Sinteza Piete de Capital

UNIVERSITATEA ROMÂNO-AMERICANĂ
Facultatea de Relaţii Comerciale şi Financiar Bancare Interne şi Internaţionale
Pieţe de capital
Bucureşti - 2008
Cuprins:
Unitatea de Pagina
învăţare
Cuvânt înainte 3
UI 1 1. Pieţe de capital – noţiuni generale 4
1.1 Elemente caracteristice 4
1.2 Piaţa primară şi piaţa secundară 9
1.3 Piaţa de capital din România 11
UI 2 2. Burse de valori şi de mărfuri 16
2.1 Tipologia, funcţiile şi rolul burselor de valori 16
2.2 Participanţii la piaţa bursieră 18
2.3 Burse de mărfuri 21
UI 3 3. Valori mobiliare primare 25
3.1 Noţiunea de valori mobiliare 25
3.2 Acţiuni 27
3.3 Obligaţiuni 32
3.3.1 Titluri de valoare emise de stat 37
3.4 Drepturi şi warrants 38
UI 4 4. Valori mobiliare derivate şi sintetice 40
4.1 Contracte forward şi futures 40
4.2 Contracte options 41
UI 5 5. Oferte publice 42
5.1 Oferta publică de vânzare 42
5.2 Oferta publică de cumpărare şi de preluare 45
UI 6 6. Cotarea şi intermedierea valorilor mobiliare 47
6.1 Intermedierea valorilor mobiliare 47
6.2 Ordine de bursă 49
6.3 Formarea cursului bursier 51
6.4 Tranzacţii la vedere 54
6.5 Tranzacţii în marjă 57
6.6 Indici bursieri 61
UI 7 7. Tranzacţii cu valori mobiliare derivate 65
7.1 Tranzacţii futures 65
7.2 Tranzacţii simple cu opţiuni 67
Teste grilă de autoevaluare 74
Bibliografie selectivă 107
2
Cuvânt înainte
Acestă carte se adresează în primul rand studenţilor care

urmează cursurile Universităţii Româno-Americane din Bucureşti şi
acoperă, în mod sintetic, o parte cuprinzătoare a tipologiei pieţei de
capital româneşti. Ideea care a stat la temelia acestei lucrări a fost aceea
de a facilita asimilarea de către aceşti a informaţiilor predate în mod
detaliat pe toată durata cursurilor şi seminariilor la care participă
colegii lor de la cursurile de zi.
De asemenea, această sinteză se adresează în egală măsură şi
celorlalte categorii de studenţi ai universităţii care lecturând-o, în plus
faţă de materialele bibliografice, se vor familiariza cu terminologia
specifică utilizată în literatura anglo-saxonă în legătură cu mecanismele
pieţei financiare şi de capital, precum şi terminologia valorilor mobiliare
tranzacţionate.
Ca o recomandare adresată în special studenţilor înscrişi la
cursurile cu frecvenţă redusă, ţinând cont că această disciplină are o
foarte mare arie de aplicabilitate, ar fi o greşeală să încercaţi să vă
însuşiţi o serie de termeni şi concepte, apelând la memoria de scurtă
durată. Ar fi bine să vă puneţi tot timpul întrebări, să sugeraţi idei noi, să
învăţaţi din greşeli, să staţi puţin să reflectaţi şi, mai ales, să nu rămâneţi
fixaţi pe propriile idei. Încearcaţi să fiţi cât mai receptivi la ideea de nou
şi să aveţi o atitudine activă!
3
Unitatea de învăţare 1
Pieţe de capital – noţiuni generale
Cuprins - UI 1
1. Pieţe de capital – noţiuni generale

1.1 Elemente caracteristice
1.2 Piaţa primară şi piaţa secundară
1.3 Piaţa de capital din România
Obiectivele – UI 1
În această unitatea de învăţare studenţii se vor familiariza cu
principalele noţiuni şi principii legate de pieţele de capital, bursele de
valori şi de mărfuri, precum şi evoluţia acestora în timp. De asemenea,
vor fi evidenţiate principalele caracteristici ale burselor, precum şi
principalele componentele ale pieţei .
Cuvinte cheie – UI 1
1.1 Elemente caracteristice

Bursele moderne, după cum se cunoaşte, sunt rezultatul evoliţiei
istorice şi reflectă de cele mai multe ori particularităţile locale şi
naţionale. Totuşi, atunci când se discută despre instituţia bursieră, se pot
identifica o serie de caracteristici generale:
1) Bursele sunt pieţe pentru mărfuri şi valori, reprezentând

locul în care se întâlnesc cererea şi oferta pentru anumite mărfuri şi hârtii
de valoare. Chiar dacă la început nu exista o diferenţiere pe categorii de
4
produse, în prezent se întâlneşte o separare clară a celor două categorii,
chiar dacă mecanismul general de funcţionare se bazeaza pe acelaşi
model iniţial.
Bursele de mărfuri sunt pieţe unde se realizează tranzacţiile cu bunuri

sau active ce trebuie să îndeplinească anumite condiţii specifice: să fie
bunuri generice (care să poată fi definite prin măsurare, numărare sau
cântărire), să fie fungibile (putând fi înlocuite oricând oricare cu oricare),
să fie omogene (pentru a permite standardizarea, care va permite
uniformizarea contractului de bursă), să aibă un grad redus de prelucrare
(pentru a-şi menţine caracterul de produs de masă, omogen,
nediferenţiat), să fie depozitabil (pentru a permite satisfacerea cererea sa
pe tot parcursul anului şi pentru a putea constitui livrarea reală atunci
când este cazul).
Prinre activele ce îndeplinesc aceste criterii se întâlnesc produsele

agroalimentare de bază (porumb, grâu, soia, orez, etc.), metale (aluminiu,
cupru, zinc, etc.), produse de origine minerală (petrol), produse cu un
grad mare de perisabilitate (carne, ouă, suc de portocale, etc.), produse
tropicale (cacao, cafea, zahăr, etc.).
A doua categorie sunt bursele de valori, care facilitează vânzările şi

cumpărările de hărtii de valoare (acţiuni şi produse asociate acestora,
obligaţiuni, titluri de stat, etc.), metalele preţioase (aur, argint, platină),
valute sau efecte de comerţ. Bursele de valori îndeplinesc funcţii cu
impact major asupra circuitului capitalurilor în economie, reprezentând
un barometru al climatului de afaceri general din spaţiul economic, politic
sau geografic în care îşi desfăşoară activitatea.
2) Bursele sunt pieţe simbolice. În cazul burselor de mărfuri

negocierile nu se poartă direct asupra bunurilor fizice, care ar trebui să fie
prezente ca atare în acel loc ca în cazul licitaţiilor clasice, ci se realizează
pe baza unor documente reprezentative. De fapt, bursa este o piaţă
dematerializată, fiind locul unde doar se încheie contractele între părţi,
circulaţia fizică a mărfurilor negociate realizându-se în afara acestor pieţe.
5
Vorbind despre bursele de valori, acestea sunt chiar prin natura lor
pieţe simbolice, deoarece reprezintă locul de negociere şi tranzacţionare a
titlurilor financiare rezultate în urma unor operaţiuni financiare. În plus,
produsele financiare sintetice1 (precum contractele pe indici bursieri),
evidenţiază în cel mai bun mod acest principiu.
3) Bursele sunt pieţe libere, în sensul că dau posibilitatea confruntării

directe şi deschise a cererii şi ofertei manifestate în mod real într-o
economie. Aşadar, pentru a fi eligibile pentru tranzacţionarea la bursă,
pentru acele mărfuri sau valori trebuie să existe un număr suficient de
mare de ofertanţi şi cumpărători, astfel încât să nu fie posibilă
manipularea preţului de către unii sau alţii.
Pentru ca un activ să poată face obiectul tranzacţiilor de bursă, trebuie

să indeplinescă următoarele condiţii: oferta trebuie să fie amplă (dar
incertă ca mărime) şi să provină de la un număr suficient de mare de
ofertanţi; cererea să fie amplă, solvabilă şi relativ constantă în timp;
preţurile de piaţă să nu poată fi controlate şi nici previzibile.
4) Bursele reprezintă pieţe organizate, respectiv tranzacţiile se

realizează respectând anumite norme, principii şi reguli cunoscute şi
acceptate de către toţi participanţii. Această reglementare a pieţei se
realizează pentru a crea sau pătra condiţiile de desfăşurare a liberei
concurenţe, garantând caracterul liber şi deschis al tranzacţiilor. Pieţele
bursiere sunt organizate atât prin cadrul legal stabilit de fiecare ţară pentru
desfăşurarea activităţii bursiere, cât şi prin propriile regulamente bursiere,
stabilite pe principii de autoreglementare.
Totodată, tranzacţiile bursiere nu sunt realizate direct, de către fiecare

persoană care doreşte acest lucru, ci numai prin intermediul unor societăţi
sau persoane fizice autorizare, tocmai pentru a fi respectată forma de
organizare stabilită.
1
basket securities (engl.)
6
5) Bursele sunt pieţe reprezentative servind drept reper pentru toate
tranzacţiile ce se efectuează cu acele bunuri sau valori ce fac obiectul
pieţei organizate. În cadrul bursei se stabileşte preţul pentru acele mărfuri
sau valori negociate, reprezentând reperul tuturor tranzacţiilor comerciale
sau financiare realizate în ţara respectivă, sau chiar pe plan mondial.
De altfel, unul dintre principalele roluri ale bursei este chiar acela de
stabilire zilnică a nivelului de preţ (respectiv preţul de echilibru) la care
este posibilă realizarea unui volum maxim de tranzacţii. Prin această
funcţie, bursa devine reperul întregii activităţi economice, fără de care ar
fi practic imposibil de conceput şi realizat, aşa cum înţelegem astăzi,
comerţul în asamblul său, ca motor al dezvoltării economice.
Piaţa de capital reprezintă ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin

care se facilitează dirijarea capitalurilor disponibile şi dispersate din
economie către agenţii economici sau entităţile publice sau private care au
nevoie de finanţare.
Ca orice piată, care reprezintă locul de întâlnire a cererii şi ofertei

pentru un anumit bun, piaţa de capital are ca obiect tranzacţionarea
capitalurilor. Cererea de capital este reprezentată de nevoia de finanţare
pentru activităţi curente sau pentru investiţii, iar cererea de capital este
condiţionată de existenţa unui proces real de economisire, care să
genereze un capital disponibil pentru acoperirea respectivelor nevoi de
finanţare.
Deci, piaţa de capital realizează mecanismul de legătură dintre

posesorii unui surplus de capital (finanţatorii sau investitorii) şi cei care
manifestă nevoia de finanţare (finanţaţii sau emitenţii). Fluxurile de
capital dintre aceste două părţi sunt puse în evidenţă prin emisiunea şi
tranzacţionarea valorilor mobiliare. Cele două părţi puse în legătură cu
ajutorul acestui mecanism, urmăresc scopuri complementare:
rentabilitatea şi lichiditatea, prin rentabilitate înţelegându-se un nivel
ridicat al fructificării capitalurilor, iar prin lichiditate posibilitatea
recuperării cât mai uşoare şi rapide a capitalurilor imobilizate.
7
Conceptul de piaţă de capital, este unul deosebit de vast şi
cuprinzător, cu ample conotaţii. Din literatura de specialitate se pot
identifica în principal două moduri de a privi piaţa de capital, în
ansamblul său: concepţia anglo-saxonă şi concepţia continental-
europeană.
Din punctul de vedere al concepţiei anglo-saxone, piaţa de capital

împreună cu piaţa monetară formează în ansamblu piaţa financiară. În
acest caz, prin piaţa de capital se face referire la piaţa valorilor mobiliare2
în ansamlul lor, respectiv la posibilităţile de finaţare pe termen mediu şi
lung. Piaţa monetară este astfel definită încât face referire la piaţa care
permite accesul la finanţarea pe termen scurt, prin intermediul pieţei
interbancare, a pieţei efectelor de comerţ, certificatelor de depozit,
scontului, etc.
Concepţia continental-europeană, spre deosebire de cea anglo-

saxonă, defineşte prin termenul de piaţă de capital ansamblul format din
piaţa monetară (sau finanţarea pe termen scurt), piaţa financiară (respectiv
finanţarea pe termen mediu şi lung) şi piaţa ipotecară (care este o piaţă
specifică finanţării construcţiilor imobiliale, deci sinonimă finanţării
pentru termene foarte lungi de timp).
În România contemporană, privind prin contextul apariţiei şi

dezvoltării pieţei de capital precum şi prin practica existentă, se poate
constata faptul că a fost adoptată concepţia anglo-saxonă, piaţa de capital
fiind o componentă a pieţei financiare.
Printre principalele trăsături ale pieţei de capital se pot menţiona:
1) piaţa de capital este o piaţă deschisă, accesibilă tuturor celor care doresc
accesul (condiţionat de respectarea regulile existente), iar plasamentul
valorilor mobiliare se realizează în marea masă a investitorilor, fără
restricţii şi în mod public;
2
securities market (engl.)
8
2) produsele tranzacţionate pe această piaţă sunt instrumente emise pe
termen mediu şi lung;
3) produsele pieţei, respectiv valorile mobiliare, pot fi transferate liber,
prin negociere, de la un posesor la altul, dând astfel posibilitatea
investitorilor să poată vinde oricând un produs la un preţ stabilit la un
moment dat de piaţă;
4) accesul la piaţă este intermediat, practic punerea în legătură a
investitorilor cu emitenţii, sau a investitorilor între ei făcându-se cu
ajutorul unor intermediari.
1.2 Piaţa primară şi piaţa secundară
Piaţa primară reprezintă locul unde resursele financiare

disponibile prin intermediul procesului de economisire sunt transformate
în capitaluri pentru termen lung, de care vor beneficia solicitatorii de
fonduri.
În cadrul pieţei primare sunt distribuite pentru prima oară valorile
mobiliare emise de către solicitatorii de fonduri, către primii deţinători. În
general, acest segment al pieţei de capital este unul extrem de specializat,
accesul nefiind întotdeauna posibil pentru toate categoriile de investitori,
existând de multe ori restricţii în ceea ce priveşte capacitatea financiară,
bonitatea, etc.
Există trei categorii de participanţi la piaţa primară de capital:
 solicitatorii de capital (societăţile publice sau private, statul,
administraţiile centrale şi locale);
 ofertanţii de capital (bănci, fonduri de pensii, societăţi de asigurări,
societăţi de investiţii financiare, persoane particulare);
 intermediarii (societăţi de brokeraj, bănci, societăţi de investiţii
financiare) care asigură distribuirea titlurilor emise către solicitanţi.
Solicitatorii de capital, care reprezintă emitenţii de valori
mobiliare, vor apela la serviciile unui intermediar, care să se ocupe de
toate aspectele specifice implicate de realizarea cu succes a operaţiunii de
9
punere în vânzare a noilor acţiuni sau obligaţiuni emise. Astfel, emitenţii
vor reuşi să atragă resursele financiare de pe piaţă, dar numai făcând
publice toate informaţiile referitoare la respectiva ofertă, înainte de
începerea derulării acesteia.
Un alt aspect al pieţei primare este acela că oferă cadrul necesar şi
posibilitatea societăţilor închise să se transforme în societăţi deţinute
public, prin realizarea unei oferte publice primare de vânzare de valori
mobiliare (acţiuni, obligaţiuni convertibile, etc.).
Piaţa secundară de capital oferă suportul pentru buna funcţionare
a pieţei primare, prin intermediul burselor de valori sau ale pieţei
extrabursiere. Practic ar fi de neconceput existenţa pieţei primare fără
piaţă secundară sau invers. În primul caz, nu ar exista prea mulţi
investitori care să fie de acord să investească în nişte valori mobiliare care
n-ar mai putea să le vândă, căci nu ar avea unde, iar dacă nu ar fi piaţa
primară, nu ar exista obiectul tranzacţionării pentru piaţa secundară.
Pe această piaţă, investitorii au posibilitatea de a vinde în orice
moment acţiunile, obligaţiunile sau alte instrumente financiare deţinute în
portofoliu sau de a achiziţiona alte noi.
Un rol important pe această piaţa îl au intermediarii, reprezentaţi
de societăţile de brokeraj sau societăţile de servicii de investiţii financiare
– SSIF (cum sunt denumite în prezent în România). Aceşti intermediari
au responsabilităţi în:
 intermedierea în comerţul cu valori mobiliare, executând ordine de vânzare
sau cumpărare în contul clienţilor;
 vânzarea şi cumpărarea de valori mobiliare în nume propriu;
 respectarea obligaţiile asumate în cazul distribuirii de titluri emise pe piaţa
primară;
Obiectivele unei pieţe secundare sunt concretizate în primul rând
protecţia învestitorilor, care este realizată prin transparenţă,
regelementare şi supravegherea pieţei şi concomitent asigurarea unei
lichidităţi cât mai ridicate pentru valorile mobiliare ce fac obiectul
tranzacţiilor.
10
Piaţa secundară este o piaţa organizată de capital şi oferă o serie
de avantaje, precum:
 oferă informaţii concludente referitoare la nivelul şi mişcarea preţului de
piaţă;
 informaţiile despre produsele tranzacţionare şi despre emitenţi sunt
distribuite în marea masă a investitorilor;
 oferă informaţii suplimentare legate de perceperea mediului economic
privit din interiorul şi exteriorul pieţei de capital.
1.3 Piaţa de capital din România
Premisele apariţiei pieţei de capital în România au fost create de

apariţia Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, care a asigurat
cadrul legislativ necesar apariţiei şi funcţionării societăţilor comerciale pe
acţiuni, precum şi a definirii principalelor produse ale pieţei de capital:
acţiunile şi obligaţiunile. Potrivit acestei legi, societăţilor comerciale pe
acţiuni li s-a dat posibilitatea de a apela la economiile publicului pentru a
se constitui sau pentru majorarea capitalului social (o societate pionier a
fost Banca Comercială Ion Ţiriac). Astfel putem stabili că momentul
apariţiei pieţei de capital în România a fost anul 1990.
Un al doilea moment important l-a constituit adoptarea Legii nr.
58/1991 care se referea la privatizarea societăţilor comerciale cu capital
de stat şi care a generat pe piaţa financiară un volum ridicat de hârtii de
valoare la purtător (aşa numitele Certificate de Proprietate). Acest fapt a
relevat nevoia stringentă a infiinţării şi funcţionării unei pieţe secundare
de capital. Chiar dacă aceste Certificate de Proprietate nu erau considerate
valori mobiliare, totuşi au avut rolul de a familiariza publicul cu noţiunea
de titluri de valoare şi de a pregăti terenul pentru crearea unui cadru
organizat pentru vânzarea sau cumpărarea acestora. Mai mult chiar, legea
a instituit primii investitori instituţionali – cele cinci Fonduri ale
Proprietăţii Private organizate după regiuni geografice (Banat-Crişana,
11
Moldova, Transilvania, Muntenia şi Oltenia) – care au avut de asemenea
un rol în apropierea populaţiei de fondurile de investiţii.
În anul 1992, s-au emis şi distribuit Certificatele de Proprietate în
formă materializată, la purtător. Acelaşi an a reprezentat şi momentul în
care s-a derulat prima ofertă publică de vânzare de acţiuni, din cadrul
procesului de privatizare, ofertă realizată de către Agenţia Naţională
pentru Privatizare şi Banca Română pentru Dezvoltare, având consultanţa
oferită de o societate din Marea Britanie. Spre sfârşitul anului s-a înfiinţat
Agenţia Naţională pentru Titluri de Valoare, funcţionând ca o direcţie în
cadrul Ministerului Finanţelor. Paralel, în Banca Naţională a României a
luat fiinţă Centrul de Proiectare şi Implementare a Pieţelor de Capital,
care a reprezentat momentul naşterii viitoarei Burse de Valori Bucureşti.
Odată cu apariţia Ordonanţei nr. 18/1993 privind reglementarea
tranzacţiilor nebursiere cu valori mobiliare şi organizarea unor instituţii
de intermediere, Agenţia Naţională a Valorilor Mobiliare s-a transformat
în Agenţia Valorilor Mobiliare. Entitatea nou creeată, devenită între timp
Direcţie Generală în Ministerul Finanţelor, a creat cadrul de reglementare
minimal şi indispensabil pentru începuturile pieţei de capital din
România, prin elaborarea Regulamentului privind oferta publică de
vânzare de valori mobiliare şi a Regulamentului privind autorizarea
societăţilor de intermediere de valori mobiliare şi a agenţilor de valori
mobiliare. Aceste două regulamente au fost aprobate prin Hotărârea
Guvernului nr. 788/1993. Aceasta a permis clarificarea şi completarea
prevederilor prevăzute de Legea nr. 31/1990 referitoare la majorarea
capitalului social şi a condusla creşterea numărului de societăţi
comerciale care au efectuat o ofertă publică.
În acest context, a apărut o importantă categorie de operatori şi anume
aceea a intermediarilor autorizaţi, care au devenit participanţi direcţi şi
exclusivi la încheierea operaţiunilor de vânzare-cumpărare de valori
mobiliare. Acest ;ucru a condus ulterior la naşterea Bursei de Valori
Bucureşti (BVB) şi ulterior a pieţei de negociere RASDAQ.
În anul 1994 a fost adoptată Legea nr. 52 privind valorile mobiliare şi
bursele de valori, în fapt cea mai importantă lege de până atunci a pieţei
12
de capital. Prin această lege s-au creat condiţiile pentru apariţia actualelor
instituţii ale pieţei: a fost înfiinţată Comisia Naţională a Valorilor
Mobiliare (CNVM) prin transformarea Agenţiei Valorilor Mobiliare şi
care a devenit autoritatea supremă a pieţei de capital din România, fiind
autoritate administrativă autonomă subordonată direct Parlamentului;
Bursa de Valori Bucureşti (BVB); Societăţi de Registru; Societăţi de
Depozitare; Asociaţii profesionale cu statut de organisme cu putrere de
autoreglementare care au generat apariţia altor pieţe secundare de
rtanzacţionare în afara celei bursiere, respectiv piaţa de negociere
RASDAQ.
După apariţia Legii nr. 52/1994 şi odată cu existenţa unei mai clare
organizări şi reglementări, atât piaţa primară cât şi piaţa secundară de
capital au devenit din ce în ce mai atractive, iar numărul participanţilor a
crescut semnificativ.
Anul 2002 a adus o nouă legislaţie pentru piaţa de capital din România. De
această dată, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, beneficiind din plin de
consultanţa şi suportul oferit de Uniunea Europeană, a conceput nu mai puţin de
patru legi de importanţă majoră pentru buna reglementare şi supravegrhere a
pieţei. Este vorba despre Legea nr. 525/2002 care aprobă şi completează
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 28/2002 privind valorile mobiliare,
serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate, Legea nr. 512/2002 care
aprobă şi completează Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 27/2002 privind
pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate, Legea nr.
513/2002 care aprobă şi completează Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
26/2002 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi Legea
nr. 514/2002 care aprobă şi completează Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
25/2002 privind aprobarea statului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.
În anul 2004 a urmat o nouă modificare legislativă, probabil printre

