ÎNCEPUTURILE ARTELOR ÎN CULTURA VECHE ROMÂNEASCĂ

SECOLUL XIV

Pentru Ţările Române, secolul al XIV-lea a marcat un moment de răscruce în dezvoltarea

lor economică, social-politică şi culturală.Ţările Române au cunoscut o mai mare libertate în
această perioadă, însă tendinţele autonomiste au fost combătute de dinastia de Anjou, în special
de Carol robert, care va încerca să sprijine dezvoltarea oraşelor, acordându-le privilegii şi
primind în schimb ajutorul acestora. În aceste condiţii, dezvoltarea artelor a devenit posibilă
atât în mediul rural, cât şi în oraşele vechi sau noi create. Începând cu secolul XIV mulşi
conducători politici au început să-şi dea seama că apărarea Ţărilor Româneşti se putea face
doar prin alianţe solide.Astfel s-a realizat o evoluţie firească.
Cum cultural Evul Mediu avea un caracter teologic şi cum administraţia nou creată avea
nevoie de sprijinul bisericii, s-a realizat întemeierea unor mitropolii aflate, binînţeles, sub tutela
patriarhiei de la Constantinopol – fapt ce a dus la integrarea culturii şi artei româneşti ân sfera
celei bizantine, dar carea a permis totodata şi pătrunderea influenţelor occidentale.

ARHITECTURA

Castelele şi catedralele care formează o imagine tipică, chiar dacă simplificată, a Evului
Mediu vestic din punct de vedere arhitectural, s-a remarcat mai ales prin conacele vremii. Cele
mai multe edificii construite au dispărut, datorită trecerii timpului sau distruse de războiae,
cutremure, incendii. În arhitectura medievală, influenţele curentelor vestice pot fi regăsite, în
măsură mai mare sau mai mică, în cele trei ţări locuite de români. Ele sunt mai puternice în
Transilvania, mai slabe în Moldova, în forme absorbite de tradiţia bizantină locală, şi încă mai
puţin vizibile în Valahia unde începând cu secolul 14 arhitectura s-a bazat pe interpretarea
modelului bizantin.

Bisericile de stil bizantin se caracterizează prin: planul cruciform care iese din apariţia
absidelor în pereţii laterali, împărţirea în trei încăperi:pronaos, naos şi altar, ultimele doua
despărţite între ele prin catapeteascmă., acoperişul în formă de boltă arcuită, prezenţa unei
cupole centrale ridicată deasupra naosului în care este pictat Hristos Pantocratorul, contrastul
evident dintre aspectul exterior simplu şi sobru şi interiorul bogat ornamentat prin picturi sau
mozaicuri. Sculptura este foarte săracă, prezentă numai la ornamentarea ferestrelor, uşilor şi
coloanelor.

În Ţara Românească şi Moldova s-au ridicat o serie de biserici în aşa numitul plan treflat,
în varinata triconcului, de origine bizantino-sud-dunăreană. În mare, bisericile construite în
acest plan urmează împărţirea tradiţională a bisericilor de rit bizantin ortodox:pronaos – de
regula pătrat, naos – cu 2 abside laterale, iar în mijloc se ridică o turlă, şi absida altarului, spre
răsărit. Acestui tip îi aparţin bisericile mănăstirilor Vodiţa, Tismana şi Cozia, din a doua
jumătate a secolului XIV. Cozia – una dintre cele mai de seamă creaţii arhitectonice din întreg
sud-estul european, servind ca model pentru bisericile de mai târziu.
 Biserica Sf Nicolae din Curtea de Argeş( mijlocul sec XIV) este concepută după planul
în crucea greacă înscrisă, creaţie a arhitecturii bizantine din epoca Comneinilor, un moment
excepţional sub raport artistic.
În Moldova, biserica Sf.Nicolae din Rădăuţi, ctitoria lui Bogdan I, are planul unui
edificiu romanic, basilical, unic în arhitectura moldovenească, fără turlă, are calote
semisferice, ancadramentele uşii şi acoperişului romanic cu contraforţi gotici
Biserica Sf Treime din Siret introduce în Moldova planul triconc, este ultima biserică
dintre realizările cu influenţă bizanină, are plan longitudinal cu exedre laterale şi prezintă
elemente din tradiţia populară.

