„Amintiri din copilărie” de Ion Creangă. Apartenenţa la curentul realist.

Opera lu Ion Crangă are un şir de caracteristici care o fac să aparţină curentului realist. Caracterul realist este
observabil în operă prin mai multe caracteristici. Unele dintre acestea sunt:
1.Personajul tipic în împrejurări tipice:
În descrierile sale Ion Creangă redă viaţa de la sat, viaţa unor ţărani simpli, care duc un mod de viaţă prin nimic
diferit de cel al altor simpli creştini. Toate acţiunile sunt tipice şi nu au amploarea excepţionalului. Ion Creanga
este şi personajul principal care este un simplu băiat, prin nimic deosebit de alţi colegi şi prieteni ai săi. Drept
exemplu poate servi fragmentul: „— Ură tu, măi Chiriece, zic eu lui Goian; şi noi, măi Zaharie, să pufnim din
gură ca buhaiul; iar iştialalţi să strige: hăi, hăi! Şi-odată şi începem. Şi ce să vezi? Unde nu se ia hapsâna de
nevasta lui Vasile-Aniţei cu cociorva aprinsă după noi, căci tocmai atunci trăgea focul, să dea colacii în
cuptor.”
2.Personajul produs al mediului în care trăieşte:
Personajele lui Ion Creangă sunt personaje care sunt direct influenţate de mediul în care trăiesc. Viaţa acestora
este în mare măsură dependentă de societate, asupra lor se răsfrîng cele petrecute în ea. Această caracteristică
este întîlnit în acest fragment, în care un bătrîn sărac munceşte pentru o bucăţică de mîncare: „Cu noi şedea şi
Bodrângă, un moşneag fără căpătăi, însă de tot hazul. Pentru puţină mâncare şi câte-oleacă de paşcă de cea de
trei ocă la para, slujea toată casa: tăia lemne, aţâţa focul, aducea apă, mătura, ne spunea la poveşti nopţi
întregi, şezând cu nasul în tăciuni, şi ne cânta din fluier: Doina, care te umple de fiori, Corăbiasca, Măriuţa,
Horodinca, Alivencile, Ţiitura, Ca la uşa cortului, hore şi alte cântece sculăţele ca aceste, de jucam până ce
asudau podelele şi ne săreau talpele de la ciubote cu călcâie cu tot, că doar acum o dădusem şi eu pe ciubote.”
3.Interesul pentru viaţa socială:
Autorul povesteşte despre viaţa de la ţară, despre relaţiile sociale, despre periăeţiile care singur lea păţit şi în care
a fost implicat. El stăruie asupra narării evenimentelor care ţin de societatea acelui timp şi în deosebi de viaţă
ţăranului. Iată un exemplu dintr-o aventură a autorului: „— I-auziţi glasul unui cucoş, zise celălalt plăieş.
Haideţi să apucăm într-acolo şi poate să ieşim în sat undeva. Şi ne coborâm noi, şi ne tot coborâm, cu mare
greutate, pe nişte povârnişuri primejdioase, şi ne încurcăm printre ciritei de brad, şi caii lunecau şi se duceau
de-a rostogolul, şi eu cu Dumitru mergeam zgribuliţi şi plângeam în pumni de frig; şi plăieşii numai icneau şi-şi
muşcau buzele de necaz; şi omătul se pusese pe une locuri până la brâu, şi începuse a înnopta când am ajuns
într-o fundătură de munţi, unde se auzea răsunând glasul unui pârăuaş ce venea, ca şi noi...”
4.Obiectivitatea scriitorului:
În povestirea sa, Ion Creangă nu pierde absolut firul realităţii şi în momentul narării el nu oferă opinii proprii
asupra unor situaţii şi nu judecă personajele- manifestă imparţialitate. O astfel de situaţie este în momentul sosirii
la bunici a lui Ion. El deşi a auzit bunica plîngînduse nu a acuzat şi nu a învinuit: „— David al meu are de gând
să mă bage de vie în mormânt, cu apucăturile lui, cum văd eu. Inca ce rană-i pe dânşii, sărmanii băieţi! Cum i-a
mâncat râia prin străini, mititeii! Şi după ce ne-a căinat şi ne-a plâns bunica, după obiceiul ei, şi după ce ne-a
dat demâncare tot ce avea mai bun şi ne-a îndopat bine, degrabă s-a dus în cămară, a scos un ulcior cu dohot de
mesteacăn, ne-a uns peste tot trupul din creştet până în tălpi şi apoi ne-a culcat pe cuptor la căldură.”
5.Reprezentarea veridică a realităţii şi accentuarea amănuntului:
Naratorul în opera sa nu ascunde unele trăsături ale mediului în care trăieşte, nu înfrumuseţează şi povesteşte
totul în modul cel mai veridic. Deasemenea autorul pune accentul pe amănunt. El descrie cît mai detailat
realitatea. „Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la Humuleşti, la stâlpul
hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel
humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptorul pe care mă ascundeam, când ne jucam
noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi
acum inima de bucurie! Şi, Doamne, frumos era pe atunci, căci şi părinţii, şi fraţii şi surorile îmi erau sănătoşi,
şi casa ne era îndestulată, şi copiii şi copilele megieşilor erau de-a pururea în petrecere cu noi, şi toate îmi
mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea!”
Toate acestea dovedesc că „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă aparţine curentului realit.

Russu Dorin, cl XI „B”