In primele luni ale lui 1990, asistam la o explozie de aparitii in spatiul gazetaresc. Unele
publicatii sunt proaspat infiintate. Altele isi schimba titlul, tinand mortis sa convinga ca si ele sunt
noi. Scinteia devine Scinteia poporului mai intai si Adevarul, mai apoi; Scinteia tineretului devine
Tineretul liber; Teatrul, Teatrul azi, Saptamina, Saptamina libera. Cele care-si pastreaza titlul
adauga in chip necesar: serie noua.

Teoretic, suntem deja intr-un nou climat: de libertate a presei, inclusiv – daca nu chiar mai ales –
de libertatea de a critica. Numai ca libertatea de a critica se manifesta – si nu oricum –, ci
navalnic, galgaitor, doar fata de vechiul regim. Noul regim si cu atat mai putin momentul care l-a
instaurat – evenimentul din decembrie 1989 – sunt ocolite prudent de atacuri.

Despre ce s-a intamplat in decembrie 1989 nimeni n-are nici cea mai mica indoiala. A fost – se
spune – o Inviere, o Straluminare, un Pasti, desi in realitate a fost doar un Craciun.

Despre ce se intampla acum nimeni n-are nici o indoiala. E tot ce poate fi mai duios.

Nimeni n-are indoieli asupra drumului pe care a luat-o tara. A luat-o pe drumul Propasirii si al
Fericirii. Mai ceva ca dupa 23 august 1944!

E drept, de pe la sfarsitul lui ianuarie 1990, cateva publicatii – Romania libera, Timisoara, Expres
– incep sa critice puterea FSN. E insa o critica din interiorul noului sistem, de pe baricadele
proaspat ridicate ale Opozitiei de Dreapta. Noul sistem nu e criticat din exterior, de pe pozitii
ceausiste sau macar comuniste.

Un proces asemanator s-a petrecut imediat dupa 23 august 1944. Ocupandu-ma de presa perioadei
respective, pot garanta ca n-a fost publicatie care sa-si fi permis cea mai mica intrebare asupra
loviturii de stat de la 23 august 1944.

Situatia de dupa 23 august 1944 ar avea o explicatie. Tara era ocupata de Armata Rosie. Chiar
daca ar fi vrut cineva, tot n-ar fi avut cum sa publice un rand de contestare a loviturii de stat. De
apreciere a regimului Antonescu, nici vorba. Lipsesc cu desavarsire nuantarile. Intr-un timp cand
exagerarile antiantonesciene ar fi cerut, pentru echilibru, macar nuantari.

Dupa decembrie 1989, nu mai e nici o explicatie. In afara de cea a eternului oportunism din
sangele intelighientei romanesti.

Sunt, e drept, unele observatii. Putine, spuse in soapta, nu in gura mare.

Sa nu daramam chiar totul, sa-i judecam drept pe fosti, sa nu facem schimbari peste noapte. Cum
ne dovedesc articolele-program din Convorbiri literare, Ramuri etc.

La un an de la evenimentele din decembrie 1989, apar in randurile romanilor primele indoieli fata
de absoluta fericire a rasturnarii de regim. E destul de tarziu, daca ne gandim la presupusa
independenta de gandire a condeierilor.

Toti cei care scriau in primele luni ale lui 1990 stiau insa – din Istorie, din lumea de dincolo de
hotare – ca democratia, dar mai ales economia de piata nu sunt intruchipari ale perfectiunii. Si cu
toate acestea, nimeni nu le spune romanilor acum, imediat dupa decembrie 1989, ca-i vor astepta
si saracia, somajul, terciuirea valorilor, demagogia si coruptia.
Excesul de politic. Profesorul Ion Hangiu acorda un spatiu larg publicatiilor literar-artistice. Nu
stiu daca Ion Hangiu a cedat placerii de a se ocupa de un teritoriu care i-a adus consacrarea. Sigur
e ca o nimereste acordand un spatiu larg publicatiilor literare. Spre deosebire de epocile normale,
cea interbelica mai ales, 1990 e anul dominatiei covarsitoare a politicului. Practic, toate revistele
culturale fac politica. Fiecare foaie tine un editorial. Sunt tiparite si productii literare sau articole
de critica si istorie literara. Dar si ele sunt lovite de politichie. Creatiile propriu-zise sunt puse, de
regula, sub semnul persecutiilor anterioare. Autori in viata, unii chiar prosperi in timpul fostului
regim, isi republica poeme si proze despre care pretind c-au fost ciopartite de satarul cenzurii.