Bisericile de stil gotic

Goticul, ajuns la deplină maturitate în sec XIV (stilul secolului) îşi pune amprenta asupra
bisericilor ortodoxe. Este menţionată ca adoptând soluţii constructive şi decorative gotice –
biserica Sf Nicolae din Râşnov, edificiu care prezintă contraforţi şi ancadramente gotice la
eferestre şi la portal.Modificări gotice s-au adus şi unor vechi edificii romanice.De exemplu,
biserica parohială din Alba Iulia, Catedrala evanghelică din Sebeş.

Divizarea artelor plastice în Ţările Românesşti era chiar mai strictă în artă decât în
arhitectură, unde intereferenţele stilistice erau chiar frecvente, a fost cauzataă de rigorile
programelor iconografice impuse de religie, deşi în unele biserici se pot observa lucrări
influenşate de curentele occidentale: biserica satului Strei, din judeţul Hunedoara.

PICTURA

Existenţa unei trdiţii bizantine vechi a fost dovedită de ânflorirea picturii murale în Valahia
in sec XIV. Picturile de pe pereţii bisericilor princiare din Curtea de Argeş constituie una din
cele mai impunătoare compoziţii de tip mural bizantin din sec XIV şi un model pentru pictorii
murali din Ţările Române şi Transilvania, integrată într-o adevărată şcoală de pictură. Pe lângă
ţesăturile împărţite în mod obişnuit cu întreaga lume ortodoxăs-a remarcat prin trăsăturile ei
specifice.

SCULPTURA

Paralele cu sculptura cu rol decorativ s-a deyvoltat sculptura funerară. S-a creat bineînţeles
şi sculptura statuară – există date care confirmă că au existat în faţa catedralei din Oradea 3
statui, trasformate ulterior de turci în turnuri. Sculptura a jucat un rol de mică importanţă. Ea se
prezintă ca un caracter accesoriu arhitecturii, limitându-se la ferestrele şi faţadele unor biserici.
 SECOLULU XV

Dacă secolul XIV a fost marcat de eveneimente cruciale precum crearea primelor două
statae independente, Moldova şi Ţara Românească, secolul XV va însemna o nesfârşită luptă
pentru o dezvoltare de sine stătăttoare, precum şi a unor majore împliniri pe plan artistic.

ARHITECTURA (fortificată, rezidenţială şi religioasă)

Contextul istoric a determinat consolidarea cetăţilor fortificate, cum sunt cetatea

Hotinului, din Moldova, cu pereţi groşi de 5 cm, derularea unei campanii de fortificare pe
linia dunării: cetatea Brăila, Cetatea Giurgiu din Ţara Românească.
În paralele cu construcţia cetăţilor militare de aspărare s-au construit şi cetăţi orăşeneşti
menite să apere aşezările în cayul pericolului. Una din cele mai vechi fortificaţii orăşeneşti
este cea a Sibiului.
Cea mai frumoasă cetate orăşenească a Transilvaniei este considerată a fi cea de la
Sighişoara. Lungi de peste 900 de metri, zidurile au fost întărite cu 14 turnuri purtând nume de
bresle.
În Moldova, planul de fortificaţii apare şi în legătură cu unele aşezări monastice:
Mănăstirea de la Bistriţa, de la Putna – aveau ziduri şi turnuri ferecate. De asemenea, s-au
construit castele: Castelul Hunedoara si Simoş( ridicate de cnezi hunedoreni), reşedinţe
urbane şi ocuinţe de tip turn:Altenberger, Haller(Sibiu).
Astfel, stilul arhitecturii este unul cu sugestii bizantine, predominante fiind soluţiile
tehnice şi decorative de provenienţă gotică.
În timpul lui Ştefan cel Mare s-au ridicat cele mai multe locaşuri de cult(30)., astfel
creându-se acel stil moldovenesc – unitar datorită acumulării şi selectării de elemente( de
exemplu Mănăstirea Putna, Biserica Sf Cruce din Pătrăuţi, fosta Biserică Voroneţ înainte
de a fi pictată în secolul XVI, biserica mănăstirii Neamţ).

