PRINCIPIUL ACTIUNII SI AL UNITATII CONTRADICTORII

1.      Notite curs - lectia 6

1. Actiunea externa – baza obiectiva a constiintei

Potrivit principiului actiunii, continuturile si str 818g63i ucturile interne ale constiintei nu
izvorasc din interiorul subiectului, ci din afara lui, respectiv, din actiunile externe ale
copilului cu si asupra obiectelor (in primul rand, jucariilor) din jurul sau. Acest principiu
a fost formulat si introdus de savantul francez P. Janet (1889), creatorul psihologiei
conduitei: „psihologia, afirma el, nu este altceva decat stiinta actiunii umane”. Continutul
lui a fost imbogatit ulterior, pe baza cercetarilor concrete, de H. Wallon, J. Piaget, L.S.
Vagotski, A.N. Leontiev, K. Pribram, J. Bruner.
Actiunile externe ale copilului iau forma operatiilor de descompunere), asamblare,
combinare, grupare-sortare, modelare. Treptat, prin procesul de interiorizare, ele se
transforma in operatii mintale, constituind schema structurala a gandirii. Asa cum au
demonstrat cercetarile lui J. Piaget, operatiile mintale interne se desprind de actiunile in
plan extern cu obiectele sau cu imaginile lor si devin autonome de-abia in intervalul de
varsta 12-14 ani. Constiinta nu numai se naste din activitate, dar se si dezvolta tot prin
intermediul si pe baza ei – activitatea de joc (specifica varstei prescolare), activitatea de
invatare (caracteristica varstei scolare), activitatea profesionala, de munca fizica si
intelectuala (dominanta la varsta adulta).
De la un anumit punct al structurarii si consolidarii sale, constiinta va subordona
activitatea, conferindu-i un caracter anticipat si planificat. Actiunile externe asupra
obiectelor vor inceta sa se declanseze automat si impulsiv si vor deveni mijlocite si
pregatite de structurile interne ale constiintei, producandu-se astfel ca rezultat al unei
intentii, al unei vreri, al unei deliberari.
Cu cat o activitate este mai complexa, cu un grad mai ridicat de problematizare si
dificultate, cu atat efectuarea ei reclama o implicare mai puternica a functiilor constiintei-
cognitive, proiectiv-creatoare, reglatorii. („Inainte de a construi o casa in plan obiectiv-
extern, omul o construieste mai inainte in plan ideal-intern, in minte”).
Spre deosebire de animal, care este un sistem reactiv, raspunzand preponderent la incitari
din afara, omul este un sistem activ, esenta lui existentiala rezidand in a desfasura o
activitate. Aceasta deschidere spre actiune, spre activitate este imprimata din interior,
tocmai de catre constiinta.
Asadar, izvorand din actiunea externa cu obiectele din jur, constiinta nu este o structura
pasiva, statica, ci, dimpotriva, o structura dinamica, inalt activa, impingandu-ne
permanent sa actionam, sa facem ceva. Datele observatiilor cotidiene si ale cercetarilor
demonstreaza ca pasivitatea si lipsa mai indelungata a activitatii sunt greu de suportat,
producand stari de disconfort, de tensiune si dezechilibru interior. Subsolicitarea este, in
cazul omului, un factor la fel de stresant ca si suprasolicitare.
Rezultatele si efectele actiunilor sunt supuse unei analize si evaluari critice si informatia
astfel obtinuta va influenta in sens invers planul si programul constient intern care a stat
la baza lor, corectand eventualele erori sau scapari.
Desi, in general, actiunea reflecta si exprima in mod veridic continuturi si laturi ale
constiintei, apar si situatii de discordanta, cand spunem ca omul se dedubleaza, una
gandind si simtind si alta facand (exemplu: cineva iti spune ca te simpatizeaza, cand in
sinea lui nu te poate suferi; un subaltern face sluj in fata sefului, desi in realitate il uraste
si ar vrea sa scape de el; linguseala, ipocrizia, slugarnicia nu sunt altceva decat expresii
ale dedublarii – manifestarea externa fiind destinata ascunderii si mascarii starii
subiective interne).

2. Importanta metodologica a principiului actiunii.

Acest principiu este singurul care permite depasirea limitelor atat ale psihologiei
introspectioniste clasice, care considera constiinta ca un dat intern, subiectiv autonom,
ermetic inchisa in sine, cat si ale behaviorismului watsonian, care nega realitatea ca atare
a constiintei considerand-o o simpla fictiune, si declara drept singura realitate psihologica
– ansamblul reactiilor externe – comportamentul. In locul acestor paradigme unilateral-
absolutizante, care reclamau ruperea si opunerea antagonica a planului subiectiv intern si
a celui obiectiv comportamental extern este asezata paradigma interactionista (relational-
circulara), care postuleaza complementaritatea si convertibilitatea reciproca, in
succesiunea secventelor temporare, a celor doua planuri – subiectiv intern si obiectiv
extern, reciprocitatea proceselor interiorizarii (de la actiunea externa spre interiorul
subiectului) si exteriorizarii (obiectivizarii) (de la intentie, proiect mental spre actiune
externa).