SUMAR

Crucea Avvei Ghelasie .............................................. 3

Ce este Crucea ........................................................... 9

Legendele lemnului Crucii ...................................... 15

Ieroschimonahul Daniel Sandu Tudor despre

Taina Sfintei Cruci .................................................. 21

Taina şi semnificaţia Crucii .................................... 30

Gândirea Avvei Ghelasie despre Cruce .................. 45

Sfaturi pentru Credincioşi ....................................... 63

Acatistul Sf. Cruci ................................................... 67

3
 CRUCEA AVVEI GHELASIE

Creştin fiind am făcut cruce de când mă ştiu.

De cele mai multe ori maşinal, uneori cu speranţa că
mă va ajuta. Nu am înţeles până în ultima vreme taina
şi mistica crucii.
Am avut în existenţa mea şi o perioadă de
ateism (când era la modă) când nu mă gândeam la
Dumnezeu decât în cele mai grave momente, când nu
găseam sprijin la semeni.
Îmi amintesc că în copilăria mea ploile erau mai
tumultoase, uneori chiar înfricoşătoare, cu fenomene
electrice de o violenţă înspăimântătoare. Poate am
rămas cu această impresie din copilărie. Astăzi aud de
adevărate ruperi de nori şi de cantităţi de precipitaţii
ce depăşesc imaginaţia. In timpul ploilor violente, cu
multe fenomene electrice, sau cu grindină, mă speriam
şi făceam în mare grabă cruce, rugându-l pe
Dumnezeu să mă audă şi să mă protejeze. Împreună
cu fratele şi cu surorile mele ne strângeam unul în
altul sau alergam la părinţi şi formam o singură fiinţă.
Învăţasem că după trecerea pericolului să-I mulţumesc
lui Dumnezeu pentru că mi-a auzit rugăciunea. De
fapt mama îmi impunea această rugăciune.
Copil fiind, făceam semnul crucii şi când
treceam pe lângă o biserică. Treptat am pierdut acest
5
obicei şi fiind destul de păcătos mă feream să mai fac
semnul crucii ca să nu fiu văzut de colegi, sau de
oricine altcineva.
Uneori mai făceam semnul crucii cu limba, dar
numai în momente de impas sau înaintea unui examen
greu.
Greu am asociat semnul crucii cu crucea
materială. Mergând cu părinţii la cimitir, la
mormintele bunicilor, am descoperit o altă
semnificaţie a crucii decât cea prezentată de mama. In
şcoală nu se făcea educaţie religioasă. Învăţasem că
Hristos a fost crucificat şi atunci când vedeam o cruce
cu imaginea lui Hristos răstignit îmi era milă, nu
puteam să mă uit mult timp şi eram înfricoşat.
Am reţinut însă că Hristos a înviat, aşa că
crucea răstignirii se transforma întotdeauna în crucea
Învierii. Crucea de pe morminte îşi păstra însă
simbolul de cruce a morţii. Cum crucile dintr-un
cimitir sunt foarte diferite ca formă, mărime şi
structură, încercam să-i văd în cruce pe cei dragi şi
dispăruţi. Vorbeam cu ei prin intermediul crucii,
vorbeam cu crucea. Acest joc al imaginaţiei a devenit
foarte interesant. Unele cruci mi se păreau vesele,
unele impunătoare sau orgolioase, altele simple şi
sincere, ca şi oamenii. Deşi ştiam că nu-i firesc
încercam să-i intuiesc pe cei adormiţi în funcţie de
caracteristicile crucii. Intr-o zi am auzit expresia că:
„fiecare îşi duce crucea sa”. Am înţeles că viaţa
întreagă este o cruce pe care o porţi, o porţi cu tine
6
fiind când mai grea, când mai uşoară, o cruce ce te
protejează sau te apasă.
Omul este o cruce, iar crucea este un om. De
altfel, cu braţele întinse omul seamănă cu o cruce.
Tind să cred că aşa cum numele pus la botez îţi
marchează întreaga viaţă, felul de a fi şi chiar
personalitatea, tot aşa crucea de pe mormânt ar
putea să-ţi poarte caracteristicile firii şi ale sorţii.
Copilul uman la naştere nu este un om, el
urmează să devină om în mediul social. Familia,
şcoala şi biserica au un rol esenţial în modelarea
omului. În aceeaşi măsură şi mediul social general.
Copilul are o zestre genetică moştenită de la părinţi
prin şirul generaţiilor, însă potenţele genetice
(normele de reacţie) devin fenotip în funcţie de mediu
şi de receptivitatea sa. Fiecare devine rezultatul
propriei sale munci, atunci când ne gândim la cultură
şi la acumulările intelectuale şi tehnice specific
umane. Omul este statuia care se sculptează singură.
Fiecare este rodul muncii sale. Tot aşa omul îşi
ciopleşte singur crucea pe care o poartă. Adesea este
împovărată de păcate sau chiar de comportamentul
unor semeni. Nu numai că fiecare ne ducem crucea, ci
şi faptul că fiecare ne structurăm crucea, o împodobim
sau o îngroşăm îi lungim sau îi scurtam braţele, o
golim de semnificaţie sau i le multiplicăm.
Crucea albă de mesteacăn, crucea de marmură
albă sau neagră, crucea de metal sau de piatră sau

7
oricum ar fi este crucea noastră, este crucea care ne
veghează la judecata judecaţii.
Omul este o cruce, iar crucea este un om.
Aceasta este o mare taină. Avva Ghelasie ne invită să
luăm aminte la semnificaţia şi taina Crucii. Noi am
recăpătat Chipul de Om, după Chipul şi Asemănarea
lui Dumnezeu doar prin Cruce. Prin Crucea răstignirii
şi a Învierii lui Hristos. Am devenit fraţi întru
Hristos prin jertfa Golgotei. Jertfa Golgotei este
jertfa Iubirii lui Dumnezeu, este jertfa Mântuirii
omului. Întoarcerea la Dumnezeu nu se putea face
decât prin Cruce. Noul Adam s-a jertfit pe Cruce,
transformând crucea morţii în Crucea Învierii, pe
moarte cu moarte călcând, scoţând omul din păcat şi
Restaurându-l.
Avva Ghelasie ne-a învăţat că prin Cruce omul
a devenit Hotarul de Taină al întâlnirii cu Dumnezeu.
Se spune că pe Dumnezeu nu-l poţi cunoaşte pe
calea raţiunii, iar credinţa nu se capătă doar citind
Biblia. Înaintarea în credinţă este mult înlesnită de
cunoaşterea dogmei religiei respective. Dogma
religiei ortodoxe o poţi înţelege citind scrierile
Sfinţilor Părinţi. Filocalia îţi deschide calea înţelegerii
dogmei creştin ortodoxe.
Întărirea în credinţă şi apropierea de Dumnezeu
se realizează sub îndrumarea unui duhovnic.
Duhovnicul este un adevărat tată spiritual. Eu am fost
binecuvântat de Dumnezeu că l-am avut duhovnic
(pentru o scurtă perioadă de timp) pe Avva Ghelasie.
8
Mă consider un om fericit pentru aceasta. Discuţiile
purtate cu Avva Ghelasie la Mănăstirea Frăsinei şi
dialogurile publicate apoi împreună mi-au oferit
posibilitatea reîntoarcerii la credinţă.
Dacă aprofundăm doar unele aspecte ale
gândirii sale privind Sfânta Cruce şi Omul Hotarul de
Taină descoperim o comoară duhovnicească ce ne
poartă paşii spre înţelegerea tainei Crucii Cosmice.
Avva Ghelasie mi-a lăsat una dintre crucile
Sale. Este o cruce ce poartă în fiecare dintre braţele
sale sfinte moaşte. Este Crucea ce mă leagă de
duhovnicul meu.
Această Cruce este însoţită de învăţăturile Sale
de credinţă.
Scrierile Avvei Ghelasie despre Cruce
reprezintă o adevărată comoară duhovnicească. Ele
sunt însoţite şi de un Acatist al Sfintei Cruci, pe care îl
prezentăm în această modestă lucrare.
Crucea Avvei Ghelasie mă ajută să mi-l
reamintesc şi să-l urmăresc în învăţăturile Sale. Avva
Ghelasie este un sfânt, este unul dintre cei mai mari
asceţi şi isihaşti pe care i-a avut neamul nostru. Aşa l-
am perceput şi îl consider eu. Scrierile sale de
medicină isihastă şi mai ales practica medicinii
isihaste pe care a experimentat-o pe propria persoană,
stau mărturie în acest sens. Gândirea mistică a Avvei
Ghelasie reprezintă un unicat în întreaga Teologie
Ortodoxă.

9
 Crucea pe care a purtat-o Avva Ghelasie a fost
o Cruce a răstignirii. Boala care i-a curmat viaţa a fost
primită de Avva Ghelasie ca pe un dar al răstignirii.
Numai iubirea de Dumnezeu şi de oameni l-a întărit să
meargă până la capăt. O boală atât de grea şi
de chinuitoare poate să-ţi ia şi minţile dacă nu ai
credinţă în Dumnezeu şi dacă nu o primeşti asemenea
lui Iov.
Rugăciunea Avvei Ghelasie ridicată lui
Dumnezeu nu cu mult timp înainte de adormirea Sa
este Rugăciunea unui sfânt, a unui frate întru Hristos
care îşi dă duhul în mâinile Tatălui.
Primind Crucea de la Avva Ghelasie am
încercat să mă apropii mai mult de gândirea Sa despre
Cruce şi să schiţez câteva gânduri sprijinindu-mă şi pe
cele scrise de Sfinţii Părinţi şi de diferite personalităţi
ale Religiei Ortodoxe. Sper să găsiţi în această carte
unele dintre Tainele Crucii.
Doamne ajută!

10
 CE ESTE CRUCEA

Prozaic vorbind, crucea este un obiect format

din două bucăţi de lemn, piatră, metale preţioase etc.,
aşezate perpendicular şi simetric una peste alta.
Crucea este un obiect de cult care se află pe
pristol şi care înfăţişează răstignirea lui Iisus, cu care
preotul binecuvântează pe credincioşi la liturghie şi în
toate slujbele bisericeşti., se prezintă în Dicţionarul
religios al lui Ion M. Stoian.
Nu o definiţie a crucii şi mai ales una prozaică
ne interesează, ci semnificaţia şi simbolistica crucii în
religia creştină, deoarece tradiţia creştină a hipertrofiat
simbolismul crucii în legătură cu patimile
Mântuitorului şi cu mântuirea prin înviere.
Crucea devine astfel simbolul lui Hristos cel
Răstignit şi mai mult decât atât, este identificată chiar
cu persoana lui Iisus.¹
Crucea şi simbolurile ei ne însoţesc la tot pasul
în activităţile cotidiene şi în trăirile spirituale. Pentru
creştini crucea ar putea fi primul din cele patru
simboluri fundamentale: crucea, pătratul, cercul şi
centrul.
Crucea ca simbol îşi are rădăcinile în negura
istoriei. Semnificaţia acestui simbol este diferită de la
o cultură la alta. In simbolistica chineză crucea este
11
legată de cifra cinci deoarece alături de cele patru
braţe se numără şi locul de intersecţie al acestora
(inima crucii). Crucea uneşte Cerul cu Pământul şi
contopeşte timpul cu spaţiul.
Crucea reprezintă marea cale de comunicare,
stabilind legătura dintre Cer şi Pământ (sus şi jos) pe
verticală şi est şi vest (dreapta şi stânga) pe orizontală.
Prin braţele sale orientate în cele patru puncte
cardinale, crucea devine baza tuturor simbolurilor
folosite în orientare. Crucea cuprinde necuprinsul.
Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant consideră că
orientarea spaţială necesită o triplă concordanţă.²
Orientarea subiectului în raport cu el însuşi
(poziţia în spaţiu faţă de orizontală şi verticala
locului);
Orientarea spaţială în funcţie de punctele
cardinale ale locului respectiv;
Orientarea temporală în raport cu punctele
cardinale cereşti. Pe axa est – vest se urmăreşte
scurgerea timpului de la răsăritul la apusul soarelui,
sau mersul astrelor pe timpul nopţii.
Din încrucişarea celor două axe nord – sud (sus
– jos) şi est – vest (dreapta stânga) se formează crucea
de orientare totală. Cele trei orientări îl pun pe om în
rezonanţă cu lumea imanentă şi cu cea supranaturală
transcedentă.
Crucea are un simbol totalizator deoarece leagă
Cerul cu Pământul. Crucea măsoară spaţiile sacre,
marchează răspântiile căilor de circulaţie, pieţele
12
oraşelor având orientare atât centripetă cât şi
centrifugă.
Crucea simbolizează misterul centrului
sugerând atât împrăştierea cât şi adunarea. Are şi o
valoare de simbol ascensional. Este asemenea unui
copac care are rădăcinile adânc înfipte în pământ,
până în iad, iar ramurile se ridică spre înaltul cerului
până la tronul lui Dumnezeu. Două ramuri se
desfăşoară pe orizontala în care este ţinută întreaga
lume.
În unele legende orientale crucea reprezintă o
punte care face legătura între cer şi pământ sau o scară
cu mai multe trepte (cele şapte trepte corespunzătoare
celor şapte ceruri succesive).
Se deosebesc mai multe tipuri de cruci.:3
1. Crucea fără vârf, în forma literei „T”.
Această cruce simbolizează şarpele ţintuit de un par,
ceea ce înseamnă moartea învinsă prin jertfă. Isaac
poartă în spate o astfel de cruce în drumul său, alături
de Avraam, care dorea să-l jertfească lui Dumnezeu.
Fiul lui Avraam n-avea să fie jertfit, în locul său fiind
jertfit un berbec.
2. Crucea cu o singură bară orizontală. Este
numită şi crucea Evangheliei. Braţele sale sugerează
anumite simboluri: braţul superior simbolizează
nădejdea care urcă la Cer; braţul inferior, sau piciorul,
reprezintă credinţa aşezată pe temeiuri solide; braţele
orizontale simbolizează perseverenţa. Braţele crucii
pot fi egale, înscriindu-se perfect într-un cerc, pe care
13
îl împarte în părţi egale. Se înscrie perfect într-un
pătrat. Aceasta este crucea grecească. Crucea latină
are bara transversală situată mai sus, cam la înălţimea
braţelor întinse ale unui om (omul cu braţele întinse
aminteşte de o astfel de cruce). Crucea latină se
înscrie într-un dreptunghi.
3. Crucea cu două braţe orizontale se mai
numeşte şi crucea de Lorena. Bara orizontală
superioară este mai mică şi ar reprezenta suportul pe
care Pilat a scris, într-o notă batjocorîtoare, – Iisus
Nazarineanul, Regele Iudeilor.
Crucea dublă, sau cu două ramuri orizontale ar
fi crucea cardinalilor.
4. Crucea cu trei bare orizontale este un simbol
al ierarhiei ecleziale şi nu este purtată decât de papă.
Pe crucile greceşti cu două bare transversale se înscriu
pe bara superioară, iniţialele numelui Mântuitorului şi
cuvântul NIKE, care înseamnă victorie.
Uneori la piciorul crucii sunt desenate unele
animale: leul, păunul, şoimul, porumbelul, mielul, etc.
Leul şi şoimul ar simboliza cruzimea şi brutalitatea cu
care a fost tratat Iisus înaintea crucificării. Leul
reprezintă şi regalitatea lui Hristos biruitor al morţii
prin moartea sa pe cruce, iar şoimul simbolizează
perspicacitatea şi viziunea profetică a lui Hristos.
Porumbelul şi mielul ar arăta virtuţile ce sunt
dobândite prin cruce; păunul şi vulturul reprezintă o
emblemă a trufiei; păunul cu aripile împodobite şi cu

