Arhitectură responsabilă

Principii şi politici pentru sustenabilitate în arhitectură

LUCRARE DE LICENŢĂ

AUTOR: ADRIAN POP

ÎNDRUMĂTOR: ŞERBAN ŢIGĂNAŞ

UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM

IUNIE 2010

1
INTRODUCERE 5

1. CADRUL CONCEPTUAL 7

1.1. DEFINIREA TERMENILOR UTILIZAŢI 7

1.2. PERSPECTIVA ISTORICĂ 11

2. SPAŢIUL URBAN ŞI INFRASTRUCTURA 17

2.1. UTILIZAREA TERENULUI 17

ENERGIA SI SPAŢIUL 17
DEZVOLTAREA SUSTENABILĂ A SPAŢIULUI 19
2.2. PROIECTAREA ADAPTATĂ LOCULUI 21
MACROCLIMAT 21
MESOCLIMAT 21
CLIMA URBANĂ 21
MICROCLIMAT 23

3. ELEMENTE DE CONCEPŢIE A ARHITECTURII SUSTENABILE 25

3.1. CONFIGURAREA SPAŢIULUI PENTRU PĂSTRAREA ŞI ACUMULAREA DE CĂLDURĂ 27

OPTIMIZAREA SUPRAFEŢEI ŞI GEOMETRIEI ANVELOPEI 27
IZOLAREA TERMICĂ A COMPONENTELOR OPACE 27
IZOLAREA TERMICĂ A COMPONENTELOR TRANSPARENTE 29
FOLOSIREA PASIVĂ A RADIAŢIEI SOLARE 31
MINIMIZAREA PIERDERILOR DE CĂLDURĂ DATORATE VENTILĂRII 31
CAPTAREA DE ENERGIE TERMICĂ SOLARĂ 31
3.2. EVITAREA SUPRA-ÎNCĂLZIRII 33
REDUCEREA TRANSFERULUI DE CĂLDURĂ 33
REDUCEREA SURPLUSULUI DE RADIAŢIE SOLARĂ 33
MASA TERMICĂ ŞI VENTILAREA 35
3.3. VENTILAREA DESCENTRALIZATĂ 35
VENTILAREA NATURALĂ 35
3.4. FOLOSIREA LUMINII NATURALE 39
OPTIMIZAREA GEOMETRICĂ 39
SISTEME DE ILUMINAT NATURAL 41

2
4. POLITICI PENTRU SUSTENABILITATE IN ARHITECTURA 43

4.1. DIRECTIVA EUROPEANĂ PENTRU PERFORMANŢA ENERGETICĂ A CLĂDIRILOR 43

4.2. CERTIFICATELE DE PERFORMANŢĂ ENERGETICĂ 43
4.3. ARHITECTURA SUSTENABILĂ 45
4.4. INIŢIATIVE NON-GUVERNAMENTALE 45
4.5. POLITICI SPRE O ARHITECTURĂ SUSTENABILĂ ÎN ROMÂNIA 47

5. STUDII DE CAZ 51

5.1. GENZIME CENTER, CAMBRIDGE, USA, 2004 – BEHNISCH & PARTNER 51

5.2. PAUL-WUNDERLICH-HAUS, EBERSWALDE, GERMANIA, 2008 – GAP 55

6. CONCLUZII ŞI PREMISE PENTRU PROIECTUL DE DIPLOMĂ 59

6.1. CONCLUZII 59
6.2. PRIMĂRIA SATU MARE 60

bibliografie selectivă 63

3
4
 introducere

“Modul în care locurile şi clădirile sunt concepute şi întreţinute contează pentru noi în
nenumărate feluri. Mediul construit poate fi zi de zi o sursă de fericire sau de mizerie. Este un
factor ce influenţează direct crima, sănătatea, educaţia, coeziunea comunităţii şi calitatea
vieţii”
Comisia pentru Arhitectură şi Mediu Construit a Marii Britanii – www.cabe.org.uk

Această lucrare, alături de proiectul de diplomă, reprezintă interesul propriu pentru

domeniul sustenabilităţii în arhitectură, cultivat pe parcursul celor şase ani de studiu.
apologia
Aprofundând această temă prin diferite colaborări şi activităţi incluse în şcoală sau extra-
şcolare, am ajuns la concluzia că principiile care stau la baza sustenabilitaţii ar trebui să fie
un „bun simţ” în arhitectură. Orientarea faţă de soare, folosirea luminii naturale, ventilarea
naturală, atenţia faţă de mediu, considerentele economice, sociale si culturale sunt
responsabilităţi ale arhitectului, ce asigură calitatea vieţii ocupanţilor clădirilor pe care le
proiectează.
Consider că arhitectura reprezintă întreg procesul de concepere şi execuţie a unei clădiri, dar
şi ceea ce rezultă în final. Sustenabilitatea implică în primul rând o abordare holistică.
Volumul şi gradul de detaliere al expunerii fiind totuşi limitat, aria de abordare a subiectului a
fost concentrată pe factorii de climat şi infrastructură urbană şi la trecerea în revistă a
tehnicilor de proiectare sustenabilă, considerând că acestea sunt direct legate de configurarea
unei clădiri, deci cu rolul direct al arhitectului (spre deosebire de tipul de instalaţii şi
tehnologii care pot aduce multe calităţi importante unei cladiri).
Am optat pentru a încheia cu politici pentru sustenabilitate în arhitectură deoarece este o
necesitate şi o preocupare actuală la nivel local, naţional, european şi mondial. Totodată,
aceste politici şi strategii sunt unealtă administraţiilor locale, iar sediile acestora au şansa de a
da un exemplu societaţii, prin care să susţină politicile pe care le promovează.
compozitia textului
Capitolul 1 defineşte cadrul conceptual (termenii şi perspectiva istorică asupra subiectului)
Capitolul 2 detaliază factorii de climat şi infrastructura urbană
Capitolul 3 descrie elementele de concepţie arhitecturală sustenabile
Capitolul 4 abordează politicile pentru arhitectura sustenabilă
Capitolul 5 prezintă studii de caz
Capitolul 6 relaţionează proiectul cu studiul teoretic
citarea si bibliografia
S-a folosit sistemul de citare cu note de subsol, iar bibliografia a fost grupată pe capitole.
partea grafică şi suportul lucrării
Pentru un aspect unitar, graficele si diagramele folosite au fost special redactate pentru
lucrarea de faţă, iar lucrarea de licenţă este tipărită pe hârtie reciclată.

5
6
 1. cadrul conceptual

 aproximativ 40% din gazele ce provoacă efectul de seră provin din construcţii;
 în ţările industrializate, aproximativ 50% din consumul de energie se foloseşte pentru
construirea şi folosirea clădirilor;
 50% din materiale extrase de pe suprafaţa Pământului sunt folosite în construcţii;
 clădirile şi lucrările de inginerie civilă produc 60% din deşeuri;
 spaţiul mediu necesar unei persoane, pentru locuire, a crescut de la 19 m2 în 1960, la
42 m2 în 2005 (în Germania);
 în UE, 50% din energia primară este importată; în ultimii 10 ani, costul cu încălzirea a
crescut cu 90%;
 aproximativ 80% din populaţia Europei trăieşte în mediul urban şi îşi petrec
majoritatea timpului în interiorul clădirilor;
 „sindromul clădirii bolnave” (sick building syndrome – o combinaţie de efecte
negative pentru sănătatea ocupanţilor clădirilor, cauzate de rezolvarea defectuoasă a
ventilării, încălzirii sau a aerului condiţionat) este întâlnit la peste o treime din clădirile
noi.1

Clădirile şi structurile sunt concepute pentru a rezista zeci sau chiar sute de ani, deci decizii şi
măsuri individuale sau izolate au efecte pe termen lung. Arhitecţii trebuie să se ridice la
nivelul acestor provocări şi să atingă maximul de economie, confort şi calitate în arhitectură,
folosind cât mai puţine resurse sau energie.

1.1. definirea termenilor utilizaţi

Folosirea excesiva şi uneori eronată a termenilor „ecologie”, „dezvoltare durabilă”,

„sustenabilitate”, „clădiri verzi” etc. produce confuzie, şi pentru că sunt utilizaţi în scopuri
comerciale şi lipsite de profunzime, aceştia îşi pierd valoarea şi adevăratul înţeles şi de multe
ori produc un sentiment de respingere. În consecinţă, consider necesară definirea acestor
noţiuni:

Ecologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul interacţiunii dintre organisme şi mediul lor de
viaţă. Se poate spune despre ceva că este „ecologic” atunci când se referă la ecologie.

1
Manfred Hegger, Matthias Fuchs, Thomas Stark, Martin Zeumer, The Energz Manual, Editura Birkhauser,
Basel, 2008, pag. 38-39

7
Figura 1.1 – Componentele sustenabilităţii potrivit „Recomandările SIA 112-1, cladiri
sustenabile”

8
Arhitectura este „interdependentă cu întreg mediul natural; întreaga umanitate este
interdependentă social, cultural şi economic; în acest context, sustenabilitatea are nevoie de
parteneriat, echitate şi echilibru între toate părţile”.2
În consecinţă, arhitectura ecologică reprezintă tipul de abordare care nu afectează negativ
relaţiile dintre ecosisteme, sau care chiar îmbunătăţeşte aceste relaţii.

Cuvântul durabil înseamnă rezistent, trainic, viabil, deci se referă la ceva care rezistă pe
parcursul unui termen îndelungat.
Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor şi metodelor de
dezvoltare socio-economică, al căror fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea unui
echilibru între aceste sisteme socio-economice şi elementele capitalului natural.
Cea mai cunoscută definiţie a dezvoltării durabile este cu siguranţă cea dată de Organizaţia
Naţiunilor Unite în 1987, în Raportul Comisiei Brundtland: "dezvoltarea durabilă este
dezvoltarea care urmăreşte satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea
generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi"3

Sustenabilitatea este definită în Dicţionarul explicativ al limbii romane (DEX) astfel:

„Calitate a unei activităţi antropice de a se desfăşura fără a epuiza resursele disponibile şi fără
a distruge mediul, deci fără a compromite posibilităţile de satisfacere a nevoilor generaţiilor
următoare. Conferinţa mondială asupra mediului de la Rio de Janeiro din 1992 a acordat o
atenţie deosebită acestui concept, care implică stabilirea unui echilibru între creşterea
economică şi protecţia mediului şi găsirea de resurse alternative. Când se referă la
dezvoltarea economică de ansamblu a unei ţări sau regiuni, este de obicei preferat termenul
sinonim dezvoltare durabilă.”4
Aşadar, diferenţa dintre sustenabilitate şi dezvoltare durabilă nu este una foarte clară, însă se
poate defini prin faptul că dezvoltarea durabilă se referă în special la dezvoltarea responsabilă
din punct de vedere economic şi a ocupării terenului, cu un accent pe durata de viaţă a
respectivei „dezvoltări”, pe când sustenabilitatea defineşte o legatură mai sensibilă între om,
nevoile lui şi resursele naturale, presupune conştientizarea acestei legături şi folosirea acelor
resurse în aşa fel încât să nu ducă la dispariţia lor. Sustenabilitatea are un domeniu de aplicare
mult mai larg şi defineşte un mod de gândire, un mod de viaţă.
Consiliul European al Arhitecţilor declară că „arhitectura sustenabilă ia în calcul
conservarea resurselor şi eficienţa energetică, folosirea ecologică şi sensibilă a terenului,
protejarea şi intensificarea biodiversităţii şi o sensibilitate estetică ce inspiră, afirmă şi
înnobilează” .5

2
Uniunea Internaţională a Arhitecţilor, Declaraţia de interdependenţă pentru un viitor sustenabil, Congresul
Mondial al Arhitecţilor, Chicago, 18-21 iunie 1992, pag. 1
3
http://ro.wikipedia.org/wiki/Dezvoltare_durabilă (Wikipedia, enciclopedia liberă - Dezvoltare durabilă)
4
Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura
Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998
5
Consiliul European al Arhitecţilor, Arhitectură şi Sustenabilitate. Declaraţia şi politicile Consiliului European
al Arhitecţilor, Bruxelles, 2009, pag. 6

9
Figura 1.2 – Propunerea biroului Llewelyn Davies Yeang pentru concursul Turkey Zulu’s
Ecocity

10
Arhitectura sustenabilă reduce semnificativ impacturile adverse ale omului asupra mediului
înconjurător şi, în acelaşi timp îmbunătăţeşte calitatea vieţii şi bunăstarea economică.
Arhitectura bioclimatică este rezultatul unui ”mod de a proiecta clădiri şi de a manipula
mediul înconjurător lucrând împreună cu forţele naturale din jurul clădirii şi nu împotriva
lor”6, „este arhitectura care se proiectează profitând de condiţiile climatice şi mediul
înconjurător”7

Proiectarea regenerativă, inspirată din conceptul „cradle to cradle” (C2C) este o abordare
biometică în designul sistemelor. Acest mod de abordare „modelează industria după
procesele naturale, în care materialele sunt privite ca nutrienţi, circulând în cadrul unor
metabolisme sănătoase şi sigure (metabolism industrial)”.8

Proiectarea regenerativă este un cadru holistic economic, industrial şi social care încearcă să
creeze sisteme care nu sunt doar eficiente, ci şi lipsite de deşeuri. Modelul nu se limitează
doar la designul şi producţia industrială, ci se extinde şi în arhitectură, urbanism, economie,
sisteme sociale, etc. 9
Conceptul „cradle to cradle” susţine că toate deşeurile ar putea fi refolosite ca sursă de
energie regenerabilă, eliminând astfel ideea de deşeu.
Denumirea acceptată de comun acord la nivelul organizaţiilor ce reprezintă profesia de
arhitect pe plan european sau internaţional este cea de „sustenabilitate”, însă toate aceste
denumiri se referă la moduri de abordare caracterizate prin responsabilitate; responsabilitate
faţă de mediu, faţă de societate, economie, dar mai ales responsabiă faţă de locuitorii sau
utilizatorii acestor clădiri.

