You are on page 1of 5

Iorga Mircea Alexandru

A.M.G. 2C

Sifilisul
Sifilisul este o boala/infectie cu transmitere sexuala, care netratata poate produce
complicatii majore. Infectia are perioade alternative de activitate si inactivitate (perioade de
latenta). Simptomele apar in timpul perioadelor de activitate; in perioadele de latenta nu exista
nici un simptom, dar pacientul este infectat in continuare. Oricine vine in contact cu o persoana
infectata cu sifilis se poate imbolnavi. Nu este necesar contactul sexual pentru a fi transmisa
infectia, aceasta se poate realiza si prin simplul contact cu gura, rectul sau organele genitale ale
unei persoane infectate.

Cauze
Sifilisul este o infectie produsa de bacteria numita Treponema pallidum.

Mod de transmitere
Transmiterea bacteriei se realizeaza de obicei in timpul contactului sexual vaginal, anal
sau oral. Bacteria care determina sifilisul este transmisa de la o persoana la alta prin contactul
direct cu:
leziunea deschisa (sancru) care apare in timpul stadiului primar
membrane mucoase sau alte tipuri de leziuni, care apar in timpul stadiului secundar si uneori
in cadrul sifilisului latent.
Leziunile apar de obicei la nivelul organelor genitale externe, vaginului, anusului sau
rectului. Leziunile pot uneori apare pe buze sau in jurul buzelor. Bacteria patrunde in organism,
de obicei prin membranele mucoase, cel mai frecvent prin cele din jurul organelor genitale si
cailor urinare. Rareori bacteria patrunde in organism prin solutii de continuitate ale tegumentelor,
cum sunt de exemplu taieturile, sau prin sarut, daca persoana infectata are o leziune la nivelul
gurii sau buzelor. Sifilisul se mai poate transmite si prin folosirea unui ac anterior folosit
pentru/de o persoana infectata.
O alta cale de transmitere este prin transfuziile de sange, dar aceasta cale este foarte rar
intalnita, deoarece sangele recoltat pentru transfuzii este testat pentru bolile cu transmitere
sexuala si bacteria care produce sifilisul nu rezista mai mult de 24-48 de ore in conditiile in care
este stocat sangele pentru transfuzii.
In cazul femeilor gravide si infectate cu sifilis, bacteria poate traversa placenta si infecta
fatul in orice moment al sarcinii sau al nasterii (sifilis congenital).
Sifilisul nu se transmite prin contactul intamplator cu scaunele de toaleta, clantele usilor,
prin apa din piscine, cazi de baie, prin haine sau prin vesela. O infectie cu Treponema pallidum in
trecut, nu ofera protectie individului pentru o noua infectie, desi, in rare cazuri, poate apare o
rezistenta fata de boala care protejeaza individul fata de o noua infectie.

Perioada de incubatie

Iorga Mircea Alexandru


A.M.G. 2C
Perioada de incubatie este perioada dintre expunerea la infectie si momentul in care apar
simptomele. O leziune a pielii numita sancru, este primul simptom al sifilisului cu transmitere
sexuala. Sancrul apare intr-un interval de 10-90 de zile de la momentul infectiei, de obicei
intervalul este de 21 de zile.

Perioada de contagiozitate
O persoana cu sifilis poate transmite boala (este contagios) partenerilor, atunci cand sunt
prezente leziunile primare sau secundare. Persoana infectata poate sa fie contagioasa intermitent
ani de zile si este intotdeauna contagioasa cand sunt prezente leziuni deschise sau eruptii cauzate
de sifilis.

Simptome
Sifilisul are o evolutie in patru stadii, fiecare stadiu avand simptome aparte:

Sifilisul primar
In cadrul stadiului primar un sancru, de obicei nedureros, apare la locul de patrundere al
bacteriei in corp. Acesta apare de obicei in 3 saptamani de la expunere (limitele intervalului sunt
de 10-90 zile). Persoana infectata este foarte contagioasa in timpul stadiului primar.
La barbati sancrul apare frecvent in regiunea genitala, de obicei dar nu intotdeauna, pe
penis. Aceste leziuni sunt de obicei nedureroase.
La femei sancrul poate apare la nivelul organelor genitale externe sau interne. Sancrul
poate trece neobservat atunci cand apare la nivelul vaginului sau a partii inferioare a uterului
(cervix) deoarece sunt nedureroase si greu de vizualizat. Cresterea in volum a limfo-ganglionilor
(adenopatia) apare de obicei in apropierea zonei unde se gaseste sancrul. Sancrul poate apare si
alte parti ale corpului. Cand se intampla acest lucru, sancrul este de obicei inflamat si produce
puroi. Sancrul dureaza 28-42 de zile, dupa care se vindeca fara tratament, lasand o cicatrice
subtire. Vindecarea sancrului nu inseamna ca persoana respectiva s-a vindecat sau ca nu mai este
contagioasa.