ultimele modificări legislative majore pentru o perioadă mai lungă de
timp. Astfel în data de 29 iunie 2004 a fost publicată în Monitorul Oficial
Legea nr.297/2004 privind piaţa de capital. Aceasta înlocuieşte, printre
altele, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.26/2002 privind
organismele de plasament colectiv în valori mobiliare, Ordonanţa de
13
Urgenţă a Guvernului nr. 27/2002 privind pieţele reglementate de mărfuri
şi instrumente financiare derivate şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi
pieţele reglementate, fiecare aprobate şi completate prin Legea nr.
514/2002, Legea nr. 513/2002, respectiv Legea nr. 525/2002.
Legea nr. 297/2004 a pieţei de capital a fost elaborată cu ajutorul
specialiştilor din Uniunea Europeană, astfel încât aceasta să fie conformă
cu directivele europene în domeniu:
1) Directiva nr. 93/22/CEE privind serviciile de investiţii în domeniul
valorilor mobiliare cu modificările ulterioare, publicată în Jurnalul Oficial
al Comunităţilor Europene nr.141/11.06.1993;
2) Directiva nr. 97/9/CEE privind schemele de compensare a investitorilor,
publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr.84/26.03.1997;
3) Directiva nr.85/611/CEE privind dispoziţiile legale, reglementare şi
administrative cu privire la anumite organisme de plasament colectiv în
valori mobiliare (OPCVM), publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor
Europene nr.375/31.12.1985, cu modificările ulterioare;
4) Directiva nr. 98/26/CEE a Parlamentului European şi a Consiliului
privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi de
decontare a instrumentelor financiare, publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene nr.166/11.06.1998;
5) Directiva nr. 2003/71/CEE privind prospectele publicate atunci când
valorile mobiliare sunt oferite publicului sau admise la tranzacţionare,
care amendează Directiva 2001/34/CE, publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene nr.345/31.12.2003;
6) Directiva nr. 2001/34/CEE privind admiterea valorilor mobiliare la cota
oficială a bursei şi informaţiile ce trebuie publicate cu privire la aceste
valori mobiliare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene
nr.184/06.07.2001;
7) Directiva nr.2003/6/CEE privind abuzul pe piaţă, publicată în Jurnalul
Oficial al Comunităţilor Europene nr.96/12.04.2003;
14
8) Directiva nr.2002/65/CEE privind prestarea serviciilor financiare la
distanţă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene
nr.271/09.10.2002;
9) Directiva nr.1993/6/CEE privind adecvarea capitalului firmelor de
investiţii şi instituţiilor de credit, publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene nr.141/11.06.1993
Componenta principală a pieţei secundare din România este Bursa de

Valori Bucureşti. Aceasta a fost reînfiinţată după mai bine de jumătate de
secol de la încetarea activităţii, la data de 21 aprilie 1995, iar prin decizia
Guvernului României a fost finanţată de la bugetul de stat, cu condiţia ca,
în termen de trei ani de la înfiinţare, să ramburseze din comisioanele
percepute asupra tranzacţiilor, întraga sumă cheltuită pentru înfiinţarea sa.
Cea de-a doua componentă a pieţei secundare de capital din România a
luat fiinţă ca o necesitate, în anul 1996, sub forma pieţei de negociere
RASDAQ. Aceasta asigură transferabilitatea valorilor mobiliare la un
curs negociat, pentru orice fel de titluri care nu sunt cotate la bursă.
Întrebări recapitulative – UI 1
15
Burse de valori şi de mărfuri
Cuprins - UI 2
2. Burse de valori şi de mărfuri

2.1 Tipologia, funcţiile şi rolul burselor de valori
2.2 Participanţii la piaţa bursieră
2.3 Burse de mărfuri
Studenţii vor parcurge prin intermediul acestei unităţi de învăţare
aspectele ce ţin de tipologia, funcţiile şi rolul burselor în economie,
precum şi principalele componenteşi mecanisme ale pieţelor bursiere.
2.1 Tipologia, funcţiile şi rolul burselor de valori

În general, bursa reprezintă o piaţă care oferă un spaţiu organizat,
unde se oferă şi se cumpără valori mobiliare sau mărfuri, respectând
anumite reguli şi proceduri. În mod curent, termenul de bursă face referile
la o instituţie reprezentativă a economiei de piaţă care se bucură de
interes, în măsura în care asigură un cadru organizt pentru realizarea
tranzacţiilor şi oferă un sistem de princpii şi norme care să garanteze
încheierea şi executarea contractelor încheiate, în condiţii de exactitate,
corectitudine şi transparenţă.
Bursa se prezintă ca o instituţie care dispune de spaţii organizate
pentru realizarea tranzacţiilor, unde se concentrează cererea şi oferta de
mărfuri sau valori mobiliare, coducând pe bază de negocieri la încheierea
unor tranzacţii şi executarea contractelor în mod transparent, pe baza unor
16
reguli cunoscute şi acceptate. Pentru buna funcţionare, bursa presupune
existenţa unui mecanism de centralizare a tranzacţiilor, permiţând accesul
direct şi permanent al investitorilor la informaţiile de piaţă şi la efectuarea
operaţiunilor. De regulă, acest sistem de centralizarea a fost realizat prin
concentrarea ordinelor de vânzare şi de cumpărare într-un loc restrâns,
numit ringul bursei şi realizarea tuturor tranzacţiilor de către anumite
persoane specializate, reprezentând agenţii de bursă.
Printre principalele funcţii ale burselor de valori se pot aminti:
 concentrarea cererii şi ofertei de valori mobiliare într-un anumit loc şi la un

moment dat, realizânduse astfel o legătură directă între posesorii de capitaluri
disponibile şi nevoia de finanţare a agenţilor economici, statului, administraţiei
publice, etc.;
 efectuarea tranzacţiilor cu valori mobiliare, în conformitate cu odinele
clienţilor şi respectând reglementările pieţei respective, oferind posibilitatea
transformării titlurilor deţinute în lichidităţi;
 reflectarea conjuncturii economice a momentului, pentru spaţiul economic pe
care îl reprezintă.
 reprezintă un sistem de urmărire continuă şi sistematică a cursului valorilor
mobiliare, nivelul preţului de tranzacţionare la un anumit moment oferind
informaţii asupra valorii de piaţă a societăţilor emitente de valori mobiliare;
Rolul burselor de valori este extrem de complex, în principal

acestea asigurând o liberă şi intensă circulaţie a capitalurilor şi a valorilor
mobiliare, la un curs ce reflectă direct interesul participanţilor la piaţă.
Din punctul de vedere al emitenţilor, bursele de valori permit accesul la
capitaluri proprii sau împrumutate, pe care le pot obţine prin intermediul
emisiunii de valori mobiliare (acţiuni sau obligaţiuni). Din punctul de
vedere al investitorilor şi deţinătorilor de valori mobiliare, bursele oferă o
modalitate de obţinere a unor randamente superioare pentru lichidităţile
disponibile sau reprezintă o modalitate de obţinere a lichidităţilor prin
vânzarea titlurilor deţinute în portofoliu.
17
Bursele sunt considerate ca fiind “barometrul economiei”, deoarece
acestea sunt extrem de sensibile la orice evenimente de ordin economic,
financiar, monetar, social sau politic, acestea fiind reflectate imediat în evoluţia
cotaţiilor titlurilor tranzacţionate pe piaţă.
2.2 Participanţii la piaţa bursieră

După o întrerupere de mai bine de jumătate de secol, Bursa de
Valori Bucureşti a fost reînfiinţată în baza Deciziei C.N.V.M. nr.
20/21.04.1995, modificată prin Decizia nr. 86/21.06.1995, prin care se
aloca suma de 1 miliard de lei în vederea deschiderii şi funcţionării
acesteia.
Calitatea de membru al bursei poate fi obţinută de orice societate
autorizată de C.N.V.M. , care are ca obiect exclusiv de activitate
intermedierea valorilor mobiliare şi îndeplineşte anumite criterii legale.
Bursa de Valori Bucureşti se autofinanţează din comisioanele percepute
conform reglementărilor bursiere. Totodată, Bursa constituie la dispoziţia sa şi
utilizează fonduri băneşti în condiţiile legii. Bugetul de care a beneficiat la
înfiinţare, a trebuit recuperat şi vărsat înapoi la bugetul de stat, eşalonat pe trei
ani, începând cu cel de-al treilea an de funcţionare.
Bursa de Valori Bucureşti este o entitate cu investită cu putere de

autoreglementare, înfiinţată şi funcţionând ca instituţie publică cu personalitate
juridică, înfiinţată şi autorizată de C.N.V.M.
În cadrul Bursei de Valori Bucureşti se instituie Asociaţia Bursei care este

formată din membrii Bursei şi funcţionând conform comunităţii de interese ale
acesteia. Asociaţia Bursei reprezintă organul suprem de decizie privind
activitatea Bursei. Pot deveni membri doar societăţile de servicii de investiţii
financiare autorizate de C.N.V.M. şi acceptate de ceilalţi membrii ai Asociaţiei.
Asociaţia Bursei este formată şi funcţionează pe baza

comunităţii şi complementarităţii de interese ale membrilor săi cu privire
la:
18
a) asigurarea execuţiei continue, ordonate, eficiente, echitabile şi transparente
a tranzacţiilor cu valori mobiliare înscrise la Cota Bursei de Valori
Bucureşti;
b) asigurarea protecţiei adecvate a investiţiilor;
c) funcţionarea mecanismelor de înregistrare, compensare, decontare a
tranzacţiilor bursiere, în condiţii de minimizare a riscurilor;
d) asigurarea bunei administrări a Bursei de Valori Bucureşti.
În general, se poate vorbi despre participanţii la piaţă bursieră, clasificaţi în

două mari categorii: investitori şi agenţii de bursă.
Investitorii sunt principalii participanţi ai pieţei bursiere, fiind cei care îşi
mobilizează şi plasează fondurile băneşti disponibile, în vederea obţinerii unor
câştiguri viitoare, prin fructificarea acestora directă (dividende sau dobânzi) sau
indirectă (din variaţiile favorabile ale cursului bursier).
După importanţa participării la piaţă şi a volumului resurselor financiare

mobilizate, investitorii se clasifică în:
 investitori instituţionali (banci comerciale, societăţi de investiţii, fonduri de

pensii, fonduri de investiţii, societăţi de asigurare, etc.);
 investitori corporativi (societăţi comerciale);
 investitori individuali (persoane fizice).
În funcţie de obiectivul stabilit pentru plasamentul resurselor

financiare, se deosebesc:
 investitori strategici (care de regulă achiziţionează pachetul majoritar de acţiuni

pe termen lung, profitul lor provenind din exploatarea societăţii preluate, sau din
retehnologizarea şi modernizarea societăţii şi ulterior revânzarea acesteia la un
preţ mai mare);
 investitori de portofoliu (care achiziţionează pachete de acţiuni pe termen
mediu, deobicei mai mici decât pachetul majoritar, se implică activ în
managementul societăţii, iar profitul provine din dividendele obţinute şi din
revânzarea ulterioară a pachetului deţinut la un preţ mai bun);
19
 investitori speculativi (investesc pe termen scurt, nefiind interesaţi neapărat de
profilul societăţii, ci doar de posibilitatea obţinerii unor câştiguri din diferenţele
favorabile de curs, sau încasarea unor dividende sau dobânzi consistente).
Agenţii de bursă, reprezintă o categorie de profesionişti ai bursei, al

căror principal rol este de a încheia şi derula tranzacţii cu valori mobiliare, fiind
intermediarii dintre investitori, deoarece aceşti nu se pot întâlni direct în cadrul
negocierilor. Agenţii de bursă sunt consideraţi a fi specialişti, deoarece prin
activitatea loc asigură buna funcţionare a mecanismelor bursei.
Din punctul de vedere al activităţii desfăşurate, agenţii de bursă pot fi

consideraţi:
 specialişti operativi, în situaţia în care realizează în mod direct şi nemijlocit

operaţiuni de bursă şi pot fi grupaţi la rândul lor în
 brokeri (sau intermediari de bursă);
 dealeri (sau comercianţi de bursă).
 specialişti neoperativi, dacă rolul lor constă în efectuarea de diferite
studii sau analize cu menirea de a furniza clienţilor informaţii asupra
conjuncturii şi oportunităţilor de investire. În această categorie se includ:
 analişti financiari;
 funcţionari, angajaţi ai bursei, care au sarcini de supraveghere, urmărire
şi control asupra derulării operaţiunilor specifice în incinta bursei, ori care se
ocupă cu transmiterea de informaţii sau întocmirea de documente.
Prin prisma rolului pe care agenţii de bursă îl au pe piaţa bursieră

şi a felului în care se angajează în tranzacţii, se deosebesc:
 brokerii, sunt cei care acţionează pe cont propriu, angajaţi în cadrul unei societăţi
de brokeraj sau ca funcţionari proprii ai bursei, şi pot fi:
 brokeri de bursă, fiind agenţii de bursă în sensul propriu al
termenului, care pot angaja tranzacţii în numele, pe contul şi pe riscul clientului.
Aceştia pot fi angajaţi la o firmă sau pot lucra independent;
 brokeri de comision, sunt cei care primesc şi execută ordinele de la
brokerii de titluri care lucrează la firma de brokeraj. După executarea acestor
20
ordine, brokerii de comision pot executa şi ca independeţi anumite ordine
primite direct de la anumiţi clienţi;
 brokeri independenţi, execută ordine primite de la alţi agenţi de
bursă sau de la membrii unor firme care nu au agenţi activi în incinta bursei
respective.
 dealerii (traderii), sunt operatorii care lucrează în nume şi pe cont propriu,
putând fi:
 dealeri formatori de piaţă (market makers), sunt folosiţi pentru a
asigura lichiditatea pieţei sau pentru a fixa corect preţul valorilor mobiliare
tranzacţionate;
 dealeri concurenţi, sunt operatori ai pieţei, înregistraţi şi autorizaţi,
care efectuează tranzacţii în incinta bursei, în nume şi pe cont propriu, profitul
fiind obţinut din diferenţele dintre preţul cu care vând şi preţul cu care cumpără
valorile mobiliare;
 dealeri pentru ordine nestandard (odd-lot dealers), au rolul de a
primi ordine care nu respectă pachetul standard de tranzacţionare al pieţei,
pentru a le reuni în loturi standard şi a le executa. Prin lot standard se înţelege
pachetul minim ce poate fi tranzacţionat pe piaţă printr-un singur ordin (de cele
mai multe ori 100 titluri).
În România, tranzacţionarea în cdrul Bursei de Valori Bucureşti

este monopolul membrilor Asociaţiei Bursei şi poate fi realizat exclusiv
prin intermediul agenţilor de bursă autorizaţi.
2.3 Burse de mărfuri

Bursele de mărfuri reunesc principalii agenţi economici
(producători, comercianţi, fabricanţi, etc.) în scopul negocierii mărfurilor.
Bursele moderne de mărfuri au devenit instituţii aproape ideale pentru
realizarea tranzacţiilor comerciale rapide şi de anvergură. În prezent, ele
îmbină în modul cel mai eficace tehnicile tradiţionale de comercializare
cu mijloacele moderne de comunicaţie şi informare.
Spre deosebire de Europa şi America, unde de regulă au apărut
mai întâi bursele de valori, în Japonia bursele de mărfuri au precedat cu
mai bine de un secol apariţia burselor de valori. Tranzacţiile erau
21
numeroase şi aveau variate forme (cu livrare imediată sau ulterioară, cu
plata la livrare sau cu plata anticipată, vânzări de “tichete de orez”, etc.),
fiind realizate în special cu orez. De fapt, aceaste tipuri de contracte au
anticipat tranzacţionarea la termen modernă de tip futures.
Tranzacţiile spot cu orez au apărut în primii ani ai secolului al
XVIII-lea, iar contractarea forward a orezului a fost introdusă în anul
1730. În acelaşi an, la Bursa de Orez Osaka se puteau tranzacţiona legal
titluri de valoare reprezentând orez, denumite Cho-Ai-Mai3, având reguli
de tranzacţionare similare ca principii cu cele ale contractelor futures, cu
principala deosebire că aceste contracte nu se puteau executa în natură.
De altfel, aceasta a fost şi principala cauză a suspendării
temporare a tranzacţionării acestor instrumente, datorită fluctuaţiilor
necontrolabile şi de multe ori artificiale ale preţului, datorate lipsei de
corespondenţă dintre contractele încheiate şi marfa reală. În anul 1870,
Bursa de Orez Osaka a fost redeschisă într-o nouă organizare ce permitea
şi livrarea fizică la scadenţă, în acest mod făcându-se legătura dintre
preţul de tranzacţionare şi realitatea economică.
În afara pieţei pentru orez, mai existau în Japonia pieţe
specializate pentru uleiuri, bumbac şi metale preţioase, dar volumul
tranzacţionat nu se putea compara nici pe departe cu cel înregistrat de
bursa din Osaka.
În anul 1752 existau deja în Statele Unite pieţele de mărfuri unde
se comercializau bunuri produse în casă, textile, piei de animale, metale şi
cherestea. Cele mai multe dintre tranzacţii erau de tip cash cu livrare
imediată (spot). În orice caz se poate considera că aceste pieţe timpurii au
netezit calea către tranzacţionarea tuturor tipurilor de mărfuri, aşa cum se
realizează în prezent.
În Statele Unite, bursele de valori şi cele de mărfuri au apărut
aproximativ în acelaşi timp, la mijlocul secolului al XIX-lea, beneficiind
din plin de experienţa acumulata de ţările din Bătrânul Continent. În acea
perioadă s-au înfiinţat cea mai mare bursă de valori din lume - New York
3
orez comercializat pe hârtie (jap.)
22
4
Stock Exchange - şi cea care va deveni cea mai importantă bursă de
mărfuri din lume - The Chicago Board of Trade - înfiinţată în anul 1848.
Ulterior au apărut burse de mărfuri pe tot teritoriul Statelor Unite: la
Minneapolis (The Minneapolis Grain Exchange), Kansas City, New
Orleans, St. Louis, Baltimore, San Francisco, Memphis, etc. Chiar dacă
leagănul apariţiei şi dezvoltării pieţelor bursiere a fost Europa, în prezent
întâietatea pe piaţa de capital este disputată de bursele americane şi cele
japoneze.
Spre deosebire de bursele de valori, în cadrul burselor de mărfuri
din România acţionează:
 brokeri – reprezentaţi de persoane fizice atestate de consiliul bursei de
mărfuri şi autorizate de C.N.V.M. să negocieze cereri şi oferte şi să
încheie tranzacţii exclusiv în numele unui membru al bursei de mărfuri;
 traderi – reprezentaţi de persoane fizice, atestate profesional de către
consiliul bursei de mărfuri şi autorizaea de C.N.V.M., care au în atribuţia
lor negocierea cererilor şi ofertelor, precum şi încheierea de tranzacţii
exclusiv în nume şi pe cont propriu, numai pe pieţele instrumentelor
financiare derivate.
După obiectul tranzacţiilor, bursele de mărfuri pot fi clasificate