1.2. perspectiva istorică

Sustenabilitatea a fost o preocupare a umanităţii încă din cele mai vechi timpuri, chiar dacă
nu într-o formă declarată, ci ca o necesitate pentru supravieţuire, o adaptare la mediul
înconjurător, sau o metodă de dezvoltare.
În Antichitate, mai exact in secolul al 5-lea i.H., grecii au adoptat un concept urban prin care
fiecare casă avea orientare sudică pentru a beneficia de încălzire solară pe timp de iarnă.
Aristotel a făcut observaţia că faţadele nordice sunt opace, pentru a proteja împotriva vântului
pe timp de iarnă. Se cunoaşte că Socrate a locuit într-o „casă solară”. El afirma că „o casă
bună trebuie să fie răcoroasă pe timp de vară şi caldă iarna [...] să se deschidă către sud, însă

6
Dabija, Ana-Maria, Proiectare arhitecturală sustenabilă şi tehnologiile necesare, Bucureşti, 2009 (training
organizat de Romania Green Building Council)
7
idem
8
Dobrescu, Florin, Materiale de construcţie sustenabile, Bucureşti, 2009 (training organizat de Romania Green
Building Council)
9
William McDonough şi Michael Braungart, Cradle to Cradle: Remaking the way we make things, North Point
Press, New York, 2002.

11
Figura 1.3 – Locuinţă tradiţională din zona Măgura, Braşov (curte interioară, panta mare a
acoperişului, spaţii cu rol de tampon termic, orientare sudica, ventilare naturală)

12
pentru protecţie pe timp de vară ar trebui să fie bine umbrită, iar încăperile de pe partea
nordică ar trebui să fie mai mici”.10
Romanii au continuat principiile grecilor, inventând „Heliocaminusul” (în traducere:
„furnalul solar”, dar defapt avea sensul de „încăpere orientată spre soare”) – încălzea în mod
natural apa pentru băile romane.11
Exemplele pot continua prin nenumaratele moduri în care omul a înţeles forţele naturii şi s-a
adaptat, încât să le folosească în avantajul propriu. Aceste obiceiuri ţineau de felul „normal”
de a construi.
În zonele cu climă caldă, clădirile au avut întotdeauna o structură portantă şi elemente de
închidere, însă în zonele cu climă temperată sau rece s-a optat pentru ziduri solide care au
avut şi rol portant în acelaşi timp (de exemplu, zidăria). Acest tip de construire a permis
deschideri mici, însă foloseau o mare masă termică şi aceşti factori au avut un rol important
pentru climatul interior.
Oamenii de ştiinţă ai secolului 19 au fost cei care au contribuit semnificativ la dezvoltarea
funcţiilor anvelopei. În jurul anului 1820, fizicianul Jean Fourier a enunţat o teorie despre
conducţia căldurii în corpurile solide şi a introdus termenii de „flux de caldură”, „gradientul
termic” sau „conductivitate termică”, termeni ce domină limbajul şi în zilele noastre. In 1828,
un alt fizician francez, Jean Claude Eugene Peclet, introduce termenul de „coeficient de
transfer termic”, măsurat în W/m2K, ca un coeficient ce măsoară capacitatea materialului de
transmitere a căldurii.
În termeni de energie, anvelopa clădirii are 6 suprafeţe. Acestea trebuie luate în considerare
separat în funcţie de cerinţele lor interne şi externe. Dacă acoperişul şi placa de peste sol au
fost aproape întotdeauna gândite doar din punct de vedere funcţional, faţada, ca şi „sistem de
comunicare”, a fost întotdeauna concepută în funcţie de aspecte arhitecturale.
În acest context, cele mai importante schimbări în arhitectura europeană au fost date de
dezvoltarea tehnologiei de producere a sticlei şi metalului. Izolarea termică a pereţilor
exteriori a devenit un subiect important în secolul al 19-lea. 12
Dezvoltarea arhitecturii la începutul secolului 20 a fost caracterizată de o serie de lucrări atent
concepute şi de folosirea sticlei pe scară largă. Un bun exemplu este clădirea Fagus Works,
de Walter Gropius, sau viziunea lui Mies vand der Rohe pentru un turn de sticlă în Berlin.
Tot la începutul secolului 20, inginerul Ludwig Dietz a definit valoarea coeficientului de
transfer termic mediu pentru componente formate din mai multe straturi.13
Totuşi, dorinţa de a folosi suprafeţe vitrate tot mai mari pentru a mări cantitatea de lumină
naturală pentru interior a dus la scăderea confortului termic datorită cunoştinţelor prea puţine
la acea vreme a proprietăţilor fizice ale acestor vitraje. Pierderi de căldură excesive în timpul
iernii şi supraîncălzire vara au dus la consumuri de energie ridicate. Elementele exterioare

10
William Stearns Davis, A Day in Old Athens, Bastian Books, USA, 2003, pag. 36
11
Dabija, Ana-Maria, Proiectare arhitecturală sustenabilă şi tehnologiile necesare, Bucureşti, 2009 (training
organizat de Romania Green Building Council)
12
Manfred Hegger, Matthias Fuchs, Thomas Stark, Martin Zeumer, The Energz Manual, Editura Birkhauser,
Basel, 2008, pag. 83-84
13
Usemann, Klaus, Entwicklung von Heizung und Luftung zur Wissenschaft, Editura Oldenbourg, Munchen,
1993

13
Figura 1.4 – Prima casă pasivă în Darmstadt, Germania, 1991;
arhitecţi Bott, Ridder, Westermeyer

14
 opace inadecvat izolate contribuie şi ele la consumul de energie. În Germania, consecinţa la
aceste aspecte a fost adoptarea Directivei de Conservare a Energiei (EnEG) în anii 1970, care
a fost baza primului Act de Izolare Termica (1977). Pentru prima dată, legislaţia a impus
valori maxime de transfer termic pentru elementele exterioare a clădirilor ce necesită
încălzire. Tot atunci, oamenii au început să acorde tot mai multă atenţie posibilităţii de a
folosi soarele ca sursă de încălzire pentru clădiri. În anii 1980 s-au experimentat primele case
pasive, cu orientare sudică, vitraje mari şi masă termică considerabilă. Aceste reguli de bază
au format „arhitectura solară”. S-a constatat că adevăratul câştig se poate realiza nu prin
captare cât mai mare de energie solară, ci prin micşorarea pierderilor de energie prin
anvelopa clădirilor. Acest lucru a fost demonstrat, de exemplu, prin prima casă pasivă în
Darmstadt, Germania, în 1990 (figura 1.4)14

În anii ’80, împreună cu proiecte de cercetare au început să se creeze şi soft-uri care să asiste
întreg procesul de proiectare, de la desenat până la simulări complexe. Aceste softuri au ajuns
atât de complexe încât persoane special pregătite sunt necesare, însă folosindu-le, se pot
determina cu o precizie satisfăcătoare fenomenele care pot influenţa calităţile bioclimatice ale
unei clădiri (figura cu simularea vântului).15

14
http://en.wikipedia.org/wiki/Passive_house (Wikipedia, enciclopedia liberă - Casa pasivă)
15
Juliene, Aurore, Principii de proiectare sustenabila, 2010, Cluj (seminar organizat de Romania Green
Building Council si Asociaţia Studenţilor Arhitecţi Cluj)

15
Figura 2.1 – Relaţia dintre densitatea populaţiei şi consumul de energie pentru câteva oraşe
Figura 2.2 – Dezvoltarea cerinţor de încălzire termică potrivit anului de construire si
raportului in stocul de clădiri al Germaniei

16
 2. spaţiul urban şi infrastructura

Clima, topografia, vecinătăţile, traficul şi infrastructura definesc contextul urban şi energia

disponibilă. Acest sistem include nu doar nevoile tehnice, ci şi pe cele socio-culturale care
asigură mobilitatea, comunicarea şi celelalte servicii.
Structurile urbane dense sunt de obicei cele mai potrivite pentru a obţine o maximă eficienţă
în asigurarea economă a accesului la servicii, folosirea clădirilor şi atingerii eficienţei
energetice. Densitatea şi limitarea extinderii localităţilor sunt critice pentru o dezvoltare
durabilă.

2.1. utilizarea terenului

În termeni de ocupare a spaţiului, clădirile şi infrastructura concurează cu producerea stocului

de hrană şi energie, de materie brută, conservarea naturii, a peisajului şi a biodiversităţii, la
care se adaugă şi alte nenumărate funcţii. În cadrul mediului construit, competiţia pentru
spaţiu mai este influenţată de diferite întrebuinţări, date de sistemul (naţional) de valori şi
cerinţe tehnice, cât şi de interesele economice publice sau individuale.
Scăderea consumului de teren creează densitate, face posibil un oraş compact, unde totul este
la îndemână. În România sunt cunoscute extinderile exagerate ale ultimilor ani, care au dus la
cartiere fără infrastructură, fără servicii şi fără legături cu restul oraşului.

energia si spaţiul
Un studiu al Programului pentru Mediu al Naţiunilor Unite (UNEP) arată legătura dintre
densitate şi consumul de energie pentru transport. Oraşele cu densitate mare înregistrează
consum de energie chiar şi de opt ori mai mic. S-a ajuns la concluzia că de la 75 de pers. / ha
în sus, efectul începe să scadă, iar la densităţi de peste 150 de pers. / ha, diferenţele sunt greu
sesizabile (figura 2.1)
În concluzie, o densificare a mediului urban construit ar trebui încurajată, deşi odată cu
înalţimea cresc cerinţele structurale şi necesarul de energie. Liftul şi instalaţiile suplimentare
ocupă spaţiu şi cresc consumul de energie.
Clădirile existente reprezintă o resursă pe termen lung, care atrag aproximativ 80% din
investiţiile curente. Pare evident că, în cadrul acestor investiţii ar trebui incluse şi măsuri de
eficientizare energetică. Consumul de energie poate fi redus de 10 ori (figura 2.2).

17
Figura 2.3 – Desenschematic reprezentând moduri posibile de extindere

18
Renovarea şi modernizarea clădirilor au efecte reciproce şi pot influenţa pozitiv standardul de
confort. Următoarele abordări sunt posibile:
- modernizarea în termeni energetici se referă la optimizarea anvelopei şi instalaţiilor clădirii
- conversia face posibilă reutilizarea structurii clădirilor şi a energiei înmagazinate în
materialele deja folosite; totodată, rezultatul e o mai bună acoperire a nevoilor populaţiei şi în
acest fel ajută la creşterea densităţii.
- extinderile au rol similar cu conversiile, însă creează spaţiu suplimentar (figura 2.3)

dezvoltarea sustenabilă a spaţiului

Spaţiul urban funcţionează datorită interacţiunii dintre funcţiunile clădirilor, spaţiile publice
şi legăturile între spaţiile învecinate. O dezvoltare durabilă se bazează pe a avea la un loc
diferite nevoi şi interese pentru a asigura această interacţiune între funcţiunile clădirilor şi
pentru a mări utilitatea/utilizarea spaţiilor. Mixajul funcţional are întotdeauna un efect pozitiv
asupra consumului, deoarece traficul poate fi evitat: dacă o nevoie nu poate fi satisfacută
local, atunci ea va necesita deplasare într-un alt loc, generând trafic. Atractivitatea unei zone,
decisă de oamenii care o folosesc, este dată de acest mixaj de funcţiuni şi asigură
supravieţuirea economică a întregii zone.
Pentru a asigura atractivitatea unei zone, este necesară o atitudine atentă la datele
demografice şi la nevoile sociale, mereu în schimbare. De aici rezultă câteva obiective:
 Accesibilitatea
Accesul liber în clădiri, sau doar în anumite părţi ale clădirilor, face posibilă folosirea
acestora fară a fi nevoie de asistenţa altor persoane.
 Identitatea
Spaţiile urbane cu un caracter aparte creează identitate şi asigură diversitate la nivel spaţial.
Un dozaj potrivit de spaţii private, semi-publice şi publice creează identitate pe mai multe
niveluri.
 Integrarea functională
Segregarea tot mai mare dintre structurile sociale poate fi micşoarată de funcţiuni diverse,
mixate şi adaptabile, legate printr-o reţea funcţională la nivel local. Locuri unde se poate
realiza comunicarea, în interior sau exterior, încurajează contactul social.

