LAURENTIU MOGOANTA ADRIANA BOLD HISTOLOGIE - TESUTURILE Curs pentru studentii anului II Facultatea de Medicina 6405 ep “w 39,268 he LPB fag EDITURA MEDICALA UNIVERSITARA 1) CRAIOVA 2005Cursul a fost aprobat in Consiliul Profesoral al Facultitii de Medicina: 2023/02.09.2005 si de Birou! Senatului UMF Craiova, din 13/09/2005 Referent stiintific: Prof. Univ. Dr. Florin Bogdan Prof. Univ. Dr. lon Rogoz Descrierea CIP a Bibliotecii Nationale a RomAniei MOGOANTA, LAURENTIU Histologie: fesuturile / Laurentiu Mogoanti, Adriana Bold. - Craiova : Editura Medical Universitara, 2005 Bibliogr. ISBN 973-7757-74-2 I Bold, Adriana 611.018 EpDITURA MEDICALA UNIVERSITARA CRAIOVA. Str. Petru Rares 4, Craiova Tel / Fax: +40 251 502.179 e-mail: emue@umfev.ro ly xe Copyright © 2005 Editura Medical Universitard Toate drepturile asupra acestei editii sunt rezervate EMUC. Orice reproducere integrali sau artiala, prin orice procedeu, a unor pagini din aceasté Iucrare, efectuate fari autorizatia editorului este ilicitd si constituie o contrafacere. Sunt acceptate reproduceri strict rezervate ulilizirii individuale sau citiri justficate de interesul stiintific, cu specificarea respectivei citar Copyright © 2005 Editura Medicala Universitara Al rights reserved. This book is protected by copyright. No part of this book may be reproduced in any form or by any means, including photocoying, or utilized by any informagtion storage and retrival system without written permision from the copyright owner. Comanda 292/2005 Tiraj 100 + 20 exCUPRINS Introducere ... ssvease Tesuturile epiteliale - caractere generale Definitie... Histogene. Elemenete componente Solidarizarea celulelor epiteliale .. Diferentierile celulelor epitleile... Membrana bazala Nutritia epiteliilor Inervatia epiteliilor Reinnoirea, diferentierea si migrarea celulelor epiteliale . Clasificarea epiteliilor . we Tesuturile epiteliale - epiteliile de acoperire . Epitelile unistratificate (simple) . Epiteliile pseudostratificate . Epiteliile stratificate Sistemele de apirare ale epiteliilor de acoperire - ‘Tesuturile epiteliale - epiteliile glandulare ......... Histogeneza Caractere generale Epiteliile glandulare exocrine Epiteliile glandulare endocrine Histofiziologia epiteliilor glandulare. Tesuturile conjunctive. Elemente componente Celulele tesutului conjunctiv Substanta fundamental Fibrele conjunctive ........ Varietati ale esutului conjunctiv ‘Tesuturile conjunctive tinere Tesuturile conjunctive mature .. Tesutul cartilaginos Structura histologica a jesutului cartilaginous . Cartilajul hialin Cartilajul elastic . Cartilajul fibros sau fibrocartiajul Pericondrul .. Condrogeneza .. Biologia cartilajului .. Tesutul 080s ..... Structura fesutului osos Varietii ale fesutului osos. Periostul si endostul ........... Nutritia si inervatia osului .. Histoarhitectonia oaselor Procesul de osteogenezi (osificare) .. : Factori care intervin in procesul de osteogene7i Repararea fracturilor Articulatiile osoase ..INTRODUCERE Histologia este o ramura a stiintelor morfologice care studiaz aspectele structurale si ultrastructurale precum si functiile tesuturilor, organelor gi sistemelor din organism. Termenul "histologie” (gr. histos = fesut; logos = studi) a fost utilizat pentru prima data in 1819 de Ch. Mayer. Aparitia si dezvoltarea histologici a fost legati de aparitia si perfectionarea microscopului. Se poate considera ci actul de nastere al histologiei dateazd din secolul al XVIl-lea, din momentul in care Robert Hooke, folosind un microscop rudimentar, a observat pe suprafata plutei prezenta unor cavititi, invizibile cu ochiul liber, in forma de fagure de miere, pe care le-a denumit celule (1665) (lat. cellula - camérufa). Nofiunea de fesuf a fost utilizati pentru prima data de citre anatomistul Bichat la inceputul secolului al XIX-lea pentru a defini diversele structuri (texturi) din care erau alcdtuite organele. Tot Bichat este cel care incearcdi si facd o primi clasificare a tesuturilor. la mijlocul secolului al XIX-lea, in facultitiile de medicin’ din Europa, notiunile de histologie s-au predat in cadrul disciplinei de anatomic. Histologia s-a desprins ca disciplina independent de studiu de anatomia descriptiva la mijlocul secolului al XIX-lea, find numiti initial "anatomie microscopica", termen care s-a pastrat in unele lucriri pind in a IL-a jumatate a secolului XX. in Romania prima catedri de "histologie si tehnicd microscopic&" a \uat fiinta in 1879 la Facultatea de Medicina din Bucuresti, avandu-l ca profesor pe dr. Mihail Petrini- Galatz; in 1890 s-a infiintat la Iasi, in cadrul Facultatii de Medicina, prima catedra de histologie, sub conducerea prof. dr. Emil Puscariu. incepand cu a Il-a jumatate a secolului al XIX-lea histologia s-a dezvoltat vertiginos datorita perfectionarii microscoapelor optice, precum si a metodelor de prelevare, de fixare si de evidentiere a structurilor materiei vii. Metodele de microscopie optic’ au permis evidentierea si studierea elementelor structurale ale fesuturilor (s-au descris majoritatea tipurilor de celule, fibrele conjunctive, organizarea lor in cadrul tesuturilor, ete) precum gi unele organite celulare (mitocondriile sau "condriomul", aparatul reticular Golgi, corpusculii Nissl, neurofibrilele) Daca la inceput histologia a fost o disciplina morfologica cu caracter descriptiv, o data cu aparitia primelor culturi de {esuturi gi a noi tipuri de microscoape (microscopul cu contrast de faz, cu fond intunecat sau cu lumina ultraviolet’) in primele decenii ale secolului XX s-a deschis calea studiului celulelor vii, a interrelatiilor dintre ele si a caracterelor lor biologice. A devenit astfel posibil studiul functiilor celulare si s-au fundamentat nofiunile de histofiziologie. Perfectionarea metodelor de studiu histologic a permis localizarea si caracterizarea unor constituenti biochimici la nivel tisular si celular. Au aparut in felul acesta notiuni de histochimie, citochimie, histoenzimologie. Aparitia microscopului electronic de transmisie gi utilizarea lui in studiile de biologie si medicina, la inceputul anilor 1960, a insemnat 0 nova revolutie stiintificd in domeniu,aceste metode permitind descrierea ultrastructurilor tisulare si celulare, si. revizuirea nofiunilor clasice de citologie $i histologie. Prin folosirea conjugati a metodelor de microscopie (fotonica, electronica, confocal), a tehnicilor modeme de histochimie, histoenzimologie, imunohistochimie etc, histologia a devenit o stiinfi din ce in ce mai complex, care se apropie de biologia celular, genetica i imunologie. Actualmente, histologia, ca disciplina de studiu, este formata din trei componente: - citologia (devenita biologie celular) care se ocupa de studiul celulei; ~ histologia generala sau tisologia, partea de histologie care studiaza tesuturile; - histologia speciala sau organologia, care se ocupa de studiul organelor si a interrelatiilor dintre ele in cadrul sistemelor organismului. Histologia, ca disciplind morfologica fundamentala, are raporturi strdnse cu anatomia, fiziologia, biologia celular, genetica, embriologia, biochimia, imunologia, morfopatologia intregul organism uman, toate organele, cu varietitile de fesuturi si celulele, se dezvolta din zigot sau celula ou. Aceasti celula rezulta in urma procesului de fecundare prin unirea unui spermatozoid cu un ovul Imediat dupi fecundare incepe, firi nici o pauzd, procesul de segmentare prin diviziuni mitotice ale celulei ou. in urma primei diviziuni celulare rezulta doua celule, aproape egale ca marime, denumite blastomere. Din punct de vedere biologic cele doud blastomere nu sunt identice. Una din celule se numeste micromer, are ritm mitotic mai rapid si va genera trofoblastul embrionar. AJ doilea blastomer, denumit macromer are un ritm mitotic mai lent si va genera discul embrionar. Se poate afirma ci procesul de diferentiere celulara incepe cu prima diviziune a celulei ou. Acest proces de citodiferentiere continua toata perioada embriogenezei si chiar in primii ani dupa nastere. Procesul de histodiferentiere incepe din saptimana a II-a de viata intrauterina prin diferentierea epiteliului trofoblastic si aparitia discului embrionar didermic. Acest proces va continua pe toata perioada vietii intrauterine, astfel cd la nastere organismul nou-ndscutului prezintd toate fesuturile bine structurate, dar incomplet maturate functional Procesele de cito- si histodiferentiere sunt procese ireversibile, esentiale pentru edificarea organismului si reflecté modul in care din zigot se formeaza sute de tipuri de celule. Sunt procese ce se desfasoara etapizat, iar celulele diferentiate, mature, sunt stabile, pastrandu-si caracterele toata viata. Diferentierea celular este programati genetic. Ea se desfisoari cu un ritm extrem de mare in viata embrionara si este foarte redusa postnatal. in primele stadii ale diviziunii celulare, din punct de vedere al capacitatii de diferentiere, blastomerele sunt celule pluripotente. Aceasta proprietate a celulelor embrionare se pistreza si in timpul perioadei de gastrulafie pana la inceputul neurulatiei cand cele trei foite embrionare incep propria specializare devenind celule determinate care vor evolua intr- un sens precis determinat. Aceste ultime celule, sub influenta unor factori inductori, vor da nastere unui numér redus de fenotipuri celulare care se vor materializa prin aparitia unor celule inalt diferentiate (nervoase, hepatice, musculare etc). Aparitia celulelor diferentiate este un proces ireversibil, acestea nefiind capabile sd revina la stadiile de celule determinate sau pluripotente. Aceasté diferentiere presupune modificdri morfologice, moleculare si functionale semnificative.Diferentierea morfologica a celulelor si aparitia fesuturilor este expresia modificarilor moleculare ce au loc in celule. Modificdrile moleculare constau in primul rand in sinteza unor proteine specifice (proteine structurale, enzime) pe baza unui determinism controlat genetic. Sistemele de control genetic actioneaza in stransa corelatie cu factorii inductori locali, factorii hormonali si de crestere, factorii metabolici, factorii din mediul extern etc. Tesuturile primare In cursul procesului ontogenetic celulele se multiplicd, se conecteazi intre ele formand grupari de celule care prezinti acelasi aspect morfologic, aceeasi diferentiere structurala si indeplinesc aceeasi functie. Aceste grupari celulare formeaza tesuturile. in organismul uman se diferentiaza de timpuriu patru tipuri de tesuturi primare: - tesuturile epiteliale; - tesuturile conjunctive; - esuturile musculare; = tesutul nervos. Cu exceptia fesutului nervos toate celelalte tesuturi prezinti mai multe varietiti reprezentand o adaptare a elementelor lor componente la anumite condiii locale si la indeplinirea unor functii specifice. Primele fesuturi care apar in dezvoltarea ontogenic’ (de la celula ou Ja organismul adult) sunt tesuturile epiteliale. Ele delimiteaza structurile embrionului si anexelor embrionare si contribuie la nutritia embrionului, Apare apoi tesutul conjunctiv tanar denumit mezenchim embrionar care stabileste relatii functionale, de inductie reciproca cu tesutul epitelial, in urma unor asemenea relatii, pe fata dorsala a discului embrionar, se formeaz, din ectoderm, canalul si apoi tubul neural, din care va lua nastere {esutul nervos. Ultimul fesut care se formeaza in viata intrauterind este tesutul muscular,TESUTURILE EPITELIALE CARACTERE GENERALE 1.1. Definitie Termenul de epiteliu are 0 etimologie greaca find rezultatul fuziunii cuvintelor: epi = deasupra si thele = mamelii, papili, ridicaturd. Acest termen a fost utilizat inital pentru a defini structura membranara care acoperea buzele, prin transparenta cireia se remarcau mici papile de tesut conjunctiv bogat vascularizate. Ulterior termenul s-a extins, prin tesut epitelial definindu-se un strat continu de celule asezate pe o membrana bazali, solidarizate intre ele prin sisteme jonctionale, ce acopera suprafata organismului sau tapetea: ‘nul unei cavitati ce comunica sau nu cu exteriorul. Tesuturile epiteliale realizeaza si controleazd homeostazia mediului intern si asigurad 2omia organismului fati de mediul extern. Tesuturile epiteliale, in totalitatea diversitatii ior, prezintd caractere morfologice particulare care le deosebesc profund de celelalte fesuturi anismului 1.2. Histogenezi, Epiteliile sunt primele tesuturi care apar atat in evolutia filogenetica cat 51 in evolutia ontogeneticd a organismului. Ele deriva din toate cele trei foite embrionare primitive, in diferite etape ale dezvoltarii organismului. Astfel, din ectoblast se formeazd: epidermul gi derivatele sale (glandele sudoripare, foliculul pilo-sebaceu, unghiile, parenchimul gi ductele glandelor mamare), epiteliul mucoasei bucale si al smaltului dentar, parenchimul si ductele glandelor salivare, epiteliul mucoasei nazale, epiteliul senzorial al urechii interme, retina, epiteliul comeei yi al cristalinului, hipofiza, epifiza si medulosuprarenala. Din mezoblast derivi: endocardul, endoteliul vaselor sanguine si limfatice, mezoteliile (epiteliile care captusesc pleura, pericardul si peritoneul), epiteliile rinichilor si ale gonadelor, corticosuprarenala. Din endoblast iau nastere: epiteliul mucoasei tubului digestiv cu exceptia epiteliului bucal si anal, parenchimul si ductele ficatului si pancreasului, epiteliul cailor biliare extrahepatice, epiteliu! aparatului respirator cu exceptia mucoasei nazale, epiteliul cavitatii timpanice si al tubei auditive, tiroida si glandele paratiroide. 1.3. Elemente componente. Tesuturile epiteliale sunt alcdtuite numai din celule, in raporturi stranse de contiguitate, separate de spatii intercelulare fine, greu vizibile sau invizibile la microscopul optic, contrastind puternic cu structura fesutului conjunctiv subiacent. Ele formeazi mase celulare continue cu aspect membraniform care despart organismul de mediul exter, astfel incat nimic nu poate patrunde sau parasi organismul fara a strabate barierele epiteliale. Pentru a-si indeplini functia de barierd si in acelasi timp de sediu al schimburilor dintre mediul extern si mediul intern, celulele epiteliale, in decursul evolutiei filogenetice si- au specializat suprafetele $i structura inframicroscopica in domenii de activitate, rezultand 0 polarizare celulara, astfel ca fiecare celuld prezinté un pol bazal sau intern, orientat spre mediul intern si un pol opus, apical sau extern, orientat spre mediul extern.Polaritatea celulelor epiteliale este marcatd si de o distributie caracteristic’ a organitelor citoplasmatice, a activititilor enzimatice, a receptorilor membranari si chiar de o structuri biochimica diferiti a plasmalemei apicale si bazale. Forma si dimensiunile celulelor epiteliale sunt foarte variate in raport cu functiile pe care le indeplineste epiteliul in organism. in general, celulele epiteliale sunt de dimensiuni medii, diametrul variind de la 10 la 25 de microni (jzm), iar forma lor este specifica pentru un anumit tip de epiteliu. Celulele epiteliale pot avea forme cubice, cilindrice, poliedrice, piramidale, pavimentoase, caliciforme etc. Pe preparatele histologice, in coloratiile de rutind (hematoxilind-eozind, tricromice), limitele celulare sunt greu vizibile, ceea ce poate duce la confuzii privind forma acestora. In aceste situatii, observarea nucleului are o mare importanta, forma acestuia corespunzand, in general, formei celulare, orientarea axului mare al nucleului find intotdeauna similara cu axul mare al celulei. Unele tehnici histologice specifice de impregnatie argenticd evidentiazi electiv spatiile intercelulare, oferind astfel posibilitatea studierii cu usurinfa att a formei cat sia dimensiunilor celulelor epiteliale. Spatiul intercelular este variabil ca dimensiune de la un epiteliu la altul. El contine matricea extracelulara cu rol in adezivitatea celulara. Aceasta este formati din complexe moleculare glicoproteice dispuse plexiform, ce se intind de la o membrané celulara la alta. In ochiurile acestei trame glicoproteice circula liber un lichid intercelular format din apa, saruri minerale, molecule organice de mici dimensiuni, vitamine, hormoni si factori de crestere. El este sediul schimburilor metabolice dintre celulele epiteliale si mediul intern, epiteliile fiind lipsite de vase sanguine i limfatice. in structura epiteliilor nu se intanlese decat foarte rar alte elemente celulare (limfocite in epiteliul intestinului subtire si al amigdalelor, melanocite si celule Langerhans in epiderm, terminatii nervoase libere amielinice etc), motiv pentru care epiteliile sunt considerate printre cele mai pure fesuturi. 1.4. Solidarizarea celulelor epiteliale. Desi exist spatii intercelulare de aproximativ 300-350 A ocupate de matricea intercelulara, celulele epiteliale sunt strans atasate unele de altele. Acest atasament al lor se realizeaza prin procese de adezivitate simpli si prin complexe jonctionale. 1.4.1. Adezivitatea simpli cste un fenomen biologic complex care intervine si in diferentierea si organizarea epiteliilor, in realizarea functiilor acestora si in refacerea tesuturilor lezate. Aceasti adezivitate se realizeazi prin interactiunea specificd dintre unele molecule complementare aparfinind plasmalemelor celulelor adiacente sau intre molecule ale plasmalemelor si ale matricei extracclulare. in acest ultim proces un rol important il au moleculele matriceale ca: fibronectina, laminina si colagenul pentru care suprafetele celulelor epiteliale prezint& receptori specifici. 1.4.2. Complexele jonctionale sunt dispozitive speciale de legiturd intercelular care leaga celulele epiteliale strins intre ele si le fac si reziste actiunii unor forfe mecanice puternice. Ele se formeazi si evolueazi odata cu celulele epiteliale respective, fiind mult mai numeroase la nivelul epiteliilor supuse la solicitari mecanice. Dupa functia principal pe care o indeplinesc, dispozitivele jonctionale se clasificd in trei categorii: = dispozitive jonctionale de adezivitate care asigura aderarea mecanicd a celulelor, find reprezentate de desmozomi; -10-- dispozitive jonctionale impermeabile care, pe langa functia de aderenté mecanica, asigura si etanseitatea epiteliilor, astfel incat nici o substanti nu poate trece prin spatiul intercelular. Aceste dispozitive sunt reprezentate de zonula occludens. - dispozitive joncfionale de comunicafie care faciliteazi trecerea unor molecule mici de lao celuli a alta, Sunt reprezentate de jonctiunile gap (nexus sau macula comunicans). Celulele epiteliale pot prezenta unul sau mai multe dispozitive de jonctiune. Aceste dispozitive, avand dimensiuni foarte mici, nu se pot evidentia la microscopul fotonic ci numai la microscopul electronic cu transmisie sau cu baleiaj. 1.4.2.1. Desmozomii sunt dispozitivele jonctionale cele mai raspandite. Sunt mai numerosi la nivelul epiteliilor supuse unor solicitiri mecanice mari (epidermului, epiteliului mucoasei bucale, epiteliului mucoasei vezicii urinare sau epiteliului colului uterin). Ei au o mare importanti in solidarizarea celulelor epiteliale, ficdnd ca acestea si se comporte ca 0 unitate functional prin repartitia relativ uniforma a fortelor mecanice asupra tuturor celulelor si suprafetelor celulare. Datoriti adezivitdtii puternice pe care o prezinti si retractiei locale a plasmalemelor celulare produse de unii fixatori, desmozomii au fost observati cu ajutorul microscopului optic in structura epiteliilor stratificate ca niste punti de legatura intre celule, fiind denumiti spini intercelulari. Metodele de microscopie electronica si de histochimie au fost cele care au elucidat ultrastructura si compozitia biochimica a acestora. S-au identificat astfel trei forme diferite de desmozomi: - desmozomi in centura (zonula adherens); - desmozomi in spot (macula adherens); - hemidesmozomi. Desmozomii in centura, fiind foarte densi in jurul polului apical al celulelor, realizeaza la acest nivel o banda jonctionala continua in jurul fiecarei celule, legand-o strans de celulele invecinate, desmazomii in spot sudeaza in anumite puncte plasmalemele celulelor adiacente, iar hemidesmozomii ancoreazi plasmalema polului bazal in structura membranei bazale. Indiferent de varietatea lor, desmozomii au 0 organizare ultrastructurala aseminitoare. Astfel, la nivelul unei structuri desmozomale, membranele celulelor adiacente, de regula flexuoase, devin rectilinii si paralele, find separate de un spatiu de aproximativ 250- 350 A. Acest spatiu este ocupat de un material filamentos, bogat in glicoproteine si calciu, ce se distruge sub actiunea tripsinei. Pe frontul citoplasmatic al plasmalemelor se condenseaza sub forma de placi sau discuri dense niste proteine celulare specifice numite desmoplachine. Pe acestea se inseré filamente de actind si keratin apartinand citoscheletului celular. Atat discurile dense, cat si plasmalemele celulare sunt strabatute de microfilamente scurte, denumite finkeri, care fac legatura dintre tonofibrile si materialul intercelular. 1.4.2.2. Zonula occludens sau jonctiunea impermeabila reprezint& un dispozitiv jonctional strins ce contribuie la realizarea functiei de barierd a epiteliilor, reducand permeabilitatea paracelulara. La nivelul acestor jonctiuni, plasmalemele celulare sunt foarte apropiate astfel incat spatiul intercelular ajunge la 10-25 A. Ele sunt realizate prin siraguri de proteine specifice apartinand lamelor extemne ale plasmalemelor adiacente, ce se interconecteazA ca "dintii unui fermoar". Aceste proteine se ancoreaza in hialoplasma celular prin tonofilamente ale citoscheletului celular. Zonulele occludens contribuie la impirtirea suprafetelor celulare in "domenii de activitate", la independenta organismului de mediul extem, prin realizarea unor bariere -u- Ere RAE WS, ees B39 A58complexe intre mediul extern si cel intern si la crearea in organism a unor compartimente functionale cu gradiente de concentratii diferite. 1.4.2.3. Joncfiunile gap, nexus sau macula communicans sunt cdi de legatur’ intercelulara care permit trecerea unor molecule mici, solubile in apa, din citoplasma unor celule in citoplasma celulelor adiacente. Aceste joncfiuni sunt in acelagi timp zone de cuplaj metabolic gi electric al celulelor, la acest nivel existand o rezistentd electric’ scdzutd a plasmalemei la trecerea undei de depolarizare. Jonctiunile gap sunt formate din proteine comune celor dowd plasmaleme adiacente care creeazi adevarate tunele hidrofile, denumite conexoni, ce leaga interiorul celor doud celule. Aceste tunele pot fi stribatute de molecule cu greutatea moleculara de pana la 1500 daltoni. Jonctiunile gap sunt structuri dinamice a ciror permeabilitate poate fi controlaté de ‘insdgi celulele cuplate. Functia lor esentiala este aceea de a favoriza schimburi de metaboliti diversi, ioni anorganici, factori de crestere si chiar de material genetic intre celulele adiacente. 1.5. Diferentierile_celulelor_epiteliale sunt structuri microscopice prezente la anumite celule epiteliale ca adaptiri functionale ale epiteliului din care fac parte. Aceste diferentieri pot fi intracitoplasmatice sau pot fi dispuse la polul apical al celulelor. 15.1. rentierile intracitoplasmatice sunt reprezentate de tonofibrile sau filamentele intermediare ce aparfin citoscheletului celular. Sunt structuri fibrilare formate din citocheratine care participa la realizarea functiei de rezistenté mecanicd a epiteliului. Se gisesc in cantitate mai mare in celulele epidermului, in epiteliul mucoasei bucale si faringiene, motiv pentru care au fost numite si epiteliofibrile. 1.5.2. Diferentierile apicale sunt reprezentate de: microvili, cili si cuticula. 1.5.2.1. Microvilii sunt expansiuni in forma de "deget de manus” ale plasmalemei si citoplasmei polului apical al unor celule specializate pentru functia de absorbtie si transport transepitelial. Rolul lor principal este de a mari suprafata de contact si de a facilita schimburile dintre mediul extern si mediul intern. Asemenea structuri, avand 0 inaltime de 0,8-1 microni si un diametru de aproximativ 0,1-0,2 microni, au fost remarcate prin metode de microscopie opticd la polul apical al enterocitelor (celulele epiteliului intestinal) gi nefrocitelor (celulele tubului contort proximal al nefronului), fiind denumite celule cu "platou striat" si, respectiv, celule cu "margine in perie". Microscopia electronica a fost metoda care a permis observarea organizirii ultrastructurii lor. Astfel, s-a constatat ci polul apical al unui enterocit prezinta intre 200 si 3000 de expansiuni microvilozitare, omogene ca densitate, forma si dimensiuni. Axul microvililor este format din 20-30 de microfilamente de actind, asezate ordonat in axul lung al microvilului, paralele intre ele. Acestea sunt solidarizate la varf printr-o structura densi la fluxul de electroni, denumita "placa densa", formata din alfa-1-actina, care ancoreaza in plus filamentele de frontul intern al plasmalemei apicale a enterocitului. in profunzime, filamentul axial depaseste baza microvilului cu 1/4-1/3 din lungimea sa, ancorandu-se intr-o refea fibrilara pland ce aparfine citoscheletului celular, alcatuita din miozina si alte proteine similare, denumita "trama terminala". in axul microvilului s-au mai identificat si alte polipeptide ca fimbrina, calmodulina, tropomiozina, care ancoreazii filamentele de actina intre ele. Plasmalema apicali acoperi aceste structuri si prezinti adaptiri structurale si histoenzimatice necesare functiei de absorbtic. Suprafata externa a microvililor este acoperiti de glicocalix (0 substanti mai densa la fluxul de electroni alcatuita din proteine si polizaharide). -12-"In vivo", microvilii enterocitelor prezint migcari ritmice, armonioase, dependente de concentratia ionilor de Ca**, pundnd plasmalema apicala in contact cu chimul intestinal. Microvilii din nefrocite sunt mai lungi, au indltimi variate si un citoschelet mai putin dezvoltat. 