Cuprins

I. Intorducere

II. Notiuni teoretice

1. PREZENTARE GENERALA A PENITENCIARULUI POARTA ALBA

2. OBIECTUL PSIHOLOGIEI JUDICIARE

3. FENOMENUL DEVIANTEI

4. ANALIZA PSIHOLOGICA A ACTULUI INFRACTIONAL SI A INFRACTORILOR

5. ETIOLOGIA ACTULUI INFRACTIONAL

6. PRIVAREA DE LIBERTATE. CONSECINTE PSIHOLOGICE

III. Partea practica

1. REDACTAREA INSTRUMENTELOR UTILIZATE PENTRU DESFASURAREA ANCHETEI PSIHOLOGICE

2. AVANTAJELE SI DEZAVANTAJELE UTILIZARII ACESTOR INSTRUMENTE

3. CREIONAREA PROFILULUI 6 DETINUTI

4. CONCLUZII FINALE

5. INTERVIU CU UN FOST DETINUT POLITIC PE TEMA LIBERTATII SI DESPRE CE INSEAMNA SA FI “FOST

DETINUT POLITIC ” IN ZILELE NOASTRE

IV. Bibliografie

I. I. Introducere

1
Prezenta lucrare are ca teme centrale studiate libertatea si efectele psiho-sociale ale privarii de
libertate, precum si penitenciarul, fenomenul infractional si sansele de reintegrare sociala a
fostilor detinuti.
Ea a fost elaborata in baza practicii efectuate in semestrul al2lea din anul II, la pentienciarul Poarta
Alba in urma discutiilor cu detinutii , si reprezinta o sinteza a cunostintelor teoretice adunate pana
in prezent imbinate cu observatiile personale asupra mediului penitenciar, oamenilor de acolo si a
actului infractional.
Libertatea reprezinta conditia fundamentala a oricarei societati democratice, pentru Seneca,
reprezinta lucrul cel mai de pret de pe lume. Libertatea este cea care pune ordine în haosul
existentei noastre si se identifica cu autonomia. Autonomia presupune o viata planificata, o scara de
valori prin care anumite idealuri sunt puse mai presus de altele (M. Greene, 1988). Nu putem vorbi
de libertate fara a tine cont autoritate; pentru libertate masura este autoritatea.
Libertatea si autoritatea sunt doua dimensiuni fundamentale ale experientei umane, iar opunerea
lor este doar aparenta
Libertatea presupune autoritate, la nivelul existentei sociale ele nu pot fi întelese complet decâ t
prin prisma corelatiei. Autoritatea intervine în situatia în care un individ are de facut o alegere.
Raportul de autoritate este un raport de dependenta între un agent superior si un agent
subordonat, raport care, implica o relatie de supunere rationala si limitata, neidentificabila cu
umilirea.
Libertatea individului depinde de capacitatea lui de a face distinctie între autoritate si pseudo-
autoritate.
Detentia(penitenta) este o limitare a libertatii persoanei. Atunci câ nd limitarea de libertate
reverbereaza la nivelul interioritatii umane, în psihicul individului se naste nevoia de a actiona
pentru redobâ ndirea libertatii pierdute, actiune ce J. Brehm a denumit-o „reactanta psihologica”
Dar, limitarea de libertate reprezinta, de fapt, consecinta aparitiei unor forme de devianta si
delincventa la un individ sau grup social. Devianta, în sens restrâ ns, consta în „multitudinea
comportamentelor ale caror caracteristici apar mai mult sau mai putin ofensatoare, reprobabile,
condamnabile si care genereaza sau pot genera, dezaprobare ostilitate si diferite sanctiuni fata de
autorii acestora” Notiunea de devianta poate capata întelesuri diferite în functie de interpretare.
Astfel, din punct de vedere sociologic, devianta se refera la orice încalcare sau abatere de la normele
scrise sau nescrise ale unei colectivitati care ameninta echilibrul sistemului si da nastere unei
sanctiuni, din punct de vedere juridic, devianta se refera la încalcarea normelor juridice, iar din
punct de vedere psihologic devianta este o abatere variabila a comportamentului de la normalitatea
psihica. De oriunde am privi devianta este o anormalitate care indiferent ce aspect îmbraca va fi
întotdeauna sanctionata, de cele mai multe ori prin privare de libertate
Cea mai mare parte din aceste aspect sunt studiate de psihologia judiciara
Psihologia judiciară ca ştiinţă şi practică, se adresează tuturor categoriilor de specialişti care într-un
fel sau altul participă la înfă ptuirea actului de justiţie şi ale că ror decizii au influenţă asupra vieţii
celor aflaţi sub incidenţa legii. Aceasta reprezintă , de fapt, o îmbinare între psihologia generală şi
psihologia socială, fiind aplicată la domeniul infracţionalită ţii ca formă specifică de activitate
umană .
Domeniul psihologiei judiciare îl constituie în esenţă devianţa, conduitele care se îndepă rtează de la
normele morale sau legale dominante într-o cultură dată
Obiectul psihologiei judiciare îl reprezintă studiul şi analiza complexă a comportamentelor umane
implicate în procesul judiciar (omul într-o ipostază specială ).
Orice societate are o serie de norme scrise sau nescrise prin intermediul că rora poate aprecia dacă
o anumită conduită sau un anumit act, este adecvat sau nu, se înscrie sau nu în modelul cultural
prescris pentru toţi membrii ei. Aceste norme stabilesc modalită ţile de sancţiune pentru toate
conduitele sau actele care nu corespundaşteptă rilor societă ţii (unele sancţiuni se aplică în mod
instituţionalizat, altele se aplică prin mecanisme neoficiale, informale).

2
Dacă am defini toate aceste conduite sau acte ca abateri de la normele de orice fel, am putea afirma
că orice societate se confruntă , în cursul dezvoltă rii ei, cu manifestă ri de devianţă .
Uneori aceaste abatere de la medie poat duce la progres, dar de cele mai multe ori, aduc haos. De
aceea, acesta actiuni trebuie izolate si pedepsite, tocmai pentru a proteja societatea in intregimea ei,
dar si fiecare individ in parte.
Lucrarea isi propune sa investigheze conditiile, imprejurarile in care 6 persoane au ajuns sub
incidenta legii aducand prejudcii de diverse tipuri altor persoane , precum si modul in care s-au
adaptat in conditiile privarii de libertate. Si, totodata in lucrarea de fata incerc sa creionez mediul
penitenciar asa cum a fost vazut si inteles de catre mine, mediul care ii schimba pe majoritatea
oamenilor ce au locuit acolo, chiar si pentro o foarte scurta perioada de timp.
Inchisoarea este acea institutie ce incapaciteaza temporar detinutii (oamenii considerate periculosi
din punct de vedere social), marind sansa de recidiva a celor ce nu erau predispusi la ea.

II. II.Notiuni teoretice

II. 2. PREZENTARE GENERALA A PENITENCIARULUI POARTA ALBA

3
Penitenciarul Poarta Albă a fost conceput şi construit între anii 1948-1949, fiind iniţial unul dintre
aşezămintele acestei zone a Dobrogei în care erau cazaţi deţinuţii folosiţi la lucră rile de amenajare a
Canalului Dună re - Marea Neagră . Între anii 1952-1953, datorită condiţiilor improprii de muncă ,
dar mai ales a lipsei utilajelor necesare continuă rii lucră rilor s-a sistat activitatea pe acest şantier şi
implicit nu s-au mai folosit la muncă deţinuţi. În aceste condiţii, unită ţile penitenciare construite
pentru furnizarea forţei de muncă pe şantier au fost desfiinţate, cu excepţia unită ţii noastre care a
supravieţuit inclusiv mă surilor luate în anul 1977, moment la care au fost desfiinţate 70% din
penitenciarele româ neşti.Penitenciarul Poarta Albă se află aşezat în partea centrală a Podişului
Dobrogei, pe drumul judeţean Ovidiu - gara Dorobanţu, care intersectează D.N. 22 C la 30 km vest
de municipiul Constanţa şi la 12 km est de municipiul Medgidia. Aflat într-o poziţie relativ izolată ,
se învecinează cu urmă toarele aşeză ri rurale: satul Nisipari la 2 km nord; comuna Castelu la 8 km
nord-vest; comuna Poarta Albă la 5 km sud.
Fiind una dintre unită ţile mari ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, populaţia custodială a
Penitenciarului Poarta Albă acoperă urmă toarele categorii penale: regimul de executare maximă
siguranţă şi deschis la centrul penitenciar şi regimul semideschis la secţia exterioară Valu lui
Traian.
Penitenciarul Poarta Albă are şi o secţie de deţinere exterioară : Valu lui Traian situat la 12
km.In cadrul penitenciarului exista si diverse activitati cultural pe care le desfasoara
detinutii.Manifestă rile de genul celor susmenţionate, au drept scop accentuarea deprinderilor de
comunicare şi relaţionare pozitivă şi îmbună tă ţirea cunoştinţelor persoanelor private de libertate,
constituind o parte integrantă a procesului de pregă tire a acestora pentru reintegrarea în societate.
Penitenciarul Poarta Albă, în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi implicit ca
structură a sistemului judiciar, îşi asumă rolul de garant în respectarea drepturilor fundamentale
ale individului, în executarea pedepselor şi a mă surilor privative de libertate.
La baza drepturilor omului stau valorile fundamentale : demnitatea umană , egalitatea, libertatea,
respectul pentru celă lalt, nediscriminarea, toleranţa, dreptatea, responsabilitatea.
În consens cu Comunitatea internaţională , Penitenciarul Poarta Albă recunoaşte şi respectă
drepturile omului ca fiind
• inalienabile (nimeni nu le poate pierde, deşi în unele circumstanţe ele pot fi suspendate sau
restricţionate);
• indivizibile, interdependente şi interrelaţionate (nu pot fi abordate izolat unele de altele);
• universale (se aplică în mod egal pentru toate persoanele, indiferent de rasă , culoare, sex, limbă ,
religie, opinii politice sau de alt gen, origine naţională, origine socială sau alt tip de statut).

III. II.2 OBIECTUL PSIHOLOGIEI JUDICIARE

4
 Psihologia judiciară este un domeniu de cunoaştere relativ tâ nă r, în plină expansiune şi din ce în ce
mai popular în toată lumea .Datorită impactului mass-media, artei cinematografice şi a romanelor
poliţiste, atâ t disciplina propriu-zisă câ t şi experţii-practicieni în psihologie judiciară sunt
înconjuraţi de o anume „aură a senzaţionalului şi misterului”: identificarea şi captarea criminalilor
în serie după indicii şi probe vagi, pă trunderea în intimitatea minţii unor psihopaţi sexuali, duelul
psihologic şi arta hă rţuirii unor criminali evadaţi – iată doar câ teva subiecte care sunt reiterate la
infinit în diferite combinaţii şi care creionează pentru populaţie faţa psihologiei judiciare .
In realitate insa, psihologia judiciară nici pe departe nu se reduce la studiul crimelor extreme şi
criminalilor senzaţionali, la fel cum nu toţi practicienii ce beneficiază de cunoştinţele acestei
discipline sunt criminalişti. În spatele preocupă rilor spectaculoase, inoculate publicului larg, se află
multe subiecte de rutină, abordate în baza cunoştinţelor din cele mai diverse arii ale ştiinţelor
juridice şi ştiinţelor psihologice. La râ ndul lor practicienii care folosesc cunoştinţele reunite sub
psihologia judiciara sunt mult mai diverşi, implicaţi de cele mai multe ori în activită ţi de rutină .
Cu ce se începe în mod normal? Dacă e să analiză m obiectul de studiu al psihologiei judiciare, am
putea să -l definim, într-o manieră pretenţioasă , ca fiind studiul particularită ţilor vieţii intrapsihice
şi al comportamentului persoanelor implicate în prevenirea, geneza, producerea şi soluţionarea
conflictului individului cu norma juridică (în special cu normele penale şi civile).
Înţelegem prin viaţa intrapsihică totalitatea proceselor psihice – cognitive, afective şi motivaţionale
– inaccesibile observaţiei directe. Pentru psihologi studiul proceselor psihice se realizează indirect,
ca rezultat al observă rii comportamentului care poate fi urmă rit nemijlocit.
Să examinăm acum ultima parte a definiţiei propuse. Conflictul individului cu norma juridică se
produce atunci câ nd o persoană „încalcă legea”: face ceva ce este interzis de conţinutul normelor
juridice sau nu face ceea ce reglementă rile juridice îi cer expres să facă .Deşi există o varietate
foarte mare de norme juridice investigate sistematic de diferite ramuri de drept (de exemplu,
dreptul transporturilor, dreptul internaţional, dreptul constituţional, dreptul muncii, dreptul
administrativ, dreptul afacerilor etc.), cele mai numeroase, importante şi omniprezente norme
juridice sunt normele civile şi normele penale. Aceste norme reglementează cele mai importante
aspecte ale vieţii umane şi, cu anumite excepţii, presupun o răspundere juridică personală
(individuală ) pentru nerespectarea lor. Ţinâ nd cont de aceste caracteristici, psihologia judiciară se
ocupă cu precă dere de aspectele psihologice legate de încălcarea normelor penale, şi, într-o mai mică
mă sură, de aspectele psihologice legate de încălcarea normelor civile. Ca şi orice disciplină ştiinţifică,
psihologia judiciară are drept scop descrierea, explicarea şi predicţia obiectului să u de studiu. Altfel
spus, scopul psihologiei judiciare constă în descrierea, explicarea şi predicţia vieţii intrapsihice şi
comportamentului persoanelor în contexte legale.
Capitolele de psihologie socială aplicată în contexte legale sunt limitate prin scopul lor: de regulă ,
ele nu urmă resc decâ t demonstrarea valenţelor aplicative ale cunoştinţelor de psihologie socială
fără o analiză detaliată a elementelor legale, sau altfel spus, fă ră a ţine cont de contribuţia
cunoştinţelor acumulate în ştiinţele juridice.
Pentru anumite teme clasice pentru psihologia judiciară cum ar fi personalitatea infractorului,
personalitatea victimei, personalitatea anchetatorului, depunerea mă rturiei etc. obiectul de studiu
central este personalitatea şi atunci asistă m la o particularizare a obiectului de studiu specific
psihologiei personalită ţii. Iară şi, suntem nevoiţi să constată m că psihologia judiciară nu are un
obiect de studiu autonom.
Obiectivele psihologiei judiciare pot fi împă rţite în două categorii: obiective teoretice şi obiective
practic-aplicative
Printre obiectivele teoretice am putea enumera în special urmă toarele:
• organizarea şi îmbogă ţirea aparatului teoretico-conceptual cu care operează ;
• asigurarea funcţionalită ţii aparatului teoretico-concepţional elaborat;
• elaborarea unor modele teoretico-explicative privind etiologia unor fenomene psihologice şi a
comportamentelor asociate acestora în contexte legale;

