1.

GENERALITATI
Microorganismele traiesc n mediul nconjurator n prezenta anumitor factori fizici,
chimici si biologici care influenteaza n mod favorabil sau defavorabil dezvoltarea si
nmultirea lor. De-a lungul timpului, omul a nvatat sa selecteze acei factori care sa-i
permita distrugerea speciilor patogene sau selectarea speciilor folositoare.
n cele mai vechi civilizatii s-au cunoscut practici care au prevenit alterarea
alimentelor, putrefactia cadavrelor, fara a se cunoaste rolul microorganismelor n aceste
procese. Astfel, alimentele perisabile au fost conservate prin adaus de sare, uleiuri
aromatice, afumare sau fermentatie acida. Conservele au aparut cu 50 de ani naintea
cercetarilor lui Pasteur, fara a fi fost lamurit principiul care sta la baza lor. La nceputul
secolului al XVIII-lea s-a folosit pentru prima oara clorura de var si fenolul pentru
dezodorizarea gunoaielor si n final pentru curatirea plagilor, fara a se cunoaste
actiunea bactericidaa a acestor substante.
Tehnicile de sterilizare s-au dezvoltat initial n laboratoare pentru a permite izolarea
miocrobilor n culturi pure, ele fiind apoi rapid preluate de toate specialitatile medicale
pentru a preveni raspndirea infectiilor.
Se folosesc doi termeni pentru a desemna distrugerea sau nlaturarea
microorganismelor, sterilizarea si dezinfectia, diferenta dintre ele fiind importanta.
Prin termenul de sterilizare, care este un termen absolut, se nteleg procedeele
fizice ssi chimice care elimina toti germenii viabili (bacterii, spori, fungi, virusuri, paraziti)
de pe un obiect. Se desemneaza ca steril un obiect care a fost supus unui procedeu de
sterilizare ssi protejat n mod corespunzator pentru a preveni contaminarea sa.
Se folosesc, n principiu, 4 metode de sterilizare:
sterilizarea prin calduraa;
filtrarea prin filtre bacteriologice care retin bacteriile din lichidele ce nu pot fi
supuse temperaturilor ridicate;
iradierea cu raze UV sau raze ionizante;
sterilizarea chimica, metoda evitata n general deoarece doar ctiva dezinfectanti,
foarte toxici si iritanti (ca de exemplu, formaldehida, oxidul de etilen etc.) folositi n
conditii riguros controlate, sunt capabili sa omoare toate formele de viata inclusiv
sporii, fara a deteriora obiectele de sterilizat.
Trebuie specificat, nsa, ca sterilizarea nu este identica cu distrugerea fizica a
bacteriei, cu toate ca cele doua notiuni se folosesc des una n locul celeilalte. Acest
aspect este foarte important, deoarece solutiile perfuzabile, care sunt sterile dar contin
bacterii omorte, a caror produsi de degradare au efecte pirogene, dau reactii toxice a
caror gravitate merge pna la socul endotoxinic. Deci, apa si lichidele care vor servi la
prepararea solutiilor injectabile sau perfuzabile trebuie sa fie nu numai sterile, dar sa
aiba un grad pronuntat de puritate.
Dezinfectia se referaa n general la distrugerea ttintita a potentialului infectios n
scopul de a mpiedica raspndirea microbilor dintr-un anumit focar de infectie, rezultatul
nefiind ntotdeauna omorrea tuturor formelor microbiene, mai ales a endosporilor.
Dezinfectantele sunt substante puternic bactericide, cel mai des toxice pentru
1

organismul uman. Dezinfectia se aplica acolo unde sterilizarea nu se poate efectua:

mobilier, asternuturi de pat, bazine de not, ncaperi etc.
Metodele de dezinfectie sunt:
dezinfectia prin caldura umeda si consta in fierbere si pasteurizare
dezinfectia chimicaa.
Antisepsia consta n aplicarea unor substante bactericide sau bacteriostatice n
scopul de a omor sau inhiba dezvoltarea florei patogene la nivelul tegumentelor,
mucoaselor, plagilor.
Asepsia cuprinde toate masurile care mpiedica contaminarea cu agenti infectiosi a
unei plagi.
Cinetica reactiei bactericide prin agenti fizici si chimici decurge ca o reactie de
ordinul nti, ceea ce nseamna ca bacteriile supuse oricirei actiuni bactericide nu vor
muri toate n acelasi timp.
Criteriul fundamental de apreciere a actiunii bactericide a unei noxe este pierderea
capacitatii microorganismului de a se nmulti atunci cnd este nsamntat ntr-un mediu
favorabil. Testele de viabilitate sunt foarte importante n prepararea vaccinurilor, de
pilda, a caror sterilizare se face prin metode blnde pentru a nu modifica
imunogenitatea microbilor. Astfel, exista posibitatea supravietuirii unui numar mic de
bacterii care dupa ncetarea noxei se vor nmulti din nou.
Conservarea reprezinta prevenirea alterarii prin agenti microbieni ai unor produse
degradabile cum sunt alimentele sau medicamentele.
2. STERILIZAREA PRIN CALDURA
Microorganismele sunt distruse la temperaturi ridicate ntr-un timp care depinde de
mai multi factori:
temperatura, care este invers proprotionala cu timpul necesar expunerii bacteriilor,
numarul microorganismelor si al sporilor, elemente ce afecteaza rapiditatea
sterilizarii,
specia si proprietatea de a sporula a microorganismelor. Sensiblitatea si
supravietuirea la caldura variaza la diferitele tulpini din cadrul aceleiasi specii,
materialul n care este cuprins microorgansimul. Un continut ridicat de substante
proteice, zaharuri, lipide, amidon, acizii nucleici sau uleiuri protejeaza sporii si
formele vegetative de actiunea caldurii. Prezenta dezinfectantilor are efect
sinergic cu cel al temperaturii ridicate,
pH-ul. Rezistenta maxima a sporilor la caldura se situeaza la un pH de 7 si scade
o data cu cresterea aciditatii sau alcalinitatii,
conditiile n care are loc sporularea. Se pare ca sporii formati n habitatul natural al
microbilor sunt mai rezistenti la caldura dect cei obtinuti pe mediile de cultura.
Sensibilitatea microorganismelor la caldura se poate exprima prin:

 punctul termic letal, care se defineste ca cea mai joasa temperatura care distruge
bacteriile dintr-o cultura cu densitate data n 10 minute. Pentru E.coli valoarea se
situeaza la 55C, pentru bacilul tuberculos la 60C, iar pentru majoritatea sporilor
la 120C;
timpul termic letal, care se defineste ca timpul minim n care are loc distrugerea
bacteriilor la o temperatura data.
Data fiind sensibilitatea diferita a tulpinilor din cadrul unei specii se prefera ca index
pentru timpul n care sunt distruse bacteriile timpul zecimal de reducere, sau valoarea
D10, care este timpul minim exprimat n minute care reduce viabilitatea culturii
bacteriene cu 90% la o temperatura data n conditii standard.
2.1. Sterilizarea prin caldura uscata
Caldura uscata omoara microorganismele prin oxidarea distructiva a
componentelor celulare. Cei mai rezistenti spori sunt distrusi de caldura uscata la 160 o,
timp de 60 de minute. Caldura uscata de 100 o C distruge n 60 de minute bacteriile
care sunt omorte prin calduraa umedaa la 60 oC n 30 de minute. Sporii fungilor sunt
distrusi n 60 de minute la 115 oC, iar cei bacterieni la temperaturi cuprinse ntre 120160oC. n laboratorul de microbiologie se utilizeaza urmatoarele tehnici de sterilizare:
ncalzirea la rosu n flacara a obiectelor se aplica anselor bacteriologice n
laboratorul de microbiologie;
flambarea (trecerea prin flacara pentru cteva secunde) se aplica gtului
baloanelor, eprubetelor dupa deschiderea si nainte de nchiderea lor, pipetelor
nainte de utilizare pentru a preveni contaminarea cu germenii din aer. Se mai
sterilizeaza prin flambare instrumente de mica chirurgie, dupa ce se stropesc cu
alcool, dar temperatura produsa nu este suficient de nalta pentru a asigura o
sterilizare optima;
sterilizarea la pupinel. Pupinelul sau cuptorul cu aer cald este o cutie metalica cu
pereti dubli ntre care se gaseste un strat de azbest care mpiedica pierderile de
caldura, o sursa de caldura care este energia electrica si un termoregulator. n
interior pupinelul este prevazut cu rafturi pentru obiectele de sterlizat.
Temperatura de sterilizarea la pupinel este de 180 oC timp de o ora. La pupinel se
sterilizeaza ntreaga sticlarie de laborator, instrumentarul de stomatologie, seringi
fara armatura metalica, pudre, uleiuri etc. Pupinelul nu trebuie sa fie
suprancarcat, pentru ca aerul sa poata circula nestingherit printre obiectele de
sterilizat.
sterilizarea cu raze infrarosii este folosita pentru sterilizarea seringilor faraa
armaturaa metalicaa la o temperatura de 180 oC. Sterilizarea se poate efectua ssi
la 200oC n vid, aplicndu-se instrumentelor chirurgicale.

