Professional Documents
Culture Documents
Termodinamica studiaza relaţiile între căldură (Q) şi lucru mecanic (L), în sens mai larg,
este ştiinţa care studiază transformările reciproce ale diferitelor forme de energie în
sistemele naturale şi în cele construite de om. Termodinamica biologică se ocupă cu
studiul transformărilor de energie în sistemele biologice.
Sisteme termodinamice
Sistem - ansamblu de componente aflate în interacţiune, delimitat de mediul
extern care îl înconjoară.
Sistem termodinamic - sistem macroscopic alcătuit dintr-un număr foarte mare de
particule (atomi şi molecule), aflate în interacţiune energetică atât între ele cât şi cu
mediul exterior.
1
Curs termodinamica biologica – MG 2008 – 2009
- reversibile - sunt procese cvasistatice; în orice moment sistemul este în echilibru
termodinamic. Dacă se schimbă semnul parametrilor termodinamici, sistemul evoluează
de la starea finală spre starea iniţială pe acelaşi drum;
- ireversibile – sunt, în general, procese necvasistatice. Revenirea la starea
iniţială (dacă este posibilă) se face pe alt drum şi pe seama unei intervenţii active din
exterior (nu poate decurge de la sine).
- ciclice – starea finala si starea initiala ale sistemului sunt identice; aceste
procese pot fi ireversibile
PRINCIPIUL I AL TERMODINAMICII
În urma eşecurilor de a construi o maşină care, odată pornită, să funcţioneze la
nesfârşit fără a consuma energie (perpetuum mobile de speţa I) s-a ajuns la concluzia
că nu se poate “crea” energie, ci pentru furnizarea unei energii este necesară
consumarea alteia. În 1840, H. Hess a formulat regula după care căldura eliberată sau
absorbită într-o reacţie chimică nu depinde de etapele intermediare prin care poate
decurge această reacţie ci numai de starea iniţială şi cea finală a reactanţilor. Între 1842
şi 1850 o serie de cercetători (J.R. Mayer, J. Joule, H. Helmholtz) au descoperit
echivalenţa dintre lucru mecanic şi energie şi au determinat echivalentul mecanic al
caloriei.
2
Curs termodinamica biologica – MG 2008 – 2009
Entalpia
Pentru procesele care au loc în atmosferă liberă, aşa cum sunt cele din sistemele
biologice, presiunea este constantă (condiţii izobare). În acest caz, în locul energiei
interne U se introduce mărimea numită entalpie, H:
Dacă scriem expresia principiului I:
∆U = Q - L = Q - p∆V
cantitatea de căldură Q va fi:
Q = ∆U + p∆V = ∆(U + pV) = ∆H
deci:
∆H = Qizobar (căldura schimbată de sistem izobar)
Mărimea H = U + pV se numeşte entalpia sistemului şi este foarte utilă în studiul
termodinamic al reacţiilor chimice. Când ∆H > 0 sistemul primeşte căldură (reacţii
endoterme) şi când ∆H< 0 sistemul cedează căldură (reacţii exoterme).
energia preluată din mediu = travaliul mecanic efectuat + căldura degajată + energia
depozitată în rezervele organismului.
4
Curs termodinamica biologica – MG 2008 – 2009
Variaţia entropiei unui sistem în care au loc procese ireversibile constă, deci, din
schimbul de entropie cu exteriorul deS, datorită schimburilor de căldură (dQ)irev şi din
producerea de entropie în sistem diS datorită ireversibilităţii proceselor care au loc în el
(dQ /T).
dS = deS + diS
cu condiţia ca diS > 0
Pentru un sistem izolat deS = 0, dar dS = diS > 0. Deci, entropia unui sistem izolat
nu se modifică într-un proces reversibil şi creşte într-un proces ireversibil. Într-un sistem
izolat entropia creşte în timp, evoluţia sistemului fiind către starea de entropie maximă,
în care toată energia internă a sistemului a fost degradată la căldură, fără a mai putea fi
convertită într-o formă de travaliu util.
5
Curs termodinamica biologica – MG 2008 – 2009
În sistemele fizice, orice proces constă din trecerea fie a unei cantităţi de
substanţă, fie de căldură, fie de electricitate etc., de la o regiune la alta a unui sistem.
Pentru a exprima cantitativ aceste deplasări se introduce noţiunea de flux
termodinamic. Fluxul termodinamic reprezintă variaţia în unitatea de timp a cantităţilor
de substanţă, căldură, electricitate etc., care traversează unitatea de arie. Fluxul de
substanţă se notează cu Js şi are ca unitate Kg/m2s sau Kmol/m2s, fluxul de electricitate
Je(unitate C/m2s), fluxul de căldură Jq (J/m2s) etc., în general Ji. Fluxurile se numesc
influxuri, dacă deplasarea se face spre interiorul sistemului şi efluxuri, dacă se face spre
exterior. Fluxurile sunt determinate de existenţa unor gradienţi (diferenţe ale unor
parametri intensivi de stare) de concentraţie, temperatură, potenţial electric etc., între
diferitele regiuni ale sistemului. Aceşti gradienţi sunt desemnaţi drept “forţe
termodinamice” şi se notează cu Xi (Xc, XT, XV). De exemplu:
Xc = ∆c/∆x (gradient de concentraţie)
XV = ∆V/∆x (gradient de potenţial)
Ei joacă acelaşi rol în termodinamică ca şi forţa în mecanică. Din diferitele ecuaţii
care descriu procese de transport (legea lui Ohm, legea Poiseuille etc.) se constată că
fluxul este proporţional cu forţa termodinamică:
J ∼ X sau J = LX
L se numeşte coeficient fenomenologic.