1.5.2.2. Cilii sunt expansiuni filiforme speciale, prezenti la polul apical al unor celule cu rol in transportul unor particule sau substante pe suprafata epiteliului. Cilii pot fi mobili (kinocili) sau ficsi (stereocili). Cilii_ mobili sau kinocilii sunt prezenti in celulele epiteliilor cailor respiratorii, epiteliul trompelor uterine si al endometrului, epiteliul trompei lui Eustachio gi al sacului Jacrimal. Au 0 indltime de 5-10 microni, un diametru de 0,2 microni gi prezint o organizare ultrastructurala similara cu a unui centriol. Axial prezinta doua structuri tubulare cu diametrul de aproximativ 250 A, distantate unul de altul la aproximativ 350 A. Acest ax este inconjurat de noua perechi de microtubuli alcituifi din alfa- si beta-tubuline, care se leagé prin structuri proteice specifice de microtubulii centrali. Filamentul axial este implantat in citoplasma polului apical al celulei, intr-o structuri microtubulara similari centriolilor, numita corpuscul bazal, care asigurd miscarea cilului. Cilii mobili se migc4 in masa, coordonat, ca “unduirea unui lan de grau in bataia vantului" facilitand deplasarea mucusului sau a fluidelor impreuna cu particulele continute in ele la suprafata epiteliilor. Cilii ficsi sau stereocilii au fost remarcati la microscopul optic la polul apical al celulelor epiteliale din epididim si canalul deferent. Sunt structuri fibrilare lungi, inegale, aglutinate Ja varf in “flacdra de lumanare". Microscopia electronica a ardtat ca acestia sunt microvili foarte lungi, inegali, lipsiti de mobilitate, avand functie de absorbtie. 1.5.2.3. Cuticula reprezinta o ingrosare a plasmalemei apicale a celulelor epiteliale care tapeteaza caile urinare extrarenale (calicele mici, calicele mari, bazinetul, ureterul, vezica urinard, uretra prostatic) si canalul excretor al glandei sudoripare, avand rolul de a impiedica trecerea substantelor din lumenut organului in fesutul conjunctiv subiacent si de aici in mediul intern. 1.6. Membrana_bazala. Tesuturile epiteliale sunt separate si in acelasi timp solidarizate de tesutul conjunctiv subiacent de o structura lamelara, find, denumita membrand bazala. Aceasta structura, observatd a microscopul optic prin metoda de colorare cu acidul periodic Schiff (PAS) sau prin impregnatia argentici Géméri, apare ca o banda find, neintrerupté, cu o grosime variabila de la 100 nanometri la nivelul capilarelor din muschi, la 350 de nanometri la capilarele glomerulare si pana la cdtiva microni, la nivelul epiteliului anterior al corneei, La microscopul electronic s-au remarcat in structura membranei bazale trei straturi lamelare suprapuse: - lamina rara, dispusa imediat sub polul bazal al celulelor epiteliale, cu o grosime medie de aproximativ 10 nanometri, fomatd dintr-o matrice extracelulara amorfa si din rare filamente proteice de mici dimensiuni; - lamina densa, cu 0 grosime de 50-80 nanometri, format dintr-o refea abundenta de filamente proteice de 3-4 nanometri grosime, incluse intr-o matrice amorfa. Aici s-au identificat mai multe tipuri de molecule organice, dar preponderent este colagenul tip IV. - lamina fibroreticularis, cu o grosime de aproximativ 30 nanometri, este format din elemente fibrilare rarefiate si matrice amorfa, care fac legitura cu tesutul conjunctiv subiacent Prin metode de determinare biochimice, in structura membranei bazale s-au mai identificat (in afara colagenului tip IV), glicoproteine necolagene responsabile de reactia PAS Aikicpozitivé a acesteia (fibronectina, laminina, amiloidul P), proteoglicanul heparan sulfat, colagenul tip V etc. Compozitia biochimici a membranei bazale este ins& variabilé de la un epiteliu la altul. La structuralizarea membranei bazale contribuie att celulele epiteliale cat si celulele conjunctive, in special fibroblastele. Ea are un aspect sinuos la epiteliile malpighiene deoarece fesutul conjunctiv subiacent trimite spre epiteliu ridicdturi numite papile, marind astfel suprafata de contact epitelio-conjunctivala, ceea ce permite realizarea unor schimburi metabolice mai intense intre cele doua componente. La celelalte tipuri de epitelii membrana bazala are un aspect planiform. Membrana bazala este o structura histologic de mare importanta pentru epitelii i pentru organism in general, contribuind 1a mentinerea homeostaziei. Pe angi rolul de sustinere a celulelor epiteliale, ea realizeaza si o functie de barierA si de filtru selectiv. De asemenea, ea define un rol esential in morfogeneza epiteliilor si in procesele de reparare tisulard. Membrana bazala a epiteliilor glandulare este numita frecvent glandilema. Ea are aceeasi structura si aceleasi functii ca membrana bazalé a epiteliilor de acoperire. 1.7. Nutritia_epiteliilor. Epiteliile nu sunt vascularizate, ele hranindu-se prin difuziunea lichidului interstitial din tesutul conjunctiv subiacent. Acest fesut contine vase de sange gi limfatice ce pot ajunge pani la nivelul membranei bazale. Lichidul interstitial, confinand substante nutritive si plastice, organice si anorganice, strabate membrana bazala si se disperseaza in jurul polului bazal al epiteliilor unistratificate sau printre celulele straturilor profunde ale epiteliilor pluristratificate. Tot el preia produsii de catabolism ai epiteliilor pe care ii transport in sens invers. Tesutul conjunctiv de sub epiteliile de acoperire poarti numele de corion, iar cel de sub epiteliile glandulare se numeste fesut conjunctiv interstitial sau stroma. Epiteliile de acoperire, cu exceptia epidermului, impreun cu corionul subiacent formeazi o mucoasé (mucoasa respiratorie, gastric, intestinala etc) sau o seroas@. Mucoasele tapeteazi cavititile organelor care comunic& cu exteriorul in timp ce seroasele tapeteazd cavitatile inchise. 1.8. Inervatia epiteliilor. Tesuturile epiteliale sunt in general bine inervate senzitiv, la nivelul lor existind numeroase terminatii nervoase libere apartinand sistemului nervos somatic si vegetativ. Unele celule ale epiteliilor de acoperire devin celule receptoare, capabile sa receptioneze o forma de energie din mediul extern sau intern si sA o transforme in und de depolarizare pe care o transmit unei terminatii nervoase libere din jur, aga cum se comport celulele senzoriale din organele de simt. Celulele epiteliilor glandulare pot fi inervate si motor, ele reprezentand de cele mai multe ori elementul efector al unui act reflex vegetativ, marindu-si sau reducdndu-si activitatea secretorie sub influenta sistemului nervos. 1.9. Reinnoirea, diferentierea si migrarea celulelor epiteliale. Tesuturile epiteliale sunt structuri labile. Ele sunt formate din celule tranzitorii supuse unor agresiuni diverse ce determina uzura acestora gi de aici, necesitatea inlocuirii lor pentru mentinerea armoniei arhitecturale si functionale a tesuturilor. Celulele superficiale ale epiteliilor stratificate se elimina la exterior (asa cum se intimpli la nivelul epidermului) sau in Tumenul organelor din care fac parte. In stratul bazal se formeazi, prin mitoze, celule noi care compenseaza pierderile superficiale. -14-in epiteliile simple sau unistratificate existé zone proliferative in care celulele componente se divid activ compensind pierderile fiziologice sau patologice din restul epiteliului. Folosirea metodelor de marcaj autoradiografice a permis identificarea zonelor de proliferare epiteliala, care variazi de la un epiteliu la altul. Astfel, in epiteliile unistratificate cu aspect membranar ca epiteliul trompelor uterine, printre celulele cilindrice existé pe membrana bazald celule mici, rotunde sau ovalare, cu nucleul mare si hipocrom care nu vin in contact cu lumenul organului si care prin mitoze repetate genereaza celulele cilindrice ale epiteliului de acoperire. Epiteliile care se invagineaz, prezentand cripte sau glande in corion (de exemplu epiteliul gastric sau intestinal), au zona proliferativa la nivelul gatului criptelor sau glandelor. Epiteliile pluristratificate au zona proliferativa in partea lor profunda, in stratul bazal. in aceste zone proliferative s-au identificat celule stem care prezinta o mare capacitate de autointretinere prin diviziune tot timpul vietii, ele prezentand un ritm mitotic diferit de restul celulelor, Prin diviziunea lor gi a celulelor din compartimentul proliferativ se aigura homeostazia epiteliald si repararea lor in caz de agresiuni. Din punct de vedere biologic in grosimea unui epiteliu simplu sau stratificat exist’ mai multe categorii de celule: celule stem, celule proliferative si celule mature functional. Celulele stem sunt foarte putine la numar. De exemplu, la nivelul epidermului acestea reprezintd numai 0,6% din celulele stratului bazal. Prin diviziunea mitoticd a acestora rezulta doua celule: una va fi identica cu celula mama si va asigura pool-ul celulelor stem, in timp ce celalalti celuld va intra in compartimentul proliferativ. Celulele proliferative rezultate din diviziunea celulelor stem au capacitatea de a se multiplica de cateva ori dupa care se vor diferentia in celule matrure. Compartimentul proliferativ cuprinde doar 1-5% din totalul celulelor epiteliale. Celulele mature sau celulele compartimentului functional reprezinti peste 90% din celulcle epiteliale. Ele nu mai au capacitatea de a se multiplica, dar sunt diferentiate specific pentru functiile epiteliului din care fac parte. Evidentierea si urmarirea proceselor de reinnoire si diferentiere epitelialé s-au putut realiza prin utilizarea unor metode de studiu bazate pe precursori radioactivi si in special a timidinei tritiate, prin folosirea metodelor de microscopie optica si electronica. S-a precizat astfel cd populatia celulara a unui epiteliu se poate caracteriza prin urmiatoarele constante: - timpul de reinnoire sau turnoverul celular - reprezinti timpul scurs de la incorporarea timidinei tritiate in celuld si pana la eliminarea celulei din epiteliu; - rata turnoverului - reprezint procentul de celule reinnoite in 24 de ore - indicele mitotic - reprezinta raportul procentual dintre numirul de celule aflate in ‘mitoz la un moment dat si restul celulelor din epiteliu. Rata de reinnoire este variabila de la un epiteliu la altul. Astfel, epiteliul gastric si intestinal igi reinnoiesc celulele la 2-3 zile, epiteliul tubar la 35-40 de zile, pancreasul exocrin Ja 50 de zile, iar endoteliul vascular la 60-90 de zile. Din zonele proliferative celulele migreaz4. Astfel din stratul bazal al epidermului keratinocitele migreaz spre stratul superficial (stratul cornos), unde ajung dup 25-30 de zile, iar de aici se elimina. $i la epiteliile unistratificate este prezent procesul de migrare. La nivelul intestinului subtire celulele iau nastere la nivelul gatului glandelor Lieberkithn de unde migreazi spre varful vilozitatii intestinului transformandu-se in celule caliciforme, celule cu platou striat cu functie absorbant, sau spre baza glandei, unde se diferentiaza in enterocite adulte, celule caliciforme sau celule Paneth. isProliferarea si diferentierea celulelor epiteliale este controlata de numerosi factori: genetici, interni (factori de crestere, hormoni trofici, vitamine, proteine, neurotransmititori ete) $i externi, unii inc’ insuficient cunoscuti 1.10. Clasificarea epiteliilor se face dupa functia lor dominanta in: ~ epitelii de acoperire; - epitelii glandulare; - epitelii senzoriale; Aceasti impirtire este didacticd si uneori arbitraré deoarece acelasi epiteliu poate avea mai multe functii, fiind greu de stabilit functia dominanti. De exemplu epiteliul gastric este considerat un epiteliu de acoperire, dar este in egald masur i epiteliu secretor, toate celulele componente producdnd mucus. Epidermul acoper organismul, fiind deci un epiteliu de acoperire, dar in acelasi timp este si organ de simt. ibeTESUTURILE EPITELIALE EPITELIILE DE ACOPERIRE Sunt acele epitelii care acopera suprafata corpului sau c&ptusesc cavitatile si lumenul organelor interne ce comunic sau nu cu exteriorul. Principalul lor rol este acela de protectie. Dupa numarul straturilor celulare din grosimea lor, acestea se clasificd in: - epitelii simple sau nestratificate; - epitelii stratificate sau pluristratificate; - epitelii pseudostratificate. 1. Epiteliile unistratifieate (simple) sunt formate dintr-un singur rand de celule cu aceeasi morfologie asezate pe o membrani bazali continu. Dupi forma celulelor componente se disting: - epitelii pavimentoase simple; - epitelii cubice simple; - epitelii cilindrice simple. 1.1, Epiteliile pavimentoase simple contin celule aplatizate, jonctionate intre ele prin desmozomi. Limitele intercelulare sunt greu de evidentiat in microscopia opticd in coloratiile de rutina. Dupa tratarea preparatefor histologice proaspete cu azotat de argint, conturul celular apare de culoare neagri, cu aspect poligonal sau usor ondulat, ceea ce permite o mai buna analizi a aspectului lor morfologic. Celulele sunt turtite, cu citoplasma putin, slab acidofila, cu nucleul aplatizat, situat central si hipercrom. {in sectiune transversalé sunt mai bine vizibile in zona centrali, acolo unde nucleul bombeaza spre suprafata epiteliului. Acest tip de epiteliu se giseste la nivelul mezoteliilor (pleura, pericard, peritoneu), la nivelul endoteliilor vaselor de sange si limfatice, endocardului, alveolelor pulmonare, foitei externe a capsulei Bowmann, ramurii descendente a ansei Henle, la nivelul epiteliului fetei interne a timpanului ete. Pe langa functia de protectie, aceste cpitelii favorizeazit migcarea unor organe (cord, pulmon) sau transportul unor substante (endoteliul vascular, epiteliul alveolar). 1.2. Epiteliile cubice simple sau prismatice joase sunt structurate dintr-un singur rand de celule izomorfe si izodiametrice. fn sectiune, celulele sunt de aspect patrat cu nucleul rotund, normocrom, echidistant, situat central. Asemenea epitelii se gisesc la nivelul plexurilor coroide, canaliculelor biliare din spatiul porto-biliar, canalelor salivare intralobulare, ramurii ascendente a ansci Henle, tubului contort distal de la nivelul nefronului, tubilor colectori de la nivelul piramidelor renale Malpighi, canalelor papilare, epitcliului de pe fata anterioara a cristalinului etc. Aceste epitelii tapeteazi unele organe (cristalinul, ovanil) sau structurile canaliculare ale unor organe (ficat, rinichi, glande salivare), avand rol de protectie, dar cle pot avea in acelasi timp si alte functii: -17-de secretie (epiteliul plexurilor coroide), de absorbfie si excrefie (epiteliul ramurii ascendente aansei Henle, epiteliul tubului contort distal sau al tubilor colectori din rinichi) etc. 1.3. Epiteliile cilindrice simple sau prismatice inalte sunt aledtuite dintr-un singur rand de celule inalte, de aspect columnar, cu nucleu! ovalar dispus cu axul mare in axul lung al celulei, la polul bazal, central sau la polul apical al celulei. Celulele pot prezenta la polul apical cili sau microvili. Asemenea tip de epiteliu se giseste la nivelul tubului digestiv subdiafragmatic (stomac, intestin subtire, intestin gros), la nivelul cdilor biliare extrahepatice (canalul hepatic comun, coledoc, canalul cistic, vezicula biliara), la nivelul trompelor uterine si endometrului ete. Pe langa functia de acoperire aceste epitelii pot avea si rol secretor (celulele epiteliului gastric secret& in totalitatea lor un mucus cu proprietati fizico-chimice particulare, cu rol de protectie a mucoasei gastrice in fata agresiuni clorhidropeptice a sucului gastric), rol de absorbrie (epiteliul intestinal, epiteliul veziculei biliare) sau rof de transport (epiteliul mucoasei tubare prezint& kinocili care au o miscare coordonati, "in valuri" dinspre capitul ovarian al trompei spre capitul uterin, participand Ja conducerea gametului feminin sau a celulei ou spre cavitatea uterina). 2. Epiteliile pseudostratifieate. Sunt epitelii mai rar intalnite in organism si prin aspectul lor morfologic au fost considerate ca epitelii de legatura intre epitcliile simple si cele stratificate. Sunt epitelii inalte aseméndtoare epiteliilor simple cilindrice, dar celulele componente dispuse intr-un singur rand, au inaltimi diferite, Astfel, unele celuie sunt inalte, cilindrice, ocupind toat& grosimea epiteliului, prezentand la polul apical kinocili, in timp ce altele, cu inaltimi mai mici, sunt acoperite de primele. Indiferent de indltimea lor, toate celulele vin in contact prin polul bazal cu membrana bazala a epiteliului. Datorita faptului cd limitele celulare sunt greu vizibile, iar nucleii celulelor sunt dispusi la inaltimi diferite, in microscopia optic’, apare un aspect de falsa stratificare Acest tip de epiteliu se giseste in caile respiratorii (fosele nazale, laringe, trahee, bronhiile principale, lobare si segmentare) motiv pentru care se mai numeste si epiteliu respirator. il mai intélnim in sacul lacrimal, trompa lui Eustachio, epididim. (Epiteliul epididimului prezint’ la polul apical stereocili) Epiteliul c&ilor respiratorii prezinta in grosimea sa, printre celulele cilindrice, celule caliciforme produciitoare de mucus. Intre celulele caliciforme gi celulele ciliate exist in mod fiziologic un raport de 1/5-1/6, In infectii ale eailor respiratorii si la famatori, raportul celule caliciforme/celule ciliate este de 1/3-1/4. Principala functie a acestor epitelii este de acoperire. 3. Epiteliile stratificate sunt alcatuite din mai multe straturi de celule suprapuse, in fiecare strat putand exista unul sau mai multe rénduri de celule. Celulele dintr-un strat sunt aseminitoare intre ele (izomorfe), dar difera ca aspect morfologic de celulele stratului urmitor (anizomorfe), astfel cd pe ansamblu epiteliile stratificate au un aspect polimorf. Aceste epitelii, dupa forma celulelor din stratul superficial, se clasifica in: - epitelii stratificate pavimentoase; - epitelii stratificate cubice; - epitelii stratificate cilindrice; - epitelii paramalpighiene sau de tranzitie. -18-3.1. Epiteliile_stratificate_pavimentoase, descrise pentru pentru prima data de Malpighi, sunt cunoscute si sub numele de epitelii malpighiene. Sunt epitelii groase, formate din trei sau mai multe straturi de celule suprapuse, agezate pe o membrana bazala sinuoasi (una din caracteristicile esentiale ale acestor epitelii) Dupi capacitatea lor de a sintetiza sau nu keratina (0 scleroproteina specifica), aceste tipuri de epitelii se clasi - epitelii stratificate pavimentoase fara keratinizare; - epitelii stratificate pavimentoase cu keratinizare. 3.1.1. Epiteliile stratificate pavimentoase fard keratinizare se gisesc la nivelul mucoasei bucale, faringiene, esofagiene, vaginale si canalului anal. Aceste epitelii sunt structurate din trei straturi de celule suprapuse: - stratul bazal; - stratul intermediar; - stratul superficial Stratul bazal este format dintr-un singur rand de celule cubico-cilindrice cu nuclei mari, hipocromi, nucleolati si citoplasma bazofila, agezate pe membrana bazala. Bazofilia citoplasmei este o consecinfd a prezenfei in cantitate mare a ergastoplasmei, ribozomilor $i poliribozomilor. Pe preparatele histologice colorate uzual numeroase celule sunt surprise in diviziune mitoticd, acest strat fiind zona germinativa a cpiteliului, Stratul intermediar este alcatuit din mai multe randuri de celule poliedrice (5-15) suprapuse, cu nucleii sferici situati central, cu citoplasma abundenta, putin bazofild sau chiar acidofila. in grosimea epiteliului celulele sunt solidarizate intre ele mai ales prin desmozomi (spini intercelulari), bine evidentiati in stratul intermediar in urma retractiei membranei celulare produsa de unii fixatori care miresc spatiul intercelular, motiv pentru care acest strat se mai numeste si strat spinos. Stratul superficial este structurat din cateva randuri de celule (3-4) ce se turtesc progresiv spre suprafafa epiteliului, Celulele superficiale au un aspect aplatizat, cu citoplasma pufini, acidofila, cu nucleii turtiti, tahicromi, prezenti pana in ultimul rand de celule. Aceste epitelii, denumite si epitelii malpighiene de tip mucos, in contact cu aerul sau in conditii traumatice locale se pot metaplazia in epitelii pavimentoase cu keratinizare, aga cum se intimpla cu epiteliul vaginal in prolapsul uterin avansat sau cu epiteliul bucal in acromegalie, 3.1.2. Epiteliul pavimentos stratificat cu keratinizare se gaseste la nivelul pielii, formand epidermul. Celulele epidermului, pentru ci sintetizeazi keratin’, se mai numesc si keratinocite. in structura acestuia se gisesc cinci straturi de celule: - stratul bazal; - stratul spinos; - stratul granulos; - stratul lucios; - stratul cornos. ‘Stratul bazal confine un singur rand de celule cilindrice care se ancoreaza in structura membranei bazale prin Aemidesmozomii polului bazal. Citoplasma acestor celule este usor bazofili datorita abundenfei de organite citoplasmatice, in special ribozomi si reticul endoplasmic. Nucleul keratinocitelor, de forma ovalard, este situat spre polul apical al celulei, -19-deasupra lui gisindu-se numeroase granule de pigment melanic, avand rol protector pentru materialul genetic nuclear. ‘Stratul spinos, denumit si stratul celulelor poliedrice este format din 3-15 randuri de celule suprapuse in functie de regiunea topograficd a epidermului, find mai gros la nivelul palmelor si plantelor. Celulele componente sunt voluminoase, de forma poligonali, cu citoplasma abundent’, acidofila, cu nucleul rotund, hipocrom si nucleolat. fn citoplasma se gisesc dispersate numeroase granule de melanina si tonofibrile. Spatiile intercelulare, mai largi decat in stratul bazal, sunt traversate de numerogi desmozomi sau spini intercelulari, motiv pentru care acest strat se numeste strat spinos. in zonele in care epidermul este supus unor actiuni mecanice intense, numirul de desmozomi variaza de la 1500 la 3000 pe celula. Stratul granulos este alcatuit din 2-4 randuri de celule romboidale asezate cu axul mare paralel cu suprafata pielii. Citoplasma, redusa cantitativ fafa de celulele din straturile anterioare, confine numeroase granule de keratohialina, de forma si dimensiuni diferite, raspandite in toata citoplasma, intens bazofile, contrastand cu acidofilia stratului subiacent. Nucleul acestor celule este lenticular, situat central, intens cromatic, de dimeniuni reduse, fiind mascat de cele mai multe ori de abundenta granulelor de keratohialina. Stratul lucios, evident numai in zonele cu epiderm gros (palme, plante), este structurat din cdteva rinduri de celule pavimentoase, separate prin spatii intercelulare reduse, aproape invizibile la microscopul optic. Citoplasma, siraci in organite celulare, contine o substanta intens acidofila denumita eleidind, de natura lipoproteica ce se coloreazi in rogu- portocaliu in coloratiile histologice uzuale. Nucleul este absent dar uneori se pot remarca in citoplasma resturi bazofile de cromatind pulverulenti, rezultatul unui proces fiziologic de carioliza. Stratul cornos contine celule turtite complet involuate, anucleate, cu organite intracitoplasmatice absente, stréns unite intre ele prin desmozomi ingrosati. Ele contin in schimb cantitati crescute de keratina, o substantia proteicd anionica, insolubild, care reprezinta principala bariera de protectie a epidermului. Celulele stratului comos se descuameaza in mod fiziologic celula cu celula sau in lambouri ceea ce a ficut pe unii autori si denumeasc partea superficiala a stratului comos, strat descuamant, Celulele din partea profunda a epidermului prezinté un metabolism oxidativ, motiv pentru care straturile bazal, spinos si granulos formeazi zona oxibioticé (denumita de unii autori zona mucoasi sau corpul mucos), in timp ce celulele din straturile superficiale prezinté un metabolism fermentativ, formand zona anoxibiotocé (sau zona cornoasi). Printre keratinocite se gisesc si alte celule nekeratinocitare denumite celule dendritice, datorita numeroaselor prelungiri pe care le prezinté. Aceste celule, mai numeroase in stratul bazal si spinos, sunt reprezentate de: melanocite, celulele Langerhans si celulele Merkel. Melanocitele sunt celule derivate din crestele neurale cu rol vital in fotoprotectie. Sunt celule de forma neregulati, intercalate printre keratinocitele stratului bazal, cu multiple prelungiri, lungi, ce pot ajunge pani in stratul granulos. Ele au capacitatea de a sintetiza pigment melanic pornind de la aminoacizii tirozin’ sau fenilalanina, pe care-l impacheteazd sub forma de granule numite melanozomi. Acesti melanozomi sunt transferati keratinocitelor din jur, in special keratinocitelor din stratul bazal si celor din stratul spinos, printr-un proces de donafie, Melanozomii se dispun deasupra nucleului keratinocitelor formand 0 cupola protectoare impotriva radiatiilor ultraviolete capabile sd determine leziuni diverse ale materialului genetic. -20-Celulele Langerhans se gisesc printre celulele straturilor bazal si spinos, avand rol esential in procesele imunoalergice de contact. Sunt celule ce apartin sistemului macrofagic fiind de fapt macrofage care au trecut din derm in epiderm. Ele sunt capabile si capteze antigenele ce au pitruns in structura epidermului pe care le prezinti apoi celulelor imunocompetente din dermul subiacent. Celulele Merkel au originea tot in crestele neurale si fac parte din categoria mecanoreceptorilor, fiind capabile, in urma contactului epidermului cu diversi stimuli mecanici, si genereze potentiale de actiune si sd le transmit terminatiilor nervoase libere din epiderm. 