Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale al Republicii Moldova

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu”

din Republica Moldova

Cu titlu de manuscris
CZU - 614.2+614.876:[616-001.28+616-036.86/.88]

Leonid MARGINE
Consecinţele de sănătate ale accidentului nuclear Cernobâl: deficienţe,
incapacităţi, invaliditate (la persoanele care au participat la lichidarea
catastrofei de la Centrala Nucleară Electrică Cernobâl)

14.00.33 – medicina socială şi management

Teză de doctor în medicină

Conducător ştiinţific:
doctor habilitat în medicină,
profesor universitar _________________ D. Tintiuc

Consultant ştiinţific:
doctor habilitat în biologie,
profesor universitar, academician _________________ Olga Bleandur

Autor: _________________ L. Margine

Chişinău, 2006
 2

CUPRINS

Introducere 3
Capitolul I. Aspectele generale ale catastrofei nucleare de la Cernobâl
şi consecinţele ei de sănătate (revista literaturii) 7
1.1. Aspectele generale ale reacţiei nucleare şi ale radiaţiei ionizante 7
1.2. Caracteristica generală a accidentului de la Centrala Nucleară
Electrică Cernobâl 11
1.3. Consecinţele medicale ale catastrofei de la Centrala Nucleară
Electrică Cernobâl 18
1.3.1. Morbiditatea „lichidatorilor” 20
1.3.2. Morbiditatea oncologică 22
1.3.3. Morbiditatea somatică 24
1.3.4. Consecinţele psihoneurologice 26
1.3.5. Invaliditatea „lichidatorilor” 28
1.3.6. Mortalitatea lichidatorilor 29
1.3.7. Starea de sănătate a „lichidatorilor” din Republica Moldova 30
Capitolul II. Materiale şi metode 33
2.1. Caracteristica generală a cercetării 33
2.2. Caracteristica lotului de studiu 35
2.3. Prelucrarea matematico-statistică a materialului 36
Capitolul III. Caracteristica generală a participanţilor la lichidarea consecinţelor
accidentului de la Centrala Nucleară Electrică Cernobâl 39
Capitolul IV. Consecinţele de sănătate (morbiditatea, invaliditatea, mortalitatea) ale
participanţilor din Republica Moldova la lichidarea accidentului de la
Centrala Nucleară Electrică Cernobâl 46
4.1. Morbiditatea „lichidatorilor” 46
4.2. Invaliditatea „lichidatorilor” 50
4.3. Mortalitatea „lichidatorilor” 60
Capitolul V. Organizarea asistenţei medico-sociale a participanţilor la lichidarea
consecinţelor catastrofei de la Centrala Nucleară Electrică Cernobâl 65
Încheiere 71
Concluzii 79
Recomandări practice 80
Bibliografia 81
Lista abrevierilor 99
Adnotare 100
Summary 102
Резюме 103
 3

Introducere

Actualitatea temei. Una dintre cele mai importante probleme ale medicinii contemporane
rămâne evaluarea influenţei factorilor nocivi în situaţii excepţionale asupra sănătăţii populaţiei şi, în
special, a participanţilor la lichidarea acestor calamităţi.
Un exemplu elocvent în acest sens este accidentul de la Centrala Nucleară Electrică
Cernobâl din 26 aprilie 1986, cea mai mare catastrofă din istoria energiei atomice care, până în
prezent alarmează opinia publică. Conform scalei internaţionale de evaluare a evenimentelor la
centralele nucleare, catastrofa de la Cernobâl este calificată ca accident de cel mai înalt nivel –
nivelul al şaptelea [75]. În pofida reducerii gradului de percepţie a catastrofei de la Cernobâl,
actualitatea consecinţelor medico-sociale cu timpul sporeşte, graţie acumulării datelor noi cu o
importanţă ştiinţifică permanentă [135].
Accidentul de la CNEC a contribuit la contaminarea radioactivă a unor teritorii masive. La
lichidarea consecinţelor catastrofei nucleare au fost implicaţi sute de mii de oameni („lichidatori”),
expuşi dozelor mici de radiaţie ionizantă, până la 1 Gray [157], care nu provoacă maladia actinică
acută. Tabloul clinic şi tratamentul maladiei actinice acute, cauzate de acţiunea dozelor mari de
radiaţie ionizantă sunt bine studiate [163]. Evaluarea multilaterală a efectelor dozelor mici de
radiaţie ionizantă asupra organismului şi evoluţia proceselor patologice s-a iniţiat doar după
accidentul de la CNEC, iar rezultatele existente sunt insuficiente şi contradictorii [200].
Dozele mici de radiaţie ionizantă nu provoacă apoptoza celulelor tronculare [110, 113] şi
nici manifestări evidente de afectare radiantă. Studiile patofiziologice ale acţiunii de durată a
dozelor mici de radiaţii ionizante [172] au determinat modificări structurale, biochimice şi vasculare
în formaţiunile limbică şi reticulară ale creierului [30, 105], modificări în sistemul fermentativ
antioxidant [79, 123], dereglări de ordin nervos şi psihic, apariţia şi/sau progresarea maladiilor
cardiovasculare, hematologice, endocrine şi a tumorilor maligne [105]. Astfel, dozele mici de
radiaţie ionizantă, deseori ignorate, influenţează specific structura morbidităţii [105, 153, 181].
Cauzele consecinţelor de sănătate ale accidentului nuclear includ acţiunea concomitentă
asupra organismului a:
• factorului de radiaţie ionizantă şi efectele acţiunii radionuclizilor incorporaţi [200],
• factorilor nocivi exogeni (gazele de eşapament, pesticidele, efectele adverse ale
medicamentelor, etc.);
• factorilor sociali, biologici şi psihologici, determinaţi de specificul activităţilor şi condiţiile
extremale de LCCN [29, 82, 115, 131, 164, 168];
 4

• factorilor de risc clasici (tabagism, masa corporală excesivă, consumul de alcool, etc.) [99];
• particularităţilor compensatorii ale organismului şi ale personalităţii;
• factorilor situaţionali [114, 115];
• efectului sinergic şi de potenţare reciprocă a radiaţiei ionizante;
• şi alţi factori [114].
În catastrofele ecologice acţionează reciproc reacţiile somatice, de comportament şi
emoţionale cu afectarea sănătăţii somatice şi psihice ale populaţiei implicate.
O importanţă deosebită se atribuie studiilor stării de sănătate a persoanelor participante la
LCCN („lichidatori”) de la Cernobâl [1, 5, 82, 114, 115, 131, 145], contingent complicat în plan de
diagnostic şi de tratament, care au fost supuse acţiunii unui complex major de factori patogeni şi
combinaţiile lor (diferite tipuri de radiaţie externă, incorporarea izotopilor de iod, cesiu şi stronţiu,
stres emoţional şi fizic, radiofobie şi cancerofobie, erori în calitatea şi în regimul de alimentaţie),
etc. [31, 77, 116, 164, 171].
Una dintre cele mai frecvente consecinţe de sănătate este sindromul de dezadaptare [154,
171] - factor etiologic important în dereglările sistemelor nervos şi umoral cu evoluţia maladiilor
endocrine, imune, cardiovasculare, gastrointestinale, etc. [109].
Evaluarea influenţei radiaţiei ionizante asupra patogenezei maladiilor la „lichidatori” este
destul de dificilă. Există puţine studii, inclusiv în Republica Moldova, care relevă date ce ar
demonstra sau ar sugera relaţiile dintre expunerea la acţiunea radiaţiei ionizante şi stările patologice
depistate la aceste persoane [9, 33]. Absenţa unei opinii unanime a patofiziologilor şi a
radiobiologilor despre acţiunea dozelor mici de radiaţie, imposibilitatea delimitării componentei
radiante printre multitudinea de factori nefavorabili, acţiunea nespecifică a dozelor mici de radiaţie
ionizantă asupra organismului uman cu efecte stocastice (consecinţe tardive), care pot apărea peste
câteva decenii după expunerea la radiaţia ionizantă, sunt motivele principale ce argumentează
necesitatea monitorizării de lungă durată a stării de sănătate a „lichidatorilor” cu depistarea precoce
a tendinţelor negative şi cu organizarea activităţilor medico-sociale eficiente [2, 77, 186].
Investigaţiile epidemiologice ale consecinţelor medicale tardive printre participanţii la LCCN includ
restabilirea dozelor de iradiere la nivel de organ şi ţesut, studierea efectelor somatice teratogene şi
ereditare, evaluarea pierderii vitalităţii şi a mortalităţii prin maladii radioinduse [9, 134, 163, 164,
200]. Studiul efectelor biologice ale dozelor mici de radiaţie ionizantă în funcţie de valoarea dozei,
de durata expunerii şi de perioada de timp după expunere la radiaţia ionizantă, evaluarea
consecinţelor psihologice ale catastrofei nucleare sunt obiective importante, dar insuficient studiate
la „lichidatori”, inclusiv din Republica Moldova.
 5

Scopul lucrării constă în evaluarea consecinţelor tardive de sănătate în funcţie de doza şi de

durata expunerii la acţiunea radiaţiei ionizante şi argumentarea optimizării asistenţei medico-sociale
a participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei nucleare de la Centrala Nucleară Electrică
Cernobâl.
Obiectivele lucrării:
1. Studierea valorii indicatorului morbidităţii participanţilor din Republica Moldova la lichidarea
consecinţelor catastrofei de la Centrala Nucleară Electrică Cernobâl.
2. Evaluarea invalidităţii şi a gradului de pierdere a vitalităţii la „lichidatori”.
3. Estimarea cauzelor de mortalitate a „lichidatorilor”.
4. Examinarea consecinţelor de sănătate ale „lichidatorilor” în funcţie de doza şi de durata
expunerii la acţiunea radiaţiei ionizante.
5. Elaborarea formelor şi a metodelor de optimizare ale asistenţei medico-sociale a participanţilor
la lichidarea consecinţelor catastrofei nucleare.
Inovaţia ştiinţifică a lucrării. Pentru prima dată în Republica Moldova au fost efectuate:
• analiza valorilor indicatorilor invalidităţii, mortalităţii şi a pierderii vitalităţii a participanţilor la
lichidarea consecinţelor accidentului de la Centrala Nucleară Electrică Cernobâl în funcţie de
doza, de durata şi perioada de timp după expunerea la radiaţia ionizantă;
• evaluarea invalidităţii „lichidatorilor” în funcţie de doza şi de durata expunerii la radiaţia
ionizantă cu estimarea severităţii pierderii vitalităţii;
• evidenţierea particularităţilor consecinţelor de sănătate la „lichidatori”, comparativ cu populaţia
generală din Republica Moldova;
• perfecţionarea formelor şi a metodelor de profilaxie, de tratament şi de reabilitare ale
participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei nucleare.
Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Rezultatele studiului ştiinţific
realizat de noi are o valoare practică şi aplicativă apreciabilă în studierea şi evaluarea valorilor
indicatorilor morbidităţii, invalidităţii şi a mortalităţii participanţilor la lichidarea consecinţelor
catastrofei de la Centrala Nucleară Electrică Cernobâl; în determinarea particularităţilor dereglărilor
de sănătate la „lichidatori”, comparativ cu populaţia generală din Republica Moldova; în evaluarea
severităţii invalidităţii „lichidatorilor” în funcţie de doza şi de durata expunerii la acţiunea radiaţiei
ionizante şi în analiza gradului de pierdere a vitalităţii; în estimarea specificului mortalităţii la
„lichidatori”, cât şi în argumentarea necesităţii perfecţionării şi optimizării activităţilor de
profilaxie, de tratament şi de reabilitare atât a participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei
nucleare, cât şi a persoanelor expuse acţiunii radiaţiei ionizante.
Implementarea. Rezultatele studiului nostru sunt utilizate în cadrul prelegerilor
colaboratorilor de la catedra de Sănătate Publică şi Management „Nicolae Testemiţanu” a
 6

Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, de asemenea, în procesele

didactic şi informaţional al Societăţii Radiobiologilor din Republica Moldova. În baza studiului a
fost elaborată şi publicată o lucrare metodică, destinată specialiştilor din domeniul Sănătăţii Publice
şi Managementului, medicilor de familie, medicilor igienişti, cursanţilor şi rezidenţilor, vizând
cunoaşterea particularităţilor organizării asistenţei medicale a participanţilor la lichidarea
consecinţelor catastrofei de la Centrala Nucleară Electrică Cernobâl.
Aprobarea lucrării. Rezultatele studiului au fost prezentate şi discutate în cadrul
următoarelor reuniuni ştiinţifice:
• conferinţele ştiinţifice anuale ale colaboratorilor şi ale studenţilor consacrate zilelor USMF „N.
Testemiţanu” (2001, 2005);
• şedinţele Societăţii Radiobiologilor din Republica Moldova;
• Simpozionul Internaţional. Congresul II al selecţionerilor, Aluşta, Ucraina (2005);
• Conferinţa Internaţională Ştiinţifico-Practică „Metode netradiţionale în medicină şi biologie”,
Chişinău (2005);
• Conferinţa a XI-a Ştiinţifică Internaţională „Bioetica, filosofia, economia şi medicina”,
Chişinău (2006).
Teza de doctor în medicină a fost discutată şi recomandată spre susţinere în: şedinţa catedrei
de Sănătate Publică şi Management „Nicolae Testemiţanu” a Universităţii de Stat de Medicină şi
Farmacie „Nicolae Testemiţanu” (proces-verbal nr. 14 din 23.12.2005), în şedinţa Seminarului
Ştiinţific de profil „Medicina Socială şi Management” (proces-verbal nr. 24 din 22.06.2006).
Publicaţii. Au fost publicate 8 articole ştiinţifice şi o recomandare metodică, inclusiv 9 - de
unul singur, 5 – în reviste recenzate, care vizează tema acestei teze de doctorat.
Volumul şi structura tezei. Lucrarea este expusă pe 104 pagini tehnoredactate, include 7
tabeluri, 26 figuri şi constă din introducere, 5 capitole, încheiere, concluzii, recomandări practice,
rezumat în limbile română, rusă şi engleză şi bibliografia cu 202 surse.
 7

Capitolul I. Aspectele generale ale catastrofei nucleare de la Cernobâl

şi consecinţele ei de sănătate (revista literaturii)
1.1. Aspectele generale ale reacţiei nucleare şi ale radiaţiei ionizante

Cu 400 de ani înaintea erei noastre Democrit descoperă că atomii sunt particule eterne,
simple şi impenetrabile, care se deosebesc unele de altele numai prin formă, poziţie şi mişcare.
În 1896 profesorul de fizică Antoine-Henri Becquerel (Franţa) descoperă proprietatea
atomilor de Uraniu de a emite radiaţii, proprietate denumită mai târziu de către soţii Curie
“radioactivitate”.
În anul 1903 fizicianul neozeelandez Ernest Rutherford oferă prima explicaţie fenomenului
de radioactivitate, demonstrând că atomii elementelor radioactive emit trei tipuri de radiaţii:
radiaţiile α cu sarcină electrică pozitivă, radiaţiile β cu sarcină electrică negativă şi radiaţiile γ fără
sarcină electrică. Savantul a constatat că atomul e divizibil, radioactivitatea fiind o consecinţă a
“dezintegrării” atomilor cu eliberare de energie sub formă de radiaţii. Rutherford ajunge la
concluzia că atomul este format la rândul său dintr-un mic nucleu, care conţine particule cu sarcină
electrică pozitivă – protoni, înconjurat de un anumit număr de particule cu sarcină electrică
negativă - electroni.
Mai târziu, studiind radioactivitatea, Albert Einstein a constatat că distrugerea chiar şi a
celei mai mici părticele a materiei e însoţită de eliberarea unei mari cantităţi de energie.
În anul 1931 fizicianul englez James Chadwick, descoperă că nucleul conţine, pe lângă
protoni, particule lipsite de sarcină electrică, pe care le numeşte neutroni. Fizicianul italian Enrico
Fermi a folosit neutronul pentru a bombarda şi dezintegra nucleul, eliberând astfel energia din el.
Ulterior, James Chadwick a descifrat enigma fisiunii nucleare, adevărata „cheie” pentru cucerirea
energiei atomice.
În 1933, la Londra, fizicianul englez de origine maghiară Leo Szilard intuieşte posibilitatea
folosirii în scopuri militare a imensei energii nucleare.
În anul 1938 fizicienii germani Otto Hahn şi Fritz Strassman descoperă că în procesul de
fisiune se dezvoltă o mare cantitate de energie şi posibilitatea realizării unei reacţii în lanţ. Astfel se
conturează ideea realizării unei arme atomice pe baza reacţiei în lanţ.
În 1942 E.Fermi construieşte o pilă atomică formată din plăci de grafit şi din cilindri de
Uraniu, dispuşi alternativ, în care reacţia în lanţ să se autoîntreţină, bombardarea nucleelor de
Uraniu realizându-se cu neutronii încetiniţi care treceau prin grafit.
 8

Actualmente, reacţia nucleară permanentă şi reglabilă, se realizează în reactoare nucleare

(pilele atomice), utilizându-se uraniul (23592U). Condiţia necesară pentru desfăşurarea reacţiei
nucleare în lanţ este masa suficientă de uraniu din reactor.
Neutronii, care se formează în procesul reacţiei nucleare, pot ieşi prin suprafaţa uraniului
afară şi pot participa la dezvoltarea reacţiei în lanţ.
Schema construcţiei unui reactor nuclear este reprezentată în figura 1.

Figura 1. Schema construcţiei unui reactor nuclear

Conform acestei scheme reactorul nuclear este alcătuit din:

A - spaţiul în care sunt aşezate blocurile de uraniu (23592U) şi de moderatori (de regulă,
grafit).
B - reflectorul de neutroni, care au părăsit spaţiul de desfăşurare a reacţiei.
C - stratul de protecţie, care protejează spaţiul înconjurător de acţiunea radiaţiilor emise în
timpul desfăşurării reacţiei nucleare.
D şi E - barele de cadmiu sau de bor, introduse în volumul A, care încetinesc viteza de
reacţie a fisiunii nucleare. Introducerea barelor se realizează automat, imediat ce viteza reacţiei
nucleare depăşeşte o anumită limită.
Apa este folosită pentru răcirea blocurilor de uraniu, iar aburul rezultat din fierberea apei
pune în mişcare turbina unui generator electric, care produce energie electrică.
Concomitent cu elementul utilizabil, o centrală electrică nucleară produce şi o cantitate
imensă de produse secundare sau inutilizabile, denumite deşeuri radioactive. Se ştie, că deşeurile
radioactive şi minereul sau substanţa radioactivă constituie un pericol iminent pentru sănătatea
 9

omului. Gradul de periculozitate este influenţat de durata în care deşeurile îşi păstrează proprietăţile
radioactive.
Depozitarea deşeurilor radioactive este o problemă mondială de actualitate, în special,
accidentele grave, produse prin explozia centralelor nucleare, sau prin deteriorarea unor segmente
ale instalaţiilor complexe ale acestor centrale.
Tranzitarea radiaţiilor ionizante α, β şi γ prin substanţă e însoţită de producerea a mai
multor fenomene de interacţiune.
Radiaţia α este compusă din pozitroni, protoni, neutroni, nuclee, particule subatomice cu
sarcină electrică pozitivă.
Interacţiunea particulelor α cu substanţa este de intensitate foarte redusă, poate provoca
fluorescenţa sau fosforescenţa unor substanţe (sulfura de zinc), ionizarea aerului şi a gazelor,
transformându-le în bune conductoare de electricitate. Particulele α străbat straturi foarte subţiri de
corpuri, opace pentru lumină.
Ionizarea are loc la trecerea prin semiconductor a particulelor de radiaţie α (pozitronii),
care se ciocnesc cu atomii acestuia, rup un electron şi-şi pierd o parte din energie la ionizarea
atomilor întâlniţi în cale.
Radiaţia β este formată din electroni subatomici (identici cu cei din învelişul electronic al
atomului), particule cu sarcină electrică negativă.
Interacţiunea radiaţiei β cu semiconductorii este de trei tipuri:
1. Ionizarea. La trecerea prin semiconductor particulele radiaţiei β (electronii) se ciocnesc
cu atomii acestuia, pierzând o parte din energie (frânare prin ionizare) în timpul ionizării atomilor
întâlniţi în cale.
2. Devierea. Particulele radiaţiei β, ciocnindu-se cu atomii semiconductorilor, îşi schimbă
direcţia de deplasare.
3. Radiaţia. Particulele radiaţiei β trec prin câmpul nucleului atomic al semiconductorilor,
unde sunt frânate de un nucleon, care emite o radiaţie X (Röntgen).
Radiaţia γ este alcătuită din neutroni (particule neutre din punct de vedere electric), care
formează radiaţia nucleară γ „moale” si fotoni nucleari (particule neutre din punct de vedere
electric), care formează radiaţia nucleară γ „dură”.
Interacţiunea fotonilor nucleari γ cu semiconductorii, cu particulele atomice, din care sunt
compuşi aceştea, este identică cu interacţiunea electronilor şi a fotonilor nucleari X, indiferent de
substanţa sau materia cu care interacţionează.
1. Efectul fotoelectric (absorbţia). Particulele radiaţiei γ smulg electroni, consumându-şi
complet energia. Electronii eliberaţi se numesc fotoelectroni.
 10

2. Efectul Compton (difuziunea). Particulele radiaţiei γ se ciocnesc de electronii învelişului

electronic al atomului pe care îi smulg din structura atomului, transmiţându-i ultimului numai o
parte din energia sa. Particulele radiaţiei γ deviază de la direcţia lor iniţială, având o frecvenţă mai
mică. După ciocnirea cu particulele γ, electronii smulşi din învelişul electronic se numesc electroni
Compton.
3. Formarea perechilor de ioni. Interacţiunea fotonilor γ cu nucleonii, cu protonii şi cu
neutronii generează perechi de particule subatomice (ioni).
Aşadar, radioactivitatea este o proprietate a nucleelor atomice de a se dezintegra spontan
cu emiterea a trei tipuri de radiaţii ionizante: alfa, beta şi gama.
 11

1.2. Caracteristica generală a accidentului de la

Centrala Nucleară Electrică Cernobâl

La 16 iulie 1945, în deşertul Alamogordo (statul New Mexico) din SUA s-a produs prima
explozie experimentală a unei bombe atomice.
La 6 august 1945, ora 8:15, la 850 de metri deasupra oraşului Hiroshima (Japonia)
explodează prima bombă aruncată de forţele militare ale SUA asupra populaţiei, ca măsură militară
de distrugere. Bomba cu uraniu a explodat cu o lumină orbitoare, formând o uriaşă „ciupercă” şi
temperaturi de peste un milion de grade Celsius. Într-o secundă, „mingea” de foc a atins un
diametru de 280 de metri, provocând la sol temperaturi de 4.000 grade Celsius.
În loc de 20.000 de victime, prognozate de Oppenheimer, au fost înregistrate 78.150 de
morţi, 13.983 de dispăruţi şi 37.425 de răniţi. Pe o rază de 2,5 km de la centrul exploziei toate
clădirile au fost distruse, formând un deşert atomic pe o suprafaţă de 11 km pătraţi (17.000 de
victime pe km pătrat dintre care 8.000 de morţi şi dispăruţi).
La 9 august 1945 este detonată cea de-a doua bombă atomică la Nagasaki (Japonia), când
s-au înregistrat 23.753 de morţi, 2.924 de dispăruţi şi 23.345 de răniţi.
În 1956 erau în evidenţa spitalelor din Hiroshima şi Nagasaki respectiv 6.000 şi 3.000 de
pacienţi cu sechele postradiante, care necesitau diferite tratamente. În momentul actual în lume
există aproximativ 300.000 de victime ale exploziilor nucleare.
Până în prezent din cauza iradierii în Hiroshima au decedat circa 140.000 de oameni,
majoritatea - în primele săptămânile şi luni de la declanşarea exploziilor. Dacă în numărul celor
afectaţi sunt incluşi şi cei dispăruţi, bilanţul final pentru Hiroshima este de 237.062 de morţi. La
Nagasaki, circa 74.000 de oameni au decedat aproape instantaneu, iar un număr egal au fost răniţi.
Bilanţul total al morţilor a fost estimat la 80.000 de victime.
În perioada de peste 40 de ani de exploatare a centralelor nucleare electrice au avut loc
câteva accidente de proporţii: în anul 1957 - în Marea Britanie, în anul 1957 - în fosta URSS, în
anul 1979 - în SUA şi în anul 1986 - la CNEC.
În anul 1957 a avut loc o catastrofă de proporţii la combinatul de plutoniu „Maiac” din
regiunea Celeabinsk (Rusia). Explozia de o putere echivalentă cu 75 tone de trinitrotoluol a ridicat
la înălţimea de 2 km substanţe radioactive cu activitatea sumară de 2 milioane Ci (7,4*1016
Becquerel) [105].
Accidentul a afectat un teritoriu de circa 23.000 km2, în care erau amplasate 217 localităţi
cu circa 270.000 de locuitori. Au fost evacuate 1960 de familii (5.000 persoane) din 19 localităţi.
 12

Densitatea minimă a contaminării cu stronţiu-90 era de 10 Ci pe kilometru pătrat (3,7*105 Bq/km2)

[105].
Studiile de durată a rezultatelor catastrofei de la combinatul de plutoniu „Maiac” a
constatat că modificările mediului înconjurător activizează toate nivelurile organizării psihice ale
omului, pentru a supravieţui şi a putea activa, pentru a-şi salva potenţialul vital şi pentru a se
armoniza cu mediul ambiant şi cu sine însăşi. Interdependenţa cu mediul ambiant modificat nu se
poate solda fără repercusiuni pentru om [66].
Procesul de combatere a consecinţelor acestei catastrofe radiaţionale continuă şi astăzi, iar
repercusiunile accidentului vor fi resimţite încă mulţi ani [66].
La 26 aprilie 1986, ora locală 1 h 22 m 44 s, în timpul unei testări la putere scăzută,
reactorul 4 al centralei de la Cernobâl a suportat o emisie, atingând în câteva secunde o putere care
depăşea de 100 de ori valoarea nominală. Fluidul de răcire - apa uşoară - nu a mai putut evacua
această enormă cantitate de căldură şi s-a evaporat într-o fracţiune de secundă, producând o
explozie cu distrugerea reactorului (figura 2).

Figura 2. Imaginile reactorului 4 al Centralei Nucleare Electrice

de la Cernobâl până şi după explozie

În mod normal fondul radioactiv pentru populaţie pe an este în medie de 0,1–0,5 R/an (1-5
mSv) (tabelul 1), pentru personalul staţiilor nucleare electrice – de 1-5 R/an (10-50 mSv) [164].
Fondul natural de radiaţie externă pentru populaţia Republicii Moldova este actualmente de 7-12
µR/oră [75].
 13

Tabelul 1
Indicatorii radiaţiei ionizante
Fondul radioactiv Dozele de radiaţie ionizantă absorbită Dozele limită pentru
natural participanţii LCCN
de la Cernobâl
Pentru Pentru Doza Doza Doze Doze anul anul anul
popula- personalul letală prag mari mici 1986 1987 1988
ţie CNEC
R/an R/an Sv Sv Sv Sv R R R
(rem) (rem) (rem) (rem)
0,1 – 0,5 1–5 5 1 >1 <1 25 10 5
(500) (100) (100) (100)

În timpul declanşării exploziilor nucleare se degajează o diversitate mare de radionuclizi

cu PSÎ diferită. Cea mai scurtă PSÎ o au izotopii de iod, iar cea mai lungă – izotopii de stronţiu,
tehneţiu, etc., cei mai periculoşi pentru sănătate fiind iodul-131, cesiul-137, stronţiul-90 şi
plutoniul-239. Aceste elemente sunt purtate prin intermediul aerosolilor (ca nişte particule de praf în
aer) şi pot fi inhalate, se pot infiltra în sol şi ape sau pot intra în lanţul trofic, prin intermediul
plantelor care cresc în aceste soluri. A fost elaborat şi termenul „praf de la Cernobâl”, factor
important în creşterea morbidităţii prin maladii ale sistemului respirator [69, 129, 161, 197].
Iodul-131, cesiul-137, stronţiul-90 şi plutoniul-239 sunt elemente radioactive instabile, care
se descompun la rândul lor, formând noi elemente şi eliberând energie sub formă de radiaţii. Când
celulele organismului sunt expuse acţiunii acestor radiaţii, se produc particule instabile, extrem de
reactive, denumite radicali liberi. Aceşti radicali liberi sau ioni pot afecta funcţiile celulelor,
inclusiv şi ADN-ul din nucleul celulei, elementul care transportă “proiectul” genetic pentru
reproducerea celulelor, pentru structura şi funcţiile acestora. Comunitatea ştiinţifică recunoaşte deja
că acest tip de afectare a ADN-ului poate provoca fie cancer, fie alte anomalii genetice. Până în
prezent nu există totuşi un consens ştiinţific pe scară largă în ceea ce priveşte lista celorlalte
maladii, cu excepţia cancerului, care pot fi provocate de un nivel scăzut de radiaţii.
Activitatea atomică, conform sistemului internaţional (SI) (1976) este măsurată în
Becquerel (Bq), care corespunde unei dezintegrări atomice într-o secundă [164].
Radiaţia externă este măsurată în Röntgen (R), Coulomb/kg.
Doza absorbită este măsurată în Gray (Gy), care corespunde energiei unui Joul de radiaţie
ionizantă de orice origine, transmisă la un 1 kg de masă iradiată [164].
1 Gy = 1 J/kg = 100 rad (Radiation Absorbet Dosa).
 14

Acţiunea radiaţiei ionizante asupra organismului este măsurată în Sieverti (Sv), care se
mai numeşte şi doză echivalentă.
1 Sv = 1 Gy = 1 J/kg.
1 Sv = 100 rem (Rad Equivalent Man).
1 rem este echivalentul biologic al 1 R.
Doza de 0,1 rem sau 0,1 R este similară cu doza de iradiere obţinută la realizarea a 50 de
radiografii ale cutei toracice [164].
Doza letală este considerată de 5 Gy, care provoacă 50% letalitate. Doza mai mare de 5 Gy
provoacă letalitate în timp de la câteva minute până la câteva ore.
Dozele mai mari de 1 Sv se numesc doze de radiaţie ionizantă mari, care pot provoca
maladia actinică acută [137]. Peste acest prag, efectele adverse devin vizibile imediat sau după cel
mult câteva zile. Sistemul imunitar slăbeşte, apar modificări ale celulelor sângelui, sunt afectate
organele interne (tractul digestiv, plămânii etc.), precum şi sistemul nervos central. Conform
rezultatelor cercetărilor unor savanţi, specialişti în domeniul radiaţiilor ionizante [133, 164], când
persoana primeşte doze de 1- 2 Sv sau mai mari, mortalitatea sporeşte proporţional cu 20%.
Dozele sub 1 Sv se numesc doze de radiaţie ionizantă mici. Doza de radiaţie ionizantă de 1
Sv este numită doză–prag. Dozele maxime admisibile (dozele–limită) pentru participanţii la LCCN
de la Cernobâl au fost de 250 mSv - pentru anul 1986, 100 mSv - pentru anul 1987 şi 50 mSv -
pentru anul 1988.
În perioada 26 aprilie - 6 mai 1986 din reactorul defect al CNEC au fost eliminate peste 40
de elemente radioactive, în special, în primele zece zile după producerea accidentului, cu activitatea
sumară de circa 300 milioane Ci (12 exabecquereli) [75]. Până la 13 iunie 1986 principalul pericol
provenea de la izotopul iod-131 cu PSÎ scurtă (8 zile), care se acumula în glanda tiroidă. Ulterior,
80% din poluarea radioactivă era determinată de izotopii cu PSÎ lungă: cesiul-134 şi cesiul-137 (30
de ani). Stronţiul şi plutoniu au fost detectaţi doar în limitele zonei de 30 km din jurul CNEC [71,
90, 94, 105, 137, 164].
Accidentul de mare proporţie de la CNEC, cu iradiere multicomponentă a populaţiei, a
afectat milioane de oameni, iar repercusiunile lui vor fi resimţite încă mulţi ani. Impactul acestuia a
fost dezastruos pentru locuitorii Ucrainei, Belarusiei şi Federaţiei Ruse. Estimările forurilor
internaţionale ne demonstrează, că o suprafaţă totală de circa 150.000 kilometri pătraţi a fost
contaminată cu cesiu-137, la niveluri care depăşesc 1 curie (Ci) sau 3,7 x 1010 Becquerel (Bq) pe un
kilometru pătrat [71, 94, 164]. A fost constatată o majorare detectabilă a nivelului radioactivităţii în
cea mai mare parte a Europei. În momentul accidentului, în teritoriile contaminate locuiau circa 7
milioane de persoane [9].
 15

Principalii componenţi ai iradierii au fost:

- iradierea externă cu particule β de la sedimentele radioactive;
- iradierea internă, cauzată de utilizarea produselor alimentare poluate cu radioizotopi de
cesiu şi de stronţiu;
- iradierea glandei tiroide cu radioizotopii de iod;
- iradierea cu elemente transuranice [118] (figura 3).