Satarul cenzurii e o metafora preferata de multi autori.

Sub semnul politicului sunt puse si numeroasele marturii rupte din jurnale mai mult sau mai putin
scrise pe ascuns in anii dictaturii, despre "suferintele" indurate de autorul automat disident.

Prabusirea sistemului a relansat crancena batalie dintre scriitori: la Uniunea Scriitorilor, prin
redactii, ba chiar si prin cafenele. Directorii si redactorii-sefi sunt violent, galagios contestati (tot
scriitori, dar pusi de partid). La toate gazetele literare dai de schimbari in sefia redactiei. Cartitorii
de ieri iau locul celor asa-zisi compromisi.

Din eseul introductiv la volumul "Panorama presei romanesti contemporane. Articole-program de

ziare si reviste 22 decembrie 1989 – decembrie 2005" in curs de aparitie la Editura Historia

Presa, a patra putere in stat

1. Definirea presei
Prin presa se înţelege totalitatea modalităţilor de comunicare care pot ajunge la un număr foarte
mare de oameni Presa este o forma de exprimare a libertăţii de gândire care contribuie la formarea
opiniei publice. Ea contribuie la schimbul de idei şi pluralismul de idei.

2. Evoluţia presei în decursul timpului. Clasificare

Presa s-a manifestat în decursul timpului în funcţie de posibilităţile de comunicare pe care le
aveau oamenii la un moment dat. Noţiunile de spaţiu şi timp sunt noţiuni cheie în analiza
istoriei modului de transmitere al informaţiilor.
La început, înainte de apariţia tiparului informaţia circula pe cale orală. Reprezentanţii puterii
politice şi administrative transmiteau hotărârile, înştiinţările pe cale orală, prin viu grai; oamenii
erau chemaţi în mijlocul cetăţii, în pieţele publice pentru a li se comunica diverse lucruri: hotărâri
legislative (taxe, biruri pe care le aveau de plătit etc.), proclamarea unor titluri nobiliare, înştiinţări
privind victoria sau dimpotrivă înfrângerea în război etc. Informaţia circula în comunităţi
restrânse.
Odată cu apariţia tiparului, la mijlocul secolului al XV-lea, comunicarea între oameni începe să se
extinda. Exista începând cu acest moment posibilitatea de a stoca informatia, de a o multiplica şi
de a o răspândi.
În ţările române, tiparul apare prima data abia în secolul al XVIII-lea, datorită eforturilor depuse
de Mitropolitul Antim Ivireanul în Muntenia. La început noua invenţie, tiparul este folosită doar
pentru a tipări şi răspândi cărţi din diverse domenii. Problema periodicităţii apariţiei unui material
informativ (revistă, ziar) apare mult mai târziu după 1600.
Ziarele au fost primul mijloc de informare de mare audienţă. Acestea au apărut în secolul al XVII-
lea, iar în secolul al XIX-lea cele mai respectate, precum The Times în Marea Britanie, exercitau o
influenţă puternică asupra clasei mijlocii educate care forma “opinia publică”. Mai târziu, datorită
unui sistem
de învăţământ îmbunătăţit şi datorită progresului economic s-au creat condiţiile unei audienţe a
presei scrise. Ziarele care să satisfacă cerinţele publicului cititor au apărut în SUA în anii 1870 şi
20 de ani mai târziu în Marea Britanie.
În ţările române primele reviste şi ziare apar în secolul al XIX-lea. În secolul al XX-lea, odata cu
apariţia radioului si a televiziunii, presa intră într-o nouă etapă de dezvoltare datorita acestor
posibilităţi de comunicare.
Dacă ne referim la ultimii 7-8 ani, datorită dezvoltării comunicării prin reţeaua Internet
, trebuie să amintim şi presa transmisa si receptionată folosind acest ultim mod de comunicare.
Prin urmare, ţinând cont de aspectele prezentate mai sus, în momentul de faţă, presa se poate
clasifica în funcţie de modul de transmitere şi recepţionare a informaţiei în următoarele categorii:
presa scrisă (difuzată prin intermediul ziarelor şi revistelor), presa vorbită (radioul, televiziunea),
presa transmisa prin alte mijloace cum ar fi Internetul.
Se mai poate face o clasificare a presei în funcţie de periodicitatea apariţiei: presa cu apariţie
zilnică, cu apariţie săptămânală (hebdomandare), cu apariţie lunară sau trimestrială.
De asemenea, în funcţie de conţinutul informaţional presa poate suferi diverse clasificări (sportivă,
politică, economică, literară, teatrală, ştiinţifică, informaţională, academică etc.).

