Miorita-balada populara

Balada „Mioriţa” este o capodoperă a literaturii populare româneşti, „este cea mai frumoasă
epopee pastorală din lume” după afirmaţia lui Alecu Russo, cel care a descoperit-o. Ea a fost
publicată de Vasile Alecsandri în volumul „Poezii populare ale românilor” (1852).
Balada populară este o specie a genului epic, care prezintă o întâmplare din trecutul
îndepărtat sub forma unei acţiuni simple, cu un număr mic de personaje, prezentate de obicei
în antiteză şi în care realul se împleteşte cu fabulosul.
Deşi opera literară „Mioriţa” este o îmbinare ingenioasă de elemente epice ,lirice şi
dramatice, ea aparţine genului epic, având trăsăturile lui specifice.
Autorul anonim îşi exprimă indirect ideile şi sentimentele prin intermediul acţiunii şi al
personajelor.
Întâmplările relatate sunt situate în timp şi spaţiu ca în orice operă epică. Acţiunea se
petrece toamna ,în momentul transhumanţei, într-un spaţiu de o frumuseţe neasemuită: „Pe-un
picior de plai /Pe-o gură de rai”.
Chiar dacă unele dinte întâmplări sunt ipotetice, ele se constituie în subiect al unei opere
literare. În expoziţiune se prezintă locul şi timpul acţiunii, precum şi personajele-cei trei ciobani
care vin din regiuni diferite.
Intriga cuprinde complotul urzit de ciobani şi destăinuit de mioară stăpânului ei. Odată
cu desfăşurarea acţiunii, întâmplările trec din planul real într-un plan fantastic în care totul se
află sub semnul eventualităţii. Balada se transformă într-un monolog liric prin care sunt
exprimate dorinţele testamentare. Ciobănaşul o roagă pe mioriţă să-i îndeplinească ultimele
dorinţe: să fie îngropat de cei doi ciobani, să-i pună la cap fluierele dragi, să ascundă celorlalte
oi moartea sa şi să le-o înfăţişeze ca pe o nuntă de proporţii cosmice.
Punctul culminant-ca intensitate a sentimentelor-este apariţia măicuţei bătrâne care îşi
caută fiul şi, îndurerată, îi face un portret de o frumuseţe neasemuită.
Deznodământul baladei lipseşte în planul acţiunii, întrucât moartea ciobănaşului este
ipotetică, dar în planul valorilor morale şi filozofice triumfă atitudinea de înţelegere superioară
a sensurilor existenţei.
„Mioriţa” este o baladă populară pastorală fiindcă narează evenimente dramatice din
viaţa păstorilor.
Fiind o creaţie populară are caracter anonim, oral, colectiv şi sincretic.
Balada are personaje puţine. Unele sunt reale: cei trei ciobani şi măicuţa bătrână, altele
sunt fabuloase: oiţa năzdrăvană.
În „Mioriţa” apare motivul animalului năzdrăvan care îl ajută pe erou, ilustrat prin
procedee artistice specifice: personificarea şi hiperbola.
„Mioriţa” are câteva particularităţi care o diferenţiază de celelalte balade populare.
Antiteza între personaje nu se mai realizează fiind înlocuită de zbuciumul sufletesc al eroului.
Absenţa deznodământului în planul acţiunii estompează lupta dintre bine şi rău,
specifică altor balade populare.
Epicul este însoţit de elemente lirice şi dramatice care contribuie la exprimare unor
sentimente ale personajelor aflate în situaţii-limită.
Având în vedere acest raport între epic, liric şi dramatic se poate spune că „Mioriţa”
este un adevărat poem filozofic despre atitudinea omului în faţa morţii.
Balada „Mioriţa” este o creaţie epică în versuri care respectă versificaţia specific
populară: rimă împerecheată şi monorimă, ritm trohaic şi măsura versurilor de 5-6 silabe.

Ciobanasul moldovean este personajul principal din balada populara

"Miorita" si in acelasi timp un personaj mitic, deoarece el exprima, prin
atitudinea lui, intelepciunea populara a acceptarii mortii ca pe un dat firesc al
vietii umane.