14
ochii deschişi semnifică revelarea prin Hristos a
Înţelepciunii dumnezeieşti şi a Luminii.
În credinţa creştină Crucea îl simbolizează
pe Mântuitor, sau chiar se identifică cu persoana Sa.
Crucea are şi o semnificaţie cosmică deoarece
recapitulează creaţia. Hristos şi-a desfăcut mâinile pe
cruce pentru a întreţine marginile Lumii întregi şi de
aceea muntele Golgota este considerat creştetul
Lumii, aşa cum considera Sf. Chiril al Ierusalimului:
„Dumnezeu şi-a întins mâinile pe Cruce pentru a
cuprinde marginile universului şi Golgota a devenit
pivotul lumii.”4
Sfântul Grigorie de Nyssa considera Crucea ca
fiind o pecete cosmică.
Crucea este considerată ca fiind simbolul
Pomului Vieţii din rai. Sf. Bonaventura comparând
Crucea lui Hristos cu Pomul Vieţii arată că: „este un
pom al frumuseţii sfinţite prin sângele lui Hristos, el
este încărcat de toate roadele.”5
Se impune să facem diferenţa dintre Crucea
patimilor şi Crucea Învierii. Crucea patimilor ne
aminteşte de suferinţele şi de moartea lui Hristos. Pe
această Cruce apare Hristos crucificat. Crucea Învierii
sau Crucea de Slavă este semnul Fiului Omului şi va
apare în slava cerului înainte de cea de a doua venire a
lui Hristos. Crucea Învierii este Crucea biruinţei.
Această cruce apare în desene împodobită cu o
panglică; seamănă cu o lance care se termină sub
formă de cruce.
15
 Note

Ce este Crucea?

1. Chevalier Jean, Gheerbrant Alain, 1995,

Dicţionar de Simboluri, Edit. Artemis, p.398
2. Idem, p.395
3. Idem, p.398 – 399
4. Sf. Chiril al Ierusalimului citat de Hugo
Rahner în Mapa Crucii, de Anca Manolescu, Muzeul
Ţăranului Român. Muzeul Naţional de Arte şi Tradiţii
Populare, p.25
5. Sf. Bonaventura citat de Jean Chevalier şi
Alain Gheerbrant, p.402

16
 Legendele lemnului Crucii
Legendele sunt întotdeauna legate de o anumită
realitate. Legendele Crucii pornesc de la patimile lui
Hristos, care s-a jertfit pe lemnul crucii şi a
transformat crucea morţii în Crucea Învierii.
Sf. Ioan Damaschin dă o interpretare originală
originii şi semnificaţiei crucii: „Pomul vieţii, care a
fost sădit de Dumnezeu în rai, a preînchipuit această
cinstită cruce. Dar pentru că prin pom a venit moartea,
trebuie ca prin lemn să se dăruiască viaţa şi învierea.
Iacov cel dintâi a închipuit crucea când s-a închinat
vârfului toiagului lui Iosif, iar când a binecuvântat pe
fii lui Iosif cu mâinile încrucişate este foarte lămurit
că a descris semnul crucii. Toiagul lui Moise a lovit
marea în chipul crucii şi a mântuit pe Israil, iar pe
Faraon l-a înecat, Mâinile întinse în chipul crucii au
biruit pe Amalec. Prin lemn se îndulceşte apa cea
amară, iar piatră curge şi revarsă izvoare. Aaron face
cunoscută vrednicia preoţească. Şarpele, deşi era
mort, a fost înălţat în triumf pe lemn, iar lemnul
mântuieşte pe cei credincioşi care privesc la duşmanul
omorât. Tot astfel a fost pironit Hristos, care nu ştia
de păcat, într-un trup al păcatului. Moise cel mare a
strigat: „Priviţi viaţa voastră atârnată pe lemn, în faţa
ochilor voştri.” Iar Isaia: „Toată ziua am întins
mâinile mele către un popor neascultător şi împotrivă
17
grăitor.” Cei care ne închinăm acestui semn să dea
Dumnezeu să dobândim din partea lui Hristos cel
răstignit, Amin.”1
Sf. Ioan Damaschin nu a creat o legendă, ci a
cules din Referatul Biblic diferite semnificaţii ale
crucii preînchipuite în Vechiul Testament sau
prezentate în evangheliile lor de către Sf. Apostoli
Matei şi Marcu.
Pornind de aici ideile Sf. Ioan Damaschin au
fost preluate şi transformate în legendele crucii.
Diferite legende încearcă să găsească originea
lemnului din care a fost făcută Crucea lui Hristos.
Una dintre ele arată că, la vârsta de 930 de ani
Adam dădea semne că va trece dincolo de viaţă. Fiul
sau Set dându-şi seama de această situaţie s-a dus la
Rai să ceară ajutor. Aici l-a întâmpinat un înger care i-
a dăruit o ramură de măslin. Din această ramură Set şi
Eva au făcut o coroniţă pe care au aşezat-o pe capul
lui Adam, în raclă. După ce a fost înhumat Adam, din
ramura de măslin a răsărit un măslin, care a crescut
foarte înalt. Măslinul avea trei ramuri. Ramurile
laterale se uneau din loc în loc şi apoi se despărţeau
formând un fel de coloană a infinitului cu şapte bucle,
corespunzătoare celor şapte ceruri. Din acest arbore ar
fi fost făcută Crucea lui Hristos.
O altă legendă arată că Set văzându-l pe tatăl
său bolnav a pornit spre Rai pentru a cere ajutor. Aici
i s-a arătat arhanghelul. Set i-a cerut uleiul milei.
Arhanghelul i-a cerut însă să privească în Rai şi să
18
spună ce vede. Set a văzut locul din care izvorăsc cele
patru fluvii paradisiace. Deasupra acelui loc era
un arbore uscat. Apoi a văzut cum un şarpe se
încolăceşte în jurul arborelui, iar la a treia privire a
văzut că arborele îşi înfige rădăcinile în infern şi îşi
înalţă ramurile până în cer, la tronul lui Dumnezeu.
Prezentându-i arhanghelului cele văzute acesta i-a dat
lui Set trei seminţe din pomul care i-a produs căderea
în păcat a lui Adam şi i-a poruncit să le aşeze pe limba
lui Adam, care va muri peste trei zile. Set a luat
seminţele şi i-a povestit lui Adam cele întâmplate.
Adam a început să râdă mulţumit. Era prima dată când
râdea de la izgonirea din Rai. Înţelesese că omenirea
va fi mântuită. Din seminţele puse pe limba lui Adam
au răsărit trei arbori în valea Hebronului unde este
mormântul acestuia. Crucea lui Hristos ar fi fost
făcută din unul dintre aceşti arbori.
Hristos însă n-a fost răstignit singur, ci a fost
însoţit de cei doi tâlhari.
Se spune că crucea tâlharului care a crezut în
Hristos a fost cioplită dintr-un lemn care a fost scos
din apele Tigrului. Când Set a vrut să facă parastas
tatălui său un înger i s-a arătat si i-a spus să caute un
copac care a crescut în Rai şi a fost luat de apele
Tigrului.
După indicaţia dată de înger, Set a făcut un foc
mare din acel arbore, care arde şi acum şi va arde în
veci. Când Lot a păcătuit cu fiicele sale şi-a dat seama
de păcat şi s-a spovedit lui Avraam. Acesta i-a
19
poruncit să caute focul veşnic aprins de Set întru
cinstirea lui Adam şi să ia nişte tăciuni, pe care să-i
pună în pământ şi să-i ude.
Numai dacă din acei tăciuni va creşte un pom
va fi iertat de păcatele făcute.
Lot aşa a făcut şi până la urmă din tăciunii luaţi
din focul veşnic a crescut un pom falnic. Din lemnul
acelui pom a fost cioplită crucea tâlharului care l-a
cinstit pe Hristos.
Crucea tâlharului înrăit ar fi fost cioplită dintr-
un lemn scos pe uscat de apele potopului. Apele au
cărat un lemn care a fost scos pe prundul care se
cheamă Merra. In exodul său cu evreii Moise caută
apa de băut in dreptul prundului apei Merra. Apele
erau însă amare. Rugându-se lui Dumnezeu să-l ajute,
Moise a primit porunca de la Dumnezeu să aşeze
trunchiul acela în cruciş în apa nepotabilă. O mare
minune s-a întâmplat. Apa a devenit limpede şi dulce,
numai bună de băut. Din acest lemn a crescut un
copac falnic, din care a fost cioplită crucea tâlharului
necredincios.2
Sunt şi alte legende privind lemnul din Crucea
lui Hristos. Arborele din care a fost făcută crucea fiind
destinat acestui scop şi cinstit de oameni.
„Are şi Lemnul Crucii un fruct, spune Dumitru
Stăniloae, dar e contrar celui din care au gustat
strămoşii. E fructul puterii de înfrânare şi răbdare.
Fructul pe care se întăreşte spiritul nostru în libertatea

20
lui şi prin care ne suim la Dumnezeu, la un cer mai
înalt, la comuniunea cu Dumnezeu.”3
Crucea este din lemn. Lemnul Crucii a fost luat
din Pomul Vieţii, după unii teologi, sau din Pomul
Legământului, după Avva Ghelasie. Dacă fructul
Pomului Vieţii este consumat deşi se găseşte
sub interdicţia divină, atunci se cade într-un mare
păcat, care aduce pierderea nemuririi şi a
nestricăciunii corpului.
Fructul Crucii este fructul care ne dă putere de
înfrânare şi de răbdare, care ne întăreşte spiritul şi
care ne ajută să ajungem la comuniunea cu
Dumnezeu. Acest fruct ne asigură nestricăciunea,
incoruptibilitatea şi Învierea. Fructul Crucii nu se
obţine decât prin jertfă, deoarece este vorba de Crucea
pe care Hristos a purtat-o de bunăvoie deşi era fără
păcat. Crucea lui Hristos nu poate fi comparată cu o
cruce suportată din vreo vină adevărată, din pricina
unei mari fărădelegi.
Crucea materială pe care o purtăm şi la care ne
închinăm trebuie să fie sfinţită. Hristos a sfinţit
Crucea pe care a fost răstignit transformând-o în
Crucea Învierii. Prin scufundarea unei Cruci în apă
Sfinţită şi prin chemarea Duhului Sfânt. Energiile
necreate coboară prin mijlocirea Crucii şi o sfinţeşte.
Astfel Crucea deschide calea Duhului Sfânt. Aşa cum
între Hristos şi Duhul Sfânt este o legătura
nedespărţită, tot aşa şi între Cruce şi Duhul Sfânt se
stabileşte o legătură, deoarece sfinţirea Crucii se
21
săvârşeşte prin lucrarea Duhului Sfânt. Crucea devine
astfel uşa raiului şi ne deschide calea către Dumnezeu.
Preluând din ideile Sf. Damaschin privind semnul
crucii materializat în Pomul Vieţii, Avva Ghelasie
arată că Adam şi-a recunoscut chipul în Crucea
Pomului Legământului, însă nu a înţeles semnificaţia
acestuia, nu se „răstigneşte” pentru a-şi arăta
iubirea faţă de Dumnezeu. Pomul Legământului ar
fi fost alături de Pomul Vieţii: „Omul îşi
DESCOPERĂ CHIPUL în „CRUCEA Pomului
Legământului”, zis al ispitirii. Dar Adam – Omul nu
se „RĂSTIGNEŞTE” şi aşa „strică” CHIPUL
CRUCII şi păcătuieşte şi devine „muritor”.4
Primul Adam transformă Crucea Pomului
Legământului în crucea morţii intrând sub ispita
şarpelui demon: „Omul îşi găseşte” CHIPUL de Om
„pe CRUCEA – Pomul – Hotar – Legământului”, pe
care apoi Şarpele demon îl face şi „pomul ispitirii”.5
Al doilea Adam, Iisus Hristos, transformă
crucea suferinţei, a jertfei, în crucea Învierii. Astfel
Crucea devine simbolul iubirii divine, a mântuirii şi a
restaurării omului.