2.2. Sterilizarea prin caldura umeda

Caldura umedaa este mai eficienta dect caldura uscata, distrugnd bacteriile la o
temperatura mai scazuta si timp mai surt. Formele vegetative a majoritatii bacteriilor,
fungilor si virusurilor animale sunt omorte de caldura umeda n 10 minute la
temperaturi cuprinse ntre 50oC (Neisseria gonorrhoeae) si 65oC (Staphylococcus
aureus). O susceptibilitate deosebita fata de caldura o prezinta Treponema pallidum,
care este distrusa n 10 minute la 43oC. Rezistenta maxima la caldura umeda o are,
nsa, Bacillus stearothermophylus, a carui forma vegetativa se poate multiplica la 80 oC.
O parte din virusurile animale au o rezistenta crescuta fata de caldura umeda, ca, de
pilda, virusul poliomielitic care este inactivat la 60 oC dupa 30 de minute, si virusul
hepatitei B care daca se afla n ser rezista 10 ore la 60 o. Multi bacteriofagi au o
rezistenta mai mare la caldura umeda dect bacteria gazda, aceasta fiind distrusa la
60oC n 15-30 minute iar bacteriofagul la temperaturi cuprinse ntre 65-80 oC.
Formele sporulate ale actinomicetelor, ciupercilor si a fungilor sunt mai rezistente
dect formele vegetative, dar nu att de rezistente ca si sporii bacterieni.
Rezistenta sporilor bacterieni variaza la diferitele specii, dar chiar si ntre tulpinile
aceleiasi specii. Astfel, majoritatea sporilor de Cl.tetani sunt distrusi prin fierbere la
100oC n 10 minute, dar s-au semnalat tulpini a caror spori rezista la fierbere 1-3 ore,
fiind cei mai rezistenti patogeni ce pot infecta o plaga. Rezistenta lor determina
standardele minime pentru sterilizarea chirurgicala: 10 minute la 121 oC sau 30 de
minute la 115oC fara a socoti timpul de ncalzire. Unii spori de Cl.botulinum rezista la
fierbere la un pH=7 pna la 8 ore iar la autoclavare 10-40 de minute la 115 oC.
Omorrea microorganismelor prin caldura umeda se produce prin coagularea
proteinelor structurale si inactivarea enzimelor, cu participarea apei. Cei mai rezistenti
spori sunt distrusi prin expunere la caldura umeda la 121 o timp de 30 de minute.
fierberea este de fapt o metoda de dezinfectie deoarece ea nu distruge toate
formele sporulate. Se efectueaza la 100 oC timp de 1/2 de ora si se aplica
siringilor si instrumentelor de mica chirurgie atunci cnd nu este posibila alta
metoda. Fierberea se mai foloseste n epidemii la sterilizarea apei.
pasteurizarea a fost introdusa de Pasteur pentru conservarea vinului, fiind utilizata
si acum pentru sterilizarea unor alimente lichide care nu suporta temperaturi prea
ridicate (lapte, bere, sucuri de fructe). Metoda consta n ncalzirea lichidului la
62C pentru 30 de minute (pasterurizare joasa), 71 oC 15 minute (pasteurizare
medie), 80-85o 3-5 minute (pasteurizare nalta) sau introducerea unor vapori
filanti la o temperatura de 130 -150oC sub presiune pentru cteva secunde
(ultrapasteurizare). Pasteurizarea este o metoda eficienta deoarece bacteriile
patogene care se pot dezvolta n lapte (Mycobacterium tuberculosis, Salmonella,
Streptococcus si Brucella) nu sunt bacterii sporulate, numarul lor reducndu-se
dupa pasteurizare cu 97-99%. Coxiella burnetii nu este distrusa prin pasteurizare
joasa.

 tyndalizarea consta n ncalzirea produsului de sterilizat 3 zile la rnd, n baie de

apa la 56-100oC cte o ora. Temperatura se alege n functie de produsul de
sterilizat. Metoda se aplica lichidelor care nu suporta temperaturile ridicate, ca de
exemplu: vaccinuri, medii de cultura ce contin zaharuri n concentratie mare,
proteine, gelatina etc. Formele vegetative sunt distruse n prima zi, iar sporii se
transforma n forme vegetative ce vor fi distruse zilele urmatoare. Reamintim,
nsa, ca sporii bacteriilor termofile nu se distrug prin aceasta metoda.
autoclavarea este metoda folosita pentru instrumentarul de chirurgie iar n
laboratoarele de microbiologie pentru sterilizarea mediilor de cultura si a
materialului infectios. Sterilizarea are loc ntr-o atmosfera saturata de vapori de
apa la 121oC, la o presiune de 1 atm, timp de 20-30 de minute, n aparate
speciale numite autoclave sau la 134 oC, la o presiune de 2 atm. 10-15 minute.
3. STERILIZAREA PRIN RADIATII
3.1. Razele neionizante
Razele ultraviolete. Puterea bactericida a razelor luminoase devine perceptibila la o
lungime de unda de 330nm, crescnd pe masura scaderii lungimii de unda a luminii UV.
Timpul necesar distrugerii microorganismelor depinde de intensitatea luminii, distanta
de sursa de emisie si mediul n care se gasesc microorganismele. Mecanismul
bactericid al razelor UV consta n inducerea formarii n celula bacteriana a unor dimeri
de timina care interfereaza replicarea DNA, alterarile altor elemente structurale
bacteriene fiind neglijabile.
Fotoreactivarea. Modificarile induse n celulele bacteriene prin razele UV sunt
reversibile, eficienta sterilizarii nefiind deosebit de performanta. Astfel, daca se expune
o cultura bacteriana care a fost iradiata cu raze UV la lumina vizibila, o parte din dimerii
de timina se vor disocia, bacteriile aparent omorte relundu-si activitatea metabolica si
nmultirea, care vor depasi de multe ori activitatea initiala a culturii neiradiate.
n scop practic, lampile cu vapori de mercur se folosesc pentru a reduce numarul
de bacterii existente n aer n salile de operatie, n laboratoare, n ncaperi n care sunt
adapostite animale de experienta etc.
Sensibilizarea fotodinamica. Razele luminoase vizibile au o actiune bactericida
slaba, care poate nsa fi crescuta pna la nivelul actiunuii razelor UV daca sunt trecute
prin coloranti fluorescenti, ca, de pilda, eozina, rosu bengal etc.
3.2. Radiatiile ionizante
Dintre radiatiile ionizante se folosesc n practica razele electromagnetice si cele
particulare ., Neutronii si protonii au o penetrare redusa sau induc o radioactivitate
ridicata o obiectelor de sterilizat. Radiaiile ionizante de timul radiatiilor gamma sunt
folosite pe scaraa larga pentru sterilizarea materialelor medicale de unica folosinta.

