You are on page 1of 18

ACATISTUL MAICII DOMNULUI

«BUCURIA TUTUROR CELOR NECĂJIŢI»

După rugăciunile începă toare:

RUGĂCIUNE
O! Preasfâ ntă Stăpâ nă , Preacurată Fecioară Nă scă toare
de Dumnezeu, Maica Domnului Dumnezeului meu, Iisus
Hristos, cad înaintea ta şi mă rog ţie, Maicii Împă ratului,
mai înainte îndreptâ nd că tre tine această nevrednică a mea
rugă ciune, pe care şi primind-o Maica Împă ratului Aceluia
ce împă ră teşte cerul şi pă mâ ntul, o du la Împă ratul
împă raţilor, Domnul tuturor, la Fiul şi Dumnezeul tă u, şi
cere mie iertare de toate păcatele mele. Vieţii mele dă -i
îndreptare şi la sfâ rşitul meu trecere neîngrozită de
vră jmaşii cei din vă zduh; fii mie povă ţuitoare, să -mi
deschizi dumnezeiasca intrare a Împă ră ţiei şi acolo să mă

18
îndulcesc de dulceaţa raiului şi de veselia acelei cetă ţi
înalte, a Ierusalimului de sus cel preafrumos şi de
frumuseţile lui cele nespuse, de stră lucirea luminii Treimii
celei cu trei stră luciri, şi de dulcele glas al câ ntărilor
îngereşti, că rei slave şi bucurii mă fă moştean şi pă rtaş cu
toţi sfinţii, că toate le poţi ca Maica Împă ratului Celui
Atotputernic. Ş i acum, dar mai ales în acest ceas, mă auzi
pe mine cel ce stau înaintea ta, Stă pâ nă cu totul milostivă ,
ia aminte Doamnă Împără teasă spre mine, care aduc ţie
câ ntare de rugăciune aşa:

Condacele şi Icoasele
Condacul 1
Apără toare Doamnă , pentru biruinţă mulţumiri,
izbă vindu-ne din veşnica moarte, prin darul Celui ce S-a
nă scut din tine, Hristos Dumnezeul nostru, şi prin
mijlocirea ta cea de Maică înaintea Lui, aducem ţie noi robii
tă i. Ci, ca ceea ce ai stă pâ nire nebiruită , izbă veşte-ne pe noi
robii tă i din toate nevoile şi suferinţele, care strigăm ţie:
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu
Fecioară, bucuria tuturor celor necăjiţi!

Icosul 1
Îngerul cel mai înainte stă tă tor, din cer a fost trimis să
zică ţie, Nă scă toare de Dumnezeu, Bucură-te, vestind prin
Dumnezeiasca întrupare a lui Hristos, bucuria care avea să
se nască din tine la toată lumea, care pierea în necazuri.
Pentru aceasta şi noi cei împovă raţi cu pă cate, nă dejde de
mâ ntuire prin tine dobâ ndim, pentru care cu umilinţă
strigă m ţie:

18
Bucură-te, bună voinţă a lui Dumnezeu către noi cei
păcă toşi;
Bucură-te, tare apă ră toare a celor ce se că iesc înaintea
lui Dumnezeu pentru pă catele lor;
Bucură-te, chemarea lui Adam celui că zut;
Bucură-te, izbă virea lacrimilor Evei;
Bucură-te, ceea ce ne cură ţeşti de întină ciunea
păcatelor;
Bucură-te, baie care speli cugetul nostru;
Bucură-te, ceea ce ai nă scut pe Izbă vitorul, care în dar
cură ţă fără delegile noastre;
Bucură-te, cea cu totul minunată , împă carea tuturor
către Dumnezeu;
Bucură-te, pod care cu adevă rat ne treci pe noi de la
moarte la viaţă ;
Bucură-te, ceea ce ai mâ ntuit lumea din potopul
păcatului;
Bucură-te, scară cerească pe care S-a pogorâ t la noi
Domnul;
Bucură-te, mijlocitoarea tuturor către Dumnezeu;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu
Fecioară, bucuria tuturor celor necăjiţi!

