Professional Documents
Culture Documents
1.2.CLASIFICAREA ROCILOR
Rocile suntt clasificate in mod diferit dupa criteriul utilizat.Cea mai raspandita clasificare in
cadrul geologiei ingineresti utilizeaza criteriul genetic,care tine seama de modul in care s-au format
rocile.Subclasificarile tin seama de litologie, care, pornind de la componenta mineralogica structura si
liant atribuie rocii o denumire(termen descriptiv), dupa un sistem de clasificare unanim acceptat.
In cazul aplicatiilor ingineresti,un criteriu de clasificare mult utilizat pana in anii 70 se refera
la caracteristicile mecanice ale rocii-rezistenta la compresiune si modul de elasticitate.
Desi in cadrul mecanicii rocilor si a aplicatiilor pentru lucrarile de constructii ingineresti sunt
implicate masivele de roca si nu roca propriu-zisa,in cele ce urmeaza se face o succinta trecere in
1
revista a unor clasificari frecvent utilizate ,in intentia de a creea atat un limbaj comun cu inginerii
geologi cat si de a se putea face referiri mai departe la elementele de geneza sau litologie care imprima
caracteristici proprii masivelor de roca.
ca rezultat formarea carstului , manifestat prin galerii naturale, caverne si pesteri.De mentionat faptul
ca procesele carstice in calcare decurg lent si de aceea riscurile sunt asociate carsturilor existente si
mai putin formarii unor carsturi noi pe perioada de viata a constructiei. In dolomite procesele carstice
sunt mai putin accentuate dar , in schimb, in ele apar zone de dezintegrare , cu aparitia de granule(gris
dolomitic pana la praf dolomitic).
Din categoria rocilor halogene fac parte gipsul, anhidritul si sarea gema. Caracteristica comuna
a acestor roci este stabilitatea foarte redusa la apa,ele dizolvandu-se repede.
O clasa aparte o constituie rocile sedimentare semistancoase ,care prezinta rezistente mecanice
reduse(deformabilitate,rezistenta la forfecare) si sensibilitate la inmuiere sub actiunea apei.Din aceasta
grupa fac parte rocile sedimentare eruptive-tufurile vulcanice si tufo-lavele-gresiile slab cimentate si
toata gama de roci provenite din depuneri argiloase-marne,argilite,argile silicioase.o caracteristica
comuna o constituie degradarea si alterarea produsa de agentii atmosfericila dezvellire prin excavatie.
Rocile metamorfice provin prin transformarea rocilor eruptive sau sedimentare sub actiunea
presunilor mari,a temperaturilor inalte , a gazelor si solutiilor lichide fierbinti etc. Aceste roci se impart
in doua mari categorii:
-sisturi cristaline sau roci cristalofiliene,din care fac parte filitele, sisturile, micasisturile,
gneisele;
-roci de insotire,din care fac parte cuartitele, milonitele, amfibolitele etc.
In cazul rocilor cristalofiliene, cele provenite din roci eruptive poarta prefixele de orto iar cele
provenite din roci sedimentare au prefixul para (de exemplu ortognais si paragnais).
Proprietatile rocilor metamorfice depind in mare masura de gradul de metamorfism.
Caracteristica sisturilor este stratificatia lor subtire ,uneori ondulata, precum si clivajul.In planele de
separatie a straturilor si in planele de clivaj rezistenta la forfecare este de obicei redusa. Rocile
metamorfice provenite din formatiuni sedimentare sunt de obicei mai putin rezistente,mai deformabile
si expuse riscului de alterare.
epruvete cilindrice,cu lungimea egala sau mai mare decat de doua ori diametrul(L/D>2),iar modul de
elasticitate se determina ca modul tangent pentru un efort de compresiune
c = 0.5 Rc .
In functie de rezistenta la compresiune(Rc) , se disting cinci clase A...E, departajate ca in tabelul 1.1.
Clase de rezistenta
Tabelul 1.1
Clasa
Denumirea
Rc (MPa)
Rezistenta mare
100200
Rezistenta medie
50100
Rezistena redus
2550
200
<25
Din clasa A, foarte rar intalnita, fac parte unele bazalte dense si cuartitele. In clasa B se
incadreaza majoritatea rocilor magmatice , rocile metamorfice tari, gresiile foarte bine cimentate,
calcarele si dolomitele.In clasa C se incadreaza sisturile, gresiile si calcarele poroase, in timp ce in
clasele D si E se incadreaza rocile semistancoase cum ar fi gresiile friabile,tufurile,marnele argiloase.
In ceea ce priveste deformabilitatea , rocile se impart in trei clase(H,M si L), diferentiate in
functie de raportul E / Rc dintre modul de elasticitate si rezistenta la compresiune,departajare ca in
tabelul 1.2.
Tabelul 1.2
Clase de deformabilitate
Clasa
Denumirea
Moderat deformabile
Deformabile
E / Rc
>500
200...500
<200
O anumita roca se clasifica in funcite de cele doua clase, in forma AM, CH etc.Modul in care
cele doua caracteristici delimiteaza zonele de clasificare intr un graphic ce are in abscisa rezistenta la
compresiune Rc si in ordonata modul de elasticitate E se prezinta in figurile 1.11.3. In aceleasi figuri
-Deere,1964;
Clasificare RSR
-Wickham,1972;
Clasificare RMR
-Bieniawski,1973;
-Barton,1974;
Clasficare franceza
-Luis,1974
Dintre acestea,clasificarea RQD are cea mai mare raspandire,in mare masura si datorita
simplitatii si este secondata de clasificarile propuse de Bienwski si Barton, care sunt, fara dubii,
criteriile de clasificare cele mai interesante pentru ca permit aprecieri nu numai calitative dar si
cantitative.
RQD =
(1.1)
Modul de evaluare al indicelui RQD se poate urmari in figura 1.4. Pentru un tronson de foraj
carotat de 1.5m suma lungimii fragmentelor recuperate este de 125 cm,in timp ce suma lungimii
fragmentelor recuperate mai lungi de 10 cm este de numai 85 cm.Recuperajul este de 83% in timp ce
RQD=57%.Clasificarea rocilor in functie de indicele RQD este prezentata in tabelul 1.3.
Tabelul 1.3
RQD(%)
0-25
25-50
50-75
75-90
>90
Slaba
Acceptabila
Buna
Foarte
slaba
buna
-indicele de recuperare IR =
fragmente recuperate %;
lungimea carotata
-modul de fracturare MF = lungimea fragmentului recuperat care este depasita de 50% din lungimile
fragmentelor recuperate.
8
Fig. 1.5.Analiza recuperarii unui foraj carotat si reprezentarea grafica a distributiei lungimii
fragmentelor carotelor.
10
1.3.2.CLASIFICAREA RMR
Clasificarea RMR(Rock Mass Rating)propusa de Bieniawski(1974),tine cont de cinci parametri
caracteristici:
-rezistenta la compresiune uniaxiala a rocii intacte;
-indicele RQD;
-interspatiul dintre rosturi(discontinuitati);
-caracteristicile rosturilor(rugozitate,alterarea fetelor,deschidere,material de umplutura);
-prezenta apei subterane.
Fiecaruia dintre parametri i se ataseaza o evaluare numerica,in conformitate cu tabelul
1.4,evaluare care constituie un indice numeric partial.
Tabelul 1.4,a
Rezistenta la
>200
100-200
50-100
25-50
10-25
3-10
151
12
compresiune (MPA)
Indice
n1
Tabelul 1.4,b
RQD(%)
Indice n
90-100
75-90
50-75
25-50
<25
20
17
13
Tabelul 1.4,c
Interspatiul dintre
>3m
1-3
0.3-1
0.05-0.3
<0.05
30
25
20
10
discontinuitati
Indice n3
11
Tabelul 1.4,d
Caracteristica Pereti duri,
rosturilor
Indice n4
Pereti
Pereti duri,
Rosturi cu
rugosi, cu
plani si deschidere
umplutura
discontnui
25
20
12
16
Tabelul 1.4,e
Apa
Aflux pe 10 m
subterana
Tunel(l/min)
_
0
u*
<25
0-0.2
25-125
>125
0.2-0.5
>0.5
Conditii
Roca uscata
Roca umeda
generale
10
Indice n5
Apa subterana
Apa subterana in
stocata
presiune
Tabelul 1.5
5
RMR = ni
0-25
25-50
50-70
70-90
90-100
IV
III
II
Foarte slaba
Slaba
Medie
Buna
Foarte buna
<0-1
0.1-0.15
0.15-0.2
0.2-0.3
>0.3
<30
30-35
35-40
40-45
>45
Clasa
Caracterizare
Coeziune
c(MPa)
Unghi de frecare
interioara 0
12
Clasificarea RMR este utilizata cu precadere in cazul lucrarilor subterane.In cazul tunelurilor se
aplica o corectie a RMR in functie de orientarea axei tunelului in raport cu directia dominanta a
planurilor de discontinuitate.
1.3.3.CLASIFICAREA Q
Clasificarea Q,propusa de Barton si colaboratori(1974),tine cont de sase parametri caracteristici:
-indicele RQD;
-numarul de familii de rosturi(Jn);
-rugozitatea peretilor discontinuitatilor cu efect direct asupra stabilitaii(Jr);
-gradul de alterare a peretilor discontinuitatii si eventual prezenta materialului de umplutura
(Ja);
-prezenta apei(Jw);
-factorul de relaxare a eforturilor(SRF).
Indicele de calitate a masivului de roca se determina din expresia:
RQD Jr Jw
Q=
.
Jn Ja SRF
(1.2)
Jn=0.5...1,0;
-O familie de rosturi
Jn=2;
13
Jn=3;
Jn=4;
Jn=6;
Jn=9;
-Patru sau mai multe familii de rosturi insotite de rosturi si pe alte directii care fragmenteaza
masivul in blocuri de dimensiuni reduse
Jn=15;
Jn=20.
Pentru rugozitatea peretilor valorile numerice ale indicelui partial Jr se atribuie in functie de
Jr=4;
-Rosturi neregulate,ondulate
Jr=3;
-Rosturi lise,ondulate
Jr=2;
-Rosturi spalate,ondulate
Jr=1.5;
Jr=1.5;
-Rosturi plane,lise
Jr=1.0;
-Rosturi plane,spalate
Jr=0.
In cazul rosturilor cu material de umplutura alcatuit din minerale argiloase, in grosime suficenta
ca sa impiedice contactul dintre fete, se atribuie o valoare Jr=1. In oricare dintre situatiile anterioare,
daca interspatiul mediu dintre rosturi este mai mare de 3 m Jr se majoreaza cu o unitate.
Pentru gradul de alterare valorile indicelui Ja se evalueaza diferentiat pentru trei cazuri
Ja=0.75;
Ja=1.0;
Ja=2.0;
Ja=3.0;
Ja=4.0;
14
Ja=6.0;
Ja=8.0;
Ja=8.0..12.0.
Ja=6.0;
Ja=6.0...8.0;
Ja=8.0...12.0;
Ja=5.0;
Ja=13.0...20.0;
Pentru influenta data de prezenta apei valorile indicelui Jw se determina in functie de afluxul
Jw=1.0;
Jw=0.66;
Jw=0.5;
Jw=0.33;
Jw=0.1...0.2;
Jw=0.05..0.1
Pentru factorul de reducere al eforturilor valorile indicelui partial SRF se determina diferit
a)In cazul in care excavatia in roca intersecteaza o zona slaba, susceptibila de a produce surpari:
-zone slab extinse,continand argile sau roci descompuse chimic
SRF=10.0;
SRF=7.5;
SRF=2.5...5.0;
SRF=2.5.
b)In cazul rocilor masive,in functie de starea de efort in situ (efort principal 1 ) comparata cu
rezistentele la compresiune ( c ) si la intindere ( t ) (tab1.6).
Tabelul 1.6
c / l
t / l
SRF
>200
>13
2.5
Eforturi medii
200...10
13...0.5
1.0
Eforturi mari
10...5
0.5...0.3
0.5...2.0
5...2.5
0.3...0.15
5...10
<2.5
<0.15
10...20
Caracteristica
RMR reduse
SFR=5...1.0;
SFR=10...20;
SFR=5...10;
SFR=10...15.
16
(1.3)
Corelatie care confirma faptul ca ambele sisteme de clasificare includ o gama similara de parametri
caracteristici ai masivului de roca.
VL
poate fi
imediat evaluata.In acelasi timp,viteza undelor longitudinale intr o roca de acelasi tip,dar compacta
V * L se poate masura pe fragmente de carota sau se poate determina prin relatii teoretice.
IQCS =
VL
100%
VL*
(1.4)
Carotajul seismic se poate realiza continu, in lungul forajului,rezultatele aparand sub forma
prezentata in figura 1.8,b. Este interesant de observat ca din diagrama vitezelor longitudinale masurate
18
pot fi depistate si discontinuitatile majore din masivul de roca,ele corespunzand reducerii semnificative
a vitezei.
Dat fiind faptul ca atat indicele RQD ,cat si indicele de calitate IQCS caracterizeaza in esenta
fragmentarea masei de roca de catre discontinuitati,intre cei doi indici exista o corespondenta foarte
buna.
20
Capitolul 2
sz
y
sy
sx
(2.1)
21
1
x -( y + z )
E
1
y = y -( z + x )
E
x =
(2.2)
(2.3)
In care:
E- modulul de elasticitate al rocii,
x =( y + z )
(2.4)
y =( z + x )
(2.5)
Rezolvand acest sistem de ecuatii in raport cu x si y se obtine pentru efortul unitar orizontal
expresia:
x = y =
z
1-
(2.6)
z a H
=
m-1 m-1
(2.7)
sau
x = y =
in care m=
1
este constanta lui Poisson.
Din relatiile de mai sus rezulta ca presiunea litostatica difera fundamental de presiunea
hidrostatica ce actioneaza cu aceeasi intensitate dupa orice directie.Numai in cazul starii lichide a
rocilor (m=2 si =0.5) relatiile de mai sus devin:
x = y = z = a H
(2.8)
Dupa cum se observa ,efortul z dupa directia axei Oz este maxim,ceea ce inseamna ca aceasta
reprezinta o directie principala. Celelalte doua directii principale vor fi determinate de axele Ox si Oy
si deci efortul principal tangential va fidat de expresia:
max =
z - x z - y 1 1-2
1 1-2
=
=
z =
a H
2
2
2 1-
2 1-
(2.9)
22
In cele mai multe cazuri de echilibru intern intalnite in studiul presiunii rocilor, toate fortele
sunt cuprinse in acelasi plan vertical, astfel ca problemele se pot trata in cadrul elasticitatii plane.
In ipoteza ca mediul este elasto-plastic ,presiunea litostatica poate fi considerata asemanatoare
presiunii hidrostatice si deci actionand proportional cu adancimea si cu aceeasi intensitate in toate
directiile:
z = x = y = a H
(2.10)
(2.11)
In care k este coeficentul presiunii laterale, a carui valoare poate varia in limite foarte largi,in functie de
conditiile locale. Valoarea lui k poate fi mai mica sau mai mare ca unitatea.
La un masiv stancos,stare de tensiuni este legata nu numai de greutatea proprie a rocilor si de
istoricul incarcarilor, ci si de evolutia proceselor tectonice care au avut loc in trecut. Fortele tectonice si
deformatiile pe care le sufera roca provoaca o pretensionare a rocii,ceea ce face ca tensiunile din masiv
sa difere in unele cazuri foarte mult de cele obtinute din calcule. Rezulta deci ca rezistenta rocii nu
poate fi determinat daca nu este cunoscuta pretensionarea dupa cele trei directii principale.
Privitor la influenta proceselor tectonice asupra starii de tensiuni dintr-un masiv stancos,sunt
semnificative rezultatele obtinute prin masurarea tensiunilor de ambele parti ale unei falii de origine
tectonica, existenta in zona amplasamentului centralei subterane Picote din Portugalia (fig.2.2.).
Valorile tensiunilor verticale obtinute din masuratorile efectuate de o parte si de cealalta a faliei,au
depasit valoarea rezultata din calcule in functie de adancime(19.6 daN/cm 2 )si anume in partea din aval
23
a faliei,tensiunea a fost de doua ori mai mare(40 daN/cm 2 ) iar in partea opusa ,de 10 ori mai mare(200
daN/cm 2 ).
x
,aceasta poate fi mai mica sau mai mare decat
z
unitatea,ceea ce inseamna ca in functie de conditiile locale,efortul unitar orizontal poate fi mai mic sau
mai mare decat cel vertical.
In concluzie,din cele aratate mai sus, rezulta ca la evaluarea starii de tensiuni intr-un bloc al
unui masiv stancos trebuie sa se aiba in vedere faptul ca problema nu poate fi rezolvata in mod separat
,ci in ansamblu, tinand seama de interactiunea dintre blocuri , respectiv de pretensionarea lor la
24
formarea masivului. Rezultatele concludente privind starea de tensiuni dintr-un masiv stancos pot fi
obtinute numai prin efectuarea de masuratori directe.
In practica se cunosc mai multe metode de determinare a tensiunilor in adancime,intr-un masiv
stancos.Metoda cea mai simpla consta in masurarea deformatiilor diametrului forajelor executate in
masiv.
(2.12)
In relatia de mai sus se tine seama atat de coeziune cat si de frecarea interioara a rocii.
Daca roca este fisurata,de-a lungul unei fisuri c=0 si in acest caz va fi luata in considerare
numai frecarea interioara.
Cand exista o presiune in pori(u),stabilitatea la alunecare a rocii va fi asigurata pentru:
<c+(-u)tg
(2.13)
Considerand starea plana de tensiuni intr-un punct acesta se poate reprezenta grafic prin
construirea cercului lui Mohr.
Dupa cum se stie din rezistenta materialelor, cercul lui Mohr permite determinarea grafica a
tensiunilor normale si tangentiale dintr-o sectiune inclinata oarecare ce trece prin punctul
considerat,daca se cunosc tensiunile normale principale 1 si 2 (fig 2.3.).
25
1 + 2
,
2
1 - 2
(fig 2.4.).
2
Tensiunile si din sectiunea inclinata care trece prin punct si care formeaza cu verticala
unghiului (fig 2.3) se obtin din cercul lui Mohr ducand raza CA care face unghiul 2 cu axa
0 (fig 2.12).
Coordonatele punctului A reprezinta tensiunile si date de relatiile:
=
1 + 2 1 - 2
+
cos2
2
2
(2.14)
1 - 2
sin2
2
(2.15)
26
1 - 2
2
(2.16)
Daca cercul lui Mohr se construieste pentru o stare de solicitare la care are loc ruperea rocii,
atunci punctual B de pe cerc va reprezenta punctual caracteristic al starii limita definite de efortul
unitar tangential maxim.
Construind mai multe cercuri Mohr pentru eforturile unitare limita, respective pentru diferite
rapoarte ale eforturilor normale principale
1
,corespunzatoare diferitelor stari de solicitare la rupere a
2
rocii,se poate trasa pentru aceasta familie de cercuri o curba infasuratoare ,tangenta la fiecare dintre
ele,care reprezinta starea de echilibru limita a materialului.
Practic,aceasta curba se obtine prin construirea cercurilor Mohr pe baza unor date
experimentale determinate prin supunerea materialului (rocii)la incercari de compresiune si intindere si
trasarea infasuratoarei care reprezinta curba intrinseca a materialului.
Pentru trasarea curbei intrinseci(infasuratoarei) sunt necesare doua cercuri
caracteristice,construite pentru efortul monoaxial de rupere la compresiune, R c si respective la
intindere, R t .
In cazul unei stari oarecare de solicitare,definite prin eforturile unitare principale 1 , 2 se
construieste cercul limita respective,cu centrul in C(fig.2.5).
