajul varstelor geologice, de decorul
asezarilor lacustre, ca si de viziunile provinciale mohorate si
funebre din volumul Plumb. Prin poeziile sale, el creeaza inca de
la inceput cum avea sa scrie E.Lovinescu o atmosfera de
coplesitoare dezolare, de toamne reci cu ploi putrede, cu arbori
cangrenati, limitat intr-un peisagiu de mahala de oras provincial,
intre cimitir si abator,[] o atmosfera de plumb, in care pluteste
obsesia mortii si a neantului, o descompunere a fiintei organice.
Cerul poeziei bacoviene e greu, de plumb, inabusitor;
orizontul intre marginile caruia aceasta poezie isi vibreaza
acordurile sumbre este inchis, cenusiu, strabatut de corbi negri,
care taie vazduhul diametral.
In volumul Plumb, se creeaza indeosebi o viziune de infern,
prin evocarea ploilor lungi, reci, a zapezilor nesfarsite, care iarna
ingroapa totul sub caderile lor continue, viziunea ospiciilor,
abatoarelor. Cu volumul Scantei galbene (1926) orizontul
poeziei bacoviene pare s se lumineze un moment, umbra continu
de plumb e dat puin la o parte, i n locul privelitilor dezolante,
se profileaz burguri medievale i voievozi n haine violete, dintrun ndeprtat secol al XV-lea. Atmosferei macabre i apstoare i
se substituie acum un aer de idil primvratic, madrigalul n
locul litaniei i ironia i schieaz zmbetul complice.
n volumele Cu voi (1936) i Stane burgheze (1946) fibra
ironic este adncit cu mijloace rafinate i mbogit cu umor fin
i discret. Dezndejdea surd a poetului i crisparea sufleteasc

Referat.clopotel.ro

este nchis n versuri reflexive, de o notaie mai mult enigmatic,


ambigu.
n general, Bacovia este un poet al oraului provincial. Poetul
acord atenie deosebit descompunerii orelului provincial,
mizeriei izolate; manifest o preferin maladiv pentru anotimpul
galben al toamnei, cnd natura se pregtete de hibernare i cnd
nveliul vegetal se ofilete, se usuc, piere descompus.
Bacovia este un poet al ploii, poate cel mai mare poet al
sonetelor pluviale din literatura noastr. Peste trg, pretutindeni
plou fr ncetare, obsedant, aprtor, rece i dezolant ca n
poeziile: Note de toamn; Rar; Plou:
Plou, plou, plou
Vreme de beie
i s-asculi pustiul
Ce melancolie!
Plou, plou, plou.
(Rar)
Toamna Bacovian e sumbr, mohorat, nfiorat de frigul
din camere, de clipocitul murdar al noroiului clcat n picioare pe
trotuare, de melancolia sumbr a tuberculoilor. ntregul peisaj e
cuprins de fiorul ngheat al toamnei, al decorului macabru pe care
anotimpul galben l evoc poetului:
E toamn, e fonet, e somn
Copacii, pe strad, ofteaz
E tuse, e plnset, e gol
i-i frig, i bureaz
(Nervi de toamn).
Atmosfera pluvioasa serveste ca fundal preferat gravei tristeti a
poetului, ea fiind inlocuita uneori cu tacerea apasatoare a iernii,
strabatuta din cand in cand de croncanitul cardurilor negre de
corbi.
Iarna bacovian nu este surprins n mreia ei, ci poetul i
surprinde tocmai momentul critic, topirea, amestecul de ploaie i
de fulgi, de frig i de singurtate, caracteristic mai ales nceputului
anotimpului alb:
Referat.clopotel.ro

i toamna i iarna
Coboar-amndou
i plou i ninge
i ninge i plou
(Moin).
Uneori exist impresia unei nzpeziri totale, a unei izolri
complete a oamenilor ntre ei. ntregul trg pare a fi transformat
ntr-un cimitir, uile nu se mai pot deschide, zpada a invadat totul:
E ziu i ce ntuneric
Mai spune s-aduc i lampa
Te uit, zpada-i ct gardul
i-a prins promoroac i clampa.
(Decembre)
Primvara bacovian este lipsit de tumultul, de veselia, de
speranele pe care le aduce acest anotimp. Renvierea naturii, care
este pentru poet doar o nou primvar pe vechile dureri, i
trezete melancolia i-i intensific pn la nfiorare gndul unei
existene inutile:
Melancolia m-a prins pe strad
Sunt ameit
Oh, primvara iar a venit
Palid i mut
Mii de femei au trecut
Melancolia m-a prins pe strad.
(Nervi de primvar)
Vara, poetul este copleit de aria dogoritoare i invadat de
miasmele pe care le exalt descompunerea materiei organice sub
soarele torid:
Sunt civa mori n ora, iubito
Chiar pentru asta am venit s-i spun
Pe catafalc, de cldur-n ora
ncet, cadavrele se descompun.
(Cuptor)
In poezia bacoviana , se infiripa din diferite elemente,
sumbre, intunecate de cele mai multe ori, o viziune de infern,
Referat.clopotel.ro

