Lingvistica teoreti . Distiefii conceptuale primare: limbaj, limba intr-o acceptiune simpli si de cea mai mare generalitate, lingyistiea poate fi definita rept studiul stiintific al limbii sau studiul stiintific al limbajului omenesc, adic& aceasta stiin(a studiaz& toate manifestarile limbajului omenes Limbaj — o calitate umana trinsecd, o caracteristicd a speciei umane in ansamblul ei si o facultate specified proprie ficdrui individ uman, aceea de a produce semne vocale specifice, dotate cu sens, in scopul comunicairii interpersonale, intr-un cadru social Limbajul defineste omul.' Mesajele umane sunt elaborate si transmise constient, Folosindu-se de un numir redus de foneme, oamenii produe un numdr practic infinit de cuvinte si de mesaje. Se stie c& oamenii, pe lang’ limbajul artieulat (ca limbaj natural), folosese, in diverse imprejurari, si alte sisteme de semne conventionale, nelingvistice, create special, adica alte tipuri de limbaje, ca limbaje artificiale (de ex. sistemul morse, semnele rutiere, gesturile, mimica, arta in toate variantele sale si, in mod frecvent gi constant, sistemul (sau codul) grafic, numit si limbaj seris). in majoritatea limbilor, serisul constituie un sistem de semne grafice (-litere) conventionale prin care sunt reprezentate sunetele (sau cuvintele) unei limbi, find, astfel, un sistem corelat si paralel cu limbajul a1 jiculat (ca limbaj oral). in celelalte situatii amintite, in care avem de-a face tot cu asa-numite limbaje ( lingvistic, semnele fiecdruia (gesturi, miscari de dans, semnale luminoase etc.) sunt de fapt baj_ mu: ‘al, limbaj coloristic, limbaj gestual etc.), dar de un alt tip decat cel interpretate gi nu .redat * prin limbajul articulat. Cu un sens special, derivat din cel anterior, limbajul (ca limbaj articulat) denumeste ,,un mod specific de exprimare a gandirii, sentimentelor etc., in limitele unei limbi date; folosirea unei limbi cu anumite particularitaji aferente unui domeniu de specialitate sau de cétre anumite grupuri profesionale, sociale sau teritoriale*. De pilda, privitor la ,modul de exprimare* se disting: limbaj literar, limbaj popular, limbaj " Limbajul ca sistem de $.emne folosit pentru intercomunicare (~ cod), vizeazA dou aspecte, cu interpretari distincte: una in sens larg, conform cireia prin limbaj se infelege ,orice tip de comunicare ine fiinte ccapabile s& se exprime, fie ele oameni sau animale" (CLG 21) si o interpretare in sens restrdns, prin care se are in vedere doar comunicatea umand, ca ,sistem de semne care serveste pentru a exprima si comunica idei si sentimente sau continuturi ale constiinfei* (CLG 17). Lingvisti, in majoritatea lor, nu considera ci manifestarile sonore ale animalelor pot fi socotite limbaje, adica sisteme de semne, ci, mai degraba, pseudo-limbaje, deoarece acestea corespund unor reactii vitale cu caracter elementar si nu presupun 0 simbolizare, adicé nu au valoare simbolicd si conventionala, Asadar, limbajul animal nu are caracteristicile limbajului uman si el nu reprezinta o expresie lingvistic& propriu-zisalivrese, limbaj artistic, limbaj poetic, limbaj familiar, limbaj figurat, limbaj standard, limbaj uzual, limbaj oficial etc. Cand se actualizeazi un anume domeniu sau folosirea de catre anumite categorii profesionale sau sociale etc., se vorbeste despre: limbaj profesional, limbaj stiintific, limbaj tehnic, limbaj administrativ, limbaj juridic, limbaj comercial, limbaj sportiv, limbaj publicistic, limbaj politic, limbaj medical, limbaj argotic etc. Din exemplele enumerate, apare evident faptul cA in unele situafii, limbaj devine sinonim cu stil functional (de ex. stil publicistic, stil stiintifie ete.) Existenta limbajului este potential. Oamenii nu vorbesc limbajul, ci vorbesc o limba anume, una singurd la un moment dat, fie aceasta roména, franceza, engleza, italiana sau oricare alta’. Astfel, limba este concretizarea istorica a facultatii umane universale a limbajului. Limbajul uman, ca entitate potentiala, si-a pastrat neschimbate de-a lungul istoriei atributele, pe cdnd limbile se schimba in permanenfa, ca realitaji istorice. Limbile au un caracter comunitar, in sensul ca sunt create si functioneaza in cadrul unor comunitati date, pe cnd limbajul, manifestindu-se exclusiv in cadru social, ramane totusi un dat anistoric al fiinfei umane. + Caracteristicile limbii Natura sociald a limbii decurge din faptul ca orice act de comunicare se desfaigoara intre cel putin doi vorbitori. André Martinet considera limba printre institutiile umane fezultaté din viafa in societate. Limba este in cel mai inalt grad social, de aici rezulta caracterul obiectiv al acesteia. Aspectul fundamental in care este prezent