SFANTA LITURGHIE (istoric, rânduială, explicare)-

Sfântul Simeon al Tesalonicului spunea despre Sf. Liturghie că: “este o

încununare a slujbelor serviciului divin public deaorece în cadrul ei ni se oferă
posibilitatea împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului Hristos”. Rânduiala sfântă în
cursul căreia se săvârşeşte jertfa Noului Legământ este Sf. Liturghi. Originea şi
fundamentul acesteia sunt Sfânta Jertfă, adusă în chip nesângeros de către Mântuitorul
pe Cruce pentru mântuirea lumii şi prevestită sau anticipată de El, în chip nesângeros
în seara Cinei celei de taină. Datorită faptului că Mântuitorul Însuşi a prefăcut darurile
de pâine şi vin în Sfânta euharistie în cadrul Cinei celei de taină, putem afirma că
Sfânta Liturghie este singura slujbă divină săvârşiă de Domnul Hristos. Temeiul
instituirii euharistiei: Mt 26/26-28 “Luaţi mâncaţi…; Beţi…..”.
Rânduiala Liturghieie Bisericii primare din Ierusalim, oficiată de Sfinţii
Apostoli, înainte de răspândirea lor pentru misiune a fost pusă mai târziu pe seama
Sfântului Iacob, fratele Domnului, primul episcop al Cetăţii Sfinte.
Atât Sfinţii Apostoli cât şi ucenicii şi urmaşii lor la conducerea Bisericilor au
adăugat contribuţia lor personală la ritul primitiv uniform, adaptând rânduiala
Liturghiei la nevoile şi cerinţele locale, la caracterul etnic al credincioşilor respectivi,
sau la diferitele practici şi datini care constituiau specificul vieţii lor religioase.
Liturghia Sfântului Iacob, alcătuită la Ierusalim, a trecut la Antiohia, unde a
înlocuit Liurghia mai veche a acestui oras, adică ritul antiohian pur. Plecând de aici,
ea a devenit apoi Liturghia întregului patraiarhat al Antiohiei, adiă a întregii Sirii
răsăritene. Această liturghie a fost cea mai răspândită dintre Liturghiile vechi. În sec.
IV-V era folosită aproape în tot răsăritul: Siria, Palestina, Asia Mica şi Grecia.
Din ea au derivat toate liturghiile ulterioare folosite la sirienii de vest şi de est.
În Asia Mică şi Grecia ea a dat naştere Liturghiilor mai noi, a sfântului Vasile cel
Mare +379 şi cea a Sfântului ioan Gură de Aur +407 numite liturghii bizantine care îi
vor lua curând locul. În Ierusalim era încă în întrebuinţare în sec IX, iar în restul
Orientului Ortodox (Siria apuseană şi răsăriteană s-a menţinut până prin sec. XII, când
a început a fi treptat înlocuită de Liturghiile bizantine).
Aşadar din Liturghia Sfântului Iacob derivă toate Litrughiile folosite azi în
diferitele Biserici răsăritene, calcedoniene şi necalcedoniene:
a) Liturghiile din uzul sirienilor iacobiţi (sirienii de vest)
b) Liturghiile bizantine
c) Liturghia Bisericii armene
d) Liturghiile sirienilor orientali (persanii nestorieni) – ritul chaldeian.
Liturghia Sf. Vasile cel Mare este fără îndoială, cea mai veche dintre
Liturghiile bizantine. Ea este, la origine o variantă a Liturghiei Sfântului Iacob
localizată în Cezareea Capadociei, variantă care, cel puţin pentru rugăciunea
principală (anaforaua), a primit o formă definitivă prin Sfântul Vasile cel Mare +379,
cel mai ilustru episcop al acestei al acestei cetăţi. Această liturghie, în forma ei mai
veche, urmează întru totul rânduiala Liturghiei Sf. Iacob, faţă de care are înşă unele
rugăciuni mai scurte. La sfârşitul sec VII, părinţii sinodului quinisext (canonul 32)
pomenesc liturghia Sf. Iacob ca pe o liturghie normală a Răsăritului creştin, alături de
cea a Sfântului Vasile.
Documente care consemnează: a) Sf. Grigorie de Nazianz în “Cuvântarea sa
funebră ţinută după moartea Sf. Vasile (cap. 34; el a compus formulare de rugăciune
şi rânduiala altarului)”.
b) biografia Sf. Vasile atribuită lui Amfilohie episcop de Iconiu +403.