5
În categoria obiectivelor practic-aplicative putem indica:
• elaborarea unei metodologii specifice de cercetare a realită ţii psihice din domeniul judiciar;
• identificarea legită ţilor şi regularită ţilor specifice fenomenelor psihice din domeniul judiciar;
• oferirea pentru uzul organelor judiciare a unor cunoştinţe pertinente şi utile privitoare la
procesele psihologice în sistemul judiciar;
Psihologia judiciară nu este o ştiinţă autonomă (din punct de vedere al obiectului şi metodelor de
cercetareeste o disciplină sintetică / de sinteză, mai exact, ea este situată la intersecţia a mai multor
discipline, preponderent din domeniul ştiinţelor juridice şi psihologice, beneficiind din plin de
realiză rile acestora. Pe lingă caracterul de disciplină sintetica (de sinteză ) ea are şi un caracter
pronunţat aplicativ. sintezele pe care le face sunt orientate preponderent spre scopuri pragmatice
(la noi în ţară , pe moment, caracterul pragmatic, aplicativ al psihologiei judiciare este mai curâ nd
un deziderat decâ t o stare de fapt).
Psihologia judiciară este o disciplina de sinteză (nu o “ştiinţă autonomă ”), care poate şi trebuie să fie
în primul râ nd aplicativă sau pragmatic orientată De-a lungul timpului în psihologia judiciară s-au
conturat o serie de domenii de cercetare distincte. Bineînţeles că toate temele de psihologie
judiciară îşi au originea în nevoile pragmatice ale specialiştilor implicaţi în prevenirea
infracţiunilor, înfă ptuirea justiţiei, recuperarea şi reinserţia socială a infractorilor.
Psihologia judiciară caută şi încearcă să ofere ră spunsuri şi soluţii practice pentru o serie de
întrebări importante precum cele enumerate mai jos:
• Care sunt factorii determinanţi ai comportamentului infracţional?
• Care sunt mecanismele psihologice şi psihosociale implicate în pregă tirea şi realizarea activită ţii
infracţionale?
• Care sunt factorii determinanţi şi mecanismele psihologice ce duc la recidivarea activită ţii
infracţionale?
• Care sunt caracteristicile personalită ţii criminale şi în ce mă sură se poate opera cu tipologii de
criminali?
• Cum şi în ce mă sură se poate realiza un portret psihologic al infractorului în baza probelor ce
indică modalită ţile de operare în timpul comiterii crimei?
• Care pot fi contribuţiile aduse de cunoştinţele de psihologie judiciară pentru a facilita aflarea
adevă rului în procesul penal / civil (care este psihologia martorului, care sunt limitele psihologice
ale mă rturiei, care sunt mijloacele şi strategiile psihologice eficiente pentru ascultarea inculpatului
şi martorilor etc.)?
• Care este structura şi mecanismele psihologice ale comportamentului disimulat?
• Care sunt limitele şi utilitatea psihodiagnosticului în prevenirea infracţiunilor şi identificarea
infractorului?
• Care este eficienţa diferitor modalită ţi de pedepsire a infractorilor?
• Cum ar trebui tratate diferite categorii de infractori pentru a se obţine o recuperare câ t mai
eficientă a acestora?
• Care sunt factorii care contribuie la adaptarea sau neadaptarea deţinuţilor la condiţiile mediului
penitenciar?
Printre cele mai frecvente teme de psihologie judiciară , si cele analizate in aceasta lucrare se
numă ră :
• Cauzele fenomenului infracţional;
• Cauzele agresivită ţii umane;

II.3 FENOMENUL DEVIANTEI

6
Omul pentru a deveni parte integrată a societă ţii are nevoie de-a lungul evoluţiei sale de
interacţiunea a trei factori majori: ereditatea, mediul si educaţia. Pornind de la o anumită bază
ereditară ,crescâ nd intr-un anumit mediu şi avâ nd acces la actul educativ, omul devine o persoană
cu un rol activ în societate sau poate deveni chiar un personaj, în funcţie de circumstanţe. Ceea ce
este de reţinut este faptul că omul se supune(sau ar trebui să se supună )încă de la început regulilor
sociale .
Ca deviere de la exigenţele normative pe care orice societate le impune membrilor să i , devianţa
reprezintă una dintre cele mai interesante şi mai articulate domenii de studiu ale sociologiei
contemporane. Durkheim afirma că “ nu se poate concepe sau imagina o societate de sfinţi, un schit
exemplar şi perfect”. De la o societate la alta, criteriile de evaluare a comportamentului deviant
diferă şi de multe ori graniţa dintre ceea ce este normal şi ceea ce este patologic este destul de
fragilă . Acceptarea “normalită ţii”este dată în general de standardele culturale specifice societă ţii
respective( valori, norme, simboluri, tradiţie, cultură ) sau de modele culturale specifice unui grup
din cadrul aceleiaşi societă ţi. Antropologii susţin ideea că nu există o societate(sau cultură ) mai
bună sau mai proastă decâ t alta, ci doar modele culturale şi stiluri de viaţă diferite. Există însă o
singură constantă : faptul că în toate tipurile de societă ţi unii indivizi respectă norma socială şi alţii
o încalcă . Practic,toate studiile care încearcă să explice fenomenul devianţei pornesc de la această
întrebare: de ce unii indivizi, spre deosebire de majoritate, aleg să încalce norma?
Sociologia devianţei are în principal două tendinţe sau orientă ri: una preocupată de
cauze(deterministă ) şi una preocupată de motivaţii (fenomenologică ). Fenomenul devianţei a fost
definit folosindu-se mai multe criterii:
 criteriul statistic defineşte devianţa ca o abatere semnificativă de la comportamentul
omului mediu( Durkheim, Claude Bernard, Adolphe Quetelet);
 criteriul normativ raportează devianţa la tot ceea ce încalcă normele sociale
 criteriul magnitudinii şi gravită ţii actului deviant ce clasează ca deviante actele care se abat
în mod semnificativ de la aşteptă rile celorlalţi şi prezintă un grad de periculozitate ce
presupune intervenţia instrumentelor legale( Erickson, Durkheim);
 criteriul medical ce subordonează devianţei acele acte dincolo de normalitate ce au loc
datorită handicapului fizic sau psihic al indivizilor, aceştia nefiind ră spunză tori de faptele
lor datorită faptului că se află sub constrâ ngerea bolii;
 criteriul reacţiei sociale stabileşte ca deviante acele acte care stâ rnesc reacţii de opoziţie din
partea publicului, dar se scapă din vedere că reacţiile sunt sau pot fi total diferite de la o
societate la alta, de la un grup la altul.
Orice formă de viaţă socială organizată este caracterizată de relaţia dintre acţiunea umană şi
ordinea socială , problemă centrală pentru sociologia devianţei, fapt pentru care voi prezenta câ teva
paradigme cu privire la ordinea socială .
Problema centrală a sociologiei devianţei o constituie relaţia dintre acţiunea umană şi ordinea
socială ce caracterizează orice formă de viaţă organizată .
Principalele concepţii teoretice elaborate în istoria sociologiei şi-au propus să ră spundă la
urmatoarele întrebari legate de problema ordinii sociale:
-de ce în orice societate există o coordonare a scopurilor individuale?
-în ce condiţii scopurile indivizilor intră în conflict cu exigenţele ordinii sociale?
-ce rol au elementele raţionale si cele iraţionale în acţiunea umană ?
În cursul timpului în sociologia devianţei s-au conturat o serie de interpretă ri şi modele teoretice ,
prezentâ ndu-le aici pe cele mai semnificative care alcă tuiesc de fapt baza teoretică a sociologiei
devianţei.
1. Paradigma functionalistă
Reprezentanţii de seamă ai acestei paradigme au fost: Talcott Parsons, Robert Merton si Albert
Cohen. Aceştia au elaborat o interpretare de tip holistic care caută sursele devianţei la nivelul

7
structurilor sociale deficitare. Consideră ca unitate fundamentală de analiză a sociologului nu
individul, ci societatea.
2. Paradigma conflictului social
Reprezentanţii acestei paradigme(Ralf Dahrendorf, John Rex, Richard Quinney)au apreciat că tezele
funcţonalismului reprezintă un sprijin pentru putere justificâ ndu-i ideologic autoritatea. De aceeea,
concluzionează ei,nu consensul social este principala condiţie, ci conflictul.
3. Paradigma interacţionismului simbolic(teoria etichetă rii)
Această paradigmă reprezintă o reîntoarcere la tradiţiile sociologiei europene şi la modelul teoretic
weberian cu privire la semnificaţiile acţiunii umane. Reprezentanţii de seamă ai acestiu model
teoretic sunt George Mead, Howard Becker, Edwin Lemert, Kai Erikson, Erving Goffman, Thomas
Scheff. Caracteristicile principale ale acestei teorii ar fi:
a. împă rţirea oamenilor în indivizi normali şi indivizi devianţi ce nu poate fi susţinută
deoarece toţi oamenii, la un moment dat încalcă normele sociale
b. această încă lcare a normelor poate fi denumită „devianţă primară ”
c. calificarea unui act ca fiind deviant depinde mai puţin de ceea ce face individul ca atare, câ t
mai ales de definiţiile elaborate de grupurile investite cu autoritatea de a eticheta devianţa
d. din punctul de vedere al devianţilor, conduita lor este perfect normală şi abia după
etichetarea devianţei din exterior apare devianţa ca atare; indivizii etichetaţi ca devianţi nu
numai că ajung să creadă în autoritatea acestei etichete, dar şi adoptă conduite coforme cu
această etichetă
e. procesul de etichetare este realizat de că tre cei care au puterea redutabilă de a
stigmatiza(medici, psihologi, judecă tori, organe de control social)
Teoria etichetă rii a avut un rol important deoarece a semnalat pericolele instituţionaliză rii şi ale
dependenţei prelungite faţă de instituţiile de control social.
În funcţie de caracterul permisiv sau dimpotrivă represiv al mijloacelor utilizate, controlul social
poate fi pozitiv sau negativ.
Controlul social pozitiv se bazează în special pe cunoaşterea şi interiorizarea de că tre indivizi a
normelor şi valorilor sociale,ca şi pe motivaţia acestora de a le respecta din convingere.Controlul
social negativ se bazează în special pe temerile individului că va fi sancţionat în cazul nerespectă rii
sau încălcă rii normelor şi regulilor sociale.
Concepţia lui Sigmund Freud reprezintă cea mai importantă contribuţie la modelul psihiatric al
devianţei. După Freud comportamentul criminal, violent sau deviant îi este caracteristic individului
cu un supraeu slab, deoarece acesta nu-şi poate controla tendinţele inconşiente emanate de sine. În
acelaşi timp, absenţa sublimă rii (substituirea dorinţelor inconştiente că tre activită ţi dezirabile din
punct de vedere social de că tre eu) este şi ea cauză a comportamentelor criminale sau deviante.
La începutul deceniului şapte, tezele fenomenologiei au dat naştere unei noi orientă ri în domeniul
criminologiei şi psihiatriei, care au dezvoltat un model nou de teoretizare diferit de cel tradiţional a
fenomenelor de infracţionalitate şi boli psihice. Aceste teze au scos în evidenţă faptul că închisorile
şi instituţiile de protecţie sociala şi boli psihice produc o dependenţă faţă de stilul de viaţă şi de
comportamentul din interiorul acestora.
Dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai acestei orientă ri se numă ră R.D Laing, D.Cooper,
F.Basaglia, P.Recamier, Th. Szasz, Th. Scheff şi E. Goffman. Toţi aceştia propun înlocuirea
paradigmelor de tip determinist cuo paradigmă de tip fenomenologiccare îşi propune ca scop nu
evidenţierea cauzelor , ci descrierea semnificaţiilor , adică interpretarea intenţiilor actorilor sociali.
La începutul secolului xx în America se dezvoltă paradigma schimbă rii sociale ca model etiologic al
devianţei şi comportamentului patologic în cadrul că reia sociologii dezvoltă mai multe metode
sociologice:
a. funcţionalismul- model conform că ruia sistemul social constituie un ansamblu
integrat de elemente funcţionale. A fost elaborat de Parsons care distingea între
schimbarea sistemului şi schimbă rile din cadrul sistemului. Schimbarea sistemului

8
 este perturbatoare pentru echilibrul social, soluţia fiind aceea de a se adapta
sistemul la noile condiţii şi întă rirea mecanismelor de control
b. modernizarea- model ce analizează fenomenul devianţei din punctul de vedere al
modifică rilor structurale induse în comunită ţile tradiţionale şi în ţă rile în curs de
dezvoltare de că tre revoluţia industrială . Schimbă rile în structura societă ţii
accentuează sentimentul de marginalizare şi elimină capacitatea individului de
autonomie personală . Aceste mutaţii sociale facilitează multiplicarea devianţei
c. conflictul- consideră coerciţia şi controlul social ca elemente fundamentale ale
asigură rii integră rii sociale a individului. Comportamentul deviant apare ca un
comportament conflictual care caută să se sustragă teninţelor de coerciţie şi
mecanismelor de control la nivelul sistemului social
d. behaviorismul social- este o perspectivă mai degrabă atomistă asupra schimbă rilor
sociale; societatea este responsabilă de destructurarea imaginii individului despre
sistemul de norme şi valori ce trebuie să că lăuzească în general conduita acestuia.
Atâ t devianţa câ t şi boala psihică apar ca efecte negative nemijlocite ale
universaliză rii modului de viaţă urban.
Comparativ cu cea europeană , sociologia americană a evaluat comportamentul deviant într-o tentă
moralistă (ca fiind imoral, incapabil să se adapteze exigenţelor societă ţii). Acestă orientare a primit
denumirea de de sociologie a problemelor sociale.

Ală turi de toate paradigmele sau orientă rile pe care le-am prezentat mai sus, istoria sociologiei ne
oferă multe altele , dar consider că cele prezntate aici sunt cele mai elocvente pentru o prezentare
sintetica a devianţei.