Chiar din definiţia dezvoltării durabile date de Gro Halem Brundtland, rezultă că proprietăţile
nu înseamnă doar o avere pentru generaţiile următoare, ci şi probleme. Clădirile sunt obiecte
ce supravieţuiesc mai multe generaţii, deci adaptarea la diferite nevoi şi funcţiuni trebuie
luată în calcul şi considerată o valoare suplimentară a clădirii.

19
Figura 2.4 – Valorile coeficientului albedo (coeficient de reflecţie a radiaţiei solare)
Figura 2.5 – Principalii factori care influenţează clima urbană

20
2.2. proiectarea adaptată locului

Arhitectura sustenabilă se raportează foarte mult la climat. Acesta impune regulile majore în
funcţie de care o clădire trebuie să se adapteze climatului din zona de care aparţine. Anvelopa
clădirii o protejează de efectele negative ale climei şi mediului înconjurător şi, dacă este
nevoie, obţine energia de care are nevoie clădirea. Modurile de adaptare a clădirii la loc şi
clima ei se poate analiza de la macroclimat, apoi analizând mesoclimatul, clima urbană şi, în
final, microclimatul:

macroclimat
În funcţie de zona climatică (zona polară, temperată, subtropicală şi tropicală), macroclimatul
conduce la diferite formule de construire în funcţie de regiunea climatică. Chiar dacă
tipologiile tradiţionale nu mai pot satisface nevoile contemporane, datorită faptului că tradiţia
reprezintă concluzia multor încercări de-a lungul unei perioade de timp, arhitectura
tradiţională conţine principiile de bază pentru a supravieţui şi a exploata caracteristicile
climei din fiecare regiune (orientare, accesul, suprafeţe care captează energia solară, masa
termică, diferite modalităţi de a recupera şi refolosi căldura, etc.).

mesoclimat
Radiaţia solară creează diferite temperaturi la suprafaţa Pământului şi în straturile de aer
apropiate de sol care, la rândul lor, dau naştere la diferenţe de presiune, datorită cărora aerul
se deplasează de la zonele cu presiune scăzută înspre cele cu presiune ridicată, pentru a
balansa aceste diferenţe.
Cei mai importanţi factori sunt absorbţia solară şi capacitatea termică a suprafeţei
Pământului, care se evidenţiază poate cel mai clar în zonele maritime sau în vecinatatea unui
mare lac. Apa are un albedo (coeficient de reflecţie a radiaţiei solare – figura 2.4) foarte
scăzut (aproximativ 5%), absorbând aproape toată energia incidentă. Datorită masei termice
ridicată şi evaporării care are un efect de răcorire, apa se încălzeşte foarte puţin în comparaţie
cu solul, care datorită căldurii face aerul să se ridice (curenţi termici) şi la suprafaţa
pământului rămâne o presiune scăzută. Aerul rece de la suprafaţa apei se deplasează spre
această zonă.
În timpul nopţii, temperatura solului scade semnificativ, însă nu şi cea de deasupra apei –
curenţii îşi schimbă sensul de deplasare.
Acelaşi efect, însă nu la fel de evident, se întâmplă şi în cazul zonelor cu caracteristici diferite
ale suprafeţelor. Topografii diferite pot da naştere la expunere solară sau zone umbrite (briza
de vale sau munte). Aceşti factori sunt componentele centrale ale sistemului local de
circulaţie a aerului.

clima urbană
Mediul urban reduce viteza vântului, iar diferitele tipuri de funcţiuni, trafic şi alţi factori
creează praf, care leagă tot mai multe particule de apă. De aceea mai multe precipitaţii cad în
mediul urban faţă de cel rural (figura 2.5).

21
Figura 2.6 – Efectul diferitelor situaţii topografice asupra capacităţii de acumulare de energie
solară şi pierderilor de căldură datorate vântului
Figura 2.7 – Elemente ce influenţează microclimatul şi efectul lor asupra clădirilor

Suprafeţele din mediul urban înmagazinează căldură şi datorită sistemului de evacuare a apei,
cantiatatea de apă provenită din ploaie e drenată, nefăcând posibilă evaporarea care ar răcori
atmosfera oraşelor. De aici rezultă şi un nivel al pânzei apei freatice mai scăzut în mediul
urban.

22
Aprovizionarea cu aer proaspăt este necesară unui oraş şi se poate realiza prin intermediul
unui curs de apă, teren jos şi plat, căi de trafic sau spaţii libere. Acestea formează sistemul de
ventilare al oraşului. Parcuri şi grădini mari în cadrul oraşelor produc ventilare (Central park
din New York), însă trebuie să existe un întreg sistem de parcuri care să ventileze tot oraşul.
Aceşti curenţi care realizează ventilaţia sunt, de cele mai multe ori, însoţiţi de particule cum
ar fi polenul, care dacă se intersectează prea mult cu rutele de trafic auto, aceste particule se
ataşează de gazele emanate de vehicule (cum ar fi oxizi de nitrogen sau sulfur) şi favorizează
apariţia alergiilor.
În cazul ploilor torenţiale, sistemul de canalizare devine insuficient şi se produc inundaţii.
Din acest motiv se consideră indispensabile conducte cu secţiuni foarte mari sau sisteme
complicate de reţinere a apei. O altă soluţie la această problemă poate fi folosirea suprafeţelor
care au potenţialul de a reţine apa şi a o folosi cu sens pozitiv pentru microclimatul oraşului
(prin evaporare răcorind oraşul) sau reţinerea apei în bazine/cisterne şi folosirea ei ca apă
menajeră, reducând astfel consumul de apă potabilă.

microclimat
Un lucru important pentru o clădire este să se protejeze de efectele negative ale climatului
local, dar şi să profite de oportunităţile pe care acesta le creează. O buna expunere la soare
oferă o şansă de a exploata potenţialul energetic, dar şi riscul de a supra-încălzi clădirea.
Efectele microclimatului depind foarte mult de poziţia clădirii faţă de topografia terenului
învecinat (figura 2.6) sau de umbrirea cauzată de alte parţi ale clădirii sau de clădirile
învecinate. Un studiu de umbrire clarifică aceste aspecte şi favorizează determinarea optimă a
metodelor de obţinere şi exploatare a energiei solare active şi pasive, modul de a obţine
lumina naturală pentru camere sau măsurile de umbrire necesare. O altă soluţie este folosirea
suprafeţelor reflectorizante în vecinătatea clădirilor (suprafeţe vopsite în culori deschise, apa,
etc.) pentru a redirecţiona radiaţia solară şi lumina naturală. Cu cât e mai mic unghiul de
incidenţă, cu atât e mai mare componenta reflectată (figura 2.7).
Terenul absoarbe radiaţia solară şi folosind apa stocată îl face un bun element pentru reglarea
microclimatului. Cu cât adâncimea e mai mare, cu atât temperatura e mai constantă pe
parcursul anului şi terenul poate fi folosit pentru pompe termale cu un mare grad de eficienţă.

Clădirile expuse la vânt înregistrează pierderi de caldură mai mari. Direcţia şi viteza vântului
se poate determina prin diferite simulări. Copaci sau alte obstacole în cursul acestor direcţii
sunt folosite pentru a reduce pierderile de caldură datorate vântului. Diferenţa de temperatură
de pe faţade opuse creează mişcarea aerului şi poate fi folosită pentru ventilarea clădirii.

23
Figura 3.1 – Bărcile cu vele – dispoziv climatic (Alinghi şi Oracle)

24
 3. elemente de concepţie a arhitecturii sustenabile

Încă din 1967, Reyner Bahman ilustra conflictul dintre practicile vremii şi problemele
climatice crescânde, comparând bărcile cu motor cu cele cu vele: „o barcă cu motor permite
oricărui obiect plutitor să fie transformat într-un vas manevrabil. Un dispozitiv mic şi
concentrat converteşte o configuraţie oarecare într-un obiect cu funcţie şi scop”. Potrivit lui,
arhitecţii nu ar mai trebui să privească clădirile ca pe structuri echipate cu aparate, ci să
conceapă „dispozitive climatice”, care asemeni unei bărci cu vele, reacţionează dinamic la
factorii mediului şi îşi captează energia exploatând oportunităţile locale (figura 3.1)16
Coaja exterioară a clădirii defineşte limita dintre interior şi exterior. Domină aspectul exterior
al clădirii şi intră în dialog cu vecinătăţile. Istoria anvelopei clădiri este deci dominată de
atribute ce descriu aspectul, proporţia, materialele alese şi aspecte culturale. Funcţia
principală rămâne totuşi să protejeze clădirea de frig, vânt, precipitaţii şi radiaţii solare.
Pentru că cerinţele de confort au crescut, anvelopa clădirii a primit un rol mai complex, de
reglare a microclimatului.
Funcţiunea clădirii dictează într-o mare măsură conceptul anvelopei, pentru că nevoile diferă
considerabil de la o funcţiune la alta. Un concept viabil conţine sinteza tuturor parametrilor
importanţi şi pune utilizatorul în centrul atenţiei.
De-a lungul timpului, clădirile s-au construit în funcţie de clima în care se aflau, adaptându-se
şi protejându-se de diferitele efecte create de climă. Odată cu Stilul Internaţional, tehnologia
a putut asigura un limbaj comun indiferent de locaţie, însă în conceptul de arhtiectură
sustenabilă, concepţia clădirii trebuie să privească mai profund modurile de adaptare la climă
a clădirilor şi să minimizeze folosirea unor tehnologii care sunt mari consumatoare de
energie. O analiză atentă a datelor climatice este deci foarte importantă pentru conceperea
anvelopei clădirii într-o anumită locaţie.
Ca mod de construire, un aspect important este dacă anvelopa are rol portant, sau este doar o
faţadă aplicată. În funcţie de acest aspect, alegerea materialelor şi concepţia anvelopei depind
foarte mult. Pentru arhitectura rezidentială se preferă varianta în care pereţii au rol structural
şi asigură în acelaşi timp şi izolarea şi masa termică de care are nevoie clădirea, pe când în
cazul birourilor se preferă varianta secundară, în care faţada este „aplicată”, rezultând resurse
de materiale mai mari şi consum mai mare de energie pentru a asigura confortul interior, în
numele unor alte calităţi, de cele mai multe ori vizuale, pe care clădirea le caştigă în acest
mod.
Un mod de abordare pentru a obţine o clădire sustenabilă poate fi urmărit prin prisma celor 5
teme principale: încălzirea, răcirea, ventilarea, iluminatul şi consumul de curent. În figura
alăturată este prezentată o schemă a acestor 5 teme, cu targeturile, conceptele şi măsurile
necesare.