Condacul al 2-lea
Vă d izvoare de minuni revă rsâ ndu-se de la sfâ nta ta
icoană , Nă scă toare de Dumnezeu, asupra celor care în
genunchi stau şi cu credinţă se roagă ţie; că tu, fiind bună ,
eşti grabnic ajută toare tuturor; apără toarea celor asupriţi;
nă dejdea celor deznă dă jduiţi; mâ ngâ ierea celor întristaţi;
hră nitoarea celor flămâ nzi; celor goi, îmbră că minte; celor
feciorelnici, cură ţie; celor stră ini, bună povă ţuitoare; celor
18
osteniţi, sprijinitoare; orbilor vedere; celor surzi, bună
auzire; celor bolnavi, grabnică vindecare. Pentru aceasta
după cuviinţă , cu mulţumire câ ntăm pentru tine lui
Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea
Pricina cea neînţeleasă a chinurilor cumplite, care vin
asupra noastră , că utâ nd noi să o înţelegem, că tre tine
alergă m, o, Maică şi Fecioară , mâ ngâ iere şi mâ ntuire
cerâ nd. Iar tu, ca ceea ce eşti bună , învaţă -ne pe noi a
înţelege dintr-însele purtarea de grijă cea cu milostivire a
Fiului tă u şi Dumnezeului nostru Celui bun, spre mâ ntuirea
sufletelor noastre, şi spre cură ţirea pă catelor noastre cele
de multe feluri şi cu bucurie strigă m ţie:
Bucură-te, adă postire bună a celor înviforaţi;
Bucură-te, întă rire a celor ce slă besc în credinţă ;
Bucură-te, ceea ce eşti singura Maică a milostivirii;
Bucură-te, grabnică ajută toare a celor ce sunt în nevoi şi
în necazuri;
Bucură-te, ceea ce prin necazuri cură ţeşti pă catele
noastre;
Bucură-te, ceea ce prin întristă ri vindeci neputinţele
noastre cele sufleteşti şi trupeşti;
Bucură-te, ceea ce ne înveţi pe noi a nu iubi bună tă ţile
acestei lumi deşarte şi trecă toare;
Bucură-te, ceea ce ridici mintea noastră din lumea cea
deşartă , la cele mai presus de lume;
Bucură-te, ceea ce ne tragi pe noi de la dragostea
pămâ ntească , că tre dragostea lui Dumnezeu cea cerească ;
Bucură-te, ceea ce, chiar şi în suferinţele noastre ne dai
nouă mâ ngâ iere şi viaţă plină de dar;
18
Bucură-te, făgă duinţa bună tă ţilor celor cereşti;
Bucură-te, mijlocitoarea bucuriei celei veşnice;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu
Fecioară, bucuria tuturor celor necăjiţi!

Condacul al 3-lea
Cu putere de sus mă întă reşte Stă pâ nă preabună , pe
mine robul tă u care sunt neputincios sufleteşte şi trupeşte
şi mă învredniceşte de cercetarea şi de purtarea ta de grijă ,
alungâ nd negura mâhnirii şi a întristă rii de care sunt
cuprins, ca prin tine fiind mâ ntuit, pururea să câ nt lui
Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea
Avâ nd nespusă bogă ţie de milostivire, tuturor celor
necă jiţi le întinzi mâ nă de ajutor, tă mă duind neputinţele,
vindecâ nd bolile şi patimile. Pentru aceasta, Stă pâ nă
preabună , nu trece cu vederea pe robii tă i care zac pe patul
durerii şi strigă ţie:
Bucură-te, comoară de mult preţ a milei tale;
Bucură-te, ceea ce eşti nă dejdea celor deznă dă jduiţi;
Bucură-te, tă mă duirea trupurilor noastre;
Bucură-te, mâ ntuirea sufletelor noastre;
Bucură-te, puternică ajută toare a celor neputincioşi;
Bucură-te, apă ră toare şi întă rire a celor ce slă besc în
credinţă ;
Bucură-te, ceea ce mâ nia lui Dumnezeu, cu rugă ciunile
tale, degrab o potoleşti;
Bucură-te, ceea ce cu puterea rugăciunilor tale, patimile
noastre le potoleşti;
Bucură-te, vederea orbilor şi auzul a surzilor;
18
Bucură-te, umblare a şchiopilor şi vorbirea muţilor;
Bucură-te, vindecare prin credinţă a celor bolnavi;
Bucură-te, că prin tine, după mă sura credinţei se dau
vindecă rile;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu
Fecioară, bucuria tuturor celor necăjiţi!

