UNIVERSITATEA CREŞTINĂ

„DIMITRIE CANTEMIR” BUCUREŞTI

Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale

TREPTELE DESĂVÂRŞIRII UMANE.

ROLUL ÎNVĂŢĂTURII DE CARTE

Lect. univ. drd. Marian COVLEA

MA, MS, MSL

3 martie 2011
 CUPRINS

Nr. Partea din lucrare Pag.

crt.
1 I. Introducere. Precizări conceptuale 2
2 II. Necesitatea desăvârşirii umane 8
3 III. Formele, metodele şi etapele desăvârşirii 14
4 1. Învăţătura, teoria, cultura, educaţia, ritualistica, ştiinţa 14
5 2. Experienţele de viaţă, iniţiatice, ziditoare şi practica 18
6 3. Credinţa, viziunea, încrederea, solidaritatea, voinţa, perseverenţa 18
7 4. Speranţa, optimismul, automotivarea 19
8 5. Dragostea, dărnicia, bunătatea, toleranţa, morala, generozitatea 19
9 6. Necesitatea învăţăturii de carte 23
10 7. Problema uceniciei şi a măiestriei. Relaţia Maestru-Ucenic 25
11 IV. Concluzii 33
12 V. Bibliografie 33

I. INTRODUCERE. PRECIZĂRI CONCEPTUALE

2
 În cele ce urmează vom clarifica noţiunile de perfecţionare, desăvârşire şi
sfinţire. Între aceste noţiuni există o sinonimie parţială şi progresivă, în ordinea
arătată, sfinţirea reprezentând scopul final, vârful calitativ, dumnezeiesc, al oricărei
activităţi de îmbunătăţire, perfecţionare, desăvârşire.

Astfel, pentru substantivul perfecţionare şi verbul a (se) perfecţiona există

următoarele sensuri:1

PERFECȚIONÁ, perfecționez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți calitativ, ♦

A face să acumuleze sau a acumula (prin studii sistematice) cunoștințe temeinice
(și noi) într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionner.
Sursa: DEX '98 |

A PERFECȚIONÁ ~éz tranz. A face să se perfecționeze. [Sil. -ți-o-] /<fr.

perfectionner
Sursa: NODEX |

A SE PERFECȚIONÁ mă ~éz intranz. 1) A face să devină mai bun din punct de

vedere calitativ; a apropia de perfecțiune; a desăvârși. ~ un mecanism. ~ metodele
de diagnosticare. 2) A-și ridica calificarea, acumulând cunoștințe noi într-un
domeniu de activitate. [Sil. -ți-o-] /<fr. perfectionner
Sursa: NODEX |

PERFECȚIONÁ vb. I. tr., refl. a (se) face mai bun, mai util; a(-și) corecta
greșelile. II. refl. a-și desăvârși pregătirea profesională. (< fr. perfectionner)
Sursa: MDN |

PERFECȚIONÁ vb. I. tr., refl. A (se) face mai bun, mai util; a(-și) corecta
greșelile, defectele. ♦ refl. A se specializa. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. perfectionner]
Sursa: DN |

PERFECȚIONÁ vb. 1. a (se) desăvârși. (Se ~ continuă prin studiu.) 2. a (se)

specializa. (S-a ~ în domeniul siderurgiei.) 3. v. sistematiza.
Sursa: Sinonime |

Perfecționá vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. perfecționéz, 3 sg. și pl. perfecționeáză
Sursa: Ortografic |
1
http://dexonline.ro/definitie/perfecţionare

3
PERFECȚIONÁRE, perfecționări, s. f. Acțiunea de a (se) perfecționa și
rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. perfecționa.
Sursa: DEX '98 |

PERFECȚIONÁRE s.f. Acțiunea de a (se) perfecționa și rezultatul ei;

desăvârșire; îmbunătățire, specializare. [< perfecționa].
Sursa: DN |

PERFECȚIONÁRE s. 1. desăvârșire. (~ cuiva prin studiu.) 2. v. specializare. 3. v.

sistematizare.
Sursa: Sinonime |

Perfecționáre s. f. (sil. -ți-o-), g.-d. art. perfecționării; pl. perfecționări

Sursa: Ortografic |

Pentru desăvârşire / a (se) desăvârşi există următoarele sensuri2:

DESĂVÂRȘÍRE, desăvârșiri, s. f. Acțiunea de a (se) desăvârși și rezultatul ei. ◊

Loc. adv. Cu desăvârșire = cu totul, în întregime, pe deplin; absolut. – V.
desăvârși.
Sursa: DEX '98 |

DESĂVÂRȘÍRE s. 1. v. perfecționare. 2. deplinătate, plenitudine, plinătate, (înv.)

plinăciune, plineală. (Sentiment de ~.) 3. v. perfecțiune. 4. v. sublim. 5. perfecțiune,
puritate. (~ liniilor ei.)
Sursa: Sinonime |

Desăvârșire ≠ nedesăvârșire
Sursa: Antonime |

Desăvârșíre s. f., g.-d. art. desăvârșírii; pl. desăvârșíri

Sursa: Ortografic |

DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină
desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă
definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De +
săvârși.
Sursa: DEX '98 |

2
http://dexonline.ro/definitie/desăvârşire

4
A DESĂVÂRȘÍ ~ésc tranz. 1) A face să se desăvârșească; a perfecționa. 2)
(acțiuni) A duce la bun sfârșit. /de + a savârși
Sursa: NODEX |

A SE DESĂVÂRȘÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni mai bun din punct de vedere

calitativ; a se perfecționa. 2) (despre acțiuni) A căpăta formă definitivă. /de + a
savârși
Sursa: NODEX |

DESĂVÂRȘÍ vb. 1. v. perfecționa. 2. a împlini, a îndeplini, a înfăptui, a realiza.

(Și-a ~ opera.) 3. a se realiza. (S-a ~ ca poet.) 4. a încheia, a sfârși, a termina. (A ~
opera începută de alții.)
Sursa: Sinonime |

Desăvârșí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj.
prez. 3 sg. și pl. desăvârșeáscă
Sursa: Ortografic |

În sensul biblic, religios în general, vârful calitativ şi scopul final al

perfecţionării şi desăvârşirii este sfinţirea3:

SFINȚÍRE, sfințiri, s. f. Acțiunea de a (se) sfinți1 și rezultatul ei. ♦ (Înv.)

Consfințire, consacrare. – V. sfinți1.
Sursa: DEX '98 |

SFINȚÍRE s. (BIS.) 1. canonizare, (livr.) sacralizare, sacralizație, sanctificare,

(înv.) sacrare, sanctificație. (~ unui martir.) 2. consacrare, sfeștanie, târnoseală,
târnosire, (înv.) obnovlenie, rodină, sfințenie, târnosanie, târnositură. (~ unei
biserici.)
Sursa: Sinonime |

SFINȚÍRE s. v. amurg, apus, asfințit, biserică, casa domnului, consacrare,

consfințire, fixare, hirotonie, hirotonire, hirotonisire, înserare, seară, stabilire,
statornicire.
Sursa: Sinonime |

Sfințíre s. f., g.-d. art. sfințírii; pl. sfințíri

Sursa: Ortografic | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

3
http://dexonline.ro/definitie/sfinţire

5
Pátruzeci-de-Sfínți s. pr. m. pl. (sil. -tru-)
Sursa: Ortografic |

SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a
sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A trage harul divin asupra unor obiecte prin rostire de
rugăciuni; a face ca acele obiecte să dobândească un caracter sacru. 3. Tranz. A
târnosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a
respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine.
– Din sl. sventiti.
Sursa: DEX '98 |

A SFINȚÍ ~ésc tranz. 1) A trece în rândul sfinților; a ridica la rang de sfânt; a

sanctifica. 2) (obiecte) A face să devină sacru prin săvârșirea unui ritual religios
(rugăciuni, stropire cu agheasmă). 3) A trata cu dragoste și admirație exagerată; a
venera. /<sl. sventiti
Sursa: NODEX |

SFINȚÍ vb. (BIS.) 1. a canoniza, (livr.) a sacraliza, a sanctifica, (înv.) a sacra. (A ~

un mucenic.) 2. a consacra, a târnosi. (A ~ o biserică.) 3. (înv.) a potrebi. (A ~
sfintele daruri.)
Sursa: Sinonime |

SFINȚÍ vb. v. ameți, apune, asfinți, chercheli, coborî, consacra, consfinți,

dispărea, fixa, hirotoni, hirotonisi, îmbălsăma, îmbăta, înmiresma, parfuma, pieri,
pleca, popi, preoți, stabili, statornici, turmenta.
Sursa: Sinonime |

Sfințí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 sg. și
pl. sfințeáscă
Sursa: Ortografic |

Uneori, în limba română se foloseşte în mod greşit şi deci înşelător noţiunea

de EDUCAŢIE în locul celei de ÎNVĂŢĂMÂNT, uneori chiar în denumirea oficială
a ministerului de specialitate, care anul acesta (!?!) se numeşte al „Educaţiei,
Cercetării, Tineretului şi Sportului”. De altfel, denumirea acestui minister (ca şi a
altora) se schimbă de câteva ori pe perioada aceleiaşi guvernări, (în principal) pentru
a se putea epura în mod „legal” funcţionarii publici indezirabili!