3.2. Epiteliile stratificate cubice sunt mai putin rispindite in organism fiind intalnite la canalul excretor al glandelor sudoripare, la canalul excretor extralobular al glandelor salivare si la nivelul placentei in primul trimestru de sarcina. Aceste epitelii contin in structura lor numai dou straturi de celule si anume: un strat bazal format dintr-un singur rand de celule cubico-cilindrice si un strat superficial format dintr-un rand de celule cubice. 3.3. Epiteliile stratificate cilindrice prezinta: - un strat bazal cu celule cubice; - un strat intermdiar cu celule poliedrice; - un strat superficial cu celule cilindrice, Ca si epiteliile stratificate cubice, aceste epitelii au o grosime foarte redusa, cele trei straturi find alcatuite din cate 1-2 randuri de celule cu morfologie apropiata. Se intalnesc la nivelul conjunctivei palpebrale, in partea spongioasd a uretrei masculine si in portiunea terminala a uretrei feminine. 3.4. Epiteliu! paramalpighian sau de tranzitie. Se gaseste in mucoasa cAilor urinare extrarenale (calice, bazinet, ureter, vezica urinard, portiunea initiala a uretrei), in structura sa se identifica trei straturi: ~ stratul bazal in contact cu membrana bazalA, alcatuit dintr-un singur rand de celule cubice sau cubico-cilindrice; - stratul intermediar, variabil ca grosime in functie de starea de tensiune a mucoasei, e format din cateva randuri de celule polimorfe (rotunde, alungite, poliedrice, cubice, in racheti de tenis etc.) = stratul superficial este format dintr-un singur rand de celule voluminoase, latite, cu unul sau doi nuclei hipocromi, cu citoplasma spumoasa, ce acoperi dou sau trei celule din stratul subjacent, motiv pentru care se numesc celule umbeliforme. Polul apical prezinta o ingrosare plasmalemala denumita cuticuld, cu rol de barier3, opunandu-se substantelor toxice din lumenul vezicii si treacd in fesutul conjunctiv subiacent. Unii autori il considera un epiteliu pseudostratificat, deoarece multe celule din stratul intermediar iau contact prin polul bazal cu membrana bazala. Celulele stratului superficial se descuameaza si cad in lumenu! organelor aparatului urinar find gisite la examenul microscopic al "sumarului de urit 4. Sistemele de aparare ale epiteliilor de acoperire Majoritatea epiteliilor de acoperire vin in contact, direct sau indirect, cu mediul extern care contine structuri antigenice variate. in lipsa unor mecanisme de aparare adecvate, aceste antigene pot stribate barierele epiteliale gi pot induce stari patologice, prin perturbarea -21-homeostaziei locale si generale. De aceea organismele, in cursul evolutiei filogenetice, si-au dezvoltat sisteme proprii de aparare. lat cdteva exemple: - epiteliul traheobronsic prezintd la suprafafa sa un strat fin de mucus in care sunt retinute diverse particule inerte si substante antigenice (bacterii, particule virale, fungi, toxine microbiene etc). Aceste structuri straine organismului sunt apoi transportate de ciitre cilii epiteliului respirator care prezinti migcari in mas’, coordonate, dinspre profunzimea arborelui bronsic spre caile respiratorii superioar de unde sunt eliminate. Aceste miscari ale kinocililor sunt perturbate de sc4derea temperaturii si de substantele anestezice. - polul anterior al globului ocular vine in contact aproape permanent cu structuri antigenice sau cu particule inerte, dar secretia glandei lacrimale le indeparteazi continuu, prevenind aderarea si colonizarea microorganismelor.. - epidermul, prin stratul séu cornos, impiedicd pitrunderea in piele a diverselor antigene, prin pigmentul melanic este protejat impotiva radiatiilor ultraviolete, iar prin celulele Langerhans informeaza sistemul imunitar al organismului de eventualele antigene patrunse la nivelul organului cutanat. Epiteliile de acoperire care tapeteazi cavititile organelor inteme sunt scildate de secrefii ce contin o cantitate considerabilé de imunoglobuline (anticorpi). Astfel, saliva, sudoarea, secretiile lacrimala, nazala, traheobronsica si utero-vaginala, sucul intestinal, bila, laptele matern contin cantititi variabile de IgA, IgG, IgM si IgE. In aceste secretii cantitate de IgA este de 5 - 10 ori mai mare decat in plasma sanguina. IgA sunt secretate de catre plasmocitele din corionul mucoaselor sub forma unui dimer. Acest dimer este transportat prin epiteliul de acoperire gi eliberat in secretiile de la suprafata sa. in timpul transportului transepitelial acest dimer primeste in structura sa 0 glicoproteina, denumiti componenta secretorie, sintetizati chiar de celulele epiteliale, rezultand IgA-secretorie. Componenta secretorie a IgA este absolut necesaré transportului epitelial al IgA. IgA-secretorie asigur& apararea local primar a epiteliilor si mucoaselor impotriva microorganismelor prin distrugerea acestora, impiedicarea accesului lor in mediul intern si blocarea multiplicarii lor. 22TESUTURILE EPITELIALE EPITELIILE GLANDULARE Epiteliile glandulare sunt formate din celule izolate sau grupari de celule, al caror metabolism, in decursul evolutiei filogenetice s-a specializat in directia sintezei unui anumit produs numit secrefie sau produs de secretie. 1. Histogenez&. Epiteliile glandulare iau nastere in cursul evolutiei ontogenetice dintr-un epiteliu de acoperire embrionar, prin proliferarea mai intens& a acestuia in anumite zone determinate genetic. intr-o prima etapa se formeazi un mugure epitelial care se infunda in mezenchimul subiacent (tesutul conjunctiv embrionar). Pe masurd ce se dezvolti, mugurele epitelial devine cordon celular si stabileste legaturi morfofunctionale cu fesutul conjunctiv tanar subiacent participand la formarea membranei bazale (glandilemei). Consecutiv acestei coalescente si integrdrii neurovasculare, mugurele epitelial va genera parenchimul glandei, iar din fesutul conjunctiv se va forma stroma sau fesutul conjunctiv interstitial al glandei. Evolufia ulterioara a mugurelui epitelial va fi diferitA pentru epiteliile care genereazi glande cu secretie internd, fati de cele care vor forma glandele cu secretie externa. Astfel, in cazul unei glande exocrine, partea distali a mugurelui epitelial se va dezvolta mai accelerat, se va lumeniza si va forma adenomerul, in timp ce partea proximala se va tubuliza si va forma canalul excretor. in cazul unei glande endocrine, portiunea distali va forma parenchimul glandular, in timp ce portiunea proximala, de legiitura cu epiteliul de origine, se resoarbe. 2. Caractere generale Celulele gladulare mature sunt dotate cu organite numeroase care participa la sintezele celulare, in special ribozomi, reticul endoplasmic rugos (RER), aparat reticular Golgi (ARG), mitocondrii si numeroase sisteme enzimatice. Citoplasma este abundent, continand pe ling’ morfoplasma, numeroase granule de secretie, produsi intermediari sau precursori ai acestora sub forma de picéituri sau vacuole. Nucleul celular este mare, hipocrom si nucleolat. Din punct de vedere chimic, granulele de secretie pot contine macromolecule proteice (celulele pancreasului), structuri lipidice (glandele sebacee) sau complexe lipoproteice. Celulele glandulare preiau din mediul intern (sange sau lichid interstitial) anumite substante pe care le transforma in produsi de secretie. Aceasta activitate se desfasoara in mai multe etape si anume: ~ importul de materiale necesare; - sinteza produsului de secretie; - stocarea produsului de secretie; - eliberarea produsului din celulé. Celulele glandulare se pot grupa in mase voluminoase formand glande (organe anatomice) sau pot fi rspandite difuz in structura diverselor organe. Dupé mediul in care-si trimit produsul de sinteza exista: 23)- glande cu secretie externa sau exocrine - sunt glandele care isi trimit produsul de sintez& la suprafata organismului sau intr-o cavitate ce comunica cu exteriorul (ex. glandele sudoripare, pancreasul exocrin, glandele gastrice etc.); - glande cu secretie interna sau endocrine - sunt glande lipsite de canal excretor, trimitandu-si produsul de sintezd numit Aormon in mediul intern (ex. hipofiza, tiroida, suprarenalele); - glande cu secretie mixta - sunt glandele care au in structura lor celule care secret exocrin gi celule care secret endocrin (ex. pancreasul, testiculul, ovarul); Un aspect particular i reprezint’ ficatul care este 0 glandd amficrind. Celulele ficatului (hepatocitele) secret prin polul vascular in mediul inte (sange) diverse molecule (albumine, globuline, aminoacizi, glucoza), iar prin polul biliar trimit in mediul extern bila. 3. EPITELIILE GLANDULARE EXOCRINE Dupi localizare celulelor cu secretie externa exiti doua tipuri de glande exocrine: - glande endoepiteliale; - glande exoepiteliale. Glandele endoepiteliale sunt localizate in structura unui epiteliu de acoperire. Ele pot fi: - glande unicelulare reprezentate de celula caliciforma, localizata printre celulele ciliate ale epiteliului respirator sau printre enterocitele epiteliului intestinal; - glande pluricelulare formate din insule de celule cu caracter secretor incluse in epiteliul unor mucoase (nazale, faringiene, uretrei prostatice). - membrane secretante reprezentate de celulele unui epiteliu de acoperire care au si caracter de celule secretoare (epiteliul gastric, epiteliul plexurilor coroide). Glandele exoepiteliale sunt cele mai numeroase si constituie adevaratele glande exocrine. Aceste glande sunt formate dintr-o portiune secretorie numiti adenomer (celulele adenomerului sintetizeazi produsul de secretie) si unul sau mai multe canale excretorii care transport secrefia claborati de glanda la suprafata organismului (glandele sudoripare) sau intr-o cavitate ce comunicd cu exteriorul (glandele salivare, gastrice, pancreasul exocrin, etc.) Glandele exocrine se clasifica dupa mai multe criterii: I, Dupa morfologia adenomerului sunt: - glande tubulare; - glande acinoase; - glande alveolare; - glande tubulo-acinoase; - glande tubulo-alveolare. 11. Dup& morfologia canalului de excretie sunt: - glande simple; - glande compuse; ~ glande agminate. III. Dupa modalitatea de eliminare a produsului de sinteza se deosebesc: - glande merocrine: - glande holocrine; ~ glande apocrine sau holomerocrine. 3.1, Glandele tubulare au un adenomer alungit in deget de manus, ce se infund: tesutul conjunctiv subiacent. Adenomerul poate fi: - drept (glande tubulare drepte), cum sunt glandele Lieberkiihn de la nivelul mucoasei intestinului subtire si colonului, glandele endometrului in faza foliculinica. -24-~ sinuos (glande tubulare sinuoase), asa cum sunt glandele endometriale in faza progesteronicd, glandele fundice din mucoasa gastric’. - ramificat (glande tubulare ramificate), cum sunt glandele pilorice, glandele cardiale, glandele esofagiene; - glomerulat (glande tubulare glomerulate), cum sunt glandele sudoripare. 3.2. Glandele acinoase sunt formate din adenomeri numerosi, de forma sferica sau ovalari, asemanitori boabelor de strugure, numiti acini, dispusi !a capitul terminal al unui canal exeretor. Dup& aspectul histologic al acinului si dup& compozitia biochimicd a produsului de secretie, acinii se clasificd in: ~ acini serosi; - acini mucosi; ~ acini micsti. 3.2.1. Acinul seros secret produse proteice pure. Examinat la microscopul fotonic acinul are o forma sfericA sau ovalard, fiind format din celule de forma piramidala agezate intr-un singur rand, cu polul bazal pe glandilem’. Celulele se conecteazi intre ele prin complexe jonctionale $i delimiteaza la polul apical un lumen foarte mic, de forma stelata, cu prelungiri intercelulare, in care isi trimit produsul de sinteza. Citoplasma celulelor are un aspect intunecat, fiind intens bazofilé spre polul bazal datorita unei morfoplasme abundente in aceasta parte a celulei (ribozomi liberi si atasati, reticul endoplasmatic neted si rugos, mitocondrii, complex Golgi). Nucleul este rotund, dispus in 1/3 inferioara a celulei, normocrom, cu nucleoli evidenti. La polul apical al celulei bazofilia citoplasmei se reduce sau chiar devine acidofili datorit’ prezentei granulelor de secretie, numite granule de zimogen, impachetate in membrane golgiene sau saci apartinnd reticulului endoplasmic rugos (RER). intre polul bazal al celulelor acinoase si glandilem se gisesc niste celule aplatizate, ramificate, cu nucleul turtit si tahicrom, ce contin in citoplasma filamente de proteine contractile: actin si miozind. Aceste celule, numite celule mioepiteliale, se jonctioneaza intre ele la nivelul prelungirilor prin desmozomi. Ele au capacitatea de a se contracta sub influenta unor stimuli neuroendocrini, ducdnd Ja cresterea presiunii in interiorul celulelor acinoase si eliberarea granulelor de zimogen in lumenul acinului, iar de aici in canalele de excretie. Acinii serosi puri se gisese in pancreasul exocrin, parotid’, glandele Ebner (prezente in mucosa lingual). 3.2.2. Acinul mucos elaboreazi o secretie bogati in glicozaminoglicani, compusi chimici cunoscufi pana de curand sub numele de mucopolizaharide in microscopia fotonica, in coloratiile uzuale, acinul mucos apare de forma ovalara, cu un volum mai mare decat acinul seros, format din celule de forma trapezoidala, cu citoplasma clara, vacuolar sau spumoasa. Vacuolele citoplasmatice, delimitate de membrane ce apartin aparatului reticular Golgi, contin mucus care se evidentiazi specific prin reactia PAS (Acidul Periodic Schiff), prin colorafia cu mucicarmin sau albastru Alcian. Nucleul celulelor este aplatizat, mic, tahicrom si dispus spre polul bazal al celulei. Lumenul acinului este gi el mult mai larg decat lumenul acinului seros. intre celulele secretoare si glandilema se gisesc celule mivepiteliale cu accleasi caracteristici morfofunctionale ca cele ale acinului seros Acini mucosi puri se gisesc in glandele palatine, glandele Weber (prezente in mucoasa oralA). 3.2.3. Acinii micsti sunt alcatuifi atét din celule mucoase cat gi din celule seroase Acestia se numesc acini mucoserosi cAnd in structura acinului domina celulele mucoase si -25-seromucosi cand celulele seroase sunt mai numeroase. Cei mai numerosi acini micsti sunt de tip mucoseros. Secretia lor confine atat compusi proteici cat si mucopolizaharidici Acinii micsti sunt cei mai mari acini. Au o forma alungita sau ovalard, fiind formati preponderent din celule mucoase. Celulele seroase se grupeazi la un pol al acinului sub forma de semilund (semiluna lui Giannuzzi). Celulele seroase participa foarte rar la delimitarea lumenului acinar, ele trimitandu-si de regula produsul de sinteza in lumenul acinului printr-un traiect excretor situat printre celulele mucoase. Acinii micsti se gisesc din abundenti in glandele salivare mari si mici, cu exceptia glandei parotide. 3.3. Glandele alveolare Au un aspect sacular prin dezvoltarea deosebit de mare a adenomerului. Se cunosc doui tipuri de glande alveolare: - glande alveolare pline reprezentate de glandele sebacee care au adenomerul ocupat de celule ce se incarca cu produsul de sintezi numit sebum. Sunt alcdtuite dintr-un strat bazal de celule, de forma cubicd, cu citoplasma intunecati, cu activitate de sinteza si proliferativa mare. Prin mitoze repetate aceste celule dau nastere 1a doud celule progene care evolueazi diferit: una raméne pe glandilema formand "pool-ul" de celule cu functie proliferativa, iar cealalt’ evolueazd spre lumenul glandei unde, fie se incarcd cu sebum, fie sintetizeaza keratin si intra in structura citoscheletului glandular avand rol de suport. Celulele care se incarcd cu sebum iau forma poliedrica, devin voluminoase au citoplasma mai clara gi vacuolara in coloratiile histologice uzuale, datorité continutului ridicat in substante lipidice. Nucleul acestor celule devine din ce in ce mai tahicrom si picnotic, iar in final suferd un proces de cariolizi. Pe mésura acumularii sebumului, in citoplasma organitele celulare se reduc cantitativ, astfel ca in final intreaga celula se transforma intr-o vezicula plina cu sebum. Glanda sebacee nu are canal excretor, sebumul fiind eliminat Ia nivelul radacinii firului de par. - glande alveolare goale - glanda prostati. Prostata este o glanda exocrind mare (cu diametrele de 4/3,5/2 cm) dispusa in jurul uretrei proximale. Este formata din 30 si 50 de adenomeri voluminosi, delimitati de un singur rand de celule cilindrice situate pe membrana bazali. Celulele au nucleul ovalar dispus spre polul bazal, citoplasma usor acidofila, morfoplasma bine dezvoltati, iar la polul apical prezinta granule de secretic. Secretia prostatic este un lichid alb-liptos usor alcalin, bogat in mucus. in tehnicile histologice curente mucusul este dizolvat de reactivii utilizati, astfel ci adenomerii par lipsiti de continut, ‘motiv pentru care prostata este numiti glanda alveolara goala. Glandele tubulo-acinoase sunt glande cu adenomerul sub forma unei combinafii intre tub si acin. Sunt reprezentate de glanda mamara in repaus. Glande _tubulo-alveolare au adenomerul mai dezvoltat, delimitat de un epiteliu simplu cubico-cilindric cu caracter secretor. Sunt reprezentate de glanda mamaria in lactatie. 4. Dup§ aspectul canalului excretor glandele exocrine se clasifica in: - glande simple, care au cate un canal de excretie pentru ficare adenomer (ex. glandele sudoripare, glandele fundice, glandele Lieberkihn); - glande compuse, care au un canal excretor ramificat arborescent, fiecare ramificatie avand la capatul teninal un adenomer (ex. glandele salivare, pancreasul exocrin); - glande agminate sunt formate din mai multe glande compuse, alaturate, separate intre ele prin septuri conjunctive stromale fine (ex. glandele mamare, prostata). Fiecare glanda -26-compusa are canalul siu propriu de excrefie, dar toate canalele excretorii se altura si se deschid Ja suprafata pielii si respectiv in uretra prostatica intr-o suprafatd foarte mica. 5. Dupa modalitatea de eliminare a produsului de sintezi exist: - glande merocrine sunt glandele la care eliminarea produsului de secretie se face prin exocitoza, celulele secretorii pistrindu-si integritatea structural de-a lungul intregului ciclu secretor (ex. pancreasul exocrin, glandele gastrice, glandele salivare). - glande holocrine sunt glandele in care celulele involueazd pe misura ce-si elaboreazi produsul de secretie (ex. glanda sebacee). - glande apocrine, denumite si holomerocrine, sunt glandele care-si acumuleazi produsul de secretie la polul apical al celulei, iar cdnd acesta a ajuns la o anumitA cantitate si creeazi o presiune crescut asupra plasmalemei, se elimina in lumenul glandei impreund cu polul apical al celulei. Secretia apocrina confine, pe langa produsul de sinteza i o parte din morfoplasma gi sistemele enzimatice ale celulei. Asemenea tip de secretie se intilneste la glandele mamare. 6, EPITELIILE GLANDULARE ENDOCRINE Glandele endocrine sunt constituite din mase parenchimatoase mari, grupari de celule sau celule izolate, capabile si sintetizeze anumiti produsi. Ele sunt lipsite de canal excretor, dar sunt inconjurate de fesut conjunctiv bogat vascularizat. Produsul lor de sintezi, denumit hormon, este eliberat direct in mediul intern (singe, lichid interstitial). Ajungi in vasele de sénge, hormonii sunt transportati la distanfe mari de celulele secretoare. in sange hormonii se gisesc in cantititi foarte mici, de ordinul nano- sau picogramelor. Ei actioneazi numai asupra unor celule "finté", care prezinta la nivelul plasmalemei receptori adecvati, activandu-le sau inhibandu-le metabolismul. Celulele epiteliilor endocrine sunt inzestrate cu o morfoplasma bogata in organite de sinteza si numeroase sisteme enzimatice. Epiteliile glandulare pot forma organe anatomice (tiroida, paratiroidele, hipofiza, suprarenala), grupdri de celule cu functie endocrina in interiorul unor organe anatomice (insulele Langherhans) sau sunt rispindite difuz in stroma si parenchimul altor organe, formand asa-zisul sistem endocrin difuz. Epiteliile glandulare pot fi clasificate dupa mai multe criterii si anume: - criteriul originii embriologice; ~ natura produsului secretat: - aspectul morfologic al parenchimului glandular. Cel mai folosit, este criteriul morfologic, dupa care epiteliile glandulare se clasifica - glande veziculoase; - glande coordonale; - glande difuze. 6.1. Glandele_veziculoase. Au parenchimul format din vezicule usor neregulate, sferice sau poliedrice, delimitate de un epiteliu simplu cubic asezat pe o membrana bazali continua. Acest epiteliu delimiteazi o cavitate ocupati de produsul de secretie numit coloid. Intre vezicule exist’ putin fesut conjunctiv si un numir crescut de vase de sange care preiau hormonii elaborati. in aceasté categorie sunt incluse glanda tiroida si hipofiza intermediar’. 6.2, Glandele cordonale. Sunt formate din celule de forma poliedricd aranjate sub forma de cordoane, separate prin spafii conjunctive (mai bine sau mai putin dezvoltate) in care exist vase de singe gi limfatice. Dupa aspectul lor microscopic, cordoanele pot si fie compacte, asezate paralel, arciforme, glomerulate sau reticulate. Din aceasti categorie fac -27-parte adenohipofiza, glandele paratiroide, pancreasul endocrin, medulosuprarenala si corticosuprarenala. 