PICTURA

Reprezentative sunt picturile din mănăstirile din moldova, mai ales prin acele miniaturi
moldoveneşti şi mari ansambluri de pictură murală. Schemele iconografice urmau un program
riguros:în calota turlei de pe naos era pictat Hristos Pontocrator, pe pereţii turlei erau 3 registre
ocupate de îngeri, profeţi, aostoli şi pe pandativ erau pictaţi cei 4 evanghelişti. Astefl pictura
românească a dobândit un caracter unitar şi original.
Extrem de prolific în ce priveste pictura mnurală s-a dovedit a fi intervalul de 2 ani 1487-
1488. În acest scurt interval Ştefan cel M;are întemeiază 3 biserici: la Pătrăuţi, la Milişăuţi,
la Voroneţ şi la Suceava. Picturile murale ale acestor locaşuri sunt destul de omogene
Programele lor iconografice sunt foarte bine adaptate particularităşii arhitectonice a bisericilor
din Nordul Moldovei istorice, unde, pe lângă utilizarea anfiladei de încăperi compuse de
pronaos, gropniţă, naos şi altar, în caliatate de sistem de boltire era folosit sistemul arcelor
etajate, ce dubla numărul de pandantivi, diminua diametrul şi greutatea tamburelor turlelor şi
asigura o luminoziatte mai mare a spaţiului interior al bisericilor.
 SCULPTURA

Este în continuare subordonată arhitecturii, împodobind faţadele cu reliefuri şi elemente

decorative, dar în acelaşi timp, de dezvoltă şi sculptura statuară( Biserica Neagră) reprezentând
sfinţi, dar şi animale (influenţe gotice).

Putem spune că, în perioada secoleleor XIV-XV a fost una de înflorire şi evoluţie în ceea
ce priveşte manifestările artistice şi, drept urmare, a influenţat perioada sec XVI, cea mai
bogată din întreaga medievalitate românească.

Secolele XVI-XVII

Stilul brâncovenesc

Mişcarea cărturărească care ia fiinţă în Moldova secolului al XVII-lea, influenţată prin

intermediul polonez de umanismul european, este una din premizele apariţiei stilului
brâncovenesc, caracterizat prin recepţia barocului apusean şi programe artistice unitare. Bazele
înfloririi din epoca brâncovenească au fost puse în timpul celor două decenii de domnie a lui
Matei Basarab , care asigurase Ţării Româneşti o anumită stabilitate politică şi favorizase
dezvoltarea artelor. Printre cele mai importante edificii ale epocii lui Matei Basarab se
numără biserica Mănăstirii Arnota (1633), biserica Schitului Crasna-Gorj (1636), biserica
Schitului Topolniţa-Mehedinţi (1646), precum şi ansamblurile monastice de la
Căldăruşani (1638) şi Brebu (1640-1650), ctitorii care continuă evoluţia arhitecturii
munteneşti prin preluări ale formelor gotice moldoveneşt

Arhitectura

Stilul brâncovenesc se distinge prin expresivitatea conferită de volumele arhitectonice ale

scărilor exterioare, ale foişoarelor sau loggiilor, care variază în mod pitoresc aspectul faţadelor.
Sistemul tradiţional al decorării cu arcaturi de ciubuce mai este încă aplicat, dar ornamentica
bogată a ancadramentelor, a coloanelor şi a balustradelor trădează prin motivele vegetale
compuse în vrejuri influenţa barocă. Proporţiile devin mai zvelte şi mai armonioase, ele
dovedesc o mai grijulie elaborare a planurilor. Atât decorul cât şi spaţiile libere, structurate de
coloane, neagă masivitatea formelor arhitectonice; pridvorul deschis ajunge de exemplu a fi un
element reprezentativ al clădirilor. Boltirea se face de obicei în semicilindru sau cu cupole
semisferice. Decorul poate fi sculptat din piatră sau aplicat sub forma unor reliefuri din stuc. În
decoraţia din piatră predomină motivele florale, în stuc sunt des întâlnite ornamente de tip
oriental.