în burse generale şi burse specializate.
În cadrul burselor de mărfuri generale, se tranzacţionează o
gamă variată de categorii de mărfuri şi servicii. Bursele de mărfuri
specializate se ocupă de tranzacţionarea unei categorii determinate de
produse sau, uneori, chiar a unui singul produs. De regulă, aceste burse
sunt specializate pe produse sau grupe de produse, fapt evidenţiat şi prin
denumirea lor (London Metal Exchange, Minneapolis Grain Exchange,
etc.).
Obiectul tranzacţiilor este reprezentat de bunuri fungibile, sau cu
un anumit grad de standardizare, caracterizate prin omogenitate sub
aspect calitativ. Printre aceste produse se înscriu îndeosebi materiile
prime şi alte produse cu caracteristici omogene (aur, argint, cupru, zinc,
4
denumită iniţial după numele străzii unde îşi avea sediul The Wall Street Exchange;
23
petrol, etc.), produse agroalimentare (cereale, zahăr, cafea, ouă, etc.),
animale vii (porcine, bovine, etc.), produse din lemn (cherestea, placaj,
etc.), combustibili (benzină, motorină, etc.), cauciuc, piei brute şi altele.
Bursele de mărfuri au fost constituite şi funcţionează în
principalele zone producătoare sau consumatoare ale unor astfel de
produse. De exemplu, metale se tranzacţionează la London Metal
Exchange şi New York Commodity Exchange, cereale la Chicago Board
of Trade, zahăr la Londra, Paris, New York, cafea la New York şi Santos
(Brazilia), cauciuc la Kuala Lumpur (Malayezia), piei brute la Chicago,
etc.
24
Valori mobiliare primare
Cuprins - UI 3
3. Valori mobiliare primare

3.1 Noţiunea de valori mobiliare
3.2 Acţiuni
3.3 Obligaţiuni
3.3.1 Titluri de valoare emise de stat
3.4 Drepturi şi warrants
Studenţii vor parcurge în această unitatea de învăţare principalele
noţiuni şi principii referitoare la principalele produse financiare
tranzacţioante pe piaţa de capital, respectiv valorile mobiliare primare.
Vor fi parcurse şi învaţate trăsăturile esenţiale referitoare la acţiuni,
obligaţiuni, drepturi de subscriere şi warrant-uri.
3.1 Noţiunea de valori mobiliare

Valorile mobiliare reprezintă instrumente financiare negociabile transmisibile
prin tradiţiune sau prin înscriere în cont, care conferă drepturi egale pe categorie,
dând deţinătorilor dreptul la o fracţiune din capitalul social al emitentului sau un
drept de creanţă general asupra patrimoniului emitentului. Valorile mobiliare
sunt eligibile pentru tranzacţionarea pe o piaţă reglementată de capital.
Valorile mobiliare sunt caracterizate de trei aspecte esenţiale:

a) valorile mobiliare conferă deţinătorilor acestora drepturi patrimoniale şi
nepatrimoniale faţă de emitenţi;
25
b) valorile mobiliare sunt instrumente negociabile, ceea ce presupune
posibilitatea transferării acestora între persoane pe baza cererii şi a ofertei,
mecanism specific sistemului de economie de piaţă liberă;
c) valorile mobiliare pot fi emise în formă materializată sau evidenţiate
prin înscriere în cont;
Principalul scop al emisiunii valorilor mobiliare este acela de
transforma resursele financiare disponibile şi dispersate din economie în
capitaluri pe termen accesibile emitenţilor, fiind destinate relizării de
investiţii sau transfomându-se în capital de împrumut.
Din punct de vedere al caracteristicilor, valorile mobiliare se clasifică

în:
a) valori mobiliare primare, care mobilizează capitalurile pe termen lung
şi permit valorificarea investiţiei prin încasarea periodică a unei părţi din
veniturile generate de emitent. În categoria valorilor mobiliare primare se
includ:
 instrumente financiare de tip equity, emise în vederea majorării
capitalurilor proprii, caracteristice fiind acţiunile;
 instrumente financiare de tip debts, emise pentru mobilizarea
capitalurilor de împrumut, caracteristice fiind obligaţiunile.
b) valori mobiliare derivate, ce pot rezultate din combinarea anumitor
caracteristici ale valorilor mobiliare primare, sau pot reprezenta contracte
la temen standardizate sau nestandardizate:
 contractele forward, reprezintă contracte nestandardizate şi creează
pentru părţi obligaţia de a vinde, respectiv de a cumpăra o anumită marfă
la un preţ convenit în momentul încheierii tranzacţiei şi care se execută
prin livrarea efectivă a mărfii şi plata preţului la o anumită dată viitoare;
 contractele futures, sunt contracte standardizate care creează pentru părţi
obligaţia de a vinde sau de a cumpăra un anumit activ suport la data
scadenţei şi la un preţ convenit la momentul încheierii tranzacţiei;
 contractele options, reprezintă contracte standardizate care, în schimbul
plăţii unei prime, creează pentru cumpărătorul opţiunii dreptul, dar nu şi
26
obligaţia, de a cumpăra sau de a vinde un anumit activ suport la un preţ
prestabilit, numit preţ de exercitare, până la sau la data expirării;
c) valori mobiliare sintetice, care sunt create prin combinarea diferitelor
tipuri de active, având ca rezultat apariţia unui nou instrument financiar.
O categorie reprezentativă pentru această clasă de valori mobiliare o
constituie titlurile financiare care au ca suport un coş de titluri financiare
primare. Cele mai cunoscute astfel de titluri sunt contractele pe indici
bursieri.
3.2 Acţiunile
Acţiunile reprezintă fracţiuni ale capitalului social şi desemnează

raportul juridic dintre deţinătorul acesteia şi persoana juridică emitentă.
Din puctul de vedere al principalelor caracteristici, în confomitate cu

legislaţia română, acţiunile sunt:
 fracţiuni egale ale capitalului social, care conferă aceleaşi drepturi şi
obligaţii tuturor deţinătorilor. Excepţia de la acestă regulă o reprezintă
posibilitatea de a se emite în condiţiile actului constitutiv o categoria
aparte de acţiuni, numite acţiuni preferenţiale, care pot conferi titularilor
drepturi diferite ce cele ale acţiunilor comune;
 fracţiuni ale capitalului social care au o anumită valoare nominală. În
legislaţia română, valoarea nominală minimă a unei acţiuni este de 1000
lei;
 indivizibile. Având învedere că acţiunea reprezintă cea mai mică fracţiune
a capitalului social, ea nu mai poate fi divizată. În cazul în care, din
diverse motive, se ajunge ca două sau mai multe persoane să aibă în
proprietate o singură acţiune, atunci aceşti vor trebui să desemneze de
comun acord pe unul dintre ei pentru exercitarea drepturilor şi obligaţiilor
aferente acelei acţiuni;
 instrumente financiare negociabile, ele putând fi transmise altor
persoane, în virtutea mecanismelor cererii şi ofertei şi cu respectarea
prevederilor legale existente în materie.
27
Acţiunile comune (ordinare) reprezintă fracţiuni egale ale capitalului
social, ce conferă drepturi şi obligaţii egale tuturor detinătorilor lor.
Acestea reprezintă dovada paticipării la subscrierea şi vărsarea capitalului
social al emitentului, respectiv calitatea de coproprietar al afacerii.
Principalele drepturi ale deţinătorilor de acţiuni comune:

 acţionarii au o răspundere limitată, în limita participării la capitalul
social;
 acţionarii au dreptul la dividende, care reprezintă recompensa acestora
pentru asumarea riscului de a investi în respectiva afacere;
 acţionarii au dreptul sa vândă, să tranzacţioneze sau să transfere liber
acţiunile deţinute către alte persoane, cu respectarea legislaţiei în
domeniu;
 acţionarii au dreptul la vot în Adunările Generale ale Acţionarilor;
 acţionarii au dreptul la informare, respectiv au cel puţin acces la
rapoartele financiare anuale ale emitentului care cuprind bilanţul contabil,
contul de profit şi pierdere, raportul administratorilor şi rapoartele
cenzorilor;
 în cazul în care societatea emitentă intră în lichidare sau este declarată în
stare de faliment, acţionarii au dreptul la repartizarea activului rămas
după acoperirea tuturor datoriilor;
 dreptul comun în materie, care impune oricărei societăţi de a-şi
înregistra actiunile la Registrul Comerţului şi de a ţine evidenţa
acţionarilor într-un Registru al Acţionarilor.
Acţiunile preferenţiale reprezintă o categorie diferită de acţiuni, care

conferă posesorilor drepturi suplimentare faţă de deţinătorii de acţiuni
comune. Aceaste acţiuni preferenţiale se bucură de privilegiul unui
divident prioritar, contrabalansat de faptul că, de cele mai multe ori, sunt
lipsite de dreptul de vot.
În România, legislaţia aflată în vigoare precizează că se pot emite, în
condiţiile actului constitutiv, categorii de acţiuni care conferă titularilor
28
drepturi diferite. Prin Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990,
modificată şi republicată prin Ordonanţa Guvernului nr. 32/1997, se dă
posibilitatea emisiunii de acţiuni preferenţiale, cu dividend prioritar, fără
drept de vot, ce conferă deţinătorilor următoarele drepturi:
 dreptul la un divident prioritar prelevat asupra beneficiului distribuibil al
exerciţiului financiar, înaintea oricărei alte prelevări. Nivelul dividendului
poate fi exprimat într-o formă absolută sau relativă. Dacă exprimarea este
de natură absolută, atunci dividendul se specifică în sumă fixă, care va fi
plătită la sfârşitul exerciţiului financiar în situaţia în care se va înregistra
profit real (de exemplu un dividend 500 lei/ acţiune anual). În situaţia în
care dividendul este exprimat într-o formă relativă, aceasta presupune
stabilirea unui procent care se va aplica valorii nominale a acţiunilor (de
exemplu un dividend de 5% pentru o acţiune cu valoarea nominală de
1000 lei reprezintă, de fapt, 50 lei/ acţiune anual).
 celelalte drepturi recunoscute acţionarilor cu acţiuni ordinare, cu excepţia
dreptului de a participa şi de a vota, în temeiul acestor acţiuni, în
Adunările Generale ale Acţionarilor
În stabilirea clauzelor ce vor fi ataşate acţiunilor preferenţiale,

emitentul va trebui să identifice pe cele mai avantajoase ambelor părţi
(emitent şi investitori), corelate cu locul şi momentul emisiunii. Dintre
cele mai uzuale clauze preferenţiale putem aminti:
 clauza privind rata dividendelor;
 clauza referitoare la convertibilitatea/ neconvertibilitatea acţiunilor;
 clauza privind posibilitatea de răscumpărare/ nerăscumpărare;
 clauza de cumulativitate/ necumulativitate;
 clauza de participare la profit;
 clauza de rata modificabilă a dividendului;
 clauza de returnabilitate/ nereturnabilitate a acţiunii preferenţiale.
Valoarea unei acţiuni poate fi considerată prin prisma mai multor

aspecte:
29
a) valoarea nominală (face value) se află împărţind valoarea capitalului
social al unei societăţi la numărul de acţiuni emise:
CS
VN 
N
unde:
VN = valoarea nominală
CS = capitalul social
N = numărul de acţiuni
De fapt, valoarea nominală reprezintă mai mult o valoare
convenţională, deoarece atestă contribuţia acţionarilor la formarea
capitalului social.
b) valoarea patrimonială, reprezintă valoarea activului net ce revine pentru

o acţiune aflată în circulaţie:
AN At  Dt
VP  
N N
unde:
VP = valoarea patrimonială
AN = activul net
At = activul total
Dt = datorii totale
Un pas în plus constă în corectarea activului net cu plusurile şi

minusurile de active latente, obţinându-se astfel activul net corectat, iar
valoarea obţinută prin împărţirea la numărul de acţiuni va fi mai apropiată
de valoarea reală a societăţii:
ANC
VP 
N
unde:
VP = valoarea patrimonială
ANC = activul net corectat
30
c) valoarea financiară, exprimă raportul dintre eficienţa plasamentului în
respectiva acţiune şi eficienţa unui plasament alternativ la rata medie a dobânzii
de piaţă:
D
VF 
R.dob
unde:
VF = valoarea financiară
D = dividendul încasat
R.dob = rata media a dobânzii pe piaţă
d) valoarea de piaţă, reprezintă preţul stabilit la un moment dat, prin confruntarea

liberă a cererii şi ofertei, la care se realizează tranzacţiile cu respectivele titluri.
Valoarea de piaţă este influenţată direct de:
 situaţia economico-financiară curentă şi de perspectivă a emitentului;
 evoluţia mediului economic intern şi internaţional, respectiv a situaţiei pieţei în
ansamblu;
 factori conjuncturali care pot afecta la un moment dat echilibrul dintre cererea şi
oferta respectivului titlu.
Având în vedere faptul că acordarea dividendului se face, de cele mai

multe ori, o singură dată pe an, ar însemna că acesta reprezintă răsplata
deţinerii unei acţiuni timp de un an. În practică, acest lucru nu este
întotdeauna valabil; se poate ca un investitor să deţină o acţiune, să
spunem, o lună şi totuşi să încaseze dividentul aferent unui an întreg.
Acest lucru este posibil, având în vedere că în momentul în care un
emitent face cunoscut faptul că va acorda dividende, va comunica şi o
dată calendaristică, la care toţi acţionarii înregistraţi au dreptul să încaseze
acele dividende; această dată se numeşte data de referinţă.
Conform legislaţiei în vigoare, data de referinţă este definită ca fiind data
calendaristică stabilită de consiliul de administraţie, care serveşte la identificarea
acţionarilor care participă la adunarea generală, votează în cadrul acesteia şi
beneficiază de dividend. Data de referinţă trebuie să fie ulterioară publicării
convocării Adunării Generale a Acţionarilor. Totodată legea stabileşte că data de
31
referinţă pentru acţionarii indreptăţiti să primească dividende este data stabilită
pentru determinarea acţionarilor cu drept de vot în Adunarea Generală a
Acţionarilor care fixează dividendul.
Data ex-dividend, este situată cu două zile lucrătoare înainte de data de

referinţă şi reprezintă prima zi în care dacă un investitor cumpără acţiunea
respectivă nu va mai beneficia de dreptul participării la A.G.A. şi nu va încasa
dividendul anunţat
3.3 Obligaţiunile
Obligaţiunile sunt instrumente financiare de credit, pe termen scurt,
mediu sau lung, emise de către societăţi comerciale, organe ale
administraţiei publice centrale sau locale, guverne. Obligaţiunile
reprezintă titluri de creanţă negociabile. Totodată, obligaţiunile certifică
investitorilor faptul că emitentul va plăti pe toată durata de existenţă a
împrumutului o anumită dobândă, iar suma împrumutată iniţial va fi
returnată integral la scadenţa, sau în anumite tranşe pe toată durata
contractării împrumutului.
După emitent, obligaţiunile se pot clasifica în:
 obligaţiuni de stat, care reprezintă una dintre cele mai frecvente
modalităţi de finanţare a bugetului de stat;
 obligaţiuni municipale, emise de administraţia publică locală, în vederea
finanţării anumitor obiective de invetsiţii de interes public;
 obligaţiuni corporative, sunt emise de persoane juridice în vederea
acoperirii nevoii de finanţare, fiind binecumoscut faptul că finanţarea prin
intermediul pieţei de capital este mult mai ieftină decât prin intermediul
creditelor bancare
O altă clasificare a obligaţiunilor se poate face după perioada

pentru care sunt emise şi anume:
 obligaţiuni emise pe termen scurt – în general în această categorie
încadrându-se titlurile financiare de pe piaţa monetară;
32
 obligaţiuni emise pe termen mediu – din această categorie făcând parte în
general emisiunile de obligaţiuni corporative;
 obligaţiuni emise pe termen lung – titlurile emise de stat şi municipalităţi
sunt cele care sunt emise în general pe termen lung. Aceasta se datorează
în principal faptului că într-o administraţie centrală poţi avea încredere, ca
investitor, că nu o să dispară după o perioadă de timp mai mare, astfel că
singura problema rămâne doar modificarea ratei dobânzii în funcţiede rata
inflaţiei;
 obligaţiuni perpetue – aceste obligaţiuni sunt destul de rare, termenul de
perpetue nefiind tocmai real, deoarece multe din aceste emisiuni sunt retrase de
pe piaţă după o lungă perioadă de timp (50- 60 ani), în primul rând datorită
valorii diminuate în timp de inflaţie.
Obligaţiunile, ca titlu financiar negociabil, sunt caracterizate de

următoarle elemente:
a) valoarea nominală, reprezintă suma care va fi rambursată la scadenţa de
către emitent şi care mai poate fi numită şi principal;
I
VN 
N
unde:
I = valoarea totală a împrumutului
N = numărul de obligaţiuni emise
b) preţul de emisiune, este stabilit de către emitent şi reprezintă preţul cu

care vor fi oferite obligaţiunile spre vânzare. Acesta poate fi egal cu
valoarea nominală (ad-pari), mai mic decât vloarea nominală (sub-pari)
sau poate fi mai mare decât valoarea nominală (supra-pari), în funcţie de
obiectivele emitentului şi de condiţiile concrete existente la momentul
emisiunii;
Pe  VN  p
unde:
Pe = preţul de emisiune
33
p = prima de emisiune (dacă există)
c) termenul de rambursare (maturitatea), este cuprins între momentul

emisiunii şi momentul răscumpărării de către emitent a obligaţiunii şi
reprezintă durata de viaţă a unei obligaţiuni. În decursul perioadei de
existenţă a unei obligaţiuni se evidenţiază:
d) cuponul de dobândă al obligaţiunii, reprezintă modalitatea de

fructificare a plasamentului în obligaţiuni şi se stabileşte în raport de
valoarea nominală a obligaţiunii:
VN  Rd
CD 
100
unde:
CD = cuponul obligaţiunii
Rd = rata nominală a dobânzii
Dacă plata cuponului de dobândă se face la perioade mai mici de un an,

atunci cuponul de dobândă se calculează după formula:
VN  Rd  t
CD 
100  T
unde:
t = durata (în zile) pentru care se efectuează plata
dobânzii
T = numărul de zile ale anului
e) modalitatea de rambursare, care poate fi:

 dintr-o dată la scadenţă, când întreaga sumă împrumutată este
rambursată în ultima zi de viaţă a obligaţiunii;
34
 rambursarea prin anuităţi constante, pe tot parcursul perioadei de
viaţă a obligaţiunii, anuităţi care sunt compuse din plata dobânzilor şi
rambursarea unei părţi a principalului;
 restituirea în rate anuale constante, după formula:
VN
Ra 
T
unde:
Ra = rata anuală de rambursat
T = numărul de ani pentru care sunt emise obligaţiunile
În această situaţie, cuponul obligaţiunii se calculează

astfel:
 T

CD  VN   Rai   Rd
 i 1 
unde:
Ra = rata anuală de rambursat
T = numărul de ani pentru care sunt emise obligaţiunile
 rambursarea sub forma unui cupon unic, iar dobânzile nu se mai

plătesc regulat ci sunt capitalizate şi sunt plătite odată cu rambursarea
principalului. Exemplul tipic sunt obligaţiunile sunt vândute cu discount.
În această situaţie, preţul de emisiune se calculează după formula:
n
At
Pe  
t 1 1  i t
unde:
Pe = preţul de emisiune
At = anuitea în anul (t)
i = rata dobânzii
n = durata de viaţă a obligaţiunii
35
Valoarea estimată a obligaţiunilor pentru procesul investiţional, este
bazată pe modelul clasic de evaluare a acestora, ce ia în considerare
actualizarea fluxurilor financiare generate de respectiva obligaţiune.
 dacă rambursarea obligaţiunii se face prin anuităţi egale, atunci valoarea
actualizată este egală cu:
T
At
V 
t 1 1  i t
unde:
V = valoarea actuală estimată a obligaţiunii
At = anuitatea din anul (t)
i = rata dobânzii
T = durata de viaţă (în ani) a obligaţiunilor
 dacă pentru obligaţiune se fac plăţi separate ale dobânzii, iar principalul
este rambursat în totalitate la scadenţă, atunci formula de calcul este:
T
CD  VN 
V  
t 1 1  i t  1  i T 
unde:
V = valoarea actuală estimată a obligaţiunii
i = rata dobânzii
T = durata de viaţă (în ani) a obligaţiunilor
Recuperarea investiţiei în obligaţiuni se poate realiza la maturitate, sau

oricând înainte de scadenţă, la preţul pieţei. Printre principalii factori care
influenţează tranzacţiile cu obligaţiuni pe piaţa secundară sunt: modificarea ratei
dobânzii pe piaţa bancară, modificări ale condiţiilor împrumutului obligatar sau
variaţii ale nivelului cererii şi ofertei pe piaţă.
36
3.3.1 Titluri de valoare emise de stat
La fel ca şi pentru societăţile comerciale, finanţarea prin intermediul
emisiunii de valori mobiliare poate fi folosită de către stat sau de către
organele administraţiei publice centrale şi locale, pentru acoperirea
nevoilor de finanţare. În orice ţară cu economie de piaţă liberă, investiţia
în valori mobiliare emise de către stat este considerată ca fiind cu grad de
risc zero (sau fără risc), deoarece răscumpărarea lor este garantată integral
chiar de către stat.
Oricum, gradul de risc asociat investiţiilor în valorile mobiliare emise
de stat este unul relativ, deoarece în ţară sunt considerate fără risc, dar
dacă sunt vândute pe pieţele internaţionale de capital, vor fi evaluate cu
totul diferit.
În funcţie de scadenţă, valorile mobiliare emise de stat pot fi
tranzacţionate pe piaţa monetară (cele emise pe termen scurt şi foarte
scurt) sau pe piaţa de capital (cele emise pe termen mediu şi lung).
Principalele categorii de valori mobiliare ce pot fi emise de către stat
sau administraţia publică centrală sau locală sunt următoarele:
 bilete de tezaur (treasury bills sau T-Bills), sunt emise pe termen scurt
pentru acoperirea nevoii de finanţare. Acestea au scadenţa de până într-un
an şi sunt emise cu discount (la o valoare mai mică decât valoarea
nominală). De obicei acestea nu sunt supuse impozitării. Cumpărătorii
acestor bilete de tezaur de cele mai multe ori participă direct la licitaţiile
organizate de trezoreria publică şi sunt de natură instituţională (banci,
instituţii financiare, etc.);
 bonuri de tezaur (treasury notes sau T-Notes), sunt valori mobiliare
emise pe termen mediu (până în zece ani) şi sunt efectuate, în general, cu
scopul de a acoperi nevoile de finanţare ale bugetului de stat sau deficitul
balanţei de plăţi. De cele mai multe ori bonurile de tezaur sunt emise la
valoarea nominală şi sunt purtătoare de dobânzi;
37
 obligaţiuni de stat (treasury bonds sau T-Bonds), sunt valori mobiliare
emise pe termen lung şi foarte lung, scadenţa putând fi cuprinsă între zece
şi treizeci de ani.
3.4 Drepturi şi warrants