16
Oswalt, Philipp, Wohlemperierte Architecktur: neueTechniken des energiesparenden Bauens, Heidelberg,
1995, pag. 9

25
 3.2

3.3

3.4

3.5

Figura 3.2 – Sistem cu izolare termică exterioară – imobil de locuinţe, aleea Alexandru,
Bucureşti, arh. Vladimir Arsene
Figura 3.3 – Faţadă metalică cu inter-spaţiu de ventilare – vila Daniel Libeskind, 2009
Figura 3.4 – Faţadă din beton aparent cu izolare termică in cavitatea dintre straturile de beton
– clădirea fundaţiei Pulitzer, Saint Lois, arh. Tadao Ando
Figura 3.5 – Restaurări cu termoizolare în interior – restaurare locuinţă individuală, str. Nanu
Muscel, Bucureşti, arh. Remus Hârşan, arh. Dragoş Perju, arh. Karoly Nemeş

26
3.1. configurarea spaţiului pentru păstrarea şi acumularea de căldură

În zonele cu climă temperată sau rece este important de garantat condiţiile interioare de
confort termic, atunci când afară temperaturile sunt joase. Pentru aceasta, un prim target este
păstrarea a cât mai multă căldură în interiorul anvelopei, iar apoi acumularea de o cantitate
suplimentară de căldură de la soare, sau alţi factori interni.
Pentru a îmbunătăţi anvelopa clădirii în special în iarnă, următorii factori trebuie luaţi în
considerare:

optimizarea suprafeţei şi geometriei anvelopei

Criteriile esenţiale pentru optimizarea eficienţei energetice sunt stabilite din primele faze ale
procesului de proiectare prin forma clădirii şi dispunerea suprafeţelor folosite.
Forma clădirii are efecte considerabile asupra cerinţelor de energie. Volumul unei clădiri e în
general determinat de nevoile interne şi considerente economice. Pentru un anumit volum, cu
cât suprafaţa anvelopei e mai mică, cu atât va fi nevoie de mai puţină încălzire şi viceversa.
Din punct de vedere strict geometric, forma optimă pentru cele mai mici pierderi de căldură
este sfera, însă în termeni de forme ortogonale, forma optimă ar fi cubul. Deviaţii de la
această formă duc la pierderi proporţional mai mari.
Scările, camerele pentru diferite utilităţi, depozitele, garajele, etc. nu sunt considerate parte
din volumul încălzit, deci trebuie separate termic de volumul încălzit.
Potenţialul eficienţei energetice poate fi îmbunătăţit şi mai mult dacă zonele termice sunt
analizate. E important să identificăm zonele ce necesită încalzire mai mare şi să le dispunem
spre sud sau alte zone însorite, sau să identificăm zonele cu necesar scăzut de încălzire şi
folosite ca zone tampon termic.

izolarea termică a componentelor opace

În timpul procesului de proiectare trebuie să facem diferenţa între diferitele tipuri de anvelope
şi cerinţele pe care acestea le impun. Acelaşi tip de materiale poate avea un coeficient de
transfer termic diferit, în funcţie de tipul de „spaţiu exterior” cu care este în contact (figura
3.6)
Pereţii exteriori sunt cea mai mare suprafaţă a anvelopei şi importanţa lor pentru
eficientizarea termică creşte odată cu înălţimea lor. Pentru a-şi îmbunătăţi calităţile termice,
pereţii sunt izolaţi. Cea mai folosită metodă de aplicare a stratului de termoizolare este la
exterior, deoarece în acest mod masa peretelui rămâne în partea caldă şi primeşte rolul de
masă termică, înmagazinând căldura şi eliberând-o când e nevoie de ea (figura 3.2).
Stratul de finisaj poate fi detaşat faţă de cel de izolaţie, lăsând astfel aerul să circule între cele
două straturi. (figura 3.3). Acest sistem permite o gamă largă de finisaje, însă elementele care
fixează aceste finisaje străpung stratul de termoizolaţie şi pot produce punţi termice.
Dacă se doreşte ca tipul de zidărie să rămână aparentă atât pe interior, cât şi pe exterior, se
poate include un strat de termoizolaţie între straturile de zidărie interior şi exterior (figura
3.4). Pentru a folosi cât mai eficient masa termică, se recomandă ca stratul mai gros să fie
spre spaţiul încălzit.

27
Figura 3.6 – Coeficienţii de corecţie pentru calcule termice a diferitelor componente ale
anvelopei clădirii (potrivit Legii de Conservare a Energiei din Germania)

28
Când afectarea suprafeţei exterioare a unui perete nu este acceptabilă (de exemplu în cazul
restaurărilor), se poate aplica termoizolaţie pe partea interioară a peretelui (figura 3.5).
Această soluţie dă naştere unei alte serii de probleme: nu se foloseşte în nici un fel masa
termică, iar dacă dorim să fixăm anumite elemente de pereţii interiori, stratul de termoizolaţie
nu oferă rigiditatea necesară, iar străpungerea lui poate produce punţi termice.
Acoperişul este zona care înregistrează cele mai mari pierderi de căldură. Putem distinge trei
tipuri de acoperişuri: plăci groase însoţite de alte straturi (ex: acoperiş verde), acoperiş în
pantă şi acoperiş uşor – tip terasă.

Acoperişul plat este de obicei din elemente grele cum ar fi betonul armat, deci în termeni de
optimizare a performanţei energetice sunt comparabili cu pereţii portanţi exteriori. Când se
dispun straturi de izolare sau vegetaţie trebuie luată în calcul greutatea acestor straturi.
Soluţia cea mai uzuală constă în straturi de spumă rigidă, cu grosimi de minim 20 de cm.
La acoperişurile în pantă, soluţia este similară cu cea a pereţilor din structura de lemn.
Izolaţia este dispusă între căpriori, însă acest sistem este recomandat să se completeze cu o
dispunere suplimentară a termoizolaţiei pe suprafaţă continuă – peste căpriori.
Acoperişurile uşoare, de cele mai multe ori pe structură metalică, sunt izolate pe exterior. O
soluţie alternativă sunt panourile sandwich, care conţin în componenţa lor şi stratul de izolaţie
şi se pot ataşa direct pe structura portantă.
Componentele în contact cu solul beneficiază de faptul că în sol temperatura este constantă,
însă contrar percepţiei unora, izolaţia este necesară, deoarece temperatura solului este între 3-
şi 5 grade Celsius, iar datorită diferenţei între aceasta şi temperatura optimă din interiorul
clădirii, va exista o permanentă pierdere de căldură. Căldura atrasă de sol este întotdeauna
transmisă mai departe, deci solul nu se încălzeşte defapt, iar urmarea este acea permanentă
pierdere de căldură, motiv pentru care termoizolaţia, deşi în straturi mai reduse, este necesară.
Punţile termice sunt întreruperile locale ale închiderii termoizolaţiei şi reprezintă zonele prin
care transferul de căldură se realizează mult mai puternic decât în zonele imediat învecinate.
Sunt puncte critice care pot cauza unele neplăceri cum ar fi apariţia condensului şi, evident,
pierderi de căldură nedorite. Acestea apar de obicei în zona balcoanelor, a plăcii peste sol, în
zona sistemului care acţionează jaluzelele, sau în locuri unde continuitatea termoizolării nu a
fost prevăzută. Cel mai simplu mod de a evita punţile termice este o atentă proiectare.
Corecţia lor în construcţii finalizate pune o serie de probleme mai complexe.

izolarea termică a componentelor transparente

Vitrajele sunt puncte sensibile ale anvelopei clădirii, deoarece au calităţi termice mai scăzute,
şi pentru că solicită diferite atribute (transparenţa, mobilitate, protecţia împotriva strălucirii,
etc). Cel mai important factor este calitatea sticlei, care poate diferi considerabil. Standardul
actual prevede dublu strat de sticlă, tratată cu “low E”. Ferestre cu triplu strat sunt folosite tot
mai des şi pe piaţă au apărut chiar şi ferestre cu cvadruplu strat de sticlă.
O optimizare mai bună se poate atinge folosind multiple straturi (sistemul de ferestre cu
cercevea sau faţade duble). Această soluţie creează între cele 2 straturi un spaţiu tampon, care
contribuie la păstrarea căldurii, iar vara realizează ventilarea.

29
Figura 3.7 – Faţadă din panouri solare, incubator de afaceri, Hamm, 1998, Hegger Hegger
Schleiff
Figura 3.8 – Exemplu de includere a panourilor solare in faţadă
a - cu inter-spaţiu de ventilare b – fără inter-spaţiu de ventilare

30
folosirea pasivă a radiaţiei solare
Arhitectura solară a constat în orientarea clădirii spre soare, vitraje cât mai mari spre sud,
închideri spre nord, aerisire la nivelul acoperişului, etc.
Sticla are un rol important în aceste soluţii datorită proprietăţilor ei fizice care o fac o
“capcană pentru căldură”: radiaţiile solare de undă lungă (ultraviolete) sunt absorbite de sticlă
şi convertite în radiaţii de scurtă lungime de undă (infraroşii). Sticla este permisibilă la
ultraviolete, însă nu este permisibilă la infraroşii. Cu alte cuvinte, radiaţiile solare pot
pătrunde în interiorul unei clădiri, iar apoi sunt reţinute acolo. Acesta este numit efectul de
seră. Acest efect se poate folosi pentru a optimiza considerabil performanţele termice ale unei
clădiri, prin suprafeţe transparente şi masă termică.
Marea limitare constă în traiectoria soarelui, pe care nu o putem influenţa.
Mai există conflictul dintre energia disponibilă şi energia necesară. Acest conflict se poate
regla printr-un sistem de umbrire şi masă termică. Dacă dispunem de prea multă radiaţie
solară, care poate produce supra-încălzire, aceasta poate fi limitată de un sistem de umbrire
montat în partea exterioară a suprafeţei vitrate, iar pentru perioadele când radiaţia solară
lipseşte, masa termică care în prealabil a acumulat energie, o va elibera.
Spaţiile tampon reprezintă un spaţiu dispus între mediul exterior şi cel interior, încălzit
exclusiv prin radiaţii solare. Temperatura în acest spaţiu este mai mare decât în exterior, deci
va scădea pierderile de căldură.

minimizarea pierderilor de căldură datorate ventilării

O atenţie crescută trebuie acordată pierderilor datorate ventilării în cazul unei anvelope care
trebuie să înregistreze performanţe energetice. Patru aspecte sunt cele mai importante în acest
sens: anvelopa clădirii trebuie să asigure etanşeitate la aer cât mai mare, alegerea atentă a
aşezării şi modului de deschidere a ferestrelor, sistemul de ventilare naturală să se folosească
de aerul pre-încălzit, folosirea instalaţiilor de ventilare cu recuperarea căldurii.

captarea de energie termică solară

În contrast cu captarea pasivă a energiei termice, captarea activă a energiei termice solare nu
se bazează pe climatul interior. Cuplate cu posibilităţi de stocare, aceste sisteme pot funcţiona
indiferent de unghiul de incidenţa a radiaţiilor solare.
Piesa principală a acestui sistem este colectorul, care converteşte radiaţia solară în energie
termică pentru a genera căldura. Colectorul este o componentă ce aparţine atât sferei
instalaţiilor, cât şi a anvelopei clădirii şi a aspectului exterior al ei.
Rigiditatea acestor sisteme le-au făcut până în prezent greu acceptate. Unele companii produc
totuşi panouri solare în funcţie de comenzi speciale, pentru a le putea include cât mai optim
în anvelopa clădirii. Mai mult, colectoarele pot fi construite ca parte a anvelopei (figura 3.7,
figura 3.8). Datorită căldurii pe care o înmagazinează şi termoizolaţiei necesare, un astfel de
sistem ţine locul termoizolaţiei şi finisajului exterior.