27
=c+ tg
(2.17)
unde c este coeziunea rocii,iar este unghiul de frecare interioara.Aceasta dreapta reprezinta conditia
de echilibru limita dupa Coulomb.
Pentru obtinerea unei forme perfectionate a infasuratoarei, unii autori au asimilat-o cu o
cicloida,iar altii cu o parabola.
Kegel , considerand infasuratoare cercurilor de stari limita o forma parabolica,a stabilit trei
categorii de roci diferite in functie de pozitia centrului C al cercului osculator de varf al parabolei pe
axa abciselor 0 (fig.2.6),determinate de relatiile:
=0
=R t 1- 1+
Rc Rc
+
R t 2R t
(2.18)
28
Rc
astfel:
Rt
Rc
<3;
Rt
Rc
5;
Rt
Rc
> 5.
Rt
La aplicarea criteriului starii limita de eforturi intr-un masiv de roci,Caquot considera curba
infasuratoare de forma:
max =(c+tgj)
3
2
(2.19)
In aceasta relatie se tine seama,prin valoarea exponentului,de caracterul eterogen al rocilor, care
in realitate nu sunt ideal omogene si elastice.
Una dintre metodele de incercare in situ a rocilor, in diferite puncte si in orice directie in
masiv, pentru obtinerea datelor necesare pentru construirea cercurilor Mohr si trasarea curbei
infasuratoare, consta in tensionarea unui cablu ancorat in roca la partea inferioara a unui foraj.Prin
tensionarea cablului,care se realizeaza cu ajutorul unui cric de la partea superioara a forajului,se
transmite rocii,prin intermediul unei placi groase de otel,o incarcare axiala P(fig.2.7).
29
P1 =
In care:
P
2 2
(D -d )
4
(2.20)
Eforturile dupa o directie perpendiculara la cablu sunt realizate de un cric cilindric situat in
putul forat.Cricul hidraulic cilindric este destinat sa provoace in roca inconjuratoare un efort de
compresiune radial r =P2 si un effort de intindere circumferential ,de aceeasi marime, =-P2 .
Prin actiunea cricurilor,roca va suferi deformatii care pot fi masurate si deci incercarile pot fi
verificate.Marind progresiv presiunea in cricul hidraulic,roca inconjuratoare va ajunge in conditii de
rupere.Construind cercurile lui Mohr pentru aceasta stare de eforturi ,se va putea trasa curba
infasuratoare care reprezinta curba intrinseca a materialului(a rocii).
Curba intrinseca poate fi trasata correct pentru roca in situ prin variatia raportului
P2
.
P1
30
Astfel pot fi cercetate diferite conditii de stari limita de eforturi.Conditiile caracteristice apar
pentru cazurile:
1 = z =P ,iar 2 =P2 =0
(compresiune monoaxiala)
si
31
32
Capitolul 3
(CEDAREA ROCILOR. TEORII DE RUPERE
Observaii fcute asupra materialelor din scoara terestr pe teren, n mine i tunele, n exploatrile
la zi arata c rocile care in unele ocazii apar ca tari i casante n alte mprejurri prezinta
caracteristicile unor materiale cu cedare plastic sau curgere lent. O dovad a acestei ultime
comportri o constituie cutarea n timp geologic ,a stratelor din scoara terestr care n prezent ne apar
ca fiind constituite din materiale rigide.
3.1 Cedarea materialelor elastice
Dac un material este elastic i ductil, ca de pilda cuprul i oelul moale atunci va prezenta o relaie
efort-deformaie liniar pana in punctul A, urmat de deformatie neliniera pn n punctul cnd B cand
se ajunge la o comportare plastic dup care urmeaz ruperea n punctul C (fig.3.1).
Fig. 3.1
Dac materialul este elastic i casant, ca oelul turnat sau sticla, dup domeniul elastic se ajunge brusc
la rupere (fig.3.2)
Fig. 3.2
33
In general rocile i pmnturile nu snt aa de ductile ca metalele i rareori snt tot aa de casante ca
sticla, ci prezint caracteristici de cedare intermediare ntre aceste doua tipuri extreme.
Rocile .mai tari avnd un coninut de silice mai ridicat i o structur cristalin snt de regul mai casante
dect sedimentele poroase.La majoritatea rocilor se poate discerne un punct de cesare nainte de
rupere.Dac maina de ncercat este proiectat judicios,n aa fel nct se evit liberarea brusc a
energiei de deformatie, atunci cnd roca ncepe s cedeze se observ c materialul continu s opun o
oarecare rezisten la deformaie chiar dup punctul de cedare(fig.3.3).
Fig. 3.3
Prin urmare "cedarea" unei roci casante poate fi considerat c se produce atunci cnd se atinge :
a) punctul de cedare ;
b) punctul de rupere ;
c) punctul n care materialul nu mai poate susine sarcina aplicat.
Dac materialul nu este casant punctul de cedare poate fi considerat atunci cnd:
d) sub sarcin constanta viteza de deformaie ncepe s creasc. Dac materialul prezint
caracteristici elastice i plastice se consider drept cedare.
e) deformaie permanent rezidual limitata. Trebuie remarcat ns c cedarea rocii aste afectat de
urmtorii doi factori eseniali :
- felul solicitrii (compresiune, ntindere sau forfecare);
- tipul de incercare folosit pentru determinarea rezistenei. Felul solicitrii este important n
special n cazul rocilor casante care se caracterizeaz prin rezistene mari la compresiune i rezistene
relativ sczute la forfecare i la ntindere
34
Tipul ncercrii influeneaz de asemenea n bun masur valoarea rezistenei obinute. Astfel chiar
n cazul ncercrii de compresiune simpl rezultatul depinde de dimensiunile probei i in special de
raportul dintre lungime (L) i diametru (D):
c = co (0.8+
0.2
)
L/D
(3.1)
L
=1 .
D
L
L
crete rezistena tinde spre o valoare constant iar atunci cnd
D
D
c =K t
unde K = 4 10 in funcie de tipul de roc (Tabelul 3.1
Tabelul 3.1
Rezistena rocilor la compresiune simpl i la intindere
ROCA
(daN/cm2)
Granit
Diorit
Dolerit
1000 2500
I8003000
2000-3500
(daN/cm2)
70 250
150300
150-350
Gabbrou
1800 3000
150300
Bazalt
Gresie
1500 3000
200-1700
l00300
40 - 250
ist
Caloar
Dolomit
Crbune
l00 1000
300 2500
300-2500
50 500
20 l00
50 - 250
150 - 250
20 - 50
Cuarit
15003000
l00500
35
Gneis
Marmor
500 2000
l000 2500
50 - 200
70 - 200
Ardezie
l000 2000
70-200
Prin alegerea uneia din definiiile de mai sus i aplicarea ei la un anume material se poate
preciza punctul n care materialul dat este dat s "cedeze" sub o anumit distribuie de eforturi.
Adic se poate stabili un criteriu de rupere cu ajutorul cruia poate fi stabilita i folosit la
proiectare, rezistena maxim de care este capabil materialul.
Deoarece exist mai multe criterii de rupere este esenial s se aleag cel ce corespunde
mai bine comportrii materialului cu care avem de-a face.
In cazul metalelor sau altor materiale elastice se pot aplica eforturi de felul efortului
principal maxim admisibil sau rezistena de forfecare maxim sau a energiei de distorsiune maxime pe
care o poate prelua materialul.
In astfel de teorii se presupune c materialele se comport perfect elastic,au rezistena la
ntindere egal cu cea de compresiune si se definete cedarea ca nceputul comportrii inelastice.
Se tie c rocile i pmnturile, ca i unele materiale de construcii cum este betonul, ncep s
aib o comportare inelastic la eforturi mici i c rezistena lor la ntindere este mai mic dect cea la
compresiune.
Din aceast cauz pentru astfel de materiale s-au propus alte criterii dect cele clasice.
Teoria de rupere a lui Mohr
Conform acestei teorii ruperea materialului se realizeaz atunci cnd ntre efortul de forfecare
ce acioneaz pe un anumit plan de rupere i efortul normal , ce acioneaz perpendicular pe acel
plan exist o relaie de tipul :
=f()
(3.3)
Ipoteza de baz este c, efortul normal indiferent c este vorba de compresiune sau ntindere,
contribuie alturi de cel de forfecare, la rupere. Nu se presupune ca materialul are aceeai rezisten
la ntindere ca i la compresiune, dar se subnelege c ntr-un cmp de eforturi 1 > 2 > 3 efortul
principal intermediar 2 nu influeneaz ruperea.
Relaia fundamental dintre si este caracteristica pentru materialul considerat i poate fi
determinat prin ncercri.
De pild prin ncercarea de compresiune triaxial poate fi stabilit nfurtoarea cercurilor
limita care este reprezentarea grafic a relaiei =f() (Fig.3.4).
36
Forma general a nfurtorii Mohr pentru o roc poate fi schematizat aa cum se arat n
fig.3.4. In acest caz dup ordonata 0 pentru =0 urmeaz o zona cu panta descresctoare n care
nfurtoarea tinde eventual spre o dreapt a crei prelungire are o ordonat la origin 0 .
Ecuaia nfurtoarei poat fi reprezentat de relaia:
= 0 +tgc + '
unde: c
'
(3.4)
a)
37
b)
Fig. 3.4
Criteriul de rupere a lui Coulomb
Acest criteriu reprezint de fapt un caz particular al criteriului Mohr pentru situaia cnd curba
intrinsec =f() este o dreapt ( tg = const.)
=f()
(3.5)
(=tg ) :
f = 0 +
unde :
(3.6)
38
b
Fig. 3.5
Astfel relatia (3.6) poate fi scris tinand seam de expresiile eforturilor intr-un plan inclinat
functie de eforturilor principale 1 si 3
1 -3
+
-
sin2- 1 3 - 1 3 cos2=
2
2
2
1 +3
1 -3
=+
(sin2-cos2)
2
2
Conditia de maxim va fi:
d 0 1 - 2
=
(2cos2+2sin2)=0
d
2
1
tg2=
0 =- =
(3.7)
39
cos2=
tg2
2
1+tg 2
1
1+tg 2 2
1+
=
1
2
=-
1
1+
1
2
1
1+ 2
1
1+ 2
>0, tg2<0
i c
sin2>0
cos2<0
Rezulta c trebuie alese soluiile cu semnul minus in fata radicalului,care inlocuite in (3.7)conduc la:
+
-
1
2
0max =- 1 2 + 1 2 (
+
)
2
2
1+ 2
1+ 2
sau
2 0max =1 (-+ 1+ 2 )- 3 (+ 1+ 2
(3.8)
1 =0 i 3 =- t
aa c:
2 0 = t (+ 1+ 2 )
in timp ce pentru compresiunea simpl
1 = c i 3 =0 aa c:
2 0 = c (-+ 1+ 2 )
(3.9)
(3.10)
(unde N= c ) care arat c rezistena la compresiune a unui material,care satisface criteriul Coulomb
t
+Navier ,este de regul mai mare decat rezistena sa la intindere.
Inlocuind expresiile parantezelor din (3.9) si (3.10)in (3.8)rezulta:
1 3
=- =1
c t
1
=N 3 +1
c
c
sau
(3.12)
(3.13)
40
Msura in care concluzia teoretica ce rezult din (3.13) concorda cu realitatea a fost verificata de
3
Fig. 3.6
Se remarca faptul ca punctele experimentale se situeaza pe drepte avand pante diferite in funcite de
categoria rocilor :
N=10 i =1.5 pentru rocile eruptive(cvasielastice);
N=6
N=4
Dac se inlocuiesc valorile de mai sus in expresiile (3.9) si (3.10)se obtin relatiile :
=0.15 c =1.5 t pentru rocile cvasielastice;
=0.02 c =1.2 t
=0.025 c = t
In aceste relaii 0 reprezint rezistena la forfecare de care este capabil roca in incercarea
moncaxial ( 3 =0 )
Compariand rocile de mai sus cu cele indicate n tabelul 3.1 se ajunge la concluzia c se pot
admite urmtoarele relaii aproximative :
0 2 t
0 0.5 c
Roca
0 (daN/cm )
Granit
Dolerit
Bazalt
Gresie
ist
Calcar
Cuartit
Marmor
140 -500
250-600
200-600
80 -400
30 -300
100-500
200-600
150-300
45-60
55- 60
50-55
35-50
15-30
35-50
50-60
35-50
Tabelul 3.2
l,0- 1,8
1,4- 1,8
1,2-1,4
0,7- 1,2
0,25- 0,6
0,7-1,2
1,2-1,8
0,7- 1,2
Fig. 3.7
Tinnd seam de cele expuse mai inainte privind corelaiile dintre rezistenele la compresiune i
intindere rezulta c infauratorile corespunztoare celor trei categorii pot fi aa cum se arat in fig.3.8.
42
Fig. 3.8
Cercetrile din ultimul timp au artat ins ca nici in domeniul compresiunilor mari nu mai este
valabil criteriul Coulomb-Navier.
Criteriul Lundborg
Ideea de baza a teoriei Lundborg, elaborat pe baza incercrilor a numeroase roci din Suedia
const in aceea c prin atingerea de ctre eforturile normale a unui anumit prag corespunzator
rezistenei cristalelor rocii, ncepe cedarea acestora din urm aa c mrirea n continuare a solicitrii
normale nu mai contribuie la mrirea rezistenei la forfecare.
Se poate presupune deci c rezistena la forfecare a rocii se datorete mai multor componente :
rezistena la compresiune a unor cristale, frecarea dintre alte cristale i rezistena la forfecare in zonele
care nc nu au cedat.
Presupunind ca rezistena este limitat atunci cnd > max , unde max este rezistenta la
forfecare a granulelor cele mai rezistente, se poate scrie :
= 0 +
1
1+/( i - 0 )
+
i - 0
unde: i este limita inferioar a rezistenei atunci cand = ;
= 0 +
(3.14)
=0 .
43
1
1
1
=
+
- i cr - 0
(3.15)
a)
b)
Fig. 3.9
1 1
care intr-o reprezentare ,
corespunde unei drepte (fig.3.9,b).
- 0
Cu alte cuvinte rezistena la forfecare a rocilor este determinate de trei parametri i , 0
i caracteristici tipului de roc (Tabelul 3.3)
Tabelul 3.3
Roca
Granit
i
(daN/cm2)
1000
0
(daN/cm2)
500
2
44
Granitognais
6.800
Gneis pegmatitic
12.000
Gneis micaceu
7.600
Cuarit
6.200
Calcar
8.900
Magnetit
8.500
Leptit
6.400
Pirit de fier
5.600
ist cenuiu
5.800
ist negru
4.900
Teoria lui Griffith
600
500
500
600
300
300
300
200
300
600
2,5
2,5
1,2
2
1,2
1,8
2,4
1,7
1,8
1,0
Toate criteriile expuse anterior au n vedere un mediu continuu ceea ce n cazul rocilor
reprezint o idealizare neacceptabil.
Teoria elaborat de Griffith n 1924 pentru explicarea cedrii sticlei, reprezint o ncercare de
analiza a rezistentei maturialelor microfisurate lund in considerare concentrrile da eforturi de
ntindere de la capelele acestor microfisuri. In forma sa iniial teoria avea n vedere microfisuri
avnd forma unor elipsa foarte alungite i avnd orientri ntmpltoare, la capetele crora apar
solicitri puternice de ntindere chiar atunci cnd materialul este supus numai compresiunii.
Teoria original, care are n vedere un mecanism de propagare a ruperii materialului supus
compresiunii monoaxiale, a fost extins de MacClintock i Walsh n 1962 i de Hoek i Bieniawaski n
1964 prin luarea n considerare a unor fisuri inchise cu posibilitatea de transmitere a eforturilor de la
o fisura la cealalt.
Dat fiind interesul pe care-l prezint aceast teorie pentru materialele stncoase expunerea ei
se face ceva mai amnunit.
Se consider starea de eforturi intr-o zona oarecare a materialului in care exista goluri alungite
de seciune eliptic orientate cu un unghi fa de linia de aciune a eforturilor principale
45
Fig. 3.10
Axa x-x este orientat dupa axa mare a fisurii eliptice in care caz centrul va fi dat de
ecuaiile parametrice:
x=acos
y=bsin
(3.16)
b
a
(3.17)
Acum se poate scrie expresia marimilor ce apar pe conturul fisurii pentru starea de eforturi
x , y , xy :
2
2
2 2 2
2
2 2
2 -1
b = y m(m+2)cos -sin +x (1+2m)sin -m cos -xy 2(1+2m )sincos (m cos +sin ) (3.18)
Deoarece fisura este foarte subire si alungit m este foarte mic iar eforturile maxime de
intindere vor apare spre capetele fisurii acolo unde este mic.
Ca atare sin i cos 1 aa c expresia (3.18) devine:
46
(3.19)
(3.20)
-2 xy (m 2 + 2 )=2( y m- xy)2
xy
(3.21)
1
1
+2 y m - xy =0
2
sau
(3.22)
2
2
1 y y + xy
=
m xy
(3.23)
Pentru xy =0 conditia de aparitie a unei noi fisuri este y = t ,ceea ce in final conduce la :
b m=2 t
(3.24)
(3.25)
sau
2 xy =4 t ( t - y )
(3.26)
care este expresia criteriului Griffith si care reprezinta de fapt o parabola (fig.3.11)
47
Fig. 3.11
Presupunem c unghiul format de fisur cu directia efortului principal 3 este astfel inct
efortul b este maxim pentru orice combinaie a strii de eforturi generat de aplicarea eforturilor
principale 1 i 3 .Atunci raza cercului Mohr,determinat de aceste eforturi principale, dusa prin
punctul de tangena cu infauratoarea formeaza cu axa unghiul 2 (fig.3.11)aa cum se poate scrie:
tg2=-
d y
d xy
xy
2 t
(3.27)
d y
(3.28)
d xy
m xy
(3.29)
de unde se deduce:
=-
m xy
2 t
=-mtg2
(3.30)
Considernd ca noua fisur apare atunci cnd efortul b ,corespunztor centrului fisurii
eliptice, depete rezistena la intindere limitat t este logic sa se presupun c va fi orientat dup
normala la acest contur.
Ecuaia acestei normale va fi:
tg=-
dx
dy
(3.31)
unde se inlocuiesc expresiile obinute prin derivarea coordonatelor parametrice ale elipsei (3.16)
48
dx=-a sin d
dy=m a cos dx
(3.32)
i se obtine astfel :
tg=
tg
m
(3.33)
=-tg2
m
(3.34)
sau
=-2
(3.35)
De aici rezult concluzia c dac directia fisurii iniiale nu corespunde cu direcia unuia din
eforturile principale, adic xy 0 , atunci i 0 i prin urmare 0 . Astfel in acest caz noua fisur
apare la capetele primei i este orientata cu unghiul =-2 in raport cu direcia acesteia i pe masura
dezvoltrii sale tinde s capete o directie ce coincide cu cea a eforturilor aplicate(fig.3.12)
Fig. 3.12
Dac ambele eforturi principale sunt compresiuni atunci procesul de dezvoltare a microfisurilor
se va opri dup atingerea anumitor dimensiuni ce depind de raportul eforturilor principale (fig.3.13).
49
Fig. 3.13
Atunci cnd directia fisurilor iniiale coincide cu cea a eforturilor principale, adic xy =0 i
y =1 obinem ===1. Aceasta inseamna c noile fisuri vor aprea ca un fel de prelungiri a fisurilor
iniiale i in acest caz in conformitate cu relaia (3.19):
b =
2 y
m
21
m
(3.36)
Analiznd aceast expresie se poate observa ca dac marimea efortului 1 intr un moment
oarecare atinge o valoare pentru care b = t i incepe un proces de formare a unor noi fisuri sau mai
exact un process de cretere a fisurilor existente, atunci mrimea m se va micora considerabil pe
seama lungirii fisurilor ceea ce va conduce la o mrire considerabila a efortului b iar sistemul va
progresa chiar dac valoarea lui 1 va fi micorat. Cu alte cuvinte este suficient ca efortul 1 sa
atinga pentru un moment valoarea b , ca s inceap un proces intens de cretere a fisurilor care
conduce la rupere.
