Professional Documents
Culture Documents
13
12 11
5
~ 7
1 2
Combustibil Aer
10
3
8
4
1. 2 Sistem termodinamic
Oxidant
Combustibil
Ioni
Ioni
Produse de reacţie
+ -
Anod
Electrolit Catod
Combustibil
2
Fig. 1.4 Schema instalaţiei de turbină cu
gaze
1 – compresor de aer ; 2 – camera de
4
ardere ; 3 – turbina cu gaze ; 4 –
3
1 ~ generator electric
aer
Combustibil
Fig. 1.5 Schema instalaţiei de turbină cu
gaze tip turboreactor
2 1 – compresor de aer ; 2 – camera de
ardere ; 3 – turbina cu gaze ;
4 – ajutaj convergent-divergent
4 (generator de energie cinetică destinată
3 propulsiei)
1
aer
Sisteme de conversie directă a căldurii în energie electrică şi invers sunt prezentate pe fig.
1.6 şi pe fig. 1. 7. În circuitul format din electrozii A şi B şi cele două joncţiuni aflate la
temperaturi diferite, se obţine o forţa electromotoare caracterizată de curentul i. Căldura este
preluată de la o sursă caldă şi evacuată către mediu ambiant care constituie sursa rece (fig. 1.
6). Electrozii A şi B sunt construiţi din materiale diferite. Acest efect descoperit de Seebeck în
anul 1821 (Thomas Johann Seebeck, fizician german 1770-1831), poartă numele de efectul
termoelectric fiind aplicat în special pentru măsurarea temperaturilor.
Fizicianul francez Peltier (Jean Charles Athanase Peltier, 1785 – 1845), descoperă şi el
efectul termoelectric constatarea sa fiind făcută în cazul în care un curent electric traversează
un sistem de electrozi format din materiale diferite şi joncţiunea aflată la sursa rece absoarbe
căldură, în schimb joncţiunea aflată la temperatură mai ridicată evacuează căldură. Acest efect
este folosit la unele sisteme frigorifice, sursa caldă fiind constituită, de exemlpu, de mediul
ambiant (fig. 1. 7).
Electrod B Electrod A
Electrod A Electrod B
Joncţiuni Joncţiuni
calde
reci
greutăţi
Lucru
Gaz
piston
Căldură
g
Graniţa
sistemului Graniţa Gaz
sistemului
a) b)
greutăţi
c)
Pe fig. 1. 9 se prezintă un ansamblu motor cu supraalimentare a cărui graniţă este fixă, dar
care permite atât schimb de substanţa cât şi de energie, sub formă de căldură şi lucru cu
mediul. În interiorul sistemului sunt echipamente care au graniţe fixe la transferul de energie,
cazul turbinei, a compresorului şi a schimbătorului de căldură recuperator, precum şi
echipament cu frontieră mobilă în cursul procesului de transfer energetic, după cum este cazul
ansamblului cilindru - piston din motorul cu ardere internă.
Sistemele termodinamice se clasifica din punct de vedere al schimbului de energie cu
mediul ambiant astfel:
- sistem izolat la care graniţele sistemului împiedică orice interacţiune cu mediul ambiant.
De exemplu la sistemul din fig. 1. 8 c este împiedicat schimbul de lucru prin deplasarea
pistonului, iar pereţii cilindrului sunt izolaţi termic perfect pentru a împiedica schimbul
de căldura între agentul termic şi mediul ambiant. Graniţele sistemului izolat sunt
impenetrabile la materie;
- sistem izolat adiabatic permite numai schimbul de energie sub formă de lucru, deci nu
şi schimb de căldură;
- sistemul rigid realizează numai schimb de căldură, deci nu şi schimb de lucru.
Ultimele doua tipuri de sisteme, adiabatic şi rigid, sunt sisteme neizolate deoarece permit
o interacţiune energetică cu mediul lor exterior, primul sub formă de lucru, iar celălalt sub
formă de căldură.
Gaz
Fig. 1. 10 Sistem termodinamic deschis cu volum şi suprafaţă
de control variabile
Gaz intrat/ieşit
din sistem
O modificare a stării sistemului este denumită proces (transformare), iar drumul pe care
îl parcurge procesul de la starea iniţială la stare finală este descris de o succesiune de stări prin
care sistemul trece. Intre cele două stări, iniţială şi finală, trebuie să existe o diferenţă de
valoare pentru cel puţin un parametru de stare.