3. Rolul presei
Funcţiile presei sunt următoarele: de transmitere a informaţiei, de educaţie, de formare, influenţare
şi de manipulare a opiniei publice, de educaţie, de divertisment.
Funcţia de educaţie: conţinutul informaţiei şi modul de prezentare contribuie la educarea
publicului. Funcţia de educaţie se realizează prin: acţiuni de popularizare a ştiinţei şi culturii (de
exemplu majoritatea emisiunilor transmise de Radio România Cultural, Radio România Muzical,
diverse emisiuni de pe diverse posturi TV - de exemplu Teleenciclopedia, Atlas, Drumuri
europene, Din viaţa animalelor la TVR1 şi TVR2, Infomania - emisiune cu noutăţi din domeniul
informaticii, emisiunile transmise de canalele internaţionale Discovery - reportaje ştiinţifice,
istorice-, National Geographic, Animal Planet - informaţii despre viaţa animalelor). De asemenea
şi presa scrisă conţine informaţii din diverse domenii care contribuie la educarea populaţiei (de
exemplu revistele culturale ca "România literară", "Secolul XX", "Magazin istoric"), revistele cu
caracter ştiinţific "Arborele lumii", "Terra"), reviste şi ziare cu informaţii economice ("Revista
economică", "Ziarul financiar" etc.)
Funcţia de relaxare, divertisment: Apariţia în presa scrisă a unor publicaţii care au un astfel de
conţinut (Revista Rebus, diverse ziare şi reviste pe teme sportive, reviste şi ziare de divertisment,
emisiuni de divertisment la Radio sau TV - de exemplu "Surprize, surprize" la TVR1, "Unda
vesela" la Radio România actualităţi etc.).
Funcţia de formare, influenţare şi manipulare a opiniei publice: conţinutul informaţional relativ la
un anume subiect de interes general, de exemplu din domeniul politic, economic sau social
transmis în mod asemănător sau identic prin mai multe mijloace de comunicaţie (ziar, radio, TV,
Internet) poate forma şi/sau influenţa opinia celor care recepţionează acea informaţie. Dacă acea
informaţie este eronată sau deformată, atunci se poate vorbi de manipularea opiniei publice. De
exemplu să luăm o informaţie din domeniul economic: preţul gazelor naturale va creste ca urmare
a pierderilor înregistrate în transportul
şi furnizarea acestora în lunile în care temperatura a fost foarte scăzută. Această ştire nu poate fi
verificată de către cetăţeni deoarece ei nu cunosc problema respectivă şi nu li se furnizează toate
datele care au dus la o astfel de decizie de creştere a preţului gazelor naturale. Însă oamenii pot
face legătură cu alte informaţii pe care le-au primit sau cu experienţe trăite direct şi pot avea în
această problemă anumite îndoieli; în condiţiile în care ţara noastră are o rezervă de gaze, în
condiţiile în care numărul consumatorilor industriali a scăzut la mai mult de jumătate faţă de anul
1990, iar în alte ţări fără resurse
, preţul gazelor şi în general preţul energiei este mai mic, concluzia logică ar fi aceea că şi în
România preţul energiei şi al combustibililor ar trebui să scadă. Datorită nefurnizării, tăinuirii,
unor informaţii importante relativ la acest subiect, putem vorbi de o "manipulare a opiniei
publice" în scopul prevenirii unor manifestaţii si acţiuni de protest faţă de aceste măsuri
economice.