In deducerea criteriului de rupere s-a presupus c microfisura i menine forma pn n
momentul ruperii. Atunci cnd 1 i 3 reprezint ntinderi sau cnd roca este foarte rezistent i nu
este supus unor solicitri este de ateptat meninerea formei. Intr-o roc slaba sau foarte puternic
solicitat ce conine fisuri alungite este de ateptat ca s se produc nchiderea fisurilor nainte de
rupere i va trebuit inut seama de transmiterea eforturilor de la o margine a fisurii la cealalt. In
50
acest caz posibilitatea de extindere a fisurii este determinat de condiiile da frecare a marginilor
n contact. Aceasta ipoteza, ce corecteaz teoria Iui Griffith pentru domeniul eforturilor principale de
compresiune, a fost propus de Mac Clintock i Wels n 1962 a fost confirmat de cercetrile
experimentale a lui Hoek i Bieniawski n 1956. S-a prepus ca s se considere drept criteriu de
rupere n domeniul compresiunilor linia dreapt definit de relaia :
xy = 0 + y
(3.37)
(3.38)
Fig. 3.14
Se vede deci c utiliznd criteriul Griffith se ajunge la concluzii similare cu cele indicate de
criteriile Mohr i Coulomb-Navier pentru rocile rezistente.
Mecanismul real de rupere a rocii nu este inc pe deplin cunoscut i este posibil ca cedarea rocii sub
aciunea solicitrilor triaxiale s aib loc prin forfecare n lungul fisurilor, a suprafeelor de separaie
51
sau a planeler de sedimentare sau a fisurilor inguste cu orientri ntmplatoare dispuse n structura
granular a rocii. Acest fapt poate explica orientarea anizotrop a rocilor ca i discrepanele ce se
constata adesea ntre rezultatele ncercrilor n laborator i cele efectuate pe teren.
Teoria lui Talobre
Aceast teorie elaborat pe bazele teoriei lui Mohr pleac de presupunerea c exist n
funcie de mrimile eforturilor principale efective doua tipuri de ruperi ale rocii i anume cea casant
i cea plastic.
Folosind rezultatele experimentale obinute pentru diferite temperaturi (tC) Talobre a dedus dou
dependene liniare diferite, una care ar corespunde ruperii casante i alta celei plastice.Trebuie
remarcat ns c o astfel de separaie net ntre ruperea materialului prin cedarea casant sau plastic
nu este verosimil. Caracterul ruperii rocii este mult mai complicat i fr ndoial c n toate cazurile
exist elemente de cedare casant simultan cu cele de cedare plastic.
Fig. 3.15
Teoria lai Hoek
max = maxo +A bm
max =
1 - 3
2
(3.39)
Figura 3.16
Din figura 3.16 unde sunt reprezentate rezultatele ncercrilor efectuate pe probe de gresii din
diferite continente se vede c dei rezistena la compreeiune axiala a variat intr-o gam larg (125 la
1758
daN
) toate punctele sint situate aproximativ pe linia dreapt avnd ecuaia:
cm 2
53
max
=0.1+0.76( m )0.85
c
c
(3.40)
Orice stare de efort poate fi caracterizat cu ajutorul celor trei eforturi principale i ca atare n
sistemul ortogonal, de reprezentare spaial 1 , 2 , 3 corespunde unui punct. Dac se unesc toate
punctele corespunztoare ruperii rocii se obine o suprafa a rezistenei ce determin rezistena
materialului considerat pentru diferite grupe de valori ale eforturilor principale.
Forma acestei suprafee a rezistenei poate fi stabilit pe cale experimental dar metodele curente de
incercare dau posibilitatea obinerii doar a unor puncte pe suprafaa, corespunznd rezistenei la
solicitare monoaxial de compresiune sau intindere, la stare plan de eforturi, cnd unul din
eforturile principale este nul, sau la solicitare axial simetric cnd doua din eforturile principale se
menin egale ntre ele (fig.3.17).
Se poate presupune ca pentru rocile izotrope suprafaa de rezisten va avea o form simetric n raport
cu diagonala 1 = 2 = 3 a suprafeei de rotaie, nchis n cadranul ntinderilor i deschis n cadranul
compresiunilor(fig.3.17)
54
Fig. 3.17
Aceast suprafa de resiztent intersecteaz axele de coordonate n puncte corespunzind
rezistenei la compresiune i ntindere axiala.
Pentru descrierea analitica a acestai suprafee John Franklin a analizat urmtoarele apte relaii :
3 =A+B1
(3.41)
3 =A+B1c
(3.42)
3 =Aln(B+ 2 )
3 -1 =A+BC
(3.43)
(3.44)
-1
(3.45)
(3.46)
(3.47)
Concluzii
Din cele artate mai nainte rezult c nu este nc elaborat o teorie pe deplin satiafctoare
pentru a explica ruperea materialelor casante.In aceast situaie se consider potrivit a se recurge in
practica de calcul nc la criterii empirice de felul celor a lui Mohr, Hoek sau Franklin.
55
Trebuie insa remarcat c toate teoriile expuse mai sus au in vedere un material idealizat i fac
abstracie de multitudinea de factori ce exist totdeauna n condiiile reale i care adesea sunt determinai n comportarea rocilor supuse solicitrilor.Intr-adevr nici una din aceste teorii nu ine seam
de anizotropia masivului stancos, starea de umiditate a materialului, temperatur .a.
Numeroase cercetri din ultimii ani au artat ca influena anizotropiei masivului stncos are o
influen hotrtoare asupra rezistenei sale ce depinde de direcia efortului principal maxim n raport cu
suprafaele ce perturb omogeneitatea .
Trebuie avut n veedere c toate teoriile de rezisten descriu comportarea materialului sub
ncrcare pornind de la conceptul de rezisten n general si fac abstracia da faptul ca masivul stncos,
ce servete de pild ca teren de fundaie pentru un baraj de beton i nu are posibilitatea deformatiei
laterale libere nu poate s cedaze chiar dac intr-un punct sau zon restrns depete rezistena la
rupere. Pericolul apare doar n cazul cand in zona periclitat din masiv se realizeaz un tunel, o
construcie subteran sau cnd aceast zona poate aluneca pe o suprafa de separatia preexistent.
Pentru majoritatea construciilor fundate pe stanc pericolul este reprezentat de tasrile i
deplasrile construciei capabile s provoace distrugerea parial sau total a lucrrii. Din acest punct
de vedere rezistena terenului stncos de fundare poate fi definit ca fiind efortul pentru care deplasarea
tlpii sau bazei construciei conduce la distrugere.
Trebuie inut seama c discontinuitile i suprafeele slbite finaneaz n mod defavorabil
capacitatea de rezisten a rocilor.
3.4. Efectul planelor slbite asupra rezistenei rocii
Existena unui plan slbit in interiorul rocii poate favoriza ruptura dup acest plan. Cu ajutorul
unei analize simple, bazat pe teoria de rupere a lui Coulomb+Navier pot fi examinate condiiile in
care au loc ruperea in lungul unui plan slbit.
In principiu aceste condiii vor fi ndeplinite atunci cnd un plan slabit avnd o rezisten, la
forfecare mai redus dect roca va fi paralel cu planul de forfecare maxim (fig.3.18)
56
Fig. 3.18
Intr-un astfel de caz ruperea ntr-o roc nu va fi niciodat posibil fr ca s cedeze in prealabil
planul slbit.
Mecanismul real de rupere n lungul unul plan slbit este puin diferit de cel al unei ruperi
normale prin frecare i poate fi adesea reprezentat ca o alunecare cu frecare intre dou suprafee de
roc astfel c s = s s , i reprezentind eforturile de forfecare si normale pe suprafaa iar s
coeficientul de frecare la alunecare.Dar mai apare n plus o oarecare rezisten la forfecare ( R )
datorit rugozitatii rocilor n contact sau umpluturii din discontinuitate, care corespunde coeziunii.
Estee dificil ca s se determine cu exactitate valorile parametrilor R i s
recolta carote din foraj deoarece acestea sunt degradate n timpul forrii i transportului i nu sunt
perfect reprezentative datorit ariei mici a suprafeei.
Pot fi imaginate diferite incercari n acest scop dar de obicei rezultatele obinute nu sunt
satisfacatoare. Pe baza a numeroase incercri s-a ajuns la concluzia c s. majoritatea rocilor rezistena
R va fi cuprins intre jumtate si o treime din rezistena rocii intacte iar coeficientul de frecare se
deduce cam la jumtate :
R
,
2
2
(3.48)
(3.49)
57
1 +3 1 - 3
cos2
2
2
-
s = 1 3 sin2
2
s =
(3.50)
(3.51)
valori care nlocuite n (3.49) conduc la un criteriu de rupere care ine seam de unghiul de
frecare s , rezistena R eforturile 1 i 3 .
Astfel dac = 45, s = max i s = max ruperea va avea loc n lungul planului slbit iar
daca = 90 sau 0 , s =1 sau 3 ,iar s =0 i deci nu se produce ruperea.
Intre aceate doua extreme va exista o valoare limita a lui determinata de nivelul eforturilor
i planele caracteristice peste care nu se va produce ruperea n planul slbit. Pentru plane slbite
de discontinuitate i eforturi principale maxime dup direcie vertical valorile lui limit sunt
cuprinse de obicei ntre 45
i 65 .
O analiza similar poate fi fcut i pentru rocile cu anizotropie marcat. In rocile cu structur
laminara va exista o tendin de forfecare n planul de laminare i o rezisten sporit n planul
perpendicular.
Ca urmare va exista o slbire evidenta a rocii atunci cnd nclinarea anizotropic ( ) n raport
cu direcia efortului principal maxim coincide cu direcia efortului de forfecare maxim { = 45).
58
(3.52)
Fig. 3.19
De asemenea coeficentul final de frecare pentru diferitele tipuri de roc (1 - bazalt, 2 - calcar), 3 granit fin, 4- granit grosier, 5 -gneis 6 - argili, 7 - dolomit, 8 -calcar (Bedford), 9 - gresie (Navaho),
10 - gresie (Berea)] (fig,6.41), este cuprins ntr-un domeniu relativ restrans =0.50.9 i este foarte
puin influenat de faptul dac roca aste uscat ( ) sau umed( w ) (cu excepia rocilor argiloase)
sau de modul da pregtire al suprafeei (a - sablare, b - nivelare, o - polisare).In general valorile mai
mici se obin pentru rocile ce conin mic (isturi i filite) sau minerale argiloase.
Rocile stncoase bogate la cuar i feldspat (gresii, granie .a.) au unghiuri de frecare n jur
de 30 (gresiilie - 25 33,granitele 25+40e, roci carbonate-calcare, dolomite, marmore -32-36)
59
Fig. 3.20
3.5.2.Deschiderea fisurilor prin forfecare
In general orice distrugere a unui material conduce la o mrire da volum. Deschiderea fisurilor
rugoase prin forfecare este un fenomen important de care trebuie inut seama la analiza stabilitii
masivelor stncoase i la calculul ancorajelor. In acest din urm caz deschiderea fisurilor fiind parial
mpiedicat are loc o crestere substanial a rezistenei la forfecare datorit creterii brute a eforturilor
normale. Cu ct fisura este mai inchis cu att tendina de deschidere a fisurii este mai nsemnata.In
cazul fisurilor foarte deschise, umpluta sau nu cu material afinat sa moale, poate avea loc i nchiderea
fisurii prin forfecare.
Factorul esenial care determin deschiderea fisurii prin forfecare este rugozitatea i eventuala
mpnare a pereilor, ceea ce la randul su depinde de amplasarea deplasrilor din trecut.
In cazul existenei unui efort normal unele neregulariti ale pereilor fisurii se vor distruge
cu atit mai uor cu ct este mai mic rezistena acestor asperiti.
Ca urmare deschiderea fisurii prin forfecare va depinde de unghiul de nclinare (ridicare) i, care
este determinat de rugozitatea iniial a fisurii i0 , efortul normal i rezistena la zdrobire z a
materialului din neregularitile de pe pereii fisurii, va fi dat de expresia
i=i0 (1-
m
)
z
(3.53)
daN
1
din rezistena la compresiune,se obtine curba:
,adic cam
2
4
cm
i=52o (1-
10
)
200
(3.54)
60
(3.55)
unde i reprezint unghiul mediu de deviere a particulelor in deplasare in raport cu direcia de aplicare a
eforturilor de forfecare iar unghiul de frecare dintre particule.
In mod analog se poate presupune c rezistena la forfecare a fisurilor rugoase va fi data de o
expresie analoaga cu(3.55).Astfel tinand seama de expresia lui i (3.53) rezulta:
f =[tgio (1-
m
) +]
z
unde
(3.56)
i0
este rezistena la zdrobire a neregularitilor care datorita alterrilor reprezint doar o fraciune
din cea la compresiune simpl ; pentru determinarea ei este necesar s fie incercate probe
recoltate direct din pereii fisurii sau s se stabileasc z n mod indirect prin msuraraa
duritii rocii in imediata vecintate a fisurii i in masiv dup ce in prealabil s-a stabilit
corelaia dintre duritatea i rezistena la zdrobire;
- parametru ce caracterizeaz friabilitatea rocii care variaz n limite restrnse n jurul valorii 10.
Daca exist date experimentale privind rezultatele unor incercari de forfecare pentru doua presiuni
normale 1 i 2 atunci valorile lui i0 i z pot fi deduse prin calcul invers.Astfel scriind
relaiile(3.53) pentru cele dou ncercri rezult :
10
i2
=1- 2
i0
z
10
i1
=1- 1
i0
z
i1
-
=1- z 2
i2
z -1
(3.57)
i0 =
(1- )10
z
(3.58)
61
unde: i=arctg
f
-
(3.59)
10
) +]
z
(3.60)
Atunci cand lipsete unul dintre cei doi parametri necesari pentru a scrie aceast expresie este
necesar ca s se recurg la reprezentarea grafic f =f() .De pild figura 3.21 in care sunt reprezentate
unele incercari de forfecare pe suprafee de beton avand diferite rugozitai considerand =36o i
z = c =500
daN
. Dup cum se vede din figur se obine o bun concordan intre teorie i experiment
cm 2
Fig. 3.21
62
Prezena unei umpluturi n discontinuitate poate influena foarte mult rezistena sa la forfecare
principalii factori determinai fiind existenaa i numarul unor contacte rigide, datorit
neregularitilor, ca i grosimea umpluturilor i parametrii rezistenei sale la forfecare.
In cazul unei umpluturi avnd coeziunea o rezistena la forfeoare va fi:
f =c+tg[i0 (1-
10
) +]
z
(3.61)
In aceast exprasie anumii parametri pot avea o semnificaie putin diferit de cea artat mai
inainta. Astfel ungniul i0
poate trece n parte printre contactele stncoase i n parte prin materialul de umplutur.
Chiar dac unghiurile reale de urcu ale neregularitailor din pereii discontinuitii nu se
modific prin acoperirea acestora din urm cu matarial moale de umplutur se micoreaz numarul
punctelor rigide de contact ceea ce conduce la micorarea valorii unghiului i0 iar in cazul unei
grosimi suficiente a umpluturii l ieirea neregularitailor din ncletare acestui unghi devine practic
egal cu zero. In acest caz forfecarea poate avea loc doar prin materialul moale de umplutura iar expresia
(3.61) se reduce la relaia clasic a lui Coulomb:
f =c+tg
(3.62)
unde este frecarea intern a materialului da umplutur iar c coeziunea sa; efectul acesteia din
unrma este neglijabil de mic in cazul unor contacte stncoase ; efectul coeziunii poate deveni ceva
mai nsemnat n fazele finale ale forfecrii cand are loc cedarea contactelor rigide i deplasarea se
realizeaz, n materialul de umplutur.
3.5.5. Extinderea valorilor locale ale rezistenei la forfecarea discontinuitilor de mare anvergur
FIGURA 3.22
Daca se analizeazdin acest punct de vedere discontinuitatea reprezentat in figura 3.22 atunci,
in funcie de scara luat a in considerare,se pot distinge urmatoarele trei situaii:
-Pentru blocul 1, reprezentat de o poriune redusa a discontinuitaii,se poate considera c este
vorba de o cedare in lungul unei suprafee rugoase plane iar rezistena la forfecare va fi dat de
relaia:
f ==tg
(3.63)
-Pentru blocul 2,in care discontinuitatea prezinta neregularitai avnd un unghi iniial de ridicare
10
) +]
z1
(3.64)
10
) +i 01[1
]10 +}
z2
(cos i 02 +sin i 02 tg)
(3.65)
Capitolul 4
STABILITATEA VERSANTILOR STANCOSI
4.1.Generalitati
Existenta sectiunilor slabite si a fisurilor intrr-un masiv stincos poate cauza alunecarea
blocurilor de deasupra sau chiar a masivului intreg sub actiunea greutatii proprii i a sarcinilor
exterioare. Alunecarea versantilor este de regula rezultatul unui proces de lunga durata si in general,
foarte complex.
Mecanismul producerii alunecarii unui masiv stincos, de-a lungul unei fisuri, se explica n
modul urmator:
Sub actiunea greutatii proprii a masivului si a fortelor exterioare, pe suprafata de contact dintre
partea care tinde sa se deplaseze si partea stabila a masivului apare o componenta normala N si una
tangentiala T (fig.4.l).
Fig. 4.1
Daca componenta tangentiala depaseste rezistenta la alunecare in planul fisurii, care depinde de
marimea componentei normale, de forma fisurii si de rezistenta materialului de umplutura al fisurii,
atunci se strica echilibrul existent si ncepe deplasarea masivului de deasupra. Acesta se deplaseaza din
pozitia initiala intr-o noua pozitie in care stabilitatea este asigurat de rezistenta la alunecare pe care o
opun diferitele proeminente ale rocii in planul de contact si care este mai mare decat forta tangentiala
T. In punctele in care are loc contactul dintre proeminentele rocii apar concentrari de eforturi. Sub
actiunea acestora, odata cu trecerea timpului, ca urmare a deformarii continue a rocii, se produce
ruperea proeminentelor secundare.
Aceasta duce la concentrarea tensiunilor n punctele de contact dintre proeminentele mari, pana se
ajunge la fisurarea si distrugerea lor, avand loc o noua deplasare n trepte a masivului, pana la ocuparea
unei noi pozitii de echilibru. In continuare, acest proces se repeta in timp.Daca ins dupa deplasarea
succesiva, determinata de distrugerea progresiv a proeminentelor de pe suprafata de contact, masivul
65
Factorul principal care caracterizeaza capacitatea portanta si stabilitatea unui masiv stancos este
starea lui de fisurare. Intr-un masiv stancos exista totdeauna mai multe sisteme de fisuri, cu diferite
directii si unghiuri de inclinare, care constituie sectiunile principale de slabire sau plane posibile de
alunecare.
In aceste conditii, pentru aprecierea stabilittii talusurilor stancoase nu sunt aplicablie metodele
clasice de calcul folosite in Mecanica rocilor. Problema se complica si mai mult prin faptul ca, in
general, nu se dispune de date suficient de sigure cu privire la rezistenta de alunecare de-a lungul
fisurilor. Aceasta rezistenta depinde de o serie de factori ca latimea si forma fisurilor,caracterul agatarii
dintre proeminentele din planul fisurii, prezenta unor materiale de umplutura in fisuri, natura,
caracteristicile si distributia lor s.a. Pentru diferite conditii de umplere a fisurilor va exista un complex
de combinatii in ceea ce privete valorile parametrilor c si f ce caracterizeaza coeziunea si frecarea in
planul fisurii.