Condacul al 4-lea
De felurite necazuri, de ispite şi de nevoi sunt cuprinşi
robii tă i, ale căror greută ţi nu le mai pot ră bda, dar tu, fiind
Maică milostivă a Mâ ntuitorului şi Dumnezeului nostru,
ridică mâ inile tale că tre Fiul tă u, rugâ ndu-L să caute spre
întristarea inimii robilor tă i şi din adâ ncul deznă dejdii să
ne ridice pe noi, care cu credinţă câ ntă m Lui: Aliluia!

Icosul al 4-lea
Auzind Preasfâ nta Fecioară şi Maică cele spuse mai
înainte de Dreptul Simeon, că «prin însuţi sufletul tău va
pătrunde sabia», ai pă zit aceste cuvinte întru inima ta,
ştiind că bucuria de Maică pentru fiu este împletită cu
multe necazuri în lumea aceasta. De aceea tu, ca ceea ce ştii
necazul şi suferinţa întru toate, cunoşti şi întristarea
noastră şi ca ceea ce eşti singura Maică a tuturor, auzi-ne şi
pe noi care cu credinţă strigă m ţie:
Bucură-te, ceea ce ai nă scut lumii bucurie, pe Hristos
Mâ ntuitorul nostru;
Bucură-te, ceea ce izbă veşti lumea din necazuri cu
mijlocirile tale;
Bucură-te, ceea ce ai ră bdat ocă rile şi clevetirile asupra
Fiului tă u;
Bucură-te, ceea ce cu patimile Lui, dimpreună ai pă timit;
18
Bucură-te, mâ ngâ ierea maicilor celor întristate;
Bucură-te, ceea ce ne pă zeşti cu darul Fiului tă u;
Bucură-te, a noastră grabnică ajută toare întru toate
nevoile;
Bucură-te, îndreptarea şi povă ţuitoarea celor ră tă ciţi;
Bucură-te, hrana şi pă zitoarea pruncilor;
Bucură-te, povă ţuitoarea tinerilor;
Bucură-te, Maica celor să rmani;
Bucură-te, sprijinul şi mâ ngâ ierea vă duvelor;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu
Fecioară, bucuria tuturor celor necăjiţi!

Condacul al 5-lea
Vă zâ nd sâ ngele cel dumnezeiesc al Fiului tă u vă rsâ ndu-
se pe Cruce pentru mâ ntuirea noastră , ca o slugă a
Domnului, cu smerenie plecâ ndu-te voii Tată lui Care este
în ceruri, ne-ai ară tat nouă chipul pă timirii şi al ră bdă rii, ca
şi noi câ nd suntem în cuptorul ispitelor şi al nevoilor, cu
smerenie să ne rugă m lui Dumnezeu, cântâ nd: Aliluia!

Icosul al 5-lea
Vă zâ ndu-te pe tine Fiul tă u şi Dumnezeul nostru stâ nd
lâ ngă Cruce cu ucenicul Lui cel iubit şi cu inima sfâ şiată de
durere şi suferind asemenea Lui, a zis: «Femeie, iată fiul
tău» şi ucenicului: «Iată mama ta», fă câ ndu-ţi ţie fii pe toţi
cei ce cred în El. Iar noi ca nişte pă rtaşi ai necazurilor şi ai
patimilor Fiului tă u, spre tine mijlocitoare Maică toată
nă dejdea avâ nd-o, cu credinţă strigă m ţie:
Bucură-te, Maica neamului creştinesc;
Bucură-te, ceea ce ai împreunat pe Dumnezeu cu
oamenii;
18
Bucură-te, ceea ce ai adus Domnului pe cei credincioşi;
Bucură-te, mieluşeaua care ai nă scut pe Mielul cel ce a
ridicat pă catele lumii;
Bucură-te, vas care ne scoţi nouă bucurie din izvorul
nemuririi;
Bucură-te, rugă toarea pentru mâ ntuirea celor păcă toşi;
Bucură-te, scularea celor că zuţi în păcate;
Bucură-te, ceea ce eşti vindecarea tuturor
neputincioşilor;
Bucură-te, că eşti că utarea celor pierduţi;
Bucură-te, bucuria cea fără de veste a păcă toşilor;
Bucură-te, potolirea a toată întristarea;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu
Fecioară, bucuria tuturor celor necăjiţi!

