Tema 7: Veniturile şi cheltuielile întreprinderii

Plan:
1. Conţinutul şi structura veniturilor şi cheltuielilor
2. Profitul şi rentabilitatea întreprinderii
3. Indicatorii economico – financiari de apreciere a rezultatelor financiare ale
întreprinderii
4. Repartizarea profitului net

1. Conţinutul şi structura veniturilor

Sub aspect valoric efectul util al activităţii agentului economic este egal cu diferenţa dintre
veniturile şi cheltuielile băneşti dintr-o anumită perioadă.
Venitul reprezintă afluxul de avantaje economice în cursul perioadei de gestiune rezultat în
procesul activităţii ordinare a întreprinderii sub formă de majorare a activelor sau diminuare a
datoriilor care conduc la creşterea capitalului propriu cu excepţia sporurilor de la contribuţiile
proprietăţii întreprinderii.
Veniturile totale provenite din realizarea cifrei de afaceri şi alte venituri se compun din
venituri brute ce rezultă din vînzarea şi încasarea producţiei şi veniturile realizate din alte activităţi.
Venitul se evaluează la valoarea venală primită sau care urmează a fi primită scăzîndu-se rabaturile
comerciale admise de întreprindere.
Valoarea venală (de piaţă) este suma la care poate fi schimbat un activ sau stinsă o datorie
între părţile independente interesate care au acceptat tranzacţia. Venitul se constată în baza metodei
calculării în perioada de gestiune în care a fost obţinut indiferent de momentul efectiv al intrării
mijloacelor băneşti sau a altei forme de compensare. În cazul apariţiei diverselor incertitudini
constatarea venitului se admite cu respectarea următoarelor criterii:
A) existenţa unei certitudini ferme ce va arăta că avantajele economice care fac obiectul
tranzacţiei vor fi obţinute de întreprindere;
B) existenţa unei posibilităţi reale de a determina cu exactitate suma venitului.
Veniturile la rîndul său sunt compuse din:
a) venituri din activitatea operaţionale, adică din vînzări de producţie finite, mărfuri,
servicii prestate, lucrări executate şi alte activităţi, precum şi din producţia aflată în stoc, din
subvenţii de exploatare şi orice alte venituri;
b) venituri financiare, adică venituri din participaţii, titluri de plasament, acţiuni, diferenţe
de curs valutar, dobînzi, creanţe imobilizate, etc.
c) venituri excepţionale – din operaţiuni de gestiune (din despăgubiri şi penalităţi), din
operaţiuni de capital (din cedarea activelor subvenţii pentru investiţii), şi altele.

În procesul activităţii, întreprinderea suportă un anumit consum şi cheltuieli.

Consumurile sunt resursele consumate pentru producerea şi prestarea serviciilor cu scopul
obţinerii unui venit. Cheltuielile efectuate pentru realizarea veniturilor cuprind:
a) cheltuieli din activitatea operaţională care se referă la cheltuieli cu materie primă,
materiale, mărfuri, cheltuieli cu lucrări şi servicii efectuate la terţi, cheltuieli cu impozite şi
vărsăminte asimilate, etc.
b) cheltuieli financiare în care se includ cheltuieli privind titlurile de plasament cotate, din
diferenţe de curs valutar, cu dobînzile, pierderi din creanţe legate de participanţi, etc.
c) cheltuieli excepţionale care privesc cheltuielile din operaţiuni de gestiune şi cheltuieli
privind operaţiuni de capital;
d) cheltuieli cu amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale;
Conform SNC 3 avem consumuri:
1. directe
2. indirecte
3. variabile
4. constante
În componenţa cheltuielilor incluse în costul producţiei se încadrează consumurile:
 1. materiale
2. pentru remunerarea muncii
3. indirecte de producţie
Cheltuielile totale la rîndul lor se compun din:
1. cheltuieli aferente realizării cifrei de afaceri;
2. cheltuieli diferenţe veniturilor din alte activităţi.
Cheltuielile includ toate cheltuielile şi pierderile ce se scad din venit la calculul profitului
perioadei de gestiune.
În dările de seamă financiare şi în evidenţa contabilă ele se reflectă în baza metodei de calcul
pentru perioada în care au apărut şi includ cheltuieli:
a) în activitatea operaţională
b) în activitatea de investiţii
c) în activitatea financiară
d) pierderi excepţionale
Cheltuielile din activitatea operaţională se compun din costul vînzărilor şi cheltuielilor
perioadei
Costul vînzărilor include cheltuielile materiale directe, cheltuielile directe pentru remunerarea
muncii, cheltuieli indirecte productive şi costul producţiei vîndute. Cheltuielile periodice includ:
a) cheltuieli comerciale
b) cheltuieli generale şi administrative
c) alte cheltuieli operaţionale
Cheltuielile comerciale includ cheltuielile legate de realizarea producţiei finite, mărfuri şi
servicii.
Cheltuielile administrative includ:
1. cheltuieli pentru remunerarea muncii personalului managerial;
2. defalcări în organele de asigurare socială şi medicale;
3. plăţi suplimentare, subvenţii, ajutor material, etc.
Alte cheltuieli operaţionale includ.
a) plata dobînzii pentru întreprinderea-fiice;
b) plata dobînzii pentru credite bancare pe TS.

