PIAŢA GHEORGHE GHEORGHIU DEJ

PIAŢA PALATULUI
PIAŢA REVOLUŢIEI

CĂLUGĂR DANA CRISTINA 42I

ARHITECTURA SPAŢIULUI NECONSTRUIT, SEM. 2, ANUL 2009-2010
LOCALIZARE
,,Aflată în plin centrul capitalei, Piaţa Revoluţiei se găseşte la intersecţia a două
fluxuri importante de circulaţie, primul pe Calea Victoriei, de la nord la sud, iar cel de-al
doilea de pe direcţiile Ştirbei Vodă-Dem Dobrescu şi Piaţa Lahovary-Nicolae Golescu-Ştirbei
Vodă.
Din Piaţa Revoluţiei se desprind apoi 8 străzi, începând cu Ştirbei Vodă şi terminând
cu strada Academiei. În şi din Piata Revoluţiei vin şi pleacă zilnic străzi care au devenit un fel
de culoare înguste, cu pereţi înalţi, fără vegetaţie, umbroase şi neaerisite, pe care circulă
vehicule forţate la opriri şi porniri dese.”1

SCURT ISTORIC
<< Despre cum s-a injghebat Piaţa, înregistrând pe rând transformările istorice prin
care au trecu Bucureştii, ar fi mai multe de spus. Cel mai vechi dintre monumentele care
străjuiesc acest spaţiu întins ca o palmă deschisă este biserica pe care Iordache Creţulescu a
înălţat-o în 1722. Din hanul vecin n-a mai rămas nici urmă, fiind sacrificat în 1938 pentru a
extinde curtea Palatului Regal, operaţie care a suprimat şi strada Sf. Ionică şi casa colonelului
D. Creţulescu. Biserica, o splendoare de veche artă românească, a fost restaurată de Ştefan
Balş, iar blocul de alături, cu librăriile de la parter, este una dintre operele lui
G.M.Cantacuzino. Traversând Calea Victoriei în direcţia fostului Comitet Central, constatăm
co frontul de blocuri Romarta a înlocuit un şirag de clădiri din secolul al XIX-lea, printre care
faimoasa băcănie Dragomir Niculescu şi librăria Hachette, care se infigea adânc în piaţă. Între
ele şi faţada Miniserului de Interne se întindea strada Raymond Poincaré. Bombardamentele
îndreptate asupra palatului Regal după 23 august 1944, care au distrus şi Teatrul Naţional, au
deschis acel cap de perspectivă pe care Richard Bordenache l-a astupat cu calcanul decorat cu
fântâni arteziene. Între Palat si Fundaţie se ridica în 1939 statuia ecvestră a lui Carol I,
întemeietorul bibliotecii.
Acest perimetru mişcător este încadrat de câteva puncte ferme: la nord, hotelul Hilton,
fostul Athéneé Palace, refăcut astăzi din păcate fără frizeria Ionică de pe vremuri; la vest,
Palatul Regal, care, după incendiul din 1927, capătă forma actuală între 1935 şi 1937; la est,
Ateneul, construit începând cu 1886, după planurile arhitectului Albert Galleron. Restaurantul
,,Cina” şi casa boierească a Neculeştilor se învecinează cu Fundaţia Regală. Casa din spatele
ei, păstrată ceva timp ca ruină, fusese consulatul austro-ungar pe vremea lui Carol I. Clădirea
care s-a identificat cu Comitetul Central încheie această latură a pieţei.
La 1907, Frédéric Damé, autorul unei preţioase descrieri a Bucureştilor în care a trăit,
scris: ,, primarul actual, domnul Mihail Cantacuzino, a pus la concurs un plan de sistematizare
a oraşului. Sperăm ca acest proiect să fie aprobat pentru a fi executat în chip metodic şi cu
spirit de continuitate. [....] Vai, spiritul de continuitate este ceea ce lipseşte cel mai tare în
România. “ >> 2
,, La mijlocul secolului trecut existau traseele actualelor străzi Academiei, C.A.
Rosetti, Nicolae Golescu, Boteanu şi Calea Victoriei, cunoscută şi ca Podul Mogoşoaiei, una
dintre cele mai importante artere de atunci ale oraşului. Vechile şi întinsele proprietăţi
boiereşti înşirate de-a lungul avesteia erau deja în mare parte dicizate; marile reşedinţe
alternau cu construcţii de mai mică întindere, cele mai multe dintre acestea aliniate la stradă,
începând să se contureze caracterul spaţial-volumentrid ca şi cel preponderent comercial al
acestui tronson al Căii Victoriei. În contrast, restul teritoriului avea mari suprafeţe libere.
1880-1889: Ideea realizării unei pieţe în faţa Palatului Regal a început să prindă contur după
1880. După proclamarea Regatului României în 1881, arhitectul francez Paul Gottereau a
prouectat extinderea palatului de atunci: noul corp principal, retras, paralel cu Calea Victoriei,
1
Revista Arhitectura, nr 1-2/1998, pag. 39
2
Pippidi, Andrei. Case şi oameni din Bucureşti. Pag. 24-26