II.4. A NALIZA PSIHOLOGICA A ACTULUI INFRACTIONAL SI A INFRACTORILOR

9
Fenomenul infractional este deosebit de complex si pentru a putea fi cunoscut, trebuie abordat
multidisciplinar. Aceasta implica stapanirea unor notiuni de: criminologie, psihologie judiciara,
sociologie judiciara, biologie criminala, medicina legala, psihiatrie criminala, antropologie
criminala, statistica infractionala .
Infractionalitatea desi este un fenomen social, trebuie cercetata ca act individual, ca act comis de o
persoana concreta intr-o situatie concreta. Este vorba de o actiune umana, determinata de anumite
elemente psihologice, trebuinte, tendinte, motive, scopuri etc.O viziune coerenta asupra dinamicii si
interactiunii elementelor intregului ansamblu de factori care concura la producerea actului
infractional nu o poate oferi decat o conceptie sistemica integratoare asupra conduitei si a
manifestarilor psihocomportamentale.
Factorii care stau la baza fundamentarii teoriilor psiho-biologice, psiho-sociale si psiho-morale,
luati separat, nu pot explica in mod corespunzator originea fenomenului si a comportamentului
infractional. Aceasta presupune elaborarea unui sistem teoretico-stiintific si metodologic cu
posibilitati integratorii si generalizatoare pentru realitatea concreta.
In Romania, evolutia fenomenului infractional este o consecinta a impactului problemelor
economico-sociale grave, caracteristice perioadei de tranzitie, precum si a crizei de autoritate pe
care au traversat-o institutiile statului de drept. Legislatia lacunara si supraancarcarea sistemulul
justitiei penale, corelate cu deficitul de personal si logistica, au facut ca efectul masurilor preventive
si represive sa fie limitat.
Avand in vedere rata inalta de profit si gradul scazut al riscurilor asumate, elemente ale crimei
organizate au aparut si s-au dezvoltat cel mai rapid in domeniul economico-financiar. Coruptia
ameninta nu numai drepturile si libertatile fundamentale ale cetateanului, ci insasi buna
functionare a institutiilor statului de drept, societatea democratica in ansamblul sau.
O serie de organizatii transnationale si-au creat legaturi in randul grupurilor de infractori autohtoni
si actioneaza in cooperare cu aceste, in domeniul traficului de droguri, armament, al afacerilor cu
autoturisme furate, al formelor moderne de sclavie, plasarii de valuta falsa, introducerii ilicite de
deseuri toxice, atacul cu arme de foc etc. Prin contrabanda, au fost scoase din tara o gama larga de
produse, de la cele de stricta necesitate pentru populatie, pana la obiecte de valoare apartinand
patrimoniului national.
O amploare deosebita au luat actele de inselaciune, fals si uz de fals realizate prin cele mai diverse
forme, fraude valutar-vamale si nerespectarea legislatiei in domeniul operatiunilor de import-
export etc. De asemenea, a crescut numarul infractiunilor legate de practicarea jocurilor de noroc,
pretinderea unor sume consistente de bani pentru asigurarea “protectiei”, sechestrarea de
persoane, violentele intre grupurile rivale de infractori etc.
Toate aceste atitudini si comportamente sunt distructive atat pentru individ cat si pentru societate.
Coruptia de exempul, ca fenomen social, reprezinta expresia unor manifestari de descompunere
morala si degradare spirituala intrucat implica deturnarea si folosirea avutului public in interes
personal, obtinerea unor avantaje materiale pentru indeplinirea obligatiilor de serviciu, incheierea
unor afaceri si tranzactii prin eludarea normelor morale si legale. O astfel de stare de criza, are un
efect demoralizator asupra intregii societati.
In ultima perioada s-au diversificat infractiunile comise prin violenta (omoruri, violuri, lovituri
cauzatoare de moarte, talharii, vatamari corporale grave - ca forme ale violentei private, si conflicte
de grup, interetnice, interconfesionale, profesionale, acte de terorism). Violenta este intim legata de
esenta umana si de functionarea societatii. Violenta acopera o gama larga de comportamente
individuale si sociale, avand o etiologie proprie.

Actul infractional, ca orice alt tip de act comportamental, reprezinta rezultatul interactiunii dintre
factorii ce structureaza personalitatea individului si factorii externi, de ambianta. In ceea ce
priveste factorii interni, endogeni, orice persoana poate prezenta in structura sa un nucleu central

10
mai mult sau mai putin favorabil comportamentului infractional, conturand sau nu o personalitate
infractionala. Ambianta, conditiile si imprejurarile exterioare pot fi favorabile sau nefavorabile
dezvoltarii acestui nucleu in plan infractional.
Actul infractional antreneaza in grade diferite, practic toate structurile si functiile psihice incepand
cu cele cognitiv-motivationale si terminand ce cele afectiv-volitive, implicate fiind si activitatile ca si
insusirile psihice. Actul infractional este generat de tulburari de ordin emotional si volitiv, sustinut
de lipsa sentimentului responsabilitatii si al culpabilitatii, al incapacitatii subiectului de a renunta la
satisfacerea imediata a unor trebuinte in pofida perspectivei unei pedepse.
Trecerea la actul infractional constituie un moment critic, nodal. Aceasta trecere reprezinta o
procesualitate care cunoaste multe inconstante in desfasurarea ei.
O analiza strict psihologica a actului infractional, consta in analiza modului in care personalitatea
infractorului (inteligenta, afectivitatea, motivatia si vointa) se manifesta in pregatirea, savarsirea si
in atitudinea postinfractionala.
Actul infractional se desfasoara in 3 faze. Pentru interpretarea corecta a comportamentului
infractional, trebuie avute in vedere cele trei faze ale actului infractional, si anume: faza
preinfractionala, faza infractionala propriu-zisa si faza postinfractionala.
Situatia preinfractionala reprezinta un ansamblu de circumstante exterioare personalitatii
infractorului, care precede actul infractional. Aceasta situatie implica doua elemente: a)
evenimentul, care determina aparitia ideii infractionale si b) circumstantele, in care infractiunea se
pregateste si se realizeaza.
In savarsirea unei infractiuni, autorul acesteia participa cu intreaga sa fiinta, mobilizandu-si pentru
reusita intregul sau potential motivational si cognitiv-afectiv. Punerea in act a hotararii de a comite
infractiunea este precedata de o serie de procese de analiza si sinteza, de lupta motivelor,
deliberarea si actele executorii antrenand profund, in toata complexitatea sa, personalitatea
infractorului. Pana la luarea hotararii de a comite infractiunea, psihicul infractorului este dominat
de perceperea si prelucrarea informatiilor declansatoare de motivatii ale caror polaritate se
structureaza dupa modelul unor sinteze aferent-evolutive, servind deliberarilor asupra mobilului
comportamentului infractional. In calitate de pas initial al formarii mobilului comportamental
infractional, se situeaza trebuintele a caror orientare antisociala este de o importanta
fundamentala, intrucat prin prisma acestora se percepe situatia externa. Din punct de vedere
psihologic trebuintele se manifesta in constiinta individului ca mobil al comportamentului posibil
si, in cazul unui concurs de imprejurari, pot determina luarea unor decizii pentru savarsirea
infractiunii. Rezultatul procesului de deliberare depinde in mare masura de gradul de intensitate al
orientarii antisociale a personalitatii infractorului.
In faza preinfractionala se constituie premisele subiective ale savarsirii faptei, determinate atat de
predispozitiile psihice ale faptuitorului, cat si de imprejurarile favorizante cu valente declansatoare.
Aceasta faza se caracterizeaza printr-un intens consum launtric, ajungand chiar la un grad inalt de
surescitare, problematica psihologica fiind axata atat asupra coeficientului de risc, cat si asupra
mizei puse in joc. In procesul de deliberare intervin criterii motivationale, valorice, morale, afective
si materiale. Capacitatea de proiectie si anticipare a consecintelor influenteaza, de asemenea, in
mare masura actul decizional.
Procesele de analiza si sinteza a datelor despre locul faptei si de structurare a acestora intr-o gama
de variante concrete de actiune (comportament tranzitiv de alegere a variantei optime) se
declanseaza in faza a doua a actului, faza infractionala propriu-zisa. Planul de actiune, in
desfasurarea sa (timpul de savarsire, succesiunea etapelor, mijloacele de realizare etc.), este
reprezentat mental.
Odata definitivata hotararea de a comite infractiunea, latura imaginativa a comiterii acesteia este
sprijinita de actiuni concrete cu caracter pregatitor. Astfel, daca in faza deliberarii comportamentul
infractorului este de expectativa, dupa luarea hotararii acesta se caracterizeaza prin activism,
realizarea actelor preparatorii presupunand apelul la mijloace ajutatoare, instrumente, contactarea

11
de complici, culegerea de informatii, supravegherea obiectivului. Rezultanta acestui comportament
poate fi, dupa caz, fie concretizarea in plan material a hotararii de a comite fapta prin realizarea
conditiilor optime reusitei ei, fie desistarea, amanarea, asteptarea unor conditii si imprejurari
favorizante.
Trecerea la indeplinirea actului se asociaza cu trairea unor stari emotionale intense. Teama de
neprevazut, criza de timp, obiectele, fiintele sau fenomenele percepute in timpul comiterii faptei
(instrumente de spargere, arme, victima, martori, context spatio-temporal al desfasurarii faptei
etc.), in functie de proprietatile lor fizico-chimice (intensitate, forma, marime, culoare, dispozitie
spatiala etc.) amplifica aceste stari emotionale. Lipsa de control asupra comportamentului in timpul
operarii, o caracteristica a unei activitati normale, poate genera o serie de erori, lacune (pierderea
unor obiecte personale in campul faptei, uitarea unor obiecte corp delict sau omiterea stergerii
unor categorii de urme, renuntarea la portul manusilor, diverse accidentari etc.), care ulterior, fiind
exploatate, vor contribui la identificarea autorului.
Elementul caracteristic psihologiei infractorului dupa savarsirea faptei este tendinta de a se apara,
de a se sustrage identificarii, invinuirii si sanctiunii. Faza postinfractionala are o configuratie foarte
variata, continutul sau este determinat in buna masura de modul in care s-a desfasurat faza
anterioara.
Comportamentul infractorului in aceasta etapa este reflexiv-actional, intreaga lui activitate psihica
fiind marcata de viziunea panoramica a celor petrecute la locul faptei. Practica a demonstrat in
aceasta directie existenta unui registru de strategii de contracarare a activitatilor de identificare si
tragere la raspundere penala a autorilor. In acest sens, o serie de infractori isi creeaza alibiuri care
sa convinga autoritatile ca era imposibil ca ei sa fi savarsit fapta. Strategia utilizata este, de regula,
aceea de a se indeparta in timp util de locul infractiunii si de a aparea cat mai curand in alt loc,
unde, prin diferite actiuni cauta sa se faca remarcati pentru a-si crea probe, bazandu-se pe faptul ca,
dupa o anumita perioada va fi dificil sa se stabileasca cu exactitate succesiunea in timp a celor doua
evenimente. Alteori, infractorul apare in preajma locului unde se desfasoara cercetarile, cautand sa
obtina informatii referitoare la desfasurarea acestora, si actionand ulterior prin denunturi, sesizari
anonime, modificari in campul faptei, inlaturari de probe, disparitii de la domiciliu, internari in
spital sau comiterea unor actiuni marunte pentru a fi arestat. Toate aceste actiuni intreprinse au
scopul de a deruta ancheta in curs si implicit, identificarea lui.
Fuga de la locul unde s-a produs o infractiune si grija de a-si procura un “alibi” nu este intotdeauna
un indiciu cert al culpabilitatii. Se cunosc cazuri cand persoane care intamplator au asistat sau au
descoperit o infractiune, nu raman la locul faptei, pentru a nu fi suspectate sau citate ca martor.
Asemenea comportare este tipica recidivistilor, care in urma antecedentelor penale ar fi usor
invinuiti.
In urmarirea scopului, infractorii nu ezita in a intrebuinta orice mijloace care i-ar putea ajuta:
minciuna, perfidia, atitudini variate, cautand sa inspire compatimire pentru nedreptatea ce li se face
sau pentru situatia in care au ajuns “siliti de imprejurari”. Cand aceste strategii nu au succes, unii
infractori manifesta aroganta fata de anchetator sau uneori recurg, chiar la intimidarea acestuia.
Procesarea informatiilor referitoare la evenimentele petrecute, determina, la nivel cerebral aparitia
unui focar de excitatie maxima, cu actiune inhibitorie asupra celorlalte zone, si in special asupra
celor implicate in procesarea acelor evenimente care nu au legatura cu infractiunea, iar la nivel
comportamental actioneaza conform legii dominantei defensive. Infractorul are o atitudine
defensiva atat in timpul savarsirii infractiunii, cat si dupa arestare, in timpul cercetarilor si a
procesului, uneori chiar si in timpul executarii pedepsei.
In momentul in care infractorul a fost inclus in cercul de suspecti si este invitat pentru audieri,
comportamentul acestuia continua sa se caracterizeze prin tendinta de simulare. Are o atitudine
defensiva, care merge de la mici denaturari pana la incercari sistematice de a-si imbunatati conditia
procesuala. Infractorul adopta diferite pozitii tactice determinate nu numai de gradul lui de
vinovatie, ci si de pozitia pe care o are fata de anchetator. Daca infractorul simte ca il domina pe

12
anchetator (fie in capacitatea de argumentare, fie in privinta probelor pe care le are asupra
vinovatiei lui), acesta va fi extrem de precaut in ceea ce relateaza si nu va renunta la pozitia lui
decat in fata unor dovezi puternice. Daca realizeaza superioritatea anchetatorului, atunci rezistenta
lui scade si dominanta defensiva se va manifesta doar prin unele ajustari ale declaratiilor pe care le
face. Cei mai multi infractori sunt inconstanti in depozitii, recunosc o parte la inceput, apoi neaga cu
inversunare, revin asupra celor declarate, pentru ca in final sa faca o marturisire, dar si aceea
incompleta.
Printre imprejurarile care pot constitui circumstante atenuante stipulate in Codul penal (Art. 74, lit.
c), este si aceea privind atitudinea infractorului dupa savarsirea infractiunii. Aceasta atitudine
poate consta in prezentarea de buna voie la organele de urmarire penala, in atitudinea sincera pe
tot parcursul procesului, recunoscand de la inceput ca a comis fapta si relatand exact imprejurarile
legate de aceasta.
Odata ce infractorul a fost depistat si primeste pedeapsa stabilita juridic, ideal ar fi sa i se
intocmeasca un profil psihocomportamental, in vederea aplicarii unui program corectional
corespunzator. Dificultatile in acest domeniu rezida in faptul ca diagnosticarea fiecarui caz in parte
este o activitate laborioasa, necesitand participarea mai multor specialisti (psihologi, magistrati,
sociologi, criminologi, medici legisti etc.).
Diagnosticarea cat mai corecta a profilului psihocomportamental al infractorilor, evidentierea cat
mai exacta a cauzelor care au determinat comportamentul lor antisocial ar constitui cerinte
esentiale pentru conturarea programelor terapeutic-recuperative din cadrul institutiilor
corectionale, avand impact asupra reinsertiei si reintegrarii sociale a acestora.