Greseli in presa scrisa

Comunicarea este ceea ce permite stabilirea unei relatii intre persoane, intre obiecte sau intre
persoane si obiecte. Ea desemneaza fie actiunea de a comunica, fie rezultatul acestei actiuni.
Procesul care permite fie unuia sau mai multor emitatori, fie unui emitator colectiv sa difuzeze
mesaje cu ajutorul unui dispozitiv tehnic (text tiparit in cazul presei scrise, ecran, microfon in
cazul televiziunii,in cazul interviurilor, emisiunilor de televiziune etc.) spre unul sau mai multi
receptori constituie comunicarea mediatizata.
Mass-media sunt in general definite ca suproturi tehnice ce servesc la transmiterea mesajelor catre
un ansamblu de indivizi separati. Aceste mijloace de comunicare in masa ofera informatii unui
public tinta. In functie de public acestea isi redacteaza materialele si le ofera publicului-receptor.
Materialele trebuie corect redactate petru a fi intelese de indivizi, fara ca acestia sa fie influentati
in vreun fel sau altul.
In presa tiparita informatia trebuie atent redactata. Un cuvant gresit ales poate obtine un efect
contrar celui scontat, poate induce cititorii in eroare , poate oferi informatii gresite. O exprimare
incorecta, improprie introduce ambiguitati in textul jurnalistic. Un cuvant minus face mesajul
incomplet. Folosirea neologismelor de ultima ora, a limbajului de specialitate in textul jurnalistic
tradeaza insuficienta cunoastere de catre jurnalist a faptului pe care il pune in atentia publicului.
Toate acestea conduc la un singur rezultat: ziarul nu este citit, iar jurnalistul nu are credibilitate.
Exista o serie de erori jurnalistice care conduc la neintelegerea textului de catre cititor, la
influentarea, manipularea acestuia prin oferirea unei informatii gresite sau a unei perspective
subiective asupra faptului prezentat. Acestea sunt: erorile si capcanele jurnalistice, tonul si unghiul
de abordare gresite, subinformarea, suprainformarea, ambiguitatea. Toate acestea ingreuneaza
perceperea textului si in unele cazuri manipuleaza mai mult sau mai putin cititorii.
Discursul jurnalistic trebuie adaptat la asteptarile publicului, atat publicul cat si jurnalistii
acceptand aceleasi coduri si conventii culturale. Exprimarea exacta este insa pandita de multe
capcane care trebuie evitate de jurnalisti si recunoscute de cititori in cazul in care ajung sa fie
publicate. Aceste capcane sunt: eufemismul, cliseul, argoul, jargonul si cuvintele depreciative. Lor
li se adauga o serie de erori des intalnite in presa scrisa: pleonasmul, tautologia si erorile logice.
Eufemismul reprezinta modul de a te exprima atenuat. Folosit in textul jurnalistic, eufemismul
atenueaza, deformeaza, ascunde realitatea. Pe de alta parte, atunci cand eufemismul are conotatii
ironice se poate intampla ca in textul destinat informarii sa apara exprimarea opiniei, o eroare
profesionala si etica grava, care poate masca o intentie propagandistica. Prin urmar, eufemismul
transforma, ofera aceeasi realitate in mai multe feluri. Folosit excesiv acesta conduce la
pretiozitate, la transmiterea unei realitati aseptizate.
Cliseul reprezinta o formulare care s-a uzat, in urma folosirii indelungate. Folosirea lui face
discursul plictisitor, pentru ca nu ofera nici o informatie noua. Mai mult decat atat, el este semnul
unei slabiciuni in observarea realitatii de catre jurnalist, al incapacitatii lui de a sesiza si transmite
noul, al inabilitatii lui de a se exprima. Cliseul, formula prefabricata, reprezinta materia prima a
limbii de lemn. Aceasta ascunde adevaratele intentii, deturneaza atentia, nu exprima. Limba de