In timpul unui proces termodinamic apare modificarea stării sistemului, această
transformare fiind însoţită de schimb de energie sub formă de căldură şi de lucru cu mediul
exterior cu care sistemul interacţionează. Pentru determinarea cantitativă a căldurii şi a
lucrului schimbat, trebuie să se cunoască: tipul transformării dat prin ecuaţia transformării;
parametrii de stare iniţiali şi finali şi sensul în care decurge transformarea.
Scoaterea sistemului din starea de echilibru extern are loc atunci când sistemul schimbă
energie, sub formă de căldură sau de lucru, cu mediul exterior în cursul unui proces
termodinamic. Dezechilibrul intern nu se ia în considerare, deoarece uniformizarea stării
energetice, deci egalitatea parametrilor de stare, în interiorul sistemului (revenirea la starea de
echilibru), are loc într-un timp foarte scurt, denumit timp de relaxare. Acest timp are valori
diferite în funcţie de natura procesului şi de proprietăţile sistemului. Astfel uniformizarea
-16
presiunii într-un gaz are loc într-un interval de timp τ~10 s, iar egalizarea concentraţiilor
intr-un aliaj metalic poate avea loc in câţiva ani.
Transformările de stare se împart în transformări reversibile şi ireversibile.
Procesele sau transformările termodinamice reversibile au loc atunci când trecerea
sistemului de la starea iniţiala de echilibru intern şi extern, la starea finală de echilibru intern
şi extern, se realizează prin stări intermediare de echilibru intern şi extern. La aceste
transformări sistemul trece prin stări intermediare, toate de echilibru, stări generate de o
modificare mică, elementară, a parametrilor de stare. În urma acestor mici modificări viteza
de desfăşurare a procesului este foarte mare pentru a permite sistemului să revină de fiecare
dată la o nouă stare de echilibru.
BTT I, Facultatea Energetică 1-11
Prof. Alexandru Chisacof, 2007
Transformarea ireversibilă apare atunci când condiţia de echilibru intern sau extern nu
este respectată.
Transformările termodinamice reale nu pot fi niciodată reversibile datorita unor
fenomene ireversibile descrise mai jos.
Ireversibilitatea externă apare datorită imposibilităţii realizării unei egalităţi între
temperatura agentului termic şi a pereţilor incintei în care acesta evoluează, deoarece pentru
realizarea schimbului de căldura este necesară o diferenţă finită de temperatură între fluid şi
perete, deci schimbul de căldura este ireversibil.
Ireversibilitatea internă apare datorită frecării pistonului de pereţii cilindrului, la
transformările închise, sau a frecării vâscoase a fluidului de pereţii canalului prin care curge,
la transformări deschise. În ambele cazuri trebuie adăugat şi efectul viscozităţii fluidului, prin
curgerea relativă a straturilor, efectul turbulenţei, fenomene care generează frecare în
interiorul fluidului, deci disipare de energie. Pentru învingerea acestor frecări se consumă
lucru suplimentar. În cazul proceselor reale în care se produce lucru rezultă o reducere a
acestuia în raport cu lucrul aferent unui proces reversibil. La procesele reale consumatoare de
lucru este necesar a fi dat sistemului un lucru suplimentar faţă de lucru reversibil.
Ireversibilitatea de pompaj, cauzată de procesele de umplere sau golire care au loc la
sistemele termice, se datoreşte existenţei unei diferenţe finite de presiune, diferenţe care
determină schimbul de substanţă între mediu şi sistem.
Viteza relativ ridicată cu care se realizează transformările din sistemele naturale conduce
la apariţia unui dezechilibru intern, deci la apariţia ireversibilităţii interne. Procesele care au
loc intr-un timp mai mare decât timpul de relaxare se numesc procese cvasistatice, iar cele
care au loc într-un timp mai scurt decât timpul de relaxare se numesc procese nonstatice.