Costul de producţie reprezintă expresia în bani a consumului de factori de producţie necesar

producerii de vînzări de bunuri şi servicii concretizaţi în cheltuieli pentru materie primă şi
materiale, combustibil, energie, salarii, utilaje, instalaţii, întreţinere, conducere, administrare, etc.,
pe care le suportă agenţii economici.
Măsurarea riguroasă a costurilor permite:
1. stabilirea preţului de vînzare a producţiei pentru asigurarea funcţionării
echilibrate a întreprinderii;
2. alegerea celei mai bune alternative de producţie;
3. determinarea volumului optim de producţie pe TS;
4. evaluarea nivelului eficienţei şi fundamentarea pol. a cheltuielilor.
Costul de producţie este compus din:
1. cost global (ansamblul cheltuielilor necesare unui volum de producţie dat)
CGT = CGV + CGF include:
a) Costul global fix (CGF) reflectă acele cheltuieli ale întreprinderii care pe TS sunt relativ
independente de volumul producţiei obţinute(amortizarea, chirii, salariu personalului administratic)
b) Costul global variabil CGV reprezintă acele cheltuieli ale întreprinderii care se modifică în
funcţie de volumul producţiei ce se reflectă prin relaţia: CGV = f(Q)
2. cost mediu exprimă costurile pe unitate de produs sau rezultatul corespunzător structurii şi
nivelului de abordare ale CG; se disting:
- costul mediu fix (CMF) CMF = CGF / Q
- costul mediu variabil (CMV) CMV = CGV / Q
- costul mediu total (CMT) CMT = CGT / Q CMT = CMF + CMV
3. cost marginal costul marginal exprimă sporul de cost total (ΔCT) necesar pentru obţinerea unei
unităţi suplimentare de produs. Cmg=ΔCV/ΔQ

