3.

Explicarea rînduielii actuale a Utreniei

Precum am văzut, ca slujbă a diminetii sau a începutului zilei, Utrenia
închipuie, în general, începutul sau zorile creştinismului, ivirea luminii sau
a revelatiei dumnezeieşti, care a urmat după noaptea întunericului, a
păcatului şi a necunoştintei. De aceea, mai mult decat Vecernia, slujba
Utreniei constituie o împletire de elemente din Vechiul şi din Noul
Testament, reprezentand in general epoca de tranzitie de la Legea Veche
la cea Nouă, epocă pe care, precum am văzut, o întrezărim încă de la
sfîrşitul Vecerniei. Astfel, psalmii profetici, care proorocesc şi exprimă
presimilirea venirii Mantuitorului, alternează cu cantări ca «Dumnezeu este
Domnul...», care vestesc venirea Mantuitorului în lume, sau cu troparele şi
stihirile diferitelor grupe de cantări (sedelne, antifoane, Laude etc.), care
slăvesc atat lucrarea răscumpărătoare a Mantuitorului, cat şi viata, faptele şi
virtutile sfintilor care au contribuit la răspandirea şi întărirea credintei
crestine în lume. Dar mai ales vohodul Utreniei duminicilor, adică scoaterea Sfintei Evan-
ghelii în mijlocul bisericii, este actul care,precum vom vedea mai pe larg ceva mai tarziu,
închipuie şi vesteşte învierea Domnului. Totuşi,punctul de greutate în
alcătuirea si cuprinsul randuielii Utreniei rămane, mai ales în prima ei parte,
tot elementul din Vechiul Testament, adică cel care simbolizează şi
reprezintă epoca anterioară venirii Domnului.
a) Partea de la inceput a Utreniei (pană la «Slavă Sfintei... Treimi...»), numită de
unii liturgisti prolog sau proirnion, adică introducere, cuprinde rugăciuni pentru
autoritatea sau conducerea supremă a statului, concretizată odinioară (în
epoca sclavagistă şi cea feudală) în persoana împăratului.
Rugăciunea pentru conducătorii statului îşi are temeiul scripturistic în
îndemnul Sfantului Apostol Pavel, din prima sa epistolă către Timotei (cap. II,
1-2) ''Vă îndemn, deci, înainte de toate, să faceti cereri, rugăciuni, mijlociri,
mulitumiri, pentru toti oamenii, pentru conducători si pentru soli care sant in înalte
dregătorii, ca să petreceti viată paşnică şi liniştită, întru toată cuvioşia şi
buna cuviintă''. Una dintre obligaţiile religioase elementare, ale oricărui
creştin, înscrisă în porunca a cincea a Bisericii, este rugăciunea pentru
carmuitorii tării din care facem parte ca cetăteni.
De aceea, toate elementele care alcătuiesc această parte a Utreniei ne
amintesc, într-un fel sau altul, despre împăratii de odinioară. Astfel, ceî doi
psalmi, care se citesc la început, adică psalmul XIX (<(Să te audă Domnul în
ziua necazului...a) şi psalmul XX («Doamne, întru puterea Ta se va veseli
impăratul...v) se numesc uneori si «psalmi împărăteşti, pentru că în ei se
vorbeşte, între altele, despre prerogativele, puterea şi strălucirea cu care era
învestit odinioară cel ce reprezenta suveranitatea absolută in stat, despre
supunerea pe care i-o datorau cetătenii şi despre datoria lor de a se ruga
pentru sănătatea şi liniştea lui (vezi, de exemplu, versetul ultim al primului
psalm : «Doamne, mantuieste pe împăratul şi ne auzi pe noi, în orice zi Te
vom chema »).
Acelaşi caracter îl au şi cele trei tropare ale crucii din partea introductivă a
Utreniei, numite uneori «tropare împărăteşti, adică : «Mantuieşte, Doamne,
poporul Tău...» (troparul Crucii, cf. Psalmul XXVII, 12), «,Cel ce Te-ai înăltat pe
Cruce de bună voie...» şi «Folositoare, înfricoşată şi neînfruntată...g ; în
acesta din urmă ne rugăm : « Mantuieşte pe aceia cărora le-ai poruncit să
împărătească si le dă lor biruinta din cer...».
Ectenia întreită scurtă, de la sfîrşitul prologului Utreniei, cuprinde de
asemenea un aliniat special de rugăciune pentru conducătorii statului.
Acest exordiu al Utreniei constituia la origine un serviciu religios deosebit de
slujba propriu-zisă a Utreniei 51 analog cu Tedeumul (vezi la cap. despre
Ierurgii). La început, acest serviciu se săvarşea, între Miezonoptică şi Utrenie,
numai in manăstirile care erau ctitorii sau fundatii împărăteşti. Cu timpul, a
intrat şi in practica celorlalte manăstiri, apoi s-a extins şi în randuiala
bisericilor ,uneorii, contopindu-se cu Utrenia şi rămanand, astfel ca un prolog
sau o introducere inseparabilă a acestei slujbe.
Precum am văzut (în cap. anterior, la rînduiala Utreniei), in timpul de la
Paşti )a Înăltarii Domnului, prologul Utreniei se suprimă, deoarece Utrenia din
acest răstimp a rămas inca de la inceput scutită de el, predominind
rugăciunea şi lauda adresată lui Dumnezeu ; el se suprimă de asemenea şi in
restul anului, atunci cand Utrenia se face în ajunul sărbătorilor mari, sub
forma de Priveghere (vezi în urmă).
b) In partea următoare a Utreniei, adică începand de la «Slavă Sfintei...
Treimi...g pînă la Canoane (Catavasii), predomină lecturile sau citirile biblice ;
începutul acestei părti reprezintă prin excelentă epoca Legii Vechi.
