Profesia de relaţionist de Bernard Dagenais

Recenzie
În societatea contemporană se poartă o luptă continuă între organizaţii,
întreprinderi şi persoane prin faptul că fiecare doreşte să aibă succes, să prospere şi să se
impună în spaţiul public. Acesta este domeniul relaţiilor publice care a început să capete o
importanţă din ce în ce mai mare prin necesitatea serviciilor oferite.
Bernard Dagenais descrie profesia de relaţionist atât din punct de vedere teoretic,
cât şi practic, el însuşi fiind profesor de relaţii publice în cadrul Universităţii Laval.
Experinţa sa a fost acumulată pe parcursul celor douăzeci de ani de practică a meseriei de
comunicator prin diverse funcţii precum jurnalist, agent de informare, consilier de presă şi
director de comunicare în diverse ministere ale Guvernului Quebec-ului. Alte creaţii ale
autorului sunt: Le Communiqué ou l’art de faire parler de soi (1990), La Crise d’octobre
et le miroir à dix faces (1990), La Conférence de presse ou l’art de faire parler les autres
(1996), Le Plan de communication. L’Art de séduire ou de convaincre les autres (1988),
Media, Crisis and Democracy (1992).
Profesia de relaţionist apare pentru prima dată în Canada, în anul 1999, în presa
Universităţii Laval. În România apare în anul 2002, la Editura Polirom, cu sediul în Iaşi,
fiind tradusă de Anca-Magdalena Frumuşani. În introducere şi cele şase capitole, fiecare
cu subcapitole aferente autorul doreşte să creeze o imagine obiectivă a meseriei de
relaţionist, cu avantaje şi dezavantaje.
Primul capitol introduce cititorul în domeniul relaţiilor publice oferind mai multe
argumente care sunt prezentate gradual în funcţie de nevoile pe care le satisfac pentru o
întreprindere, o organizaţie sau o persoană : nevoia de a comunica de unde şi necesitatea
stabilirii unei relaţii cu mass-media pentru a atrage atenţia ; nevoia de informare, de a crea
un climat favorabil atât în exteriorul cât şi în interiorul organizaţiilor. Apoi intervine
necesitatea rezolvării problemelor şi provocărilor care apar. Dezvoltarea unei imagini
care reflectă personalitatea organizaţiei şi menţinerea acesteia constituie alte nevoi care
odată satisfăcute sprijină organizaţia în orientarea opiniei publice în sensul dorit.
În definirea relaţiilor publice şi a activităţilor implicate de acestea, Bernard
Dagenais are drept model ampla definiţie a lui Rex Harlow, a cărui idealism îndepărtează
activitatea desfăşurată de relaţionist de situaţiile din realitate.

1
 Pentru a reda complexitatea meseriei de relaţionist autorul prezintă intersecţia
acesteia cu alte domenii din sfera comunicării precum: jurnalismul, publicitatea,
marketingul, afacerile publice, propaganda.
În înţelegerea naturii relaţiilor publice, autorul prezintă un scurt istoric pentru a
putea compara „înfăţişarea modernă” „cu practica seculară” aşa cum el însuşi spune.
Următorul capitol descrie abilităţile de care ar trebui să dispună o persoană pentru
a reuşi în această profesie, mai exact calităţile personale bazate pe o cultură generală
solidă, completate de imaginaţie, cunoştinţe specifice care definesc organizaţia cu care se
lucrează, informaţii la care se ajung prin aplicarea strategiilor şi tehnicilor de comunicare.
Al treilea capitol prezintă diversele moduri de a obţine formarea în domeniul
relaţiilor publice. Există multe persoane care practică această meserie fără a avea studii de
specialitate. Acestea sunt însă necesare. Aici autorul vine cu exemple care ilustrează
formarea în instituţiile şcolare doar din Quebec, nespecificând alte centre universitare.
Exemplele sprijină înţelegerea, dar în acest caz se reduce gradul de generalitate al
informaţiilor. Nu toţi cititorii sunt interesaţi de informaţii atât de specifice precum
numărul de credite necesare pentru obţinerea unor diplome sau atestate la universităţile
din Quebec. Majoritatea cititorilor vor urma alte cursuri la alte universităţi şi pentru
aceştia informaţiile sunt inutile, neavând aplicabilitate.
Capitolul al patrulea este cel mai extins şi mai complex, abordând diversitatea
vieţii profesionale care nu prezintă restricţii de practicare. Sarcinile pe care trebuie să le
îndeplinească un relaţionist nu se pot încadra într-un şablon, de unde şi multitudinea de
statuturi pe care un relaţionist le poate avea. Deşi departamentul de comunicare este
necesar într-o organizaţie, acesta există doar în cele mari. Tot în acest capitol este descrisă
obiectiv relaţia dintre jurnalişti şi relaţionişti, care adesea este una conflictuală.
Penultimul capitol tratează multitudinea de imagini care definesc această meserie.
Există o discrepanţă între imaginile propuse (cu care ar vrea un relaţionist să fie asociat în
mod ideal), imaginile percepute (care exprimă părerile celor din jur despre această
meserie) şi imaginile trăite (care definesc într-adevăr activitatea relaţioniştilor). Acest
capitol m-a atras cel mai mult, fiind cel mai expresiv. Este în acelaşi timp obiectiv
deoarece arată toate imaginile care circulă despre această meserie (pozitive şi negative) şi
inedit prin numele imaginilor propuse. Cuvintele sunt utilizate cu sens metaforic: „Zeul
Hermes”, „ambasadorul”, „ventilatorul”, „spind doctor-ul”, „mercenarul”, „machiorul”
pentru a exprima activitatea relaţioniştilor. Acestă abordare atrage cititorul, crescând
posibilitatea ca el să reţină informaţiile citite.

2
 Provocările la care trebuie să facă relaţionistul pe plan profesional şi social
reprezintă subiectul ultimului capitol. Se ajunge la concluzia că relaţioniştii au un rol
important pe plan social, sprijinind afirmarea în spaţiul public.
Din punctul meu de vedere, al studentului, care după terminarea studiilor
intenţionează să practice meseria de relaţionist, această carte a reprezentat un prim contact
cu anumite informaţii privite nu numai din perspectivă teoretică, dar şi practică. Structura
argumentativă a cărţii, susţinută de exemple, ajută cititorul să aibă o imagine de ansamblu
clară asupra ideilor expuse de autor. Vocabularul utilizat este simplu, iar în cazul
termenilor de specialitate sunt date explicaţii, ceea ce face ca lectura cărţii să fie una
uşoară. Cartea surprinde elementele vieţii profesionale a relaţionistului, meserie din ce în
ce mai necesară în societatea contemporană. Formarea şi buna gestionare a imaginii
întreprinderilor, organizaţiilor, dar şi a persoanelor contribuie la îndeplinirea scopului
acestora şi anume acela de a avea succes.

Bara Marina,
Comunicare şi relaţii publice, Anul III, Grupa 1.