Professional Documents
Culture Documents
agregat mare (pietris, piatra sparta) si apa.Alegerea si dozarea componentilor se face in functie
de marca betonului, simbolizata cu B , pentru a se asigura rezistenta mecanica si stabilitatea in
timp a constructiei.
Betoanele se folosesc pentru realizarea structurilor de rezistenta, cum ar fi pereti
portanti, grinzi, picioare de pod, baraje.
In functie de compozitie si utilizari, se prepara o gama larga de sortimente:
Betoanele sunt destinate unor lucrari de constructii civile, hidrotehnice sua speciale (in
acest caz se folosesc betoane antiacide, termorezistente, rezistente la foc) si difera prin
densitate (1000 kg/mc – 2500 kg/mc) si structura, care poate fi compacta (normala),
microporoasa sau celulara.
Betonul intarit (produs finit) trebuie sa prezinte anumite caracteristici, de care depinde
soliditatea constructiilor, respective o anumita compactitate si elasticitate si o variatie de
volum redusa in stare solida, pentru a nu periclita stabilitatea constructiilor.
Compactitatea este caracteristica de baza a betonului care determina rezistenta
mecanica, respective rezistenta la compresiune. Aceasta reprezinta principalul indice de
calitate a betoanelor, in functie de care se stabileste marca betonului.
Compactitatea reprezinta raportul dintre volumul fazei solide si volumul total al
corpului, respectiv indicele de compactitate
trebuie sa aiba valori intre 0,75–0,92 pentru a se asigura calitatea lucrarilor effectuate in
constructii.
Compactitatea depinde de cantitatea de ciment si apa folosita la obtinerea betonului si se
mareste prin alegerea adecvata a agregatelor (natura, granulometrie) si reducerea raportului
apa/ciment folosit la preparare.
In acest sens, variatiile de temperature la preparare determina variatiile de volum, iar
acceleratorii de priza si cresterea raportului apa/ciment reduce compactizarea betonului,
respective rezistenta mecanica a acestuia.
Compactizarea se realizeaza mechanic in doua variante:
- prin vibrare
- prin torcretare, procedeul constand in aplicarea unor straturi successive de beton prin
proiectare cu o anumita viteza (150-170 m/s) si de la o anumita distanta (0,9-1,2m)
cu ajutorul unui dispozitiv special numit torcret.
Elasticitatea betonului este relative redusa. Depinde de caracteristicile cimentului,
umiditate, temperature mediului, varsta betonului, natura agregatelor.
In constructii se foloseste beton armat – un material compozit care reuneste proprietatile
betonului (rezistenta la compresiune) cu proprietatile otelului (rezistenta la tractiune si
incovoiere). Armaturile sub forma de bare sau plase de otel, au rolul de a prelua eforturile de
intindere pe care nu lepoate prelua betonul. Utilizand beton armat, creste soliditatea si
durabilitatea constructiilor.
Contractia si dilatarea betonului se datoreaza modificarilor de volum care incep din
momentul amestecarii cimentului si agregatelor cu apa. Umiditatea din aer si temperatura
influenteaza de asemenea volumul piesei turnate.
Contractia creste daca proportia de C S 2
si C F4
creste in ciment, daca se
Pentru a face posibila utilizarea (turnarea) in alt loc si in alt moment decat cel al
prepararii, se folosesc o serie de aditivi pentru:
- reglarea timpului de priza (intarzietori de priza)
- prevenirea inghetarii betonului in anotimpul rece (NaCl)
- reducerea permeabilitatii (se utilizeaza pulberi inerte) si reducerea absorbtiei de apa
(se utilizeaza saruri de Fe, Al, care hidrolizeaza, formand geluri ce se intaresc in
timp).
De asemenea armaturile sunt tratate cu inhibitori de coroziune de tipul emulsiilor de
latex si altele, scopul fiind pasivarea fierului.
Compactitatea reprezinta cea mai importanta caracteristica fizica a unui beton intarit,
deoarece de aceasta sunt legate principalele sale proprietati: rezistente mecanice,
permeabilitate, gelivitate, rezistenta la actiuni chimice, conductibilitate termica etc.