22
 Note

Legendele lemnului Crucii

1. Sf. Ioan Damaschin, 1993, Dogmatica, Edit.
Scripta, p.161
2. Nicolae Cartojan, 1974, Cărţile populare şi
literatura românească, Bucuresti
3. Dumitru Stăniloae, Crucea în Teologia şi
cultul Bisericii Ortodoxe, în Mapa Crucii, p.14
4. Ghelasie Gheorghe, 2001, Omul,
HOTARUL de Taină, Colecţia Isihasm, p.84
5. Ibidem

23
 Ieroschimonahul Daniel Sandu Tudor
despre Taina Sfintei Cruci

Simbolismul crucii este inepuizabil. Urmându-l

pe Sf. Ioan Damaschin, Ieroschimonahul Daniil de la
Rarău (Sandu Tudor) ne convinge de faptul că: „Faţa
cinstitei şi de – viaţă – făcătoarei Cruci este această
icoană preaslăvită a Duhului Sfânt.”1
Despre ce este vorba în esenţă? După cum
consideră Sf. Ioan Damaschin, Dumnezeu Tatăl nu
poate fi cunoscut de om. Fiul Său este icoana Tatălui.
Aşa cum este fiul aşa este şi Tatăl. Icoana Fiului este
Sfântul Duh, iar acesta trebuie să fie revelat tot de o
icoană. Această icoană este semnul Sfintei Cruci:
„Crucea ni se descoperă drept simbolul cel mai
desăvârşit şi mai plin al Sfinţeniei, drept icoana cea
mai înaltă a vieţii.”2
Crucea reprezintă astfel un semn desăvârşit al
sfinţeniei, simbolul suprem al Duhului Sfânt, este
opera de lucrare în lume a Sfintei Treimi.
Ieroschimonahul Daniil consideră Crucea ca fiind cea
mai înaltă icoană a vieţii: „Crucea, ca icoană a
icoanelor, ca simbol suprem este izvorul întregului
dinamism al Duhului Sfânt în Biserica.”3
Crucea trebuie să fie considerată ca fiind faţa
cea mai desăvârşită a Logosului, ca gândul lui
24
Dumnezeu cel mai înalt şi mai smerit, ca o măsura cu
care Dumnezeu zideşte şi creează.
„Taina Sfintei Cruci e una şi poate cea mai
cutremurătoare, cea mai înfricoşătoare din toate
tainele pe care le păstrează Biserica: Taina revelaţiei
şi a binecuvântării. E taina naşterii noastre a doua”,
spune Ieroschimonahul Daniil.4
Crucea este o taină tot atât de reală şi de
fundamentală ca şi tainele zămislirii şi a naşterii, ca şi
viaţa, sufletul şi gândirea.
„Crucea este semnul sofianic al lucrării lui
Dumnezeu în Lume”, centru de purcedere şi revărsare
a harurilor lucrătoare.5
Crucea ni se pare ca fiind axul lumii creştine
arătânduni-se „ca fiind faţa cea mai desăvârşită a
Logosului, adică a Sfintei Dăruiri de Sine: Obrazul
Duhului Sfânt, Inima cea străpunsă a lui Dumnezeu,
Sfânta Înţelepciune euharistică.”6
Crucea pare o taină de nepătruns. Ea ne
însoţeşte de la zămislire şi naştere până la moarte şi
înviere. Viaţa noastră este crucea noastră, depinde
cum o purtăm şi cum ne jertfim pe ea pentru a fi
prezenţi la judecata judecăţii şi pentru a intra în Viaţa
veşnică.
„Prin Hristos ni se descoperă suprema şi
adevărata revelaţie, spune Ieroschimonahul Daniil:
Lumea se mişcă şi spânzură într-o uriaşă cruce, Sfânta
Cruce, adică adevărul cel adevărat al lumii este o
Apocalipsă. Lumea, fără să-si dea seama, trăieşte în
25
acest spaţiu spiritual al Crucii, adică în spaţiul unei
Pure Lumini pururea creatoare. Aşa ea moare şi
înviază în fiecare clipă ca să se îndumnezeiască,
să fie minunată şi veşnică, ca şi Dumnezeu,
Domnul ei.”7
Taina Crucii ne-a fost prezentată sub diferite
unghiuri. Oricum le-am lua găsim Crucea ca o
structură esenţială a vieţii.
Ieroschimonahul Daniil ne sugerează diferite
semnificaţii ale Crucii. Putem vorbi de o Cruce a
arhanghelilor. Aceştia au o anumită semnificaţie
simbolică:
- Emanuil – Îngerul Marelui Sfat;
- Mihail – Leul Dumnezeiesc;
- Gavriil – Herubul cu cununa lunară;
- Rafail – Vulturul apelor, biruitorul lui IHTIS;
- Uriil – Om ceresc.8
- Crucea Arhanghelilor9
Crucea pocăinţei a fost desprinsă din rugăciunea
cea dintâi din Canonul Sfintei Împărtăşanii, din
rugăciunea Sfântului Vasile cel Mare: „Iubitorule de
oameni, Hristoase, primeşte-mă ca pe desfrânată şi pe
tâlhar, ca pe vameşul şi ca pe fiul pierdut, şi ridică
sarcina cea grea a păcatelor mele.”10

26
 Uriil = Să fie lumină
(Fiat Lux )

Mihail = Sabie de Rafail = Apele

foc tămăduirii = IHTIS

Gavriil = Proorocul
Altarelor

Desfrânată (trândăvia)

Tâlharul Fiul risipitor

(iubirea de stăpânire) (grăirea în deşert )

Vameşul (grija de multe)

Este cutremurătoare această prefigurare a

Crucii. Este Crucea pe care ar trebui să ne spânzurăm
păcatele. Cu adevărat înţelegem de aici că „adevărul
cel adevărat al lumii este o apocalipsă.”
27
 Oricum am gândi şi oricum am trăi ne dăm
seama că ne găsim în spaţiul spiritual al Crucii.
Rămâi impresionat atunci când urmăreşti
diferitele tipuri de cruci prezentate de
Ieroschimonahul Daniil.

Crucea tradiţiei avraamice11

Evreu (fuga în Dumnezeu)

Iudeu (Lauda lui Emanuil (cu noi este

Dumnezeu) Dumnezeu, trăirea în
Dumnezeu)

Israel (lupta cu Dumnezeu)

Jertfa Crucii este dătătoare de viaţă prin

împreunarea cu Hristos şi prin Înviere. Crucea îţi cere
jertfă si dăruire, dar are izvoare dătătoare de înălţare şi
sfinţenie. După cum spune Ieroschimonahul Daniil:
„Crucea este, prin urmare, la arătare o faţă a pieirii şi
a înfrângerii, dar are în ea izvoarele dătătoare de viaţă
ale sfinţeniei. Crucea este centrul de stabilitate.
Crucea e o vădire de-a pururi a prezentei celei vii a
nevăzutei Dumnezeiri.”12

28
 Aşa şi iubirea lui Dumnezeu cere jertfa, cere
moarte, fie ea şi numai simbolică, pentru Înviere şi
pentru intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu.
Crucea Sfintei Dragoste ar fi:13
Pathos

Dragoste Prietenie

Patima

Crucea este un simbol. Spre deosebire de cerc,

care este un semn al veşnicei întoarceri, crucea este un
semn deschis către lume. Este simbolul cunoaşterii
harice, a cunoaşterii inspirate, intuitive. Aşa cum
iubirea divină este fără limită, fără margini tot aşa şi
crucea se deschide prin cele patru braţe ale sale către
lume şi ne descoperă „orizontul duhovnicesc,
orizontul de foc al viziunilor profetice.”14
Fiind un simbol Crucea poate pune în lumina
diferite taine. Ieroschimonahul Daniil vorbeşte de
Crucea îndumnezeirii, care ar avea în fiecare punct
câte o taină. Este vorba şi de anumite taine interioare
ale omului pe care Crucea ni le deschide prin
revelaţie. Crucea Interioară ne dă sensul trăirii
duhovniceşti. Crucea interioară se identifică cu viaţa,
alimentându-ne trupul şi sufletul. Crucea interioară îşi

29
încheie braţele în inimă, iar inima se deschide către
Dumnezeu.

Înţelepciune

Sfinţenie Teosis Bucurie harică

Eroism

Crucea leagă lumea materială cu cea spirituală,

leagă trupul cu sufletul îngăduindu-ne să trăim în
acelaşi timp în cele două planuri: material şi spiritual.
Crucea nu este doar un simbol, ci şi un principiu.
Crucea este principiul vieţii: „Acesta este tâlcul şi
secretul Crucii: în inima slăbiciunii şi a morţii stă
dumnezeiasca viaţă, biruitoare, izbucnitoare,
15
transfiguratoare.”
În cele ce urmează încercăm să surprindem
unele simboluri care pot fi legate de Sfânta Cruce:

30
 Inviere
Inţelepciune
Binecuvântare
Iertare
Inchinare
Extaz
Liturghie
Ascultare

Prietenie
Dragoste Iubire Lacrimi
Cãldura Induhovnicire Imbãrbãtare
Milostenie Alinare Spãlare
Ardere Rugăciune Curãţenie
Purificare Iluminare Botez
Neprihãnire Mântuire Inrourare
Mistuire Trezire Neinsetare
Incãlzire Căutare

Jertfă
Inteligenţă
Smerenie
Pioşenie
Păcătuire
Luptă
Ascultare
Priveghere

31
 Ieroschimonahul Daniel Sandu Tudor despre Taina
Sfintei Cruci

1. Sandu Tudor, 2001, Caietele Preacuviosului

Părinte Daniel de la Rarău, Sandu Tudor.3. Taina
Sfintei Cruci, Ed. Christina, p.9
2. Ibidem
3. Ibidem
4. Idem, p.6
5. Idem, p.10
6. Idem, p.11
7. Ibidem
8. Idem, p.204
9. Ibidem
10. Idem, p.150
11. Idem, p.201
12. Idem, p.14
13. Idem, p.203
14. Idem, p.14
15. Ibidem