6
 Iată câteva sensuri ale noţiunii Educaţie, prezentate în principalele dicţionare
ale limbii române:4
EDUCÁȚIE, educații, s. f. Ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în
vederea formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor
și ale tineretului sau, p. ext., ale oamenilor, ale societății etc.; rezultatul acestei
activități pedagogice; bună creștere, comportare civilizată în societate. ◊ Loc. vb. A
face educație cuiva = a educa pe cineva. ◊ Educație fizică = ansamblu de măsuri
care au ca scop asigurarea dezvoltării fizice armonioase a oamenilor, întărirea
sănătății, formarea și perfecționarea cunoștințelor, priceperii și deprinderilor de
mișcare necesare atât pentru muncă, cât și pentru activitatea sportivă. [Var.: (înv.)
educațiúne s. f.] – Din fr. éducation, lat. educatio, -onis.
Sursa: DEX '98 |

EDUCÁȚIE ~i f. Ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic și conștient în

vederea formării și dezvoltării facultăților intelectuale, morale și fizice ale
oamenilor (în special ale copiilor și tineretului). ~ în familie. ~ estetică. ◊ ~
fizică ansamblu de măsuri care asigură dezvoltarea armonioasă a fizicului prin
exerciții sportive. [G.-D. educației] /<fr. éducation, lat. educatio, ~onis
Sursa: NODEX |

EDUCÁȚIE s. f. 1. activitate socială cu caracter fundamental de transmitere a

experienței de viață, a culturii către generații tinere, de influențare sistematică și
conștientă a dezvoltării intelectuale, morale sau fizice; totalitatea acestei acțiuni. 2.
bună creștere, bună cuviință. (< fr. éducation, lat. educatio)
Sursa: MDN |

EDUCÁȚIE s.f. Educare; influențare sistematică și conștientă a dezvoltării

facultăților intelectuale, morale și fizice ale copiilor și tineretului; totalitatea
metodelor folosite în acest scop; (p. ext.) culturalizare, ridicare metodică a nivelului
ideologic, cultural, profesional; faptul de a dezvolta facultățile morale, intelectuale
și fizice ale unui om, ale unui popor etc. ◊ Educație fizică = dezvoltare armonioasă
a fizicului prin exerciții gimnastice. [Gen. -iei, var. educațiune s.f. / cf.
fr. éducation, it. educazione, lat. educatio].
Sursa: DN |

EDUCÁȚIE s. 1. instrucție, învățământ, învățătură, (înv.) pedeapsă. (Procesul de

~.) 2. educație mixtă v. coeducație. 3. v. educare. 4.educație fizică v. gimnastică.
Sursa: Sinonime |

4
http://dexonline.ro/definitie/educaţie

7
Educáție s. f. (sil. -ți-e), art. educáția (sil. -ți-a), g.-d. art. educáției
Sursa: Ortografic |

Se observă că principalul sens al noţiunii de Educaţie în limba română este

cel de transformare pozitivă generală a personalităţii umane, în plan intelectual,
fizic, spiritual, comportamental, etc. şi nu cel de proces de învăţământ sau învăţătură
de carte stricto sensu aşa cum se încearcă a se acredita în scrierile oficiale. Este o
traducere greşită, imprecisă şi înşelătoare a noţiunii Education din limbile franceză
şi engleză, unde el într-adevăr înseamnă (proces de) învăţământ sau învăţătură de
carte.
De altfel, nu ar fi prima traducere greşită, imprecisă, derutantă, “după
ureche”, a traducătorilor noştri profesionişti şi oficiali (!?!), induşi în eroare de
False friends5 ca nişte începători: taxa pe valoarea adăugată şi taxele vamale sunt
de fapt impozite (pentru că tax, care înseamnă impozit, a fost tradus taxă!), PR
Officer sau Credit Officer este tradus într-o frenezie ofiţer de credite sau ofiţer de
PR, când el este de fapt un funcţionar, de la Office = Funcţie!
Pe aceeaşi linie, expertise este greşit tradus expertiză în loc de pricepere,
experienţă, profesionalism sau competenţă. În sens invers, cererea sau solicitarea au
devenit aplicaţie (!?!), de la application.
În cuprinsul acestei lucrări voi folosi noţiunea de Educaţie în sensul ei din
limba română, şi anume de (proces de) învăţământ, (activitate de) învăţare.

II. NECESITATEA DESĂVÂRŞIRII UMANE

În primul rând, perfecţionarea şi desăvârşirea sunt valori perene şi

cerinţe universale morale, etice, axiologice, profesionale, practice, sociale,
legale, divine.
5
„Prieteni falşi” (din limba engleză), cuvinte străine care par a avea un sens asemănător cu alte cuvinte româneşti,
după similitudinea lor formală.

8
 Creşterea competenţei, dezvoltarea calităţilor umane, progresul permanent,
ameliorarea performanţelor, perfecţionarea umană în orice domeniu, finalizarea
desăvârşită a oricărui lucru început sunt cerinţe impuse de societate individului şi
colectivităţilor în toate perioadele, în toate domeniile şi în toate situaţiile.
În plan profesional, de exemplu, se vorbeşte despre trei etape ale evoluţiei
crescătoare, progresive, a salariaţilor şi managerilor: formarea, specializarea şi
perfecţionarea.
În al doilea rând, concurenţa permanentă dintre oameni, firme,
organizaţii şi ţări este unul dintre temeiurile necesităţii perfecţionării
permanente, în condiţiile actualei Revoluţii a Cunoaşterii.
Perfecţionarea, tendinţa pentru atingerea şi realizarea perfecţiunii, nu
reprezintă şi nu pot reprezenta o staţie-terminus, ci un drum continuu, permanent de
parcurs, tocmai pentru că perfecţiunea nu este caracteristică oamenilor, nu poate fi
atinsă. În acelaşi timp, ştachetele nivelurilor de performanţă comercială, economică,
socială, tehnică şi financiară se ridică tot mai sus. Perfecţiunea este deci un ideal,
dar ca orice ideal este foarte important pentru că, nu-i aşa?, „Idealurile sunt ca
stelele: nu vom ajunge niciodată la ele, dar ne luminează drumul!”.
Pentru activitatea economică, Standardele Internaţionale de Calitate
(binecunoscuta serie ISO 9000/2008) introduc necesitatea perfecţionării permanente
a calităţii procedurilor activităţilor, a proceselor de producţie şi prestări, a
produselor şi serviciilor realizate, recomandând adoptarea concepţiei Total Quality
Management (Managementul Calităţii Totale), care este un element de maximă
importanţă în asigurarea supremaţiei firmei în competiţia acerbă de pe piaţă cu alte
firme, pentru satisfacerea şi chiar depăşirea aşteptărilor, dorinţelor şi nevoilor
consumatorilor, care sunt tot mai ridicate în condiţiile creşterii nivelului de
informare, de venituri şi de emancipare a acestora.

9
 În al treilea rând, (auto)perfecţionarea este o aspiraţie umană naturală,
intrinsecă, internă, independent de alte considerente intelectualiste sau de altă
natură exterioară, extrinsecă.
În acest sens etapizează şi explică evoluţia şi progresul uman Abraham
Maslow prin celebra sa reprezentare piramidală ascensională (de jos în sus) a
nevoilor umane, care trebuie satisfăcute în această ordine naturală, cronologică, de
la inferior la superior şi de la material la spiritual, astfel:
• nevoi fiziologice;
• nevoi de securitate;
• nevoi de relaţionare socială;
• nevoi de recunoaştere a valorii şi statutului;
• nevoi de autoperfecţionare.
În al patrulea rând, angajarea omului pe acest drum al perfecţionării, al
desăvârşirii, este de asemenea poruncită de Dumnezeu, plăcută Lui şi sprijinită
de El: „Începi să urci scara (perfecţionării) şi te vei întâlni cu Dumnezeu care
cobora să te ajute!”, dar rolul omului este determinant: „Dumnezeu lucrează pentru
tine, dar nu în locul tău!”, spun două cunoscute adagii teologice biblice.
Desăvârşirea şi sfinţirea sunt şi porunci biblice. În cuprinsul Bibliei (Vechiul
şi Noul Testament) suntem îndemnaţi de mai multe zeci de ori la desăvârşire şi
sfinţire; iată câteva exemple:
• „Căci eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru. Voi să vă sfinţiţi şi fiţi sfinţi, căci
Eu sunt sfânt” (Cartea Levitic 11:44).
• Domnul i-a vorbit lui Moise şi a zis: „Vorbeşte întregii adunări a copiilor lui
Israel şi spune-le: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul, Dumnezeul
vostru...!” (Cartea Levitic 19:1-2).
• „Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este
desăvârşit!” (Evanghelia după Matei 5:48).