Formula «Slavă Sfinte... Treimi...», cu care începe această parte, constituie
binecuvantarea pentru începutul propriu-zis al Utreniei (in forma ei
originară). Ea are un caracter trinitar destul de vădit ; în loc să preaslăvim pe
Dumnezeu in unitatea esentei (fiintei) Sale, ca la începutul Vecerniei,
preaslăvim pe Dumnezeu Cel in Treime lăudat " Cu Utrenia ne aflăm, deci,
într-o perioadă mai avansată a istoriei mantuirii şi a revelatiei despre fiinta si
însuşirile Lui Dumnezeu. Lucrul acesta îl exprimă şi formula cu care se
începe răspunsul credincioşilor la binecuvantarea data de preot : «Slavă întru
cei de sus lui Dumnezeu...» care precede citirea celor şase psalmi şi care nu
este altceva decat cîntarea îngerilor din noaptea naşterii Domnului (Lc. II,
14). Astfel, de la început, Utrenia ne duce cu gandul înapoi la Naşterea Dom-
nului, care s-a întîmplat noaptea, şi la zorile mantuirii noastre, precum am spus deja.
Lecturile din această parte a Utreniei sunt alcătuite din grupul de psalmi pe
care îl numim Exapsalmul (adică cei Şase psalmi ai diminetii sau ai Utreniei :
III, XXXVII, LXII, LXXXVII, CII şi CXLII. Aceşti psalmi exprimă sentimente şi
stări sufleteşti foarte variate :
cand tanguirea omului Legii Vechi pentru păcatele, deznădejdea şi neputinta
sa (mai ales ps. LXXXVII), cand speranta şi increderea sa în mantuirea
făgăduită, care trebuia să vină (vezi mai ales ps. CII). Citirea lor simbolizează
vremea de întuneric de după căderea în păcat a primilor oameni ; de aceea,
în manăstiri, cand Utrenia se face seara în cadrul Privegherii, se sting în acest
timp toate luminile din biserică, afară de cea de la analog, lucru care se
făcea odinioară în toate bisericile.
Cei_şase psalmi au fost randuiti să se citească la slujba diminetii pentru că în
textul lor se vorbeşte şi despre scularea noastră din somnul noptii şi despre
rugăciunea de dimineată : «Eu m-am culcat şi am adormit ; sculatu-m-am, că
Domnul mă va sprijini...» (ps. III, 5) ;«Iar eu către Tine, Doamne, am strigat şi
dimineata rugăciunea mea Te va întampina» (ps. LXXXVII, 14). Indeosebi
psalmul LXII («Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-
dimineată...p) este psalmul diminetii prin excelentă (EC)BcvoS sau
op6pwos_~alt~tos, matutinus psalmus) ; împreună cu psalmul III el este
moştenit din serviciul sinagogii iudaice, în întrebuintarea cultului creştin. Il
găsim mentionat ca făcand parte din rugăciunea de dimineată în Constitujiile
apostolice (II, 59 şi VIII, 38), ca şi în alte documente vechi ; el s-a păstrat, de
asemenea, în slujba diminetii în toate riturile liturgice creştine.
Cele 12 rugăciuni citite în taină de către preot în timpul celor şase psalmi,
Rugăciunile diminetii sau ale Utreniei au un continut variat. Textul, numărul şi
aşezarea acestor rugâciuni în randuiala Utreniei nu au fost de la început cele
de azi. Astfel, în unele manuscrise vechi ele erau ori mai multe (13-14) ori
mai putine (1, 3, 6, 9 sau 11) şi nu se găseau grupate ca astăzi sau strînse la
un loc, în Liturghier, ci risipite în cursul întregii slujbe, deoarece ele erau
citite concomitent cu ecteniile rostite de către diacon printre psalmii cantati
odinioară in chip antifonic, aşa că ecfonisele lor alcătuiau o încheiere logică a
acestor ectenii. Cu timpul, numărul lor a fost fixat definitiv la 12, după nu-
mărul orelor noptii sau al orelor zilei care începe. In Liturghierele tiparite au fost
stranse şi grupate toate la un loc, adică înşirate una după alta la începutul
Utreniei, pentru ca, după citirea lor, preotul să rămînă liber pentru lucrarea
Proscomidiei. Aşezarea actuală a acestor rugăciuni în cadrul randuielii
Utreniei din Liturghiere, dateazâ, după unii, aproximativ din sec. al IX-lea
.Inainte numai ecfonisele acestor rugăciuni au rămas în locurile lor de
odinioară din cadrul slujbei, fie pentru a încheia ecteniile în timpul cărora
erau rostite rugăciunile respective, fie pentru a marca începutul diferitelor
lecturi sau cantări din rolul cantăretilor de strane. Legătura acestor ecfonise
cu rugăciunile pe care le încheiau odinioară se vede inca lămurit. Astfel,
ecfonisul ecteniei de după cantarea a şasea a Catavasiilor (<<Că Tu esti
Împăratul păcii şi Mantuitorul sufletelor noastre...» ) nu e altceva decat
ecfonisul rugăciunii a şasea, pe care preotul o citea probabil, în taină, în
timpul rostirii acestei ectenii. Din cuprinsul rugâciunii a noua (« Străluceşte
în inimile noastre...»), care e aceeaşi cu rugâciunea dinainte de Evanghelie din
randuiala Liturghiei, se vede că aceastâ rugăciune trebuie să se fi citit
odinioară înainte de pericopa evanghelică a Utreniei ; a zecea rugăciune are
caracter penitential, ea fiind legată probabil de psalmul L(psalmul pocăintei),
iar a unsprezecea şi a douăsprezecea au continut doxologic, fiind amandouâ
în legătură cu psalmii Laudelor şi cu doxologia.
Cat priveşte cuprinsul acestor rugăciuni, ele exprimă, mai toate,
multumirea de la sfarşitul noptii şi cererea de la începutul zilei, adresate lui
Dumnezeu din partea credincioşilor, prin preot, în calitatea lui de interpret al
dorintelor şi simtămintelor religioase ale comuniitătii. Ideea generalâ pe care sunt
brodate - aceea a luminii naturale ca simbol al celei supranaturale, adică al revelatiei
divine, data în Vechiul Testament prin Lege (Thora) iar în cel Nou prin lisus
Hristos,este comună cu tema proprie rugăciunilor de dimineată din cultul
ebraic, ceea ce constituie şi un indiciu despre adanca vechime a acestor
rugăciuni.
