PRIMAVARA- Lucian Blaga

A cunoaste. A iubi
Înc-o data, iar si iara
a cunoaste-nseamna iarna
a iubi e primavara.

A cunoaste. A iubi.
Care-i drumul? Ce te-ndeamna?
A cunoaste - ce înseamna?
A iubi - de ce ti-e teama?
printre flori si-n mare iarba?

Printre flori si-n mare iarba,

patima fara pacate
ne rastoarna-n infinit,
cu rumoare si ardoare
de albine re-ncarnate.

Înc-odata, iar si iara,

a iubi e primavara.

Primavara este una dintre cele 4 anotimpuri , marcand trecerea

de la iarna la vara. Este considerat de catre unii cel mai frumos
anotimp al anului deoarece intreaga flora si fauna incepe un nou ciclu
de viata. Calendaristic vorbind, acesta debuteaza in data de 20
martie insa in termeni mai populari incepe cu data de 1 martie cand la
noi in tara se sarbatoreste Martisorul, obiect vestitor al primaverii.

Primavara este unul dintre cele mai asteptate anotimpuri, iar

obiceiurile specifice lunii care deschide acest anotimp sunt mai mult
decat speciale. Poporul roman se caracterizeaza prin unicitatea si
frumusetea traditiilor legate de venirea primaverii.
 ÎNCEPUTUL LUNII Martie (Marţ) este încărcat de riturile
începutului, căci până nu demult, 1 Martie marca Anul Nou, şi mai cu
seamă anul nou agricol. Marte a fost la origini zeul primăverii, al
vegetaţiei, ulterior căpătând valenţe războinice. În legendele
noastre, Marte este un Moş hâtru şi capricios, care îşi bate joc de
celelalte luni şi de oameni, prin schimbări neprevăzute ale vremii. De-
a lungul mileniilor, diversele popoare au ales variate date de serbare
a Anului Nou, dar toate sunt legate de mişcarea Soarelui, de solstiţii
şi echinocţii. Calendarul roman a avut iniţial 10 luni (de aici şi numele
actual al lunilor, de ex. septembrie: luna a 7-a), şi începea la 1 Martie.

Ziua in care se produce echinoctiul de primavara este

considerata cea mai importanta zi a primaverii, deoarece marcheaza
prima zi din acest anotimp, atunci cand ziua si noaptea sunt egale.
Dupa ce iarna s-a terminat lumea asteapta venirea lunii mai. Prima zi a
lunii mai este sarbatorita in diferite feluri in jurul lumii.

In timpul Romei antice primavara era sarbatorita prin

intermediul Sarbatorii Florilor. Aceasta sarbatoare marca inflorirea
graului si inmultirea animalelor. Pe toata durata acestei perioade oul
avea o importanta foarte mare. Pe masura ce timpul a trecut oamenii
au inceput sa creeze oua dintr-o multime de materiale, mai ales din
cicolata. Aceste oua sunt daruite celor dragi. Tinerii necasatoriti
purtau ouale in cosuri pe toata durata primaverii incercand sa o
identifice pe cea care ar putea sa devina mama viitorului lor copil.

Asa cum afirma poetul George Cosbuc intr-un studiu dedicat

martisorului, acesta este simbolul soarelui primaverii, al carui chip
seamana, in credinta populara, cu un ban de argint. Sigur ca nu banul
ca atare, ci rotundul de argint pur, alb, este asociat soarelui.

Si sa nu uitam ca, in acelasi timp, albul reprezinta, in credinta

noastra populara, un semn al puterii, al fortei. George Cosbuc mai
spunea, in studiul amintit ca: “martisorul e un simbol al focului si al
luminii, deci si al soarelui.

La sfarsitul secolului al XIX-lea copii, fete si baieti fara

deosebire, primeau de la parinti in dimineata zilei de 1 martie, inainte
de rasaritul soarelui, un martisor. De acesta se agata o moneda de
argint sau de aur, se purta legat la mana, prins in piept sau la gat. Se
credea ca purtatorii martisorului nu vor fi parliti de soare pe timpul
verii, ca vor fi sanatosi si frumosi ca florile, placuti, dragastosi si
norocosi, feriti de boli si de deochi.