Dreptul de preferinţă la subscriere apare în situaţia în care un
emitent are emise acţiuni pe o piaţă reglementată şi doreşte să-şi majoreze
capitalul social prin emisiunea de noi acţiuni, în conformitate cu
prevederile Legii nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările
ulterioare.
Dreptul de preferinţă reprezintă dreptul unui acţionar de a subscrie cu
prioritate la majorarea capitalului social, proporţional cu numărul de
acţiuni deţinute la data de referinţă la un preţ inferior preţului acţiunilor
oferite public.
Dreptul de preferinţă este dreptul unui acţionar de a subscrie cu
prioritate la majorarea capitalului social, proporţional cu numărul de
acţiuni deţinute la data de referinţă la un preţ inferior preţului acţiunilor
oferite public.
Orice acţionar înregistrat la data de referintă poate dispune total
sau parţial de drepturile sale de preferintă, începând cu data de la care
acestea pot fi exercitate. Tranzacţionarea drepturilor de preferinţă va fi
realizată pe aceeaşi piaţă reglementată pe care sunt tranzacţionate şi
acţiunile la care se referă.
Caracteristicile dreptului de preferinţă la subscriere, respectiv raportul
dintre acţiunile deţinute şi numărul de acţiuni ce vor putea fi cumpărate în baza
dreptului, termenul în intervalul căruia poate fi exercitat şi preţul la care vor
putea fi achiziţionate acţiunile nou emise, vor fi stabilite de către Consiliul de
Administraţie şi votate în Adunarea Generală a Acţionarilor. Consiliul de
Administraţie al emitentului va verifica periodic înscrierea în registrul
emitentului a tranzacţiilor cu dreptul de preferintă.
În situaţia în care deţinătorii de drepturi de subscriere nu doresc sau nu

pot să achiziţioneze noi acţiuni, ei vor putea, totuşi, să obţină un venit din
vânzarea drepurilor deţinute pe piaţa secundară. De altfel, durata de viaţă a unui
38
drept de preferinţă la subscriere este limitată până la momentul terminării
perioadei de subscriere cu drepturi (cum-drept).
Warrant-ul este o valoare mobiliară ce acordă deţinătorului garanţia din

partea societăţii emitente, că într-o anumită perioadă de timp va putea cumpăra
la un preţ prestabilit, o anumită cantitate de acţiuni comune ale respectivului
emitent. Dacă preţul pe piaţă al acţiunilor comune este mai mare decât preţul
prestabilit de vânzare al acţiunilor printr-un warrant, atunci investitorul poate
obţine un profit imediat.
Warrant-ul este un instrument financiar emis, de obicei, pentru perioade de

timp medii, cu o durată de viaţă cuprinsă între 5 şi 10 ani, existând şi
posibilitatea de a fi emise cu o durată de viaţă nelimitată, fiind valabile până la
executare. De regulă, aceste valori mobiliare sunt emise şi ataşate unui alt titlu
financiar (acţiuni sau obligaţiuni) pentru a-i spori atractivitatea faţă de
investitori. Datorită duratei mai mari de existenţă se pot întâlni cazuri în care o
societate emitentă are în circulaţie mai multe tipuri de warrants, emise la
momente diferite.
39
Valori mobiliare derivate şi sintetice
Cuprins - UI 4
4. Valori mobiliare derivate şi sintetice

4.1 Contracte forward şi futures
4.2 Contracte cu opţiuni
Studenţii vor deprinde principalele caracteristici ale contractelor
derivate tranzacţionate pe piaţa de capital. Vor fi trecute în revistă
contractele forward, contractele futures şi contractele cu opţiuni.
Tranzacţiile cu contracte derivate vor fi tratate separat, într-o altă
unitate de învăţare.
4. Valori mobiliare derivate şi sintetice

Valorile mobiliare derivate reprezintă instrumente financiare negociabile,
care conferă titularului anumite drepturi viitoare privind tranzacţionarea
activului suport. Instrumentele financiare derivate cuprind contractele futures,
opţiunile, precum şi alte asemenea instrumente calificate astfel de Comisia
Naţională a Valorilor Mobiliare, ale căror active suport includ marfa, titlul
reprezentativ de marfă sau activul financiar.
Contractul FORWARD reprezintă un acord încheiat între doi

operatori, prin care vânzătorul se obligă să livreze la o anumită dată viitoare un
anumit activ suport, iar cumpăratorul se obligă să efectueze plata la momentul
livrării activului suport, pe baza unui preţ predeterminat la momentul încheierii
respectivului contract. Elementele contractului precum obiectul (activul suport),
40
cantitatea, preţul, scadenţa şi locul de livrare, sunt supuse negocierii şi sunt
determinate la momentul încheierii contractului.
Câştigul sau pierderea operatorilor vor fi determinate la scadenţă, fiind

reprezentate de diferenţa dintre preţul contractat şi preţul curent de piaţa al
respectivului activ suport.
Contractul forward este finalizat întotdeauna prin livrarea efectivă

a activului suport şi achitarea contracvalorii acestuia la scadenţă.
Contractul FUTURES este rezultat din standardizarea condiţiilor
contractului forward. Condiţiile standardizate fac referire la: natura şi calitatea
activului suport, cantitatea tranzacţionată, scadenţa contractelor şi locul de
livrare. În concluzie, singura variabilă, ce este supusă negocierii, este preţul de
tranzacţionare, contractul futures fiind actualizat zilnic sau marcat la piaţă.
Ca regulă generală, câştigul unuia dintre operatori se constituie în

pierdere pentru partenerul sau şi reciproc.
Lichidarea contractului futures se poate realiza fie prin livrarea efectivă

a activului suport la data scadenţei şi efectuarea plăţii aferente, fie printr-o
operaţiune de sens contrar, respectiv printr-o compensaţie pe piaţă. Un
cumpărător aflat într-o poziţie long poate lichida poziţia deţinută realizând o
vânzare a contractului futures respectiv, iar un operator aflat într-o poziţie short
îşi poate lichida poziţia cumpărând acelaşi contract futures. Dacă operatorii nu
şi-au lichidat poziţiile deschise până la data scadenţei, atunci vor fi obligaţi la
lichidarea prin execuţia contractului în natură sau printr-o operaţiune cash
(atunci când livrarea în natură nu este posibilă).
Contractele OPTIONS reprezintă contracte standardizate care, în

schimbul plăţii unei prime, creează pentru cumpărătorul opţiunii dreptul, dar nu
şi obligaţia, de a cumpăra sau de a vinde un anumit activ suport la un preţ
prestabilit, numit preţ de exercitare, până la sau la data expirării.
Contractele cu opţiuni sunt de două feluri:
 contracte de cumpărare (call option);

 contracte de vânzare (put option).
Valorile mobiliare sintetice (basket securities) sunt reprezentate de
contracte derivate (futures sau options) având ca activ suport indici bursieri.
41
Acestea sunt creeate în scopul acoperirii riscului rezultat din evoluţia
nefavorabilă a valorilor mobiliare ce compun un portofoliu. Pentru realizarea
acestui scop, au fost aleşi ca activ supot indicii bursieri, deoarece reprezintă la
rândul lor un coş format din diverse valori mobiliare primare, permiţând astfel
dispersia riscului.
42
Oferta publică de valori mobiliare
Cuprins - UI 5
5. Oferta publică de valori mobiliare

5.1 Oferta publică de vânzare
5.2 Oferta publică de cumpărare şi de preluare
În această unitatea de învăţare studenţii se vor familiariza cu
principalele condiţii legislative, precum şi cu principalele elemente
definitorii, specifice ofertelor publice. Pe parcursul unitaţii de învăţare
vor fi trecute în revistă ofertele publice de vânzare, ofertele publice de
cumparare şi ofertele publice de preluare.
5.1 Oferta publică de vânzare

Oferta publică de vânzare, aşa cum era definită prin Legea nr.52/1994, este
oferta unei persoane de a vinde valori mobiliare sau alte drepturi aferente
acestora, difuzată prin mijloace de informare în masă ori comunicată pe alte căi,
sub condiţia posibilităţii egale de receptare din partea a minimum o sută de
persoane nedeterminate în vreun fel de către autorul ofertei. Elementele
caracteristice unei oferte publice de vânzare sunt, persoana care iniţiază oferta,
produsul financiar oferit şi persoanele care urmează să recepteze oferta făcută.
De altfel, oferta publică, este în general reprezentată de orice comunicare

adresată publicului, indiferent de forma şi mijloacele prin care este realizată, în
legatură cu obiectul şi termenii ofertei, astfel încât să permită investitorilor
adoptarea unei decizii privind subscrierea la respectiva ofertă.
43
Conform legislaţiei pieţei de capital din România, oferta publică de
valori mobiliare şi alte instrumente financiare va fi realizată prin
intermediul uneia sau a mai multor societăţi de servicii de investiţii
financiare autorizate de către C.N.V.M.
În funcţie de obiectul ofertei publice de vânzare, acestea se clasifică în:
 ofertă publică primară iniţială de vânzare de valori mobiliare, este prima

ofertă publică a unei societăţi închise (care nu este deţinută public), prin care se
emit şi se pun în vânzare pentru prima dată acţiuni ale acesteia. În urma
realizării unei oferte publice iniţiale, societatea emitentă va deveni, conform
legii, o societate deţinută public şi va fi obligată să se conformeze legilor pieţei
de capital. Societatea deţinută public este o societate comercială pe acţiuni
constituită prin subscripţie publică sau o societate ale cărei valori mobiliare au
făcut obiectul unei oferte publice regulat promovate şi încheiate cu succes;
 ofertă publică primară de vânzare de valori mobiliare, este oferta publică prin
care un emitent propune investitorilor spre subscriere, la data emisiunii, anumite
valori mobiliare, cu scopul de a fi plasate pe piaţă. Printr-o ofertă publică
primară de vânzare se emit în mod expres noi valori mobiliare, care vor fi oferite
investitorilor;
 ofertă publică secundară de vânzare de valori mobiliare, este o ofertă publică
de vânzare care are ca obiect valori mobiliare emise în prealabil şi oferite spre
vânzare de către proprietarul acestora, către alţi investiori existenţi şi potenţiali.
În România, se califică drept ofertă publică iniţială, regulat

promovată şi încheiată cu succes:
 oferta publică de acţiuni, în urma căreia sunt îndeplinite simultan următoarele
conditii:
a) acţiunile oferite au fost subscrise de minimum 100 de investitori şi
plătite integral;
b) emitentul îşi constituie un capital social de cel puţin echivalentul în lei a
100.000 euro;
c) minimum 10% din numărul total al acţiunilor emitentului au fost
subscrise în cadrul ofertei publice;
44
 oferta publică de obligaţiuni, în urma căreia sunt îndeplinite simultan
următoarele condiţii:
a) obligaţiunile au fost subscrise de minimum 100 de subscriitori;
b) valoarea împrumutului va fi de cel puţin echivalentul în lei a 100.000
euro;
 oferta publică de obligaţiuni convertibile în acţiuni, în urma căreia sunt
îndeplinite simultan următoarele condiţii:
a) obligaţiunile au fost subscrise de minimum 100 de subscriitori;
b) valoarea împrumutului va fi de cel puţin echivalentul în lei a 100.000
euro;
Prospectul de ofertă publică de vânzare va conţine informatii care,

date fiind caracteristicile particulare ale emitentului şi ale valorilor
mobiliare care fac obiectul ofertei, sunt necesare pentru a permite
investitorilor să facă o evaluare fundamentată asupra activelor şi
pasivelor, situaţiei financiare, profitului şi pierderilor emitentului, a
perspectivelor acestuia precum şi asupra drepturilor derivând din
deţinerea de valori mobiliare. Ofertantul valorilor mobiliare îşi va face
cunoscută oferta, prin publicarea unui anunţ de ofertă care va conţine
termenii principali ai ofertei.
5.2 Oferta publică de cumpărare şi de preluare

Orice persoană fizică sau juridică sau grupul de persoane care
actionează în mod concertat şi care a dobândit în mod legal poziţia
semnificativă în cadrul unei societăţi deţinute public poate achiziţiona
acţiuni ale aceluiaşi emitent prin tranzacţii legale realizate pe o piaţă
reglementată (fară a derula o ofertă publică de cumparare), numai dacă nu
se atinge poziţia de control, reprezentând o treime din capitalul social al
emitentului.
Majorarea deţinerii de acţiuni emise de o societate deţinută public
poate fi realizată prin tranzacţii derulate pe o piaţă reglementată (în afara
unei oferte publice de cumparare) numai dacă nu se atinge pragul imediat
45
superior, reprezentând poziţie de control, poziţie majoritară (50%+ 1
acţiune) sau majoritară absolută (75%+1 acţiune).
Acţionarul majoritar sau un grup de persoane care acţionează în
mod concertat şi deţine o poziţie majoritară absolută, care îi conferă mai
mult de 90% din drepturile de vot asupra emitentului, are obligaţia ca în
termen de 12 luni de la dobândirea acestei poziţii să facă şi să finalizeze o
ofertă publică de preluare pentru restul de acţiuni de pe o piaţă, în vederea
transformării acesteia în societate de tip închis, cu menţionarea expresă a
acestui obiectiv în prospectul ofertei
Dobândirea unei poziţii de control sau majoritare se consideră ca

neintenţionată dacă s-a realizat ca efect al unor operaţiuni precum:
 reducerea capitalului prin răscumpărarea de către societate a acţiunilor
proprii, urmată de anularea acestora;
 majorarea capitalului social prin aport în numerar, în cadrul căreia unii
dintre acţionarii îndreptăţiti nu îşi exercită dreptul de preferinţă;
 achiziţionarea de acţiuni în cadrul unei oferte publice primare de vanzare
de acţiuni;
 conversia obligaţiunilor în acţiuni, în conformitate cu prevederile
prospectului de emisiune aprobat de Adunarea Generală a Acţionarilor
societăţii emitente de obligaţiuni;
 fuziunea sau succesiunea.
Oferta publică de cumpărare trebuie făcută la acelaşi preţ pentru toate

acţiunile ce urmează a fi cumpărate. Orice modificare a preţului ofertei,
după aprobarea acesteia de către C.N.V.M. nu poate fi decât crescătoare.
Atunci când ofertantul a crescut preţul ofertei în timpul desfăşurării
acesteia, toţi acţionarii care au depus acţiunile înainte de modificarea
preţului vor primi preţul mărit.
Orice altă persoană fizică sau juridică poate face o contraofertă în
impul perioadei de desfăşurare a ofertei publice de cumpărare iniţiale.
46
Cotarea şi intermedierea valorilor

mobiliare
Cuprins - UI 6
6. Cotarea şi intermedierea valorilor mobiliare

6.1 Intermedierea valorilor mobiliare
6.2 Ordine de bursă
6.3 Formarea cursului bursier
6.4 Tranzacţii la vedere
6.5 Tranzacţii în marjă
6.6 Indici bursieri
Prin intermediul acestei unităţi de învăţare studenţii vor putea
deprinde principalele caracteristici specifice intermedierii bursiere,
respectiv a tipurilor şi caracteristicilor ordinelor bursiere. Totodată,
studenţii vor învăţa tehnici simple de tranzacţionare, la vedere şi în marjă
6.1 Intermedierea valorilor mobiliare

În România, activitatea de intermedierea valorilor mobiliare este
realizată de persoane autorizate şi constă în cumpărarea sau/şi vânzarea
de valori mobiliare şi drepturi aferente lor sau derivând din acestea,
precum şi în operaţiuni conexe, autorizate de C.N.V.M.
Orice operatiune de vânzare, cumpărare, schimb, precum şi orice
altă operaţiune translativă de proprietate, orice conversie sau exercitare a
unui drept având ca obiect valori mobiliare sau alte instrumente financiare
47
create în legatură cu valorile mobiliare emise de o societate deţinută
public, se vor desfăşura doar pe pieţe reglementate şi prin intermediul
societăţilor de servicii de investiţii financiare sau al altor intermediari
autorizaţi de C.N.V.M.
Serviciile de investiţii financiare legate de operaţiuni cu valori
mobiliare şi alte instrumente financiare pe pieţele reglementate vor fi
prestate de societăţi de servicii de investiţii financiare, persoane juridice
române, înfiinţate sub forma de societăţi pe acţiuni, emitente de acţiuni
nominative şi care funcţionează conform autorizării şi sub supravegherea
C.N.V.M.
Serviciile de investiţii financiare reglementate prin lege sunt:

1. Servicii principale:
a) vânzarea sau cumpărarea de valori mobiliare şi de alte instrumente
financiare pe contul clienţilor;
b) vânzarea sau cumpărarea de valori mobiliare şi de alte instrumente
financiare pe cont propriu;
c) plasamentul şi/sau garantarea plasamentului valorilor mobiliare şi
al altor instrumente financiare cu ocazia ofertelor primare sau secundare;
d) administrarea conturilor de portofolii individuale ale clienţilor, cu
respectarea mandatului dat de aceştia;
e) preluarea şi transmiterea ordinelor clienţilor în scopul executării lor
prin alte societăţi de servicii de investiţii financiare sau alţi intermediari
autorizaţi;
2. Servicii conexe:
a) deţinerea de fonduri şi/sau de valori mobiliare şi de alte
instrumente financiare ale clienţilor în scopul executării ordinelor
acestora şi în cursul administrării portofoliilor acestora sau în alte scopuri
autorizate în mod expres prin reglementarile C.N.V.M.;
b) acordarea de împrumuturi în bani sau în acţiuni pentru creditarea
tranzacţiilor în marjă, în condiţii stabilite în comun de B.N.R. şi
C.N.V.M.;
48
c) consultanţa acordată cu privire la achiziţii, preluări, structură de
capital, strategie economică, finanţări şi aspecte similare;
d) consultanţa cu privire la instrumentele financiare.
Dintre rolurile asumate de societăţile de servicii de investiţii

financiare în cadrul pieţei de capital se pot enumera:
 asigurarea punţii de legătură dintre investitori şi emitenţi, prin atragerea
capitalului disponibil de la cei care posedă un surplus şi dirijarea acestuia
către entităţile solicitatoare de fonduri proprii sau de împrumut;
 formarea preţurilor valorilor mobiliare;
 transformarea capitalului dintr-o formă de plasament pe termen mediu şi
lung în lichidităţi;
 promovarea produselor financiare ale pieţei de capital.
6.2 Ordine de bursă

Pentru iniţierea oricărui tip de tranzacţie, fie de cumpărare fie de
vânzare, aste necesar existenţa unui ordin emis de clientul în numele
căruia se va realiza operaţiunea, sau de către o persoană abilitată să emită
ordine în numele societăţi de servicii de investiţii financiare, dacă
operaţiunea este în nume propriu.
În general, tipologia ordinelor bursiere este făcută în funcţie de

cursul la care se doreşte a fi executat un ordin. Din acest punct de vedere
există următoarele tipuri de ordine:
1) Ordin la piaţă (Market Order) – este un ordin prin care se vinde/cumpără la cel
mai bun preţ al pieţei la momentul primirii ordinului spre executare. Practic, un
ordin de cupărare la piaţă înseamnă executarea lui imediată la preţul celui mai
mici oferte de vânzare (Best Ask), iar un ordin de vânzare la piaţă presupune
executarea lui imediată la cel mai mare preţ de cumpărare oferit de piaţă (Best
Bid).
2) Odin limită (Limit Order) – este un tip de ordin prin care cel care îl emite
precizează o limită de preţ până la care acceptă executarea tranzacţiei şi are
49
implict ataşată clauza “la un preţ mai bun”, respectiv să poată fi executat în
condiţii mai bune dacă piaţa o permite.
3) Ordin stop (Stop Order) – emiterea unui astfel de ordin are ca scop limitarea
pierderii în situaţia în care trendul pieţei se inversează. Ordinul stop presupune
existenţa unui preţ de declanşare, iar odată ce acest preţ a fost atins, ordinul stop
se transformă în ordin la piaţă. De exemplu, un investitor a cumpărat acţiuni la
100 de lei, iar preţul pieţei este în acest moment de 130 lei. Dacă doreşte să-şi
limiteze pierderea, în cazul în care piaţa s-ar întoarce (preţul scăzând sub 100
lei), atunci poate emite un ordin stop de vânzare la 115 lei. În situaţia în care
într-adevăr piaţa s-ar întoarce, la atingerea preţului de 115 lei ordinul stop s-ar
activa şi se va transforma în ordin de vânzare la piaţă, investitorul încasând
măcar un câştig de 15% din respectiva operaţiune.
4) Ordin stop limită (Stop, Limit Order) – sunt o categorie mai deosebită de
ordine, fiind combinate caracteristicile unui ordin stop cu cele ale unui ordin
limită. Ordinul stop limită presupune existenţa a două preţuri, unul de declanşare
şi al doilea care este limita. Reluând exemplul anterior, putem presupune că
investitorul ar fi de acord cu obţinerea unui câştig de 15%, dar nu ar dori să
obţină mai puţin de 10%. În această situaţie poate emite un ordin de tipul “vinde
stop 115 limită 110”, fiind astfel protejat la scăderea de curs sub 115 lei, iar
ordinul nu se va mai executa dacă preţul pieţei scade sub 110 lei.
Acestor patru tipuri principale de ordine li se mai pot ataşa diferite

menţiuni speciale în ceea ce priveşte executarea lor:
 totul sau nimic (all or none) – se execută toată cantitatea sau nu se
execută deloc;
 execută sau dispari (fill or kill) – se execută toată cantitatea posibilă în
condiţiile ordinului, iar cantitatea rămasă se anulează;
 imediat sau anulează (immediate or cancel) – presupune executarea
imediată a ordinului sau anularea lui;
 ordin la deschidere (at the opening) – ordinul se va executa în primul
minut de la deschiderea pieţei sau se anulează;
 ordin la închidere (at the end) - ordinul se va executa în ultimul minut
de tranzacţionare al pieţei sau se anulează.
După perioada de valabilitate a unui ordin se pot întâlni:

50
 ordine valabile în ziua emiterii (Day Orders);
 ordine fără limită de timp (Open Orders), fiind valabile până la executare;
 ordine cu o perioadă de valabilitate prestabilită;
În executarea odinelor de bursă trebuie respectate anumite reguli

precise de prioritate. Prin prioritatea de preţ se înţelege că agenţii de
bursă trebuie să execute dintre ordinele de cumpărare pe cele cu preţ mai
mare primele, urmate de cele cu preţuri mai mici, iar dintre ordinele de
vânzare, mai întâi pe cele cu preţuri mai mici urmate de cele cu preţuri
mai mari. Dacă există ordine date le acelaşi pret, atunci se respectă
următoarele priorităţi:
 prioritate de sursă – executându-se mai întâi ordinele clienţilor clienţi şi apoi
ordinele proprii, în numele societăţii;
 prioritatea de timp – primul ordin plasat va fi primul executat;
 prioritate de volum – volumele mai mari se vor executa primele;
 executare pro-rata – dacă piaţa nu permite executarea tuturor ordinelor şi nu au
putut fi departajate de regulile de prioritate precedente, atunci toate ordinele cu
acelaşi preţ se vor executa proporţional cu volumul fiecăruia.
6.3 Formarea cursului bursier

Cursul bursier reprezintă preţul produselor financiare, preţ
acceptat de participanţii la piaţă ca fiind preţul cel mai apropiat de
valoarea reală în acel moment. De fapt, cursul bursier se formează prin
confruntarea directă a cererii şi a ofertei de valori mobiliare, în baza
ordinelor de cumpărare, respectiv vânzare, înregistrate la un moment dat
pentru o valoare mobiliară înscrisă la Cota Bursei.
Modalitatea de formare a cursului se bazează pe centralizarea
cererii şi a ofertei, iar nivelul cursului bursier stabilit reflectă preţul de
echilibru dintre cererea şi oferta cumulată pe piaţă la un moment dat.
În general, se urmăreşte ca fiecare participant la piaţă să-şi
găsească o contraparte. Pentru a realiza acest lucru, ordinele de cumpărare
adresate la un preţ mai ridicat şi, respectiv, ordinele de vânzare adresate la
un preţ mai scăzut vor avea şanse mai mari de execuţie. Ca urmare,
51
cumularea ordinelor de cumpărare se realizează de la cel mai ridicat nivel
de curs către cel mai scăzut nivel de curs, în timp ce cumularea ordinelor
de vânzare se face pe limite de curs, în sens crescător. Atât ordinele de
cumpărare, cât şi cele de vânzare “la piaţă “ sunt luate în considerate cu
prioritate în mecanismul formării cursului, pentru că execuţia acestora se
realizează la preţul pieţei.
Spre exemplu, pentru acţiunea “AAA” se înregistrează
următoarele ordine :
 Ordine de cumpărare:
400 acţiuni “la piaţă“
150 acţiuni la curs maxim de 500 lei
 Ordine de vânzare :
350 acţiuni “la piaţă“
200 acţiuni la curs minim de 450 lei
Centralizarea ordinelor se realizează astfel încât interesul

cumpărătorilor să coincidă cu interesul vânzătorilor, rezultând următoarea
situaţie sintetică:
CERERE (BID) Curs OFERTA (ASK) Minimum dintre

BID şi ASK
Cumulat Parţial Cumulat Parţial
400 400 “la piaţă” - 1600 400
550 150 500 150 1600 550
52
550 - 490 100 1450 550
750 200 480 250 1350 750
1150 400 470 450 1100 1100
1250 100 460 100 650 650
1250 - 450 200 550 550
Î
1550 300 440 - 350 350
n
1750 200 430 - 350 350
1750 - “la piaţă” 350 350 350
c
oncluzie, numărul maxim de acţiuni pentru care există atât cerere, cât şi
ofertă comparabilă este de 1100 bucăţi. Preţul de echilibru dintre cerere şi
ofertă este de 470 lei/acţiune. La acest curs vor fi executate următoarele
ordine :
 toate ordinele de cumpărare şi de vânzare la cursul pieţei;
 ordinele de cumpărare adresate la un curs mai mare sau egal cu cursul de
echilibru;
 toate ordinele de vânzare adresate la un curs mai mic sau egal cu cursul de
echilibru;
În exemplul prezentat se observă existenţa un dezechilibru între

cererea cumulată (1750 de acţiuni) şi oferta cumulaă (1600 de acţiuni).
Volumul tranzacţiilor car poate fi realizat fiind de 1100 acţiuni, înseamnă
că ordinele de cumpărare afiţate la cursul de echilibru vor fi parţial
executate (50 acţiuni). Cererea nesatisfăcută reprezină 650 acţiuni (50
rămase în piaţă la cursul de 470 lei, 100 acţiuni la 460 lei, 300 acţiuni la
450 lei şi 200 acţiuni la 430 lei), iar oferta nesatisfăcută reprezintă 500 de
acţiuni (250 acţiuni la 480 lei, 100 acţiuni la 490 lei şi 150 acţiuni la 500
lei).
Toate ordinele rămase în piaţă neexecutate (atât cele de vânzare,
cât şi cele de cumpărare), dacă respectă condiţiile de valabilitate în care
au fost emise, vor fi păstrate şi preluate împreună cu noile ordine primite
în mecanismul formării cursului.
53
6.4 Tranzacţii la vedere
După cum am amintit, acest tip de tranzacţii se mai numesc şi
“cash” sau “pe bani gata” şi constau în faptul că părţile implicate în
tranzacţie îşi asumă obligaţia, ca imediat sau în perioada normală de
lichidare, să pună la dispoziţia partenerului titlurile financiare vândute sau
suma de bani ce reprezintă contravaloarea titlurilor cumpărate.
La Bursa de Valori Bucureşti, tranzacţiile la vedere se derulează
printr-un mecanism care asigură accesul direct şi continuu al
intermediarilor la informaţiile referitoare la preţ şi la cele furnizate de
emitenţii de valori mobiliare, oferind astfel posibilitatea clienţilor de a lua
o decizie cât mai bună referitoare la investiţia în valori mobiliare.
Tranzacţiile la vedere implică existenţa a două fluxuri separate
între cumpărător şi vânzător:
 un flux financiar, de la cumpărător către vânzător;
 un flux de valori mobiliare, de la vânzător spre cumpărător.
Derularea şi finalizarea tranzacţiilor pe piaţa de capital din

România se realizează într-un interval de trei zile lucrătoare (T+3) de la
data tranzacţiei.
Orice tranzacţie la vedere implică parcurgerea a rei etape:
tranzacţionarea, compensare-decontarea şi transferul dreptului de
proprietate.
Spre exemplificare, vom prezenta în continuare mecanismul de
compensare şi decontare a tranzacţiilor la Bursa de Valori Bucureşti:
1. Momentul T
După încheierea tranzacţiilor, Serviciul de Tranzacţionare şi
Supraveghere a Pieţei din cadrul Bursei de Valori, elaborează pentru
fiecare societate de servicii de investiţii financiare Rapoartele de
Tranzacţionare şi Rapoartele de Comision continând toate tranzacţiile
încheiate de către acestea în ziua respectivă, precum şi comisioanele
cuvenite Bursei pentru serviciile oferite.
54
Serviciul Compensare şi Control al Decontării, din cadrul Bursei
de Valori, va emite Rapoartele de Compensare şi Rapoartele de Decontare
pentru fiecare societate de servicii de investiţii financiare, sau pentru
fiecare agent custode. Listarea rapoartelor va începe la ora 14:00. Bursa
de Valori va transmite fiecărui agent custode Raportul de Compensare şi
Raportul de Decontare.
Bursa de Valori va transmite fiecărei societăţi de servicii de
investiţii financiare, Raportul de Tranzacţionare, Raportul de
Compensare, Raportul de Decontare şi Raportul de Comision.
Pentru societăţile de servicii de investiţii financiare şi/sau agenţii
custode care sunt conectaţi la distanţă, listarea rapoartelor se va face de
către acestia la sediul propriu, numai după recepţionarea mesajului BVB
prin care aceasta confirmă posibilitatea începerii listării.
De asemenea, Serviciul Compensare şi Control al Decontării va
emite Rapoartele de Decontare pe fiecare bancă participantă (bănci de
decontare) şi le va transmite băncilor până la ora 16.30.
Serviciul Compensare şi Control al Decontării va întocmi balanţa
pentru decontare finală ce va fi remisă Băncii Naţionale a României în
ziua T+3. Acest document va conţine numele tuturor băncilor de
decontare, cu sumele nete de încasat sau de plată, pentru fiecare societate
bancară în parte.
2. Momentul T+1
Societăţile de servicii de investiţii financiare şi agenţii custode,
după verificarea Raportului de Tranzacţionare, Raportului de
Compensare, a celui de Decontare şi a celui de Comision, respectiv a
Raportului de Compensare şi a celui de Decontare, vor proceda astfel:
a) Societatea de servicii de investiţii financiare şi/sau agentul custode
confirmă datele din rapoarte până la ora 12:00.
b) Dacă societatea de servicii de investiţii financiare şi/sau agentul custode
nu comunică în scris Bursei până la ora 12:00 obiecţiile faţă de datele din
Raportul de Tranzacţionare, Raportul de Compensare, Raportul de
Decontare sau Raportul de Comision, respectiv Raportul de Compensare
sau Raportul de Decontare, aceste documente se consideră a fi
55
confirmate. Băncile de decontare au obligaţia de a transmite Bursei, până
la ora 12:00, confirmarea de recepţionare a Raportului de Decontare
Bancară.
c) Dacă societatea de servicii de investiţii financiare şi/sau agentul custode
au obiecţii faţă de datele din rapoarte, vor comunica Bursei de Valori în
scris aceste obiecţii, până cel târziu la ora 12:00. După rezolvarea
obiecţiilor de către personal specializat din cadrul Direcţiei Operaţiuni
Bursiere şi Informatică, se reia circuitul documentelor şi operaţiilor
descris anterior, iar rapoartele către SSIF-urii, agenţi custode şi respectiv
bănci de decontare, vor fi retransmise de către Bursă până la ora 16:30.
SSIF-urile şi agenţii custode vor confirma rapoartele până la ora 17:30.
Băncile de decontare vor confirma recepţionarea noilor rapoarte de
decontare până la ora 17:30.
În cazul în care societatea de servicii de investiţii financiare sau
agentul custode sunt conectaţi la distanţă, rapoartele se vor confirma prin
mesaj de confirmare transmis prin intermediul sistemului, sau prin
confirmare expresă în forma scrisă. Mesajul de confirmare va putea fi
transmis de oricare dintre agenţii de bursă autorizaţi de BVB să
tranzacţioneze pentru societatea respectivă, angajând în acest fel SSIF-ul
în cauză şi respectiv de oricare dintre agenţii custode autorizaţi, angajând
în acest fel custodele în cauză.
3. Momentul T+3
Băncile de decontare debitoare vor confirma Bursei, până la ora
10:00, prin transmiterea prin fax a acceptului de participare la decontare
conform sumelor înscrise în Raportul de Decontare Bancară şi a copiei
după ordinul de plată cãtre BVB.
In baza Balanţei de Decontare finală, Bursa de Valori întocmeşte
ordine de plată din contul special de decontare finală al Bursei în
conturile de decontare ale băncilor de decontare creditoare.
Bursa de Valori va transmite la ora 10:30, Băncii Naţionale a
României, printr-un împuternicit, următoarele documente:
a) Balanţa pentru decontare finală a operaţiunilor efectuate în BVB;
56
b) Ordinele de plată din contul special de decontare finală al Bursei în
conturile de decontare ale băncilor de decontare creditoare.
Băncile de decontare debitoare au obligaţia de a completa, până la
ora 10:00, ordinele de plată, în favoarea contului special de decontare al
Bursei, în care este înscrisă suma netă corespunzătoare poziţiei debitoare
globale în care se situează banca respectivă, conform Raportului de
Decontare bancar transmis de BVB. Ordinele de plată se vor transmite
Băncii Naţionale a României pânã la ora 14:30.
Banca Naţională a României verifică, între orele 15:00 - 15:15,
conformitatea ordinelor de plată emise de către băncile de decontare şi de
Bursa de Valori cu balanţa pentru decontarea finală a operaţiunilor.
După efectuarea acestor verificări, în situaţia în care nu există
neconcordanţe, Banca Naţională a României declanşează procedurile de
decontare descrise în Regulamentul nr.8/1996 al B.N.R.
Banca Naţională a României va efectua:
a) transferul sumelor din conturile de decontare ale băncilor de decontare
debitoare în contul special al Bursei de Valori;
b) transferul sumelor din contul special al Bursei de Valori în conturile de
decontare ale băncilor de decontare creditoare.
După primirea confirmării de realizare a decontării, Bursa va

anunţa băncile de decontare cu privire la finalizarea decontării (între orele
18:00-18:30).
6.5 Tranzacţii în marjă

Tranzacţiile în marjă reprezintă cupărări de titluri financiare pe
datorie, clientul ne având întreaga sumă necesară realizării tranzacţiei,
pentru aceasta apelând la broker în vederea obţinerii unui credit. Astfel de
tranzacţii se numesc tranzacţii în conturi de siguranţă (Long Margin
Accounts). Conturile de siguranţă se deschid atunci când un client
cumpără de pe piaţă tituluri financiare cu o sumă iniţială de bani mai mică
decât ar fi necesar, folosind drept garanţie pentru obţinerea împrumutului
57
de la broker titlurile achiziţionate. Odată cu emiterea ordinului de
cumpărare al clientului, acesta va trebui să depună în contul său deschis la
societatea de brokeraj până la termenul lichidării normale, o anumită
sumă de bani, numită marjă (margin).
Utilizarea tranzacţiilor în marjă acordă posibilitatea investitorilor
de a avea o capacitate financiară suplimentară de finanţare a investiţiilor.
Important de reţinut este faptul că, pe lângă posibilitatea multiplicării
randamentelor obţinute cu ajutorul tranzacţiilor în marjă, la fel de bine
investitorii pot pierde mai mulţi bani decât dispun. Aşadar, în cazul
tranzacţiilor în marjă, pierderea investitorului poate fi mult mai mare
decât suma investită iniţial (marja). Spre deosebire, în cazul tranzacţiilor
pe bani gata, maximul teoretic al pierderii pentru investitor este limitat la
suma investită.
Efectul de levier (Leverage) se calculează ca fiind inversul marjei

şi se interpretează ca reprezentând forţa de multiplicare a randamentului
investiţiei iniţiale:
1
L
m%
unde:
L = efectul de levier
m% = marja
Tranzacţiile în marjă sunt caracterizate de următoarele

principii:
 operaţiunile implică obţinerea unui împrumut în bani sau titluri
financiare;
 tranzacţia presupune depunerea de către client a unei sume de bani,
reprezentând marja iniţială, care va fi imobilizată pe toată durata
operaţiunii;
 clientul va constitui o garanţie în favoarea brokerului, garanţie formată
din titlurile financiare achiziţionate;
58
 costul operaţiunii, în afară de comisioanele de tranzacţionare, este
reprezentat de dobânda percepută de broker pentru creditul acordat;
 clienţii debitori au posibilitatea de a-şi diminua datoria faţă de broker
prin depunerea unor fonduri suplimentare în contul de siguranţă, în plus
dividendele aferente acţiunilor deţinute vor fi incluse în aceleşi cont de
siguranţă, până la stingerea datoriei;
 titlurile financiare blocate drept garanţie vor fi actualizate zilnic în funcţie
de evoluţia cursului pieţei, operaţiune denumită “marcare la piaţă”.
Operaţiunile evidenţiate prin contul în marjă sunt următoarele:

 în debitul contului:
 sumele depuse de client (marja)
 dividendele încasate, aferente acţiunilor depuse drept garanţie la
broker;
 veniturile obţinute din vânzarea titlurilor deţinute de client.
 în creditul contului:
 valoarea de piaţă a titlurilor financiare deţinute de client;
 dobânda pentru creditul acordat de broker.
Principalele elemente caracteristice tranzacţiilor în marjă sunt

următoarele:
 marja iniţială, este stabilită de reglementările pieţei şi reprezintă
depozitul constituit de client, format din numerar sau titluri, avansat în
vederea iniţierii unei operaţiuni şi care va rămâne blocat la broker pe toată
durata operaţiunii;
 marja permanentă (de menţinere), reprezintă capitalul propriu al
clientului, stabilit la momentul iniţierii tranzacţiei şi care trebuie menţinut
pe toată durata operaţiunii;
 colateralul, reprezintă contravaloarea titlurilor achiziţionate de client şi
depuse la broker drept garanţie pentru creditul acordat;
 marja absolută, se calculează ca fiind diferenţa dintre valoarea
colateralului şi datoria clientului faţă de broker;
59
 marja returnabilă, este raportul dintre marja absolută şi valoare de piaţă a
titlurilor existente în contul clientului la sfârşitul fiecărei zile de
tranzacţionare;
 apelul în marjă, reprezintă o garanţie suplimentară solicitată de broker
clientului în situaţia în care marja permanentă se reduce sub llimita
stabilită iniţial. La primirea unui apel în marjă, clientul trebuie să depună
în cel mai scurt timp sumele necesare completării marjei, sau în cazul în
care nu răspunde apelului brokerului, acesta poate dispune vânzarea unui
număr de titluri ale clientului, până la refacerea nivelului iniţial al marjei
permanente.
În funcţie de raportul dintre marja curentă şi marja iniţială, contul

unui client deschis la o societate de brokeraj poate fi:
 nerestricţionat, când marja curentă este mai mare sau cel puţin egală cu
marja iniţială, situaţie în care clientul poate efectua orice fel de operaţiuni
de vânzare/cumpărare de titluri sau retragere de numerar. Excesul de
marjă generat va alimenta un cont distinct de numerar, denumit pe piaţa
americană de capital Special Memorandum Account (SMA);
 restricţionat, când marja curentă este mai mică decât marja iniţială,
situaţie în care clientul nu poate efectua decât operaţiuni de vânzare a
titlurilor deţinute sau depunere de numerar. Dacă marja curentă devine
mai mică şi decât marja permnentă, atunci brokerul va lansa către client
apelul în marjă.
Condiţia esenţială pentru funcţionarea unui cont în marjă este ca