 Din cuprinsul unora dintre aceste rugăciuni (mai ales a şasea si a opta) se
vede că ele se citeau odinioară în timp ce afarâ era încă noapte şi întuneric,
deoarece, precum am văzut, începutul Utreniei se făcea in vechime, mai
ales în manăstiri, cu două-trei ceasuri înainte de ziuă. Ultimele şase dintre
aceste rugăciuni se citesc afară din altar în fata uşilor împărăteşti închise, ca
şi rugăciunile luminilor de la începutul Vecerniei, preotul înfătişand pe omul
izgonit din rai. Pentru acest motiv, atat citirea psalmilor Utreniei cat şi a rugăciunilor
citite în taină de către preot în timpul lor se suprimă la Utrenia din noaptea
Paştilor şi din toată Săptămana Luminată, înlocuindu-se cu cantări care au
menirea de a vesti şi a sărbători marea minune a Invierii Domnului si de a
exprima sentimentele de bucurie ale credincioşilor.
Ectenia mare (~ µeTâ),-q aovaaT~),care urmează după citirea celor şase psalmi, e
aceeaşi de la începutul Vecerniei şi al Liturghiei ; ea reprezintă rugăciunea
comună a credincioşilor, rostită prin glasul preotului -ori al diaconului şi
constituie tranzicerea de la lecturile biblice (psalmi).
La cantările următoare, care, precum vom vedea, anuntă zorile epocii Noului
Testament sau prevestirea mantuirii care se apropie.
Cantarea «Dumnezeu este Domnul...p, formată din versetele 26 şi 27 ale
psalmului CXVII, se cantă de patru ori, ca o trambitare a veştii venirii Domnului
în cele patru laturi ale lumii. Spre a se arăta că este vorba de o«arătare» sau
manifestare a Domnului, odinioară, în momentul cand se începea această
cantare, se aprindeau toate luminile (care, precum am spus, fuseseră stinse la
începutul citirii celor şase psalmi, ceea ce se face şi azi prin unele biserici).
«Se aprind acum toate făcliile - explică arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului --
pentru cuvantul ce zice : Slava lui Dumnezeu a strălucit peste ei, adică peste păstori
(Lc. II, 2) şi se cantă «Dumnezeu este Domnul...», pentru că este cu cale a
se face noaptea închipuirea naşterii şi a arătării Mantuitorului celei după trup,
de vreme ce noaptea S-a născut. Pentru că Isaia zice :«Nouă, celor ce
şedem întru întuneric şi în umbra necunoştintei, lumină mare s-a arătat...n .
Atat Dumnezeu este Domnul...» cat şi stihurile următoare (care pe
alocuri nu se mai citesc deloc) sunt resturi din psalmul CXVII («Mărturisiti-vă
Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui...»), care odinioară se canta
în întregime in acest moment al Utreniei, fiind apoi înlocuit treptat de imnele
cele noi (tropare), rămanand sub forma celor cateva stihuri izolate (vers. 27, 26,
1, 11, 17, 22 şi 23), care exprimă mai pregnant simbolismul momentului
respectiv din randuiala slujbei, adică vesteşte apropiata venire a Domnului.
Troparele inaugurează şirul cantărilor de inspiratie sau origine nouă, pur
creştină, în randuiala Utreniei, fiind primele productii ale poeziei imnografice
încadrate în această slujbă. De aici înainte, cantările şi citirile din Vechiul
Testament se împletesc în serviciul Utreniei cu cele ale Noului Testament. Dintre toate
slujbele serviciului divin zilnic, Utrenia este aceea a cărei randuială a fost cel mai mult
îmbogătită cu productiile_poeziei imnografice crestine (bizantine), care este
reprezentată aici sub toate formele şi denumirile ei : tropare, stihiri,condace,
icoase, antifoane, canoane etc.şi prin care Utrenia se adaptează la
calendarul anului liturgic (ciclul sanctoral sau mineal).
Catismele şi sedelnele reflectă - ca şi stihurile de la «Dumnezeu este
Domnul...» şi troparele - antagonismul sau lupta dintre elementele Legii
Vechi de o parte şi cele ale Legii Noi, de altă parte, în evolutia cultului
creştin. Şi aici se vede, încă de mult, tendinta de suprimare sau comprimare
a elementului vechi precreştin, în favoarea celui mai nou, de origine pur
creştină ; în bisericile de enorii, precum am văzut, de cele mai multe ori se
suprimă citirea catismelor şi se cantă numai sedelnele.
Aceeaşi lege a procesului de suprimare sau comprimare şi-a făcut deja
estul şi asupra altor grupe de cantări din restul Utreniei. Astfel stihul
«Binecuvantat eşti, Doamne, învată-ne pe noi îndreptările Tale !», care se repetă
înaintea fiecărei stihiri (fiecărui tropar) de la
ingeri şi a aduce împreună cu ei laudă necontenită lui Dumnezeu. De aceea,
toate scurtele tropare treimice din această parte a Utreniei se termină,
invariabil, prin întreitul imn «sfant» al îngerilor, din viziunea lui Isaia (VI, 6) şi
din Apocalipsă (IV, 8).
Cu citirea Catismelor de rand din Psaltire începe o subdiviziune nouă şi distinctă a
primei parti a serviciului Utreniei, care tine pană la canoane.
Catismele de rand din Psaltire, adică grupele de psalmi a căror citire urmează
acum, se numesc aşa de la cuvantul grecesc xâ8taµa adică Yedere (de la
xa6iC(o, a şedea), pentru că în timpul citirii lor se poate sedea jos în strane.
