Traian ŞERBAN - Electronică industrială – note de curs pentru uzul studenţilor – an univ. 2010-2011 .

Cap.1. Dispozitive electronice uzuale

Circuitele electronice sunt realizate, de cele mai multe ori, sub forma cablajelor imprimate -
plăci de material izolant pe care se fixează componentele electronice, care realizează şi
interconectarea acestora prin trasee conductoare.
Plăcile de cablaj imprimat sunt realizate din sticlostratitex (sticlotextolit) - pentru circuitele
profesionale, sau din pertinax - pentru circuitele comerciale din aparatele electrocasnice de
serie mare şi foarte mare, fiind placate pe una sau pe ambele feţe cu folie de cupru de 0,1...0,2
mm. Traseele care interconectează componentele electronice sunt realizate de obicei prin
corodare chimică sau electrolitică.
Tehnologiile moderne permit realizarea cablajelor multistrat, utilizate în situaţiile în care sunt
necesare foarte multe interconexiuni între componentele electronice (de exp. în computere).
Pe plăcile de circuit imprimat sunt fixate, prin lipire cu aliaje moi uşor fuzibile, toate
componentele circuitului respectiv. Aliajele de lipire includ, în diferite proporţii, cositor şi
plumb. Tehnologiile pentru producţia de serie mare, în care toate lipiturile sunt realizate
simultan, includ precurăţirea suprafeţelor de lipire cu diferite substanţe decapante, pentru a
asigura certitudinea conexiunilor electrice şi rezistenţa mecanică. Mai ales când circuitele
realizate presupun un număr mare de puncte de interconectare, probabilitatea de rebut a
operaţiei de lipire trebuie să fie aproape nulă, orice deficienţă la nivelul structurii fizice
răsfrângându-se direct asupra funcţionării circuitelor.
Componentele electronice uzuale cu care sunt realizate circuitele tuturor produselor şi
subansamblelor electronice sunt: dispozitivele semiconductoare discrete (diode, tranzistoare,
termistoare, varistoare, etc.), circuitele integrate, traductoarele integrate şi componentele
pasive: rezistoarele, condensatoarele, bobinele, conectorii, releele tip miniatură.

1.1. Rezistoare

Rezistoarele sunt elemente de circuit prin care se limitează intensitatea curentului în

circuitelor electronice. Materialele rezistive utilizate pentru realizarea rezistoarelor sunt
metale de mare rezistivitate, oxizi metalici, carbon, sub formă de pelicule sau fire metalice,
sau materiale semiconductoare. O proprietate comună importantă a acestor materiale este
variaţia redusă a rezistivităţii în funcţie de temperatură.

1-7
 Traian ŞERBAN - Electronică industrială – note de curs pentru uzul studenţilor – an univ. 2010-2011 .

Un criteriu de clasificare a rezistoarelor este puterea disipată maximă, în funcţie de care

acestea se grupează în:
- rezistoare de mică putere;
- rezistoare de putere medie;
- rezistoare de putere mare.
Un alt criteriu de clasificare împarte rezistoarele în fixe şi variabile.

Rezistoare fixe de mică putere (Pdmax<1W)

Rezistoarele peliculare sunt realizate prin depunerea pe un suport izolant de porţelan a unui
strat fin de material rezistiv: peliculă metalică, strat de oxid metalic sau pastă de carbon.
Controlul rezistenţei se realizează prin grosimea stratului de material rezistiv (R=ρl/S).
Rezistenţele cu peliculă de carbon sunt realizate de regulă sub formă cilindrică, având
terminalele dispuse la extremităţile cilindrului. Pe suprafaţa laterală a cilindrului de porţelan
este depus un strat de pulbere de carbon consolidată cu un liant. Mărirea lungimii stratului
rezistiv se realizează prin depunerea sa sub formă de spirală. Terminalele sunt fixate prin
lipire în două zone conice metalizate sau prin ambutisarea unor căpăcele de tablă de cupru la
capetele suportului (figura de mai jos).

