Constitutia cutumiara si constitutia scrisa

Constitutia este legea fundamentala a oricarui stat.,profesorul Mihail - Constantin

Eremia numea constitutia:’ palme” deschise de întreaga istorie a culturii şi civilizaţiei
naţiunilor i-au acordat dreptului celebritate şi autoritate, confirmate de „puterea de a
cristaliza valorile sociale şi de a le prezenta ca esenţă şi conţinut juridic,într-o formă
adecvată”

Distinctia dintre constitutiile cutumiare si cele scrise este cu valoare relativa,fiind

evident ca in perioada contemporana un se pot identifica state care sa se básese numai pe
constitutii cutumiare,adica obiceiuri cu valoare juridica referitoare la relatiile socialecu
priire la instaurarea si exercitarea puterii de stat.Statele care recunosc valoarea
constitutionala unui anumit numar de obiceiuri juridice au si reguli constitutionale scrise
provenid de la organul competent in materia de legiferare,reguli cuprinse in asa numite
acte constitutionale.

Există două forme principale ale constituţiei:

- Constituţia cutumiară
- Constituţia scrisă

Conţinutul constituţiei cutumiare: - obiceiuri, tradiţii, practici

care au ca trăsătură comună faptul că sunt nescrise şi că
reglementează modul de organizare şi funcţionare a organelor de
guvernare şi raporturile între ele, statutul indivizilor.

Două elemente ar trebui reunite de o normă pentru a i se conferi

calitate de cutumă:

a. elementul material (constă în conţinutul cutumei)

b. elementul psihologic (constă în cunoaşterea de către
destinatarii cutumei a existenţei acesteia).

Pentru a deveni cutumă, obiceiul constituţional trebuie să

îndeplinească următoarele condiţii: să se repete; durata actelor de
repetare să fie relativ îndelungată; repetarea să fie constantă;
obiceiurile repetate să fie clare; obiceiul să întrunească consensul
destinatarilor săi.

Cutuma constituţională are un caracter istoric. Până în secolul al

XVIII-lea, raporturile constituţionale erau reglementate prin cutumă.
Rarele documente politice: Magna Charta din 1215 s.a., prin care se
reglementează unele raporturi între rege şi supuşii săi, nu puteau fi
socotite constituţii în înţelesul pe care îl dăm astăzi acestui document.

Modalităţile practice de exercitare de către naţiune a puterii sale

suverane nu se regăseau în cutuma constituţională. De aceea,
reprezentanţii naţiunii au militat pentru înlocuirea cutumei cu dispoziţii
scrise, care prezentau avantajul că puteau reglementa şi alte probleme
sociale: raporturile între stat şi naţiune, drepturile şi libertăţile publice,
controlul naţiunii aspra modului în care este guvernată.

Constituţia cutumiară este din punct de vedere al formării sale

suplă, dar nesigură. Ca orice cutumă, cutuma constituţională, este
esenţialmente suplă pentru că s-a format în timp, fără a întruni condiţii
speciale de formă. Ea a transpus în practică, fie voinţa unei persoane
faţă de un model de organizare politică, fie interese sociale vizând:
prevenirea confuziei puterilor sau a subordonării unei puteri de către
alta; cutuma a fost verificată şi modelată pe parcursul mai multor
generaţii; nu se cere nici o procedură sau condi ţie formală pentru ca o
cutumă să fie modificată. Cutuma evoluează odată cu transformările ce
se produc în viaţa politică a statului.
Supleţea cutumei poate fi în unele cazuri un inconvenient.
Existenţa sau dispariţia cutumei nefiind legate de acţiunea unui
organism sau a unei persoane şi nici de o anumită procedură, poate da
naştere la controverse. Nefiind înregistrată într-un document, cutuma
constituţională nu poate fi invocată întotdeauna şi în toate cazurile de
uşurinţă, mai ales în cazul în care se află în concurenţă cu o altă
cutumă având un conţinut asemănător.
Supleţea cutumei constituţionale a fost considerată de partizanii
acesteia un avantaj incontestabil faţă de rigiditatea textului scris, ce nu
poate fi adaptat cu uşurinţă la transformările sociale. Adversarii
cutumei au obiectat că:
a) tradiţia sau cutuma constituţională se caracterizează prin
incertitudine şi este incompletă;
b) cutuma fiind într-o continuă mişcare, nu are o formă
definitiv stabilită şi nu i se cunoaşte cu precizie nici
conţinutul. Altfel spus, nu se cunoaşte dacă un fapt
derogând de la cutumă este un element de progres
constituţional sau un element negativ, care contravine
acestuia;
c) regulile cutumiare nu pot fi o stavilă împotriva abuzurilor
autorităţilor publice.
Două elemente ar trebui reunite de o normă pentru a i se conferi
calitatea de cutumă:

- elementul material - constă în cutuma propriu-zisă. Cutuma

se formează printr-o repetare continuă a anu-mitor acte,
proceduri sau obiceiuri. Repetarea trebuie să fie identică şi
să se desfăşoare timp îndelungat;
- elementul psihologic – convingerea fiecărui destinatar al
cutumei că ea există şi că trebuie să se conformeze
 conţinutului sau prescripţiei acesteia.

Constituţia scrisă a fost adoptată prima oară de către fostele

colonii engleze din America, după 11 ani de la cucerirea independenţei,
ca un act care a consfinţit şi a consolidat emanciparea lor politică în
raport cu Coroana britanică, stabilită prin Declaraţia de Independenţă
din 4 iulie 1776.

Apariţia Constituţiei scrise a fost rezultatul luptei burgheziei

aflată în ascensiune economică şi politică împotriva absolutismului
federal.
Constituţia scrisă asigură o mai mare stabilitate şi securitate a
instituţiilor politice, deoarece conţinutul articolelor sale este clar.
Regula de drept scrisă are avantajul clarităţii şi preciziei, prin
intermediul ei se stabileşte cu exactitate cadrul de organizare al
puterilor, se sancţionează încălcarea abuzurilor de putere. Supremaţia
constituţiei se asigură prin controlul constituţionalităţii legilor şi al altor
acte cu un conţinut normativ: regulamente de organizare şi funcţionare ale
parlamentului, decrete, ordonanţe ale guvernului. Atâta timp cât
este în vigoare, constitutia este practic intangibilă.
În constituţie au fost înscrise drepturile şi îndatoririle
cetăţeneşti, garanţiile împotriva tiraniei şi abuzului de putere.

În doctrine, se admite că sunt două tipuri de constituţie scrisă:

1) constituţii foarte clare şi în acelaşi timp scurte, care se
limitează la fixarea unor principii şi reguli esenţiale privind
modul de constituire a organismelor statului şi raporturile
între acestea, precum şi drepturile şi îndatoririle
cetăţeneşti;
2) constituţii foarte lungi dar complicate în detalii de
redactare. Ele tind să reglementeze instituţii juridice care
fac parte din alte ramuri de drept: ocrotirea familiei, detalii
ale întocmirii şi aprobării bugetului, raporturi între patronat
şi guvern, între patroni şi salariaţi s.a..

Raportul între constituţia scrisă şi cutuma constituţională

De vreme ce constituţia defineşte cu claritate regulile aplicabile

şi prevede modalităţile pentru revizuirea sa, nu se poate admite
aplicarea simultană a unei dispozi ţii constituţionale scrise şi a unei
cutume având un alt conţinut, deoarece astfel am accepta modificarea
constituţiei scrise, iar prin cutumă s-ar ajunge să se pună sub semnul
întrebării stabilitatea constituţiei sau să se deschidă calea oricăror
forme de abuzuri prin înlocuirea regulilor scrise cu cutume
constituţionale. Cutuma nu poate niciodată să modifice sau să
înlocuiască o dispozi ţie constituţională scrisă şi precisă. Aceasta nu-şi
va pierde niciodată valoarea juridică, chiar dacă nu este aplicată o
perioadă îndelungată.
În legătură cu rolul şi locul cutumei constituţionale în sistemul
juridic bazat pe codificarea generală a normelor de drept, pot fi distinse
cel puţin două situaţii:
• Cutuma contra legem
• Cutuma praeter legem
Cutuma praeter legem - completează legea constituţională.
Dacă constituţia nu reglementează suficient de clar o instituţie politică,
este permis să se apeleze la cutumă pentru a se completa lacuna sau
pentru a clarifica conţinutul unei dispozi ţii constituţionale. Este vorba
despre o cutumă supletivă sau interpretativă.
Cutuma contra legem contrazice regula constituţională scrisă.
Este dificil să se admită cutuma contra legem.