Ea reprezinta raportul dintre densitatea specifica aparenta si densitatea specifica a betonului,
respectiv raportul dintre volumul ocupat de faza solida a materialului si volumul sau total
(inclusive porii si gelurile).
Per
meabilitatea este caracterizata prin usurinta de patrundere a apei in masa betonului
care poate sa-l traverseze de la o fata la alta a probei sau elementului; depinde de compactitate.
Iar la compactitate egala, depinde de felul porozitatii betonului: la pori inchisi rezulta o
permeabilitate scazuta, iar la pori si canale capilare legate intre ele, se obtine o permeabilitate
ridicata, chiar daca compactitatea este egala in cele doua cazuri, precum si de diferenta de
presiune dintre cele doua fete. Apa se infiltreaza si circula prin toate defectele de structura cu
dimensiuni mai mari de 1µ. Gelurile se umfla si inchid porii betonului, marind permeabilitatea.
Rezistente mecanice:
Rezistenta la compresiune este considerata cea mai importanta proprietate a betonului
intarit, cu ajutorul careia se defineste clasa betonului si implicit, principala clasificare a
acestuia.
In general rezistenta ofera o imagine de ansamblu asupra calitatii betonului. Rezistenta
betonului este „un element vital” la proiectarea elementelor de structura, ea fiind clar
specificata de catre proiectanti.
Rezistenta la intindere care se determina in mod special prin metoda incovoierii prezinta
un interes deosebit in cazul betoanelor utilizate pentru platforme.
Toate elementele din lista de mai sus (si mai sunt!) contribuie la rezistenta betonului simplu.
Noile norme propun o apreciere dubla (incercari pe cuburi si incercari pe cilindri), dar oricum,
acest fapt nu este in masura sa clarifice situatia. Singura clarificare este de tip matematic si aici
intervine Statistica si Teoria Probabilitatilor care poate ajuta la obtinerea unor valori mai
apropiate de adevar. Un termen statistic specific este populatia. Pentru rezultate (cat mai)
corecte, populatia trebuie sa fie numeroasa. Dupa eliminarea "accidentelor" (valori
neverosimile), urmeaza prelucrarea datelor experimentale.
O proba recoltatata dintr-un beton reprezinta baza pentru obtinerea de date experimentale.
Recoltarea de probe la statia de betoane asigura verificarea clasei betonului livrat. Recoltarea
de probe in-situ asigura verificarea clasei betonului efectiv turnat. Trebuie amintit ca adaugarea
de apa, deci modificarea raportului A/C, sau adaugarea unor aditivi, duce la modificarea
calitatii betonului intarit (in sens negativ sau pozitiv). O confruntare (reala) intre probele la
preparare si cele in-situ este necesara, dar necesita un efort din partea celor implicati in actul de
constructie a structurii de rezistenta.
Betonul simplu este materialul ideal pentru blocurile fundatiilor rigide (izolate sau continue) si
pentru zidurile de sprijin de greutate. De asemenea, este un material excelent pentru executarea
de elemente secundare, cum ar fi trotuarele de
protectie, ca exemplu. In amestec cu anumiti
coloranti, sau realizat cu ciment alb in conditiile
unei granulometrii mai fine, betonul simplu poate
servi unor scopuri arhitecturale. In conditiile
aditivarii corespunzatoare si a unui studiu atent al
curbei granulometrice, se poate obtine o
compactitate ridicata, deci o porozitate minima. In
aceste conditii, sensibilitatea materialului la
degradare atmosferica (inghet-dezghet, factori
chimici agresivi, etc.) scade si mai mult. Betonul
simplu poate servi foarte multor scopuri, o singura
cerinta nu o poate satisface: sa i se predea eforturi
de intindere!. Data fiind natura sa, rezistenta lui la
intindere este mult mai mica decat cea la
compresiune -- practic neglijabila. Asa se face ca
un material compozit precum betonul simplu a
devenit mai complex prin armare. Acesta este
betonul armat si face obiectul unui lung capitol in
continuare.
Betonul ciclopian :
Materialele enumerate mai sus satisfac conditiile de rezistenta, si pot fi folosite chiar si la
procente de 50% din volumul total.