6.3, Glandele difuze sau interstitiale. Sunt formate din celule izolate sau grupate in numar mic, rispandite neuniform in fesutul conjunctiv al unui organ (glanda interstitial a testiculului si glanda interstitial a ovarului). In aceasta categorie intra si celulele sistemului neuro-endocrin difuz. Depistate initial la nivelul tubului digestiv prin tehnici citochimice si imunohistochimice, aceste celule au fost denumite celule APUD (Amine Precuror Uptake and Decarboxylation) deoarece contin in citoplasma cantititi mari de precursori polipeptidici ai unor amine biogene si chiar unele amine ca: serotonina (5- hidroxitriptamina), adrenalina, noradrenalina. Citoplasma acestor celule confine cantitéti mari de aminoacid-decarbixilaza. Puse in evidenfi prin metode de colorare cu nitrat de argint, aceste celule s-au numit, mai tarziu, argentafine sau argirofile. Cea mai mare parte a celulelor sistemului endocrin difuz au origine in crestele neurale. La ora actual sistemul neuroendocrin difuz include peste 35 tipuri de celule prezente in tractul gastrointestinal, la nivelul aparatului respirator, aparatului urinar, tiroidei gi chiar al hipofizei si includ, pe langa celulele sistemului APUD gi alte tipuri de celule. Multi dintre hormonii polipeptidici si aminele produse de celulele acestui sistem sunt si mediatori chimici ai sistemului cardio-vascular si sistemului nervos. Cele mai cunoscute celule sunt celulele secretoare de gastrina de Ja nivelul mucoasei gastrice, celulele secretoare de colecistokinina de la nivelul mucosei duodenale si jejunale, celulele secretoare de motilin’ din mucoasa intestinului subfire, celulele C din tiroidi secretoare de calcitonina etc. 7, HISTOFIZIOLOGIA EPITELIILOR GLANDULARE. Activitatea epiteliilor glandulare este extrem de complexa, celulele acestor epitelii prezentand faze de activitate si de repaus ce alterneaza ritmic si constituie un ciclu secretor. in perioada de repaus celular, celulele secretorii au de reguli o talie mai micd, un nucleu mic, dens, hipercrom, citoplasma redusi, organite citoplasmatice putine, iar hialoplasma contine putine granule si vacuole. in activitate volumul celular creste, nucleul devine mare si hipocrom, cu nucleoli evidenti. Se dezvolti in mod deosebit reticulul endoplasmic, aparatul reticular Golgi, creste cantitatea de mitocondrii si de ribozomi. in citoplasmi se gisesc atat precursori, cat si granule de secretie in cantitate mare. La un epiteliu glandular in activitate se descriu urmitoarele faze ale ciclului secretor: - faza de aprovizionare se caracterizeazA prin preluarea selectiva din mediul intern de citre celulele secretorii a substantelor necesare activititii glandulare. in aceasta faz apare o crestere a permeabilitatii polului bazal al celulei si chiar aparitia de prelungiri pseudopodice ale plasmalemei bazale. In stroma conjunctiva se remarcd 0 dezvoltare accentuata a retelei de capilare, mai ales in jurul celulelor glandulare si cresterea diametrului vaselor sanguine. Toate aceste modificari au rolul de a creste schimburile dintre mediul intern si celula. in celula secretorie patrund numerosi metaboliti, difuziune, osmoza, pinocitozd, endocitoza Durata fazei de aprovizionare este variabild de la un epiteliu secretor la altul, de la cdteva secunde la cateva minute, apa, ioni, vitamine, ete prin -28-- faza de sintezé incepe cu modificari nucleare; nucleul devine mai voluminos, hipocrom, cu nucleoli evidenti, iar uneori isi schimba pozifia in celula. Sinteza produsilor specifici are loc datorité informatiilor nucleare. Acestea sunt transmise de la nucleu prin ARN-u! mesager in citoplasma, unde are loc elaborarea propriu- zisi a produsului de sinteza. Modificarile citoplasmatice constan in cresterea cantitativi a organitelor citoplasmatice, intensificarea bazofiliei prin sporirea cantitatii de reticul endoplasmic rugos $i ribozomi liberi, cresterea numarului de mitocondrii si a aparatului reticular Golgi. Activitatea de sintezi variazi de la un epiteliu glandular Ia altul, in functie de produsul final elaborat, Celulele care sintetizeazi structuri proteice sau glicoproteice, indiferent cd sunt cu secretie interna sau externa, au in citoplasma numerosi poliribozomi si refele de reticul endoplamic rugos cu ajutorul cirora sintetizeazA lanturile polipeptidice. Aceste lanfuri polipeptidice sunt introduse in canalele reticulului endoplasmic unde, in prezenta unor sisteme enzimatice, sufera diverse transformari, apoi sunt incorporate in veziculele golgiene. impachetate sub forma de granule de zimogen, acestea sunt stocate pentru un anumit timp la polul apical al celulei. Pentru celulele care sintetizeaz4 glicoproteine, la nivelul aparatului Golgi se ataseazi “restul oligoglucidic" la lanturile proteice, datorita prezenfei la nivel a unor enzime specifice. Acest tip de sintezi este intilnit la adenohipofiza, pancreasul exocrin, parotid’, epiteliul gastric. Faza de sintezi dureazi céteva zeci de minute. - faza de excrefie are loc sub influenta unor factori multipl, locali si generali in aceasti faz polul bazal al celulei secretoare devine din nou permeabil pentru apa. Pitrunderea unor cantitati crescute de api va determina formarea unor curenti intracitoplasmatici care vor antrena produsii de secretie spre polul apical al celulei. Cresterea presiunii intracelulare va determina eliminarea granulelor de secrefie prin pinocitoza inversa. Produsele de secretie care nu au fost impachetate in granule vor fi eliminate prin difuziune. Unele epitelii glandulare prezinta intre plasmalema polului bazal al celulei secretoare si glandilema celule mioepiteliale a ciror contractie determina cresterea_presiunii intracelulare, facilitind excretia. Pentru fiecare tip de gland ciclul secretor prezinta particularititi in toate fazele sale. Odati cu eliberarea produsilor de sintezi celula secretorie intra intr-o faz de repaus relativ, dupa care ciclul secretor se reia. Trebuie ardtat c4 celulele unei glande se pot afla, la un moment dat, in diferite faze ale ciclului celular. Coordonarea funcfiilor epiteliilor glandulare este realizati prin mecanisme complexe neuroendocrine. -29-TESUTURILE CONJUNCTIVE ELEMENTE COMPONENTE Tesuturile conjunctive sunt cele mai bine reprezentate fesuturi din organism, principala lor fiunctie find aceea de a lega diferite fesuturi sau organe, de unde si denumirea de conjunctive (lat. conjugo = a uni, a lega). Au o structura heterogeni si pot indeplini gi alte functii: de sustinere, troficd, metabolica etc. Tesuturile conjunctive se dezvolta in totalitatea lor din mezoderm, foita embrionara apéruta in cursul ontogeniei intre ectoblast si endoblast. Din aceasta se formeazi celulele mezenchimale, celule nediferentiate cu mare putere de sintezi $i citogenetica, care vor genera un fesut conjunctiv tanar, denumit mezenchim embrionar. Sub influenta unor factori genetici si metabolici, generali sau locali, din acest tesut se diferentiazi o multitudine de varietati de tesuturi conjunctive. Toate tesuturile conjunctive sunt formate insd din accleasi elemente structurale, varietitile de tesuturi conjunctive reprezentand de fapt prezenta intr-o proportie variabili a elementelor componente. Elementele componente ale fesuturilor conjunctive sunt reprezentate de: - celulele conjunctive; - matricea intercelularé alcatuita la randul sau din: - substantia fundamentala; - fibre conjunctive. 1, CELULELE TESUTULUI CONJUNCTIV, Celulele conjunctive sunt, ca gi la {esuturile epiteliale, elementele structurale esentiale, deoarece ele participa activ la procesele metabolice care au loc in diversele organe. Tesuturile conjunctive contin numeroase celule care se pot clasifica in: a) celule proprii sau autohtone care se formeazi, se maturizeaza si isi indeplinese functiile in fesutul conjunctiv. Denumite si celule fixe acestea se pot clasifica la randul lor in: - celule conjunctive tinere sau nediferentiate: - mezenchimala gi + celula reticulara; - celule conjunctive mature care iau nastere din celulele tinere prin procese de multiplicare si diferentiere, fiind reprezentate de: - fibroblaste (fibrocite); - adipocite; - mastocite gi -celula pigmentara. b) celule migrate sau mobile provin din sange. Sunt reprezentate de: - macrofage: - plasmocite; - limfocite si- granulocite, 1.1, Celula mezenchimal’ se giseste din abundenta in tesutul conjunctiv tanar din primul trimestru de viafé al evolutiei intrauterine. Numérul lor scade treptat in trimestrul al II- lea $i al Ill-lea datorita proceselor de citodiferentiere si aparitici celulelor de tip matur, astfel ci dupa nastere se gisesc izolate sau sub formi de insule celulare mici, perivascular. Este singura celula a mezenchimului embrionar care prin multiplicdri active urmate de procese de diferentiere multidirectionale genereaza celelalte tipuri de celule conjunctive, dar si alte celule cum sunt celulele hematopoietice, celulele fesutului muscular neted si miocardic, condroblastele, osteoblastele etc. Celula mezenchimala este 0 celuld mare, cu diametrul de 30-40 um, de forma stelati, cu multiple prelungiri ramificate, prin intermediul cirora se jonctioneaza cu celulele vecine formand o retea tridimensional’, in ochiurile cdreia se giseste matrice extracelulara. Citoplasma este abundenta, usor bazofila, confinand toate organitele celulare, dar in cantitati crescute se gisesc ribozomi, mitocondrii si ergastoplasma. Nucleul este mare, rotund, bogat in eucromatina, cu 2-4 nucleoli vizibili la microsopul optic. La nivelul prelungirilor celulare, la microscopul electronic, s-au evidentiat joncjiuni comunicante de tip gap (nexus) care permit trecerea unor molecule informationale de la o celuld la alta, Acest schimb intercelular are un rol foarte important in procesele de diferentiere celular. Pe langi functia de citogenezd, celula mezenchimali sintetizeazi si matricea extracelulara a fesutului conjunctiv embrionar. 1.2. 1a reticulard reprezinta un stadiu mai evoluat ontogenetic, care se interpune intre celula mezenchimala si celulele conjunctive diferentiate. Se gasesc in numir mare la embrion si fit, dar incepand din trimestrul al Ill-lea de viata intrauterina gi apoi post-natal numiarul lor se reduce treptat. Este o celuli de talie tai mica, avand un diametru de 12-15 jm. Citoplasma este bazofild si mai putin abundenta decat la ceiula mezenchimala. in citoplasma se gasesc toate organitele celulare dar confine cantititi mai mari de mitocondri, ribozomi i ergastoplasma. Nucleul este rotund, normocrom, situat central, cu nucleoli vizibili Celulele reticulare emit prelungiri care se jonctioneaz cu prelungirile celulelor vecine prin desmozomi, formand un citoreticul. in organismul adult, celulele reticulare se gasese din abundenta in organele hemo- si limfopoietice (miduva osoasi rosie, limfoganglioni, splind etc.), unde se asociazi cu fibrele de reticulin formand stroma specific’, citofibrilar’ a acestor organe, cu rol de sustinere pentru parenchimul mieloid si limnfoid. Celulele reticulare prezinté numeroase mitoze si prin functia lor citogeneticd au capacitatea de a genera alte tipuri de celule conjunctive. De asemenea prezinté si o functie fibrilogeneticd (mai redusi decat Ja fibroblast) putind genera toate tipurile de fibre conjunctive. S-a demonstrat ca in unele situafii aceste celule prezinta gi functie de fagocitoza, prezentand in citoplasma incluziuni si vacuole cu resturi celulare, bacterii, particule virale, corpi straini ete. 1.3. Fibroblastul este cea mai rispandita celul conjunctiva si, datoritd faptului ci ea este principala celula care produce fibrele conjunctive si substanti fundamental, a fost denumita de multi autori ca "celula st&pani a fesutului conjunetiv" Fibroblastul se formeaza in perioada embrionara din celula mezenchimala, iar dup nastere din fibroblastele preexistente, in organismul adult celula se prezinti sub doud forme cu_particularititi morfofunctionale distincte: -31-- fibroblastul activ, celulaé tanara capabili de multiplicari rapide si de sinteze metabolice specifice; - fibroblastul in repaus functional, denumit fibrocit. Fibroblastul este o celula relativ mare, cu diametrul de 20-30 wm, alungita sau stelata, cu prelungiri efilate, bi- sau trifurcate, care se pot jonctiona cu prelungirile altor celule similare. In microscopia opticd conturul celular este greu de evidentiat din cauza unei plasmaleme foarte subtiri si a prelungirilor foarte fine care se pierd in substanta fundamentala din jur, Citoplasma celulei este abundentd, slab bazofila, cu un continut bogat in organite citoplasmatice, in special ergastoplasma, ribozomi si poliribozomi, mitocondrii, complex Golgi si lizozomi Unele fibroblaste, denumite miofibroblaste, avand caractere morfologice intermediare intre fibroblast si fibra muscular neteda, prezinta in citoplasma proteine contractile (actina si miozina) in cantititi crescute, organizate in microfilamente si microtubuli care le permit retractia prelungirilor si o oarecare mobilitate. Ele se diferentiaza din celulele mezenchimale sau din fibroblastele preexistente in cursul procesului de vindecare al plagilor gi participa la apropierea buzelor pligii. Cantitatea si pozitia organitelor citoplasmatice sunt variabile in functie de activitatea metabolicd in care este surprinsa celula. Astfel, fibroblastele cu activitate predominant fibrilogenetica, au in citoplasma numerosi ribozomi si poliribozomi izolati sau grupati in jurul reticulului endoplasmic (ce confer o bazofilie accentuata acesteia) si mitocondrii sub forma de bastonase concentrate perinuclear, in timp ce fibroblastele care elaboreazi substanta fundamental prezinta o citoplasma cu un aspect usor vacuolar si bazofilie scdzutd, datoriti prezentei unor cisterne largi ale reticulului endoplasmatic rugos si aparatului reticular Golgi ce contin numeroase incluziuni granulare de densitati diferite, reprezentind cel mai adesea, glicozaminoglicanii si glicoproteinele structurale nou sintetizate. Corespunzitor functiilor pe care le indeplinesc, fibroblastele prezinti numeroase echipamente enzimatice cum sunt: enzimele ciclului Krebs, enzime ale gicolizei anaerobe, A TPyg, leucinaminopeptidaze ete in citoplasma se mai pot gisi incluziuni de tip lipidic, granule de pigment, granule PAS-pozitive, resturi celulare, ete. Nucleul celulei este voluminos, ovalar, hipocrom, dispus central si cu nucleoli evidenti, Membrana celulara este subtire si contine pe suprafata sa numerogi receptori specifici pentru unele molecule din mediul extracelular. Dintre acestia cei mai cunoscuti sunt receptorii pentru insulina, pentru lipoproteinele cu densitate mica si pentru factorii de crestere. Fibroblastul este o celula capabilé si se diferentieze in alte celule ca: adipocite, condroblaste, osteoblaste, tenocite (celulele conjunctive din tendoane) si chiar miocite. Functiile fibroblastelor. Aceste celule sintetizeaz si secret principalele proteine fibroase ale matricei extracelulare (colagen, elastina, reticulina), precum si complexele glicoproteice de tipul glicozaminoglicanilor, proteoglicanilor si glicoproteinelor structurale ce intra in alcatuirea substantei fundamentale. De asemenea, fibroblastele secreta interferon tip I, o glicoproteina cu greutatea moleculara de 16 000 - 20 000 de daltoni, cu actiune antiviral si antitumorala, asemanatoare interferonului secretat de leucocite. Activitatea secretorie a fibroblastelor este influentata de numerogi factori, find intens la organismele tinere si mult diminuata la organismele varstnice. Dintre acestia, factorii hormonali au o influenti deosebita, fibroblastul fiind considerat o celula hormonosensibili. De exemplu, hidrocortizonul si ACTH-ul inhib sinteza de precursori ai -32-proteinelor fibrilare, in timp ce STH-ul si hormonii sexuali stimuleazi proliferarea fibroblastelor gi sinteza de matrice extracelular In afara de functia de sintez si secrefie fibroblastele au capacitatea de a ingloba prin pinocitozi unele molecule provenite din mediul extracelular, in special lipoproteine cu densitate mic, aminoacizi, oligopeptide, etc care sunt utilizate in activitatile sale metabolice. Degi este considerata o celula fixa, fibroblastul isi poate modifica aspectul morfologic prin retractia prelungirilor, proces cunoscut sub numele de modulafie. De asemenea, se poate mobiliza, deplasindu-se foarte incet in tesutul conjunctiv si in mediul de cultura, sub influenta unor factori chemotactici din matricea extracelulari ca: fibronectina, laminina, peptidele derivate din elastina. Un fenomen esential observat la fibroblaste este cel de non-echivalentit, prin care celulele, desi sunt identice morfologic si au aceeasi origine, pot contine informatii pozitionale diferite. S-a demonstrat ca fibroblastele dermice din diferite regiuni ale pielii induc formarea unor zone de epiderm diferite morfologic si functional. Transplantarea unor portiuni de derm din patul ungheal sau dintr-o regiune cu par abundent intr-o regiune glabra este urmatd de aparitia unor productiuni comoase (unghii, par) la nivelul epidermului zonei respetive Fibrocitul are dimensiuni mult mai reduse, citoplasma acidofilé, organite intracitoplasmatice putine, nucleul mic si tahicrom. in conditii de stimulare, cand este necesari sinteza de matrice conjunctiva sau fibre de colagen, fibrocitul se transforma in fibroblast, luand toate particularitatile morfofunctionale ale acestuia. 1.4, Adipocitul intra in constitutia {esutului adipos reprezentind unul din depozitele energetice de rezerva ale organismului Celulele adipoase iau nastere din celulele mezenchimale incepand din saptimanile 26- 30 de viata intrauterind. Primele celule care se formeazi, denumite lipoblaste, sunt aseminatoare fibroblastelor, dar contin vacuole mici cu lipide dispersate in toata citoplasma. in stadiul urmator de dezvoltare, celula denumita preadipocit, devine rotunda; micile vacuole de grisime fuzioneaza in vacuole mai mari, disperseaz4 organitele celilare, nucleul ramanand situat central. Ulterior, prin confluarea tuturor vacuolelor de grisime, se formeazi o vacuola unici care ocupa partea centrala a celulei, impingind la periferie nucleul si citoplasma cu organitele celulare, realizand un aspect caracteristic de "inel cu pecete." Acesta este stadiul de adipocit matur. in viata postnatala adipocitele se formeaz’ si din fibroblaste trecdnd prin aceleasi stadii de evolutie. Att la nou-ndscut cat si la organismele adulte exist doud tipuri de adipocite: - adipocite uniloculare sau galbene; - adipocite multiloculare sau brune. « Adipocitele uniloculare sunt cele mai numeroase, Sunt celule voluminoase, avand diametrul de 50-150 ym, de forma sfericd sau poligonala (datorit compresiunii reciproce), confinand o picatura mare de grasime semilichida in centru, in timp ce citoplasma si nucleul sunt dislocate gi reduse la un inel periferic subplasmalemal. Nucleul este turtit, hipocrom si nucleolat. in citoplasma se gisesc toate organitele celulare relativ bine dezvoltate si unele sisteme enzimatice implicate in procesele de lipogeneza si lipolizd (lipaze, diaforaze, enzime ale ciclului Krebs, fosfataze). Microscopia electronicé a evidentiat in plus prezenta in citoplasma a granulelor de glicogen si a unor mici picdturi de lipide. Lipidele din citoplasma, indiferent de marimea lor, nu sunt delimitate de membrane proprii. Plasmalema prezinti numeroase vezicule de pinocitozi, demonstrand 0 activitate metabolicd intensd si o implicare a acesteia in metabolismul lipidic. In afara plasmalemei se -33-giseste o find refea de fibre de reticulin cu functie de membrana bazala, ce se poate evidentia specific prin metode de impregnare argentica. Pe preparatele histologice prelucrate in tehnica histologic clasica a includerii la parafina, adipocitele apar ca niste vacuole mari, lipsite de continut, delimitate de o find pelicula citoplasmatica, datorita dizolvarii lipidelor de catre solventii organici utilizati (alcool, benzen, toluen, xilol). Evidentierea grisimilor adipocitare se poate realiza fie pe preparatele proaspete congelate, fie pe preparatele fixate in formol, congelate si sectionate la microtomul cu gheafi sau criotom. Colorarea se face cu coloranti specifici: Sudan III, Sudan IV, Scharlach Roth, sulfatul albastru de Nill sau acidul osmic. Principala functie a adipocitelor este aceea de a depozita i a metaboliza trigliceridele. Acizii grasi liberi reprezinta principala sursa de energie a organismului. Ei provin fie din alimentatie, fie din trigliceridele sau complexele lipoproteice sintetizate in ficat. Adipocitele extrag acizii grasi din singe si ii combina cu glicerolul resintetizdnd trigliceride, forma principal de depozitare a lipidelor. De asemenea, adipocitele au capacitatea de a sintetiza lipide pornind de la glucozi, datorita sistemelor enzimatice de care dispun, Lipogeneza este controlati neuro-endocrin, in special prin insulind, membrana adipocitelor continand aproximativ 160 000 de receptori pentru acest hormon, care favorizeazi pitranderea glucozei in celuli si sinteza de glicerol necesar resintezei trigliceridelor adipocitare. Eliberarea acizilor grasi din adipocite (lipoliza) are loc sub actiunea unei lipaze adipocitare, enzima hormonosensibili. Astfel, s-a constatat ci aceasta enzima este stimulaté de catecolamine, glucagon, STH, ACTH, TSH si glucocorticoizi. Activitatea metabolicd complex’ a adipocitelor este posibild datorita bogatiei de capilare sanguine ce se gisesc in tesutul gras. Adipocitele multiloculare au forma ovalar3 sau poligonala gi sunt mai mici decat adipocitele multiloculare. Citoplasma este abundenta 51 contine numeroase vacuole de lipide de dimensiuni variabile. Nucleul este rotund, normocrom, situat central in citoplasma se gisesc toate organitele intracelulare, dar abunda mitocondriile. Acestea sunt voluminoase, cu lungimea de pana la 6 microni si contin cantitati crescute de citocromi care dau culoarea maro-brun acestor celule, Ultrastructura mitocondriilor este complexa, ele prezentind numeroase criste paralele care traverseaza organitul in totalitate. La nivelul acestora existii numeroase sisteme enzimatice, in special enzime oxidoreducatoare, Aceste adipocite au capacitatea de a metaboliza lipidele continute si de a transforma energia chimica a acestora in cildurd, 1.5. Mastocitul este o celula proprie fesutului conjunctiy find localizata in special de- a lungul vaselor sanguine. Se giseste in orice tip de tesut conjunctiv, dar mai ales in derm si in corionul mucoaselor respiratorii si digestive, fiind considerate “adevarate santinele la principalele porti de intrare a antigenelor in organism" Originea mastocitului este inci discutabild. Datorita aseminarilor morfologice cu polimorfonuclearele bazofile din sange au fost considerate bazofile migrate prin diapedezd din patul vascular in fesuturile conjunctive. in sprijinul acestei ipoteze a venit si constatarea ci granulele celor dou tipuri de celule au un continut similar, iar mecanismul de eliberare al mediatorilor chimici din aceste granule este identic. Deci celula susé a mastocitului ar fi celula stem pluripotenti a tesutului mieloid. © alté ipotezi consideré cA mastocitul igi are originea in celula mezenchimala embrionara, iar in organismul adult rezultd din celulele mezenchimale cantonate in jurul osvaselor sau prin self replicare. Aceasti ipotezii are la baz observatiile histologice care au surprins mastocite in diviziune (in mitoza), Mastocitul este o celuld de forma ovalari, cu contur usor neregulat, avind un diametru de 15-20 pm. Nucleul este sferic, bogat in heterocromatind, situat central. Citoplasma este abundentd, dar contine cantitéti reduse de organite celulare. in citoplasma mastocitul prezinti numeroase sisteme enzimatice care intervin in sintezele celulare: ATP-aze, enzime respiratorii, enzime ale ciclului Krebs, fosfataze, hidrolaze lizozomale, enzime ale glicolizei anaerobe. Aspectul histologic caracteristic, definitoriu pentru mastocit, este prezenta in citoplasma a numeroase granule de secretie. intens bazofile, cu diametrul de 1a 0,2 pana la 2 yim, delimitate de 0 membrana proprie si dispersate relativ uniform. Granulele se evidentiaza specific in urma colorarii preparatelor histologice cu albastru de toluidind sau albastru de metilen, cind apar colorate metacromatic in rosu-purpuriu, Majoritatea granulelor sunt metacromatice si slab PAS-pozitive si numai un numar redus sunt ortocromatice (cu colorantii enumerafi mai sus se colorezd in albastru-violet) si intens PAS- pozitive. Fenomenul de metacromazie apare datoriti compozitiei biochimice a granulelor si in primul rand prezentei glicozaminoglicanilor in structura lor. Examinate la microscopul electronic granulele prezintd o structura variatd. Unele au 0 structurd lamelara find, cu dispozitie concentricd, altele au o structurd granularé neomogen’, iar 0 a treia categorie prezinta o structuré combinati, lamelara la periferie si granular central. Granulele mastocitelor contin heparin’, histamina, acid hialuronic, serotonina (5- hidroxitriptamina), factorul chemotactic pentru eozinofile, substanta reactiva in socul anafilactic (SRS-A). Unele mastocite pot sintetiza si dopamin si leucotriene. Heparina reprezinta aproximativ 4% din greutatea uscatd a granulelor, motiv pentru care mastocitul a fost denumit si "Aeparinocit’. Heparina este un glicozaminoglican sulfatat cu actiune anticoagulant, responsapila in cea mai mare parte de reactia metacromatica a granulelor. Histamina, rezultata din transformarile biochimice ale " pistidinei, are efect vasodilatator si de crestere a permeabilitatii vaselor mici, facilitind, in infectiile locale gi in reactiile imuno-alergice, trecerea in {esutul conjunctiva anticorpilor, a fractiunilor complementului seric si a celulelor cu rol in fagocitoza. Factorul chemotactic pentru eozinofile este un mediator chimic care atrage eozinofilele in fesutul conjunctiv. Serotonina este o amind biogend care actioneazi asupra musculaturii netede din peretele vaselor sanguine si cailor respiratorii producand vaso- si bronhoconstrictie, iar substanja reactiva a socului anafilactic, care este eliberata din granulele mastocitelor numai in reactiile anafilactice, produce o contractie puternicd a muschiului neted din caile aeriene (bronhoconstrictie) ducdnd la aparitia fenomenului de asfixie. Datoriti capacitatii sale de sintezi a numerosi mediatori chimici, mastocitul este considerat o glanda unicelulara. Plasmalema contine pe suprafafa sa receptori specifici pentru IgE. Complexele imune, formate din antigene si imunoglobulinele E, se cupleaz4 cu receptorii membranari ducand la ruperea plasmalemei, dispersia granulelor citoplasmatice si eliberarea mediatorilor chimici in mediul extracelular, proces cunoscut sub numele de degranulare mastocitard. Eliberarea granulelor se poate face treptat, granuli cu granuli sau brutal, cand se elibereaza rapid tot continutul granular al citoplasmei. Fenomenul de degranulare mastocitari mai poate fi provocat si de factori fizici (caldura), factori chimici (morfina, penicilina, cofeina) sau chiar de stress. Degranularca 357mastocitara poate fi redusd sau blocatd de unele medicamente care actioncaza ca stabilizatori ai membranei celulare prin cresterea concentratiei de AMP-ciclic (teofilina, izoproterenolul) sau impiedica cuplarea complexelor imune cu receptorii membranari. Mastocitul este o celuli hormonosensibild, avand pe suprafata membranei receptori pentru uni hormoni. Astfel, STH-ul ii stimuleaz4 activitatea secretorie, iar tiroxina si estrogenii ii stimuleazi degranularea. TSH-ul hipofizar reduce atat numarul cat si activitatea de sintezi a mastocitelor. Pana la ora actuala au fost identificate si caracterizate biologic si biochimic doua tipuri de mastocite: - mastocitele fesutului conjunctiv care contin in granule preponderent heparin’; + mastocitele mucoaselor care contin preponderent condroitin-sulfat, Prin functiile lor, mastocitele intervin in metabolismul fesutului conjunctiv local, stabilind in acest sens relatii stranse cu alte celule. Astfel, cu adipocitele se interconecteaza functional in procesele de lipogeneza si de lipoliza, iar cu fibroblastele se stimuleaz’ reciproc in sinteza matricei intercelulare, Rolul esential al mastocitelor este de celula imunocompetenti, ea intervenind in declansarea reactiilor de hipersensibilitate imediati si a gocului anafilactic la anumite antigene. 