4. ANTISEPTICE SI DEZINFECTANTE
Dezinfectantele sunt substante puternic bactericide la concentratii relativ scazute,
folosite la decontaminarea obiectelor si ncaperilor. Spre deosebire de radiatiile letale
care actioneaza asupra DNA si a agentilor chimioterapici care interactioneaza ireversibil
cu multiple sisteme metabolice, tinta de atac a majoritatii dezinfectantelor este peretele
celular, membrana celulara cu enzimele asociate si citoplasma. Ele actioneaza prin
dizolvarea lipidelor din nvelisurile celulare (detergenti, solventi lipidici) sau prin
denaturarea proteinelor structurale si enzimatice (oxidanti, agenti alkilanti, reactivi
sulfhidrilici etc.).
Antisepticele sunt substante cu actiune bacteriostatica, uneori bactericida, putnd fi
aplicate pe tegumente sau ca spalaturi ale unor mucoase (vaginala, uretrala, otica etc.).
Aceeasi substanta poate fi antiseptic sau dezinfectant n functie de concentratie.
4.1 Determinarea potentialului dezinfectant
Indicele fenolic (testul Rideal-Walker). Dupa folosirea de catre Lister a fenolului
pentru dezinfectia salilor de operatii, s-a convenit ca acest compus sa fie socotit
dezinfectantul standard, cu toate ca actioneaza n concentratii mai mari dect
majoritatea dezinfectantelor folosite astazi. Indicele fenolic a unui dezinfectant
reprezinta raportul dintre concentratia minima bactericida a fenolului si cea
dezinfectantului. Concentratia folosita n dezinfectie este n general de 5 ori mai mare
dect CMB. Microorganismele recomandate pentru a testa puterea bactericida a
dezinfectantelor sunt n general S.aureus, Ps.aeruginosa, S.typhi, dar si altele. Indicele
fenolic se recomanda pentru aprecierea activitatii bactericide a derivatilor de fenol,
deoarece alti dezinfectanti nenruditi cu fenolul au o alta evolutie a curbei de
concentratie si susceptibilitatea diferita fata de agentii neutralizanti ai mediului.
Unii agenti dezinfectanti (sarurile de mercur, detergenti) adera de bacterii si exercita
o actiune bacteriostatica, care mimeaza un efect bactericid. De aceea, cnd se
nsamnteaza bacteriile ntr-un nou mediu pentru a aprecia daca celulele bacteriene
sunt viabile, este importanta includerea n mediu a unui compus neutralizant care sa
desprinda dezinfectantul de pe suprafata mediului permitnd astfel bacteriei sa se
nmulteasca
Eficienta unui dezinfectant depinde de mai multi factori, cum sunt concentratia
dezinfectantului, densitatea celulelor bacteriene, speciile carora le apartin, prezenta
formelor sporulate si timpul de actiune al dezinfectantului. La acesti factori se mai
adauga o serie de variabile, cum sunt:
curatenia materialului care este supus decontaminarii. Continutul mare n
substante organice a produsului de dezinfectat modifica chimic dezinfec-tantul si-i
reduce actiunea bactericida. Ideal este, deci, sa se testeze actiunea
antibacteriana a unui dezinfectant n conditiile n care este aplicat,
accesibilitatea dezinfectantului. Astfel, de pilda, nici dezinfectantii gazosi si nici cei
lichizi nu pot actiona asupra bacteriilor, daca acestea sunt prinse n cristale care
s-au format n urma desicarii produsului n care sunt continute,

 temperatura la care actioneaza dezinfectantul. Cresterea temperaturii intensifica