Iradierea subiecţilor (dozele)

Externă Internă

Migraţie verticală Alimentaţia Respiraţia

Ecologia şi sistemul agrar

Sedimente
Precipitaţii umede şi uscate

Deplasare în atmosferă

Norii radioactivi

Accidentul de la CNEC

Figura 3. Sursele principale de iradiere în rezultatul accidentului de la CNEC

Iradierea cu radioizotopii de iod a continuat pe parcursul primelor 2 luni. Iradierea externă

şi internă cu izotopii de cesiu şi de stronţiu continuă şi în următoarele decenii după accident, iar
iradierea cu elemente transuranice se va detecta încă sute de ani [118].
Grandoarea accidentului de la Cernobâl necesită lichidarea de urgenţă a consecinţelor
acestuia.
 16

Până în anul 1989, circa 858.646 de oameni „lichidatori” au fost implicaţi în operaţiunile
de decontaminare de la Cernobâl [9, 71, 90, 164]. Circa 350.000 dintre aceştea proveneau din
Rusia, circa 20.000 - din Belarus, circa 347.000 - din Ucraina [71, 134] şi circa 3500 – din
Republica Moldova.
„Lichidatorii” au fost expuşi atât acţiunii iradierii externe ale radionuclizilor, aflaţi în aer,
şi γ-radiaţiei a gazelor radioactive inerte, cât şi ale iradierii interne a organelor şi ţesuturilor ca
consecinţă a inhalării radionuclizilor din norii contaminaţi [86, 137].
Aceste persoane nu au fost expuse acţiunii dozelor mari de iradiere, care provoacă maladia
actinică acută şi direct ameninţă viaţa. Dozele la care au fost expuşi „lichidatorii” sunt numite mici,
cu un diapazon de la zecimi de rem până la 100 rem (1 Sv) [137]. Însă, acţiunea nocivă asupra
organismului uman este atât de importantă, îndeosebi pentru persoanele care continuă să locuiască
în zonele poluate cu substanţe radioactive, încât studiul efectelor dozelor mici de radiaţie este actual
până în prezent şi de această problemă sunt preocupaţi medici de diferite specializări.
Nivelul admisibil de iradiere pentru „lichidatori” constituia 0,25 Gy [126, 172], doză
echivalentă dozei de iradiere timp de 5 ani de activitate a profesioniştilor [126]. În acelaşi timp,
conform opiniei unor savanţi [33, 183], aceste doze de iradiere nu sunt reale, deoarece nu s-a luat în
considerare acţiunea radionuclizilor incorporaţi (inhalaţi, ingeraţi, sedimentaţi, etc.) [183]. Potrivit
unor estimări, doza de iradiere a „lichidatorilor”, inclusiv din contul iradierii interne, reprezintă
circa 0,4 Sv [78, 102], iar în unele cazuri - nu mai puţin de 1 Gy [33]. „Lichidatorii” din anii 1986-
1987 au primit doze de radiaţie ionizantă de până la 500 mGy [112], în medie - 100 mSv [157].
Circa 10% din participanţii la LCCN au primit o doză de 250 mSv, iar un mic procent – o doză de
500 mSv [157].
În rezultatul acţiunii radiaţiei ionizante accidentul de la CNEC a produs 4 grupuri de
victime [90, 172]:
Primul grup îl constituie persoanele care au primit doze mari de radiaţie în momentul
accidentului, sau imediat după acesta, cu dezvoltarea maladiei actinice acute de diferită gravitate. În
acest caz esenţială a fost γ–iradierea generală externă şi relativ uniformă, β - iradierea unor
suprafeţe corporale mari cu inhalarea neînsemnată a radionuclizilor şi cu contribuţia semnificativă a
dozelor de iod şi cesiu [90, 172].
În al doilea grup au fost incluşi „lichidatorii”, marea majoritate a cărora a fost expusă
acţiunii radiaţiei ionizante în doze sub 25 sGy [90, 172, 189].
Grupul trei a fost reprezentat de persoanele expuse acţiunii radiaţiei ionizante şi evacuate
din zona afectată [90, 172, 189].
 17

Grupul patru a fost compus din populaţia teritoriilor poluate cu substanţe radioactive [90,
172, 189].
Unii autori divizează două grupuri de copii cu iradiere posibilă a glandei tiroide [118] şi
cei născuţi de la părinţii expuşi la doze semnificative de radiaţie ionizantă [189].
Aşadar, efectele principale ale catastrofei de la Cernobâl sunt: afectarea populaţiei şi
poluarea mediului ambiant cu substanţe radioactive, răspândirea la distanţe mari a sedimentelor
radioactive şi necesitatea evacuării populaţiei din zonele poluate şi periculoase pentru sănătatea
omului.
 18

1.3. Consecinţele medicale ale catastrofei de la

Centrala Nucleară Electrică Cernobâl

Consecinţele medicale ale catastrofei nucleare sunt diverse şi complicate. Ele pot fi
divizate în 2 grupuri:
1) Radiante - rezultatul acţiunii radiaţiei ionizante [71, 125, 164, 188], inclusiv:
• leziuni actinice acute (maladia actinică acută, dermatite, β – combustii etc.);
• efecte radiante la distanţă (efecte biologice - stocastice şi nestocastice) [1, 2, 5, 90,
125, 188, 192].
2) Dereglări generale de sănătate, determinate de alţi factori ai catastrofei de geneză
neradiantă [71, 164]: dereglări psihoneurologice, acutizarea afecţiunilor cronice, etc.
[192].
Primul grup de consecinţe este condiţionat de acţiunea radiaţiilor externă şi internă
(radionuclizii de iod, cesiu, stronţiu, elementele transuranice), iar al doilea grup - de factorii sociali,
economici şi psihologici [71].
Efectele biologice ale radiaţiilor ionizante pot fi divizate în două categorii: stocastice şi
nestocastice.
Efectele nestocastice sunt caracterizate de o relaţie de cauzalitate deterministă între doză şi
efect. Aceste efecte apar atunci când nivelul dozei absorbite depăşeşte o valoare prag [2, 90], care,
pentru un anumit efect biologic, variază de la un individ la altul şi depinde de condiţiile expunerii
[2].
Este cunoscut faptul că organele şi sistemele organismului uman au o capacitate diferită de
captare a radionuclizilor. Scheletul şi muşchii deţin în acest sens primatul în captarea radionuclizilor
cu PSÎ lungă.
Actualmente efectele sistemelor imun [33, 71, 80, 88, 158, 165, 174], neuroendocrin [71,
80], sangvin şi al hematopoiezei [71, 80, 98, 177] - cele mai sensibile sisteme la acţiunea radiaţiei
ionizante, sunt considerate efecte nestocastice [71, 77, 80].
Efectele stocastice sunt caracterizate de o relaţie probabilistă între doză şi efect. Efectele
somatice, cancerele (cancerul glandei tiroide la copii [2, 5, 34, 90], leucemiile [56, 90, 125, 188],
cancerul glandei tiroide la „lichidatorii” anului 1986 [56, 90, 125, 188]), efectele genetice [1, 5, 59,
167, 180] şi patologia sistemului respirator [70, 84, 89, 116, 195] sunt considerate efecte stocastice
radioinduse.
 19

Severitatea cancerului glandei tiroide radioindus se asociază invers proporţional cu vârsta

şi cu durata expunerii la radiaţia ionizantă [6]. În acelaşi timp, printre populaţia adultă nu există o
relaţie strânsă care ar sugera, că sporirea frecvenţei cancerului glandei tiroide, leucemiei sau a altor
afecţiuni maligne este rezultatul accidentului de la CNEC [34].
Efectele genetice, în calitate de repercusiuni ale iradierii, sunt mutaţiile cromozomiale, care
provoacă apariţia malformaţiilor congenitale, a tumorilor, etc. [2, 33, 53, 58]. Frecvenţa majorată a
aberaţiilor cromozomiale se constată la constructorii sarcofagului, la personalul CNEC şi la alte
grupuri de „lichidatori” [50]. Analizarea ponderii aberaţiilor cromozomiale în limfocitele sangvine,
indicator care corelează cu doza de radiaţie primită [78, 199], a demonstrat că „lichidatorii” au
primit o doză de 136-414 mGy, iar constructorii sarcofagului – o doză de circa 2 Gy [50]. Conform
datelor Registrului Naţional Medical Dozimetric din Federaţia Rusă şi a conţinutului de aberaţii
cromozomiale în limfocite, doza medie primită de „lichidatorii” anului 1986 constituie 15-16 sGy
[78, 201]. Mai mult decât atât, dozele mici de radiaţie pot induce o rată înaltă de mutaţii
cromozomiale la copiii „lichidatorilor” [62, 63].
Forma relaţiei doză-efect este cunoscută numai pentru doze mari. Efectele dozelor mici ale
iradierii se manifestă prin dependenţa neliniară dintre gradul de leziune şi doză, atât la nivelul
diferitor sisteme biochimice, cât şi la nivelul organismului [78]. Efectele stocastice sunt întotdeauna
tardive (se manifestă la distanţă faţă de momentul expunerii). Pot trece ani sau zeci de ani între
momentul expunerii şi momentul apariţiei efectului. Actualmente nu există nici o metodă de
reducere a probabilităţii de apariţie a efectelor de la dozele deja primite [2, 90].
Pentru tumorile maligne, maladiile hematologice şi cele endocrine, dereglările psihice şi
maladiile cardiovasculare s-a constatat o creştere statistic semnificativă (p<0,01) liniară a riscului
relativ în funcţie de doză. Creştere pozitivă şi semnificativă (p<0,05) s-a constatat pentru maladiile
gastroduodenale, infecţioase şi parazitare [9].
Consecinţele neradiante sunt determinate de un şir de factori: stres fizic şi psihoemoţional
de lungă durată (pericol nemijlocit pentru viaţă, caracter neobişnuit şi necesitatea executării rapide a
lucrărilor, izolare relativă, responsabilitate sporită), limitarea utilizării produselor alimentare,
comparativ cu teritoriile necontaminate [71].
O problemă aparte o constituie starea de sănătate a persoanelor care au participat la
lichidarea consecinţelor accidentului nuclear.
Participanţii la LCCN sunt divizaţi în 3 grupuri [71, 65, 100]:
1. Subiecţii cu maladia actinică acută. Doza-prag, unanim acceptată, este de 1 Gy, care la
iradierea momentană a corpului provoacă maladia actinică acută [137]. Reacţii acute la iradiere s-au
manifestat la 237 persoane, inclusiv la 134 persoane cu doza absorbită de 1 Gy şi mai mult, a fost
 20

depistată maladia actinică acută în primele 4 luni. Nemijlocit, în timpul lichidării consecinţelor
accidentului, au decedat de 28 persoane prin maladia actinică acută [56, 65, 71, 90], iar ulterior -
încă 14 persoane [56, 90].
2. Subiecţii, care în timp de 2 luni (maxim 1 an), în perioada 1986-1988, nu au primit
doza-limită (0,25 Gy) de γ–iradiere generală cu posibilitatea incorporării radionuclizilor cu PSÎ
scurtă. Aceştea posedă un risc potenţial mare de dezvoltare în perioadele tardive a maladiilor
oncologice (leucemii, cancer al glandei tiroide, cancer bronho-pulmonar, etc.) [100, 166].
3. Participanţii la LCCN după anul 1988. Nivelul de iradiere al acestora a fost practic
similari celui din grupurile martor [71].
Aşadar, în publicaţiile de specialitate este demonstrat caracterul radioindus doar a unor
afecţiuni [164, 191]. Concomitent, alţi savanţi consideră, că toate maladiile „lichidatorilor” sunt
cauzate de radiaţia ionizantă [2, 5, 58, 100]. Totuşi, cea mai corectă opinie, care ar explica
dereglările de sănătate ale persoanelor participante la LCCN de la Cernobâl este acţiunea combinată
a factorilor radiant şi neradiant [116].

1.3.1. Morbiditatea „lichidatorilor”

Rezultatele analizării situaţiei radiaţional-epidemiologice determină creşterea permanentă a

valorilor indicatorilor morbidităţii şi a mortalităţii printre „lichidatori”, condiţionată de acţiunea
unui complex de factori nefavorabili (doze mici de radiaţie ionizantă, radiofobie, modificarea
stilului de viaţă şi de alimentaţie, activitate în condiţii de stres, efort fizic şi emoţional major, etc.)
[70, 91, 104, 106, 141]. A fost constatată creşterea numărului dereglărilor psihice – de 5 ori [202], a
afecţiunilor endocrine - de 10 ori [202], a celor cardiovasculare – de 2,5-4 ori [111, 202], a
afecţiunilor urogenitale – de 3 ori [111], gastrointestinale – de 3,4 ori [111], a aparatului
locomotor – de 3,9 ori [111] şi a sistemului nervos – de 3,9 ori [111], comparativ cu grupul martor.
Frecvenţa afecţiunilor bronhopulmonare acute şi cronice la „lichidatori” era de 8,3-8,5 ori mai mare
după activitatea în zonă, comparativ cu perioada de până la anul 1986 [202]. Incidenţa afecţiunilor
sistemului locomotor a sporit semnificativ de la al 5-7 an după accident şi peste 7-11 ani s-a plasat,
concomitent cu afecţiunile cardiovasculare, pe locul 1-2 în structura morbidităţii [144]. O tendinţă
negativă este majorarea valorii indicatorului morbidităţii în grupul persoanelor tinere de vârsta 30-
34 ani [9]. Numărul de maladii la un participant la LCCN este, de asemenea, mai mare, comparativ
cu numărul de maladii la populaţia generală [106].
În studiile realizate de OMS [9, 85], dependenţa statistic semnificativă a creşterii valorii
indicatorului morbidităţii în funcţie de mărimea dozei de radiaţie ionizantă a fost constatat iniţial
 21

pentru patologia oncologică [9], în special, pentru afecţiunile glandei tiroide [137], şi cu certitudine
relativă pentru afecţiunile pulmonare [116]. Gradul de manifestare al osteoporozei la „lichidatori”,
de asemenea, depinde de mărimea dozei de iradiere [181]. Au fost constatate diferenţe privind
afecţiunile acumulate în funcţie de anul participării la LCCN [101]: cardiopatia ischemică şi maladii
cerebro-vasculare, şi un paralelism, statistic nesemnificativ, între doza de iradiere şi numărul de
patologii la un subiect [106]. La doza de 0,01-0,1 Gy numărul de afecţiuni ale unui subiect atingea
6,6, la doza de 0,11-0,25 Gy - 8,0 şi la doza de 0,25-0,5 Gy – 10,6 [106]. Conform datelor medico-
dozimetrice, asocieri posibile între expoziţia la radiaţia ionizantă şi efecte non-maligne au fost
constatate deja la începutul anilor `90 [24], însă doar în anul 1998 pentru prima dată au fost
constatate riscuri radiante statistic semnificative pentru afecţiunile non-oncologice [57, 187].
Atât materialele conferinţei internaţionale consacrată consecinţelor medicale tardive (peste
15 ani) ale accidentului de la CNEC (Chişinău, 2000), studiile proprii, cât şi alte studii au constatat
creşterea la „lichidatori” a valorii incidenţei maladiilor cardiovasculare [56], cerebro-vasculare [16,
38, 56], ale glandei tiroide şi, posibil, a altor afecţiuni non-maligne, determinate de expunerea la
radiaţie [16, 38, 56].
Efectele dramatice ale accidentului Cernobâl asupra sănătăţii sunt cunoscute, în special, ca
urmare a evaluării stării de sănătate a „lichidatorilor”, descendenţilor şi a populaţiei din zonă.
Pentru populaţia de vârstă tânără din România este improbabilă o creştere vădită a cancerului.
Studiul longitudinal, efectuat între anii 1986-1994, pe un lot de copii de 0-6 ani a consemnat
efectele accidentului asupra sănătăţii acestora în lotul probant printr-o morbiditate crescută,
disarmonie prin minus de greutate şi valori mai scăzute ale coeficientului de inteligenţă.
În acelaşi timp, sunt necesare studii ulterioare la nivel naţional şi internaţional pentru a
obţine rezultate noi, mai exacte şi mai sigure a dependenţei valorilor indicatorilor morbidităţii şi a
mortalităţii de doza absorbită [9, 18, 56, 188].
Aşadar, în pofida afirmaţiilor unor autori, că la baza patologiilor apărute la „lichidatori” s-a
aflat starea sănătăţii participanţilor până la intrarea lor în zona radiaţiei, investigaţiile recente din
centrele ştiinţifice din Rusia, Ucraina şi Republica Belarus denotă faptul că factorii nocivi ai
accidentului de la CNEC au contribuit la apariţia modificărilor considerabile în manifestările
clinice, hematologice, imunologice la „lichidatorii” consecinţelor accidentului.
Contaminarea radioactiva a provocat o multitudine de probleme complexe: agravarea
sănătăţii oamenilor, criza demografica, deficitul de cadre calificate, diminuarea volumului de
producţie, etc. În zona contaminata întreprinderile industriale sunt în condiţii economice deosebit de
grele. Urmare a evacuării populaţiei din regiunile cele mai afectate, activitatea unui şir întreg de
întreprinderi industriale şi a unor obiective din sfera sociala a fost întreruptă.
 22

1.3.2. Morbiditatea oncologică

Tumorile maligne sunt cele mai posibile efecte stocastice ale radiaţiei ionizante. Riscul
apariţiei afecţiunilor oncologice se bazează pe conceptul „doză-efect” prin extrapolarea efectelor
dozelor mari de iradiere cu dozele mici [11].
În primii 2,5–3 ani după catastrofa de la Cernobâl valoarea indicatorului morbidităţii prin
tumori maligne nu s-a modificat. După perioada latentă, în anii 1992-1995, s-a înregistrat dublarea
valorii indicatorului incidenţei prin leucemii [193] şi o creştere a valorii morbidităţii prin cancer al
glandei tiroide la „lichidatori” [9, 166, 190]. Ulterior, în anii 1996-2000, acest parametru s-a redus
[193].
Analizarea morbidităţii oncologice peste 12 ani după accident (1998) a constatat că aceste
afecţiuni ocupă locul 3 în structura generală a morbidităţii [102]. Mai frecvent sunt depistate
cancerele sistemului respirator (36,2%), în primul rând cancerul bronho-pulmonar – 25,7%. Pe locul
2 se plasează tumorile maligne ale sistemului digestiv (28,3%), ulterior - cancerele urogenitale şi ale
SNC [102].
Aşadar, în unele studii clinice lipsesc rezultate convingătoare de creştere la „lichidatori” a
valorii indicatorului incidenţei prin leucemii şi maladii oncologice [4, 13, 15, 54, 116]. Informaţia
medicală şi dozimetrică, obţinută la 8654 persoane participante la LCCN de la Cernobâl de vârsta
18-60 ani cu doza de radiaţie documentată, acumulată în perioada 1996-2001, a demonstrat că
valoarea incidenţei cancerului solid în acest grup nu depăşeşte valoarea incidenţei cancerului în
grupurile de vârstă respective din populaţia Federaţiei Ruse [15].
Atât rezultatele programului internaţional de evaluare a consecinţelor de sănătate ale
accidentului de la CNEC, coordonat de OMS [54], cât şi rezultatele altor studii [4, 54] au confirmat
creşterea valorii incidenţei prin cancer al glandei tiroide doar la copiii expuşi radiaţiei ionizante.
Expunerea la radiaţie este asociată cu sporirea riscului de cancer tiroid, această relaţie fiind
dependentă de doză [4].
În zonele supravegheate din Belarus, Rusia şi Ucraina valoarea indicatorului morbidităţii
prin leucemii şi prin afecţiunile relatate nu s-a modificat semnificativ după accident [54]. A fost
constatat un exces relativ de risc al apariţiei cancerului glandei tiroide doar printre adolescenţii şi
adulţii din aceste regiuni [13]. Conform altei comunicări, majorarea frecvenţei prin leucemii, prin
limfoame şi prin cancere ale glandei tiroide a fost constatată doar la „lichidatorii” din anul 1986.
Actualmente este cunoscut faptul că un număr de circa 1800 de copii şi de adolescenţi din
zonele cele mai grav afectate din Belarus au contractat un cancer al glandei tiroide din cauza
accidentului nuclear de la Cernobâl. Savanţii preconizează că numărul cazurilor de cancer tiroidian
 23

în rândul persoanelor care erau copii sau adolescenţi la data producerii accidentului va ajunge la
8000 în deceniile următoare. Estimările publicate însă de OMS ating cifra de 50.000 de cazuri.
Profesorul Edmund Lengfelder, de la Otto Hug Strahleninstitut din Munchen, specialist în medicina
maladiilor provocate de acţiunea radiaţiilor ionizante avertizează despre gravitatea situaţiei
confirmată prin apariţia celor până la 100.000 de cazuri adiţionale de cancer tiroidian în toate
grupurile de vârstă.
Atât la nivel internaţional, cât şi în Republica Moldova a fost recunoscută şi o altă
consecinţă directă a acestui accident nuclear: majorarea numărului cazurilor de cancer la sân.
Oamenii de ştiinţă din Belarus şi Ucraina preconizează şi o creştere a numărului cazurilor de tumori
uro-genitale, cancer bronho-pulmonar şi gastric, atât printre “lichidatori”, cât şi în rândul populaţiei
masculine din zonele sever contaminate. Aceste previziuni sunt susţinute şi de medicii oncologi din
alte ţări.
Agenţia guvernamentală ucraineană „Cernobâl Interinform” din Kiev a raportat în martie
2002 că, din cele trei milioane de locuitori ai Ucrainei, care au fost expuşi radiaţiilor, 84% au fost
înregistraţi deja ca suferinzi de diferite maladii. Această statistică include şi un milion de copii.
Conform celor mai recente date publicate de Comitetul Cernobâl, înfiinţat la Minsk de
guvernul din Belarus, media cazurilor de maladii este mai mare în regiunile contaminate, decât în
cele necontaminate. În comparaţie cu perioada preaccidentală, numărul îmbolnăvirilor copiilor cu
cancer al glandei tiroide din Belarus a crescut de 33,6 ori, iar la adulţi (in funcţie de grupurile de
vârstă) - de 2,5-7 ori. Cele mai multe cazuri de îmbolnăviri ale glandei tiroide se înregistrează
printre locuitorii regiunilor Gomel si Brest. Nivelul de îmbolnăviri ale "lichidatorilor" din Belarus,
care au participat in perioada 1986-1987 la LCCN, depăşeşte cu mult nivelul îmbolnăvirilor
populaţiei de aceeaşi vârstă, care nu a fost expusă acţiunii radiaţiilor de la Cernobâl. Deosebit de
mari sunt diferenţele în frecvenţa afecţiunilor sistemului endocrin, ale sistemului cardiovascular, ale
aparatului digestiv, în îmbolnăvirile ischemice ale miocardului şi de neoplasm.
Alt studiu de proporţii [17], evaluând valorile incidenţei cancerelor solide printre 114.504
de „lichidatori” (68% din numărul total al participanţilor la LCCN, incluşi în Registrul Naţional
Medical Dozimetric din Rusia, care au activat în zona de 30 km), cu doza medie a radiaţiei
ionizante absorbite de 108 mGy, cu stagiul de activitate mediu de 34,3 ani, cu un total de 797.781
persoane/an, a constatat majorarea statistic semnificativă a valorii incidenţei prin cancer în funcţie
de doza radiaţiei externe [17]. În acelaşi studiu sporirea valorii incidenţei prin neoplasme maligne
ale sistemului respirator nu a fost constatată [17].
 24

Analizarea a 47 de cazuri de cancer al glandei tiroide verificate la 176.862 „lichidatori”, de

asemenea, a constatat un exces de risc relativ al acestei maladii de 5,31 şi un exces de risc absolut
de 1,15 ori pentru o doză de 1 Gy [20].
Printre cei 99.024 de „lichidatori” din 6 regiuni ale Rusiei în 1986-1998 au fost depistate
58 cazuri de cancer ale glandei tiroide. Valoarea incidenţei acestei afecţiuni a sporit de 5-6 ori [22,
116] şi e statistic semnificativă, comparativ cu valoarea incidenţei populaţiei masculine din Rusia
[21, 22], însă, rata incidenţei nu depinde de durata expunerii la acţiunea radiaţiei ionizante externe
[21, 22].
La baza leziunilor radiante ale glandei tiroide se consideră apoptoza celulară în ţesuturile
funcţional şi neurovascular, care contribuie la dezvoltarea hipotireozei, a proceselor autoimune şi a
celor oncologice [72, 80, 159].
Consecinţa cea mai precoce a iradierii este apariţia tiroiditei autoimune [83, 95, 112, 191],
iar mai tardiv apare cancerul glandei tiroide [68, 112, 191].
Conex cu cele relatate, „timpul calendaristic de risc”, pentru apariţia leucemiilor
radioinduse este de circa 25 de ani, iar pentru cancerele solide radioinduse – până la circa 30 de ani
[116, 137].
Aşadar, apariţia patologiilor oncologice la „lichidatori” peste 12-15 ani după consumarea
accidentului nu exclude, ci argumentează necesitatea efectuării studiilor ştiinţifice ulterioare [116].

1.3.3. Morbiditatea somatică

O consecinţă imprevizibilă a accidentului de la CNEC este majorarea bruscă a valorilor

morbidităţii pe întreg spectrul de patologii care esenţial agravează calitatea vieţii „lichidatorilor” [8,
9, 33, 38, 41].
Analiza detaliată a datelor literaturii de specialitate, accesibilă nouă, a evidenţiat
următoarele particularităţi caracteristice ale patologiei somatice la „lichidatori”:
• afectarea concomitentă a câtorva sisteme din organism;
• existenţa simultană la o persoană a trei şi mai multe maladii [71, 111];
• evoluţia afecţiunilor pe fundalul sindroamelor astenic şi asteno-depresiv accentuate, maladii cu
manifestări clinice atenuate [71];
• evoluţie pronunţată a maladiilor cu grad sporit de invalidizare în câţiva ani [186].
De exemplu, în Republica Belarus, în anul 1991, unui „lichidator” îi reveneau 3,7
afecţiuni, iar în anul 1996 valoarea acestui indicator a sporit cu 57%, constituind 5,8 afecţiuni
 25

[111]. În plus, valoarea morbidităţii de maladii cardiovasculare, gastrointestinale, pulmonare, ale

glandei tiroide, ale coloanei vertebrale, ale sistemului nervos [9, 127, 130, 198] şi a altor grupuri de
patologii la „lichidatori” depăşeşte statistic semnificativ valoarea indicatorului respectiv al
populaţiei în ansamblu [9, 111, 130, 190, 198]. Patologia sistemului nervos, a aparatului digestiv, a
sistemului cardiovascular şi a aparatului locomotor reprezintă circa 70% din numărul total al
patologiilor depistate [106].
Deja primele comunicări despre starea de sănătate a „lichidatorilor” evidenţiau apariţia
distoniei neurocirculatorii la 57-63% din subiecţi [74, 107, 148, 185] cu piscul depistării (85%) în
anul 1989 [71]. Unii autori susţin că hipertensiunea arterială şi cardiopatia ischemică sunt depistate
mai frecvent la „lichidatori” [87], iar distonia neurocirculatorie precedă apariţia hipertensiunii
arteriale în 100% cazuri [176]. Alţi autori, dimpotrivă, infirmă creşterea valorii incidenţei
hipertensiunii arteriale la „lichidatorii” cu modificări funcţionale ale sistemului cardiovascular [127]
şi rolul radiaţiei ionizante în evoluţia acestor afecţiuni [160].
În structura morbidităţii „lichidatorilor” o parte semnificativă ocupă afecţiunile sistemului
nervos cu predominarea distoniei vegetovasculare, a insuficienţei circulatorii cerebrale cronice, a
encefalopatiei discirculatorii de geneze aterosclerotică, hipertensivă sau vascular-dismetabolică
[196]. Pe locul doi se plasează maladiile tubului digestiv (gastritele, gastroduodenitele) şi ale
sistemului hepato-biliar (hepatitele şi colecistitele cronice) [71].
Mai mult decât atât, din anul 1992, se determină majorarea valorii incidenţei prin afecţiuni
ale sistemului nervos, cardiovasculare, gastrointestinale, tiroidita autoimună şi prin tumori benigne
[47, 71, 127, 163].
Frecvenţa encefalopatiilor discirculatorii a sporit de la 9% în anul 1986 până la 92% în
anul 1993, iar în anul 2000 afecţiunea a afectat toţi participanţii la LCCN [71]. În perioada 1986-
1993 frecvenţa ulcerului gastric s-a majorat de 9 ori [71], incidenţa hipertensiunii arteriale - de 24
de ori şi a cardiopatiei ischemice – de 8 ori [71]. Ponderea maladiilor cardiovasculare a sporit de la
13% în anul 1991 până la 21% în anul 1999 [3, 7]. Numărul afecţiunilor aparatului locomotor şi al
maladiilor reumatice în perioada 1991-1999 s-a dublat, iar ponderea patologiilor sistemului
locomotor a crescut de la 2,8% în anul 1991 până la 5,4% în anul 1999 [47].
Frecvenţa afecţiunilor sistemului respirator în unele studii este mare [70, 107, 141], iar în
altele atinge doar 3,5% cazuri [106]. Posibil, ultima valoare este determinată de activitatea
„lichidatorilor” în perioadele mai tardive, când acţiunea prafului radioactiv era diminuată [106].
Conform afirmaţiilor unui savant [177], afecţiunile sistemului sanguin şi ale organelor de
hematopoieză ocupă un loc mai puţin important în structura morbidităţii „lichidatorilor” cu o
creştere nesemnificativă în dinamică.
 26

În perioada postaccident a avut loc redistribuirea patologiilor la „lichidatori”. Spre

exemplu, dacă în anii 1990-1991 5 grupuri principale de patologii, care constituiau 87,5% din
numărul total al afecţiunilor, se repartizau în modul următor: patologiile sistemului nervos şi a
organelor de simţ (34,6%), patologiile respiratorii (19,9%), patologiile gastrointestinale (10,8%),
patologiile sistemului locomotor (10,6%), patologiile cardiovasculare (9,8%), apoi după anul 1991,
în special, din anul 1995, pe primul loc în structura morbidităţii, conform datelor de staţionar, s-au
aflat afecţiunile cardiovasculare [2, 33] cu 89,5% [71].
Conform datelor altor studii, în anul 1998-1999 pe primul loc în structura morbidităţii
„lichidatorilor” s-au situat maladiile cardiovasculare [111, 186] cu 55% din numărul total al
afecţiunilor cronice invalidante [186]. Mai frecvent au fost depistate encefalopatia discirculatorie,
cardiopatia ischemică şi hipertensiunea arterială [186]. Locul doi îl deţineau maladiile neuropsihice
(25%) cu encefalopatii de diferită geneză (dismetabolică, posttraumatică, radioindusă etc.) [186].
Locul trei îl ocupau tumorile urogenitale (6,8%), hemoblastozele şi cancerul glandei tiroide [186].
Conform unor estimări [197], şi afecţiunile organelor respiratorii ocupau unul dintre primele locuri
în structura morbidităţii [197].
Printre „lichidatorii” din Republica Moldova ponderea patologiilor tractului digestiv deţine
întâietatea, variind de la 33% până la 45% (hepatita cronică a constituit 35%, colecistita
acalculoasă - 25%, maladia ulceroasă - 21,5%, gastrita cronică - 16,7%, litiaza biliară – 1% şi ciroza
hepatică - 0,5%), maladiile cardiovasculare s-au plasat pe locul doi cu 21% [3, 7].
Rezultate similare au fost obţinute şi de alţi autori [58, 106, 111]: afecţiunile sistemelor
digestiv - 28,0%, nervos - 15,4%, cardiovascular - 13,5%, locomotor - 13,4%, endocrin -7,3%,
urogenital - 6,0%, organelor otorinolaringologice - 4,7%, respiratorii - 3,5%, oftalmologice - 3,5%,
alergice - 1,7% şi alte maladii - 3,0%.