In felul acesta, calculul se reduce la determinarea celui mai mic coeficient de siguranta al
stabilittii la alunecare dup suprafata critica sau mai multe suprafete, la cazul celor mai probabile
combinatii ale parametrilor c i f care intr in relatia liniara dintre eforturile si .
Dac coeficientul de siguran rezultat din calcule este mai mic decat cel admisbil, vor trebui
examinate masurile adecvate pentru asigurarea stabilitatii necesare.
Dup cum se va arata, ca masur practic, larg raspandita in ultimii ani, este cea de consolidare
a masivelor stancoase cu ajutorul unor ancore adanci, pretensionate. Aceasta masura contribuie la
cresterea rezistentei la alunecare si la prevenirea deschiderii fisurilor care maresc permeabilitatea rocii.
Se mentioneaza importanta deosebita pe care o are determinarea, prin studii de teren, a fisuratiei
masivului stancos, a regimului apei de infiltratie, precum si a parametrilor care caracterizeaza rezistenta
la alunecare dupa planele diferitelor fisuri.
Schema de calcul se stabileste in functie de conditiile geologice existente, aratate mai sus si de
parametrii corespunzatori ai versantului.
66
67
In verificarea posibilatii de alunecare a masivului dupa planul unei fisuri sau dupa planele unui
sistem de fisuri(fig 4.2.a,b),luand in considerare o fasie unitara de calcul,coeficentul de siguranta al
stabilitatii se determina cu formula:
kS =
F = c L +f N
T
T
i
(4.1)
unde:
Fi - fortele de stabilitate
Ti - fortele de alunecare
f si c - coeficentul de frecare si coeziune specifica pentru planul de alunecare
L - lungimea suprafetei de alunecare.
Pentru cazul general, cand coeziunea si coeficentul de frecare sunt diferite pentru fiecare
suprafata de alunecare,relatia devine:
kS =
c L + f N
T
i
(4.2)
Daca nu se dispune de date sigure privind caracteristicile alunecarii pentru diferitele fisuri ale
sistemului , calculul se face in ipoteza echilibrului limita al masivului, folosind ecuatia:
c L i +f N i = Ti
(4.3)
obtinuta pentru coeficentul de siguranta al stabilitatii egal cu unitatea.Din ecuatia (4.3) se determina
valorile critice ala parametrilor c (pentru f=0) si f (pentru c=0).
68
d
ks= 1
d
8
7
(f,c)
2
1
(f,c)
d
1
2
daN/cm
d
1
2
daN/cm
(4.4)
4.2.2 Calculul stabilitatii masivului stancos sectionat prin doua fisuri cu unghiuri de inclinare diferite
Pentru verificarea stabilitatii la alunecare a masivului si dupa suprafetele a doua fisuri, dintre
care una cu panta mica si cealalta cu panta mare, se pot aplica doua scheme de calcul si respectiv doua
metode de calcul .
69
In prima metoda, masivul care aluneca se imparte in doua blocuri, printr-un plan vertical care
trece prin punctul de intersectie al celor doua suprafete de alunecare (fig.4.4). In acest plan, fortele de
interactiune dintre cele doua blocuri se considera ca forte interioare ale masivului si ca urmare, de ele
nu se tine seama in calcule.
In cea de a doua metoda masivul care aluneca se imparte doua blocuri care se gasesc n
conditiile echilibrului limit.
Ca plan de separare poate fi considerat fie unul din planele existente de intrerupere a
continuitatii masivului, fie un plan arbitrar pentru care rezulta o valoare minima a coeficientului de
siguranta al stabilitatii masivului (fig.4.5).
Trebuie de remarcat ins ca cele doua metode nu conduc la aceleasi rezultate, acestea diferind
n functie de conditiile existente.
Fig.4.4. Schema pentru calculul stabilitatii masivului stancos sectionat prin doua plane de
fisurare cu unghiuri de inclinare diferite
Prima metoda analizeaza stabilitatea unui masiv constand din doua blocuri independente, dintre
care unul reazema pe un plan cu panta mare.Coeficentul de stabilitate este dat de raportul dintre suma
fortelor de alunecare rezultate pentru cele doua blocuri(fig.4.4)
kS =
(4.5)
unde:
G1 ,G 2 - greutatile blocurilor care aluneca
L1 ,L 2 - lungimile planelor de alunecare
c1 ,c 2 - coeziunile corespunzatoare celor doua plane
f1 ,f 2 - coeficenti de frecare corespunzatori celor doua plane.
70
Dupa cum se observa in aceasta metoda se realizeaza o compensare a deficitului pentru fortele
de stabilitate dupa o suprafata de alunecare, cu o parte din fortele corespunzatoare celei de-a doua
suprafate.
In cea de a doua metoda, se in considerare intercatiunea dintre cele doua blocuri care se gasesc
in stare de echilibru limita si deci valoarea coeficentului de siguranta al stabilitatii este functie de
directia planului de separatie al blocurilor,respective de unghiul pe care il formeaza acesta cu verticala
si de rezistenta la alunecare dupa acest plan.Calculul analitic prin aceasta metoda cuprinde mai multe
etape si este laborios
Calculul poate fi efectuat si grafic,prin construirea poligonului fortelor. Pentru aceasta se impun
diferite valori pentru unghiul (la intervale de la 10o pana la 15o ) si pentru coeficentul de siguranta
al stabilitatii k,in concordanta cu care se stabilesc valorile conventionale limita ale coeziunii (c) si ale
unghiurilor de frecare ( ),prin intocmirea de diagrame ca in figura 4.3.Daca se cunosc valorile
coeziunii si ale unghiului de frecare , nu este necesar sa se impuna o valoare pentru k.
Cunoscand (fig.4.5) fortele care actioneaza asupra celor doua blocuri ale masivului,separate
printr-un plan ce formeaza cu verticala unghiului ,se ia un punct arbitrar A, din care se duce vectorul
AB reprezentand ca marime si directie forta G 2 .
Procesul de
pierdere a stabilitatii masivului incepe cu planul mai abrupt,cand fortele ce actioneaza asupra lui ajung
in starea de echilibru limita.In acest timp,raportul fortelor ce actioneaza asupra planului cu inclinare
mai mica poate fi inca destul de departe de cel limita.
Deoarece blocul stancos nu este un corp absolut rigid, la atingerea conditiilor echilibrului limita
pe planul abrupt ,in roca incep sa apara deformatii, deplasari si mici distrugeri in punctele de contact
72
ale acestui plan, ceea ce conduce la redistribuirea tensiunilor in bloc , prin transmiterea sarcinii
suplimentare asupra celuilalt plan , cu panta mai mica.Astfel se pot observa adeseori masive stancoase
la care fisurile cu panta mare incep sa se deschida,desi masivul este inca stabil datorita capacitatii
portante a fisurii cu inclinare mai mica fata de orizontala.
Avand in vedere evolutia procesului de aparitie a conditiilor de echilibru limita si de pierdere a
stabilitatii blocurilor,separate de masivul stancos principal prin doua fisur, este indicat sa se analizeze si
urmatoarea schema de calcul,prezentata in continuare.
F2 = N 2tg2
(4.6)
Forta transmisa blocului superior blocului inferior,cand forta de stabilitate pentru planul cu
inclinare mare devine insuficienta,va fi determinata de diferenta dintre forta de alunecare T2 si de
frecare F2 :
(4.7)
Este evident ca in toate cazurile cand valoarea obtinuta pentru forta S este egala cu zero sau este
negativa, in calculul stabilitatii versantului se considero S=0.
Valoarea pozitiva rezultata pentru forta S se aplica blocului inferior,dupa directia deplasarii
posibile a blocului superior(fig 4.6).Descompunand aceasta forta intr-o componenta normala ( N S ) si
un paralela (TS ) la planul de alunecare al blocului inferior,se va putea scrie urmatoarea expresie pentru
73
(4.8)
(4.9)
In fig 4.11 se prezinta alcatuirea si modul de prindere in roca pentru doua tipuri de ancore, care
se folosesc atat pentru consolodarea unor versanti,cat si pentru sustinerea unor excavatii
subterane(galerii, puturi, centrale hidroelectrice).
76
sah, cu diametrul de 120 mm. In acestea s-au introdus tuburi perforate cu diametrul de 100mm si
grosimea peretelui de 10 mm,prin care s-a injectat mortar de ciment. S-a realizat astfel un sistem de
ancorare cu bare dispuse asemanator cu radacinile plantelor. In afara acestora ,s-au prevazut ancore
pasive scurte(6), injectii de cimentare(5) protectie cu sprit-beton armat si drenuri(7) pentru reducerea
presiunii de infiltratie.
79
Capitolul 5
STAREA DE TENSIUNI IN JURUL LUCRARILOR SUBTERANE NESUSTINUTE
5.1. Starea de tensiuni in jurul escavatiilor orizontale, din actiunea presiunii rocii.
5.1.1. Sectiuni circulare
Prin executia unei excavatii intr-un masiv de roci, starea de tensiuni in jurul acesteia se
modifica fata de cea existenta in masivul intact.
Problema distributiei tensiunilor a fost studiata de catre multi cercetatori care, prin aplicarea
teoriei elasticitatii plane, au stabilit relatii pentru determinarea starii de tensiuni in jurul excavatiilor de
diferite forme, executate intr-un masiv de roci considerat omogen, elastic si izotrop.
In cazul sectiunii circulare, forma folosita frecvent la galeriile hidrotehnice, studiul starii de
tensiuni in masivul de roci se poate face, mai usor, in coordonate polare.
Daca se considera in jurul unei excavatii de forma circulara, un element de volum delimitat de
suprafetele cilindrice de raza r respectiv (r+dr) si de doua plane radiale formand intre ele unghiul
d (fig.5.1), atunci asupra elementului respectiv actioneaza, normal la suprafetele radiale, eforturile
unitare circumferentiale si +
r si r +
d , iar normal la sectiunile cilindrice, eforturile radiale
r
dr .De asemenea, normal la suprafetele inelare cuprinse in plane verticale, actioneaza,
r
Fig.5.2. Starea plana de tensiuni in jurul unei excavatii de forma circulara, in coordonate polare.
Pentru determinarea starii de tensiuni intr-un masiv de roci, in jurul excavatiei de sectiune
circulara, in practica se folosesc mult relatiile pentru eforturi unitare stabilite de Kirsch.
2
2
4
z + x a z - x a
a
r =
1- +
1-4 +3 cos2
2 r
2 r
r
2
4
z + x a z - x
a
=
1 +
1 + 3 cos2
2 r
2
r
2
4
z - x
a
a
=
1 2 3 sin 2
2
r
r
(5.1)
a
l =( r + )= ( z + x )+2( z - x ) cos2
r
in care:
1
p
p=
1-
m-1
1
este constanta lui Poisson.
r + p m
m-2 a
l =
=
+2
cos2
m
m m-1 m-1 r
(5.2)
Relatiile lui Kirsch, fata de cele stabilite de alti autori(Schmied s.a .) prezinta avantajul ca
permit determinarea cu usurinta a eforturilor unitare in functie de coordonatele polare ale punctului,
raza r si unghiul .
Conform acestor relatii , eforturile pe conturul excavatiei(r=a) sunt:
r =0
= z + x +2( z - x )cos2
=0
l = ( z + x ) + 2 ( z - x ) cos 2
, sau
(5.3)
r =0
=p
m
m-2
+2p
cos2
m-1
m-1
=0
l =
(5.4)
m2
p m
+2
cos 2
m 1
m m-1
82
Valorile eforturilor unitare circumferentiale pe conturul excavatiei, care sunt cele mai
importante din punct de vedere practic, au valorile:
-
3m-4
p,
m-1
m-4
p,
m-1
m 2 (m-1)E
a (m+1)(m-2)H
(5.5)
unde:
a raza excavatiei
E modulul de elasticitate al rocii
a - greutatea specifica aparenta a rocii
83
Fig.5.3. Variatia tensiunilor radiale si circumferentiale in masivul stancos in care s-a executat o
excavatie de sectiune circulara
Aceasta distributie a tensiunilor este valabila in cazul unor roci perfect elastice si rezistente.
Intrucat rezistenta rocii poate fi mai mica decat eforturile unitare circumferentiale, in unele zone, in
jurul excavatiei, poate sa apara un proces de fisurare si de deformare plastica. De aceea se produce o
redistribuire a tensiunilor in jurul excavatiei, iar forma finala a curbelor eforturilor unitare din masiv va
fi cea reprezentata prin linii intrerupte(fig.5.3). Ca o consecinta a descarcarii partiale a conturului
excavatiei , valorile maxime ale eforturilor circumferentiale se deplaseaza in interiorul masivului,
formandu-se in jurul excavatiei un asa zis inel de mare presiune.avand de obicei forma eliptica.Roca
cuprinsa intre inelul de mare presiune si conturul excavatiei se gaseste in stare deranjata(de fisurare).
Aceasta zona este denumita de descarcare sau destindere.
In ipoteza repartitiei hidrostatice a presiunii p a rocilor, pentru determinarea starii de tensiuni
din masiv in jurul unei excavatii orizontale de sectiune circulara, in relatiile(5.1) se vor considera
84
(5.6)
=0
l =
r +
=p
2
r =
(5.7)
Aceste formule permit determinarea eforturilor unitare pentru un semiplan, dupa orice directie.
Pentru =0 efortul unitar devine egal cu efortul vertical, iar efortul r cu cel orizontal din masivul
nederanjat:
= z =p
r = x =
p
m-1
(5.8)
=0
In acest caz, efortul tangential fiind nul, cele doua eforturi normale reprezinta eforturile
principale.
In functie de eforturile r , si dintr-un punct al masivului situat in jurul unei excavatii de
forma circulara, se pot calcula eforturile unitare principale normale ( 1si 2 ) si tangentiale ( max ) ,
folosind formulele cunoscute din Rezistenta materialelor:
85
r + 1
2
( r - ) +4 2
2
2
1
2
max =
( x - ) +4 2
2
1,2 =
(5.9)
Calculand valorile tensiunilor principale, P.Kuhn a trasat izocurbele acestora in jurul unei
excavatii circulare pentru m=5(fig.5.4).In cazul acestei valori a lui m conform formulei x =
1
p,
m-1
presiunea litostatica orizontala este egala cu 0.25 din presiunea litostatica verticala.
86
functie de presiunea litostatica verticala p= a H , iar cele din jumatatea inferioara , punctele cu aceeasi
tensiune principala minima 2 , in functie de presiunea orizontala
1
p=0.25p
m-1
Cunoascand distributia eforturilor unitare principale in jurul lucrarii, se pot stabili zonele in
care pot sa apara fisuri si desprinderi de roca din peretii si tavanul excavatiei.
Din fig.5.4 rezulta ca in peretii galeriei se produc concentrari ale tensiunilor de compresiune,
efortul unitar principal 1 atingand valoarea de 2.75p, iar in tavan si vatra iau nastere tensiuni de
intindere, efortul unitar 2 avand valoarea maxima de -0.25p. Tensiunile cele mai periculoase pentru
siguranta lucrarii sunt cele de intindere, la care rocile rezista mai putin decat in cazul compresiunii. In
unele cazuri insa, se pot produce concentrari periculoase si ale tensiunilor de compresiune.
Pentru aceeasi valoare a lui m, s-au calculat eforturile unitare tangentiale si s-au trasat
izocurbele respective (fig.5.5).
Fig. 5.5 Repartitia tensiunilor tangentiale max in jurul munei excavatii de sectiune circulara
(izocurbe pentru m=5)
Cunoscand distributia tensiunilor in jurul excavatiilor circulare si determinand, prin incercari
de laborator, rezistentele de rupere la compresiune si intindere a rocilor, se poate stabili adancimea
pana la care pot fi executate in diferite roci, galerii circulare, fara a fi necesare sprijiniri.
87
(5.10)
in care p, q si r sunt parametrii care caracterizeaza forma conturului excavatiei, iar - unghiul polar
fata de axa x (fig.5.6). In relatiile stabilite in coordonate polare de Greenspan, tensiunile de pe contur
sunt exprimate prin tensiunile x , z si din masivul nederanjat , care actioneaza directiile axelor de
simetrie ale profilului.
o
x
z
x
b
Figura 5.6.Profilul unei excavatii
88
In conditiile starii plane de tensiuni si cand eforturile unitare din masivul nederanjat dupa
directia axelor de simetrie ale profilului sunt eforturi principale ( =0 ) , relatiile generale obtinute de
Greenspan se simplifica , rezultand pentru tensiunea de pe conturul excavatiei o formula usor de
folosit , valabila pentru orice forma de sectiune:
D x +F z ) sin 2+E x +G z
(
=
Asin 2+Bcos 2 2+C
(5.11)
in care:
- unghiul polar fata de axa x,
x si z - tensiunile principale in masivul nederanjat, care actioneaza dupa axele
de simetrie ale profilului,
z = a H si x =
1
z =
a H=
aH ,
1-
1-
m-1
A=(p-q)(p+q-6r)
B=-6r(p+q)
C=q 2 +6rp+9r 2
2q(p+q-6r)
D=(p+q) (p-q)+
p+q-2r
2q(p+q)
E=(q-3r) ( q+3r ) p+q-2r
2p(p+q-6r)
F=(p+q) (p-q)p+q-2r
2p(p+q)
G=(q-3r) (q+3r)+
p+q-2r
89
Tabelul 5.1
Parametri sectiunii
Forma
conturului
excavatiei
1.Elipsa cu
-1
-9
15
25
-1
-25
1.1 -0.1
3.8
1.92
0.04
11.069 -1.779
-11.821
6.654
19.56
6.133
-3.036
30.634 -2.821
-34.895
14.867
1.68
0.336
4.982
-4.982
3.314
raportul
a 1
axelor =
b 2
2.Idem
a 1
=
b 4
3.Oval cu
2.1
raportul
a 1
axelor =
b 2
4.Idem
a 1
=
b 4
5.Patrat cu
-1.667
muchiile
rotunjite
Pentru diferite forme ale conturului excavatiei , in tabelul nr 5.1 se dau valorile coeficentilor pentru
calculul eforturilor .
Calculul eforturilor unitare dupa diferite directii, se poate construi curba de distributie a
tensiunilor pe conturul excavatiei, care permite stabilirea zonelor in care apar eforturi de intindere din
actiunea presiunii rocii.
90
a
= 2 , tensiunile, asa cum rezulta din fig.5.7 sunt numai de compresiune.
b
( max )
in jurul excavatiilor orizontale de diferite forme si se pot trasa izocurbele corespunzatoare .Pe
91
92
Pentru aceeasi valoare a constantei Poisson m=5, in figurile 5.11...5.14 se prezinta izocurbele
tensiunilor principale normale si tangentiale, in cazul sectiunilor dreptunghiulare avand
raportul dintre laturi de 1/3 si 3/1.
93
94
a
> 1 , forma eliptica apare ca fiind cea mai
b
avantajoasa(fig.5.7).
6.Tensiunile de intindere de la capetele axei verticale a unui profil de forma oarecare, in cazul
starii de eforturi monoaxiale, se micsoreaza si devin de compresiune la cresterea presiunii laterale.In
cazul raportului
a
1 , aceasta trecere are loc pentru k=1/3.
b
7.In cazul in care starea de tensiuni din masivul de roci stancoase are caracter hidrostatic
( z = x ) , forma cea mai indicata pentru excavatii este cea circulara.Daca este necesar sa se realizeze
excavatii la care a b , forma care da cele mai bune rezultate este cea ovala.
1 - 2 T
(5.12)
in care:
1 - presiunea litostatica verticala;
2 - presiunea litostatica orizontala;
T -linia de curgere la intindere simpla a rocii.