Condacul al 6-lea
Propovă duiesc milele tale, Maica lui Dumnezeu, toate
marginile lumii, căci cu cinstitul tă u Acoperă mâ nt acoperi
pe tot neamul creştinesc, pentru care totdeauna te rogi lui
Hristos Mâ ntuitorul lumii şi izbă veşti din toate nevoile pe
robii tă i cei temă tori de Dumnezeu, care cu credinţă
câ ntă m lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea
Stră lucind darul cu raze luminoase de la sfâ ntă icoana
ta, Maica lui Dumnezeu, noi cu credinţă plecă m genunchii
înaintea ei şi cu lacrimi ne rugă m ţie; alungă norul ispitelor
ce vin asupra robilor tă i, şi cu bucurie să strigă m ţie:
Bucură-te, ceea ce duci rugă ciunile credincioşilor, Fiului
tă u şi Dumnezeului nostru;
18
Bucură-te, ceea ce stai înaintea scaunului Dumnezeirii şi
te rogi pentru noi;
Bucură-te, mijlocitoare între Dumnezeu şi om, care ne
izbă veşti pe noi din nevoi;
Bucură-te, apă ră toarea neamului creştinesc, de la
Dumnezeu dă ruită nouă ;
Bucură-te, pom înfrumuseţat, cu care se acopă r mulţi;
Bucură-te, pom cu luminoasă roadă , din care se hră nesc
credincioşii;
Bucură-te, Acoperămâ ntul lumii, cel mai lat decâ t norii;
Bucură-te, pămâ ntul făgă duinţei din care ne izvoră sc
toate bună tă ţile cereşti şi pămâ nteşti;
Bucură-te, soare luminos care neîncetat luminezi pe cei
credincioşi;
Bucură-te, stâ lp de foc care povă ţuieşti pe cei aleşi către
cereasca Împă ră ţie;
Bucură-te, brazdă care creşti mulţimea îndură rilor;
Bucură-te, ceea ce ne dă ruieşti toate bună tă ţile;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu
Fecioară, bucuria tuturor celor necăjiţi!

Condacul al 7-lea
Vrâ nd să arăţi izvoare de minuni de la sfâ ntă icoana ta,
“Bucuria tuturor celor necăjiţi”, ai poruncit Stăpâ nă ,
bolnavei Eftimia să să vâ rşească înaintea sfintei tale icoane
câ ntă ri de rugăciune, şi primind vindecare să vestească
tuturor milele tale pe care le-ai dăruit prin sfâ nta ta icoană ,
pentru ca să nu fie tă inuit izvorul vindecă rilor ce le dai în
dar tuturor celor ce au nevoie de ele. Pentru aceasta şi noi
18
nu tă inuim minunile şi facerile tale de bine că tre noi robii
tă i, ci cu mulţumire preaslă vim pe Dumnezeu şi cântă m
Lui: Aliluia!

Icosul al 7-lea
Scăldă toarea Siloamului vindecă bolile, însă mai presus
s-a ară tat, Preasfâ ntă Stă pâ nă , biserica ta, în care ne
închină m icoanei tale celei fă că toare de minuni. Fiindcă
aceasta nu numai o dată într-un an, şi nu numai cei ce intră
mai întâ i dobâ ndesc să nă tate, ci de-a pururea vindecă toată
rana sufletească şi trupească a celor ce cu bună credinţă şi
cu dragoste vin că tre tine. Pentru aceasta strigăm ţie:
Bucură-te, scă ldă toare în care se afundă toate durerile
noastre cele sufleteşti şi trupeşti;
Bucură-te, pahar cu care se primesc bucuria şi
mâ ntuirea;
Bucură-te, piatră care ai adă pat pe cei însetaţi de viaţă ;
Bucură-te, lemn care îndulceşti apele cele amare ale
mării lumeşti;
Bucură-te, izvor nesecat al apei celei dă tă toare de viaţă ;
Bucură-te, ceea ce îndulceşti necazurile noastre cele
amare;
Bucură-te, baie care speli întină ciunea păcatului;
Bucură-te, potolirea întristă rilor noastre;
Bucură-te, vindecarea bolilor noastre;
Bucură-te, ceea ce ne izbă veşti din nevoi;
Bucură-te, ceea ce calci puterea demonilor;
Bucură-te, ceea ce ruşinezi pe vră jmaşii noştri;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu
Fecioară, bucuria tuturor celor necăjiţi!