1.3.4. Consecinţele psihoneurologice

Studierea consecinţelor medicale ale accidentului de la CNEC confirmă conceptul

radiosensibilităţii sporite al SNC, având în vedere şi caracterul polietiologic al dereglărilor
neuropsihice [64, 97, 119, 121]. Gradul manifestărilor psihofiziologice depinde de doza de iradiere
primită [120, 153, 169], fapt care permite de a considera astfel de modificări la persoanele cu
maladia actinică acută şi la „lichidatorii” din anii 1986-1987, în special, cu doza de iradiere primită
mai mare de 0,3 Sv [120], ca efect determinant al radiaţiei ionizante [120, 153]. Însă, unii autori pun
la îndoială atât radiosensibilitatea SNC, cât şi importanţa acesteia în evoluţia dereglărilor
 27

neuropsihice şi a devierilor psihofiziologice la victimele accidentului de la CNEC, inclusiv şi la

„lichidatori” [67, 92, 93, 136].
Experienţa de 12 ani în studierea consecinţelor medicale ale catastrofei de la CNEC
confirmă predominarea problemelor de sănătate psihosomatice la victimele accidentului [100].
În perioada tardivă (peste 4,5–6 ani după activitatea în zona accidentului) au fost depistate
diverse sindroame psihopatologice şi vegetativ-psihosomatice – de la starea astenică până la
sindromul psihorganic [36, 39, 115, 120]. În evoluţia sindromului psihorganic se disting trei etape
[35]. Prima etapă se caracterizează printr-un tablou clinic divers cu predominarea sindroamelor
astenoneurotic, astenodepresiv, astenic obsesiv-fobic şi mixt. În etapa a doua (după 3-5 ani de
monitorizare), tabloul clinic este dominat de sindromul cerebroastenic. În etapa a treia (după 6-10
ani de observaţie) se evidenţiază structurizarea vădită cu diverse variante de sindrom psihorganic
[35].
Dereglările sus-menţionate sunt considerate de geneză multifactorială şi determinate de
interacţiunea diferitor factori [114, 115, 120]: modificări vasculare, cerebrale, aterosclerotice cu
tulburări în aprovizionarea ţesuturilor creierului şi dezvoltarea dereglărilor psihice secundare
[145,169].
În primii ani după catastrofa de la Cernobâl ponderea maladiilor psihosomatice la
„lichidatori” s-a majorat, însă dependenţa ei de iradiere nu a fost constatată [35, 121]. În anii 1995-
1996, comparativ cu anul 1990, a sporit de 7,8 ori valoarea indicatorului morbidităţii prin maladii
ale sistemului nervos şi ale organelor de simţ [128], iar valoarea indicatorului morbidităţii prin
afecţiuni psihice a fost de 5 ori mai mare, comparativ cu valoarea indicatorilor respectivi ai
populaţiei masculine generale [192]. Concomitent, patologia somatică se asociază frecvent cu
dereglările accentuate de tipul neurotic: sindroamele astenodepresiv, astenoneurotic, anxietofobic şi
ipocondric [71, 116].
Există o corelaţie direct proporţională între gravitatea sindromului psihopatologic şi
afecţiunile organelor interne [86, 175]. La pacienţii cu sindromul psihorganic predomină maladiile
urogenitale, diabetul zaharat şi tumorile; la persoanele cu sindromul depresiv - afecţiunile
cardiovasculare, osteomusculare şi vasculare periferice; la pacienţii cu sindromul
astenoipocondric – maladiile gastrointestinale, ale sistemelor locomotor, endocrin şi cardiovascular;
la persoanele cu sindromul fobic – maladiile endocrine, cardiovasculare, urogenitale şi
gastrointestinale. În acelaşi timp, toate manifestările patologice somatice la persoanele cu sindromul
fobic se determinau deja la doza de 0-5 mrem [86].
Majoritatea „lichidatorilor” din anii 1986-1987 cu doza de iradiere primită de 0,12-0,25 Gy
prezentau acuze caracteristice sindromului neuropsihic distinct, care s-a manifestat peste 1-2 ani
 28

după participarea la LCCN de la Cernobâl [136]. Din anii 1992-1993 manifestările psihopatologice,
în special, cele astenice, au devenit stabile concomitent cu majorarea ponderii dereglărilor
intelectual-amnezice. În această perioadă apare termenul de „sindrom postcernobâl” – un complex
de simptome psihopatologice, neurologice şi somatice, etiopatogenic fiind dependente de
consecinţele catastrofei nucleare de la Cernobâl [175].
Prevalenţa stării de distres la „lichidatori” a constituit 84,42% [169], indicator statistic
semnificativ mai mare, comparativ cu prevalenţa patologiei psihice la populaţia din teritoriile
contaminate (60,9%) şi, în special, din teritoriile nepoluate (47%) [169]. La „lichidatori” au
predominat dereglări psihice clinice accentuate, iar la populaţie – manifestări prenozologice [169].
Analizarea efectului asocierii diferitor forme de expunere la radiaţia ionizantă cu distresul
mintal şi psihosomatic printre 1412 „lichidatori” din Letonia a constatat, că durata activităţii (>=28
zile) în raza de 10 km de la reactor, participarea la 2 sau mai multe lucrări pe acoperişul reactorului
distrus şi consumul fructelor proaspete contaminate sunt factori de risc în apariţia dereglărilor mixte
mintal-psihosomatice [60].
Concomitent cu distanţarea de în momentul acţiunii factorilor nefavorabili, dereglările
psihice la „lichidatori” se agravează [117] şi devin organice [183, 184].
Importanţa medico-socială de evaluare şi de pronostic argumentează necesitatea studiilor
aprofundate ale frecvenţei, structurii, mecanismelor patogenice şi ale particularităţilor de evoluţie a
dereglărilor neuropsihice şi psihosomatice la „lichidatori” [81, 66, 115].
Aşadar, afectarea concomitentă a câtorva sisteme ale organismului uman, apariţia
afecţiunilor pe fundalul sindroamelor astenic şi astenodepresiv accentuate, a maladiilor cu
manifestări clinice atenuate, progresarea maladiilor cu invalidizare în câţiva ani sunt particularităţile
caracteristice ale patologiei somatice la „lichidatori”. Cel mai frecvent sunt depistate afecţiunile
neuropsihice, gastrointestinale şi endocrine.

1.3.5. Invaliditatea „lichidatorilor”

În primii ani după declanşarea catastrofei de la Cernobâl specificul evoluţiei maladiilor

contribuia nesemnificativ la invalidizarea „lichidatorilor”. Începând cu anul 1991 se constată
sporirea evidentă a valorii indicatorului invalidităţii primare [56, 128, 189]: în perioada 1991-1994
valoarea acestui indicator se majorează de 6,6 ori, iar în perioada 1994-1997 – de 1,6 ori. Cauza
principală a invalidizării au constituit-o afecţiunile SNC, maladiile cardiovasculare şi dereglările
psihice [128].
 29

În anul 1996 ponderea invalizilor din Republica Moldova a constituit 40% din numărul
total de „lichidatori”, în anul 1997 – 51,5%, iar în anul 1998 – 61,1% [33]. Ponderea maladiilor
neurologice în formarea invalidităţii a constituit 85%, iar a celor cardiovasculare – 15% [33].
În anul 2000 valoarea indicatorului invalidităţii generale printre „lichidatorii” din
Republica Belarus a constituit 9,06%, iar cel al invalidităţii primare - 1,02% [111]. În structura
invalidităţii primul loc îl ocupă maladiile cardiovasculare (66,5% în invaliditatea generală şi 55,6%
în invaliditatea primară) [111].
Aşadar, invaliditatea generală a „lichidatorilor” sporeşte concomitent cu majorarea
perioadei de timp de la producerea catastrofei „Cernobâl”, indiferent de sex, zonă de domiciliu,
mediul de trai şi anul participării la LCCN de la CNEC. Cauzele principale de invalidizare sunt
afecţiunile SNC, dereglările psihice şi maladiile cardiovasculare. Valoarea indicatorului de
invaliditate al „lichidatorilor” este semnificativ mai mare comparativ cu valoarea invalidităţii
generale a populaţiei.

1.3.6. Mortalitatea lichidatorilor

Valoarea indicatorului mortalităţii generale a „lichidatorilor” a crescut în perioada

1990–1992 cu 50% (de la 4,6 cazuri la 1000 persoane în anul 1990 până la 6,9 cazuri în anul 1992)
[9]. Majoritatea decedaţilor (84,7%) era în vârsta de 30–49 ani.
În structura mortalităţii pe primul loc se plasează maladiile cardiovasculare [128, 186].
Spre exemplu, un studiu realizat în anul 1999 în Rusia [186] a constatat următoarea structură a
mortalităţii: maladiile cardiovasculare (33%), cauze externe (23%) şi tumori maligne (16%). Un loc
important în structura mortalităţii îl ocupă alcoolismul cronic (5%) şi tuberculoza [186]. În anul
2000 mortalitatea printre „lichidatorii” din Republica Belarus a constituit 1,29%. Pe primul loc în
structura mortalităţii s-au plasat afecţiunile cardiovasculare (47,5%), pe locul doi – tumorile
maligne (20,3%) [111].
În acelaşi timp, conform rezultatelor altui studiu [194], pe primul loc în structura
mortalităţii „lichidatorilor” din Federaţia Rusă s-au situat traumatismele şi intoxicaţiile (38,6%),
urmate de afecţiunile sistemului cardiovascular (33,4%), tumorile maligne (10,8%) şi alte cauze de
deces (17,2%). Cauzele principale ale mortalităţii violente la „lichidatori” sunt traumatismele,
intoxicaţiile (64,5%) şi afecţiunile cardiovasculare (29,0%). Celelalte cauze de deces violent
reprezintă doar 6,5% [178]. Majorarea substanţială a numărului de decese prin cauze externe a fost
constatat şi printre „lichidatorii” din Estonia care au primit o doză medie de iradiere ionizantă de 11
sGy (doar 1,4% aveau o doză primită mai mare de 25 sGy).
 30

Au fost stabilite relaţii certe dintre doza de iradiere externă şi mortalitatea oncologică [12,
44, 45, 46, 194], dintre doza de iradiere externă şi mortalitatea prin maladii cardiovasculare [12,
194]. Riscul iradierii pentru producerea deceselor prin celelalte maladii nu a fost constatat [12]. Alţi
savanţi nu au stabilit, în general, relaţii dintre durata activităţii la Cernobâl, doza iradierii externe şi
cauzele de deces [124, 189].
Aşadar, valoarea indicatorului mortalităţii persoanelor participante la LCCN de la CNEC,
de asemenea, este mai mare comparativ cu valoarea indicatorului mortalităţii generale a populaţiei,
are caracteristicile ei structurale şi este predominată de maladiile cardiovasculare, tumorile maligne,
cauzele externe (traumatisme, intoxicaţii etc.).

1.3.7. Starea de sănătate a „lichidatorilor” din Republica Moldova

Studierea stării de sănătate a participanţilor din Republica Moldova la LCCN de la CNEC

a preocupat mai mulţi savanţi şi medici practicieni [2, 3, 7, 31, 32, 33, 35, 47, 55, 75]. Ca rezultat în
literatura de specialitate au apărut relatări despre studiile ştiinţifice atât în domeniul medicinii
clinice (Nacu A., Chircă L., Gamarţ R., 1998, 2000), cât şi în domeniul epidemiologiei (Bahnarel I.,
2003, 2005), radiobiologiei (Bleandur O., 2000), imunologiei (Moldovan M., 2001), etc., despre
care vom relata succint în continuare.
Analizarea structurii maladiilor la „lichidatorii” din Republica Moldova pe parcursul anilor
1996-1998 a depistat afecţiuni neurologice, gastroduodenale, hepatobiliare şi cardiovasculare [33].
A fost relevată o sporire a patologiilor neurologice la „lichidatori”, care în anul 1998 a
constituit 59,9% din numărul total de afecţiuni, a ponderii patologiilor gastroduodenale şi
hepatobiliare, care au deţinut 50,8%, iar a afecţiunilor cardiovasculare - 38,3% [33].
Analizarea comparativă a rezultatelor investigaţiilor, efectuate pe parcursul anilor
1996-1998 cu informaţia acumulată din fişele medicale ale pacienţilor, până la participarea la
LCCN, a depistat o sporire de 4-5 ori a valorii indicatorului morbidităţii [33].
Un loc deosebit în structura dereglărilor cerebro-vasculare a participanţilor la LCCN îl
ocupă distonia neurocirculatorie, caracterizată printr-un polimorfism clinic - acuze multiple şi
diverse [7, 33]. Cel mai des au fost constatate următoarele sindroame: neurotic (97,1%), astenic
(93,5%), cerebro-vascular (86,0%), cardiac (43,1%) şi dereglări digestive (72,0%) [33].
Cele mai frecvente manifestări clinice în afecţiunile gastroduodenale au fost atât
sindroamele dereglărilor digestive (100%), cerebro-vascular (58,9%), neurotic şi astenic (81,0%),
cât şi manifestările cardiace (13,2%) [33].
 31

Printre manifestările clinice în afecţiunile cardiovasculare cel mai frecvent au fost

constatate manifestările cardiace (100%), sindroamele cerebro-vascular (98,1%), asteno-neurotic
(47,9%) şi al dereglărilor digestive (14,5%) [33].
Astfel, rezumând cele sus-menţionate, se poate conchide că factorul principal - radiaţia
ionizantă, asociat cu stresul psiho-emoţional şi cu problemele social-economice au contribuit la
deteriorarea stării de sănătate a participanţilor la LCCN. Toate maladiile somatice s-au manifestat
concomitent cu distoniile neurocirculatorii pe un fundal astenovegetativ pronunţat [33].
Studierea modificărilor neuropsihice la participanţii lichidării accidentului de la CNEC a
permis evidenţierea etapelor de formare a sindromului psihorganic în dependenţă de factorii
exogeni şi endogeni, de simptomele principale ale acestui sindrom, de paralelismul dintre gravitatea
tulburărilor neuropsihice şi rezultatele investigaţiilor electroencefalografice. La această categorie
de pacienţi a avut loc o nivelare a particularităţilor personalităţii, dereglările neuropsihice
manifestându-se pe fundalul unei encefalopatii toxice [35].
Una dintre manifestările caracteristice ale efectului radiaţiei asupra celulei este inhibarea
activităţii sale mitotice. Prin doze masive de radiaţii ionizante pot fi afectate în volum mare
structurile citoplasmatice, procesele de sinteză, care au loc în citoplasmă, se pot forma unele
produse toxice, etc. Însă dozele necesare pentru lezarea citoplasmei trebuie să fie imense în
comparaţie cu cele care afectează cariostructurile celulei. Faptul că reacţia la iradiere a nucleului se
deosebeşte de cea a citoplasmei se datorează prezenţei în nucleu a moleculelor cu acţiune biologică
unică, pe când, în citoplasmă există un sistem compus dintr-o masă de molecule, care se pot
substitui reciproc. De aceea, chiar lezarea unei părţi apreciabile din moleculele citoplasmei nu are
repercusiuni biologice semnificative.
Studierea stării aparatului cromozomial a fost efectuată pe un eşantion de 23 „lichidatori”.
Lotul martor a inclus 28 de bărbaţi cu vârsta între 23 şi 43 de ani, care nu au fost în contact cu surse
de ionizare şi în anul premergător investigaţiilor nu au fost expuşi iradierii în scopuri de diagnostic
sau de tratament [33]. Rezultatele obţinute denotă faptul că frecvenţa mutaţiilor genomice şi a
aberaţiilor cromozomiale la „lichidatori” era mai sporită, comparativ cu lotul martor [2, 33]. Astfel,
frecvenţa medie a celulelor hiperploide la „lichidatori” era de 8 ori mai mare, a fragmentelor
solitare - de 3,6 ori mai mare, a fragmentelor pare - de 4 ori mai mare, iar cea al dicentricilor - de 5
ori mai mare, comparativ cu lotul martor [33].
În spectrul aberaţiilor la „lichidatori” predominau aberaţiile de tip cromozomial [2, 33], pe
când în lotul martor a fost depistat un echilibru între aberaţiile cromatidiene şi cele cromozomiale
[33].
 32

În concluzia capitolului menţionăm că studierea minuţioasă a literaturii de specialitate a

demonstrat că efectele clinico-biologice tardive ale accidentului de la CNEC pentru populaţia
Republicii Moldova, inclusiv pentru „lichidatori” au fost şi rămân o problemă de o importanţă
majoră. Reieşind din cele sus-menţionate numărul de afecţiuni depistate a avut o tendinţă de
creştere în dinamică. Durata perioadei de acutizare a maladiilor neurologice, cardiovasculare şi a
celor gastro-duodenale la „lichidatori” nu depăşea durata perioadei de acutizare la pacienţii din
lotul martor. În schimb absenţa tratamentului provoca menţinerea sindromului asteno-vegetativ 2-3
luni. Apariţia maladiilor la „lichidatori” a cauzat sporirea ponderii invalizilor. Spre exemplu,
ponderea invalizilor în 1996 a constituit 40,0%, în 1997 – 51,5%, iar în 1998 – 61,1%. Contribuţia
maladiilor neurologice la invalidizare a constituit 85%, iar a maladiilor cardiovasculare - 15% [33].
Studiul imunologic, de asemenea, a constatat că la participanţii la LCCN de la CNEC a
avut loc o diminuare semnificativă a numărului de leucocite [33], limfocite T totale [33] şi
limfocite B.
Aşadar, conform datelor stării de sănătate, participanţii la LCCN de la Cernobâl, reprezintă
un grup de persoane cu risc major, necesită o supraveghere medico-socială permanentă şi calitativă
care trebuie să includă: repartizarea acestora în grupuri de risc, efectuarea unui examen clinic şi de
laborator aprofundat, realizarea activităţilor curativ-profilactice, expertizarea stării de sănătate,
determinarea incapacităţii de muncă şi protecţia socială conform legislaţiei în vigoare. Soluţionarea
acestor probleme ar permite:
• optimizarea asistenţei medicale curative şi de recuperare a pacienţilor afectaţi;
• perfecţionarea sistemului de monitorizare radiologică şi genetică a teritoriului Republicii
Moldova;
• unificarea metodelor de investigaţii epidemiologică, clinică, imunologică şi citogenetică ale
morbidităţii populaţiei asociate iradierii ionizante.
Rezultatele cercetărilor pot servi ca bază în elaborarea şi în modificarea actelor normative
şi măsurilor de diminuare ale iradierii expuşilor profesionali, persoanelor afectate în urma
accidentului de la Cernobâl, sau unor grupuri din populaţie expuse iradierii.
În acest context principalele obiective ale investigaţiei noastre ştiinţifice va fi elaborarea
măsurilor manageriale pentru rezolvarea problemelor sus-menţionate în Republica Moldova.
 33

Capitolul II. Materiale şi metode

2.1. Caracteristica generală a cercetării

Pentru realizarea scopului şi a sarcinilor, trasate în studiul nostru, au fost aplicate mai
multe metode de cercetare: anchetarea, preluarea datelor din documentaţia medicală şi metodele de
prelucrare statistică a informaţiilor.
Scopul analizării indicatorului morbidităţii este cunoaşterea cât mai completă a frecvenţei
maladiei în populaţie şi tendinţele de evoluţie ale acesteia. În studierea valorilor morbidităţii
„lichidatorilor” şi a cauzelor determinante ale acestui fenomen am aplicat trei direcţii metodologice:
statistică, medico-managerială şi social-igienică.
Orientarea statistică include determinarea şi analizarea nivelului şi a cauzelor apariţiei
maladiilor participanţilor la LCCN de la CNEC. Obiectivul principal al direcţiei social-igienice se
rezumă la cercetarea factorilor din zona de 30 km de la Cernobâl, care se asociază, explicând
motivele apariţiei maladiilor la „lichidatori”. Analizarea medico-managerială presupune depistarea
deficienţelor în acordarea asistenţei medicale şi sociale a populaţiei, rezolvarea cărora ar ameliora
starea ei de sănătate.
La prima etapă am cercetat separat nivelul şi structura morbidităţii la „lichidatori” în cele
trei zone economico-geografice (de Nord, de Centru şi de Sud) în mediile rural şi urban, şi integral
în republică. Unitatea de observaţie a fost reprezentată de fiecare „lichidator” în parte în funcţie de
persoană, de loc şi de timp.
Am efectuat trei tipuri fundamentale de comparaţii: demografice, geografice şi temporale.
Comparaţiile demografice au luat în considerare caracteristicile persoanei. Persoanele afectate sunt
caracterizate după caracteristicile demografice şi sociale de bază: vârsta, sexul, starea civilă,
originea etnică şi indicatorii statutului socio-economic.
Asocierea dintre frecvenţa evenimentului şi vârstă a fost apreciată prin divizarea
numărului de cazuri din fiecare grup de vârstă la numărul total de populaţie din acel grup de vârstă,
obţinându-se o succesiune de rate ale prevalenţei specifice de vârstă.
Comparaţiile geografice au luat în considerare caracteristicile locului. Evenimentele au fost
distribuite în raport cu ţara, cu zona sau cu raionul ţării, cu mediul de rezidenţă (urban sau rural).
Comparaţiile temporale au luat în considerare caracteristicile de timp. Datele descriptive
despre timp au răspuns la întrebările de tipul „Când apare evenimentul mai frecvent şi când apare
mai rar?” şi „Este frecvenţa actuală a evenimentului diferită de frecvenţa respectivă din trecut?”.
 34

Datele primare pentru studiul integral în perioada anilor 1986-2004 le-am colectat prin
extragerea lor din formularele de evidenţă medicală statistică. Aspectele medico-sociale ale
„lichidatorilor” din Republica Moldova le-am cercetat printr-un studiu selectiv.
Datele primare le-am acumulat prin metoda indirectă - extragerea lor fiind din următoarele
surse de informaţii:
1. Documentaţia medicală a 2481 de participanţi la lichidarea consecinţelor catastrofei de
la CNEC:
- fişa de ambulator (analizarea valorii morbidităţii participanţilor până şi după
activitatea la LCCN de la CNEC);
- foaia de observaţie clinică (analizarea valorii morbidităţii spitaliceşti a
„lichidatorilor”);
- buletinul de îndrumare la CEMV;
- procesele verbale de expertizare–reexpertizare ale CEMV (evaluarea invalidităţii şi
a gradului de pierdere ale vitalităţii);
- certificatele de deces, procesele verbale morfopatologice şi medico-legale (studierea
vârstei decedaţilor şi a cauzelor de deces).
2. Actele militare ale „lichidatorilor”: livretele militare, legitimaţiile de participanţi la
LCCN, certificatele dozimetrice (anul şi durata participării la LCCN de la CNEC, doza
de radiaţie ionizantă primită).
3. Documentele serviciului de asistenţă socială a 2994 de participanţi la LCCN Cernobâl:
- fişele de asigurare socială ale Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale din
Republica Moldova;
- anchetele „lichidatorilor” din raionul Orhei, zonă rurală din regiunea „Centru” a
Republicii Moldova, care includea informaţii despre condiţiile de trai, evidenţa de
dispensar şi valoarea morbidităţii pe nozologii, anul, locul, profilul şi durata
tratamentului în condiţii de ambulator, de staţionar sau sanatorial, înlesnirile,
compensaţiile şi alocările stipulate de legislaţia în vigoare din Republica Moldova.
Am analizat:
1. Valorile indicatorilor sănătăţii publice din Republica Moldova conform datelor Centrului
de Sănătate Publică şi Management Sanitar al Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale.
2. Rata comparativă ale morbidităţii, invalidităţii şi mortalităţii la „lichidatori” şi la
populaţia ţării în întregime.
3. Modificările de vârstă ale structurii morbidităţii, invalidităţii şi mortalităţii.
 35

4. Rata morbidităţii, a invalidităţii şi a mortalităţii în funcţie de mediul şi locul de

provenienţă (rural sau urban, zonele de nord, de centru sau de sud ale Republicii
Moldova).
Starea de sănătate a „lichidatorilor” a fost evaluată în baza consemnării morbidităţii şi a
mortalităţii din evidenţa policlinicilor, a invalidităţii din evidenţa CEMV. Datele obţinute au fost
înregistrate în fişele individuale. Factorii socio-familiali au fost reactualizaţi, utilizându-se o
anchetă socio-familială, elaborată de noi.
În cadrul investigaţiei noastre am efectuat monitorizarea valorilor indicatorilor
morbidităţii, invalidităţii şi a mortalităţii „lichidatorilor”, având următoarele scopuri:
¾ descrierea stării morbidităţii, invalidităţii şi a mortalităţii „lichidatorilor”;
¾ identificarea factorilor radiaţionali decisivi pentru îmbolnăvirea „lichidatorilor”;
¾ determinarea trend-ului şi descrierea în dinamică (anii 1986-2004) a valorilor
indicatorilor morbidităţii, invalidităţii şi ale mortalităţii „lichidatorilor”;
¾ evaluarea informaţiilor colectate integral;
¾ identificarea inegalităţilor în valoarea indicatorilor morbidităţii, invalidităţii şi a
mortalităţii „lichidatorilor”, în funcţie de caracteristicile sociale.
În cadrul lucrării am calculat:
¾ ratele de prevalenţă brute;
¾ ratele de prevalenţă specifice (în funcţie de sex, vârstă, mediu de rezidenţă, grupe de
maladii, şi diverse combinări ale acestor variabile);
¾ trend-ul pentru ratele de prevalenţă (trend-ul reflectă „schimbările care apar în modele
de distribuţie ale bolilor în evoluţia lor seculară”, indică dinamica: creştere/scădere a
unui număr de maladii sau apariţia (prăbuşirea) esenţială în evoluţie, explică
modificările);
¾ valoarea indicatorilor de structură (rata proporţională), care permit cunoaşterea
structurii morbidităţii pe maladii sau pe grupuri de maladii; indică ponderea unei
maladii sau a unui grup de maladii în raport cu numărul total al cazurilor de
îmbolnăviri din populaţia monitorizată într-o anumită perioadă.

2.2. Caracteristica lotului de studiu

Am studiat acţiunea tardivă a dozelor mici de radiaţie ionizantă asupra sănătăţii

participanţilor la LCCN de la Cernobâl - persoane practic sănătoase până la accident.
 36

Repartizarea „lichidatorilor” în momentul activităţii la CNEC în funcţie de vârstă şi de

durata perioadei de participare la LCCN este prezentată în tabelul 2. În zona cu radiaţie sporită s-au
aflat 361 (12,1%) de persoane cu vârsta de 17-20 ani, 1316 (44,0%) – cu vârsta de 21-30 ani, 1109
(37,0%) – cu vârsta de 31-40 ani, 176 (5,9%) – cu vârsta de 41-50 ani şi 32 (1,1%) - cu vârsta de 50
ani şi mai mult.

Tabelul 2
Repartizarea „lichidatorilor” în funcţie de vârstă şi de anul participării
la LCCN de la CNE Cernobâl
Anul
participării Vârsta şi numărul „lichidatorilor” în momentul LCCN de la CNEC
la LCCN
de la 17-20 ani 21-30 ani 31-40 ani 41-50 ani > 50 ani Total
CNEC n % n % n % n % n % n %
1986 165 11,2 753 51,1 429 29,1 106 7,2 22 1,5 1475 49,3
1987 90 8,6 506 48,2 399 38,0 48 4,6 6 0,6 1049 35,0
1988 36 10,6 47 13,8 237 69,7 18 5,3 2 0,6 340 11,4
1989 66 57,4 6 5,2 38 33,0 3 2,6 2 1,7 115 3,8
1990 4 26,7 4 26,7 6 40,0 1 6,7 0 0 15 0,5
Total 361 12,1 1316 44,0 1109 37,0 176 5,9 32 1,1 2994 100,0

În anul 1986 49,3% dintre „lichidatori” s-au aflat la CNEC, în anul 1987 - 35,0%, în anul
1988 - 11,4%, în anul 1989 - 3,8% şi în anul 1990 - 0,5%.
Aşadar, în anii 1986-1988, majoritatea persoanelor care au participat la LCCN de la CNEC
au avut vârsta de 21-40 ani (în anul 1986 - 80,2%, în anul 1987- 86,2%, în anul 1988 - 83,5%), iar
în anii 1989-1990 – au avut vârsta de 17-40 ani (în anul 1989 - 95,6% şi în anul 1990 - 93,4%).

2.3. Prelucrarea matematico-statistică a materialului

Prelucrarea datelor primare a fost efectuată cu ajutorul programului „Statistical Package

for the Social Science” la calculatorul personal.
Pentru analizarea comparativă a valorilor indicatorilor din diverse teritorii (raioane, ţară,
mediul urban şi cel rural etc.) în aceeaşi perioadă de timp sau în perioade diferite pentru acelaşi
teritoriu, am aplicat tehnici matematico-statistice (indicatorii seriei dinamice, indicatorii de
proporţie, valori medii etc.).
 37

Pentru prelucrarea statistică am aplicat un set de operaţii efectuate prin procedee şi tehnici
de lucru specifice:
¾ sistematizarea materialului am realizat-o prin procedee de centralizare şi de grupare
statistică, după parametri şi niveluri, obţinând valorile indicatorilor primari şi seriile de
date statistice;
¾ calcularea valorilor indicatorilor derivaţi în funcţie de forma repartizării: indicatorii
intensivi şi extensivi, valorile medii, coeficientul Student;

Σv
• Media aritmetică simplă: M= ------
n

M - valoarea medie aritmetică a indicilor studiaţi

v - valoarea fiecărui indice
Σ - simbolul sumării
n - numărul total de investigaţii

Σ d2 p
• Devierea standard: σ = ± √ -------------
n

σ - devierea standard
d - diferenţa dintre „V" şi „M": d = V - M
p - frecvenţa
n - numărul de cazuri.