31
32
Figura 3.7 – Acumulări de căldură interne şi externe la clădirile de birouri

3.2. evitarea supra-încălzirii

Confortul termic este important pentru ocupanţii clădirilor atât pe timpul iernii, cât şi vara.
Dacă iarna trebuie să protejăm ocupanţii de temperaturi scăzute, vara există riscul
supraâncălzirii. Efectele ei sunt mai reduse decât a temperaturilor scăzute, însă omul a
dezvoltat mai multe metode de a se proteja de temperaturile scăzute.
Răcirea clădirilor se poate realiza doar prin înlăturarea căldurii. Atenţia cade în acest caz pe
ventilarea naturală, anvelopa clădirii şi materialele folosite, şi mai puţin pe sisteme complexe
şi scumpe.
Încărcările termice sunt cele care influenţează supraîncălzirea încăperilor. Se disting două
tipuri de încărcări termice: cele externe (radiaţii solare, acumulările de căldură rezultate în
urma ventilării, şi transmisia căldurii prin anvelopă) şi cele interne (căldura emanată de
oameni, de corpurile de iluminat şi de aparatura folosită) (figura 3.7).

reducerea transferului de căldură

Dacă temperatura de afară e mai mare decât cea din interiorul clădirilor, transferul căldurii se
produce dinspre exterior către interior. Pentru a împiedica acest transfer, principiul
termoizolării rămâne valabil. Pe lângă transferul termic, un alt aspect important este
temperatura suprafeţei stratului exteior. Un strat cu proprietăţi de absorbţie reduse sau un
interspaţiu de ventilare în spatele acestui strat pot îmbunătăţi considerabil transmisia căldurii.
Încălziri puternice se realizează acolo unde o mare suprafaţă a încăperii este în contact cu
exteriorul şi, în mod special, prin acoperiş. De aceea, acoperişurile înierbate se dovedesc a fi
extrem de benefice prin faptul că transmit puţin căldura şi evaporarea are un efect de răcorire.

reducerea surplusului de radiaţie solară

De cele mai multe ori, căldura ce pătrunde prin suprafeţele transparente reprezintă principala
cauză a încălzirii încăperilor pe timpul verii. De aceea, proiectarea suprafeţelor vitrate trebuie
să fie însoţită de un atent studiu de însorire. Din aceasta rezultă faptul că suprafeţele
orizontale preiau cea mai mare cantitate de radiaţie solară şi că datorită unghiului de incidenţă
scăzut al radiaţiilor solare de pe faţadele de est şi vest, sistemele de umbrire permit puţină
lumină naturală şi vizibilitate.
Raportul plin-gol joacă un rol important deoarece un perete plin este de câteva ori mai puţin
permisibil la caldură, indiferent de cât de calitativă este sticla folosită. Un procent de maxim
50% s-a dovedit admisibil pentru faţadele sudice, iar pentru faţadele de est şi vest, cazurile în
care procentul de vitraje depăşeşte 30% din suprafaţa totală a faţadei, s-au dovedit a fi critice.
Faţadele nordice nu pun acest gen de probleme, iar vitrajele pe aceste faţade folosesc ca un
surplus de lumină. Calitatea acestei lumini constă în faptul că este indirectă şi avantajează
anumite tipuri de funcţiuni (atelier de pictură/sculptură, etc).
Acumulare de energie termică prin suprafeţele transparente se poate realiza optând pentru
retrageri ale suprafeţei vitrate, un fel de brise-soleil pentru faţadele sudice.

33
Pentru reducerea acestor acumulări de energie se pot folosi sticle speciale, care prin sistemul
lor constructiv reduc transmisia de energie până la 20%, însă dezavantajele constau într-o
reflecţie mai mare şi vizibilitate mai scăzută.

34
Din punct de vedere energetic, cea mai bună soluţie este cea care foloseşte lamele ajustabile
între cele două foi de sticlă. Acest sistem înregistrează rezultate aproape la fel de bune ca în
cazul lamelelor exterioare. Totodată sunt protejate de precipitaţii şi vânt.

O a 3-a categorie este reprezentată de jaluzelele exterioare sau interioare. Posibilitaţile aici
sunt nenumărate (fixe sau mobile, simple sau duble, opace sau transparente, orizontale sau
verticale, etc). Cea mai importantă diferenţiere rămâne între cele interioare şi cele exterioare.
Jaluzelele exterioare au marele beneficiu că filtrează radiaţia solară înainte ca aceasta să
pătrundă în clădire, evitând astfel supraîncălzirea, însă sunt vulnerabile la vânt, deci
nerecomandate pentru clădirile înalte.

masa termică şi ventilarea

Elementele de construcţie cu masă termică au capacitatea de a reţine o parte din energia
termică pătrunsă în clădire, evitând într-o oarecare măsură supraîncălzirea. Totuşi, după un
timp, această energie termică va fi eliberată, deci e nevoie de măsuri care să preia această
căldură. De cele mai multe ori ventilarea mecanică este necesară, dar este recomandat să fie
însoţită şi de ventilare naturală.

3.3. ventilarea descentralizată

Calitatea aerului în clădiri solicită un schimb permanent de aer, care depinde de funcţiunea
clădirii şi numărul de ocupanţi. Din punct de vedere al proiectării sustenabile, ventilarea
naturală trebuie optimizată la maxim, pentru a reduce cât mai mult nevoia de ventilare
mecanică. Aceasta din urmă implică consum de energie, de spaţiu şi sunet nedorit. Ventilarea
naturală se realizează folosindu-ne de curenţii de aer cald, sau diferite presiuni cauzate de
vânt.

ventilarea naturală
Ventilarea naturală este procesul de aprovizionare şi înlăturare a aerului dintr-un spaţiu
interior prin mijloace naturale17. Există două tipuri de ventilare naturală: la nivel de
macroclimat (cauzată de vânt) şi la nivel de microclimat (cauzată de curenţii termici).

17
http://en.wikipedia.org/wiki/Natural_ventilation (Wikipedia, enciclopedia liberă - Ventilarea naturală)

35
 a b

c d

Figura 3.8 a – ventilare cu ajutorul ferestrei b – ventilare prin clape inferioare

c – lamele orizontale d – lamele verticale
Posibilitatea de a deschide o fereastră îi dă voie utilizatorului să regleze singur schimbul de
aer pe care îl doreşte şi, totodată, activează alţi factori cum ar fi mirosul, radiaţia solară

36
nefiltrată, sunetul, contactul cu exteriorul, sau alţi factori cu efect pozitiv asupra calităţii
mediului în care se află.
Dacă diferenţa dintre mediul interior şi cel exterior este considerabilă (de exemplu pe timpul
iernii), atunci se creează o diferenţa de presiune proporţională şi schimbul de aer se realizează
rapid. Dacă însă temperatura interioară şi cea exterioară sunt comparabile, atunci ventilarea
se realizează lent sau deloc. În aceste cazuri este nevoie de presiunea vântului pentru a se
realiza schimbul de aer. O simplă fereastră deschisă poate realiza acest schimb de aer (figura
3.9 a). Clape de ventilaţie aparente sau mascate sunt o altă soluţie (figura 3.9 b).
Deoarece aerul cald urcă, este recomandată plasarea gurilor de aerisire cât mai sus (pentru
evacuarea aerului), respectiv cât mai jos (pentru alimentarea cu aer rece) posibil. Ventilarea
optimă depinde de adâncimea şi înalţimea încăperii. Directiva pentru Locuri de Muncă din
Germania prevede valori limită pentru adâncimea încăperii şi suprafaţa elementelor de
ventilare în funcţie de înalţimea încăperii şi tipul de ventilare pentru care s-a optat.

Ventilarea naturală cu ajutorul forţei vântului depinde de condiţiile climatice, topografie,

vecinătăţi, geometria clădirii, altitudine, etc., motiv pentru care un studiu atent de la caz la
caz e necesar. Ventilarea se realizează fie prin presiunea pe care forţa vântului o acţionează
direct pe faţadă, sau prin sucţiune. Pentru a compensa fluctuaţiile vântului, compensarea cu
un alt sistem de ventilare (mecanic sau natural) este recomandată.

Ventilarea naturală cu ajutorul curenţilor de aer cald depinde de diferenţa de temperatură

dintre interior şi exterior şi înălţimea disponibilă a încăperilor. În consecinţă, clădirilor înalte
li se pretează acest tip de ventilare naturală.
Clădirile cu faţada dublă pot folosi interspaţiul pe post de conductă de ventilare. Datorită
faptului că aerul e mai cald, se va crea efect de sucţiune, care va realiza eliminarea aerului
cald din interiorul încăperilor.
Pe acelaşi principiu funcţionează şi atrium-urile. Datorită faptului că aerul cald se va acumula
în partea de sus, este recomandat ca înălţimea acestui gen de spaţiu să o depăşească pe cea a
corpurilor învecinate.
Hornul solar este o altă aplicaţie prin care partea superioară a „turnului” absoarbe radiaţie
solară şi generează temperaturi mai mari decât în partea inferioară a lui, realizând astfel
mişcarea aerului.
Ventilarea naturală poate crea şi o serie de probleme:
 diferenţele foarte mari de temperatură în combinaţie cu ventilarea naturală duce la
pierderi mari de căldură datorită imposibilităţii de a recupera căldura;
 viteze mari ale vântului pot cauza presiuni sau sucţiuni mari în interior făcând, de
exemplu, foarte dificilă deschiderea unei uşi; pentru a evita aceste probleme se pot
dispune „obstacole pentru vânt” acolo unde acest gen de probleme riscă să apară;
 aerul din exterior poate fi poluat, caz în care este preferată ventilarea mecanică sau
folosirea filtrelor;
 poluarea fonică.

37
Figura 3.9 – Reprezentarea diferitelor sisteme de redirecţionare a luminii
a – „raft de lumină” b – element optic holografic c, d – lamele pivotante
Figura 3.10 – Factori de iluminat pentru diferite tipuri de vitraje (exprimaţi in procente)

3.4. folosirea luminii naturale

38
Lumina naturală este un factor cheie pentru atingerea confortului. Ea stimulează organismul
şi controlează o serie de funcţiuni ale corpului uman. Este totodată un factor necesar pentru
percepţia vizuală şi sporeşte eficienţa muncii. Ea poate fi transmisă, absorbită, reflectată sau
refractată.
În interiorul clădirii, lumina naturală poate pătrunde doar prin suprafeţe transparente sau
translucide, însă acestea duc la cumulări de căldură. În favoarea prezenţei naturale, o reducere
a necesarului de iluminat artificial reduce în aceeaşi proporţie consumul de energie electrică,
şi micşorează şi acumulările de energie termică, deoarece este cunoscut faptul că iluminatul
artificial emană mai multă căldură faţă de iluminatul natural pentru aceeaşi cantitate de
lumină.
Astfel, lumina naturală este de dorit în proporţii cât mai mari, însă trebuie de fiecare dată
analizat care este cantitatea optimă de suprafaţă vitrată, pentru a nu produce acumulări
excesive de căldură sau efecte de orbire.

optimizarea geometrică
Datorită traiectoriei soarelui pe parcursul unei zile şi pe parcursul anului, lumina naturală
devine o variabilă mereu în schimbare. Un studiu de însorire este necesar de fiecare dată. El
ia în considerare această traiectorie şi umbra lăsată de clădirile sau vegetaţia din vecinatatea
clădirii analizate.
Principalele variabile care influenţează optimizarea luminii naturale din punct de vedere
geometric, sunt clădirea, interiorul şi vitrajul.
Dacă o mare suprafaţă din anvelopă este transparentă, vom obţine o catitate mare de lumină
naturală, însă această situaţie ar putea crea conflict cu dorinţa de a păstra căldura pe timpul
iernii. Soluţie la aceast conflict poate fi includerea unui atrium sau a unei curţi interioare.
Suprafeţele orizontale beneficiind de aproximativ de 3 ori mai multă lumină faţă de
suprafeţele verticale, încăperile pot fi luminate din două părţi sau chiar doar din atrium. Cu
cât lumina va ajunge la nivelele apropiate de parter, cu atât va fi mai difuză.
La interior, se recomandă ca raportul înălţime / adâncime a încăperilor să fie cât mai mare,
iar pereţii vopsiţi în culori deschise pentru a permite reflecţia luminii.
Suprafaţa vitrajului nu are o relaţie direct proporţională cu cantitatea de lumină naturală
pătrunsă în încăpere. S-a demonstrat că atunci când se depaşeşte 50%, efectul autonomiei
luminii naturale se diminuează consistent. O creştere a suprafeţei vitrate de la 70% la 90% nu
are vreun efect sesizabil. Pentru clădiri rezidenţiale, optimul este cuprins între 20% si 30%,
pentru a garanta nevoia de lumină naturală şi contactul vizual cu exteriorul. Faţadele de est şi
vest pun problema unghiului de incidenţă scăzut, deci produc strălucire. Măsuri speciale
trebuiesc luate în considerare pentru a evita acest fenomen. Vitrajele orientate spre nord oferă
lumina difuză.
Poziţionarea vitrajelor în partea de sus a peretelui au cel mai mare efect pentru luminarea
încăperii, pe când dacă sunt poziţionate în partea inferioară a peretelui au un efect minim.
Este de dorit ca lumina naturală să pătrundă din mai multe direcţii. Percepţia încăperii este
considerabil mai bună. Un ultim factor important este calitatea sticlei.