activitatea antibacteriana a dezinfectantelor n conditiile termostabilitatii lor,
pH-ul la care actioneaza dezinfectantele.
Dezinfectantele se folosesc n urmatoarele scopuri:
decontaminarea obiectelor nainte de utilizare sau reutilizare. Astfel, materiile
fecale, urina, sputa sau alte produse biologice ce constituie un focar de infectie
trebuiesc dezinfectate nainte de curatirea recipientelor n care sunt continute. De
asemenea, se dezinfecteaza unele instrumentele medicale, ca, de exemplu
termometrele, instrumente ce nu se pot supune sterilizarii. Lamele si pipetele se
introduc ntr-un vas cu dezinfectant n care stau cel putin 24 de ore nainte de a fi
spalate,
reducerea contaminarii microbiene a mediului nconjurator. n spitale specii ca, de
pilda, stafilococi, streptococi, enterobacterii, bacili piocianici pot fi prezenti pe pereti,
pardosele, mobilier, n bucatarii, bai si WC-uri favoriznd aparitia infectiilor nosocomiale.
n general este suficienta curatirea podelelor, a peretilor si a mobilierului cu apa calda si
detergent, dezinfectantele fiind necesare numai ariilor care se contamineaza cu
produse infectate. Se dezinfecteaza, de asemenea, ncaperile n care au fost spitalizati
pacienti cu boli contagioase (variola, TBC etc.),
dezinfectia (antisepsia) pielii minilor chirurgului nainte de efectuarea unei
interventii chirurgicale si a pielii pacientului n regiunea In care va fi operat.
Microorganismele florei flotante sunt usor ndepartate de pe piele prin spalare cu apa si
sapun urmata de aplicarea unui antiseptic. Unii microbi, nsa, ca, de pilda,
Staphylococcus aureus si Staphylococcus epidermidis, care se gasesc profund n
foliculii pilosi, sunt greu de ndepartat si pot produce infectii postoperatorii,
antiseptizarea plagilor si a mucoaselor (colire, inhalatii, instilatii nazale, otice,
spalaturi vaginale, uretrale etc.).
4.2. Acizii si bazele
Efectul bactericid al acizilor si bazelor se datoreaza denaturarii brutale a proteinelor
bacteriene.
Actiunea dezinfectanta a unui acid creste, n general, paralel cu gradul de disociere
electrolitica. Cei mai bactericizi acizi n ordine descrescatoare a activitatii lor sunt: acidul
azotic, dicromic, clorhidric, persulfuric si permanganic. Acizii organici au o actiune
bactericida mai slaba. Acizii minerali se folosesc mai rar n dezinfectie. Astfel, n
laboratoare se utilizeaza amestecul sulfocromic pentru dezinfectia si degresarea
pipetelor.
Ca antiseptice se folosesc mai frecvent:
acidul boric: 2-3% n solutii apoase, 10% n unguente si 0,005 - 1,6% pentru
colire. Nu se aplica sugarilor, pentru ca este toxic si nu se aplica pe plagi ntinse,
acidul acetil glacial: diluat 28 -32% se utilizeaza n dermatologie si stomatologie
ca antiseptic, astringent, cauterizant si antifungic.

Bazele, ca si acizii, sunt active n functie de gradul de disociere. Acizii cu proprietati

puternic bactericide sunt: KOH, NaOH, LiOH, NH 4OH. Se pare ca actiunea bazelor se
datoreaza nu numai radicalilor rezultati prin disociere, ci si bazelor nedisociate cu efect
bactericid care patrund n celula bacteriana. Dintre baze, Ca(OH) 3 este folosit la
varuirea ncaperilor iar solutia calda de NaOH 5% ca dezinfectant.
Sensibilitatea la acizi si baze este diferita de la specie la specie. Astfel,
Mycobacteriile sunt relativ rezistente la acizi si baze, NaOH si H 2SO4 1N fiind folosite
pentru lichefierea sputei n scopul izolarii bacilului tuberculos.
4.3 Sarurile
Dintre saruri, cele ale metalelor grele au efectul bactericid cel mai puternic. Astfel,
ionii de Hg si Ag sunt activi ntr-o proportie de 1/un milion. Actiunea lor bactericida se
datoreaza combinarii lor cu grupari active al enzimelor pe care le inactiveaza. Eficienta
lor depinde, nsa, mai degraba de densitatea culturii bacteriene dect de concentratia
lor, deoarece ei sunt absorbiti repede si preferential de bacterii, atingnd n bacterii
concentratii mari n defavoarea concentratiei din mediu.
clorura de mercur (sublimatul) 1%o se foloseste n laboratoare ca dezinfectant
pentru pipete si lame;
merthiolatul, care este un compus organic al mercurului, este folosit drept
conservant pentru seruri si vaccinuri n concentratie de 1/10.000 si ca
dezinfectant n concentratie de 1/1000;
nitratul de argint n concentratie de 1% se folosea n profilaxia oftalmiei
gonococice la nou-nascut nainte de introducerea penicilinei n terapie;
colargolul, protargolul si argirolul sunt compusi de argint care se folosesc sub
forma de colire si unguente n concentratie de 1-1,5%;
compusii organici ai arsenului, bismutului, antimoniului au fost utilizati n trecut n
tratamentul sifilisului si a unor infectii produse de unele protozoare.
sulfatul de cupru este folosit cu succes ca fungicid, dar nu n medicina, ci n
agricultura;
oxidul de zinc se foloseste ca antiseptic, astringent si caustic n dermatologie.
4.4. Halogenii
Halogenii cei mai utilizati ca antiseptice si dezinfectante sunt clorul si iodul, ambele
cu actiune puternic bactericida si sporicida. Mecanismul de actiune al halogenilor se
bazeaza pe proprietatile lor oxidante.
Clorul a fost introdus ca dezinfectant de O.W.Holmes la Boston n anul 1835 si de
Semmelweis la Viena n 1847 pentru a preveni transmiterea febrei puerperale prin
minile medicilor.
clorul gazos n concentratie de 2-3mg%o este folosit pentru potabilizarea apei, dar
concentratia trebuie sa fie mai mare daca apele au continut crescut de substante
organice, deoarece acestea fixeaza si inactiveaza clorul;