σ
• Eroarea valorilor medii aritmetice : ± m = -----------
√n

± m - devierea valorii medii aritmetice

σ - devierea standard
n - numărul total de cazuri (investigaţii).

M1-M2
• t - criteriul Student: t= -------------------
√ m12+ m22

t - criteriul Student
 38

M1 şi M 2 - valorile medii aritmetice ale totalităţilor comparate

m1 şi m2 - erorile mediilor aritmetice ale totalităţilor comparate.

¾ pentru compararea variabilelor discrete am utilizat metoda χ² cu corecţia lui Yates sau
metoda exactă a lui Fisher;
¾ diferenţa valorilor medii dintre grupuri am realizat-o prin utilizarea testului „t” pentru
eşantioanele independente (în cazul variabilelor cu scală de interval şi cu distribuţie
normală a valorilor) sau a testelor statisticii neparametrice (pentru variabile cu scală
ordinară sau cu scală de interval şi cu distribuţie anormală a valorilor);
¾ aprecierea gradului de intensitate al legităţilor statistice am efectuat-o folosind
procedeul corelaţiei;
¾ estimarea parametrilor şi verificarea ipotezelor statistice le-am efectuat, folosind
procedee interferenţiale;
¾ prezentarea datelor statistice am realizat-o prin procedee tabelare şi grafice;
¾ statistic semnificative am considerat diferenţele, când valoarea bilaterală P<0,05.
Am îmbinat etapa prelucrării datelor cu analizarea acestora. Deoarece procesul cunoaşterii
statistice este interactiv, prelucrarea în următoarea treaptă am efectuat-o numai după evaluarea
rezultatelor investigaţiilor la etapa precedentă.
În capitolul curent este prezentată metodologia studierii. Am efectuat studierea
epidemiologică descriptivă, care a stabilit evoluţia şi structura morbidităţii, invalidităţii şi a
mortalităţii printre „lichidatori” în perioada anilor 1986-2004.
 39

Capitolul III. Caracteristica generală a participanţilor la lichidarea

consecinţelor accidentului de la Centrala Nucleară Electrică Cernobâl

În studiul nostru au fost incluşi 2994 de participanţi la LCCN de la CNEC, inclusiv 2793
(93,3%) bărbaţi şi 201 (6,7%) femei. Repartizarea „lichidatorilor” în momentul iniţierii studiului
(anul 2005) în funcţie de vârstă era următoarea: 497 (16,6%) de persoane erau în vârstă de 34-40 de
ani, 1455 (48,6%) – cu vârsta de 41-50 de ani, 878 (29,3%) – cu vârsta de 51-60 de ani şi 164
(5,5%) - în vârstă de 60 ani şi mai mult, date incluse în figura 4.

1600 1455
1350
1400
1200
1000 847 878

800
497
600 445

400
105 151 164
200 52 31 13
0
34-40 ani 41-50 ani 51-60 ani >60 ani

Bărbaţi Femei Total

Figura 4. Repartizarea "lichidatorilor" în funcţie de sex şi de vârstă

Repartizarea după vârstă a bărbaţilor era similară cu repartizarea grupului total: 445
(15,9%) erau în vârsta de 34-40 ani, 1350 (48,3%) – cu vârsta de 41-50 ani, 847 (30,3%) – cu
vârsta de 51-60 ani şi 151 (5,4%) – în vârstă de 60 ani şi mai mult. Printre femei s-a constatat o altă
repartizare pe vârste: 52 (25,9%) erau în vârstă de 34-40 de ani, 105 (52,2%) – cu vârsta de 41-50
de ani, 31 (15,4%) – în vârstă de 51-60 de ani şi 13 (6,5%) – cu vârsta de 60 de ani şi mai mult.
Diferenţe statistic semnificative am constatat şi între vârsta medie pe sexe a pacienţilor:
48,08±0,1 ani (de la 34 la 83 de ani) printre bărbaţi şi 46,48±0,6 ani (de la 36 la 80 de ani) printre
 40

femei (P<0,001). Vârsta medie a „lichidatorilor” din lotul general a constituit 47,97±0,1 ani (de la
34 la 83 de ani).
În debutul studiului peste ¾ din numărul total al „lichidatorilor”, incluşi în studiu, au fost
locuitori din zonele de Nord (75,6%), de Centru (78,3%) şi de Sud (80,0%) ale Republicii Moldova,
care aveau vârsta între 41 şi 60 de ani (figura 5). O situaţie similară a fost constatată şi la
„lichidatorii” din mediul rural (78,7%) şi din mediul urban (76,9%) a Republicii Moldova
(figura 6).

900 839

800
700
583
600
500
400 358
265 258
300
191
200 152 128
80 104
100 25 11
0
34-40 ani 41-50 ani 51-60 ani >60 ani

Nord Centru Sud

Figura 5. Repartizarea "lichidatorilor" în funcţie de zona de trai şi de vârstă

Diferenţe statistic semnificative de vârstă în debutul studiului am constatat şi la

„lichidatorii” din diferite zone geografice. Spre exemplu, vârsta medie a „lichidatorilor” din zona de
Centru era statistic semnificativ mai mare (48,86±0,2 ani), comparativ cu vârsta medie a
„lichidatorilor” din zona de Nord (46,7±0,3 ani; P<0,001). Vârsta medie a „lichidatorilor” din
mediul urban era statistic semnificativ mai mare (50,09±0,2 ani), comparativ cu vârsta medie a
„lichidatorilor” din mediul rural (46,55±0,2 ani; P<0,001).
Aşadar, printre participanţii la LCCN de la CNEC, în momentul iniţierii studiului,
predominau persoane cu vârsta de 41-60 de ani (circa 78%). Printre bărbaţi, de asemenea,
predominau persoanele cu vârsta de 41-60 de ani (circa 79%), iar printre femei – persoanele cu
vârsta de 34-50 de ani (circa 78%).
 41

N
1600 1455
1400
1200
949
1000 878

800
600 497 506 460
418
341
400
156 164
200 122
42

0
34-40 ani 41-50 ani 51-60 ani >60 ani

Rural Urban Total

Figura 6. Repartizarea "lichidatorilor" în funcţie de mediul de trai şi de vârstă

Vârsta medie a „lichidatorilor” din zona de Centru a fost statistic semnificativ mai mare,
comparativ cu vârsta medie a „lichidatorilor” din zonele de Nord şi de Sud ale Republicii Moldova,
iar vârsta medie a „lichidatorilor” din mediul urban era statistic semnificativ mai mare, comparativ
cu vârsta medie a „lichidatorilor” din mediul rural.
Circa 2/3 (60,6%) persoane din numărul total de persoane din lotul de studiu erau
domiciliaţi în zona de Centru, 24,2% – în zona de Nord şi doar 15,1% – în zona de Sud a Republicii
Moldova. Repartizare similară a „lichidatorilor” în funcţie de zona geografică am constatat atât
printre bărbaţi (59,9% - în zona de Centru, 24,7% - în zona de Nord şi 15,4% - în zona de Sud), cât
şi printre femei (70,6% - în zona de Centru, 18,4% - în zona de Nord şi 10,9% - în zona de Sud). Nu
am constatat diferenţe statistice privind locul de trai în general (59,9% în mediul rural şi 40,1% în
mediul urban; P<0,05), printre bărbaţi (60,3% în mediul rural şi 39,7% în mediul urban; P<0,05) şi
printre femei (54,2% în mediul rural şi 45,8% în mediul urban; P<0,05).
În funcţie de anul participării la LCCN de la CNEC persoanele incluse în studiu au fost
repartizate în modul următor (figura 7). În anul 1986 la LCCN au participat 1475 (49,3%)
persoane, inclusiv 1342 (48,0%) bărbaţi şi 133 (66,2%) femei, în anul 1987 – 1049 (35,0%)
persoane, 992 (35,5%) bărbaţi şi 57 (28,4%) femei, în anul 1988 – 340 (11,4%) persoane, 329
 42

(11,8%) bărbaţi şi 11 (5,5%) femei, în anul – 1989 – 115 (3,8%) persoane, 115 (4,1%) bărbaţi şi
(0%) femei, în anul 1990 –15 (0,5%) persoane, 15 (0,5%) bărbaţi şi (0%) femei.

1600 1475
1342
1400
1200
1049
992
1000
800
600
400 329 340
133
200 57 115 115
11 0 15 15
0
0
1986 1987 1988 1989 1990

Bărbaţi Femei Total

Figura 7. Repartizarea "lichidatorilor" în funcţie de sex şi de anul participării

Repartizarea „lichidatorilor” în momentul activităţii la CNEC în funcţie de vârstă a fost

următoarea: 361 (12,1%) persoane erau în vârstă de 17-20 de ani, 1316 (44,0%) persoane – în vârstă
de 21-30 de ani, 1109 (37,0%) persoane – în vârstă de 31-40 ani, 176 (5,9%) persoane – în vârstă de
41-50 de ani şi 32 (1,1%) persoane – în vârstă de 50 de ani şi mai mult (figura 8).
Repartizarea după vârstă a bărbaţilor era similară cu repartizarea persoanelor din lotul
general de studiu: 327 (11,7%) bărbaţi erau în vârstă de 17-20 de ani, 1202 (43,0%) – în vârstă de
21-30 ani, 1070 (38,3%) – în vârstă de 31-40 de ani, 168 (6,0%) – în vârstă de 41-50 de ani şi 26
(0,9%) – în vârstă de 50 de ani şi mai mult. Printre femei am constatat o repartizare diferită de
vârstă: 34 (16,9%) femei erau în vârstă de 17-20 de ani, 114 (56,7%) – în vârstă de 21-30 de ani, 39
(19,4%) – în vârstă de 31-40 de ani, 8 (4,0%) – în vârstă de 41-50 de ani şi 6 (3,0%) – în vârstă de
50 de ani şi mai mult.
 43

1400 1316
1202
1200 1070 1109

1000

800

600
327 361
400
114 168 176
200
34 39 32
8 26 6
0
17-20 ani 21-30 ani 31-40 ani 41-50 ani > 50 ani

Bărbaţi Femei Total

Figura 8. Repartizarea "lichidatorilor" în funcţie de sex şi de vârstă
în momentul activităţii la CNEC

Vârsta medie a „lichidatorilor” în momentul LCCN de la CNEC constituia 29,68±0,1 ani

(de la 17 ani până la 66 de ani), printre bărbaţi statistic semnificativ fiind mai mare 29,81±0,1 ani
(de la 17 ani până la 66 de ani), decât la femei - 27,87±0,6 ani (de la 17 ani până la 61 de ani)
(P<0,001).
De menţionat, prezenţa diferenţelor statistice semnificative a vârstei medii a
„lichidatorilor” în momentul LCCN de la CNEC în funcţie de anul participării. Vârsta medie a
„lichidatorilor” în anul 1986 (29,38±0,2 ani) era statistic semnificativ mai mică, comparativ cu anul
1987 (29,69±0,2 ani; P<0,05) şi cu anul 1988 (32,66±0,4 ani; P<0,001) şi statistic semnificativ mai
mare, comparativ cu anul 1989 (25,02±0,8 ani; P<0,001). Vârsta medie a „lichidatorilor” în anul
1987 (29,69±0,2 ani) era statistic semnificativ mai mică, comparativ cu anul 1988 (32,66±0,4 ani;
P<0,001) şi statistic semnificativ mai mare, comparativ cu anul 1989 (25,02±0,8 ani; P<0,001).
Vârsta medie a „lichidatorilor” în anul 1988 (32,66±0,4 ani) era statistic semnificativ mai mare,
comparativ cu anul 1989 (25,02±0,8 ani; P<0,001) şi cu anul 1990 (27,87±1,8 ani; P<0,01). Vârsta
medie a „lichidatorilor” în anul 1989 (25,02±0,8 ani) era statistic semnificativ mai mică, comparativ
cu anul 1990 (27,87±1,8 ani; P<0,05).
În momentul activităţii la CNEC vârsta „lichidatorilor” în funcţie de zona geografică, de
asemenea, varia predominant între 21 şi 40 de ani, ponderea căreia constituia în zona de Nord –
 44

81,3%, în zona de Centru – 80,0% şi în zona de Sud – 84,6% (figura 9). Vârsta de 21- 40 de ani
predomina în mediul rural (83,1%) şi în mediul urban (77,9%) al Republicii Moldova (figura 10).

60
51,9
48,2
50
44
40,3 39,7
40 37
33,1 32,7
30

20 13,6
13
11,2 12,1
10 7,4 5,9
4,5
2 0,6 1,4 0,4 1
0
17-20 ani 21-30 ani 31-40 ani 41-50 ani > 50 ani

Nord Centru Sud Total

Figura 9. Repartizarea "lichidatorilor" în funcţie de zona de trai şi de vârstă
în momentul activităţii la CNEC

%
49,6
50
44
45 42,3
40 35,6 37
33,5
35
30
25
20
13,7 12,1
15 10,5
9,6
10 5,9
2,8 2,1
5 0,4 1,1
0
17-20 ani 21-30 ani 31-40 ani 41-50 ani > 50 ani

Rural Urban Total

Figura 10. Repartizarea "lichidatorilor" în funcţie de mediul de trai şi de vârstă
în momentul activităţii la CNEC
 45

În perioada LCCN de la CNEC vârsta medie a „lichidatorilor” din zona de Centru, de

asemenea, era statistic semnificativ mai mare (30,5±0,2 ani), comparativ cu vârsta medie a
„lichidatorilor” din zona de Nord (28,56±0,3 ani; P<0,001) şi vârsta medie a „lichidatorilor” din
zona de Sud a Republicii Moldova (28,21±0,3 ani; P<0,001). Vârsta medie a „lichidatorilor” din
mediul urban era statistic semnificativ mai mare (31,76±0,2 ani), comparativ cu vârsta medie a
„lichidatorilor” din mediul rural al republicii (28,29±0,2 ani; P<0,001).
Aşadar, în perioada de activitate la CNEC circa 2/3 din numărul total al „lichidatorilor”
erau din zona de Centru, circa ¼ – din zona de Nord şi circa 1/7 – din zona de Sud a Republicii
Moldova. Nu am constatat diferenţe statistice privind repartizarea „lichidatorilor” în mediile de trai
rural sau urban. În momentul activităţii la CNEC predominau persoane cu vârsta de 21-40 de ani
(81%), inclusiv în populaţia masculină (81,3%) şi în populaţia feminină (76,1%). Vârsta medie a
„lichidatorilor” din zona de Centru era statistic semnificativ mai mare, comparativ cu vârsta medie a
„lichidatorilor” din zona de Nord şi zona de Sud a Republicii Moldova, iar vârsta medie a
„lichidatorilor” din mediul urban era statistic semnificativ mai mare, comparativ cu vârsta medie a
„lichidatorilor” din mediul rural.
 46

Capitolul IV. Consecinţele de sănătate (morbiditatea, invaliditatea, mortalitatea)

ale participanţilor la lichidarea accidentului de la
Centrala Nucleară Electrică Cernobâl

4.1. Morbiditatea „lichidatorilor”

Toţi „lichidatorii” examinaţi se aflau în evidenţă de dispensar la medicii de diferite

specializări. Spre exemplu, 8,8% erau în evidenţă la medicii de profil terapeutic, 85,3% – la medicii
de profilurile terapeutic şi psihoneurologic, 5,9% – la medicii de profilurile terapeutic,
psihoneurologic şi chirurgical.
În rezultatul analizării valorilor morbidităţii am constatat că afecţiunile neuropsihice la
„lichidatori” au constituit 98,5%, maladiile cardiovasculare – 27,9%, afecţiunile gastrointestinale –
66,2%, maladiile endocrine - 32,4%, afecţiunile respiratorii – 7,4% şi maladiile nefrourologice –
11,8% (figura 11). Este important de menţionat, că doar câte o afecţiune a fost depistată numai în
11,8% cazuri, câte două afecţiuni – în 39,6% de cazuri, câte trei maladii – în 41,2% de cazuri şi
câte patru maladii – în 7,4% cazuri.

98,5
100
90
80 66,2
70
60
50
40 27,9 32,4
30
20 7,4 11,8
10
0
neuropsihice cardiovasculare gastrointestinale endocrine respiratorii nefrologice,
urologice

Figura 11. Morbiditatea "lichidatorilor" consecinţelor catastrofei nucleare

de la CNEC
 47

„Lichidatorii” anului 1986, sunt caracterizaţi prin valoarea înaltă a morbidităţii şi prin
afectarea concomitentă a câtorva sisteme din organism. Cel mai frecvent sunt depistate afecţiunile
neuropsihice, urmate de maladiile gastrointestinale şi cele endocrine.
Comparând structura morbidităţii „lichidatorilor” cu structura morbidităţii populaţiei
Republicii Moldova am evidenţiat devieri cardinale: printre „lichidatori” predomină afecţiunile
psihice şi cele ale sistemului nervos central, urmate de afecţiunile gastrointestinale şi cele
endocrine. Structura morbidităţii populaţiei Republicii Moldova este predominată de afecţiunile
aparatului respirator (22%), urmată de afecţiunile aparatului digestiv (12%), sistemului nervos
(9%) etc. (figura 12).

22
33 33
46

12
7 9 15
8 9 27
Populaţia Republicii Moldova
„Lichidatori”
Maladiile aparatului respirator
Maladiile aparatului digestiv
Maladiile infecţioase şi parazitare
Maladiile sistemului nervos Dereglări neuropsihice
Maladiile cardiovasculare Maladiile aparatului digestiv
Tulburări mentale şi de comportament Maladiile cardiovasculare
Altele Altele

Figura 12. Structura morbidităţii în populaţia Republicii Moldova

şi printre "lichidatori" (în %)

„Lichidatorii” au activat la CNEC în medie 62,49±2,5 zile (de la o zi, până la 314 zile în
dependenţă de an). Nu am constatat diferenţă statistic semnificativă a acestui indicator în funcţie de
sex: 62,8±2,5 zile (de la o zi, până la 314 zile) printre bărbaţi şi 48,0±18,5 zile (de la 8 zile, până la
130 zile) printre femei (P>0,05).
Persoanele cu domiciliul în regiunea de Sud a republicii s-au aflat statistic semnificativ o
perioadă mai îndelungată la CNEC (97,23±16,5 zile), comparativ cu persoanele cu domiciliul în
regiunile de Nord (59,54±4,1 zile; P<0,05) şi de Centru (61,17±2,9 zile; P<0,05). Persoanele din
mediul rural, de asemenea, au activat mai mult timp la LCCN de la CNEC (67,99 ± 2,9 zile),
comparativ cu „lichidatorii” din mediul urban (43,02 ± 3,9 zile; P< 0,001).
 48

Durata de activitate în zona cu radiaţie ionizantă sporită depinde şi de anul participării la

LCCN de la CNEC (tabelul 3). Spre exemplu, în anul 1986, participanţii la LCCN s-au aflat o
perioadă de timp semnificativ mai mică (44,3±1,9 zile), comparativ cu anul 1987 (65,51±3,0 zile;
P<0,001), anul 1988 (115,52±10,1 zile; P<0,001) şi anul 1989 (232,0±82,0 zile; P<0,05). Similar,
persoanele aflate la CNEC în anul 1987 (65,51±3,0 zile) s-au aflat o perioadă semnificativă mai
mică, comparativ cu anul 1988 (115,52±10,1 zile; P<0,001) şi anul 1989 (232,0±82,0 zile; P<0,05).

Tabelul 3
Durata de activitate la LCCN şi doza de radiaţie primită de „lichidatori”
în funcţie de anul de activitate în zona Cernobâl
Anul participării Durata de activitate (zile) Doza absorbită (Gy)
1986 44 0,17
1987 66 0,09
1988 116 0,05
1989 232 0,02

„Lichidatorii” au primit o doză medie de radiaţie de 0,12±0,004 Gy (de la 0,001 Gy până la

0,28 Gy). Nu am constatat o diferenţă statistic semnificativă a dozei de radiaţie primită în funcţie de
sex: 0,12±0,004 Gy (de la 0,001 Gy până la 0,28 Gy) printre bărbaţi şi 0,11±0,01 Gy (de la 0,07 Gy
până la 0,14 Gy) printre femei (P>0,05).
Doza medie de radiaţie primită era similară şi în funcţie de regiunea de domiciliu:
0,10±0,007 Gy în regiunea de Nord, 0,13±0,005 Gy în regiunea de Centru şi 0,12±0,02 Gy în
regiunea de Sud a Republicii Moldova (P<0,05). Persoanele din mediul rural, de asemenea, au
primit o doză aproape similară (0,13±0,005 Gy) cu „lichidatorii” din mediul urban (0,11±0,01 Gy;
P>0,05).
Totodată, doza primită depinde de anul participării la LCCN de la CNEC. Spre exemplu, în
anul 1986 „lichidatorii” au primit o doză semnificativ mai mare – 0,17±0,006 Gy, comparativ cu
anul 1987 – 0,09±0,003 Gy (P<0,001), în anul 1988 – 0,05±0,01 Gy (P<0,001), în anul 1989 –
0,02±0,01 Gy (P<0,05) şi în anul 1990 – 0,01±0,001 Gy (P<0,05).
În anul 1987 „lichidatorii” au primit o doză semnificativ mai mare – 0,09±0,003 Gy,
comparativ cu anul 1988 – 0,05±0,01 Gy (P<0,001), în anul 1989 – 0,02±0,01 Gy (P<0,05) şi anul
1990 – 0,01±0,002 Gy (P<0,05).
 49

Ştiind, că fondul radioactiv normal, pentru lucrătorii centralelor nucleare electrice este 1–5
R/an, am calculat, că „lichidatorii” anului 1986 au primit în medie o doză de 58 de ori mai mare,
„lichidatorii” anului 1987 – de 20 de ori mai mare, iar „lichidatorii” anului 1988 - de 7 ori mai mare
decât normativele existente. „Lichidatorii” anului 1989 sunt echivalaţi cu grupul martor, vizând
doza primită.
În medie, participanţii la LCCN de la CNEC şi-au pierdut vitalitatea în proporţie de
69,17±0,23% (de la 30% până la 100%). Nu am constatat o diferenţă statistic semnificativă a
pierderii vitalităţii în funcţie de sex: 69,18±0,24% (de la 30% până la 100%) printre bărbaţi şi
68,71±1,17% (de la 40% până la 100%) printre femei (P>0,05).
La persoanele cu domiciliul în regiunea de Centru a republicii pierderea vitalităţii a
constituit 71,15±0,3% şi era statistic semnificativ mai mare, comparativ cu persoanele din regiunea
de Sud (67,52±0,55%; P<0,001) şi regiunea de Nord (65,13±0,48%; P<0,001). La persoanele din
mediul urban, de asemenea, am constatat o pierdere esenţială a vitalităţii (71,65±0,39%),
comparativ cu „lichidatorii” din mediul rural (67,61±0,29%; P<0,001).
Gradul pierderii vitalităţii a depins de anul participării la LCCN de la CNEC. De exemplu,
la „lichidatorii” din anul 1986 gradul pierderii vitalităţii a fost mai mare (70,57±0,33%), comparativ
cu cei din anul 1987 - 68,37±0,39% (P<0,001), la cei din anul 1988 - 66,82±0,74% (P<0,001) şi la
cei din anul 1989 - 65,48±1,26% (P<0,001). „Lichidatorii” din anul 1987 au avut o pondere mai
mare a pierderii vitalităţii - 68,37±0,39%, comparativ cu cei din anul 1988 - 66,82±0,74% (P<0,05)
şi cu cei din anul 1989 - 65,48±1,26% (P<0,05) (figura 13).

75

70,57

70 68,37
66,82
65,48

65

60
1986 1987 1988 1989

Figura 13. Ponderea pierderii vitalităţii "lichidatorilor" în funcţie de anul

activităţii la CNEC
 50

Analizarea prin corelare a constatat, de asemenea, prezenţa legăturii medii şi direct

proporţionale a anului şi a perioadei de timp de activitate în zona cu radiaţie ionizantă crescută
(r=0,492, P<0,01), legăturii puternice şi invers proporţionale a anului de activitate la CNEC şi a
dozei de radiaţie ionizantă primită (r=-0,673, P<0,01), legăturii slabe şi invers proporţionale a
anului de activitate la CNEC şi a gradului de pierdere a vitalităţii (r=0,139, P<0,01), legăturii slabe
şi direct proporţionale între doza de radiaţie primită şi de gradul de pierdere a vitalităţii (r=0,125,
P<0,05), legăturii slabe şi direct proporţionale ale invalidităţii şi ale mortalităţii (r=0,113, P<0,01).
Aşadar, participanţii la LCCN de la Cernobâl sunt caracterizaţi prin valoarea indicatorului
morbidităţii înalte şi prin afectarea concomitentă a câtorva sisteme din organism. În structura
morbidităţii „lichidatorilor” predomină afecţiunile neuropsihice (98,5%), urmate de afecţiunile
gastrointestinale (66,2%), de maladiile endocrine (32,4%), şi de cele cardiovasculare (27,9%).
Aceste manifestări sunt cauzate de acţiunea asupra organismului „lichidatorilor” a
factorului radiant (doze mici de radiaţie ionizantă – până la 0,28 Gy), a factorilor neradianţi şi a
duratei de acţiune a acestor factori (mai îndelungată la „lichidatorii” din zona de Sud a Republicii
Moldova şi din mediul rural).
Participanţii la LCCN de la CNEC în anul 1986 s-au aflat o perioadă scurtă de timp în
zona cu radiaţie ionizantă sporită, au primit o doză mai mare de radiaţie care a contribuit la o
morbiditate sporită, la o afectare concomitentă a câtorva sisteme din organism şi un grad major de
pierdere a vitalităţii. Ulterior, durata perioadei de timp de activitate în zona CNEC se majora, iar
doza de radiaţie, valoarea indicatorului morbidităţii şi a procentului pierderii vitalităţii se reduceau.

4.2. Invaliditatea „lichidatorilor”

În momentul iniţierii studiului (anul 2005) aveau grad de invaliditate 2481 „lichidatori” sau
82,9% din numărul total de 2994 de „lichidatori” incluşi în studiu (8286,6 cazuri la 10.000).
Valoarea indicatorului invalidităţii populaţiei din Republica Moldova pentru anul 2004 a alcătuit
4,4% (439,8 cazuri la 10.000 populaţie), adică valoarea indicatorului invalidităţii printre
„lichidatori” este de 18,8 ori mai mare decât valoarea indicatorului invalidităţii populaţiei Republica
Moldova (figura 14).
Printre bărbaţii „lichidatori” grad de invaliditate aveau 2385 de persoane, sau 85,4% din
numărul total de 2793 de „lichidatori” bărbaţi incluşi în studiu, iar printre femei - 96 de persoane,
sau 47,8% din numărul total de 201 femei „lichidatoare” (P<0,001) (figura 15). Repartizarea
invalizilor în funcţie de vârstă este următoarea: 125 (5,0%) de persoane erau cu vârsta de 24-30 de
 51

ani, 1036 (41,8%) – cu vârsta de 31-40 de ani, 1044 (42,1%) – cu vârsta de 41-50 de ani şi 276
(11,1%) - cu vârsta de 50 de ani şi mai mult.

%
82,9
100

80

60

40

4,4
20

Populaţia RM "Lichidatori"

Figura 14. Valoarea indicatorului invalidităţii generale a populaţiei

Republicii Moldova şi a celei printre "lichidatori"

%
85,4
100

80
47,8
60

40

20

Bărbaţi Femei

Figura 15. Valoarea indicatorului invalidităţii generale a "lichidatorilor"

în funcţie de sex
 52

Repartizarea după vârstă a invalizilor de sex masculin era similară cu repartizarea grupului
general: 119 (5,0%) de persoane erau cu vârsta de 24-30 de ani, 988 (41,4%) de persoane – cu
vârsta de 31-40 de ani, 1016 (42,6%) de persoane – cu vârsta de 41-50 de ani şi 262 (11,0%) de
persoane – cu vârsta de 50 de ani şi mai mult. Printre femeile invalide am stabilit o altă repartizare
de vârstă: 6 (6,3%) erau cu vârsta de 24-30 de ani, 48 (50,0%) – cu vârsta de 31-40 de ani, 28
(29,2%) – cu vârsta de 41-50 de ani şi 14 (14,6%) – cu vârsta de 50 ani şi mai mult.
Nu am constatat diferenţe statistic semnificative între vârsta medie a invalizilor pe sexe:
41,64±0,2 ani (de la 24 până la 76 de ani) printre bărbaţi şi 41,92±0,9 ani (de la 27 până la 76 de
ani) printre femei (P>0,05). Vârsta medie a persoanelor din lotul general de invalizi a constituit
41,65±0,1 ani (de la 24 până la 76 de ani).
În debutul studiului peste ¾ din numărul total al invalizilor, incluşi în studiu, atât din
zonele de Nord (86,4%), de Centru (81,2%) şi de Sud (90,1%), cât şi din mediile rural (88,8%) şi
urban (76,0%) ale Republicii Moldova aveau vârsta între 31 şi 50 de ani.
Diferenţe veridice în funcţie de vârstă în debutul studiului am constatat şi la invalizii din
diferite zone geografice. Spre exemplu, vârsta medie a invalizilor din zona de Centru era statistic
semnificativ mai mare (42,19±0,2 ani), comparativ cu vârsta medie a invalizilor din zona de Nord
(41,16±0,3 ani; P<0,01) şi vârsta medie a „invalizilor” din zona de Sud (40,31±0,3 ani; P<0,001).
Aşadar, în numărul total al „lichidatorilor” invalizi, în momentul iniţierii studiului,
predominau persoanele cu vârsta de 31-50 de ani (circa 83%).
Vârsta medie a „lichidatorilor” invalizi din zona de Centru era statistic semnificativă mai
mare, comparativ cu vârsta medie a „lichidatorilor” din zona de Nord şi zona de Sud ale Republicii
Moldova, iar vârsta medie a invalizilor din mediul urban era statistic semnificativ mai mare,
comparativ cu vârsta medie a invalizilor din mediul rural.
Circa 2/3 de „lichidatori” invalizi (1508 sau 60,8%) erau domiciliaţi în zona de Centru, 580
(23,4%) de persoane – în zona de Nord şi 393 (15,8%) persoane – în zona de Sud a Republicii
Moldova.
Dependenţa ponderii invalidităţii în funcţie de zona de trai se caracterizează prin
următoarele:
- din zona de Nord a Republicii Moldova la LCCN au participat 726 de „lichidatori”, din
care actualmente invalizi sunt 580 (79,88%) persoane;
- din zona de Centru a Republicii Moldova la LCCN au participat 1815 persoane, din care
actualmente sunt invalizi 1508 (83,08%) persoane.
- din zona de Sud a Republicii Moldova la LCCN au participat 453 de „lichidatori”, din
care acum invalizi sunt 393 (86,75%) persoane.
 53

Aceste valori sunt incluse în figura 16.