valoarea colateralului clientului să fie tot timpul mai mare decât debitul
pe care acesta îl are în relaţia cu brokerul. În acest caz, marja reprezintă
un mijloc de acoperire a brokerului împotriva riscului de scădere a valorii
de piaţă a titlurilor păstrate drept colateral, marja reprezentând, de fapt,
diferenţa pozitivă de valoare a colateralului în raport cu datoria clientului.
60
6.6 Indici bursieri
Necesitatea apariţiei şi a introducerii în practică indicilor bursieri,
a fost determinată de nevoia existenţei unui produs financiar, prin care să
se realizeze urmărirea în ansamblu a pieţei respective şi care să nu
reflecte doar evoluţia unui singur titlu cotat. Rolul principal al unui indice
bursier este de a reflecta evoluţia de ansamblu a pieţei la care se referă.
Primul indice bursier a fost Dow Jones Industrial Average, apărut
la New York Stock Exchange în anul 1896. Acesta a fost urmat de
indicele britanic FT-SE 30, de indicele japonez Nikkei şi de multi alţi
indici, care aparţin primei generaţii de indici, în structura cărora sunt
cuprinse acţiuni ale căror emitenţi aparţin aceluiaşi domeniu de activitate
(de obicei fiind o ramură industrială). Din acest punct de vedere, indicii
din prima genraţie sunt caracterizaţi de o capacitate de cuprindere şi
informare oarecum limitată.
O nouă etapă în dezvoltarea indicilor bursieri a reprezentat-o
apariţia indicilor din “a doua generaţie”, care include un număr mult mai
mare de acţiuni din diverse sectoare ale economiei, ducând la o
caracterizare mai amplă a pieţei bursiere şi la o mai bună satisfacere a
nevoii de informare. Indicii din generaţia a doua, denumiţi şi indici
compoziţi (NYSE pe piaţa din New York, FT-SE-100 pe piaţa londoneză
sau TOPIX pe piaţa japoneză) au un grad de relevanţă mai ridicat, datorită
cuprinderii unui număr mai mare de acţiuni ale unor emitenţi aparţinând
unor domenii de activitate diferite, inclusiv instituţii bancare, societăţi de
asigurări, societăţi de transporturi, etc.
Chiar dacă la momentul iniţial, indicii bursieri au fost construiţi
doar pentru a reflecta evoluţia pieţei acţiunilor, în prezent există indici
care urmăresc şi evoluţia altor titluri de valoare, cum ar fi obligaţiunile
sau tilurile emise de fondurile mutuale. Diversificarea indicilor bursieri
este şi o consecinţă directă a diversificării produselor bursiere.
Mai mult chiar, indicii bursieri au evoluat de la reprezentativitate
pentru o singură piaţă de capital, localizată într-o singură ţară, la
61
reprezentativitate pentru piaţa finaciară internaţională, fapt pus în
evidenţă de apariţia indicilor mondiali.
a) Indicele BET
Numele oficial al indicelui este în limba română este “Indicele
Bursei de Valori Bucuresti“, iar în limba engleză “Bucharest Exchange
Trading Index“ (abreviat BET Index). Agenţia de presă Reuters îl publică
sub denumirea de BETI.
Data de referinţă a indicelui este 19 septembrie 1997, data de start
22 septembrie, iar valoarea de start 1000 de puncte de indice.
BET se calculează şi se publică atât în lei (BET ROL), cât şi în
dolari şi EURO.
Indicele BET este un indice ponderat cu capitalizarea bursieră şi
este creat pentru a reflecta tendinţa de ansamblu a celor mai lichide 10
acţiuni tranzacţionate la prima categorie a Bursei de Valori Bucuresti.
Una dintre cele mai importante funcţii ale indicelui BET, ca şi ale altor
indici bursieri este faptul că se constituie drept suport pentru tranzacţii
derivate (futures şi options).
Indicele BET permite managerilor de portofoliu calcularea
coeficientului “beta”, având astfel la dispoziţie o măsura mai precisă a
volatilităţii acţiunilor cotate. Indicele BET este exprimat şi în USD
(“dollar terms”), prin convertirea preţurilor în lei la cursul BNR din ziua
respectivă, servind astfel şi investitorilor străini care doresc şi o altă
exprimare a indicelui.
Necesitatea actualizării indicelui este analizată trimestrial de
către Comitetul Indicelui din cadrul BVB.
Selecţia celor zece acţiuni care formează portofoliul indicelui se
realizează în conformitate cu următoarele criterii:
 acţiunile trebuie să fie cotate la categoria I a Bursei de Valori Bucureşti
 acţiunile trebuie să aibă cea mai mare capitalizare bursieră; de asemenea
se urmăreşte ca suma capitalizărilor firmelor ale căror acţiuni compun
portofoliul indicelui să depăşească 60% din capitalizarea bursieră totală;
 acţiunile să fie astfel alese încât să asigure diversificarea portofoliului
indicelui;
62
 acţiunile să fie cele mai lichide, urmărindu-se ca suma valorii totale a
tranzacţiilor acţiunilor din portofoliul indicelui să fie de cel puţin 70% din
valoarea totală tranzacţionată.
Formula de calcul a indicelul BET este următoarea :

n
q i0  pit
BET  1000  f  i 1
n
q
i 1
i0  pi 0
unde :
f = factor de corecţie
qi0 = numărul total de acţiuni emise de societatea (i) la data iniţială
pit = preţul mediu ponderat al acţiunii (i) la momentul
(t)
pi0 = preţul mediu ponderat al acţiunii (i) la momentul
(t)
n = numărul total de acţiuni din portofoliul indicelui
(10)
Valoarea indicelui este calculată în timp real şi afişată pe tabela

electronică a bursei, pe toate terminalele agenţilor din ringul Bursei sau
conectate la distanţă la sistemul de tranzacţionare automată.
b) Indicele BETCompozit (BET-C)

Într-un comunicat de presa, Bursa de Valori Bucureşti anunţa ca
începând cu data de 17 aprilie 1998 va fi dat publicităţii al doilea indice
oficial al BVB, indicele compozit, denumit abreviat BET –C.
Construirea acestui indice s-a impus din necesitatea unei
reprezentări complete a evoluţiei preţurilor acţiunilor tranzacţionate la
Bursa de Valori Bucuresti. Data de referinţă a indicelui a fost 16 aprilie
1998, iar valoarea de referinţă tot 1000 de puncte ca în cazul indicelui
BET.
63
Indicele BET-C a fost calculat pe baza aceleiaşi formule ca şi
indicele BET, dar cu baza de reprezentare mult mai largă, astfel încât să
acopere ansamblul titlurilor tranzacţionate. Calculul indicelui se bazează
pe media ponderată cu capitalizarea bursieră a preţurilor acţiunilor aflate
în portofoliul indicelui. Preîurile folosite au fost preţurile medii la data de
referinţă. Calculul este similar cu cel al indicilor din generaţia a doua
(S&P 500, FT/SE 100, CAC-40, etc).
Datorită faptului că scopul principal de creare a indicelui
compozit este de a reflecta evoluţia tuturor titlurilor tranzacţionate, în
cazul indicelui intră automat noile societţăi pe măsură ce sunt cotate, în
ziua urmatoare după formarea preţului de piaţă.
Indicele este racordat cu un factor de corecţie în ziua în care are
loc modificarea de structura. Factorul de corecţie este valoarea indicelui
din ziua anterioara modificării cosului indicelui. Noile ponderi rezultate
după fiecare modificare a cosului sunt communicate Societăţilor de
Servicii de Investiţii Financiare, membre ale Asociatiei Bursei.
Indicele BET-C este exprimat atât în lei, cât şi în USD şi EURO,
fiind un indicator util pentru investitorii români şi străini. Exprimarea în
USD se realizează prin convertirea preţurilor în lei la cursul BNR din ziua
respectivă.
Valoarea indicelui este calculată în timp real şi atât pe tabela
electronică, cât şi pe terminalele agenţilor din ringul Bursei sau conectate
la distanţă la sistemul de tranzacţionare automată. Ca şi indicele BET,
indicele BET-C este preluat în timp real de către agenţiile de ştiri
REUTERS şi Dow Jones Telerate. Valorile de închidere sunt incluse în
sumarul tranzacţiilor emis zilnic de către Bursa de Valori Bucureşti,
precum şi în buletinele Bursei.
64
Tranzacţii cu valori mobiliare

derivate
Cuprins - UI 7
7. Tranzacţii cu valori mobiliare derivate

7.1 Tranzacţii futures
7.2 Tranzacţii simple cu opţiuni
Prin această unitatea de învăţare se urmăreşte ca studenţii să se
familiarizeze cu principalele noţiuni referitoare la încheierea şi derularea
tranzaţiilor la termen, deopotrivă tranzacţii cu contracte futures dar şi cu
contracte options.
7.1 Tranzacţii futures

Contractele futures sunt contracte standardizate, încheiate pentru un
termen ferm. O poziţie futures (long sau short) este considerată ca fiind o poziţie
deschisă, la momentul încheierii contractului şi este considerată poziţie închisă
(lichidată), când s-a încheiat un contract futures identic, dar de sens contrar şi cu
acelaşi termen de livrare (lichidată prin compensare) sau în momentul executării,
prin livrare fizică a activului suport (dellivery) sau prin regularizare valorică a
contractului (cash settlement). Trebuie reţinut că numai o foarte mică parte a
contractelor futures încheiate (2-3%) vor fi executate la scadenţă prin livrarea
fizică.
Contractele futures care poartă asupra aceluiaşi activ de bază (de

exemplu “boabe soia”) formează o categorie de contracte, contractele futures
65
care poartă asupra aceluiaşi activ de bază strict definit (de exemplu “boabe soia
galbenă nr. 2”) formează un gen de contracte, iar contractele futures care poartă
asupra aceluiaşi activ de bază strict definit şi cu aceeaşi scadenţă (de exemplu
“boabe soia galbenă nr.2 pentru mai”) formează o specie de contracte.
Rolul Casei de Clearing (Clearing House), în încheierea, derularea şi

executarea contractelor la termen este de o importanţă deosebită, deoarece
permite o mare flexibilitate. În cazul încheierii unui contract pe piaţă,
Casa de Clearing se interpune între cumpărător şi vânzător, printr-un
procedeu numit novaţie subiectivă, permiţând oricărui operator să iasă din
piaţă atunci când va dori acest lucru, fără a mai trebui să se reântâlnească
cu pertenerul cu care încheiase iniţial respectivul contract. Casa de
Clearing va acţiona ca şi un garant pentru buna finalizare a tranzacţiilor şi
executarea contractelor.
Regularizarea valorică la scadenţă presupune ca odată cu
realizarea ultimei marcări la piaţă a poziţiilor (în baza unui ultim preţ de
regularizare, numit preţ de lichidare) şi a decontărilor necesare, poziţiile
sunt considerate a fi închise între ele şi se deblochează marjele titularilor
acelor poziţii.
Această formă de executare se aplică tuturor contractelor care au ca
activ suport produse bursiere sintetice (indici de bursă, indici de dobândă, indici
valutari, indici ai indicilor, etc.) sau a unor contracte având ca activ suport
mărfuri fizice şi sunt definite ca având acestă formă de execuţie (de exemplu
toate contractele futures de la International Petroleum Exchange se execută prin
regularizare valorică).
În cazul poziţiilor rămase deschise după ultima zi de tranzacţii la

contractele care sunt definite ca având executare prin livrare fizică, Casa de
Clearing informează pe titularii poziţiilor short cu privire la faptul că au poziţii
rămase deschise ce urmează a fi executate fizic, la preţul de lichidare specificat
şi le solicită acestora depunerea recipiselor de depozit corespunzatoare cantităţii
ce trebuie livrată.
66
7.2 Tranzacţii simple cu opţiuni
Contractele cu opţiuni sunt contracte standardizate, în cadrul cărora
cumpărătorul are dreptul, dar nu şi obligaţia, de a achiziţiona, la scadenţă sau
oricând până la scadenţă, un anumit număr de titluri suport, la un anumit preţ
prestabilit de execitare şi în schimbul unei prime plătite vânzătorului la
momentul încheierii tranzacţiei.
Cumpărătorul unei opţiuni poate solocita executarea acesteia în orice moment

până la scadenţă (opţiuni de tip american), sau numai la data scadenţei
contractului (opţiuni de tip european).
Pe piaţa opţiunilor pot fi atât cotate opţiuni de cumpărare cât şi opţiuni de

vânzare:
 opţiunile de cumpărare (CALL) sunt o formă de contract, încheiat în formă

negociabilă, care dau dreptul cumpărătorului, ca într-o perioadă de timp, să
cumpere de la vânzătorul opţiunii activul de bază, la un preţ prestabilit, în
schimbul plăţii unei prime la momentul încheierii tranzacţiei. Vânzătorul acestei
opţiuni se obligă de a onora solicitarea cumpărătorului prin vânzarea activului
suport.
 opţiunile de vânzare (PUT) sunt o formă de contract, încheiat în formă
negociabilă, care dau dreptul cumpărătorului, ca într-o perioadă de timp, să
vândă către partenerul său de contract activul de bază, la un preţ prestabilit, în
schimbul plăţii unei prime la momentul încheierii tranzacţie. Vânzătorul acestei
opţiuni se obligă să cumpere activul de bază al opţiunii, dacă aceasta este
exercitată într-o perioadă determinată de timp.
Pentru a realiza tranzacţii de cumpărare sau de vânzare cu opţiuni,

un investitor trebuie să constituie anumite garanţii:
 pentru cumpărarea de opţiuni, investitorul va trebui să plătească integral preţul
opţiunii, respectiv prima. Prin urmare, în cazul tranzacţiilor cu opţiuni nu se
lucrează în marjă.
 la vânzarea de opţiuni CALL, pentru care investitorul deţine la momentul
vânzării activul de bază, nu trebuie depusă decât marja contractului, dacă preţul
de exercitare al opţiunii este cel puţin egal cu cursul titlului suport; dacă preţul
67
de exercitare este mai mic decât cursul titlului suport, gradul de îndatorare al
investitorului faţă de broker depinde de preţul de execitare şi nu cursul titlului;
 la vânzarea de opţiuni CALL, pentru care investitorul nu deţine la momentul
vânzării activul de bază, acesta trebuie să constituie un depozit de garanţie
stabilit la valoarea de piaţă a activului suport.
În cazul tranzacţiilor cu contracte options, ca şi în cazul tranzacţiilor cu

contracte futures, Casa de Clearing joacă un rol foarte important,
interpunându-se în toate tranzacţiile încheiate, devenind vânzător pentru
toţi cumpărătorii de CALL care îşi execită opţiunea, şi cumpărător pentru
toţi vânzătorii de PUT care exercită opţiunea.
Principalele elemente ale unui contract cu opţiuni sunt:
 mărimea opţiunii – reprezintă cantitatea (de valori mobiliare, mărfuri, titluri

sintetice, etc.) pentru care se încheie contractul respectiv;
 durata de viaţă - reprezintă perioada pentru care este încheiat contractul şi în
care opţiunea poate fi executată (ultima dată a execitării opţiunii este data
expirării);
 preţul de exercitare (strike price)– este preţul la care se poate vinde sau
cumpăra opţiunea pe piaţă, mărimea acestuia fiind determinată chiar în
momentul încheierii contractului, după o procedură bursieră standardizată;
 preţul opţiunii – este reprezentat de prima ce este achitată la momentul încheierii
contractului; valoarea primei este descompusă în valoarea intrinsecă şi valoarea
timp.
Fiecare opţiune CALL sau PUT poate fi cumpărată sau vândută, ceea ce
conduce la existenţa a patru opraţiuni simple corespunzătoare poziţiilor luate de
investitor, în funcţie de aticiparea sa asupra evouţiei preţurilor pe piaţă:
 cumpărarea unei opţiuni CALL – long call - în situaţia anicipării creşterii

cursului;
 cumpărarea unei opţiuni PUT – long put - în situaţia anicipării scăderii su
stagnării cursului;
 vânzarea unei opţiuni CALL – short call - în situaţia anicipării scăderii cursului;
 vânzarea unei opţiuni PUT – short put - în situaţia anicipării creşterii cursului.
68
Punctul mort al unei opţiuni este considerat acel nivel al cursului
pentru care deţinătorul opţiunii nici nu pierde, nici nu câştigă.
Pentru exemplificare, să presupunem un investitor realizează

contracte options având ca activ suport valori mobiliare, mărimea opţiunii
fiind de 100 acţiuni. Investitorul poate realiza patru operaţiuni simple:
1) Cumpărarea unei opţiuni CALL dă dreptul cumpărătorului să

cumpere până la scadenţă 100 de acţiuni la preţul de execitare convenit la
încheierea contractului.
 cumpăratorul va execita dreptul dacă preţul este în creştere
 riscul este limitat la prima plătită
 câştigul poate fi considerat nelimitat
Să presupunem că investitorul cumpără o opţiune CALL cu preţul

de execitare 3000 lei şi prima 50 lei.
Prima totală plătită este de 50 lei x 100 acţiuni = 5.000 lei.
Graficul unei astfel de tranzacţii este prezentat în Figura 4.1
L C#[tig
a
s
c
a
d
2950 3000 3050
e
n 3100 Curs
ţ
ă
Pierdere
,
Figura 4.1 –69
Cump`rare de CALL
se pot întâlni următoarele situaţii:
a) cursul este de 2.800 lei - contractul nu va fi executat, pierderea
cumpărătorului fiind prima plătită (5.000 lei).
b) cursul este de 3.020 lei – chiar dacă va înregistra o pierdere,
cumpărătorul va executa opţiunea, pierzând numai (3020 - 3050) x 100 lei
= 3.000 lei faţă de 5.000 lei cât ar fi pierdut prin renunţarea la contract.
c) cursul este de 3.200 lei - investitorul va executa opţiunea la scadenţă,
înregistrând un profit de (3200 – 3050) x 100 lei = 15.000 lei.
2) Vânzarea unei opţiuni CALL dă dreptul cumpărătorului să

cumpere până la scadenţă 100 de acţiuni la preţul de execitare convenit la
încheierea contractului, iar pentru investitor va reprezenta o obligaţie de a
vinde cele 100 de acţiuni la respectivul preţ.
 cumpăratorul va execita dreptul dacă preţul este în scădere
 riscul este nelimitat în funcţie creşterea cursului
 câştigul este limitat la prima încasată
Să presupunem că investitorul vinde o opţiune CALL cu preţul de

execitare 3000 lei şi prima 50 lei.
Prima totală încasată este de 50 lei x 100 acţiuni = 5.000 lei.
L C#[tig
a
s
c
a
d
2950 3000
e
n 3050 3100 Curs
ţ
ă
Pierdere
70
Figura 4.2 – V#nzare de CALL
, se pot întâlni următoarele situaţii:
a) cursul este de 2.800 lei - contractul nu va fi executat, profitul
investitorului fiind chiar prima primită (5.000 lei).
b) cursul este de 3.020 lei - chiar dacă va înregistra o pierdere,
cumpărătorul va executa opţiunea, ceea ce va conduce la înregistrarea
unei pierderi pentru investitor de (3020 - 3050) x 100 lei = 3.000 lei
c) cursul este de 3.200 lei - cumpărătorul va executa opţiunea la scadenţă,
pierderea investitorului care a vândur această opţiune fiind de (3200 –
3050) x 100 lei = 15.000 lei.
3) Cumpărarea unei opţiuni PUT, dă dreptul cumpărătorului să

vândă până la scadenţă 100 de acţiuni la preţul de execitare convenit la
încheierea contractului.
 riscul este limitat la prima plătită
 câştigul potenţial foarte important (dar nu nelimitat)
Să presupunem că investitorul cumpără o opţiune PUT cu preţul

de execitare 3000 lei şi prima 50 lei.
Prima totală plătită este de 50 lei x 100 acţiuni = 5.000 lei.
C#[tig
L
a
s
c
a 3000
d
2950 3050 3100 Curs
e
n
ţ Pierdere
71
Figura 4.3 – Cump`rare de PU T
ă, se pot întâlni următoarele situaţii:
a) cursul este de 2.800 lei - investitorul va executa opţiunea la scadenţă,
înregistrând un profit de (2950 – 2800) x 100 lei = 15.000 lei
cumpărătorul va executa opţiunea, pierzând numai (2950 - 2980) x 100 lei
= 3.000 lei faţă de 5.000 lei cât ar fi pierdut prin renunţarea la contract.
c) cursul este de 3.100 lei - investitorul va renunţa la opţiunea cumpărată,
pierzând prima în valoare de 5.000 lei.
4) Vânzarea unei opţiuni PUT, dă dreptul cumpărătorului să

vândă până la scadenţă 100 de acţiuni la preţul de execitare convenit la
încheierea contractului, iar pentru investitor va reprezenta o obligaţie de a
cumpăra cele 100 de acţiuni la respectivul preţ.
 riscul este nelimitat în funcţie scăderea cursului
 câştigul este limitat la prima încasată
Să presupunem că investitorul vinde o opţiune PUT cu preţul de

execitare 3000 lei şi prima 50 lei.
Prima totală încasată este de 50 lei x 100 acţiuni = 5.000 lei.
La scadenţă, se pot întâlni următoarele situaţii:

a) cursul este de 2.800 lei - cumpărătorul va executa contractul, iar
investitorul va suporta o pierdere de (2950 – 2800) x 100 lei = 15.000 lei
cumpărătorul va executa opţiunea, ceea ce va conduce la înregistrarea
unei pierderi pentru investitor de (2970 - 2950) x 100 lei = 2.000 lei
c) cursul este de 3.100 lei – cumpărătorul va renunţa la executarea opţiunii
cumpărate, iar investitorul va obţine un profit egal cu prima încasată,
adică 5.000 lei.
72
C#[tig
2950 3000
3050 3100 Curs
Pierdere
Figura 4.4 – V#nzare de PU T
73
Teste grilă de autoevaluare
1. Ce tendinţe de analiză a comportamentelor pieţelor financiare s-au manifestat după

1970?
1) teoria unei pieţe a hazardului;
2) teoria şcolii „fundamentaliste“;
3) analiza tehnică şi cartografică;
4) analiza chartistă;
5) analiza tehnică.
a) 1+2+3+4+5; b) 1+4+5; c) 1+2+3; d) 1+2+3+4; e) 1+3+5.
2. Teoria unei pieţe a hazardului (random walk theory) implică o fluctuaţie