Tensiunile principale 1 si 2 din masivul in stare initiala sunt, conform relatiilor din cap 2
1 =p= a H
2 =
1
1
p=
aH
m-1 m-1
Tensiunile maxime din diferite puncte ale sectiunii excavatiei se determina in functie de
presiunea litostatica p, cu ajutorul coeficentului de concentrare, definit la 5.1.1 ca raport intre tensiunile
dintr-un punct din masiv dupa executia excavatiei si inainte de aceasta.
Zonele periculoase de pe conturul excavatiei se verifica cu relatiile:
m-2
a H T
m-1
-
1 m-2
max = 1 2 =
a H f
2
2 m-1
max = K a H c
1 - 2 =
min = K '
(5.13)
1
a H t
m 1
in care:
max - tensiunea maxima de forfecare
97
In cazul in care conditiile (5.13) sunt indeplinite excavatia este stabila(nu se produc deformatii
plastice sau depasiri ale rezistentelor rocii)si mai sunt necesare sprijiniri sau captuseli de rezistenta.Se
pot prevedea captuseli torcretate , pentru netezire si impermeabilitate.
De asemenea, din aceleasi relatii se pot determina adancimea H pana la care galeria poate
ramane nesprijinita.
Daca relatiile (5.13) nu sunt indeplinite, sunt necesare sprijiniri.
5.2. Starea de tensiuni in jurul excavatiilor (galeriilor)de sectiune circulara, din actiunea
presiunii interioare
Presiunea hidrostatica din interiorul unei galerii necaptusite poate fi considerata ca fiind formata
din doua componente:una uniform repartizata pe conturul sectiunii, egala cu presiunea din axa ( po =H )
si cealalta variabila cu inaltimea ( pz =-z ) .H este inaltimea coloanei de apa in raport cu axa galeriei.
a)
b)
Fig 5.15.Starea de tensiuni in masiv din actiunea presiunii apei din interiorul excavatiei
circulare orizontale:
a variatia tensiunilor r si dupa directia diametrului orizontal al excavatiei
b variatia presiunii pz pe conturul excavatiei
In cazul unor presiuni mari (H>3d), prima dintre componentele presiunii hidrostatice este aceea
care are rolul cel mai important in solicitarea constructiei si a rocii.
Sub actiunea presiunii uniforme po , in roca din jurul excavatiei de forma circulara apar tensiuni
radiale de compresiune ( r ) si tensiuni circumferentiale de intindere ( ) .Considerand problema
98
plana, cu notatiile din fig.5.15, aceste tensiuni se pot determina cu ajutorul relatiilor:
r =- =p o
a2
r2
(5.14)
(5.15)
(5.16)
Astfel, presiunea hidrostatica dintr-un punct de pe conturul galeriei se poate exprima prin:
p=po - a sin
(5.17)
Daca in calculul galeriilor se considera presiunea interioara ca fiind uniforma, egala cu cea din
axa constructiei, sub actiunea diferentei de presiune, care reprezinta o presiune variabila, data de
relatia(5.16), jumatatea superioara a conturului sectiunii este solicitata la intindere, iar cea inferioara,
la compresiune(fig.5.15.b)
In cazul problemei plane, pentru presiunea variabila pe conturul galeriei pz s-au stabilit
urmatoarele relatii de determinare a tensiunilor in masivul de roca:
a 2
a2
r = 2+(1-2)(1+ 2 ) sin
4r(1-)
r
==-
a 2
a2
(1-2)(1+ 2 )sin
4r(1-)
r
(5.18)
a 2
a2
(1-2)(1- 2 )cos
4r(1-)
r
r =- a sin ; =0
pentru r , r = ==0 .
In ceea ce priveste tensiunile circumferentiale pe conturul excavatiei, pentru r=a, expresia lor
capata forma:
99
a (1-2)
sin
2(1-)
Pentru = ,
2
a (1-2)
,
2(1-)
3
,
2
a (1-2)
.
2(1-)
pentru =
(5.19)
a (1-2)
sin
2(1-)
(5.20)
unde semnul termenului al doilea depinde de valoarea unghiului . Diferentele dintre valorile obtinute
pentru tensiunile in cazul presiunii hidrostatice variind cu inaltimea si cele rezultate pentru
presiunea uniforma po sunt cu atat mai mari, cu cat raportul dintre inaltimea piezometrica si diametrul
H
galeriei este mai mic.
d
Se poate demonstra ca pentru =0.16 si presiunea din axa galeriei egala cu 2.5 d , tensiunile
in punctele de pe contur, pe directia diametrului vertical, difera cu 5....8%, de cele obtinute pentru
presiunea uniforma po =H .
Folosind relatiile (5.14) si (5.18), starea de tensiuni in masivul de roca sub actiunea presiunii
hidrostatice din interiorul galeriei necaptusite se poate exprima prin:
2
a 2
a2
a
r =p o 2+(1-2)(1+
r2
r 4r(1-)
) sin
(5.21)
a2
a 2
a
(1-2)(1+ 2 )sin
=-po +
r
r 4r(1-)
Pentru ca roca de deasupra galeriei(fara captuseala) sa nu fie solicitata la intindere, tensiunile de
intindere sin actiunea presiunii interioare trebuie sa fie mai mici decat cele de compresiune rezultate
din presiunea rocii.
In mod aproximativ, aceasta conditie poate fi exprimata prin:
<k a (H-z)
(5.22)
unde termenul din dreapta reprezinta presiunea orizontala a rocii din punctul considerat(fig 5.16).Cu H
s-a notat adancimea galeriei in raport cu suprafata terenului , iar k este coeficentul presiunii laterale.
100
H
H'
a2
)
r2
(5.23)
101
=p(1+
a2
)
r2
unde:
p=
1
a H=
a H sau p=k a H - presiune litostatica orizontala
1-
1-m
1
-constanta lui Poisson
a -raza putului
k -coeficentul presiunii laterale
r-distanta punctului fata de axa putului.
Variatia tensiunilor in jurul unui put executat in roci cu comportare elastica rezulta din fig.5.18.
Fig.5.18. Starea de tensiuni in jurul unui put din actiunea presiunii litostatice.
Dupa cum se observa din fig.5.18, in dreptul conturului putului (r=a), eforturile unitare au valorile:
r =0
(5.24)
=2
a H
1-
102
Odata cu cresterea distantei r, valorile celor doua eforturi unitare se apropie de valoarea presiunii
orizontale din masivul nederanjat.
Pentru determinarea tensiunilor in jurul putului din actiunea presiunii interioare pi (fig.5.19), se
folosete formula (5.14) de la galerii:
r =- =pi
a2
r2
(5.25)
Fig.5.19. Starea in jurul unui put din actiunea presiunii apei din interior
5.4. Concluzii asupra starii de tensiuni in jurul excavatiilor
Metodele de determinare a starii de tensiuni in jurul galeriilor si puturilor raman totusi aproximative
, ele bazandu-se pe anumite ipoteze simplificatoare, in care rocile se considera omogene, izotrope si
elastice.De asemenea, proprietatile fizico-mecanice ale rocilor, determinate in laborator , nu corespund
decat partial celor din masiv.Cunoasterea modului in care sunt distribuite tensiunile in jurul unei lucrari
subterane, prin aplicarea teoriei elasticitatii sau cu ajutorul fotoelasticitatii, nu reprezinta decat un prim
pas in rezolvarea problemei, permitand aprecierea rezistentei lucrarii in ipotezele admise si stabilirea
zonelor in care pot aparea fisuri si desprinderi de roca, fiind deci necesare sustineri.
Repartitia reala a tensiunilor pe conturul unei excavatii se poate stabili numai prin masuratori
directe, efectuate odata cu executia lucrarilor.
103
Capitolul 6
PRESIUNEA ROCILOR ASUPRA SUSTINERII UNEI LUCRARI SUBTERANE
6. 1. Generalitati
Rocile dintr-un masiv, situate la diferite adancimi, se gasesc in permanenta intr-o stare
interioara de tensiuni, datorita actiunii greutatii straturilor de deasupra si proceselor tectonice care se
produc in masiv.
Prin executia unor lucrari subterane(galerii, puturi, centrale subterane)se modifica starea de
eforturi interioare existenta in masivele de roca, aparand eforturi de intindere. Din aceasta cauza, roca
si deformeaza si, in functie de rezistenta ei, se poate produce surparea tavanului sau umflarea peretilor
laterali ai excavatiei. Spre a evita aceasta, excavatia galeriei se consolideaza prin captusirea ei pe
intregul contur sau numai pe partea cea mai amenintata.
Sustinerile provizorii sau captuselile definitive ale galeriei sunt actionate de presiunea rocii
deformate , care constituie presiune hidrostatica, denumita si presiunea masivului(impingerea
muntelui). Aceasta presiune depinde de calitatea rocii. La rocile stancoase , presiunea este mai mica,
astfel incat uneori nu este nevoie de capuseala, dar la roci slabe, aceasta presiune este foarte mare.
Daca deformatiile provocate de excavatia galeriei raman in limitele elastice, excavatia nu va
trebui sa fie consolidata, asa cum se procedeaza in cazul rocilor tari.
Daca insa limita de elasticitate este depasita, incep deformari neelastice care pot dura timp
indelungat. In procesul acestor deformari se produc noi modificari ale eforturilor si deformatiilor
neelastice, care cuprind noi portiuni ale rocii. Daca nu se iau masuri de consolidare a conturului
excavatiei cu ajutorul unei captuseli, se vor desprinde bucati de roca in interiorull galeriei, pana cand se
va crea o forma care reprezinta starea naturala de echilibru a rocii.
Forma naturala de echilibru a rocii, dupa cum rezulta din
observatii si experiente, este obolta formata in roca, in care
eforturile unitare de intindere lipsesc sau sunt foarte mici.
In fig. 6. 1 se prezinta etapele successive de desprindere
a rocii si de formare a boltii de surpare.
Fig. 6. 1 Bolta de surpare
104
dificila. Rezultatele cele mai bune le dau metodele experimentale, la care marimea deformatiilor si a
presiunii ei se determina direct in excavatia galeriei.
Cu studiul presiunii rocilor s-au ocupat multi cercetatori ca Ritter, Kommerell, Engesser,
Bierbaumer, Protodiakonov. s. a. , care au stabilit diferite metode teoretice pentru determinarea
marimii presiunii rocii, pe baza anumitor ipoteze asupra actiunii rocii.
Teoriile utilizate in practica pentru calculul presiunii rocilor se grupeaza in doua categorii,
cuprinzand metode de calcul in care se tine seama de grosimea stratului de roca de deasupra excavatiei
, respective de adancimea fata de nivelul terenului si metode in care nu se tine seama de aceasta.
Primul grup de teorii se refera la roci granulare lipsite de coeziune sau la care apar tensiuni ce
depasesc limitele elastice, iar al doilea, iar al doilea grup de teorii se refera la roci stabile si in general
la toate cazurile cand deformatiile nu depasesc limitele elastice. Aceste teorii se bazeaza pe fenomenul
observat in natura, de formare a boltii de echilibru deaspura unei excavatii.
In continuare se vor prezenta unele dintre aceste metode.
(fig. 6. 2), Forta de frecare care apare de-a lungul suprafetelor de alunecare verticale va fi data
de:
H2 a
F=2fE=2tg tg 2 (45o - )
2
(6.1)
In care:
E presiunea orizontala a rocii
f = tg - coeficientul de frecare.
106
Aceasta forta micsoreaza efectul greutatii masei de roca considerate instabila. In locul greutatii
masei de inaltime H, se va considera cea de inaltime redusa, H .
B=b+2m tg(45o )
2
(6.2)
(6.3)
(6.4)
tg tg 2 (45o )
2
= a H 1 H
p=
o
o
b+2m tg(45 - )
b + 2m tg(45 - )
2
2
P
(6.5)
tg tg 2 (45o )
2
=1 H
o
b + 2m tg(45 - )
2
(6. 6)
107
Rezulta ca prin coeficientul se tine seama de frecarea datorita presiunii laterale a rocii.
Practica nu a confirmat insa exactitatea formulelor lui Bierbaumer. Aceste formule nu pot fi utilizate
cu o precizie
buna decat in calculul presiunilor exercitate asupra unor tuneluri excavate la mare adancime, in
terenuri
avand o frecare interioara mare.
108
de coeziune care trebuie invinsa la desfacerea acestuia de restul rocii si care se considera ca fiind egala
cu rezistenta la intindere a rocii dupa linia boltii:
P=P1 -P2
(6. 7)
P1 = a ydx
o
(6.8)
Fig. 6. 3. Schema pentru calculul presiunii rocilor asupra tavanului unei excavatii, dupa Ritter
in care:
a - greutatea specifica rocii
b deschiderea galeriei(excavatiei).
Daca i este rezistenta la intindere a rocii din tavanul excavatiei, atunci, pentru un element
infinit mic din curba ABC, egal cu ds, forta de intindere este i ds, care actioneaza normal la
elementul de curba ds. Descompunand aceasta forta in doua componente, dupa tangenta la curba, care
109
formeaza cu orizontala unghiului si dupa verticala, rezulta pentru forta totala de legatura in lungul
curbei ABC expresia:
P2 =
i ds
cos
(6.9)
i ds
cos
(6.10)
in care:
dx
ds
2
ds =dx 2 +dy 2
cos=
P2 =
(6.11)
P= a y dx- i
dy 2
1+ dx
dx
(6.12)
sau
(6.13)
a
x(b-x)
4i
(6.14)
b
:
2
b2
16 i
(6.15)
y= a
x
(b-x)
4 i
si
b
x
y'= a
4 i 2 i
si se integreaza de la o la b, se obtine pentru P expresia:
b2
P= a b a - i
48 i a
(6.16)
Notand:
i
=u (numit coeficent de coeziune al rocii),
a
se obtine:
b2
P= a b
-u
46u
(6.17)
b2
-u<o sau b<u 48= i
48u
a
48
(6.18)
i
a
48
(6.19)
tavanul nu mai este rezistent si stabil, deoarece greutatea corpului parabolic format deasupra sa este
mai mare decat coeziunea rocii , existenta dupa bolta de echilibru natural.
Ipoteza lui Ritter da rezultate bune la dimensionarea conductelor subterane.
La roci fara coeziune, formula lui Ritter nu este aplicabila, deoarece pentru u=o, conform
formulei (6. 15), h=
b2
, astfel ca rezulta h , asa incat parabola se transforma in doua linii
16u
paralele ce trec prin punctele A si B si deci ar insemna ca in acest caz presiunea verticala este egala cu
greutatea coloanei de roci deasupra excavatiei pana la suprafata terenului , ceea ce nu se dovedeste
in practica . Jansen si Brandt , prin incercari facute cu cereale in silozuri , au aratat ca, la anumite
adancimi, bolta de echilibru se formeaza si la materiale total lipsite de coeziune.
111
Daca se ia rezistenta de rupere la intindere a rocilor, cum se obisnuieste , 1/26 din rezistenta la
compresiune, formulele lui Ritter nu sunt concludente.
Ritter da o formula pentru excavatiile circulare, cu raza r, din care se constata ca presiunea este
cu mult mai mica in acest caz:
1 r2 2 3 r2
P= a + u-
12 u 3 4 2u+r
(6.20)
(6. 21)
b2
.
a
b2
(a-y)
a
(6.22)
a 2
x
b2
(6.23)
sau
y=a-
112
(6.24)
z
100
(6. 25)
si deci:
a
Q=y x= a- 2 x=
z x
100
b
(6. 26)
de unde:
z=
100 a 2
a- x
b2
(6. 27)
100
a
(6. 28)
(6.29)
A= b.h
2
(6. 30)
In acest caz, sprijinirea excavatiei va fi incarcata cu greutatea rocii din interiorul zonei de
afanare(elipsei) cu inaltimea h si care constituie presiunea verticala a rocii:
P= a
b.h
2
(6. 31)
113
Fig. 6. 4. Schema pentru calculul presiunii rocilor asupra tavanului unei excavatii, dupa
Kommerell
Tabelul 6.1
Roca
(%)
Stanca
8 . . . 15
Argila compacta
6... 7
Gresii si marne
4... 5
Pamant argilos
2... 4
1... 2
Procedeul lui Kommerell de determinare a presiunii verticale a rocilor este mult mai folosit in
proiectarea tunelurilor, din cauza simplitatii si usurintei de calcul. Formula stabilita de Kommerel nu se
poate aplica insa decat dupa ce s-a executat excavatia si deci s-a determinat, prin masuratori, tasarea,
respectiv sageata sprijinirilor.
Ipoteza admisa de Kommerell are si lipsuri, dintre care cele mai importante sunt:
1. Afanarea insotita de deplasare se poate produce numai la rocile granulare, din cauza
rearanjarii granulelor, ceea ce nu este cazul la rocile masive.
114
2. Masuratorile efectuate la mai multe lucrari au aratat ca intre inaltimea h a parabolei respectiv
a elipsei de presiune si sageata grinzii orizontale a sprijinirii provizorii a excavatiilor nu este o
dependenta liniara.
3. In calculul presiunii verticale a rocilor pe baza incovoierii grinzilor sustinerii provizorii nu se
iau in considerare dimensiunile si materialul din care este confectionata grinda, elemente de o deosebita
importanta pentru determinarea sagetii a si deci a presiunii.
pv
T
y
x
C
B
ph
115
Forma boltii AOB se poate determina aproximativ plecand de la conditia echilibrului acesteia
sub sarcina uniforma p, data de greutatea rocii de deasupra , in ipoteza ca in bolta nu se produc
momente , adica exista numai forta de compresiune centrica N.
Pentru aceasta se considera o portiune de bolta , OC, pentru care se scrie conditia de echilibru .
Asupra acestei portiuni actioneaza , in punctul O, impingerea T, reprezentand reactiunea partii din
stanga a boltii, iar in punctul C, forta axiala N, care reprezinta actiunea partii inferioare a boltii;La
mijlocul proiectiei orizontale a portiunii de bolta actioneaza rezultanta presiunii verticale a rocii, p. x.
Admitand ca portiunea de bolta OC se gaseste in echilibru, suma momentelor tuturor fortelor in raport
cu punctul C, avand coordonatele x si y, trebuie sa fie nula:
T.y-p x
x
=0
2
(6.32)
de unde
y=
p x2
2T
(6.33)
relatie care reprezinta ecuatia unei parabole. Prin urmare, curba boltii naturale are forma unei parabole.
Roca de sub linia boltii reazema pe sprijiniri, iar cea de deasupra liniei transmite greutatea proprie
peretilor laterali.
Pentru determinarea marimii necunoscutei T, se scrie conditia de echilibru pentru o jumatate de
bolta(portiunea OB). La nasterea boltii, in punctul B, actioneaza forta R, tangenta la curba,
reprezentand
impingerea boltii AOB asupra reazemului B.
Forta R se descompune in componenta verticala P, carecomprima particulele terenului de la
reazem si componenta orizontala T, care tinde sa deplaseze aceste particule. Deplasarii particulelor pe
reazem i se opune frecarea ce se naste datorita fortei P si care depinde de coeficientul de frecare f.
Pentru asigurarea stabilitatii boltii este necesar ca forta H sa fie mai mica decat cea de frecare, adica:
T f.P
(6. 34)
(6. 35)
fP
=2, rezulta:
T
116
T=
1
1 p.b 1
f.P= f.
= f.p.b
2
2 2 4
(6. 36)
(6. 37)
Pentru x=b/2 si y=h , rezulta inaltimea boltii parabolice care caracterizeaza presiunea rocii,
h=
b
2f
(6. 38)
Valoarea totala a presiunii rocii asupra sprijinirii orizontale pe unitate de lungime a excavatiei se
2
poate calcula prin inmultirea suprafetei parabolei de surpare (A= b.h) cu greutatea volumetrica a
3
rocii a :
Q= a A= a
2
b2
b.h= a
3
3f
(6. 39)
Valoarea medie specifica a presiunii verticale a rocii deformate este egala cu:
q=
Q a b
=
b 3f
(6. 40)
a b
2f
q'=0.7q,
tinand seama de dimensiunile reduse ale boltii de surpare la aceste sectiuni.