Figura 16. Ponderea invalidităţii printre "lichidatori"

în funcţie de zona de domiciliu

Datele figurii 16 evidenţiază o pondere mai mare (86,75%) a „lichidatorilor” din zona de
Sud a Republicii Moldova. Concomitent şi valoarea invalidităţii generale a populaţiei din zona de
Sud a Republicii Moldova este mai mare decât valoarea indicatorului invalidităţii generale pe ţară.
15,5% persoane aveau gradul 1 de invaliditate, 81,5% - gradul 2 de invaliditate şi 3,1% -
gradul 3 de invaliditate. O repartizare similară în funcţie de gradul de invaliditate am constatat şi
printre bărbaţi şi printre femei (figura 17). După cum reiese din informaţia inclusă în figura 17 - 61
(10,5%) de invalizi cu gradul 1, 495 (85,3%) de invalizi cu gradul 2 şi 24 (4,1%) de invalizi cu
gradul 3 erau domiciliaţi în zona de Nord, 280 (18,6%) de invalizi cu gradul 1, 1189 (78,8%) de
invalizi cu gradul 2, 39 (2,6%) de invalizi cu gradul 3 - în zona de Centru, 43 (10,9%) de invalizi cu
gradul 1, 337 (85,8%) de invalizi cu gradul 2 şi 13 (3,3%) invalizi de gradul 3 - în zona de Sud a
Republicii Moldova.
 54

90 81,4 83,3 81,4

80
70
60
50
40
30
15,5 14,6 15,5
20
10 3,1 2,1 3,1

0
gradul 1 gradul 2 gradul 3

Bărbaţi Femei Total

Figura 17. Repartizarea "invalizilor" în funcţie de sex
şi de gradul de invaliditate

Statistic semnificativ mai mulţi invalizi proveneau din mediul rural, comparativ cu mediul
urban de trai (85,1% în mediul rural şi 79,5% în mediul urban; P<0,001).
179 (11,7%) de invalizi cu gradul 1, 1292 (84,7%) de invalizi cu gradul 2, 54 (3,5%) de
invalizi cu gradul 3 erau domiciliaţi în mediul rural, iar 205 (21,4%) invalizi cu gradul 1, 729
(76,3%) de invalizi cu gradul 2, 22 (2,3%) de invalizi cu gradul 3 - în mediul urban al Republicii
Moldova (figura 18).
Gradul de invaliditate a fost influenţat şi de anul participării la LCCN de la CNEC. Din
„lichidatorii” anului 1986 au devenit invalizi 1219 (82,6%) persoane, din anul 1987 – 890 (84,8%)
de persoane, din anul 1988 – 277 (81,5%) de persoane, din anul 1989 – 87 (75,7%) de persoane şi
din anul 1990 – 8 (53,3%) persoane. Repartizarea persoanelor care au devenit invalizi în funcţie de
gradul de invaliditate şi de anul participării la LCCN de la CNEC este prezentată în figura 19.
Am constatat diferenţe statistic semnificative ale vârstei medii de invalidizare în funcţie de
anul participării la LCCN de la CNEC. Vârsta medie de invalidizare a participanţilor la LCCN de la
CNEC în anul 1986 (41,83±0,2 ani) era statistic semnificativ mai mică, comparativ cu anul 1988
(44,24±0,4 ani; P<0,001) şi statistic semnificativ mai mare, comparativ cu anul 1989 (33,97±0,8
ani; P<0,001). Vârsta medie de invalidizare a „lichidatorilor” din anul 1987 (41,37±0,2 ani) era
statistic semnificativ mai mică, comparativ cu a celor din anul 1988 (44,24±0,4 ani; P<0,001) şi
statistic semnificativ mai mare, comparativ cu a celor din anul 1989 (33,97±0,8 ani; P<0,001).
 55

84,7
90
76,3
80
70
60
50
40
30 21,4

20 11,7
3,5 2,3
10
0
Rural Urban

gradul 1 gradul 2 gradul 3

Figura 18. Repartizarea "invalizilor" în funcţie de gradul de invaliditate
şi de mediul de trai

90 82,6 84,8 81,5 86,2 87,5

83,7 81,2
79,5
80 75,5

70
60 53,3
50
40
30
18,4
20 12,7 14,8 12,5
6,9
10 2,1 3,6 4 6,9
0
0
1986 1987 1988 1989 1990

gradul 1 gradul 2 gradul 3 Total

Figura 19. Repartizarea invalizilor în funcţie de gradul de invaliditate
şi de anul participării la LCCN de la CNEC
 56

Vârsta medie de invalidizare a „lichidatorilor” din anul 1988 (44,24±0,4 ani) era statistic
semnificativ mai mare, comparativ cu vârsta celor din anul 1989 (33,97±0,8 ani; P<0,001) şi cu a
celor din anul 1990 (38,13±1,7 ani; P<0,01).
Vârsta de invalidizare a participanţilor la LCCN de la CNEC in anii 1986, 1987, 1988 şi
1990 era majoritară în limitele de 31-50 de ani (84,7% - în anul 1986, 88,0% - în anul 1987,
78,0% - în anul 1988 şi 87,5% - în anul 1990), iar în anul 1990 – în limitele de 24-50 de ani
(98,8%) (tabelul 4).

Tabelul 4
Vârsta de invalidizare a „lichidatorilor” în funcţie de anul participării
la LCCN de la CNEC
Anul
participării la Vârsta de invalidizare
LCCN de la
CNEC 24-30 ani 31-40 ani 41-50 ani > 50 ani
n % n % n % n %
1986 35 2,9 560 45,9 473 38,8 151 12,4
1987 28 3,1 410 46,1 373 41,9 79 8,9
1988 16 5,8 43 15,5 173 62,5 45 16,2
1989 45 51,7 19 21,8 22 25,3 1 1,1
1990 1 12,5 4 50,0 3 37,5 0 0

Dinamica stabilirii invalidităţii primare în dependenţă de anul participării la LCCN de la

Cernobâl este reprezentată în tabelul 5. Am constatat că nivelul invalidităţii a crescut concomitent
cu majorarea duratei de timp, care a trecut de la catastrofa la CNEC. Cea mai mare pondere a
indicatorului de invaliditate (circa 60%) i-a revenit perioadei de 10-15 ani după expunerea la
acţiunea radiaţiei ionizante cu o reducere ulterioară. În general, dinamica invalidităţii nu depinde de
anul participării la LCCN, sex, zona de domiciliu şi modul de trai.
Astfel, dacă în primii 5 ani după expunerea la acţiunea radiaţiei ionizante în Republica
Moldova nu a fost înregistrat nici un invalid, apoi în anul 1995, grad de invaliditate aveau deja 206
„lichidatori”, în anul 2000 – 1835 de „lichidatori”, iar în anul 2005 – 2481 (82,9%) de „lichidatori”.
Dinamica invalidizării primare am constatat-o în raport de: sex, zona geografică, mediul de
trai şi anul invalidizării. Rata maximă a invalidităţii a fost constatată în anul 1998 la bărbaţi şi în
anul 2000 la femei (figura 20), în anul 2001 la locuitorii din zona de Nord a republicii şi în anul
 57

1998 la locuitorii din zonele de Centru şi de Sud ale republicii (figura 21), în anul 1998 la subiecţii
din localităţile rurale şi urbane ale republicii (figura 22).

Tabelul 5
Dinamica invalidizării „lichidatorilor” în funcţie de anul participării la LCCN
de la CNEC
Anul stabilirii Anul de participare la LCCN de la CNEC
invalidităţii 1986 1987 1988 1989 1990
n % n % n % n % n %
1987-1990 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
1991 0 0 1 0,1 0 0 0 0 0 0
1992 0 0 0 0 1 0,4 0 0 0 0
1993 6 0,5 6 0,7 1 0,4 0 0 0 0
1994 22 1,8 8 0,9 1 0,4 1 1,1 0 0
1995 90 7,4 53 6,0 10 3,6 6 6,9 0 0
1996 200 16,4 119 13,4 28 10,1 7 8 0 0
1997 110 9 80 9 20 7,2 10 11,5 0 0
1998 225 18,5 163 18,3 44 15,9 10 11,5 3 37,5
1999 202 16,6 137 15,4 40 14,4 12 13,8 2 25,0
2000 176 14,4 143 16,1 50 18,1 19 21,8 2 25,0
2001 106 8,7 118 13,3 45 16,2 12 13,8 0 0
2002 33 2,7 28 3,1 19 6,9 2 2,3 0 0
2003 33 2,7 20 2,2 7 2,5 6 6,9 0 0
2004 16 1,3 13 1,5 11 4,0 2 2,3 1 12,5

În 11,8% invaliditatea a fost cauzată de afectarea a unui singur sistem, iar în 88,2% - de
afectarea a două sau mai multor sisteme. În 39,7% de cazuri a avut loc asocierea afecţiunilor
neuropsihice cu una dintre afecţiunile cardiovasculare, gastrointestinale, endocrine, respiratorii sau
nefrologice, în 41,3% de cazuri – asocierea afecţiunilor neuropsihice cu două şi în 7,2% cazuri - cu
trei afecţiuni mai sus menţionate.
Structura invalidităţii participanţilor la LCCN de la Cernobâl diferă de structura
invalidităţii populaţiei Republicii Moldova. Ponderea majoritară în invalidizarea „lichidatorilor” o
constituie afecţiunile neuropsihice (98% de cazuri) şi numai câte 1% le revin maladiilor endocrine
şi altor patologii. Invaliditatea generală a populaţiei Republicii Moldova este predominată de
 58

20

15

10

0
1987 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004

Bărbaţi Femei Total

Figura 20. Repartizarea invalizilor în funcţie de sex şi de anul invalidizării

25

20

15

10

0
1987 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004

Nord Centru Sud

Figura 21. Repartizarea invalizilor în funcţie de zonă şi de anul invalidizării
 59

20

15

10

0
1987 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004

Rural Urban Total

Figura 22. Repartizarea invalizilor în funcţie de mediu şi de anul
stabilirii invalidizării

maladiile aparatului cardiovascular – 20,5% de cazuri, urmate de tumorile maligne – 14,4% de

cazuri, de tulburările mentale şi de comportament – 10,0% cazuri, maladiile sistemului nervos – 9%
cazuri , alte maladii – 46% de cazuri (figura 23).

20,5 8 11

46,1

14,4

9 10
90

Populaţia Republicii Moldova „Lichidatori”

Maladiile cardiovasculare
Maladiile sistemului nervos
Tumorile maligne

Tulburări mentale şi de comportament Tulburări mentale şi de comportament

Maladiile sistemului nervos Maladiile endocrine

Altele Altele

Figura 23. Structura invalidităţii în populaţia generală a Republicii Moldova

şi printre "lichidatori" (în %)
 60

Aşadar, 60,8% din numărul total al participanţilor la LCCN cu grad de invaliditate, erau
din zona de Centru, 23,4% – din zona de Nord şi 15,8% – din zona de Sud a Republicii Moldova.
Statistic semnificativ mai mulţi invalizi proveneau din mediul rural, comparativ cu mediul urban de
trai. 15,5% persoane aveau gradul 1 de invaliditate, 81,5% persoane - gradul 2 de invaliditate şi
3,1% - gradul 3 de invaliditate.
Am constatat diferenţe statistic semnificative ale vârstei medii de invalidizare în funcţie de
anul participării la LCCN de la CNEC. Invalidizarea participanţilor la LCCN de la CNEC în anii
1986, 1987, 1988 şi 1990 predomină în limitele de 31-50 de ani, iar a „lichidatorilor” din anul
1990 – în limitele de 24-50 de ani.

4.3. Mortalitatea „lichidatorilor”

În momentul iniţierii studiului (anul 2005) au decedat 216 (7,2%) participanţi la LCCN de
la CNEC, inclusiv: 211 bărbaţi, 7,6% din numărul total al „lichidatorilor” bărbaţi, şi 5 femei (2,5%)
(P<0,01).
Mortalitatea generală a populaţiei din Republica Moldova pentru anul 2004 a alcătuit 1,2%
(43.000 cetăţeni decedaţi din 3.606.800 populaţie). Rata mortalităţii „lichidatorilor” a constituit
7,2% (216 decedaţi din 2994 „lichidatori”). Ea este de 6 ori mai mare decât rata mortalităţii
generale a populaţiei din Republica Moldova (figura 24).

10
7,6
8 7,2

4
2,5
1,2 1,1 1,3
2

0
Total Femei Bărbaţi

Populaţia Republicii Moldova "Lichidatori"

Figura 24. Mortalitatea generală a populaţiei din Republica Moldova

şi a "lichidatorilor" în dependenţă de sex
 61

Repartizarea valorii indicatorilor mortalităţii lichidatorilor în funcţie de vârstă a fost

următoarea: 46 (21,3%) de persoane erau cu vârsta de 28-40 de ani, 102 (47,2%) persoane – cu
vârsta de 41-50 de ani, 68 (31,5%) de persoane – cu vârsta 50 de ani şi mai mult (figura 25).

Figura 25. Mortalitatea lichidatorilor (%)

în funcţie de sex şi vârstă
47,4 47,2
50
45 40 40
40
35 31,8 31,5

30
25 20,9 21,3 20
20
15
10
5
0
28-40 ani 41-50 ani >50 ani

Bărbaţi Femei Total

Figura 25. Mortalitatea lichidatorilor în funcţie de sex şi vârstă

Repartizarea după vârstă a valorii indicatorului mortalităţii „lichidatorilor” de sex masculin

era următoarea: 44 (20,9%) de persoane erau cu vârsta de 28-40 de ani, 100 (47,4%) – cu vârsta de
41-50 de ani, 67 (31,8%) – cu vârsta de 50 de ani şi mai mult. Printre femeile „lichidatoare”
valoarea indicatorilor mortalităţii a avut o altă repartizare de vârstă: 2 persoane erau cu vârsta de
28-40 de ani, 2 persoane – cu vârsta de 41-50 de ani, o persoană – cu vârsta 50 de ani şi mai mult.
Nu am constatat diferenţe statistic semnificative între vârsta medie de deces a
„lichidatorilor” pe sexe: 47,20±0,6 ani (de la 28 de ani până la 80 de ani) printre bărbaţi şi
44,80±2,6 ani (de la 38 de ani până la 52 de ani) printre femei (P>0,05). Vârsta medie a pacienţilor
din lotul general de decedaţi a constituit 47,15±0,6 ani (de la 28 de ani până la 80 de ani).
Au decedat 34 (4,7%) de „lichidatori” din zona de Nord, 152 (8,4%) de „lichidatori” din
zona de Centru şi 30 (6,6%) de „lichidatori” din zona de Sud a Republicii Moldova. Din cei 216 de
„lichidatori” decedaţi - 126 (58,4%) de persoane au fost din mediul rural şi 90 (41,66%) de
persoane, din mediul urban.
 62

Peste ¾ din toţi „lichidatorii” decedaţi atât din zona de Nord (70,6%), de Centru (79,6%) şi
de Sud (83,3%), cât şi din mediul rural (79,4%) şi cel urban (77,8%) ale Republicii Moldova aveau
vârsta de 41 de ani şi mai mult.
Diferenţe statistic semnificative ale vârstei de deces a „lichidatorilor” din diferite zone
geografice nu am constatat. Spre exemplu, vârsta medie a celor decedaţi din zona de Nord
(46,21±1,4 ani) era similară cu vârsta medie a decedaţilor din zona de Centru (47,45±0,7 ani;
P>0,05) şi vârsta medie a decedaţilor din zona de Sud (46,7±1,1 ani; P>0,05). Vârsta medie a
„lichidatorilor” decedaţi din mediul urban (46,91±0,8 ani), de asemenea, era similară cu vârsta
medie a decedaţilor din mediul rural (47,32±0,7 ani; P>0,05).
Valoarea mortalităţii în funcţie de anul participării la LCCN de la CNEC a fost următoarea:
printre „lichidatorii” anului 1986 - 118 (8,0%) persoane, printre „lichidatorii” anului 1987 – 68
(6,5%) de persoane, printre „lichidatorii” anului 1988 – 24 (7,1%) de persoane, printre „lichidatorii”
anului 1989 – 6 (5,2%) de persoane, iar printre „lichidatorii” anului 1990 nu a decedat nici o
persoană (figura 26).

10
8
7,1
6,5

5,2

0
1986 1987 1988 1989

Figura 26. Valoarea mortalităţii "lichidatorilor" în funcţie

de anul activităţii la CNEC
 63

Am constatat diferenţe statistic semnificative ale vârstei medii de deces în funcţie de anul
participării la LCCN de la CNEC. Vârsta medie de deces a participanţilor la LCCN de la CNEC în
anul 1986 a constituit 47,78±0,8 ani, în anul 1987 - 46,26±0,9 ani, în anul 1988 - 48,46±1,6 ani
(P<0,001) şi era statistic semnificativ mai mare (P<0,05), comparativ cu anul 1989 - 39,5±4,0 ani.
Vârsta de deces a participanţilor la LCCN de la CNEC predomina în limitele a 31-50 de
ani (78,7%) (tabelul 6).

Tabelul 6
Vârsta de deces a „lichidatorilor” în funcţie de anul participării
la LCCN de la CNEC
Anul
participării Vârsta de deces (ani)

28-40 41-50 > 50

n % n % n %
1986 20 16,9 61 51,7 37 31,4
1987 20 29,4 23 33,8 25 36,8
1988 3 12,5 15 62,5 6 25,0
1989 3 50,0 3 50,0 0 0

Concomitent, dinamica valorilor indicatorului mortalităţii în funcţie de timp prezintă o

diminuare în anii 2001-2003 şi 2005 indiferent de sex, de zona de domiciliu, de mediul de trai şi de
anul participării la LCCN de la CNEC (tabelul 7). Cea mai mare pondere a valorii mortalităţii am
constatat în anii 2000 şi 2004, sau la 14 şi 18 ani după expunerea la acţiunea radiaţiei ionizate.
Aşadar, printre participanţii la lichidarea consecinţelor catastrofei de la CNEC valoarea
indicatorului mortalităţii este de 6 ori mai mare, comparativ cu valoarea indicatorului mortalităţii
populaţiei Republicii Moldova. Mortalitatea printre „lichidatorii” bărbaţi constituie 7,6% şi este de
3 ori mai mare, comparativ cu valoarea mortalităţii printre „lichidatorii” femei (2,5%).
Vârsta medie a decedaţilor a fost de 41 de ani şi mai mult şi nu a depins de sex, de zona
geografică şi de mediul de trai.
Valoarea mortalităţii „lichidatorilor” este în descreştere în funcţie de anul participării la
LCCN de la Cernobâl.
 64

Tabelul 7
Dinamica valorilor mortalităţii „lichidatorilor” în funcţie de anul
participării la LCCN de la CNEC
Anul de participare la LCCN de la CNEC
Anul de deces 1986 1987 1988 1989
n % n % n % n %
1995 0 0 1 1,5 0 0 0 0
1996 5 4,2 1 1,5 1 4,2 0 0
1997 5 4,2 3 4,4 3 12,5 0 0
1998 11 9,3 6 8,8 2 8,3 0 0
1999 15 12,7 11 16,2 3 12,5 1 16,7
2000 23 19,5 10 14,7 4 16,7 1 16,7
2001 10 8,5 8 11,8 3 12,5 0 0
2002 9 7,6 6 8,8 1 4,2 1 16,7
2003 14 11,9 9 13,2 0 0 0 0
2004 21 17,8 12 17,6 4 16,7 2 33,3
2005 5 4,2 1 1,5 3 12,5 1 16,7
 65

Capitolul V. Organizarea asistenţei medico-sociale a participanţilor la lichidarea

consecinţelor catastrofei de la Centrala Nucleară Electrică Cernobâl

Ecoul catastrofei de la CNEC este prezent în memoria oamenilor şi până în prezent.

Urmările ecologice, medicinale şi psihologice a catastrofei, cât şi acţiunea ei asupra sferei sociale,
economice şi politice, o consideră pe drept – catastrofă radioecologică globală.
Au fost afectate cu substanţe radioactive imense teritorii din Ucraina, Republica Belarus,
Federaţia Rusă, a unor state din Europa, inclusiv şi teritorii din Republica Moldova.
Eforturile organizaţiilor şi ale instituţiilor de sănătate publică de pe mapamond sunt orientate
spre reducerea riscurilor pentru sănătatea populaţiei, spre profilaxia, tratamentul şi reabilitarea
persoanelor implicate în LCCN de la Cernobâl şi a populaţiei afectate de radiaţia ionizantă.
În acest scop, la nivel internaţional şi la niveluri naţionale au fost elaborate mai multe
programe complexe, vizând caracterul multilateral al deficienţelor de sănătate şi de dezadaptare
socio-psihologică a „lichidatorilor”, cât şi a principiilor de organizare a asistenţei medico-sociale şi
de reabilitare a acestor persoane.
În Federaţia Rusă, în cadrul Ministerului Sănătăţii a fost organizat un centru ştiinţifico-
practic specializat, care are ca scop atât acordarea ajutorului specializat medico-sanitar de urgenţă,
cât şi evidenţa şi controlul multilateral al persoanelor afectate de acţiunea factorilor radiaţionali,
chimici, toxici, etc. În programul său de activitate acest centru a elaborat principiile dispensarizării
obligatorii al acestui grup de persoane, care include: anamneza radiaţională, examenul clinic şi
paraclinic aprofundat, cercetări morfologice, studierea indicatorilor imunologici, etc.
Luând în considerare situaţia de dezadaptare socio-psihologică, dereglările specifice neuro-
psihice a „lichidatorilor”, au fost elaborate principiile de bază de organizare a asistenţei socio-
psihologice şi de reabilitare, care includ:
• crearea centrelor de reabilitare socio-psihologică;
• organizarea secţiilor psihoterapeutice în instituţiile medicale;
• telefonul de asistenţă psihologică de urgenţă;
• organizarea seminarelor şi lecţiilor pentru lucrătorii sociali, psihologi, psihoterapeuţi, etc.;
• accesibilitatea absolută a fiecărei persoane la consultaţia calificată al unui psiholog sau al altui
specialist;
• competenţa înaltă a specialiştilor atât în domeniul psihologiei, cât şi în problemele securităţii
ecologice, în problemele umanistice şi cele orientative;
• asigurarea adresării active a populaţiei în aceste centre;
 66

• prezenţa informaţiei concrete şi depline despre starea ecologică, starea sanitaro-igienică a

regiunii, despre aspectele legislative de protecţie a vieţii acestui grup de cetăţeni.
Aceste principii stau la baza activităţii Centrului de reabilitare psihologică din Moscova
(Federaţia Rusă).
Informaţia prezentată în rapoartele colaboratorilor Dispensarului de protecţie
antiradiaţională din Kiev (Ucraina) relevă afecţiunile multiple de sănătate ale persoanelor expuse
acţiunii radiaţiei ionizante, preponderent afecţiunile sistemului nervos central şi dereglările psihice.
În scopul protecţiei medicale a populaţiei afectate în Republica Belarus a fost elaborat si
funcţionează un sistem de măsuri care se realizează in următoarele direcţii: examinarea medicală
specială conform unui orar bine stabilit, aplicarea tratamentelor şi a reabilitării gratuite în sanatorii
şi în staţiuni balneare, hrană gratuită pentru elevii şcolilor medii. În peste 1.100 de sanatorii se
tratează locuitorii afectaţi de catastrofa de la Cernobâl, funcţionează centre de medicină a
radiaţiilor, activează opt centre de reabilitare pentru copii, care oferă pe tot parcursul anului condiţii
optime pentru însănătoşirea completa a copiilor şi a maturilor. Anual beneficiază de tratament şi
reabilitare gratuite în aceste unităţi circa 28.000 de copii.
Actualmente în Belarus se realizează al treilea program de stat de depăşire a consecinţelor
catastrofei de la Cernobâl. Datorită eforturilor întreprinse la nivel de stat s-a reuşit rezolvarea unui
şir de probleme. Practic, s-a terminat strămutarea populaţiei din raioanele cele mai contaminate,
funcţionează un sistem eficient de monitorizare a efectelor radiaţiilor, se realizează un complex de
măsuri privind ridicarea nivelului de examinare medicală - anual peste un milion de oameni sunt
examinaţi medical aprofundat, a fost creată baza normativ-juridică necesară.
Se realizează o serie întreagă de proiecte cu participarea partenerilor străini în scopul
reabilitării populaţiei afectate de catastrofa de la Cernobâl şi dezvoltării stabile a teritoriilor
contaminate. Anual, peste 100.000 de copii din teritoriile contaminate din Belarus se odihnesc în
Italia, Germania, Anglia, Irlanda, Belgia şi Franţa.
În conformitate cu principiile noii strategii de colaborare internaţională vizând Cernobâlul şi
cu priorităţile naţionale, Republica Belarus a elaborat programul "Colaborare pentru reabilitare"
(CORE).
Programul este direcţionat spre rezolvarea complexă a problemelor din domeniul sănătăţii,
mediului ambiant, dezvoltării economice, radioprotecţiei, învăţământului, protecţiei moştenirii
culturale. Scopul programului CORE constă în ridicarea nivelului de trai al populaţiei afectate prin
realizarea unor proiecte complexe interconectate la nivel local, naţional şi internaţional. Direcţiile
de baza în realizarea programului sunt: dezvoltarea social-economică a regiunilor agricole
contaminate, ameliorarea sănătăţii şi supravegherea stării de sănătate a populaţiei, dezvoltarea
 67

culturii, învăţământul, educaţia copiilor şi tineretului. În prezent se realizează o serie de proiecte

tematice în limitele acestui program cu participarea partenerilor străini.
În Republica Moldova, strategia de combatere şi de profilaxie a riscurilor, problemele de
tratament şi reabilitare medico-socială a persoanelor implicate şi afectate în aceste catastrofe sunt
prioritare, fiind reflectate în actele legislative şi normative ale ţării.
Întru monitorizarea radioecologică este alcătuit un program Naţional preconizat până în
anul 2010. Un rol însemnat în program îl ocupă problemele legate de sănătatea „lichidatorilor” şi
anume:
• studierea acţiunii factorilor antropogeni ai mediului asupra stării de sănătate a organismului
uman;
• dereglările specifice psihopatiforme la persoanele participante la LCCN de la Cernobâl;
• consecinţele sociale şi psihologice ale catastrofei de la Cernobâl pentru populaţia Republicii
Moldova;
• depistarea maladiilor endocrine şi ale sistemului sanguin în stare incipientă, în scopul
prevenirii precoce, tratamentului eficient şi profilaxiei acestor patologii.
Conform datelor stării de sănătate, participanţii la LCCN de la Cernobâl reprezintă un grup
de persoane cu risc major, care necesită o evidenţă de dispensar permanentă.
Obiectivele principale ale dispensarizării acestei categorii de persoane sunt:
1. Confirmarea faptului de acţiune a radiaţiei ionizante.
2. Determinarea adecvată a dozei de iradiere primită.
3. Repartizarea persoanelor în grupuri de risc.
4. Examinarea clinică şi de laborator aprofundată.
5. Realizarea activităţilor curativ-profilactice.
6. Expertizarea stării de sănătate şi determinarea incapacităţii de muncă (temporare sau
permanente).
7. Asigurarea supravegherii medicale calitative şi permanente.
În anul 1991, în cadrul Policlinicii Asociaţiei Curativ-Sanatoriale şi de Recuperare a
Aparatului Guvernului Republicii Moldova s-a iniţiat un program de supraveghere, de control şi de
tratament al „lichidatorilor”, care includea: examinarea clinică la medicii: internist, neurolog,
endocrinolog, otorinolaringolog, chirurg, stomatolog, dermatolog, urolog, ginecolog şi hematolog,
examinări de laborator şi instrumentale.
 68

În Republica Moldova persoanele participante la LCCN de la Cernobâl sunt privilegiate,

fiind echivalate în drepturi cu participanţii şi invalizii de război, invalizii de muncă, victimele
represiunilor politice etc.
„Lichidatorii” sunt membri ai asociaţiilor obşteşti, care le apără drepturile. Cea mai
valoroasă asociaţie din Republica Moldova este „Uniunea Cernobâl”, care întruneşte toţi
participanţii la LCCN de la CNEC din Moldova, contribuie la implementarea actelor legislative şi a
celor normative, privind protecţia atât a „lichidatorilor”, cât şi a membrilor familiilor lor.
Protecţia acestei categorii de cetăţeni este inclusă atât în legislaţia Republicii Moldova, cât
şi în legislaţia internaţională.
Protecţia medico-socială a „lichidatorilor” este asigurată de legislaţia în vigoare din
Republica Moldova:
1. Legea nr.909-XII din 30.01.1992 „Privind protecţia socială a cetăţenilor, care au avut de
suferit de pe urma catastrofei de la Cernobâl.
2. Legea nr.140-XV din 06.05.2004 „Pentru modificarea şi completarea Legii nr.121 din
03.05.2001 „Cu privire la protecţia socială suplimentară a invalizilor de război, a
participanţilor la cel de al 2-lea război mondial şi a familiilor lor” şi a Legii nr. 909-XII din
30.01.1992 „Privind protecţia socială a cetăţenilor, care au avut de suferit de pe urma
catastrofei de la Cernobâl”.
3. Legea nr.933-XIV din 14.04.2000 „Cu privire la protecţia socială specială a unor categorii
de populaţie”.
4. Hotărârea Guvernului nr.761 din 31.07.2000 „Cu privire la compensaţiile nominative
pentru unele categorii de populaţie”.
Protecţia medicală include următoarele înlesniri:
1) Examinarea medicală anuală detaliată gratuită în condiţii de ambulator şi de staţionar.
2) Eliberarea gratuită a medicamentelor prescrise de medic.
3) Confecţionarea gratuită a protezelor dentare.
4) Aplicarea tratamentului sanatorial anual gratuit.
5) Compensaţia anuală pentru însănătoşire în valoare de 2 salarii medii lunare.
6) Compensaţia anuală pentru tratament sanatorial.
Protecţia socială este asigurată prin următoarele privilegii:
1. Compensaţie unică în mărime de 1 salariu mediu lunar pentru fiecare procent de pierdere a
vitalităţii.
2. Compensaţie lunară pentru achitarea serviciilor comunale.
3. Compensaţie anuală pentru procurarea lemnelor şi a cărbunelui.
 69

4. Alocaţie lunară pentru îngrijirea unui invalid de gradul I.

5. Asigurarea cu spaţiu locativ în timp de 3 ani.
6. Asigurarea cu suplimente alimentare.
În urma studiului anchetelor „lichidatorilor” din raionul Orhei, am constatat o evidenţă
medicală târzie a „lichidatorilor”. În primii 10 ani după iradierea ionizantă în evidenţă medicală
s-au aflat doar 7,5% din numărul total al „lichidatorilor”. Ponderea majoră a evidenţei medicale
(47%) revine perioadei de 11-13 ani după activitatea la CNEC. Similare sunt şi datele privind
examenul medical şi iniţierea tratamentului - în medie la 12 ani după iradiere. Tratamentul, atît în
condiţii de ambulator, cât şi de staţionar se efectuează aritmic, cu întreruperi de 6-8 ani şi mai mult.
Astfel, în medie, pentru toată perioada de după catastrofă fiecărui „lichidator” îi revine în total 4
tratamente (2 – în condiţii de ambulator şi 2 – de staţionar), adică o cură de tratament în 4,5 ani. Din
ele - un tratament se efectuează în unităţile medicale republicane şi 3 - în cele raionale.
Tratamentului sanatorial îi revine 0,69 cazuri la o persoană pe tot parcursul anilor 1986-
2005, sau fiecare al 2-lea „lichidator” s-a tratat sanatorial numai o singură dată, ceea ce contravine
legislaţiei, care prevede tratamentul sanatorial gratuit anual pentru fiecare „lichidator”.
Tratamentul combinat - ambulator-staţionar-sanatoriu – tratamentul cel mai efectiv, practic
nu a fost aplicat.
Eliberarea gratuită a medicamentelor prescrise de medic se efectuează numai în farmacia
Policlinicii Asociaţiei Curativ-Sanatoriale şi de Recuperare a Aparatului Guvernului Republicii
Moldova, amplasată în municipiul Chişinău. În celelalte localităţi asemenea farmacii nu există. Prin
urmare, nu toţi participanţii la LCCN de la CNEC au acces liber la procurarea gratuită şi oportună a
medicamentelor.
Protezarea dentară, prevăzută de lege, se efectuează tot cu întârziere şi aritmic. Centralizat,
„lichidatorii” au început protezările dentare din anul 2004 în policlinica de profil municipală din
Chişinău. Astfel, în anul 2004, au beneficiat gratis de serviciile medicale în cauză 33 de oameni, în
anul 2005 – 9 oameni. Suma alocaţiilor statului la acest capitol a fost de 87.822 lei.
Valoarea medie a pensiei unui „lichidator” – invalid este de 573 lei, ceea ce a alcătuit
110% din salariul mediu lunar în anul 2001 (519.20 lei) şi numai 41% din salariul mediu lunar în
anul 2005 (1385 lei).
Compensaţia pentru pierderea vitalităţii este alocată pentru fiecare participant, odată cu
stabilirea de către CEMV a procentului pierderii vitalităţii, valoarea medie a sumei achitate fiind de
5747 lei.
Compensaţia pentru însănătoşire este achitată anual majorităţii „lichidatorilor”, valoarea
medie a ei fiind de 1043 lei.
 70