1.6. Celula_pigmentara. in organismul uman existi mai multe fesuturi care se diferentiazi in mod fiziologie de cele din jur prin prezenta unor culori particulare. Astfel, nucleul rosu si substan{a neagri din mezencefal, sngele, muschii, pielea, tesutul gras, retina etc., prezinti culori particulare datoriti prezentei in structura lor a unor celule ce contin un pigment specific. in tesutul conjunctiv existé doud tipuri de celule pigmentare: ~ pigmentoblastele sau melanoblastele (gr. melanos = negru) - cclulcle care au capacitatea de a sintetiza melanina; ~ pigmentoforele - celulele care pot capta prin endocito: melanoblaste. Melanoblastele au origine ectodermicd ele lwand nastere din crestele neurale. in cursul evolutiei ontogenetice, acestea migreazi in tot organismul, dar mai ales de-a lungul membranei bazale dintre derm si epiderm, devenind functionale din luna a IV- a de viata intrauterina. in viata extrauterin’ numirul lor se mentine aproximativ constant prin self- replicare, Melanoblastele (melanocitele) sunt celule de forma neregulatd prezentand prelungiri numeroase, lungi si ramificate. Nucleul este rotund, normocrom, nucleolat, situat central. in coloratiile uzuale, citoplasma apare siraci, slab acidofilé, dar microscopia electronic’ a evidentiat faptul ca citoplasma este abundenta 31 Bogati in organite, in special in mitocondrii, aparat Galgi, ribozomi si poliribozomi dispusi in rozete. — in citoplasma se gisesc numeroase granule de pigment: melanic, denumite melanozomi, ce pot acoperi si nucleul. Acestia sunt formatiuni ovoidale cu diametrul de 0,3- 0,7 microni, delimitate de 0 membrana proprie. Confinutul melanozomilor este format din melanina si proteine. Melanoblastul sintetizeazi melanina pornind de la aminoacizii tirozind sub actiunea tirozinazei sau de Ja fenil-alanina prin actiunea enzimei DOPA-oxidazi. Prezenta acestor enzime a permis diferentiera specificd a celulele pigmentoblaste care dau reactii histochimice DOPA si tirozinazo-pozitive de celulele pigmentofore care nu prezint& aceste reactii pigmentul claborat de -36-Prin pigmentul pe care-1 produc, melanoblastele realizeazi un ecran protector impotriva razelor luminoase si in special a radiafiilor ultraviolete care, in doze mari, pot produce modificari importante ale materialului genetic nuclear. Celulele pigmentofore (melanofore) sunt reprezentate de macrofage, reticulocite, fibrocite sau keratinocite, celule capabile de a endocita pigmentul elaborat de melanoblaste in anumite conditii fiziologice sau patologice. Celulele pigmentare prezinti 0 patologie proprie. Astfel se cunoaste boala cu determinism genetic denumit’ albinism caracterizata prin absenta pigmentérii tegumentul firelor_de par si a irisului, datorati absentei congenitale a procesului de melanogeneza. Proliferarea tumorali a acestor celule determin aparitia unor afectiuni foarte grave, a melanoamelor maligne. \: 1.7. Macrofagul sau Aistiocitul este o celula prezenta in toate tesuturile conjunctive, gasindu-se din abundenta in corionul mucoaselor digestive, respiratorii, genitale si in organele hemolimfopoietice. Aceste celule igi au originea in celula stem pluripotent din miduva osoasi rosie din care, dup% mai multe etape de multiplicare si diferentiere, se formeazi monocitele. Acestea tree in sangele circulant unde rman aproximativ 72 de ore. De aici, prin diapedez4, pardsesc vasele sanguine si ajung in fesutul conjunctiv, unde devin functionale. in fesutul conjunctiv macrofagele tisulare se pot multiplica prin mitoza (dac& sunt stimulate). Durata de viata a macrofagelor tisulare este de cdteva luni de zile. Macrofagele tisulare sunt celule relativ mari, avand un diametru cuprins intre 15 si 50 xm, in functie de starea lor de activitate. Macrofagele mici sunt mai putin active, in timp ce cele mari au activitate intensa. Forma lor este rotundi sau ovalaré cu numeroase pseudopode sau valuri citoplasmatice. Nucleul macrofagului este rotund, uneori reniform, normocrom, asezat central, cu 1-2 nucleoli mari. Citoplasma este abundenté, cu o morfoplasma bine dezvoltati, dominati de lizozomi. in citoplasma se gisesc numeroase vacuole determinate de prezenta fagolizozomilor secundari, dandu-i un aspect spumos, caracteristic macrofagului in activitate. Tot in citoplasma se gisesc numeroase microfilamente de actin si miozini care intervin atat in procesul de deplasare a macrofagului, prin formarea de pseudopode, dar si in procesul de fagocitozi, precum si numeroase sisteme enzimatice: enzime oxidoreducitoare, fosfataze ide si alcaline, hidrolaze acide, esteraze, colagenaze, etc. Citoplasma poate contine si numeroase incluzii sub forma de vacuole, granule sau picdturi, reprezentind materiale supuse procesului de fagocitoza sau materiale inerte. Membrana celulara este subfire, lipoproteica, trilaminaté gi prezinta pe suprafata ei receptori pentru IgG, IgM si pentru cel de-al treilea component al complementului (C3). Macrofagele prezinta trei proprietiti fundamentale: - mobilitatea; - capacitatea de fagocitozd;, - secrefia. Macrofagul este o celulé mobild, care se deplaseazi cu ajutorul valurilor si expansiunilor citoplasmatice. Mobilitatea sa spontand este accentuatd de prezenta in fesutul conjunctiv a unor factori chemotactici cum sunt bacteriile, toxinele microbiene, virusurile, proteinele denaturate, diverse structuri antigenice ete. SaiFagocitoza este proprietatea fundamental a macrofagelor si consti in indepartarea din fesuturi, cu ajutorul sistemelor enzimatice proprii, a diferitelor antigene: microorganisme, complexe imune, resturi celulare gi tisulare etc. Fagocitoza poate fi: specific sau nespecifica. Fagocitoza spec ediata de receptorii pentru fibronectina, Jaminind sau de receptorii pentru IgG, IgM, C3; cea nespecificd nu este mediati de receptori si prin aceasta functie pot fi inglobate in macrofage unele materiale inerte din punct de vedere biochimic si imunologic cum sunt particulele de cirbune, siliciu, asbest, celuloz4, poluanti industriali Procesul de fagocitozi incepe prin recunoasterea particulelor ce urmeazi a fi fagocitate si atasarea lor pe suprafafa membranei celulare, pe receptori specifici sau prin interactiuni nespecifice. Dupa fixarea acestora pe plasmalemi, celula emite pseudopode care inconjoara particula si prin unirea capetelor pseudopodelor se formeaz4 o veziculi denumita fagozom Fagozomul este deplasat prin citoplasma datoriti unor migcari de tip mioid sau reoid produse de microfilamentele de proteine contractile. in final, fagozomul fuzioneazi cu lizozomii citoplasmatici formand un fagolizozom sau un lizozom secundar, in interiorul cdruia particula endocitata este degradat de enzimele hidrolitice. Activitatea macrofagelor se intensific’ in procesele inflamatorii datoriti unor factori sintetizati de limfocitele T si denumite limfochine, care atrag macrofagele in focarul inflamator si induc sporirea cantitatii de organite citoplasmatice, m&rirea volumului celular si dezvoltarea pseudopodelor. in plus, activitatea macrofagelor este stimulatd si de prezenta microorganismelor, a toxinelor bacteriene, precum si de hormonii estrogeni. Cand stimularea este intensi, macrofagele cresc in dimensiuni si iau un aspect epiteloid sau fuzioneazA mai multe formand celule gigante multinucleate (celule polikariote). Factorii care inhib’ activitatea macrofagelor sunt bolile neoplazice, septicemiile, radiatiile ionizante, senescenta. Macrofagele sunt capabile si sintetizeze si si secrete anumite componente ale matricei extracelulare, participand la formarea substanei fundamentale din fesuturile conjunctive. De asemenea, ele pot si sintetizeze si proteine specifice, cum ar fi proteinele pirogene raspunzitoare de aparitia febrei, interferon cu actiune antivirald si antineoplazica, enzime (lizozim, elastaz, colagenaza). Macrofagele prezinta si proprietatea de coloidopexie prin care inglobeaz4 coloizi electronegativi (albastra de tripan, tus de China, carmin litinat) sub forma de vacuole mari, bine vizibile 12 microscopul optic. De asemenea sunt capabile de pinocitozi si micropinocitoza. S7* 18. Plasmocitul este o celuld conjunctiva care ia nastere prin diferentierea locali a limfocitutui B. in fesutul conjunctiv normal, plasmocitele se gisesc in numar redus, dar sunt abundente in organele limfopoietice (splina, ganglioni limfatici, amigdale palatine, placi Peyer etc.) si la "porfile de intrare ale antigenclor in organism" (corionul mucoaselor digestive, respiratorii gi genitale). in procesele inflamatorii cronice locale, specifice sau nespecifice, numarul acestora creste foarte mult, constituind impreund cu limfocitele “infiltratul limfo-plasmocitar". in sangele periferic se gisesc in mod cu totul exceptional. Plasmocitul este o celula de forma rotunda sau ovalara, cu diametrul de 15-20 pm. Nucleul este rotund, nucleolat, agezat excentric la un pol, cu cromatina dispusd in bulgari heterocromatici asezati " au "cadran de ceasornic"” 38"Citoplasma este abundent’ si intens bazofila. Bazofilia citoplasmei, determinata de abundenta reticulului endoplasmic rugos si a poliribozomilor, este neomogend. Ea se reduce progresiv de la periferia celulei spre nucleu, unde se observa o zona clara sau usor acidofil, ca un halou perinuclear. Morfoplasma este bine reprezentata, Pe lang’ ergastoplasma ce se dispune concentric si ocupa aproape toati citoplasma, se mai gisesc ribozomi liberi si atasati, numeroase mitocondrii, aparat reticular Golgi dispus perinuclear, lizozomi i un centrozom juxtanuclear. Pe alocuri, mai ales perinuclear, reticulul endoplasmic prezinta cisterne mari, cu un diametru de 2-3 fm ce contin produsi de secretie sau proteine denaturate. Acestea se coloreaz’ acidofil si constituie corpii Russell. (Celulele Mott sunt plasmocite prezente in procesele inflamatorii cronice in care corpii Russell sunt foarte abundenti si dispusi in toat’ citoplasma, comprimand nucleul si aparatul Golgi.) Prezenta abundentd a ergastoplasmei face ca citoplasma si se coloreze puternic cu verde de metil-pironina, de unde si denumirea plasmocitului de "celula pironinofild a tesutului conjunctiv". Plasmocitul este o celulé mobila, deplasarea sa fuicdndu-se cu ajutorul unor mici pseudopode. Functia principala a plasmocitului este de a sintetiza si secreta toate tipurile de anticorpi din organism. Anticorpii sunt globuline specifice produse de aceste celule ca raspuns Ja pitrunderea unor antigene in organism, Pentru fiecare antigen plasmocitele elaboreazA un anticorp specific care neutralizeaza actiunea antigenului. Durata de viata a plasmocitelor este de 15-20 de zile. 7 ’ 2, SUBSTANTA FUNDAMENTALA ité_si_substan{a interfibrilara sau intercelulara, substanta fundamentala a netive este mai abundenté sau mai sracd, in functie de varietatea de tesut conjunctiv. In functie de cantitatea de apa pe care 0 contine, poate fi mai vascoasa sau mai semilichida. Impregnati cu siruri minerale, consistenfa acesteia creste devenind dura sau semidura. Privita Ja microscopul optic aceasta apare, in general, amorfa, astructurati, omogena, transparent si optic vida. in coloratiile uzuale este usor acidofila si PAS pozitiva. Analizati la microscopul electronic de transmisie, substanta fundamentala prezinta o structuré complexa, fiind format dintr-o refea neomogend, plexiformé, tridimensionali de macromolecule filamentoase ramificate si anastomozate, in ochiurile cireia se afli macromolecule globuloase. Aspectul histologic al substantei fundamentale diferi de la o varietate de fesut conjunctiv la altul, deoarece in compozitia biochimicd a acesteia se gisesc, pe langi constituentii produsi de celulele proprii fiecdrui tesut conjunctiv (proteine colagene si necolagene, glicozaminoglicani, glicoproteine structurale), si unii produsi de provenienta sanguind (apa, siruri minerale, ioni, albumine si globuline serice, metaboliti, hormoni, enzime, vitamine, factori de crestere ete.). Consistenta substantei fundamentale reprezinti un criteriu de clasificare a tesuturilor conjunctive in: - fesuturi conjunctive cu substanfé fundamentala moale (tesuturile conjunctive propriu-zise); - fesuturi conjunctive cu substanfa fundamentala semidura (tesutul cartilaginos); - fesuturi conjunctive cu substanté fundamental duré (tesutul osos)> -39-Compozitia biochimica a substantei fundamentale este, de asemenea, variabila de la un tip de fesut la altul sau de la un organ la altul 2.1. Apa constituie componenta cea mai abundenti a substantei fundamentale din fesuturile conjunctive moi, unde poate si reprezinte pind la 70-80% din greutatea -acestora. Ea se giseste intr-o continua miscare de innoire si schimb cu apa din vasele sanguine si limfatice favoriznd circulatia unor componente biochimice din vase spre tesutul conjunctiv si invers, fiind mediul de desfagurare a metabolismului local, 7 : in jurul celulelor si fibrelor conjunctive s-a observat prezenta unor spatii ultrafine, denumite spapii de difuziune, prin care circula lichidul interstitial. Aici, in conditii patologice, se pot acumula cantitati mai mari de lichide constituind edemul tisular. in fesuturi, apa liberi se_giseste intr-o proportie foarte micd, cea mai mare parte a acesteia fiind legati de structurile glicoproteice ale fesutului conjunctiy, realizand un gel mai mult sau mai putin vascos. Din aceasté cauzi injectarea unor solufii apoase in tesutul conjunctiv produce o buld de edem. 2.2. Glicozaminoglicanii, cunoscuti de mai mult timp gi sub denumirea de mucopolizaharide, reprezint’ componente majore ale substantei fundamental, desi sunt “Taspanditi_neuniform in fesuturile conjunctive. Sunt complexe polizaharidice nesulfatate (acidul luronic, condroitinul) sau sulfatate (condroitin-sulfatii, keratan-sulfatii, heparan- sulfatii), formate din unititi repetitive de acid uronic (glucuronic sau iduronic) si hexozamine (glucozamina sau galactozamina). Acidul hialuronic se giseste in majoritatea tesuturilor conjunctive dar mai ales in cordonul ombilical, corpul vitros, derm, tendoane, ligamente, lichidul sinovial, valvulele cardiace etc. Are rol lubrefiant la nivelul articulatiilor, tendoanelor $i ligamentelor datorita vascozititii sale crescute gi stabilititii la presiuni mari, rol in retentia apei si in controlul mecanismelor de difuziune, rol inhibitor sau reglator al activitatii unor enzime ete. Condroitinul a fost pus in evident numai in tesutul propriu al comeei. Condroitin-sulfatii (A,B,C) se gasesc in oase, tendoane, derm, aorta, valvule cardiace etc, avand rol important in procesul de cicatrizare al plagilor prin stabilizarea fibrelor de colagen. Keratan-sulfatii se gasesc in cornee, {esutul cartilaginos, nucleul pulpos al discului intervertebral. Heparan-sulfatii, avand ca reprezentant principal heparina, sunt substanfe cu actiune anticoagulant. 2.3. Proteoglicanii sunt structuri complexe rezultate din legarea covalent’ a glicozaminoglicanilor (cu exceptia acidului hialuronic) cu diverse molecule proteice. in structura acestora, molecula proteica, reprezentata de un lant polipeptidic, formeazi un "miez" central, iar glicozaminoglicanii, reprezentind 80-90% din greutatea moleculara, se leagi covalent sub forma de lanturi multiple laterale. Proteina centrala este printre cele mai mari proteine din organism, avand o greutate moleculara de 250 000 - 350 000 daltoni. Continand un numar mare de grupari hidroxil, carboxil si sulfat au un caracter intens hidrofil. impreund cu acidul hialuronic, de care se ancoreazii printr-o legiturd stereospecificd, proteoglicanii controleazé gradul de hidratare al matricei extracelulare gi ii confera acesteia plasticitate si suplete. Datorita organizarii sub forma de gel hidratat, ei faciliteazA migrarea celularé si emiterea de pseudopode de catre unele celule conjunctive. De asemenea, intervin in procesele de adezivitate celulara, putindu-se insera cu un capitt pe celulele conjunctive, iar cu un alt cap pe structurile fibroase ale matricei extracelulare. a0 =Glicozaminoglicanii si proteoglicanii sunt sintetizati de celulele conjunctive, in special de fibroblaste, printr-un mecanism similar sintezei glicoproteinelor. in matricea extracelulari, ei sunt degradati dupa 4-10 zile de catre macrofage, prin sistemul lor de hidrolaze acide lizozomale. 2.4, Glicoproteinele structurale sunt formate din lanturi de oligopeptide liniare sau ramificate, legate covalent de lanturi polipeptidice. Cel mai adesea monozaharidul terminal este acidul sialic, motiv pentru care sunt cunoscute si sub numele de sialoproteine. Cele mai cunoscute glicoproteine sunt: lamininele, fibronectinele si condronectinele. Lamininele sunt glicoproteine prezente in lamina rara a membranelor bazale, in imediata apropiere a celulelor epiteliale, ceea ce sugereaza interventia lor in adezivitatea acestora la membrana bazala. De asemenea, ele intervin in adezivitatea unor proteoglicani la moleculele fibrilare (colagen IV) din structura membranelor bazale. Fibronectinele se gisesc in matricea extracelulara, pe suprafata celulelor, in membraniélé bazale si chiar in plasma sanguind. Ele pot fi sintetizate de mai multe tipuri de celule: fibroblaste, celule endoteliale, hepatocite, celule epiteliale etc. Principala functie a fibronectinelor este aceea de a media adezivitatea celulelor la fibrele de colagen sau la alte componente ale matricei extracelulare, dar intervin si in procesele de migrare celulara in cursul embriogenezei, in fagocitoza si chiar in hemostaza. Condronectina este © glicoproteina sintetizati de condrocite. Ea mediazi specific adezivitatea acestor celule la fibrele de colagen din structura cartilajului. Toate glicoproteinele au rol in cimentarea fibrelor de colagen din tesuturile conjunctive dense. Ele confera reactie PAS-pozitiva tuturor acestor structuri. De asemenea, s- a remarcat c& au proprictii antigenic, find implicate in procesele autoimune i in procesul de respingere a grefelor. in substanta fundamentali se giseste in cantitate mici un lichid tisular cu o compozitie similari cu a plasmei sanguine. Acesta trece in tesutul conjunctiv din capilarul sanguin deoarece presiunea hidrostatica a sangelui este mai mare decat presiunea coloid- osmoticd a plasmei sanguine. Prin circulatia limfaticd, apa impreund cu unii metaboliti se intore in circulatia sanguind Compozitia biochimica a substanjci fundamentale diferi de la o varietate de fesut conjunctiv Ja altul si chiar de la o zond la alta a aceluiasi tesut, in functie de varsta, starea de nutritie sau de hidratare, conditiile metabolice celulare si hemodinamice locale etc. Astfel, la microscopul optic se poate observa cd substanta fundametala este mai abundenta in unele tesuturi (derm superficial, corionul mucoaselor), mai ales la organismele tinere si mai redus& in {esuturile bogate in fibre colagene (tendoane, aponevroze, ligamente) sau la persoanele varstnice. Cu toate acestea, compozitia biochimica a substantei fundamentale ramane relativ constant pentru un anumit fesut sau organ, in mentinerea acestei homeostazii locale intervenind unii hormoni (glucocorticoizii), factori de crestere, vitamine si chiar moleculele matriceale. Substanta fundamentala are functii multiple. in primul rand are rol mecanic si plastic, fiind un material de adezivitate intercelulard, interfibrilard si de Sustinere a acestora, contribuind in acelasi timp la realizarea formei unor organe sau chiar a corpului uman. Are de asemenea rol lubrefiant. Permitand circulatia lichidului interstitial spre toate celulele conjunctive, constituie un adevarat mediu intern al tesutului conjunctiv propice realizarii schimburilor metabolice locale. Substanta fundamental intervine si in procesele de aparare locala, pe de-o parte prin imunoglobulinele pe care le contine, iar pe de alt parte actioneazi ca_o bariera ce limiteazi propagarea procesului inflamator. Ale3. FIBRELE CONJUNCTIVE Sunt inglobate in substanfa fundamentali find produsul de sintezi al celulelor conjunctive locale. Exist trei varietifi de fibre conjunctive: - fibre de colagen; - fibre de reticulina; 2 - fibre elastice. 