Psihosociologia vîstelor,

Suport de curs
Tema 2. Generaţia ca dimensiune temporală şi socioculturală a vârstelor.
Plan:
1. Delimitări conceptuale privind generaţia.
2. Prejudecăţi şi stereotipuri cu privire la vârste.
3. Vârsta ca subcultura: norme, valori, tendinţe de devianţă.

1. Delimitări conceptuale privind generaţia şi vârsta.

În orice societate, stratificare grupurilor în funcţie de criteriu vîrstei este dependentă de existenţă unui
stil de viaţă comun, care determină crearea unor subculturi distincte. Apartenenţa fiecărui individ la
categoria celor născuţi o dată cu el implică împărtăşirea a norme valori, atitudini şi comportamente relativ
similare, dar şi participarea la un set de evenimente istorice în comun. Apartenenţa indivizilor la aceeaşi
grupare de vîrstă şi angajarea lor în experienţe similare, marcate de un destin comun reprezintă premizele
apariţiei colectivităţii umane denumită generaţie. K. Mannheim defineşte generaţia ca o grupare de
oameni născută în acelaşi interval de timp şi care este expusă unui segment unic al istoriei. Noţiunea de
generaţie are un caracter polisemantic care nu poate fi sintetizat într-o singură definiţie, astfel distingem
următoarele perspective de abordare a generaţiei:
• Perspectiva biologică – ansamblu de indivizi care au aceeaşi filiaţie sau descendenţă;
• Perspectiva demografică – totalitatea indivizilor care au aceeaşi vîrstă şi trăiesc în acelaşi
interval de timp;
• Perspectiva cronologică – perioada de timp care separă deferitele trepte ale unei filiaţii, de ex
vîrsta tatălui de a fiului; acest interval este evaluat la vîrsta de 30 de ani;
• Perspectiva istorică – o formă de expresie colectivă a unei anumite epoci, servind ca reper
pentru timpul istoric;
• Perspectiva sociologică – o grupare de oameni născută aproximativ în aceeaşi perioadă de
timp, care au trăit aceleaşi experienţe şi evenimente istorice şi ale cărei interese, idealuri şi
aspiraţii comune marchează un destin comun faţă de cel al altor grupuri. În acest sens,
generaţia poate cuprinde indivizi care s-au născut în perioade de timp separate de intervale
scurte, de obicei 5 ani.
Indiferent de diversele utilizări ale termenului noţiunea de generaţie este asociată cu problema
îmbătrînirii şi succesiunii grupurilor de vîrstă în cursul vieţii sociale. Termenul de generaţie răspunde
cerinţelor memoriei colective a unei societăţi, prin admiterea simbolică a timpului social, care presupune
durata temporală cu conţinut semnificativ trăită de o colectivitate de indivizi. Studiile realizate admit
existenţa unei reproduceri ciclice a fiecărei generaţii, începînd cu naşterea şi finalizînd cu dispariţia
membrilor ei. M. Philibert susţine că orice generaţie trece prin aceleaşi etape, dar în mod calitativ diferit.
Pentru concretizarea aspectului social al termenului de generaţie este necesar prezentăm 2 elemnte
care se concretizează reciproc:
• Stratificarea pe vîrste- poziţia fiecărui grup de vîrste în societate, împreună cu normele,
regulile şi rolurile care le caracterizează;
Coroban Cristina, lector
1
 Psihosociologia vîstelor,
Suport de curs
• Succesiunea generaţiilor – înlocuirea continuă a unei generaţii de către alta, datorită procesului
de îmbătrînire;
Evoluţia indivizilor pe parcursul vieţii este dependentă de ritmul schimbărilor din viaţa lor de
familie şi profesională. Fiecare generaţie e caracterizată de trăsături unice, imprimate de familie, şcoală,
profesie şi de valorile societăţii. Atît în calitate de indivizi, dar şi în calitate de membri ai unei generaţii,
oamenii sînt influenţaţi de schimbările cu caracter social-istoric, cărora le imprimă o amprentă proprie.
Generaţia şi vîrsta sînt realităţi inseparabile. Generaţia apare ca un concept unificator care exprimă
spiritualitatea şi caracterele comune ale unei comunităţi de indivizi de aceeaşi vîrstă sau de vîrste
apropiate. Efectele ei se extind pe plan economic(deprinderi de muncă şi consum legate de vîrstă,
experienţe), politic (al ideilor, interacţiunea cu cadrul generaţional) şi al petrecerii timpului liber
(selectarea activităţilor ce reprezintă un interes în raport cu vîrsta).