3. Profitul şi rentabilitatea întreprinderii

Profitul reprezintă rezultatul pozitiv al unui agent economic şi poate fi de mai multe feluri:
• profit pînă la impozitare
• profit brut
• profit net
Profitul are destinaţia de a determina necesitatea remunerării capitalului propriu, constituirii
fondurilor pentru autofinanţare şi cointeresării salariaţilor. Întreprinderile stabilesc profitul pe
produs, pe grupe de produse, pe întreprinderi- fiice sau pe alte elemente.
Profit brut = Preţ de vînzare – TVA- Costul producţiei
Profitul rezultat din activitatea de bază şi din alte activităţi poate fi influenţată de:
• dividendele şi dobînzile încasate din cumpărarea acţiunilor şi obligaţiilor a altor
agenţi economici;
• vînzarea ambalajelor şi a altor active nemateriale;
• amenzile şi penalităţile;
• anularea unor comenzi;
• surplusurile de la inventariere;
• venituri financiare;
• pierderi din calamităţile naturale;
• micşorarea datoriilor, etc.
Profitul şi rata profitului (sau rata rentabilităţii) reflectă capacitatea întreprinderii de a produce
profit net peste cheltuielile efectuate.
Profitul unui agent economic este format din profit normal sau ordinar, iar în unele cazuri din
supraprofit sau profit de monopol.
Profitul normal sau ordinar este acel care e realizat în condiţiile de concurenţă. În cazul
lipsei de concurenţă unele întreprinderi obţin supraprofit sau profit suplimentar, ceea ce nu reflectă
real situaţia economico- financiară a întreprinderii.
Profitul îndeplineşte următoarele funcţii:
1. este un indicator sintetic de apreciere a eficienţei activităţii economice;
2. este un mijloc de cointeresare a agenţilor economici
3. este un instrument de control asupra modului de realizare, de repartizare şi de
impunere fiscală
4. stimulează iniţiativa şi acceptarea riscului din partea celora care au drept scop
obţinerea unui profit.
Profitul trebuie să stimuleze agenţii economici în realizarea programului de producţie,
îmbunătăţirea calităţii şi diversificarea sortimentului.
Căile de sporire a profitului sunt:
1. reducerea costului producţiei fără a afecta calitatea producţiei
2. coordonarea nivelului preţului de vînzare, adică în cazul cînd creşte preţul de vînzare
creşte profitul şi respectiv poate creşte volumul producţiei
3. creşterea volumului producţiei comercializate şi a serviciilor prestate
4. îmbunătăţirea calităţii producţiei şi serviciilor
Cu cât profitul obţinut este mai mare cu atât este mai ridicat nivelul rentabilităţii. Nivelul
rentabilităţii depinde de activitatea internă a agenţilor economici, de relaţiile cu mediul extern şi de
atitudinea de a se adapta la cerinţele pieţii.
Rentabilitatea este capacitatea unui agent economic de a obţine profit şi reprezintă diferenţa
dintre încasările obţinute şi cheltuielile de fabricaţie, desfacere şi comercializare. Rentabilitatea
poate fi apreciată sub aspect absolut şi sub aspect relativ. Rentabilitatea se măsoară prin raportul
dintre rezultatele şi mijloacele utilizate pentru obţinerea lor. Rezultatele pot fi reflectate contabil,
economic şi financiar.
4. Indicatorii economico – financiari de apreciere a rezultatelor financiare ale întreprinderii
Principalele rezultate financiare sunt:
1. profitul brut care reprezintă diferenţa dintre valoarea adăugată şi cheltuielile de
personal. Acest indicator permite de a efectua o comparaţie între întreprinderi
deoarece se elimină influenţa impozitului şi a stării financiare;
2. profitul net = profit brut – impozite
Acest rezultat nu ţine cont de mijloacele de finanţare şi este mai des utilizat în cazul evaluării
proiectelor de investiţii.
3. capacitatea de autofinanţare sau marja brută de autofinanţare. Acest indicator
corespunde surplusului monetar maxim pe care l-ar putea utiliza în cazul cînd nu va
distribui dividende;
4. autofinanţarea = marja brută de autofinanţare – Σ totală a dividendelor distribuite
acţionarilor;
indicatori economico – financiari de apreciere a rezultatelor financiare – rentabilitatea, care
exprimă eficienţa activităţii economice
Pragul rentabilităţii defineşte momentul cînd veniturile din vînzări sunt egale cu costurile
acestora şi profitul este egal cu zero. Vînzările înregistrate după acest moment pînă la un anumit
nivel de capacitate vor produce profit, mai jos de acest nivel vor fi pierderi.
Pragul rentabilităţii se determină în cazurile cînd este necesar de efectuat o planificare a
activităţii. Pragul rentabilităţii se determină în dependenţă de consumurile constante şi nivelul
vînzărilor. Pragul de rentabilitate este acel punct în care veniturile obţinute sunt egale cu
cheltuielile efectuate, adică profitul este zero.

5. Repartizarea profitului net

Profitul se determină prin diferenţa dintre profitul pînă la impozitare şi cheltuielile privind
impozitul pe venit. Profitul net rămas la întreprindere se utilizează conform statutului şi conform
prevederilor lui privind acumulările şi consumurile. Din contul fondului de acumulare se
finanţează:
• lucrări de creare şi de utilizare a tehnicii noi;
• lucrări de organizare a producţiei;
• de modernizare a utilajului;
• de reechipare tehnică;
• de construcţii şi reparare a noilor întreprinderi;
• se măreşte volumul activelor curente;
• se achită datoriile pe termen lung;
• se plătesc dobânzi aferente acestor datorii;
• se investesc noi mijloace în crearea unor întreprinderi – fiice;
• se acoperă unele cheltuieli şi consumuri.
Fondul de consum este destinat pentru a îndestula necesităţile economice şi pentru a acoperi
cheltuielile operaţionale a obiectivelor social-culturale, pentru finanţarea construcţiei obiectivelor
cu destinaţie neproductivă; pentru finanţarea unor măsuri culturale şi ajutoarelor materiale şi
adausurilor la pensii. De asemenea din contul beneficiului net se plătesc diferite amenzi, penalităţi
şi se acoperă alte necesităţi (de exemplu de binefacere).