Tipologia infractorilor
În general, noţiunea de tip desemnează o totalitate de tră să turi caracteristice, distinctive ale unui
grup social, profeşional etc., tră să turi comune repetabile şi care se gă sesc mereu în corelaţie.
Tipologiile infractorilor pot fi determinate, în special, prin cercetarea fenomenului de recidivă .
Poşibilită ţile de acomodare şi de reintegrare se determină frecvent prin calcularea indicelui de
inadaptare.
Astfel, în funcţie de o serie de criterii în literatura de specialitate s-au realizat diverse categorii şi
tipologii ale infractorilor după cum urmează :
1. în funcţie de gradul de conştientizare şi control al comportamentului criminal
avem infractori normali şi anormali.
2. În funcţie de tendinţa de repetare a acţiunilor criminale avem infractori recidivişti
şi nerecidivişti.
3. În funcţie de gradul de pregă tire infracţională avem infractori ocazionali şi
infractori de carieră .
4. În funcţie de modul în care personalitatea infractorului afectează comportamentul
lui criminal avem criminali socializaţi, criminali neurotici , criminali pşihotici şi
criminali sociopaţi.
5. De asemenea, în literatura de specialitate se operează o tipologie a recidiviştilor în
funcţie de tipul de fapte comise, în tendinţe hetero sau homo distructive, vizâ nd
reiterarea unor comportamente îndreptate înspre delincvente diferite respectiv
spre acelaşi tip de delicte.
6. Primele tipologii specifice de criminali au fost realizate de C. Lombroso şi E. Ferri.
Lombroso a încercat să demonstreze existenţa unui tip de criminal înnă scut, care
se caracterizează prin anumite tră să turi apreciate ca stigmate ale crimei, ulterior,
acesta a făcut o diferenţiere în tipologia sa, distingâ nd între criminalii de tip
paşional, bolnav mintal şi epileptic.
7. Criminologul austriac Seeling reţine opt tipuri de criminali: criminali profeşionişti,
criminali contra proprietă ţii, criminali agreşivi, criminali că rora le lipseşte

13
 controlul sexual, criminali care într-o şituaţie de criză nu gă sesc decâ t o soluţie
“criminală ”, criminali caracterizaţi prin lipsă de disciplină socială , criminali
dezechilibraţi pşihic şi criminali care acţionează în baza unor reacţii primitive.
8. J. Pinatel distinge între tipul pervers, tipul caracterial şi tipul ideologic al
infractorului.

Personalitatea infractorului şi sentinţa penală

Studiul personalită ţii în domeniul psihologiei judiciare are două sensuri. În primul râ nd stabilirea
vinovă ţiei se face de că tre anchetator, dar şi de că tre judecă tor, cercetâ nd corespondenţa între actul
să vâ rşit şi personalitatea individului. Pe această relaţie, prin analiza atentă şi riguroasă a unui act,
putem ajunge la descoperirea fă ptaşului în condiţiile în care actul ieşit din comun reflectă o anumită
personalitate. Aceasta este modalitatea cercetă rii “a posteriori” a personalită ţii. Este modalitatea
inversă faţă de cea obişnuită, câ nd cercetarea personalită ţii dă şansa şi posibilitatea previziunii a
ceea ce face un individ în viitor.
Orice mă sură judiciară este o diagnoză dar şi o prognoză . Pornind de la considerarea omului ca
personalitate consistentă , dinamică care presupune şi o anumită stabilitate relativă , se pot efectua
previziuni ale desfă şură rii ulterioare a comportamentului persoanei vizate, astfel încâ t sancţiunea
este determinată nu numai de gravitatea faptei antisociale comise, dar şi o prezumţie a posibilită ţii
sau non-posibilită ţii reeducă rii lui.
În al doilea râ nd, se cunoaşte că la omul normal transformă rile dramatice şi totale ale personalită ţii
sunt rare, ele avâ nd loc în condiţii excepţionale încâ t practic nu sunt previzibile, iar statistic sunt
neglijabile.
În al treilea râ nd, se descifrează constatarea importanţei corespondenţei dintre actul infracţional şi
personalitatea fă ptaşului. Dacă actul antisocial să vâ rşit se încadrează în linia generală de conduită a
infractorului, dacă pregă tirea şi plă nuirea lui corespund cu tră să turile personalită ţii sale, atunci
prognoza este mai pesimistă , şansele de a fi reeducat fiind mai mici. În schimb, dacă actul comis,
chiar dacă este grav contravine în esenţă personalită ţii infractorului, atunci putem considera că
suntem în faţa unui accident, posibilitatea recuperă rii sale fiind reală.

Profilul personalităţii infractorului.

Importanţa determină rii profilului de personalitate.
Dacă o persoană are un comportament manifest prin fapte antisociale, societatea are obligaţia
morală şi legală de a aprecia gravitatea faptelor şi de a lua mă suri punitive faţă de aceea persoană şi
preventive pe plan social.
În cazul în care persoana se dovedeşte a fi bolnavă psihic în mă sura de a nu putea ră spunde pentru
faptele sale (iresponsabilitatea), mă surile au un caracter specific, iar stabilirea lor urmează un
protocol interdisciplinar reunit sub genericul de expertiză medico-legală psihiatrică .
Principalul obiectiv al expertizei medico-legale psihiatrice îl constituie determinarea să nă tă ţii
psihice a unei persoane. Efectuarea acestei expertize este necesară atâ t în cauze penale în care se
ridică problema existenţei discernă mâ ntului şi ca urmare a vinovă ţiei persoanelor care să vâ rşesc
acte antisociale, precum şi în cauze civile: punerea sub interdicţie, dreptul de exercitare a unor
profesii sau activită ţi, capacitate testamentară , etc.
Fundamentul teoretic al expertizei medico-legale psihiatrice este legat de principalul obiectiv
general al expertizei medico-legale psihiatrice, acesta fiind determinarea să nă tă ţii mintale a unei
persoane.
Elaborarea unui diagnostic câ t mai fidel pentru diversele categorii de delincvenţi cu constituirea
unui profil psihocomportamental al infractorilor pentru evidenţierea câ t mai exactă a cauzelor,
comportamentul antisocial se constituie ca şi factor esenţial pentru implementarea unor programe
terapeutice şi de recuperare în cadrul diverselor instituţii de corecţie.

14
Analiza complexă a fenomenului infracţional deschide perspective largi pentru explicaţia
mecanismelor, precum şi a factorilor care intervin, ceea ce permite adoptarea unor mă suri adecvate
generale şi speciale, orientate preponderent că tre prevenirea şi combaterea manifestă rilor
antisociale.
Studiul complex al actului infracţional antrenează cercetă ri pluridisciplinare. Factorii psihologici
principali implicaţi în actul infracţional constă în analiza modului în care structurile de
personalitate (motivaţie activitate, potenţial intelectual, creativitate, etc) se manifestă în etapele de
comitere a infracţiunilor (pregă tirea, trecerea la acţiune, atitudinea de regret, indiferenţă , lipsă de
implicare sau satisfacţie postantiinfracţională ). Personalitatea infractorului este fondul pe care
trebuie să se încrucişeze, în cadrul duelului judiciar, funcţiile acuză rii şi apă ră rii pentru că , în ultima
instanţă , pedeapsa este impusă infractorului, iar efectele sale sunt condiţionate de această
personalitate. Elementele pozitive ale personalită ţii vor putea conduce spre o pedeapsă mai uşoară ,
pe câ nd cele negative vor trebui infrâ nte printr-o pedeapsă mai aspră . Există şi situaţii în care
pedepsele sunt insuficiente, acestea generâ nd, de obicei, fenomenul recidivei sau al obişnuinţei
infracţionale, că rora societatea nu le-a gă sit remedii propice Conceptul de personalitate este
esenţial pentru o justiţie ce se fundamentează pe adevă r, ştiinţă şi dreptate, în care primează ideea
de recuperare socială a infractorului. De aceea justiţia îşi racordează activitatea la serviciile
psihologiei judiciare.
Factorii psihologici nu acţioneaza direct, nemijlocit şi univoc asupra individului, ci prin filtrul
particularită ţilor sale individuale, particularită ţi ale că ror ră dă cini se află în mică mă sură în
elementele înnă scute ale personalită ţii şi în cea mai mare mă sură în antecedentele sale, în istoria
personală . Toate acestea îi determină un anumit tip de comportament disfuncţional, un anumit mod
de a acţiona şi reacţiona în spaţiul psihologic, în modul de a rezolva situaţiile conflictuale care apar
mereu în acest spaţiu.Infractorul se prezintă ca o personalitate deformată , ceea ce îi permite
comiterea unor acţiuni atipice cu caracter antisocial sau disocial.
Infractorul apare ca un individ cu o insuficientă maturizare socială, cu deficienţe de integrare
socială , care intră în conflict cu cerinţele sistemului valorico-normativ şi cultural al societă ţii în care
tră ieşte. Pe această bază se încearcă să fie puse în evidenţă atâ t personalitatea infractorului, câ t şi
mecanismele interne (mobiluri, motivaţii, scopuri) care declanşeaza trecerea la actul infracţional ca
atare.
Caracteristicile personalită ţii delincvente:
a. instabilitatea emotiv acţională.
Această caracteristică s-a asociat contură rii profilului personalită ţii delincvente în urma datelor
obţinute din observaţie şi experimentele pe indivizi infractori. La omul cu comportament social
pozitiv, reacţiile emotiv active sunt preponderente, relativ stabile avâ nd o dublă determinare din
ambianţă şi din şistemul de valori etico-social. La acesta stabilitatea se manifestă la nivelul duratei
reacţiilor reglate la nivel conştient voluntar.
În opoziţie cu aceştia, delincvenţii avâ nd o experienţă negativă a educaţiei deficiente, deprinderi şi
practici antisociale este un instabil emotiv activ cu reacţii discontinue salturi nemotivate de la o
extremă la alta, inconstanţă în reacţii faţă de stimul, inconstanţă preponderent endogenă .
Astfel, instabilitatea emotivă s-a conturat ca o tră să tură esenţială a personalită ţii deformate a
delincventului la acest nivel evidenţiindu-se mai pregnant traumatizarea personalită ţii lui decâ t la
nivelul dimenşiunii cognitive.
b. Inadaptarea socială.
Exceptâ nd handicapaţii congenitali sau cei cu alienare dobâ ndită , inadaptaţii infractori sunt în
general persoane care nu au beneficiat de o educaţie eficientă , de un mediu optim de dezvoltare.
Anamneza de cele mai multe ori evidenţiază în majoritatea cazurilor că aceştia sunt proveniţi din
familii dezorganizate.
Atitudinile antisociale derivate din carenţe ale influenţei educative în perioada copilă riei, dacă nu
sunt înlă turate prin acţiuni educative nuanţate, modelate pe şituaţie, duc la stabilizarea unor

15
deprinderi negative care actualizate în condiţii social economice nefavorabile, pot genera devianţă
şi chiar infracţiune.
Aceste conşiderente se confirmă prin anamneza amă nunţită .
Carenţele educative se manifestă şi prin lipsa de stabilitate şi continuitate a influenţelor educative.
Dacă în perioadele timpurii copilul are libertatea să vagabondeze, prin natura şituaţiilor cu carevine
în contact, i se oferă poşibilitatea parcurgerii evoluţiei infracţionale de la inşignifiantele, micile
hoţii spre marile furturi şi crime. Vagabondajul este o formă completă a inadaptă rii şi o cale de
adâ ncire şi fixare a deprinderilor legate de inadaptare. Lipsa domiciliului înseamnă sustragerea
tâ nă rului de la influenţele educative familiale şi o poşibilă încadrare a lui în bande de infractori.
c. Căutare satisfacţiei materiale sau morale prin infracţiune.
Acţiunea infracţională prezintă o suită de caracteristici de pe diferite poziţii. Sub raport social, este
o acţiune nocivă societă ţii reprezentâ nd un fenomen de inadaptare socială . Sub raport pşihologic,
este o reacţie atipică caracteristică prin că utarea folosului material şi moral pe care–l aduce.
Caracterul atipic al reacţiunilor derivă din faptul că diferiţi excitanţi din mediul ambiant exercită
asupra delincvenţilor o stimulare cu mult mai mare decâ t a celorlalţi indivizi. Această stimulare
exceşivă provine atâ t din senşibilitatea exceşivă a infractorului, din forţa specifică a stimulentului
de acţiune asupra lui, în condiţiile în care lipsesc inhibiţiile pe linie socială . Lipsa de frâ u este
conşiderată de mulţi cercetă tori o caracteristică a infractorului. Lipsa de inhibiţie socială trebuie
înţeleasă ca o rezultantă a formă rii intereselor în direcţia antisocială .
d. Duplicitatea comportamentului infractor.
Individul infractor conştient fiind de caracterul antisocial distructiv al acţiunilor sale, lucrează în
taină , observă , plă nuieşte, se fereşte de controlul oamenilor şi în special al autorită ţilor.
Pentru infractor devine obseşivă stră dania de a acţiona în maniera în care să nu fie descoperit.
Această încordare, tenşionare face ca în actul infracţional să se strecoare o eroare, o lacună care–l
poate tră da. Acest fapt este cunoscut de ambele pă rţi şi această cunoaştere mă reşte pentru
delincvent tenşiunea dominantei defenşive determinâ nd-o să devină inhibitoare în momentele cele
mai decişive ale infracţiunii.
Frica dominantă devine paralizantă , inhibâ nd instanţa corticală în funcţionarea că reia se vor ivi
greşeli care-l pot tră da. Cunoscuta atitudine de reâ ntoarcere la locul infracţiunii se pare că se
explică prin fenomenul de amnezie postinfracţională generată de emoţia tră ită în momentul
infracţional. Astfel, apare acest impuls imperativ de reîntoarcere la locul infracţiunii, că reia de cele
mai multe ori câ nd îi dă curs îi poate fi fatală.
Duplicitatea infractorului fiind exersată atâ t în momentul comiterii acţiunii infracţionale, câ t şi în
restul perioadei devine pentru infractor a doua natură dâ nd artificialitate întregului să u
comportament. Astfel, în timpul câ nd nu comite infracţiunea poate juca rolul omului cinstit cu
preocupă ri îndepă rtate de specificul infracţiunii. Tă inuirea pentru infractor devine o neceşitate şi îi
formează deprinderi specifice care servesc acest scop.
Ca o concluzie la descifrarea actului infracţional şi a personalită ţii infractorului trebuiesc avute în
vedere câ teva elemente pşihologice importante:
- antecedentele infractorului vizâ nd elementele native şi cele achiziţionate.
- starea de spirit momentană
- şituaţia obiectivă declanşatoare
- perceperea subiectivă a şituaţiei din spaţiul psihologic

II.5. E TIOLOGIA ACTULUI INFRACTIONAL

Analiza etiologica a acestor forme de manifestare poate indica o multitudine de cauze: standardul
economic, somajul, alienarea psiho-sociala, criza de autoritate, criza morala etc.