Compensaţia anuală pentru un tratament sanatorial, de asemenea, este alocată majorităţii

„lichidatorilor”, o valoare a ei medie fiind de 1972 lei.
Compensaţiile pentru achitarea serviciilor comunale sunt alocate lunar, conform legii, în
valoare medie de 417 lei.
Ajutorul material de la fondul social constituia în mediu anual - 144 lei pentru o persoană.
De menţionat rolul nesemnificativ, în ajutorul material a „lichidatorilor” a primăriilor,
asociaţiei invalizilor şi altor asociaţii obşteşti.
Asigurările cu suplimentele alimentare în magazine speciale, prevăzute de lege, lipsesc.
Ajutorul din partea asociaţiilor obşteşti în formă de pachete cu alimente eliberate sporadic, o dată în
an, nu rezolvă problemele de alimentare raţională a participanţilor LCCN.
Toate compensaţiile băneşti alocate „lichidatorilor” alcătuiesc în mediu 1241 lei lunar.
Această sumă constituie actualmente 90% din salariul mediu lunar pentru anul 2005.
Aşadar, chiar dacă participanţii la LCCN de la Cernobâl sunt protejaţi de către stat, în
această activitate există şi deficienţe esenţiale:
• evidenţa medicală tardivă şi tratamentul medicamentos aritmic, care se repercutează negativ
asupra sănătăţii „lichidatorilor”;
• protecţia medico-socială a „lichidatorilor” include diverse tipuri de compensaţii şi alocaţii
băneşti, care alcătuiesc actualmente o pondere de 90% din salariul mediu lunar pe ţară;
• eforturile necesare pentru ameliorarea nivelului de viaţă a „lichidatorilor”, inclusiv alimentarea
raţională a acestora, depuse de primăriile, asociaţiile invalizilor şi de alte organizaţii de stat şi
obşteşti sunt ineficiente şi nu pot soluţiona până în prezent o problemă atât de majoră şi
importantă a „lichidatorilor” din Republica Moldova.
 71

Încheiere

Afectarea populaţiei şi poluarea mediului ambiant cu substanţe radioactive, răspândirea la

distanţe mari a sedimentelor radioactive şi necesitatea evacuării populaţiei din zonele poluate şi
periculoase pentru sănătatea omului sunt caracteristicile principale ale catastrofei de la Cernobâl.
În explozia nucleară de la CNEC au fost eliberate peste 40 de elemente radioactive cu o
activitate sumară de circa 300 milioane Ci [75]. În primele 2 luni după accident pericolul principal
provenea de la izotopul iod-131 cu PSÎ scurtă. Ulterior poluarea radioactivă a fost determinată de
izotopii cu PSÎ lungă: cesiul-134 şi cesiul-137. Stronţiul-90 şi plutoniul-239 au fost detectaţi doar
în limitele zonei de 30 km din jurul CNEC [164, 105, 94, 90, 137]. Aceşti izotopi, purtaţi prin
intermediul aerosolilor, pot fi inhalaţi, se pot infiltra în sol, în ape sau în plante. În plus, „praful de
la Cernobâl” este un factor decisiv în majorarea valorii morbidităţii prin afecţiuni ale sistemului
respirator [69, 129, 161, 197].
„Lichidatorii” consecinţelor catastrofei nucleare de la CNEC au fost expuşi acţiunii
dozelor mici de radiaţie ionizantă [86, 137] cu nivelul dozei admisibile de 0,25 Gy (25 rem) în timp
de 2 luni (maximum un an) de activitate [126, 172].
„Lichidatorii” din Republica Moldova, de asemenea, au activat la CNEC în medie
62,49±2,5 zile (de la o zi până la 314 zile în funcţie de an), primind o doză de radiaţie ionizantă de
0,1-28,5 rem. După anul 1988, participanţii la LCCN au avut nivelul de iradiere ionizantă similar cu
cel al grupurilor martor.
Acţiunea de durată a dozelor mici de radiaţie ionizantă [172] influenţează specific structura
morbidităţii [105, 153, 181] prin dezvoltarea afecţiunilor psihoneurologice, cardiovasculare,
hematologice, endocrine şi oncologice [105]. Astfel, evaluarea efectelor dozelor mici de radiaţie
ionizantă rămâne actuală până în prezent, preocupând medicii de diferite specializări.
Noi am studiat efectul acţiunii tardive a dozelor mici de radiaţie ionizantă asupra sănătăţii a
2994 participanţi la LCCN de la Cernobâl - persoane practic sănătoase până la accident. Din
numărul total al acestora - 1475 de persoane s-au aflat la CNEC în anul 1986, 1049 de persoane - în
anul 1987, 340 de persoane - în anul 1988, 115 persoane - în anul 1989 şi 15 persoane - în anul
1990. Circa 2/3 din ei proveneau din zona de Centru, 1/4 – din zona de Nord şi 1/7 – din zona de
Sud ale Republicii Moldova.
Din numărul total al „lichidatorilor” în momentul activităţii la CNEC 81% aveau vârsta de
21-40 de ani.
 72

Persoanele care au participat la lichidarea consecinţelor catastrofei de la CNEC în anul

1986 au primit o doză semnificativ mai mare (17,4±0,59 rem), comparativ cu anul 1987 - 8,76±0,25
rem, în anul 1988 - 5,34±0,97 rem, în anul 1989 - 1,55±0,95 rem şi în anul 1990 - 1,05±0,15 rem.
Conform opiniei unor savanţi [33, 183], dozele primite de „lichidatori” sunt mult mai mari,
întrucât nu s-a luat în considerare acţiunea radionuclizilor incorporaţi (inhalaţi, ingeraţi, sedimentaţi
pe haine, etc.) [183]. Potrivit publicaţiilor unor autori, doza de iradiere ionizantă a „lichidatorilor” a
avut valorile de la 0,4 Sv [102] până la 1 Gy [33]. „Lichidatorii” din anii 1986-1987 au primit doze
de radiaţii ionizante de până la 500 mGy [112], în medie - 100 mSv [157]. Circa 10% din
participanţii la LCCN au primit o doză de 250 mSv, iar câteva procente – o doză de 500 mSv [157].
Starea de sănătate a persoanelor, care au participat la lichidarea consecinţelor catastrofei
nucleare constituie o problemă aparte. După cum am menţionat anterior, morbiditatea şi rata de
pierdere a vitalităţii participanţilor la LCCN de la CNEC am evaluat-o pe un eşantion de persoane
din raionul Orhei. Toţi subiecţii se aflau în evidenţă de dispensar la medicii de diferite specializări.
Studierea consecinţelor medicale ale accidentului de la CNEC confirmă conceptul radiosensibilităţii
sporite a SNC, având în vedere şi caracterul polietiologic al dereglărilor neuropsihice [64, 97, 119,
121]. În structura morbidităţii „lichidatorilor” din Republica Moldova o parte semnificativă ocupă
afecţiunile sistemului nervos, depistate la 98,5% din numărul total al celor examinaţi.
În perioada tardivă (peste 4,5–6 ani după activitatea în zona accidentului) au fost depistate
diverse complexe de simptome psihopatologice şi vegetativ-psihosomatice – de la stări astenice până
la sindromul psihorganic [36, 39, 115, 120]. Concomitent cu distanţarea de în momentul acţiunii
factorilor nefavorabili, dereglările psihice la „lichidatori” se agravează şi devin organice [117, 183,
184].
Ca şi în alt studiu [71], pe locul doi s-au plasat maladiile gastrointestinale (66,2%), urmate
de afecţiunile endocrine (32,4%), cardiovasculare (27,9%), respiratorii (7,4%) şi nefrologice
(11,8%).
O consecinţă imprevizibilă a accidentului de la CNEC este majorarea bruscă a valorii
morbidităţii întregului spectru de patologii care agravează esenţial calitatea vieţii „lichidatorilor”[8,
9, 33, 38, 41]: a dereglărilor psihice – de 5 ori [202], a afecţiunilor endocrine - de 10 ori [202], a
celor cardiovasculare – de 2,5-4 ori [111, 202], urogenitale – de 3 ori [111], gastrointestinale – de
3,4 ori [111], ale aparatului locomotor – de 3,9 ori [111] şi ale sistemului nervos – de 3,9 ori [111].
Evaluarea consecinţelor medicale tardive (peste 15 ani) ale accidentului de la CNEC au constatat
creşterea la „lichidatori” a incidenţei maladiilor cardiovasculare [56], cerebro-vasculare [16, 38,
56], ale glandei tiroide şi, posibil, ale altor afecţiuni non-maligne, determinate de expunerea la
radiaţii ionizante [16, 38, 56]. Totodată, sunt necesare studii ulterioare de amploare pentru obţinerea
 73

rezultatelor mai exacte ale dependenţei valorilor morbidităţii şi ale mortalităţii de doza primită [9,
18, 56, 116, 188].
O altă particularitate nefavorabilă este majorarea valorii indicatorului morbidităţii în grupul
persoanelor tinere cu vârsta de 30-34 de ani [9] şi a numărului de maladii a unui participant la
LCCN [106]. În studiul nostru o afecţiune a fost depistată în 11,8% de cazuri, două afecţiuni – în
39,6% de cazuri, trei afecţiuni – în 41,2% de cazuri şi patru afecţiuni – în 7,4% de cazuri. În
Republica Belarus, în anul 1991, la un „lichidator” reveneau 3,7 afecţiuni, iar în anul 1996 acest
indicator constituia deja 5,8 afecţiuni [111].
Afectarea concomitentă a câtorva sisteme ale organismului, evoluţia afecţiunilor pe
fundalul sindroamelor astenic şi astenodepresiv accentuate, prezenţa maladiilor cu manifestări
clinice atenuate [71], evoluţia maladiilor cu invalidizare în câţiva ani [186] sunt particularităţile
caracteristice ale patologiei somatice la „lichidatori”. Cel mai frecvent sunt depistate afecţiunile
neuropsihice, gastrointestinale şi endocrine.
În debutul acestui studiu (anul 2005) grad de invaliditate aveau 2481 (82,9%) participanţi
la LCCN de la CNEC, inclusiv 2385 bărbaţi şi 96 femei (P<0,001). Evoluţia maladiilor în primii ani
după catastrofă contribuia neesenţial la invalidizarea „lichidatorilor”. Începând cu anul 1993 şi până
în anul 1998 se constată o creştere evidentă a valorii indicatorului invalidităţii primare (de la 0,4%
până la 15%) cu o reducere ulterioară până la 1% în anul 2005. Valoarea invalidităţii generale, însă,
a avut o tendinţă permanentă de creştere: de la 0,5% cazuri în anul 1993 până la 41% de cazuri în
anul 1998 şi 82,9% de cazuri în anul 2005. Astfel, în perioada 1993-1998 valoarea indicatorului
invalidităţii primare a participanţilor la LCCN de la CNEC a sporit de 37,5 ori. Cea mai mare
pondere a valorii indicatorului invalidităţii (circa 60%) a fost constatată în anii 1995 – 2000 (peste
10-15 ani după expunerea la acţiunea radiaţiilor ionizate).
Valoarea invalidităţii generale a crescut concomitent cu majorarea duratei perioadei de
timp de la producerea catastrofei „Cernobâl”, indiferent de sex, de locul de domiciliu, de mediul de
trai şi de anul participării la LCCN de la CNEC.
Pentru comparaţie, printre „lichidatorii” din regiunea Moscova în perioada 1991-1994
valoarea invalidităţii s-a majorat de 6,6 ori, iar în perioada 1994-1997 – de 1,6 ori [128]. Rezultate
similare au fost obţinute şi de către alţi autori [56, 189].
Conform rezultatelor altui studiu, realizat printre „lichidatorii” din municipiul Chişinău, în
anul 1996 ponderea invalizilor era de 40% din numărul total al „lichidatorilor”, în anul 1997 –
51,5% şi în anul 1998 – 61,1% [33].
 74

Cauzele principale de invalidizare sunt afecţiunile SNC, maladiile cardiovasculare şi

dereglările psihice [128]. Rata maladiilor neurologice, ca motiv de invalidizare, a constituit 85%, iar
a bolilor cardiovasculare – 15% [33].
Rezultatele studiului nostru au demonstrat că la 98,5% din numărul total al „lichidatorilor”
cu invaliditate cauza de bază de invaliditate au fost afecţiunile neuropsihice, mai frecvent asociate cu
alte afecţiuni, şi anume: în 39,7% de cazuri - asocierea afecţiunilor neuropsihice cu una din
afecţiunile cardiovasculare, gastrointestinale, endocrine, respiratorii, nefrologice, în 41,3% de cazuri
– asocierea afecţiunilor neuropsihice cu două, iar în 7,2% cazuri – combinarea a trei din afecţiunile
enumerate anterior.
În Republica Moldova valoarea indicatorului invalidităţii „lichidatorilor” este de 18,8 ori
mai mare, comparativ cu valoarea indicatorului invalidităţii generale a populaţiei. Valoarea
invalidităţii generale a populaţiei pentru anul 2004 a alcătuit 4,4% cazuri, iar invaliditatea
„lichidatorilor” - 82,9% de cazuri.
Majoritatea invalizilor erau în vârsta de până la 50 de ani. 125 (5,0%) de invalizi erau cu
vârsta de 24-30 de ani, 1036 (41,8%) de invalizi – cu vârsta de 31-40 de ani, 1044 (42,1%) de
invalizi – cu vârsta de 41-50 de ani şi 276 (11,1%) de invalizi - cu vârsta de 50 de ani şi mai mult.
Acest fapt este caracteristic atât pentru zona de reşedinţă (Nord, Centru sau Sud), cât şi pentru
mediul de trai (rural sau urban) ale Republicii Moldova. Statistic semnificativ mai mulţi invalizi
proveneau din mediul rural, comparativ cu mediul urban de trai, respectiv 85,1% de cazuri şi 79,5%
de cazuri (P<0,001).
15,5% persoane aveau gradul 1 de invaliditate, 81,5% - gradul 2 de invaliditate şi 3,1% -
gradul 3 de invaliditate. Repartizare similară în funcţie de gradul de invaliditate am constatat-o şi
printre bărbaţi şi printre femei.
Aşadar, în debutul studiului nostru printre „lichidatorii” invalizi predominau persoane cu
vârsta de 31-50 de ani (circa 83%), persoanele care proveneau din mediul rural (85,1%) şi
persoanele cu gradul 2 de invaliditate (81,5%).
Rezultatele studiului, efectuat de noi, au confirmat pierderea vitalităţii de la 30% până la
100%, în medie 69,17±0,23%, aproape similară în dependenţă de sex (69,18±0,24% printre bărbaţi
şi 68,71±1,17% printre femei; P>0,05).
Metoda de corelare ne-a permis să constatăm o legătură cu probabilitate medie şi direct
proporţională a anului cu perioada de timp de activitate în zona cu radiaţie ionizantă crescută
(r=0,492, P<0,01), legătură cu probabilitate înaltă şi invers proporţională a anului de activitate la
CNEC cu doza de radiaţie ionizantă primită (r=-0,673, P<0,01), legătură cu probabilitate mică şi
invers proporţională a anului de activitate la CNEC cu gradul de pierdere a vitalităţii (r=0,139,
 75

P<0,01), legătură cu probabilitate mică şi direct proporţională a dozei de radiaţie ionizantă primită
cu gradul de pierdere a vitalităţii (r=0,125, P<0,05), legătură cu probabilitate mică şi direct
proporţională a invalidităţii cu mortalitatea (r=0,113, P<0,01).
Aşadar, în anul 1986 participanţii la LCCN de la CNEC s-au aflat o perioadă mai scurtă de
timp în zona cu nivel de radiaţie ionizantă crescută, au primit o doză mai mare de radiaţie, care a
contribuit la o majorare a valorii indicatorului morbidităţii şi la un grad major de pierdere a
vitalităţii. Ulterior, perioada de timp de activitate în zona CNEC creştea, iar nivelul dozei de radiaţie
ionizantă, valoarea morbidităţii şi procentul pierderii vitalităţii se micşorau.
În debutul studiului (anul 2005) au decedat 216 (7,2%) participanţi la LCCN de la CNEC.
Similar cu datele altor autori [39], în studiul nostru circa 2/3 din numărul total al decedaţilor aveau
vârsta sub 50 de ani. Vârsta medie de deces a constituit 47,15±0,6 ani, fără diferenţe statistic
semnificative în funcţie de sex (47,20±0,6 ani printre bărbaţi şi 44,80±2,6 ani printre femei;
P>0,05), zona de domiciliu (46,21±1,4 ani - zona de Nord, 47,45±0,7 ani - zona de Centru şi
46,7±1,1 ani - zona de Sud; P>0,05) şi mediul de provenienţă (46,91±0,8 ani din mediul urban şi
47,32±0,7 ani din mediul rural; P>0,05).
Conform datelor literaturii de specialitate, valoarea indicatorului mortalităţii generale a
„lichidatorilor” creşte permanent. Spre exemplu, în perioada 1990–1992 valoarea mortalităţii
generale a sporit cu 50% (de la 4,6 cazuri la 1000 persoane în anul 1990 până la 6,9 cazuri în anul
1992) [28]. În studiul nostru valoarea mortalităţii generale în anul 1995 a constituit 0,33 cazuri la
1000 persoane. Până în anul 2000 acest parametru a crescut de 39 ori şi a constituit 13,0 cazuri la
1000 persoane cu o diminuare ulterioară până la 3,5 cazuri la 1000 persoane în anul 2004.
Dintre „lichidatorii” anului 1986 au decedat 8,0% persoane, dintre cei ai anului 1987 – 6,5%
persoane, dintre „lichidatorii” anului 1988 – 7,1% persoane, dintre „lichidatorii” anului 1989 – 5,2%
persoane, iar dintre „lichidatorii” anului 1990 nu a decedat nici o persoană.
Valoarea mortalităţii „lichidatorilor” alcătuieşte 7,2% şi este de 6 ori mai mare, comparativ
cu valoarea mortalităţii generale a populaţiei din Republica Moldova (1,2%).
Aşadar, în evaluarea valorilor indicatorilor morbidităţii, invalidităţii şi a mortalităţii
„lichidatorilor” este necesar de a lua în considerare un complex întreg de factori: numărul de
persoane incluse în studiu, perioada de investigare, vârsta şi anul participării la LCCN, doza de
radiaţie ionizantă primită, durata expunerii la acţiunea radiaţiei ionizante, condiţiile de iradiere,
tipul activităţii în zona accidentului (decontaminare, cordon sanitar, în clădiri), plasarea şi
circumstanţele de activitate (în interiorul sau în exteriorul construcţiilor, la diferite instalaţii),
utilizarea măsurilor individuale de radioprotecţie, etc. [51].
 76

Conform datelor stării de sănătate, participanţii la LCCN de la Cernobâl, reprezintă un grup

de persoane cu risc major, necesită supraveghere medicală permanentă [54] care include:
repartizarea pe grupuri de risc, efectuarea examenelor clinic şi de laborator aprofundate, realizarea
activităţilor curativ-profilactice, expertizarea stării de sănătate şi determinarea incapacităţii de
muncă [88].
În Republica Moldova persoanele participante la lucrările de lichidare a consecinţelor
catastrofei de la Cernobâl sunt echivalate în drepturi cu aşa categorii de cetăţeni ca participanţii şi
invalizii de război, invalizii de muncă, victimele represiunilor politice etc. Aceşti participanţi sunt
incluşi în asociaţii obşteşti, cea mai valoroasă fiind „Uniunea Cernobâl”, care apără drepturile
acestui grup de cetăţeni şi contribuie la promovarea actelor legislative şi normative, privind
protecţia „lichidatorilor” şi a familiilor lor.
Protecţia acestei categorii de cetăţeni este inclusă atât în legislaţia Republica Moldova [10,
26, 27, 28] cât şi în legislaţia internaţională.
Eficacitatea protecţiei medico-sociale a „lichidatorilor” am studiat-o în baza anchetelor
„lichidatorilor” din raionul Orhei. Protecţia medicală include următoarele înlesniri: examen medical
detaliat în condiţii de ambulator şi de staţionar, tratament sanatorial gratuit sau compensaţie anuală
pentru tratament sanatorial, eliberarea medicamentelor prescrise de medic şi confecţionarea
protezelor dentare (gratis) şi compensaţia anuală pentru însănătoşire în valoare de 2 salarii medii
lunare.
Protecţia socială este asigurată prin următoarele înlesniri: compensaţie unică în mărime de
un salariu mediu lunar pentru fiecare procent de pierdere a vitalităţii, compensaţie lunară pentru
achitarea serviciilor comunale, compensaţie anuală pentru lemne de foc şi cărbune, alocaţie lunară
pentru îngrijirea invalidului de gradul I, asigurarea în decurs de 3 ani cu spaţiu locativ, asigurarea cu
suplimente alimentare.
Totodată, studiul nostru a constatat evidenţa tardivă permanentă de dispensar a
„lichidatorilor” cu includerea în grupurile de risc, efectuarea examenului medical şi aplicarea
tratamentului necesar. Spre exemplu, în primul deceniu după participarea la LCCN de la CNEC în
evidenţă medicală s-au aflat doar 7,5% „lichidatori”. Ponderea maximă a evidenţei medicale (47%)
s-a constatat în perioada 11-13 ani după activitatea la CNEC, perioadă care coincide cu invaliditatea
majoră, care putea fi mai redusă dacă evidenţa era oportună.
Tratamentul ambulator şi de staţionar a fost efectuat aritmic, cu întreruperi de 6-8 ani. În
medie, la un „lichidator” revin 4 cure de tratament (2 ambulator şi 2 de staţionar) sau o cură de
tratament la 4,5 ani. În perioada 1986-2005 doar fiecare al doilea „lichidator” a fost tratat sanatorial
 77

o singură dată, fapt ce contravine legislaţiei în vigoare, ce prevede tratament sanatorial gratuit anual
pentru fiecare „lichidator”. Tratament combinat (ambulator-staţionar-sanatoriu) nu a fost efectuat.
Eliberarea gratuită a medicamentelor prescrise de medic se efectuează numai în farmacia
Policlinicii Asociaţiei Curativ-Sanatoriale şi de Recuperare a Aparatului Guvernului Republicii
Moldova amplasată în municipiul Chişinău. Protezarea dentară, prevăzută de lege, de asemenea, se
efectuează cu întârziere şi aritmic.
Compensaţiile sociale băneşti sunt alocate„lichidatorilor” în majoritatea cazurilor şi
alcătuiesc actualmente în medie 1241 lei lunar sau 90% din salariul mediu lunar pentru anul 2004.
Primăriile, asociaţiile invalizilor şi alte asociaţii obşteşti au un rol nesemnificativ în ajutorul
material al „lichidatorilor”.
Rata mai mare a invalizilor şi a pierderii vitalităţii printre persoanele, domiciliate în zona
de Centru, comparativ cu cei din zona de Nord şi din zona de Sud ale Republicii Moldova, posibil,
este determinată de numărul mai mare al participanţilor şi de vârsta medie mai mare a lor în
perioada activităţii la LCCN de la CNEC din această zonă. Spre exemplu, 60,8% de „lichidatori”
invalizi erau domiciliaţi în zona de Centru, 23,4% de persoane – în zona de Nord şi 15,8% de
persoane – în zona de Sud ale Republicii Moldova. La persoanele cu domiciliul în regiunea de
Centru a republicii pierderea vitalităţii a constituit 71,15±0,3% şi era statistic semnificativ mai
mare, comparativ cu persoanele cu domiciliul în regiunea de Sud (67,52±0,55%; P<0,001) şi
regiunea de Nord (65,13±0,48%; P<0,001).
Totodată, în perioada de activitate la CNEC circa 2/3 din numărul total de persoane incluse
în lotul de studiu (60,6%) erau domiciliaţi în zona de Centru, 24,2% de persoane – în zona de Nord
şi doar 15,1% de persoane – în zona de Sud a Republicii Moldova.
În perioada LCCN de la CNEC vârsta medie a „lichidatorilor” din zona de Centru era
statistic semnificativ mai mare (30,5±0,2 ani), comparativ cu vârsta medie a „lichidatorilor” din
zona de Nord (28,56±0,3 ani; P<0,001) şi zona de Sud (28,21±0,3 ani; P<0,001).
În debutul studiului (anul 2005), de asemenea, vârsta medie a „lichidatorilor” din zona de
Centru era statistic semnificativ puţin mai mare (48,86±0,2 ani), comparativ cu vârsta medie a
„lichidatorilor” din zona de Nord (46,7±0,3 ani; P<0,001) şi din zona de Sud (46,43±0,3 ani;
P<0,001). Diferenţe statistic semnificative de vârstă în debutul studiului am constatat şi la invalizii
din diferite zone de domiciliu. Vârsta medie a invalizilor din zona de Centru era statistic
semnificativ mai mare (42,19±0,2 ani), comparativ cu vârsta medie a invalizilor din zona de Nord
(41,16±0,3 ani; P<0,01) şi din zona de Sud (40,31±0,3 ani; P<0,001).
Diferenţele sus-numite nu au fost influenţate de perioada de timp a aflării la CNEC şi de
doza radiaţiei ionizante primite. Spre exemplu, persoanele cu domiciliul în regiunea de Sud a
 78

republicii s-au aflat statistic semnificativ o perioadă mai îndelungată la CNEC (97,23±16,5 zile),
comparativ cu persoanele ce au domiciliul în regiunea de Nord (59,54±4,1 zile; P<0,05) şi în
regiunea de Centru (61,17±2,9 zile; P<0,05). În acelaşi timp, doza medie de radiaţie ionizantă
primită era similară şi constituia 10,49±0,74 rem la persoanele din regiunea de Nord, 12,81±0,52
rem – la cele din regiunea de Centru şi 12,19±1,82 rem – la persoanele din regiunea de Sud
(P<0,05) ale republicii.
Doza de radiaţie ionizantă primită a depins şi de anul participării la LCCN de la CNEC. În
anul 1986 „lichidatorii” au primit o doză semnificativ mai mare - 17,37±0,59 rem, comparativ cu
anul 1987 (8,76±0,25 rem; P<0,001), în anul 1988 - 5,34±0,97 rem (P<0,001), în anul 1989 -
1,55±0,95 rem (P<0,05) şi în anul 1990 - 1,05±0,15 rem (P<0,05). În anul 1987 doza primită era
semnificativ mai mare - 8,76±0,25 rem, comparativ cu cea din anul 1988 - 5,34±0,97 rem
(P<0,001), din anul 1989 - 1,55±0,95 rem (P<0,05) şi din anul 1990 - 1,05±0,15 rem (P<0,05).
Este foarte important de menţionat, că rata invalizilor printre persoanele din mediul rural,
comparativ cu cele din mediul urban, este mai mare (85,1% în mediul rural şi 79,5% în mediul
urban; P<0,001), iar pierderea vitalităţii este mai mare printre persoanele din mediul urban
(71,65±0,39%), comparativ cu „lichidatorii” din mediul rural (67,61±0,29%; P<0,001).
Concomitent, atât vârsta medie a „lichidatorilor” din mediul urban în perioada activităţii la
CNEC (31,76±0,2 ani şi 28,29±0,2 ani; P<0,001), cât şi vârsta medie a „lichidatorilor” din mediul
urban în debutul studiului (50,09±0,2 ani şi 46,55±0,2 ani; P<0,001) erau statistic semnificativ mai
mari, comparativ cu vârsta medie a „lichidatorilor” din mediul rural.
În acelaşi timp, persoanele din mediul rural au activat mai mult timp la LCCN de la CNEC
(67,99±2,9 zile), comparativ cu „lichidatorii” din mediul urban (43,02±3,9 zile; P<0,001), iar
mărimea dozei de radiaţie ionizantă primită era aproape aceiaşi (12,66±0,48 rem la persoanele din
mediul rural şi 11,13±0,96 rem la persoanele din mediul rural).
Aşadar, luând în considerare, că circa 2/3 din LCCN cu grad de invaliditate, erau din zona
rurală de Centru a Republicii Moldova este necesară organizarea asistenţei medicale şi sociale mai
eficientă acestei categorii de pacienţi prin crearea unui centru de reabilitare medico-socială în
această zonă.
 79

Concluzii

1. Afectarea concomitentă a câtorva sisteme ale organismului uman, progresarea tabloului

clinic al maladiilor cu invalidizare rapidă sunt particularităţile caracteristice ale patologiei somatice
la „lichidatorii” din Republica Moldova. Cel mai frecvent au fost depistate afecţiunile neuropsihice
(98,5%), gastrointestinale (66,2%), endocrine (32,4%) şi cardiovasculare (27,9%).
2. În debutul studiului 2481 (82,9%) de ”lichidatori” aveau grad de invaliditate cu o pierdere
medie a vitalităţii de 69,2%. Valoarea indicatorului invalidităţii primare a „lichidatorilor”
consecinţelor catastrofei nucleare a crescut de 37,5 ori (de la 0,4% la 15%) în perioada 1993-1998
cu o diminuare ulterioară până la 1% în anul 2004. Cea mai mare pondere a valorii indicatorului
invalidităţii revine perioadei de 10-15 ani după expunerea la acţiunea radiaţiei ionizante.
3. Valoarea indicatorului invalidităţii la „lichidatorii” din zona de Sud este mai mare decât
valoarea indicatorului invalidităţii „lichidatorilor” din zonele de Nord şi de Centru ale Republicii
Moldova.
4. Valoarea indicatorului mortalităţii „lichidatorilor” în perioada 1986-2004 constituia 7,2%,
iar vârsta medie a decedaţilor - 47,15±0,6 ani, 2/3 din numărul total al decedaţilor având vârsta sub
50 de ani.
5. Populaţia masculină a fost mai sensibilă la acţiunea radiaţiei ionizante, decât cea feminină.
Valoarea indicatorului invalidităţii printre bărbaţii „lichidatori” constituia 85,4%, iar printre femeile
„lichidatoare” – 47,8%, mortalitatea fiind respectiv de 7,6% şi 2,5%.
6. În anul 1986, participanţii la lichidarea consecinţelor catastrofei nucleare s-au aflat o
perioadă mai scurtă de timp în zona cu acţiunea radiaţiei ionizante sporite, au primit o doză mai
mare de radiaţie ionizantă, fapt ce a contribuit la majorarea valorii indicatorului morbidităţii şi la
creşterea gradului de pierdere a vitalităţii. Ulterior, perioada de timp a activităţii în zona Centralei
Nucleare Electrice de la Cernobâl s-a majorat, iar nivelul dozei de radiaţie ionizantă, valoarea
indicatorului morbidităţii şi rata pierderii vitalităţii au diminuat.
7. Metodele existente de profilaxie şi de tratament ale persoanelor deja expuse acţiunii
radiaţiei ionizante sunt puţin eficiente. Evidenţa medicală tardivă şi tratamentul medicamentos
aritmic influenţează negativ sănătatea „lichidatorilor”.
8. Compensaţiile şi alocaţiile băneşti ale acestor persoane alcătuiesc doar 90% din salariul
mediu/lunar pe ţară. Primăriile, asociaţiile invalizilor şi alte organizaţii non-guvernamentale nu şi-
au onorat responsabilităţile vizând ameliorarea modului şi a nivelului de viaţă al „lichidatorilor”.
 Recomandări practice