18
Condacul al 8-lea
Nemernici şi stră ini de credinţa creştinească sunt acei
care nu se închină chipului tă u celui întru tot sfâ nt, căci tu
Stă pâ nă , ca o Maică a Unuia din Sfâ nta Treime, ai trimis
darul facerii de minuni asupra sfintei tale icoane. Pentru
aceasta, pe cei care sunt chinuiţi de duhurile cele necurate
şi se închină cu credinţă sfintei tale icoane îi vindeci şi
să nă toşi îi faci pe ei. Pe toţi cei bolnavi sufleteşte şi
trupeşte care se roagă ţie îi tă mă duieşti şi cele de folos
pentru dâ nşii le râ nduieşti. Pentru aceste multe ale tale
faceri de bine, cu mulţumire strigă m lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea
Toată viaţa noastră pe pă mâ nt este plină de durere şi de
întristare. Sufletul bolnav de păcate, trupul de dureri se
chinuieşte, pentru că mâ nia lui Dumnezeu pentru păcatele
noastre ne pedepseşte. Că tre tine dar alergă m Maica lui
Dumnezeu, şi înaintea preacinstitei tale icoane că zâ nd, ne
rugă m; umple de bucurie şi de veselie inima noastră cea
întristată şi cu bucurie să strigă m ţie:
Bucură-te, povă ţuitoarea care ne duci pe noi în patria
cerească ;
Bucură-te, Împă ră teasa cerului şi a pă mâ ntului, care ne
deschizi nouă uşile raiului;
Bucură-te, cea preamilostivă care ne miluieşti pe noi;
Bucură-te, chivernisitoarea casei care bine râ nduieşti
viaţa noastră ;
Bucură-te, cea preafericită care de prooroci ai fost
vestită ;
Bucură-te, fericit pâ ntece care ai nă scut pe Fiul lui
Dumnezeu;
18
Bucură-te, rugul cel nears;
Bucură-te, zid nestricat;
Bucură-te, izvor purtă tor de viaţă ;
Bucură-te, floarea cea pururea neveştejită ;
Bucură-te, îmblâ nzirea inimilor celor ră i;
Bucură-te, neîncetată bucurie a credincioşilor;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu
Fecioară, bucuria tuturor celor necăjiţi.

Condacul al 9-lea
Toată dulceaţa cea lumească în lumea aceasta este
amestecată cu întristare. Mă rirea şi bogă ţia trec;
frumuseţea şi să nă tatea se veştejesc; prietenii cei de
aproape se ră pesc de moarte; îndulceşte dar necazurile
robilor tă i, pricinuitoarea bună tă ţilor şi bucuria ta cea
nestricată dă -ne-o nouă celor ce strigă m lui Dumnezeu:
Aliluia!

Icosul al 9-lea
Ritorii cei mult-vorbitori nu se pricep cu ce cuvinte să
mâ ngâ ie pe cei necă jiţi. Ci tu singură , Stă pâ nă , dă ruieşte
inimii noastre mâ ngâ iere cu razele darului tă u. Alungă
norul necazurilor noastre şi negura mâ hnirii, ca să strigă m
ţie:
Bucură-te, că eşti nă dejde de bucurie pentru toţi
creştinii;
Bucură-te, bucuria şi împăcarea lumii;
Bucură-te, dă tă toarea bună tă ţilor cereşti şi pămâ nteşti;
Bucură-te, nă dejdea mâ ntuirii noastre;
Bucură-te, corabia celor ce vor să se mâ ntuiască ;
18
Bucură-te, limanul celor ce înoată pe marea vieţii
acesteia;
Bucură-te, singura pă zitoare a celor ce după Dumnezeu,
spre tine nă dă jduiesc;
Bucură-te, îmbrăcămintea celor goi de îndră zneală
pentru mulţimea pă catelor;
Bucură-te, pă zitoarea şi întă rirea tuturor;
Bucură-te, ocrotire şi sfâ ntă adă postire a tuturor
credincioşilor;
Bucură-te, ajută toarea tuturor celor ce cu credinţă se
roagă ţie;
Bucură-te, luminoasă cunoştinţă a darului;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu
Fecioară, bucuria tuturor celor necăjiţi!