In unele din cărtile noastre de slujbă (Liturghier, Tipicul bisericesc, Octoih,
Triod ş.a.) ele mai sunt numite şi «siihologii» jale Psaltirii), adică citirea
psalmilor alcătuiti din «stihuri» sau versete. Fiecare catismă e împărtită în
trei stări (părti), în cinstea Sfintei T reimi. La Utrenie se citesc în timpul verii
două catisme, iar iarna trei catisme, după cum arată Regula de la începutul
Psaltirii. In timpul citirii lor, vera stă închisă, simbolizand vremea de pocăintă
dinainte de venirea Mantuitorului.
Se poate şedea jos, de asemenea, în timpul cantării acelor stihiri care
alternează cu citirea catismelor şi care, pentru acest motiv, sunt renumite
sedelne, Şezande, sau catismale .
Binecuvantările Invierii din randuiala Utreniei de duminica, nu este altceva
decat versetul 12 al psalmului CXVIII, psalm care alcătuieşte singur Catisma
a XVII-a, adică a treia catismă din randuiala Utreniei de duminica. Acest
psalm se canta deci odinioară in întregime, dar cu timpul a fost subplantat
de cantările cele noi ale Binecuvantărilor Învierii, intercalate la început
printre stihurile lui.
Cădirea din timpul Binecuvantărilor Învierii inchipuie aromatele (miresmele)
aduse de femeile rnironosite la mormantul Domnului, în dimineata Învierii, pentru a completa
ungerea trupului Domnului, potrivit randuielilor traditionale pentru morti.
Falieleul (de la ao)<ueAeos, mult-milostiv) este o cantare care la praznice
şi la sărbătorile sfintilor .mai importanti înlocuieşte Binecuvantările Învierii de
duminica. La sărbatorile Mantuitorului şi ale sfintilor, polieleul este alcătuit din
versetele alese din psalmii CXXXIV (<<Robii Domnului, Aliluia...») şi CXXXV
(«Mărturisiti-vă Domnului că este bun ...»), care preamăresc in chip deosebit
şi laudă milostivirea lui Dumnezeu ; după fiecare verset al psalmului CXXXV se
repetă refrenul « Că în veac e mila Lui l» (otir eis ti-~jv atuwa tio Ea.eo; a.uzoo),
ceea ce a şi făcut ca această cantare să capete denumirea de polieleu (multmilostiv sau
multă milă).
 La sărbătorile Sfintei Fecioare Polieleul este format din versete ale
psalmului XLIV («Cuvant bun răspuns-a inima mea...»), după care se repetă
un fel de refren (pripeală), care începe cu « Bucură-te...» şi care reprezintă
franturi din diferite imne şi rugăciuni pentru Maica Domnului.
In trei din duminicile Triodului (duminica Fiului risipitor, duminica lăsatului
sec de carne şi duminica lăsatului sec de branză) se adaugă, la Polieleul
obişnuit al sărbătorilor (psalmii CXXXIV şi CXXXV), şi psalmul CXXXVI («La raul
Vavilonului...»), care exprimă plangerea şi nostalgia poporului evreu pentru
Tara Sfantă, atunci cand se afla în robia babilonică, simbolizand acum plangerea
creştinilor după raiul pierdut, patria originară şi fericită a omului, din care l-
au izgonit păcatele.

Mărimitrile hâ MsTa~uvâp~a, la ruşi Velicanie, germ. Verhelrlichcirigslied), cu

stihurile 1or, care urmează după Polieleu, sunt o particularitate a ritului românesc si
slav (grecii nu le au). Se numesc aşa pentru ca ele preaslăvesc măretia
praznicului .Acestea alcătuiesc primul rand de imnuri (propriu-zise) şi sunt de
origine rusească.
Unele sărbători mai au şi al doilea rand de Mărimuri sau «Pripele», (care
încep de regulă cu <;Veniţi toti (credincioşii)...» şi care sunt[ opera unui
imnograf român din secolul al XI V-lea : Kyr f',ilofei Monalui] ~ probabil de la
Cozia), fost logofăt al lui Mircea cel Mare, cu numele de Pi1os.
Stihurile Mărimitrilor sunt de fapt diferite versete din psalmi, potrivite cu
evenimentul sau cu sfantul sărbătorit în ziua respectivă. Alegerea stihurilor
pentru fiecare sărbătoare (de regulă cate Sase) este atribuită, in
suprascrierile din cărtile de slujbă, lui Nichifor Vlernide (teolog bizantin, 1197-
1272). Ideea exprimată in textul Mărimitrilor era concretizată odinioară în
ritualul scoaterii şi închinării icoanei sfantului sau a praznicului respectiv,
ritual care avea loc în timpul cantării Mărimitrilor şi care se mai păstreaza încă
în unele manăstiri, cand se face Priveghere.
Strofa sau stihira numită Ipacoi (67raxo~ = ascultare, răspuns, ecou,
răsunet) sau subascultător (cum a fost tradus cuvantul respectiv în unele
editii ale Octoihului mare şi mic), precedează cantarea Antifoanelor, în randuiala
Utreniei de duminica ; la celelalte sărbători, Ipacoi e asezat după Cantarea a
treia a Canoanelor. «Ipacoi» însemna la început refrenul care se intercala printre
versetele psalmilor cantaţi in cantarea psâlmodică. Astăzi, stihirile duminicale
numite astfel sunt rinduite pe cele opt glasuri şi toate proclamă în chip solemn
Învierea Domnului ; de aceea li s-a dat această denumire, ca unele care tre-
buie să fie ascultate cu deosebită luare aminte si fărâ să stăm jos. După vechii
talcuitori al cultului, denumirea de «ascultare» (ascultător,sau stihiră a
ascultării) se referă }a Hristos-Mantuitorul - Adam cel nou -- Care, prin
ascultare, adică prin împlinirea voii Tatălui, a anulat neascultarea vechiului
Adam şi l-a adus la vrednicia cea dintai ;se poate referi si la sfintele femei-mironosite, care, în
frunte cu Maica Domnului, au venit cele dintai la mormant si, ascultandu-L pe Hristos Cel înviat,
au vestit apostolilor bucuria Învierii, anuland astfel neascultarea Evei, prin care s-a călcat
porunca şi a venit blestemul.
