Professional Documents
Culture Documents
Un bun psihoterapeut trebuie sa fie atent sa nu fixeze in mod rigid asupra unui
diagnostic (care poate fi uneori cu superficialitate), ci sa abordeze pacientul ca pe o
entitate unica, de sine statatoare, fara a uita ca nu exista boli, ci bolnavi. Astfel,
trebuie exploatata lumea interioara a pacientului, slabiciunile si punctele tari ale
1
acestuia, simptomele ca si posibilitatile sale de vindecare, relatiile acestuia cu sine si
cu ceilalti, adaptabilitatea, precum si receptivitatea sa pentru o metoda
psihoterapeutica sau alta.
Ca demers stiintific, psihoterapia trebuie sa aiba la baza niste ipoteze, ce deriva din
conceptia teoretica a scolii psihoterapeutice respective asupra personalitatii umane si a
tulburarilor psihopatologice din sfera acesteia.
2
Aceste obiective nu sint usor de atins deoarece adesea viziunea distorsionata despre
lume si imaginea de sine nesanatoasa ale pacientului sint rezultatul unor relatii
patologice din copilarie, relatii intarite pe parcursul mai multor ani de experiente de
viata. De asemenea, dezadaptarile la nivel profesional, marital sau social presupun,
pentru a fi rezolvate, si operarea unor modificari in situatia de viata a persoanei, pe
linga interventia psihoterapeutica propriu-zisa.
Se disting astfel psihoterapii de lunga durata, care se intind pe ani de zile (de pilda
psihanalitica freudiana dureaza in medie doi ani) si psihoterapii scurte care pretind sa
rezolve problema-simptom in citeva sedinte.
2) Profunzimea psihoterapiei
In timp ce terapiile centrate pe simptom (de regula psihoterapii scurte) isi propun doar
sa inlature problema pentru care pacientul s-a prezentat la psihoterapie, psihoterapiile
analitice (de lunga durata) considera ca simpla inlaturare a simptomelor nu este
suficienta, deoarece nu s-a obtinut o restructurare de profunzime a personalitatii,
conflicte si problemele sale nerezolvate putind sa izbucneasca sub forma altor
simptome, poate chiar mai grave decit primele.
Desi din punct de vedere teoretic terapeutii analisti au dreptate, din fericire, realitatea
clinica arata doar in rare cazuri ca eliminarea unui simptom va produce aparitia altuia
mai sever (substitutie de simptom). Din acest motiv, terapiile scurte se bucura de un
mare succes astazi in tarile cu traditie in domeniul psihoterapiei. Oricum, aceeasi
critica ar putea fi adusa si tratamentului psihiatric medicamentos care, departe de a se
ocupa de cauzele diferitelor tulburari psihopatologice, isi propune doar sa le inlature
sau sa le diminueze.
3
In acord cu acest criteriu, distingem psihoterapii individuale, unde se lucreaza cu un
singur pacient, si psihoterapii de grup, care cuprind in medie intre 6 si 12 pacienti.
Psihoterapii dinamice (cea mai reprezentativa fiind psihanaliza lui Freud), care
pornesc de la ideea ca simptomele psihopatologice sint rezultatul unor conflicte
intrapsihice de natura inconstienta nerezolvate, sarcina terapeutului constind in a-l
ajuta pe pacient sa constientizeze si sa rezolve aceste conflicte.
Legislatia din tarile Europei occidentale si Statelor Unite ale Americii confera drept
de libera practica medicilor (specialisti in medicina generala si in alte ramuri ale
medicinei, inclusiv psihiatria) si psihologilor clinicieni care obtin o instruire speciala
postuniversitara intr-un domeniu sau altul al psihoterapiei si activitatea practica este
atestata de o comisie de specialitate.
Pentru cazuri mai usoare, legate mai ales de consilierea familiala sau problematica din
domeniul pediatriei, pot obtine dreptul de a practica psihoterapia si asistentii sociali
cu studii superioare care, la rindul lor, au realizat o pregatire postuniversitara intr-o
anumita forma de psihoterapie.