comédii la porfile orientului comunica detalii. Nu te mai striduiesti si fii cat de cat descriptiv, si deosebesti intre ,fermecitor’, ,tulbu- nator’, ,surprinzitor*, ,provocator*, ,incitant’, ,cople- sitor* sau mai stiu eu cum, Spui ,Super'' si ai seApat. Si Kisim la o parte, in continuare, ,frazeologia de intre- tinere*, setul de expresii curente, pe care le repetim somnambulic de cate ori se iveste ocazia: ,Sinitate si ne dea Dumnezeu, ca restul nu conteazi!*, ,Daca as avea talent si as pune pe hartie prin ce-am trecut, ar fi mai ceva ca un roman!" Am un mare defect: sunt prea bun!*, ,Degeaba te agiti, te chinui, agonisesti tot felul de fleacuri, Nu merit! Doar nu le iei cu tine in mormant!*, De un asemenea inyentar sapiential se foloseste mai tot omul. Dar nu un subiect vorbitor e cel care rosteste fraze ca acestea, ci dubul colectiv al poncifului, flasneta repetitiva, impersonal, a unei comunitati fara chip. Nu tu vorbesti; se spune si se ris-spune prin tine ceva gata spus, ceva care se taraie de generatii prin gura tuturor. Mai sunt nenumaratele imprejuriri in care suntem noi insine constienti c4 n-avem nimic de spus, dar vor- bim din pura politete, de plictiseali sau ca si treacd timpul. Sau ca si parem inteligenti. Sau pentru ci ilalti sunt prosti. Vorbim, alteori, si pentru ck nu ne putem sustrage rasnitei publice, care se invarte de la sine, Mai devreme sau mai tarziu, de voie de nevoie, ne aliniem. Asa se explic4, de secole, consideratiile despre vreme, despre greutitile vietii, despre recolta proasti, despre tilhariile politicienilor, despre cum era pe vremuri, despre , a noi in familie" (,Bine zicea bietul tata...!"), despre diete si medici, despre revolutie 4 ce fard-i asta? .Mi-amintesc ca acum: eram in Comitetul Central. Se rigea...), despre cum trece timpul (,,Parc-a fost ieri...*), despre tinerete (,Piceam si noi destule nefi- cute, slava Domnului, dar totul avea o limita"), despre rochii drigute, coafuri nostime si barbati mitocani despre femei fraicre, neveste imposibile, meciuri van- dute si sprituri cu baietii, despre Ialta, francmasonerie si KGB, despre evrei (,S3 ne-ntelegem, n-am nimic cu ei!*), despre unguri (,,Om fi noi cum om fi, da’ si ei sunt apucafi*), despre ce-ar trebui si faci guvernul, despre vecini (imbecili), despre soacre (acre), despre nepotei (geniali), despre Dumnezeu (,Orice s-ar zice, trebuie si fie undeva 0 forti...), despre popi (fiyar- nici), despre preturi (Nu se mai poate!*), despre romani (,,Destepti, dar ghinionisti*), despre Romania (,Ce-au, domnule, cu noi?“), despre viitor (,Macar copiii si apuce vremuri normale“), despre mancare (,Atata plicere mi-a mai rimas!“), despre clima (,S-a dat peste cap de cand cu experientele nucleare*). Ex- trageti din morigca zilnica toata aceasta palavrageala si fara se va cufunda in liniste. Iar de lao vreme, am putea reincepe si gdndim articulat si s4 lucrim cu- viincios. Jurnalul National, 8 aprilie 2004comédii la portile orientului cu statia pentru nunta de diseara. La el acasi face ce vrea. Si, in definitiv, ce-am cu Armstrong? Nusmi place? Da’ de tiganii care fac scandal noaptea, dupi colt, de ce nu ma leg? Ar fi bine si fiu mai calm. Ele calm. E un dom. $i ¢ dreptul lui si organizeze nunti. Mai ales ci e vorba de cineva de sus, de foarte sus! Are dreptate. Eu sunt isteric, el e stipan pe situatie. Eu sunt neputincios, el e neinfricat, ,Ce-o sii fac?" El ¢, in mai mare masura decat mine, beneficiarul revo- lutiei: nu se mai teme de partid, de Securitate, de servi- ciul de cadre. E liber si demn, lar eu sunt ridicol. Eu visez si vie, mi-ntelegi, statul, ,statul de drept’, care simi apere de omul nou, vesnic victorios. Sic explice c spatiul sonor al unei strazi ¢ spatiu public si c& a poate abuza de el bunul plac al oric&rui bisnitar. toatd lumea, politia intervine, in asemenea situat ie la sine. Dar astept degeaba. Statul de drept e ocupat. Naare timp de fleacuri. $i oricum, daca ¢ si sprijine pe cineva, mai curand il va sprijini pe preopinentul meu, care reprezinta, nui asa, spiritul de initiativa, spiritul intreprinzitor, nowl La urma urmei, ce-am cu Armstrong si cu Pavarotti? Dilema, 29 august-4 septembrie 1997 ce avem de spus A 2. Rominia se vorbeste mult. Suntem un popor epic, liric, dramatic, gata oricdnd si practice confesi- unea, lamentatia, memorialistica si bancul. Conversatia ¢ aproape un viciu, pasiunea istorisirii are o lunga tra- ditic. Strada ¢ zgomotoasa, carciuma sau cafeneaua— suprapopulate, Avem ziare multe, posturi de televiziune infloritoare, telefoane mobile pentru toate buzunarele. Dar avem chiar atatea lucruri de spus? Daci facem 0 fie si frugal socoteala, vom constata ca intre abundenta discursului si consistenta lui e o disproportie stinghe- ritoare. Emisia sonora compact mascheazi un enorm vid de sens. Sa dim mai intai deoparte ,formulistica", adic’ re- plica de rutind a fiecired zile:,Bund ziual (cu varianta » »La revedere!“, Ce mai faci?’ »Bine, multumese!" etc. SA scoatem din joc si uriasa cantitate de interjectii adjectivale pe care o manevreazi, ca pe o noua limb, generatiile mai tinere: Cool, »Marfil*, ,Super!, ,Trisnet!* s.a.m.d. Dincolo de cono- tatia superlativa, aceste cuvinte nu spun nimic. ,Super! poate fisi o femeie, si o biciclet’, si o iahnie, si un film, si o agreabili stare interioara. in generalitatea ei, inter jectia simplifica lucrurile, se dispenseazi de a mai 23