32
 Taina şi semnificaţia Crucii
Taina Crucii este ascunsă profund în adâncul
Dumnezeirii, însă ni se relevează prin răstignirea lui
Hristos, care ne aduce mântuire. Taina Crucii închide
în ea decizia divină a mântuirii. Această decizie a fost
luată înainte de veci şi ne-a fost dezvăluită prin
tragedia Golgotei. Taina Crucii porneşte de la actul
creaţiei, închizând în ea atât începutul şi sfârşitul cât
şi desăvârşirea creaţiei.
Crucea ne apare ca fiind modelul fundamental
al zidirii Lumii. Creştinul vede întretăierea celor două
mari cercuri celeste, ca pe o Cruce Cosmică, această
întretăiere având aspectul unei cruci.
După cum spune Hugo Rahner: „Crucea, care
uneşte începutul zidirii şi sfârşitul devenirii terestre,
îşi oglindeşte misterul în toate lucrurile şi la toate
nivelurile acestei lumi.”1
Crucea se găseşte în tot şi în toate, în cele
văzute şi nevăzute, uneşte cerurile cu Pământul şi
cuprinde prin braţele sale cele patru dimensiuni ale
Cosmosului.
Sf. Irineu pătrunde în profunzimea tainei Crucii
dezvăluind unele aspecte remarcabile în ceea ce
priveşte legătura indisolubila dintre Cruce şi Hristos:
„El, care prin ascultarea Crucii a răscumpărat vechea
neascultare a strămoşilor, nu este altul decât însuşi
33
Logosul Dumnezeului celui atotputernic, a cărui
nevăzută prezenţă ne străbate pe toţi şi cuprinde
de aceea lumea întreagă, în toată lungimea şi lăţimea,
în toată înălţimea şi adâncul ei. Prin Cuvântul lui
Dumnezeu, deci, toate sunt conduse prin buna
rânduială şi Fiul Omului e răstignit în ele prin faptul
că întipăreşte în toate semnul Crucii. Era prin urmare
drept şi potrivit ca El, care s-a făcut văzut, să arate
tuturor celor vizibile comuniunea lui şi a lor întru
Cruce. Căci lucrarea Sa trebuie să se arate tocmai în
cele vizibile şi în chip văzut, El fiind Acela care
luminează înălţimile, adică cerurile, El Acela care
pătrunde adâncurile locurilor de desubt, El cel ce
parcurge această întindere de la răsărit la apus, El cel
ce ajunge până la imensul spaţiu de la nord la miazăzi,
chemând la cunoaşterea Tatălui pe toţi oamenii
răspândiţi în tot locul.”2
Hristos, Dumnezeu Cuvântul întinzându-şi
mâinile prin răstignirea pe Cruce cuprinde cu braţele
sale toate cele văzute şi nevăzute.
Taina misticii Crucii este taina opririi în
închinare: a opririi în CRUCE, în RĂSTIGNIRE, ca
un DRUM al CRUCII, ca moarte pe CRUCE şi ca
INVIERE, spune Avva Ghelasie în „Omul,
HOTARUL de Taină.”3
Întâlnirea cu Dumnezeu ne este înlesnită de
cruce. Întâlnirea cu Dumnezeu nu se poate face decât
prin închinare, omul fiind Crucea care realizează
Hotarul de Taină al întâlnirii creaţiei cu Dumnezeu.
34
 Oprirea în închinare este mistica răstignirii vii,
fără moarte. În mistica Crucii Divinul şi Lumea
nu se raportează reciproc, ci se opun faţă in faţă.
Astfel omul devine „OPRIREA Transcedentală,
CRUCEA Cosmică.
Omul repezintă Chipul „RĂSTIGNIRII
Transcedentale”, dar nu spre moarte, ci tocmai spre
Viaţă.”4
După Sf. Ioan Damaschin, taina Crucii constă
în faptul că: „Însăşi moartea Celui Întrupat descoperă
învierea naturii omeneşti.”5
Dacă natura este înviată prin Cruce, atunci tot
Crucea ne cheamă la judecata cea de pe urmă. De
altfel Sf. Maxim Mărturisitorul arată că: „Moartea lui
Hristos pe Cruce este o judecată a judecăţii.”6
Este o taină profundă Întruparea mântuitoare a
lui Hristos. Protopărinţii noştri au încălcat interdicţia
divină de a consuma din „Pomul cunoaşterii”. Ispitiţi
de diavol (şarpe) au căzut în stricăciune. Mântuirea
omului nu putea fi realizată decât de Hristos, Noul
Adam, prin întrupare şi jertfa pe cruce şi prin înviere.
Încercând să descifreze taina de nepătruns a
biruinţei asupra morţii Sf. Grigorie de Nazians ne
spune: „Trebuie să examinăm problemele şi dogma
adesea trecute sub tăcere, dar care pentru mine din
acest motiv nu cer mai puţin un studiu aprofundat.
Sângele răspândit pentru noi, sângele de mare preţ şi
slăvit a lui Dumnezeu., acest sânge al Jetfitorului şi al
Jertfei, pentru ce a fost vărsat şi cui s-a oferit? Noi
35
eram sub stăpânirea diavolului, vânduţi păcatului după
ce am dobândit stricăciunea prin dorinţa de plăceri.
Dacă preţul răscumpărării noastre este plătit celui care
ne ţine sub puterea sa, eu mă întreb: Cui şi pentru care
motiv este dat un asemenea preţ? Dacă este dat
diavolului, ce ocară! Tâlharul primeşte preţul
răscumpărării. Nu numai că primeşte de la Dumnezeu,
ci primeşte pe Dumnezeu însuşi. Pentru silnicia sa, el
pretinde un preţ aşa de neînchipuit, încât ar fi fost mai
drept să ne ierte de plată. Dar dacă acest preţ este
oferit Tatălui, ne întrebăm înainte de toate, pentru care
motiv? Nu Tatăl ne-a ţinut în robie. În sfârşit, pentru
ce sângele singurului Său Fiu să fi fost plăcut Tatălui,
Care n-a voit să primească pe Isaac oferit de Avraam
ca ardere de tot, ci a înlocuit această jertfă omenească
prin cea a unui berbec? Este evident ca Tatăl nu
primeşte jertfa pentru că I se cuvine sau, că avea vreo
trebuinţă de ea, ci din iconomie: trebuie ca omul să fie
sfinţit de natura umană a lui Dumnezeu, trebuie ca
însuşi El să ne cheme spre El prin Fiul Său, care este
Mijlocitorul care îndeplineşte toate, cinstind pe Tatăl,
Căruia îi este întru totul ascultător. Destul să fie cinstit
prin tăcere. Trebuie ca Dumnezeu să Se facă om si să
moară, ca noi să putem trăi din nou. Nimic nu se poate
asemui minunii mântuirii Mele: Câteva picături de
Sânge reconstituie tot universul.”7
Sf. Grigore de Nazians ne deschide ochii asupra
tainei jertfei Golgotei. Tragedia Golgotei este tragedia
divină, este preţul plătit de divinitate pentru mântuirea
36
omului şi a întregii creaţii, ca o revărsare a iubirii
Dumnezeieşti.
De ce trebuia plătit acest preţ? Puteam
oare înţelege Iubirea Divină fără jertfa Golgotei? Nu
aveam cum. După cum spune Sf. Maxim
Mărturisitorul:
„Locul pătimirii se face Rai „Prin pătimirea lui
Hristos, Dumnezeu - Om se realizează restaurarea
omului şi reprimirea lui în Rai.”8
„Hristos a luat asupra Sa firea noastră, El S-a
supus de bunăvoie tuturor urmărilor păcatului, El a
luat asupra Sa răspunderea pentru vina noastră,
rămânând totuşi străin de păcat, pentru a dezlega
tragedia libertăţii umane, pentru a depăşi ruptura
dintre Dumnezeu şi oameni, introducând ruptura în
sânul Persoanei sale, unde nu este loc pentru nici o
sfâşiere, pentru nici o interdicţie interioară”, spune
Vladimir Lossky.9
Mântuirea nu se putea face decât prin Hristos.
Preţul mântuirii nu poate fi înţeles pe deplin de
oamenii muritori.
„Hristos a purtat păcatele noastre în trupul său,
pe cruce,” spune Sf. Apostol Petru (1.Petru,2,24), iar
Sfântul Apostol Pavel pune crucea in centrul
mesajului său: „Insă noi propovăduim pe Hristos cel
răstignit, pentru Iudei, sminteala, pentru păgâni,
nebunie.” (1.Corinteni, 1,23)
Crucea este Taina Învierii. Fără Înviere jertfa
Golgotei nu ar fi avut nici o semnificaţie şi raţiune.
37
Învierea este izbânda vieţii asupra morţii, învierea este
Taina credinţei creştine. Părintele George Florovski
ne învaţă că: „Punctul culminant al Vieţii Întrupate (a
lui Hristos) a fost pe Cruce, moartea Domnului
Întrupat. Viata se descoperă în plinătatea ei prin
moarte. Aceasta este taina paradoxală a credinţei
creştine: viaţa prin moarte, viaţa în mormânt şi
(izvorâtă) din el, Taina mormântului purtător de
viaţă.”10
Mântuirea a fost realizată prin moartea lui
Hristos pe cruce, pe Golgota. Hristos trebuia să moară
pentru a ne aduce Învierea Veşnică.
Părintele George Florovski se întreabă
asemenea Sf. Grigore de Nazians: „De ce trebuie viaţa
adevărată să se descopere prin moartea Unuia Care
era El însuşi Înviere şi Viaţă?”11 Răspunsul îl dă tot
Florovski: „Singurul răspuns este că mântuirea trebuie
să fie o biruinţă a morţii şi a mortalităţii omului.”12
Aşa cum moartea pe cruce a lui Hristos nu se putea
realiza fără întrupare, fără ca Logosul să devină
Dumnezeu – Om tot aşa jertfa Golgotei trebuie să fie
legată de Botez.
Sf. Grigorie de Nazians ne arată că: „Moartea
pe Cruce ca un botez al sângelui este însăşi esenţa
tainei răscumpărătoare.”13
Preluând ideile Sf. Grigorie de Nazians, părintele
George Florovski le dezvoltă arătând că: „Botezul
Crucii era, cum s-ar spune, curăţarea firii omeneşti,
care străbate calea restaurării în Ipostasul Cuvântului
38
Întrupat. Aceasta era, cum s-ar spune, o curăţire a
naturii umane în sângele vărsat al jertfei Mielului
Dumnezeiesc, şi întâi de toate o spălare a trupului: o
spălare curăţătoare nu numai de păcate, ci si de
infirmităţile anumite şi de moralitatea însăşi. Era
curăţirea cea pregătitoare pentru învierea ce va să
vină şi curăţire a întregii firi omeneşti, curăţire a
întregii umanităţi în persoana noului şi tainicului Său
Întâi – născut, în Adam cel de pe urmă.”14
Taina Crucii este atât de profundă încât dacă nu
o înţelegi ţi de pare o nebunie.
„Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie
pentru cei ce sunt pe calea pierzaniei, dar pentru noi,
care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui
Dumnezeu.” (Sf. Apostol Pavel, Corinteni 1, 18)
Duhovnicul are rolul esenţial în înţelegerea de
către credincioşi a tainei Crucii. Taina Crucii trebuie
să fie predicată duhovniceşte.
„Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să
judece totul, şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni.
Dar omul firesc nu permite lucrurile Duhului lui
Dumnezeu, căci pentru el, sunt o nebunie, şi nici nu le
poate înţelege, pentru că trebuiesc predicate
duhovniceşte.” (Sf. Apostol Pavel, Corinteni 2,15,14)
Sf. Apostol Pavel ne atrage atenţia asupra tainei
profunde a Sf. Cruci pe care nu o putem înţelege pe
calea judecăţii, ci numai pe calea duhovniciei. Sf. Ioan
Damaschin aprofundează spusele Sf. Apostol Pavel
încercând să ni le facă mai accesibile: „În adevăr,
39
crucea este nebunie pentru cei care nu o privesc cu
credinţă şi care nu ţin seama de bunătate şi
atotputernicia lui Dumnezeu, ci cercetează cele
Dumnezeieşti cu gânduri omeneşti fireşti. Toate cele
ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvânt şi
de cuget. Căci dacă cineva va socoti cum şi pentru
care pricină a adus Dumnezeu pe toate de la
neexistenţă la existenţă şi va voi să ajungă la această
cunoştinţă prin gândire naturală, nu va înţelege.
Această cunoştinţă este sufletească si demonică.
Dar dacă cineva condus de credinţă va socoti că fiinţă
dumnezeiască este bună, atotputernică, adevărată,
înţeleaptă si dreaptă va găsi pe toate lucioase şi netede
şi cale dreaptă. Este cu neputinţă să te mântui fără
credinţă, căci prin credinţă se menţin toate, atât cele
omeneşti cât şi cele duhovniceşti.”15
Crucea îşi dezvăluie taina şi puterea nu prin
crucificarea lui Hristos ci prin Învierea Sa. Jertfirea pe
cruce este dovada iubirii nesfârşite a lui Dumnezeu,
iar Învierea este expresia Puterii Divine. „Hristos este
puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui
Dumnezeu.” (Sf. Ap. Pavel, Corinteni 1, 24)
Prin jerfirea lui Hristos pe Cruce ni s-a arătat
puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu, biruinţa
Divină asupra morţii.
„Iată dar că moartea lui Hristos, spune Sf.
Ioan Damaschin, adică crucea, ne-a îmbrăcat cu
înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu. Cuvântul
crucii este puterea lui Dumnezeu, sau pentru că prin
40
ea ni s-a arătat puterea lui Dumnezeu, adică biruinţa
asupra morţii, sau pentru că, după cum cele patru
braţe ale crucii se ţin şi se strâng prin încheietura de la
mijloc, tot astfel se ţin prin puterea lui Dumnezeu
înălţimea, adâncimea, lungimea şi lăţimea, adică toată
creaţia văzută şi nevazută.”16
Pentru a putea pătrunde pe deplin în taina
Crucii şi pentru a ne-o apropia inimii şi sufletului, să-l
urmăm tot pe Sf. Damaschin care ne arată că:
„Orice faptă şi orice minune a lui Hristos este foarte
mare, dumnezeiască şi minunată. Dar cea mai
minunată decât toate este cinstita lui cruce. Căci prin
nimic altceva decât prin crucea Domnului nostru Iisus
Hristos s-a distrus moartea, s-a dezlegat păcatul
strămosesc, s-a pierdut iadul, s-a dăruit învierea, ni s-a
dat putere să dispreţuim cele prezente şi chiar
moartea, s-a săvârşit întoarcerea la fericirea primară,
s-au deschis porţile raiului, s-a aşezat firea noastră în
dreapta lui Dumnezeu, ne-am făcut copii şi
moştenitori ai lui Dumnezeu.”17
Părintele Stăniloae consideră că: „Crucea însăşi
e o putere care produce Înviere şi în Înviere e
prezentă, într-un anumit sens, în mod etern Crucea.
Crucea are în ea însăşi o forţă de biruire a păcatului şi
a morţii, o putere care înaintează spre Înviere şi se
finalizează în Înviere.”18
Iisus Hristos, Dumnezeul – Om s-a jertfit pe
cruce pentru a realiza mântuirea omului căzut în
păcat. Crucea jertfei a devenit crucea Învierii prin
41
puterea lui Hristos. Crucea jertfei este transformată în
Crucea Înălţării prin putere divină, care cu moarte pe
moarte a călcat. Prin Învierea lui Hristos Crucea a
devenit „o forţă de biruire a păcatului şi a morţii”.19
Nu orice cruce este o putere în sine, nu orice cruce
produce Învierea, ci numai Crucea cinstită şi înălţată
de Hristos. Crucea Învierii lui Hristos îşi dovedeşte
puterea care înaintează spre înviere chiar şi în situaţia
în care numai o mică fărâmă din ea este cinstită şi
preţuită ca fiind parte din Crucea Învierii.
Asupra celorlalte cruci, care simbolizează
Crucea pătimirii şi a Învierii lui Hristos trebuie să se
pogoare Sfântul Duh la masa altarului sau in Biserică
pentru a fi înzestrate cu Harul Dumnezeiesc. Când
cinstim o cruce şi ne închinăm ei ne închinăm atât lui
Hristos, care s-a jertfit pe cruce şi ne-a adus mântuirea
prin Învierea sa, cât şi Duhului Sfânt care îl însoţeşte
pe Hristos în tot şi în toate şi care încarcă cu puterea
divină şi Crucea.
Crucea Domnului este în acelaşi timp moartea
Lui, dar şi Învierea. Prin Înviere Crucea devine scara
care conduce treaptă cu treaptă spre Cer. Nu putem
năzui să urcăm spre cer fără a recunoaşte Crucea
Învierii. Învierea înseamnă Biruinţa asupra morţii.
Lemnul Crucii trebuie să fie folosit ca semn al
biruinţei împotriva păcatului şi împotriva ispitei
diavolului. Nu ne putem ruga lui Dumnezeu fără a
face semnul Crucii. Crucea trebuie să ne însoţească în
toate acţiunile noastre.
42
 Crucea lui Hristos a fost situată între doi tâlhari
crucificaţi. Doar Crucea lui Hristos s-a transformat
dintr-o cruce a morţii în Crucea Învierii. Tâlharul care
a crezut în Hristos, care l-a recunoscut ca fiind Fiul lui
Dumnezeu a fost luat de Hristos în Rai, însă crucea sa
n-a devenit o Cruce a Învierii.
Apostolul si evanghelistul Ioan privea Crucea
lui „Hristos ca pe o Cruce a Slavei Cereşti, ca pe
preaslăvirea lui Iisus în Tatăl şi cu Tatăl”, ne învaţă
André Scrima. Intr-acolo conduce Crucea în viziunea
lui Ioan şi prin Cruce e operată nu numai
întoarcerea în sânul Tatălui ci şi fisura, deschiderea
prin care misterul inepuizabil al interiorităţii divine,
misterul lui Dumnezeu în Sine, al vieţii Sale însăşi se
revărsa acum, prin Hristos în lume.”20
Părintele Scrima pătrunde în profunzimea
Evangheliei lui Ioan şi descoperă dimensiunea
teologică a Crucii: „Crucea constituie culminaţia,
cheia de boltă si, simultan, rădăcina simbolismului
spatial, atât de pregnant la Ioan. E înălţare şi slavă
pentru că duce dincolo”, pentru ca duce Sus, in
adâncul lui Dumnezeu. Prin ea se delimitează „Sus”-
ul de „jos”, lumina de tenebre, cunoaşterea de
ignoranţă. Crucea este „Crisis”, judecată în toate
sensurile termenului. Judecata eshatologică, prezentă
deja în mijlocul nostru, departajare intre cei care caută
cele de Sus si cei care rămân închişi în cele de jos.
Judecata, în sensul de discernământ („diakrisis”) al