6.3.
Determinarea presiunii laterale a rocilor constituie o problema mai dificila din punct de vedere
teoreric decat determinarea presiunii verticale. Deformarea profilului excavatiei este foarte importanta
si depinde atat de caracteristicile masivului si de dimensiunle galeriei, cat si de rezistenta sprijinirilor
laterale.
Sub actiunea presiunii masivului, peretii laterali pot ceda primii, datorita conditiilor
nefavorabile de rezistenta din aceste zone. De asemenea, tensiunile remanente din masiv, produse de
procesele geologice desfasurate in timp, au o influenta mai mare in zona preretilor laterali.
117
6. 3. 1. Metoda Kommerell
Daca masivul este alcatuit din roca slaba sau neconsistenta , ce exercita si o presiune laterala,
curba care delimiteaza zona de roca dislocata se considera intre punctele de intersectie a liniilor de
alunecare inclinate fata de orizontala sub un unghi de 45o +
e1 =q tg 2 (45o - )
2
2
(6. 41)
=arc tg f
(6. 42)
118
(fig. 6. 7).
bo =b+2h o tg 45o -
2
(6. 43)
Greutatea rocii cuprinse in zona AA1O1B1BOA , delimitata de cele doua curbe , este data de
diferenta presiunilor verticale totale ale rocii corespunzatoare deschiderilor bo si b , rezultate din
aplicarea relatiei(6. 39):
a b02 a b 2 a 2 2 a
= (bo -b )= (bo -b)(bo +b)
3f
3f 3f
3f
(6.44)
a
o
o 4 a
o
o
Qo = 2h o tg 45 - 2b + 2hotg 45 - =
h o tg 45 - b+h o tg 45 -
3f
2
2 3f
2
2
Qo =
119
qo =
Qo
=
bo -b
Qo
2
a b+h o tg 45o -
=
3f
2
2h o tg 45o -
2
(6. 45)
E= h o ( 2q o + a h o ) tg 2 45o -
2
2
(6. 46)
E
ho
(6. 47)
120
Astef, efectuandu-se experiente cu material granular asupra caruia s-au exercitat diferite sarcini,
s-a constatat ca particulele situate in imediata apropiere a suprafetei pe care actioneaza sarcina se
deplaseaza vertical in jos , iar prin cresterea sarcinii, particulele aflate la o anumita adancime incep sa
se deplaseze lateral si apoi sa se ridice, avand loc o umflare la suprafata. Pe baza acestor afirmatii se
ajunge la stabilirea existentei in masa rocii a doua zone:zona presiunii active si zona presiunii pasive ,
separate printr-o zona intermediara.
Pentru determinarea presiunii litostatice din vatra unei excavatii se considera ca in dreptul
peretilor actioneaza, la nivelul vatrai, o preisune q, ca o sarcina uniform repartizata, su actiunea careia
masa de roci se gaseste in stare de echilibru limita. Astfel, sub nivelul vetrei se formeaza in masa de
roci trei zone(fig. 6. 8):
I zona de presiune activa, deimitate de dreptele AB si BC, respectiv EF si FG, care formeaza
45o +
cu orizontala unghiuri de
II zona presiunilor pasive, situata sub vatra si delimitata de dreptele CD si DE, care formeaza
cu orizontala unghiuri 45o
Pentru a impiedica fisurarea rocilor din vatra trebuie sa se actioneze pe vatra o sarcina de
echilibrare q o , creata prin executia unui radier.
121
In cazul cand nu exista un radier(adica q o =0) iar rocile sunt lipsite de coeziune, deplasarea
masei de roci in sus, spre interiorul excavatiei, va fi impiedicata numai de greutatea proprie a acestor
roci.
1 2
2
(6. 48)
Pentru a fi asigurata stabilitatea vetrei, aceasta sarcina trebuie sa fie mai mica decat capacitatea
portanta a rocilor din dreptul excavatiei.
122
Fig. 6. 9. Schema pentru calculul presiunii litostatice din vatra unei lucrari subterane, dupa
Terzaghi(in ipoteza =0 )
Capacitatea portanta a rocilor pentru =0 se exprima prin relatia:
p = q o + (2 + )c
(6. 49)
(6. 50)
si deci coeficientul de stabilitate la deplasarea rocilor inconjuratoare inspre interiorul lucrarii subterane
este:
ks =
Q
=
Qo
5,14 c 2b
1.3...1.5
2
a b 3H1 h f H1c
3
(6. 51)
In aceasta varianta de calcul, se considera ca lucrarea subterana este sapata intr-o roca lipsita de
coeziune(c=0), avand caracteristicile a si . Latimea zonelor active se noteaza cu A(fig . 6. 10)si este
functie de valoarea lui . Presiunea rocilor din perete , la nivelul vetrei, pe latimile AC si EG, tinand
seama si de fortele de frecare in lungul suprafetelor AA si GG este:
Fig 6. 10. Schema pentru calculul presiunii litostatice din vatra unei lucrari
subterane, dupa Terzaghi(in ipoteza c=0)
1 2
1
sau
Qo = a H1A Q1
(6.53)
in care
Q1 =
2
1
a H12 tg 2 45o tg b a H1 h f
2
3
2
(6.54)
Capacitateaportanta a rocilor din peretii lucrarii subterane, in cazul in care c=0, este:
Q = A2 a n o
(6. 55)
unde n o reprezinta coeficientul de capacitate portanta al rocilor. Valorile lui, dupa Terzaghi , rezulta in
functie de unghiul de frecare interioara (tabelul nr. 6. 2)
Tabelul nr. 6. 2
124
10
20
25
30
35
40
44
48
no
10
20
40
140
260
780
Q
A2 a n o
=
Qo a H1A Q1
(6. 56)
Valoarea lui A se determina din conditia valorii minime a coeficientului de stabilitate, adica
pentru:
dk s
=0
dA
(6. 57)
(6. 58)
deci
2A a n 0 ( a H1A Q1 ) a H1A 2 a n 0 = 0
Rezulta
A=
2Q1
a H1
(6. 59)
sau
2b
2
A = H1tg 2 45o tg H1 h f
2
H1
3
(6. 60)
4Q1n o
a H12
(6. 61)
Neglijand fortele de coeziune, se admite existenta, in masa rocii, a numai doua zone:zona
presiunii active si zona presiunii pasive, separate intre ele printr-o suprafata verticala AB(fig. 6. 11).
Fig. 6. 11. Zonele de presiune ale rocii sub nivelul vetrei excavatiei
Asupra planului AB, la fel ca si asupra unui zid de sprijin, rocile inconjuratoare exercita o
presiune laterala activa din partea zonei incarcate, a carei valoare, la adancimea x, este:
ea = ( q + a x ) tg 2 45o
2
(6. 62)
De cealalata parte a planului AB, rasa de roci se afla sub actiunea unei presiuni pasive, a carei
valoare, la adancimea x, este:
e p = a xtg 2 45o +
2
(6. 63)
Punand conditia e p = ea , masa de roci se va afla in echilibru limita si astfel se va determina valoarea lui
x:
de unde :
qtg 2 45o
2
x=
a tg 2 45o + tg 2 45o
2
2
(6.64)
Mai jos de aceasta adancime, masa de roci se afla, dupa Timbarevici, in stare de
echilibru elastic, deoarece presiunea pasiva este mai mare ca presiunea activa. La o adancime mai mica
decat x, masa de roci se afla in stare de miscare catre golul galeriei.
126
Ra =
x ( 2q + a x ) tg 2 45o
2
2
(6. 65)
Rp =
a x 2 tg 2 45o +
2
2
(6. 66)
Forta R care produce deplasarea masei de roci spre interiorul excavatiei(fig. 6. 12) corespunde
diferentei dintre preisunea activa si presiunea pasiva:
Fig. 6. 12. Schema pentru calculul deplasarii rocilor spre golul lucrarilor subterane, dupa
Timabarevici.
R = Ra Rp =
(6. 67)
Descompunand forta R in componentele T-paralela cu planul de alunecare pasiva si Nperpendiculara pe acest plan, se obtine:
T = R cos 45o
2
(6. 68)
N = R sin 45o
2
(6. 69)
Forta N tinde sa comprime roca, iar forta T, sa deplaseze masa de roci dupa planul de alunecare
(6. 70)
sau
127
sin 45o
2
To =
cos 45o + = R
cos
2
cos
(7. 71)
(6. 72)
sau
sin 2 45o
2
Pv = 2R
cos
(6. 73)
Pv
2b
(6. 74)
Greutatea radierului si eventual a umpluturii trebuie sa preia aceasta presiune, iar coeficientul
de siguranta al stabilitatii vetrei este:
ks =
G radier + G umplutura
Pv
1,3...1,5
(6. 75)
In cazul galeriilor cu sectiune circulara, presiunea din zona vetrei este preluata in conditii bune,
datorita formei, astfel incat , in general, nu sunt necesare verificari.
Dupa Pavlov , presiunea P a rocilor din tavanul unei galerii inclinate(fig. 6. 14)se poate
descompune in doua componente:N(presiunea normala)si T(presiunea tangentiala), avand valorile:
si
T=Psin
(6. 75)
Presiunea normala are valoarea maxima N max = P , pentru = 0 (galerie orizontala) si valoarea
minima, N=0 pentru = 90o (lucrare verticala). De fapt, dupa cum se va vedea la lucrarile
verticale(puturi), presiunea normala N este diferita de zero pentru = 90o . Presiunea T variaza invers
in fucntie de unghiul . Timbarevici recomanda ca presiunea rocilor asupra lucrarilor subterane
inclinate sa se calculeze cu relatiile de mai sus pentru 800 , iar pentru > 800 , sa se calculeze ca la
lucrarile verticale(puturi).
si Q= a M
(6. 76)
129
in care:
a latimea excavatiei
M=
1.15a
2f
log 1 +
f
a
excavatiei
f coeficientul de tarie
x- adancimea de la suprafata
(6. 77)
Marimea presiunii laterale asupra sustinerii lucrarii subterane inclinate variaza in functie de
unghiul de inclinare, daca unghiul = 0 , componenta orizontala P=0 si R=Q daca = 90o , Q=0 si
R=P.
In primul caz se obtine presiunea litostatica asupra tavanului unei lucrari orizontale, iar in cazul
al doilea, presiunea orizontala asupra peretilor unui put vertical.
130
p = a H tg 2 45o
2
(6. 78)
in care:
Fig. 6. 16. Determinarea presiunii litostatice in cazul rocilor stratificate, dupa Protodiakonov
In cazul cand putul se sapa in roci de natura litologica diferita, Protodiakonov recomanda ca
pentru determinarea unghiului sa se ia media ponderata a coeficientului de tarie f.
Daca straturile strabatute de put(fig. 6. 16), au grosime diferita h1 ,h 2 ........h n si coeficentii de
tarie diferiti f 1 ,f2 ........fn , valoarea medie a coeficientului de tarie se calculeaza cu relatia:
n
f med =
h1f1 + h 2 f2 + ...... + h n f n
=
h1 + h 2 + ............... + h n
h f h f
i i
1
n
i i
(6. 79)
= arctg f med
(6. 80)
Daca printre straturile strabatute de put se afla un strat care se deosebeste mult prin grosime si
tarie de celelalte, autorul recomanda ca pentru aceasta presiune litostatica orizontala sa se calculeze
separat.
Astfel, in cazul cand la o adancime de la suprafata terenului se afla un strat de nisip curgator
avand
grosimea h1 unghiul de frecare interioara si greutatea specifica a1 iar deasupra lui se gaseste un
strat omogen cu grosimea h 2 , aceasta formatiune exercita asupra nisipului curgator o presiune similara
cu o sarcinauniform distribuita.
Presiunea litostatica pe unitate de suprafata a peretelui, la partea interioara a stratului de nisip,
este:
P = ( a1 h1 + a 2 h 2 ) tg 2 45o
2
(6. 81)
(6. 82)
in care:
132
Deoarece, in general, rocile in care este sapat putul au proprietati fizice si mecanice diferite,
care influenteaza, pentru foecare strat, valoarea presiunii litostatice, relatiile de calcul s-au stabilit
admitand ca pe un tronson oarecare al putului, cu inaltimea h n egala cu grosimea stratului respectiv,
avand greutatea specifica aparenta n si unghiul de frecare interioara n , se exercita o presiune
activa datorita unei prisme triunghiulare care aluneca si care suporta , la randul ei, greutatea coloanei
de roci deasupra(fig. 6. 17). Pentru stratul n, presiunile de la partea superioara respectiv inferioara sunt:
psup
h1 + 2 h 2 + ... n 1 h n 1 tg 2 45o n
n = n
2
n
n 1
n
1
pinf
h1 + 2 h 2 + ... n 1 h n 1 + h n tg 2 45o n
n = n
2
n
n 1
n
(6. 83)
in care:
1 , 2 ..... n - greutatile specifice aparente ale rocilor din straturile traversate de put
h1 ,h 2 .....h n - grosimea straturilor
Sub aceasta forma, expresiile din paranteze reprezinta adancimea redusa la greutatea specifica
aparenta a rocii din stratul examinat.
Din diagrama presiunilor, reprezentata in fig. 6. 17, se observa ca in dreptul straturilor formate
din roci mai slabe(cu unghi de frecare interioara mai mic), presiunile sunt mai mari. Relatiile (6. 83)
permit determinarea presiunilor orizontale tinand seama de caracteristicile rocilor strabatute de put.
Fig. 6. 17. Diagrama presiunilor la un put vertical, in cazul rocilor stratificate, dupa Timbarevici
133
Valorile coeficientului presiunii orizontale, pentru diferite roci, sunt date in tabelul 6. 3
Caracteristicile rocilor
Natura rocilor
Coeficientul presiunii
orizontale tg 2 45o
2
Rezist. la
Volumul
Unghiul de
compresiune
porilor
frecare
Valoare limita
Media
interioara
daN
cm 2
0o...18o
1, 0. . . 0. 64
0. 76
18o...26o34'
0, 64. . . 0. 5
0. 53
26o34'...50o
0, 5. . . 0, 297
0, 39
4. Roci moi(slabe)
20. . . 100
40. . . 10
0. 297. . . 0. 031
0. 164
100. . . 400
10. . . 3
0. 031. . . 0. 008
0, 017
6. Roci tari
400. . . 1600
3. . . 0, 5
0, 008. . . 0, 002
0, 004
1600. . . 2000
0, 5. . . 0
0, 002. . . 0,
0, 0012
0007
D +1 2 o
tg 45
2
2
(6. 84)
in care:
D diametrul putului circular sau latura cea mai mare in cazul unei sectiuni dreptunghiulare;
h n - inaltimea tronsonului interior al putului;
h o - grosimea echivalenta a stratului de roci de deasupra stratului inferior,
134
h1 + 2 h 2 + .... + n 1 h n 1
n
n
n
(6. 85)
In cazul cand putul este sapat in intregime in aceeasi roca, formula de calcul este:
p = a H
D +1 2 o
tg 45
2
2
(6. 86)
a H =
a H
m 1
1
(6. 87)
in care:
m- constanta lui Poisson
=
1
-coeficientul lui Poisson.
m
Presiunea determinata astfel corespunde presiunii litostatice orizontale din masivul neatacat prin
lucrari subterane.
135
Fig. 6. 18. Repartitia presiunii rocii in jurul puturilor:1- ipoteza lui Terzaghi;2-ipoteza lui
Timbarevici;3-diagrama folosita in calcule;
In imediata apropiere a boltii se formeaza o zona de tensiuni marite, care preia o parte din
presiunea rocii. Astfel, repartitia pe verticala a presiunii are aspectul redat in fig. 6. 13-1, cresterea
presiunii in functie de adancime fiind mult atenuata.
In calculele practice se considera ca, de la adancimi de 10. . . 12m, presiunea ramane
constanta(fig. 6. 18-3)
136
campul de unde seismice sufera modificari, care la randul lor antreneaza modificari ale starii de efortdeformatie in ansamblul de structura subterana-masiv.
De asemenea, datorita lungimii mari a galeriilor , de-a lungul lor apar, in acelasi moment,
neuniformitati(nesincronizari)ale deplasarilor diferitelor puncte.
Comportarea seismica a structurilor subterane mai este influentata si de alti factori cum
sunt:relieful terenului, adancimea de pozare a constructiei etc.
S-au elaborat modele matematice perfectionate de analiza seismica a structurilor subterane in
interactiune cu masivul inconjurator. In aceste metode se ia in considerare conlucrarea dintre diversele
elemente ale sistemului si mediului. (masa proprie si masa aditionala din masivul inconjurator,
rigiditatea structurii si directia undelor, frecarea si lunecarea structura-masiv etc. )Actiunea seismica se
defineste. sub forma de impuls sau unde, care se propaga in teren dupa o anumita lege de variatie.
Posibilitatile largi de analiza seismica a structurilor subterane le ofera aplicarea metodei
elementelor finite.
Se pot considera geometrii arbitrare de structuri, variatia caracteristicilor mecanice ale structurii
masivului, interactiunea structura-masiv etc. Analiza se efectueaza intr-un sistem unic de discretizare,
care sa cuprinda atat structura cat si masivul sau pe substructuri corespunzatoare constructiei, respectiv
masivului.
Deoarece in cazul oscilatiilor cu frecvente joase( T 0,8s ) reducerea acceleratiilor seismice in
adancime, dupa cum au aratat cercetarile, este neinsemnata, coeficentii de intensitate seismica pentru
lucrarile subterane se iau in calcule cu aceleasi valori ca si pentru lucrarile supraterane din
amplasamentul
respectiv.
(6. 88)
unde:
k s - coeficientul de seismic, egal cu raportul dintre acceleratia cutremurului pe
directia considerata si acceleratia gravitatiei;
137
1
k s a CcTo
2
(6. 89)
unde:
k s - coeficientul de intensitate seismica din amplasament
a - greutatea volumetrica a rocii(pamantului)
Cc - viteza de propagare a undelor longitudinale in masiv;
To - perioada predominanta a oscilatiilor seismice ale terenului.
138
Fig. 6. 19. Diagrama pentru determinarea presiunii litostatice seismice(de contact) asupra captuselilor ,
Pc , in functie de eforturile seismice unitare din teren ter modul de elasticitate al rocii si tipul de
captuseala.
In tabelul 6. 4. , pentru diferite roci, se dau din date orientative privind valorile eforturilor
seismice unitare, in cazul unui cutremur de gradul IX .
a
Tipuri de roci
Cc
Cc
(10 kN / m )
(m/s)
(daN / cm )
2, 5
3500. . . 5000
5, 6. . . 8, 0
2, 2
1000. . . 3500
1, 4. . . 5, 0
2, 0
500. . . 1000
0, 6. . . 1, 3
1, 8
200. . . 500
0, 2. . . 0, 6
calcare, gresii)
Formatiuni cretoase masive,
argile tari, conglomerate
Pamanturi cu rezistente
medii (nisipuri de rezistente
medii, argile)
Pamanturi slabe (nisipuri,
argile plasitce)
139
Valorile rezultate pentru presiunea litostatica seismica po din graficul din fig. 6. 19 corespund
pentru lucrarile subterane situate la adancimi mari, cand H/D>3, unde H este adancimea de pozare a
galeriei si D-latimea ei.
In cazul pozarii lucrarilor subterane la adancimi reduse sau la suprafata , presiunea suplimentara
activa si pasiva ( q ac ,q cp ) , produse de actiunea seismica, se determina ca la zidurile de sprijin, folosind
relatiile:
qca = (1 + 2k s tg )q a
qcp = (1 + 2k s tg )q p
140
141
142
p = k
(6. 90)
Factorul de proportionalitate k, dintre reactiunea elastica a rocii si deplasarea captuselii spre masiv, se
numeste coeficent de rezistenta elasita al rocii.