Antifoanele sau Treptele antifoanelor (âvapa0ttoi) din Octoih sint cantări
scurte, numite <<antiÎ`oâriev" penfru ca se cantă alternativ de către
cele două strane sau coruri de cantăreti. Ele sunt compuse de Sfantul
loan Damaschinul sau, după cum cred unii, de Sfantul Teodor Studitul, pe
baza psalmilor CXIX-CXXXIII (CXX-CXXXIV), care formează Catisma a
XVIII-a, numită şi «cantarea treptelor», pentru că se canta pe treptele de
la intrarea templului din Ierusalim, de către două coruri (cete) de
cantăreti, care stăteau fată în fata şi cantau pe rand. Fiecare dintre
antifoanele celor opt glasuri e format din două tropare sau stihiri scurte,
grupate trei cate trei, în trei antifoane pentru fiecare glas, cu exceptia celui
de la glasul VIII, care e împărtit în patru antifoane, avand astfel 12
tropare sau stihiri scurte. Împărtirea aceasta a antifoanelor are deci o
evidentă semnificatie trinitară, referindu-se la cele nouă cete ale
ierarhiei, cereşti a îngerilor, care cantă Sfintei Treimi lauda cea
necurmată sau neadormită, cu care ne unim .si noi spre a lăuda pe Domnul.
Citirea Evangheliei,este partea principală şi specifică a Utreniei sarbătorilor.
În jurul ei se grupează o serie intreagă de cantări şi formule
(Binecuvantările Învierii sau Polieleul, Antifoanele, Prochimenul, «Toată
suflarea..., Invierea lui Hristos văzand...» menite să încadreze şi să pună
in lumină această lectură biblică, prin care, în sărbătorile din cursul
săptămanii, se simbolizează arătarea sau venirea lui Hristos în lume şi
învătătura Lui mantuitoare, iar duminica, Invierea Lui.
Duminica se citeşte 1a Utrenie una din cele 11 Evanghelii ale Punerii
(EoaTTeAca ~(oOcvâ), deoarece duminica este ziua săptămanală închinată
comemorării Învierii Domnului. Citirea celor 11 pericope duminicale ale Evangheliei
începe de la prima duminică după Rusalii (Duminica Tuturor Sfintilor);"si
repetandu-se astfel ,în tot cursul anului, cu exceptia perioadei
Penticostarului, cand sirul lor suferă unele modificări. Ciclul celor 11.
Evangheliirduminicale ale Utreniei era deja fixat în secolul al VIII-lea, dar
momentul - in care se citea Evanghelia în cursul Utreniei nu era
pretutindeni acelasi. Astfel, la Ierusalim se citea (ca azi) după antifoane, pe
cand laConstantinopol se citea după doxologie, fiind încadrată de cele două
tropare ale lnvierii, care 51-au păstrat pană astăzi locul lor de la sfîrşitul
Utreniei (vezi mai departe).
Pentru ce sunt numai 11 Evanghelii ale Învierii si nu mai multe sau mai putine? Pentru că
mai toate vorbesc despre aratările Mantuitorului.
.
Pentru ce Evangheliile Învierii se citesc in latura dinspre miazanoapte a Sfintei Mese ?
Pentru că, pe de o parte, în această latură este situat capul Mantuitorului,
din scena iconografică numit~ i;pltczfios (punerea în mormant), zucgrăvită pe
sfantul antimis şi pe sfantul epitaf (cand acesta se află asezat pe Sfanta
Masă, adica de la Paşti la lnăltare), iar preotul care citeste Evanghelia
Învierii il închipuie, acum pe îngerul care a vestit femeilor mironosite Invierea, pe piatra
r.asturnată a mormantului , «în partea cealalta», unde era cazuta năframa
capului, cum precizează Sfantul Evanghelist Marcu (cap. XVI, 5). De aceea
citeşte el Evanghelia dinăuntrul altarului, langă Sfanta Masă care închipuie
mormantul Domnului, iar nu dintre uşile Imparatesti şii nu în văzul`multimii
din biserică, deoarece invierea este cunoscută inca numai femeilor
mironosite, care au auzit cele dintai vestea fericiă a marii minuni.
La sărbătorile din cursul săptămanii Evanghelia este citită însă dintre usile
împărătesti (ca la Liturghie), deoarece nu mai este vorba despre cele 11 Evanghelii ale
Învierii, şi atunci preotul reprezintă pe Mantuitorul Isus care vorbea în faţa
multimilor, înainte de patima si învierea `Sa ''. Evangheliile respective se
aleg atunci dintre pelicopele ai căror continut vorbeşte despre evenimentul
sărbătorit (la praznicele îrnparătesti) sau in legătură oarecare cu viata si
virtutile sfantului sarbatorit.
Scoaterea Sflntei Evanghelii in mijlocul bisercii la Utrenia de duminica închipuie
arătarea Domnnlui după lnvierea .Sa si vestirea lnvierii la toată lumea, De
aceea se cantă acurn :<Veniţi, toti credinciosii, să ne inchinăm Sfintei Învierii
lui Hristos...>~.
Alcătuirea imnului «Invierea lui Hristos vizand...> este atribuit Sfantului loan
Damaschinul.
Psalmul L este intrebuintat încă din vechime in randuiala Utreniei "", în
acelaşi loc in care îl găsim şi azi in toate riturile liturgice răsăritene ; el
exprimă aici sentimentele de umilintă şi smerenie, cu care credincioşii întampină pe
Hristos, Cel ce S-a arătat mai înainte prin citirea Evangheliei, ori prin
cantările care ne vorbesc despre El. Odinioară el se canta antifonic si
constituia inceputul vechiului oficiu al diminetii sau al Utreniei propriu-zise .
