PIAŢA GHEORGHE GHEORGHIU DEJ PIAŢA PALATULUI PIAŢA REVOLUŢIEI

CĂLUGĂR DANA CRISTINA 42I ARHITECTURA SPAŢIULUI NECONSTRUIT, SEM. 2, ANUL 2009-2010

după incendiul din 1927. cunoscută şi ca Podul Mogoşoaiei. spiritul de continuitate este ceea ce lipseşte cel mai tare în România. una dintre cele mai importante artere de atunci ale oraşului. Palatul Regal. constatăm co frontul de blocuri Romarta a înlocuit un şirag de clădiri din secolul al XIX-lea. retras. marile reşedinţe alternau cu construcţii de mai mică întindere. iar cel de-al doilea de pe direcţiile Ştirbei Vodă-Dem Dobrescu şi Piaţa Lahovary-Nicolae Golescu-Ştirbei Vodă. primul pe Calea Victoriei. umbroase şi neaerisite. După proclamarea Regatului României în 1881.. pag. domnul Mihail Cantacuzino. la vest.Aflată în plin centrul capitalei. C. Sperăm ca acest proiect să fie aprobat pentru a fi executat în chip metodic şi cu spirit de continuitate. [. La mijlocul secolului trecut existau traseele actualelor străzi Academiei. Andrei. refăcut astăzi din păcate fără frizeria Ionică de pe vremuri.M... cu librăriile de la parter. a fost restaurată de Ştefan Balş. a pus la concurs un plan de sistematizare a oraşului. Pag. Boteanu şi Calea Victoriei. hotelul Hilton. fusese consulatul austro-ungar pe vremea lui Carol I. Nicolae Golescu. restul teritoriului avea mari suprafeţe libere.. operaţie care a suprimat şi strada Sf. ar fi mai multe de spus. 24-26 1 . Din hanul vecin n-a mai rămas nici urmă. 1880-1889: Ideea realizării unei pieţe în faţa Palatului Regal a început să prindă contur după 1880.”1 SCURT ISTORIC << Despre cum s-a injghebat Piaţa. Biserica. o splendoare de veche artă românească.LOCALIZARE . iar blocul de alături. Cel mai vechi dintre monumentele care străjuiesc acest spaţiu întins ca o palmă deschisă este biserica pe care Iordache Creţulescu a înălţat-o în 1722. care. Ionică şi casa colonelului D. În şi din Piata Revoluţiei vin şi pleacă zilnic străzi care au devenit un fel de culoare înguste. Între Palat si Fundaţie se ridica în 1939 statuia ecvestră a lui Carol I. Acest perimetru mişcător este încadrat de câteva puncte ferme: la nord. autorul unei preţioase descrieri a Bucureştilor în care a trăit. Creţulescu. Piaţa Revoluţiei se găseşte la intersecţia a două fluxuri importante de circulaţie. Case şi oameni din Bucureşti. este una dintre operele lui G. capătă forma actuală între 1935 şi 1937. cu pereţi înalţi. de la nord la sud. scris: . primarul actual. nr 1-2/1998. începând să se contureze caracterul spaţial-volumentrid ca şi cel preponderent comercial al acestui tronson al Căii Victoriei. “ >> 2 . pe care circulă vehicule forţate la opriri şi porniri dese. 39 Pippidi.] Vai. păstrată ceva timp ca ruină. începând cu Ştirbei Vodă şi terminând cu strada Academiei. fără vegetaţie. Frédéric Damé. fiind sacrificat în 1938 pentru a extinde curtea Palatului Regal. întemeietorul bibliotecii.. după planurile arhitectului Albert Galleron. Vechile şi întinsele proprietăţi boiereşti înşirate de-a lungul avesteia erau deja în mare parte dicizate. paralel cu Calea Victoriei. Restaurantul . Ateneul. înregistrând pe rând transformările istorice prin care au trecu Bucureştii. În contrast. Rosetti. La 1907. care au distrus şi Teatrul Naţional. cele mai multe dintre acestea aliniate la stradă.A. arhitectul francez Paul Gottereau a prouectat extinderea palatului de atunci: noul corp principal. Bombardamentele îndreptate asupra palatului Regal după 23 august 1944. Casa din spatele ei.Cina” şi casa boierească a Neculeştilor se învecinează cu Fundaţia Regală. Între ele şi faţada Miniserului de Interne se întindea strada Raymond Poincaré. au deschis acel cap de perspectivă pe care Richard Bordenache l-a astupat cu calcanul decorat cu fântâni arteziene. printre care faimoasa băcănie Dragomir Niculescu şi librăria Hachette. Din Piaţa Revoluţiei se desprind apoi 8 străzi. construit începând cu 1886. la est..Cantacuzino. 1 2 Revista Arhitectura. Clădirea care s-a identificat cu Comitetul Central încheie această latură a pieţei. fostul Athéneé Palace.. Traversând Calea Victoriei în direcţia fostului Comitet Central. care se infigea adânc în piaţă.