Coeficientul de rezistenta elastica al rocii caracterizeaza rezistenta elastica a rociisi se poate
determina prin calcule sau pe cale experimentala.
Rezistenta elastica a rocii se ia in considerare pe portiunea pe care captuseala se deformeaza
inspre roca si ea constituie un factor important in solicitarea captuselilor , deoarece daca exista (cazul
rocilor rezistente), captuseala se descarca, solicitarea la care este supusa micsorandu-se prin preluarea
unei parti de catre roca. Reactiunea elastica a rocii nu se ia in considerare daca roca este
slaba(coeficientul de tarie f 1,5 ).
143
(6. 91)
in care:
u- deplasarea radiala;
P1 ,P2 - presiunea interioara si exterioara;
r1 ,r2 - raza interioara si exterioara a cilindrului;
r- raza punctului
E- modulul de elasticitate al materialului;
- coeficientul lui Poisson.
Pentru a putea aplica formula lui Lame in cazul masivului de roca, se considera in jurul
excavatiei un cilindru de roca cu pereti foarte grosi, asupra caruia actioneaza din interior presiunea
P1 (fig. 6. 25). Daca se admite ca raza exterioara a cilindrului r2 , formula lui Lame capata forma:
u=
1 + P1r12
E
r
(6. 92)
144
Pentru punctele situatepe suprafata excavatiei (r = r1 ) , deplasarea rediala sub actiunea presiunii
interioare P1 va fi data de :
1+
P1r1
E
u1 =
(6. 93)
P1
E
=
u1 (1 + )r1
(6. 94)
Pentru a caracteriza diferite roci, in practica se foloseste notiunea de coeficient de rezistenta elastica
specific k o , care corespunde unei excavatii cu raza r1 = 100cm :
ko =
E
(daN/cm 3 )
(1 + ) 100
(6. 95)
Relatia intre k, ce corespunde unei excavatii cu raza oarecare r si k o este data de:
k=
k o 100
(daN / cm 3 )
r
(6. 96)
ko
(daN / cm 3 )
r
(6. 97)
in care r se ia in metri.
In cazul excavatiilor de alte forme, coeficientul de rezistenta elastica al rocii k se ia egal cu:
k=
ko
B
2
(6. 98)
(daN/cm 3 )
(6. 99)
in care =0, 8. . . . 1, 2 functie de gradul de fisurare al rocii. Pentru roci foarte fisurate se ia =0, 8 ,
iar pentru roci putin fisurate =1, 2.
145
146
Capitolul 7
ANCORAREA EXCAVATIILOR SUBTERANE
Ancorarea excavatiilor subterane a fost una dintre cele mai vechi tehnici si cu cea mai larga
aplicatie la consolidarea rocilor.Cele mai vechi date despre ancorarea cu tiranti a rocii in vederea
asigurarii tavanului dateaza din 1918, in mina Mir din Silezia Superioara. In anii urmatori , intre 1920
si 1930 ancorarea cu tiranti a tavanelor a fost utilizata in cateva mine de minereuri din Statele Unite ale
Americii.
Tehnica forarii in exploatari minere s-a dezvoltat mai mult in timpul si imediat dupa cel de al 2lea razboi mondial, ca urmare pe de o parte a progresului in executia rapida si ieftina a forarii gaurilor
de ancoraj, si pe de alta parte datorita cunostintelor teoretice amanuntite dobandite in domeniul
mecanicii rocilor.Aceasta a condus la o larga aplicabilitate a tirantilor in exploatarile subterane, initial
in SUA si ulterior in alte tari.Totusi metoda nu a patruns in constructiile subterane pana in anii 1950,
cand si-a gasit o mai larga aplicare nu numai la armarea temporara , inlocuind armarea cu lemn sau alte
tipuri de sustineri ci si ca componenta principala in asigurarea definitiva a rocii in timpul excavarii, in
locul sustinerii cu zidarie sau beton.Ancorajul cu tiranti nu are totusi o utilizare universala, succesul
aplicarii sale depinzand de evaluarea corecta a conditiilor geologice si de adoptarea unei tehnici
adecvate.In general, ancorajul cu tiranti poate fi luat in considerare pentru asigurarea excavatiilor
subterane in roci tari.
7.1. PRESIUNILE ASUPRA EXCAVATIILOR SI CALCULAREA PARAMETRILOR DE
ANCORARE
O excavatie subterana modifica starea de echilibru anterioara a eforturilor din masivul de roca si
drept consecinta din peretii excavatiei se desprind si cad spontan bucati de roca, roca este impinsa
inspre spatiul excavat, iar sistemul de sustinere montat este supus unui efort suplimentar.Aceste efecte
pot fi rezumate ca o manifestare a presiunii rocii.Cauza acestui fenomen este datorita in special
fortelor gravitationale , desi uneori actioneaza si eforturile reziduale ale presiunilor orogenice din
scoarta ca si fortele generate de relieful de suprafata.De obicei se ia in consideratie numai greutatea
straturilor de roci de deasupra excavatiei.
Pentru o anumita adancime fata de suprafata, in roca actioneaza un efort vertical definit de
relatia:
= h
si un efort orizontal definit de relatia:
147
h =
= k 0 (fig. 1)
1
in care h este adancimea fata de suprafata; - greutatea volumica a rocii; - coeficentul lui Poisson
pentru roca.
Fig.1 Variatia teoretica a efortului in vecinatatea unei lucrari miniere circulare executata intr-o roca
omogena, tare si izotropa cu coeficentul lui Poisson = 0.2 (conform cu V. Tertzaghi);
= efort vertical; h = efort orizontal;0 = efortul la nivelul zero;
S = efortul la nivelu S dupa excavarea completa;H=adancimea de la suprafata
149
Fig.3. Zona boltii naturale creata in roca cand efortul a fost indepartat in afara suprafetei lucrarii
miniere:
I-
II-
150
Ambele tipuri de consolidare, in forma lor obisnuita sunt totusi in stare doar sa transfere
intreaga greutate a rocii din straturile de deasupra , lipsite de suport prin realizarea excavatiei, catre
adancimi relativ mici(aproximativ 10m).O sarcina mai mare ar putea conduce inevitabil la distrugere
.Aceasta nu poate aparea la o anumita distanta de suprafata terenului, deoarece functia de sustinere pe
care o indeplinea roca excavata este preluata asa cum s-a mentionat mai sus, de masivul de roca
dimprejur;armatura preia numai greutatea rocii decomprimate din imediata apropiere a excavatiei.
Preluarea de catre roca inconjuratoare a functiei rocii excavate de a sustine incarcarea, se poate
obtine in doua moduri:fie prin formarea in masiv a unei bolti naturale suportata de roca nederanjata din
peretii excavatiei, fie prin sustinerea rocii cu grinzi fixate in amsivul de roca.Ambele teorii se bazeaza
pe determinarea zonei de presiune din masivul de roca de de-asupra excavatiei.
FS a
hS
excavatiei galeriei, deoarece se presupune ca la fixare grinzii de roca au efect numai la o anumita
naturala(vezi fig.5).
Distanta l r se stabileste uneori luandu-se in considerare efortul admisibil pe stratul inferior din
straturile sustinute intre doi tiranti, la fixarea lor partiala in punctul de ancoraj.
Distanta admisibila este
20 h 2l
l =
(cm)
mq
'
r
hu
sin 45o
0,22 FS a
h
152
Fig. 4.Schema smulgerii unui tirant de la suprafata unei roci de fundare tari:
1- suprafata probabila de rupere intr-o roca compacta;2- suprafata de rupere ipotetica;3tavan; h u - adancimea de fixare intr-o roca rezistenta.
In cazul in care tirantul se fixeaza in stratul portant prin cimentare.lungimea necesara este de
obicei l u > h u , iar lungimea totala de incastrare in roca a tirantului va fi
l = hS + h u
sau
hS + lu
Daca acoperisul plan al unui abataj este format din roci tari , stratificate in bancuri subtiri ,
straturile individuale sunt legate de catre tiranti realizandu-se o singura grinda. Rezistenta straturilor
legate in acest mod esteconsiderabil mai mare decat a straturilor nelegate.
7.1.1.2.Teoria boltii naturale
Aceasta teorie este valabila pentru toate tipurile de roci compacte si fisurate, pentru rocile slabe
si chiar pentru pamanturi. Bolta naturala de deasupra unui gol excavat se formeaza, chiar in masivele
roci stratificate, cand grindade roca cedeaza.
Bolta naturala dintr-un masiv este o zona cu eforturi crescute, care traverseaza roca si care nu
este afectata de fracturare.Bolta creata preia presiunea straturilor superioare si o transfera rocii din
peretii si talpa excavatiei subterane.Insa, greutatea rocii destinse de sub bolta naturala, exercita o
153
presiune asupra sustinerii excavatiei(vezi fig.3), astfel ca este important sa se calculeze presiunilor
posibile , iar in cazul ancorajului cu tiranti, sa se estimeze cel putin aproximativ pozitia boltii naturale
de deasupra golului realizat.
In cazul constructiilor subterane se utilizeaza in general metoda lui M.M.Protodiakonov, bazata
pe teoria materialelor neconsolidate.Partea botlii naturale de deasupra galeriei este reprezentata printr-o
parabola(fig.5).Grosimea maxima a rocii de sub bolta naturala amenintata de prabusire se determina
din formula:
v=
1
fp
a + h tg 45 = < H
2 fp
Tabelul 1. Inaltimea boltii de surpare a rocii deasupra unei lucrari miniere dupe Terzaghi
Categoria de roca
Inaltimea boltii de
Comportarea rocii
surpare v
A-roci masive
0-0, 25 b
0-0, 50 b
0-0, 25 b
straturi inclinate)
0, 25-0.50 b
0, 25-0, 35(b+H)
0, 35-1, 10(b+H)
faramitate, pamanturi
necoezive
E- pamanturi coezive, la
1, 10-2, 10(b+H)
2, 10-4, 50(b+H)
adancime medie
F- pamanturi coezive la
adancime mare
K.Terzaghi (vezi tabelul 1) a estimat extinderea probabila a zonei cu roca decomprimata de
deasupra excavatiei subterane printr-o alta metoda.El a clasificat rocile in sase categorii, in functie de
rezistenta lor si de gradul de fracturare si fisurare.
Inaltimea maxima a zonei ce solicita ancorajul din tavan se determina in functie de latimea
totala b si de inaltimea h a golului rectangular.Inaltimea minima a straturilor superioare H se presupune
ca este egala cu 1,5(b+H).
Excavatiile subterane sunt proiectate de obicei cu tavan boltit ceea ce inseamna ca cea mai mare
parte a rocii decomprimate de sub bolta naturala este indepartata prin sapare. In golurile deja excavate,
zona boltii naturale poate fi stabilita aproximativ prin oricare metoda de masurare, de exemplu prin
metode geofizice.
Daca se cunoaste inaltimea teoretica a boltii naturale, se pot evalua in mare lungimea si
densitatea tirantilor. Rolul ancorajului e fie sa lege roca decomprimata de deasupra tavanului cu zona
155
portanta a boltii naturale, fie sa consolideze roca destinsa, astfel ca ea sa se autosustina, prevenind
astfel degradarea mai departe a rocii.
Prima metoda de ancorare si de dimensionare a suprafetei excavatiei in zona boltii naturale este
indicata acolo unde aceasta poate fi realizata fara necesitatea pastrarii unei distante relativ mici fata de
frontul abatajului si intr-o roca tare, putin avariata. Tirantul are, de obicei, lungime maxima in centrul
tavanului;aceasta lungime este egala cu distanta pana la cea mai coborata limita a boltii naturale de
deasupra tavanului, la care se adauga inaltimea de fixare:
l = v + h u sau v+lu
unde l u reprezinta lungimea de fixare prin cimentare.
Distanta l r dintre tiranti se determina, conform celor spuse in capitolul precedent, in functie de
capacitatea portanta a tirantilor si de greutatea rocii asigurate in zona celui mai lung tirant:
lr =
FS a
v
unde
156
Fig.6.Bolta artificiala formata prin fixarea rocii decomprimate de deasupra excavatiei subterane
cu ajutorul unui sistem de tiranti pretensionati.
a-latimea boltii formate la
l
l
= 3 ; b, la = 2
lr
lr
Lungimea tirantului este de minim 1/3 din latimea golului, iar distanta dintre tiranti este egala
cu aproximativ jumatate din lungimea lor(cel putin in raportul l: l r =2).Pretensionarea tirantilor trebuie
sa fie aproximativ egala cu greutatea rocii asigurate. In acest fel se creeaza o zona continua de roca
comprimata, de grosime suficenta pentru a transfera greutatea sectiunii slabite straturilor de deasupra.
Daca in roca se dezvolta preponderent un singur sistem de plane de discontinuitate, cum ar fi
stratificatia, atunci amplasarea si directia tirantilor trebuie sa fie adaptata conditiilor respective (fig.7).
Tirantii montati trebuie sa intersecteze aceste plane fie perpendicular, fie sub un unghi de cel putin 45o ,
in vederea cresterii suficiente a rezistentei la deplasarea pe aceste plane si pentru a face roca in stare sa
transfere forte de compresiune chiar transversale pe ele, formand o bolta independenta. Valoarea
acestei rezistente suplimentare din interiorul suprafetei asigurate de un singur tirant se obtine
presupunandu-se ca rezistenta totala la miscarea pe planele de discontinuitate trebuie sa fie mai mare
decat fortele care favorizeaza aceasta miscare, de obicei greutatea masei de roci.Daca inclinarea
principalului sistem al planelor de discontinuitate este , atunci forta tangentiala maxima ce trebuie sa
fie asigurata este:
157
unde
in timp ce Pk FS a
unde FS este suprafata sectiunii transversale a tirantului, iar a -sarcina admisibila la tensiune al
otelului.
c-inclinat.
utilizeaza tiranti nepretensionati cimentati pe intraga lor lungime in gaura de ancoraj, ei rezista la orice
miscare de-a lungul discontinuitatilor prin rezistenta lor la forfecare a a otelului tirantului.
Rk =
FS a
cos( + )
159
Durata
Distanta maxima
stabilitatii
intre sprijiniri
20 ani
4m
6 luni
4m
3m
saptamana
5 ore
1, 5m
20 minute
0, 8m
2 minute
0, 4m
10
0, 15m
secunde
z
.pentru asigurarea tavanului, la
2
distanta stabilita se aplaseaza un nou aliniament de tiranti.Prin strangerea piulitei de tirant placuta se
preseaza pe suprafata rociicu o forta de cel putin 3 sau 4 tone (30-40kN), iar aceasta pretensionare
consolideaza, stabilizeaza si previne destinderea in continuare a rocii in punctul de ancoraj si in
imediata sa vecinatate.
In cazurile in care roca este dens fracturata poate exista pericolul ca intre punctele de ancoraj sa
se produca caderi de fragmente de roca din tavanul excavatiei sau sa apara crapaturi, ca rezultat al unei
concentrari de eforturi in frontul abatajului.In asemenea cazuri, imediat dupa copturirea grosiera de-a
lungul suprafetei tavanului, se intind plase de sarma, operatiune ce se poate executa manual cu bare de
160
fier sau, de preferat, prin utilizarea aerului comprimat sau a apei sub presiune.Plasele sunt intinse
temporar prin stalpi de lemn sau pneumatici fixati in tavan.Cat se poate de repede posibil , se executa
gaurile de ancoraj orientate in functie de planele de discontinuitate, introducandu-se apoi tirantii ce se
fixeaza si se pretensioneaza. Placutele preseaza plasa de sarma pe suprafata rocii. In locul placutelor
individuale, o excelenta stabilizare se realizeaza cu ajutorul grinzilor de otel sau a cintrelor, legate intre
sectiuni ancorate.
161
162
necoezive(Protodiakonov si altii).
Ca si in cazul presiunii active a terenului, presiunea orizontala la adancimea h(fig 10)este:
h = h ' tg 2 45 = h 'k a
2
unde adancimea incarcata h este este aceea de sub bolta naturala.Presiunea totala pe suprafata golului
excavat este
Sh =
h + 2 h
1
h = h tg 2 45 (2v + h)
2
2
2
163
Fig.10 Diagrama presiunii laterale in peretii unui abataj in conformitate cu teoria materialelor
necoezive.
Alti autori(de ec.A.N.Dinnik)calculeaza presiunea laterala pornind de la starea de tensiune
dintr-un corp elastic nedeformat, solicitat, aplicand un coeficent de dilatare transversala dat de
coeficentul lui Poisson , adica adimitand o presiune in starea de repaus.
h =
164
Amplasarea gaurilor de ancoraj in vatra unor astfel de goluri excavate se face empiric.Tirantii
trebuie sa fie montati cel mai rapid posibil dupa terminarea excavatiei, adancimea de ancoraj trebuie sa
fie suficienta(1/3 sau din latimea galeriei), iar mortarul trebuie sa faca priza rapid.
7.5. ANCORAREA SUPRAFETELOR PUTURILOR
Puturile verticale si inclinate sunt si ele adesea asigurate prin ancoraje. Analizele teoretice ale
presiunii rocii asupra unor astfel de sustineri se obtin, ca si in cazul suprafetelor rocii, din starea de
eforturi transversale produse de actiunea pe verticala a masivului de roci; totusi in acest mod nu se
obtin decat valor aproximative si in general nefavorabile.Zona cu eforturi crescute se dezvolta dupa
excavarea putului, coaxial cu aceasta ca o bolta naturala inchisa.Aceasta zona preia presiunile externe
ale masivului, iar consolidarea este necesara numai pentru rigidizarea sustinerea rocii destinse din
suprafata excavatiei.Pentru acest scop cele mai potrivite tipuri de consolidare sunt cele cu ancoraje
mai usoare.
Pentru rocile mai slabe, ancorele sunt dimensionate pentru solicitarea la o presiune activa:
h = h k a = h tg 2 45
2
165
166
Capitolul 8
DEROCAREA PRIN LUCRARI DE IMPUSCARE
8.1. MECANISMUL SFARIMARII ROCILOR PRIN EXPLOZIE
Explicarea mecanismului sfarimarii rocilor prin explozie nu se poate face fara a tine seama de
mecanismul de transmitere a energiei explozive in roca si de starea de tensiune din masiv.
Este cunoscut faptul ca, la o initiere corespunzatoare, intr-un exploziv are loc o reactie de
descompunere, viteza reactiei fiind determinata de tipul substantelor care intra in compozitia
explozivului.Viteza de propagare a undei detonante in masa explozivului este de 2000...8000m/s.In
frontul undei detonante se dezvolta o presiune de(5....500) 105 kN / m 2 , care se transmite rocii sub
forma unei unde de soc, avand aceeasi directie de propagare cu unda detonanta.Valoarea undei de soc
este determinata de indicele de incarcare cu exploziv a camerei de explozie.In cazul unui indice de
incarcare unitar, din valoarea undei detonante se va pierde numai acea parte care se reflecta de peretele
camerei de explozie.Cand camera de explozie nu mai este umpluta complet, produsele reactiei se dilata
radial, pana ating peretii, situatie in care presiunea undei incidente pe peretii camerei de explozie scade
la o valoare mai mica decat cea din frontul undei de soc.
Presiunea transmisa se propaga prin roca sub forma unei unde oscilante prin intermediul careia
se transmite energia socului.Ca urmare a distribuirii energiei pe suprafete din ce in ce mai mari, precum
si a faptului ca mediul in care se propaga nu este perfect elastic, intensitatea oscilatiilor(care depinde
de valoarea socului initial)scade rapid, unda amortizandu-se.
