GHERASIM DIANA-CRISTINA

MASTER ANUL 2

Rolul teatrului intr-o lume globalizata

Globalizarea este un sistem sau un fenomen complex, uneori ambivalent, chiar

contradictoriu, care a fost privit si analizat in mod diferit de catre cei ce si-au asumat acest risc
sau aceasta raspundere.
Ce inseamna globalizarea? Inseamna telecomunicatii, inseamna internet, telefon mobil,
televiziune prin satelit, zborul cu avionul. Pe de alta parte, globalizarea poate insemna si poluare,
razboiul din Irak, atentatele de la 11 Septembrie, dependenta de droguri.
Dar dincolo de aceste analize, globalizarea ramane un fapt real, viu, cu care trebuie sa ne
confruntam, independent de vointa sau de optiunea noastra. Cel mai mare pericol pe care-l poate
implica globalizarea este dezumanizarea unora dintre cei pe care valul ei ii nghite pur si simplu.
Cucerita de piata, dopata de televiziune, sport sau internet, lumea globalizata traieste in acelasi
timp, pe fondul unei crize generale a sensurilor vietii, un dezastru cultural si educational global,
simptom ingrijorator, dar sigur, al barbarizarii societatii viitorului. Cultura traditionala a
societatilor dispare sau se preface n spectacol si marfa, cultura umanista e eliminata tot mai mult
de tehnostiinta invadatoare si transformata ntr-o pseudo-stiinta. Omul mondial sau globalizat,
risca sa devina omul care traieste numai pentru productie si consum, golit de cultura, politica,
sens, constiinta, religie si orice transcendenta. In ciuda tuturor acestor avertismente, nu putem
evita sau elimina globalizarea.
La ora actuala, exista, in toata lumea, situatii ca a Romaniei, unde efortul globalizarii
modifica relatiile sociale natural, in primul rand, prin aculturalizare. In loc sa se adopte un nivel
inalt de cunostiinte, in toate domeniile, guvernul forteaza trecerea la un "numitor comun".

Astfel putem spune raspicat ca globalizarea are un impact decisiv asupra culturilor si
identitatilor nationale. Acest proces nu implica mereu un nivel ridicat de comunicare sau de
schimb intre diferite culturi. In mod special, exista tendinta ca o cultura dominanta sa se impuna
asupra celorlalte, ducand la un proces de uniformizare culturala. Gradul de intensitate al acestui
proces nu este dat de valoarea culturilor nationale, ci mai mult de forta economica a fiecarei tari
in parte.
In conditiile in care globalizarea bate la usa, este foarte important sa constientizam ca
acest fenomen trebuie controlat, daca nu vrem sa pierdem tocmai ceea ce ne defineste pe noi ca
fiinte umane cultura.
Aceasta tranzitie fara sfarsit a afectat, fara doar si poate, si teatrul, care a trebuit sa
gaseasca formule noi, atat artistice cat si administrative.
Pentru fiecare dintre noi teatrul are o alta valoare, poate fi o simpla cladire, o institutie,
un om, o scena, o forma de arta, un abis sau un apogeu. Teatru este viata expusa intr-o vitrina. Si
se-ntampla de multe ori sa nu ne placa ce vedem, chiar daca suntem noi acolo. Ne e frica de
gandurile noastre spuse fatis, ne e frica de imaginea noastra pura, adevarata, neretusata. Probabil
din aceasta cauza ne raportam la modelele din advertising si incercam sa atingem niste realitati
utopice prin refugiul in consumerism. Ne cumparam fericirea, imaginea, viata ideala...
Teatrul inseamna intoarcerea catre tot ce este uman. Si sunt putini cei care se mai bucura
de sentimente, de naivitati sau excentricitati care vin din interior, pentru ca lumea inconjuratoare
e tot mai plastica. Si nu putine sunt sfaturile din reviste care te invata cum sa nu mai fi om. Cum
sa cuceresti sau sa te faci placut in 10 pasi simpli. Cum sa te imbraci si sa te machiezi ca sa fii
la fel ca ceilalti. Totul e standardizat.
Mai stiti cum in scoala generala se invata urmatoarea fraza: teatrul are menirea de a
indrepta moravurile societatii. Ma intreb ce putere mai are teatrul acum sa indrepte ceva, cand
exista atatea alte forme care sustin reversul.
Actorul a pierdut din faima pe care o avea. Interesul fata de teatru, fata de persoana
actorului, a scazut, din pacate, din anii '80 incoace. Cateodata publicul nu e receptiv la ceea ce se
intampla pe scena. Dar e o relatie chiar si atunci cand nu e... nici o relatie. Publicul de azi nu e

destul de deschis. Se schimba raportul lui cu teatrul, sunt mai multe canale la televizor, e mai
comod sa stai pasiv in fotoliu.
Teatrul a cunoscut multe perioade, din punctul asta de vedere: oamenii au fost mai mult
sau mai putin interesati de fenomen. Spre exemplu, inainte de decembrie 89 salile erau pline
pentru ca teatrul explica si exprima nevoia oamenilor de libertate. O ntreaga generatie de mari
regizori si actori au fost impinsi catre creatii valoroase tocmai datorita nevoii de a se opune
opresiunii sistemului. Ori despre asta publicul stia, era in contact cu realitatea pentru ca il
interesa vital, si gusta, bineinteles, pe deplin rolul teatrului. Imediat dup revolutie intreaga
pleiada de creatori de teatru a trebuit sa modifice drastic repertoriul, pentru ca deja lumea nu mai
era interesata. Au urmat perioade mai bune abia mai tarziu, cand teatrul devenea legat, din nou,
de nevoile oamenilor. E vorba aici de nevoile primare, acute, puternice. Fie de libertate, fie de
ludic, fie de opinie.
Pe logica data, bineinteles ca teatrul avea sa piarda teren in dauna mass-mediei, avea sa
se piarda publicul care cauta eliberare. De altfel, acum, in prezent, teatrul romanesc incearca, cu
toate resursele, sa redevina ce obisnuia sa fie, adica in primul rand un factor activ de modelare
sociala. Si asta se face cu greutate, cere timp, cere stabilitate, atat economica, politica, sociala cat
si, consecutiv stabilitate culturala.
Legea teatrelor s-a dat tarziu si nu este una dintre cele mai fericite variante, teatrele de
stat au inceput sa piarda din buget in dauna altor utilitati publice, sa zicem, creatorii au inceput sa
se indoiasca de propria valoare si de propriul scop conform zicalei ceea ce nu are pret nu este
pretuit. Teatrul s-a nascut printre oameni si trebuie sa se intoarca la ei.