10
 • „Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea
voastră. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci eu sunt sfânt!” (Epistola 1 a lui
Petru 1:15-16).
Desăvârşirea, sfinţirea omului constituie o componentă principală a unui
dintre cei trei stâlpi ai Bibliei6, şi anume acela care are drept componente: Crearea
omului de către Dumnezeu – Păcatul originar al omului şi alungarea din Rai a lui
Adam şi a Evei – Mântuirea prin sacrificiul voluntar al Domnului Iisus de la
Golgota, dovadă a dragostei sale pentru oameni – Pocăinţa omului, renunţarea la
păcat, acceptarea de către om a generoasei oferte de mântuire din partea lui
Dumnezeu – Desăvârşirea, sfinţirea omului – Locuirea în Împărăţia Cerurilor în
viaţa veşnică de-a dreapta Tatălui, alături de Domnul Iisus, şi administrarea celor
înalte.
Toată viaţa lui, omul este „condamnat” să încerce să se mântuiască, să se
desăvârşească, să se sfinţească şi să se împace cu Dumnezeu, după ce a intrat în
stare de duşmănie cu acesta prin săvârşirea păcatului originar şi a pierdut Paradisul,
tânjind pentru a-l recuceri, pentru a se întoarce acolo...7
Arătând importanța sfințirii, Petre Țuțea obișnuia să clasifice oamenii, de jos
(5) în sus (1), în 5 categorii:8

1 Sfântul
2 Eroul
3 Geniul
4 Omul obișnuit
5 Infractorul
6
Ceilalţi doi sunt: 1). Legămintele dintre Dumnezeu şi om (edenic, adamic, noahic, avramic, mozaic, palestinian,
davidic, christic) ; 2). Personalitatea Domnului Iisus Christos: anunţată încă din primele versete ale primei cărţi a
Vechiului Testament („Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră”, Geneza, 1:26), ea domină
întreaga Scriptură; anunţarea şi descrierea ei şi opera Mântuitorului o străbate ca un fir roşu, până în ultima carte a
Noului Testament (Apocalipsa). Personalitatea şi opera Domnului Iisus reprezintă cea mai importantă dintre cele trei
coloane al Bibliei.
7
Aceasta este ideea principală din seria de zece volume de versuri albe intitulată Paradise Lost, a scriitorului englez
John Milton (1667).
8
322 de vorbe memorabile..., 2008, p. 85.

11
 Criteriul valorii umane este potențialul, capacitatea și disponibilitatea de
progres și de realizare a performanțelor înalte, cu alte cuvinte progresul realizat este
mai important decât nivelul atins. Sunt multe exemple tulburătoare de oameni care
au reușit să-și învingă handicapurile și să realizeze performanțe de nebănuit; două
îmi vin acum în minte:
 Regele George VI al Marii Britanii (1895-1952) între 1936 și 1952 era
bâlbâit, dar cu eforturi extraordinare, sub îndrumarea unui logoped australian,
a reușit să devină un foarte bun orator.
 Actorul Florian Pittiș (1943-2007) graseia într-un mod îngrozitor și de aceea a
căzut la primul examen de admitere la Institutul de Teatru. Într-un an a reușit
să-și corecteze magistral dicția și să devină una dintre vocile emblematice ale
României!
În acest sens, nu putem fi de acord cu oamenii care declară ritos: „Eu nu mă
schimb; dacă le place de mine aşa cum sunt, este bine, dacă nu, să fie sănătoşi!” Cu
alte cuvinte, mai bine se schimbă întreg Universul decât un singur om îşi
ameliorează firea sa imperfectă, ceea ce este absurd, imoral, contraproductiv (pentru
toată lumea, şi în primul rând pentru cel care refuză desăvârşirea), neplăcut lui
Dumnezeu şi oamenilor, şi deci imposibil.
De altfel, regula de bază a unei convieţuiri civilizate este compromisul,
reciprocitatea, existând în acest sens şi un puternic argument biblic: „Faceţi
celorlalţi ce vreţi să vă facă şi ei vouă”9, pentru că oamenii prea adeseori îşi
subestimează propriile defecte şi greşeli, făcând mare caz de ale celorlalţi: „De ce
vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la la bârna din
ochiul tău?” 10.
A fi plăcut atât lui Dumnezeu, cât şi oamenilor este o cerinţă biblică de bază.
9
Evanghelia după Matei 7:12.
10
Evanghelia după Matei 7:3.

12
 Tratarea acestui subiect în Cuvântul lui Dumnezeu este foarte extinsă, subtilă
şi nuanţată. În Cuvânt, planurile divin şi pământesc nu sunt contrapuse, planul
ceresc inspiră planul omenesc, iar planul omenesc tinde către planul ceresc, avându-
l pe acesta drept ideal şi model. În acest sens, Cuvântul ne spune:
 1 Samuel 2:26 : „Tânărul Samuel creştea mereu şi era plăcut lui Dumnezeu şi
oamenilor”.

 Luca 2:52 : „Şi Iisus creştea în înţelepciune, în statură şi era tot mai plăcut
înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor”.

 Faptele Apostolilor 24:16 : „De aceea mă silesc să am întotdeuna un cuget

curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor”.

 2 Corinteni 8:21: „Căci căutăm să lucrăm cinstit nu numai înaintea

Domnului, ci şi înaintea oamenilor”.

Dacă însă şi numai dacă trebuie să facem o opţiune dramatică, unică şi

tranşantă (ori – ori), de viaţă şi de moarte, va trebui să optăm pentru voinţa şi
plăcerea lui Dumnezeu, nu a oamenilor. De asemenea, Sfântul Apostol Pavel ne
îndeamnă, pe aceeaşi linie, să alegem cele cereşti (superioare, înalte, invizibile) în
locul celor omeneşti, pământeşti (inferioare, vizibile, materiale): „Gândiţi-vă la
lucrurile de sus, nu la cele de pe Pământ” (Coloseni 3:2).
Răsplata pentru aceasta nu va fi „doar” în Împărăţia Cerurilor, în viaţa veşnică
şi prin administrarea celor înalte, ci va fi concretă şi imediată, încă în timpul vieţii
pe Pământ: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate
celelalte le veţi primi pe deasupra!”, ne asigură însuşi Domnul Iisus în Evanghelia
după Matei 6:33.
Şi tot Domnul Iisus personal ne asigură în Evanghelia după Marcu 10:29-30
şi în Evanghelia după Luca 18:30 că „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi
lăsat casă sau fraţi sau surori sau tată sau mamă sau nevastă sau copii sau holde

13
pentru Mine şi pentru Evanghelie, şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o
sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu
prigoniri, iar în veacul viitor, viaţa veşnică”. Putem să ne îndoim de promisiunea
conţinută de cuvintele lui Dumnezeu-Fiul?
În altă parte a Scripturii, Sfântul Apostol Pavel dă sfaturi prezbiterilor11 să
aibă un comportament exemplar (plăcut atât lui Dumnezeu cât şi oamenilor), căci
altfel fac deservicii credinţei în Dumnezeu şi slavei Lui (Epistola 1 către Timotei
3:2-13, etc.)
Pentru Dumnezeu, şi numai pentru El şi întru slava Sa, ne este permis să
încălcăm regulile omeneşti (pe care de altfel Pavel ne îndemna să le respectăm în
Epistola către Romani 13:1-7).12

III. FORMELE, METODELE ŞI ETAPELE DESĂVÂRŞIRII

Treptele progresiei omului pe calea desăvârşirii sale sunt, în ordine:

• cronologică;
• de la simplu la complex;
• de la exterior spre interior și invers;
• de jos în sus și înapoi, recursiv;
• de la cantitate la calitate;
• de la obiectiv spre subiectiv și înapoi;
• de la omenesc la dumnezeiesc;
• de la Pământ la Cer,

11
Fraţii bătrâni, respectabili, predicatori şi liderii Bisericii locale.
12
Sau, în acelaşi sens, urmând „dezlegarea” pe care ne-o acordă Sfântul Augustin: Iubeşte (pe Dumnezeu) şi fă ce
vrei... Este o sclavie sublimă liber auto-asumată faţă de Dumnezeu, prin dragoste, pentru că dacă Îl iubim pe
Dumnezeu, ne identificăm cu El şi nu mai putem face rău!