Cu stihira Învierii (« Înviind Iisus din mormant...:j se termină ciclul cantărilor
în legătură cu Evanghelia., care alcătuiesc o parte distinctă - şi anume partea
cea mai importantă şi mai caracteristică - a Utreniei duminicilor, prin care
aceasta se deosebeşte de Utrenia zilelor de rand. Stihira aceasta este de o
adancă vechime, fiind socotită, de unii liturgişii, ca fiind de provenientă
egipteană. Într-o formă putin deosebită se cantă si în cultul catolic, la
venerarea Sfantei Cruci din Vinerea Patimilor.
c) După aceasta, urmează, precum am văzut` citirea Canoanelor sau cantarea
Catavasiilor, care alcătuiesc partea a treia a serviciului Utreniei.
Canoanele alcătuiesc una dintre cantările caracteristice. Serviciului Utreniei. Fiind
produse ale poeziei religioase creştine, inspirate - precum am văzut - din
cantările poetice ale cărtilor Vechiului si Noului Testament, ele reprezintă cea
mai strălucită expresie poetică, in cultul ortodox, a legăturii stranse
dintre Vechiul şi Noul Testament..
Cantările numite svetilne sau. luminande (T'a. cpc~TaTw7exâ), care se cantă
înainte de Laude, se numesc asa, fie pentru că odinioară ele se cantau in
momentul cand incepea să se lumineze de ziuă, fie pentru că in mai toate
cantările care poartă această numire e, vorba de
lumină : lumina naturală a zilei, adusă de soare, sau- mai ales --lumina cea
adevarată şi veşnică,intruchipată şi adusă in lume de Hristos-Mantuitorul .
Ele sunt adevărate «epicleze (invocări) ale lui Hristos-Lumină, presărate in
cursul întregii Utrenii» . Îndeosebi pentru cele 11 svetilne duminicale ale invierii se
întrebuintează şi denumirea de exapostilarii (el;aaoa~Ei)`âp~a de la e~-âao-a2EUcu = a
trimite), -odată uneori în româneşte prin trimitătoare ori tropare ale trimiterii ;
denumirea aceasta se explică prin aceea că în ele este vorba ori de
trimiterea sfintelor femei către apostoli şi a acestora la neamuri pentru
propovăduirea Învierii , ori de făgăduinta trimiterii Sfantului Duh, făcută de
Mantuitorul înainte de Înăltarea Sa la cer. Se mai numesc aşa şi pentru că,
odinioară, în biserica cea mare (catedrala patriarhală) din. Constantinopol se
trimitea unul dintre cantăreti în mijlocul bisericii, spre a executa aceste
cantări.
Cele 11 svetilne duminicale (~~aaoatie~~âp~a âvaaTâa~~a) sunt ca şi vos-
cresnele, în legătură cu Evangheliile corespunzătoare ale Învierii, pe care ele
le parafrazează. Ele sunt alcătuite, după unii, de împăratul bizantin Leon
Filozoful (inteleptul) , iar după altii, de fiul său Constantin al VII-lea Porfirogenitul
(sec. al X-lea).
Stihul «Sfant este Domnul Dumnezeul nostru...» şi celelalte, care se cantă
duminica înaintea svetilnelor, sunt luate din ps. XCVIII (vers. 2, 3, 5 şi 9),
psalm care, probabil, se canta odinioară în întregime, imediat inainte de Laude.
Cu Laudele începe a doua subdiviziune a acestei ultime părti a Utreniei,
care tine pană la sfarşitul slujbei.
Laudele, Lăudările sau Hvalitele (ot Aivot, tio IIaaaavoâp~ov) sunt cantările
principale şi caracteristice ale randuielii Utreniei. Ele sunt alcătuite dintr- o
serie de stihiri cu număr variabil (cduminica 8, la praznice 6, la sărbătorile
mai mici şi in zilele de rand 4), care alternează cu versete din psalmii
CXLVIII, CXLIX şi CL, numiti şi psalmii aleliliatici sau de laudă, fiindcă se termină
cu refrenul ebraic « Aleluiau care înseamnă :«Lăuda pe Domnul !».
Întrebuintarea acestor psalmi în serviciul divin al diminetii, mentionată în
documente încă din sec al IV-lea , reprezintă o mostenire străveche din cultul
sinagogii iudaice şi este universală în toate riturile liturgice creştine, cu
exceptia celui romano-catolic, din care a fost suprimată in 1911 de către reformatorii
Psaltirii romane. Odinioară, ci se cantau în întregime ; după fiecare verset cantat sau rostit
de către solist sau conducătorul cantării, poporul canta refrenul :«Toată
suflarea să laude pe Domnul !». Astăzi, numai în zilele de rand care nu au stihiri
la Laude în Minei,aceşti psalmi se mai citesc in întregime, ca odinioară, aşa cum îi
găsim încă în Ceaslov. La slujba din duminici si sărbători au rămas din ei
numai primele două versete ale psalmului CXLVIII, versete care se cantă pe larg la
început, precum şi celelalte cateva stihuri (versete) din ceilalti psalmi (Ps. CXLIX, 9; Ps.
CL, 1-5 ; Ps. IX, 32 şi Ps. CXXXVII, 1), cantate recitativ printre stihirile Laudelor. Stihirile
acestea reprezintă compozitii mai noi, de inspiralie creştină, alcătuite de diferiti
imnografi din sec. al VI-lea înainte şi care au intrat treptat în Mineie, Octoih,
Triod şi Penticostar.
 Ultimele două stihiri de la Laude se cantă precedate nu de versete din
psalmi, ci de «Slavă.... Şi acum...» ; duminica, la Slava Laudelor se cantă una
dintre cele 11 stihiri ale Evangheliei, numite şi voscresne (termen slav, care
înseamnă înviere) sau Eot(h)inale (de la cuvantul grecesc ew9wos-~-ov, care
însemnează matinal) sau manecande (de la cuvantul latinesc manico-are = a se scula
dis-de-dimineată), pentru că mai toate vorbesc despre «manecare», adică mergerea
foarte de dimineată a femeilor mironosile la mormantul Domnului, în ziua~
Învierii. Ele corespund - ca şi svetilnele - celor 11 Evanghelii ale Invierii, pe care le
comentează sau le parafrazează si sunt alcătuite de impăratul bizantin Leon
Înteleptul sau Filosoful ( 1911).