39
Figura 3.11 – Modul de funcţionare al heliostatului
Figura 3.12 – Modul de funcţionare a vitrajelor ce redirecţionează lumina:
a – jaluzele veneţiene b – lamele cu redirecţionarea luminii c – secţiune reflexivă
d – profil taiat la laser e, f – sticlă ce dispersează lumina g, h – sticlă electrocromă

40
sisteme de iluminat natural
Sisteme de redirecţionare a luminii pot îmbunătăţi iluminatul natural în interiorul clădirilor.
Multitudinea de sisteme poate fi împărţită în sisteme statice şi controlabile. Acestea
funcţionează în unul din următoarele feluri:
 distribuind lumina: lumina difuză e introdusă în încăpere şi produce un nivel egal de
iluminare
 redirectionând lumina: lumina este condusă spre adâncimi ale încăperii prin suprafeţe
reflectorizante
 transportând lumina: lumina este condusă spre încăperi întunecate, care nu
beneficiază de contact direct cu lumina naturală, prin fibra optică sau alte elemente.
Sticla difuză are capacitatea de a reda lumina fără efect de lucire. Această sticlă fie are o
suprafaţă specială, fie cavitatea dintre foile de sticlă este umplută cu diferite materiale ce au
această proprietate. Termoizolaţia transparentă, folosită tot pentru a umple interspaţiul dintre
foile de sticlă, are un efect similar de distribuire uniformă a luminii în interior (fig. 3.12 e, f).
Elemente holografice optice (HOE) pot fi incluse în sticla laminată, sub formă de folie
transparentă. Holograme de culoare albă se folosesc pentru a redirecţiona lumina difuză,
pentru a umbri (prin reflecţie totală), sau pentru a capta energie (concentrând şi
redirecţionând lumina spre panouri fotovoltaice) (figura 3.9 b).
Sticla cu redirecţionare a luminii are între cele două foi de sticlă elemente ce redirecţionează
lumina. Acest tip de sticlă e folosit atât pe suprafeţe verticale, cât şi în acoperişuri. Când e
dispusă vertical, redirecţionează lumina înspre tavan, permiţând astfel iluminarea în
adâncimea încăperii. În aplicaţii orizontale, radiaţia directă e reflectată şi doar lumina difuză
pătrunde în încăpere. (figura 3.11 c)
Lamelele uşoare pot reflecta lumina înspre tavan (figura 3.9 a şi 3.11 a). Dispunerea acestor
lamele e recomandată în partea de sus a unui element transparent.
Jaluzelele sunt cele mai folosite elemente de umbrire. Ele au şi rol de redirecţionare a
luminii, şi pot fi împarţite în urmatoarele categorii relevante:
 jaluzelele pivotante orizontale poziţionate în faţa sticlei opresc radiaţia pe timpul verii
şi direcţionează lumina înspre adâncimea încăperii (figura 3.9 c şi d)
 jaluzelele veneţiene, poziţionate în partea superioară, redirecţionează lumina înspre
tavan, însă dispuse în diferite unghiuri faţă de foaia de sticlă, pot garanta umbrire
eficientă (figura 3.11 a)
 jaluzelele speciale pentru redirecţionarea luminii au proprietăţi aparte: secţiunea
lamelelor are o forma de W în partea dinspre exterior, ce stopează pătrunderea
radiaţiilor solare, pe când forma din partea dinspre interior permite pătrunderea
luminii, pe care o direcţionează înspre tavan; sunt astfel concepute încât să permită
vizibilitatea (figura 3.11 b)
 heliostul foloseşte oglinzi parabolice rotative pentru a direcţiona radiaţia solară spre
un punct şi cu ajutorul tubului de lumină poate fi direcţionată către încăperi
neluminate sau diverse structuri subterane (figura 3.10). Acest sistem face posibilă
prezenţa luminii naturale în încăperi fără contact cu exteriorul;
 sticla electrocromă este transparentă (cristale lichide aliniate) sau translucidă (cristale
lichide nealiniate) în funcţie de voltajul electric aplicat, ceea ce permite controlul
luminii transmise (figura 3.11 g şi h).

41
42
 4. politici pentru sustenabilitate in arhitectura

Sustenabilitatea în arhitectură este de cele mai multe ori confundată cu clădirile „ecologice”,
„eficiente energetic” sau cu „arhitectură bioclimatică”. Acestea sunt doar o parte din
conceptul de „arhitectură sustenabilă”, sustenabilitatea punând în discuţie întreg procesul de
concepere a arhitecturii, din punct de vedere socio-cultural, ecologic şi economic. Astfel,
efcienţa energetică este probabil cea mai importantă componentă a sustenabilităţii, dar cu
siguranţa este doar o singură componentă dintre multe altele.

4.1. directiva europeană pentru performanţa energetică a clădirilor

În cursul elaborării unor standarde comune pentru statele membre UE, s-a adoptat directiva
europeană 2002/91/EC „Performanţa Energetică a Clădirilor” (Energy Performance Building
Directive), cunoscută în forma prescurtată EPDB. Această directivă urmareşte câteva
obiective:
 certificarea holistică a performanţei energetice a clădirilor
 încurajarea măsurilor de eficientizare energetică a fondului construit
 informarea transparentă a „consumatorului” cu privire la eficienţa energetică a
clădirilor
 îmbunătăţirea eficienţei energetice a instalaţiilor
Această directivă trebuia să fie inclusă în legislaţia ţărilor membre UE până în ianuarie 2006,
fapt care nu s-a întâmplat.

4.2. certificatele de performanţă energetică

Până în trecutul recent, principala uneltă a politicilor de eficientizare energetică a fost
legislaţia şi măsurile pe care aceasta la impune. S-a dovedit o rezistenţă puternică la
schimbare datorată şi riscului de birocratizare excesivă. Pentru a urmări totuşi obligaţiile
Protocolului de la Kyoto, statele membre UE au dezvoltat măsuri suplimentare pentru a
controla consumul de energie. Împreună cu obligaţiile pe care legea le impune, populaţia este
răsplătită sau ajutată să îşi eficientizeze energetic clădirile prin subvenţii sau programe
extinse de parteneriat public-privat (de exemplu programul de izolare termică a locuinţelor
colective), respectiv sancţionarea consumului excesiv. Un bun exemplu este taxa pe emisii de
CO2. Astfel, legislaţia funcţionează împreună cu subvenţii şi sancţiuni care să încurajeze
bunele practici şi să le descurajeze pe celelalte.
Mai mult, EPDB adaugă o strategie de marketing prin care introduce obligativitatea existenţei
certificatului energetic la orice cumpărare, vânzare sau chiar închiriere.
În clădirile publice ce depasesc 1.000 m2, aceste certificate vor trebui expuse în locurile unde
ele să fie vizibile. Certificatele energetice sunt menite să informeze consumatorul/utilizatorul
despre consumul energetic al clădirilor.

43
Componentele sustenabilităţii potrivit „Recomandările SIA 112-1, cladiri sustenabile”

44
4.3. arhitectura sustenabilă
Cu intenţia de a pune în practică modelul sustenabilităţii pentru sectorul clădirilor în
Germania, în 1998 Comisia Enquete a schiţat modelul celor trei piloni: economic, ecologic şi
socio-cultural în raportul „Protecţia omului şi a mediului înconjurător”. Cu ocazia
simpozionului „Designing for the Future: the Market and Quality of Life”, organizat de ACE
– Architects’ Council of Europe – sub înaltul patronaj al Preşedintelui Comisiei Europene
Jose Manuel Barroso, din 10 aprilie 2008, de la Brussels, s-au definit separat factorii sociali şi
culturali. Urmarea acestui simpozion a fost Declaraţia de la Brussels adresată politicienilor.
În 2004, Asociaţia Inginerilor şi Arhitecţilor Elveţieni – SIA – publica „Recommendation
SIA 112/1, sustainable construction buildings”, un document ce abordează subiectul
sustenabilităţii în mod similar modelului celor trei piloni, prin definirea a trei arii – societatea,
industria şi mediul – subdivizate în câteva capitole cu diferite criterii:
 societatea
comunitate (integrare, contact social, solidaritate/justiţie, participare)
design (identificare, personalizare/individualizare)
utilizare, accesibilitate (mixaj funcţional, trafic lent / transport public, accesibilitate
pentru toţi)
buna-stare, sănătate (siguranţa, lumina, aer interior, radiaţii, performanţe termice pe
timpul verii, zgomot/vibraţii)
 industrie
ţesutul urban (locaţie, structura, aspect)
costurile de instalaţii (costul pe întreaga durată a vieţii, finanţare, costuri externe)
costuri de operare şi întreţinere (operare, întreţinere şi reparaţii)
 mediu
materiale (material brut, impact asupra mediului, substanţe periculoase,
descentralizarea)
energia de operare (încălzirea/răcirea, căldura pentru apa caldă, electricitate,
acoperirea necesarului de energie)
pământul, peisajul (aria parcelei, facilităţi externe)
infrastructura (mobilitate, deşeuri de la operare, apa)

4.4. iniţiative non-guvernamentale

Curentul sustenabilităţii a fost primit cu braţele deschise de diverşi „jucători”, care în scurt
timp şi-au dorit ca sistemele de certificare să cuprindă mai mult decât legislaţia a reuşit să
includă în ele până în acel moment, adică să răspundă mai mult definiţiei sustenabilităţii, nu
doar să se limiteze la eficienţa energetică.
BREEAM (Building Research Establishment Environmental Assessment Method) este, dacă
nu greşesc, primul sistem de certificare a sustenabilităţii clădirilor de birouri. El a apărut în
Marea Britanie în anii 1990 şi s-a extins până în prezent şi pe alte sectoare (magazine,
supermarketuri, şcoli, clădiri industriale, rezidenţiale, spitale, etc.) Un mare avantaj al acestui
sistem voluntar de certificare este adaptabilitatea lui la diferite ţări, în funcţie de nevoile
acelei ţări şi de condiţiile lor legislative.

45
46
În Statele Unite ale Americii, actorii care îşi doreau schimbări profunde în ceea ce priveşte
sustenabilitatea în construcţii au fondat USGBC (United States Green Building Council),
organizaţie non-guvernamentală care în prezent numară 18.000 de companii membre şi
140.000 de persoane specializate. În 1995, această organizaţie a dezvoltat sistemul voluntar
de certificare LEED (Leadership in Energy & Environmental Design). Acest sistem
analizează clădirile dupa 6 mari capitole (amplasamente sustenabile, folosirea eficientă a
apei, energia şi atmosfera, materiale şi resurse, calitatea mediului interior, inovaţia şi procesul
de proiectare). Apogeul acestui sistem de certificare a fost când administraţiile locale ale
marilor oraşe din Statele Unite au decis să adopte prin legislaţie sistemul voluntar de
certificare LEED, impunând ca orice clădire publică să fie certificată.

Exceptând aceste două exemple, există multe altele care analizează şi etichetează clădiri în
funcţie de performanţele lor sustenabile. BREEAM şi LEED sunt cele mai răspândite dintre
ele. Presiunea pe companii de a-şi asuma responsabilitatea faţa de mediu şi societate (factorul
economic fiind de la sine înţeles) s-a transformat în mândria de a avea clădiri „responsabile”.

4.5. politici spre o arhitectură sustenabilă în România

Situaţia arhitecturii în legătură cu conceptul de sustenabilitate poate fi caracterizată în mare
prin iresponsabilitate, superficialitate, profit pe termen scurt.
Comparativ cu legislaţia ţărilor “mature”, unde directiva europeană pentru performanţa
energetică a clădirilor a fost chiar depăşită de legislaţia în viguare şi unde există sisteme
voluntare de certificare care urmăresc sustenabilitatea în mediul construit (nu doar eficienţa
energetică), legislaţia română priveşte calitatea în construcţii la un nivel minim, de bază.
Cerinţele de calitate cuprinse în Legea nr. 10 / 1995 a Calităţii în Construcţii, în viguare în
România:
Cerinţa A – rezistenţa şi stabilitate
Cerinţa B – siguranţa şi exploatare
Cerinţa C – securitate şi incendiu
Cerinţa D – refacerea mediului şi protecţia igienică şi sănătatea oamenilor
Cerinţa E – izolarea termică şi economia de energie; izolarea hidrofugă
Cerinţa F – protecţia la zgomot
Obligativitatea întocmirii unui certificat energetic pentru orice vânzare/cumpărare/închiriere
ar fi trebuit să intre în viguare la 1 ianuarie 2010, potrivit Ordonanţei Guvernamentale nr.
29/2000, însă acest termen a fost amânat.
În speranţa că această ordonanţă va intra în viguare în viitorul apropiat, ea va solicita pentru
anumite tipuri de clădiri chiar audit energetic (diferenţa faţa de certificatul energetic constă în
faptul că include şi măsurile propuse pentru îmbunătăţirea performanţelor energetice şi
valorile cu care aceste măsuri pot îmbunătăţi consumul).