14
 în număr de cinci, astfel:

1. ÎNVĂŢĂTURA, TEORIA, CULTURA, EDUCAŢIA, RITUALISTICA,

ŞTIINŢA
Dintre toate cele enumerate în subtitlu, învăţătura de carte este cea mai
importantă, reprezentând baza şi punctul de pornire pentru celelalte, şi de aceea
trebuie să se desfăşoare într-un cadru organizat; lipsa de sistematizare, profunzime şi
coerenţă a auto-didacţilor, a „urechiştilor”, este proverbială.
Se observă, de exemplu, cât de prost vorbesc o limbă străină (chiar dacă stau
de ani de zile în ţara respectivă), şi chiar propria limbă maternă (pe care parcă încep
s-o uite), cei care nu le-au studiat sistematic. Cercetătorii în domeniul psiho-
pedagogiei spun că cine îşi uită limba maternă n-a ştiut-o (bine) niciodată!
De asemenea se constată cât de înguşti şi limitaţi sunt cei care au învăţat o
meserie doar din practică ori cât de supărător pentru alţii şi păgubos pentru el însuşi
este grobianismul omului needucat, ignorant, incult, imoral şi obraznic.
Între obrăznicie, impoliteţe, grobianism, tupeu, grosolănie, pe de o parte, şi
incultură, lipsă de educaţie, etc. pe de altă parte, relaţia este de directă
proporţionalitate. Aceasta nu înseamnă că oamenii cu multă carte şi educaţie aleasă
(demnitari, manageri, avocaţi, experţi, etc.) nu pot, în anumite condiţii favorabile
(de exemplu, lipsa de competenţă, de control şi de vigilenţă a organelor de control
şi/sau corupţia acestora) să încalce legile şi regulamentele şi să comită fapte penale
de maximă gravitate şi pericol social, constituind ceea ce se numeşte „mafia
gulerelor albe” (cu ramificaţii spre mafia politico-economică, crima organizată
transnaţională şi terorismul internaţional), care trebuie combătută cu maximum de
duritate.
Idealurile clasice ale pedagogiei se referă la formarea omului pentru a şti, a fi,
a deveni, într-o permanentă progresie ascendentă şi meritocratică („Per Aspera Ad

15
Astra”13), dar opinez că ele trebuie neapărat completate cu a avea (a stăpâni, a
întreprinde, a investi, a administra, a gestiona) pentru a suplini carenţele educaţiei în
acest domeniu din perioada comunistă. Astfel, populaţia va fi mai puţin
manipulabilă şi vulnerabilă la spolierea permanentă a proprietăţii la care este
supusă14, iar întreprinzătorii, investitorii, managerii şi salariaţii vor fi mai
performanţi în întreaga lor activitate economico-financiară, în formele, proporţiile şi
la nivelurile la care sunt implicaţi.
Componenta denumită generic „ritualistică” cuprinde metode de educare ca
disciplina, organizarea, ordinea, punctualitatea, procedurile precise, ritualurile, etc.
Ele produc tranformarea dinspre exterior spre interior, prin antrenamente
îndelungate care presupun un număr mare de repetiţii, generând abilităţi şi
deprinderi stabile dezirabile, reflexe condiţionate, o adevărată „a doua natură”,
după principiul clasic (latin) conform căruia „Repetiţia este mama învăţăturii”15.
Este metoda pedagogică preferată de Confucius, printre alţi titani ai pedagogiei
mondiale.
Se poate spune că învăţătura de carte, creşterea nivelului educaţional, cultural
şi de civilizaţie nu este la îndemâna oricui, este un proces îndelungat, care necesită
răbdare, consum de energie, de timp şi de bani, vocaţie intelectuală...
Este adevărat, dar nu cumva lipsa învăţăturii, a educaţiei şi a culturii implică
pierderi mai mari? Nu cumva, după o anumită perioadă de mers „pe scurtătură” (cu
orientare direct spre bani), individul se trezeşte şi fără bani, şi marginalizat? Ce
şanse de succes au migranţii economici în Occident în starea lor de analfabeţi,
necalificaţi şi cu un mod de viaţă tribal? Întrebarea este valabilă pentru orice alt grup
etnic-social-profesional care nu ţine pasul cu progresul intelectual, profesional şi
cultural specific perioadei contemporane, în ţară şi străinătate.

13
Cu greutate până la stele (traducere din lb. latină)
14
Rog vedeţi în acest sens eseul Metode de spoliere a popoarelor de Marian COVLEA (2010), publicat pe
www.scribd.com, www.docstoc.com şi www.ucdc/rei/mariancovlea.
15
Repetitio Mater Studiorum Est

16
 Învăţătura, cultura, educaţia nu trebuie să înceapă în şcoală, la 6 sau 7 ani,
nici măcar la grădiniţă (4-5 ani), ci mult mai devreme: ele trebuie să înceapă în
familie, iar perioada cea mai bună din viaţa copilului pentru acest scop este între 3
săptămâni (de când copilul începe să înţeleagă ce se întâmplă în jurul său) şi 4 ani,
în general în „cei 7 ani de acasă”, a căror importanţă este prea adeseori ignorată.
Această perioadă este aşa de importantă deoarece copilul este în mod instinctiv
dornic să acumuleze rapid informaţii, cunoştinţe şi deprinderi vitale pentru
supravieţuirea sa ulterioară (se spune chiar de către unii psihologi că 70% dintre
acumulările de acest tip se fac în această perioadă), şi dacă acestea nu sunt
acumulate de la părinţii şi rudele sale apropiate şi nu sunt de calitate, el va acumula
informaţii, cunoştinţe, deprinderi şi atitudini necontrolabile, amestecate, incoerente
şi poate nepotrivite, de la alte persoane (anturaje).
Foarte mulţi învăţăcei (elevi, studenţi, chiar masteranzi şi doctoranzi) aflaţi la
început de ciclu de pregătire, întreabă profesorul: da’ asta (materie, activitate, lecţie,
etc.) la ce ne mai trebuie? Desigur că această întrebare are două componente:
componenta de ignoranţă şi componenta de presiune asupra cadrului didactic pentru
a-l determina pe acesta să le uşureze activităţile de pe parcurs şi examenul.
Acestora eu le spun următoarea pildă, menită a da răspuns ambelor
componente: „Un copil îl roagă pe tatăl său să-i cumpere o pereche nouă de
opincuţe. Tatăl îl roagă să vânture (să îndepărteze pleava) mai întâi o grămăjoară
de grâu din pod. Copilul urcă în pod, stă ce stă lângă respectiva grămăjoară şi
coboară spunând că a vânturat-o. Tatăl îi spune că el ştie că nu a vânturat-o şi îl
trimite iar sus în pod. Copilul urcă iar şi trage un pui de somn lângă grâu fără să-l
vânture, apoi coboară spunând iar că a vânturat-o. Atunci tatăl urcă împreună cu
copilul în pod, îl roagă să vânture grâul în prezenţa lui şi după ce o vântură, sub
grămăjoară copilul descoperă perechea de opincuţe noi!”

17
 Aşa şi cu învăţătura de carte: nu-ţi poţi da seama de avantajele ei decât după
ce o parcurgi, nu se pot povesti şi înţelege dinainte avantajele ei, modificările
pozitive pe care învăţătura le induce în personalitatea şi în destinul absolventului!
Rabinii obişnuiesc să spună elevilor lor: „Dacă ai cunoştinţă, ai totul!”, iar
poporul român, în înţelepciunea lui sănătoasă, are mai multe proverbe: „Un om
informat face cât doi neinformaţi”, “Cine are carte, are parte”, etc.
Pentru creştini, în cadrul învăţăturii de carte se include şi studiul Bibliei, al
Cărţii Cărţilor umanităţii16, despre care preşedintele american Franklin Delano
Roosevelt obişnuia să spună: „Toate celelate cărţi te învaţă, Biblia este singura
care te transformă!”

2. EXPERIENŢELE DE VIAŢĂ, INIŢIATICE, ZIDITOARE ŞI

PRACTICA
Aici sunt incluse munca, practicarea sportului, eforturile intense care duc la
cunoaşterea propriilor limite, ucenicia pe lângă (sau chiar doar întâlnirile cu) mari
personalităţi, asumarea de sarcini şi responsabilităţi cu termene ferme şi criterii
înalte de performanţă de îndeplinit, participarea la diferite controverse intelectuale,
conducerea unor colective de oameni, călătoriile lungi în zone îndepărtate, căsătoria
sau alt gen de relaţie stabilă, puşcăria, o suferinţă grea dar depăşită cu bine, grijile
pentru returnarea unui împrumut, contactul cu natura (plante, animale, peisaje
excepţionale), contemplarea de monumente grandioase şi opere de artă valoroase
reprezentative, etc. Toate acestea conduc la fixarea cunoştinţelor anterioare şi la
învăţarea euristică (prin descoperire practică proprie, care este cea mai valoroasă
deoarece se creează conexiuni neuronale intense, puternice şi stabile) şi pe această
bază la autocunoaştere, creştere, perfecţionare, desăvârşire.

16
Cea mai tradusă, cea mai tipărită, cea mai difuzată, cea mai citită...

18
 Oare nu însuşi Domnul Iisus Christos (cel mai mare Învăţător al Umanităţii şi
cea mai importantă personalitate care a păşit vreodată pe Pământ) făcea ilustraţii ale
adevărurilor pe care le afirma prin pilde şi demonstraţii practice sub forma
minunilor?

3. CREDINŢA, VIZIUNEA, ÎNCREDEREA, SOLIDARITATEA,

VOINŢA, PERSEVERENŢA
Importanţa acestei metode este că nimic remarcabil şi durabil nu se poate face
fără aceste caracteristici: de a nu ceda în momentele grele, de a vedea dincolo de
aparenţe şi în perspectivă, de a avea încredere în sine însuşi şi în colaboratori, de a
avea sârguinţă şi perseverenţă, de a manifesta o voinţă de neînfrânt, atunci când
toate aparenţele şi circumstanţele par potrivnice.
Este inclusă aici şi credinţa în Dumnezeu, care are un efect psihologic foarte
favorabil, întăritor, încurajator.