Palate

Palatul Mogoşoaia
Palatele au fost ridicate în epoca brâncovenească mai ales în apropierea unor pânze de
apă, în cadrul unor incinte rectangulare. Poarta şi anexele gospodăreşti sunt îndeobşte
situate pe latura opusă reşedinţei, care este organizată pe două niveluri, deasupra unor
pivniţe înalte. Soclul clădirilor include de obicei şi parterul. Palatele au pe latura dinspre
curte un foişor cu scară, pe latura dinspre lac o loggie. Dotate cu aducţii de apă, cu băi şi
grupuri sanitare, reşedinţele domneşti ofereau un comfort nemaiîntâlnit până atunci.

• Reşedinţa de vară a domnitorului Constantin Brâncoveanu în Potlogi (1698)

• Palatul Mogoşoaia (1702) în Bucureşti
• Vechiul Palat Mitropolitan (1654-1708), în Bucureşti

Biserici

Exteriorul lăcaşelor de cult corespunde prin decorul bogat iconostaselor din interior,
împodobite dens cu reliefuri.

• Catedrala Patriarhiei în Bucureşti (1655-1685) reprezintă faza premergătoare

stilului brâncovenesc din timpul domniei lui Şerban Cantacuzino.
• Biserica fostei mănăstiri Adormirea Maicii Domnului (1691-1697) în Râmnicu
Sărat
• Biserica Adormirea Maicii Domnului în Bordeşti, jud. Vrancea (1698-1699)
• Biserica Sf. Gheorghe Nou (1698-1707) în Bucureşti
• Biserica Fundenii Doamnei (1699) în Bucureşti
• Biserica fostei mănăstiri în Baia de Aramă (1699)
• Biserca Vădeni (1700) în Târgu Jiu
• Biserica Colţea (1702) în Bucureşti
• Biserica Mănăstirii Antim (1713-1715) în Bucureşti
• Biserica Stavropoleos (1724-1730) în Bucureşti

Mănăstiri

Mănăstirile Horezu şi Văcăreşti, tipice pentru ansamblurile brâncoveneşti, sunt orientate

pe axa est-vest.

• Mănăstirea Cotroceni (1679), Bucureşti, demolată în 1985.

• Mănăstirea Sinaia (1690-1695)
• Mănăstirea Horezu (1690-1702), unul din cele mai ambiţioase proiecte ale epocii
brâncoveneşti. Prin dimensiunile impozante şi mai ales prin concepţia unitară
acest proiect este revoluţionar pentru artele vechi româneşti. Întregul complex
este subordonat principiilor de simetrie tipice renaşterii italiene, denotate atât de
organizarea volumelor arhitectonice pe axa principală est-vest cât şi de proporţiile
echilibrate până în detaliu ale arhitecturii. Chiar în centrul incintei se înalţă silueta
zveltă a bisericii, care se bazează planimetric şi spaţial pe modelul dat de Biserica
episcopală a Curţii de Argeş. Meşterii care au contribuit la decorul bisericii sunt
imortalizaţi într-un tablou votiv din pridvorul lăcaşului de cult, ei ies din
anonimatul medieval.
 • Mănăstirea Berca (1694)
• Mănăstirea Mamu (1696)
• Mănăstirea Govora (1701-1702)
• Mănăstirea Surpatele (1706)
• Mănăstirea Antim (1713-1715), Bucureşti
• Mănăstirea Văcăreşti (1716-1722), Bucureşti, demolată între 1984 şi 1986.