Desfăşurarea cvasistatica a transformărilor termodinamice este deci o condiţie necesară
pentru realizarea procesului reversibil, dar nu şi suficientă deoarece nu ţine seama de
dezechilibrul intern.
Deci, ireversibilitatea internă este cauzată de:
- apariţia frecărilor care implică consum de lucru pentru învingerea lor;
- viteza ridicata cu care au loc procesele reale, viteză care nu permite egalizarea
parametrilor intensivi în sistem la fiecare variaţie de parametru. Deci, procesele
reale elementare se desfăşoară într-un interval de timp mai redus decât timpul de
relaxare, fiind astfel procese nonstatice.
Ireversibilitatea externă se datoreşte:
- schimbului de căldură cu exteriorul la diferenţe finite de temperatură;
- ireversibilităţii de pompaj care apare datorită diferenţelor finite de presiune la
schimbul de substanţă dintre sistem şi mediu.
1. 5 Agenţi termodinamici
f(p,V,T,m) = 0 (1. 1)
pV=mRT (1. 2)
sau:
pentru un kg de gaz, în care v reprezintă volumul specific in m3/kg. Ecuaţia de stare (1. 2) sau
(1. 2’) este cunoscută sub numele de ecuaţia Clausius – Clapeyron – Mendeleev.
În cazul în care fluidele se află în apropierea transformărilor de fază, comportarea lor este
mult diferită de aceea a gazelor perfecte. In acest caz gazele poartă denumirea de vapori.
Abaterile care apar în comportarea gazelor reale, comparativ cu aceea a gazele perfecte, se
datoresc faptului ca la presiuni ridicate şi temperaturi scăzute, efectul forţelor de coeziune
moleculară devine important, iar volumul propriu al moleculelor nu mai este neglijabil.
Ecuaţiile de stare pentru gazele reale ţin seama de aceste influenţe, au forme matematice
complicate pentru a aproxima cât mai bine comportarea lor reală. Una din primele ecuaţiile de
stare fenomenologice, care descriu calitativ comportarea gazelor reale, a fost stabilită de Van
der Waals în 1873 (Johannes Diderik Van der Waals, fizician olandez, 1837 - 1923), sub
forma:
a
p + 2 (v − b ) = RT (1. 3)
v
a
în care =pc reprezintă presiunea de coeziune ă, p – presiunea măsurabilă, b – volumul
v2
propriu al moleculelor denumit şi covolum.
a. Energia cinetică este precizată de mecanică, iar pentru 1 kg de agent termic ce curge cu
viteza w ea are expresia:
w2
ec = [J/kg] (1. 4)
2
Atunci când cantitatea de agent termic este raportată la unitatea de timp, pentru un debit
masic m& , în kg/s, energia cinetică are dimensiunile unei puteri:
m& w2
E& c = [W] (1. 5)
2
b. Energia potenţiala de poziţie (gravitaţională) apare atunci când între centrele de greutate
ale volumului de agent de lucru în starea iniţială, respectiv finală, există o diferenţă de
înălţime ∆z. Expresia energiei potenţiale pentru 1 kg de agent termic este:
în care g reprezintă acceleraţia gravitaţională, g ≅ 9,81 m/s2. Pentru un debit masic de agent
termodinamic m& , în kg/s, energia potenţială corespunzătoare are dimensiunea unei puteri deci:
În cazul în care se consideră ca referinţă z0=0, înălţimea la care se raportează toate sistemele,
atunci cele doua relaţii de mai sus devin:
respectiv:
E& p = m& g z [W] (1. 7’)
c. Energia internă privită în sens macroscopic, este caracteristică unui sistem termodinamic
închis. Teoria cinetico-moleculară a gazelor permite sa se stabilească o relaţie între
temperatura şi viteza pătratica medie a moleculelor unui gaz, şi anume:
_
în care: mµ este masa unei molecule de gaz, w2 - viteza pătratica medie a moleculelor, kB -
constanta lui Boltzmann, kB=1,380622 10-23 J/(molec K), T – temperatura absolută în K.
Ţinând seama că energia cinetică a particulelor unui gaz se manifestă la scara
macroscopică prin temperatură, rezultă că ea este o mărime de stare denumită energie
internă. Energia internă se notează cu U şi se exprimă în J, iar pentru 1 kg de agent termic
energia internă specifică este u=U/m, în J/kg.