Situatia este des intalnita in cazul fundatiilor continue, unde latimea santului nu este data de o
conditie de rezistenta ci de gabaritul minim pentru sapare manuala. O latime de 40cm este deja
ipotetica, sapatorul neputand sa faca miscarile necesare pentru evacuarea pamantului,
recurgand deseori la dimensiuni de cca 50cm sau mai mult. Sarcina transmisa la sol de catre
constructie poate fi, in aceste conditii, atat de redusa incat nu este justificata o rezistenta la
compresiune ridicata pentru betonul simplu. Deci, este admisibila o scadere a rezistentei
betonului prin introducerea de material de umplutura.
Atat din punct de vedere al calculului cat si din punct de vedere fizic, din cauza prezentei
corpurilor de dimensiuni mari, a existentei unor ecluziuni de aer, etc., nu se pune problema
armarii betonului ciclopian. Nici macar armarea dispersa (cu fibre, de ex.) nu are un efect
semnificativ. El aduce o masa si un suport relativ bun pentru structuri din beton armat sau
mixte. Mai mult nu i se poate cere.
De asemenea sunt recomandabile turnarea in straturi (la intervale scurte de timp), compactarea,
plasarea rocilor, etc. catre mijlocul sectiunii si sporirea usoara a dozajului de ciment din
betonul obisnuit care inglobeaza rocile.
Termenul "ciclopian" deriva de la utilizarea de roci (blocuri) mari. Pare de necrezut, dar o
forma a "betonului ciclopian" este zidaria, mai precis zidaria din piatra. Deci, cine face beton
ciclopian zideste fara geometrie fixa.
În lucrarie inginerului român Gogu Constantinescu, din 1943 în Anglia si 1945 în SUA se
detaliaza noul material, betonul armat cu fibre de otel, în conceptul utilizarii actuale.
Studiile inginerului român contin informatii asupra modului de distributie a fisurilor si marirea
capacitatii de preluare a eforturilor (fig. 2).
În anii urmatori au aparut noi patente în SUA, Franta si Germania. Utilizarea pe scara larga a
acestui material a fost limitata de costurile ridicate, dar în special de dezvoltarea betonului
armat obisnuit.
Pâna la începutul anilor ‘60 se observa o dezvoltare incerta a acestui material, marcata de
utilizari de mica importanta.
În continuare se poate evidentia o etapa de dezvoltare ascendenta. În paralel cu formularea
principiilor teoretice, s-a dezvoltat un domeniu larg de utilizare a betonul armat cu fibre de otel.
La începutul anilor ‘70 s-a extins cercetarea pe plan international. Mentionam cercetarile din
Germania de la Universitatea Ruhr din Bochum, în realizarea betonului armat cu fibre de otel,
utilizat la peretii interiori ai metroului. S-au studiat proprietatile mecanice, tehnologice ale
materialului si tehnologii de fabricatie ale betonului torcretat.
În 1972 s-a realizat o utilizare practica a acestui material la lucrarile de consolidare a tunelului
din Idaho - SUA.
În perioada 1974-1976 s-au realizat cercetari sistematice în Germania, la Institutul pentru
Constructii Ingineresti de la Universtatea Ruhr din Bochum, cu privire la utilizarea betonului
torcretat cu fibre de otel, la constructiile miniere din muntii Alpi.
În 1989 se utilizeaza cu succes acest material la constructia unui tunel de metrou (de 100 metri)
în Bielefeld - Germania.
Domenii de utilizare
Betonul armat cu fibre de otel nu poate înlocui betonul armat obisnuit. Exista însa domenii de
utilizare, în care betonul armat cu fibre de otel poate fi folosit alternativ sau în completare, la
cel cu armatura din otel-beton, oferind avantaje constructive si economice.
Fibrele de otel îmbunatatesc proprietatile betonului simplu. Oportunitatea utilizarii armarii cu
fibre de otel apare în situatia folosirii unui procent mic de armare, sau în cazul armarii
constructive a betonului armat obisnuit.
La solicitari de întindere circulara din încovoiere, pentru un continut de fibre de 55kg/m3 beton
si o valoare A/C de 0,36 s-a obtinut o rezistenta la întindere din încovoiere, de 12-14N/mm2.