4. SPERANŢA, OPTIMISMUL, AUTOMOTIVAREA

Acestea sunt „combustibilul interior” de cea mai mare putere, care îl trage pe
om înainte atunci când totul pare pierdut, când omul este trădat şi părăsit, când
nimeni nu mai vede o soluţie de rezolvare.
Speranţa (nădejdea), optimismul, motivarea intrinsecă şi automotivarea sunt
educabile şi reprezintă cel mai bun remediu anti-stres şi anti-depresie.
Speranţa, optimismul, automotivarea trebuie să fie realiste, ele nu trebuie
confundate cu închipuirile nefondate, nerealiste, cu prostul-gust al tupeului şi
paranoiei, lipsite de luciditate, obiectivitate, bun-simţ şi o bază reală, de care mass-
media românească (în special cea audio-vizuală), din nefericire, abundă.

19
 5. DRAGOSTEA, DĂRNICIA, BUNĂTATEA, TOLERANŢA, MORALA,

GENEROZITATEA, EROISMUL
Sunt pe cea mai înaltă treaptă a desăvârşirii umane pentru că, practicându-le,
omul îşi înfrânge egoismul şi chiar instinctul de supravieţuire, se lipseşte pe sine de
anumite avantaje în favoarea altor oameni şi pentru idealuri înalte, generoase, îşi
sacrifică chiar viaţa pentru alţi oameni.
Tocmai de aceea, dragostea, dărnicia, generozitatea, moralitatea şi toleranţa
sunt o dovadă de bunătate, inteligenţă şi putere:
• Bunătate, pentru că oferă avantaje altora, inclusiv sub forma eroismului în
muncă şi luptă ori fair-play-ului în sport;
• Inteligenţă, pentru că evită să-şi facă duşmani, ci îşi creează în jurul său un
mediu prietenos, o imagine bună, care îi pot aduce avantaje viitoare, la
nevoie;
• Putere, pentru că îşi permite să dea sau să lase de la el, fără să se simtă prin
asta mai slab, mai sărac, mai neajutorat, ci dimpotrivă: dăruind, omului
generos i se înmulţeşte averea, printr-o extraordinară alchimie divină!
Generozitatea, dărnicia sunt consecinţe şi dovezi ale mântuirii, nu condiţie a
acesteia. Dintre numeroasele îndemnuri biblice la dărnicie, generozitate, caritate şi
milostenie, menţionez:
• „Să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia, căci lui Dumnezeu jertfe ca
acestea Îi plac” (Epistola către Evrei 13:16).
• „Fiţi dar, milostivi, cum şi Tatăl vostru este milostiv!” (Evanghelia după
Luca 6:36).
Bunătatea, dărnicia, toleranţa, eroismul, generozitatea nu înseamnă însă
naivitate şi prostie, ele trebuie totuşi combinate cu prudenţa, informarea, intuiţia,
discernământul şi curajul, pentru a nu face bine cui, cât, cum, unde şi când nu
trebuie: aici chiar şi Biblia ne învaţă „Să nu daţi cele sfinte câinilor şi mărgăritare

20
porcilor, că le vor călca în picioare şi se vor întoarce să vă rupă!”17. În această
privinţă, nu se pot oferi reţete fixe, aici trebuie să opereze Duhul lui Dumnezeu,
bunul-simţ, simţul măsurii, intuiţia, discernământul şi curajul celui care trebuie să nu
facă rău încercând să facă bine. Răspunderea pentru decizie îi aparţine în totalitate,
mai ales că nu trebuie să se lase influenţat. Nu se spune oare (şi) în înţelepciunea
populară românească: „Pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti!”, dacă faci
bine cui nu trebuie? În acelaşi sens, englezii obişnuiesc să spună: „No good deed
without punishment!”18
Dragostea la care se referă această metodă nu este nici eros (dragostea fizică,
amorul), nici philos (dragostea pentru prieteni, pentru străini, pentru înţelepciune,
pentru ţară) şi nici stoige (dragostea pentru rude), deci nu se referă la emotivităţi
mărunte, partizane sau egoiste, ci este dragostea de tip agape19, totală (fără rezerve),
generală (fără excepţii), necondiţionată (nu aşteaptă nimic în schimb), generoasă20
(dă totul, până la sacrificiul de sine: la întrebarea ucenicilor „Cum să ne iubim între
noi?, Domnul Iisus răspunde fără echivoc: „Aşa cum v-am iubit Eu, până la
sacrificiul pe Cruce!”) şi desigur exigentă („Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe
care-i iubesc” ne spune Dumnezeu prin Îngerul Bisericii din Laodicea în Cartea
Apocalipsa 3:19, „Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe
orice fiu pe care-l primeşte” ni se spune în Epistola către Evrei 12:5-7), aparent
făcând un rău mic dar cu scopul mai înalt de a face bine: este vorba, de exemplu,
despre renunţarea la unele consumuri şi distracţii fără rost în prezent sau pe termen
scurt în favoarea unor investiţii şi acumulări pe termen lung, pentru viitor.
Respectând „liberul arbitru” al fiecăruia, cel animat de dragostea agape nu
rămâne indiferent şi încearcă, până la o limită rezonabilă, să-i aducă pe calea cea

17
Cartea Proverbe 9:7-8, Evanghelia după Matei 7:6, Cartea Faptele Apostolilor 13:45-46.
18
Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită.
19
Aceste patru sinonime pentru dragoste (scrise în paragraf cu caractere italice) sunt termeni biblici, în limba greacă
neoclasică (elenistică) denumită koine, vorbită de Alexandru Macedon şi în care a fost scris Noul Testament.
20
Definiţia dragostei despre care vorbim aici, dată de Sfântul Apostol Pavel în Epistola 1 către Corinteni, capitolul 13,
este exemplară, de referinţă, probabil cea mai completă şi inspirată definiţie a dragostei dată de cineva vreodată.

21
bună pe cei care au nevoie de ajutor, pentru că, nu-i aşa?, „Semănatul este al
omului, secerişul este al lui Dumnezeu!”. Cu alte cuvinte, a face bine cu de-a sila
este interzis, pentru că înfrânge pricipiul „liberului arbitru” şi poate produce rău, dar
trebuie încercat să se facă întotdeauna, cu bună-credinţă şi tact pedagogic, binele.21
Binele are etica lui specifică, se va face în mod discret: Domnul Iisus ne
îndeamnă să nu facem publice rugăciunile, postul, milostenia sau faptele bune, „să
nu ştie stânga ce face dreapta" (Matei 6:1-6), tocmai pentru că fondul (conţinutul)
este mai important decât afişarea sa publică, neapărat în faţa camerelor TV,
ostentativă; fondul este mai important decât forma sa exterioară de exprimare.
Uneori „a face bine” este imoral (a susţine cu dărnicie oamenii leneşi, a nu
încasa impozite), păgubos (a nu pedepsi hoţii) sau de-a dreptul periculos pentru
întreaga societate (lăsarea în libertate a unui criminal în serie, a unui bolnav psihic
violent ori finanţarea teroriştilor).
Dragostea agape este atât de importantă încât constituie baza religiei creştine
(Domnul Iisus umple Legea Veche cu dragoste, denunţând ipocrizia celor care se
ascundeau în spatele procedurilor formale golite de conţinutul dragostei şi Duhului
lui Dumnezeu – fariseii şi cărturarii, dar nu numai ei), iubirea lui Dumnezeu şi a
aproapelui (chiar a duşmanilor, după cum nunţează Domnul Iisus în Predica de pe
Munte)22 fiind două din cele 10 porunci date de Dumnezeu lui Moise, iar Sfântul
Augustin, marele părinte al Bisericii încă înainte de Marea Schismă (1054), obişnuia
să spună: „Iubeşte pe Dumnezeu şi fă ce vrei!”, considerând dragostea agape,
christică, drept cea mai desăvârşitoare şi sfinţitoare cale, cea mai grea poruncă, care
respectată, este de natură a şterge orice păcat. Dar de fapt sensul cel mai profund al

21
În acest sens, filmul lui Stanley Kubrick din 1971, A Clockwise Orange (Portocala mecanică) este exemplar,
demonstrându-ne cât de rău pot să faci când încerci să faci binele cu forţa, înfrângând principiul liberului arbitru.
22
Pentru că după cum ne spune însuşi Domnul Iisus „n-am venit să stric Legea (Veche) sau Proorocii” (Matei 5:17),
ci: 1. s-o interpreteze, s-o nuanţeze; 2. s-o completeze, s-o umple cu dragoste; 3. s-o promoveze, s-o proorocească; 4.
s-o aplice, toate cu autoritatea Lui deplină de Fiu al lui Dumnezeu şi membru al Sfintei Treimi (explicaţie teologică
sintetică, at large).