43
duhurilor pentru a te putea salva din tenebrele
ignoranţei.”21
Crucea ne înalţă spiritual şi ne ridică „Sus” la
Dumnezeu. Urcuşul nu se face insă decât prin jertfă.
Jertfa lui Hristos ne-a deschis drumul în „Sus” însă nu
putem urca decât tot prin jertfă, trebuie să ne purtăm
Crucea cu aceeaşi dăruire şi pătimire ca şi Hristos.
Dumnezeu a creat lumea însă aceasta s-a
îndepărtat de Dumnezeu prin păcatul
protopărinţilor noştri.
Prin întrupare şi prin jertfa pe cruce Dumnezeu
Cuvântul a adus mântuire Lumii şi a înfăptuit
restaurarea omului. Moartea Mântuitorului pe Cruce a
dus la biruirea morţii prin Înviere, iar Învierea ne-a
redeschis calea către Împărăţia Cerurilor. Creaţia,
mântuirea si învierea sunt esenţe ale tainei Crucii
cosmice.
Crucea uneşte începutul cu sfârşitul, este puntea
care se ridică peste bolta timpului deschizându-ne
calea către Ierusalimul ceresc; Crucea este scara care
ne urcă spre înălţimile duhovniceşti, însă treptele
urcuşului trebuie să fie stropite cu sângele jerfei şi îţi
cer să fii părtaş la patimile lui Hristos, să cinsteşti
Crucea, suliţa, trestia şi cuiele care au făcut din
Golgota centrul Universului şi axa lumii. Crucea este
stâlpul lumii.
Simbolic se consideră că in Cruce sunt
însumate mai multe cruci: „Trei mari Cruci balizează
aşadar destinul umanităţii, manifestând toate trei acel
44
„semeion ekpetáseos”, semnul extensiei universale
despre care vorbeşte patristica. Pentru că semnul
Crucii este activ în fiecare din cele trei modalităţi ale
economiei lui Dumnezeu: când creează, când
recuperează şi când dăruieşte Înviere. De aceea
Crucea este resimţită pretutindeni ca simbol prin
excelentă totalizant, ca semn al oricărui întreg viu,
având capacitatea să asigure naşterea, organizarea şi
transformarea lumilor. Creştinismul explicitează şi
exaltă o putere pe care Autorul suprem a înscris-o, din
origini, în această pecete cosmică.”22
Crucea are nesfârşite semnificaţii, trebuie însă
să le poţi surprinde şi înţelege. Prin înălţime,
adâncime şi prin laturile sale îmbrăţişează universul şi
devine atotcuprinzătoare. După compoziţie Crucea ne
dezvăluie înţelepciunea, cunoştinţa şi virtutea Puterii
Dumnezeieşti.
Luând fiecare braţ în parte descoperi
caracteristici care te impresionează şi te înfricoşează.
Este mai bine să-l urmărim pe Sfântul Maxim
Mărturisitorul în gândirea sa despre Cruce: „Dar
deoarece Crucea are multe înţelesuri după laturile din
care o privim, se cuvine să cercetăm după care latură
învăţătorul a numit Crucea, aici, stăpânire. Căci
Crucea e privită după formă, după compoziţie, după
proprietatea părţilor, după lucrare şi după alte multe
laturi pe care le văd cei ce iubesc contemplarea
lucrurilor dumnezeieşti. După formă, Crucea e privită
când se observă puterea ei ce cuprinde toate: cele de
45
sus, cele de jos si cele de amândouă părţile, până la
marginile lor. După compoziţie, când se observă în ea
fiinţe, pronia şi judecata, sau manifestările acestora,
adică înţelepciunea, cunoştinţa şi virtutea Puterii care
toate le cârmuieşte: fiinţa şi înţelepciunea, fiind
creatoare, prin linia ridicată în sus; pronia şi
cunoştinţa, fiind purtătoare de grijă, prin linia culcată;
judecata si virtutea, care biruiesc păcatul şi strâng cele
făcute şi îngrijite în obârşia şi cauza lor, prin întregul
ei. După proprietatea părţilor, când se vede cum pe
linia verticală Crucea ne arată pe Dumnezeu, Care
rămâne pururea aceeaşi şi nu iese nicicum din
stabilitatea Lui datorită aşezării lui statornice şi
neclintite, iar prin linia orizontală, toată zidirea în
atârnare desăvârşită de Dumnezeu, neavând alte
obârşii ale existenţei sau altă bază afară de Dumnezeu.
După lucrare, când se vede însemnarea
inactivitatea şi mortificarea celor ce s-au fixat pe ea,
în înţelesul acesta socotesc că a lucrat învăţătorul
cuvântul proorocesc.”23

46
 Taina şi semnificaţia Crucii

1. Hugo Rahner, în Mapa Crucea, de Anca

Manolescu, Muzeul Ţăranului Roman. Muzeul
Naţional de Tradiţii Populare, p.26
2. Ibidem
3. Dumitru Stăniloae, Crucea în Teologia şi cultul
Bisericii Ortodoxe, p.14
4. Ibidem
5. Andre Scrima, Crucea teologică în Mapa Crucea,
p.27
6. Ghelasie Gheorghe, 2001, Omul, HOTARUL de
Taină, Colectia Isihasm, p.80
7. Ibidem
8. Sf. Ioan Damaschin, 1993, Dogmatica, Edit.
Scripta
9. Sf. Maxim Mărturisitorul, Quaestiones ad
Thallasnium; 43, P.G. t. 90, Col.40
10. Sf. Grigore de Nazians, In Sanctum Pascha
or.XLV, paragraf 22
11. Sf. Maxim Mărturisitorul, opera citată
12. Lossky Vladimir, 1990, Teologia mistică a
bisericii de la răsărit, Edit. Anastasia, p.182
13. Florovski George, 2005, Biserica, Scriptura,
Tradiţia. Trupul viu a lui Hristos, Edit. Platytera,
p.265
14. Ibidem
15. Ibidem
47
16. Sf. Grigore de Nazians, opera citată
17. Florovski George, opera citată, p.267
18. Sf. Ioan Damaschin, opera citată, p.159
19. Ibidem
20. Ibidem.
21. Ibidem
22. Manolescu Anca, Respiraţia Crucii, Muzeul
Ţăranului Român. Muzeul Naţional de Arte şi Tradiţii
Populare, p.72
23. Sf. Maxim Mărturisitorul,1983, Ambigua.

48
Gândirea Avvei Ghelasie despre Cruce

„Să facem om după chipul şi asemănarea

noastră” se spune în Referatul Biblic. Chipul omului
este chipul crucii „Întrupându-se Hristos a luat chipul
crucii pătimirii şi al învierii, chipul răstignirii si al
mântuirii, noul Adam ne-a devenit frate prin cruce.
Prin cruce am devenit frate întru Hristos si tot prin
cruce ni s-a redeschis calea spre Dumnezeu, cale pe
care o pierdusem prin căderea in păcat a
protopărinţilor noştri.
Fiecare om trebuie să-şi poarte crucea lui, să-şi
ducă crucea pe “Golgota” învierii si a mântuirii. A
doua venire a lui Hristos trebuie să ne găsească pe
crucea învierii. Numai aşa vom învia şi vom trece în
veşnicia Împărăţiei Cerurilor.
Crucea se deschide atât pe verticală cât şi pe
orizontală cuprinzând infinitul. Prin verticală se
uneşte Cerul cu Pământul, iar către orizontală coboară
energia divină si urcă tăria şi seva ţărânei.
Locul de unire a braţelor este inima Crucii, care
este şi inima omului. In acest loc se uneşte Cerul cu
Pământul. De aici se înalţă Liturghia cosmică şi tot
aici coboară Duhul Sfânt. Inima Crucii este altarul
întâlnirii omului cu Sfânta Treime. Este hotarul de
taină în care Duhul Sfânt coboară la om şi locul în
care omul se înalţă către Dumnezeu.
49
 Crucea Hristică este Crucea cosmică, este
Crucea iubirii divine, crucea întrupării şi a răstignirii,
a învierii şi a mântuirii, este crucea împăcării creaţiei
cu Dumnezeu.
Semnificaţia braţelor Crucii în gândirea Avvei
Ghelasie este extrem de interesantă. Prin mâinile sale
întinse, omul realizează legătura totală atât cu
Dumnezeu cât şi cu lumea.
„Iubirea Spirituală Cerească trebuie să se Înalţe
în cele de Sus; Iubirea de Făpturi nevătămarea celor
pământeşti şi Iubirea de DUMNEZEU este
DĂRUIREA Mâinilor.”1
Ca biolog înţeleg rolul mâinilor în edificarea
fiinţei umane în procesul de antropogeneză. Vrând să
probeze semnificaţia mâinilor în dezvoltarea
intelectului uman Mircea Maliţa ne convinge, în
„Aurul cenuşiu”, că prostia mâinilor este mai mare
decât prostia capului. Deci, în formarea omului nu
trebuie să ne adresăm doar capului, ci şi mâinilor.
Avva Ghelasie depăşeşte orice închipuire arătându-ne
că: „iubirea de DUMNEZEU este DĂRUIREA
mâinilor”.2
Îi simt lipsa Avvei Ghelasie. Nu mai pot să-l
întreb ce înţelege prin această „dăruire a mâinilor”.
Fără mâini nu ne putem cuceri statutul de om.
Dăruindu-ne mâinile Dumnezeu ne-a creat după
chipul si asemănarea Sa. Fiinţa umană este dotată cu
capacitatea de a vorbi articulat. Limbajul articulat ne