Conductele din beton pozate în pamânt pot fi supuse unor solicitari de compresiune la partea
superioara existând posibilitatea de marire a grosimii peretilor, de micsorare a lungimii
conductelor si de armare a acestora. Aceasta determina procese dificile de executie, îndeosebi
la profilurile ovale ale conductelor.
În Marea Britanie, Belgia, Austria si Olanda conductele din beton armat cu fibre de otel se
folosesc în mod curent. Rezistenta marita la uzura si cea necesara la întindere a betonului armat
cu fibre de otel sunt folosite la repararea si consolidarea sistemelor de canalizare cu beton
torcretat cu fibre de otel.
Consolidarea taluzurilor si versantilor. Peretii stâncosi ce s-ar putea prabusi din cauza
actiunilor climatice. Taluzurile abrupte de-a lungul soselelor si cailor ferate trebuie asigurate în
mod constant, pentru a mentine zona de trafic în siguranta, libera la circulatie rutiera, feroviara
si de persoane.
Consolidarea versantilor stâncosi, a taluzurilor realizata cu beton torcretat cu fibre de otel, are
avantaje tehnico-economice, datorita unei bune adaptari a legaturii la structura terenului si
micsorarea timpului în procesele de armare. Rezistenta la uzura si la socuri, ofera conditii
pentru protejarea constanta a versantilor împotriva actiunilor climatice (precipitatii, înghet,
avalanse).
Constructii rezistente la solicitari de impact. Impactul poate proveni din rezultatul unei
împuscaturi, solicitari dinamice din seism, fisurarea rezervoarelor, prabusirea unui avion. Prin
utilizarea betonului armat, în forma unei retele de cabluri consolidate cu fibre de otel, energia
cinetica este folosita în procesul de schimbare a formei, întrucât structura betonului în
combinatie cu fibrele, reduce riscul fisurarii.
Criteriile esentiale în comportarea la impact sunt preluarea si amortizarea energiei, influentata
favorabil de lungimea si procentul de armarea al fibrelor de otel.
Stâlpi structurali. Rezistenta la foc este marita prin utilizarea betonului armat cu fibre de otel,
ce protejeaza armatura din bare, longitudinala si transversala.
În cazul stâlpilor structurali solicitati doar la compresiune nu se observa nici un avantaj
economic evident la folosirea fibrelor de otel. Folosirea betonului armat cu fibre de otel s-a
dovedit eficienta pentru stâlpii cu sectiune redusa, solicitati la compresiune cu flambaj, unde se
înregistreaza deteriorari prin fisurarea betonului la îmbinari. În zonele în care se transmite o
sarcina mare, s-a stabilit ca fibrele de otel pot înlocui armatura puternica din etrieri, în situatia
când în sectiunea longitudinala se asigura introducerea directa a sarcinii, (spre exemplu prin
dispunerea unei placi rigide în capatul stâlpului).
Repararea si consolidarea elementelor de constructie din beton supuse uzurii, de natura
mecanica sau datorita exploatarii îndelungate a cladirii. Deteriorarile betonului din constructii
sunt influentate de conditiile de mediu. Luarea în considerare a uzurii si a suprasolicitari este
necesara pentru a readuce constructia în starea de exploatare normala.
Betonul torcretat cu fibre de otel se dovedeste o solutie eficienta pentru întretinerea în stare
buna a constructiilor din beton, realizând avantaje tehnico-economice, conservare pe termen
lung, comportare buna la fisurare si micsorarea tendintei din contractii. Aceasta solutie este
favorabila în cazul suprafetelor deteriorate ce trebuie consolidate au grosimi diferite. Betonul
torcretat cu fibre de otel poate fi utilizat imediat dupa curatarea suprafetei ce trebuie reparata,
indiferent de presiunea ce trebuie suportata si adaptata oricarei geometrii prestabilite.