limbajul este situajia de dialog, comunicarea nemijlocit’ de la om la om. Determinarea socialé vazuta ca un criteriu guvernator al comunicarii impiedicd urmarirea unor aspecte individuale ce tin de participanti Fiecare vorbitor modifica limba in fiecare moment, cailednd regulile acesteia (mai mult sau mai putin). Aceste incalcari ale regulilor ins nu afecteaza ba (decat daca cle sunt voluntare, capita generalitate prin preluarea unui model sau sunt impuse ideologic) Schimbarile in limba apar datorita relajiei E+R care cauti modalitaji de realizare eficienta a unei comunicari, ‘Termenul limbaj, prin concretizare si individualizare, are si intelesul de , limba a unei comunitati lingvistice*, find astfel folosit ca sinonim pentru limba, intr-un context de felul: ,vorbeste frumos romaneste are un limbaj modernNatura limbii si caracteristicile ei nu sunt date de societatea in care funefioneaza, ci de faptul ca este folosita intr-o societate omeneasca. Limba si societatea nu au acelagi ritm de dezvoltare. Societatea se dezvolti mai repede; in limba schimbarile se produc mai incet si pe neobservate. Compartimentele in care apar cel mai repede modificdri sunt vocabularul si semantica. + Limba ca sistem Limba este un sistem pentru cA valoarea elementelor lingvistice depinde direct de anumifi factori. Dac dependenta se face in raport cu alte clemente lingvistice, cu relatiile dintre ele, vorbim despre un sistem inchis (modul in care se precizea7a sensul cuvintelor in raport cu sinonimele sau cu vecinatafile lor). Daca valoarea elementelor lor se realizeazi prin relatia cu aspecte extralingvistice atunci avem de-a face cu un sistem deschis. Astfel. spune bunica povestea / povestea spune bunica / bunica spune povestea., nici topica, nici regulile gramaticii nu ne ajuta si distingem subiectul de complementul direct ci numai experienja realitatii. * Schema comunicarii Emititorul (E) transmite un mesaj interlocutorului — receptor (R). Pentru ca mesajul sa-si indeplineasc’ functia are nevoie de un context la care se refera (referent) pe care destinatarul (R) s8-I poata percepe si care si fie sau verbal sau verbalizabil: de un cod comun (cel putin partial cu al R) si de un context comunicational si un contact intre protagonistii comunicarii CONTEXT MESAT DESTINATAR TRANSMITATOR, CONTACT cop Cod ~ sistem de conventii referitoare la interpretarea consensual a valorii unor semne. {n cadrul codului lingvistic, semnele nu sunt depoziatate intimplitor, ci sunt corelate intre ele pe baza unor legaturi specifice, raporturile paradigmatic, care implica ierarhizari, diferenfe, opozifii, excluderi ete, Mesaj (echivalat de alti lingvisti cu notiunile de text sau discurs) ~ cantitatea de informatii referitoare Ia realitatea extralingvisticd, depozitati intr-o structura verbali, pe baza unui anumit cod cunoscut de ambii protagonisti si in circumstanfe de comunicare determinate.Contaet — co-prezenta emititorului sia destinatarul in spafiul ontic al comunicari reflectaté in relatia uman-psihicd prin care devine posibila formularea mesajului, stabilirea si menfinerea comunicarii lingvistice. Contextul sau situatia de comunicare — ansamblul conditiilor ontice, sociale si istorice in care se petrece actul de comunicare, Includem aici lumea obiectelor, a relatiilor sia conceptelor care vor fi reflectate in actul lingvistic, elemente denumite de regula prin termenul generic de referent sau refering’. in raport cu orientarea procesului de comunicare lingvisticd spre unul din acesti factori, se disting sase functii ale limbajului (cf. Roman Jakobson): funcfia referential’, functia emotiva, functia conativa, funetia faticd, functia poetica si functia metalingvistica: REFERENTIALA POETICA CONATIVA FATICA METALINGUALA 1. Funefia referential (reprezentativa, denominativa) ~ se dezvolta in cadrul raportului triadic dintre realitatea ca atare, realitatea gandirii si realitatea limbajului. Gandirea umand isi reprezinta lumea prin limbaj. Fiecare comunicare reprezint& un act mental si 0 repr tare - coordonarea unor mijloace lingvistice cu 0 anumitdé semnificatie (cu un confinut). 2. Funefia expresiva — mesajul nu transmite numai idei, ganduri, pur si simplu, ci referiri la persoana vorbitorului, modul in care se raporteazi emitatorul la cele exprimate. La nivel fonetic, starea de spirit a vorbitorului se poate coneretiza in calitatile intonatiei (prin care se poate exprima surpriza, bucuria, mania etc.) in prelungirea unor vocale, in sincope, metateze si alte fenomene fonetice. La nivel lexical, functia expresiva actioneaza prin selectia unor termeni cu incAredtura emofionali (luati din limbajul familial, din argouri, din lexicul regional ete.). La nivel sintactic, starea psihicd a individului vorbitor poate determina, de exemplu, construirea unor enunturi eliptice, simple, sau, dimpotriva, ample si arborescente, cu topicd complexa etc. Expresivitatea poate provoca interlocutorului emofii artistice. Functia expresiva ca si alte funcfii se realizeaza prin selectia si combinarea elementelor de limbaj. Selectia se realizeaz’ pe seama unor relajii de echivalenfi (asemanare — deosebire, sinonime — 4antonime). Combinarea construieste secvente. Functia poetica proiecteaza echivalenge pe axa combinarii. 