Professional Documents
Culture Documents
in timpul sederii in bordei, lui Gavrilescu ii este sete (su gestie a dorului dupa apa Lete - aflata in
Purgatoriu si avand menirea de a-1 spala pe om de pacate si de a-1 face sa uite totul).
Trezit cu ajutorul cafelei si dornic sa se intoarca acasa, profesorul constata ca, pe pamant, trecusera
mai multi ani.
Dezorientat, revine la tiganci, unde il astepta Hildegard (iubita lui din tinerete) care-1 va conduce in
moarte.
Partea finala a nuvelei reuneste mai multe motive: giulgiul, noaptea, tramvaiul, florile funerare,
trasura/dric, ratacirea, visul.
Pregatindu-se sa plece din bordeiul tigancilor, Gavrilescu este intampinat de aceeasi baba/Cerber
careia ii povesteste sen zatia deosebita traita la un moment dat: „...cand m-am vazut gol, si am
simtit draperia strangandu-se in jurul meu ca un giulgiu..."
Si baba il pofteste sa bea cafea, dar profesorul refuza: in termenii mitului, neband destul din apa
Lete, el isi aminteste reperele spatiului profan in care traise; de aici, ratacirea sufle tului prin niste
locuri care nu-1 mai primesc: din tramvai este invitat sa coboare, deoarece banii lui erau scosi din
uz, doam na Voitinovici plecase, Otilia se maritase, propria casa (inchisa si ferecata) este locuita de
altcineva.
Cei doisprezece ani care trecusera de la disparitia paman teana a lui Gavrilescu, constituie oiesire
din timp apartinand fantasticului.
Acum si cea de a doua lume (in care profesorul traise aproape cincizeci de ani) ii apare ca
fiind bizara, imposibil de inteles (marca a fantasticului).
Singurul om dispus sa-1 ajute este birjarul-dricar care il invita in trasura (o alta luntre a lui Caron),
adica ii recupereaza sufletul ratacitor si i-1 restituie Infernului.
Drumul trece pe langa o biserica (unde fusese o inmor mantare) si in curtea careia inflorise „regina
noptii" (floare al carei nume sugereaza intunericul); birjarul evoca mereu imagini mortuare (caii
imbracati in negru, dricul, florile funebre) pana cand trasura ajunge la tiganci. De data aceasta,
baba dormea: Cerberul nu mai avea ce pazi, caci in bordei ramasese numai nemtoaica — mereu
treaza si asteptandu-si iubitul; probabil celelalte „fete" (suflete) tre cusera in Purgatoriu (cel de al
doilea spatiu pomenit de Dante in Divina Comedie).
Acum, baba il numeste „muzicant" pe Orfeul care-si pierduse partiturile (adica isi incheiase misiunea
pe pamant) si coborase, ca si in mit, in Infern, ca sa-si recupereze iubita (pe Hildegard/Euridice).
Trecand de usa a saptea - indicata de baba (cifra care tri mite la numarul zilelor creatiei divine),
Gavrilescu nu-si mai poate recrea iubirea pamanteana; Hildegard este gasita mult mai departe, si-1
ia in stapanire pe cel pe care-1 chemase, mereu, din moarte.
Ea il va conduce spre aceeasi trasura, mirata de incapaci tatea lui Gavrilescu de a intelege ca a
murit; in trasura, cei doi redevin tineri, pentru a putea sa ajunga astfel la ultimul stadiu al drumului
- nunta in Paradis.
Personajul principal este realizat in doua registre: pro fan si sacru.
In planul profan. Gavrilescu este un barbat de 49 de ani, un om oarecare,
sarac sinecunoscut. Pentru a-si castiga exis tenta, este nevoit sa dea meditatii, infruntand uneori,
vremea potrivnica.
Distrat si uituc, isi lasa partiturile la eleva sa, Otilia Voitinovici si nu-si gaseste banii.
in tramvai este logoreic, are tendinta sa se confeseze unor necunoscuti si are trei obsesii: colonelul
Lawrance, gradina tigancilor si o amintire din studentie.
Treptat, aflam ca acest om isi facuse studiile in Germania si ca avusese o mare iubire, pe Hildegard,
pe care o „uitase" subit, pentru a se casatori cu Elsa.
Traseul anost al vietii sale 1-a condus la constiinta unei ratari, asa cum reiese din marturisirea sa
(repetata):
„Pentru pacatele mele sunt profesor de pian. Zic pentru pacatele mele, adauga incercand sa
zambeasca, pentru ca n-am fost facut pentru asta. Eu am o fire de artist".
Reiese ca, in planul sacru. Gavrilescu era un Orfeu, decazut, pentru greselile sale in Adam
(stramosul biblic, alungat din Rai). in termenii lui Mircea Eliade, modestul profesor reprezinta sacrul
camuflat in profan.