La întretinerea si consolidarea constructiilor hidrotehnice, supuse eroziunii, poate fi folosit
eficient betonul armat cu fibre de otel. Betonul armat cu fibre de otel ofera o alternativa la
armatura conventionala, având ca avantaj timpul si costurile reduse de executie a lucrarilor de
întretinere. Folosirea betonului torcretat cu fibre de otel reduce grosimea noului strat de
protectie.
Elementele de constructii noi sau reabilitate cu beton armat cu fibre de otel, utilizate de câteva
secole si cu o pâlnie larga de folosire, având avantaje tehnico-economice evidente, trebuie sa
intre în atentia specialistilor.
Aceeasi pasta de ciment are, in schimb, o aderenta foarte buna la materiale cum ar fi otelul, iar
tensiunile de intindere, prin intermediul acestei adeziuni, pot fi transmise otelului, caruia ii este
practic indiferent (ca material!), daca este intins sau comprimat (material virtual izotrop).
Transmiterea tensiunilor de intindere prin adeziune conduce la
tensiuni de forfecare la interfata otel-ciment, de unde
necesitatea unei lungimi de ancoraj minime a unei bare de otel
in beton.
Mai departe intervine problema diferentei dintre modulii de elasticitate a betonului simplu si al
otelului. Aceasta diferenta, semnificativa, conduce la deformatii diferite pentru armatura si
pentru otel in zona intinsa. Aparitia fisurilor in beton in partea inferioara a modelului din figura
se datoreaza acestui fapt. Aceste fisuri sunt, in conditii normale, micro-fisuri. Inaltimea, forma
si distributia micro-fisurilor sunt aleatoare, dar in orice caz ele permit accesul substantelor
chimice la armatura. Mai mult, datorita fenomenelor de oboseala si curgere lenta (fluaj),
specifice oricarui material supus la tensiuni semnificative, densitatea si marimea micro-fisurilor
se accentueaza in timp.
Au fost luate masuri in timp pentru limitarea marimilor deplasarilor, in asa fel incat cei care
folosesc un spatiu construit sa nu fie "agasati", de exemplu, de o sageata exagerata a unei
grinzi. Grinda este "indoita" dar deplasarile sunt atat de mici incat nu sunt observabile fara
aparatura de testare. Aceasta limitare a produs si efecte in calcul, permitand adoptarea asa
numitei ipoteze a deformatiilor mici. Pentru a limita deplasarile, anumite forme sau dimensiuni
ale sectiunii transversale au fost adoptate. Cresterea dimensiunilor sectiunii transversale duce,
in general, la reducerea tensiunilor, deci a deformatiilor si deci, prin consecinta a deplasarilor.
In cazul betonului armat lucrurile sunt insa mai nuantate. Datorita greutatii mari a materialului,
cresterea dimensiunilor sectiunii transversale atrage cresterea masei (greutatii) proprii. De
aceea, betonul armat are limite economice atunci cand este folosit in scopuri structurale.
Principala problema apare de la principala lui slabiciune: rezistenta foarte mica la intindere a
amestecului agregat-liant. Acolo unde nu exista armatura, orice tensiune de intindere poate
duce la fisurare. In cazul incovoierii, cu momentul incovoietor ca efort predominant lucrurile
stau mai bine pentru ca separarea "sarcinilor" armaturii si betonului sunt usor de realizat. In
schimb, in apropierea capetelor barei, efortul predominant poate fi forta taietoare, si de cele mai
multe ori este.
Am ajuns astfel la "calcaiul lui Ahile". Tensiunile tangentiale (cele din planul unei sectiuni
transversale), chiar daca nu sunt in combinatie cu tensiuni normale, produc intinderi. Aceste
intinderi apar intr-un mod necontrolabil, pentru ca nu exista, in conditii obisnuite, posibilitatea
controlului incovoierii cuplata cu controlul fortei taietoare. De aceea, starea de fisurare capata o
forma spatiala. Pentru a preveni, atat cat este posibil, o stare avansata de fisurare in cazul
elementelor din beton armat supuse la efort taietor (si eventual in combinatie cu incovoiere),
solutia este de a asigura o armare transversala suficient de puternica. Armarea transversala are
in primul rand un rol de confinare, adica de conservare a masei betonului in "camasa de forta".
A elaborat : Papuc D.
gr. IMC-0712