 Inainte de hirotonia lui Amfilohie ca episcop, Sf. Vasile s-a rugat şase zile în
şir lui Dumnezeu să-l învrednicească să-I aducă jetfa cea nesângeroasă cu propriile
sale cuvinte, adică să compună u formukar propriu al anaforalei liturgice. In a VII-a zi
i s-a arătat mântuitorul în vis, împlinindu-i dorinţa.
c) sec VI (520) Petru Diaconul şi călugări din Sciţia, într-o scrisoare către ep.
Fulgenţiu citează un text din dipticele Litugiei Sf. Vasile.
d) 531, Leonţiu de Bizanţ vorbeşte despre anafora lui Teodor de Mopsuestia
care fiind plină de blesfemii se deosebesc de cea a Sf. Iacob şi a Sf. Vasile.
e) Can 32 al Sinodului Trulan (692).
f) Sf. Ioan Dmaschinul
g) Părinţii Sinodului VIII ecumenic – Niceea – 787.
h) Regele Carol Pleşuvul al francilor – 877.
i) Codicele Barberini – sec. VIII.
Întrebuinţare în cursul anului bisericesc: de 10 ori pe an:
- în primele 5 duminici ale Postului Mare
- 1 ianuarie, de ziua Sfântului
- Joia şi Sâmbăta din Săptămâna Patimilor
- În ajunul Crăciunului (24 dec.) şi ajunul Bobotezei (5 ian)
- Cu Vecernia până după Vohodul cu Evanghelia.
Când ajunurile cad sâmbăta ori duminica, în ziua ajunului se săvârşeşte Liturghia
Sf. Ioan, iar Liturghia Sf. Vasile se săvârşeşte Liturghia sf. Ioan, iar Liturghia se
săvârşeşte în ziua praznicului respectiv fără să se mai combine cu Vecernia.
Deşi era menţionată ca liturghie zilnică, începând cu sec. IX-X, din pricina
lungimii excesive a anaforalei ei, Liturghia Sf. Vasile a fost înlocuită cu cea a
Sfântului Ioan Gură de Aur, limitându-i-se întrebuinţarea în cult.
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur are o origine şi o autenticitate mai puţin sigură şi
clară. Nici contemporanii sfântului, nici istoricii,biografii, panegiriştii nu afirmă că
Ioan Gură de Aur a alcătuit vreo liturghie.
Documente care o consemnează:
a) “Despre predania dumnezeieştii Liturghii” – Proclu al Constantinopolului.
Mărturia aceasta nu are valoare documentară, deoarece opusculul menţionat
constituie un fals.
b) Codicele Barberini s. VIII-IX puse pe seama Sf. Ioan Gură de Aur doua din
rugăciunile de azi ale Sf. Liturghii: rugăciunea proscomidiei de după
Vohodul mare şi rugăcinuea catehumenilor
c) Codicele 15 (474) din Muzeul Rumanianţev Moscova sec X-XI
Denumirea de Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur apare într-un manuscris din sec
VIII-IX şi apoi în altul din secolele XI-XII.
d) vechimea liturighiei o confirmă liturghiile necalcedoniene care au folosit-o
ca sursă ori ca model. Rugăciunea euharistică din anaforauă numită “ a celor
12 Apostoli” din uzul sirienilor iacobiţi este aproape identică cu cea
bizantină a Sf. Ioan Gură de Aur. Este posibil că Liturghia Sf. Ioan Gură de
Aur să fi existat sub un alt nume înainte de sec. V-VI când Bisericile Vechi-
Orientale se despart definitiv de Biserica Ortodoxă.

Întrebuinţare în cursul anului bisericesc: este liturghia normală, obişnuită în

Biserica Ortodoxă săvârşindu-se de cele mai multe ori în duminicile şi sărbătorile
în care nu se săvârşeşte una din celelalte două Liturghii.
 În afară de vremea Postului Mare, litrughia Sf. Ioan Gură de Aur se săvârşeşte
în toate sărbătorile din cursul anului, cu trei exceptii când se săvârşeşet Liturghia
Sf. Vasile:
a) 1 ianuarie
b) ajunul Naşterii Domnului – 24 decembrie.
c) Ajunul Bobotezei
În Postul Mare, Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur se săvârşeşte numai de opt ori:
a) în primele şase sâmbete,
b) Duminica Floriilor,
c) Buna-Vestire.
