Professional Documents
Culture Documents
Mijloacele corective :
▪ exerciţii statice:
- poziţii fundamentale şi derivate în care coloana
vertebrală are mobilitatea crescută: pe genunchi cu
sprijin pe palme, decubitul dorsal, ventral, lateral;
sunt mai puţin indicate poziţiile derivate din stând, iar
poziţiile atârnat şi şezând sunt contraindicate deoarece determină ştergerea
curburilor coloanei vertebrale.
▪ exerciţii dinamice:
- exerciţii de trunchi executate pentru formarea cifozei dorsale (flexii cervico-
dorsale) şi a lordozei lombare (extensii lombare), îndoiri laterale, răsuciri,
circumducţii, care cresc mobilitatea coloanei
vertebrale;
- exerciţii ale membrelor superioare executate în
plan anterior, care amplifică mişcările toracelui,
executate liber sau cu ajutorul unor obiecte
uşoare;
- exerciţii ale membrelor inferioare prin care se
urmăreşte redresarea bazinului şi amplificarea
mişcărilor în regiunea lombară, executate în plan
posterior;
- exerciţii aplicative: mers corectiv, târâre, alergare,
căţărări, transportul unor obiecte uşoare; sunt
contraindicate redresările şi suspensiile deoarece
limitează mobilitatea coloanei vertebrale şi îi
redresează curburile fiziologice.
Atitudinea global asimetrică (în plan frontal) = încurbarea de tip scoliotic a
coloanei vertebrale, datorită inegalităţii în sprijin şi mişcare a membrelor inferioare şi
rotării sau înclinării laterale a bazinului; se întâlneşte frecvent la persoanele care în
ortostatism se sprijină mai mult pe unul din membrele inferioare, iar celălalt este uşor
flectat; bazinul coboară de această parte, iar trunchiul este deviat lateral compensator.
Obiectivele gimnasticii corective:
- formarea simţului de simetrie la nivelul trunchiului prin corectarea poziţiilor
asimetrice ale umerilor, omoplaţilor toracelui şi coloanei vertebrale;
- realizarea unui sprijin simetric pe membrele inferioare;
- corectarea şi redresarea poziţiei asimetrice a bazinului.
Mijloacele corective :
▪ exerciţii statice:
- poziţii corective şi hipercorective, derivate din poziţiile fundamentale prin
dispunerea asimetrică a membrelor superioare şi inferioare;
- efortul izometric;
▪ exerciţii dinamice:
- exerciţii de trunchi: extensii (crează simţul de simetrie a trunchiului), îndoiri
laterale în sensul corectării atitudinii scoliotice a coloanei vertebrale, răsuciri executate de
partea opusă încurbării scoliotice (mai ales dacă se constată şi o torsionare a corpurilor
vertebrelor);
- exerciţii ale membrelor superioare executate mai ales asimetric pentru corectarea
poziţiilor asimetrice ale umerilor şi omoplaţilor;
- exerciţii aplicative: mers corectiv, târâre, suspensii, echilibru;
- exerciţii de respiraţie pentru dezvoltarea simetrică a celor două hemitorac.;
- exerciţii de redresare a trunchiului şi a bazinului pasive (din decubit dorsal),
pasivo- activ (din şezând) sau activ (din stând şi atârnat).
ATITUDINILE DEFICIENTE SEGMENTARE ALE CORPULUI
Gambele pot prezenta asimetrii sau inegalităţi postraumatice sau paralitice, pot fi
încurbate anterior sau lateral (ca sechele de rahitism).
La nivelul piciorului se pot întâlni deviaţii sau deformaţii de natură congenitală,
rahitică sau traumatică, grupate în:
- modificări ale axului piciorului: piciorul abdus
şi addus
- modificări ale sprijinului plantar: piciorul plat, piciorul scobit, piciorul varus,
piciorul valg, piciorul ecvin, piciorul talus
- combinaţii: piciorul plat-valg-abdus, piciorul ecvin-varus-addus.
Modificări ale sprijinului plantar
Piciorul echin, frecvent unilateral, este de natură congenitală sau paralitică
(paralizia musculaturii din loja anterioară a gambei / paralizie spastică); subiectul calcă
pe vârful piciorului; se asociază de obicei cu piciorul varus.
τ Piciorul scobit se caracterizează prin accentuarea bolţii plantare; cel mai bun exerciţiu
corectiv este cura de teren, subiectul mergând desculţ.
Piciorul talus - subiectul calcă pe călcâi; piciorul este rigid, fără capacitate de
efort; poate fi congenital sau paralitic (sechele de poliomielită);
- în formele uşoare se constată doar o mărire a calcaneului şi dispariţia reliefului
tendonului achilian;
- în formele grave călcâiul este mult mărit, iar piciorul este flectat atât de mult
încât faţa lui dorsală se lipeşte de faţa anterioară a gambei;
tratamentul ◊cât mai precoce:
- masaj
- mişcări pasive continue de
flexie plantară
- fixare în aparat gipsat în poziţie echin.