16
Intelegerea aparitiei fenomenului infractional si a evolutiei sale pana cand se concretizeaza in act
infractional, presupune apelarea la unele notiuni si concepte apartinand principiilor conexiunii si
determinismului: posibilitate si realitate; necesitate si intamplare; probabilitate; cauzalitate;
finalitate si scop; lege (Stanca, 1992).
Pentru explicarea mecanismului aparitiei si dinamicii fenomenului infractional, este necesar sa
pornim de la conceptul de conexiune care presupune interactiunea obiectelor si fenomenelor,
corelatia subsistemelor in sistem si sistemelor in context.
In concordanta cu principiul conexiunii, originea si dinamica fenomenului infractional nu poate fi
rezultatul unui factor monocauzal si nici al mai multor factori, ci numai al interactiunilor dintre
acestia, care ii da configurarea si care are un caracter obiectiv.
Dificultatea demersului teoretic si de investigare practica a etiogenezei fenomenului infractional
deriva tocmai din impedimentele ce se ridica in decelarea tipurilor de relatii care actioneaza in mod
specific in acest domeniu.
Apelarea la categoriile “posibilitate si realitate” mijloceste surprinderea mecanismului sintezei
intre continuu si discontinuu in trecerea de la o stare la alta in procesul determinarii obiective a
fenomenului infractional. Realitatea acestuia surprinde tocmai starea sa de fapt existenta prin
ansamblul infractiunilor prezente si trecute.
Spre deosebire de realitate, posibilitatea desemneaza totalitatea starilor virtuale prin care
fenomenul infractional poate trece, dar pentru care nu exista inca suficiente conditii de realizare. La
nivelul acesteia se impune a fi localizata adevarata prevenire, care trebuie sa aiba menirea tocmai
de a impiedica sau elimina aparitia si influenta conditiilor ce faciliteaza trecerea din sfera
posibilului in cea a realului in cazul unei infractiuni concrete. Interventia oportuna si eficienta este
strans conditionata de intelegerea faptului ca dinamica interactiunilor interne si externe, actuale
sau de perspectiva, a factorilor biopsihosociali marcati de influente criminogene, determina o gama
variata de posibilitati prezente sau viitoare ale aparitiei si manifestarii fenomenului infractional.
Granitele dintre posibilul si imposibilul infractional sunt relative, deoarece evolutia starilor de
manifestare are un caracter concret si reprezinta expresia continutului intern si a variabilitatii
gamei care favorizeaza ori suprima unele directii.
De asemenea, trebuie subliniat faptul ca daca anumite directii tin de esenta sistemului, altele se
cantoneaza la nivelul aspectelor accidentale ale acestuia. Primele sunt directii necesare si se
manifesta ca tendinte principale si dominante, pe cand celelalte sunt intamplatoare si nu depind de
conditiile interne si stabile, ci de conditiile variabile neesentiale.
Necesitatea fenomenului infractional este modalitatea de existenta ori de manifestare a unor stari,
proprietati, raporturi sau tendinte criminogene, circumscrise la nivelul factorilor biopsihosociali,
luati in interactiunea lor, decurgand din natura interna a acestora si, in conditii constante, se
desfasoara ca inevitabilitate, intr-un anumit fel bine precizat.
Opusa necesitatii, intamplarea reprezinta modalitatea de existenta sau de manifestare a unor stari,
proprietati, raporturi sau tendinte criminogene, localizate la acelasi nivel, care decurge din factorii
periferici sau exteriori si se caracterizeaza prin variabilitate si inconstanta, reusind sa se produca
sau nu, sa se realizeze intr-un fel sau altul, fara sa afecteze esenta sistemului.
Necesitatea si intamplarea nu au caracter absolut, ci relativ, inclusiv in domeniul psihologiei
judiciare, astfel ca intr-un anumit raport sau in anumite conditii date, ceea ce este necesar poate fi
intamplator, intr-un alt raport sau in alte conditii. Asa, de exemplu, furtul comis de o persoana,
careia nu i s-a oferit sansa unui loc de munca si in conceptia sa nu are alte posibilitati de castig
cinstit, apare ca necesar, pe cand in conditiile unui loc stabil de munca, poate fi intamplator.
Schimbarea conditiilor in functie de loc si timp, poate conduce la trecerea uneia in cealalta.
Daca realitatea, posibilitatea si imposibilitatea, alaturi de necesitate si intamplare, sunt categorii
care exprima stari calitative ale fenomenului infractional, existenta acestuia implica si determinari
de ordin cantitativ regasite in conceptul de probabilitate. El se refera, in acest caz, la posibilitatile

17
devenirii ilicitului penal, la masura si frecventa realizarii conditiilor care favorizeaza trecerea de la
o stare virtuala la una reala, la sansele comiterii unei fapte penale.
Probabilitatea se regaseste in ecuatia de frecventa ca raport dintre numarul de cazuri de realizare
efectiva a unor infractiuni si numarul total de cazuri posibile ale acestora. Probabilitatea are sens si
valoare numai in cazul infractiunilor intamplatoare, pentru ca exista cel putin doua posibilitati: sa
fie comise sau nu, sa fie savarsite intr-o forma sau alta. Probabilitatea capata o semnificatie si o
importanta din ce in ce mai mare, pe masura ce prognozarea criminologica isi contureaza locul si
rolul in profilaxia infractionala.
Relatia cauzala, ca forma particulara a determinarii fenomenului infractional cu genurile sale
proxime si faptele concrete de manifestare, exprima un raport genetic si se obiectiveaza ca legatura
independenta de vointa omului intre doua subsisteme sau elemente ale aceluiasi sistem care se
succed, unul provocandu-l pe celalalt.
Fenomenul care precede si provoaca producerea unui alt fenomen se numeste cauza si care, din
perspectiva judiciara, are drept continut interactiunea factorilor biopsihosociali ce determina, in
mod necesar, infractiunea. Cauza este conditia necesara fara de care un anumit comportament nu s-
ar manifesta si totodata ea precedeaza efectul fiind invariabil urmata de acelasi efect.
Efectul reprezinta fenomenul sau procesul care succede cauza si a carui producere este determinata
de aceasta. Intre cauza si efect se stabileste un raport de necesitate. Constanta acestui raport este
mediata de conditii. Cauzele provoaca aceleasi efecte numai daca actioneaza in aceleasi conditii, la
fel cum variabilitatea conditiilor mijloceste variabilitatea efectelor in raport cu actiunea acelorasi
cauze.
Interactiunea dintre cauza si efect are un caracter complex. Pe de o parte, fenomenele sunt, in
acelasi timp, in raporturi diferite, atat cauze cat si efecte, iar pe de alta parte, in producerea
efectelor interactioneaza mai multe cauze, acestea la randul lor actionand in stransa legatura cu
diverse conditii. Odata aparut, efectul poate avea un rol activ asupra cauzei care l-a generat,
influentand-o favorabil sau nefavorabil.
Conditiile reprezinta un complex de fenomene ce nu pot genera prin ele insele comportamente
infractionale, dar care, insotind in timp si spatiu cauzele si influentandu-le, asigura o anumita
evolutie a lor pentru producerea efectului. Conditiile pot fi necesare, intamplatoare, suficient
necesare, insuficient necesare. Conditiile insotind actiunea cauzei, isi pun pecetea pe manifestarea
ei, grabind sau incetinind, stimuland sau franand aparitia unui anumit efect.
Dificultatea dezvaluirii relatiilor cauzale in determinarea fenomenului infractional deriva din faptul
ca acestea se coreleaza cu intreaga retea a celorlalte relatii prezente in structura si dinamica sa.
Pentru facilitarea decelarii lor, indeosebi la nivelul faptelor penale concrete, teoreticienii si
practicienii sunt preocupati de izolarea relatiilor cauzale din universul relatiilor posibile, oprindu-
se indeosebi la mobilurile si raporturile pe care se fundamenteaza latura subiectiva a infractiunii
studiate.
Orice infractiune nu reprezinta altceva decat punctul nodal al intersectiilor din lanturile cauzale
care este, in acelasi timp, determinat si determinator, avand atat valoare de cauza, cat si de efect.
Astfel, un omor poate avea ca mobil profunda dusmanie si ura dintre autor si victima. Sigur ca prin
cunoasterea prealabila a acestui mobil in unele situatii date, se poate actiona preventiv, dar
antecedenta imediata din lantul cauzal are la baza tocmai motivele pentru care s-a ajuns la
dusmania respectiva. Deci, activitatea preventiva eficienta trebuie sa cuprinda in campul sau de
manifestare relatiile din intregul lant cauzal.
Intelegerea determinismului cauzal al fenomenului infractional este facilitata de sesizarea actiunii
concomitente a unei pluralitati de cauze. In etiologia infractionala se impletesc cauzele interne ce
tin de natura umana, sociala a persoanei si cauzele externe ce vizeaza diversi factori culturali,
economici, juridici etc. Ponderea, in cazul infractiunilor concrete, o detin insa cauzele interne
(bazate pe factorii individuali) care au greutate specifica mai mare in raport cu cele externe. Altfel
nu s-ar putea explica de ce o persoana, in anumite conditii, trece la actul infractional, pe cand alta,

18
in imprejurari similare, nu face acelasi lucru. Concluzia ce se desprinde este ca, in domeniul
infractional, cauza externa nu-si poate subordona si nu poate anula cauza interna.
Analiza specificitatii cauzelor de natura subiectiva si obiectiva, a ponderii lor in lantul cauzal,
presupune tratarea fenomenului infractional ca fenomen social - istoric concret, marcat evident de
structura sistemului economico-social, de legitatile care il guverneaza.
Expresia sintetica a complexitatii etiogenezei, starii, structurii si dinamicii fenomenului infractional
este data de lege si legitate, concepte care surprind, pe de o parte, unitatea actiunii tipurilor de
interactiuni abordate (posibilitate si realitate, necesitate si intamplare, cauzalitate si conditionare)
si sistemul ce inglobeaza ansamblul de legi care il guverneaza, pe de alta parte.

III.Partea practica

III.1 R EDACTAREA INSTRUMENTELOR UTILIZATE PENTRU DESFASURAREA ANCHETEI PSIHOLOGICE

19
 Este o metodă indirectă care se foloseşte in general pentru determinarea unor tră să turi de
personalitate, atitudini sau mentalită ţi care nu pot fi “aduse” în laborator, trasturi care nu sunt
standard, nu sunt obiective si de cele mai multe ori nu pot fi interpretate din punct de vedere
statistic. Ancheta se poate realiza sub două forme: pe bază de chestionar şi pe bază de interviu.
Ancheta pe bază de interviu presupune stabilirea unei relaţii cu subiectul în care cercetă torul vine
dinainte cu un plan şi un set de întrebă ri pe care le adresează subiectului în vederea recoltă rii
datelor conform cu obiectivul propus. După modul de articulare a întrebă rilor şi gradul lor de
stabilitate în aplicare, se disting două tipuri de anchete pe bază de interviu:
- structurat (standardizat)
- semistructurat, în care caz este permisă reformularea unor întrebă ri, modificarea ordinii de
prezentare a întrebă rilor şi formularea de întrebă ri suplimentare.
Alegerea tipului de interviu se face în funcţie de obiectul de studiu propus.In realizarea unei
anchete psihologice se tine cont de:
 Persoana intervievata- cazul de fata, infractor
 Mediul desfasurarii interviului- penitenciar
 Permisivitatea la cunoastere a persoanei in cauza- nu trebuie sa fie foarte personal, intim
 Scopul final al cercetarii- motivul pentru care a savarsit infractiunea si sansele de reabilitare
sau recidiva
Avand in vedere considerentele de mai sus, am redactat un interviu semistandardizat, prin care
incercam sa aflam anumite aspecte din viata detinutului, si care cuprinde urmatoarele intrebari.
Trebuie sa mentionez ca legat de numele subiectului, am preferat sa nu trec nici un nume (oricum
nu putem avea nici o siguranta de faptul ca numele date de detinuti sunt cele reale, dar pentru
respectarea confidentialitaii, voi numii subiectii cu numere.
Deasemenea am avut atentie si la gestica si mimica personajelor intervevate, si am tinut cont de
starea lor generala, de starea de spirit in care se aflau si de cum se raportau la cei din jur atunci
cand vorbeau cu noi( daca , se intorceau dupa aprobare, sau daca erau nelinistiti, etc)