Portretul fizic se realizeaza prin elementele descrierii potentate liric, intrucat

trasaturile ciobanasului sunt vizualizate prin ochii mamei indurerate,
amplificand astfel emotia cititorului. Prin mijloacele caracterizarii directe,
autorul anonim compune un portret de o frumusete impresionanta, la care se
adauga cu subtilitate duiosia si dragostea mamei, prin diminutivele folosite:
"Mandru ciobanel / Tras printr-un inel? / Fetisoara lui, / Spuma laptelui; /
Mustetioara lui, / Spicul graului; / Perisorul lui, / Pana corbului; / Ochisorii lui, /
Mura campului!..". Trasaturile ciobanasului sunt exprimate fie prin epitete
sugestive privind atitudinea barbateasca si curajoasa, "mandru", fie prin
metafore expresive pentru tinuta zvelta -"Tras printr-un inel". De remarcat
este alegerea de catre autorul anonim a unor elemente din natura pentru a
contura trasaturile fetei: pielea este alba precum "spuma laptelui",
mustacioara blonda ca "spicul graului", parul si ochii negri ca "pana corbului"
si, respectiv, ca "mura campului". Astfel, portretul ciobanasului capata valente
picturale, in care cromatica se vizualizeaza expresiv si delicat prin intermediul
metaforelor.
Trasaturile fizice ale tanarului sugereaza totodata trasaturile lui morale, atat
in zona sensibilitatii, cat si in aceea a priceperii si pasiunii sale pentru
meserie. Astfel, la inceputul baladei se mentioneaza, prin caracterizare
directa, harnicia, vrednicia ciobanasului, care este "mai ortoman" (ortoman -
bogat in turme -n.n.), are "oi mai multe", "cai invatati" si "caini mai barbati".
Prin mijloacele indirecte ale caracterizarii, se sugereaza si alte trasaturi
morale, care reies din gandurile si sentimentele ciobanasului. El este o fire
blanda si iubitoare, prietenos si sensibil, deoarece, in eventualitatea mortii,
dorinta lui este de a ramane alaturi de cei dragi, "sa fiu tot cu voi", "sa-mi aud
canii" si sa fie ingropat "in strunga de oi".

Pasionat de meserie, ciobanasul nu se poate desparti nici de fluierele sale,

care constituie un simbol pentru sensibilitatea si duiosia sufletului, pentru ca
in testamentul liric nu uita fluierasul "de fag", pe cel "de os" si pe cel "de soc",
pe care doreste sa le aiba cu sine vesnic, incredintat ca dragostea dintre el si
animalele sale este reciproca, imagineaza ca, in eventualitatea mortii, acestea
"or plange / Cu lacrimi de sange!". Desi tanar, ciobanasul este intelept,
deoarece accepta moartea ca pe un final firesc al vietii, imaginand o nunta cu
elemente cosmice intre care se va reintegra prin nefiinta. El strecoara aici, cu
delicatete sufleteasca, o credinta populara ancestrala, aceea ca atunci cand
cade o stea m6are un 6m: "Ca la nunta mea / A cazut o stea". Grijuliu si iubitor,
el nu vrea ca mama sa afle despre steaua cazatoare, fiind preocupat de
durerea sfasietoare pe care aceasta ar simti-o in eventualitatea mortii sale:
"Iar la cea maicuta / Sa nu-i spui, draguta, / Ca la nunta mea / A cazut o stea".
Se poate concluziona ca portretul ciobanasului compune un personaj mitic,
de o neasemuita frumusete fizica si morala, asemanator unui Fat^Frumos din
basmele populare, inzestrat cu cele mai alese trasaturi cu care putea impodobi
folclorul pe un flacau reprezentativ pentru neamul romanesc.
Mihai Eminescu il vizualizeaza pe ciobanul mioritic ca pe "un pastor ratacit
pe Carpati, petrecand lungile nopti instelate in mijlocul turmelor sale, neavand
alta petrecere decat, din timp in timp, latratul cainilor sai sau strigatul
plangator al oilor sale".

Maicuta batrana

Poetul anonim o plaseaza pe maicuta batrana intr-o secventa lirica de un

dramatism sfasietor, menit sa sensibilizeze si mai mult pe cititor, portretul ei
avand o pronuntata functie estetica, fiind construita ca un personaj secundar
imaginar, deoarece apare numai intr-o secventa a baladei.
Portretul fizic este succint, fiind alcatuit prin mijloacele caracterizarii directe
dintr-un singur element sugestiv, epitetul"batrana" si un detaliu tipic pentru
portul popular, "cu braul de lana".
Portretul moral este dominat de suferinta cutremuratoare a mamei care-si
cauta cu disperare fiul disparut. Mijloacele de caracterizare indirecta
sugereaza durerea sfasietoare a maicutei y. batrane - "Din ochi lacrimand"-,
care incearca sa-si gaseasca baiatul:
1. "De toti intreband / Si la toti zicand". indurerata si deznadajduita, ea
compune un portret induiosator fiului sau, care este, poate, cel mai frumos
chip barbatesc din intreaga literatura nationala. Alcatuit din a– diminutive -
"ciobanel", "fetisoara", "mustetioara", "perisorul","ochisorii" - si dativul etic
-"mi-au vazut" - portretul ciobanului amplifica zbuciumul launtric al batranei,
sugerand afectivitatea materna ce atinge sublimul estetic si emotional.
Trasaturile concrete ale infatisarii fiului, pe care maicuta le enumera,
identifica un anumit pastor, individualizandu-1 si prin monorima "-lui", care
caracterizeaza aceasta secventa.

