Professional Documents
Culture Documents
- SUMAR -
PARTEA I
1. Principiile fundamentale ale dr.pr.civ.
2. Participanţii la procesul civil.
a) intervenţia
b) chemarea în judecată a altor persoane
3. Acţiunea civilă.
4. Competenţa instanţelor judecătoreşti.
5. Actele de procedură.
6. Termenele de procedură.
7. Sancţiuni procedurale.
8. Cheltuielile de judecată.
1
f) P. egalităţii părţilor în faţa instanţei.
g) P. desfăşurării proceselor în limba română;
h) P. publicităţii;
i) P. oralităţii;
j) P. contradictorialităţii;
k) P. dreptului la apărare;
l) P. disponibilităţii – disponibilitatea materială (dr. de a se dispune de obiectul litigiului);
disponibilitatea procesuală (dr. de a dispune de mijloacele procesuale de apărare);
m) P. nemijlocirii – obligaţia instanţei de a cerceta în mod direct întregul material
probatoriu (exc: comisiile rogatorii);
n) P. continuităţii – imposibil de aplicat în practică, se reduce la jumătate – hotărârea
judecătorească să se pronunţe de către acei judecători care au alcătuit completul de
judecată (art.304.C.pr.)
A. Participanţii principali
I. Instanţa
II. Părţile
III. Terţele persoane
IV. Organele de executare
Coparticiparea procesuală
Se mai numeşte şi litisconsorţiu procesual;
Coparticiparea trebuie să aibă acelaşi obiect al pricinii şi să fie un drept/obligaţie comună
părţilor.
Formele coparticipării procesuale:
a) după poziţia părţilor: activă, pasivă, mixtă (mai mulţi reclamanţi acţionează mai mulţi
pârâţi);
b) coparticipare iniţială (o dată cu cererea de chem în judecată), coparticipare ulterioară;
c) facultativă, necesară;
d) subiectivă, obiectivă (ex. cazul conexităţii acţiunilor, excepţia de litispendenţă)
Efectele litisconsorţiului.
- art.48 (litisconsorţiul facultativ)
- acţionează regula că dovezile, odată administrate, sunt câştigate cauzei.
Drepturile şi obligaţiile părţilor – abuzul de drept (art.723). Abuzul de drept are o latură
subiectivă – reaua-credinţă şi o latură obiectivă – deturnarea dreptului de la finalitatea sa.
Terţele persoane în proces – condiţii:
2
- condiţii generale, similare oricărei părţi procesuale;
- condiţii specifice – existenţa unui proces pendent (în stare de judecată) şi existenţa
unei legături între cererea principală şi cea de participare a terţului.
INTERVENŢIA
Intervenţia voluntară (numită şi activă sau propriu-zisă) – atunci când terţul
intervine din proprie iniţiativă:
(a) intervenţia în interes propriu (intervenţie principală);
(b) intervenţia în interesul uneia din părţi (intervenţie accesorie).
Intervenţia forţată:
(a) chemarea în judecată a altor persoane;
(b) chemarea în garanţie,
(c) arătarea titularului dreptului.
Intervenţia principală – este o acţiune prin care terţul formulează o pretenţie distinctă dar
conexă cu cererea principală.
Domeniul de aplicabilitate – nu se poate interveni în procesele cu drepturi strict personale
(ex: divorţ).
- se poate invoca până la etapa dezbaterii pricinii. Exc: in apel, cu permisiunea părţilor.
Intervenţia accesorie
Are un domeniu de aplicabilitate mai larg decât intervenţia principală. Nu poate fi folosită în
litigiile în care se soluţionează starea şi capacitatea persoanei. Prin intervenţia alături de una
dintre părţi, terţul încearcă să-şi apere un interes al său, are ar fi lezat dacă o anume parte
ar pierde procesul. Poate fi formulată în orice fază a judecăţii, inclusiv în recurs.
3
- să existe posibilitatea ca terţul vizat să pretindă acelaşi drept ca şi reclamantul.
