UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE LITERE
Master – Paradigme ale comunicării organizaţionale

Disciplina: Management organizaţional

3. Scrieţi un eseu în care să comentaţi următoarea afirmaţie: „Românii
nu sunt conştiincioşi din fire. Înainte de 1989 erau obişnuiţi să se facă
doar că muncesc. Prin urmare la români numai stilul autoritar dă
rezultate”

Prof. Coordonator:
Alina Ţenescu
Masterand:
Paloş Andra-Mihaela

CRAIOVA
2009
 Stilul de conducere reprezintă acel stil cognitiv şi social de luare a deciziilor, specific
fiecărei organizaţii. Pe larg, implică procesul de comunicare între pragul ierarhic superior şi
angajaţi, trăsăturile pe care managerul şi/sau liderul le adaugă culturii organizaţionale şi modul în
care angajaţii răspund – prin loialitate, rezultate şi – acolo unde stilul de conducere permite -
colaborare.
Organizaţiile române actuale au început - pe alocuri - să acorde importanţă unor aspecte
precum cultura organizaţională, managementul strategic, dezvoltarea durabilă, dar pentru
majoritatea acestea sunt subiecte noi şi greu de pus în practică din cauze financiare sau culturale.
Pe termen lung, pentru a supravieţui, toate trebuie să se adapteze unei societăţi în continuă
schimbare şi să includă în organizaţii departamente specializate, funcţionale şi angajaţi
profesionişti. Dacă aceştia nu sunt, trebuie învăţaţi – training-urile sunt din ce în ce mai căutate -
şi apoi fidelizaţi. Importanţa pe care o acordă un manager organizaţiei înseamnă ca acesta să se
preocupe de menţinerea unui mediu intern echilibrat, un ambient propice lucrului în echipă, dar
şi coerenţa între politica organizaţiei şi imaginea acesteia în exterior: implicarea în viaţa
comunităţii, satisfacţia clienţilor şi atragerea unor noi consumatori. Angajaţii la rândul lor trebuie
să-şi aducă propriul aport: îndeplinirea sarcinilor delegate, participarea la luarea unei decizii –
acolo unde stilul de conducere permite, îmbunătăţirea serviciilor sau produselor. O astfel de
desfăşurare permite o dezvoltare constant-ascendentă a oricărei organizaţii şi, implicit,
conturarea unei culturi organizaţionale solidă.
Conştiinciozitatea este o trăsătură de caracter, adică este o calitate pe care o dobândeşti
prin educaţie, prin convieţuirea în anumite grupuri sociale (familia, şcoala, grupul de muncă
ş.a.m.d.). A afirma că românii nu sunt conştiincioşi din fire este cel puţin o exagerare; în primul
rând, acest aspect nu trebuie generalizat, dat fiind că nu toţi românii provin din aceleaşi medii şi
au aceleaşi experienţe, lăsând deoparte faptul că fiecare individ are propriul bagaj genetic.
Afirmaţia este însă o concluzie referitoare la capacitatea românilor de a se „extrage” de la
îndatoririle de serviciu, fiind totuşi plătiţi ca şi cum şi-ar îndeplini sarcinile. Desigur, este posibil
ca în condiţiile sociale de dinainte de 1989 – obligaţia de a gândi într-un anume fel, de a avea
responsabilitatea de a acţiona într-un set de reguli bine stabilite a cărui încălcare era aspru
sancţionată – calitatea de angajat presupunea aceleaşi coordonate: subiecte tabu, restricţii, munca
monotonă şi controlată. Asemenea condiţii nu înseamnă decât o plafonare a individului, astfel
încât efectul pe termen lung să fie şi o lipsă de interes sau concentrare la locul de muncă.

2
 Se poate spune, aşadar, că în general, dacă structura sistemului respectiv o permite, atunci
românii aleg să nu fie conştiincioşi la locul de muncă, dacă remunerarea este aceeaşi.
Stilul de conducere autoritar se caracterizează prin:
1. impune centralizarea autorităţii
2. dictează salariaţilor decizii la adoptarea cărora nu au contribuit
3. conduce la crearea unui climat de lucru demotivant în cadrul companiilor
4. nevoia de a obţine rezultate pe termen scurt
5. putere, autoritate, prin care angajaţii sunt obligaţi să facă anumite lucruri nu pentru că vor
să le facă, ci pentru că li se ordonă
Un astfel de stil nu dă randament pe termen lung, iar acest fapt este binecunoscut. Orice
organizaţie are un propriu sistem de structurare, după cum fiecare dintre ele activează într-un
anumit domeniu şi operaţiile pe care le desfăşoară reclamă anumite capacităţi şi responsabilizări.
Stilurile de conducere, aşa cum sunt ele clasificate de către cercetători, există doar la nivel
teoretic; în realitate, majoritatea managerilor se află la intersecţia a cel puţin două stiluri sau
îmbină trăsături din mai multe.
Astfel încât este improprie şi total incertă susţinerea faptului că românii dau randament
numai sub ghidaj autoritar. Studii recente în rândul populaţiei române au arătat că tinerii sunt
reticenţi la acest mod de conducere, fiind mai atraşi de o relaţie de comunicare deschisă,
permanentă şi durabilă cu superiorii lor. Se poate afirma deci că există persoane care preferă
„beneficiile” oferite de o manieră de conducere autoaritară, dar o organizaţie nu poate fi complet
funcţională şi nu poate dezvolta o politică durabilă mergând pe astfel de principii incoerente cu
direcţia socială actuală.
Organizaţia condusă într-un stil autoritar presupune o politică de orientare înspre
rezultate pe termen scurt; productivitatea este situată la un nivel mai ridicat decât în cazul unei
conduceri democratice; satisfacţia angajaţilor este mai mare în cazul stilului democratic, aceştia
fiind mai prietenoşi şi mai orientaţi spre grup. În stilul autoritar, se înregistrează un potenţial
conflictual sporit şi o agresivitate disimulată din cauza frustrării angajaţilor. Astfel, eficienţa
conducerii autoritare trebuie corelată cu un control strict; astfel, în lipsa liderului autoritar, lucrul
încetează. Rezultatele pe termen scurt pot determina înclinarea către un stil autoritar, însă
menţinerea organizaţiei funcţională pretinde o conducere orientată către caractersiticile unui
management strategic, o evoluţie durabilă şi un stil de conducere coerent.

3
 Aşadar, rezultatele obţinute printr-o conducere autoritară, fie ea opresivă sau obiectivă,
sunt limitate în timp şi nu generează decât ineficienţă pe termen lung.
Concluzia ar fi că afirmaţia reprezintă mai degrabă o prejudecată emisă fără a avea
argumente sau studii verificate şi solide, neluând în calcul diferenţele inerente oricărei societăţi şi
individualităţi umane.