Ghidul de interviu (setul de intrebari) in baza caruia am lucrat in mirco-atelier,

alaturi de 2 colege ale mele

20
 1. Cum te numesti?
2. Cati ani ai?
3. De ce te afli aici?
4. Care este pedeapsa pe care ai primit-o si cat ai ispasit deja?
5. Ai mai fost inchis? Daca da, de ce ai fost inchis prima data , la ce varsta si pentru cat timp?
6. De ce ai comis fapta? Care consider ca sunt cauzele?*aici in functie de raspunsurile sale
Daca anturajul, cati erati in grup? Cine a avut initiativa?
Daca sunt alte cause, poti detalia putin?
7. Care sunt relatiile cu familia?Te viziteaza? Cine?
8. Mai ai frati sau surori? Cati?
9. Care sunt relatiile cu prietenii din afara? Te viziteaza?
10. Cate persoane stati in camera? Cum te intelegi cu colegii de camera?
11. Cum a fost la inceput? ( perioada de acomodare)
12. Care sunt activitatile tale zilnice? Ce faci pentru a trece timpul si cum te impaci cu personalul
inchisorii?
13. Ce impact consider ca are asupra ta faptul ca esti acum aici?te-ai schimbat in vre-un fel de cand
ai venit aici?
14. Ce ne poti spune despre viata ta de dinainte si consideri ca este important, sau esential pentru
tine? Ce iti lipseste cel mai mult de afara?
15. Inainte sa fii inchis lucrai? Daca da, ca ce lucrai?
16. Ce ai de gand sa faci atunci cand iesi afara?(exista persoane care sa te astepte , si sa te ajute la
inceput, si sa te ajute sa iti gasesti un loc de munca? )

III.2 AVANTAJELE SI DEZAVANTAJELE UTILIZARII ACESTOR INSTRUMENTE

Aspectul cel mai important intr-un interviu semistructurat consta in faptul ca prin acesta se
obtin mai multe informatii despre motivatiile, aspiratiile, obiectivele, atitudinile si valorile unei
persoane. Un bun si experimentat intervievator va observa, in timpul interviului, nu doar ceea ce

21
doreste candidatul sa declare sau sa arate, ci si aspecte mai subtile. Tine de maiestria si de abilitatea
intervievatorului de a-l face pe candidat sa se exprime cat mai natural, sincer si spontan.
Avantajele interviului semistructurat, in aceste conditii, comparativ cu ale celui standardizat sunt:
- are aparenta unei discutii informale, insa este structurat dupa obiectivele prestabilite; poti conduce
discutia acolo unde doresti, atingand subiectele care te intereseaza
- ai oricand un punct de reper la care sa te intorci in cazul in care candidatul se indeparteaza prea mult
de la subiect sau daca nu mai stii de unde ai plecat
- flexibilitate mult mai mare, se poate adapta oricarui tip de candidat, la orice nivel de pregatire si de
experienta
- poti pune intrebari suplimentare si poti intra in detalii pentru a obtine mai multe informatii
- imbina observatia cu posibilitatea de a obtine date factuale si de a conduce discutia prin intrebari
predefinite
- creste gradul de incredere, implicare si sinceritate din partea candidatului; retinerile sau rezervele de
natura personala pot fi minimalizate datorita caracterului informal (oamenii reactioneaza mai bine la
"a purta o discutie" decat la "a sustine un interviu")
- poti evalua capacitatea de exprimare a candidatului, coerenta, claritatea limbajului, utilizarea
adecvata a termenilor, stilul de vorbire
Exista suficiente riscuri si neajunsuri intr-un interviu pentru a avea o siguranta cat mai mare a obtinerii
de informatii despre candidat cu mare acuratete. Riscurile care pot aparea in timpul unui interviu
semistructurat pot fi:
- atitudine de superioritate din partea intervievatorului
- atribuirea anumitor prejudecati intervievatului, datorate unor aspecte legate de apartenenta
profesionala sau personala, stereotipuri de evaluare
- preluarea discutiei de catre intervievat; exista riscul ca rolurile celor doi parteneri sa se schimbe pe
parcursul discutiei, daca si candidatul este specializat in comunicare interpersonala, este abil si are
suficienta experienta de natura interpersonala

III.3 C REIONAREA PROFILULUI 6 DETINUTI

Subiectul nr.1
22
  varsta: 40 ani
 pedeapsa totala si cat a ispasit din ea:13 ani din care a facut 7, prin urmare mai are 4 ani;
acum se afla in regim semideschis;
 fapta comisa: omor,
 cauzele pentru care a comis fapta: el sustine ca sotia lui a murit in urma unei altercatii si
ca el nu are o vina foarte mare in aceasta privinta, ca totul s-a intamplat dintr-un accident. A
fost pentru prima data cand si-a batut sotia.
 daca este recidivist cand a mai fost inchis si de ce: este recidivist.Prima data a fost inchis
la varsta de 20 de ani pentru o perioada de 3 ani, din cauza unui scandal.
 nivelul de studii: 10 clase
 relatiile cu familia:are 3 copii cu care a reluat relatiile la 3 ani de la inchidere (cel mai mic
are 12 ani), iar acum il viziteaza
 relatiile cu prietenii de afara:
 perioada de acomodare:subiectul s-a acomodat relativ repede, dar sustine ca ii este foarte
dor de familia lui ( de cei 3 copii si ca ii lipseste destul de mult libertatea)
 activitatile zilnice :Se uita la televizor, se uita la fotbal, si joaca diverse jocuri cu colegii de
camera; deaseemenea datorita meseriei lui anterioare si anume brutar, in unele zile
lucreaza, iar la 3 zile lucrate I se scade 1 zi din penitenta, iar ca viciu fumeaza.
 relatiile cu ceilalti detinuti si cu personalul inchisorii: Sta cu inca 26 de detinuti intr-o
camera, si se inteleg bine, iar cu personalul inchisorii nu a avut probleme, nu are rapoarte
 relatia cu divinitatea: sustine ca se duce de buna-voie la biserica
 ocupatia de dinainte de detentie:Brutar
 alte elemente din viata lui de dinainte de detentie
 planurile pentru cand va iesi afara: Se gandeste ca ii va fi greu cand va iesi afara sa se
acomodeze cu progresele societatii, parte din care le vede la televizor; vrea sa isi mentina
meseria de brutar, si sa reia relatiile cu familai sa
 Cum considera subiectul ca i-a schimbat viata si viziunea asupra vietii perioada de
penitenta: (impactul psihic, fizic si social pe care perioada de detentie l-a avut asupra
subiectului) considera ca l-a afectat destul de mult mai ales in relatia cu copii sai.

Observatii:
Subictul nu pare sa isi asume vina foarte mult asupra, faptul si trateaza totul ca si cum a fost
un accident, care nu are urmari foarte grave, dar totusi regret profund ca s-a intamplat acest
lucru.

Subiectul nr.2
 varsta: 50 de ani implinti. ( nu a vrut sa isi spuna varsta exacta)
 pedeapsa totala si cat a ispasit din ea: a primit 8 ani, iar pe 10 iunie 2010 face 2 ani de
cand este inchisa;acum se afla in regim semideschis la sectia de femei a penitenciarului
Poarta Alba

23
  fapta comisa: inselaciune – s-a dat drept altcineva si a incercat sa insele o banca
 cauzele pentru care a comis fapta:femeia sustine ca a ajuns aici fara sa aiba o vina
propriu-zisa si ca ea a semnat acele acte in necunostinta de cauza, semnarea acelor acte
punand-i chiar si viata in pericol. Membrii anturajului (si cei care totodata au determinat-o
sa semneze documentele) - pe multi nu ii cunoaste personal – a semnat constransa, obligata
fiind, fara ca macar sa ii parvina vre-un ban.
 daca este recidivist cand a mai fost inchis si de ce: nu este recidivista dar initial a fost
inchisa la penitenciarul Targusor de femei, de unde dupa 6 luni a fost mutate la Poarta Alba
 nivelul de studii:8 clase
 relatiile cu familia: sotul care este electromecanic, reprezinta singura persoana de contact
cu lumea de afara. El este al doilea sot; Primul sot a fost alcoholic; Au impreuna 2 copii, si au
divortat cand baiatul avea 13 ani si fata 17, (copii mentin sau nu legatura cu tatal)
fratii si surorile ei au renegat-o dupa ce a fost inchisa;
 relatiile cu prietenii de afara: altcineva nu vine sa o viziteze in afara de actualul sot;
 perioada de acomodare:a fost foarte greu pentru ea, mai ales la inceput; intotdeauna s-a
considerat o persoana autodidacta, si nu a crezut vreodata ca v-a ajunge aici;
 activitatile zilnice : femeia se considera autodidacta, de aceea citeste foarte mult in
inchisoare mai tot ce ii pica in mana; se uita la televizor
 relatiile cu ceilalti detinuti si cu personalul inchisorii:nu are conflicte cu celelate femei, si
nu este de fel nici foarte vorbareata mai mult decat este necesar cu colegele ei; nu are
rapoarte iar cu personalul inchisorii se intelege bine.
 relatia cu divinitatea:
 ocupatia de dinainte de detentie:in ultimii 4 ani inainte de detentie a lucrat ca agent de
asigurari unde sustine ca avea si cate 50 de mil. pe luna.
 Alte elemente din viata lui de dinainte de detentie La varsta de 30 de ani a fost operata de
hernie de disc;
 planurile pentru cand va iesi afara: nu ii este frica de cum o va percepe lumea, desi inca
mai are nevoie de timp pentru a se acomoda cu noul statut social, si admite ca probabil ii v-a
fi destul de greu sa poarte acest stigmat de fosta detinuta atunci cand v-a iesi afara, si nu stie
cum va trece peste acest lucru
 Cum considera subiectul ca i-a schimbat viata si viziunea asupra vietii perioada de
penitenta: (impactul psihic, fizic si social pe care perioada de detentie l-a avut asupra
subiectului) Considera ca penitenta a avut un impact foarte mare asupra ei si crede ca isi
va reveni cu greu si va trece cu greu peste tot acest capitol din viata ei
Observatii
*atunci cand am intrebat-o daca ii putem adresa cateva intrebari, ne-a raspuns ca atata timp cat o
tratam omeneste si discutam cu ea ca de la om la om, ea nu are nimic impotriva, ci dimpotriva i-ar
face chiar placer sa discute si cu alt fel de persoane (pe noi ne vedea ca pe niste persoane care stim
ceva mai multa carte decat restul persoanelor de acolo, si ca niste persoane cu care poate discuta);
exprimarea nu denota superoritate nici din glas,nici din gesturi
*femeia pare sincera, (mai ales prin exprimarea din gestica, tonalitate) trecuta prin viata, profund
afectata de ceea ce s-a intamplat; nu stie cum va trece peste acest lucru atunci cand va iesi afara
* au fost cateva moment in care a incercat sa conduca discutia si chiar sa ne impresioneze prin
faptul ca era autodidacta;
Subiectul nr.3
 varsta: 23 de ani
 pedeapsa totala si cat a ispasit din ea: are o pedeapsa de 8 ani din care a ispasit 3 ani si
jumatate; momentan se afla in regim semi-inchis
 fapta comisa: tentativa de omor

24
  cauzele pentru care a comis fapta: anturajul,era cu prietenii la discoteca iar dintre toti,
numai el a fost reclamat si prins;
 daca este recidivist cand a mai fost inchis si de ce: nu este recidivist
 nivelul de studii: are 8 clase
 relatiile cu familia: familia il viziteaza; sustine ca ii lipseste foarte mult familia
 relatiile cu prietenii de afara: prietentii nu prea il viziteaza
 perioada de acomodare: foarte grea; sustine ca ii lipseste familia foarte tare; ; conflicte
violente putine “daca ajungeam mai des la bataie ajungeam mai des aici”
 activitatile zilnice :participa la diverse activitati (sport), se joaca remi, table, se uita la
televizor la stiri in general;nu mananca mancarea din penitenciar; mananca din pachete
 relatiile cu ceilalti detinuti si cu personalul inchisorii: se intelege bine cu colegii, sta cu
alti 16 detinuti in camera,exista o anumita ierarhie in grup, care daca este respectata,atunci
totul e ok. nu are rapoarte, raspuns echivoc legat de personalul inchisorii. Exista
posibilitatea de a merge la psiholog;
 relatia cu divinitatea a spus ca nu prea se duce la biserica, decat atunci cand sunt obligati
sa mearga cu totii
 ocupatia de dinainte de detentie: nu lucre inainte
 alte elemente din viata lui de dinainte de detentie. nu este un tip violent de fel;
 planurile pentru cand va iesi afara: are o prietena ce il asteapta si deasemenea afara il
asteapta un loc de munca; vrea sa munceasca atunci cand iese afara; nu stie cum il va
percepe lumea atunci cand va iesi din inchisoare,dar nu se gandeste la parerea celorlalti;
 Cum considera subiectul ca i-a schimbat viata si viziunea asupra vietii perioada de
penitenta: (impactul psihic, fizic si social pe care perioada de detentie l-a avut asupra
subiectului) considera ca l-a influentat foarte mult aceasta perioada si vrea sa isi reface
viata atunci cand v-a iesi afara

Observatii
Subiectul a incercat sa conduca discutia in cateva momente si deasemenea a incercat sa
impresioneze prin dorul sau fata de familie; sansele sale de reabilitare depind de modul in care va p
percepe ceea ce I se inatmpla pana la sfarsitul pedepsei;

Subiectul nr.4
 varsta:20 de ani
 pedeapsa totala si cat a ispasit din ea:3 ani si 6 luni; are comise la 1 an si 4 luni, a ispasit 1
an si 1 luna din pedeapsa; acum se afla in regim semi-deschis
 fapta comisa: furt; a spus ca au furat banii pentru distractie; a fost prins in timpul faptei

25
  cauzele pentru care a comis fapta:anturajul; cei din acel anturaj sunt inchisi si ei
deasemenea;
 daca este recidivist cand a mai fost inchis si de ce: nu este recidivist, dar, a inceput sa fure
de la 17 ani
 nivelul de studii: 5 clase
 relatiile cu familia: familia il viziteaza si ii aduce pachete ; sunt 3 frati , el este cel mai mic
(ceilalti frati muncesc)
 relatiile cu prietenii de afara: prietenii lui sunt inchisi si ei in acelasi penitenciar;
 perioada de acomodare: destul de greu la inceput s-a obisnut apoi
 activitatile zilnice : in general se uita la tv pe discovery
 relatiile cu ceilalti detinuti si cu personalul inchisorii:sta intr-o camera alaturi de alti 11
detinuti, nu are rapoarte
 relatia cu divinitatea: merge destul de des la biserica
 ocupatia de dinainte de detentie: a lucrat in constructii
 alte elemente din viata lui de dinainte de detentie; nu a vrut sa spuna foarte multe in
aceasta privinta, a raspuns scurt “bine” ( viata lui de dinainte de detentie era “bine”)
 planurile pentru cand va iesi afara:
 Cum considera subiectul ca i-a schimbat viata si viziunea asupra vietii perioada de
penitenta: (impactul psihic, fizic si social pe care perioada de detentie l-a avut asupra
subiectului) ii pare rau ca a fost prins, mai ales ca se lasase de furat, dar vrea sa isi reface
viata atunci cand v-a iesi din inchisoare