47
48
Politica pentru arhitectura în România este preocuparea actuală a Ordinului Arhitecţilor din
România. Această politică ţinteşte spre asigurarea calităţii în mediul construit conform
prevederilor europene, adaptată condiţiilor economico-politico-ecologico-socio-culturale ale
ţării noastre. Ea va seta targeturi pentru diferiţii actori şi va constitui direcţia pe care vor
trebui construite legislaţii, programe şcolare, criterii de apreciere a calităţii în construcţii, taxe
şi subvenţii, certificări, etc.
Drumul este foarte lung şi direcţiile foarte multe. Intrarea în viguare a obligativităţii
certificatului de performanţă energetică în construcţii ar rezolva o mare parte din aceste
probleme, şi politica pentru arhitectura în România ar fi mai uşor aplicabilă, concentrându-se
pe criteriile suplimentare eficienţei energetice.
O alta direcţie de dezvoltare este cea venită din partea sectorului privat, unde oraganizaţii
precum Consiliul Român pentru Construcţii Verzi (Romania Green Building Council), prin
susţinerea companiilor membre, exercită presiuni pentru transformarea pieţei spre o
dezvoltare durabilă, oferă consultanţă în elaborarea legilor şi încearcă să ridice nivelul de
informare a populaţiei cu privire la sustenabilitate. O iniţiativă foarte recentă constă în
alcătuirea unui curicullum de 15 cursuri adresate unui public de specialişti din domenii
conexe (programul de certificare şi training „Romania Green Building Council
Professional”). Aceste cursuri facilitează conceptul de abordare interdisciplinară şi holistică a
proiectării şi cel mai important, specializează viitori profesionişti în conceperea energetică a
clădirilor.
Din păcate, această serie de cursuri nu se adresează unui public foarte larg, însă este doar
începutul şi intenţiile sunt către perfecţionarea acestui curs, spre extinderea lui către un public
tot mai larg şi spre adoptarea unui sistem voluntar de certificare a clădirilor „verzi” adaptat
României.

49
50
 5. studii de caz

5.1. Genzime Center, Cambridge, USA, 2004 – Behnisch & Partner

Sediul unei companii ce dezvoltă tehnologii bioclimatice, este un model de arhitectură

responsabilă faţă de mediu şi faţă de cei 920 de angajaţi şi vizitatorii care o accesează zilnic.
Un atrium complex, inundat de lumină, străpunge clădirea pe întreaga ei înălţime, formând
inima ei. Şapte heliostate automatizate direcţionează lumina în atrium prin două oglinzi fixe.
Lamele pivotante împiedică pătrunderea căldurii excesive în atrium. În interiorul atriumului,
piese metalice distribuie lumina în întreg spaţiu.
Acest spaţiu are şi rolul unui gigantic ventilator, care datorită diferenţei de presiune dintre
nivelul parterului şi cel al ultimului etaj, extrage aerul cald prin trapele acoperişului de sticlă,
pe când aer proaspăt pătrunde în clădire prin ferestre sau prin sistemul de aer condiţionat..

Calitatea locului
Energia disponibila: reţeaua locală de încălzire şi energie electrică;
Mixajul funtional: facilităţi publice la parter (magazine, cafenea, acces la metrou), birouri;
Folosire: Amplasamentul ales promovează dezvoltarea unui nou centru local; Universitatea
Harvard şi Institutul Tehnologic Massachusetts (MIT) sunt accesibile pietonal;
Mobilitate: 4 maşini hibride ale companiei, punct de încărcare electrică a maşinilor;
Densitate: 6086 persoane / km2;
Distanţa faţă de mijloace de transport local: aprox. 500 metri (staţie de metrou),

Calitatea clădirii:
Acces / comunicare
Trafic: parcare subterană, parcare pentru biciclete (cu vestiar şi duş);
Contact social: numeroase locuri de întâlnire şi comunicare – cantina la etajul 12, grădini,
librărie, sală de conferinţe, mici cafenele la fiecare etaj;
Accesibilitate şi folosinţă: bună orientare şi folosinţă; zone de circulaţie spaţioase
Amplasament
Aria amplasamentului: reciclarea unui sit fost industrial, CUT mare (12 etaje) – 11,2

51
52
Proiectarea
Integrare: Respectă prevederile reglementărilor urbanistice; aspect diferenţiat al faţadei;
interiorul sub forma unui oraş vertical – atriumul creează vecinătăţi pe orizontală şi verticală;
Individualizare: birouri diferite şi flexibile (separate, combinate şi pe plan liber)
Sănătate / Calitatea vieţii
Siguranţă/Securitate: organizare funcţională clară; de la etajul 1 în sus accesul este controlat;
Sunet: izolare fonică în zona birourilor;
Lumina: fiecare birou cu vedere spre exterior; jaluzele cu redirecţionare a luminii; atrium cu
luminare naturală excelentă; 7 heliostate cu elemente suplimentare de redirecţionare a
luminii;
Aerul interior: aer condiţionat în zona birourilor; evacuarea aerului prin atrium; ferestrele se
pot deschide individual; senzori de dioxid de carbon;
Clima interioară: reducerea concediilor de boală a angajaţiilor cu 5% faţă de vechiul sediu.
Materiale
Materiale de bază: 50% din materiale aduse de pe o rază de maxim 800 km; lemn certificat;
Impact asupra mediului: procent mare de materiale reciclate;
Substanţe periculoase: Materialele de construcţie certificate (etichete ecologice).
Energia pentru operare
Încălzirea: acumularea de energie solară şi tampon termic prin faţada dublă;
Răcire: acoperişul atriumului cu sistem prismatic de umbrire; jaluzele interioare în birouri;
răcire pe timpul nopţii; tavan cu rol de răcire;
Managementul aerului: mai puţine ventilatoare, datorită curenţilor termici din atrium;
Iluminat: autonomie ridicată a iluminatului natural; senzori de lumină naturală; luminatoare;
lămpi metalice cu halogen în atrium;
Acoperirea necesarului de energie: necesarul de energie electrică asigurat din surse „verzi”
Infrastructura
Deşeuri: reciclarea a 90% din deşeurile produse în interiorul clădirii;
Apa: consumul de apă redus cu 32%; pişoare uscate; folosirea apei de ploaie (irigare, răcire)

Calitatea procesului de proiectare, construire şi folosire a clădirii

Sustenabilitatea: certificată cu LEED Platinum (cel mai înalt grad de certificare pe care îl
acordă United States Green Building Council)
Concurenţa: proiect atribuit în urma unui concurs
Analize: luminatul, simulări termo-dinamice, monitorizarea execuţiei şi post-utilizării clădirii

53
54
5.2. Paul-Wunderlich-Haus, Eberswalde, Germania, 2008 – GAP

Proiectul a fost demarat cu un puternic angajament pentru sustenabilitate şi a fost finanţat de

către Ministerul Federal pentru Economie si Tehnologie pentru a se concentra pe
eficientizarea energetică a clădirii, dar şi a procesului de construire. Mulţumită
acumulatorilor de energie termică, a geometriei compacte a clădirii, a folosirii surselor
naturale pentru încălzire, răcire şi ventilare, cladirea foloseşte cu 70% mai puţină decât alte
clădiri comparabile. Suprafeţele vitrate asigură transparenţă şi suficientă lumină naturală.
Legătura cu contextul istoric asigură o bună integrare, iar segmentarea in 4 volume coerente
transformă un teren de aproximativ un hectar, rămas vacant în urma bombardamentelor, într-
un loc atractiv al oraşului, care încheagă comunitatea locală.

Valorificarea locului
Intervenţia la nivel urban îşi propune reconstrucţia şi onorarea oraşului. Noua structură se
conectează la vechiul ţesut urban, dar dă naştere şi unor noi spaţii şi asocieri pentru a
răspunde nevoilor curente ale locuitorilor.

Mixajul funţiunilor
Principala funcţiune a ansamblului este cea administrativă, care este împărţită în cele patru
clădiri, în funcţie de structura departamentelor. Fiecare clădire are propira ei identitate şi
infrastructură, asigurand că în caz de nevoie, poate fi folosită individual faţă de celelalte trei.
Nivelul parterului găzduieşte funcţiuni publice cum ar fi magazine sau mici restaurante. În
biroul principal sunt expuse lucrarile faimosului artist Paul Wunderlich, cu acces zilnic al
publicului.
Spaţiile de birouri dedicate administrării districtului Barnim respectă noile orientări,
configurând spaţii felxibile, bine luminate şi izolate fonic între ele. Folosirea materialelor
ecologice si o ventialre corectă asigura aerului un înalt standard de calitate.

Iluminat natural şi artificial

Umbrirea exterioara constă în jaluzele veneţiene bipartite (fig 3.12 a) direcţionând lumina
adânc în încăpere prin partea superioara a vitrajului. Partea inferioară a jaluzelelor va fi
ajustată automat ăn funţie de calitatea luminii. Sistemul de umbrire este controlat în funţie de
radiaţia solară şi temperatura interioară. In plus, controlul stralucirii poate fi ajustat
individual, in funcţie de nevoia fiecărui utilizator al birourilor.
Lămpile ce asigură lumina artificială au fost create special pentru acest proiect. Lumina este
controlată de un senzor care dimează puterea luminii în funcţie de lumina naturală pentru a
asigura un nivel constant de iluminare de 100 lux. Nivelul luminii poate fi schimbat de
utilizator la 300 sau 500 de luxi.

55
56
Birourile din mijlocul clădirii au parte de lumină naturală prin partiţii şi uşi vitrate. Aici
iluminatul artificial este controlat prin sezori de lumina si de detectare a prezenţei.

Conceptul energetic
Sistemul de încălzire foloseşte solul ca sursă de încalzire în timpul iernii prin stâlpii fundaţiei
echipaţi cu tuburi de apă transformatoare de căldură. Pompe de căldură generează nivelul de
temperaturi joase necesar. Vara, solul poate fi folosit ca un absorbant de căldură.
Parcajul P+4 (cea de-a 5-a clădire a ansamblului, imediat învecinată) este acoperit de panouri
fotovoltaice. In plsu, faţada sudică urmează sa extindă suprafaţa de panouri fotovoltaice cu
aproximativ 40 kWp.

Cerinţele energetice
Clădirile finanţate prin EnOB trebuie să nu depăşească anumite limite de consum de energie.
Valorile se referă la suprafaţa utilă a clădirii:
 încălzire 40 kWh / m2an
 consumul final pentru încălzire, ventilare, aer condiţionat şi iluminat 70 kWh / m2 an
 energie primară pentru încălzire, ventilare, aer condiţionat şi iluminat 100 kWh / m2an
Valoarea energiei primare folosite de Paul-Wunderlich-Haus pentru încălzire, ventilare, aer
condiţionat şi iluminat a atins valoarea de 93 kWh / m2 an

Calitatea procesului de proiectare, construire şi folosire a clădirii

Sustenabilitatea: ansamblul de clădiri a obţinut certificare GOLD din partea DGNB
(Deutsches Gütesiegel für Nachhaltiges Bauen), cu cel mai mare punctaj acordat până în
present, confirmând gradul foarte ridicat de sustenabilitate a ansamblului administrative al
districtului Barnim.
Concurenţa: proiect atribuit în urma concurs deschis la nivel european

57
58
 6. concluzii şi premise pentru proiectul de diplomă

„Forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă,
fiindcă nimiceşte un mijloc puternic de cultură.”18

6.1. concluzii

Conform teoriei ierarhizării nevoilor a lui Abraham Maslow, există 5 categorii de nevoi în
funcţie de importanţa lor pentru individ. Până când nevoile de bază nu sunt suficient de bine
îndeplinite, individul nu va aspira la cele superioare. Ordinea acestor nevoi este următoarea:
nevoi fiziologice, nevoi de securitate şi sănătate, nevoi de apartenenţă şi dragoste, nevoia de
stimă şi nevoia de afirmare.19
Astfel, autoafirmarea, este abia ultima nevoie la care un individ aspiră. Totuşi există excepţii,
cazuri când individul dovedeşte un grad de superficialitate şi omite etape. Nu îşi asigură
nevoile de bază, ci ţinteşte direct la cele superioare. Aceste cazuri nu rezistă în timp şi nu se
dovedesc valoroare pentru restul societăţii, ci dimpotrivă, sunt considerate situaţii negative.
Dacă acestă ierarhie a nevoilor este respectată, se trece într-un mod firesc la etapa următoare.
O persoană care şi-a asigurat nevoile de bază, este responsabilă şi respectuasă faţă de
societatea în care trăieşte, faţă de mediul în care îşi desfaşoară activităţile şi de la care îşi
preia majoritatea resurselor, are cultura necesară, bunele maniere, bunul simţ, etc., afirmarea
socială este subânţeleasă şi firească.
În acest mod văd eu şi integrarea clădirilor în mediul înconjurător sau în cel construit.
Consider ca arhitectul trebuie să îşi stabilească o ordine a priorităţilor, respectând o
ierarhizare a nevoilor. O clădire sustenabilă pune accentul pe nevoi proporţional cu
importanţa lor pentru a satisface omul ce va folosi clădirea şi pentru a fi responsabilă faţă de
mediul natural, mediul construit, cultură, tradiţie, societate, şi va folosi într-un mod economic
resursele de care are nevoie. O clădire ce reuşeşte să satisfacă aceste nevoi/ţinte, este de la
sine frumoasă. Criteriul estetic este, poate, nevoia finală, cea care diferenţiază arhitectura de
construcţii, cea care generează emoţia, însă dacă se începe de la aceasta, rezultatul riscă să
devină o formă fără fond.