50
permite să comunicăm cu semenii noştri şi să
transmitem şi cele mai subtile gânduri şi sentimente.
Chiar dacă ajunge la culmile perfecţiunii limbajul
articulat este însoţit şi de „limbajul mâinilor”.
Cuvintele sunt întărite prin gesturi. Oprirea la Hotarul
de taină şi închinarea noastră înaintea lui Dumnezeu
nu se face cu mâinile în buzunar, în sân sau după
ceafă.
Mâinile sunt întinse spre Dumnezeu, sunt
împreunate în semn de smerenie, de iubire şi de
recunoaştere, de implorare şi de supunere. Executând
semnul crucii îi dăruim lui Dumnezeu iubirea noastră
deplină. Cu mâinile noastre ducem şi punem pe altarul
Bisericii lui Hristos jertfa închinării şi iubirii de
Dumnezeu.
„Omul este „ÎNTRETĂIEREA – CRUCEA
dintre DUMNEZEU şi Lume, este “”HOTARUL de
Taină” al DIVINULUI şi al Creaţiei”.3
Trupul omului reprezintă verticala crucii, cu
capul ridicat către divinitate şi cu picioarele ancorate
în ţărâna vieţii. Mâinile reprezintă orizontala care
uneşte Cerul cu Pământul. La întretăierea acestora se
găseşte inima. Inima omului este inima crucii, este
potirul euharistic, este taina împlinirii răstignirii vii.
Omul este după chipul şi asemănarea lui
Dumnezeu. Noi nu putem să-l cunoaştem pe
Dumnezeu Tatăl în mod direct. Îl cunoaştem însă prin
Fiul Său Iisus Hristos. Iisus îi aduce în dar Tatălui Său
creaţia. Creaţia este Trupul lui Hristos, iar din iubirea
51
Sa faţă de Tatăl, Hristos se întrupează devenind
Dumnezeu – Om. Hristos, Dumnezeu Cuvântul –
Logosul realizând întruparea devine Noul Adam.
Dacă primul Adam a încălcat interdicţia divină de
a gusta din Pomul cunoaşterii căzând în păcat,
Noul Adam va aduce mântuirea omului.
Mântuirea este adusă din iubire, prin jertfa
crucii, prin răstignire. Prin Înviere, cu moarte pe
moarte călcând Hristos restaurează omul si-l readuce
prin sine în faţa lui Dumnezeu. Crucea răstignirii este
CRUCEA INVIERII, nu a morţii, CRUCEA
Mântuirii.
Crucea devine taina mântuirii si a iubirii divine,
după cum spune Avva Ghelasie: „Iubirea Omului este
tocmai Taina Chipului CRUCII”.4
Hristos, Dumnezeul – Om devine simbolul
CRUCII. Restaurând omul îl repune în asemănarea cu
Dumnezeu. In acest fel iubirea omului devine Taina
Chipului CRUCII.
„IUBIREA Spirituală Cerească trebuie să se
Înalţe în cele de SUS; Iubirea de Făpturi este
nevătămarea celor pământeşti şi IUBIREA de
DUMNEZEU este în DĂRUIREA Mâinilor”.5 Am
revenit la acest citat pentru a putea aprofunda unele
aspecte. Ni-l imaginăm pe om ca pe o cruce. Capul cu
mintea se înalţă în sfera cerească, înduhovnicirea
celor pământeşti se face prin partea de jos a corpului,
iar unirea Cerului şi a Pământului se face prin mâinile
întinse pe orizontală. Prin orizontala crucii omul
52
uneşte totul. Prin palmele întinse spre cer omul
primeşte cele spirituale cereşti, iar cele pământeşti
urcă, de asemenea, spre mâini.
Omul – Cruce se opreşte la HOTARUL cel de
Taină stând faţă în faţă cu Divinul. Oprirea cu
închinare în faţa Divinului înseamnă recunoaşterea
acestuia apărând astfel în cunoştinţa sa sacralitatea.
Vorbind în termeni moderni oprirea în
închinare în faţa Divinului dă naştere sacralităţii, iar
sacralitatea se revarsă asupra sa sub forma sfinţeniei.
Sfinţenia este oglindirea lui Dumnezeu în conştiinţa
ta, nu o raportare la Dumnezeu, ci o recunoaştere în
închinare.
Oprirea sfântă şi închinarea la Hotarul de Taină
te apropie de Dumnezeu. Apropierea se face prin
Duhul Sfânt care iţi dă „Lumina harică” lumină care
determină acea „vedere în duh”.
Pe Dumnezeu nu îl gândeşti în alcătuirea Sa. Pe
Dumnezeu nu-L poţi vedea, nu te raportezi la El,
gândirea ta trebuie să se oprească pe însăşi oprirea
închinării. Închinarea la Hotarul de Taină îţi deschide
poarta către sfinţenie, prin care vei primi „vederea în
duh” şi „lumina harică”.
După Avva Ghelasie în mistica creştină Hotarul
de Taină este un mister profund, este CRUCEA
INVIERII nu a morţii. Aşa cum aminteam, omul este,
prin structura sa, o cruce. Capul este înălţat către Cer,
iar picioarele fac legătura cu Pământul. Braţele întinse
realizează unirea Cerului cu Pământul, după cum
53
consideră Avva Ghelasie, Divinul reprezintă o
orizontală absolută care cuprinde Cerul şi Pământul.
In această situaţie omul reprezintă verticala care
uneşte Cerul cu Pământul iar braţele sunt cele care
desăvârşesc unirea cea de taină. Este o taină acest
simbol al Crucii.
Omul devine HOTARUL CRUCII Cosmice.
Este profundă această revelaţie a Avvei Ghelasie. Ce
este Cosmosul şi ce este Divinitatea? Să-l urmărim pe
Avva Ghelasie în gândirea sa: „DUMNEZEU este
Absolutul în Sine şi „Existenţa unei Lumi Create”,
implică tocmai această „ÎNTRETĂIERE de Taină”, a
două REALITAŢI absolut definite”.6
Dacă Absolutul Divin este totul, atunci ce mai
putem raporta la nimic? Ar însemna să considerăm că
Divinul poate exista dacă lumea este redusă la nimic,
sau că lumea ar putea exista dacă Divinul este redus la
nimic; „Ce mai poate „fi”, când Absolutul DIVIN este
TOTUL? Şi totuşi „mai este şi o Lume”, acesta ar fi
ca un Vis al unui nimic închipuit”.7
Nimicul metafizic ar fi haosul primordial, iar
Divinitatea ar trebui să fie raportată la acesta. Însă
DUMNEZEU este Absolutul Total, este Absolutul
pozitiv, totipotent şi nu are nici o negativitate.
Divinul nesuferind nici o raportare înseamnă că
în faţa Divinului nu poţi decât să te opreşti, însă să te
opreşti întru închinare. Oprindu-te întru închinare
presupune că trebuie să ai conştiinţa existenţei tale, să
te simţi în faţa absolutului fără să faci comparaţii, fără
54
să faci raportări deoarece, am văzut că nu te poţi
raporta la Divin. Poţi să te simţi ca în faţa unui munte
uriaş pe care nu poţi să-l cuprinzi cu vederea. Poţi să
urci către înălţimi, poţi să tinzi către măreţia acestuia,
dar nu poţi face parte din el aşa cum nu poţi face parte
din Divinitate. Divinitatea se coboară la tine. Poţi să
ajungi lângă ea aşa cum ajungi la poalele unui
munte.
Te opreşti ca în faţa unui hotar. Este un „Hotar
de Taină” şi te opreşti pentru a te închina Divinului,
pentru a cinsti şi pentru a preamări absolutul, fără a
putea pătrunde în el, fără a face parte din el, fără a te
raporta la el. In schimb Divinul primind închinarea ta
poate să izvorască în tine un început de prefacere
divină. Nu este vorba de o prefacere în divin, ci de o
oglindire a Divinului în tine.
„Omul este CHIP al DIVINULUI „prin
SUFLAREA DUMNEZEIASCĂ si Chip al Lumii
prin „ţărâna – pământului” (care se continuă prin
„naşterea” din părinţi )”.8
Astfel omul devine crucea dintre Dumnezeu şi
Lume. Aşa trebuie să-l înţelegem pe om ca pe
„Hotarul de Taină” al DIVINULUI şi al Creaţiei.
Omul devine simbolul CRUCII şi al RĂSTIGNIRII
Transcedentale însă nu spre moarte, ci spre viaţa
vesnică.9
Avva Ghelasie ne învaţă că „Omul este Crucea
Lumii”10, este Crucea vie a înveşnicirii. Şi ne mai
atrage atenţia că trebuie să facem o deosebire între
55
învierea din morţi şi Învierea pentru veşnicie care este
făcută de Hristos. Crucea patimilor lui Hristos este
Crucea Învierii Veşnice.
Taina Crucii este profundă: „În Creştinism,
spune Avva Ghelasie, este Taina MISTICII CRUCII,
Taina OPRIRII în CRUCE, în RĂSTIGNIRE, ce este
şi ca un “DRUM al CRUCII “ şi ca “moartea pe
CRUCE”, şi ca “INVIERE”.11
Crucea patimilor lui Hristos este Crucea prin
care întreaga creaţie găsindu-şi mântuirea se
reîntoarce la Dumnezeu. Reîntoarcerea se face prin
închinare. “ Iată lumina Omului, spune Avva
Ghelasie, CRUCEA faţă de DUMNEZEU şi Crucea
Lumii în sine însăşi. Omul este HOTARUL între
Lumi şi Omul le UNEŞTE prin lumina
CRUCIFICĂRII Sale de Taină.”12
Numai gândind aşa putem înţelege sfatul
duhovnicesc al Avvei Ghelasie: „De asemenea,
încearcă să VEZI totul în jurul tău şi pe toate în
CHIPUL CRUCII de Taină, ca şi când şi ele în sine
fac şi au GESTUL Sfânt al INCHINĂRII.”13
Avva Ghelasie ne învaţă că omul este CHIPUL
TREIMIC, adică CHIPUL FIULUI, CHIPUL SF.
DUH şi CHIPUL TATĂLUI. „Să facem om după
chipul Nostru, după asemănarea Noastră”. (Facerea
1,26)
„Dumnezeu a Creat – Făcut Cerul şi Pământul
şi prin CUVANTUL Său le-a făcut (Ioan 1, 1-3) şi
CUVANTUL s-a făcut Trup (Lume) (Ioan 1, 14).
56
 CUVANTUL este FIUL Lui DUMNEZEU.
Lumea a fost creată prin FIUL Lui DUMNEZEU: „La
început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi
Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu
Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi
nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El. El era
viaţă, şi viaţa era Lumina oamenilor”. (Ioan 1, 1-4)
Deci CUVÂNTUL a creat Lumea.
CUVÂNTUL este puntea de legătură dintre
DUMNEZEU şi Lume. FIUL Lui DUMNEZEU „se
substanţiază Fiinţial in chipul de Om – DUMNEZEU
şi Lume.”
Dumnezeu şi Lumea se întâlnesc şi se recunosc
doar prin CHIPUL de FIU, deoarece Codul Fiinţial al
creaţiei este CHIPUL de FIU.”14
DUMNEZEU CUVÂNTUL se Întrupează şi se
face DUMNEZEU – Om. „CHIPUL de FIU are
Conştiinţa TATĂLUI din care S-a născut şi Căreia I
se Închină şi Conştiinţa Duhului Sfânt prin care face
toate cele Bune.”15
Hristos a acceptat patimile crucii pentru
mântuirea creaţiei.
DUMNEZEUL – OM – LOGOSUL –
HRISTOS întinzându-şi mâinile pe crucea răstignirii a
luat forma CRUCII COSMICE. Astfel CRUCEA
COSMICĂ se suprapune pe crucea de lemn a
răstignirii, care a devenit CRUCEA ÎNVIERII.
MÂNTUITORUL a sfinţit Crucea şi i-a dat puteri
tămăduitoare. Sfinţirea Crucii s-a realizat prin lucrarea
57
Duhului Sfânt, care a venit cu energiile Lui necreate şi
a pătruns în trupul lui Hristos biruind moartea şi
aducând Învierea. Biruind moartea prin Înviere
Hristos a ridicat pe om la nemurire oferindu-i viaţă
veşnică.
Nu doar crucea patimilor, devenită CRUCE a
Învierii a fost investită cu puteri sfinte, ci si semnul
Crucii pe care îl face orice credincios; fiind semnul
Crucii Răstignirii primeşte puteri dumnezeieşti şi ne
pune în legătură cu Hristos.
Crucea este simbolul puterii lui Hristos. Prin ea
Hristos rămâne cu noi până la sfârşitul veacurilor.
În Biserica Ortodoxă, spune Dumitru Stăniloe,
toate persoanele şi toate lucrurile sunt sfinţite prin
Cruce. Creştinii, însemnându-se cu semnul Crucii, cer
pe de o parte de la Hristos puterea de a se comporta ca
şi El cu curăţie şi bărbăţie faţă de lume, pe de altă
parte, manifestă voinţa lor de a se ridica, prin efortul
lor, în întâmpinarea acestei puteri, de a slăvi pe
Dumnezeu şi toate faptele şi în purtarea tuturor
greutăţilor si chiar în preajma morţii lor, de a vieţui şi
a muri lui Dumnezeu, de a se manifesta în toate ca o
jertfa vie oferită lui Dumnezeu.”16
Crucea a devenit simbolul jertfei prin care
Hristos ne-a adus mântuirea şi ne-a restabilit legătura
cu Dumnezeu. Acceptând crucea îl accepţi pe Hristos,
accepţi de bunăvoie jertfa pe care trebuie s-o aduci
Lui. Semnul Crucii ne pune în legătură cu Hristos.
Trebuie să facem acest semn în închinarea noastră
58
pentru a putea avea deschisă calea către Dumnezeu.
Prin Cruce toate se sfinţesc deoarece puterea însăşi a
lui Hristos coboară în semnul Crucii.
Crucea simbolizează iubirea divină. Este
Crucea Învierii.
Din dragoste pentru Tatăl şi faţă de creaţia
căzută, Iisus se întrupează şi devine Om, om şi
Dumnezeu. Iubirea divină presupune jertfa supremă a
Fiului lui Dumnezeu care, cu moarte pe moarte
călcând ne asigură mântuirea prin Înviere. Învierea
este sfârşitul apoteotic al tragediei Golgotei.
Învierea duce la restaurarea omului şi a întregii
creaţii. Noul Adam restabileşte legătura omului cu
Dumnezeu. Astfel Taina Sfintei Cruci devine „taina
naşterii noastre a doua”17, cum consideră
Ieroschimonahul Daniil de la Rarău.
Crucea este faţa descoperită a Noului Adam,
este Revelaţia în punctul ei suprem.18
Dumnezeu Tatăl ni se arată nouă, oamenilor,
prin Fiul Său Iisus Hristos, iar Iisus ni se descoperă
nouă prin învierea Sa, prin jertfa pe Cruce. Crucea
devine simbolul cunoaşterii harice, a cunoaşterii prin
revelaţie.
Prin mântuirea noastră Crucea a devenit
simbolul pocăinţei, al pocăinţei sub har: „Crucea
pentru noi, mai înainte de toate, este semnul „darului
pocăinţei”, al pocăinţei sub har, pocăinţa veşnică.
Ea este astfel contemplarea reală, actuală şi
creatoare a contradicţiei, a opoziţiei, a conflictului
59
tragic dintru ceea ce am fost şi ceea ce ar trebui să
fim; dintru trecut şi viitor, actualizarea trecutului de
care îţi dai seama şi a viitorului pe care îl întrezăreşti
şi îl doreşti. Altminteri spus, Crucea pentru noi este
acceptare de sine, semnul drept al biruinţei sale.”19
La întâlnirea cu Divinul omul se prezintă cu
Rugăciunea sa. Rugăciunea este o prezentare în faţa
lui Dumnezeu, este modul în care omul se oferă ca dar
la Altar. Rugăciunea este o Liturghisire ce asigură
„Legătura Preasfânta cu Divinul”.20
Omul asigură legământul creaţiei cu Chipul
lui Dumnezeu. La Altarul întâlnirii omul se aduce pe
sine ca DAR, însă aduce şi un dar din ce are mai bun,
din ceea ce îl leagă pe el de lume.
Rugăciunea pe care o faci la Altarul Întâlnirii
cu Dumnezeu reprezintă „Legământul de Taină cu
Divinul”21, pe care îl recunoşti şi căruia i te închini.
Închinarea este însoţită de Darul de Jertfă, prin
care se realizează o ridicare a celor lumeşti (a creaţiei)
la Dumnezeu. După cum spune Avva Ghelasie: „omul
are Menirea să „bage lumea în Dumnezeu”, tocmai
prin acest Dar al Său”22.
Prin închinare omul uneşte lumea creată cu
Dumnezeu: „Deci Rugăciunea omului este această
Liturghisire de a „băga prin Dar Lumea în
DUMNEZEU”, să facă o paradoxală Întrupare a
Lumii în DUMNEZEU, după cum şi el a făcut o
Întrupare în cele Lumeşti.”23

60
 Este deosebit de profundă învăţătura Avvei
Ghelasie. „Omul este după Chipul şi asemănarea lui
Dumnezeu, este CHIPUL Intrupării SUFLĂRII
Divine.”24 Dumnezeu CUVÂNTUL S – a întrupat în
creaţie devenind un DUMNEZEU – Om. Prin Hristos
s-a realizat mântuirea omului, deci Restaurarea
omului şi s-a restabilit Legătura cu Dumnezeu. Insă
omul trebuie să dea lui Dumnezeu un răspuns al său,
asemenea unei proprii întrupări, care este tocmai
rugăciunea omului.
Această întrupare e a omului („a Lumii trecute
prin Om”), numită şi Pnevmatizare se realizează
numai prin DUHUL SFÂNT: „O Prefacere prin
DUHUL SFÂNT, într-un trup Îndumnezeit cu HAR,
ce-l Scoate din condiţiile stricăcioase şi-l face
nestricăcios şi nemuritor.”25
Omul este Hotarul de Taină prin care lumea se
întâlneşte cu Dumnezeu.
Avva Ghealasie ne învaţă că Adam a pierdut
Chipul Rugăciunii prin păcatul său. Păcatul morţii a
produs ruptura: „Legământului SFÂNT” cu
DUMNEZEU:
„Iată Rugăciunea Vechiului Testament şi
Rugăciunea Omului până la Venirea DOMNULUI
HRISTOS: cu Altar închis cu Taina Pomului Vieţii în
Chivotul închis; cu Darul Jertfelor de omorâre a celor
lumeşti. În Rai DARUL nu se omoara, ci se ducea
VIU. De ce săvârşirea jertfelor sângeroase? Că
sângele este Viaţa Lumii şi arderea lui, ca Jertfă era
61
„renunţarea Omului la Lume”, pentru a se întoarce
spre DUMNEZEU.”26
Restaurarea omului nu se poate realiza decât
prin întruparea LOGOSULUI, prin Jertfa Iubirii
Divine pe Cruce. Crucea Golgotei este Crucea
Învierii, Crucea Mântuirii, Crucea Restaurării Omului.
Crucea Învierii devine Crucea Hotarului de Taină.
Omul trebuie să se întâlnească cu Dumnezeu la
Hotarul de Taină, unde este Crucea Învierii. Omul
restaurat de al doilea Adam devine astfel Hotarul
CRUCII Cosmice.
Iisus Hristos ne aduce o LITURGHISIRE
Nouă, „în care DARUL se face EUHARISTIE;
EUHARISTIA HRISTICĂ este Împlinirea Tainei
DIVINE şi de Creaţie, de aici deschizându-se
Întâlnirea mult căutată cu DIVINUL şi Intrarea în
VEŞNICIE.”27
Mântuitorul a schimbat Legea. Noua lege este
Legea IUBIRII; a Iubirii Crucii Învierii.
Trebuie să urmărim cu mare atenţie gândirea
Avvei Ghelasie: „TRUPUL Lui HRISTOS Cel
INVIAT este Întruparea FIULUI DUMNEZEIESC
direct şi o Prefacere UNICĂ doar de PERSOANA
UNICĂ a Lui HRISTOS. TRUPUL Liturghisit este
Prescurea – Darul Credincioşilor, adus la Biserica, pe
care îl PRIMEŞTE Iisus Hristos şi Întrupează
DARUL în TRUPUL Său Înviat, de aceea nu mai este
nevoie de vărsare de sânge, de Crucificare, ce s-a
făcut odată şi aşa prin Crucificarea din TRUPUL
62
SĂU, asuma Crucificările păcatelor din DARUL
respectiv, şi aşa cum este o „dublă Crucificare”, a
„păcatelor Credincioşilor pecetluite în DARUL –
Prescure”, ce se Crucifică pe CRUCIFICAREA
Biruitoare a TRUPULUI INVIAT HRISTIC. Ar veni
o „Întrupare în CRUCIFICAREA INVIATĂ a Lui
HRISTOS”, şi aşa păcatele Credincioşilor se ard în
această CRUCIFICARE INVIATĂ”.28
CRUCIFICAREA INVIATĂ ne-a adus
Mântuirea. Crucea Învierii este semnul reîntoarcerii la
Dumnezeu. Trebuie să ne purtăm Crucea şi să ne
facem DAR – JERTFĂ la întâlnirea cu DUMNEZEU
la HOTARUL de TAINĂ. Purtând Crucea
RĂSTIGNIRII Lui HRISTOS, devenita CRUCE a
INVIERII noi devenim „HOTAR al CRUCII
Cosmice”.29
Hristos a coborât în Lume prin actul Întrupării
Sale, prin care El a acţionat în Facerea Lumii şi în
asemănarea acesteia ca TRUP al Său.
Prin CRUCIFICAREA INVIATĂ HRISTOS
ne-a adus Mântuirea şi ne-a dat o nouă capacitate de
viaţă si de răspuns faţă de DUMNEZEU.
HRISTOS a coborât în Lume, însă noi nu ne
putem urca în DIVINITATE decât tot prin intermediul
unei PUTERI DIVINE. Această PUTERE DIVINĂ
este „SFÂNTUL DUH” care coboară „peste şi în
Darul Liturghisirii şi îl RIDICĂ în UNIREA cu
TRUPUL INVIAT HRISTIC şi aşa prin Puterea de
Prefacere, se face asemenea cu TRUPUL Lui
63
HRISTOS, şi aşa avem acces la Întruparea peste Fire
cu TRUPUL EUCHARISTIC.”30
CRUCEA este Taina IUBIRII Absolute.
Semnul Crucii este simbolul creştinismului, ne apără
de forţele diavoleşti şi ne pune în legătură cu Hristos.
Trebuie să urmăm drumul lui Hristos. „Drumul Crucii
este drumul pe care trebuie să mergem pentru a
participa, urmându-l pe Iisus, la misterul iubirii sale
mântuitoare.”31
Avva Ghelasie ne dă poruncă să înţelegem că:
„CRUCEA este Taina IUBIRII Absolute”. Aceasta
înseamnă că şi „IUBIREA Omului este tocmai Taina
Chipului CRUCII.”32
Crucea Cosmică este simbolul lui Iisus Hristos
care jertfindu-se pe cruce şi-a arătat iubirea faţă
de Tatăl Ceresc şi faţă de creaţie, pe care a mântuit-o
chemând-o în veşnicie la întâlnirea cu Tatăl.” Crucea
este simbolul Hristic, este CHIPUL LOGOSULUI,
este OGLINDA Lui HRISTOS.
Omul este după chipul şi asemănarea lui
Dumnezeu. Prin căderea în păcat omul îşi pierde
Chipul de Om. Doar prin jertfa Crucii lui HRISTOS
cel DUMNEZEU şi Om totodată, omul îşi va recăpăta
Chipul de Om. Deci omul îşi redescoperă Chipul de
Om şi CRUCEA Învierii.
Numai aşa putem să-l înţelegem pe Avva
Ghelasie care consideră că: „Omul – CRUCE este
INTREITA IUBIRE a minţii spre cele Cereşti, a