3.1. Fibrele de colagen. Colagenul este cea mai abundenta proteina din organism, reprezentind aproximativ 30% din greutatea uscat a corpului uman. Studii ultrastructurale au evidentiat faptul cd existi mai multe tipuri de molecule de colagen, ce se diferentiaza in primul rand prin compozitia biochimica (cantitatea si calitatea aminoacizilor constituenti), dar si prin functii, caracteristici morfologice, distributie in organe si fesuturi, modificdri patologice etc. Pind la ora actuali sunt mai bine cunoscute si caracterizate biochimic 5 tipuri de colagen, dar se considera cf numérul acestora este mult mai mare. Colagenul tip I intra in alcdtuirea fibrelor groase de colagen din derm, tendoane, ligamente, capsule articulare, oase, dentina, comnee, fascii, Colagenul tip IT formeaza fibre fine $i intra in structura cartilajului hialin gi elastic, a discurilor intervertebrale, a corpului vitros al ochiului. Colagenul tip II/ este asociat frecvent cu colagenul tip I si intra in structura fibrelor de reticulind, a stromei organelor limfoide, a vaselor si a organelor interne. Colagenul tip IV nu formeazi fibre. Se gaseste din abunden{4 in structura membranelor bazale. Cotagenul tip V este prezent in structura membranelor bazale ale celulelor musculare si vaselor de singe. Molecula de colagen, denumita si frepocolagen are lungimea de aproximativ 280 nm si grosimea de 1,5 nm. Ea este format din trei lanturi polipeptidice, diferite din punct de vedere al structurij chimice, denumite lanturi alfa, risucite helicoidal unul in jurul celuilalt ca firele intr-o frdnghie. Fiecare lant polipeptidic contine aproximativ 1050 de aminoacizi in secventa liniard. Dintre acestia, glicina reprezintd 33%, prolina 12%, iar hidroxiprolina 10%, astfel cA formula moleculara a colagenului este: (glicind-X-¥)333. In cantitAti mici se mai gisese gi alfi aminoacizi ca: tirozina, alanina, lizina, histidina, izoleucina. Trebuie mentionat cd molecula de colagen confine doi aminoacizi_ specifici, hidroxiprolina $i hidroxilizina, care nu se gasesc decat exceptional in alte proteine. Lipsesc doi aminoacizi importanti: triptofanul si cisteina. Sinteza moleculei de colagen este un proces specific ce se desfaisoara in principal in fibroblaste, condroblaste, osteoblaste, dar si in fibrele musculare netede, celulele reticulare, celulele Schwann, hepatocite, celulele endoteliale si chiar in celulele epiteliale. Sinteza Ianturilor de aminoacizi se desfisoara dup modelul obignuit al sintezelor proteice in lumenul reticulului endoplasmic rugos. Tot aici cele trei lanturi se asociaz, initial prin legituri de hidrogen, apoi prin legaturi covalente disulfidice, constituind un friplul helix caracteristic moleculei de colagen. Astfel constituiti, molecula de colagen este exocitati in mediul extracelular. Aici, sub influenfa unor factori locali (vitamina C, ioni de fier), are loc polimerizarea moleculelor de tropocolagen si realizarea microfibrilelor de colagen. Acestea au un diametru de 10-200 nm., lungimi variabile si o‘alternanta regulata de benzi clare si intunecate (striatii transversale) care se succed la intervale de 64 nm. Acest aspect -42-electronomicroscopic apare datoriti aranjarii moleculelor de colagen in structura microfibrilei. Acestea se polimerizeazi paralel si in scara intre ele, determinand astfel de-a lungul microfibrilei zone lacunare de 35 nm, ce alterneazi regulat cu zone de suprapunere. Zonele lacunare apar negre la microscopul electronic, deoarece au mai multi radicali liberi care leaga mai ugor colorantul. Microfibrilele se grupeazi formand fibrilele de colagen, groase de 0,2-0,5 microni. Legarea microfibrilelor intre ele se realizeaza la inceput prin legaturi necovalente, dar dupa realizarea definitiva a fibrilei apar legituri covalente transversale, puternice, ce stabilizeazi structura acesteia. Fibrilele de colagen se asociazi in numar diferit constituid fibrele de colagen. Fibrilele, dispuse in manunchiuri, sunt unite prin lanturi oligozaharidice bogate in hexoze, care dau reactie PAS-pozitiva fibrelor de colagen. Fibrele de colagen sunt cele mai raspandite fibre, fiind prezente in toate tesuturile conjunctive. Denumite si fibre conjunctive propriu-zise, pe preparatele proaspete au o culoare alba. Prin fierbere se transforma intr-o substanti gelatinoasa, foarte adeziva, de unde deriva si denumirea lor (gr. kolla=clei; gennan=a naste). Pe preparatele prelucrate histologic si colorate cu hematoxilind-eozind ele se coloreazi in roz,} Pentru a le evidentia electiv se utilizeazi coloratia tricromica Masson (albastru de anilina) care le coloreazd in, albastru, coloratia tricromicd Goldner-Szeckely (verde de lumina ) care le coloreazi in verde, coloratia tricromica van Gieson (picrofuxina) care le coloreazi in rosu. Examinate dupa colorare la microscopul fotonic fibrele de colagen apar ca benzi lungi, sinuoase, cilindrice, acidofile, striate longitudinal cu aspect de suvite de par, datorité orientirii aproximativ paralele a fibrilelor. Datorit acestei organizari relativ regulate, fibrele de colagen sunt birefringente in lumina polarizatd. Ele au un diametrul de 1-12 jm gi lungime variabila. Fibrele de colagen nu se ramificd si nu se anastomozeazi. Sunt inextensibile, flexibile, rezistente la tractiune, intrind in constituirea structurilor conjunctive care au functii mecanice: aponevroze, tendoane, fascii, ligamente, capsule, oase, cartilaje etc. Sunt rezistente a actiunea tripsinei, dar sunt digerate de pepsin’ si colagenaze (cliveaz molecula de colagen in cele trei lanturi componente ccea ce permite ulterior studiul biochimic al fiecdrui lant) in tesutul conjunctiv fibrele de colagen sunt degradate si refacute in mod continuu. Degradari intense ale colagenului apar in procese inflamatorii locale, mai ales in urma infectiilor bacteriene care elibereaza 0 cantitate sporita de colagenaze. Colagenazele sunt eliberate si de fibroblaste, leucocite polimorfonucleare, macrofage, celule sinoviale, celule epiteliale etc. Dupa degradare resturile moleculelor de colagen sunt captate si digerate de macrofagele locale. in acelagi timp ins& este stimulata si refacerea fibrelor de colagen de catre fibroblaste, astfel cd in conditii fiziologice exista un raport optim intre distrugerea si refacerea colagenului. Colagenul este frecvent implicat in procesele patologice, incepand cu procesele inflamatorii locale nespecifice si terminand cu colagenozele majore (lupusul eritematos, sclerodermia, poliartrita cronica evolutiva). iosinteza colagenull Fibrilogeneza colagena cuprinde dou etape: - etapa intracelulara, etapa extracelulara. Etapa intracelulara reprezinti procesul de proteinosintezi intracelulari la care participd nucleul, mitocondriile, ribozomii, ergastoplasma si complexul Golgi. Procesul -43-biologic incepe prin transcriptia mesajului genetic din genom pe molecule de ARN mesager care trec prin porii membranei nucleare in citoplasma. Urmeazi activarea aminoacizilor si transportul acestora de citre ARN-ul transportor la poliribozomii ergastoplasmici unde are loc traducerea mesajului genetic prin asamblarea aminoacizilor in lanturi polipeptidice. Lanturile astfel formate trec in lumenul ergastoplasmei unde se formeazi legituri covalente in interiorul fiecdrui lant si intre lanturi realizandu-se triplul helix al moleculei de procolagen, molecula care confine un numar mult mai mare de aminoacizi. Din cistemele ergastoplasmei, moleculele de procolagen trec in complexul golgian unde sunt impachetate in vezicule si exocitate in mediul extracelular. Etapa extracelularé incepe cu formarea moleculei de colagen prin indepartarea surplusului de aminoacizi din structura procolagenului de cétre unele enzime (procolagen- peptidaze), Dup’ aceasti transformare incepe polimerizarea moleculelor de colagen cu formarea microfibrilelor, fibrilelor gi, in final, a fibrelor de colagen. Un rol deosebit in formarea si mentinerea intégritatii fibrelor de colagen il au glicozaminoglicanii si vitamina C. Degradarea colagenului si reinnoirea lui se realizeaza in mod continuu, astfel cd dupa © anumiti perioada de timp, specifica fiecdrui organ, colagenul vechi poate fi inlocuit total de unul nou sintetizat. Acest proces se realizeaza atat in conditii fiziologice (remodelarea oaselor, involutia uterului post-partum) cat si patologice (vindecarea fracturilor si plagilor, colagenoze, cirozi hepatica etc.). Un indicator fidel al cresterii catabolismului colagenului este reprezentat de erestereaclimindni urinare a hidroxiprotine. ie 3.2. Fibrele elastice sunt fibre conjunctive care au capacitatea de a se alungi pani la 100%, dupa care isi revin la dimensiunile initiale. Etimologia cuvantului este greaca (elastes care se intinde). Denumite si fibre galbene datorita culorii si reftingentei lor pe preparatele proaspete, aceste fibre sunt mult mai subtiri decat cele colagene, avand diametrul de 0,5-1,5 ym. Sunt monofibrilare, fird stiatii transversale, lungi si ramificate; se pot anastomoza realizand in tesutul conjunctiy lax refele cu ochiuri mari si neregulate. Pe preparatele histologice colorate cu hematoxilin-cozini sau in coloratiile tricromice sunt cromofobe, dar se evidentiaza specific cu orceina in rogu-brun, cu rezorcin- fuxind (fuxilina Weigert) in rosu-aprins, sau cu aldehid-fuxind (Géméri) in negra. Examinate la microscopul electronic, fibrele elastice au un aspect heterogen, fiind formate dintr-un material amorf si o component microfibrilara cu diametrul de 10-12 nm. Componenta microfibrilara este reprezentaté un lant polipeptidic denumit elastind, o scleroproteina ce contine aproximativ aceiasi aminoacizi ca molecula de colagen, dar se gisesc in cantitéfi mai mari aminoacizii: prolina, glicina, valina, alanina, desmozina si izodesmozina. {n jurul acesteia se dispun microtubuli de glicoproteine. Elastina este produsi de aceleasi celule care sintetizeazd si fibrele de colagen: fibroblaste, fibre musculare netede, condroblaste, dar in evolutia ontogenetica fibrele elastice apar in fesuturi mult mai tarziu decat fibrele de colagen si anume in momentul in care fesutul respectiv a devenit functional. Aceste celule sintetizeazi si secret un precursor denumit Proelasting, cu greutatea moleculari de 70 000 daltoni. in mediul extracelular acesti precursori polimerizeaza i realizeaza fibrele elastice. Moleculele de elastina sunt sinuoase, de forme diferite, find legate intre ele prin numeroase punti necovalente slabe si rare punti covalente, care permit fibrelor elastice si se intinda si si revind far consum de energie. Confinutul in aminoacizi si glucide se modifica cu inaintarea in varsta, aparand in structura elastinei acizi grasi liberi care, alaturi de sdrurile de calciu, duc la degradarea functionala a acesteia.Elastina este insolubila in apa, alcool sau eter. De asemenea este rezistenti la fierbere, Ja extractia cu acizi sau baze diluate. Este hidrolizati de elastaza sucului pancreatic fiind rezistenta la actiunea celorlalte enzime digestive. Desi sunt raspandite in tot organismul, fibrele elastice se gisesc in special in acele fesuturi gi organe care suferé modificdri dimensionale: tunica medie a vaselor sanguine de la baza cordului, pkiman, derm, tesutul conjunctiv lax, cartilajele elastice (epiglotd, pavilionul urechii) etc. Fibrele oxitalanice sunt © varietate de fibre elastice mai groase, mai rigide mai neuniforme, mai elastice si foarte rezistente la hidroliza acida. Aceste fibre sunt rezisente si la actiunea elasfazei. Ele se pot colora cu colorantii specifici fibrelor elastice (orceina, fuxina) numai dupa tratarea esuturilor cu acid peracetic, acid permanganic sau performic. Nu se coloreaza nici daca tesuturile au fost supuse digestiei cu lizozim, betaglucuronidaza sau hialuronidaza, ceea ce demonstreaz natura proteica si mucopolizaharidica a lor. Descrise pentru prima dati de Fullmer si Lillie in 1958, fibrele oxitalanice sunt considerate Ja ora actual ca elemente preelastice sau ca fibre intermediare de organizare macromoleculard intre fibrele de colagen si elastice. Se gisesc repartizate in anumite fesuturi a caror elasticitate nu este prea solicitata: Jigamente dentare, gingii, tendoane, tesuturi mucoide. in procesele inflamatorii sau tumorale ale parodontiului, ca si in procesele de regenerare, se constata o crestere locala a fibrelor oxitalanice. . 3.3. Fibrele de reticulind. Denumirea de fibre de reticulina (de etimologie latin: reticulum = refea) este utilizata de histologi pentru a defini structurile fibrilare prezente in majoritatea tesuturilor conjunctive, de aspect monofibrilar, cu multiple ramificatii si anastomoze, organizate in retea, evidentiate electiv prin metode de impregnare argentici in microscopia fotonici aceste fibre apar mai scurte decat fibrele de colagen sau elastice gi mult mai subtiri, avand un diametru de 0,5 - 1 um. Calibrul lor este variabil ‘deoarece prezint nodozititi de-a lungul fibrei, mai ales acolo unde ele se ramificd. Nu se organizeaz in fascicule. Prin ramificatii si anastomoze realizeazd o retea tridimensionala evidenta in stroma organelor hemolimfopoietice (maduvi osoasi rosie, splind, ganglioni limfatici etc.). Uneori se dispun sub formi de lamele participind la structuralizarea membranelor bazale ale epiteliilor de acoperire. Se gisesc de asemenea in cantitate mare in stroma hepatica, a vilozitatilor intestinale, rinichiului, in jurul adenomerelor glandulare, a capilarelor, a fibrelor musculare striate si netede, a filetelor nervoase si a capilarelor. Studii moderne de biochimie si de microscopie electronic au evidentiat faptul cd fibrele de reticulind au o structuri apropiati de cea a colagenului. Ele contin fibrile de colagen fip IH groase de 45 nm, cu acceasi periodicitate de 64 nm ca si fibra de colagen, dar au un “Procent mai ridicat de hexoze (6-12%) fata de fibrilele de colagen tip I. De asemenea contin si alte tipuri de molecule de colagen, glicoproteine si proteoglicani. Caracterele lor structurale permit modificari de volum ale organelor in timpul functionarii lor. Fibrele de reticulina find prezente in numar mare in conjunctivul embrionar gsi in fesutul de granulatie au fost considerate ca un colagen imatur (de unde si denumirea de fibre precolagene), dar la ora actuala sunt considerate ca entitati separate, cu structura si functie caracteristice. Sunt sintetizate de aceleasi celule ca gi fibrele de colagen gi elastice, dar in mod deosebit de catre fibroblaste. Fibrele de reticulina nu se pot evidentia prin colorafiile uzuale (hematoxilina - eozina, tricromice), dar dau reactie PAS-pozitiva datorita continutului ridicat in glicoproteine. Se coloreazi in negru prin metodele de impregnare argentic’ Géméri, Bielschowsky (sunt argirofile). aseVARIETATI ALE TESUTULUI CONJUNCTIV Prezente in toate organele, fesuturile conjunctive se gasesc sub diverse forme in functie de predominanta unui component sau a altuia (celule, fibre sau substanti fundamentala). Prezenta sub o forma sau alta reprezinti adaptari morfofunctionale ale fesutului conjunctiv la activitatea organului din structura cdruia face parte. Tesuturile conjunctive cu substanji fundamental moale, denumite si fesuturi conjunctive propriu-zise, constituie un grup foarte heterogen, motiv pentru care la ora actual’ exist mai multe clasificdri ale acestora. Redim in continuare una din cele mai utilizate si mai_ didactice clasificari ale tesuturilor conjunctive propriu-zise. Se deosebesc: ~ tesuturi conjunctive tinere; - fesuturi conjunctive adulte. 1, Tesuturile conjunctive tinere Sunt mai putin evoluate, apar in primele stadii ale evolutiei ontogenetice sau in cadrul proceselor reparatorii, Aceste sunt reprezentate de: - tesutul mezenchimatos; - tesutul gelatinos; - esutul de granulatie. 1.1, Tesutul mezenchimatos, denumit curent mezenchim sau tesut mezenchimal, este cel mai rispindit fesut la embrion si in primele luni de viatd ale fitului, El separa si, in acelasi timp uneste primordiile organelor in dezvoltare avand rol de sustinere si trofic pentru acestea, Este format din celule mezenchimale, celule cu aspect stelat, cu multiple prelungiri, care se anastomozeazi gi realizeazi o refea in ochiurile careia se giseste substantd fundamentala aproape lichida. Fibrele conjunctive sunt absente. in cursul evolutiei ontogenetice, in raport cu solicitirile locale, celulele mezenchimale incep si se diferentieze generind toate celulele fesutului conjunctiv sau alte celule si incepe procesul de fibrilogenezi. Astfel, prin maturare, fesutul mezenchimatos se transforma treptat in tesut conjunctiv lax. 1.2. Tesutul gelatinos sau_mucos se giseste din abundentd la embrion gi fat. Este format dintr-un numar redus de celule mezenchimale, reticulare si fibroblaste care elaboreazi © substanti fundamental abundenti cu aspect de gel, PAS pozitiva, bogati in glicozaminoglicani (in special acid hialuronic). in substanta fundamental se giseste o tram find de fibre de colagen. Aceasti varietate de tesut conjunctiv se giseste in cordonul ombilical (gelatina Ini Warthon), in ligamentu! spiral din urechea interna si in pulpa coronard a dintelui, unde fibrele de colagen sunt bine reprezentate si organizate in fascicule gi in corpul vitros unde colagenul formeaza fibrile rectilinii, neanastomozate. in conditii patologice se intalneste in structura papiloamelor sau mixoamelor. ’ 1.3, Tesutul de granulatie este format din ansamblul mugurilor conjunctivo - vasculari care apar in_stadile initiale ale procesului de cicatrizare a plagilor. Este un tesut -46-bogat in celule conjunctive tinere, in special celule reticulare gi fibroblaste, dar si celule migrate din circulatia sanguina: macrofage, limfocite, plasmocite si granulocite. Substanta fundamentalé este abundenta si aproape lichida. Fibrele conjunctive sunt reprezentate de fibre colagene fine cu dispunere dezordonati. Ceea ce caracterizeazd acest fesut este prezenta a numeroase capilare sanguine de neoformatie, cu endoteliul turgescent format din angioblaste, cu un indice mitotic foarte ridicat, Prin maturare structural si functionali acest fesut va evolua spre un fesut conjunctiv dens, bogat in fibre colagene. 2. Tesuturile conjunctive mature Constituie un ansamblu de fesuturi conjunctive care se gisesc in organismul uman din viata extrauterind gi reprezinti adaptiri morfologice si functionale ale acelorasi elemente structurale de baz la functia organului din care fac parte. Acestea se clasifica in: - tesut conjunctiv lax; - fesuturi conjunctive dense. N 2.1, Tesutul conjunctiy lax Este cel mai raspandit dintre toate varietitile de fesuturi conjunctive ocupnd toate locurile libere dintre si din organe. Este format din celule, fibre conjunctive, substantia fundamentala, vase sanguine si limfatice. Dintre celulele conjunctive domina fibrocitele, alituri de care se gasesc in numar redus macrofage, limfocite, plasmocite, mastocite etc. Dintre fibre, cele mai bine reprezentate sunt cele colagene care au un diametru redus $i numai rareori formeazi fascicule. Ele formeazi o impaslire fra o anumitd orientare. Printre fibrele de colagen se gasesc fibre elastice si de reticulina, ultimele fiind dominante in fesutul lax al corionului digestiv. Substanta fundamentala este bogata. gelatinoasd sau semilichida. Vascozitatea ei este dependenta de continutul in glicozaminoglicani si de gradul de polimerizare al acestora. ‘Tesutul conjunctiv lax intra in constitutia corionului digestiv, respirator si genital. Datorité prezentei in numér mare a celulelor sistemului imunitar (limfocite, plasmocite, macrofage) corionul digestiv si respirator sunt considerate corioane de apirare, iar corionul endometrial se numeste corion citogen sau metabolic, datoriti faptului cA celulele sale au capacitatea de a elabora si acumula substante embriotrofice. Corionul vezicii urinare este bogat in fibre colagene dispuse neordonat, motiv pentru care se mai numeste si corion de rezistenti. Tesutul conjunctiv lax se mai gaseste in submucoasa tubului digestiv, in structura dermului papilar si a hipodermului, in constitutia leptomeningelui si a coroidei. insoteste nervii, vasele sanguine si limfatice, in jurul cdrora formeaza teci fine; formeaza tesutul conjunctiv interstitial din glande si din diverse organe, ete. Tesutul conjunctiv lax are functii numeroase si important ecanicé (sustine tesuturi sau organe, amortizeazi diverse socuri mecanice, permite unele migcri_ prin glicozaminoglicanii continufi), troficd (pentru epiteliile de acoperire sau glandulare datorita vascularizatiei abundente), de apdrare (prin celulele sistemului imunitar), favorizeazaé cicatrizarea plagilor find sediul tesutului de granulatie. -47-2.2, Tesuturile conjunctive dense Se dezvolta sub actiunea unor factori locali si generali, genetici sau metabolici si sub actiunea unor forte mecanice ce se exercitd asupra fesuturilor conjunctive tinere. Se pot prezenta ca: - fesuturi conjunctive dense bogate in celule; - fesuturi conjunctive dense bogate in fibre. 2.2.1. Tesuturile conjunctive dense bogate in celule Sunt reprezentate de: ~ fesutul adipos - corionul citogen, - tesutul veziculo-fibros. 2, Tesutul_adipos (lat. adeps = gritsime) se caracterizeazi prin prezenta abundenta a celulelor adipoase, matricea intercelulara, reprezentati de substanta fundamental si fibre conjunctive, fiind foarte redusa. Tesutul adipos, desi este rispandit in aproape toate organele, este considerat un mare organ, deoarece la oamenii normoponderali reprezinti 15-20% din greutate corpului, in timp ce la obezi reprezint’ intre 20-25%. Mult timp a fost considerat un tesut inert din punct de vedere metabolic. La ora actuali este considerat cel mai mare rezervor energetic al organismului, fiindcd poate stoca cantititi crescute de lipide a cdror ardere elibereazi 9,3 keal/g,, in timp ce hidratii de carbon elibereazé numai 4,1 keal/g. Pentru a raspunde solicitarilor organismului, fesutul adipos este supus unui turnover continuu sub control endocrin si nervos. Tesutul adipos fiind bine vascularizat si avand nu numai volum mare ci si suprafata mare, schimburile metabolice dintre adipocite si mediul intern se realizeazi rapid. Se cunosc doui tipuri de tesuturi adipoase cu localizare, structura si patologie diferita: - fesutul adipos unilocular sau galben; - fesutul adipos multilocular sau brun. Tesutul adipos unilocular sau galben este varietatea cea mai rispanditi de tesut adipos, fiind format din celule sferice sau poligonale, cu diametrul de 50-150 pm care contin o singura picdtura de lipide de mari dimensiuni, dispusa central, iar nucleul si citoplasma sunt impinse la periferie. in citoplasmi se gisesc mitocondrii, cisterne ale reticulului endoplasmic Tugos, complex Golgi, poliribozomi liberi, microtubuli si numeroase vezicule de pinocitoza Poartd numele de tesut adipos galben datorita culorii macroscopice pe care o prezinti grasimea proaspiti. in jurul adipocitelor existd fibre fine de reticulind care formeaza o retea anastomotica cu functie de membrana bazali. in spatiul extracelular se mai gisesc fibre colagene si elastice fine, macrofage, fibrocite si mastocite. Adipocitele se gisesc izolate, dar cel mai adesea se grupeazi formand lobuli adiposi, separati de travee de fibre conjunctive colagene. in cadrul unui lobul, adipocitele se dispun de- a lungul capilarelor sanguine, pozitie care le favorizeazi schimburile de substanfe cu mediul intern. Traveele conjunctive reprezinti un fel de strom conjunctivo-vasculard, deoarece constituie calea prin care patrund si se ramificd in fesut vasele de singe si terminatiile nervoase. De asemenea, are rol de suport pentru lobulii adiposi. Tesutul adipos este bogat vascularizat si inervat. Raportul dintre volumul vaselor sanguine gi cel al adipocitelor este mai mare decat raportul similar din muschii striati, ceea ce demonstreaza importanfa acestui fesut in metabolismul energetic al organismului. Adipocitele uniloculare se dezvolté din celulele mezenchimale incepand din saptimana a XXX-a de viafd intrauterina. Acestea, acumuland picaturi de lipide se transforma - 48 -in lipoblaste, celule asemanatoare ca forma fibroblastelor. Prin fuziunea veziculelor de lipide citoplasmatice rezulté preadipocitele si apoi adipocitele mature. Dupa nastere, adipocitele continua si se formeze pe seama celulelor mezenchimale nediferentiate situate perivascular. Dezvoltarea lor tine de factori alimentari, hormonali, sex, varsté, factori genetici. Tesutul adipos unilocular se gaseste in hipodermul pielii unde constituie paniculul adipos, in epiplon si mezenter, in axili, mediastin, in spatiile retroperitoneal si inghinal precum gi in jurul unor organe: rinichi, ochi, suprarenald, tiroida, ganglioni limfatici etc. In stari de inanitie prelungita, prin eliberarea lipidelor in celuli apare un material mucilaginos, adipocitele pastrandu-si individualitatea, fard a se transforma in fibroblaste ca alte tipuri de celule conjunctive. in obezitate se produce o acumulare excesiva de lipide in adipocite (in obezitatea hipertroficd) sau o crestere a numirului de adipocite (in obezitatea hiperplastica). Lipidele acumulate in celulele adipoase sunt reprezentate in principal de trigliceride (esteri ai glicerolului cu acizii grasi). Acestea au origine alimentara, absorbindu-se la nivelul intestinului subtire sub forma de acizi grasi liberi si glicerol, dar pot fi sintetizate si in ficat si transportate in fesutul adipos sub forma de lipoproteine cu densitate foarte micd (VLDL). La nivelul plasmalemei adipocitare, sub actiunea lipoprotein-lipazei sunt eliberati acizii grasi liberi care patrund in citoplasma. Aici, acizii grasi se combina cu glicerol-fosfatul (un produs intermediar al metabolismului glucidic) resintetizdnd trigliceridele. Lipidele stocate sunt eliberate la nevoie in singe sub forma de acizi grasi si glicerol prin actiunea unei lipaze adipocitare, sub influenta mecanisme neuroumorale. Este cunoscut de mult timp faptul ca lipaza este o enzima hormono-sensibild. Ea este activati de adenilat- ciclazd, stimulata la randul ei de noradrenalina. Noradrenalina este sintetizata si eliberaté de neuronii simpatici postganglionari care prezintd multiple terminatii butonate in tesutul adipos. ‘Tesutul adipos indeplineste urmatoarele functii: - de depozit al griisimilor, - protectie mecanica - izolator termic. Tesutul adipos multilocular sau brun. Este format din celule adipoase de culoare bruni, care confin in citoplasma mai multe picituri de lipide de diverse dimensiuni, delimitate de o membrana proprie apartinand reticulului endoplasmic. Picaturile de lipide nu fuzioneaza niciodata intr-o vacuola unica. Aceste celule au forma usor rotunjita sau poligonald, luind uneori un aspect epiteloid. Nucleul este sferic, situat central, normocrom si nucleolat. In citoplasma se gisesc numeroase organite. Mitocondriile sunt abundente, alungite, cu creste inteme de aspect lamelar. Ele contin lipocromi, substante care dau culoarea brund celulei. in tehnica histologic a includerii la parafina, prin dizolvarea lipidelor citoplasmatice celulele iau un aspect spongios. Celulele primesc direct inervatie simpatica. Se formeaza din celulele mezenchimale in viata intrauterina, astfel ca dupa nastere nu se mai formeaza noi celule. Tesutul adipos multilocular este mai putin dezvoltat decat cel unilocular. Este format din grimezi de celule, printre care se giseste tesut conjunctiv lax bine vascularizat si chiar adipocite multiloculare. La fit se giseste dispus latero-cervical, retroperitoneal, intercostal, perirenal. La adult se giseste impreuna cu fesutul adipos multilocular in bula lui Bichat, grasimea perirenala, perisuprarenald, perigenitald, interscapulovertebral, in epiplon ete. Functia principala a fesutului adipos brun este aceea de termogeneza, protejand organismul impotriva frigului, La animalele care hiberneaza se gaseste in cantitati mari, motiv pentru care se mai numeste si hibernum, -49-2.2.1.2. Corionul citogen. Corionul reprezintd tesutul conjunctiv situat sub un epiteliu de acoperire. El are in principal functie trofica si de sustinere pentru epiteliu. Epiteliul de acoperire impreuna cu corionul subiacent formeazii o mucoasi. Corionul citogen este corionul mucoasei uterine. Acesta se caracterizeazi prin prezen{a unui numér crescut de celule de tip fibroblastic capabile de a acumula substante embriotrofice, in timp ce substanta fundamentala si fibrele conjunctive sunt slab reprezentate. Aceste celule isi schimba aspectul in concordanta cu ciclul utero-ovarian. Astfel, in prima parte a acestui ciclu, imediat dup menstruatie, sub influenta hormonilor hipofizari si ovarieni, celulele conjunctive se multiplicd activ contribuind la refacerea integritatii structurale a endometrului. in partea a doua a aceluiasi ciclu, celulele conjunctive isi reduc ritmul mitotic si sintetizeazi substante embriotrofice. Pe misuri ce sintetizeaz substantele nutritive necesare viitorului embrion, celulele corionului devin mai voluminoase si globuloase prin retractia prelungirilor, Iuand un aspect epiteloid. Aceste celule sunt denumite celule deciduale. Ele vor forma sub epiteliul de acoperire al endometrului o patura celulara densa, denumiti zona compacta in care va avea loc nidatia oului, iar in profunzimea endometrului celulele deciduale capita un aspect spongios prin acumulare de glicozaminoglicani, formand zona spongioasé. Modificirile celulelor din corionul endometrial fac parte din modificarile morfofiziologice ciclice ale tractului genital feminin. c= \ 2.2.2.3. Tesutul conjunctiv veziculo-fibros este o varietate de tesut conjunctiv care face trecerea de la {esuturile conjunctive dense spre tesuturile conjunctive dure, de tipul tesutului cartilaginos. Este alcatuit din celule turgide cu citoplasma clara, de aspect gelatinos, cu nucleul turtit impins la periferie. intre celule se gisesc fibre conjunctive si putina substanta fundamental. Acest fesut are o functie dominant mecanica, fiind intalnit in zonele de alunecare a tendoanelor si nervilor, la nivelul oaselor sesamoide sau in coarda dorsala. 