Piciorul plat
- în copilărie şi adolescenţă ◊ natură congenitală sau rahitică;
- la adulţi ◊ se observă frecvent în cazul profesiunilor care implică ortostatismul
prelungit sau al unor afecţiuni care presupun o imobilizare prelungită.
La apariţia sa contribuie factori endocrini, umorali, toxiinfecţioşi sau traumatici,
care determină modificări structurale ale oaselor tarsiene şi metatarsiene, precum şi o
insuficienţă musculo-ligamentară, urmate de aplatizarea bolţii plantare.
Simptomatologia diferă în funcţie de stadiul evolutiv:
-în stadiul I se constată existenţa unei senzaţii de oboseală dureroasă însoţită de tulburări
vasomotorii,după mersul prelungit; bolta plantară se aplatizează, antepiciorul este lăţit si
deviat în abducţie;
-în stadiul al II-lea durerile se accentuează şi iradiază spre gambă, genunchi şi şold,
jenează mersul şi fac imposibil ortostatismul prelungit; se asociază cu contracturi
musculare şi cu prezenţa unor puncte dureroase la presiune;
-în stadiul al III-lea se constată procese de artroză de formantă care accentuează
durerile şi determină fixarea deformaţiei.
Gravitatea deficienţei se apreciază radiologic sau prin amprentă plantară.
Tratamentul corectiv urmăreşte:
- tonifierea concentrică a
- muşchilor flexori plantari
- combaterea redorilor articulare şi a contracturilor musculare
- formarea reflexului de aşezare corectă a piciorului pe sol.
Scolioza
Scolioza = boală evolutivă, caracterizată prin una sau mai multe curburi ale
coloanei vertebrale în plan frontal, însoţite de rotaţia vertebrelor, cu tendinţă la
compensare superioară şi inferioară a curburilor, fără tendinţă de reducere completă a
acestora prin suspendare sau decubit şi cu răsunet asupra morfologiei trunchiului.
O scolioză adevărat ă este însoţită întotdeauna de :
- rotaţia vertebrelor către convexitatea curburii
scoliotice;
- gibozitate costală produsă de rotaţia vertebrelor şi
modificarea direcţiei costale, mai accentuată
posterior, de partea convexităţii, care dă toracelui, în
secţiune transversală, o formă oblică ovalară
neregulată;
- asimetrie la nivelul centurilor scapulară şi pelviană, umărul de
partea concavităţii fiind coborât, ca şi şoldul de partea
convexităţii curburii.
Clasificare:
ϖ Scoliozele nestructurale în general nu sunt grave, nu prezintă rotaţie vertebrală
la flexia anterioară a trunchiului şi includ următoarele categorii:
Scolioza posturală (atitudinea scoliotică) apare în jurul vârstei de 10 ani şi se
caracterizează printr-o curbură lungă, dorsală stângă, fără rotaţie care dispare în decubit
ventral, la suspendarea de cap sau flexia anterioară a trunchiului.
Scolioza compensatorie (secundară) apare în cazul inegalităţilor de MI sau în
cazurile de asimetrie pelvină (posttraumatică) care determină bascularea bazinului.
Convexitatea curburii scoliotice este orientată de partea MI scurt sau a crestei
iliace mai coborâte, nu prezintă rotaţie vertebrală şi dispare după înălţarea
corespunzătoare a membrului mai scurt.
Scolioza sciatică este determinată de un reflex de menajare a rădăcinii pe care
apasă nucleul pulpos herniat.
Scoliozele pitiatice şi inflamatorii se, apărute la femei cu tulburări
neuropsihice (scolioza pitiatică) sau după afecţiuni inflamatorii (flegmoane perinefretice,
spondilite tifice etc), dispar spontan.
Scoliozele posttraumatice pot evolua după traumatisme vertebrale la care nu se
evidenţiază mereu leziuni radiologice.
ϖ Scoliozele structurale sunt adevăratele scolioze; ele pot fi grupate astfel:
¬ Scolioza idiopatică, de etiologie necunoscută, este cel mai frecvent întâlnită, cu
următoarele forme clinice:
Scolioza idiopatică lombară cu localizare strict lombară sau poate interesa
proximal şi 2-3 vertebre toracale;este frecvent sinistroconvexă, cu apexul la nivelul L1-
L2; se însoţeşte de lombalgii.
Scolioza idiopatică toarco-lombară, mai rară decât precedenta, este de obicei
dextroconvexă, cuprinde 5-7 vertebre, cu apexul curburii la nivel T11- T12;
rotaţia corpurilor vertebrale este mare, cu un gibus voluminos, evoluţie rapidă şi
prognostic sever
Scolioza idiopatică toracală = cea mai frecventă formă clinică întâlnită la adolescentul
tânăr (12-14 ani), mai ales la fete; este de obicei dextroconvexă;
curbura primară poate cuprinde 7-11 vertebre; curburile compensatorii apar destul
de precoce.