64
Pământului Făpturilor şi a DIVINULUI – Mâinile –
DĂRUIREA.”33

65
 Gândirea Avvei Ghelasie despre Cruce

1. Ghelasie Gheorghe, 2001, Omul, HOTARUL de

Taină, Colecţia Isihasm, p.82
2. Ibidem
3. Idem, p.80
4. Idem, p.82
5. Ibidem
6. Idem, p.75
7. Ibidem
8. Idem, p.80
9. Ibidem
10. Ghelasie Gheorghe, 2001, Biserica, Liturghia
Euharistiei trupului înveşnicirii Lumii, Colecţia
Isihasm, p.31
11. Ghelasie Gheorghe, Omul, HOTARUL de
Taină, p.79
12. Idem, p.80
13. Ibidem
14. Idem, p.20
15. Idem, p.23
16. Dumitru Stăniloae, Crucea în Teologie şi Cultul
Bisericii Ortodoxe, p.16
17. Daniel Sandu Tudor, 2001, Taina Sfintei Cruci,
Edit. Christina, p.6
18. Ibidem
19. Ibidem
20. Ghelasie Gheorghe, 2001, Omul, HOTARUL de
Taină, Colectia Isihasm, p.35
66
21. Ibidem
22. Idem, p.36
23. Ibidem
24. Ibidem
25. Idem, p.37
26. Idem, p.38
27. Ibidem
28. Idem, p.39
29. Ibidem
30. Idem, p.41
31. Maurice Cocagnac, 1993, Simbolurile biblice,
Edit. Humanitas
32. Ghelasie Gheorghe, opera citată, p.82
33. Ibidem.

67
 Sfaturi pentru credincioşi
Din învăţăturile Avvei Ghealasie despre Cruce,
în Omul, HOTARUL de Taină
- În Creştinism este Taina MISTICII CRUCII,
Taina OPRIRII în CRUCE, în RĂSTIGNIRE, ce este
şi ca un „DRUM al CRUCII” şi ca „moartea pe
CRUCE”, şi ca „ÎNVIERE”
- Mistica răstignirii vii, FĂRĂ MOARTE, este
Taina „OPRIRII INCHINĂRII”
- În Creştinism este o altă Logică, Logica
CRUCII, în care DIVINUL şi Lumea nu se
„Raportează negativ”, ci se „OPRESC” reciproc, unul
faţă de altul.
- Omul este „INTRETĂIEREA” – CRUCEA
dintre DUMNEZEU şi Lume, este „HOTARUL de
Taină” al DIVINULUI şi al Creaţiei.
- Iată Marea Taină: OMUL – OPRIREA
Transcedentală, CRUCEA Cosmică
- CRUCEA nu este simbolul morţii, ci simbolul
VIEŢII, păcatul aduce şi un antichip al “Crucii morţii”
- DUMNEZEU este să zicem aşa,
ORIZONTALA ABSOLUTĂ, şi Omul este verticala
ce se “URCĂ” spre Cele de Deasupra
ORIZONTALEI şi totodată şi „coboară” în
„Dedesubtul – josul” acesteia, şi iată „CRUCEA
Transcedentală”
68
 - Aşa Omul în CRUCEA Transcedentală trece
în Sus ca Mintea – Capul şi trece în jos cu
Picioarele, unde DIVINUL este în TOTALITATE,
iar în dreapta şi în stânga la fel, fiind tot OPRIREA
faţă de DIVIN
- Taina CRUCII Transcedentale, VORBIREA
INTREITĂ, cu Mintea – Conştiinţa, cu Mersul –
Creşterea Vieţii proprii şi cu Mâinile – Insuşi
RUGĂCIUNEA.
- In SUS DIVINUL a făcut LOC Cerului Creat
şi în jos Pământului, şi între Cer şi Pământ a Creat pe
Om şi Crucea Creaţiei totodată
- Iată Menirea Omului, CRUCEA faţă de
DUMNEZEU şi Crucea Lumii în sine însăşi. Omul
este Hotarul între Lumi şi Omul le UNEŞTE prin
lumina CRUCIFICĂRII Sale de Taină
- Rugăciunea Creştină este tocmai Taina
Chipului CRUCII Omului
- CRUCEA este Taina IUBIRII Absolute
- Omul – CRUCE este INTREITA IUBIRE a
Minţii spre cele Cereşti, a Pământului Făpturilor şi a
DIVINULUI „Mâinile” Dăruirea - Iubirea Omului
este tocmai Taina Chipului CRUCII
- Doar pe ORIZONTALA CRUCII Mâinilor
cele Cereşti spirituale se coboară în Om, şi cele
Pământeşti de jos Induhovnicite se urcă.
- CRUCEA are “LOCUL de INTRETĂIERE a
ORIZONTALEI DIVINE cu verticala Omului –
69
Lumii, ce se consideră INIMA CRUCII, sau şi mai
CREŞTIN, POTIRUL EUHARISTIC
- Omul îşi DESCOPERĂ CHIPUL IN
“CRUCEA
Pomului Legământului“, zis al ispitirii. Dar
Adam – Omul nu se “RĂSTIGNEŞTE“ şi aşa
“strică“ CHIPUL CRUCII şi păcătuieşte şi devine
“muritor“.
- La început în Rai era acest POM – CRUCE –
Legământ, alături de POMUL VIETII, dar Şarpele –
demon îl face “pomul ispitirii – morţii“
- Omul este Minte spre Cer, este Trup spre
Lume, este INCHINARE Lui DUMNEZEU, care
toate se UNESC în Centrul – POTIRUL
RĂSTIGNIRII – DĂRUIRII – COMUNICĂRII –
preînchipuirea EUHARISTIEI ce o face apoi
“INTRUPAREA HRISTICĂ“.
- Şi Omul doar Reoglindindu-se în CHIPUL
Lui HRISTOS Cel DUMNEZEU şi totodată OM, va
Recăpata “RESTABILIREA“ propriu – zisă.
- PRONUNTĂ şi Preasfânt NUMELE
DOMNULUI IISUS HRISTOS, dar nu uita
“OGLINDA Sa“, CRUCEA INVIATĂ.
- De asemenea, încearcă să VEZI totul în jurul
tău şi pe toate în CHIPUL CRUCII de Taină, ca şi
când şi ele în Sine fac şi au GESTUL Sfânt al
INCHINĂRII.

70
 - CRUCIFICĂ orice fapt şi lucru, chiar şi orice
privire şi vorbă, trece totul prin CRUCIFICARE şi aşa
vei “neutraliza“ răul vătămător.
- CRUCEA ca Semn, GEST, FORMĂ văzută şi
nevăzută, să-ţi fie ca o Uşă – Fereastră, prin care vezi
totul ca un “ filtru – sită “, prin care să treacă totul,
atât ce faci tu, cât şi cei din jur. Taina ICONICĂ a
CRUCII este înţelesul adânc mistic a Sfinţilor Părinţi.

71
 Acatistul SF. CRUCI
Se citeşte la Sărbătoririle SF. CRUCI; 1 August,
14 Septembrie; a treia Săptămână din Postul Mare şi
de cei evlavioşi o dată pe Săptămână, Vinerea, ca
Pravilă proprie.
După obişnuitul început se zice:

Condacul 1

In CHIPUL de Trei ori, Preacinstitei

CRUCII DOMNULUI şi noi ne INCHINĂM,
veselindu-se de PAVĂZA şi Acoperământul Cel
DUMNEZEIESC, Cântând şi cu mare glas:
DOAMNE, CRUCII TALE ne INCHINĂM,
Întâlnirea dintre Tine şi Lume, HOTARUL
VEŞNICIEI!

Icosul 1

CRUCEA Ta DOAMNE, şi Taina Ta Însăşi,

UNA sunt, de aceea prin CRUCEA Ta, Ţie Însuţi ne
INCHINĂM, cu Îngerii şi cu toată Făptura, cu
Întâlnirea dintre TINE şi Lume.
Ne INCHINĂM, în CHIPUL cel de Taină;
Ne INCHINĂM, CHIPUL BINECUVÂNTĂRII
TATĂLUI DUMNEZEU;
Ne INCHINĂM, INCHINĂRII FIULUI;
72
Ne INCHINĂM, ADÂNCIMEA

PREASFÂNTULUI DUH;
Ne INCHINĂM, Fereastra cea dinspre Lume;
Ne INCHINĂM Lui DUMNEZEU Însuşi;
Ne INCHINĂM, CHIPUL Neamestecării;
Ne INCHINĂM, CHIPUL ACELEIAŞI VOIRI;
Ne INCHINĂM, UNIRII în UNIRE;
Ne INCHINĂM Însuşi CHIPULUI DUMNEZEIESC;
Ne INCHINĂM, Temelie a toate;
DOAMNE, CRUCII Tale ne INCHINĂM,
Întâlnirea dintre Tine şi Lume, HOTARUL
VESNICIEI!

Condacul al 2-lea

Înainte de Facerea Lumii, Tu DOAMNE, ai

Conceput-o prin CHIPUL CRUCII, prin care
DUMNEZEIREA Se Coboară şi se “ INTRETAIE “
cu Zidirea, căreia şi noi îi Cântăm: ALILUIA!

Icosul al 2-lea

Taina Ta DOAMNE, Se revarsă şi Lumea se

Creează, şi aşa “ Temelia CRUCII “ se pune,
Temelie ce nimeni nu o mai poate strica.
Ne INCHINĂM, CHIPUL LUCRĂRII Tale,
DOAMNE;
Ne INCHINĂM Însăşi Conceperii Zidirii;
73
Ne INCHINĂM, VOINŢA ce pe toate le Înfăptuieşti;
Ne INCHINĂM, Ieşirea ADÂNCULUI
DUMNEZEIESC;
Ne INCHINĂM, Taină şi Descoperire în
INTRETĂIERE;
Ne INCHINĂM, Nevăzut şi Văzut peste hotare;
Ne INCHINĂM, HOTARULUI “prăpastiei“ de
netrecut;
Ne INCHINĂM, CHIPUL Începerii Lumii;
Ne INCHINĂM, Braţele Întemeierii a toate;
Ne INCHINĂM, Neînceputul ce pe toate le Începe;
Ne INCHINĂM, UNIRE în care toate stau laolaltă;
DOAMNE, CRUCII Tale ne INCHINĂM,
Întâlnirea dintre Tine şi Lume, HOTARUL
VEŞNICIEI!

Condacul al 3-lea

La INCEPUT a fost CUVÂNTUL

DUMNEZEU…şi CUVÂNTUL Trup S-a făcut, şi
Cerul şi Pământul s-au Zidit, şi Lumea s-a Născut, şi
Omul pe toate în CHIPUL CRUCII le-a Unit,
Cântând: ALILUIA!