Condacul al 10-lea
Domnul cel iubitor de oameni, vrâ nd să mâ ntuiască
lumea din chinul veşnic şi din neîncetata suferinţă , S-a
să lă şluit în pâ ntecele tă u cel pururea fecioresc şi pe tine,
Maica Sa, te-a dă ruit celor pieritori spre ajutor, spre
Acoperă mâ nt şi apă rare, ca să fii celor mâhniţi mâ ngâ iere,
celor necă jiţi bucurie, celor deznă dă jduiţi nă dejde, ceea ce
ne izbă veşti de chinul cel veşnic prin mijlocirea ta şi către
veşnica veselie aduci pe toţi care cu credinţă strigă Fiului
tă u şi Dumnezeului nostru: Aliluia!

Icosul al 10-lea
Zid eşti fecioarelor, Nă scă toare de Dumnezeu şi tuturor
celor ce aleargă că tre Acoperă mâ ntul tă u. Pentru aceasta
ne rugăm ţie, apă ră , acoperă şi pă zeşte pe toţi cei săraci şi

18
fără de ajutor şi izbă veşte din ispite, din necazuri şi din
nevoi pe cei care cu credinţă strigă ţie:
Bucură-te, stâ lpul fecioriei;
Bucură-te, vas ales al cură ţiei şi al întregii feciorii;
Bucură-te, cununa cea mă rită a celor care cu nevoinţă se
luptă împotriva poftelor;
Bucură-te, ceea ce dai veşnică bucurie celor ce se
ostenesc în viaţa că lugă rească ;
Bucură-te, ceea ce ne izbă veşti de văpaia patimilor;
Bucură-te, ceea ce goneşti negura ispitelor;
Bucură-te, povă ţuitoarea întregii feciorii;
Bucură-te, sprijinitoarea cură ţiei;
Bucură-te, îndreptarea oamenilor;
Bucură-te, cea prin care din că dere ne-am sculat;
Bucură-te, întă rirea cea tare a credinţei;
Bucură-te, tă mâ ia cea plă cută a rugă ciunii;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu
Fecioară, bucuria tuturor celor necăjiţi!
Condacul al 11-lea
Cântarea cea cu totul de umilinţă aducem ţie noi robii
tă i, Nă scă toare de Dumnezeu, apă ră toarea cea
atotputernică a neamului creştinesc. Potoleşte bolile
robilor tă i celor ce suspină , îmblâ nzeşte mâ nia lui
Dumnezeu care cu dreptate vine asupra noastră pentru
păcatele noastre. Izbă veşte-ne din toate necazurile pe noi
robii tă i, care strigă m pentru tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea
Fă clie primitoare de lumină , din că rbunele darului lui
Dumnezeu aprinsă , s-a ară tat nouă preacinstită icoana ta,
Stă pâ nă , spre sfinţirea şi mâ ngâ ierea noastră . Iar noi, cu
18
dragoste cinstind-o şi cu credinţă îngenunchind înaintea ei,
strigă m ţie:
Bucură-te, ceea ce cu puternica ta apă rare, din toate
nevoile ne scoţi pe noi;
Bucură-te, ceea ce din foamete sufletească şi trupească
ne izbă veşti pe noi;
Bucură-te, ceea ce cu rugăciunile tale stingi focul
patimilor noastre;
Bucură-te, ceea ce ne scapi pe noi de moartea cea
veşnică ;
Bucură-te, tare ajută toare în ră zboaie;
Bucură-te, ceea ce ne acoperi pe noi de nă vă lirea altor
neamuri;
Bucură-te, ceea ce ne izbă veşti de ră zboiul cel dintre
noi;
Bucură-te, ceea ce pă zeşti pe cei ce călă toresc pe
pămâ nt şi pe ape;
Bucură-te, ceea ce izbă veşti pe cei robiţi;
Bucură-te, grabnică izbă vire de îngrozirea lui
Dumnezeu, care cu dreptate vine asupra noastră ;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu
Fecioară, bucuria tuturor celor necăjiţi!