Doxologia sau Slavoslovia (numită uneori şi Mărinda), sau Imnul îngeresc (deoarece
primul verset -«Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu...>> - este imnul cantat de
ingeri la Naşterea Domnului, Lc. II, 14), constituie una dintre cele mai vechi părti ale
serviciului Utreniei. În forma sa de azi, doxologia este un imn cu caracter trinitar, adică
alcătuit «în cinstea Treimii», cum zice Simeon al Tesalonicului. Dar in serviciul liturgic
ea a fost întrebuinţată la început în forma sa oridinară şi cea mai simplă, de
imn al ingerilor, adică aşa cum o aflăm in Evanghelia de la Sfantul Luca (II,
14). In această formă o găsim, de ex., în Constitutiile apostolice (cartea a VIII-â, cap.
13), înserată în randuiala Liturghiei, îndată după «Unul Sfant, unul Domn...v ; dar
în acelaşi document o găsim, în alt loc (cartea a VII-a, cap. 47 şi 48), deja
amplificată aproape în forma de azi, ca un imn de laudă către Dumnezeu-
Tatăl si Fiul, amplificare provocatâ, desigur, de discutiile dogmatice hristologice din secolul al
IV-lea, provocate de arieni. Ulterior, din pricina ereziei pnevmatomahe a lui Macedonie, s-a
adăugat şi Sfintului Duh, cea de a treia persoană a Sfintei Treimi («Doamne,
Impărate ceresc, Dumnezeule... şi Duhule Sfinte !>>), imnul căpătand astfel un
caracter expres trinitar, adică alcătuit «în cinstea Treimii», cum zice Simeon al
Tesalonicului 29, şi devenind un mijloc de luptă al Ortodcxiei împotriva
ereziilor antitrinitare. Amplificarea s-a făcut, ca de obicei, tot pe bază de
texte biblice, îndeosebi cu versete din psalmi, luate textual sau cu mici
adaptări.
Odinioară, Doxologia se canta in momentul cand se ivea pe cer prima rază
de soare, adică lumina zilei. De aceea, cantarea ei era introdusă, ca şi azi,
prin ecfonisul rostit de diacon :~.~Slavă Tie, Celui ce ne-ai arătat nouă
lumina !», prin care slăvim pe Acela care nu numai că ne dă lumina naturală
a zilei, dar ne-a adus şi lumina spirituală, a cunoştintei de Dumnezeu, El fiind
«Soarele cel adevărat şi lumina cea adevărată»30, iar noi <<întru lumina Lui
vom vedea lumină. in cadrul Utreniei, Slavoslovia ocupă deci un loc şi are un
rost analog cu cel ocupat de imnul «Lumină lină...» în cadrul Vecerniei (vezi
în urmă, la explicarea Vecerniei). Ea înseamnă momentul culminant, apogeul
laudei aduse de Biserică lui Dumnezeu, ca izvor al luminii naturale şi
totodată al celei spirituale, laudă care constituie scopul de câpetenie şi
elementul predominant al părţii a doua a Utreniei, începand Inca dinainte de
svetilne. Intr-adevăr, formula rostită de preot (diacon) înainte de Cantarea a noua a
Catavasiilor (canoanelor) ne prevesteşte venirea lui Hristos, «Lumina lumii»,
mărind «.Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii...». Cantarea svetilnelor,
care coincidea odinioarâ cu începutul} luminării de ziuă, ne aduce aminte de zorile
mantuirii, pentru ca, ceva mai tarziu, cantarea doxologiei să anunte atat
revărsarea luminii cat şi venirea lui Hristos, ca pe un fapt implinit :«Slavă Tie,
Celui ce ne-ai arătat nouâ lumina !». Atat Laudele cat şi doxologia sant, de
fapt, imne ale slăvirii lui Dumnezeu ca izvor al luminii, atat de necesară
pentru viata omului ca şi pentru aceea a întregii existente organice.
Ideea şi termenul de «lurnină» sunt deci predominante si centrale în
structura şi simbolismul părtii finale a Utreniei, care ar putea fi numită slujba
prin excelentă a zorilor sau a luminării, dar şi a bucuriei, precum o
caracterizează Sfantul Vasile cel Mare`. Dacă în slujba, in cea de dimineaţă
(Utrenia), dimpotrivă, izbucneşte exuberanţa bucuriei, a iubirii pentru lumina care
revine, care creşte treptat şi învăluie din nou lumea, aducand cu ea nădejdea şi
făcand să pulseze viata, redeşteptată din amortirea somnului şi din
întunericul noptii, aşa cum venirea Lui Hristos în lume a adus bucuria
mantuirii.
În diferitele părti care alcătuiesc serviciul Utreniei se expnmă astfel un sir
întreg de aspecte ale simtirii noastre religioase, pe care ni le trezesc, pe rand, rugăciunile,
cantările şi citirile slujbei. Incepem cu sentimentul de tristete, cu tanguirea şi
pocăinta celor aflati odinioară în întuneric şi păcat, exprimate prin cei şase
psalmi ; gustăm apoi sentimentul de mangaiere şi de nădejde, pe care ni le
aduce cantarea « Dumnezeu este Domnul...>> si cele următoare ; jubilăm in
sentimentul de bucurie şi preaslăvire, pricinuite de Polieleu şi de citirea
Evangheliei ; după sentimentul de linişte şi împăcare, pe care ni-l toarnă în
suflete citirea (cantarea) lină a Canonului (,Catavasiilor), cantăm lauda lui Dnm-
nezeu prin intonarea Svetilnelor şi a Laudelor, iar in cele din urmă bucuria
noastră explodează culminand în slăvirea entuziastă a lui Dumnezeu, din
cantarea doxologiei.