 hipocloritul de sodiu se foloseste tot pentru dezinfectia apei, a veselei si a WCurilor, la curatirea suprafetelor n industria alimentara, n unitati de alimentatie
publica etc;
cloramina este folosita ca dezinfectant pentru vesela, lenjerie, n concentratie de
2-3% si ca antiseptic n concentratie de 1%;
Iodul este un oxidant puternic si se combina ireversibil cu proteinele bacteriene.
Se foloseste sub forma de:
solutie alcoolica 1-2% ca antiseptic cutanat
tinctura de iod care contine 4-5% iod si 2-5% iodura de potasiu se utilizeaza
tot ca antispetic cutanat pentru antiseptizarea pielii nainte de interventii
chirurgicale. Att solutia alcoolica ct si tinctura nu pot fi aplicate direct pe
plagi deoarece au efect distructiv asupra tesuturilor;
iodoforii contin iod complexat cu un detergent anionic au o serie de avantaje. Au o
penetrabilitate foarte buna a pielii, nu sunt iritanti deoarece iodul este eliberat
treptat din combinatie si nu pateza lenjeria. Un exemplu este betadina, un
complex hidrosolubil al iodului cu polivinilpirolidona. Preparatul poate fi folosit
pentru antiseptizarea plagilor superficiale.
Dezavantajul antisepticelor cu iod este alergizarea pe care o produc la unele
persoane.
4.5. Formaldehida si glutaraldehida
Formaldehida nlocuieste atomii labili de H din gruparile NH 2 sau -OH, frecvente n
nucleoproteine si din gruparile -COOH si -SH ale proteinelor. Este la fel de activa fata
de spori ca si fata de formele vegetative, probabil pentru ca poate patrunde usor n
celula bacteriana datorita dimensiunilor reduse ale moleculei si pentru ca reactioneaza
n lipsa apei.
Formaldehida este un gaz, forma obisnuita de prezentare fiind o solutie de 37%
numita formalina.
n concentratie de 0,1% a fost utilizat mult timp n prepararea vaccinurilor prin
detoxifierea toxinelor.
se poate utiliza sub forma gazoasa sau lichida pentru sterilizarea diferitelor
suprafete. Formaldehida gazoasa este pusa n libertate dintr-un polimer,
paraformaldehida si este folosita la dezinfectia ncaperilor, a mobilierului si n general a
obiectelor care nu pot fi sterilizate prin caldura. Ea nu deterioreaza obiectele supuse
dezinfectiei (mbracaminte, obiecte de metal, lemn, piele etc.), dar are o actiunea
iritanta asupra conjunctivei si cailor respiratorii.
Glutaraldehida 2% n solutie apoasa este mai activa dect formolul si mai putin
iritanta. Este mai activa n mediu alcalin fiind bactericida, sporicida si virulicida. Este
indicata n sterilizarea unor instrumente medicale ce nu pot fi supuse sterilizarii prin
caldura, ca, de pilda, cistoscoape, echipament de anestezie, materiale plastice si
termometre.

