Dezvelind trecutul antic al Iranului

Când reporterul BBC Yahid Warlez a ajuns în Iran pentru un program al

postului de radio Radio 4, nu era pentru prima data – aceasta era in anii 70,
pe vremea când Teheranul era un punct de oprire pentru hipioţi.
Deşi amintirile ce ies la suprafaţă din acea vizită sunt incomplete, ele sunt
totuşi vii: roşul aprins al sucului de rodii servit dintr-o găleată de la un
vânzător de pe stradă; mirosul de rufe proaspăt spălate al orezului fiert si a
kebap-urilor pe care le mâncam în fiecare zi, precum şi halucinaţia dintr-un
hotel în care, în timp ce aşteptam să ne cazăm, m-am întors şi am văzut – sau
cred că am văzut – o capră ronţăind zahăr dintr-unul din castroanele de la
restaurant.
Desigur, există şi câteva impresii mai normale: domurile moscheelor din
Isfahan colorate în turcoaz asemeni unei caise şi traficul infernal din
Teheran.
Mă bucur să spun că de data asta nu am mai văzut capra de rândul trecut,
dar moscheele şi traficul au rămas neschimbate.
Se estimează că Teheranul ar avea o populaţie de 14 milioane de locuitori,
iar când încerci să traversezi strada ai impresia că toţi aşteaptă să te calce în
picioare.
Poate că roşul înseamnă să te opreşti, iar verdele să porneşti, dar se pare că
semaforul are aici doar rol consultativ, iar sensul pe care conduci nu are
nicio importanţă.
Am fost încântat să aflu că Mahmoud Ahmadinejad, preşedintele Iranului şi
fost primar al Teheranului are o diplomă în managementul traficului. Puteţi
să faceţi ce vreţi cu ea.
Trei momente.
Din fericire, nu am fost niciodată pus în situaţia să conduc.
Aceasta era treaba şoferului, dl. Dashti, care îşi conducea vehiculul printre
obstacolele din calea sa cu o îndemânare ca a lui Michael Schumacher.
Acest lucru m-a lăsat să mă concentrez pe scopul vizitei – să realizez o
emisiune cu directorul muzeului britanic, Neil MacGregor, emisiune despre
trecutul antic al Iranului şi felul în care acesta afectează identitatea
iranianului modern.
Ne-am decis să ne concentrăm pe trei momente-cheie în formarea identităţii
iraniene: naşterea împăratului persan Cirus cel Mare în 550 i.Hr., crearea
statului Shia sub conducerea lui Shan Abbas în sec. XVI şi definirea
alfanetului şi limbii iraniene de către poetul Hafez, în sec. XIV.
Călătorind de-alungul unei câmpii pustii înconjurată de M-ţii Zagros, am
ajuns la mormântul lui Cirus, un fel de piramidă deasupra căreia era un arc
din piatră.
Nu au rămas prea multe de văzut, deşi locaţia – Pasargadae – a fost cândva
capitala primului conducător persan.
Căldura ce reducea totul la praf şi vântul puternic ce îl sufla mai departe m-a
facut să-mi aduc aminte de Ozymandias.
Însă, realizările lui Cirus sunt mult mai durabile.
El e renumit nu doar pentru că i-a unit pe mezi şi pe perşi, dar şi pentru că a
redactat ceea ce avea să fie prima declaraţie a drepturilor omului.