Pictura
În pictura epocii pătrund pentru prima oară subiecte laice, portretul de exemplu,
reprezentat în serie în vaste galerii de caracter votiv, sau compoziţii istorice precum
Călătoria lui Brâncoveanu la Constantinopol din Palatul Mogoşoaia, în timp ce
subiectele religioase tradiţionale sunt îmbogăţite de noi teme iconografice, preluate
datorită răspândirii culturii scrise din scrierile apocrife şi din literatura patristică. Nouă
este şi tendinţa spre un stil narativ, în pofida caracterului monumental-reprezentativ al
picturilor. Aceasta se făcuse pentru prima oară simţită în pictura moldovenească, la
Suceviţa[21]. Elementele decorative care abundă în ornamentica monumentală se întâlnesc
şi în mediul picturii. Şcoala principală de pictură brâncovenească este cea de la Hurez,
reprezentanţi de seamă ai stilului sunt Pârvu Mutu şi zugravul Constantinos.

Cea mai puternică influenţă care îmbogăţeşte tradiţia post-bizantină a epocii este
exercitată de către aşa-numita Şcoală Italo-cretană. Temele iconografice sunt influenţate
şi de pictura apuseană.

Capodopere ale stilului brâncovenesc în pictură sunt:

• Decorul bisericii Doamnei din Bucureşti (1688-1689, executat de zugravul grec

Constantinos în colaborare cu Ioan)
• Picturile murale ale Mănăstirii Horezu (1692-1694) reprezintă capodopera picturii
brâncoveneşti. Deşi se pot distinge atât documentar cât şi stilistic mai multe mâini
care au contribuit la ansamblu, întregul decor este subordonat unei concepţii
unitare. Meşterul principal a fost Constantinos.
• Tabloul votiv al familiei Cantacuzino executat de Pârvu Mutu la Filipeştii de
Pădure (1692).

Sculptura
Sarcofagul Bălaşei Cantacuzino de la Târgovişte (1711), păstrat în Muzeul Naţional de
Istorie a României

Sculptura este precum în perioada medievală subordonată arhitecturii, de care se leagă

organic. Sculptura decorativ-monumentală acoperă dens ancadramentele uşilor şi
ferestrelor, precum şi coloanele. Ea este supusă unei puternice influenţe baroce, care duce
la dominanţa motivelor vegetale compuse în vrejuri. Elementele barocului apusean sunt
însă integrate organic în arta autohtonă, dinamismul excentric care caracterizează arta
contrareformei lipseşte bunăoară. În epoca brâncovenească apar primele motive
antropomorfe, de exemplu în ornamentica în basorelief a bisericilor bucureştene Fundenii
Doamnei (1699), Colţea (1700) şi Stavropoleos (1724-1730), sau în cea a bisericii fostei
mănăstiri Berca şi a bisericii fostei mănăstiri Văcăreşti. În decursul secolului al XVIII-lea
sculptura monumentală de tradiţie brâncovenească a parcurs un proces continuu de
bastardizare, evident de pildă în decorul bisericilor din Brădeşti, Dolj, şi Baia de Fier, sau
în cel al bisericii Schitului Balamuci.

Influenţa barocă se manifestă şi în decorul care se dezvoltă tot mai abundent pe bordurile
pietrelor funerare. Acestea sunt adesea evidenţiate prin stemele de familie, inscripţia fiind
de obicei aşezată într-un registru central, ca de pildă în cazul pietrelor funerare ale lui
Iordache şi Matei Cantacuzino, la Cotroceni, ale Bălaşei Cantacuzino şi patriarhului
Dionisie (ambele la Târgovişte).

În sculptura în lemn predomină ornamentul floral, de remarcat la uşile bisericii mănăstirii

Horezu şi la cele ale Bisericii Stavropoleos din Bucureşti. În cazul iconostaselor sunt
frecvente motivele fitomorfe, uneori cu figuri de animale, dar se întâlneşte şi
reprezentarea lui Ieseu.

Artele decorative
Artele decorative înfloresc în epoca brâncovenească. Deosebite sunt realizările din
domeniul argintăriei, din cel al lemnului sculptat şi al broderiei.