Energia internă reprezintă suma energiilor cinetice şi potenţiale ale particulelor
elementare, molecule sau atomi, care compun corpul, precum şi energia conţinută în interiorul
acestora. Pentru un corp cu masa de 1 kg energia cinetica este:
d. Entalpia este caracteristică unui sistem termodinamic deschis şi reprezintă suma dintre
energia interna U si lucrul de deplasare pV, deci:
Energia poate fi stocată sau poate să aparţină unui sistem. Energia poate fi transferată prin
graniţa sistemului către mediul său înconjurător sau către un alt sistem. Transferul de energie
poare fi realizat sub formă căldură şi de lucru. Ambele mărimi sunt cantităţi de tranzit între
sisteme sau între sistem şi mediu, şi nu aparţin unui sistem. Amândouă sunt fenomene de
transfer prin frontiera sistemului, fiind observate numai la traversarea graniţelor acestuia. Ele
1. 7. 1 Lucru mecanic
Lucrul mecanic reprezintă o formă de transfer de energie de natură mecanică, iar la scară
macroscopică se manifestă ca o formă ordonată. Deoarece lucru nu măsoară valoarea energiei
unui sistem termodinamic aflat la o anumita stare, ci schimbul de energie atunci când sistemul
evoluează de o anumită manieră între doua stări, el nu este mărime de stare şi deci nu admite
diferenţială totală exactă.
a. Lucrul mecanic de deplasare. Atunci când se măsoară energia schimbată de sistem
simultan cu transferul de masă, fara a lua în considerare energia interna transportată, se
realizează lucru mecanic de deplasare, lucru caracteristic sistemelor deschise. Lucru mecanic
de deplasare se mai numeşte şi energie de dislocare.
Se consideră o masa de fluid m care ocupă volumul V, pe canalul de secţiune constantă S
şi căruia îi corespunde o lungime ∆x (fig. 1. 11). Deplasarea masei m, din poziţia I în poziţia
II, se realizează sub acţiunea presiunii p normală pe suprafaţa S, cu consumul de lucru
mecanic necesar dislocării :
I II
∆x Ld=pS∆x=pV [J] (1. 13)
b. Lucru mecanic al unui proces termodinamic pentru sisteme închise (fără schimb de
masă), apare datorită forţelor de presiune la care este supus sistemul atât din interior cât şi din
exterior. Datorită diferenţei dintre presiunea din interiorul sistemului p+dp şi presiunea
exterioară acestuia p apare o variaţie a volumului dV (fig. 1.12).
Lucrul mecanic elementar efectuat prin deplasarea elementului de suprafaţă dS cu
distanţa dn, normală la suprafaţa dS, este:
Pentru întreaga suprafaţă care limitează volumul V se obţine lucrul mecanic elementar
efectuat prin dilatarea gazului:
δL = ∫ p dS dn = p ∫ dS dn = p S dn = p dV (1. 16)
S S
2
L12 = ∫ pdV [J] (1. 17)
1
In diagrama p-V din fig. 1. 13, în care este reprezentat procesul 1-2, aria de sub curbă
reprezintă lucrul mecanic al transformării . Deci:
Lucrul mecanic va fi pozitiv dacă dV>0, deci δL>0 situaţie ce apare în cazul unui proces de
destindere, respectiv negativ într-un proces de comprimare dV<0, deci δL<0. Se observă ca
lucru mecanic de proces depinde de natura transformării deoarece p=f(v), deci el nu este o
mărime de stare.
p p
1
δL12
p+dp n
2 L12
dn
p
a b
V1 dV V2 V
In diagrama p-v lucrul mecanic tehnic reprezintă suprafaţa de sub curba transformării
termodinamice proiectata pe axa presiunilor (fig. 1. 15). Pentru 1 kg de agent termic lucrul
mecanic tehnic este:
a 1
δlt12
dp
lt12
b 2
v v
Lucrul mecanic elementar tehnic pentru volumul de agent V care conţine masa m, cu V =
mv, este:
În mod asemănător cu cazul lucrului mecanic de proces, lucrul mecanic tehnic este
pozitiv atunci când presiunea scade, cazul destinderii (dp<0), respectiv negativ în cazul
comprimării (dp>0). Lucru mecanic tehnic mai poartă numele şi de lucru mecanic de curgere,
el fiind caracteristic curgerii continue a fluidului în maşinilor şi instalaţiilor în care este
realizat sau consumat (turbine, turbocompresoare, pompe etc.).