2. Prejudecăţi şi stereotipuri cu privire la vârste.

Fiecare grup de vîrstă este definit de anumite prescripţii de status şi rol social prin intermediul cărora
indivizii apartenenţi capătă identitatea semnificativă din punct de vedere cultural şi dezvoltă relaţii cu
instituţiile principale ale societăţii. Apartenenţa la un anume grup de vîrstă constituie dobîndirea unei
poziţii de prestigiu sau subordonare şi dependenţă. Diferite grupuri de vîrstă ocupă o poziţie distinctă în
cadrul societăţii care este interdependentă de existenţa mai multor factori socio-culturali printre care şi
tradiţiile culturale, structura socială, prestigiul, categoria de vîrstă, condiţiile ecologice şi istorice în care
trăieşte populaţia.
Un rol important în stabilirea poziţiilor ierarhice ale acestor grupuri de vîrstă în viaţa socială şi în
fixarea prestigiului lor îl deţine procesul procesul existenţei miturilor şi „scenariilor” cu referire la vîrstă.
Frecvent poziţiilor sociale particulare ale diverselor grupuri de vîrstă le sînt asociate stereotipuri şi
convingeri care definesc caracterele lor generale şi descriu particularităţile lor individuale. Tinereţii îi
sînt asociate, calităţi pozitive sau deficite precum imaturitatea, lipsa de experienţă şi impulsivitatea.
Bătrîneţea este asociată cu înţelepciune, dar şi degradarea memoriei, lipsă de vigoare şi negativism. Toate
aceste stereotipuri iau forma ageismului constînd în prejudecăţi persistente cu referire la vîrstă. Atribuirea
acestor stereotipuri este asociată cu distribuţia puterii sociale în dependenţă de vîrstă. În acest context
analizăm şi termenul de agocentrism, care caracterizează poziţia totală de dominare a tînărului de către
persoane în vîrstă prin impunerea unor practici educaţionale paternaliste care consacră continuitatea
acestei dominări. Stereotipurile cu referire la vîrstă reprezintă modalităţi empirice care descriu trăsăturile
variabile ale indivizilor aflaţi în diferite etape de vîrstă. Există nemeroase exemple care demonstrează
lipsa de validitate şi consecinţă a acestor clişee pe care le promovează opinia publică. Dar trebuie să
menţionăm că o serie de calităţi precum acurateţea, siguranţa şi competenţa vin o dată cu înaintarea în
vîrstă.
În mod evident, vîrsta biologică afectează capacităţile şi potenţialul de activitate, dar aceste consecinţe

Coroban Cristina, lector

2
 Psihosociologia vîstelor,
Suport de curs
se resimt şi se manifestă diferit de la un individ la altul în raport cu influenţele exercitate de mediul social
şi de stilul de viaţă al persoanei. Cel mai adesea, stereotipurile de vîrstă tind să exagereze diferenţele
existente între indivizii aparţinînd diferitor categorii demografice.
Indivizii se pot identifica cu imaginea vehiculată de stereotipurile sociale, adoptînd comportamentele
care corespund acestei imagini. M. Riley şi J. Waring apreciază că această identificare se poate extinde la
toate rolurile îndeplinite de indivizi. Pentru toate statusurile de vîrstă, barierele existente în structura
socială distrug motivaţia de a realiza rolurile tradiţionale şi o dată cu pierderea motivaţiei se crează un
cerc vicios. Deprinderile şi capacităţile se deteriorează prin neutralizare, iar neutralizarea încurajează
incomptenţa fizică şi mentală. În măsura în care incompetenţa devine evidentă, stereotipul social preia
controlul situaţiei şi motivaţia se denaturează.
Prejudecăţile cu referire la vîrstă se axează mai puţin pe calităţile biologice ale unui individ şi mai
mult la modul cum acesta este preceput de societate. În societatea modernă, Prejudecăţile cu referire la
vîrstă îşi au originea din mituri cu caracter arhaic, care nu se mai confirmă în contextul evoluţiei societăţii
actuale.