In zona imediat urmatoare camerei de explozie, datorita valorilor foarte mari ale presiunii,
comparativ cu rezistenta la compresiune a mediului, au loc deformatii plastice.In acest domeniu unda
nu oscileaza , ea propagandu-se la viteze supersonice sub forma unei unde de compresiune.
Unda de soc amortizata se propaga in continuare sub forma de oscilatii elastice avand viteze si
directii de propagare diferite.
In acest domeniu, unda de soc se propaga la viteze apropiate de viteza de propagare a sunetului
in tipul respectiv de roca.Miscarea generala a unei particule se compune din oscilatii longitudinale si
oscilatii transversale.
In cazul oscilatiilor longitudinale(care genereaza o miscare sub forma de unda de compresiune),
particulele oscileaza ca urmare a modificarii formei si volumului prin compresiune, in sensul de
propagare a frontului undei.Undele transversale generate de oscilatiile transversale ale particulelor de
roca genereaza oscilatii ca urmare a modificarilor de forma cauzate de fortele de forfecare,
perpendiculare pe directia de propagare a frontului de unde.Energia undelor de soc si elastice, viteza
167
lor de propagare precum si frecventa oscilatiilor, depind in mare masura de caracteristicile fizicomecanice ale rocilor impuscate.Partea de energie rezultata in urma reactiei explozive va fi cu atat mai
mare cu cat raportul
impedantelor acustice ale explozivului si rocii va fi mai aproape de unitate.
Cunoscandu-se modul de transmitere a undei de soc in masiv, se poate studia si modul de
transmitere a energiei de la exploziv la roca.Este cunoscut ca presiunea din frontul undei de soc
depaseste foarte mult valoarea rezistentei la compresiune a rocilor celor mai rezistente.Ca urmare, in
imediata apropierea a incarcaturii(2-3 raze a acesteia), are loc o maruntire a rocii, valoarea presiunii
reducandu-se la valori care nu mai fac posibila propagarea in continuare a undei sub forma de unda de
compresiune.Totusi, datorita castantei rocilor, in zona urmatoare se produc transformari reversibile
cum ar fi rupturi, crapaturi si fisuri.In continuare, unda de soc fiind aproape amortizata complet, se
propaga sub forma de oscilatii elastice, care se manifesta prin vibratii.
In concluzie se poate mentiona ca sunt trei zone de influenta a exploziei(fig 8.1):zona de
maruntire, zona de fisurare si zona deformatiilor elastice(vibratii).
Starea tensiunilor unui masiv aflat sub influenta undelor de soc generate de explozii se poate
studia in fig.5.2.Dupa cum se observa, particula elementara este supusa unei compresiuni radiale si unei
intinderi tangentiale, carora le corespund tensiuni de comprimare, respectiv tangentiale.Tensiunile
tangentiale sunt generate de asemenea de unda de compresiune radiala si apar in plane tangente pe
frontul acestei unde.
22 C2
i
1C1 + p 2 C2
(8.1)
R =
2 C2 1C1
i
2 C2 + p1C1
(8.2)
169
transforma in unda de tractiune.Deoarece rezistenta la tractiune a rocii este mult mai mica decat
rezistenta la compresiune, solicitarile la tractiune care iau nastere conduc si ele la extinderea sistemului
de fisuri din masiv.Intalnind suprafata libera, deoarece impedanta acustica a aerului este foarte mica
comparativ cu impedanta acustica a rocii, aproape in intregime unda de compresiune se reflecta,
propagandu-se in masiv ca unda de tractiune.Unda reflectata se propaga in cercuri concentrice avand ca
centru un punct imaginar, punct care este imaginea in oglinda a incarcaturii fata de suprafata
libera.(fig.8.3, b).Acum masivul se detensioneaza, iar roca sfaramata se misca spre suprafata libera.
Inca din aceasta faza roca din zona imediat apropiata de suprafata libera se desprinde de masiv.
In continuare, ruperea rocilor se petrece mai lent, sub influenta produselor gazoase ale exploziei
aflate la presiune si temperatura ridicate.Acestea patrund in sistemul initial de fisuri creat de unda de
compresiune, dezvoltandu-le in continuare. Fisurile radiale se largesc, suprafata libera a masivului
cedeaza si roca este impinsa inainte(fig.8.3, c).
temperatura rocilor;
prezenta apei;
C
C1
C
+ 2 + 3 [lei / kJ]
Q E Q E K Q E
(8.3)
unde:
C1 este costul unui kilogram de exploziv.lei/kg;
QE - caldura de explozie, kJ/kg;
C2 - costul perforarii, lei/dm3 ;
- densitatea de incarcare;
K- coeficent de incarcare;
171
Hotarator este deci marimea intervalului de intarziere intre incarcaturile care sunt explodate
intr-un front de lucru.Recomandarile literaturii de specialitate cu privire la stabilirea intervalului
de intarziere se pot ordona dupa cum urmeaza.
a 2 + 4W 2
[s]
V
(8.4)
2W
[s]
vS
(8.5)
[ms]
(8.6)
in care: t1 este timpul necesar de propagare a undei de la gaura incarcata, la suprafata libera,
ms;
t 2 - timpul necesar pentru formarea de fisuri de la incarcatura la suprafata libera, ms;
t 3 - timpul necesar pentru formarea de suprafete libere suplimentare in masiv, ms
173
t1 = 1 2 ms
t2 =
W
v k K k cos / 2
t 3 = 80 10 6
W 2 tg / 2
d
(8.7)
in care;v este viteza de propagare a undelor a carei valoare este funcite de caracteristicile rocilor, m/s;
-Turuta recomanda urmatoarea relatie:
t = K k W(24 f ) [ms]
(8.8)
t = K W [ms]
(8.9)
(8.10)
Tabelul 8.1
Intervalul de intarziere(in ms) calculat dupa relatiile stabilite de diversi autori
Intervalul de intarziere
calculat
Dupa Pokrovski
1, 17
1, 06
0, 92
0, 79
0, 51
0, 57
0, 57
0, 50
0, 50
0, 44
5, 2
4, 7
4, 1
3, 5
2, 3
4, 5
4, 5
4, 5
6, 0
6, 0
18, 4
17, 6
16, 8
15, 2
12, 8
41, 8
39, 36
36, 92
34, 48
a 2 + 4W 2
V
t=
Dupa Evstropov
t=K
2W
VS
Dupa Galantgunov
t 10
a
v
Dupa Drukovanyi
t = t1 + t 2 + t 3
t1 = 2ms
t2 =
W
v K K K cos / 2
W 2 tg / 2
t 3 = 80 10
d
6
Dupa Turuta
t = K K W(24 f )
Dupa relatia aplicata
RS Cehoslovacia
t = KW
Dupa formula rezultata prin 44, 24
aplicarea statisticii
matematice
t = 46,68 2.44f
-formula rezultata din aplicarea statisticii matematice optimizeaza marimea intervalului de intarziere,
dand valori care sunt in limitele intervalelor stabilite prin cercetari experimentale in subteran:
175
de urmatorii factori:
-taria rocii;odata cu cresterea tariei rocilor, creste consumul de exploziv;
-sectiunea lucrarii miniere;consumul specific de exploziv scade odata cu cresterea sectiunii
lucrarii miniere, iar pentru sectiunile mari (peste 18m 2 ) consumul specific de exploziv se mentine
constant;
-lungimea gaurii de mina;cresterea lungimii gaurilor peste o anumita valoare este insotita de
cresterea consumului specific de exploziv datorita rezistentei sporite a masivului de roca fata de
actiunea de dislocare prin impuscare;
-capacitatea de dislocare a explosivului;cu cat concentrarea volumetrica a energiei explosivului
este mai mare cu atat scade consumul specific de explosivl
-diametrul cartuselor de explosiv ;odata cu cresterea diametrului cartuselor de explozivi pana la
valori de 40-45 mm scade corespunzator consumul de explozivi.
In activitatea de proiectare, pentru stabilirea consumului specific de exploziv se uzeaza de o
serie de relatii empirice stabilite de diferiti autori(tabelul 8.2).Valorile obtinute din calcule trebuie insa
sa fie corelate cu consumurile specifice realizate in practica in conditii similare.
Stabilirea unui consum specific de exploziv mai mic fata de valoarea optima conduce la
realizarea unui salt(pas in avans)redus si la o conturare a profilului necorespunzatoare.Un consum
specific de exploziv marit fata de valoarea optima determina cresteea costului lucrarilor de perforareimpuscare, fisurarea intensa a rocilor inconjuratoare, instabilitatea profilului si deterioararea sustinerii.
176
Tabel 8.2
Autorul
Formula
Semnificatia notatiilor
M.M.
f
520
q=e , e=
S
P
Protodiakonov
q=
f a s
b
N.M.
q = 0,1 e1 f V g
Pokrovski
400
e1 =
P
6,5
-pentru o suprafata libera
S
[kg]
(8.11)
in care:
q- consumul specific de exploziv, kg / m 3 ;
177
S-sectiunea lucrarii, m 2 ;
l g - lungimea gaurilor, m;
- coeficentul de rupere a gaurilor.
Clasificarea rocilor pe baza rezistentelor la compresiune dupa M.M.Protodiakonov
Tabelul 8.3
Categoria
Gradul de tarie
rocii
I
Coeficent de
Denumirea rocii
tarie, f
Extrem de tari
20
II
Foarte tari
15
III
Tari
10
III-a
Tari
IV
Destul de tari
IV-a
Destul de tari
Semitari
V-a
Semitari
VI
Destul de moi
VI-a
Destul de moi
1, 5
VII
Moi
VII-a
Moi
0, 8
178
VIII
Pamantoase
0, 6
IX
Dezagregate
0, 5
Curgatoare
0, 3
Tabelul 8.4
Caracteristicile rocilor
Coeficent de structura, g
Roci fisurate
1, 4
1, 3
1, 1
0, 8
Q
[kg]
N
(8.12)
(8.13)
q l ; q g [kg]
(8.14)
(8.15)
Intrucat normativele de protectie a muncii in vigoare interzic taierea cartuselor, trebuie avut in
vedere ca in fiecare gaura de mina sa se introduca un numar intreg de cartuse.De asemenea, trebuie
avut in vedere faptul ca in minele de carbuni grizutoase, incarcatura de exploziv pe gaura de mina este
limitata.
Totodata incarcatura de exploziv pe gaura trebuie sa fie corelata si cu lungimea minima de buraj
stabilita prin normativele in vigoare
Numarul de gauri.Stabilirea unui numar optim de gauri pentru conditiile date permite
Numarul specific de gauri-numarul de gauri ce revine pe metru cub roca dislocata sau pe metru
patrat suprafata de front-este functie de taria rocii, sectiunea lucrarii, lungimea gaurilor de mina,
consumul specific de exploziv, si diametrul cartuselor de exploziv.
Din cercetarile experimetale efectuate au rezultat urmatoarele:
-in lucrari miniere cu sectiunea mde 18 m 2 si cu lungimi de gaura peste 1, 5m, numarul specific
de gauri ce revin la 1 m 2 ramane constant;
-in lucrari miniere cu sectiunea mai mica de 18 m 2 , cresterea lungimii de gaura determina
marimea numarului specific de gauri ce revine la 1 m 2 suprafata front;
-marirea diametrului cartuselor de exploziv peste 30 mm favorizeaza reducerea considerabila a
numarului de gauri, in cazul sectiunilor mai mari de 16 m 2 , in timp ce la sectiuni sub 16 m 2 nu asigura
obtinerea unui numar redus de gauri, intrucat numarul gaurilor de profilare nu pot fi reduse pe seama
optimizarii concentrarii energiei explozive in gaurile de mina.
Numarul gaurilor se determina cu ajutorul relatiilor empirice redate in tabelul 8.5 urmand ca in
practica sa se definitiveze pentru conditiile concrete date, prin tatonari de la o impuscare la alta.
Repartizarea numarului total de gauri, pe grupe de gauri, se face funcite de raportul stabilit ce
este necesar pentru conditiile date, intre gaurile de simbure, ( n S ) de largire ( n l )si de profilare ( n p ):
n S : n l n p = 1: b : c
(8.16)
N 1
1+ b + c
(8.17)
180
Tabelul 8.5
Autor
Formula
Semnificatia notatiilor
Domeniul de
aplicare
Protodiakonov
Bogomolov
VNIIOMSS
Roci cu
f 3 ;roci
S-sectiunea lucrarii m 2 ;
monolite sau
slab fisurate
N = 2,3 f / S
Lucrari de
qS
N = 0,0012
c d 2g
deschidere si
pregatire
n = ( 0,2f + 1/ S) 2
N=
1,27 qS
c d c2
q S lc
N=
cG
Pokrovski
Ibraev
N=
1,3 q S
+ S
c d 2g K
N = 41 S
N=
Suhanov
f a S
b dg
q S
S
n = 1, 67 + 0,17f
S(0,33f + 0, 027)
lungimea gaurii)
d g -diametrul gaurii, m;
Nb
1+ b + c
(8.18)
181
Nc
1+ b + c
(8.19)
muncii.Ea este functie de o serie de factori, predominanti fiind:proprietatile rocilor, sectiunea lucrarii,
parametrii utilajului de perforat, amplasarea gaurilor, tipul explozivilor, saltul(pasul de avans)necesar si
precizia de conturare impusa.Factorul hotarator il constituie durata ciclului si ca urmare se recomanda
ca lungimea gaurilor sa se stabileasca functie de parametrii care determina durata unui ciclu
complet(tabelul 8.6, formulele lui Pavlov si Pokrovski).
Lungimea de gaura calculata cu ajutorul relatiilor din tabelul 8.6 trebuie verificata si stabilita in
final pentru conditiile de sapare prin cateva impuscaturi experimentale.La stabilirea lungimii de gaura
trebuie avut in vedere, de asemenea, corelarea lungimii de gaura cu pasul de sustinere, respectiv cu
incarcatura exploziva admisa in cazul minelor grizutoase.
Determinarea lungimii gaurilor de mina
Tabelul 8.6
Autorul
Formula
lg =
Bucinev
K.V.Pavlov
Semnificatia
v
n z ns nc
4 m V
lg =
t pi
N tg
Tc
+ ta
n
lg =
N
S t s
+
+
m V
P
L
N tg
Tc
+ ta
n
lg =
N
S
+
mV
P
Pokrovski
N.M.
q S tg
Tc
+ t a + t c n-numarul de oameni care efectueaza incarcarea gaurilor;
lg =
2
q
sin S- sectiunea lucrarii, m
S
+
P
m V
182
Din motivele aratate, raportul dintre diametrul gaurilor si cel al incarcaturilor explozive este
limitat la 1, 25.Privit sub aspectul securitatii, nerespectarea raportului limita poate conduce la aparitia
fenomenului de canal, crescand astfel posibilitatea producerii unor detonatii incomplete a incarcaturilor
explozive sau la deflagarea acestora, fenomen deosebit de periculos in conditiile minelor cu pericol de
gaze si pulberi inflamabile.
Din punctul de vedere al eficientei lucrarilor de impuscare, depasirea raportului limita
favorizeaza diminuarea randamentului de utilizare a energiei explozive.
Ca urmare a celor prezentate, se recomanda ca diametrul taisurilor de sfredel sa aiba valori
maxime de 30 mm pentru cartuse cu diametrul de 25 mm si 36 mm, pentru cartuse de 30 mm diametru.
La utilizarea amestecurilor explozive simple granulare(in vrac)diametrul gaurilor trebuie sa fie
de minim 35 mm, pentru a asigura formarea unor incarcaturi la diametre superioare diametrului critic al
acestora.
Scheme de impuscare la executarea lucrarilor miniere orizontale si inclinate
-gauri de profilare;
Prin perforarea unui numar de gauri grupate si explodarea lor cu primele trepte de initiere se
formeaza in front o cavitate care va servi pentru incarcaturile urmatoare ca o a doua suprafata libera si
ca spatiu necesar pentru afanarea si imprastierea rocii derocate.Problema cheie in acest caz consta in
amplasarea si modul de initiere a incarcaturilor, care formeaza samburele.
Lungimea pasului de avans este determinata de cea a samburelui, gaurile de largire(rupere), cu
un amplasament in general perpendicular pe suprafata frontului au rolul de a exploata suprafata libera
creata de sambure.Gaurile de largire incarcate cu exploziv trebuie distribuite corespunzator in sensul de
a permite largirea treptata a golului creat de sambure, in corelatie cu proprietatile rocilor si ordinea de
aprindere a gaurilor.
Gaurile de profilare asigura dislocarea rocii de pe conturul lucrarii miniere in care scop sunt
amplasate la o distanta de 10-25 cm fata de conturul lucrarii miniere si perforate cu o inclinare de 8587 o spre exteriorul acestuia.
Din cele expuse rezulta ca deosebit de important este alegerea samburelui si stabilirea rationala
a parametrilor acestuia.
In principiu, samburii pot fi clasificati in uramtoarele grupe:
-samburi convergenti;
-samburi unilaterali;
-sambure cilindrici.
Samburii convergenti sunt realizati prin impuscarea unor gauri convergente.Ei sunt
185
Fig.8.6.Sambure convergent pana:a- pana verticala; b- pana verticala evantai spre tavan;c-pana
verticala evantai spre vatra; d- pana orizontala simetrica; e- pana orizontala asimetrica; f- pana
inclinata.
Samburele pana are concentrarea explozivului in adancimea samburelui mai mica decat in cazul
samburelui piramidal.Cu taote acestea samburele pana vertical este destul de des utilizat intrucat
prezinta avantajul executarii cu usurinta a gaurilor convergente in plan orizontal.Utilizarea samburilor
pana se recomanda in cazul rocilo compacte(monolit)de tarie mica si medie sau stratificate.Numarul si
directia de inclinare a gaurilor din samburele pana este in principal functie de sectiunea lucrarii si
unghiul planului de stratificatie.
186
Samburele foarfeca este constituit doar din doua gauri convergente, amplasate in plane paralele
la diferite nivele una de alta(0, 3-0, 6 m).Este cel mai simplu sambure si este indicat in rocile cu tarie
redusa(carbune).
Fig.8.8.Samburi unilaterali:a- evantai spre tavan ;b- evantai spre vatra; c- evantai spre perete
-evantai spre tavan(fig.8.8, a);
-evantai spre vatra(fig.8.8, b);
-evantai spre pereti(fig.8.8, c);
-evantai cu gauri multiple, spre vatra sau lateral(fig.8.9).
187
Samburii evantai cu gauri multiple prezinta o mare eficienta dar sunt pretentiosi in realizare
intrucat reclama o foarte atenta plasare a gaurilor provind distanta dintre ele, inclinarea si lungimea
acestora.Din acest motiv, samburele respectiv este putin util daca perforarea se executa cu perforatoare
manuale, dar foarte potrivit cand gaurile se executa cu ajutorul carucioarelor de perforat.Totodata la
acest tip de sambure foarte important este si alegerea judicioasa a lungimii din gaura necesara a fi
incarcata cu exploziv.
Samburii cilindrici sunt realizati prin impuscarea unui grup de gauri paralele, amplasate
incarcaturilor dare o influenta directa asupra imprastierii rocii si avansului pe ciclu.Ca urmare, foarte
important este ca ordinea de aprindere sa asigure largirea samburelui creat in prima faza si pe cat
posibil formarea, pentru incarcaturile urmatoare, celei de a treia suprafata libera.(fig.8.12).
IP Iasi 1983
2. Manolovici M.
3. Stematiu D.
4. Silvan Andrei
5. Benea St., Faur E., Manescu M., Sustinerea cu ancore si torcret, ET Bucuresti 1967
6. Hobst L., Zajic J., Ancorarea in roci, ET Bucuresti 1981
7. Tat S., sa
8. Takacs A.P.,
191