Protecţia faţă de agenţii de mediu se realizează prin glazurare, cu un strat subţire de sticlă sau
porţelan, sau prin acoperire cu vopsea termorezistentă. Stratul de protecţie reprezintă şi
suportul marcajului rezistorului, în clar sau prin codul culorilor. În cataloagele de componente
electronice pasive, aceste rezistoare se regăsesc cu indicativul RCG (Rezistor cu Carbon,
Glazurat) în variante miniaturale pentru puteri de 0,1; 0,25; 0,5 şi 1,0W.
Rezistoarele peliculare pot avea şi alte forme, precum cele din seria RPM (Rezistor Pelicular
Metalizat). Acestea sunt realizate pe suport de porţelan pătrat sau dreptunghiular pe care este

2-7
 Traian ŞERBAN - Electronică industrială – note de curs pentru uzul studenţilor – an univ. 2010-2011 .

depus sub formă de şarpantă stratul rezistiv din carbon sau din oxid metalic. Terminalele sunt
fixate prin lipire la cele două extremităţi laterale metalizate ale suportului.
Protecţia se asigură prin imersare în răşini sau în mase plastice termorezistente. Rezistoarele
peliculare din seria RPM sunt realizate pentru puteri disipate de 0,25; 0,5 şi 1W. Relativa lor
fragilitate le restrânge sfera de aplicaţie la circuitele profesionale.

O variantă constructivă a rezistoarelor peliculare este cea pentru tensiuni înalte: HVR (High
Voltage Resistor). Aceste rezistoare sunt uşor de recunoscut prin dimensiunile lor specifice:
distanţa între terminale este mult mai mare decât lăţimea suportului stratului rezistiv.
Variantele HVR se construiesc şi sub formă cilindrică, având lungime relativ mare (x1cm).
Ambele tipuri se marchează în clar.
Pentru aplicaţii de înaltă frecvenţă sunt dedicate rezistoarele de volum. De obicei, acestea au
formă cilindrică, fiind realizate prin matriţare dintr-un material compozit de înaltă
rezistivitate. Avantajul deosebit al acestor rezistoare este zgomotul propriu redus şi valorile
foarte mici ale parametrilor paraziţi.

3-7
 Traian ŞERBAN - Electronică industrială – note de curs pentru uzul studenţilor – an univ. 2010-2011 .

Performanţe deosebite au rezistoarele cu peliculă metalică, realizate prin depunerea în vid a

unei pelicule de nichel pe un suport de porţelan. Acestea sunt rezistoarele cu cel mai mic
zgomot propriu. Variantele produse în ţara noastră poartă indicativul RMG. Terminalele sunt
fixate prin căpăcele la extremităţile suportului cilindric.

Pentru polarizarea unor dispozitive speciale se utilizează reţele rezistive. Acestea au acelaşi
aspect exterior ca şi rezistoarele de înaltă tensiune, fiind mult mai lungi decît înalte, cu
terminalele echidistante; un terminal este conectat în punctul comun al rezistoarelor, celelalte
corespund fiecărui rezistor din reţea.
Rezistoarele pentru puteri medii şi mari sunt utilizate mai frecvent în electronica de putere,
dar şi în circuitele uzuale, ca rezistenţe de balast sau de limitare.
Varianta constructivă întâlnită mai frecvent este cea bobinată. Un fir din metal cu mare
rezistivitate este înfăşurat pe un suport izolant (porţelan sau mănunchi de fibre de sticlă). La
capete, terminalele sunt fixate pe coliere sau căpăcele. Pentru protecţie, corpul rezistorului
este acoperit prin cimentare (RBC - rezistor bobinat cimentat), glazurare (RBG – rezistor
bobinat glazurat), sau cu o teacă ceramică cilindrică sau paralelipipedică (RBA, RBT -
rezistor bobinat în corp ceramic). La rezistoarele semireglabile, glazura este întreruptă, lăsând
loc unui cursor cu sistem propriu de strângere.

Rezistoare de putere bobinate fixe şi reglabile

4-7
 Traian ŞERBAN - Electronică industrială – note de curs pentru uzul studenţilor – an univ. 2010-2011 .

Materialele utilizate pentru firul rezistiv sunt aliaje de mare rezistivitate, cu coeficient de
variaţie cu temperatura cât mai redus: nichelină, constantan, manganină.

Rezistoarele variabile sunt cunoscute sub denumirile de potenţiometre sau trimere (to trimm -
engl. - a ajusta, a potrivi); materialul rezistiv e baleiat de un cursor mobil (terminal separat).
După forma constructivă deosebim potenţiometre rotative monotură şi multitură, simple şi
duble, potenţiometre liniare simple sau duble, cu sau fără prize mediane. După materialele
rezistive utilizate în construcţia potenţiometrelor acestea pot fi peliculare şi bobinate.
După dependenţa rezistenţei la borne de poziţia cursorului, potenţiometrele sunt liniare,
notate cu A, sau logaritmice, notate cu B.

Potenţiometre (rezistoare reglabile)

Trimere (rezistoare semireglabile)

5-7
 Traian ŞERBAN - Electronică industrială – note de curs pentru uzul studenţilor – an univ. 2010-2011 .