Cel chemat în judecată va dobândi calitatea de intervenient în nume propriu.
Intervenientul va fi introdus printr-o cerere de chemare în judecată (art.112).
CHEMAREA ÎN GARANŢIE
Partea poate chema în garanţie pe un terţ care este obligat a-l garanta (obligaţia de
evicţiune), iar terţul, la rândul lui, poate chema pe cel de la care a dobândit. Dacă şi cel de la
care a dobândit terţul ar putea să invoce excepţia de garanţie, acesta nu mai poate chema în
garanţie pe un altul, ci va trebui să o facă printr-o cerere separată. Chemarea în garanţie
este limitată.
Condiţiile chemării în garanţie
- să fie îndeplinită forma cererii de chemare în judecată,
- să existe obligaţia de garanţie legală ori convenţională (sau a unei obligaţii de despăgubire),
Domeniul de aplicare – revendicare, litigii născute din contracte de vânzare-cumpărare,
indiviziune, litigii locative etc.
Nu se poate introduce în cazul ordonanţelor preşedinţiale, a acţiunilor posesorii, acţiunilor
personale nepatrimoniale, a litigiilor de muncă.
Terţul introdus dobândeşte o poziţie procesuală independentă.
Recursul sau apelul terţului repune în discuţie raporturile dintre reclamant şi pârât, deoarece
terţul are interes în soluţionarea favorabilă a procesului.
REPREZENTAREA
Asistarea se limitează la consultaţii, formularea unor acte la diferite autorităţi, îndeplinirea
unor acte procedurale. Reprezentarea include asistarea.
Numai avocatul are dreptul să pună concluzii.
Excepţii: - consilierul juridic în apărarea unei persoane juridice.
- doctorii şi licenţiaţii în drept (dacă-i doctor e şi licenţiat) când sunt mandatari în
cauza soţului ori a unei rude până la gradul IV (la toate instanţele).
- asistarea unui avocat nu este cerută la judecătorii când partea este
reprezentată de soţ ori rudă, gr.IV.
Participarea procurorului
Calitatea procesuală – procurorul este parte în proces (parte alăturată sau parte principală).
Formele de participare:
a) promovarea acţiunii civile – pe cale principală, când el este cel ce promovează
acţiunea ori pe cale incidentă, când intervine într-un proces pendent. Procurorul va
avea calitatea de intervenient şi intervenţia este limitată de art.45. când procurorul
este cel ce promovează acţiunea, este obligatorie introducerea în cauză a titularului
dreptului dedus judecăţii.
4
c) Exercitarea căilor de atac – termenul de apel/recurs curge de la pronunţarea hotărârii,
cu excepţia cazului când procurorul a participat la soluţionarea cauzei, când termenul
va curge de la comunicare.
ACŢIUNEA CIVILĂ
Accepţiunile cuvântului „acţiune”: cererea adresată unui organ juridic, în vederea apărării
unui drept; săvârşirea unui fapt penal; identificarea diferitelor categorii de acţiuni (de
ramură, de drept substanţial sau procesual).
Def: Acţiunea este mijlocul legal prin care o persoană cere instanţei judecătoreşti
recunoaşterea unui drept, încetarea unei tulburări de drept şi de fapt ori obligarea unei
persoane la reparaţii în urma unui prejudiciu.
Clasificarea acţiunilor:
a) civile – penale – mixte;
b) în realizarea dreptului – în constatare – constitutive (sau în transformare de drepturi)
- în realizarea dreptului: pot fi aduse la îndeplinire prin executare silită.
- În constatare: acţiuni declaratorii – se solicită instanţei să se stabilească dacă
există sau nu un drept; acţiuni interogatorii – reclamantul cheamă în judecată o
persoană care ar putea să-i revendice/conteste mai târziu un drept al său;
acţiuni provocatorii – o persoană care ridică pretenţii în mod public cu privire la
dreptul unei alte persoane este chemată să-şi valorifice afirmaţiile. Acţiunile în
constatare nu pot fi îndeplinite pe calea executării silite.