Observatii:
*subiectul are retinere in a raspunde, iar raspunsurile lui sunt monosilabice si in general
aprobatorii;
Subiectul are sanse de recidiva, avand in vedere faptul ca in mare parte anturajul sau a ramas
acelasi si au fost inchisi in acelasi penitenciar

Subiectul nr.5
 varsta:19 ani
 pedeapsa totala si cat a ispasit din ea: a ispasit 1,2 luni, iar in 2012 are o comisie de
contopire;acum este in regim semi-inchis

26
 fapta comisa: furturi (din magazine si masini)
 cauzele pentru care a comis fapta: anturajul, lipsa de bani, mic , nu avea loc de munca
 daca este recidivist cand a mai fost inchis si de ce: este recidivist; este la al 2 lea mandat
(primul a fost preventive de 8 luni)
 nivelul de studii: 5 clase
 relatiile cu familia: are 6 frati si 3 surori; primeste vizite din partea familiei; un frate de al
lui a mai fost inchis, dar fara a recidiva. Este reabilitat
 relatiile cu prietenii de afara: nu pastreaza legatura cu fostul anturaj; nu stie nimic de ei;
 perioada de acomodare: destul de dificila la inceput, mananca la comun.
 activitatile zilnice : se uita la tv la telenovela si canal D.
 relatiile cu ceilalti detinuti si cu personalul inchisorii: sta cu inca 9 detinuti in celula;
 relatia cu divinitatea
 ocupatia de dinainte de detentie:nu avea un loc de munca stabil, a lucrat la un moment dat
in Constanta timp de 2 luni
 alte elemente din viata lui de dinainte de detentie: incetase cu furturile cu cateva luni
inainte de a fi prins
 planurile pentru cand va iesi afara: vrea sa plece la sora lui care este in afara
 Cum considera subiectul ca i-a schimbat viata si viziunea asupra vietii perioada de
penitenta: (impactul psihic, fizic si social pe care perioada de detentie l-a avut asupra
subiectului)

Subiectul nr.6
 varsta : 20 de ani
 pedeapsa totala si cat a ispasit din ea: pedeapsa este de 2 ani jumate si a ispasit 1 an si 2
luni; acum se afla in regim semi-deschis.

27
  fapta comisa: inchis pentru furt de animale
 cauzele pentru care a comis fapta: anturajul, gasca in care se afla
 daca este recidivist cand a mai fost inchis si de ce:
 nivelul de studii: 3 clase
 relatiile cu familia: familia il viziteaza; are 2 surori si 7 frati dintre care 2 sunt recidivisti
(el nu este cel mai mic dintre frati)
 relatiile cu prietenii de afara:
 perioada de acomodare: detul de dificil la inceput, dar mai apoi s-a obisnuit cat de cat; de
mancat, mananca mai mult de acasa;
 activitatile zilnice : se uita la tv la filme, joaca table, carti cu colegii; a participat la
atelierele de facut martisoare;
 relatiile cu ceilalti detinuti si cu personalul inchisorii: imparte camera cu alti 13 detinuti;
are un raport; comenteaza a dezaprobare la mandatele recidivistilor
 relatia cu divinitatea
 ocupatia de dinainte de detentie: a lucrat in constructii
 alte elemente din viata lui de dinainte de detentie: lipsuri financiare si lipsa altor
posibilitati; a fost crescut la tara, intr-un mediu foarte sarac
 planurile pentru cand va iesi afara:
 Cum considera subiectul ca i-a schimbat viata si viziunea asupra vietii perioada de
penitenta: (impactul psihic, fizic si social pe care perioada de detentie l-a avut asupra
subiectului)

Observatii:
Subiectul nu a fost foarte comunicativ, raspunsurile fiind in general de das au nu, si cu un
vocabulary extreme de redus;
Parea foarte atent de ce se intampla in jur, si de cum raspund ceilalti detinuti

1. CONCLUZII FINALE

28
Penitenciarul reprezinta un univers aparte, un univers ce nu poate fi inteles de cei care nu au fost
niciodata acolo, si care fara sa aiba nici cea mai mica despre ce e vorba , ii discrimineaza pe cei care au
fost inchisi sau sunt inca inchisi. De multa lume penitenciarul este considerat o a 2 a scoala a vietii;
Odata ce ajungi la “parnaie” sau la “mititica”, trebuie sa stii cum sa de adaptezi astfel incat sa poti
supravieti in acel mediu.Ei trebuie sa isi restructureze sistemul de valori (pe care multi dintre ei din
pacate nu il aveau si sa inceapa un nou proces de adaptare, la noul lor camin pentru o perioada
determinate de timp.
Majoritatea cazurilor pe care le-am avut provin din familii sarace, ce nu au avut posibilitatea de a le oferi
de multe ori nici macar cele necesare pentru a supravietui, fara sa se mai puna problema unei educatii
adecvate (multi dintre subiecti au pana in 8 clase ).
Pe fondul unei dezvoltari emotionale psihologice si sociale precare, mediul penitenciar reprezinta
mediul care ii va forma pe acei care nu au o personalitate destul de puternica pentru a rezista
influentelor negative din jur
Totusi, aceasta problema este deosebit de complexa datorita numarului foarte mare de factori ce
modeleaza atat interiorul cat si exteriorul unei persoane pentru a o face sa comita o nelegiuire. Daca
pornim de la inceput cu o anumita preconceptie, putem sa obtinem o contra-reactie la fel de puternica
si de nedorit din partea celor aflati in penitenciar si putem totodata distruge sansele unui om se a fi
reintegrat in socitate. De aceea personalul penitenciarelor trebuie sa fie instruit, dar mai ales avizat
pentru a se ocupa si a lucra cu acesti oameni. Nu oricine are taria de caracter sa se poarte frumos cu un
om despre care stie ca a omorat alt om, si nu oricine stie si poate sa traga o linie de demarcatie intre el si
detinuti astfel incat relatiile dintre ei sa ramana deschise, dar totusi cu respectul cuvenit.
Problema este una foarte complexa iar rolul psihologului ar trebui sa fie foarte important pentru a
intelege cauzele infractiunii, si pentru a remedia situatia astfel incat cei ajunsi acolo sa primeasca atentia
necesara pentru a nu mai comite pe viitor infractiuni , si pentru a intelege gravitatea actiunilor lor.

29
 III.5 I NTERVIU CU UN FOST DETINUT POLITIC PE TEMA LIBERTATII SI DESPRE CE
INSEAMNA SA FI “FOST DETINUT POLITIC ” IN ZILELE NOASTRE

Cu ocazia invierii, anul acesta a avut loc la monumentul de la Poarta Alba un eveniment de
comemorare a fostilor detinuti politici, organizat de Asociatia fostilor detinuti politici, la
care am avut si eu ocazia sa iau parte. In urma acestui eveniment am luat un mic intreviu d-
nului Ionascu, fost detinut politic, in legatura cu evenimentele petrecute in acea perioada.
Interviul este urmatorul .(varianta video nu este foarte clara de aceea am facut transcrierea
ei in scris)

Eu:In primul rand vroiam sa va intreb la ce varsta va prins sistemul, si de ce ati fost
considerat detinut politic?

D-nul Ionascu: in 1943 eram elev, si eram in Bucuresti, si in 1943 in martie a fost o
organizare pentru libertatea presei, si s-a facut de studenti si tineret pe bd. Elisabeta in
timpul lui Antonescu, si am luat parte la manifestatia aceea.Am luat parte la manifestatia
aceea, tanar fiind,; erau unii care au ajuns cu timpul ce au ajuns, dar eu eram tanar. Aveam
un frate mai mare care era student , si cu colegii lui si cu toti am mers pe bd. Elisabeta l-am
blocat, si de atunci cum s-ar spune m-au prins putin,dar nu era o politica propriu-zisa, ci se
cereau niste drepturi, si era si in timp de razboi si nu era vreme de sa faci scandal dar,se
cerea pt schimbarea situatiei noastre fata de Europa sa fim putin altfel, sa acordam alte
drepturi presei, ca noi fiind sub ocupatie germane intr-un fel si italiana si erau fascistii si
nazistii, si atunci tara si Antonescu era prins de lucrul asta, cu toate ca avea indoiala dar nu
mai avea ce sa faca si atunci s-a facut o manifestatie; nu s-au facut arestari nu s-a facut
nimic si de aici din chestia asta s-au creat niste “cuiburi”, nu cuiburi nu e bine zis,niste
organizatii prin anumite camine care vorbeau de asa cum erau studentii pe vremea aceea
vroiaiu libertate, libertate in manifestare, libertate in natura, fiindca totul era prea strans
(si strange pumnul in acest moment), e adevarat ca era razboi, da’ erau punctele celelalte;
cu toate ca erau nemtii ca se ridicau si erau niste rusi, da’ incepuse atunci o cadere,
pierduse Germania prin Africa si prin alte parti cadeau si atunci sigur ca,cand se intampla
asa opozitia sau ceilalti care intervin , pregatesc niste lucruri si vor sa pe ici pe colo sa
ponteze si sa atraga atentia ,ca sa se creeze pe parcurs anumite situatii; asa se creeaza
politic a sau nu; si de atunci nu s-au mai terminat pana acum.Da. Fiindca au fost alte
organizatii, e si in ’44 cand s-a terminat noi deja eram formati mai aleti PNT-ul, Maniu
venise cu un sistem de a crea niste…venise cu un sistem de nationale, ardelenii au fost mai
nationalisti in lume propriu-zis fiindca ei au suferit si au avut dorul acela de libertate,sa fie
Romania,Romania agrara si libera si asa, si de asta s-a adunat in propozita propriu-zisa si
acum romanismul impus mai mult de ardeleni erau capatul …In Cluj multe, adica poate stiti
si dvs. au murit foarte multi, si de atunci nu s-a mai terminat.M-a luat , ca am fost si militar,
m-a luat si in armata, da, a adunat tinerii care erau, ne-a adunat si am facut si putin razboi,
sunt si veteran de razboi.

Eu: practic ati fost pe frontul…

30
D-nul Ionascu:Da, da’ nu mai era frontu, era frontu cand a plecat inspre, adica inainte de
cucerirea Basarabiei. mai inainte din partea aceea de dincolo de (3:40), am venit incoace si
pe urma cand s-a inceput am avut, da’ aici am avut o chestie, pe noi care am fost cu scoala
eram T.T.R-isiti. Siti ce inseamna T.T.R-ist?- studenti in termen- atunci cand eram la militar
cei care aveam scoala ne dadeau ori un alt nume si ne tineau, lucrai la un birou la ceva si te
numeai ttr-ist adica cel cu scoala care se ocupa de alte chestii, nu cu arma si cu brazda si cu
altele…asa si atunci datorita acestui fapt m-a facut sef, era normal dupa razboi, nu ne-a mai
tinut in armata, nu m-am mai dus prin Ungaria, si noi am scapat de Ungaria ; pe frontul din
Ungaria au murit foarte multi de-ai nostril, de ex. am avut scoli de ofiteri si subofiteri pe la
Radna , Arad si chestii din astea, care s-au luptat cu nemtii, a dica noi romanii care am fost
cu ei, dar atunci nemtii cand s-au retras au murit o groaza de tineri in partea, in perioada
aceea..

Eu:Legat de Poarta Alba, pe mine m-ar interesa, de ce ati ajuns aici(sa lucrati la canal)? in
ce conditii ?Si daca sunteti considerat detinut politic, ce presupune asta? A fi detinut politic

D-nul Ionascu:Detinut politic insemna sa ai o condamnare, de un tribunal militar si de o

curte martiala, si am fost judecat in anii ’50 dupa 2 ani de detentie, dupa cercetari si analize
si aveam un mandat atunci de 5 ani…
Eu: Si unde ati fost inchis?
El: Sa incep asa …Malmezon, era o inchisoare secreta a serviciilor secrete,Malmezon,
Minsterul de interne, la poilitie, Jilava, Pitesti, Aiud si Gherla...sapte in timp de 2 ani

Eu:Asta in intrevalul celor 2 ani?

D-nul Ionascu:Da, am trecut prin toate. Pe urma m-am stabilizat dupa 2 ani la Poarta
Alba ,si in peninsula la Saligny a fost o comunie de munca si acolo…asta Poarta Alba ,
Saligny si peninsula, in peninsula am stat trei ani si jumatate [5:59-6:02] asa… atat.Alta
intrebare:

Eu: Da, asta ma interesa… de ce?

D-nul Ionascu: Ah scopul…

Eu:Da si motivul pentru care ati fost considerat detinut politic.

D-nul Ionascu:Scopul era un singur lucru : nu eram de acord cu schimbarea sistemului

democratic din tara si asta a fost ;asta a fost; In toata tara s-au facut aceste miscari. Romanii
n-au acceptat ca venea colectivizarea. 85% din tara, adica tara era libera nu era
colectivizata,nu era nimic, toti din tara asta orice erau proprietari si de case si de tot, si a
venit comunismul se stia: face colectivu, nu mai are pamant, nu mai are animale, nu mai
are vite, nu mai au nimic, si trece la cartela si la munca obligatoriu fara pretentii. Omul nu
mai are dreptul la proprietate, asta era , abolirea proprietatii.Si asta a numit toata tara, tot
tineretu, tot pe vremea aceea.

Eu: si dupa cei doi ani ati venit aici la Poarta Alba ati fost adus…

31
D-nul Ionascu:Da, la Poarta Alba de la Gherla.

Eu:Si cat timp? Pentru constructia canalului nu?

D-nul Ionascu:Am stat pe canal ca detinut 3 ani si jumate , numai ca detinut 3 ani si
jumatate, in afara de condamnare si ceilalti doi ani, numai ca detinut

Eu: Si ce presupunea? Munca zilnica…

D-nul Ionascu:Intai la roaba sapai.Noi am inceput canalul cu lopata si cu roaba..