Scolioza idiopatică combinată (scolioza dublă primitivă) ◊ existenţa a două curburi
primare, toracală şi toraco-lombară sau lombară, angulate în sens invers, care determină
fiecare o gibozitate posterioară de partea convexităţii respective
Scolioza cu trei curburi primare este extrem de rară.
Scolioza idiopatică infantilă este o scolioză structurală, mai frecventă la băieţii
< 3 ani;
curbura toracală primitivă este de obicei sinistroconvexă;
dacă apare la fete, este dextroconvexă şi apare mai târziu (4 ani); cel mai adesea
cedează spontan.
Forma evolutivă se asociază cu deformaţii cranio-cervicale (retracţii ale
musculaturii gâtului asemănătoare torticolisului, asimetrii faciale).
Scolioza adultului devine manifestă atunci când
alterările degenerative ale structurilor osteoarticulare produse de scolioză duc la
acuze subiective supărătoare.
¬ Scolioza congenitală este produsă de un viciu morfologic vertebral (unic /
multiplu; simplu: vertebră cuneiformă / complex: spina bifida) sau de fuziuni costale
congenitale, care determină apariţia unei curburi scoliotice.
¬ Scolioza paralitică se întâlneşte ca sechelă a poliomielitei acute anterioare.
Curbura primitivă paralitică se agravează progresiv, datorită următoarelor cauze:
- ortostatismul şi mersul;
- creşterea, care duce la agravarea curburilor (prin deformarea vertebrelor) sau
poate accentua diferenţele de lungime dintre membrele inferioare sau dezechilibrarea
articulaţiilor coxo-femurale şi a pelvisului;
- accentuarea dezechilibrelor musculare dintre muşchii normali, funcţionali şi
muşchii paralizaţi, la care se instalează o retracţie mai mult sau mai puţin accentuată.
♣ scolioza de gradul IV, care este scolioza „sudată”, la care orice încercare de
reducere, în afara osteotomiilor vertebrale, este inutilă şi periculoasă. În această fază
bolnavii se plâng de afecţiuni însoţitoare, deosebit de penibile, ale aparatului locomotor
(artroze deformante dureroase), cardio-respiratorii (dispnee de efort, tuberculoză
pulmonară, bronşiectazii, cord pulmonar), ale sistemului nervos (nevralgii, pareze etc).
În cazul unei scolioze, se notează:
- sediul curburilor principale şi secundare
- dacă scolioza este „echilibrată” (firul cu plumb trece prin şanţul interfesier) sau
„dezechilibrată” (caz în care se măsoară distanţa dintre şanţul interfesier şi verticala
firului cu plumb).
Mijloacele corective:
- exerciţii statice: poziţii fundamentale şi derivatele lor cu structură asimetrică,
realizate prin dispunerea asimetrică a membrelor superioare, a trunchiului şi a membrelor
inferioare
- exerciţii dinamice:
▪ exerciţii pentru trunchi:
- îndoiri laterale spre partea convexităţii curburii
- răsuciri în jurul axului vertical spre concavitate
- extensiile şi întinderile coloanei vertebrale în ax longitudinal
▪ exerciţii de membre superioare executate simetric sau asimetric:
- membrul superior de partea concavităţii curburii lucrează sau va fi fixat
deasupra liniei umerilor, iar membrul superior de partea convexităţii curburii va lucra la
nivelul umerilor sau sub această linie
▪ exerciţiile de membre inferioare executate simetric sau asimetric, când se
urmăreşte mai ales modificarea poziţiei bazinului şi redresarea curburii scoliotice
lombare.
Aceste exerciţii constau fie din aşezarea lor diferită pe sol, prin repartiţia inegală a
greutăţii corpului, fie executarea unor mişcări de amploare şi intensitate inegală;
astfel, membrul inferior de partea convexităţii curburii lombare va executa
extensii şi abducţii ample.
• ▪ exerciţii de respiraţie pentru redresarea activă a cutiei toracice deformate,
executate din poziţii simetrice şi asimetrice comode şi stabile.
• Mişcările de respiraţie se execută
- simetric atunci când se produc în plan sagital (extensia trunchiului)
- asimetric, prin comprimarea unui hemitorace şi dilatarea celuilalt (îndoiri
laterale şi răsuciri ale trunchiului).
• Eerciţiile aplicative:
- mersul
- târârea (din poziţia pe genunchi, din patrupedie - metoda Klapp, din culcat şi
şezând, cu dispunerea asimetrică a membrelor superioare şi inferioare)
- echilibrul (exerciţii simple sau asociate cu purtarea de obiecte uşoare,
determină o solicitare simetrică a muşchilor antagonişti)
- suspensiile (transformă forţa de presiune de la nivelul coloanei vertebrale în
forţă de tracţiune, redresând curburile laterale ale coloanei vertebrale).