2.2.2. Tesuturile conjunctive dense bogate in fibre Sunt {esuturi adaptate unor solicitari mecanice. Ele sunt formate predominant din fibre conjunctive printre care se identifica rare celule de tip fibroblastic, care asigura tum-overul fibrilar, si substanta fundamentala. Exist mai multe varietiti de tesuturi conjunctive dense: - fesuturi conjunctive dense bogate in fibre colagene, - fesuturi conjunctive dense bogate in fibre elastice, ~ fesuturi conjunctive dense bogate in fibre de reticulina. 2.2.2.1 Tesuturile conjunctive dense bogate in fibre colagene Sunt reprezentate de: - fesutul conjunctiv dens neordonat; La, ~ fesutul conjunctiv dens ordonat. ‘7° «> Tesutul_conjunctiv dens neordonat este format preponderent din fibre colagene groase, aranjate cel mai frecvent in fascicule, fard o orientare preferentiala. Fibrele alcdituiesc © refea spatial in ochiurile cireia se gisesc celule conjunctive de tip fibrocitar si substanti fundamentala. Fibrele elastice si de reticulind sunt mai slab reprezentate. Acest tip de tesut prezinti flexibilitate si rezistenti mecanicd. Se giseste in structura dermului, in structura unor membrane si in corionul mucoasei gingivale. Dermut sau corionul pielii prezinté dou zone distincte morfologic si anume: - dermul superficial sau papilar, -50-- dermul profund sau reticular (dermul propriu-zis). fn dermul superficial fibrele colagene sunt mai subtiri, orientate plexiform si dispuse intr-o maniera mai laxa. Fibrele clastice sunt de asemenea subfiri, orientate preponderent ascendent spre membrana bazala, pe care se inser arborescent. Ele se impletesc cu cele colagene formand 0 structura foarte elastica. Fibrele de reticulina sunt reduse cantitativ, prezenta lor fiind semnalata in apropierea membranei bazale sau in peretele vaselor de sange. Substanta fundamental’ este abundenté, apropiind dermul papilar de fesutul conjunctiv lax. In substanta fundamentald se gisesc numeroase celule locale (fibrocite, mastocite, macrofage) si celule migrate din singe. Dermul profund sau dermul propriu-zis este mult mai dezvoltat reprezentand 4/5 din grosimea totala a dermului. Acesta este format din fibre colagene groase, dispuse in fascicule voluminoase care se impletesc strans, tinzand a se orienta paralel cu suprafata pielii. Din aceasti cauzi dermul profund este considerat ca un tesut conjunctiv dens semiordonat sau semimodelat. Fibrele elastice sunt mai groase decat in dermul superficial si au acelasi mod de a se dispune ca si fibrele colagene. Printre fibre se afl putina substanta fundamentalA si rare celule ‘conjunctive. Membranele conjunctive numite de unii autori tesuturi conjunctive sero- membranoase, formeazi scheletul conjunctiv al seroaselor (pleura, pericard, peritoneu). Acest fesut este format din fibre colagene ce tind a se dispune in planuri paralele. Printre acestea se giscste putind substanté fundamental, putine fibre elastice si fibrocite. Din el se desprind fibre sau fascicule de fibre colagene ce se continua cu fesutul conjunctiv interstitial al cordului, pulmonului sau al organelor abdominale. Spre lumenul cavitdtii aceasta structura membranard este tapetat de un mezoteliu. Functia principala a acestui tesut este de a favoriza alunecarea gi migcarea organelor interne. .»> Tesutul conjunctiv dens ordonat contine fibre de colagen abundente, asociate in fascicule sau lame, orientate ordonat dupa un plan determinat de fortele mecanice ce se exerciti asupra organului din care fac parte. Printre fibrele colagene exist’ putina substanti fundamentala si celule conjunctive. Vascularizatia acestui tesut este foarte siraci. Acest fesut este adaptat la solicitari mecanice puternice. ‘Tesutul conjunctiv dens ordonat se giseste in structura tendoanelor, aponevrozelor, ligamentelor, capsulelor unor organe, tesutului propriu comean, scleroticii, durei-mater etc. Tendonul este structura alungita, inextensibila, cilindrica, de culoare alba ce face legitura intre capatul unui muschi striat si o pies osoasa. In structura sa fibrele de colagen sunt groase, voluminoase, paralele, dispuse intr-o singurd directie, determinat de forfa mecanica. Intre fibre se gisesc tenocite (fibrocite metaplaziate) care asiguri tum-overul fibrelor de colagen si sintetizeazi substanta fundamentala. Acestea sunt celule turtite, cu prelungiri de aspect membraniform, asezate in siraguri printre fibrele colagene (care le preseaza si amprenteaza). Fibrele de colagen se asociazi in fascicule primare, secundare si terfiare. Intre fascicule exista o cantitate redusd de tesut conjunctiv lax denumit peritenoniu intern, care confine vase de singe, filete nervoase si pufina substantd fundamental. Toate fibrele colagene dintr-un tendon sunt invelite intr-o atmosferi de tesut conjunctiv lax cu numeroase fibre elastice, vase de singe si limfatice, terminatii nervoase libere si incapsulate ce formeazi peritenoniul extern, -51-Fibrele tendinoase se ancoreaza cu un capit pe sarcolema fibrelor musculare striate, iar cu capatul opus se ancoreazA in tesutul osos prin fibrele Scharpey. Ele se hranese prin difuziune si au un metabolism redus. Totusi, in urma unor agresiuni ce afecteaza integritatea structurala a tendonului, acesta se poate reface si se poate chiar grefa Aponevroza este structura densi, membraniformé, care inveleste muschiul scheletic la exterior. Ea este formatd din fibre colagene dispuse in planuri paralele, suprapuse, ca filele unei carfi. intr-un plan fibrele colagene sunt dispuse ordonat, in acelasi sens, dar diferit ca orientare fata de fibrele planului subjacent sau supraiacent. intre aceste planuri exista fibre colagene de sutura care leagi planurile intr-o structurd densi, unica. Tot aici se gisese rare fibrocite si pufina substanti fundamentala, Grosimea aponevrozei difera de la un muschi Ia altul. Tesutul propriu cornean este format din fibre colagene dispuse in 40-50 de planuri. in interiorul unui plan fibrele sunt asezate paralel, dar cu directie diferita fata de planurile invecinate. intre planuri se gisesc fibre de colagen ce jonctioneazi planurile, fibrocite turtite si substanta fundamentald bogat in keratansulfat. col? 2.2.2.2. Tesutul conjunctiv dens bogat in fibre elastice Este format preponderent din fibre elastice. Printre acestea se gisesc fibre de colagen sau reticulina fine, celule conjunctive si substanta fundamentala in cantitate redusa. Dupa aspectul morfologic se descriu dou tipuri de fesut elastic: - tesut elastic neordonat, ~ fesut elastic lamelar. Tesutul elastic neordonat se giseste in structura stromei pulmonare, in corzile vocale inferioare, in ligamentele intervertebrale, in ligamentul suspensor al penisului, in derm etc. Este format din fibre elastice subtiri dispuse in diferite directii, in fanctie de actiunea factorilor mecanici ce actioneaz asupra fesutului sau organului din care fac parte. Tesutul elastic lamelar se giseste in tunica medie a vaselor mari de la baza cordului si in limitantele elastice din peretele vaselor sanguine de tip muscular. Reprezintii aproximativ 34% din greutatea uscata a peretelui aortic. in aceste structuri, fibrele elastice se dispun in lamele concentrice, ondulate, groase. De la o lami la alta trec fibre elastice de imprumut. Printre fibrele clastice se gisesc numeroase fibre colagene subfiri, fibrocite, fibre musculare netede si putind substanta fundamentala. s-/- 2.2.2.3, Tesutul conjunctiv dens bogat in fibre de reticulin Se prezint& sub doua aspecte morfologice: - tesut reticular lamelar, - fesut reticular spongios. Tesutul reticular lamelar se gaseste in structura membranelor bazale ale epiteliilor de acoperire, in glandilema, sarcolema, nevrilema etc. Este format din fibre fine de reticulina care se impletesc si se dispun intr-un singur plan. Tesutul reticular spongios, denumit $i fesut reticular propriu-zis, este format din fibre de reticulina anastomozate, dispuse in toate sensurile. impreuna cu celulele reticulare si fibroblastele formeazi o refea tridimensional’, constituind stroma citofibrilara specific’ a organclor hemolimfopoietice. Printre fibrele de reticulind se afla si fibre colagene si substanti fandamentalé.TESUTUL CARTILAGINOS Tesutul cartilaginos este 0 forma particular’ de jesut conjunctiv care, datorita consistenfei ferme a matricei extracelulare, poate suporta actiuni mecanice puternice si permanente fiind considerat din acest punct de vedere un tesut de rezistentd. in evolutia sa ontogenetic’, tesutul cartilaginos se dezvolti de timpuriu din mezenchimul embrionar. Astfel, la embrionul de 5-6 siptaméni, in anumite zone determinate genetic, celulele mezenchimale isi retracta prelungirile luand o forma rotunda sau ovalara. Prin multipliciri rapide ele formeazi aglomerari celulare care se vor diferentia in condroblaste. Condroblastele sunt celule tinere cu citoplasma abundenta, bazofili, bogata in organite citoplasmatice implicate in sintezele proteice (ribozomi, poliribozomi, reticul endoplasmic rugos, aparat Golgi). Nucleul lor este voluminos, hipocrom i nucleolat. Ele sintetizeazi matricea conjunctiva specifici fesutului cartilaginos, formand insule celulare delimitate la periferie de o diferentiere a fesutului conjunctiv, denumit pericondru, care le asigura nutritia. Postnatal dezvoltarea piesclor cartilaginoase se face pe seama fibroblastelor de la nivelul pericondrului care se transforma progresiv in condroblaste si pe seama condroblastelor preexistente care se multiplica prin diviziuni mitotice. Condrocitele, celulele mature ale cartilajului, prezintA rare diviziuni mitotice, dar in anumite conditii care solicita cartilajul, ele se transforma in condroblaste participand la refacerea piesci cartilaginoase Procesele de condrogenezi se reduc pe masurd ce organismul imbatraneste, astfel cd Ja persoanele in varsta, fracturarea unei piese cartilaginoase este urmatd de procese reparatorii limitate, refacerea cartilajului constind in aparitia unui fesut conjunctiv dens, fibros care reface solutia de continuitate. in urma unor traumatisme mecanice repetate sau a unor infectii cronice, unele fibrocite din tesutul conjunctiv adult se pot metaplazia, transformandu-se in condroblaste. Se pot forma insule de cartilaj hialin la nivelul amigdalelor palatine, la nivelul regiunii fesiere (dupa unele tratamente parenterale), la nivelul membrelor etc. Tesutul cartilaginos este bine reprezentat la embrion unde formeaza aproape in intregime scheletul acestuia, pe cand la adult se gaseste intr-o proportie mult mai mica in structura scheletului (cartilajele articulare, costale, discurile intervertebrale, meniscuri articulare etc). De asemenea, tesutul cartilaginos formeazi piese cartilaginoase in structura unor organe (nas, laringe, trahee, bronhii, pavilionul urechii etc). 1. Structura histologic’ a tesutului cartilaginos Ca orice tesut conjunctiv, fesutul cartilaginos este format din: - celule cartilaginoase (condrocite, condroblaste); - matrice intercelulardi, formata la randul ei din - fibre conjunctive; ~ substanta fundamentala. -53-Ca o consecinta a diferentierii functionale, in organismul adult exist trei varietati de fesut cartilaginos, care difera intre ele prin aspectul histologic, compozitia biochimicd a matricei extracclulare si rezistenta mecanica. Acestea sunt: - cartilajul hialin; - cartilajul elastic; - cartilajul fibros sau fibrocartitajul. 2. Cartilajul hialin : Este varietatea cea mai raspandita dintre cele trei tipuri de fesut cartilaginos. in viata intrauterind formeaza temporar scheletul embrionului, fiind apoi inlocuit treptat de tesutul osos. La adult se giseste in structura articulatiilor mobile, formand cartilajele articulare ce tapeteaza capctele epifizelor osoase, a cartilajelor de crestere ale oaselor pani la varsta de 20- 25 ani, a cartilajelor costale, a cartilajelor aparatului respirator (nazale, laringiene, traheale, brongice), etc. Pe preparatele proaspete este semitransparent si are o culoare alba-albastruie, stralucitoare. Piesele cartilaginoase sunt compacte, dure $i elastice. Din punct de vedere morfologic, cartilajul hialin este format din celule cartilaginoase (condroblaste, condrocite), fibre conjunctive si substanta fundamentala. 2.1. Condroblastele si condrocitele Condroblastele sunt celulele cartilaginoase tinere, de dimensiuni mai mici, care prezinta o citoplasma ugor bazofild, datorita faptului cd au o morfoplasma abundenta. Prezenta unor cantitati importante de organite celulare denoti o activitate metabolicd de sintezd si mitoticé mare. Nucleul celulelor este rotund, hipocrom, situat central, cu nucleoli evidenti. Condroblastele sunt capabile de diviziuni multiple intr-un timp relativ scurt, Condrocitele, celulele cartilaginoase mature, au o activitate metabolicd mai mica. Activitatea mitoticd este redusi, fiind considerate celule cartilaginoase in repaus functional. Totusi, in anumite condifii se pot transforma in condroblate, care se multiplica activ. Condrocitele sunt celule de forma rotunda, ovalara sau eliptica in functie de stadiul lor de diferentiere. Ele au un diametru de 10 - 40 um. Condrocitele periferice, din imediata apropiere a pericondrului, au in general un volum mai mic si o forma elipticd, fiind dispuse cu axul lung paralel cu suprafata pericondrului, deoarece ele se formeaz din patura condrogena a acestuia. Uneori, datoritd deshidratarii accentuate produsa de unii fixatori sau reactivi chimici utilizafi in tehnicile histologice, celulele cartilaginoase iau o forma stelat. Condrocitele sunt localizate in niste cdmarute sau lacune ale substantei fundamentale denumite condroplaste. Fiecare condroplast contine o celulé sau un grup de celule cartilaginoase. Aceste grupari de condrocite au forme si dimensiuni variabile si, datorita faptului c& rezultd din diviziunile repetate ale aceluiasi condroblast, poarti numele de grupe sau serii izogene. Atunci cand condroplastul confine un singur condrocit, celula are o forma rotunda sau ovalari. Cand condroplastul contine un grup izogen, datoriti presiunilor reciproce, condrocitele iau forme poliedrice. Dupi aspectul histologic grupele izogene se clasificd in: - grupe izogene axiale sau seriate, formate din 2-6 condrocite asezate liniar intr-un condroplast alungit, ca monedele intr-un fisic; - grupe izogene coronare sau circulare, formate din condrocite dispuse radiar sau in "cadran de ceasornic" intr-un condroplast sferic sau ovalar. -54-Condrocitele au citoplasma clari sau usor acidofilé. Datoriti continutului crescut in apa si glicozaminoglicani, care nu se coloreazi in tehnicile histologice uzuale, s-a spus despre condrocit cA are un aspect turgid. Colorafiile PAS sau PAS-hematoxilina evidentiazi caracterul PAS-pozitiv al citoplasmei celulelor cartilaginoase, demonstrand astfel prezenta glicozaminoglicanilor in citoplasma lor. Studi de microscopie electronic au aritat ci citoplasma condrocitelor confine o morfoplasma bogat. Reticulul endoplasmic rugos si complexul Golgi sunt foarte bine dezvoltate, celula avand 0 activitate de sintez& crescuta. in citoplasma se mai gisesc numerosi lizozomi, ribozomi liberi, mitocondrii si numeroase microfilamente. Tot in citoplasmi s-a mai evidentiat prezenta unor incluziuni de glicogen si lipide care constituie rezervele energetice ale celulei in fazele de activitate intensa. Nucleul condrocitelor este mare, hipocrom, rotund sau ovalar, nucleolat, dispus central sau ugor excentric. intre plasmalema condrocitelor si peretele condroplastului exist un spatiu ultrafin, evident doar la microscopul electronic sau in microscopia fotonicd dupa retractia produsa de unii fixatori asupra celulei cartilaginoase, care permite schimburile de substante nutritive dintre celuld si matricea intercelulara, Condrocitele sintetizeazi_ clementele biochimice ale matricei_extracelulare: glicozaminoglicani, colagen, proteoglicani, condronectina. 2.2, Fibrele conjunctive in cartilajul hialin se gasesc fibre de colagen dispuse cel mai adesea in form de evantai printre condrocite. Orientarea generala a fibrelor de colagen depinde de forfele mecanice care actioneazi asupra cartilajului La suprafata cartilajului, atat in pericondru cat si in zona imediat subiacenté, fibrele sunt mai groase, organizate in fascicule, orientate paralel cu suprafata, pe cénd in profunzimea cartilajului ele sunt mai subtiri si orientate in toate directiile. In jurul condrocitelor fibrele de colagen sunt mai subfiri, formand o retea ce inconjoara condrocitul izolat sau grupul izogen. Fibrele de colagen ajung sa reprezinte, in unele piese cartilaginoase, pana la 50% din greutatea acestora. Ele se observa greu in microscopia fotonica datoriti diametrului redus si a indicelui lor de refractie identic cu cel al substanfei fundamentale. Pot fi evidentiate si studiate numai dup’ digestia substanfei fundamentale cu tripsind sau dupa tratarea cartilajului cu solufii saline concentrate. Privite 1a microscopul electronic, fibrele de colagen din cartilajul hialin sunt formate din subunitati fibrilare cu un diametru de 25-30 nm, denumite microfibrile care prezinti aceeasi striatie transversal periodica de 64 nm, similar colagenului din fesutul conjunctiv. Studii de cromatografie au demonstrat cA la nivelul cartilajului hialin exist doud tipuri distincte de colagen, si anume: - colagen tip I format din trei lanturi polipeptidice alfayI;, - colagen tip If ce contine trei lanturi polipeptidice alfay Il, bogate in hidroxilizina si puternic glicolizate. Colagenul tip II reprezinta pan 1a 80-90% dim totalul colagenului in cartilaj, in timp ce colagenul tip I se giseste numai la nivelul pericondrului. Colagenul tip Il se ancoreaza strans in peretele condroplastului si influenteazi atat diferentierea condrogenicd cat si fenotipul condrocitar. in cartilajul articular au fost izolate si asa-numitele colagene minore (colagenul X, G, H, J) al ciror rol morfofiziologic nu este ined precizat 2.3. Substanta fundamentalit Substanta fundamentali denumiti condrind este abundenti, Ea inconjoard si solidarizeaza celulele cartilaginoase si fibrele de colagen. -55-Prezinti o compozitie biochimic& variabilé in functie de varsta individului si de localizarea piesei cartilaginoae. Contine apa pani la 70-80%, glicozaminoglicani, proteoglicani, electroliti si lipide. Glicozaminoglicanii (GAG) (mucopolizaharidele) sunt reprezentati de keratan-sulfat, condroitin-4-sulfat, condroitin-6-sulfat si acid hialuronic. Ei sunt legati covalent de un miez proteic alcatuind proteoglicani. in condrina s-au identificat peste 200 de proteoglicani care interactioneaz& cu colagenul sau formeazi agregate moleculare cu diametrul de pand la 4 um. Continutul ridicat de sarcini negative al GAG permite legarea unor cantitati crescute de apa, cea ce face ca acest fesut si aibi o elasticitate crescuta i s& absoarbi o partre din energia mecanica la care este supus cartilajul sistemului osteoarticular. Concentratia diversilor constituenti ai substantei fundamentale variaza de la un cartilaj la altul si chiar in acecasi piesa cartilaginoasa, in functie de varsta individului, sex, starea de nutritie, solicitirile mecanice etc. Repartitia proteoglicanilor si glicozaminoglicanilor este neuniforma in aceeasi pies% cartilaginoasi. La periferia cartilajului concentratia acestora este mai scdzuti decat in profunzimea lui. in jurul condroplastelor, matricea extracelulari este mai abundentd, mai bogatd in GAG, conferind acestei zone o bazofilie accentuat si o reactie metacromatica intensa. Aceasta parte a substantei fundamentale impreuna cu condrocitul sau condrocitele continute in condroplast formeazi un globul condroic, un condron sau aria teritoriala. intre globulii condroici, cantitatea de GAG este mai redusa, matricea extracelulara este mai bogat’ in fibre de colagen, are un aspect acidofil si formeaza aria interteritoriali. In afara de proteoglicani si colagenul tip II, un important component al matricei cartilaginoase este condronectina, o glicoproteina macromoleculara care favorizeazi aderenta dintre condrocite si celelalte componente ale matricei extracelulare. 3. Cartilajul elastic Este mai putin rispandit in organism faté de cartilajul hialin. Formeaza piese cartilaginoase suple, de culoare gilbuie pe preparatele proaspete, mai putin transparente, dar cu © elasticitate deosebita. Pe misuri ce organismul imbitraneste apare tendinta de a fi inlocuit progresiv cu cartilaj hialin, pierzindu-si astfel elasticitatea Se giseste in pavilionul urechii, epigloti, conductul auditiv extern, trompa lui Eustachio, aripioarele nazale, unele cartilaje laringiene sau in cartilajele bronsiilor mici Structural se aseamina cu cartilajul hialin dar prezinté un numar mai mare de condrocite care nu formeazi seri izogene, fiecare condroplast continand o singura celula cartilaginoasi. in matricea extracelular’, colagenul tip II este slab reprezentat dar sunt abundente fibrele elastice cu dispunere plexiforma intre condroplaste. Foarte rar fibrele elastice formeaza lamele elastice. Pentru evidentierea electiva a cartilajului elastic se practic coloratiile histologice cu orceind, fuxilina Weigert, care permit diferentierea fibrelor elastice Cartilajul elastic este invelit la periferie de pericondru care are o structura similar cu a pericondrului de la nivelul cartilajului hialin. 4, Cartilajul fibros sau fibrocartilajul Fibrocartilajul este o varietate de fesut conjunctiv cu o structuri histologica intermediara intre tesutul conjunctiv dens gi cartilajul hialin. El se formeazi din fesutul conjunctiv dens, bogat in fibre de colagen, prin transformarea fibroblastelor in condrocite. 565in structura cartilajului fibros domina fibrele de colagen care sunt grupate in fascicule grosiere, cu orientare diferitd (paraleli, penat, radiar sau perpendicular), in functie de fortele mecanice ce actioneazi asupra fibrocartilajului. Ele sunt constituite din colagen tip I. Printre acestea apar insule mai mari sau mai mici de cartilaj hialin cu aspectul histologic descris mai inainte. Uneori condrocitele se dispun in grupe izogene axiale, paralele, desparfite de benzi de fibre colagene. Substanta fundamentala este in cantitate redusa. Cartilajul fibros nu prezinta pericondru, hranirea Iui ficdndu-se prin difuziunea lichidului interstitial din tesuturile invecinate. Fibrocartilajul prezinta o rezistentd mecanica deosebita. Pe preparatele histologice, fibrocartilajul se evideniazi relativ bine cu coloratia clasicd cu. hematoxilind-eozind, dar coloratiile tricromice Masson (cu albastru de anilind), Goldner - Szekely (cu verde de lumina) sau Van Gieson (cu picrofuxina) permit o evidentiere mult mai bund a fibrelor de colagen. Aceasti varietate de fesut cartilaginos se giseste in structura discurilor intervertebrale, meniscurilor articulare, simfizei pubiene, articulatiei sterno-claviculare sau la locul de insertie a unor tendoane si ligamente (ligamentul rotund, tendonul lui Achile etc) Discul intervertebral, situat intre dou’ corpuri vertebrale, prezint’ o structur’ histologica particulara. El este alcatuit dintr-un inel fibros periferic, format din fesut conjunctiv fibros si fibrocartilaj. Fibrele de colagen sunt dispuse in toate sensurile, dar preponderent cranio-caudal si oblic. Ele se inser pe marginile vertebrelor adiacente si inchid nucleul pulpos, situat central, format din celule rotunde, incluse intr-o mas gelatinoasi bogaté in acid hialuronic. Pe masura ce organismul inainteaz in varsté, nucleul pulpos se micsoreazi fiind inlocuit partial de fibrocartilaj. in mod fiziologic, grosimea discului intervertebral creste in sens cranio-caudal, cele mai dezvoltate discuri intervertebrale fiind cele lombare inferioare. Discul intervertebral este afectat de diverse procese patologice, cele mai frecvente fiind discopatiile de suprasolicitare, caracterizate prin ruperea fibrelor de colagen ale inelului fibros si hemierea, in totalitate sau partial, a nucleului pulpos. 