3. Funefia conativa — se defineste prin orientarea preponderenta a actului verbal cltre destinatar sau receptor. Aceasta functie se realizeazi la nivel extralingvistie prin ‘gesturi si atitudini tipice, iar in limba prin imperativul verbelor sau prin vocativul numelor. 4, Funefia fatied — orientarea procesului de comunicare verbal in special spre factorul de contact. Este vorba de faptul cA realizarea comunicarii verbale, adica transmiterea si receptarea unui mesaj, este posibila doar prin stabilirea si mentinerea unui contact intre emifitor si destinatar. Fatice in acest sens sunt enunfuri declarative, interogative sau exclamative de tipul Bine. sau Stii? sau Nw-i asa? sau Md-njelegi? sau Hmm! etc., pe care le calificim uneori drept “ticuri verbale” si cu care presdirim adesea vorbirea, pentru a ne asigura cA interlocutorul nostru ne asculta si ne infelege, adica se afl in contact cu noi. 5. Funefia metalingvistica sau metal gual rezulta din orientarea comunicarii verbale catre factorul cod, Pe coordonatele acestei functii a limbii, vorbitorul este interesat in mod prioritar mai putin de referinja externa a semnului verbal, edt de semnul verbal insusi. Spunem astfel cA, intr-un fel, limbajul isi devine propriul siu referent. Functia metalingvistic& a limbajului este prezenti in vorbirea obisnuit cénd formulim enunturi precum Ce infelegi prin cuvéntul “anistoric"? sau Nu mai zice ,,misto” precum golanii! Ea devine deosebit de activa in procesul insusirii de cAtre copii a limbii materne si activeazi aproape exclusiv in discursul gramaticienilor gi al lingvistilor. 6. Functia poetied rezulta din “centrarea” comunicarii verbale asupra mesajului ca atare, adie a continutului efectiv al comunicarii, Aceasti functie nu caracterizeazi exclusiv arta literard sau poezia, ci este prezenti, chiar daca mod subsidiar si accesoriu, si in actele de vorbire obisnuite. Astfel, utilizatorul unei limbi supune semnele lingvistice primare unui proces de selectie si prelucrare de rang secund, organizéndu-le intr-un mesaj unic si irepetabil, mesajul poetic. Constienta sau nu, intenfia vorbitorului de a formula un limbaj poetic are ca rezultat in planul limbii, modificdri profunde ale emisiei sonore, intonafiei si ritmului vorbirii, Acelasi primat al principiului expresivitatii poetice se remarci gi in preferinfa pentru anumite cuvinte, ca si in structurarea sintacticd a enuntului. + Limba romani contemporana Limba romani, finnd seama mai ales de originea si functionalitatea ei, este limba latina vorbita neintrerupt in partea orientala a Imperiului Roman, cuprinzdnd provinciile 5dunarene romanizate, dezvoltati in conditii socio-economice si culturale speci |, ca variant teritoriala a Aceasta presupune c& latina dundrean& a evoluat pe ci propt latinei. in momentul de faté, sub aspect genealogic, se recunose zece limbi romanice: portugheza, spaniola, catalana, franceza, provensala, italiana, sarda, retoromana, dalmata, romana. Tinand seama de evolutia limbii roméne, conceptul de limba romana contemporana are in vedere 0 etapa din istoria limbii romane, caracterizata ca cea mai recent faz a acestei evolufii, iar, in timp, se aproximeazi o perioada de circa o sutd, 0 uta si ceva de ani. in consecinta, termenul de contemporan nu acopera o perioada marcati strict, fapt explicabil deoarece este stiut cd limba, ca principal mijloc de comunicare, nu este un fenomen static, ci dimpotriva, dinamic. Asadar, abordarea sincronic& a unor fapte de limba se realizeaz din necesitatea de cercetare sau in scop didactic. Chiar gi sub aspect sincronic nu se poate vorbi despre o limba identica in situatii de comunicare diferite (exemplu: domeniul stiintei, administratici, sportului). Indiferent de variantele teritoriale (graiuri) si de alte varietaji stilistico-funetionale, in spatiul romanesc se vorbeste o limbii care permite comunicarea fra dificultati intre tofi membrii societafii, Aceasta varianté care presupune caracteristicile generale intalnite in toate actele de vorbire gi aceleasi referine de norma (de ordin fonetic, gramatical, lexical) reprezinta o variant standard (literara).