22
acestui îndemn este că cine Îl iubeşte pe Dumnezeu se contopeşte cu El şi nu mai
poate face păcate!23
În alţi termeni, dragostea nu exclude exigenţa, generozitatea, dărnicia nu
exclud discernământul, iar bunătatea nu exclude obiectivitatea şi luciditatea, ci le
presupun, le includ în mod obligatoriu şi organic. Problema este că în mintea
oamenilor needucaţi noţiunile opuse nu îşi găsesc locul în mod neantagonic,
armonios şi simultan; această problemă va fi dezvoltată şi desluşită într-un eseu
viitor.
Dragostea este atât de importantă, încât Sfântul Apostol Pavel ne spune la
sfârşitul excepţionalului Capitolul 13 (dedicat integral dragostei în general şi celei
creştine în special) din Epistola 1 către Corinteni: „Acum, dar, rămân aceste trei:
credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea” (1
Corinteni 13:13).
Ca o concluzie de etapă pentru punctele 3, 4 şi 5, credinţa, nădejdea şi
dragostea sunt metode calitative de transformare şi desăvârşire umană soft, în cheie
sensibilă, subiectivă, emoţională, sentimentală, dinspre interior spre exterior, bazate
pe charismă, simpatie şi influenţă personală a pedagogilor şi leaderilor, spre
deosebire de disciplină, organizare, proceduri şi ritualistică (de la pct. 1), care
acţionează prin mijloace hard, de constrângere şi forţă, prin impunere, de la exterior
spre interior, a unor reguli şi norme contrare firii învăţăceilor, până când aceste
reguli le devin „a doua natură”. Metodele soft sunt recomandabile, sunt mai
dezirabile, pentru că sunt mai eficiente (transformarea este mai profundă), mai
rapide, mai paşnice, mai puţin distructive şi mai ieftine, dacă sunt aplicate cu
măiestria necesară.
Metodele hard şi soft sunt complementare, trebuie aplicate împreună, într-o
veritabilă sinteză smart, pentru o mai bună eficienţă.
23
Tocmai de aceea, dragostea pentru Dumnezeu se află pe cea mai înaltă treaptă a puterii şi importanţei cauzelor de
justificare şi ştergere a păcatelor, alături de suveranitatea lui Dumnezeu şi faptele făcute întru slava lui Dumnezeu.

23
 6. IMPORTANŢA ÎNVĂŢĂTURII DE CARTE
Se observă că Învăţătura-Cultura-Educaţia-Ştiinţa sunt aparent pe treapta cea
mai de jos a metodelor de progres şi desăvârşire umană, dar nu trebuie uitate opt
lucruri fundamentale:
• Ele îl înnobilează pe om, şi pot tranforma un om sărac şi poate urât într-un om
plăcut, charismatic, interesant, apreciat, bogat, de succes, în combinaţie cu
celelalte metode de mai sus şi cu alţi factori favorizanţi (sănătate, talent,
inteligenţă, caracter, relaţii, noroc). Se spune că succesul în viaţă este dat de
produsul factorilor de mai sus, iar dacă unul dintre factori are valoarea 0 (de
exemplu, modulul învăţătură-educaţie-cultură-ştiinţă), rezultatul (adică
succesul) este 0.
• Oferă omului informaţii, cunoştinţe, argumente, discurs convingător (în
exprimare, în comunicare) şi înţelegerea realităţilor în care trăieşte, a rostului
şi sensului vieţii sale pe Pământ.
• Incultura, ignoranţa şi lipsa de educaţie conduc la incompetenţă, care este,
după cum spunea şi Napoleon, „cel mai mare păcat”, cu rezultate catastrofale
în muncă, procurarea mijloacelor de trai şi creşterea standardului de viaţă,
părerea despre sine, imaginea publică....
• Învăţătura-Cultura-Educaţia-Ştiinţa nu se vor confunda cu diplomele şi
certificatele primite după participarea la nişte cursuri, dacă acestea nu au
acoperire în informaţii, cunoştinţe, deprinderi, atitudini, adevărata alchimie şi
progresie interioară a personalităţii umane. De aceea se şi spune că educaţia
şi cultura sunt ceea ce îţi rămâne după ce-ai uitat tot...
• Trebuie să învăţăm şi pentru generaţiile viitoare: pentru continuitatea şi
îmbogăţirea procesului, stocului şi scopului învăţării, pentru a fi modele vii

24
 pentru copiii noştri, cărora trebuie să le predăm, în mod demn şi competent,
ştafeta...
• Informaţiile şi cunoştinţele sunt cea mai valoroasă materie primă şi marfă,
pentru certificarea acestui adevăr putând depune mărturie oamenii de afaceri,
leaderii, decidenţii, strategii, în special în această New Economy globalizată în
care trăim, generată şi modelată de grandioasa Knowledge Revolution
contemporană...
• Conduc la creşterea inteligenţei intelectuale (IQ), în conjuncţie sinergică,
cumulativă, cu inteligenţa emoţională (EQ) şi cu inteligenţa socială (SQ), care
se dezvoltă prin celelalte metode.
• Toate celelalte metode şi etape de progres se bazează pe Învăţătură-Cultură-
Educaţie-Ştiinţă şi nu au nici un sens fără ele, sunt ca o casă fără temelie: de
exemplu, ce este credinţa fără cunoştinţe? Un fanatism găunos, extremist,
obtuz, fără argumente. Dar cunoştinţele fără credinţă şi dragoste? Un
tehnicism plat, indiferent, fără sens, fără scop, fără rost, fără finalitate. Nu
întâmplător, proorocul îi spune lui Ahab, împăratul lui Israel „Du-te,
întăreşte-te, cercetează şi vezi ce ai de făcut...” (Cartea 1 Împăraţi 20:22), iar
Sfântul Apostol Pavel ne învaţă: „Ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce
este bun” (Epistola 1 către Tesaloniceni 5:21), „După ce se va face
cercetarea, să am ce scrie” (Cartea Faptele Apostolilor 25:26) şi „Cercetaţi
şi credeţi!”24 Am făcut afirmaţia că intuiţia şi credinţa (încrederea în Cuvântul
lui Dumnezeu) sunt instrumente superioare ştiinţei bazându-mă pe pasajul
biblic în care Domnul Iisus îl îndeamnă pe necredinciosul Toma să creadă
fără să vadă urmele Răstignirii pe corpul Său (Evanghelia după Ioan 20:25-
29, Evanghelia după Marcu 16:10-14), dar aceasta nu reprezintă o interdicţie

24
Adagiul Crede şi nu cerceta nu este biblic, aşa cum cred unii, fiind specific perioadei întunecate a Inchiziţiei, în care
Biblia era trecută la indexul (lista) cărţilor interzise!

25
 pentru studiu, învăţătură sau cercetare ştiinţifică! În acelaşi sens, A. Einstein
spunea că „fantezia creativă este superioară ştiinţei”.

7. PROBLEMA UCENICIEI ŞI A MĂIESTRIEI. RELAŢIA

MAESTRU-UCENIC
Arătam la subcapitolul III.2 că întâlnirea şi colaborarea cu marile personalităţi
are un caracter iniţiatic şi un efect ziditor asupra celor care vor să înveţe: o oră în
preajma unei personalităţi face uneori cât mai mulţi ani de teorie. Lucrul cu un
maestru veritabil este o etapă absolut necesară în evoluţia oricărui om care doreşte
să se desăvârşească.
De la bun început trebuie spus că valoarea maestrului nu este dată de
notorietatea acestuia, de caracterul lui de VIP, ci de nivelul, densitatea şi calitatea
substanţei sale ideatice, precum şi de forța morală a acestuia. Uneori
(supra)expunerea mediatică este o dovadă de superficialitate, de vânare a unui
succes (comercial) efemer, perisabil, facil.
Pe calea desăvârşirii, tot ceea ce spunem, ce facem şi cum ne comportăm
contează, inclusiv întregul nostru anturaj trebuie să fie de calitate. Ucenicul unui
Maestru de arte marţiale era cel mai avansat din punct de vedere tehnic, tactic,
fizic, teoretic, al disciplinei şi al dedicării la antrenamente, etc. dar Maestrul nu l-a
invitat să dea examenul de consacrare a creşterii în grad de trei ori la rând. Când
Ucenicul a văzut că şi a patra oară nu este invitat la examen, şi-a luat inima în dinţi
şi l-a întrebat pe Maestru de ce se întâmplă acest lucru. Atunci Maestrul şi-a scos
caietul de însemnări şi i-a spus că, mai demult, prietena Ucenicului nu l-a salutat...
Calitatea celor cu care ne însoţim contează pentru că, nu-i aşa?, cine se aseamănă se
adună.25 Ştim că marile firme (transnaţionale) fac cercetări despre familia şi
anturajul candidaţilor la angajare, pentru că acestea pot constitui un factor de sprijin