4, Pericondrul este reprezentat de o foifi de tesut conjunctiv dens ce inveleste la periferie toate piesele cartiaginoase, cu exceptia cartilajului articular si fibrocartilajului. Pericondrul este format din: - pericondrul extern sau pitura superficiala, care contine numeroase fibre de colagen organizate in fascicule dispuse paralel cu suprafata piesci cartilaginoase, rare fibre elastice, numeroase vase de sange si fibrocite. Are rol trofic pentru piesa cartilaginoasa, prin vasele sanguine si de ancorare a cartilajului a structurile tisulare din jur. Acesta se continua fir o limita precisa cu pericondrul intern. - pericondrul intern sau patura profunda este format din fibre de colagen mai fine, Tare vase sanguine si rare fibrocite. Fibrocitele, pe masur ce se indeparteazd de pitura superficial, se transforma treptat in condroblaste, motiv pentru care pericondrul intern este denumit si paturd condrogend. Pericondrul intern se continua fara nici o delimitare cu tesutul cartilaginos. 5. Condrogeneza Cresterea cartilajului se realizeaza in doua moduri: - cresterea apozitionala; - cresterea interstitial. asiaCresterea apozifionala se realizeazi pe seama pericondrului intern. Celulele conjunctive din aceast zona, avand caracterul unor celule suse, se multiplicd si se diferentiaza in condroblaste. Condroblastele sintetizeazi matricea cartilaginoasa (fibrele de colagen si substanta fundamentala) transformandu-se in condrocite. Se formeazi astfel un nou strat de cartilaj dispus sub periost, piesa cartilaginoasa crescdnd in grosime. Cresterea interstitialé se intalneste mai frecvent la cartilajele tinere si consta in diviziunea mitotica a condroblastelor. Acestea secreté in jurul lor matrice intercelulara separandu-se de celula mami. La cartilajele adulte diviziunea mitotica a condroblastelor determina formarea seriilor izogene, celulele progene rimanand in interiorul aceluiasi condroblast care se hipertrofiazi. Daci apar grupe izogene axiale, cartilajul va creste in lungime, iar daca apar grupe izogene coronare, cartilajul va creste in volum. Cartilajele articulare, care nu au pericondru, vor prezenta numai crestere interstitial’. Cresterea cartilajului este influentati de unii factori hormonali si vitaminici. Astfel, hormonul somatotrop, hormonii androgeni $i estrogeni stimuleaz att sinteza de colagen cat si sinteza de glicozaminoglicani, in timp ce ACTH-ul, cortizolul si hidrocortizonul au efect inhibitor asupra condrogenezei. Dintre vitaminele cu efect stimulant asupra cresterii cartilajului mentionam: vitamina A, vitaminele din grupul B, vitamina C. 6. Biologia cartilajului Tesutul cartilaginos nu este nici inervat si nici vascularizat. Nutritia lui se realizeaza prin difuziune de la vasele sanguine ale pericondrului. Cartilajul articular primeste substante nutritive din lichidul sinovial. Matricea intercelulara permite trecerea cu usurinta a lichidelor nutritive cdtre condrocite, Viteza de difuziune a apei si a diferitelor substante dizolvate este dependent de organizarea proteoglicanilor din matricea intercelulara i de varsta cartilajului. Comprimarea si decompresia la care este supus tesutul cartilaginos determina un efect de pompa intermitenta care favorizeazi difuziunea apei si substantelor nutritive. Cartilajul este lipsit si de vase limfatice. Trebuie mentionat ca tesutul cartilaginos este un tesut braditrofic, metabolismul lui desfasurandu-se in conditii de hipoxie. De aceea la baza proceselor metabolice ce au loc in artilaj std procesul de glicoliza anaeroba. Cu toate particularitatile sale structurale si vasculare, cartilajul are o activitate metabolicd normala. Studii de histoenzimologie si autoradiografice au demonstrat ca la nivelul cartilajului articular constituentii moleculari sunt inlocuifi constant, iar numarul de condrocite rimine relativ acelasi. Capacitatea de regenerare a cartilajului la persoanele adulte este destul de redusa si depinde de integritatea pericondrului. La persoanele varstnice, capacitatea de sintezi a condrocitelor scade, ceea ce determina reducerea componentelor matricei extracelulare si, implicit, degenerarea tesutului cartilaginos. Tot la perscanele varstnice se observa frecvente depuneri de sdruri de calciu in matricea intercelulara si, uneori, chiar metaplazia cartilajului in fesut osos. ieTESUTUL OSOS ‘Tesutul osos este o varietate de fesut conjunctiv adaptat in cel mai inalt grad functiei de rezistenti mecanicd. El contine preponderent substanti fundamentali bogat in glicozaminoglicani si proteoglicani impregnati cu sAruri minerale, in special fosfat tricalcic, in care sunt incluse fascicule de fibre colagene. Tesutul osos este, in primul rand, un tesut de sustinere, deoarece alcdtuieste cea mai mare parte a scheletului organismului. Unele componente osoase formeazi partea pasiva a aparatului locomotor, in timp ce altele (cutia craniana, toracele, pelvisul) adapostese organe de important vital’. in structura oaselor se gaseste un alt organ de importanta vitala: miduva hematogend. In afara de aceste roluri, trebuie mentionat ca tesutul osos este un mare rezervor de calciu, fosfor, magneziu si alti ioni, care intervin in pastrarea echilibrului hidro-electrolitic al organismului, fri de care procesele metabolice nu ar fi posibile. Similar tesutului cartilaginos, tesutul osos formeazi piese osoase individualizate, invelite la exterior de o membrana conjunctivo-vascularé cu rol de hranire a osului si osteogenic, denumita periost. STRUCTURA TESUTULUI OSOS Tesutul osos, similar tuturor fesuturilor conjunctive, este alcdtuit din: - celule osoase; - matrice intercelularé, formata din: - fibre conjunctive; ~ substantis fundamentalé. 1. Celulele osoase Sunt reprezentate de: - osteoblaste, - osteocite, - osteoclaste. 1.1. Osteoblastele sunt celule osoase tinere rezultate din diferentierea celulelor mezenchimale sau a fibroblastelor. Sunt celule de forma poliedricd, cu prelungiri mici, care pleacd din corpul celulei in toate directiile. Prin aceste prelungiri celulele se jonctioneaza intre ele, proces mai evident in timpul in care celula incepe si sintetizeze matricea osoasi. Citoplasma celulei este intens bazofila datoriti unui continut bogat in ribozomi, reticul endoplasmic rugos, mitocondrii si complex Golgi. in citoplasma se gisesc numeroase granule PAS-pozitive, reprezentind glicozaminoglicanii sintetizati si destinati matricei extracelulare. Studii de microscopie electronici au demonstrat cA organitele citoplasmatice sunt foarte dezvoltate: - ergastoplasma este formati din numeroase cisterne neregulate si dilatate, pe suprafata cdrora se dispun numerogi ribozomi si poliribozomi; -59-- aparatul reticular Golgi este dispus perinuclear si ocup un volum mai mare decat al nucleului. El contine numeroase vacuole cu material PAS-pozitiv; - mitocondriile sunt numeroase $i rispandite in toata citoplasma; - lizozomii sunt prezenti preponderent in ectoplasma. Printre organitele citoplasmatice comune s-au identificat numeroase filamente intermediare, mai abundente in citoplasma periferica. Nucleul este rotund, normocrom, situat central si nucleolat. Studii de histochimie au ardtat cA osteoblastele posed’ un bogat echipament enzimatic: fosfataze, dehidrogenaze, glicogen-sintetaze, fosforilaze, esteraze, ete. Dintre acestea, fosfataza alcalina prezinti cea mai intens& reactie, ea intervenind in procescle de osificare. Osteoblastele sunt celulele care sintetizeazd toate componentele organice ale matricei extracelulare: colagen tip I, proteoglicani si glicozaminoglicani care alcatuiesc impreund substanta preosoasa sau oseina. (Sintezele proteice de glicozaminoglicani si proteoglicani se desfasoara dupa modelul cunoscut de la fibroblaste.) Datorita afinitatii oseinei pentru sdrurile minerale si in mod deosebit pentru sérurile fosfocalcice, in matricea nou format se vor depune diverse sdruri minerale sub forma de cristale de hidroxiapatité. Aceste siruri minerale sunt reprezentate in principal de fosfat de calciu, carbonat de calciu, fosfat de magneziu, clorura sodiu, citrati, ete. Depunerile de matrice osoasi se realizeazA atét in jurul celulei, cat si in jurul prelungirilor celulare, dar intre membrana celulara si matrice va ramane un spatiu ultrafin care va permite constituirea unor canalicule si a unor cavititi in matricea osoas: Osteoblastele sunt celule polarizate. in embriogenezd ele se dispun la suprafata lamelelor osoase intr-un singur rand si, prin polul bazal indreptat spre lamela osoasa, secret matricea osoasi. In momentul in care osteoblastul este inconjurat de matricea osoasi in care se depun séruri minerale, celula se transforma in osteocit. O parte din osteoblastele situate la periferia tesutului osos, nu se vor transforma in osteocite, deoarece acestea se retrag permanent, iar la sfarsitul osteogenezei se vor transforma in celule osteoprogenitoare, care vor rimane localizate in periost si endost. Aceste celule au 0 activitate metabolica si de sintezi mult mai redusa decat osteoblastele, dar se vor reactiva din nou in caz de fracturi osoase sau alte procese patologice. 1.2. Osteocitele sunt celulele osoase mature, Ele se formeazi prin diferenticrea osteoblastelor. In tesutul osos matur osteocitele reprezinta doar 1% din volumul acestuia. Numirul lor scade pe masura ce organismul inainteaz in varst’. Osteocitele se gisesc dispuse in niste lacune sipate in matricea osoasi, denumite osteoplaste. Spre deosebire de fesutul cartilaginos, unde un condroplast poate contine mai multe condrocite, in tesutul osos, un osteoplast contine intotdeauna numai un osteocit. Numirul osteopiastelor pe mm3 de fesut osos variazi in functie de sex, varsta individului, efortul fizic, etc. La adult diafiza oaselor lungi contine aproximativ 26 000 de osteoplaste/mm3, Osteoplastele sunt cavititi de forma ovoidala cu diametrele de 20-40 ym/ 10-15 um care comunica intre ele prin canalicule fine ce stribat matricea osoas’ mineralizata. Aceasti rejea de canalicule comunica cu spatiile conjunctivo-vasculare ale osului (canalul medular central, periost, canalele Havers), permitand circulafia unui dializat plasmatic cu rol nutritiv pentru osteocite. Intre osteocite gi tesutul osos dur se interpune un strat de osteoid, mai putin mineralizat. Osteocitele sunt celule de forma ovalari cu diametrele de circa 30/10 zm, lipsite de activitate mitotica. Nucleul osteocitelor este ovoid, normocrom, situat central. Citoplasma este -60-mai redusa cantitativ fat de cea a osteoblastelor, slab bazofila sau chiar acidofila. Organitele citoplasmatice sunt mai putine, celula avand cantititi mai mari de mitocondrii, lizozomi $i aparat reticular Golgi. Din corpul osteocitelor pornesc prelungiri citoplasmatice fine cu diametrul de pana la 2 um, care patrund in canaliculele matricei osoase. Acestea sunt lipsite de organite celulare, dar se cupleazi prin jonctiuni de tip gap cu prelungirile osteocitelor adiacente. Studii de ‘Microscopie electronica si histochimie au demonstrat cA pe aceasta cale au loc schimburi de molecule si joni intre grupuri de pani la 15 celule osoase. Circulatia ionilor intre osteocitele vecine joaca un rol important in mentinerea homeostaziei fosfocalcice. Osteocitele desfisoara o activitate de sintezi mai redusa. Ele sunt capabile totusi sa sintetizeze toate componentele matricei intercelulare. 1.3. Osteoclastele sunt celule policariote (celule gigante multinucleate, formatiuni citoplasmatice multinucleate) rezultate prin fuziunea monocitelor sanguine care, depisind peretcle capilarului osos, s-au transformat in macrofage. Astfel, se poate afirma cd osteoclastele nu apartin liniei celulare osoase, ci se integreazi in sistemul fagocitelor mononucleare (sistemul macrofagic). Osteoclastele se gisesc in niste cavititi denumite Jacunele Howship. Aceste celule prezint forme si dimensiuni variate. Cel mai adesea ele au dimensiuni mari si numeroase prelungiri neregulate. Citoplasma celulei este variabild de la slab bazofila la acidofila intens. Osteoclastele cu citoplasma bazofili prezinti nuclei mari, hipocromi, nucleolati si se considera a fi forme tinere, in timp ce osteoclastele cu citoplasma acidofild prezintd nuclei mai mici si mai tahicromi. Acestea din urma se considera a fi osteoclaste mature functional. Numiarul nucleilor intr-un osteoclast variazi de la 10 la 50. Acestia ocupa zona centrala a celulei. In microscopia fotonica plasmalema celulei apare neteda, dar studi de microscopie electronic’. au demonstrat ci suprafata extend a osteoclastului prezinti prelungiri microvilozitare. Repartitia organitelor citoplasmatice indic& 0 neti polaritate functionala a celulei. Astfel, celula prezinta un pol activ indreptat spre 0 zona a tesutului osos, unde plasmalema este foarte plicaturati, motiv pentru care a primit numele de margine convoluta sau plisata. in continuare se giseste 0 regiune citoplasmatic’ care nu confine organite ci numai microfilamente abundente, denumiti zona clara, urmati de regiunea veziculari, in carc se gisesc vezicule de diferite marimi. Opus polului activ se giseste regiunea bazalé a osteoclastului care contine nucleii si organitele citoplasmatice. Studii de histoenzimologie si microscopie electronicd au demonstrat cd osteoclastele contin cantitati mari de organite citoplasmatice. Astfel, s-a remarcat cA mitocondriile sunt abundente, alungite si contin numeroase particule de calciu. Aparatul reticular Golgi se giseste dispus in jurul membranei nucleare sub forma de saci aplatizati. Reticulul endoplasmic este mai putin reprezentat, observandu-se cateva formatiuni poliribozomale diseminate neuniform in citoplasma. Citoplasma este bogata in lizozomi si vacuole, de marimi variabile, care contin cristale de apatita. Functia principala a osteoclastului este aceea de resorbtie si remodelare a tesutului osos. Actiunea ei este maxima in perioadele de osteogenezi, cand este nevoie de indepirtarea surplusului de matrice osoasé. indepartarea matricei osoase este un proces complex care consti in decalcifierea local a fesutului osos prin acizii organici excretati de osteoclaste prin marginea plisata, dupa -61-care are loc digestia enzimaticd extracelulari a materialelor proteice sub actiunea hidrolazelor acide lizozomale, in special a fosfatazei acide si colagenazei, 2. Matricea osoasi Este alcdtuiti din substante organice si substante anorganice. 2.1, Substantele organice sunt reprezentate de: colagen, proteine necolagene si glicozaminoglicani. Colagenul este componenta organic de baz a fesutului osos, reprezentind in osul matur aproximativ 95% din substanfa organicd. El conditioneazi, prin importanta sa, morfologia osului. Astfel, daca © piesi osoasi este demineralizati, masa de colagen este suficient& pentru a mentine forma osului, reperele anatomice si flexibilitatea sa. Tesutul osos contine colagen tip I, organizat preponderent in fibre, dar si sub forma de molecule libere in substanta fundamental. Fibrele de colagen sunt complet mascate de celelalte componente ale substantei fundamentale, astfel c4, pe preparatele de os slefuit acestea nu se pot evidentia la microscopul optic. in lumina polarizati, in functie de orientarea lor, formeaza benzi intunecate si clare. Studiul arhitecturii fibrelor de colagen se poate efectua pe preparate histologice de os. decalcifiat colorate adecvat (coloratiile tricromice dau cele mai bune rezultate). S-a putut astfel remarca faptul ca fibrele de colagen au o asezare ordonati, find dispuse in lamele a caror orientare depinde de linile de forté ce se exercita asupra osului. In cadrul unei lamele fibrele de colagen sunt paralele intre ele, dar difera ca orientare fat de fibrele din lamelele invecinate. Glicozaminoglicanii sunt reprezentati in special de condroitin-4-sulfati, condroitin-6- sulfagi $i keratan-sulfasi. Proteinele necolagene sunt reprezentate de sialoproteine si osteocalcind. Acestea contin acid carboxil-glutamic care are 0 afinitate deosebita pentru sarurile de calciu. Tesutul osos confine in matricea extracelulara cantititi mici de lipide (colesterol, trigliceride, fosfolipide) si glicogen. 2.2. Substantele anorganice sunt reprezentate de apa si sdruri minerale. Cantitatea de apa continuta de fesutul osos variazi in functie de varsta osului, de la 15% pani la 50%. Ea asiguri mediul biochimic in care au loc in principal procesele metabolice de osteogeneza. Substantele minerale sunt reprezentate in principal de: fosfatul tricalcic, carbonatul de calciu, clorura de calciu si fosfatul de magneziu, dar in cantitati mai mici in os se giseste si citrat de sodiu si calciu, fluorura de calciu, clorura de sodiu, etc. Tesutul osos confine in total aproximativ 1000 g de calciu si 500 g de fosfor. Tehnici diverse histologice, fizico-chimice si morfologice, dar mai ales tehnica de difractie a razelor X (Réntgen), au aritat cd cea mai mare parte a ionilor de calciu si fosfor se dispun sub forma de cristale de hidroxiapatiti, a cirei formula chimica este: Cayo (POs)s (OH). Cristalele de hidroxiapatita au forma de prismi hexagonal cu lungimea de 40-50 nm, latimea de 20-40 nm si grosimea de 2-5 nm. Fiecare cristal constituie 0 unitate functionald pentru schimburile ionice care au loc intre tesutul osos si mediul inter. in jurul cristalelor de hidroxiapatité exist un strat de apa si ioni, numit stratul de hidratare, care favorizeaza schimburile de ioni dintre tesutul osos si fluidele organismului. intre componenta minerali si cea organici a tesutului osos se stabilesc relatii morfofunctionale foarte strnse, care se edificd chiar din timpul procesului de osteogenezd. -62-Astfel, cristalele de hidroxiapatita se dispun printre fibrele de colagen cu axul lung in lungul acestora, pe directia principala de actiune a fortelor mecanice ce se vor exercita asupra osului. Asocierea cristalelor de hidroxiapatitd la fibrele de colagen confera densitate si rezistent fesutului osos. O patre din ionii de calciu si fosfor nu vor forma cristale de hidroxiapatita ci se vor dispune in substanta fundamentala sub forma de fosfat de calciu amorf. Fosfatul de calciu amorf se gaseste in cantitate mai mare Ja oasele tinere, in cursul proceselor de osificare gi in cursul procesului de vindecare a fracturilor. Asa cum am mentionat mai sus, fesutul osos contine si alte substante minerale, care nu intra in structura cristalelor de hidroxiapatita, dar au roluri esentiale in fiziologia osului. Dintre acestea mentionim ionii de fluor care reduc solubilitatea componentei minerale, ionii de sodiu care se mobilizeaza rapid in acidozele metabolice, ionii de magneziu care activeazi sistemele enzimatice, etc. Componenta minerali a osului este puternic influenjati de unii hormoni (parathormonul, calcitonina, STH-ul, hormonii corticosuprarenalieni, hormonii sexuali, etc). Influentele concertate ale acestor hormoni permit reinnoirea permanenté a componentei minerale si mentinerea homeostaziei mediului intern. 3. VARIETATI ALE TESUTULUI OSOS Tesutul osos prezinta aspecte histologice diferite in functie de varsta Iui si de fortele mecanice la care este supus. Se pot descrie astfel doua varietati principale de tesut osos, si anume: - fesut osos primar; - tesut osos secundar. 3.1. Tesutul osos primar ‘Tesutul osos primar este prima varietate de tesut osos care apare in ontogenie. Este un tesut osos putin diferentiat functional, cu caractere de tranzitie intre fesutul conjunctiv tindr si fesutul osos. Fibrele de colagen, usor vizibile dupa decalcifiere, formeazii o retea plexiform’. Ele sunt inegale ca diametru si lungime. Substanfa fundamentala este abundenti, intens PAS-pozitiva si metacromaticd la coloratiile cu albastru de metilen sau albastru de toluidind, datorité bogitiei in glicozaminoglicani. Osteocitele sunt mai numeroase, de dimensiuni mai mari si fard nici o legitura cu spatiile conjunctivo-vasculare din jurul tesutului osos, cu citoplasma mai abundenti, bogat in organite de sintez dispersate neuniform. Datorité mineralizarii mai reduse, acest tip de fesut osos este mai usor penetrat de razele X. ‘Acest fesut apare pentru prima data la fetus sub forma unei lame de fesut osos compact dispus in lungul diafizei osoase. Ulterior, el apare in cursul procesului de osificare ca un fesut osos spongios imatur cu diverse localiziri in structura viitoarelor piese osoase. in viata extrauterind el este inlocuit progresiv de fesutul osos secundar. Desi este o forma tranzitorie, acest jesut poate apirea si in organismul adult, in focarele de fracturé, in tesutul osos ectopic si in proliferdrile osoase patologice (osteosarcoame). 3.2. Tesutul osos secundar -63-Apare din viata intrauterina, iar in organismul adult formeazi in totalitate structura oaselor scheletului. Dupi aspectul morfologic prezinta urmatoarele varietiti: - fesut osos fibros; - fesut osos lamelar. 3.2.1. Lesutul osos fibros, denumit si fesut osos periostic, este format dintr-o lama de fesut osos dispusa sub periost. In structura sa se gaseste putin’ substant’ fundamentala, rare osteocite de dimensiuni mici si fibre de colagen abundente. Fibrele de colagen se dispun in toate sensurile, dar predomina fibrele cu orientare paralela cu axul lung al osului. Uneori, aceste fibre realizeazd fascicule grosiere. Ele se continua spre suprafata osului fara nici o delimitare cu fibrele colagene ale periostului, iar in profunzimea osului se jonctioneaza cu fibrele colagene ale lamelelor osoase. Printre aceste fibre exist’ si fibre colagene orientate perpendicular pe axul osului. Acestea se numesc fibrele Sharpey si reprezinti o prelungire la nivelul osului a fibrelor colagene din structura ligamentelor, tendoanelor, capsulelor articulare sau periostului. Tesutul osos fibros se gaseste la suprafata diafizelor osoase intre periost si sistemul fundamental extern, la periferia oaselor scurte sau in tablia externa si interna a oaselor late. 3.2.2. Tesutul osos lamelar este varietatea de tesut osos ce predomin’ in structura a scheletului. Este constituit din unitati structurale numite /amele osoase. Lamelele osoase au o grosime de 12-15 um. Ele sunt formate din osteocite, fibre de colagen si substanta fundamentala, Osteocitele, cu caracterele histologice descrise mai sus, sunt adapostite in osteoplaste. Osteoplastele unei lamele osoase comunica atat intre ele, cat si cu osteoplastele lamelelor adiacente printr-o vasti retea de canalicule. Substanta fundamentala este abundenta si pietroasi datorit impregnarii cu siruri de calciu si fosfor. Ea mascheazi componenta fibrilard a lamelei. Fibrele de colagen din structura unei lamele sunt asezate ordonat intr-un singur sens, paralele intre ele, dar difera ca orientare de la o lamela la alta. Aceasta dispozitie a fibrelor de colagen este responsabild de aspectul caracteristic al osului lamelar in lumina polarizata. Astfel, la microscopul cu lumina polarizata, osul lamelar apare format dinr-o alternanta de benzi clare si benzi intuntcate. Dupa modalitatea de aranjare a lamelelor osoase, tesutul osos lamelar se prezinta doua aspecte - fesutul osos compact; ~ fesutul osos spongios. 3.2.2.1 Tesutul osos compact Denumit si fesut osos haversian, tesutul osos compact este variatatea cea mai rispnditd in organism. Se gaseste in diafiza oaselor lungi si in corticala oaselor scurte. Este varietatea cea mai bine adaptati la actiunea fortelor mecanice. Dur si casant, cu o elasticitate limitata, el este capabil sa reziste la presiuni de 10 kg/cm3 Tesurul osos compact este format din unitati morfofunctionale numite osteoane sau sisteme haversiene. Osteonul are o forma cilindrica find dispus cu axul lung paralel cu axul osului. Diametrul osteoanelor variazi de la zeci pani la sute de microni, iar lungimea este de ordinul milimetrilor. Pe o sectiune transversala, fiecare osteon este alcatuit dintr-un canal central, canalul Havers, care strabate osteonul pe toatd lungimea sa, fiind paralel cu canalul diafizar, cu un diametru de 20-100 ym. Canalul Havers contine un fesut conjunctiv lax in care se identifica 0802 -64-