Libera circulatie a marfurilor

In concluzie, libera circulatie a marfurilor poate fi realizata prin infiintarea Uniunii Vamale si
prin inlaturarea tuturor restrictiilor cantitative/calitative la import/export.
Conceptul de marfuri nu a fost definit de catre Tratate, acesta insa a fost definit in Cauza 7/68
intitulata Arta Italiana. Curtea a definit marfurile ca fiind produse cu valoare monetara care pot
forma obiectul unor tranzactii comerciale.
Bancnotele si monedele
Nu sunt bunuri deoarece transferul lor este supus regulilor de la circulatia capitalurilor. Totusi
monedele vechi de aur constituie bunuri deoarece nu sunt mijloace obisnuite de plata.
Marfurile pot fi clasificate:
1. Marfuri care provin din statele membre cu conditia ca cel putin ultima prelucrare importanta
din punct de vedere economic sa fi avut loc in Uniune.
2. Marfuri care provin din statele terte. Aceste marfuri circula liber in spatiul comunitar dupa ce
s-au indeplinit toate formalitatile de introducere a acestora intr-un stat membru UE si dupa ce
s-au platit taxele vamale, legale aferente
Art. 28 din TFUE da o definitie Uniunii Vamale. Conform acestui articol, Uniunea este alcatuita dintro Uniune Vamala care reglementeaza ansamblul schimburilor de marfuri si care implica
interzicerea intre statele membre a taxelor vamale la import/export si a oricaror taxe cu efect
echivalent, precum si adoptarea unui tarif vamal comun in relatiile cu tari terte.
Interzicerea taxelor vamale si a taxelor cu efect echivalent la nivelul UE
Taxele vamale sunt acele taxe care sunt percepute de catre stat la iesirea/intrarea in tara a unor
marfuri si care nu sunt percepute in cazul produselor echivalente din productia interna. Datorita
faptului ca tratatele nu au dat o definitie taxelor cu efect echivalent, acest rol i-a revenit Curtii de
Justitie. Deci taxa cu efect echivalent este orice obligatie pecuniara indiferent de
marimea/destinatia/modul de aplicare care nu este o taxa vamala in sensul strict al cuvantului si
care este impusa unilateral asupra marfurilor pentru simplul motiv ca acestea traverseaza o
frontiera si care are ca efect scumpirea acestor marfuri fata de cele autohtone.
O prima definitie data de Curtea de Justitie a avut loc in anul 1962 in Cazul Turta Dulce.
Nu vor fi considerate taxe cu efect echivalent urmatoarele categorii de taxe:

Taxele care fac parte din sistemul general national de taxe ale unui stat membru in conditiile
in care acestea sunt aplicate fara discriminare tuturor marfurilor, fie ele indigene, fie straine.
Taxele ce constituie contravaloarea unor servicii efectuate cu conditia ca valoarea taxei sa fie
proportionala cu valoarea serviciului.
Taxele stabilite de actele normative comunitare pentru anumite servicii efectuate.

Interzicerea restrictiilor cantitative si a masurilor cu efect echivalent la nivelul UE

Notiunea de restrictii cantitative a fost definita de catre Curtea de Justitie in Cauza 2/73, ca
desemnand masuri care duc la o restrangere totala sau partiala a importurilor/exporturilor sau
a marfurilor in tranzit. Masurile cu efect echivalent restrictiilor cantitative au fost mai dificil de
definit. In Cazul 8/74 Dasonville Curtea de Justitie a stabilit urmatoarele:
1. Orice reglementare comerciala a statelor membre susceptibila de impiedicare
directa/indirecta, actuala/potentiala a comertului intra-comunitar, este considerata ca masura
cu efect echivalent restrictiilor cantitative.