25
Foarte plastic şi sugestiv, englezii spun: „Birds of a feather flock together”...

26
şi suport sau, dimpotrivă, de frână pentru performanţe, pentru viitorul salariat, după
cum sunt de calitate sau nu.
Ce este un Maestru? Maestrul este persoana care a atins un foarte înalt nivel
de perfecţionare într-un anumit domeniu şi în general, în toate compartimentele
vieţii sale, iar transformările sale pozitive interioare au caracter ireversibil,
constituind un model atractiv de viaţă şi de profesionalism pentru alţii, angajaţi pe
drumul desăvârşirii şi putând să le transmită şi acestora învăţătura, abilităţile,
atitudinile sale. Transmiterea nu se face însă neapărat prin cuvinte şi lecţii
scolastice, deşi nici acestea nu sunt excluse. Transmiterea se face prin modelul şi
exemplul de viaţă oferit, în mod preponderent prin exemple practice, prin limbajul
non-verbal, prin întreaga personalitate a Maestrului.
Maestrul nu-şi contrazice propriile principii şi învăţături în nici o împrejurare.
Maestrul are o personalitate unitară, nedihotomică, neschizofrenică, consecventă şi
egală sieşi: fizicul, psihicul, intelectul, spiritul său formează un tot unitar, integrat
armonios în mediul înconjurător, în natură, în societate, în Univers, exact opusul
impostorilor ipocriţi, şmecheri, inconsecvenţi şi oportunişti. Aceasta nu înseamnă
desigur rigiditate, după cum ne învaţă şi marele Bruce Lee: „Fii ferm în respectarea
principiului, dar flexibil în aplicarea lui!”, dar excepţiile sunt de strictă interpretare
şi întotdeauna pentru un ideal mai înalt. Desigur că şi Maestrul este un om, prin
definiţie imperfect şi supus greşelii, dar erorile lui sunt desigur neintenţionate şi
scuzabile, pentru că se află în mod total, necondiţionat şi ireversibil pe drumul
ascendent al desăvârşirii.
În artele marţiale, se spune că un Maestru care a atins în viață nivelul 10 dan26
(și ultimul) este candidat Dumnezeu deoarece a avansat foarte mult şi ireversibil pe
drumul desăvârşirii. Este pe cale să devină tao, să fie una cu Universul, să fie în
armonie cu tot ceea ce îl înconjoară.

26
De exemplu, în artele marțiale japoneze, în care gradațiile (nivelurile) de măiestrie se numesc dan.

27
 Ce este un Ucenic? Ucenicul este un învăţăcel care se prezintă în faţa
Maestrului fără prejudecăţi dar cu sinceritatea, cu credinţa şi cu disponibilitatea
totale de a învăţa: „Un ucenic a venit la un maestru crezând că ştie aproape totul
deja şi Maestrul nu-l mai poate învăţa prea multe, va trebui doar să-i consacre
valoarea printr-un titlu, grad, etc. Aceasta desigur îl bloca mental şi îl împiedica să
progreseze sub conducerea Maestrului. Ucenicul i-a cerut Maestrului, după un
anumit timp, considerat de Ucenic suficient, să-i elibereze certificatul de absolvire
şi înaintare în grad. Atunci, Maestrul l-a rugat să-i aduca un pahar plin ochi cu
apă, şi a început să toarne mai multă apă în pahar; apa în exces a curs din pahar.
Ucenicul a sărit şi i-a atras atenţia Maestrului ca să nu mai toarne, că e inutil, că
nu mai încape apă în pahar. Atunci Maestru îi zise: aşa este şi mintea ta, pentru că
este plină de ceea ce crezi tu că este suficient, nu mai încape învăţătura mea!”.
În același sens mai există și o altă povestioară plină de semnificație: “Un
tânăr frumos le cânta minunat animalelor la o harfă și animalele pădurii îl ascultau
vrăjite împreună, hotărându-se să fie mai bune, să nu se mai sfâșie între ele. Atunci
apăru un leu care se repezi asupra tânărului și-l mâncă. Animalele au sărit atunci
pe leu și l-au certat, cerându-i socoteală că l-a ucis pe tânăr. Leul nu le răspunse.
Era surd...”
Se mai spune că Maestrul apare când Ucenicul este pregătit, cu alte cuvinte,
înainte de a lucra cu un Maestru, Ucenicul trebuie să fi parcurs un program iniţial de
alfabetizare în domeniul respectiv, lucru care îl va face să fie conştient de
necesitatea perfecţionării şi perspicace în a detecta apariţia Maestrului.
Sfântul Augustin obișnuia să spună: “Nu m-ai fi căutat dacă nu m-ai fi
găsit!”, dorind să sublinieze atât importanța compatibilității structurale, a
consonanței depline dintre Maestru și Ucenic, cât și rolul șansei, al destinului în
organizarea întâlnirii dintre cei doi.

28
 Ucenicul trebuie să fie respectuos şi prevenitor cu Maestrul său în toate
ocaziile, nu-şi va jigni, înfrunta, contesta sau provoca pe Maestrul său, nu va face
nimic altceva necuvenit în vreo împrejurare.
Unii spun că Ucenicul nu-şi poate depăşi Maestrul. Personal nu sunt de acord
cu această aserţiune, din cel puţin patru motive:
• Progresul Ucenicului depinde de foarte mulţi factori de-a lungul vieţii sale, nu
numai de (un) Maestru, iar un Ucenic poate avea mai mulţi maeştri, în
perioade diferite, la niveluri diferite, în circumstanțe diverse şi în domenii
diferite.
• Un adevărat Maestru permite Ucenicului să-l depăşească, chiar îl încurajează
în acest sens. Un Maestru care îşi blochează ucenicii la nivelul lui nu este un
adevărat Maestru. Acest lucru nu este dezirabil din punct de vedere educativ,
psihologic şi pedagogic, este o dovadă de egoism şi meschinărie străină
adevăraţilor maeştri, ar însemna o condamnare la un perpetuu, păgubos şi
imoral blocaj mental al Ucenicului aflat în curs de desăvârşire, ar însemna o
încercare de blocare a progresului social în general.
• Maestrul adevărat stimulează pe Ucenic și îl împinge pe propriul drum al
acestuia, conform interesului Ucenicului, unde calea acestuia este deschisă,
unde Ucenicul este fără concurență, pentru că fiecare este unic și are propriul
său drum rezervat, nelimitat, fără frontiere. Only the Sky Is the Limit!
• Viaţa ne arată cu forța evidenței că unii ucenici au dus mai departe măiestria
profesorilor lor, au dezvoltat-o, au îmbogăţit-o, i-au dat chiar un alt sens,
mereu mai înalt.
Dar într-adevăr Ucenicul trebuie să-şi caute maeştrii de cea mai înaltă clasă
pentru a-şi asigura un progres real şi cât mai rapid, fără a recurge însă la
„scurtături”. Cum obişnuia să spună Napoleon, „cu cât mai multă sudoare pe
câmpul de instrucţie, cu atât mai puţin sânge pe câmpul de bătălie...”

29
 La zidirea personalităţii magnifice, a staturii spirituale uriaşe a Sfântului
Apostol Pavel a contribuit şi Gamaliel, unul dintre cei mai mari învăţaţi ai
Antichităţii, la picioarele căruia Apostolul Neamurilor, descendent al opt generaţii
de rabini, cel care a transformat creştinismul dintr-o obscură sectă evreiască, într-o
religie universală, spune că a învăţat; Alexandru cel Mare a învățat de la Aristotel.
Aici are dreptate şi Whitney Houston când ne spune, dându-ne un exemplu personal,
că „I learned from the best”...27
Ucenicul se va supune la început tuturor exigenţelor Maestrului, va încerca să
deprindă totul de la acesta, dar va încerca ulterior să-şi croiască propriul drum,
deoarece „imitaţia este (doar) prima treaptă a originalităţii”.
Relaţia Maestru-Ucenic este o relaţie decentă şi civilizată, bazată pe
respectarea reciprocă a drepturilor şi obligaţiilor, dar în procesul intim de predare-
învăţare-evaluare această relație nu este şi nici nu poate fi una democratică,
egalitaristă sau de masă: este o relaţie elitistă, privată, ierarhică, cel mult de tipul
„mână de oţel în mânuşă de catifea”. Marile performanţe nu se obţin supunând la
vot programul de pregătire, deşi într-adevăr acesta trebuie croit după caracteristicile
ucenicilor.
Astfel, întrebat cum de a ajuns cu o echipă modestă, cea a Coreei de Sud, în
finala mică (pentru medalia de bronz) a Campionatului Mondial de Fotbal din 2002,
marele antrenor olandez Guus Hiddink a răspuns: „Aceşti jucători sud-coreeni au
făcut tot ce le-am cerut la antrenamente, indiferent de intensitatea sau dificultatea
exerciţiilor, pe când în Olanda, la tot pasul, chiar şi juniorii te întreabă, la cele mai
simple exerciţii la care îi supui: Why?” În alţi termeni, încrederea în Maestru
trebuie să fie totală, fără această încredere nimic valoros şi durabil nu se poate
construi.
Din punctul de vedere al motivaţiei şi scopului urmărit în viaţă, se impune şi
în România diferenţierea diplomelor de bacalaureat pe trei niveluri (A, B, C), după
27
1998, Arista Records, Inc.