Cele două tropare, care se cantă după doxologie la Utrenia de duminică,
vorbesc amandouă despre Înviere, de aceea în greceşte s;~ ,~i numesc
-,poaâpca âvaaTâacµa (tropare ale Învierii). După supraînsemnarea din
vechile Evhologhii mari greceşti tipărite la Venetia, aceste tropare sunt facerea
Sfantului loan Damaschin ; ele au fost întrebuintate la inceput in slujba
Învierii şi încadrau odinioară Evanghelia, care, la Constantinopol, se citea în
acest moment al Utreniei duminicale (vezi în urmă).
Rugăciunea (fără titlu), pe care preotul o citeşte în taină la sfarşitul Utreniei
după ectenia cererilor .(«Doamne Sfinte, Care întru cele de sus locuieşti...»),
este de fapt rugăciunea de biiiecuvantare şi de concediere a credinciosilor din
biserică la sfarşitul Utreniei. Ca sens,
ea corespunde deci cu Rugăciunea amvonului de la Liturghie (a se vedea mai departe, la
explicarea Liturghiei). Ea trebuie să fie destul de veche, căci o rugăciune
similară, dar cu alt text, găsim şi in randuiala Utreniei descrise în Constitutiile
apostolice.
BIBLIOGRAFIE (lucrări auxiliare)
E v. A n t o n i a cl u, Despre rugaciunile Vecerniei şi Utreniei din sfintele noas.. - randuieli (in grec.), in
rev. «Byzantinisch Neugriechische Jahrbiicher» (Atena), t. XIII, ('1936-1937), p. 245-280.
I d e m, Despre varianta cu cantări sau bizantină-lumească a slujbelor serviciului divin de zi Şi
noapte (in grec.), Atena, 1951.
M. A r r a n z, S. J., Les prieres presbyterales des matines byzantines, in O.C.P., vol. XXXVII, fasc. II (,19'i1),
p. 406-436.
 A c e 1 a ş i, Le Sacerdoce ministeriel dans les prieres secretes des Vepres et des Matines byzantines,
Roma, 197,1.
N i I o B o r g i a, `52po)Lo7aov. KDiurno» delle chiese di rito byzantino, in «Orientalia Christiana», vol. XVI,
2, nr. 56 (nov. 1929), 209-218.
P,r. P r o f. E n e B r a n i ş t e, Slujba Utreniei - Istorie şi explicare, in rev. S.T., an. 1972, nr. 1-
2, p. 70-89.
C. C a 11 e w a e r t, Laudes matutines, Brugge (Bruges), 1928.
B. C i r e ş e a n u, Tezaurul liturgic al Slintei Biserici Ortodoxe de Răsărit, t. III, Bucureşti, 19,14.
I. M. F u n t u 1 i, Slu jba Utreniei (in grec.), Tesalonic, 1966 (extras din rev. «Grigorie Palama»).
A c e 1-a ş i, Utrenia minăstirească (in grec.), Tesalonic, 1972.
J. M. H a n s s e n s, Nature et genese de 1'office des Matines, Roma, 1952, («Analecta Gregoriana», 57).
J. J u ng ma n n, Beitrăge zur Geschichte der Gebetsliturgie. I. Die Entstehun,q der Matutin, in rev.
«Zeitschrift fur katol7sche Theologie» (Innsbruck), 72 (1950), p. 66-79.
H. L e c 1 e r c q, Matines, in DACL, t. X(4J32), col. 2677-2679.
I d e m, Laudes {Oficiul Laudelor), in acelaşi dict., t. VIII, col. 1887-1898.
J. M a t e o s, Quelques problemes de 1'Orthros byzantin, in rev. «Proche Orienit
Chretien», 11 (1961) şi extras aparte, Jerusalem, 1961.
J. M a t e o s, Office de minuit et office du matin chez St. A thanase, în O.C.P.,
vol. XXVIII, fasc. 1 (1962), p. 173-180.
A c e 1 a ş i, De officio matutino et vespertino in ritibus orientalibus, Roma, 1968/69.
V. Mitrofanovici, T. Tarnavschi şi N. Cotlarciuc, Liturgica Biscricii Ortodoxe. Cursuri
universitare, Cernăuti, 1929.
Office de Matiaies selon le rite byzantin, trad. fr. par P. M e r c e n i e r, in rev. «Lr~nikon», an. 1934 (suppl.),
p. 138-142.
M. S c a b a 11 a n o v i c i, Tipicul comenfat (in rus.), ~t. I, Kiev, 1910.
P r. S. Te o d o r (Arhiereu Tît Simedrea), trei articole despre Filotei Monahul de la Cozia - imnograf romcin,
in rev. M.O., an. 1954, nr. 1-3, nr. 4-6 şi an. 1955, nr. 10-12.
A m b r o z i o s S 2 a v r i n o s, Contributie la slintele rinduieli ale Vecerniei Şi Utreniei (,in
grec.), Constantinopol, 1923-1924.
Tipicon, siest Ustav, Moscova, 1954 (retip. după ed. din 1906).
Prof. P. T r-e m b e 1 a, Rugăciunile Utreniei Şi ale Vecerniei (in grec.), in rev. ~yeo?.o7ia» (Atena),
XXIV-XXV (1953-54), retip. in «Mtxpov D+uXolloY~ov», t. II, Atena, 1255, p. 188-274.
P. V. (Vetelevski), intelesul şi structura celor Şase psalmi (in rus.), in J.M.P., an. 1968, nr. 10, p. 63
64.
P r. P r o f. P. V i n t 11 e s c u, Despre poezia imnograiică din cărjile de ritual Şi cintarea
hisericească, Bucureşti, 1937.
A c e 1 a ş i, Oliciul Utreniei, in rev. G.B., an. 1963, nr. 7--.£33, p. 683-699. A c e 1 a 5 i, Liturghierul explicat,
Bucuseşti, 1972, p. 59-75.