1
definea, împreună cu vechea aripă şi cu un nou corp de gardă (perpendicular pe cel principal)
un amplu spaţiu deschis spre Calea Victoriei, având rol de curte de onoare.
Prima piaţă din faţa Palatului a fost astfel delimitată la est şi vest de cele două clădiri
proiectate de Paul Gottereau. Amenajrea spaţiului a început după 1889, ea devenind o piaţă
unitară din punct de vedere arhitectural, integrându-se perfect în scara şi proporţiile de atunci
alea Căii Victoriei. În centrul pieţei a fost amplasată statuia ecvestră a lui Carol I, opera
sculptorului Ivan Mestrovic. În aceeaşi perioadă capătă contur alte două spaţii alevolare de-a
lungul Căii Victoriei: piaţa din faţa Cercului Militar şi spaţiul din faţa Ateneului Român.
Acestea din urmă, împreună cu mai vechea piaţă a Teatrului , începeau să stabilească o
anumită ritmare spaţială devenităcaracteristică pentru acest tronson central al străzii.
1911: Începe o evoluţie spectaculoasă a ţesutului urban din întreaga zonă. Trama stradală era
foarte apropiată de cea actuală. Faţă de situaţia anterioară, au mai fost deschise străzile Dem
Dobrescu, Strada Regală (Câmpineanu), Strada Franklin şi Strada Episcopiei. Cradul de
ocupare al terenului a crescut considerabil, dispărâd totodată, prin divizări succesive, marile
parcele existente anterior. Ţesutul urban începe să capete un caracter mult mai unitar.
Realizarea integrală a Bulevardului Magheru, ce uneşte Piaţa Universităţii cu Piaţa Romană,
între cele două războaie mondiale, a dus la transferarea către noua străpungere a rolului de
arteră majoră a oraşului pe direcţia nord-sud.
1935 – Prevederile Planului director de sistematizare
Întreaga suprafaţă a fost inclusă în zona comercială a oraşului, cu regim special de
construire. Acest fapt a avut ca urmare nu numai creşterea diversităţii funcţionale, dar şi
apariţia a numeroase imobile cu mai multe nivele, cu o arhitectură în general de factură
modernă, care au sporit considerabil complexitatea spaţială şi arhitecturală a întregii zone.
Zona din spatele palatului se dorea amenajată ca un mare spaţiu verde, legat cu parcul
Cişmigiu.
1938: La sfârşitul anului 1938, Primăria, împreună cu direcţia lucrărilor palatului, a întocmit
un nou plan. Conform acestuia, Calea Victoriei ar fi urmat să aibă un prospect de 40m, din
faţa hotelului Athéneé Palace până în dreptul bisericii Kretzulescu şi se prevedea întreruperea
locală a frontului cosntruit dintre Claea Vistoriei şi strada Academiei, pentru a crea o nouă
alveolă care să pună în valoare clădirea Ministerului de Interne, pe atunci încă în construcţie.
1942: Nicolae nenciulescu, autorul proiectului pentru palatul regal, întocmeşte şi un studiu
privind amenajarea pieţei. El propunea realizarea unei pieţe adînci, axată pe clădirea palatului,
perpendiculară pe Calea Vitoriei, având în capătul opus un nou sediu al Fundaţiilor Regale şi
lateral, două pieţe de dimensiuni mai mici, dezvoltate simetric faţă de piaţa principală.
1953-1954: Faţada imobilului ,,Generală” este întoarsă spre piaţă, fiind proiectată de Richarc
Bordenache. Astfel configuraţia şi volumetria pieţei este definitivată, aşa cum se prezintă şi
astăzi: realizarea clădirii Ministerului de Interne (1938-1948), modificarea faţadei şi
extinderea clădirii Athéneé Palace cu patru travei (1938-1939).
1958-1960: A fost realizată o nouă piaţă a Sălii Palatului, ansamblul de locuinţe şi sala
propriu-zisă, după proiectul unui colectiv de arhitecţi sub coordonarea lui Horia Maicu.
Biserica Kretzulescu şi clădirea palatului au devenit piese de articulare a celor două spaţii de
mari dimensiuni situate pe două platforme diferite. Proiectul de sistematizare al zonei a
cuprins şi piaţa palatului , care era gândită ca un spaţiu unic, având un puternic ax
perpendicular pe traseul Căii, susţinut de o impozantă clădire, mult retrasă chiar faţă de
aliniamentul Ateneului Român.”3