2. Sunt considerate masuri cu efect echivalent toate regulile comerciale implementate de statele
membre ale comunitatii care au finalitatea de a impiedica direct/indirect, actual/potential
comertul intra-comunitar.
In cazul Dasonville, este vorba despre un litigiu penal in Belgia, Dasonville avand calitatea de
inculpat. Dasonville importa un lot de Scotch Whiskey din Franta in Belgia, fara a poseda certificatul
de provenienta de la autoritatile britanice. Curtea de Justitie a hotarat ca masura luata de autoritatile
belgiene constituie o masura cu efect echivalent unei restrictii cantitative.
In cazul Keck, Curtea de Justitie a restrans campul de aplicare a dispozitiilor art.34 din TFUE si a
hotarat ca dispozitiile Tratatului nu se aplica legislatiei unui stat membru care interzice, in general,
vanzarea in pierdere.
Impozitul intern
Nu constituie taxa cu efect echivalent impozitul intern.
Prevederile ar.110 alin.1, interzic discriminarea fiscala dintre produsele importate si cele provenind de
pe piata interna, dar care sunt de natura similara.
Prevederile alin.2, interzic regimurile de protectie impotriva produselor concurente.
In primul rand, art.110 interzice discriminarea directa si anume adoptarea unor reguli diferite de
impozitare pentru produsele interne si cele importate.
In afara de discriminarea directa exista si discriminare indirecta. Aceasta exista in situatia in care, desi
impozitarea este similara pentru produsele interne cat si pentru cele importate, criterile stabilite pentru
determinarea cuantumului taxelor sunt de natura sa dezavantajeze produsele importate.
-

In cazul 112/84, Curtea a analizat impozitul stabilit pe autovehicule aplicat in Franta criteriul
de determinare al acestuia fiind puterea vehicului. Taxa crestea semnificativ peste o anumita
limita in conditiile in care in Franta nu se produceau astfel de vehicule. Astfel se crea un
dezavantaj pentru produsele importate.
Un alt exemplu este Cazul Tatru 402/2009, referitor la taxa de prima inmatriculare a
autoturismelor din Romania. Curtea de Justitie a deciz ca legislatia romaneasca din materie
are ca efect faptul ca vehiculele mai vechi importate sunt taxate cu pana la 30% din valoarea
lor, in timp ce masinile similare de pe piata interna nu sunt supuse acestei taxe.

Ca o concluzie, dispozitiile art.110 alin.1, reglementeaza atat discriminarea directa cat si

discriminarea indirecta, dar cu privire la produse similare.
Dispozitiile alin.2 se refera la produse care nu sunt identice, dar sunt asemanatoare. Acest text
interzice statelor membre sa aplice impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de
productie.
In doctrina s-a exemplificat aceasta situatie cu Cazul Berii si al Vinului. In cazul in care o tara in care
se produce bere dar nu se produce vin, poate taxa acest produs in mod excesiv ceea ce determina
consumatorii sa inlocuiasca consumul de vin cu cel de bere. Astfel berea si vinul nu sunt similare insa
in mod indiscutabil exista o anumita concurenta intre ele.
Exceptii de la principiul liberei circulatii a marfurilor
Exista 2 categorii:
1. Exceptii reglementate de art.36 din TFUE
2. Exceptii jurisprudentiale (Cazul 120/78)

Exceptiile reglementate de art.36

Lista motivelor este limitativa:
1)
2)
3)
4)
5)

Din motive de ordine publica si siguranta publica

Din motive de moralitate publica si pentru a impiedica incalcarea regulilor morale
Pentru protectia sanatatii si a vietii persoanelor/animalelor/plantelor
Pentru protectia importului national de valoare istorica/artistica/arheologica
Pentru protectia proprietatii industriale si comerciale

Exceptiile jurisprudentiale
Cazul 120/78 Cassis de Dijon. In cauza respectiva, Curtea de Justitie a considerat ca reglementarea
germana care cerea ca lichiorul francez numit Casis de Dijor sa aiba un procent minim de alcool nu se
putea justifica nici printr-un imperativ de sanatate publica si nici prin grija pentru viata propriilor
cetateni. Curtea de Justitie a stabilit in cauza respectiva urmatoarele:
a) In domeniile in care nu exista o reglementare unitara la nivel comunitar, fiecare stat membru
poate impune pe teritoriul sau propriile prevederi privind productia si comercializarea
alcoolului, dar acestea nu trebuie sa constituie restrictii la import sau masuri cu efect
echivalent.
b) Obstacolele aduse liberei circulatii a marfurilor sunt justificate de interese imperative, nefiind
acceptate alte motive.
In cauza respectiva, Curtea a decis ca masura luata de statul german este o masura cu efect echivalent
restrictiilor cantitative la importul de marfuri care nu se justifica printr-o exigenta imperativa. Prin
hotararea respectiva Curtaea de Justitie a pus bazele principiului recunoasterii mutuale in dreptul
comunitar conform careia in lipsa unei recunoasteri mutuale la nivelul comunitar, un stat membru
trebuie sa accepte pe teritoriul sau produsele care sunt conforme cu legislatia statului membru de
origine.