viziunea unui infern in care existenta normala nu este posibila, a


unei lumi care rupe echilibrul moral al fiintelor ce o populeaza. In
acest univers bacovian, ros de mizerie, in care oamenii isi pierd
luciditatea, controlul, iubirea pare a se supune acelorasi legi
implacabile.
Iubirea bacovian poart deci i ea amprenta descompunerii, a
perisabilitii.Cu toate acestea, poetul peregrinarilor interminabile,
sfasiat de chinurile sale interioare, poarta cu sine, desi timid si
insuficient conturat, un vis de iubire pa care I-l sugereaza chipul
pur al unei fete, rascolita si ea de sentimentul singuratatii
interminabile si de dorinta implinirii, prin totala devotiune, a unui
ideal de dragoste din ce in ce mai estompat. Viziunea aceasta, pe
care o simte ca pe o himera, este cultivata cu o nemarginita sfiala,
cu o delicatete si pudoare care ii sunt specifice.Dar, speriat parca
de umbra propriului vis, poetul isi reia vagabondajul, devenit o
modalitate dominanta de existenta.
Intr-adevar, e aproape de necrezut cat de nefericit se simte poetul
intre cei patru pereti ai camerei lui si cum cauta in permanenta
linistea in ratacirile sale fara de sfarsit:
Pe drumuri delirand,
Pe vreme de toamna
(Spre toamna)
Plangeam, si rataceam pe strada
In noaptea vasta si senina
(Fanfara)
Influentat, intr-o oarecare masura, de E. Poe, Rollinat,
Laforgue, Baudelaire, Verlaine (modele pe care le si recunoaste,
dealtfel, in poezia sa), Bacovia, poet simbolist, isi exteriorizeaza
impresiile, prin corespondente muzicale, dar si prin variante de
tonuri de culoare si folosind aceleasi culori in relizarea tablourilor
poetice:negrul rosul, violetul, galbenul.
In coloristica bacoviana, abunda negrul, culoarea mortii,
sugerand carbonizarea, trecerea in lumea anorganica. In poezia
intitulata chiar Negru, alaturarea florilor carbonizate de sicriele
metalice, arse si negre, de vesmintele funebre, creaza o atmosfera
Referat.clopotel.ro

de infern.Albul,culoarea puritatii, capata la Bacovia o nuanta de


tenebros. Amestecul caleidoscopic al negrului cu albul genereaza la
Bacovia cenusiul, plimburiul deprimant, ca in poezia Plumb, in
care imensitatea cenusiului starneste o tristete iremediabila, vecina
cu moartea. Ca sa transcrie sentimentul tristetii sfasietoare, poetul
ii altura violetului, galbenul: In toamna violeta,/Pe galbene alei.
Galbenul este la Bacovia culoarea maladivului si a mizeriei: Si
noaptea se lasa
Murdara si goala
Si galbeni trec bolnavi
Copii de la scoala
Bacovia este un inadaptat n societate ca i Eminescu i la fel
ca acesta, manifest a aversiune puternic fa de aceast
ornduire, i deplnge soarta care-l oblig s triasc ntr-o
societate cldit pe inechitate. De aceea universul su l vor forma:
copiii i fecioarele tuberculoase, palidele muncitoare, poetul nsui
rtcind fr sens prin parcuri solitare, ascultnd somnul, plnsul,
golul, frigul, tristeea, umezeala, rceala, nevroza. Culorile sale
sunt concentrate - dar abund negrul, culoarea morii, albul capt
o nuan de fenebros - e coloarea cancerului, a ftiziei, cenuiul care
sugereaz singurtatea vecin cu moartea. Mai ntlnim violetul,
galbenul, roul incidental, verdele, griul, fumuriul etc.

Referat.clopotel.ro

You might also like