...................... a pieţelor financiare.
3. Teoria şcolii „fundamentaliste“ precizează că:
a) orice fluctuaţie este rezultatul unor factori aleatori ce acţionează pe piaţa

financiară;
b) orice fluctuaţie este rezultatul unui ansamblu inteligibil, în baza căruia se

pot face evaluări;
c) orice activ nu are altă valoare posibilă decât preţul stabilit de piaţă;
d) imitaţia este un comportament raţional;
e) fluctuaţiile pieţei financiare sunt aleatoare.
4. Analiza tehnică şi cartografică susţine că:
a) orice activ nu are altă valoare posibilă decât preţul stabilit de piaţă;
74
b) fluctuaţiile pieţei financiare sunt aleatoare;
c) orice fluctuaţie este rezultatul unui ansamblu inteligibil, în baza căruia se

pot face evaluări;
d) orice activ are o valoare prestabilită;
e) imitaţia este un comportament raţional.
5. Teoria „raţionalităţii mimate“, elaborată de André Orléans consideră că:
a) imitaţia este, în anumite condiţii, un comportament iraţional;
b) imitaţia este un comportament dictat de fluctuaţiile financiare;
c) fluctuaţiile pieţei financiare sunt aleatoare;
d) imitaţia sau mima este, în anumite condiţii, un comportament raţional;
e) orice activ nu are altă valoare posibilă decât preţul stabilit de piaţă.
6. Tipurile de eficienţă a pieţelor financiare sunt:
1) eficienţa alocărilor;
2) eficienta acţiunilor;
3) eficienţa operaţională (competiţională);
4) eficienţa informaţională;
5) eficienţa informatică.
a) 1+2+3; b) 2+3+5; c) 1+2+4+5; d) 1+3+4+5; e) 1+3+4.
7. Piaţa eficientă este piaţa în care preţul constituie un semnal fiabil pentru alocarea
resurselor şi care se formează astfel încât să egalizeze randamentul marginal pentru
toate alocările de fonduri.
a) adevărat;
b) fals.
75
8. Potrivit eficienţei informaţionale, preţul nu reflectă din plin toate informaţiile
disponibile cu privire la un eveniment.
a) adevărat;
b) fals.
9. O piaţă este eficientă (în sensul informaţional) din momentul în care preţurile pe
această piaţă integrează instantaneu ansamblul informaţiilor pertinente şi necesare
evaluării activelor financiare.
a) adevărat;
b) fals.
10. Preţul poate prefigura următoarele forme de eficienţă:
1) eficienţă maximă;
2) eficienţă slabă;
3) eficienţă semiforte;
4) eficienţă minimă;
5) eficienţă forte.
a) 1+4; b) 1+2+3; c)2+3+5; d) 2+3+4; e) 3+4+5
11. Preţul reflectă o eficienţă semiforte atunci când înglobează şi informaţiile cu

caracter privat, privilegiat sau confidenţial disponibile numai decidenţilor din firmă.
a) adevărat;
b) fals.
12. În ipoteza de piaţă eficientă, investitorii au încredere în preţul de piaţă, deoarece

reflectă valoarea justă şi oferă condiţii echivalente în procesul de tranzacţionare a
titlurilor financiare.
76
a) adevărat;
b) fals.
13. Componentele pieţei financiare sunt:
1) piaţa monetară;
2) piaţa titlurilor de valori;
3) piaţa valutară;
4) piaţa de capital;
5) piaţa bursieră.
a) 1+3+5; b) 2+5; c) 1+4; d) 3+4+5; e) 1+2+4.
14. Piaţa .................... este piaţa pe care băncile se împrumută între ele, pe termen
scurt.
15. Piaţa monetară îndeplineşte funcţia de ......................... a deficitului cu excedentul

de lichiditate.
16. Piaţa monetară îndeplineşte funcţia de compensare a deficitului cu excedentul de

lichiditate prin două căi:
1) prin emisiune de obligaţiuni;
2) prin rescontare;
3) prin creditul acordat între bănci;
4) prin cumpărarea, de la diferite bănci, a unor hârtii de valoare specifice

pieţei monetare, a căror scadenţă este relativ apropiată şi care prezintă certitudine în
ceea ce priveşte transformarea lor în bani lichizi, fără pierderi.
a) 1+3; b) 1+4; c) 2+3+4; d) 2+4; e) 3+4.
77
17. Piaţa valutară este o componentă a:
a) pieţei de capital;
b) pieţei financiare;
c) pieţei de negociere;
d) piaţei monetare;
e) pieţei bancare.
18. Pe piaţa .................... se confruntă cererea şi oferta pentru diferite valute.
19. Piaţa .................... este specializată în intermedierea de tranzacţii cu active

financiare care au scadenţe pe termene medii (1-5 ani) şi lungi (peste 5 ani).
20. Prin intermediul pieţei de capital sunt satisfăcute nevoile de capital ale
solicitanţilor cu disponibilităţile de capital ale ofertanţilor.
a) adevărat;
b) fals.
21. Principalele funcţii ale pieţei capitalurilor sunt:
1) emisiunea şi vânzarea pentru prima dată de titluri financiare ale emitenţilor

către posesorii de capitaluri financiare care doresc să cumpere valori mobiliare;
2) emisiunea şi vânzarea de obligaţiuni către persoane fizice;
3) cumpărarea, de la diferite bănci, a unor hârtii de valoare specifice pieţei

monetare, a căror scadenţă este relativ apropiată şi care prezintă certitudine în ceea ce
priveşte transformarea lor în bani lichizi, fără pierderi.
4) negocierea de valori mobiliare, cu condiţia ca acestea să fie vândute şi

transformate în lichidităţi de primii lor posesori şi mai înainte de scadenţă.
a) 2+4; b) 1+2+3; c) 1+4; d) 3+4; e) 1+3+4.
78
22. După nivelul de tranzacţionare, pieţele de capital pot fi grupate astfel:
1) piaţă primară;
2) piaţă secundară;
3) piaţa titlurilor de valoare;
4) piaţa obligaţiunilor;
5) piaţa extrabursieră;
6) piaţa NASDAQ;
7) piaţa tranzacţiilor directe.
a) 1+2+3+4+7; b) 1+2+5+7 c) 3+4+5+6+7; d) 1+2+6+7; e) 2+3+4+5+7.
23. Piaţa tranzacţiilor directe este piaţa în cadrul căreia titlurile sunt comercializate în
bloc printr-o reţea de instituţii financiare la care iau parte cei interesaţi.
a) da
b) nu
24. După tipul de titluri, pieţele de capital se grupează astfel:
1) piaţa de titluri de valoare;
2) piaţa de acţiuni;
3) piaţa de obligaţiuni;
4) piaţa bursieră;
5) piaţa titlurilor de stat.
a) 1+5; b) 2+3+4; c) 2+3+5; d) 1+3+4; e) 2+4+5.
25. După procedurile de tranzacţionare, pieţele de capital se grupează astfel:
1) piaţa de licitaţie;
2) piaţa de datorie;
79
3) piaţa de negociere;
4) piaţa primară;
5) piaţa secundară.
a) 1+2+4; b) 2+3+5; c) 4+5; d) 1+2+3; e) 1+3.
26. Piaţa de ..................... este piaţa în cadrul căreia tranzacţionarea este controlată de
o a treia parte (numită agent de piaţă), în funcţie de suprapunerea preţurilor ordinelor
de cumpărare sau de vânzare.
27. Piaţa de ....................... este piaţa în cadrul căreia cei ce vând sau cumpără
negociază între ei volumul şi preţul titlurilor în mod direct sau printr-un agent: broker
sau dealer.
28. Piaţa de negociere se mai numeşte şi piaţa .........................................
29. După locul tranzacţionării, pieţele de capital se pot grupa astfel:
1) piaţa de licitaţie;
2) piaţa de negociere;
3) piaţa organizată;
4) piaţa “Over The Counter”.
a) 1+3; b) 1+4; c) 2+3; d) 3+4; e) 2+4.
30. După dinamica şi riscul tranzacţiilor, pieţele de capital se grupează astfel:
1) piaţa la vedere;
2) piaţa anticipată (forward);
3) piaţa organizată;
4) piaţa “futures”;
80
5) piaţa “swap”;
6) piaţa de opţiune (options);
7) piaţa “Over The Counter”.
a) 1+2+5+6; b) 1+2+4+6; c)2+4+6; d) 4+6+7; e) 2+3+5+7.
31. Caracteristica majoră a pieţei ..................... este constituită de faptul că operaţiile

de vânzare-cumpărare sunt achitate o dată pe lună, în ziua de lichidare.
32. Piaţa ................... este piaţa în cadrul căreia titlurile sunt comercializate în vederea
unor livrări şi plăţi viitoare.
33. Dacă un contract futures este tranzacţionat „Over The Counter” prin negociere, el
se va numi contract ...................
34. Piaţa ...................... este piaţa în cadrul căreia sunt tranzacţionate titluri cu livrare
ulterioară, condiţionată de prevenirea riscului de investiţie.
35. După intensitatea zilnică a tranzacţiilor, pieţele de capital se pot grupa astfel:
1) piaţa continuă;
2) piaţa permanentă;
3) piaţa de apel;
4) piaţă intermitentă;
a) 2+3; b) 1+3; c) 2+4; d) 3+4; e) 1+4
36. Cum se numeşte, pe piaţa permanentă, preţul de la începutul unei zile de cotaţie
bursieră:
a) cel mai mare preţ al zilei;
b) preţul primar;
c) preţul intermediar;
81
d) preţul de deschidere;
e) preţul pieţei.
37. Piaţa de apel este piaţa în cadrul căreia cotaţiile tranzacţiilor se efectuează prin
stabilirea unui preţ de .......................... la o oră de echilibru.
38. După modul în care se procură şi se tranzacţionează banii, pieţele de capital se

grupează astfel:
1) pieţe de datorie;
2) pieţe de negociere;
3) pieţe permanente;
4) pieţe de titluri de valoare;
5) pieţe organizate.
a) 1+3; b) 3+4+5; c) 1+4; d) 4+5; e) 2+3+4.
39. Pieţele de datorie sunt pieţe caracterizate prin instrumente care raportează
dobândă la perioade fixe, pentru împrumuturi acordate pe perioade cuprinse între:
a) 5 şi 10 ani;
b) 10 şi 20 ani;
c) 15 şi 20 ani;
d) peste 20 ani;
e) 12 luni şi 30 de ani.
40. Principalele caracteristici ale pieţelor de capital sunt:
1) fiabilitatea;
2) negociabilitatea;
82
3) finanţarea nebancară;
4) autonomia;
5) finanţarea bancară;
6) termenul de scadenţă;
7) instrumente financiare.
a) 2+3+6+7; b) 1+2+4+5+6; c) 3+4+5+7; d) 5+6+7; e) 2+4+5+7.
41. Tipurile de pieţe de titluri de valoare sunt:
1) pieţele de datorie;
2) pieţele de titluri de valoare;
3) pieţele de negociere;
4) piaţa primară de capital;
5) piaţa secundară de capital.
a) 1+2; b) 4+5; c) 3+4+5; d) 2+4+5; e) 1+4+5.
42. Piaţa pe care are loc transferul iniţial de bani de la investitori către firme, o dată
cu emiterea de acţiuni se numeşte:
a) piaţa secundară;
b) piaţa de negociere;
c) piaţa de datorie;
d) piaţa primară;
e) piaţa permanentă.
43. Prima vânzare a valorilor mobiliare emise se realizează în cadrul pieţei primare,
caracterizată prin existenţa unui singur vânzător, respectiv ......................... valorilor
mobiliare.
83
44. O dată puse în circulaţie titlurile mobiliare, prin emisiunea pe piaţa primară,
acestea fac obiectul tranzacţiilor pe piaţa ................................
45. Piaţa secundară de valori mobiliare în România are două componente: Bursa de
Valori Bucureşti şi piaţa electronică:
a) extrabursieră;
b) NASDAQ;
c) RASDAQ;
d) de titluri de valoare;
e) NYSE.
46. Piaţa financiară ................... este legată de evoluţia titlurilor financiare de pe piaţa
financiară secundară, iar aceasta influenţează, la rândul ei, comportamentul
subiecţilor economici de pe piaţa financiară primară.
47. Pe piaţa financiară primară se derulează operaţiunile legate de emisiunea titlurilor

financiare, prin intermediul sistemului bursier şi al statului.
a) adevărat;
b) fals.
48. Avantajele finanţării economiei cu ajutorul pieţelor de capital pot fi privite din
două puncte de vedere:
1) băncile;
2) statul;
3) acţionarii;
4) societăţile de servicii financiare;
5) întreprinzătorii.
a) 1+2+5; b) 2+4+5; c) 1+2+4; d) 1+2; e) 4+5.

84
49. Finanţarea cu ajutorul ....................... poate permite acumularea acelor fonduri
mari de plată care sunt necesare pentru rambursarea obligaţiilor.
50. Nevoia de ......................... a întreprinderilor pe baza emisiunii de acţiuni a fost

marcată de relaţiile rigide dintre bănci şi grupurile industriale şi de apelarea la
participaţiile guvernului, la credite şi la garanţii guvernamentale.
51. Tipurile de instrumente financiare sunt:
1) acţiunile;
2) valorile mobiliare;
3) instrumente financiare derivate;
4) drepturi de preferinţă la subscrierea de acţiuni;
5) titluri de stat;
6) instrumente financiare, altele decât valorile mobiliare;
7) Contracte de report.
a) 1+3+4+6+7; b) 2+4+5+6; c) 2+3+6+7; d) 1+5+7; e) 4+5+6+7.
52. Contractele futures şi options nu sunt instrumente financiare derivate.
a) adevărat;
b) fals.
53. Instrumentele tipice emise pe pieţele de datorie cu venituri fixe sunt cunoscute
sub denumirea de obligaţiuni şi .............................
54. Instrumentele emise pe piaţa titlurilor de valoare sunt, de regulă, denumite

obligaţiuni.
a) adevărat;
85
b) fals.
55. Dividendul plătit pe acţiuni poate varia în funcţie de nevoile firmei şi de

împrejurări.
a) da;
b) nu.
56. Preţurile acţiunilor se păstrează constante, indiferent de cerere şi ofertă.
a) adevărat;
b) fals.
57. Valorile mobiliare sunt de trei categorii:
1) primare;
2) secundare;
3) derivate;
4) terţiare;
5) sintetice.
a) 1+2+4; b) 2+3+4; c) 3+5; d)1+3; e) 1+3+5.
58. …...................... este o hârtie de valoare, valoare care este o parte din capitalul
social al societăţii pe acţiuni emitente.
59. Acţiunile se clasifică astfel:
1) acţiuni nominative;
2) acţiuni la purtător;
86
3) acţiuni cumulative;
4) acţiuni convertibile;
5) acţiuni ordinare;
6) acţiuni privilegiate;
7) acţiuni preferenţiale;
8) acţiuni cu dividend variabil.
a) 1+2+3+5+8; b) 2+3+4+6+7+8; c) 3+4+6+8; d) 1+2+5+6+7; e) 2+4+5+7.
60. Acţiunile ……………….. reprezintă acele acţiuni care sunt personalizate prin
menţionarea numelui posesorului lor; ele au o circulaţie restrictivă, în sensul că nu
pot fi înstrăinate decât prin transcrierea tranzacţiei în registrul societăţii emitente.
61. Acţiunile nominative pot fi:
1) nominative administrative;
2) nominative administrate;
3) nominative preferenţiale;
4) nominative pure.
a) 1+3+4; b) 2+3; c) 2+4; d) 1+4; e) 2+3+4.
62. Acţiuni la purtător sunt acţiunile a căror circulaţie este absolut liberă, posesorul
lor beneficiind de toate drepturile şi obligaţiile care decurg din deţinerea lor.
a) adevărat;
b) fals.
87
63. Acţiunile .......................... sunt acţiunile care conferă dreptul proprietarului lor de
a încasa dividendele anuale, a căror mărime este direct proporţională cu raportul
dintre valoarea acţiunilor şi profitul pe anul expirat care este repartizat acţionarilor.
64. Acţiunile a căror posesie dă dreptul acţionarilor la un dividend fix, indiferent de

mărimea profitului realizat de societate sunt:
a) preferenţiale;
b) privilegiate;
c) ordinare;
d) cumulative;
e) prioritare.
65. Acţiuni care nu dau acţionarului dreptul la vot în adunarea generală, dar care au
prioritate la încasarea unor dividende prestabilite fie în valoare absolută, fie în valoare
relativă sunt:
a) cumulative;
b) participante;
c) prioritare;
d) revocabile;
e) preferenţiale.
66. Acţiunile ............................. sunt acţiunile care pe lângă dividendul prestabilit la

emisiune, mai primesc un anumit procent din dividendul destinat acţiunilor comune.
67. Acţiunile pentru care emitentul îşi rezervă dreptul de a le răscumpăra de pe piaţă
la un preţ prestabilit sunt:
a) prioritare;
b) convertibile;
88
c) nonparticipante;
d) revocabile;
e) cumulative.
68. Certificatele de ...................... rezultă din împărţirea unei acţiuni comune într-un
certificat cu drept de vot şi un certificat de investiţii.
69. Circulaţia acţiunilor prin vânzare-cumpărare pe o piaţă specifică se face liber prin
mecanismul cererii şi ofertei, formându-se un preţ numit ................, care poate fi
diferit de preţul nominal înscris pe acţiuni.
70. Acţionarii beneficiază, în funcţie de numărul de titluri deţinute, de un drept de

........................, negociabil, care permite acţionarilor să cumpere sau să vândă
drepturi.
71. ................................... unei acţiuni este determinată de dividendul net pe care îl

aduce deţinătorului şi de valoarea sa de piaţă, care se analizează în funcţie de preţul
de cumpărare, întrucât investitorul este interesat de plusul de valoare pe care îl poate
obţine prin vânzarea titlului deţinut.
72. .................. unei acţiuni reprezintă producerea unor evenimente, care pot duce la
pierderea avantajelor pe care deţinerea acţiunilor le asigură posesorilor, şi anume:
falimentul societăţii emitente, scăderea profitului ca urmare a activităţii societăţii,
diluarea profitului şi a puterii decizionale prin emisiunea de noi acţiuni, scăderea
cursului acţiunii pe piaţa financiară.
73. Riscurile la care este expus deţinătorul de acţiuni sunt:
1) riscul de grup;
2) riscul pieţei;
89
3) riscul specific;
4) riscul de lichiditate.
a) 2+3; b) 1+3; c) 2+3+4; d) 1+2; e) 1+2+4.
74. Principalele surse de risc întâlnite pe pieţele financiare sunt:
1) inflaţia
2) mediul economic general apreciat prin starea economiei;
3) mediul politic;
4) mediul extern al firmei;
5) mediul social;
6) mediul economic internaţional.
a) 1+3+4+5; b) 2+3+5+6; c) 1+2+4+6; d) 1+4+6; e) 3+4+6.
75. Riscul este o dimensiune a ............................... şi măsoară eficienţa viitoare a

investiţiilor, anume: cu cât riscul asumat este mai mare, cu atât rentabilitatea estimată
şi cerută este mai mare.
76. Ce valoare exprimă capitalul financiar care s-ar fructifica printr-un dividend,
comparabil cu rata medie a dobânzii de piaţă:
a) valoarea contabila;
b) valoarea financiară;
c) valoarea nominală;
d) valoarea patrimonială;
e) valoarea intrinsecă.
77. Ce valoare este forma de exprimare a valorii financiare:
a) valoarea nominală;
90
b) valoarea patrimonială;
c) valoarea de negociere;
d) valoarea de randament;
e) valoarea intrinsecă.
78. Vânzarea acţiunilor la preţul de emisiune, constituind un aport suplimentar la

capitalul emitentului, reprezintă:
a) valoarea de piaţă;
b) valoarea intrinsecă;
c) valoarea de randament;
d) valoarea financiară;
e) valoarea negociată.
79. Preţul la care se efectuează schimbul de acţiuni se numeşte:
a) valoare contabilă;
b) valoare intrinsecă;
c) valoare de piaţă;
d) valoare de randament;
e) valoare nominală.
80. Cine exprimă capacitatea emitentului de a obţine profit:
a) profitul pe acţiune;
b) profitul brut;
c) profitul contabil;
d) rentabilitatea;
e) profitul net.
91
81. .......................... reprezintă, pentru posesorul acţiunii, venitul produs de investiţia
sa, deci este un flux financiar, iar pentru emitent reprezintă un element important al
valorizării unei acţiuni.
82. .......................... este valoarea mobiliară emisă cu dobândă (sau cu discount, în

cazul obligaţiunilor cu cupon zero) prin care emitentul se obligă să plătească
proprietarului, la anumite intervale de timp, o sumă de bani, numită cupon, precum şi
să restituie, la scadenţă, valoarea integrală sau rămasă a principalului.
83. Obligaţiunile se pot clasifica după personalizarea lor, astfel:
1) obligaţiuni convertibile;
2) obligaţiuni nominale;
3) obligaţiuni prioritare;
4) obligaţiuni la purtător.
a) 1+2; b) 2+4; c) 2+3+4; d) 1+4; e) 3+4.
84. Prima de .............................. reprezintă suma cu care preţul de piaţă al unei

obligaţiuni convertibile depăşeşte preţul de piaţă al acţiunilor obişnuite, fiind utilizată
pentru a se determina dacă conversia unei obligaţiuni este profitabilă sau nu la o
anumită dată viitoare.
85. Statul, principalul emitent de titluri financiare obligatare, poate emite următoarele
tipuri de obligaţiuni:
1) obligaţiuni cu varant;
2) obligaţiuni amortizabile sau rambursabile;
3) rente perpetue;
4) obligaţiuni convertibile;
5) obligaţiuni indexate;
92
6) obligaţiuni nominale
7) obligaţiuni asimilate trezoreriei.
a) 1+2+3+5; b) 2+3+4+6; c) 4+5+7; d) 2+3+5+7; e) 2+4+6.
86.Instrumentele financiare sunt de următoarele tipuri:
1)valori mobiliare;
2)ipoteci;
3)instrumente financiare derivate;
4)instrumente financiare, altele decât valorile mobiliare;
5)contracte de report.
a)1+2+3+4; b)1+3+4; c)1+3+4+5; d)1+2+4+5; e)1+2+3+4+5.
87.Sunt instrumente financiare derivate:
1)contractele forward;
2)contractele futures;
3)options;
4)swapuri
5)alte active calificate de CNVM ca instrumente financiare derivate.
a)1+2+3+4+5; b)2+3+5; c)2+3+4+5; d)1+2+3+4; e)2+3+4.
88.Instrumentele pieţei titlurilor de valoare sunt următoarele:
1)acţiuni şi emisiuni de acţiuni;
2)valori mobiliare legate de titluri de valoare;
3)produse derivate;
4)produse sintetice;
93
5)obligaţiuni municipale.
a)1+2+3; b)1+2+3+4+5; c)3+4+5; d)2+3+4; e)1+2+5.
89.Valorile mobiliare cuprind categoriile:
1)primare;
2)swapuri;
3)derivate;
4)options;
5)sintetice.
a)1+3+5; b)1+2+3+4+5; c)1+2+3+5; d)1+3+4+5; e)2+4.
90.Dacă un acţionar deţine un număr de acţiuni de la o companie, atunci el are:
1)dreptul la vot;
2)dreptul la informare;
3)dreptul la dividende;
4)dreptul asupra activelor;
5)dreptul asupra pasivelor.
a)1+2+3+4+5; b)1+2+3+4; c)1+2+3+5; d)1+2+3; e)1+4+5.
91.Acţiunile sunt de următoarele tipuri:
1)nominative;
2)la purtător;
3)ordinare;
4)privilegiate;
5)preferenţiale.
94
a)1+2+3; b)1+3+4; c)1+4+5; d)1+2+3+4+5; e)2+4+5.
92.Certificatele de investiţii rezultă din împărţirea unei acţiuni comune într-un

certificat cu drept de vot şi un certificat de investiţii:
a)adevărat;
b)fals.
93.Acţiunile prioritare sunt acele acţiuni a căror plată se efectuează înaintea tuturor
acţiunilor participante:
a)adevărat;
b)fals.
94.acţiunile non-participante primesc un dividend variabil, specific fiecărei emisiuni:
a)adevărat;
b)fals.
95.Acţiunile privilegiate dau dreptul acţionarilor la un dividend fix, indiferent de

mărimea profitului realizat de societate:
a)adevărat;
b)fals.
96.Acţiunile preferenţiale revocabile sunt acţiunile pentru care emitentul îşi rezervă
dreptul de a le răscumpăra de pe piaţă la un..................
97.Riscurile la care este expus deţinătorul de acţiuni sunt a) riscul sistematic, b) riscul
nesistematic şi c) riscul de nerambursare:
a)adevărat;
b)fals.
95
98.Nu este sursă de risc pe pieţele financiare:
a)mediul economic general;
b)inflaţia;
c)mediul extern al firmei;
d)mediul economic internaţional;
e)oscilaţiile ratei dobânzii.
99.Rata de rentabilitate cerută de investitor se compune din rata rentabilităţii fără risc
şi ...............
100. Orice activitate întreprinsă de o persoană sau de un grup de persoane, destinată

să determine ca preţurile să aibă o comportare deviată, alta decât cea firească, în
condiţii de cerere şi ofertă necontrolate sau neinspirate se numşte.....................
101.Nu este o caracteristică generală a obligaţiunilor:
a)reprezintă o fracţiune dintr-un împrumut;
b)deţinătorul are calitatea de creditor;
c)deţinătorul are calitatea de debitor;
d)nu conferă drept de vot;
e)asigură un venit fix, sub formă de cupon.
102.Obligaţiunea este un împrumut intern sau...................