Icosul al 3-lea

Raiul în CHIPUL era şi în Locul din Mijloc

POMUL VIEŢII. INTRETĂIEREA –
INTÂLNIREA Cea de Taină.
74
Ne INCHINĂM, CHIPUL Raiului;
Ne INCHINĂM, CHIPUL POMULUI VIEŢII;
Ne INCHINĂM, UNIREA de SUS şi de JOS;
Ne INCHINĂM UNIRII DUMNEZEIEŞTI;
Ne INCHINĂM, Taina PERFECŢIUNII Însăşi;
Ne INCHINĂM, Taina ce “împărţirea“ nu desparte;
Ne INCHINĂM, CRUCE, Podul peste “hotarul de
netrecut“;
Ne INCHINĂM, CRUCE, Scara dintre Cer şi Pământ;
Ne INCHINĂM, Taina Chipului Omului;
Ne INCHINĂM, CRUCE, ce prin Om trebuie să
CREASCĂ;
Ne INCHINĂM, CRUCE, Înveşnicirea a toate;
DOAMNE, CRUCII Tale ne INCHINĂM,
Întâlnirea dintre Tine şi Lume, HOTARUL
VEŞNICIEI!

Condacul al 4-lea

Au căzut îngerii din LUMINĂ şi “pomul

păcatului“ s-au făcut, şi “şarpele“pe CRUCE s-a suit
şi “crucea morţii“ a născut, dar a rămas Cântarea
Omului de: ALILUIA!

Icosul al 4 – lea

Prin păcat, CHIPUL CRUCII VIEŢII se face

“crucea suferinţei“, ce încearcă să despartă pe

75
DUMNEZEU de Lume, dar CHIPUL Tău, CRUCE,
nu se pierde.
Ne INCHINĂM, CRUCE, Neclintita temelie;
Ne INCHINĂM, PUTEREA nebiruită;
Ne INCHINĂM, AURUL de nimic întinat;
Ne INCHINĂM, LUMINA de nimic murdărită;
Ne INCHINĂM, CHIPUL POMULUI VIEŢII
Veşnice;
Ne INCHINĂM, SĂMÂNŢA ce RODUL Păstrează;
Ne INCHINĂM, RODUL ce rămâne pentru
totdeauna;
Ne INCHINĂM, RADĂCINA chiar în DUMNEZEU;
Ne INCHINĂM, Ramurile Întregii Lumi;
Ne INCHINĂM, Oprirea în Pământul Omului;
Ne INCHINĂM, ODIHNA pe ALTARUL de Jos;
DOAMNE, CRUCII Tale ne INCHINĂM,
Întâlnirea dintre Tine şi Lume, HOTARUL
VEŞNICIEI!

Condacul al 5-lea

Pe scara INCHINĂRII S-a pogorât Însuşi FIUL

Lui DUMNEZEU, şi SF. DUH a INFĂPTUIT Lumea,
şi aşa CRUCII JERTFEI Cântăm: ALILUIA!

76
 Icosul al 5-lea

A vrut “şarpele păcatului“ să oprească

INTRUPAREA DIVINĂ, şi s-a grăbit să se “urce“ el
pe POMUL CRUCII, dar în adâncul întunericului a
căzut.

Ne INCHINĂM, Temelia pietrei DUMNEZEIEŞTI;

Ne INCHINĂM, vădirea şarpelui ascuns;
Ne INCHINĂM, descoperirea înşelării;
Ne INCHINĂM, darea pe faţă a minciunii;
Ne INCHINĂM, Taina ce toate Tainele le descoperă;
Ne INCHINĂM, ADÂNCIME ce nu se sfârşeşte;
Ne INCHINĂM, PECETE DUMNEZEIASCĂ;
Ne INCHINĂM, INCHIDERE ce nu se mai poate
desface;
Ne INCHINĂM, INCHIDERE în care toate iarăşi se
ARATĂ;
Ne INCHINĂM, POVARA ce doar FIUL
DUMNEZEIESC o poate duce;
Ne INCHINĂM, CALEA Lumii prin HRISTOS;
DOAMNE, CRUCII Tale ne INCHINĂM,
Întâlnirea dintre Tine şi Lume, HOTARUL
VEŞNICIEI!

Condacul al 6-lea

Cu CHIPUL CRUCII pe Umeri a Venit FIUL

Lui DUMNEZEU, şi “şarpele“ repede a căzut, şi
77
iarăşi Lumea a Văzut şi a Cântat cu mare glas:
ALILUIA!

Icosul al 6-lea

CRUCE, CRUCE, NEMURIRE, iarăşi din

“crucea morţii“ prin INVIEREA Lui HRISTOS ai
devenit CRUCEA VIEŢII, şi iarăşi INCHINAREA
Cea de SUS.

Ne INCHINĂM, CRUCE, VIUL Cel mai VIU;

Ne INCHINĂM, Însuşi VIUL DUMNEZEIESC;
Ne INCHINĂM, PURTĂTOAREA de DUMNEZEU;
Ne INCHINĂM, LUMINA HARULUI, nestinsă;
Ne INCHINĂM, STRĂLUCIREA cea mai aprinsă;
Ne INCHINĂM, PREZENŢA Lui DUMNEZEU de
PRETUTINDENI;
Ne INCHINĂM, IUBIRE Coborâtă la nesfârşit;
Ne INCHINĂM, IUBIRE ce Lumea
IMBRĂŢIŞEAZĂ;
Ne INCHINĂM, Însăşi MIŞCAREA Lui
DUMNEZEU;
Ne INCHINĂM, Însăşi NEMIŞCAREA
DUMNEZEIRII;
Ne INCHINĂM, Mână, Ochi şi Auzire, ce nu
contenesc;
DOAMNE, CRUCII Tale ne INCHINĂM,
Intâlnirea dintre Tine şi Lume, HOTARUL
VEŞNICIEI!
78
 Condacul al 7-lea

S-au împotrivi îngerii căzuţi şi PECETEA

CRUCII s-o rupă au vrut, dar n-au putut, şi în
întuneric s-au prăvălit, fără Cântarea de: ALILUIA!

Icosul al 7-lea

Nimeni nu poate închipui pe Cel Dincolo de

toate înfăţişările, doar prin CHIPUL de CRUCE
Făptura Vede, şi ICOANA Ta DOAMNE se
Descoperă ca INCHINARE.

Ne INCHINĂM, CRUCE Izvor de ICOANĂ;

Ne INCHINĂM, CRUCE ce naşti Înfăţişarea;
Ne INCHINĂM, CRUCE, FAŢA Lui DUMNEZEU
ARĂTATĂ;
Ne INCHINĂM, CRUCE, ARĂTAREA
INCHINĂRII;
Ne INCHINĂM, URMA Degetului DUMNEZEIESC;
Ne INCHINĂM, conceperea DIN TOATE Făpturile;
Ne INCHINĂM, LEGEA neschimbată;
Ne INCHINĂM, PUTEREA peste toate Legile;
Ne INCHINĂM, CUVÂNTAREA CUVÂNTULUI
DUMNEZEIESC;
Ne INCHINĂM, CARTEA, Nescrisă si Scrisă;
Ne INCHINĂM, PODOABA tuturor
INĂLŢIMILOR;
79
 DOAMNE, CRUCII Tale ne INCHINĂM,
Întâlnirea dintre Tine şi Lume, HOTARUL
VEŞNICIEI!

Condacul al 8-lea

CU CHIPUL CRUCII Tale, DOAMNE IISUSE

HRISTOASE, ne IMBRĂCĂM ca şi cu o HAINĂ
DUMNEZEIASCĂ, în Cântarea de: ALILUIA!

Icosul al 8-lea

În Cer şi pe Pământ, INCHINAREA este

PODOABA cea mai MARE, ca Ţie, DUMNEZEUL
nostru, dar INCHINAREA îţi este pe potrivă.

Ne INCHINĂM Ţie, DOMNULUI DUMNEZEUL

nostru;
Ne INCHINĂM Ţie, Celui ce Ţi se CUVINE
INCHINAREA;
Ne INCHINĂM cu Taina CHIPULUI Tău Însuţi;
Ne INCHINĂM, CHIP al FIULUI DUMNEZEIESC;
Ne INCHINĂM, CHIP ce pe toate le Sfinţeşte;
Ne INCHINĂM, CHIP prin care ne Curăţim;
Ne INCHINĂM, CHIP şi al Fiilor Făpturii ai Lui
DUMNEZEU;
Ne INCHINĂM, INVIERII Lui HRISTOS;
Ne INCHINĂM, Veşnicia Nemuririi;
Ne INCHINĂM, PUTERII de Sus şi de Jos;
80
Ne INCHINĂM, STÂLPUL IMPĂRĂŢIEI Lui
DUMNEZEU;
DOAMNE, CRUCII Tale ne INCHINĂM,
Întâlnirea dintre Tine şi Lume, HOTARUL
VEŞNICIEI!

Condacul al 9-lea

O, Bucurie Cerească si Pământească, a Îngerilor

şi a întregii Făpturi, şi de noi neîncetat în CHIPUL
CRUCII aducem Laudă şi Cântare de: ALILUIA!

Icosul al 9-lea

Păcatul ne împiedică mereu şi batjocorim

CHIPUL CRUCII Preasfinte, dar cu aceasta înarmaţi,
iarăşi pornim spre Tine, DOAMNE.
Ne INCHINĂM, Nădejdea părăsirii păcatului;
Ne INCHINĂM, Credinţa nestrămutată a Mântuirii;
Ne INCHINĂM, Tăria prin care mereu din rău ne
sculăm;
Ne INCHINĂM, scăpare peste Fire;
Ne INCHINĂM, descătuşarea celor robiţi;
Ne INCHINĂM, BOGĂŢIA cea de Mare Taină;
Ne INCHINĂM, Judecata tuturor vicleşugurilor;
Ne INCHINĂM, Dreptatea Milostivirilor;
Ne INCHINĂM, arma PĂCII Lui HRISTOS;
Ne INCHINĂM, CENTRUL Lumii Intregi;
Ne INCHINĂM, Lauda tuturor Credincioşilor;
81
 DOAMNE, CRUCII Tale ne INCHINĂM,
Întâlnirea dintre Tine şi Lume, HOTARUL
VEŞNICIEI!

Condacul al 10-lea

Şi noi păcătoşii, ne zbatem între CRUCEA

VIEŢII şi “crucea morţii“ şi adesea rătăcim, dar
INCHINÂNDU-ne iarăşi Cântăm: ALILUIA!

Icosul al 10-lea

O, Taina a INCHINĂRII, Taină de IUBIRE, de

Laudă, de Cântare şi de Mare Cinstire, CRUCE
Preaslăvita, şi noi în acelaşi CHIP ne INCHINĂM.

Ne INCHINĂM, INCHINAREA IUBIRII absolute;

Ne INCHINĂM, INCHINAREA Laudei;
Ne INCHINĂM, INCHINAREA Cântării de SUS;
Ne INCHINĂM, CHEMAREA Preadulce a Lui
DUMNEZEU;
Ne INCHINĂM, Chemarea Plăcută a Făpturii;
Ne INCHINĂM, Întâlnire Faţă către Faţă;
Ne INCHINĂM, Întâlnire neamestecată;
Ne INCHINĂM, Pătrunderea până în adâncuri;
Ne INCHINĂM, Ieşirea din adâncuri;
Ne INCHINĂM, INTREGUL deodată;
Ne INCHINĂM, o INCHINARE minunată;

82
 DOAMNE, CRUCII Tale ne INCHINĂM,
Întâlnirea dintre Tine şi Lume, HOTARUL
VEŞNICIEI!

Condacul al 11-lea

Împăratul Constantin şi Maica sa, Elena, au

Înălţat CRUCEA peste păgânătatea idolească, şi de
atunci CRUCE eşti, Cântarea cea mai Mare de:
ALILUIA!

Icosul al 11-lea

CRUCE, INĂLŢIMEA cea mai de SUS eşti, pe

Biserici, pe turnuri, pe toate suişurile, în toate locurile
din afară si dinlăuntru.

Ne INCHINĂM, IMPLINIREA SFATULUI de SUS;

Ne INCHINĂM, BINECUVÂNTARE peste toată
Lumea;
Ne INCHINĂM, Sceptrul adevăratei Stăpâniri;
Ne INCHINĂM, CHIP al tuturor Sfinţilor;
Ne INCHINĂM, Temelie a Bisericii Lui HRISTOS;
Ne INCHINĂM, Păzitoarea Creştinilor;
Ne INCHINĂM, Pavăza nebiruită;
Ne INCHINĂM, Limanul tuturor;
Ne INCHINĂM, RUGĂCIUNEA de Taină a
Sfinţilor;
Ne INCHINĂM, ICOANA cea mai Mare;
83
Ne INCHINĂM, INCHINAREA tuturor Închinărilor;
DOAMNE, CRUCII Tale ne INCHINĂM,
Întâlnirea dintre Tine şi Lume, HOTARUL
VEŞNICIEI!

Condacul al 12-lea

In Cer LUMINA Preastrălucitoare, pe Pământ

Lemnul POMULUI VIEŢII, CRUCE, CRUCE, şi noi
în glas Mare Cântăm: ALILUIA!

Icosul al 12-lea

HARUL INTREG al TREIMII

DUMNEZEIEŞTI prin CRUCE Se Revarsă, şi
INCHINAREA este însăşi LUCRAREA sa, o,
CRUCE, CHIP de Taină, CHIP de Îngenunchere a
tuturor.

Ne INCHINĂM CRUCII Tale, DOAMNE;

Ne INCHINĂM, IISUSE, INVIEREA CRUCII;
Ne INCHINĂM, PĂRINTE DUMNEZEU;
Ne INCHINĂM, PREASFINTE DUHULE, de
asemeni;
Ne INCHINĂM cu Sfinţii toti;
Ne INCHINĂM cu Fruntea jos;
Ne INCHINĂM cu Mâinile in SUS;
Ne INCHINĂM cu Ochii deschişi;
Ne INCHINĂM cu CHIPUL CRUCII;
84
Ne INCHINĂM cu ne-ngenunchere;
Ne INCHINĂM cu Veselie;
DOAMNE, CRUCII Tale ne INCHINĂM,
Întâlnirea dintre Tine şi Lume, HOTARUL
VEŞNICIEI!

Condacul al 13-lea

O, întru tot Slăvită INCHINARE, Lemnul

Pământesc de VIAŢĂ, O, ICOANĂ ce din Cer,
Rugăciunea cea de Taină, MÂNTUIREA tuturor,
şi noi cei de acum aducem Glasul cel mai Mare:
ALILUIA!

(Acest condac se repetă de trei ori)

Se citeşte apoi din nou Icosul 1.

Ieroschimonah Ghelasie Gheorghe

85