Sifilisul secundar
Sifilisul secundar este caracterizat de o eruptie, care apare la 4-10 saptamani dupa aparitia
sancrului, uneori inainte ca acesta sa se fi vindecat. Pot apare si alte simptome care arata ca
infectia s-a raspandit in organism. Persoana respectiva este foarte contagioasa in stadiul al doilea
al sifilisului. Eruptia apare pe intreg corpul si include palmele si plantele. Leziunile au o culoare
rosu-maroniu, sunt mici, elevate sau nu, si au mai putin de 2 cm. Acestea pot fi confundate cu alte
leziuni tegumentare. Leziuni deschise, mici, pot fi prezente la nivelul mucoaselor. Aceste leziuni
pot contine puroi. Leziunile umede au un aspect aparte, fiind numite "condiloma lata". La
persoanele cu pielea inchisa la culoare, leziunile pot avea o culoare mai deschisa decat pielea din
jur. Eruptia se videca fara tratament si fara a lasa cicatrici in 2 pana la 12 saptamani. Dupa
vindecare pielea poate ramane usor decolorata. Vindecarea eruptiei nu inseamna ca persoana
respectiva s-a vindecat sau ca nu mai este contagioasa.

Sifilisul latent (ascuns)

Iorga Mircea Alexandru


A.M.G. 2C
In lipsa tratamentului, o persoana infectata cu sifilis va ajunge in stadiul latent (ascuns) al
bolii. Stadiul latent apare la un an dupa debutul infectiei. Dupa ce eruptia din stadiul doi dispare,
persoana infectata va fi asimptomatica pentru un timp (perioada latenta). Perioada latenta poate fi
de un an, dar se poate intinde intre 5 si 40 de ani. De obicei, in acest stadiu, un diagnostic corect
poate fi pus numai pe baza analizelor de sange, istoricului bolii sau nasterii unui copil cu sifilis
congenital. O persoana este contagioasa in prima parte a stadiului latent si poate fi contagioasa in
a doua parte a acestui interval.

Recaderile
Aproximativ 20-30% din cei infectati cu sifilis prezinta recaderi ale bolii in stadiul latent.
Recaderea inseamna ca o persoana care era asimptomatica, incepe sa prezinte din nou simptome.
Recaderile pot apare de mai multe ori. Cand recaderile nu mai apar, bolnavul nu mai transmite
boala prin contact. O femeie insarcinata care se gaseste in stadiul latent, poate transmite boala
fatului (sifilis congenital), poate avea un avort sau poate naste un copil mort.

Sifilisul tertiar (stadiul tarziu)


Acesta este cel mai distructiv stadiu al bolii. El poate debuta la un an dupa infectie sau in
orice moment al vietii unei persoane infectate cu sifilis si care nu este tratata. O persoana
infectata cu sifilis, poate sa nu ajunga niciodata in stadiul tertiar. In cadrul acestui stadiu, boala
poate produce afectiuni grave ale vaselor de sange si inimii, tulburarimentale, orbire, afectiuni
ale sistemului nervos si chiar moartea. Simptomele sifilisului tertiar depind de complicatiile care
apar.
Complicatiile din acest stadiu includ:
gomele sifilitice, care sunt leziuni mari, situate pe piele sau in interiorul corpului
sifilisul cardio-vascular, care afecteaza inima si vasele de sange
neuro-sifilisul, care afecteaza creierul si meningele.

Sifilisul congenital
Sifilisul congenital se refera la boala transmisa de catre mama copilului, in timpul sarcinii sau
nasterii. Se recomanda ca fiecare femeie insarcinata sa fie testata pentru sifilis, din cauza
consecintelor severe ale bolii asupra fatului.
Testarea se va realiza:
la prima vizita prenatala a femeii insarcinate
la inceputul trimestrului trei de sarcina si din nou la nastere, pentru femeile care au risc
crescut de a fi infectate.