Miorita

Miorita este un personaj secundar si un personaj fabulos, deoarece este

inzestrata cu puteri miraculoase, semnificand, in plan mitic, comuniunea
desavarsita intre om si animal, iar in plan real, armonia perfecta dintre cioban
si meseria sa. Oita este un simbol miraculos in balada si argumenteaza esenta
mitologica a creatiei populare, constituind "elementul oracular", adica
prevestitor al mortii, ca pe un final de neevitat al vietii. Conceptia mitica
foloseste miorita inzestrata cu puteri fabuloase pentru a ilustra - in acelasi
timp - tema folclorica a comuniunii ancestrale dintre om si natura, simbolizata
aici de animal.
Principala figura de stil prin care se defineste oita este personificarea. Ea
este umanizata, deoarece intelege complotul pus la cale de ciobanul ardelean
si de cel muntean si poate sa-1 comunice stapanului. inainte de a-i demasca pe
cei doi, oita se framanta, are o stare launtrica de neliniste, fapt ce denota ca
ea este preocupata de a gasi solutii pentru iesirea din impas - "De trei zile-
ncoace / Gura nu-i mai tace / Iarba nu-i mai place" -, sfatuindu-1 sa-si duca oile
intr-un loc ascuns, tainic -"La negru zavoi"- si sa se protejeze cu ajutorul
cainilor: "iti cheama s-un cane / Cel mai barbatesc / Si cel mai fratesc". Mioara
isi iubeste nespus de mult stapanul, caruia ii este devotata si,dorind sa-1
salveze de la eventuala pieire, il previne: "Ca l-apus de soare / Vreau sa mi te-
omoare / Baciul Ungurean / Si cu cel Vrancean!". Dativul etic argumenteaza si
el loialitatea oitei si comuniunea ancestrala dintre om si animal. Mioara
nazdravana este iubitoare si credincioasa ciobanului, fapt ce reiese din
menirea acesteia de a duce la indeplinire testamentul, ea fiind cea mai
apropiata si de incredere fiinta pentru tanarul aflat in situatie limita.
Alt argument care vine in sprijinul increderii ciobanului in "cea miorita" este si
folosirea diminutivelor cu valoare afectiva: "draguta mioara", "miorita laie",
"oita barsana", "draguta".
Oita nazdravana ilustreaza motivul popular al unei teme foarte adesea
manifestate in folclor, comuniunea spirituala ancestrala dintre om si animal, ca
simbol al naturii inconjuratoare.
Limbajul artistic ilustreaza profunda sensibilitate a "romanului nascut poet",
prin varietatea figurilor de stil: metafore -"picior de plai", "gura de rai",
"lacrimi de sange"-, epitete oi "mandre si cornute", "negru zavoi", "miorita
laie, bucalaie"-, personificari -"soarele si luna / mi-au tinut cununa", "preoti,
muntii mari", "paseri, lautari"-, dimitiuii^populare -"ciobanel", "miorita",
"bolnavioara", "fluieras", "maicuta", "fetisoara", "mustetioara", "perisor",
cuvinte populare cu iz arhaic -"ortoman", "plavita", "barsana", "strunga"-,
precum si formele populare ale viitorului verbelor -"de-o fi", "s-ar strange",
"daca-i intalni".
Prozodia este reprezentata de ritmul trohaic, rima imperecheata si
monorima si masura de 7-8 silabe, care confera versului o tonalitate
melancolica, muzicalitate grava si sensibilitate emotionala.
Considerata de Mihail Sadoveanu "drept cea mai nobila manifestare poetica a
neamului nostru", "Miorita" concentreaza profunda spiritualitate romaneasca
si da nastere marilor creatori ai literaturii noastre: Mihai Eminescu, Mihail
Sadoveanu, Lucian Blaga, Nichita Stanescu, Mircea Eliade.
Mioriţa este o capodoperă a literaturii populare definitorie pentru spiritualitatea
românească.