Privighetoarea i mgarul

Nenorocita privighetoare
Cnta-n pdure a ei durere,
Natura-ntreag da ascultare,
Tot mprejuru-i era tcere.
Alii n locu-mi ar descri poate
Acele tonuri neimitate,
Glasul acela-nmldietor,
Ce c-o-ntorsur lin, uoar,
Treptat se urc i se coboar,
Plin de simire, plin de amor.
Eu v spui numai c desprirea
i suvenire pline de jale,
C nedreptatea, nelegiuirea,
Erau sujetul cntrii sale.
Un mgar mare ce-o ascultase,
i ca un aspru judector
Capul pleotise, sau ridicase
Cte-o ureche,-n semn de favor.
Iei-nainte s-i dea pova,
i c-o neroad ncredinare:
"Am fost, i zise, aci de fa,
Dar, zu, nu-mi place a ta cntare.
Cu toate-acestea, am ndejdi bune,
De nu i pare lucru prea greu,
La nite reguli a te supune,
Lund de pild cntecul meu."
Atunci ncepe cu bucurie
Un cntec jalnic i necioplit,
nct de aspra lui armonie,
Toat pdurea s-a ngrozit.
Privighetoarea, fr sfial,
Zise: "Povaa e n zadar;
Cci de-a urma-o, nu e-ndoial
C eu n locu-i n-a fi mgar".