1. Se recomandă efectuarea unei evidenţe de dispensar permanente şi calitative a

participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei nucleare de la Cernobâl. Elaborarea unui orar
pentru invitarea ritmică, în scopul realizării examenului medical anual, administrării regulate a
tratamentului ambulatoriu, de staţionar şi sanatorial al „lichidatorilor” în conformitate cu legislaţia
în vigoare a Republicii Moldova.
2. În scopul optimizării procesului de supraveghere a sănătăţii „lichidatorilor” recomandăm
elaborarea unui program pentru examinarea de dispensar obligatorie care trebuie să includă:
colectarea datelor din anamneza generală şi cea radiaţională, efectuarea examenului morfologic
sangvin, a examenului funcţional al sistemelor cardiovascular, respirator, nervos, gastrointestinal,
endocrin şi genital, evaluarea capacităţii fizice de muncă, estimarea valorilor unor indicatori
biochimici şi a parametrilor sistemului imun.
3. Pentru fortificarea asistenţei medico-psihologice specializate extraspitaliceşti persoanelor
afectate în timpul lichidării consecinţelor catastrofei nucleare de la Centrala Nucleară Electrică
Cernobâl, recomandăm organizarea unui centru, care ar include: registru medical, policlinica
consultativă, secţia de studii medico-genetice şi epidemiologice, secţia de reabilitare sanatorială,
consiliul specializat de expertiză medicală a vitalităţii.
4. Elaborarea şi realizarea în cadrul programului internaţional al Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii „Consecinţele medicale ale catastrofei de la Cernobâl” a proiectelor experimentale la nivel
republican în domeniul hematologiei, glandei tiroide, afectării creierului, registrului epidemiologic,
în scopul realizării screening-ului şi al depistării grupurilor de populaţie cu risc pentru sănătate,
asigurării tratamentului, reabilitării şi înregistrării informaţiei.
5. Crearea unui comitet pe baze obşteşti cu participarea Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei
Sociale al Republicii Moldova pentru coordonarea activităţilor de organizare a asistenţei medicale şi
sociale a participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Centrala Nucleară Electrică
Cernobâl.
 81

Bibliografia

1.BAHNAREL I., COREŢCHI L., MOLDOVANU M. Aspecte medico-biologice ale

acţiunii accidentului nuclear de la Cernobâl asupra populaţiei Republicii Moldova. Chişinău:
Tipografia Centrală, 2005, 145 p.
2.BAHNAREL I., COREŢCHI L., SAMOTÂIA E. et al. Efectele medico-biologice
stocastice ale accidentului de la Cernobâl. Materialele Congresului V al igieniştilor, epidemiologilor
şi microbiologilor din Republica Moldova, 26-27 septembrie 2003, Volumul 1A, Igiena, Chişinău,
2003, p.18-27
3.CHIRCĂ L. Structura morbidităţii şi dispensarizarea persoanelor supuse acţiunii radiaţiei
ionizante în urma accidentului de la S.E.A. Cernobâl. Cercetări radiaţionale în Republica Moldova.
Materialele Conferinţei Internaţionale Ştiinţifico-Practice, 10-12 octombrie 2000, Chişinău, 2000, p.
22-29.
4.DAVIS S., STEPANENKO V., RIVKIND N. et al. Risk of thyroid cancer in the
Bryansk Oblast of the Russian Federation after the Chernobyl Power Station accident. Radiat Res.,
2004, vol. 162, №3, p. 241-248.
5.EŢCO C., FORNEA L.,FARTAUL M. „Catastrofa Cernobâl. Tangenţe şi repercusiuni”.
Articol. Seminar specializat. Chişinău, 2000, p. 16-30.
6.FARAHATI J., DEMIDCHIK E.P., BIKO J., et al. Inverse association between age at
the time of radiation axposure and axtent of disease in cases of radiation-induced childhood thyroid
carcinoma in Belarus. Cancer., 2000, vol. 88, №6, p. 1470-1476.
7.GAMARŢ R. Specificul manifestărilor clinice al distoniei vegetative la participanţii la
lichidarea consecinţelor catastrofei atomice de la Cernobâl. Cercetări radiaţionale în Republica
Moldova, Materialele Conferinţei Internaţionale Ştiinţifico-Practice, 10-12 octombrie 2000,
Chişinău, 2000, p. 88-91.
8.HAVENAAR JM., RUMYANTZEVA GM., VAN DEN BRINK W. et al. Long-term
mintal health effects of the Chernobyl disaster: an epidemiologic survey in two former Soviet
regions. Am j Psychiatry, 1997, vol.154, №11, p. 1605-1607.
9.Health consequences of the Chernobyl accident. Results of the IPHECA pilot projects
and related national programmes. Scientific Report, WHO: Geneva, 1996, 520 c.
10.Hotărârea Guvernului nr.761 din 31.07.2000 „Cu privire la compensaţiile nominative
pentru unele categorii de populaţie”.
 82

11.ICRP Publication 60. Radiation protection Recomendations of the International

Commision Radiological Protection (ICRP). Pergamon Press. York, 1991, 197 p.
12.IVANOV VK., GORSKI AI., MAKSIOUTOV MA. et al. Mortality among the
Chernobyl emergency workers: estimation of radiation risks (preliminary analysis). Health Phys,
2001, vol. 81, №5, p. 514-521.
13.IVANOV VK., GORSKI AI., MAKSIOUTOV MA. et al. Thyroid cancer incidence
among adolescents and in the Bryansk region of Russia following the Chernobyl accident. Health
Phys, 2003, vol. 84, №1, p. 46-60.
14.IVANOV VK., GORSKY AI., TSYB AF. et al. Dynamics of thyroid cancer incidence
in Russia following the Chernobyl accident. J Radiol Prot, 1999, vol. 19, №4, p. 305-318.
15.IVANOV V., ILYIN L., GORSKI A. et al. Radiation and epidemiological analysis for
solid cancer incidence among nuclear workers who participated in recovery operations following
the accident at the Chernobyl NPP. J Radiat Res (Tokyo), 2004, vol. 45, №1, p.41-44.
16.IVANOV VK., MAKSIOUTOV MA., CHEKIN SY. et al. Radiation-epidemiological
analysis of incidence of non-cancer diseases among the Chernobyl liquidators. Health Phys, 2000,
vol. 78, №5, p. 495-501.
17.IVANOV VK., RASTOPCHIN EM., GORSKY AI. et al. Cancer incidence among
liquidators of the Chernobyl accident: solid tumors, 1986-1995. Health Phys, 1998, vol. 74, №3, p.
309-315.
18.IVANOV VK., RAYB AF., NILOVA EV. et al. Cancer risks in the Kaluga oblast of
the Russian Federation 10 years after the Chernobyl accident. Radiat Environ Biophys, 1997, vol.
36, №3, p.161-167.
19.IVANOV VK., TSYB AF. The Chernobyl accident and radiation risks: Dynamics of
epidemiological rates (morbidity, disability and death rates) according to the data in the national
registry. World Health Statist. Quart, 1996, vol. 1, p. 22-28.
20.IVANOV VK., TSYB AF., GORSKY AI. et al. Thyroid cancer among „liquidators” of
the Chernobyl accident. Br J Radiol, 1997, vol. 70, №837, p. 937-941.
21.IVANOV V., TSYB A., IVANOV S. et al. Medical Radiological Consequences of the
Chernobyl Catastrophe in Russia. Estimation of radiation risks, St. Peterburg: “Nauca”, 2004.
22.IVANOV VK., TSYB AF., MAKSIOUTOV MA. et al. Thyroid cancer incidence
among liquidators of the Chernobyl accident. Absence of dependence of radiation risks on external
radiation dose. Radiat Environ Biophys, 2002, vol. 41, №3, p. 195-198.
 83

23.JONES IM., THOMAS CB., HAAG K. et al. Total gene deletions and mutant
frequency of the HPRT gene as indicators of radiation exposure in Chernobyl liquidators. Mutat
Res, 1999, vol. 431, №2, p. 233-246.
24.KORDYSH EA., GOLDSMITH JR., QUASTEL MR. et al. Health effects in a casual
sample of immigrants to Israel from areas contaminated by the Chernobyl explosion. Environ
Health Perspect, 1995, vol.103, №10, p. 936-941.
25.KREISEL W. International program on the health effects the Chernobyl accident. Stem
Cells, 1995, vol. 13, Suppl. 1, p. 33-39.
26.Legea Republicii Moldova nr.909-XII din 30.01.1992 „Privind protecţia socială a
cetăţenilor care au avut d suferit de pe urma catastrofei de la Cernobâl”.
27.Legea nr. 933-XIV din 14.04.2000 „Cu privire la protecţia socială specială a unor
categorii de populaţie”.
28.Legea nr.140-XV din 06.05.2004 „Pentru modificarea şi completarea Legii nr.121 din
03.05.2001 „Cu privire la protecţia socială suplimentară a invalizilor de război, a participanţilor la
cel de-al 2-lea război mondial şi a familiilor lor” şi a Legii nr. 909-XII din 30.01.1992 „Privind
protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobâl”.
29.LEON GR. Overview of the psychosocial impact of disasters. Prehospital Disaster Med,
2004, vol. 19, №1, p. 4-9.
30.LOGANOVSKY KN., YURYEV KL. EEG patterns in persons exposed to ionizing
radiation as a result of the Chernobyl accident: part 1: conventional EEG analysis. J
Neuropsychiatry Clin Neurosci, 2001, vol.13, №4, p. 441-458.
31.MEREUŢĂ I., CORCIMARU E. MUNTEANU L. Noi măsuri organizatorice în
sistemul sănătăţii ce se impun în urma avariei de la Cernobâl”. Seminar specializat, Chişinău, 2000,
p.11.
32.MEREUŢĂ I., PALADE V., RAEŢCHI E. Dinamica incidenţei melanomului malign
după avaria de la Cernobâl. Seminar specializat, Chişinău, 2000, p.10.
33.MOLDOVAN M. Polimorfismul clinic al maladiilor şi particularităţilor imuno-genetice
la participanţii lichidării consecinţelor accidentului de la Cernobâl. Autoreferatul tezei de doctor în
ştiinţe medicale, Chişinău, 2001, 20 c.
34.MOYSICH KB., MENEZES RJ., MICHALEK AM. Chernobyl-related ionising
radiation exposure and cancer risk: an epidemiological review. Lencet Oncol, 2002, vol. 3, №5, p.
269-279.
35.NACU A., BOŞNEAGA E., CALENICI E. Dinamica sindromului psihoorganic la
participanţii lichidării avariei la staţia atomică Cernobâl. Anale ştiinţifice ale Universităţii de Stat de
 84

Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Probleme clinico-terapeutice, 18-19 octombrie 2000,

Chişinău, 2000, p. 365-368.
36.NACU AG., CHIRCĂ LP., BOŞNEAGA E. et al. Clinica şi dinamica stărilor
nevrotiforme la participanţii lichidării avariei la S.A. Cernobâl. Zilele Universităţii de Medicină şi
Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, 21-22 octombrie 1998, Chişinău, 1998, p.457.
37.NAGATAKI S., HYSTROM E. Epidemiology and primary prevention of thyroid
cancer. Thyroid, 2002, vol. 12, №10, p. 889-896.
38.NATO/CCMS Pilot Study: „Risk assessment of Chernobyl accident consequences:
Lessons Iearned for the future”, Summary Report, Kiev, June 10th – 12th, 2004.
39.PASTEL RH. Radiophobia: long-term psychological consequences of Chernobyl. Mil
Med, 2002, vol.167, ( Suppl 2), p. 134-136.
40.PILINSKAYA MA. The results of selective cytogenetic monitoring of Chernobyl
accident victims in the Ukraine. Health Phys, 1996, vol. 71, №1, p. 29-33.
41.QUASTEL MR., GOLDSMITH JR., CWIKEL J et al. Lessons learned from the study
of immigrants to Israel from areas of Russia, Belarus, and Ukraine contaminated by the Chernobyl
accident. Environ Health Perspect, 1997, vol. 105, Suppl 6, p. 1523-1527.
42.RAHU M. Health effects of the Chernobyl accident: fears, rumours and the truth. Eur J
Cancer, 2003, vol. 39, №3, p. 295-299.
43.RAHU M., TEKKEL M., VEIDEBAUM T. et al. The Estonian study of Chernobyl
cleanup workers: II Incidence of cancer and mortality. Radiat Res, 1997, vol. 147, №5, p. 653-657.
44.RICHARDSON DB., WING S. Greater Sensitivity to lonizing Radiation at Older Age:
Follow-up of Workers at Oak Ridge National Laboratory through 1990. Int J. Epidemiol, 1999,
vol.28, № 3, p. 428-436.
45.RICHARDSON DB., WING S. Radiation and Martality of Workers at Oak Ridge
National Laboratory: Positive Associations for Doses Received at Older Ages. Environ Health
Perspect, 1999, vol. 107, № 8, p. 649-656.
46.RITZ B., MORGENSTERN H., MONCAU J. Age at Exposure Modifies the Effects of
Low – level lonizing Radiation on Cancer Mortality in Occupational Cohort. Epidemiology, 1999,
vol. 10, №2, p. 135-140.
47.RUSU M., CHIRCĂ L. Unele date despre incidenţa şi tratamentul afecţiunilor
aparatului locomotor la lichidatorii consecinţelor avariei de la Cernobâl. Cercetări radiaţionale în
Republica Moldova, Materialele conferinţei internaţionale ştiinţifico-practice, 10-12 octombrie
2000, Chişinău, 2000, p. 138-139.
48.RYTOMAA T. Ten years after Chernobyl. Ann Med, 1996, vol. 28, №2, p. 83-87.
 85

49. Sănătatea publică în Moldova, anul 2004, Chişinău, 2005, 224p.

50.SCHEVCHENKO VA., AKAYEVA EA., YELISEYEVA IM. et al. Human cytogenetic
consequences of the Chernobyl accident. Mutat Res, 1996, vol. 361, №1, p. 29-34.
51.SHANTYR II., NIKIFOROV AM., ROMANOVICH IK. et al. Estimation of Radiation
Exposures of „Liquidators” of the Chernobyl Nuclear Power Station; Identification of Risk Groups.
Int Occup Environ Health, 1997, vol. 3, №1, p. 45-50.
52.SHIBATA Y., YAMASHITA S., MASYAKIN VB. et al. 15 years after Chernobyl:
new evidence of thyroid cancer. Lancet, 2001, vol. 258, № 9297, p. 1965-1966.
53.SLOZINA N., NERONOVA E., KHARCHENKO T. et al. Increased level of
chromosomal aberrations in lymphocytes of Chernobyl liquidators 6-10 years after the accident.
Mutat Res, 1997, vol. 379, №2, p. 121-125.
54.SOUCHKEVITCH G.N. Main scientific results of the WHO International Programme
on the Health Effects of the Chernobyl Accident (IPHECA). World Health Stat Q, 1996, vol. 49,
№3-4, p. 209-212.
55.STEGĂRESCU V., GÎLCĂ G., URSULEANU I. et al. Situaţia radiologică. Starea
mediului în Republica Moldova în anul 2004 (Raport Naţional). Chişinău, Institutul Naţional de
Ecologie, 2005, p. 99–101.
56.Third International Conference Health Effects of the Chernobyl Accident: Results of
15-year Follow-up studies, Kiev (Ukraine), 4 to 8 June 2001.
57.TRIVEDI A., HANNAN MA. Radiation and cardiovascular diseases. J Environ Pathol
Toxicol Oncol, 2004, vol. 23, №2, p. 99-106.
58.TUTTLE RM., BECKER DV. The Chernobyl accident and its consequences: update at
the millennium. Semin Nucl Med, 2000, vol. 30, №2, p. 133-140.
59.VERED Y., WISCHKERMAN, MR., DOUVDEVANI QA. et al. Somatic Mutations at
the Glycophorin A (GPA) Locus Measured in Red Cells of Chernobyl Liquidators Who Immigrated
to Israel. Environ Health Perspect, 1997, vol. 105, Suppl 6, p. 1451-1454.
60.VIEL JF., CURBAKOVA E., DZERVE B. et al. Risk Factors for Long-term Mintal
and Psychosomatic Distress in Latvian Chernobyl Liquidators. Environ Health Perspect, 1997, vol.
105, Suppl 6, p. 1539-1544.
61.VORGENSTERN W., IVANOV VK. Ten years after Chernobyl, adjusted morbidity
rates among emergency workers. Ulster. Med. J, 1998, vol. 1, p.71
62.WEINBERG HS., KOROL AB., KIRZHNER VM. et al. Very high mutation rate in
offspring of Chernobyl accident liquidators. Proc R Soc Lond B Biol Sci, 2001, vol.268, №1471, p.
1001-1005.
 86

63.WEINBERG HS., NEVO E., KOROL A. et al. Molecular Changes in the Offspring of
Liquidators Who Emigrated to Israel from the Chernobyl Disaster Area. Environ Health Perspect,
1997, vol. 105, Suppl 6, p. 1479-1481.
64.ZHAVORONKOVA LA., KHOLODOVA NB., ZUBOVSKY GA. EEG power
mapping, dipole source and coherence analysis in Chernobyl patients. Brain Topography, 1995, №
8 (2, p. 161-168.
65.АБДЕЛЬ-ГАНИ АХ., ЭЛЬ.НАГГАР АМ., ЭЛЬ.КАДИ АА. Вероятность развития
отдаленных медицинских последствий Чернобыльской катастрофы. Международный журнал
радиационной медицины, 1999, № 2, c. 51-59.
66.АБДУЛЛИН АГ., АБДУЛЛИНА ДА. Социально-психологические последствия
радиационного воздействия в результате крупномасштабной техногенной аварии на
производственном объединении «Маяк». Весник психотерапии, 2004, № 12, c. 120 -133.
67.АЛЕКСАНДРОВСКИЙ ЮА. Социально.стрессовые расстройства у пострадавших
после аварии на Чернобыльской АЭС. Отдаленные медицинские последствия
Чернобыльской катастрофы, Материалы 2-й Международ. Конф., Киев, 1-6 июня 1998,
Чернобыльинтеринформ, Киев, 1998, 434 с.
68.АНДРЕЕВА АН., ДАНИЛОВ ЮА. Отдаленные последствия поражения
щитовидной железы у военнослужащих, принимавших участие в ликвидации последствий
аварии на ЧАЭС. Современные технологии диагностики и лечения раненных и больных в
поликлинике и стационаре, М., 1999, c. 103.
69.АНТОНОВ НС., СТУЛОВА ОЮ. Поражение респираторного тракта у
ликвидаторов последствий аварии на Чернобыльской АЭС. Терапевтический архив, 1996, №
3, c.12-14.
70.АНТОНОВ НС., СТУЛОВА ОЮ., ХЛОПОВА ТГ. Распространенность
заболеваний органов дыхания среди ликвидаторов аварии на Чернобыльской АЭС.
Терапевтический архив, 1996, № 3, c. 17-19.
71.АСФАНДИЯРОВА НС., РОМАДИН АЕ., КОЛЧЕВА НГ. и др. Система
иммунитета у лиц, проживающих на территории, загрязненной радионуклидами вследствие
аварии на Чернобыльской АЭС. Терапевтический архив, 1998, № 1, c. 55–58.
72.АТАБЕКОВА ЛА., ВАСИЛЬЧЕНКО СА., БУРКОВ СГ. Комплексная
ультразвуковая и цитологическая оценка пролиферативных процессов в щитовидной железе.
Sonoace intern, 1999, vol. 4, c. 60-65.
73.БАРАБОЙ ВА. Радиобиология и уроки Чернобыля. Радиобиология, 1990, № 4, c.
435–440.
 87

74.БЕБЕШКО ВГ., КОВАЛЕНКО АН., ЧУМАК АА. и др. Клинические аспекты

последствий аварии на Чернобыльской АЭС на этапе 1986-1990 годов. Основные
направления научных исследований. Вести. АМН СССР, 1991, № 11, c. 14-18.
75.БЛЯНДУР ОВ., ДЕДЮ ИИ. Стратегия радиоэкологического мониторинга в
Республике Молдова. Cercetări radiaţionale în Republica Moldova. Materialele Conferinţei
Internaţionale Ştiinţifico-Practice, 10-12 octombrie 2000, Chişinău, 2000, p. 3-13.
76.БОЧКОВ НП., АКЛЕЕВ АВ., БАЛЕВА ЛС. Генетические последствия
Челябинских и Чернобыльских радиоактивных загрязнений. Вестник Российской Академии
медицинских наук, 1996, № 5, c. 64-72.
77.БРИЛЛИАНТ МД., ВОРОБЬЕВ АИ., ГОГИН ЕЕ. Отдаленные последствия
действия малых доз ионизирующей радиации на человека. Терапевтический архив, 1987, №
6, c. 3-8.
78.БУРЛАКОВА ЕБ., ГОЛОЩАПОВ АН., ГОРБУНОВА НВ. и др. Особенности
биологического действия малых доз облучения. Последствия Чернобыльской катастрофы:
Здоровье человека. Центр экологической политики России. Научный совет по
радиобиологии РАН, М, 1996, c. 149-182.
79.ВАРТАНЯН ЛС., ГУРЕВИЧ СМ., КОЗАЧЕНКО АИ. И др Возрастные
особенности влияния малых доз ионизирующей радиации на состояние ферментной
антиоксиддантной системы крови участников ликвидации Чернобыльской аварии. Успехи
геронтологии, 2004, № 14, c. 48-54.
80.ВАСИЛЕНКО ИЯ. Радиационные повреждения щитовидной железы. Военно-
медицинский журнал, 1998, № 2, c. 30-34.
81.ВИШНЕВСКАЯ ВП. Концепция, принципы, технологии психологической
коррекции образа болезни у участников ликвидации последствий на ЧАЭС с
психоматической патологией. Весник психотерапии, 2004, № 12, c. 111-120.
82.ВИШНЕВСКАЯ ВП. Феноменология и психологическая коррекция образа
болезни у учатников ликвидации последствий аварии на Чернобыльской АЭС с
психосоматической патологией. Весник психотерапии, 2004, № 11 (16), c. 48-69.
83.ВЛАСЕНКО ТС., КРЕХОВ ВД., ТЮРИНА МВ. и др. Функциональное состояние
щитовидной железы у ликвидаторов аварии на ЧАЭС при длительном наблюдении.
Актуальные вопросы внутренней патологии, Омск, 1998, вып. 4.
84.ВЛАСОВ ПА., КВАЧЕВА ЮЕ. Патоморфология легочных инфекционных
осложнений острой лучевой болезни (по материалам аутопсий лиц, погибших в результате
аварии на Чернобыльской АЭС). Терапевтический архив, 1996, № 3, c. 23-26.
 88

85.BOЗ. Ответные меры системы общественного здравоохранения на угрозу

применения биологического и химического оружия. Руковдство ВОЗ, Женева, 2001, с. 43-83.
86.ГОЛОВЕНКО СВ. О взаимоотношениях между психическими и соматическими
расстройствами у ликвидаторов аварии на Чернобыльской АЭС. Журнал неврологии и
психиатрии, 1994, № 2, c. 93-95.
87.ГОРЕНКОВ РВ. Материалы научно-практической конференции «Результаты и
задачи медицинского наблюдения за состоянием здоровья участников ликвидации
последствий катастрофы на Чернобыльской АЭС в отдаленном периоде», М, 1998, c. 25-31.
88.ГРЕБЕНЮК АН., БЕЖЕНАРЬ ВФ., АНТУШЕВИЧ АЕ. и др. К оценке иммунного
статуса женщин, подвергшихся действию радиационных и химических факторов. Военно-
медицинский журнал, 1999, № 11, c. 49-54.
89.ГРОБОВА ОМ., ЧЕРНИКОВ ВП. Присутствие цезия-137 в ткани опухоли легких
ликвидатора последствий аварии на Чернобыльской АЭС. Терапевтический архив, 1996, №
3, c. 26-30.
90.Гуманитарные последствия аварии на Чернобыльской АЭС. Стратегия
реабилитации.-Нью-Йорк-Минск-Киев-Москва, 6 февраля 2002 года, 94 с.
91.ГУСЬКОВА АК. Десять лет после аварии на ЧАЭС (ретроспектива клинических
событий и мер по преодолению последствий). Клин. мед, 1996, № 3, c. 5-8.
92.ГУСЬКОВА АК. Десять лет после аварии на ЧАЭС (ретроспектива клинических
событий и мер по преодолению последствий). Мед. Радиология и радиационная
безопасность, 1997, № 42 (1), c. 5-12.
93.ГУСЬКОВА АК. Радиация и мозг человека. Актуальные и прогнозируемые
нарушения психического здоровья после ядерной катастрофы в Чернобыле. Материалы
Междунарлд. конф. Киев, 24-28 мая 1995, Крещатик.-Киев, 1995, 22 с.
94.Десять лет после аварии на Чернобыльской АЭС. Национальный доклад
Украины. Вена, Австрия, 9 апреля 1996, Минчернобыль, Киев, 1996, 99с.
95.ДРЫГИНА ЛБ., АЛХУТОВА НА., СТРУКОВ ЕЛ. Лабораторная диагностика
аутоиммунных заболеваний щитовидной железы у ликвидаторов последствий аварии на
ЧАЭС. Клин. лаб. Диагностика, 1999, № 7, c. 34-35.
96.ЕВДОКИМОВ ВВ., ЕРАСОВА ВИ., ДЕМИН АИ. и др. Состояние желез
репродуктивной системы у мужчин, участвовавших в ликвидации последствий аварии на
Чернобыльской АЭС. Медицина труда и промышленная экология, 1993, № 3-4, c. 25-26.
97.ЖАВОРОНКОВА ЛА., ХОЛОДОВА НБ. Оценка функционального состояния
мозга параметрами когерентности ЭЭГ в отдаленные сроки воздействия ионизирующей
 89

радиации (последствия аварии на ЧАЭС). Журн. высш. нервной деятельности им. И.П.
Павлова, 1994, № 44 (1), c. 159-162.
98.ЖИЛЯЕВ ЕГ., ГРЕБЕНЮК АН., АНТУШЕВИЧ АЕ. и др. Изменение
нейтрофилов у ликвидаторов последствий аварии на Чернобыльской АЭС. Военно-
медицинский журнал, 1998, № 2, c. 26-30.
99.ЗАЗИМКО РН. Клинико-физиологическая характеристика состояния сердечно-
сосудистой системы при хроническом облучении у персонала объекта «Укрытие» ЧАЭС.
Cercetări radiaţionale în Republica Moldova. Materialele Conferinţei Internaţionale Ştiinţifico-
Practice, 10-12 octombrie 2000, Chişinău, 2000, p. 92-99.
100.Заключение 2-й Международной Конференции «Отдаленные медицинские
последствия Чернобыльской катастрофы», 1-6 июня, 1998 г., Киев, Международный журнал
радиационной медицины, 1999, № 1(1), c. 107-109.
101.ЗАМАНОВА ЛВ. Организационно-методические основы мониторинга за
состоянием здоровья участников ликвидации последствий аварии на Чернобыльской
атомной электростанции в условиях мегаполиса. Автореферат дисс. канд. мед. наук. – Санкт-
Петербург: Всероссийский Центр. Экстр. и рад. Мед. МИС России, 1999, 22 с.
102.ЗУБОВСКИЙ ГА., ХАРЧЕНКО ВП., ТАРАРУХИНА ОБ. Прогноз
онкологической заболеваемости для участников ликвидации последствий аварии на
Чернобыльской АЭС. Вопросы онкологии, 2000, № 6, c. 650-653.
103.ИВАНОВ ВК., ЦЫБ АФ., ИВАНОВ СИ. Ликвидаторы Чернобыльской
катастрофы радиационно-эпидемиологический анализ медицинских последствий, М:
Галанис, 1999, c.312.
104.ИЛЬИН ЛА. Реалии и мифы Чернобыля, М.: ALARA Limited, 1990, 446 c.
105.КАРАТАЙ ШС. Проблемы диспансеризации и реабилитации граждан
Республики Татарстан, подвергшихся облучению при ликвидации радиационных аварий.
Казанский медицинский журнал, 1994, № 5, c. 338-342.
106.КАРТАШОВ ВТ., КНЫШ ВИ., НОВИКОВ ВС. и др. Опыт диспансерно-
динамического наблюдения за ликвидаторами последствий аварии на Чернобыльской АЭС.
Военно-медицинский журнал, 1998, № 6, c. 28-32.
107.КАТЕЛЬНИЦКАЯ ЛИ., ШАМРАЙ ТП., БРЕНЕР ИЭ. Клиника, диагностика,
лечение и реабилитация ликвидаторов последствий аварии на Чернобыльской АЭС с
кардиореспираторной патологией. Метод рекомендации, Ростов-на- Дону, 1992.
 90

108.КНЯЖЕВ ВА. Реализация международных научно-технических проектов в

области изучения последствий аварии на Чернобыльской АЭС. Вестник Российской
Академии медицинских наук, 1996, №12, c. 56-57.
109.КОВАЛЕНКО ВМ., РУЛЕНКОВА ВА. Организационные принципы
реабилитации населения, подвергшегося радиационному воздействию, в санаториях Северо-
Кавказского зонального управления МЗ и МП РФ. Оздоровление курортными факторами
населения, подвергшегося радиационному воздействию: Тез. Докл, Кисловодск, 1994, c. 3-6.
110.КОНОПЛЯННИКОВ АГ. Радиобиология стволовых клеток. М, 1984.
111.КОРОТКО СС. Клиника и патогенез множественной соматической патологии у
участников ликвидации последствий аварии на ЧАЭС. Автореферат диссертации на
соискание ученой степени кандидата медицинских наук, Минск, 2001, 18 c.
112.КОРОТЬКО ГФ., ГОТОВЦЕВА ЛП., АВДЕЕВА СН. и др. Саливадиагностика
гормонального статуса у ликвидаторов последствий аварии на ЧАЭС. Южно-Рос. Мед.
Журн, 2001, № 5-6, c. 25-30.
113.КОРХОВ АИ., СИВОЛОБОВА ЛА. Научно-практические аспекты сохранения
здровья людей, подвергшихся радиационному воздействию в результате аварии на
Чернобыльской АЭC. Минск, 1991, c. 65-67.
114.КРАСНОВ ВН., ПЕТРЕНКО БЕ., ВОЙЦЕХ ВФ. и др. Психические расстройства
у участников ликвидации последствий аварии на Чернобыльской АЭС. Социальная и
клиническая психиатрия, 1993, № 4, c. 6-19.
115.КРАСНОВ ВН., ЮРКИН ММ., ВОЙЦЕХ ВФ. и др. Психические расстройства у
участников ликвидации последствий аварии на Чернобыльской АЭС. Социальная и
клиническая психиатрия, 1993, № 1, c. 5-10.
116.ЛЕГЕЗА ВИ. Ликвидаторы последствий аварии на Чернобыльской АЭС – 10 лет
спустя. Терапевтический архив, 1998, № 1, c. 77-79.
117.ЛИТВИНЦЕВ СВ., НЕЧИПОРЕНКО ВВ., РЕЗНИК АМ. и др. Нарушения
когнитивных функций у ликвидаторов последствий аварии на Чернобыльской АЭС. Воен.–
мед. Ж, 1998, № 4, c. 43-47.
118.ЛИХТАРЕВ ИА., КОВГАН ЛН. Общая структура Чернобыльского источника и
дозы облучения населения Украины. Международный журнал радиационной медицины,
1999, № 1, c. 29-38.
119.ЛОГАНОВСКИЙ КН. Клинико-эпидемиологические аспекты психиатрических
последствий Чернобыльской катастрофы.Социальная и клиническая психиатрия, 1999, № 1,
c. 5-17.
 91