lemn este o diversiune care ofera un fals sentiment de confort psihic si intelectual.
Argoul reprezinta limbajul strazii, avand o dinamica aparte prin comparatie cu limba literara. El
exista si se dezvolta in special prin metaforizare. De obicei, nu poate fi folosit in discursul
propriu-zis al jurnalistului. El exista si se dezvolta in special prim metaforizare. De obicei, nu
poate fi folosit in discursul propriu-zis al jurnalistului. Poate insa sa apara citat pentru a arata
personajul, pentru a-l situa social, cultural si geografic, prin limbajul pe care il foloseste.
Jargonul este termenul pentru limbajele de specialitate. Folosit intre specialisti, acesta poate sa
apara in presa de specialitate. In schimb, in presa de popularizare sau in presa de informare
generala, jargonul trebuie corect tradus intr-un limbaj accesibil tuturor, fara a altera realitatea.
Apropiate de sfera jargonului sunt neologismele de ultima ora, de cele mai multe ori inutile,
numite si barbarisme. De regula, acesti termeni nefiind cunoscuti de majoritate, contribuie la
realizarea unui text obscur, al carui inteles este incert, neclar.
Cuvintele depreciative reprezinta injurii sau chiar calomnii, atentand la dreptul la imagine al
oricarui ins. O varianta mai subtila a exprimarii depreciative o constituie insinuarea. La nivelul
implicit al enuntului, insinuarea acuza, inlatura prezumtia de nevinovatie, inlocuind-o automat cu
prezumtia de vinovatie. Atribuirea aluziva a unor false intentii, a unor false valori/nonvalori
interlocutorului reprezinta modalitati de realizare a insinuarii.
Pleonasmul si tautologia reprezinta erori des intalnite in presa scrisa. Acestea sunt sinonime,
inclusiv la nivel frastic, inutile. In redactare, tautologia devine sinonima cu redundanta inutila, cu
perifraza. Exprimarea unei singure idei in cuvinte diferite, tautologia se distinge de pleonasm prin
aceea ca nu implica o eroare de exprimare. Ea reprezinta totusi un indiciu al subinformarii.
Erorile logice reprezinta rationamente gresite, care induc cititorul in eroare o eroare des intalnita
este definitia circulara, din care lipseste diferenta specifica. Deductia si inductia trebuie sa fie
corecte in discursul jurnalistic, jurnalistul trebuie sa realizeze si sa mentina acurateatea, exactitatea
informatiei. Rationamentele, necesare printre altele pentru ca ofera textului credibilitate, trebuie
conduse in mod corect, limpede.
In privinta tonului, jurnalistul nu trebuie sa actioneze intr-o situatie data pe baza propriilor
impresii si observatii acumulate in timp. Daca procedeaza astfel, jurnalistul ofera propria
viziune, convingere universal valabila. Fiecare situatie trebuie abordata in ceea ce are ea specific,
nou. Tonul trebuie ales in functie de eveniment si de publicul tinta. Un singur cuvant poate deveni
responsabil de schimbarea nedorita a tounului, prin urmare jurnalistul trebuie sa fie foarte atent la
cuvintele pe care le foloseste in textul jurnalistic.
Unghiul de abordare ajuta la dozarea si ordonarea modalitatilor de construire a textului. El este
fascicolul care lumineaza faptele. A devia in stanga sau in dreapta fascicolului luminos este tot
una cu a nu vedea. Nu poti arata altora ceea ce tu insuti nu vezi. Nu-I poti face sa inteleaga, ceea
ce tu insuti nu ai inteles foarte bine. Schimbarea unghiului de abordare in interiorul aceluiai text
reprezinta un amestec nedorit al informarii si opiniei, din care ambele ies pagubite. Nici
informarea nu este completa, nici opinia nu este suficient intemeiata.