3
Revista Arhitectura, nr 1-2/1998, pag. 4-8

2
PĂRERE PERSONALĂ
Piaţa Revoluţiei este unul din locurile prin care trec zilnic cel puţin o dată, fiind parte
din traseul pe care il parcurg în drum spre facultate. Eu percep acest spaţiu diferit, în funcţie
de modul în care trec prin el, pe jos sau din mijloacele de transport ce îl traversează.
Succesiunea de spaţii verzi, alei, piaţete, îţi oferă un traseu plin de surprize şi oaze
presărate în jungla oraşului, o scăpare din atmosfera sufocantă de betoane încinse, claxoane,
agitaţie, zumzet general. Poate nu eşti atât de izolat ca şi în interiorul parcului Cişmigiu, aflat
în imediata vecinătate, dar senzaţia de indepărtare de cotidian, de destindere se resimte în
acelaşi mod.
Având în vedere suprafaţa întinsă pe care o ocupă, putem considera Piaţa Revoluţiei
un spaţiu cultural de sine stătător. Gardurile fostului Palat regal, actualul Muzeu de Artă al
României, sunt suport pentru expoziţii în aer liber de fotografie, campanii publicitare pentru
teatre sau festivaluri, spaţiile folosit ca parcări devin gazde pentru festivaluri, petrecerile
Bucureştiului, manifestări artistice foarte variate, concerte. Scuarul din faţa Ministerului
Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale adăposteşte monumentul ,,Memorialul Renaşterii Glorie
Eternă Eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989”, închinat victimelor revoluţiei.
Întreaga configuraţie a pieţei pare să scoată in evidenţă fiecare clădire în colţul ei, fiind
un puzzle între formă şi fond, între construit şi neconstruit, între mobil şi imobil, între prezent
şi trecut. Deşi piesele principale fac parte dintr-un program de arhitectură clasic, există şi
exemple de coexistenţă, de simbioză, cel mai reprezentativ fiind sediul Uniunii Arhitecţilor
din România, o reinterpretare a relaţiei vechi-nou.
Comunicarea între spaţii este realizată de fronturile construite ce sunt percepute ca
fundal pentru activităţile ce se petrec piaţete şi pe spaţiile verzi, fronturi ce se prelungesc de-a
lungul Căii Victoriei, una din arterele principale de străpung toată zona.
Volumetria şi configuraţia unei zone aşa de ample este foarte importantă pentru a evita
efectul de claustrare, de sufocare, de capcana. Astfel, piaţa este bine realizata: elementele
componente nu sunt înghesuite, oferind posibilitatea de observare atât a fiecărei clădiri în
parte ca o entitate, cât şi a relaţiei dintre ele ca ansamblu, există alternarea spaţiului construit
cu spaţiul verde, ceea ce impune un anumit ritm de asimilare a spaţiului, vegetaţia fiind un loc
de relaxare a ochiului, o pauză pentru a înţelege toate informaţiile acumulate până în acel
moment, proporţia dintre spaţii evidenţiază anumite dominante, puncte de reper cum ar fi
clădirea Muzeului de Artă pentru planul orizontal şi Monumentul Eroilor Revoluţiei pentru
planul vertical.
Traseul pietonului este o permanentă descoperire a spaţiului, de la ansamblu la detaliu
şi înapoi la ansamblu, o raportare personală la mediul înconjurător în care atenţia se pierde în
multitudinea de piese de puzzle ce compun perspectiva generală. Deschiderile mari îţi induc
senzaţia de libertate, de detaşare iar multitudinea de străzi corelate între ele oferă posibilităţi
infinite de itinerarii.
,, De mai bine de un secol, la scurte intervale, în Piaţa Palatului Regal, se întâmplă
evenimente care schimbă datele unei coagulări finale. În ciuda unei dinamici neîntrerupte în
formarea fronturilor (ultimul venit este sediul Uniunii Arhitecţilor din România, în 2004) şi a
succesiunii aparent aleatorii de spaţii, Piaţa Palatului ocupă poziţia greu de egalat de nod
central, cu funcţie simbolică esenţială pentru memoria oraşului.
Piaţa Palatului nu este o piaţă consolidată şi clară, cât o suită liberă de pieţe, piaţete,
largo-uri. Locul cere un efort de articulare care să compenseze lipsa unor ierarhii spaţiale
convingătoare.”4

4
Bucureşti: arhitectură şi modernitate, un ghid adnotat. Pag . 68

3
EVOLUŢIE PLAN AMENAJARE PIAŢĂ

FOTOGRAFII PERSONALE

4
5
6
BIBLIOGRAFIE

Pippidi, Andrei. Case şi oameni din Bucureşti. Bucureşti: Humanitas, 2008

Bucureşti: arhitectură şi modernitate, un ghid adnotat. Bucureşti: ArCub Simetria, 2005
Revista Arhitectura, nr. 1-2/1998