1958-1960: A fost realizată o nouă piaţă a Sălii Palatului. integrându-se perfect în scara şi proporţiile de atunci alea Căii Victoriei. Acestea din urmă.”3 3 Revista Arhitectura. pag. Trama stradală era foarte apropiată de cea actuală. mult retrasă chiar faţă de aliniamentul Ateneului Român. care au sporit considerabil complexitatea spaţială şi arhitecturală a întregii zone. împreună cu mai vechea piaţă a Teatrului . Amenajrea spaţiului a început după 1889. În aceeaşi perioadă capătă contur alte două spaţii alevolare de-a lungul Căii Victoriei: piaţa din faţa Cercului Militar şi spaţiul din faţa Ateneului Român. nr 1-2/1998. a dus la transferarea către noua străpungere a rolului de arteră majoră a oraşului pe direcţia nord-sud.. după proiectul unui colectiv de arhitecţi sub coordonarea lui Horia Maicu. Faţă de situaţia anterioară. În centrul pieţei a fost amplasată statuia ecvestră a lui Carol I. cu o arhitectură în general de factură modernă. 1953-1954: Faţada imobilului . dar şi apariţia a numeroase imobile cu mai multe nivele. Zona din spatele palatului se dorea amenajată ca un mare spaţiu verde. au mai fost deschise străzile Dem Dobrescu. Astfel configuraţia şi volumetria pieţei este definitivată. Ţesutul urban începe să capete un caracter mult mai unitar. două pieţe de dimensiuni mai mici. Strada Franklin şi Strada Episcopiei. pentru a crea o nouă alveolă care să pună în valoare clădirea Ministerului de Interne. a întocmit un nou plan. Proiectul de sistematizare al zonei a cuprins şi piaţa palatului . Acest fapt a avut ca urmare nu numai creşterea diversităţii funcţionale. din faţa hotelului Athéneé Palace până în dreptul bisericii Kretzulescu şi se prevedea întreruperea locală a frontului cosntruit dintre Claea Vistoriei şi strada Academiei. Calea Victoriei ar fi urmat să aibă un prospect de 40m. ea devenind o piaţă unitară din punct de vedere arhitectural. începeau să stabilească o anumită ritmare spaţială devenităcaracteristică pentru acest tronson central al străzii. Strada Regală (Câmpineanu). care era gândită ca un spaţiu unic. Biserica Kretzulescu şi clădirea palatului au devenit piese de articulare a celor două spaţii de mari dimensiuni situate pe două platforme diferite. 4-8 2 . Primăria. prin divizări succesive. aşa cum se prezintă şi astăzi: realizarea clădirii Ministerului de Interne (1938-1948). dispărâd totodată. marile parcele existente anterior. cu regim special de construire. dezvoltate simetric faţă de piaţa principală. pe atunci încă în construcţie. susţinut de o impozantă clădire. perpendiculară pe Calea Vitoriei. axată pe clădirea palatului. având rol de curte de onoare. împreună cu direcţia lucrărilor palatului. modificarea faţadei şi extinderea clădirii Athéneé Palace cu patru travei (1938-1939). împreună cu vechea aripă şi cu un nou corp de gardă (perpendicular pe cel principal) un amplu spaţiu deschis spre Calea Victoriei. Realizarea integrală a Bulevardului Magheru. întocmeşte şi un studiu privind amenajarea pieţei. Prima piaţă din faţa Palatului a fost astfel delimitată la est şi vest de cele două clădiri proiectate de Paul Gottereau. opera sculptorului Ivan Mestrovic. având un puternic ax perpendicular pe traseul Căii. fiind proiectată de Richarc Bordenache. 1942: Nicolae nenciulescu. 1935 – Prevederile Planului director de sistematizare Întreaga suprafaţă a fost inclusă în zona comercială a oraşului. 1911: Începe o evoluţie spectaculoasă a ţesutului urban din întreaga zonă. legat cu parcul Cişmigiu. El propunea realizarea unei pieţe adînci. ansamblul de locuinţe şi sala propriu-zisă. autorul proiectului pentru palatul regal. între cele două războaie mondiale.definea.Generală” este întoarsă spre piaţă. ce uneşte Piaţa Universităţii cu Piaţa Romană. Conform acestuia. 1938: La sfârşitul anului 1938. având în capătul opus un nou sediu al Fundaţiilor Regale şi lateral. Cradul de ocupare al terenului a crescut considerabil.