- Constitutive: au caracter constitutiv de drepturi – se urmăreşte desfiinţarea
unor raporturi juridice şi constituirea unora noi. Produc efecte numai pentru
viitor (acţ. de divorţ, de punerea sub interdicţie, declararea dispariţiei etc.).
5
c) acţiuni reale – personale – mixte;
d) mobiliare – imobiliare
e) posesorii – petitorii
6
COMPETENŢA INSTANŢELOR JUDECĂTOREŞTI
7
- poate fi invocată de oricare dintre părţi, de procuror şi de instanţă din oficiu,
- poate fi invocată în orice fază a procesului,
- nu se poate deroga de la regulile de competenţă absolută.
Excepţia de necompetenţă
Instanţa acţiunii principale se pronunţă asupra excepţiei de necompetenţă invocată de una
din părţi, astfel:
1. prin încheiere, dacă respinge excepţia de necompetenţă. Se poate ataca în apel sau
recurs, dar numai o dată cu fondul.
2. prin hotărâre, dacă admite cererea de necompetenţă – hotărâre de declinare a
competenţei – atacabilă cu recurs în 5 zile. Actele îndeplinite de instanţa
necompetentă sunt nule, probele administrate sunt câştigate cauzei şi se păstrează.
8
Conflictele de competenţă – hotărârea, prin care se decide asupra conflictului de competenţă,
poartă denumirea de regulator de competenţă.
Incompatibilitatea – art.24
Recuzarea şi abţinerea – motive întemeiate pe legătura de rudenie, urmărirea unui interes,
raporturi de duşmănie, orgoliul profesional (afirmaţiile anterioare înlătură obiectivismul
judecătorului)
Strămutarea cauzei la altă instanţă
Delegarea altei instanţe
ACTELE DE PROCEDURĂ
Clasificarea actelor procedurale;
Cererile – nulitatea nerespectării întocmirii acestora;
Citaţiile - nulitatea nerespectării întocmirii acestora;
Procesul–verbal de predare a actelor procedurale la domiciliul părţilor - nulitatea
nerespectării întocmirii acestuia;
Darea şi luarea termenului în cunoştinţă – art.153:
se acoperă ipoteza luării termenului în cunoştinţă cu prilejul depunerii cererii de
chemare în judecată şi ipoteza luării termenului în cunoştinţă pe parcursul judecăţii;
luarea termenului în cunoştinţă nu operează în următoarele condiţii exprese:
a) cazul redeschiderii judecăţii după ce a fost suspendată;
b) cazul stabilirii unui termen pentru chemarea la interogatoriu;
c) când procesul se repune pe rol;
d) cazul militarilor în termen şi al deţinuţilor.
Comunicarea actelor de procedură – comunicarea se face din oficiu când legea prevede
expres obligativitatea comunicării (ex: copii după cereri, întâmpinări, cereri
reconvenţionale, cereri de apel, recurs, copii după înscrisuri-dovezi, după hotărâri
judecătoreşti etc.)
TERMENELE PROCEDURALE
- clasificarea şi calcularea termenelor.
SANCŢIUNILE PROCEDURALE
- principalele sancţiuni procedurale:
1. nulitatea,
2. decăderea,
3. perimarea
4. amenda judiciară,
5. cheltuielile de judecată.
9
3. D.p.d.v. cauzal: nulităţi proprii – nulităţi derivate (art.106)
4. Nulităţi de drept – nulităţi judiciare
DECĂDEREA (art.103)
Def: – drept substanţial: neexercitarea unui drept subiectiv într-un interval de timp stabilit
expres. Decăderea este presupusă ori de câte ori legea stabileşte un termen pentru
exercitarea unui drept subiectiv/procesual.
Def: decăderea este sancţiunea care constă în pierderea exerciţiului unui drept ca urmare a
nerespectării unui termen imperativ (peremtoriu).
Excepţii: neexercitarea dreptului din motive fortuite creează beneficiul repunerii în termen de
15 zile de la încetarea împiedicării.