Într-un sistem pot exista simultan mai multe tipuri de procese şi acestea nu sunt
independente. Uneori, un proces atrage după sine alt proces, deci apare o cuplare a
proceselor. De exemplu, dacă într-o soluţie există un gradient de temperatură, forţa
termică XT determină fluxul de căldura Jq. Dar acesta duce la un transport al moleculelor
înseşi ca purtători ai acestei energii. Deci forţa XT a antrenat şi un flux de substanţă Js
(de difuzie). Jq tinde să egaleze temperaturile dar Js determină apariţia unui gradient de
concentraţie Xc. Acesta, la rândul sau, determină apariţia unui flux conjugat Js care să
egaleze concentraţia ş.a.m.d. Deci, într-un sistem pot exista mai multe forţe Xi care
determină fluxurile respective Ji. Ji depind de toate forţele termodinamice din sistem :
Ji = f(Xi)
astfel încât relaţia de proporţionalitate J = LX devine în cazul general:
J1 = L11X1 + L12X2 +...
J2 = L21X1 + L22X2 +...
...............................
Ji = Σ LijXj
Lij sunt coeficienţii fenomenologici, iar ecuaţiile se numesc ecuaţiile fenomenologice
lineare.
Pe baza unor constatări experimentale şi a unor consideraţii statistice, Onsager a
găsit o relaţie de simetrie între coeficienţii fenomenologici:
Lij = Lji (de exemplu L12 = L21 etc.).
Fluxurile termodinamice sunt asociate cu procese termodinamice ireversibile,
generatoare de entropie. Se demonstrează că intensitatea producerii de entropie,
numită sursă de entropie σ = dS/dt, poate fi reprezentată printr-o sumă de produse ale
fluxurilor şi forţelor conjugate.
σ = (1/T)Σ JiXi
Φ = Σ JiXi
Observaţie. La aplicarea ecuaţiilor de mai sus, trebuie să se ţină seama de exprimarea
corectă a expresiilor fluxurilor şi forţelor termodinamice, prin introducerea unui coeficient
adecvat care să asigure coerenţa relaţiilor (corectitudinea dimensională).
6
Curs termodinamica biologica – MG 2008 – 2009
Ecuaţiile fenomenologice permit verificări ale corectitudinii măsurării fluxurilor şi
forţelor termodinamice ce acţionează într-un sistem şi estimarea sensului de evoluţie a
sistemului la un moment dat.
Starea staţionară
Când, însă, un sistem deschis nu este lăsat să evolueze spontan, ci prin
intervenţia unor cauze externe anumite forţe din sistem sunt menţinute la valori
constante, sistemul nu va putea ajunge în starea de echilibru, deci disiparea de energie
şi producerea de entropie nu sunt zero, dar au valoarea minimă posibilă în condiţiile
date. Aceasta este starea staţionară, numită uneori şi starea de echilibru dinamic, în
care toate caracteristicile sistemului, deci şi entropia, sunt constante în timp.
S staţionar = ct. dS staţionar/dt = 0
Cum însă:
dS/dt = deS/dt + diS/dt
rezultă:
deS staţionar/dt = - diS staţionar/dt
7
Curs termodinamica biologica – MG 2008 – 2009
un consum de entropie. Procesele prin care entropia creşte, se numesc procese
cuplante, iar cele prin care entropia scade sunt procese cuplate.
Acest mecanism explică aparenta funcţionare antientropică a organismelor vii, cel
puţin în prima parte a vieţii lor. Astfel, acestea se organizează, mărindu-şi gradul de
ordine, iar entropia lor în loc să crească, scade. Dar organismul viu nu este un sistem
izolat. Dacă vom lua în considerare sistemul alcătuit din organismul viu împreună cu
mediul său înconjurător, vom observa ca entropia lui scade pe seama creşterii entropiei
mediului. Organismele vii preiau din mediu (sub forma de hrană) molecule complexe cu
entropie scăzută şi elimină în exterior moleculele simple ce rezultă din arderea acestora.
Se spune că organismul preia din mediu entropie negativă (numită şi neg-entropie) şi
elimină în mediu entropie pozitivă.
O formulare locală a principiului II spune că desfăşurarea unui proces ireversibil
într-un domeniu cât de mic al unui sistem termodinamic este însoţită întotdeauna de
producere de entropie chiar în acel loc. În organismul viu, procesele anabolice, cu
biosinteza de produşi complecşi, macromolecule şi structuri biologice complexe, sunt
procese cuplate consumatoare de entropie, pe când cele catabolice, de degradare a
substanţelor organice prin ardere, sunt procese cuplante, generatoare de entropie.
Produşii de ardere sunt eliminaţi prin respiraţie, excreţie etc., crescând entropia
mediului. În ansamblu, deci, sistemul organism - mediu nu încalcă principiul II al
termodinamicii.
Pe baza acestor considerente termidinamice, se poate spune ca procesul de
îmbătrânire a organismului se datorează unei evoluţii înspre creşterea entropiei
acestuia.