Succesiunea de spaţii verzi. Deschiderile mari îţi induc senzaţia de libertate. proporţia dintre spaţii evidenţiază anumite dominante. în funcţie de modul în care trec prin el. fronturi ce se prelungesc de-a lungul Căii Victoriei. Deşi piesele principale fac parte dintr-un program de arhitectură clasic. .PĂRERE PERSONALĂ Piaţa Revoluţiei este unul din locurile prin care trec zilnic cel puţin o dată. campanii publicitare pentru teatre sau festivaluri. puncte de reper cum ar fi clădirea Muzeului de Artă pentru planul orizontal şi Monumentul Eroilor Revoluţiei pentru planul vertical. Volumetria şi configuraţia unei zone aşa de ample este foarte importantă pentru a evita efectul de claustrare. dar senzaţia de indepărtare de cotidian. sunt suport pentru expoziţii în aer liber de fotografie. cu funcţie simbolică esenţială pentru memoria oraşului. oferind posibilitatea de observare atât a fiecărei clădiri în parte ca o entitate. pe jos sau din mijloacele de transport ce îl traversează. cel mai reprezentativ fiind sediul Uniunii Arhitecţilor din România. Astfel. închinat victimelor revoluţiei. piaţete. claxoane. între mobil şi imobil. la scurte intervale. de destindere se resimte în acelaşi mod. se întâmplă evenimente care schimbă datele unei coagulări finale. Pag . în Piaţa Palatului Regal. largo-uri. de la ansamblu la detaliu şi înapoi la ansamblu. manifestări artistice foarte variate. fiind un puzzle între formă şi fond. de capcana. Traseul pietonului este o permanentă descoperire a spaţiului. în 2004) şi a succesiunii aparent aleatorii de spaţii. vegetaţia fiind un loc de relaxare a ochiului. De mai bine de un secol. aflat în imediata vecinătate. petrecerile Bucureştiului. În ciuda unei dinamici neîntrerupte în formarea fronturilor (ultimul venit este sediul Uniunii Arhitecţilor din România. Piaţa Palatului nu este o piaţă consolidată şi clară. o raportare personală la mediul înconjurător în care atenţia se pierde în multitudinea de piese de puzzle ce compun perspectiva generală. 68 3 . între construit şi neconstruit. Comunicarea între spaţii este realizată de fronturile construite ce sunt percepute ca fundal pentru activităţile ce se petrec piaţete şi pe spaţiile verzi. ceea ce impune un anumit ritm de asimilare a spaţiului. piaţete. una din arterele principale de străpung toată zona. o scăpare din atmosfera sufocantă de betoane încinse. cât şi a relaţiei dintre ele ca ansamblu. Poate nu eşti atât de izolat ca şi în interiorul parcului Cişmigiu. un ghid adnotat. actualul Muzeu de Artă al României. Eu percep acest spaţiu diferit. concerte. Familiei şi Protecţiei Sociale adăposteşte monumentul .Memorialul Renaşterii Glorie Eternă Eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989”. fiind parte din traseul pe care il parcurg în drum spre facultate. între prezent şi trecut. există şi exemple de coexistenţă. Gardurile fostului Palat regal. Scuarul din faţa Ministerului Muncii. agitaţie. de simbioză. spaţiile folosit ca parcări devin gazde pentru festivaluri. Având în vedere suprafaţa întinsă pe care o ocupă. îţi oferă un traseu plin de surprize şi oaze presărate în jungla oraşului.”4 4 Bucureşti: arhitectură şi modernitate. o pauză pentru a înţelege toate informaţiile acumulate până în acel moment. de detaşare iar multitudinea de străzi corelate între ele oferă posibilităţi infinite de itinerarii. Locul cere un efort de articulare care să compenseze lipsa unor ierarhii spaţiale convingătoare. de sufocare. Piaţa Palatului ocupă poziţia greu de egalat de nod central. cât o suită liberă de pieţe. Întreaga configuraţie a pieţei pare să scoată in evidenţă fiecare clădire în colţul ei. putem considera Piaţa Revoluţiei un spaţiu cultural de sine stătător.. o reinterpretare a relaţiei vechi-nou.. alei. zumzet general. piaţa este bine realizata: elementele componente nu sunt înghesuite. există alternarea spaţiului construit cu spaţiul verde.

EVOLUŢIE PLAN AMENAJARE PIAŢĂ FOTOGRAFII PERSONALE 4 .

5 .

6 .

Bucureşti: Humanitas. un ghid adnotat. Andrei. Case şi oameni din Bucureşti. nr. Bucureşti: ArCub Simetria. 1-2/1998 7 .BIBLIOGRAFIE Pippidi. 2008 Bucureşti: arhitectură şi modernitate. 2005 Revista Arhitectura.