Decăderea:
• este invocată pe calea excepţiei sau pe cale de atac;
• nu operează de drept , fiind sancţionată numai prin intervenţia judiciară;
• are ca efect stingerea unui drept procedural, blochează dreptul procesual la acţiune;
• afectează exerciţiul acestui drept, nu dreptul în sine;
• prescripţia paralizează dreptul la acţiune în instanţă, decăderea paralizează exerciţiul
unui drept subsecvent introducerii acţiunii.
PERIMAREA (art.248-254)
Sancţiune care se răsfrânge asupra întregului proces civil şi care este determinată de lipsa de
stăruinţă a părţii interesate în soluţionarea litigiului.
- are un caracter mixt: sancţionator; de prezumţie de desistare de la judecată;
- perimarea provine dintr-o atitudine pasivă şi dintr-o culpă a părţii interesate;
- perimarea acţionează de drept pentru lăsarea în nelucrare a acţiunii timp de 1 an,
respectiv 6 luni în comercial;
- cazuri de suspendare: suspendarea judecăţii hotărâtă de instanţă; împiedicarea părţii de
a participa la proces; cazurile prevăzute de art.243.
- se invocă numai pe cale de excepţie (nu şi în apel sau recurs ca pentru prima dată);
- respingerea se pronunţă într-o încheiere;
- admiterea se pronunţă într-o hotărâre, cu recurs în 5 zile;
- perimarea stinge acţiunea dar nu are putere de lucru judecat, astfel, partea interesată
poate introduce o nouă cerere timbrată şi se poate folosi de actele administrate anterior,
dacă sunt considerate utile;
- dată cu stingerea acţiunii, se stinge şi punerea în întârziere, iar pârâtul redevine de bună-
credinţă.
11
I. ETAPA SCRISĂ PREGĂTITOARE
A. Cererea de chemare în judecată
B. Întâmpinarea
C. Cererea reconvenţională
D. Citarea părţilor
ÎNTÂMPINAREA – art.115
permite pârâtului să răspundă pretenţiilor reclamantului, la toate capetele de
acuzare, să propună dovezi în apărarea sa;
să invoce excepţiile de procedură (excepţii procedurale – ex: lipsa semnăturii,
excepţii de fond – ex: prescripţia acţiunii);
întâmpinarea se depune cu cel puţin 5 zile înaintea termenului stabilit pentru
înfăţişare;
întâmpinarea este obligatorie, exceptându-se cazurile prevăzute de lege;
12
II. DEZBATEREA CAUZEI ÎN ŞEDINŢĂ PUBLICĂ
13
existenţa unei strânse legături de obiect şi cauză, între două sau mai multe procese.
Acţiunile conexate sunt şi rămân distincte, doar judecata lor se face împreună;
să existe două sau mai multe cauze pendinte la aceeaşi instanţă ori la instanţe de
acelaşi grad, în care să figureze cel puţin o parte comună;
să nu se încalce regulile imperative de competenţă a instanţelor.
Administrarea probelor
- probele se administrează înaintea începerii dezbaterilor pe fond.
A. Înscrisurile
sunt considerate înscrisuri şi declaraţiile scrise ale părţilor cu privire la anumite
fapte sau acte juridice;
valoare probatorie a înscrisurilor nu se alterează cu trecerea timpului;
instanţa este obligată să dispună înfăţişarea înscrisului:
când înscrisul este comun ambelor părţi;
când însăşi partea adversă s-a referit la acel înscris;
când obligaţia înfăţişării este prevăzută de lege.
Instanţa este obligată să respingă proba înscrisului:
când cuprinsul înscrisului priveşte chestiuni cu totul personale;
când înfăţişarea încalcă obligaţia păstrării secretului;
când înfăţişarea ar atrage urmărirea penală împotriva părţii sau a altei persoane, ori ar
expune partea dispreţului public.