3. Vârsta ca subcultura: norme, valori, tendinţe de devianţă.

Ca şi sexul vîrsta constituie o construcţie socială care nu este determintă exclusiv de factorii biologici.
Etapele de vîrstă sînt realităţi sociale semnificative care definesc modul în care oamenii de diferite vîrste
se percep pe sine şi sînt percepuţi de alţii. Aceste moduri de percepţie au un rol important în depăşirea
barierelor pe care reperele biologice le impun în mod artificial. La fel ca multe grupuri din societate,
grupurile de vîrstă posedă caracteristicile unor veritabile subculturi, definite de un ansamblu de norme,
valori, atitudini şi comportamente comune. O subcultură reprezintă un set distinct de modele şi conduite
culturale care oferă identitate particulară unui anumit grup din cadrul societăţii, ai cărui membri
impărtăşesc aceleaşi scopuri, definesc asemănător situaţiile sociale cu care se confruntă şi participă la
acţiuni cu caracter similar. Identitatea subculturilor care caracterizează grupurile de vîrstă existente în
societate este întărită de tradiţii şi reglementări scrise, care prescriu ce forme de comportament sînt
adecvate pentru fiecare categorie de vîrstă: copil, adolescent, matur şi vîrstnic.
În majoritatea societăţilor tradiţionale existau modele culturale prescrise pentru toate categoriile de
vîrstă recunoscute, care indicau nu numai tipul de comportament dezirabil, dar şi locul pe care îl ocupă
fiecare categorie de vîrstă în cadrul societăţii. Conformitatea cu modelele culturale apare întărită de
prejudecăţi şi reglementări normative care atribuie vîrstelor drepturi şi responsabilităţi. Legile prescriu,
obligaţia copiilor de-a frecventa şcoala şi de-a putea fi integraţi într-o activitate profesională la majorat;
dreptul de-a obţine permisul de conducere, vîrsta la căsătorie... totodată normele obliga adulţii să se ocupe
de creşterea şi îngrijirea copilor. Deşi o parte din legi întăresc puterea adulţilor asupra copiilor şi
bătrînilor, există legi care au scopul de-a proteja de abuz, abuz asupra copiilor, batrînilor.
Dincolo de aste legi sînt norme nescrise care stabilesc tipurile de conduită şi de ineracţiune adoptate
de fiecare grup de vîrstă. Copiilor li se cere să arate respect faţă de adulţi, lucru remarcat şi în formula de
Coroban Cristina, lector
3
 Psihosociologia vîstelor,
Suport de curs
adresare. O femeie sau un bărbat matur nu poate adopta un comportament de adolescent fară a părea
ridicol. În orice societate există standarde clare care fixează vîrsta cea mia potrivită pentru indivizi de-a
manifesta un anumit fel de comportament şi pentru a le respinge pe altele. Sociologul American Vander
Zanden, contestă existenţa ceasurilor sociale care reprezintă o oră exactă pentru diferite vîrste, pentru a se
conforma cu aşteptările celorlalţi şi angajarea în evenimente sociale. Definind conduitele adecvate sau
neadecvate ale grupurilor de vîrstă, normele cristalizează conformitatea cu grupul şi crearea unei ierarhii
statificate în raport de vîrstă. Faptul de-a aparţine unui anumit grup de vîrstă constituie o identitate
„stigmatizată”, pentru că în orice societate există expresii insultatoare pentru tineri şi bătrîni...
Atitudini negative exprimată verbal sau manifestată se accentuează în anumite evenimente sociale
pentru fiecare grup de vîrstă. Pentru o nu constitui un grup marginalizat de multe ori bătrînii îşi ascund
vîrsta adevarată. Femeile mai ales recurg frecvent la această disimulare din cauza ca etatea le
devalorizează în faţă bărbaţilor. Atît bărbaţii cît şi femeile sînt evaluaţi în funcţie de vîrstă în concordanţa
lor cu diferite valori: putere, prestiugiu social, prezenţă fizică... valoarea culturală a unei persoane creşte
pe măsura înnaintării în vîrstă pînă la maturitate şi descreşte la bătrîneţe.
Cercetările cu caracter sociologic, au evidenţiat că există o multitudine de variaţii comportamentale
specifice fiecărei vîrste. Există numeroase cazuri cînd indivizii care aparţin unui grup distinct de vîrstă
încearcă să se sustragă presiunilor normative şi prejudecăţilor prezentînd abateri de la prescripţiile
comportamentale cu care trebuie să se identifice. Aceste comportamente manifestate împotriva vîrstei şi
normelor sociatăţii sînt definite deviante.

Coroban Cristina, lector

4