Obiceiul martisorului este o secventa a unui scenariu ritual de

innoire a timpului si anului, primavara, la nasterea si moartea
simbolica a Dochiei. Dupa unele traditii, firul martisorului, funie de
365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia in timp ce urca cu
oile la munte. Asemanator Ursitoarelor care torc firul vietii copilului
la nastere, Dochia toarce firul anului.
Dincolo de obiceiuri si traditii, martisorul este o intrupare a
bucuriei, a dragostei de viata, un semn prin care noi, oamenii salutam
renasterea naturii odata cu venirea primaverii.

Martisorul se poarta in zilele Babei Dochia, care sunt intre 1-9

martie si exista si acum obiceiul de a-ti alege o anume zi din aceasta
perioada, care spune ca asa cum va fi in acea zi, asa va fi tot anul tau.
O zi insorita va prevesti un an bun, iar una mohorata un an prost.

Baba Dochia (sau Baba Odochia) simbolizează unul dintre cele

mai importante mituri românești. Există multe variante ale acestui
mit, al cărui nume pare a proveni din calendarul bizantin, care pe 1
martie celebra Sfânta Martiră Evdokia.
 Una din variante este varianta mitului "Traian și Dochia" despre
care celebrul critic literar George Călinescu spunea că este
"rezultatul unei întregi experiențe de viață a poporului român". Se
spune că Dochia ar fi fost fiica regelui dac Decebal, de care s-a
îndrăgostit Traian, cuceritorul Daciei. Urmărită fiind de trupele lui
Traian, aceasta se ascunde pe muntele sacru, Ceahlău, împreună cu
oile. Este ajutată de Maica Domnului, care o transformă împreună cu
turma sa într-un complex de stânci.

Fiu al Babei Dochia, Dragobetele era sărbătorit pe 24

februarie. Sărbătoarea de Dragobete este echivalentul românesc
al sărbătorii Valentine's Day, sau ziua Sfântului Valentin,
sărbătoare a iubirii. Probabil că 24 februarie însemna pentru omul
arhaic începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, ursul
iese din bârlog, păsările îşi caută cuiburi, iar omul trebuia să
participe şi el la bucuria naturii.

Entitate mitologică asemănătoare lui Eros sau Cupidon,

Dragobetele se diferenţiază de blajinitatea Sfântului Valentin din
tradiţia catolică, fiind un bărbat chipeş, un neastâmpărat şi un
năvalnic. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un peţitor
şi un naş al animalelor, românii au transfigurat Dragobetele în
protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete,
iubire care ţine tot anul, aşa cum şi păsările "se logodesc" în
această zi.

Paparuda reprezinta o practica magico-rituala de provocare a

ploilor, desfasurata intr-una din joile postpascale sau, pur si
simplu, in timp de seceta, Paparuda se desfasoara, cu mici variatii
zonale, dupa urmatorul scenariu: o persoana de sex feminin, si care
indeplineste conditia puritatii rituale, este imbracata in verdeata
si primeste numele de "Paparuda".
 Insotita de un alai, Paparuda trece pe la fiecare gospodarie,
unde canta versuri invocatoare de ploaie, schitand, concomitent,
pasii unui dans saltat. Din casa iese o femeie care uda Paparuda cu
apa si ii ofera daruri (mai ales oua si faina de grau). In forme
similare, "paparuda" este atestata la popoarele balcanice. Pe cale
de disparitie, obiceiul mai poate fi intalnit in cateva sate
romanesti din sudul si sud-estul tarii.

Sensul mitic al Paparudei e pastrat de folclor intr-o varianta

reprezentativa, invocatia magica e adresata direct Paparudei ca
unei zeite: "Paparuda,ruda / vino de te uda/ ca sa cada ploile/ cu
galetile,/ paparudele/ sa dea porumburile / cat gardurile / si sa
creasca spicele / cat vrabiile" (G. Dem. Teodorescu, Poesii
populare romane). Ritualul are o data traditionala fixa - marti, a
treia saptamana postpascala - , dar si ori de cate ori este seceta
prelungita, in iunie si iulie. Ritualul este magic, apartine cultelor
agrare si este deosebit fata de vrajiile practicate de caramidari si
solomonari (vrajitori populari in traditia rurala romaneasca din
Tara Motilor)pentru legarea si dezlegarea ploii: in timp de seceta,
tinere fete (adesea tiganci) executa Jocul Paparudelor, ca
figurante ale unui dans rudimentar, in fuste simbolice de frunzare;