B. Mărturia
cazurile în care anumite persoane nu pot fi ascultate ca martori;
- rude şi afini gradul III, precum şi soţul, chiar despărţit;
- interzişii şi incapabilii;
- cei ce au fost condamnaţi pentru mărturie mincinoasă.
cazurile în care anumite persoane sunt scutite de a depune mărturie.
- cei obligaţi prin lege să păstreze secretul profesiunii, precum şi funcţionarii publici
ce deţin secrete prin puterea exercitării funcţiei
- cei care, prin mărturie, s-ar expune urmăririi penale ori dispreţului public.
C. Prezumţiile
14
prezumţiile legale absolute (combătută numai prin mărturisire, şi nu în toate cazurile),
legale relative, legale mixte (pot fi răsturnate numai prin proba contrarie, în anumite
condiţii şi de anumite persoane);
prezumţiile simple (judecătoreşti);
15
- încheieri interlocutorii – prin care se adoptă măsuri decisive, şi anticipează decizia
finală, instanţa este legată prin acestea (ex: respingerea excepţiei de lucru judecat, a
intervenţiei voluntare);
Deliberarea judecătorilor
întrunirea majorităţii legale, rejudecarea în complet de divergenţă, în maximum 5 zile.
Întocmirea dispozitivului
după deliberare se întocmeşte minuta (dispozitivul hotărârii), semnată de judecătorii
completului;
Pronunţarea dispozitivului
se pronunţă de preşedinte, în şedinţă publică;
Redactarea hotărârii
se redactează în 2 exemplare originale 9la dosarul cauzei; la dosarul cu hotărâri)
hotărârea se comunică părţilor în copie;
hotărârea ţine loc de act autentic.
Clasificarea hotărârilor
a) încheieri - sentinţe – decizii;
b) propriu_zise – provizorii;
c) nedefinitive - definitive – irevocabile
d) în constatare – în realizarea dreptului – constitutive de drepturi.
Hotărârea se compune din partea introductivă (practicaua); considerente (motivele);
dispozitivul.
Clasificarea hotărârilor după efecte
a) hotărâri cu termen de graţie
b) învestirea cu formulă executorie
c) execuţia vremelnică
d) îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârilor judecătoreşti
APELUL
Caractere
cale de atac ordinară, devolutivă (permite rejudecarea cauzei), de reformare,
suspensivă de executare.
Apelul judecă:
hotărârile date în primă instanţă la judecătorii sunt supuse apelului la tribunal;
16
anumite hotărâri sunt declarate expres neapelabile (art.2821);
Aderarea la apel (sau apelul incident) - art.293 – Intimatul poate adera la apelul
făcut de partea potrivnică. Apelul incident se introduce cel târziu până la prima
zi de înfăţişare. Importanţa constă în aceea că dacă s-a făcut în termenul de
apel, iar apelantul (adversarul) îşi retrage apelul, apelul intimatului se va
considera apel principal. Dacă s-a introdus după expirarea termenului de apel,
ca aderare la apel, retragerea apelului principal va stinge şi apelul incident.
Procurorul poate exercita calea apelului indiferent dacă a participat sau nu la
judecata în primă instanţă.
Termenul de apel este un termen de decădere, astfel curge continuu, fără
întrerupere, cu următoarele excepţii – art.285
– moartea părţii;
– moartea mandatarului.
RECURSUL
Recursul judecă hotărârile date fără apel, cele date cu apel, hotărârile altor organe
jurisdicţionale.
Recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dacă prin lege nu se
prevede altfel, de asemenea, hotărârile care sunt supuse numai recursului, se judecă de
instanţa imediat superioară.
Recursul suspendă de drept executarea hotărârii numai în următoarele cazuri:
17
când sunt implicate construcţii de imobile, terenuri;
Recursul suspendă la cerere executarea hotărârii numai după depunerea unei cauţiuni;
Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate,
în condiţiile prevăzute de art.304, excepţie făcând hotărârile atacate cu recurs, care nu
au putut fi atacate cu apel;
În instanţa de recurs nu se pot produce probe noi cu excepţia înscrisurilor, care pot fi
depuse până la închiderea dezbaterilor.