103.Principalul emitent de titluri financiare cu venit fix este..................
104.Titlurile de stat sunt împrumuturi cunoscute sub denumirea de datorie
internă a
....................
105.Este adevărat că titlurile de stat pot fi cu discont sau purtătoare de

dobândă?
a) da;
b) nu.
96
106.Este adevărat că coeficientul de conversie a obligaţiunii este egal cu
(valoarea de capital a obligaţiunii⁄preţul curent al acţiunilor obişnuite) × 100?
a)adevărat;
b)fals.
107.Este adevărat că prima iniţială de conversie este egală cu (preţul de

conversie⁄preţul curent al acţiunilor obişnuite -1) × 100?
a)adevărat;
b)fals.
108.Investitorii care cumpără obligaţiuni convertibile cumpără o opţiune

pe...............
109.Investitorii în obligaţiuni convertibile beneficiază de următoarele avantaje:
1)plăţi mai reduse în contul cupoanelor;
2)elementul de datorie al obligaţiunii poate fi utilizat pentru tranzacţii swap;
3)venituri fixe garantate, până la conversie, faţă de rentabilităţi ale

dividendelor;
4)în cazul conversiei, numărul de acţiuni este cunoscut şi nu există costuri de

brokeraj;
5)clasarea obligaţiunilor într-o categorie superioară faţă de titlurile de natura

acţiunilor, în cazul în care emitentul intră în lichidare.
a)1+3+4; b)1+2+3; c)2+3+4+5; d)1+2+3+4+5; e)3+4+5.
110.Statul nu poate emite:
a)rente perpetue;
b)obligaţiuni amortizabile sau rambursabile;
c)obligaţiuni municipale;
d)obligaţiuni asimilate trezoreriei;
e)obligaţiuni indexate.
111. Organele de conducere ale bursei sunt:

97
1) comitetul bursei;
2) comisiile speciale;
3) directorul general
4) directorii generali adjuncţi;
5) departamentul juridic.
a) (1+2+3+4); b) (1+2+3+4+5); c) (1+3+4); d) (1+3+4+5); e) (3+4).
112. Nu fac parte din clasificarea burselor după obiectul tranzacţiilor:

a) bursele de mărfuri;
b) bursele de schimb;
c) bursele de valori;
d) bursele valutare sau de devize;
e) bursele complementare comerţului internaţional.
113. Nu există decât burse deschise.

a) adevărat;
b) fals.
114. Nu există decât burse publice, înfiinţate şi supravegheate de stat.

a) adevărat;
b) fals.
115. Diferenţele dintre bursa de valori şi sistemul bancar privesc:
1) misiunea şi funcţiile îndeplinite;
2) beneficiarii;
98
3) caracteristicile care conferă specificitatea fiecărei entităţi;
4) indicatorii de evaluare a performanţelor economico-financiare;
5) conţinutul managementului.
a) (1+2+3+4); b) (1+3+4+5); c) (1+2+4+5); d) (1+2+3+5); e) (1+2+3+4+5)
116. Pentru starea econiomiei naţionale, bursa reprezintă un..................
117. O funcţie tehnică a pieţei de capital este şi negocierea de valori mobiliare, cu

condiţia ca acestea să fie vândute şi transformate în lichidităţi de primii lor posesori şi
mai înainte de...................
118. O funcţie economică a pieţei de capital este şi realizarea protecţiei...................
119. Bursa de valori trebuie să asigure integritatea pieţei prin supravegherea ei, prin
menţinerea unei variaţii maxime de preţ admise pentru o şedinţă de tranzacţionare şi,
atunci când este cazul, prin suspendarea ...........................
120. Suportul tehnic actual de negociere la Bursa de Valori Bucureşti este

sistemul..................
121. Derularea şi înregistrarea, în sistemul BVB, a rezultatelor ofertei de obligaţiuni

se efectuează în conformitate cu prevederile prospectului de.......................
122. Sistemul de plăţi este un set de aranjamente prin care se înlocuieşte compensarea
obligaţiilor de tip barter cu o compensare prin intermediul........................
123. Elementele componente ale unui sistem de plăţi sunt:

1) instituţiile care furnizează servicii de plăţi;
2) diversele forme de creanţe transferate;
99
3) metodele şi mijloacele de transfer al acestor creanţe;
4) societăţile de servicii de investiţii financiare;
5) relaţiile contractuale dintre părţile implicate.
a) (1+2+3+4+5); b) (1+4+5); c) (1+2+5); d) (1+2+3+5); e) (1+4)
124. Etapele unei tranzacţii cu valori mobiliare sunt:
1) încheierea tranzacţiei;
2) evidenţierea tranzacţii în contabilitate;
3) compensarea tranzacţiei;
4) transferul valorilor mobiliare;
5) decontarea tranzacţiei.
a) (1+2+4); b) (1+3+5); c) (1+2+3+5); d) (1+4+5); e) (1+2+3+4)
125. Ciclul de decontare după efectuarea tranzacţiilor este de 3 zile...................
126. După valorile mobiliare în raport cu care se construieşte indicele există:

1) indici bursieri pentru acţiuni;
2) indici bursieri pentru obligaţiuni;
3) indici pentru titlurile emise de fondurile deschise de investiţii şi alte

instituţii de acest fel;
4) indici bursieri pentru titlurile de stat;
5) indici bursieri în lanţ
100
a) (1+2+3+4); b) (1+2+3+4+5); c) (1+2+3+5); d) (1+2+3); e) (1+2+4)
127. Indicii care iau în calcul acţiuni ce cotează pe diverse pieţe ale lumii şi care au
criterii suplimentare referitoare la ţările care intră în calcul, pe lângă criteriile stabilite
pentru un titlu individual sunt indici .....................
128. Sunt indici din prima generaţie Topix, S&P, DAX, CAC-40
a) adevărat;
b) fals
129. Indicii care reflectă evoluţia unui singur sector al economiei sunt
indicii................
130.Pentru ce au fost create bursele cele mai vechi?
a)pentru transferul de titluri de valoare;
b)pentru negocierea marfurilor;
c)pentru dezvoltarea comerţului mondial;
d)pentru lărgirea comertului cu titluri de valoare;
e)pentru furnizarea de lichidităţi autorităţilor statale.
131.Tranzacţiile cvasibursiere privesc:
a)contractele financiare transmisibile;
b)creanţele exprimate în diferite monede;
c)înscrisurile comerciale;
d)contractele forward;
101
e)contractele încheiate în afara bursei.
132.În ce loc a apărut prima bursă din lume?
1)Veneţia;
2)Genova;
3)Florenţa;
4)Bruges;
5)Lucques.
a) 4; b) (1+2+3); c) (4+5); d) 5; e) (1+2+3+4)
133.Unde s-a înfiinţat prima bursă de acţiuni de capital din lume?
a)Wall Street;
b)Amsterdam;
c)Lucques;
d)Londra;
e)Tokyo.
134.Tranzacţionarea acţiunilor de capital s-a intensificat sub influenţa:
a)industrializării;
b)expansiunii coloniale;
c)campaniilor militare;
d)necesităţii finanţării statului;
e)intensificării activităţilor comerciale.
135. Nu este indice din generaţia a doua:
a) Topix;
102
b) S&P 500;
c) Dow-Jones;
d) CAC-40;
e) DAX.
136. Nu este indice general al pieţei:
a) Nasdaq-100;
b) FT-SE Actuaries 100;
c) Dow-Jones;
d) CAC-40;
e) DAX.
137. Etapele construcţiei unui indice bursier sunt:
1) Selectarea domeniilor de activitate pe care urmează să le reprezinte

indicele;
2) Selectarea acţiunilor ce intră în portofoliul indicelui;
3) Atribuirea unei anumite importanţe fiecărei acţiuni;
4) Alegerea datei de referinţă;
5) Calculul indicelui bursier.
a) 1+2+3+4+5; b) 1+2+3+4; c) 2+3+4+5; d) 1+3+5; e)

2+3+4.
138. Atribuirea importanţei acţiunilor se face prin:
1) ponderi egale;
2) ponderarea cu sensibilitatea acţiunilor;
3) ponderarea cu capitalizarea bursieră;
4) fără atribuirea de ponderi;
5) ponderarea cu numerele consecutive ale şirului lui Fibonacci.
a) 1+2+3+4+5; b) 1+3+5; c) 2+3+4+5; d) 1+3+4; e) 1+2+3+4.

103
139. Criteriile utilizate la determinarea unor indici sunt:
1) acţiunile să fie cotate la prima categorie a pieţei bursiere respective;
2) acţiunile să fie emise de firme puternice şi stabile;
3) acţiunile să reprezinte cât mai bine piaţa bursieră respectivă sau sectorul
economic respectiv;
4) lichiditatea acţiunilor;
5) capitalizarea bursieră a acţiunilor.
a) 1+2+3+4+5; b) 1+3+5; c) 1+2+3+5; d) 2+3+4+5; e) 2+4+5.
140. Nu este un criteriu în funcţie de care se stabileşte componenţa indicilor bursieri:
a) condiţii privind domeniul de activitate al emitentului;
b) condiţii privind capitalizarea bursieră;
c) condiţii privind cotarea la prima categorie a pieţei respective;
d) condiţii privind lichiditatea acţiunilor;
e) condiţii privind apartenenţa sau nu la o anumită ţară a emitentului.
141. Nu reprezintă un eveniment principal care să necesite ajustarea formulei de

calcul al indicilor bursieri:
a) acordarea de dividende;
b) creşteri de capital;
c) reduceri de capital;
d) schimbări în structura acţionariatului unui emitent;
e) adăugări sau ştergeri de firme în⁄din portofoliul indicelui.
104
Rezultatele testelor grilă de autoevaluare
1c 2 aleatorie 3b 4a 5d
6e 7a 8b 9a 10c
11b 12a 13c 14 monetară 15

compensare
16e 17d 18 valutară 19 20a

capitalurilor
21c 22b 23a 24c 25e
26 licitaţie 27 negociere 28 inter- 29d 30b

dealeri
31 forward 32 futures 33 anticipat 34 options 35a
36d 37 echilibru 38c 39e 40a
41b 42d 43 emitentul 44 secundară 45c
46 primară 47b 48a 49 acţiunilor 50 finanţare
51c 52b 53 certificate 54b 55a
56b 57e 58 Acţiunea 59d 60 nominative
61c 62a 63 ordinare 64b 65e
66 67d 68 investiţii 69 curs 70 atribuire

participante
71 72 Riscul 73a 74c 75

Rentabilitatea incertitudinii
76b 77d 78e 79c 80a
81 82 83b 84 conversie 85d

Dividendul Obligaţiunea
86c 87b 88a 89a 90b
91d 92a 93b 94b 95a
96 preţ 97b 98e 99 prima de 100

prestabilit risc manipulare
105
101c 102 extern 103 statul 104 statului 105a
106b 107a 108 rata 109e 110c

dobânzii
111a 112b 113b 114b 115b
116 117 scadenta 118 119tranzactio 120 arena

barometru actionarilor narii
121 oferta 122 banilor 123d 124b 125 (T+3)
126d 127 mondiali 128b 129 sectoriali 130c
131c 132b 133b 134a 135c
136c 137e 138d 139a 140a
141d
106
Bibliografie selectivă
Anghelache G. – Bursa şi piaţa extrabursieră, Editura Economică, Bucureşti, 2000
Balley P. – La bourse, mythes et réalités, PUF, Paris, 1986
Basno C. – Bursele de valori: dimensiuni şi rezonanţe social-economice,

Dardac N. Editura Economică, Bucureşti, 1997
Bernstein J. – Piaţa contractelor futures, Editura Hrema, Bucureşti, 2000
Ciobanu G. – Bursele de valori şi tranzacţiile la bursă, Editura Economică,

Bucureşti, 1997
Dalton J. – Piaţa acţiunilor, Editura Hrema, Bucureşti, 2000
Fătu S. – Piaţa românească de capital privită din interior, Editura Vox,

Bucureşti, 1998
Gallois D. – Bursa – origine şi evoluţie, Editura Teora, Bucureşti, 1997
Ionescu G. – Burse de mărfuri şi valori, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 2004
Miclăuş P. – Burse de comerţ, Editura Economică, Bucureşti, 2003
Popa I. – Bursa, vol. I şi II, Editura Adevărul, Bucureşti, 1993 şi 1994
Popescu V. – Bursa şi tranzacţii cu titluri financiare, Editura Call – Clubul

Român, Bucureşti, 1993
Popescu V. – Dicţionar de termeni şi expresii utilizate în tranzacţii de bursă,

Dumitrescu M. Editura Voreep Ex Im, Bucureşti, 1994
Sharpe W. – Investments, Fifth Edition, Prentice Hall, New Jersey, 1995

Alexander G.
Bailey J.
Stancu I. – Finanţe, Ediţia a III-a, Editura Economică, Bucureşti, 2002
Stancu I. – Teoria portofoliilor (cu aplicaţii pe piaţa financiară), Editura

Huidumac C. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999
107
Strong R. – Portfolio Construction, Management, and Protection, South-
Western div. of Thomson Learning, Ohio, 2003
Vosganian V. – Reforma pieţelor financiare în România, Editura Polirom,

Bucureşti, 1999
Zipf R. – Piaţa obligaţiunilor, Editura Hrema, Bucureşti, 2000
*** – ANSVM – Curs de pregătire agenţi de valori mobiliare, 1997
*** – ANSVM - Regulament de practică onestă
*** – B.V.B. – Manualul agentului de bursă, 1997
*** – B.V.B. – Regulamente şi proceduri
*** – RASDAQ – Manual de operare asistemului, 1996
*** – SNCDD – Manual de operare a sistemului, 1998
*** – Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital
*** – Regulamentul CNVM nr.5/2003 privind oferta publică de valori

mobiliare şi alte instrumente financiare
*** – Regulamentul CNVM nr.12/2004 privind serviciile de investtiţii

financiare
*** – Regulamentul CNVM nr.9/2004 privind adecvarea capitalului

societăţilor de servicii de investiţii financiare
*** – www.bvb.ro
*** – www.rasd.ro
*** – www.bmfms.ro
108

Sinteza Piete de Capital

Uploaded by

Document Information

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Sinteza Piete de Capital

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

UNIVERSITATEA ROMÂNO-AMERICANĂ

Facultatea de Relaţii Comerciale şi Financiar Bancare Interne şi Internaţionale

Acestă carte se adresează în primul rand studenţilor care

Pieţe de capital – noţiuni generale

1. Pieţe de capital – noţiuni generale

1.1 Elemente caracteristice

1) Bursele sunt pieţe pentru mărfuri şi valori, reprezentând

Bursele de mărfuri sunt pieţe unde se realizează tranzacţiile cu bunuri

Prinre activele ce îndeplinesc aceste criterii se întâlnesc produsele

A doua categorie sunt bursele de valori, care facilitează vânzările şi

2) Bursele sunt pieţe simbolice. În cazul burselor de mărfuri

3) Bursele sunt pieţe libere, în sensul că dau posibilitatea confruntării

Pentru ca un activ să poată face obiectul tranzacţiilor de bursă, trebuie

4) Bursele reprezintă pieţe organizate, respectiv tranzacţiile se

Totodată, tranzacţiile bursiere nu sunt realizate direct, de către fiecare

Piaţa de capital reprezintă ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin

Ca orice piată, care reprezintă locul de întâlnire a cererii şi ofertei

Deci, piaţa de capital realizează mecanismul de legătură dintre

Din punctul de vedere al concepţiei anglo-saxone, piaţa de capital

Concepţia continental-europeană, spre deosebire de cea anglo-

În România contemporană, privind prin contextul apariţiei şi

Printre principalele trăsături ale pieţei de capital se pot menţiona:

1.2 Piaţa primară şi piaţa secundară

Piaţa primară reprezintă locul unde resursele financiare

1.3 Piaţa de capital din România

Premisele apariţiei pieţei de capital în România au fost create de

În anul 2004 a urmat o nouă modificare legislativă, probabil printre

Componenta principală a pieţei secundare din România este Bursa de

Burse de valori şi de mărfuri

2. Burse de valori şi de mărfuri

2.1 Tipologia, funcţiile şi rolul burselor de valori

Printre principalele funcţii ale burselor de valori se pot aminti:

 concentrarea cererii şi ofertei de valori mobiliare într-un anumit loc şi la un

Rolul burselor de valori este extrem de complex, în principal

2.2 Participanţii la piaţa bursieră

Bursa de Valori Bucureşti este o entitate cu investită cu putere de

În cadrul Bursei de Valori Bucureşti se instituie Asociaţia Bursei care este

Asociaţia Bursei este formată şi funcţionează pe baza

În general, se poate vorbi despre participanţii la piaţă bursieră, clasificaţi în

După importanţa participării la piaţă şi a volumului resurselor financiare

 investitori instituţionali (banci comerciale, societăţi de investiţii, fonduri de

În funcţie de obiectivul stabilit pentru plasamentul resurselor

 investitori strategici (care de regulă achiziţionează pachetul majoritar de acţiuni

Agenţii de bursă, reprezintă o categorie de profesionişti ai bursei, al

Din punctul de vedere al activităţii desfăşurate, agenţii de bursă pot fi

 specialişti operativi, în situaţia în care realizează în mod direct şi nemijlocit

Prin prisma rolului pe care agenţii de bursă îl au pe piaţa bursieră

În România, tranzacţionarea în cdrul Bursei de Valori Bucureşti

2.3 Burse de mărfuri

După obiectul tranzacţiilor, bursele de mărfuri pot fi clasificate

Valori mobiliare primare

3. Valori mobiliare primare

3.1 Noţiunea de valori mobiliare

Valorile mobiliare sunt caracterizate de trei aspecte esenţiale:

Din punct de vedere al caracteristicilor, valorile mobiliare se clasifică

Acţiunile reprezintă fracţiuni ale capitalului social şi desemnează

Din puctul de vedere al principalelor caracteristici, în confomitate cu

Principalele drepturi ale deţinătorilor de acţiuni comune:

Acţiunile preferenţiale reprezintă o categorie diferită de acţiuni, care

În stabilirea clauzelor ce vor fi ataşate acţiunilor preferenţiale,

Valoarea unei acţiuni poate fi considerată prin prisma mai multor

b) valoarea patrimonială, reprezintă valoarea activului net ce revine pentru

Un pas în plus constă în corectarea activului net cu plusurile şi

d) valoarea de piaţă, reprezintă preţul stabilit la un moment dat, prin confruntarea