6.2. primăria satu mare

18
Titu, MAIORESCU, În contra direcţiei de astăzi în cultura română, în Opere, Bucuresti, 1978, pag 153
19
Abraham, MASLOW, Motivation and Personality, Harper and Row Publishers, New York, 1954

59
Arhitectura responsabilă are nenumărate modalităţi de rezolvare. Este defapt o atitudine, o
ierarhizare a priorităţilor. Pentru proiectul de diploma am propus o nouă primărie în
municipiul Satu Mare, prin care am încercat un exerciţiu coerent de a răspunde la contextul
dat de centrul istoric, intervenţii din anii 1960-1980 şi vecinătatea bisericii Romano-Catolice.
Pe de altă parte, proiectul şi-a propus să reprezinte conducerea oraşului, reprezentativitatea
acestei instituţii, iar pe de alta parte ideea de democraţie şi agoră a oraşului, prin
accesibilitate, permeabilitate şi transparenţă (decizională).
Legătura cu lucrarea teoretică se face prin adoptarea unei atitudini responsabile faţă de
mediul construit, faţă de oraş, faţă de clima şi mediul înconjurator, dar mai ales faţă de
vizitatorii şi ocupanţii clădirii, adică cetăţenii oraşului, pe care această clădire trebuie sa ii
reprezinte.
Voi explicita legătura între lucrarea teoretică şi proiectul de diplomă urmărind structura
lucrării de faţă:

utilizarea terenului
 densificarea zonei centrale
 crarea unui parcaj subteran pentru 460 de maşini
 marirea suprafeţei pietonale
 transformarea a doua străzi auto în străzi pietonale şi amenajarea unui alt pietonal
 crearea unui traseu pentru biciclete
 clădirea propusă are loc de parcat bicicletele atât exterior, cât şi interior, un serviciu
de închiriat biciclete, duşuri şi vestiare
 accesul în clădire este controlat şi protejat, însă deschis publicului oricând
 spaţiile publice, semi-publice şi private asigură identitatea pe mai multe niveluri

proiectarea adaptată locului

 partea cea mai joasă a clădirii este pe latura sudică, pemriţănd astfel patrunderea unei
cantităţi de lumină cât mai mare să pătrundă în atriumul central şi acumulării de
energie termică
 parcul din piaţa Libertăţii,impreună cu aliniamentele de copaci din imediata
vecinatate a clădirii şi jocul de apă din faţa intrării principale, au rolul de a prelua şi
direcţiona sistemul urban de ventilare naturală (vântul bate dinspre vest sau nord-
vest), iar curenţii de aer ce intra în clădire să fie filtraţi şi cu umiditate optimă (figura
2.7)
 acoperişul majoritar înierbat ajută la ameliorarea climatului urban, reţine 70-80% din
cantitatea de apa de ploaie ce cade pe suprafaţa clădirii, care mai apoi prin evaporare
răcoreşte zona superioară a clădirii; deloc în ultimul rând, acest acoperiş înierbat are

60
 rolul de a oferi angajaţilor şi vizitatorilor clădirii un spaţiu plăcut, chiar şi pe
acoperişul terasă al primăriei

configurarea spaţiului pentru păstrarea şi acumularea de căldură

 geometria cladirii este suficient de simplă pentru un raport volum-suprafaţă bun şi a
putea fi controlată anvelopa clădirii
 partea sudică are o cotă superioară mai mică, permiţând astfel căt mai multă lumină şi
radiaţie solară să pătrundă în zona atriumului
 atriumul este acoperit şi închis (izolat) faţă de mediul exterior, deci acţionează ca o
grădină de iarnă, ca un imens acumulator pasiv de căldură, care apoi este cedată
tuturor încăperilor;
 pe unele zone din acoperiş sunt dispuse panouri fotovoltaice, pentru a asigura o parte
din necesarul de energie electrică

evitarea supra-încălzirii
 atriumul şi vitrajele de pe faţadele estică şi vestică sunt echipate cu sisteme
automatizate de umbrire
 ventilarea naturală este dublată de cea mecanizată, pentru a asigura eliminarea
surplusului nedorit de căldură

ventilarea descentralizată
 direcţia vântului este vest – est sau nord-vest – sud-est, deci curenţii de aer ajung la
clădirea propusă dupa ce străbat parcul si jocul de apa din faţa clădirii, aerul ce
pătrunde în interiorul clădirii prin această metodă fiind filtrat şi umidificat
 în plus faţă de sistemul de ventilare generat în mod natural de curenţii de vânt pe
direcţia vest – est, circulaţia aerului pe direcţia nord – sud se va realiza prin
dispunerea golurilor/clapelor in partea inferioară în faţada nordică, respectiv în partea
superioara pe partea dinspre atrium a corpului nordic, realizandu-se astfel curenţi de
aer dinspre exterior spre interior, datorită diferenţei de presiune
 atriumul va cumula aer cald în partea superioară, şi prin eliminarea lui prin
învelitoare, va crea efect de sucţiune şi va atrage aer proaspăt din exterior
 sucţiunea este potenţată de turnurile solare dispuse în partea superioară a atriumului,
care sunt mobile în funcţie de direcţia vântului, pentru a beneficia la maxim de efectul
de sucţiune pe care acesta îl creează
 pentru a nu se crea efecte nedorite datorită ventilării excesive, sistemul de
automatizare a clădirii monitorizează ventilarea naturală, iar în caz de exces elimină
factorii care generează ventilarea; în cazul unei ventilări insuficiente, tot sistemul de
automatizare declanşează ventilarea mecanică

61
folosirea luminii naturale
 toate spaţiile de lucru beneficiază de lumina naturală, iar prin compartimentările
trsnlucide, pătrunde lumină naturală şi dinspre atrium
 vitrajele ocupă partea superioară a peretelui, pentru a asigura un efect maxim de
pătrundere a luminii naturale
 fatada vestică are ferestre cu cercevea, lamelele fiind dispuse intre cele doua foi de
sticla, iar foaia exterioară este în sistem termopan cu tratare low-e si strat de argon
(lamelele exterioare ar fi fost un element straniu pentru frontul clădirilor pieţii
Libertăţii)
 pe acoperişul clădirii sunt dispuse 5 oglinzi care urmăresc traiectoria soarelui şi
direcţioneazo lumina înspre un heliostat, care la randul lui o dispersează prin atrium
către toate încăperile şi spaţiile adiacente acestuia din urmă
 sticla folosită asigură protecţia împotriva strălucirii excesive, reflectând radiaţiile
solare şi permiţând lumină difuză şi plăcută

Deşi instalaţiile şi serviciile folosite nu sunt subiectul aceste lucrări teoretice, solul
beneficiază de prezenţa apelor termale, deci folosirea unor pompe de căldură duce la un
randament extrem de ridicat pentru încălzirea şi răcirea clădirii.

62
 bibliografie selectivă

1. cadrul conceptual
Manfred HEGGER, Matthias FUCHS, Thomas STARK, Martin ZEUMER, The Energy
Manual, Editura Birkhauser, Basel, 2008, pag. 38-39, 83-84
Uniunea Internaţională a Arhitecţilor, Declaraţia de interdependenţă pentru un viitor
sustenabil, Congresul Mondial al Arhitecţilor, Chicago, 18-21 iunie 1992, pag. 1
Consiliul European al Arhitecţilor, Arhitectură şi Sustenabilitate. Declaraţia şi politicile
Consiliului European al Arhitecţilor, Bruxelles, 2009, pag. 6
William McDonough şi Michael Braungart, Cradle to Cradle: Remaking the way we make
things, North Point Press, New York, 2002.
William Stearns Davis, A Day in Old Athens, Bastian Books, USA, 2003, pag. 36
Usemann, Klaus, Entwicklung von Heizung und Luftung zur Wissenschaft, Editura
Oldenbourg, Munchen, 1993
Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu
Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998
Dabija, Ana-Maria, Proiectare arhitecturală sustenabilă şi tehnologiile necesare, Bucureşti,
2009 (training organizat de Romania Green Building Council)
Dobrescu, Florin, Materiale de construcţie sustenabile, Bucureşti, 2009 (training organizat de
Romania Green Building Council)
Juliene, Aurore, Principii de proiectare sustenabilă, 2010, Cluj (seminar organizat de
Romania Green Building Council şi Asociaţia Studenţilor Arhitecţi Cluj)
http://ro.wikipedia.org/wiki/Dezvoltare_durabilă (Wikipedia, enciclopedia liberă - Dezvoltare
durabilă)
http://en.wikipedia.org/wiki/Passive_house (Wikipedia, enciclopedia liberă - Casa pasivă)

2. spaţiul urban şi infrastructura

Manfred HEGGER, Matthias FUCHS, Thomas STARK, Martin ZEUMER, The Energy
Manual, Editura Birkhauser, Basel, 2008, pag. 62-69
http://maps.grida.no/go/graphic/urban-density-and-transport-related-energy-consumption1
(Studiu al UNEP despre legătura dintre densitate şi energia consumată pentru efectuarea
transportului)

63
3. tehnici de proiectare sustenabilă
Oswalt, PHILIPP, Wohlemperierte Architecktur: neueTechniken des energiesparenden
Bauens, Heidelberg, 1995, pag. 9
Manfred HEGGER, Matthias FUCHS, Thomas STARK, Martin ZEUMER, The Energy
Manual, Editura Birkhauser, Basel, 2008, pag. 82-109
http://en.wikipedia.org/wiki/Natural_ventilation (Wikipedia, enciclopedia liberă - Ventilarea
naturală)

4. politici pentru sustenabilitate în arhitectură

Manfred HEGGER, Matthias FUCHS, Thomas STARK, Martin ZEUMER, The Energy
Manual (capitolul „Strategii”), Editura Birkhauser, Basel, 2008, pag. 176-193
Architecture and Sustainability, Declaration and Policy of the Architect’s Council of Europe,
Brussels, mai 2009
Declaration of Interdependence for a Sustainable Future, UIA/AIA World Congress of Architects,
Chicago, 18-21 iunie 1993
Sustainable by Design, Declaraţia de la Copenhaga a Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor,
Copenhaga, decembrie 2009
COP15 actions, Declaraţia RIBA, Royal Institute of British Architects, Copenhaga, 2009
Politica pentru arhitectură a României, Ordinul Arhitecţilor din România, aprilie 2010 (document in
stadiu de proiect în lucru)
Vlad, GAIVORONSCHI, Riscuri şi promisiuni pentru o grilă de evaluare Europeană a calităţii
construcţiilor, Timişoara, 2009
Klaus, BIRTHLER, Design pentru democraţie – Primării contemporane, lucrare de licenţă
Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Cluj-Napoca, iunie 2006, pag. 31
Adrian, POP, Cum să devii auditor energetic în România?, Cluj-Napoca, 2009
www.cabe.org.uk (Pagina web de prezentare a Comisiei pentru Arhitectura si Mediu Construit a
Marii Britanii)
www.usgbc.org (Pagina web de prezentare a United States Green Building Council)
www.rogbc.org (Pagina web de prezentare a Romania Green Building Council)

64
5. studii de caz
www.behnisch.com (Pagina web de prezentare a biroului Behnisch Architekten & Partner)
www.aiatopten.org (Clasamentul primelor 10 clădiri „verzi” în opinia Institutului American al
Arhitecţilor)
Thomas WINKELBAUER, Paul-Wunderlich-Haus, Eberswalde, conferinţă în cadrul World
Sustainable Building Conference, Melbourne, 2008
www.gap-arch.de (pagina web de prezentare a biroului GAP Gesellschaft für Architektur
& Projektmanagement mbH)

6. concluzii şi premise pentru proiectul de diplomă

Abraham, MASLOW, Motivation and Personality, Harper and Row Publishers, New York,
1954
Titu, MAIORESCU, În contra direcţiei de astăzi în cultura română, în Opere, Bucuresti,
1978, pag 153`

notă: pentru diagramele şi graficele folosite mulţumesc lui Ioan-Mihai Baba

65