Eu:Ce varsta aveati cand ati venit aici?
El:24 de ani, 23…dar cum sa va explic altfel…e prea complex, sau prea mult, sunt prea multe
lucruri ajutatoare care viitoare pentru cunoastere propriu-zis, nu sa spui ca s-a intamplat
asa…si atat. Era un singur scop:Uniunea Sovietica trebuia sa cucereasca Gibraltarul, apoi ca
sa cucereasca Europa; ca sa cucereasca Europa trebuia sa aiba in mana statele ori sa zicem
asa Orientale…ca fracncezii si celelalte popoare occidentale si englezii sa nu mai aiba forta,
si atunci pentru asta trebuia sa dispara din tarile pe care le ocupau rusii, sistemul
democratic de libertate sau de proprietate sau de lucrurile astea si atunci era un singur
sistem:abolirea proprietatii si a anumitor drepturi libere si terminarea cu aceasta clasa
jefuitoare, cum vrei sa ii spui, asa era , trebuia distrusa , De asta cei mai multi care au murit
au fost batranii ca nu au rezistat, pierzand si averi adica tot, si noi tinerii am rezistat pt ca
am fost tinerei [8:35-8:37] si tineretea-I tinerete.Batranii nu i-a bagat in seama, pe noi
trebuia sa ne termine, fiidnca ce s-a intamplat, cred ca ati observant sau ati citit
intotdeauna eroii sunt tineri nu sunt batrani, batranii nu sunt socotiti si apropiati sau
mutilati ca un, ca sa faca pe eroii, tot tineretu ramane adica, si astia care protestau si care
asa trebuiau distrusi, trebuiau terminati, ati auzit de Pitesti nu?Da…cu educarea de la
Pitesti, calcati, omorati, o parte din tineret a murit acolo, se au auto-ucis, si in acelasi timp,
adica tineretu care a mers la Pitesti, legionar acolo, ce a insemnat, au fost in organizatii
care, organizatii politice care nu erau de acord cu Uniunea Sovietica si sa zicem asa
sovieticii cum vrei sa spui, eh bine aceste organizatii trebuiau distruse, sa dispara prin orice
sistem, si atunci a gasit un sistem, inchisi si cativa din ei cei care au tradat o parte, sa ii
convinga pe toti ca nu exista, un sistem cu posibilitate de viata mica,sa fim in Uniunea
Sovietica si Romania sa fie in Uniunea Sovietica , asta era, luase Basarabia dar nu putea sa ia
toata Romania, si asta era Solutia, si daca nu conveneai , tot in trei zile erau rusii porniti
sa-I omoare pe ceilanti care nu sunt de acord cu chestia asta.Da…

Eu:Dar in timpul detentiei, si cat ati fost aici la canal, cu familia dvs ati avut contact…sau?

D-nul Ionascu:Cat am fost in detentie n-au stiut nimic de mine.

Eu:Nu stiau?

D-nul Ionascu:Nu era voie.

Eu:Si la canal dupa aia…?

32
D-nul Ionascu La canal veneau la vorbitor odata pe luna sau la 2 luni…

Eu:Veneau la vorbitor… aveati dreptul?

D-nul Ionascu :Da aveam dreptul la vorbitor si sa aduca un pachet de 5kg… asa era,da.

Eu:Si dupa 3 ani jumate de ce…? Adica atat ati fost condamnat dvs sau…?

D-nul Ionascu:M-a trimis in domiciliu obligatoriu.S-a desfiintat canalul, nu s-a mai lucrat la
canal, si nu mai avea ce sa faca cu o parte din detinuti, si atunci cum ne-a,…ce insemna
domiciliu obligatoriu?Dadea tot o hotarare judecatoreasca , nu te duceai nici sa faci studii
nici alte treburi, nici alta meserie, erai trimis intr-o localitate pe care o indicau ei, la munca.
Si acolo trebuia, in satul, localitatea aia, la tara la chestii din astea, sa muncesti acolo; si se
dadeau adeverinte ca esti angajat la munca acolo in localitatea cutare.Cand munceai, traiai,
nu munceai nu…

Eu:Si nu aveati dreptul sa plecati din localitate…?

D-nul Ionascu:Nu se putea sa te duci, nu, fara chestii din astea. Asta era.Obligatoriu, de
asta; si asta , asa au fost mii de oameni…

Eu:Si cat timp ati fost?

D-nul Ionascu:Aproape 3 ani,da…

Eu:Iarasi aproape 3 ani… Si cand nu ati mai fost considerat detinut politic?Cand?
D-nul Ionascu:Da… nu s-a terminat chestia asta niciodata.

Eu:Deci nu…

D-nul Ionascu Fiindca datorita faptului asta nu am avut toata, adica pana am iesit la
pensie, timp de 20 si ceva de ani nu am avut dreptul si calitatea fiind fost detinut politic sa
ocup nici o functie cum s-ar spune de functionar sau alta meserie.Decat numai la munca de
jos; si asta am facut toata viata.

Eu:Deci practic chestia asta v-a influentat toata viata?

D-nul Ionascu:Mi-a schimbat viata complet.M-am facut zidar, templar, zugrav tot ce vrei,
am trait prin munca asta…

Eu:A avut un impact foarte mare…

D-nul Ionascu:Intr-un fel eu am trait, eu am putut sa traiesc asa, dar am fost liber.Si n-am
zis sarut mana, si n-a avut ce sa imi ia. Ceilalti care, prietenii mei, colegii care nu au avut
domiciliu obligatoriu au luat functii pe ici pe colo, dar erau la dispozitia secretarului de

33
partid, si nu puteau sa zica nici pss… Ca nu-i place salariu, sau ca nu-i place cutare, nu
exista. Ei au fost liberi; Eu am fost mai liber ca ei. Nu le-am cerut nimic, nu mi-au luat,dat
nimic, am trait prin mine, nu stiu daca ma intelegeti.

Eu:Inteleg.Nu era sistemul asta de dependenta.Nu aveau cu ce sa …

D-nul Ionascu Nu.Si nu aveau ce sa imi faca, nu avea ce sa… M-am casatorit tot asa in
timpul asta, sotia era tot in situatia mea, ca i-au luat familia, ridicati de acasa, luat casa, luat
masa, nu au mai avut nimic, si am fost doi copii si am trait si am muncit ca sa existam, ca sa
traim in timpurile alea. Si am avut o fata, fata mea a ajuns profesor universitar, si a predate
la universitate aici latina.D-na Cornic ati auzit de ea? A murit acum 7 ani… a avut cancer,
tare curios si am impresia ca a fost radiata datorita mie, ca nu am acceptat niciodata, nici
mai tarziu niciodata sa ma apropii de conducerea tarii,sa… de partid.
Eu:Deci credeti ca lucrul asta v-a influentat…

D-nul Ionascu:Da a fost, multi au patit lucrul asta, foarte multi.Ne-au pedepsit in felul
asta,da

Eu:Deci, prin familie.

D-nul Ionascu Si nu, la mine fiica-mea a fost prea aprig, fiica-mea si 3 nepoate, toate
licentiate,toate cam de varsta ei[…] toate 4 au murit in situatia asta.O luna, doua de boala,
cancer, diferit.Un cancer la plamani sau chestier din asta, sau la rinichi sau chestii din astea
care le-au afectat dar in scurt timp, pe toate 4. Si… asta a fost.Zic asta a fost totul pentru ca
nu am avut incotro atunci, nici acum nu pot sa fac, sa ma supar pe cine? Sa dau in judecata
pe cine?Nu…

Eu:Dar acum e buna initiativa asta din partea organizatiei de a face diverse manifestari cum
a fost si cea de azi

D-nul Ionascu:da, dar sunt rare si putine, nu ai cum sa, nu avem materiale sa stie lumea
mai mult, sa facem mai mult. Eu am scos un volum, am scos mai multe, am publicat si afara,
am inceput si aici, cu lupta anti-comunista. Oameni care au murit, care au fost impuscati,
care au fost condamnati, care au trecut prin toate chestiile astea.

Eu:Cum se numeste?Chiar asa se numeste “Lupta anti-comunista”?

D-nul Ionascu:Da, dar nu am dat-o in librarii. Lupta anti-comunista din Dobrgea. Toate
satele, toate comunele, toate, toti care au confesat, si acuma fac un volum al 3 lea numit,
care prinde bine mai bine Tulcea, ca nu am Ministeru de Interne atunci pe vremea aceea,
am putut sa intru la S.R.I. aici si mi-au pus la dispozitie totul, autorizatii ca sa pot sa, adica
reiau [15: 20-15:27]
Spunem noi batranii, dar dvs. Tineretile, aveti viata in fata, aveti speranta de mai bine, aveti
speranta de frumos, aveti speranta de a crea, de a face, asta este idea, si asta este tineretea,
asta este, batranii sunt prea mici pentru asta, si vreau atat pe tineri sa le spuna:”Cascati
ochii, fiti atenti, vedeti cum mergeti, vedeti ce credeti”, noi am avut un avantaj, noi in liceu

34
faceam, de cls a 5a si a 6a faceai logica si filozofie, cu o deosebita seriozitate, si in logica si
filozofia aceea ni se acorda toata intelepciunea Greco-romana, toata filozofia toate cele, si
noi am putut sa vedem altfel viata, sa intelegem un gand frumos, un premiu, un studio
altfel. Vezi dumneata, scria un filozof odata ca se va ajunge in un asa grad al omenirii, incat
pedeapsa cea mai grava a omenirii poate sa fie pe un timp scurt pe cateva zeci de zile
pentru un prost si o alegere proasta, asa ingerasilor, zic eu vise de ale mele ale batranetii
dar eu le stiu de atunci, si e adevarat ca nu se poate lipsi de omenire, dar ar fi trebuit niste
posibilitati pentru t oamenii astia, viata trebuie sa o traiasca fiecare, dar sa nu o traiasca cu
usurinta ci cu constiinta; pentru mine e usor sa va dau niste sfaturi dvs, pentru dvs e
speranta dvs, trebuie sa o aveti si sa existe. Eu mai merg pe la scoli din astea elementare ,
ne mai cheama directori, pt a le zice si arata ce poate sa fie posibil, de ce nu admit sa inteleg
niste lucruri. Omul e mai rau decat lupul, lupii se respecta intre ei oamenii nu. Si am avut
ocazia, mi-a dat Dumnezeu satisfactia sa cunosc in viata asta atata lume sus-pusa si atat de
multi invatati si multi colegi, si daca am fost tanar si am stiut sa ascult…da si in viata nu
trebuie sa fi orgolios… nu orgoliul iti dezmembreaza prietenia. Prietenia…Sa va spun un
lucru, eu am scris niste lucruri undeva, nu pentru copii, ci pentru toti , am zis hai sa ii luam
pe prosti ca toata lumea e proasta.Pe prost daca stii sa ti-l apropii e caine la picioarele tale.
El are o bucurie deosebita si te stimeaza fiindca asa in prostia lui il accepti, Dar sa nu
accepti…ca sunt mai multe prostii acuma depinde …prostii idioate si absurd, de
neintelegatori si incapatanati, dar daca gasesti un prost care vorbesti frumos cu el… De
fapt face-ti o experienta, cand gasesti din acestia care vorbesc mult, ascultati-i nu-I refuzati
niciodata, si sa vedeti ca dupa un timp vine si spune d-nule iarta-ma ca am fost prost atunci
cand am vorbit data trecuta; daca ii spui : bai spui o prostie, nu mai sta de vorba cu tine,
zice bai tu ma faci prost?E un fel de… da lasai-l si atunci se apropie, si numai dupa un timp
de acceptandu-l pe el il poti schimba, atunci te intelege si te asculta el, daca il asculti tu la
inceput. Eu care vorbesc intr-una vreau sa fiu ascultat.(si rade)
Asa copii, viata ne este data ca sa o traim, hai sa o traim cu spor si intelepciune, ca daca
avem intelepciune, e mai usoara viata si sa nu ne suparam, iubiti-va mult, crestinii iarta,
comunistii urasc, asta e legea.Fiecare cu legea lui, si intelegeti cele doua mari filozofii, a
iubirii si a urii.

Eu:Multumesc, mult pentru timpul acordat.

D-nul Ionascu:Placerea a fost de partea mea, si ar fi bine sa fie cat mai multi tineri
interesati de lucrurile astea, pentru ca din pacate astea au fost, si trebuie cunoscute asa
cum au fost.

35
 Concluzii personale asupra interviului

Din punctual meu de vedere, dn-ul Ionascu s-a axat foarte mult pe idea de libertate si ce inseamna
atunci pentru ei aceasta notiune, fata de cum o percepem noi tinerii din generatia mea.
El prezinta acele aspect ce ne arata ca inainte numai pentru simplul fapt ca aveai alte idei fata de
sistem, puteai fi inchis si intreaga viata a ta si a familiei iti era afectata, mai ales daca incercai sa te
rascoli impotriva celor de sus. Oamenii nu aveau ce face, cu cat se impotriveau mai mult, cu atat le
era mai rau, iar cu toate acestea unii dintre ei au supravietuit.. Modul de tratare a detinutilor in
inchisori era cu mult diferit de cel de astazi, erau tratati de multe ori ca niste animale, si cateodata
chiar mai rau. Toate lucrurile acestea imi aduc in minte cartea lui George Orwell, 1984, care descrie
ororile la care erau supusi oamenii in vremea unui sistem totalitar, si desi este o carte de fictiune nu
este cu mult diferita de realitate, si de lucurile prin care au trecut din pacate mii de oameni.
Cum erau oare acei oameni din punct de vedere psihic, sufletesc?Ce speranta si ce motivatie gaseau
ei pentru a merge mai departe inca o zi, atunci cand in jurul lor totul se prabusea?Lucrul asta in ziua
de azi il putem afla doar folosindu-ne la maxim imaginatia. Din diverse filme istorice(dar care din
pacate sunt facute din punctual de vedere al regizorului si pot avea sau nu o anumita cantitate de
adevar), din carti de psiholgie si istorie , dar cea mai importanda sursa consider ca o reprezinta
discutiile fata in fata cu oameni care au trecut prin lucrul acesta, si au trait in acele vremuri.
Oameni care au fost pedepsiti, fara sa faca ceva gresit din punct de vedere juridic(dupa legile din
ziua de azi), fara sa faca ceva gresit din punct de vedere moral, sau fara sa sufere de vreo boala
psihica, oameni care au fost inchisi pentru simplul fapt ca si-au cerut libertatea de a invata, de a se
exprima si de a fi liberi.

36
IV. Bibliografie

 Nicolae Mitrofan, Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi,. Psihologie judiciara, 1992

 C. Enachescu- Tratat de psihopatologie, Ed . Polirom, Iasi, 2007

 http://juristconsulting.ro/?p=99

 http://www.scritube.com/sociologie/psihologie/FENOMENUL-COMPORTAMENTULUI
DEV14521151914.php

 http://www.anp-just.ro/unitati/palba.htm

 http://www.penitenciarulpoartaalba.ro/

37