Iorga Mircea Alexandru


A.M.G. 2C
Sifilisul congenital creste riscul mortii fetale si al complicatiilor aparute la nou-nascut.
Bacteria patrunde in sistemul sanguin al fatului prin intermediul placentei, determinand infectia
nou-nascutului sau moartea fatului.
Simptomele sifilisului congenital includ:
rinoree (scurgeri de secretii din cavitatea nazala) apoasa, inalt contagioasa
inflamatie dureroasa a periostului (stratul extern al osului)
eruptie contagioasa, ce apare frecvent la nivelul plantelor si palmelor
anemie (scaderea numarului de hematii)
cresterea in volum a ficatului si splinei (hepato-splenomegalie)
cresterea in volum a ganglionilor limfatici (adenopatii)
retard in crestere si dezvoltare.

Pentru ca exista si alte boli cu simptome asemanatoare, diagnosticul corect este


important in tratament.

Diagnostic precoce
Sceening-ul sifilisului este recomandat pentru femeile gravide si pentru persoanele cu risc
crescut de infectie.
Persoanele cu risc mare de a fi infectate sunt cele care:
au contacte sexuale neprotejate (sexul fara prezervativ sau folosirea incorecta a
prezervativului), mai ales in randul homosexualilor
au parteneri sexuali multipli, mai ales in zonele in care boala este foarte raspandita
au contact sexual cu o persoana infectata
au contactul sexual cu o persoana care are parteneri sexuali multipli
practica prostitutia
care au infectie cu virusul HIV.
Pentru femeile insarcinate sunt recomandate investigatii de screening pentru sifilis,
datorita riscului infectiei fatului.
Screening-ul se realizeaza:
la prima vizita prenatala a femeii insarcinate
la inceputul trimestrului trei de sarcina si din nou la nastere, pentru femeile care au risc
crescut de a fi infectate.

Iorga Mircea Alexandru


A.M.G. 2C

Tratament - Generalitati
Tratamentul prompt al sifilisului este necesar pentru a vindeca infectia, a preveni
complicatiile si transmiterea la alte persoane. Antibioticele sunt tratamentul eficient in orice
stadiu. Tratamentul antibiotic nu poate vindeca complicatiile deja aparute, insa poate preveni
instalarea unor noi complicatii. Dupa tratament sunt necesare teste in dinamica, pentru a fi sigur
ca tratamentul a avut succes. Partenerii de viata expusi, trebuie sa fie examinati, testati si tratati.
Penicilina este antibioticul preferat pentru tratamentul sifilisului. Desi penicilina este tratamentul
standard pentru neuro-sifilis, sifilis congenital sau pentru sifilisul dobandit sau detectat in timpul
sarcinii, alte antibiotice cum ar ficeftriaxona, pot fi luate in considerare. Daca pacientul este
alergic la penicilina, tratamentul este posibil, dar medicul specialist trebuie sa aleaga cea mai
buna optiune de tratament.

De retinut!
Antibioticele pot vindeca sifilisul si preveni complicatiile. Complicatiile aparute in
sifilisul tertiar si in cel congenital pot fi ireversibile, dar poate fi oprita evolutia bolii. Penicilina
este antibioticul preferat in tratamentul sifilisului. Desi penicilina reprezinta tratamentul standard
in neuro-sifilis, sifilis congenital si sifilisul femei gravide, alte antibiotice (de exemplu
ceftriaxona) pot fi luate in considerare. Penicilina este singurul antibiotic cu efect sigur in
tratamentul neuro-sifilisului, sifilisului congenital si sifilisul femeii gravide. Cand sunt folosite
alte antibiotice, este necesara o urmarire foarte atenta dupa tratament. Penicilina administrata
mamei ajunge in cantitati mici si in lapte. Dar aceste cantitati nu sunt nocive pentru copilul
alaptat.
In schimb doxicilina si tetraciclina, care de asemenea trec in laptele matern, pot afecta
dezvoltarea dintilor si oaselor copilului. In timpul alaptarii este interzisa automedicatia de orice
fel. Pentru oricare medicament trebuie ceruta parerea unui medic specialist. Dupa tratament,
examinari si teste sanguine se vor efectua la 6 si 12 luni, si la 24 de luni in cazul sifilisului latent
pentru a confirma vindecarea. Daca este prezenta o infectie concomitenta cu virusul HIV,
examinarile si testele ulterioare vor fi efectuate la 3, 6, 9, 12 si 24 de luni. Aceste teste sunt
necesare pentru ca uneori primul tratament nu vindeca boala si sunt necesare doze suplimentare.

You might also like