120.ЛОГАНОВСКИЙ КН. Психические расстройства при воздействии

ионизирующего излучения вследствие Чернобыльской катастрофы: Нейрофизиологические
механизмы, унифицированная клиническая диагностика, лечение. Автореферат диссертации
на соискание ученой степени доктора медицинских наук, Киев, 2002, 22 c.
121.ЛОГАНОВСКИЙ КН. Психопатологические особенности синдрома
вегетативной дисфункции у лиц, подвергавшихся воздействию ионизирующего излучения в
малых дозах. Врачеб. Дело, 1991, № 6, c. 68-72.
122.ЛОГАНОВСКИЙ КН., НЯГУ АИ. Характеристика психических расстройств у
пострадавших вследствие Чернобыльской катастрофы в свете МКБ-10. Социальная и
клиническая психиатрия, 1995, № 5 (2), c. 15-23.
123.ЛУКИНА ЕА., ШЕФЕЛЬ ЮВ., ЛЕВИНА АА. и др. Гематологическая
диспансеризация участников ликвидации последствий аварии на Чернобыльской АЭС.
Терапевтический архив, 1995, № 1, c. 19-21.
124.ЛУШНИКОВ ЕФ., ЛАНЦОВ СИ. Смертность ликвидаторов в Калужской
области за 10 лет после аварии на Чернобыльской АЭС. Медицинская радиологии и
радиационная безопасность, 1999, № 2, c. 36-44.
125.ЛУШНИКОВ ЕФ. Десятилетие после Чернобыля: последствия аварии и
актуальные проблемы радиационной патологии. Архив патологии, 1997, № 4, c. 42-46.
126.ЛЮБЧЕНКО ПН., БОЖЕНКО ВК., МАСЛЕННИКОВА ВГ. и др.
Гематологические показатели у участников ликвидации последствий аварии на
Чернобыльской АЭС через 3 года после работы в Чернобыле. Лабораторное дело, 1991, № 8,
c. 47-51.
127.ЛЮБЧЕНКО ПН., КОВАЛЕВА ЛИ., ШИРОКОВА ЕБ. Состояние сердечно-
сосудистой системы у ликвидаторов последствий аварии на ЧАЭС. Клиническая медицина,
2004, № 4, c. 30-33.
128.ЛЮБЧЕНКО ПН., ЛЯБИН ВВ., ПАВЛОВА ОВ. и др. Динамика состояния
здоровья ликвидаторов последствий аварии на Чернобыльской АЭС, проживающих на
территории Московской области. Здравоохранение Российской Федерации, 1997, № 5, c. 38-
42.
129.МАРАЧЕВА АВ., ТАТАРСКИЙ АР. Патология органов дыхания у лиц,
участвовавших в ликвидации аварии на Чернобыльской АЭС. Терапевтический архив, 1996,
№ 3, c. 8-12.
130.МАРТЫНЧИК ЕА., КОНСТАНТИНОВ ВВ., ТИМОФЕЕВА ТН. и др.
Распространенность ишемической болезни сердца и факторов риска ее развития среди
 92

ликвидаторов аварии на Чернобыльской АЭС и мужского неорганизованного населения

Москвы. Профилактика заболеваний и укрепления здоровья, 2002, № 2, c. 8-13.
131.МАРЧЕНКО ТА. Концепция, принципы, формы и методы реабилитации
участников ликвидации аварии на Чернобыльской АЭС в отдаленном периоде. Весник
психотерапии, 2004, № 11 (16, c. 40-47.
132.Материалы Российского государственного медико-дозиметрического регистра.
Радиация и риск, 1995, № 5, c. 16-47.
133.Медицинские исследования Чернобыльской катастрофы. По материалам
Международной научно-практической конференции «Экология человека в
постчернобыльский период», состоявшейся 27-29 сентября 1999 г. в Минске. Журнал
неврологии и психиатрии, 2000, № 5, c. 38.
134.Международная программа по медицинским последствиям Чернобылькой
аварии, ВО, 1994, ЕВ95/30, 10 с.
135.МЕШКОВ НА., МАРЧЕНКО ТА. Медицинские последствия аварии на
Чернобыльской АЭС. Вестник психотерапии, 2004, № 11 (16), c. 21–37.
136.МЕШКОВ НА., ХОЛОДОВА НБ., РЫЖОВ БН. Отдаленные
нейропсихологические последствия у ликвидаторов Чернобыльской аварии. 2-я
Международная конф.: Отдаленные медицинские последствия Чернобыльской катастрофы,
Киев, Украина, 1-6 июня, 1998 г, Киев, 1998, c. 298.
137.МОЖЖУХИНА ИН. Зависимость изменений в щитовидной железе от вида и
дозы радиационного воздействия (обзор литературы). Вестник рентгенологии и радиологии,
2004, №5, c. 45-52.
138.Напреенко А.К., Логановский К.Н. Пограничные нервно-психические
растройства у лиц, подвергшихся воздействию ионизирующего излучения // Врачебное
дело.- 1992.- № 6.- С. 48-52.
139.НАПРЕЕНКО АК., ЛОГАНОВСКИЙ КН. Систематика психических
расстройств, связанных с последствиями аварии на ЧАЭС. Врачебное дело, 1995, № 5-6, c.
25-29.
140.НАПРЕЕНКО АК., ЛОГАНОВСКИЙ КН. Экологическая психиатрия.
Полиграфкнига, Киев, 1997, 96 с.
141.НИКИФОРОВ АМ. Клинические проявления воздействия факторов
крупномасштабной радиационной катастрофы. Автореферат дис. д-ра мед. Наук, СПб, 1994.
142.НИКИФОРОВ АМ. Отдаленные последствия воздействия комплекса факторов
радиационной аварии. Медицинские аспекты радиационной и химической безопасности:
 93

Материалы Российской научной конференции, г. Санкт.Петербург, 11-12 октября 2001 г,

Санкт-Петербург: Военно-медицинская академия, 2001, c. 7-8.
143.НИКИФОРОВ АМ., ШАНТЫРЬ ИИ. АЛЕКСАНИН СС. и др. Основные
направления совершенствования диспансеризации военнослужащих, подвергшихся
облучению в результате радиационных аварий . Воен.-мед.журн, 1996, № 6, c. 37-42.
144.НИКИФОРОВА ИД., ШАНТЫРЬ ИИ., ТЮТИН ЛА. и др. Заболеваемость
костно-мышечной системы и минеральная плотность костной ткани у ликвидаторов аварии
на Чернобыльской АЭС. Медицинская радиология и радиационная безопасность, 2000, № 6,
c. 14-20.
145.НОВИКОВ ВС., БОРИСОВА ЕД., ШАНТЫРЬ ИИ. и др. Природа
психофизиологических расстройств у ликвидаторов последствий аварии на Чернобыльской
АЭС. Социальная и клиническая психиатрия, 1997, № 3, c. 47-54.
146.НЯГУ АИ. Вегетативная дистония. Чернобыльская катастрофа, Наукова думка:
Киев, 1995, c. 477-480.
147.Нягу А.И. Нервная система // Чернобыльская катастрофа.- Наукова думка: Киев,
1995.- С 458-460.
148.НЯГУ АИ. Психоневрологические и психосоматические аспекты последствий
аварии на Чернобыльской АЭС. Вести АМН СССР, 1991, №11, c. 31-32.
149.НЯГУ АИ., ЛОГАНОВСКИЙ КН. Изменения в нервной системе при
хроническом воздействии ионизирующего излучения. Журнал невропатологии и психиатр.
Им. С.С.Корсакова, 1997, № 97 (2), c. 62-70.
150.НЯГУ АИ. ЛОГАНОВСКИЙ КН. Нейропсихиатрические эффекты
ионизирующих излучений. Ченобыльинтеринформ, Киев, 1998, 350 с.
151.НЯГУ АИ. ЛОГАНОВСКИЙ КН. Хроническое воздействие ионизирующего
излучения на нервную систему: клиника, диагностика, лечение (обзор). Украинский научный
центр радиационной медицины МЗ и АН Украины, Киев, 1992, 64 с.
152.НЯГУ АИ. ЛОГАНОВСКИЙ КН., ЧУПРОВСКАЯ НЮ. и др. Пострадиационная
энцефалопатия в отдаленный период острой лучевой болезни. Укр. Мед. Часопис, 1997, № 2
(2), c. 33-44.
153.НЯГУ АИ., ЛОГАНОВСКИЙ КН., ЮРЬЕВ КЛ. и др. Психофизиологические
последствия облучения. Международный журнал радиационной медицины, 1999, № 2 (2), c.
3-24.
 94

154.НЯГУ АИ., НАПРЕЕНКО АК., ХАРЧЕНКО АП. и др. Диагностика и лечение

психо-неврологических расстройств у пострадавших вследствие аварии на Чернобыльской
АЭС. Методические рекомендации, Киев, 1995, 45 с.
155.НЯГУ АИ., НОЩЕНКО АГ., ЛОГАНОВСКИЙ КН. Отдаленные последствия
психогенного и радиационного факторов аварии на Чернобыльской АЭС на функциональное
состояние головного мозга человека. Журн. Невропатол. И психиатр. Им. С.С. Корсакова,
1992, № 92 (4), c. 72-77.
156.НЯГУ АИ., ХАЛЯВКИНА ИГ., ЛОГАНОВСКИЙ КН. и др.
Психоневрологическая характеристика лиц, перенесших острую лучевую болезнь. Проблемы
Чернобыльской зоны отчуждения, 1996, № 3, c. 175-190.
157.ОВЧИНИКОВ ВА., СМИРНОВ СА., ВОЛКОВ ВН. Лучевые поражения при
радиационных авариях: история и уроки. Новости лучевой диагностики, 1999, №2, c. 1-6.
158.ОРАДОВСКАЯ ИВ. Иммунологический мониторинг контингента лиц,
принимавших участие в ликвидации последствий аварии на Чернобыльской АЭС.
Последствия Чернобыльской катастрофы: Здоровье человека. Центр экологической политики
России. Научный совет по радиобиологии РАН, М., 1996, c. 96-129.
159.ОСМАЧКИН ВЕ. К оценке канцерогенного воздействия ионизирующего
излучения. Медицинская радиология и радиационная безопасность, М: Радекон, 2003, Т. 48,
№ 4, c. 14-23.
160.ПАЛЕЕВ ИР., КОВАЛЕВА ЛИ., САВЧЕНКО МВ. и др. Изменения центральной
гемодинамики у ликвидаторов последствий аварии на Чернобыльской АЭС в отдаленные
сроки после воздействия малых доз ионизирующего излучения. Кардиология, 2000, № 4, c.
63-66.
161.ПАШКОВА ТЛ., АЙСАНОВ ЗР., КАЛМАНОВА ЕН. и др. Респираторные и
гемодинамические нарушения у лиц, участвовавших в ликвидации последствий аварии на
Чернобыльской АЭС. Терапевтический архив, 1996, № 3, c. 14-16.
162.ПЕТРУНЯ АМ., ЯЗИД АБУ ЭБЕЙД. Клинико-иммунологическая
характеристика дистрофических заболеваний сетчатки у ликвидаторов последствий аварии
на Чернобыльской АЭС. Вестник офтальмологии, 2001, № 2, c. 2-27.
163.ПИВНИК АВ., МОИСЕЕВА ТН., ДОМРАЧЕВА ЕВ. и др. Клинико-
гематологические показатели участников ликвидации последствий Чернобыльской аварии.
Терапевтический архив, 1996, № 7, c. 73-77.
 95

164.Последствия Чернобыльской аварии для здоровья. Результаты

экспериментальных проектов МПОПЧАЗ и соответствующих национальных программ.
Краткий отчет, ВОЗ: Женева, 1996, 47 с.
165.ПОТАПОВА СМ., КУЗЬМЕНОК ОИ., ПОТАПНЕВ МП. и др. Оценка состояния
Т.клеточного и моноцитарного звеньев у ликвидаторов аварии на Чернобыльской АЭС через
11 лет. Иммунология, 1999, № 3, c. 59-62.
166.ПРИСЯЖНЮК АЕ., ГРИЩЕНКО ВГ., ФЕОДОРЕНКО ЗП. и др.
Эпидемиологическое изучение злокачественных новообразований у пострадавших
вследствие аварии на Чернобыльской АЭС. Итоги, проблемы и перспективы.
Международный журнал радиационной медицины, 1999, № 2, c. 42-50.
167.РИКВИНД НБ., СТАРИЦИНА ЛП., СКВОРЦОВА ГВ. Мультиаберрантные
клетки у участников ликвидации последствий аварии на Чернобыльской АЭС.
Терапевтический архив, 1996, № 7, c. 77-79.
168.Руководство по радиационной защите при авариях ядерных реакторов.
МАГАТЭ. IAEA-TECDOC-955/R, 1998, 253 c.
169.РУМЯНЦЕВА ГМ., ЧИНКИНА ОВ., ЛЕВИНА ТМ. и др. Психическая
дезадаптация участников ликвидации аварии на Чернобыльской АЭС. Современная
психиатрия, 1998, №1, c. 1-7.
170.СВИРНОВСКИЙ АИ., ИВАНОВ ЕП., ДАНИЛОВ ИП. и др. Нестабильные
хромосомные аберрации в лимфоцитах участников ликвидации последствий аварии на
Чернобыльской АЭС. Терапевтический архив, 1998, № 1, c. 59-63.
171.СОРОКИНА ЕИ., СЕМЕНОВ НБ., СТРОГАНОВ СВ. Общие принципы отбора
на санаторно-куротное лечение населения, подвергшегося воздействию радиации вследствие
аварии на ЧАЭС . Вопр. Курортол, 1994, № 5, c. 36-39.
172.СУШКЕВИЧ ГН., ЦЫБ АФ., ЛЯСКО ЛИ. Патофизиолгические подходы к
анализу медицинских последствий аварии на Чернобыльской АЭС. Медицинская
радиология, 1992, № 9-10, c. 50-58.
173.ТАТАУРЩИКОВА НС., СИДОРОВИЧ ИГ., АРДАБАЦКАЯ ТБ. и др. Анализ
распространенности аллергопатологии у ликвидаторов последствий аварии на
Чернобыльской АЭС. Гематология и трансфузиология, 1996, № 6, c. 8-19.
174.ТЕЛЬНОВ ВИ., ВОЛОГОДСКАЯ ИА., КАБАШЕВА НЯ. Влияние комплекса
факторов на иммунный статус участников ликвидации последствий аварии на
Чернобыльской АЭС. Медицинская радиология, 1993, № 2, c. 8-12.
 96

175.ТИТЧЕВСКИЙ СВ. Взаимоотношение психических и соматических проявлений

пост-Чернобыльского синдрома у ликвидаторов. Ж. Практ. Врача, 1998, № 6, c. 20-22.
176.ТКАЧИШИН ВС. Динамика развития гипертонической болезни у ликвидаторов
последствий аварии на Чернобыльской АЭС. Тезисы 1-го Конгресса ассоциации кардиологов
стран СНГ, М., 1997, 174 c.
177.ТУКОВ АР. Болезни крови и кроветворных органов у ликвидаторов аварии на
Чернобыльской АЭС. Гематология и трансфузиология, 2000, № 5, c. 31-33.
178.ТУКОВ АР., ДЗАГОЕВА ЛГ., ПРОХОРОВА ОН. Смертность ликвидаторов
последствий аварии на Чернобыльской АЭС, работников атомной промышланности.
Здравоохранение Росс. Федер, 2000, № 3, c. 18-20.
179.УХАЛЬ МИ., ЛУГОВОЙ ВН., БОРИСОВ АВ. Изменение показателей
фертильности эякулята у ликвидаторов катастрофы на Чернобыльской АЭС. Andrology,
Reproduction, Sexology, 1994, №. 2, c. 51-53.
180.ФРОЛОВ ВМ., ПЕРЕСАДИН НА., САФОНОВА ЕФ. и др. Цитогенетические
нарушения у лиц принимавших участие в ликвидации последствий на Чернобыльской АЭС и
постоянно проживающих в регионах с неблагоприятной экологической обстановкой.
Цитология и генетика, 1993, № 4, c. 14-19.
181.ХАРЧЕНКО ВП., РОЖКОВА НИ., ЗУБОВСКИЙ ГА. Показатели минеральной
насыщенности костей у лиц, принимавших участие в ликвидации последствий аварии на
ЧАЭС. Вестник рентгенологии и радиологии, 1994, № 2, c. 38-40.
182.ХМИДАН Н., ПИСКОВАТСКИЙ ПМ., СОЛДАТОВА АМ. Нарушения
гемодинамики глаза и кардиогемодинамики у ликвидаторов последствий аварии на ЧАЭС и
возможные пути их коррекции. Офтальмологический журнал, 1997, № 4, c. 259-264.
183.ХОЛОДОВА НБ., ЗУБОВСКИЙ ГА., ЖАВОРОНКОВА ЛА. и др. Отдаленные
последствия лучевого воздействия на центральную нервную систему. Cercetări radiaţionale în
Republica Moldova. Materialele Conferinţei Internaţionale Ştiinţifico-Practice, 10-12 octombrie
2000, Chişinău, 2000, p. 144-147.
184.ХОЛОДОВА НБ., КУЗНЕЦОВА ГД., ЗУБОВСКИЙ ГА. и др. Отдаленные
последствия лучевого воздействия на нервную систему. Журнал неврологии и психиатрии
имени С.С. Корсакова, 1996, № 5, c. 29-33.
185.ХОМАЗЮК ИН. Состояние здоровья лиц, принимавших участие в ликвидации
последствий аварии на Чернобыльской АЭС. Вести. АМН СССР, 1991, № 11, c. 29-31.
 97

186.ХРИСАНФОВ СА. Анализ состояния здоровья участников ликвидации

последствий аварии на Чернобыльской АЭС по результатам работы Российского
Межведомственного Экспертного Совета в 1999г. Вопросы онкологии, 2000, № 6, c. 645-649.
187.ЦЫБ АФ., ИВАНОВ ВК. Оценка медицинских последствий Чернобыльской
катастрофы на основе данных Российского Государственного Медико-Дозиметрического
Регистра. Международный журнал радиационной медицины, 1999, № 1, c. 39-48.
188.ЦЫБ АФ., ИВАНОВ ВК. Последствия и проблемы Чернобыльской катастрофы.
Военно-медицинский журнал, 1997, № 1, c. 34-37.
189.ЦЫБ АФ., ИВАНОВ ВК. Результаты медицинских и дозиметрических
исследований населения и ликвидаторов, подвергшихся воздействию радиации вследствие
Чернобыльской катастрофы. Вестник Российской Академии медицинских наук, 1996, № 5, c.
58-64.
190.ЦЫБ АФ., ИВАНОВ ВК., МАКСЮТОВ МА. Десять лет Чернобыльской
катастрофы: Состояние здоровья и прогноз отдаленных медицинских последствий. 2 Обнин.
симп. по радиоэкол, Обнинск, 1996, c. 207-208.
191.ЦЫБ АФ., ПОВЕРЕННЫЙ АМ. Повреждение щитовидной железы в период
Чернобыльской аварии: вероятные последствия. Последствия Чернобыльской катастрофы:
здоровье человека, Под. ред. Бурлаковой Е.Б, М., 1996.
192.ЦЫБ АФ., ХОПТЫНСКАЯ СК., СЕЛЕВА НГ. Современное состояние
медицинских последствий Чернобыльской Аварии. От Первой в мире АЭС к атомной
энергетике ХХI века, Обнинск, 1999, c. 44-45.
193.Чернобыльская катастрофа: Итоги и проблемы преодоления ее последствий в
России, 1986-2001, Российский национальный доклад, М., 2001, 48 с.
194.Чернобыль: 15 лет спустя. Под общей редакцией Н.В. Герасимовой. – М.:
Издательство «Контакт-Культура», 2001, 272 с.
195.ЧЕРНЯЕВ АЛ., ШАРПЕН К., ГРОБОВА ОМ. и др. Морфологическая
характеристика альвеолярных макрофагов у ликвидаторов последствий аварии на
Чернобыльской АЭС в отдаленный период (1-е сообщение). Терапевтический архив, 1996, №
3, c. 19.23.
196.ЧУПРОВСКАЯ НЮ. Цереброваскулярная патология у лиц, пострадавших в
результате аварии на ЧАЭС. Cercetări radiaţionale în Republica Moldova, Materialele Conferinţei
Internaţionale Ştiinţifico-Practice, 10-12 octombrie 2000, Chişinău, 2000, p. 154-157.
197.ЧУЧАЛИН АГ. Патология органов дыхания у ликвидаторов последствий аварии
на Чернобыльской АЭС. Терапевтический архив, 1996, № 3, c. 5-7.
 98

198.ШАМАРИН ВМ., ШАЛЬНОВА СА., ВИНОКУРОВ БК. и др. Характеристики

здоровья ликвидаторов последствий аварии на Чернобыльской АЭС по итогам
скринирующего обследования в 1993.94 гг. Ликвидаторы последствий аварии на ЧАЭС:
Состояние здоровья, М., 1995, c. 108-113.
199.ШЕВЧЕНКО ВА., СНИГИРЕВА ГП. Цитогенитические последствия
воздействия ионизирующих излучений на популяции человека. Последствия Чернобыльской
катастрофы: Здоровье человека, Центр экологической политики России, Научный совет по
радиобиологии РАН, М., 1996, c. 24-29.
200.ШИШМАРЕВ ЮН., АЛЕКСЕЕВ ГИ., НИКИФОРОВ АМ. и др. Клинические
аспекты последствий аварии на Чернобыльской АЭС. Радиобиология, 1992, № 3, c. 323-331.
201.ЭЙДУС ЛХ. Мембранный механизм биологического действия малых доз. Новый
взгляд на проблему, М., 2001, c. 81.
202.ЯКУШИН СС., СВИРИНА ВИ. Эпидемиология ХНЗЛ у ликвидаторов аварии на
Чернобыльской АЭС. Пульмогология, 1998, № 1, c. 50-53.
 99

Lista abrevierilor

Bq – Becquerel
CEMV – Consiliul de Expertiză Medicală a Vitalităţii
Ci – Curie
CNEC – Centrala Nucleară Electrică Cernobâl
Gy – Gray
LCCN – lichidarea consecinţelor catastrofei nucleare
OMS – Organizaţia Mondială a Sănătăţii
PSÎ – perioada de semiînjumătăţire
R – Röntgen
rad – Radiation Absorbet Dosa
rem – Rad Equivalent Man
SNC – sistem nervos central
Sv – Sieverti
 100

Adnotare

Consecinţele de sănătate ale accidentului nuclear Cernobâl: deficienţe, incapacităţi,

invaliditate (la persoanele care au participat la lichidarea catastrofei
de la Centrala Nucleară Electrică Cernobâl)

În scopul evaluării consecinţelor de sănătate ale persoanelor care au participat la lichidarea

consecinţelor catastrofei de la Centrala Nucleară Electrică Cernobâl, am analizat informaţia din
documentaţia medicală a 2481 „lichidatori”, actele militare ale „lichidatorilor”, documentele de
asistenţă socială a 2994 participanţi la lichidarea consecinţelor catastrofei nucleare de la Cernobâl.
Am analizat şi apreciat rata comparativă a valorii indicatorilor morbidităţii, invalidităţii şi a
mortalităţii „lichidatorilor” şi populaţiei Republicii Moldova în întregime (conform datelor
Centrului de Sănătate Publică şi Management Sanitar al Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale),
particularităţile după grupele de vârstă, cauzele lor, cât şi evaluarea lor în dinamică.
Afectarea concomitentă a câtorva sisteme din organism, progresarea tabloului clinic al
maladiilor cu invalidizare rapidă sunt particularităţile caracteristice ale patologiei somatice la
„lichidatori”. Cel mai frecvent au fost depistate afecţiunile neuropsihice (98,5%), gastrointestinale
(66,2%), endocrine (32,4%) şi cardiovasculare (27,9%).
În debutul studiului 2481 (82,9%) de ”lichidatori” aveau un grad de invaliditate cu o
pierdere medie a vitalităţii de 69,2%. Valoarea indicatorului invalidităţii primare a crescut de 37,5
ori (de la 0,4% la 15%) în perioada 1993-1998 cu o diminuare ulterioară până la 1% în anul 2004.
Cea mai mare pondere a invalidităţii revine perioadei de 10-15 ani după expunerea la acţiunea
radiaţiei ionizate.
Valoarea indicatorului mortalităţii generale a „lichidatorilor” în perioada 1986-2004
constituia 7,2%, vârsta medie de deces a acestora fiind de 47,15±0,6 ani. Circa 2/3 din numărul total
al decedaţilor aveau vârsta sub 50 de ani.
Valoarea indicatorului invalidităţii „lichidatorilor” din zona de Sud a Republicii Moldova
este mai mare decât valoarea indicatorului invalidităţii „lichidatorilor” din zonele de Nord şi de
Centru ale Republicii Moldova.
Populaţia masculină este mai sensibilă la acţiunea radiaţiei ionizante, comparativ cu cea
feminină. Valoarea indicatorului invalidităţii la bărbaţii „lichidatori” fiind de 85,4% şi la femeile
„lichidatoare” – de 47,8%, iar al mortalităţii a fost respectiv de 7,6% şi 2,5%.
Adresarea inoportună, evidenţa medicală tardivă şi tratamentul medicamentos aritmic
negativ au influenţat sănătatea „lichidatorilor”. Compensaţiile sociale şi alocaţiile financiare ale
„lichidatorilor” alcătuiesc doar 90% din salariul mediu lunar pe ţară.
 101

Metodele existente de profilaxie şi de tratament a persoanelor afectate de acţiunea radiaţiei

ionizante sunt puţin efective şi necesită perfecţionare.
Cuvinte-cheie: morbiditate, invaliditate, pierderea vitalităţii, mortalitate, „lichidatori”,
radiaţie ionizantă, catastrofa de la Centrala Nucleară Electrică Cernobâl.
 102

Summary

The health consequences of Chernobyl nuclear accident: deficiencies, inabilities, invalidity

(at persons who participate at liquidation of catastrophe from
Chernobyl Nuclear Electric Central)

There where examined 2481 „liquidators”, military and 2994 social assistance documents
of the participants at the Chernobyl nuclear catastrophe consequences abolition with a view to
health consequence estimation in persons who participated to the Chernobyl nuclear power station.
The comparative morbidity, invalidity and mortality rate of „liquidators” and population
from the Republic of Moldova (recording to Public Health and Medical Management Center data of
Health and Social Protection Ministry), age modifications morbidity, invalidity and mortality origin
as well as their estimation in dynamics have been analyzed.
Simultaneously affection of some body system, progressive evolution of disease with rapid
invalidity represents characteristic peculiarities of „liquidators” somatic pathology. The most
frequent neuropsihic (98,5%), gastrointestinal (66,2%), endocrine (32,4%) and cardiovascular
(27,9%) affection have been diagnosed.
At the study onset in 2481 (82,9%) of „liquidators” the invalidity stage and with the loss of
vitality in 69,2% has been registered.
Primary invalidity increases in 37,5 times (from 0,4% to 15%) during 1993-1998 with a
further decrease till 1% in 2004 has been observed. The highest increase of invalidity is
characterized in 10-15 years after ionizing radiation.
„Liquidators” general mortality during 1986-2004 constitutes 7,2%, average 47,15±0,6
years. About 2/3 from dead persons had 50 years.
Health consequence indexes invalidity of „liquidators” from South region are higher then
the North and Center ones. This phenomenon requires subsequent scientific studies.
The men are more sensible to ionizing radiation comparative with women. Men invalidity
represents 85,4% and women - 47,8%, but mortality – 7,6% and 2,5% respectively.
Belated medical evidence and medical treatment negatively influence to the „liquidators”
health. Money compensation of „liquidators” represents 90% from month medium salary.
Prophylaxis and treatment methods the ionizing radiation persons are ineffective and it is
necessary to elaborate new more effective and treatment methods.
Key-words: morbidity, invalidity, the loss of vitality, mortality, „liquidators”, ionizing
radiation, Chernobyl nuclear power station catastrophe
 103

Резюме
Последствия здоровья в результате Чернобыльской атомной аварии:
недостаточности, ограниченности, инвалидность (у лиц участвующих
в ликвидации последствий аварии на Чернобыльской Атомной Станции)

C целью изучения влияния последствий на здоровье лиц, участвовавших в ликвидации

катастрофы на Чернобыльской атомной станции, нами анализирована медицинская
документация 2481 «ликвидаторов», военные документы «ликвидаторов», документы
социального обеспечения 2994 участников ликвидации последствий ядерной катастрофы
Чернобыля.
Проведен сравнительный анализ показателей заболеваемости, инвалидности и
смертности «ликвидаторов» и общего населения Республики Молдова в целом (показатели
Центра Общественного Здоровья и Санитарного Менеджмента Министерства Здоровья и
Социальной защиты), показателей возрастных изменений и причин заболеваемости,
инвалидности и смертности, а также изменения этих параметров в динамике.
Одновременное поражение нескольких органов и систем и прогрессирование болезней
с быстрой потерей трудоспособности, являются характерной особенностью соматической
патологии у «ликвидаторов». Чаще всего у них выявляются нейропсихические (98,0%),
желудочно-кишечные (66,2%), эндокринные (32,4%) и сердечно-сосудистые (27,9%)
заболевания.
В процессе исследования 2481 (82,9%) «ликвидатора» выявлена инвалидность со средней
степенью потери жизнеспособности в 69,2%. Величина показателя первичной инвалидности с
1993 до 1998 года, выросла в 37,5 раза (от 0,4% до 15%). Самый большой удельный вес
показателя инвалидности был отмечен через 10-15 лет после воздействия на организм
«ликвидаторов» ионизирующего излучения.
Согласно данных нашего исследования удельный вес показателя общей смертности
«ликвидаторов» в период 1986-2004 гг. составлял 7,2%. Средний возраст умерших был равен
47,15±0,6 лет. Около 2/3 из общего числа всех умерших были в возрасте до 50 лет.
Величина показателя инвалидности «ликвидаторов», проживающих в Южной зоне
Республики Молдова, выше чем величина показателя инвалидности «ликвидаторов» из
Северной и Центральной зон.
Нами установлено, что мужское население было более чувствительно к воздействию
ионизирующего излучения по сравнению с женским населением. Величина показателя
инвалидности среди мужчин «ликвидаторов» составила 85,4%, а среди женщин
 104

«ликвидаторов» - 47,8%. Величина показателя смертности было соответственно 7,6% и

2,5%.
Позднее обращение за медицинской помощью, запоздалый учет больных и неритмичное
медицинское лечение отрицательно влияют на здоровье «ликвидаторов». Социальные
компенсации и финансовое обеспечение «ликвидаторов» составляет только 90% от
среднемесячной заработной платы по стране.
В результате нашего исследования установлено, что существующие методы
профилактики и лечения лиц, пострадавших от воздействия ионизирующего излучения,
являются малоэффективными и нуждаются в совершенствовании.
Ключевые слова: заболеваемость, инвалидность, потеря жизнеспособности,
смертность, «ликвидаторы», ионизирующее излучение, катастрофа на Чернобыльской
атомной станции