Cele două liturghii bizantine (a Sf. Vasile şi a Sf. Ioan) sunt prelucrări ale
uneia şi aceleiasi liturghii mai vechi, adică acea a Sf. Iacob. Ele sunt deci liturghii
surori formate aproape în acelaşi timp; cea dintâi reprezintă varianta capadociană, iar
cea de a doua varianta constantinopolitană a vechii liturghii care se întrebuinţa în sec.
IV-V în tot Orientul creştin. Ele au aceeaşi rânduială şi nu se deosebesc între ele decât
prin textul deosebit al anaforalei, mult mai scurt la Sf. Ioan Gură de Aur decât la Sf.
Vasile, precum şi prin alte câteva dintre rugăciiunile citite azi de preot în taină, care
au texte deosebite în cele două Liturghii. Era obiceiul în Biserica veche, ca în cadrul
rânduielii fixe a Liturghiei să se adopte rugăciuni, mai ales anaforale brodate pe tema
sau schema tradiţională şi compuse de diferiţi liturghisitori sau ierarhi iluştri prin
pietatea sau prin reputaţia lor cărturărească, morală. Este deci, probabil ca opera Sf.
Vasile şi a Sf. Ioan Gură de Aur constă, în primul rând, în compunerea celor două
anaforale personale, mai scurte decât cea veche a Sf. Iacob, pe care apoi au înlocuit-o.
Am putea spune că şi în Bisericile Ortodoxe de rit bizantin se oficiază de fapt
o singură rânduială de Liturghie, cu două anaforale de schimb, aşa precum este uzul în
toate celelalte Biserici răsăritene (necalcedoniene).
De la Sf. Vasile şi Sf. Ioan Gură de Aur – sau din vremea lor – nu provine
decât partea din Liturghia de azi cuprinsă între lecturile bibilice (Apostol şi Ev.) şi
rugăciunea amvonului, această parte reprezintă deci elementul originar, de
provenienţa siriană şi capadociană, în Liturghia noastră. Partea de la început şi cea de
la sfârşit precum şi unele piese din restul Liturghiei noastre (ca Heruvicul, Crezul,
Axionul) sunt adaose posterioare ale epocii celor doi Sf. Părinţi au dezvoltări proprii
ale ritului bizantin, precum ne încredinţează unele documente.
În româneşte Liturghiile ortodoxe au fost traduse şi tipărite înca din sce XVI
(întâi în Ardeal), deşi limba slavă n-a fost înlocuită definitiv în slujba bisericească
decât abia spre sfârsitul sec XVII şi începutul sec. XVIII.
Procesul de înlocuire a vechilor Liturghii prin cele bizantine s-a intensificat
mai ales din sec. XVIII înainte şi s-a încheiat în sce XIII.
În cursul anului bisericesc sunt câteva zile aliturgice în care potrivit tradiţiei
Bisericii, nu se săvârşeşte Liturghie nici chiar în mânâstiri. În aceste zile se ajunează
deplin până seara. Zilele aliturgice sunt:
a) Vinerea Patimilor (seacă) pentru că Domnul a fost răstignit şi îngropat;
b) Luni şi marţi din prima săptămână a Postului Mare;
c) Miercuri şi vineri din săptămâna brânzii pentru că în aceste zile în loc de
“Dumnezeu este Domnul” se cântă “Aliluia”.
d) Vinerea dinaintea Craciunului şi a Bobotezei când acestea cad duminica
sau luni. Liturghia Darurilor: se oficiază de obicei miercuri şi vineri în
Postul Mare, luni şi marţi în săptămâna Patimilor şi în câteva sărbători mai
mari din perioda Postului Mare:
e) A) Sf. Haralambie – 10 februarie;
 f) Întâia şi a doua aflare a Cinstitului cap al Sf. Ioan Botezătorul – 24
februarie;
g) Sfinţii 40 de Mucenici – 9 martie;
h) Ajunul Bunei-Vestiri - 24 martie.
dacă aceste sărbători menţionate cad într-una din zilele de rând (luni-vineri) din Postul
Mare.