4.6. Dezinfectantii gazosi

Succesul obtinut n prevenirea toxiinfectiilor alimentare nu a putut fi nici pe departe
reeditat n infectiile ce se transmit pe care aeriana. Pulverizarea fenolului n salile de
operatie introdusa de Lister a fost rapid abandonata. Pulverizarea propilenglicolului sau
a dietilenglicolului n concentratii mici, netoxice pentru om, reduc mult numarul de
bacterii din aer, dar acesti produsi sunt foarte sensibili la umiditate pe de o parte, iar pe
de alta parte nu distrug bacteriile de pe mobilier, suprafete ce constituie de fapt una din
sursele bacteriilor din aer.
oxidul de etilen este un gaz foarte solubil n apa, fiind cel mai potrivit dezinfectant
gazos pentru suprafete uscate. Este nsa destul de costisitor si are o toxicitate
reziduala. Se utilizeaza la sterilizarea materialelor care nu suporta temperaturi ridicate:
obiecte din plastic, echipament chirugical, carti, obiecte din piele care au fost
contaminate de pacienti contagiosi. Fiind exploziv, se utilizeaza n amestec de 90% cu
CO2.
4.7. Agentii tensioactivi
Sapunurile au o actiune moderat bactericida datorita acizilor grasi nesaturati pe
care i contin (acizii oleic, linoleic si linolenic) mai ales asupra florei gram pozitive. Flora
gram-negativa, mai ales cea din grupul coliformilor, este mai sensibila la sapunuri ce
contin acizi grasi saturati. Nu se cunoaste exact mecanismul bactericid al sapunurilor,
ele fiind folosite mai ales pentru ndepartarea mecanica a microbilor de pe piele prin
spalare. n sapunuri se pot ncorpora diferite antiseptice care intensifica actiunea
antibacteriana a acestora.
Detergentii sunt substante tensioactive sintetice. Din punct de vedere chimic, ei se
mpart n detergenti anionici ce includ alcooli sulfatati, alkilaril sulfonati etc., detergenti
cationici care sunt compusii cuaternari de amoniu n care cei 4 atomii de hidrogen sunt
nlocuiti prin radicali organici, detergenti neionici care sunt poliesteri si eteri formati din
condensarea unor acizi grasi, alcooli si fenoli si, n sfrsit, detergentii amfoteri care
contin att grupari anionice ct si cationice. Dintre detergenti importanti ca antiseptice si
dezinfectante sunt:
detergentii anionici (Perlan, Dero, Alba etc.) se folosesc ca agenti de spalare a
lenjeriei, veselei, instalatiilor industriale etc., actiunea lor antibacteriana fiind
moderata fata de bacteriile gram pozitive si neglijabila fata de cele gram-negative,
detergentii cationici sunt frecvent utilizati n dezinfectie datorita combinarii
proprietatilor tensioactive cu cele antimicrobiene, fiind lipisiti n acelasi timp de
toxicitate. Ei au actiune antibacteriana, antifungica, antivirala, sunt ineficienti fata de
spori si sunt inactivati de sapunuri si substante organice. La noi se foloseste
bromocetul (bromura de cetrimoniu) ca antiseptic pentru tegumente n concentratie
de 1-2%o si ca dezinfecant n concentratie de 1%. Pseudomonas aeruginosa este
foarte rezistent fata de bromocet, fiind des izolat chiar de pe dopurile sticlelor n
care este pastrat acesta. Un alt compus cuaternar de amoniu este zefirolul (clorura
de benzalconiu) care se foloseste ca antiseptic n concentratie de 1/10.0001/40.000 si drept conservant pentru colire n proprortie de 0,01%. n concentratie de

10

12 poate fi pulverizat pentru dezinfectia peretilor sau a altor suprafete, nefiind