Rezistoarele au, ca oricare alt element de circuit, toţi parametrii (R - rezistenţa, L –

inductanţa, C - capacitatea). Parametrul R este esenţial şi preponderent. Parametrii L, C sunt
parametri paraziţi ai rezistoarelor şi reprezintă criterii de performanţă. Banda de frecvenţă a
unui rezistor e limitată de parametrii paraziţi. De exemplu, pentru un rezistor de 2kΩ, la
frecvenţa de 50Hz, o capacitate parazită de 10pF este echivalentă cu o reactanţă de circa
3000MΩ, neavând, practic, nici o influenţă asupra caracterului impedanţei şi valorii înscrise
pe rezistor. La frecvenţa de 100MHz, valoarea reactanţei paralel a rezistorului este de circa
1,6kΩ, afectând puternic atât valoarea cât şi caracterul impedanţei rezistorului. Similar,
inductanţa parazită care apare în serie cu rezistenţa, face ca valoarea reală a curentului care
străbate rezistorul să fie, uneori, mult inferioară valorii prezumate. Pentru minimizarea
inductanţei parazite, rezistoarele bobinate pentru frecvenţe mari se realizează în varianta
neinductivă (înfăşurare bifilară cu ambele terminale la acelaşi capăt).
Aplicaţiile de înaltă frecvenţă impun utilizarea rezistoarelor peliculare de tip RPM, sau
reyistoarelor de volum, caracterizate prin inductanţă parazită redusă.

Marcarea rezistoarelor se face în clar sau în codul culorilor.

Marcarea în clar utilizează cifre şi litere. Literele sunt prefixele multiplilor şi submultiplilor
unităţii de măsură (ohm). Dacă literele lipsesc, valorile înscrise sunt în ohmi. Poziţia literelor
este determinantă pentru valoarea înscrisă a rezistenţei. Astfel, cifrele dinaintea literei
reprezintă întregii, iar cifrele de după literă reprezintă fracţiunile zecimale ale multiplului
simbolizat de literă. Exemple: 560 (560Ω), .75K (750Ω), 1K (1kΩ), 1k5 (1,5kΩ), 6k49
(6,49kΩ), .1M (0,1MΩ=100kΩ), 75R (75Ω), R10 (0,1Ω), 15E (15Ω), 2M2 (2,2MΩ), etc..
Valorile înscrise pe corpul rezistoarelor sunt standardizate, apropiindu-se de valorile reale ale
acestora conform indicilor de toleranţă. Rezistoarele sunt realizate în clasele de toleranţă E12
(10%), E24 (5%), E48 (2%), E96 (1%) şi E192 (0,5%), fiecărei clase corespunzându-i câte un
şir de valori nominale standardizate.
Indicele de toleranţă este specificat pe corpul rezistorului de cele mai multe ori în clar, dar
poate fi precizat şi prin litere (A=neprecizat, B=0,1%, C=0,25%, D=0,5%, F=1%, G=2%,
J=5%, K=10%).
Coeficientul de variaţie cu temperatura a rezistenţei este specificat pe corpul rezistoarelor în
diferite modalităţi; de exemplu, rezistoarele peliculare sunt împărţite în 3 clase (a, b, c) prima
fiind cea cu stabilitatea termică cea mai mare.

6-7
 Traian ŞERBAN - Electronică industrială – note de curs pentru uzul studenţilor – an univ. 2010-2011 .

Codul culorilor pentru rezistoare este o succesiune de benzi colorate dispuse pe corpul
respectivelor rezistoare, cu semnificaţiile din tabelul următor.
Codul culorilor cu 4 benzi pentru rezistoare din seriile E12 şi E24
Culoarea Prima A doua A treia Multiplicator Toleranţa
cifră cifră cifră
negru - 0 0 1 -
maro 1 1 1 10 1%
roşu 2 2 2 100 2%
orange 3 3 3 1.000 -
galben 4 4 4 10.000 -
verde 5 5 5 100.000 -
albastru 6 6 6 1.000.000 -
violet 7 7 7 10.000.000 -
gri 8 8 8 100.000.000 -
alb 9 9 9 1.000.000.000 -
argintiu - - - 0,01 10%
auriu - - - 0,1 5%

Tehnologia modernă de realizare a cablajelor imprimate miniaturizate utilizează componente

fără terminale, care se lipesc pe suprafaţa cablajului, direct pe trasee (SMD - Surface Mounted
Device). La aceste componente marcarea se face ori utilizând codul culorilor, pentru
rezistoarele cilindrice, ori cu 3 cifre, pentru rezistoarele paralelipipedice (desenul de mai jos).

http://www.mikroe.com/old/books/keu/01.htm

7-7