Instanţa poate admite recursul, îl poate respinge, anula ori poate constata perimarea lui;
Hotărârile date în recurs sunt irevocabile (art.377);
La judecata cu trimitere prin casare nu pot participa judecătorii care s-au pronunţat
anterior în primă instanţă.
CONTESTAŢIA ÎN ANULARE
Este o cale extraordinară de atac de retractare în care părţile sau procurorul pot obţine
desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti rămase irevocabile, pronunţate cu încălcarea unor
norme procedurale.
Clasificare
A. Contestaţia în anulare obişnuită (comună)
Poate fi exercitată împotriva oricărei hotărâri rămase irevocabile pentru următoarele
cazuri, numai dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
dacă procedura de citare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost
îndeplinită,
dacă hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei absolute (încălcarea dispoziţiilor
de ordine publică privind competenţa),
dacă, deşi ele au fost invocate prin cererea de recurs, instanţa le-a respins pentru că
aveau nevoie de verificări de fond ori instanţa a respins recursul fără a-l judeca pe
fond.
B. Contestaţia în anulare specială
Se exercită numai împotriva deciziilor pronunţate de instanţele de recurs (unde se
poate alege una dintre formele de contestaţie), în următoarele cazuri.
când dezlegarea dată de o instanţă de recurs este rezultatul unei erori materiale;
când instanţa respingând recursul ori admiţându-l în parte, a omis din greşeală să
cerceteze unul din motivele de modificare sau de casare.
Contestaţia poate fi introdusă numai de părţi (si procuror), persoanele străine de pricină
nu pot cere contestaţia în anulare, chiar dacă ar dovedi un interes.
Contestaţia în anulare poate fi exercitată şi împotriva unor hotărâri de procedură specială,
cu condiţia ca acestea să fi rămas irevocabile – ordonanţa preşedinţială, hotărârea de
expedient, hotărâri de perimare.
Contestaţia se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, în tot timpul executării
hotărârii, până la ultimul act de executare, iar dacă hotărârea nu este supusă executării
silite, contestaţia se depune în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat
cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de când hotărârea a rămas irevocabilă.
Contestaţia nu suspendă executarea hotărârii, dar instanţa, la cerere şi cu depunerea unei
cauţiuni, poate suspenda executarea hotărârii.
În caz de admitere a contestaţiei, instanţa va rejudeca fondul pricinii.
REVIZUIREA
18
Este o cale extraordinară de atac de retractare şi are ca obiect numai hotărârile
definitive sau irevocabile care au fost date prin săvârşirea unor greşeli de fapt, de
natură a pune la îndoială obiectivitatea şi calitatea judecăţii.
Subiecţii revizuirii: revizuient – intimat.
Obiectul revizuirii
- hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare (hotărâri prin care
s-a soluţionat fondul cauzei);
- hotărârile pronunţate de instanţele de recurs şi prin care s-a evocat fondul cauzei chiar
şi rejudecarea cu păstrare prin casarea hot.
Motivele revizuirii sunt precizate de art.322.
Revizuirea se îndreaptă către instanţa care a soluţionat cauza cu excepţia cererii de
revizuire pentru existenţa a 2 hotărâri date în situaţie de identitate de cauză, obiect şi
părţi, când revizuientul se va îndrepta către instanţa superioară celor 2 instanţe care
au pronunţat hotărârile în cauză.
Dacă se admite cererea de revizuire instanţa va modifica hotărârea ori, dacă nu poate
rezolva dintr-o dată fondul cauzei, fiind necesară administrarea unor dovezi, ea va
pronunţa o încheiere de admitere în principiu, după care va administra probe şi va
pronunţa o hotărâre nouă.
PROCEDURI SPECIALE
ORDONANŢELE PREŞEDINŢIALE
Este un act procedural prin care instanţa, la cererea unei părţi, dispune anumite
măsuri cu caracter vremelnic pentru cazuri de urgenţă ce privesc păstrarea unor
drepturi ce s-ar pierde, prevenirea unor pagube, înlăturarea unor piedici ce s-ar putea
ivi cu prilejul unei executări.