Condacul al 12-lea
Ză log din darurile tale, voind să dai neamului creştinesc
icoana ta, cea făcă toare de minuni, ai dă ruit-o nouă , Maica
lui Dumnezeu, de la care, celor ce vin cu credinţă , izvoare
de minuni se revarsă ; neputinţele se vindecă şi necazurile
se potolesc. Pentru aceasta cu bucurie strigă m pentru tine
lui Dumnezeu: Aliluia!

18
Icosul al 12-lea
Cântâ nd milele şi minunile tale, Nă scă toare de
Dumnezeu Fecioară , toţi te lă udă m ca pe o tare stă tă toare a
noastră şi cu umilinţă venim la tine, ceea ce te rogi pentru
noi şi cerem ca să înalţi mâ inile că tre Fiul tă u, rugâ ndu-L ca
pururea în viaţa aceasta şi după moartea noastră să nu se
depă rteze milostivirea Lui de la noi, cei ce strigăm ţie:
Bucură-te, nă dejdea noastră în viaţa aceasta şi după
moartea noastră ;
Bucură-te, ceea ce râ nduieşti sfârşit dulce şi cu pace din
viaţa aceasta, tuturor celor ce nă dă jduiesc spre tine;
Bucură-te, ceea ce eşti nă dejdea şi apă rarea noastră în
ziua Judecă ţii;
Bucură-te, îmblâ nzirea dreptului Judecă tor;
Bucură-te, ceea ce ne izbă veşti din gheena cea veşnică ;
Bucură-te, nă dejdea de mâ ntuire a tuturor;
Bucură-te, cheia Împă ră ţiei lui Hristos;
Bucură-te, uşa raiului;
Bucură-te, pod care duci la ceruri;
Bucură-te, adă postire şi bună apă ră toare a tuturor
păcă toşilor care se că iesc de păcatele lor;
Bucură-te, bucuria îngerilor;
Bucură-te, mărirea şi mâ ngâ ierea tuturor drepţilor;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu
Fecioară, bucuria tuturor celor necăjiţi!

Condacul al 13-lea
O, întru tot lă udată , de Dumnezeu Nă scă toare, ceea ce
spre bucuria cerului şi a pămâ ntului, ai nă scut pe
Împă ratul Hristos, Dumnezeul nostru, auzi glasul
smeriţilor robilor tă i. Primeşte această puţină rugă ciune a
18
noastră şi ne izbă veşte pe noi din toate nevoile. Vindecă
neputinţele noastre cele sufleteşti şi trupeşti. Alungă de la
noi toată ră utatea şi întristarea. Dă ruieşte-ne să nă tate şi cu
rugă ciunile tale ne izbă veşte din munca cea veşnică pe noi
care câ ntăm pentru tine lui Dumnezeu: Aliluia! (de 3 ori)

Apoi Icosul 1: Îngerul cel mai întâi... şi


Condacul 1: Apărătoare Doamnă...

RUGĂCIUNE

O! Preasfâ ntă Stăpâ nă de Dumnezeu Nă scătoare, ceea ce


eşti mai presus decâ t heruvimi şi mai cinstită decâ t
serafimi, Fecioară de Dumnezeu aleasă , bucuria tuturor
celor necă jiţi; dă-ne mâ ngâ iere şi nouă celor ce suntem în
necazuri, că afară de tine, altă scăpare şi ajutor nu avem. Tu
singură eşti mijlocitoarea bucuriei noastre şi ca Maica lui
Dumnezeu şi Maica milostivirii, stâ nd înaintea Prestolului
Preasfintei Treimi, poţi să ne ajuţi nouă . Că nimeni din cei
ce se roagă ţie cu credinţă nu este ruşinat.
Auzi-ne şi acum în ziua necazului nostru, pe noi cei ce
că dem înaintea icoanei tale şi cu lacrimi ne rugăm ţie.
Alungă de la noi toate necazurile şi nevoile ce vin asupra
18
noastră , întru această vremelnică viaţă şi prin atot-
puternica ta mijlocire, nu ne lipsi pe noi nici de veşnica şi
nesfâ rşita bucurie, întru Împă ră ţia Fiului tă u şi
Dumnezeului nostru. Amin!

18

You might also like