toxic pentru conjunctiva si caile respiratorii,
detergentii cationici sau compusii de tip Tego sunt derivati de dodecil-(diamino)etilglicina. La o concentratie de 1% sunt activi fata de o gama larga de bacterii
gram-pozitive, gram-negative si unele virusuri. Activitatea lor este nsa diminuata de
prezenta substantelor organice sau chiar de apa cu continut mare de calciu. Se
poate utiliza ca antiseptic cutanat si sub forma de sprayuri, dar este nlocuit n
general prin dezinfectanti mai activi si mai ieftini.
Fenolii. Fenolul (C6H5OH) sau acidul carbolic este un bun denaturant al
proteinelor precum si un detergent. Actiunea sa bactericida presupune liza celulelor
bacteriene. El se poate folosi ca dezinfectant n concentratie de 2,5% la
decontaminarea bailor, a podelelor de spital, a plostilor etc., fiind nsa iritant. Este activ
fata de majoritatea bacteriilor, inclusiv fata de bacilul tuberculozei si spori. n cocentratie
de 1%o se foloseste pentru conservarea vaccinurilor.
Activitatea antibacteriana a fenolului creste prin halogenarea sau alkilarea inelului,
ceea ce intensifica polaritatea gruparii fenolice (-OH), restul moleculei devenind mai
hidrofoba. Compusul halogenat este mai tensioactiv si puterea bactericida creste de
100 de ori. Spre deosebire de detergentii cationici, actiunea fenolilor este intensificata
de sapunuri care le faciliteaza patrunderea. Lungimea catenei fenolului creste pna la
un punct activitatea antibacteriana, pentru a o scadea la o lungime ce depaseste o
anumita limita.
mixtura de tricresol (ortho, meta, para-metilfenol) si sapun este larg utlizata pentru
dezinfectia materialelor rezultate din laboratorul de bacteriologie, actiunea nefiind
diminuata de prezenta materiilor organice. Are un miros neplacut si patrunzator.
lizolul este un amestec de tricrezol si un sapun de K. Se utilizeaza ca dezinfectant
n medicina veterinara, fiind activ asupra bacilului lui Koch n concentratie de 3.
difenolii halogenati, ca, de pilda, hexaclorofenul este bacteriostatic n dilutii foarte
mari (1/2.500.000) si este mai putin inactivat de sapunuri dect detergentii anionici.
Hexoclorofenul nu are mirosul patrunzator al celorlalti fenoli si nu este prea volatil. Este
larg utilizat pentru dezinfectia pielii n combinatie cu un detergent, sau n sapunurile
deodorante care mpiedica descompunerea sudorii sub actiunea bacteriilor. n cazurile
n care este posibila absorbtia lui pe cale cutanata din pudre (de exemplu prin pielea
sugarilor imaturi), pot apare semne toxice sistemice.
esterii alkil ai acidului p-hidroxibenzoic sunt folositi n conservarea alimentelor si a
medicamentelor. Ei actioneaza pe bacterii ca si fenolii alkilati, dar sunt netoxici cnd
patrund pe cale orala deoarece sunt rapid hidrolizati n p-hidroxibenzoat, netoxic.
uleiurile esentiale care au fost utilizate nca din antichitate ca antiseptice si
conservante contin o mare varietate de compusi fenolici cum sunt tymolul (5-metil-2isopropilfenol) si eugenolul (4-alil-2-methoxifenol). Ultimul este folosit n stomatologie.
4.8. Solventii volatili

11

Alcooli. Actiunea dezinfectanta a alcoolilor alifatici creste o data cu lungimea

catenei de carbon pna la C8-C10, dupa care solubilitatea n apa descreste. Actiunea
dezinfectanta a alcoolilor, precum si activitatea lor de denaturare a proteinelor
presupune prezenta apei.
Metanolul este activ n solutii de 50-70% si este foarte des utilizat n antiseptizarea
pielii nainte de injectii si punctii venoase. Pielea pe care se aplica alcoolul etilic trebuie
sa fie uscata, diluarea alcoolului etilic scaznd puterea sa bactericida. Aplicarea
alcoolului pe piele ndeparteaza stratul lipidic facnd pielea nereceptiva fata de alti
dezinfectanti liposolubili. Adausul de clorhexidina (0.5%) sau de iod (1-2%) creste foarte
mult activitatea bactericida si sporicida.
alcoolul de 95% are o actiunea dezinfectanta foarte slaba, datorita lipsei de apa,
sporii de bacil carbunos rezistnd n alcool pur peste 51 de zile
cu toate ca este mai putin folosit, alcoolul isopropilic are o serie de avantaje: nu
este att de volatil, deci persista timp mai ndelungat pe suprafete, este putin mai activ
si nu constituie o restrictie legala folosirea lui n recoltarea sngelui pentru stabilirea
alcoolemiei.
Alti solventi organici ca de exemplu eterul si acetona sunt slab bactericizi si nu pot fi
folositi ca antiseptice sau dezinfectante.
Adausul a ctorva picaturi de toluen sau cloroform n apa va avea un caracter
pronuntat antifungic si antibacterian.
Glicerolul este bacteriostatic ntr-o concentratie de peste 50% si este folosit la
conservarea vaccinurilor sau altor produse biologice, nefiind iritant pentru organism.
4.9. Alti dezinfectanti
Peroxidul de hidrogen ntr-o concentratie de 3% este folosit ca antiseptic, dar nu
este recomandabil, susceptibilitatea bacteriilor fiind diferita.
Permanganatul de potasiu (KMnO 4) este un antiseptic uretral sau vaginal n
concentratie de 1/1000.
Acidul peracetic (CH3-CO-O-OH), agent puternic oxidant, este folosit sub forma de
vapori pentru sterilizarea camerelor unde se cresc animale germ-free, pentru care
este nsa toxic.
4.10. Colorantii
Colorantii trifenilmetanici, cum sunt cristal-violetul, metil-violetul si verdele briliant,
sunt substante puternic bacteriostatice, slab bactericide active mai ales pe bacteriile
gram-pozitive. Violetul de gentiana se poate folosi ca antiseptic n concentratie de
0,2%.
Colorantii tiaznici, cum este albastrul de metilen, se folosesc ca antiseptici externi
n concentrnatii de 0,2%-0,5%. Albastrul de metilen poate fi administrat ca antiseptic
intern in infectiile urinare (urodezinfectante).
Dintre colorantii acridinici, cel mai utilizat este rivanolul (lactat de metacridina) n concentratii
de 1-2%, la antiseptizarea plagilor chirurgicale si traumatice.
12