30
cum absolventul de liceu doreşte să devină (A) profesor, cercetător sau academician,
(B) funcţionar sau manager ori (C) doreşte să se oprească din învăţare la terminarea
liceului, fără a avea aspiraţii intelectuale sau profesionale prea înalte. Desigur că se
pot stabili metode şi grile ulterioare de recuperare şi echivalare, dar de obicei
acestea constituie excepţia, nu regula, şi de aceea nu trebuie investit în mod
inadecvat și inutil în oameni care nu au dorinţe sau vocaţie (intelectuală) de
ascensiune înaltă. În fond, este de preferat un măturător bun decât un intelectual
prost, nu-i aşa?, pentru că fiecare dintre noi avem propria scară, propriul drum şi
propriul ritm de evoluţie. Adevărata competiţie este cu noi înşine, nu cu ceilalţi:
dacă ne învingem propriile vicii, defecte şi slăbiciuni, ceilalţi (aproape) că nu mai
contează!
O probă unică la examenul de bacalaureat pentru toţi absolvenţii este
inadecvată pentru toate categoriile (prea grea pentru cei slabi, prea uşoară pentru cei
foarte buni), iar un proces de învăţământ de masă, egalitarist, nediferenţiator va
descuraja elitele intelectuale şi le va distruge perspectivele de dezvoltare şi afirmare,
cu efecte negative pentru ei şi pentru societate, împingându-i să-şi caute realizarea
umană, profesională, materială şi socială deplină în străinătate.
Întrebat fiind: dacă într-o clasă are elevi sau studenţi de niveluri intelectuale
diferite, asupra cărora se va concentra?, Aristotel a răspuns fără ezitare: doar
asupra celor foarte buni!, pentru că este o mare imoralitate și o uriașă pierdere
pentru societate dacă cei foarte buni se ratează numai pentru ca să se ridice puțin cei
slabi și mediocri!
Rolul corectiv, compensator, egalizator al învăţământului rămâne să se
exercite pe majoritatea populaţiei şcolare, iar cei care urmăresc performanţa de vârf
şi pot s-o realizeze trebuie incluşi în sisteme speciale, adecvate atingerii acestui
scop.

31
 În toate cazurile însă, Ucenicul se va supune exigenţelor Maestrului. În acest
context, ce impresie credeţi că provoacă unui profesor ignoranţa, insolenţa, incultura
şi aroganţa unor studenţi de la forma de învăţământ frecvenţă redusă care spun că ei
le ştiu deja pe toate, că lucrează în domeniu, că ei urmăresc doar diploma, care le
trebuie doar ca o simplă formalitate, ca să fie promovaţi la locul de muncă (sau, mai
nou, să nu fie disponibilizaţi). Sau întrebările unor studenţi de 18 ani care îşi
întreabă profesorul la ce le foloseşte materia respectivă? Nu că profesorul ar deţine
adevărul absolut, dar acumulările sale teoretice, experienţa pedagogică, cunoaşterea
cerinţelor practice ale profesiunii, buna-credinţă îl pun pe profesor pe o poziţie
privilegiată în relaţia cu nişte studenţi novici dar care vor să tragă şmechereşte
cerinţele şi exigenţele didactice cât mai jos sau nu le înțeleg pur și simplu...
Uneori însă cerinţele, sugestiile şi propunerile studenţilor sunt raţionale, şi un
adevărat profesor le ia în considerare fără orgolii mărunte, dacă este un mare
profesor, un adevărat Maestru, îmbogăţindu-şi şi perfecţionându-şi în permanenţă
discursul, argumentația, nivelul, conţinuturile didactice şi atitudinea pedagogică.
Relaţia Maestru-Ucenic găseşte mediul optim de desfăşurare în mediul privat
şi în colective mici, chiar în relaţii de unu la unu, pentru că performanţei de vârf îi
este străin caracterul de masă: oamenii de valoare, de calitate, în stare să realizeze
performanţe înalte vor constitui întotdeauna o minoritate. Din punct de vedere
statistic, în toate sectoarele activităţii umane, acest lucru este dovedit de distribuţia
de probabilitate normală Gauss-Laplace, inclusiv în materia performanţelor
realizate, a notelor obţinute, a averilor acumulate, a coeficientului de inteligenţă
(IQ), etc. fără a exista desigur vreo legătură între aceste serii de date statistice (de
exemplu, inteligenţă – mărimea averii sau inteligenţă – notele obţinute, având în
vedere diferitele forme de inteligenţă28 şi multitudinea factorilor exteriori de

28
Inteligența științifică (logică, abstractă), artistică, lingvistică, motrică (kinestezică), intrapersonală, emoțională,
socială... Aceste aspecte sunt tratate pe larg în articolul Prostia omenească şi inteligenţa umană (www.scribd.com,
www.ucdc.ro).

32
influenţă). Între ele nu există o relaţie deterministă (de tipul cauză-efect), poate
exista cel mult o relaţie statistică sau, de obicei, una de indiferenţă.
Iată de exemplu distribuţia statistică generală interpretată pe coeficientul de
inteligenţă (valoarea IQ diferă de la un sistem de referinţă la altul, şi oricum este
supusă modificărilor impuse de descoperirea unor IQ tot mai înalte):
• 0,1 % genii
• 2,1 % foarte buni, excepţionali
• 13,6 % buni
• 68,2 % mediocri (34,1% de o parte a mediei, 34,1% de cealaltă)
• 13,6 % slabi
• 2,1 % foarte slabi, ....
• 0,1 % ......
Aceasta nu înseamnă că realizarea de performanţe înalte, perfecţionarea,
desăvârşirea, sfinţirea ar fi interzise cuiva: dimpotrivă, drumul este deschis oricui
face cu bună-credinţă alegerea de a se angaja pe el, la nivelul lui, neuitând că
desăvârşirea este un drum de parcurs, nu o staţie terminus, iar valoarea nu este
dată de nivelul atins, ci de progresul realizat....
Metodele de formare, specializare și perfecționare, precum și de ierarhizare a
performanțelor sunt specifice diferitelor școli: în Marea Britanie și Statele Unite se
spune “Building on Talent”29, iar în Germania: toată lumea muncește la fel, talentul
va diferenția doar culoarea medaliei! Va trebui să definim și principiul școlii
românești….

IV. CONCLUZII
Dezvoltarea armonioasă a personalităţii umane, pregătirea ei pentru
performanţa şi succesul în viaţă trebuie să se bazeze în mod progresiv, flexibil,

29
A construi pe un talent preexistent.

33
creativ, consecvent, interdependent şi complementar, cu proporţii şi accente
specifice fiecărei persoane („schimbând ceea ce este de schimbat”), pe toate
metodele prezentate în acest material.
Am simţit nevoia să pun două accente, pe învăţătura de carte (cu formele
sale) şi pe dragoste, pentru că reprezintă începutul şi sfârşitul acestei complexe
metodologii, şi pentru că prea adeseori sunt subestimate şi chiar total ignorate, în
această perioadă post-modernistă a grabei, „scurtăturilor”, superficialităţii, apetitului
pentru succese facile şi efemere, egoismului şi lipsei de solidaritate, cu tot cortegiul
lor de efecte negative pe termen lung asupra formării unei personalităţi umane
puternice şi competitive, aptă de performanţă în societate.
De asemenea, am încercat să pun în lumină, pentru creştinii de orice
denominaţiune, importanţa aplicării învăţăturilor biblice în domeniul pedagogiei şi
metodologiei transformării, dezvoltării şi desăvârşirii personalităţii umane în scopul
strategic al realizării de performanţe înalte şi al atingerii succesului în viaţă.

V. BIBLIOGRAFIE
• Francois BLUCHE, Vorbe memorabile. De la Cezar la Churchill, ediția a
treia, Editura Humanitas, București, 2009.
• Howard GARDNER, Tratat de răzgândire. Arta și știința modificării
mentalului, Editura ALLFA, București, 2006.
• James C. HUMES, Vorbele de duh ale lui Winston Churchill, Editura
Humanitas, București, 2008.
• Ioan JINGA, Manual de pedagogie, ediţia a doua, Editura All, Bucureşti,
2008.
• Jose Antonio MARINA, Inteligența eșuată. Teoria și practica prostiei,
Colecția PLURAL M, Editura Polirom, Iași, 2006.

34
• Alte lucrări de filosofie, psihopedagogie, arte marţiale, statistică.
• X X X 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea, ediția a patra, Editura
Humanitas, București, 2008.
• X X X Biblia sau Sfânta Scriptură. Traducerea Dumitru Cornilescu. Ediţie
de studiu Thomson, Editura Universităţii Emanuel, Oradea, 2002.
• http://dexonline.ro/definitie/perfecţionare.
• http://dexonline.ro/definitie/desăvârşire.
• http://dexonline.ro/definitie/sfinţire.
• http://dexonline.ro/definitie/educaţie.

3 martie 2011

35