Condiţiile ordonanţei preşedinţiale:
urgenţa;
măsura să fie vremelnică;
măsura să nu prejudece asupra fondului.
cercetarea fondului este incompatibilă cu natura ordonanţei, totuşi instanţa are
posibilitatea de a cerceta de partea cui este aparenţa dreptului;
Urgenţa este prezumată în anumite cazuri: încredinţarea copiilor minori, obligaţia de
întreţinere, alocaţia pentru copii şi folosirea locuinţei (art.6132).
19
Ordonanţa are natură contencioasă, împotriva ei se poate face cerere reconvenţională, dar
care să privească numai problema măsurii vremelnice cerute;
Terţii nu pot apela la procedura ordonanţei preşedinţiale, excepţie făcând numai
intervenientul în nume propriu;
Ordonanţa se poate ataca cu recurs în 5 zile;
Termenul de recurs curge de la data pronunţării ordonanţei dacă s-a dat cu citarea părţilor
(indiferent dacă acestea au fost sau nu prezente) sau de la comunicare dacă termenul s-a
dat fără citarea părţilor;
Împotriva executării ordonanţei se poate face contestaţie în executare, dar şi contestaţia
în anulare.
Caracterele ordonanţei:
a) vremelnicia măsurii luate;
b) puterea executorie – ordonanţa este executorie de drept, deci nu trebuie învestită cu
formulă executorie şi, de asemenea, fără să fie precedată de o somaţie sau de un
termen;
c) puterea relativă a lucrului judecat – ordonanţa are autoritate de lucru judecat numai
asupra altei ordonanţe, nu şi asupra acţiunii de judecare a fondului, căci numai
hotărârile ce soluţionează fondul pricinii au putere de lucru judecat.
PROCEDURA DIVORŢULUI
Numai părţile pot sesiza instanţa cu o acţiune de divorţ, acţiunea fiind strict personală.
Instanţa competentă este, în ordine: domiciliul comun, domiciliul pârâtului, domiciliul
reclamantului;
Soţul interzis poate introduce divorţul în momentele sale de luciditate;
Părţile au obligaţia de a se afişa personal în faţa instanţei;
Lipsa nejustificată a reclamantului la un termen de judecată duce la respingerea ca fiind
nesusţinută a cererii de divorţ;
În cazurile în care există copii, instanţa are obligaţia să citeze autoritatea tutelară şi să
primească concluziile acesteia cu privire la traiul soţilor, educaţia copiilor, cât şi
propunerile privind măsurile de ocrotire a minorilor.
Minorul de 10 ani trebuie ascultat – art.42;
Hotărârea prin care se ia act de împăcarea părţilor nu se poate ataca;
Interogatoriul poate fi folosit pentru combaterea motivelor de divorţ şi pentru soluţionarea
unor cererii accesorii, dar nu poate fi cerut pentru dovedirea motivelor de divorţ;
Procedura divorţului permite audierea rudelor ca martori;
În materia divorţului, pârâtul care recunoaşte pretenţiile reclamantului la prima zi de
înfăţişare nu este exonerat de cheltuielile de judecată, deoarece declaraţia pârâtului nu
poate justifica, prin ea însăşi, soluţia de admitere a acţiunii de divorţ;
Faţă de terţi divorţul produce efecte (ex: efectele patrimoniale) de la data când s-a făcut
menţiunea de divorţ pe marginea certificatului de căsătorie sau când a cunoscut divorţul
pe altă cale.
Divorţul poate fi atacat cu apel şi recurs, în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii.
Divorţul nu este susceptibil de revizuire:
20
Divorţul prin acord se poate cere dacă a trecut cel puţin 1 an de la căsătorie şi dacă nu
există copii minori din căsătorie. Cererea de divorţ astfel formulată va fi semnată de ambii
soţi şi îi va scuti de motivarea ei şi de administrarea probelor şi ascultarea martorilor.
21