Revolta indiană din 1857

Pe 10 mai 1857 soldații Armatei Indiei Britanice (cunoscuți ca „sepoy (cipai)” din

cuvântul urdu sipaahi = „soldat”), recrutați din cadrul populației indiene hinduse și
a celei musulmane, s-au revoltat împotriva britanicilor în garnizoana din Meerut,
(la cam 65 de kilometri nord-est de Delhi). În acele vremuri, dintre cei 238.000 de
soldați ai Companiei Indiei Răsăritene Britanice, doar 38.000 erau europeni.
Soldații indieni au pornit în marș spre Delhi pentru a-și oferi serviciile împăratului
mogul și, în scurtă vreme, toată parte centrală și de nord a Indiei a fost cuprinsă de
război. Numeroase regimente ale regatelor și principatelor indiene s-au alăturat
insurgenților, dar au existat și regimente indiene care au luptat de partea
britanicilor.

Politica de anexări începută de guvernatorul general Dalhousie bazată pe „doctrina

lipsei” (care prevedea ca toate pricipatele aflate sub dominația Companiei Indiei
Răsăritene Britanice ai căror monarhi nu aveau urmași direcți pe linie masculină să
fie unite cu teritoriile Companiei) le interzicea pricipilor locali să-și aleagă proprii
urmași la tron. Adoptarea de către pricipii indieni a unor moștenitori era o practică
veche indiană, acceptată atât de tradiția laică, cât și de cea religioasă. Printre
statele anexate cu justificarea lipsei de moștenitori direcți au fost pricipate sau
regate mari precum Satara, Thanjavur, Sambhal, Jhansi, Jetpur, Udaipur și Baghat.
În plus, Compania a anexat fără niciun pretext regatele Sind în 1843 și Oudh în
1856. Regatul Oudh a asigurat companiei venituri uriașe.

Sistemul judiciar era nedrept cu indienii, iar britanicii îl considerau normal și de la

sine înțeles. Documentul oficial East India (Torture) 1855–1857, care a fost depus
la Camera Comunelor în sesiunea 1856 – 1857, a demonstrat că ofițeri Companiei
Indiei Răsăritene Britanice puteau ataca pe diverse căi orice hotărâre
judecătorească, care îi condamna pentru brutalități sau omoruri comise împotriva
indienilor

Politicile economice ale Companiei Indiei Răsăritene provocau nemulțumiri

printre indieni. Cea mai mare parte a aurului, pietrelor prețioase, argintului sau
mătăsii indiene erau exportate în Regatul Unit cu titlu de taxe și impozite, unde
erau vândute de multe ori în licitații publice. India a fost secătuită de una dintre
marile sale bogății naturale – pietrele prețioase. Pământurile au fost reorganizate
dând prioritate intereselor marilor propietari de pământ, ceea ce facilita colectarea
taxelor și impozitelor. În unele regiuni ale țării, fermierii au fost obligați să
renunțe la agricultura tradițională de subzistență în favoarea unor culturi
comericiale precum cea a indigoului, iutei, cafelei sau a ceaiului. Fermierii au fost
obligați astfel să suporte greutăți neașteptate generate de creșterea prețurilor la
alimente. Industria locală, în special cea a vestiților țesători din Bengal, dar nu
numai, a suferit în timpul dominației britanice. Tarifele de import erau menținute
la un nivel scăzut, în felul acesta piața indiană fiind inundată de țesăturile și
hainele ieftine din Anglia. Industria locală indiană pur și simplu nu a putut face
față competiției. Dacă la început India era sursa principală a țesăturilor de lux
folosite în Anglia, la un moment dat ea fost redusă doar la un simplu cultivator de
bumbac, prelucrat în Regatul Unit, de unde era reimportat în India sub formă de
țesături ieftine.