1. 7. 2. 1 Căldura
2
Q12 = m ∫ cx dT = mcx , m (T2 − T1 ) [J] (1. 22)
1
1. 7. 2. 2 Căldura specifică
1 ∂Q
cx = [J/kg K] (1. 23)
m ∂T x
1 T2
T2 − T1 ∫T1
T
b
cm = c T2 = cdT [J/kg K] (1.25)
a 1
T2 T
T1
Cu această relaţie rezultă că valoarea medie a căldurii specifice este dată de înălţimea
unui dreptunghi cm aferent intervalului de temperatură T1 – T2, dreptunghiul fiind definit de
aria a1m2mb, suprafaţă identică cu aria a12 b (aria 1 1m M =aria 2 M 2m).
Dacă se consideră o variaţie liniară a căldurii specifice adevărate cu temperatura, pe un
interval T1, T2 de forma c(T)=A+BT, şi ţinând seama de ultima relaţie rezultă:
T
1 2
T +T
cm = ∫
T2 − T1 T1
( A + BT )dT = A + B 1 2
2
sau
c(T1 ) + c(T2 )
cm = [J/(kg K)] (1. 26)
2
c(T1 ) + c(T2 )
cm ≅ (1. 26’)
2
De asemenea, considerând temperatura medie Tm=0,5(T1+T2), căldura specifică medie pe
intervalul respectiv se poate determina în mod aproximativ ca fiind căldura specifică
adevărată la temperatura medie Tm, rezultă astfel:
specifică c m ≅ c(T1 ) + c(T2 ) rezultă din relaţia (1. 26’), iar căldura specifică c (Tm) se obţine din
2
relaţia (1. 27).
c(T)
c(Tm)
T
c T2
1
c(T1 ) + c(T2 )
cm ≅
2
Fig. 1. 17 Evaluarea
căldurii specifice medii
T1 Tm T1 T
Dacă se consideră temperatura T1=0oC ca referinţa, atunci căldura specifica medie între
o
0 C şi temperatura T se poate determina cu o relaţie de forma :
în care A’, B’ şi C’ sunt constante specifice gazului respectiv determinate pentru capacitatea
calorica medie raportată la temperatura de referinţa considerată (ex.: 0 K sau 0°C).
Ţinând cont de expresia căldurii specifice medii (rel. 1.25) aplicată între o temperatură de
referinţă, de exemplu 0oC, şi temperaturile extreme ale intervalului T1, T2, rezultă căldura
specifică medie sub forma:
1 2
[ ]
T T T1
1 2 1
∫ ∫ cdT − ∫ cdT =
T2 T2 T T
cm T = c T = cdT = T2 c 02 − T1c 01 (1. 29)
1 1
T2 − T1 T1 T2 − T1 0 0 T2 − T1
sau
T T
T2 T2 T2 c 02 − T1c 01
cm T = c T = [J/kg K] (1. 30)
1 1
T2 − T1
în care m reprezintă masa în kg, n – numărul de kmol din sistemul studiat, în kmol, VN –
volumul ocupat de gaz raportat la starea normala fizică, în m3N.
Căldurile specifice aferente poartă denumiri corespunzătoare, şi anume:
- c – căldura specifică masică, în J/(kg K);
- CM – căldura specifică molară, în J/(kmol K);
- CN – căldura specifică volumică, în J/(m3N K).
Relaţiile de legătură între cele trei tipuri de călduri specifice rezultă din unităţile de
măsură şi sunt:
C M VM , N
c= = CN [J/(kg K)] (1. 32)
M M
sau
respectiv
CM M
CN = = c [J/(m3N K)] (1. 34)
VM , N VM , N
în care:
- M reprezintă masa molara a gazului respectiv şi se defineşte prin relaţia:
mµ
M= (1. 35)
1
µc
12
în care mµ reprezintă masa unei molecule de gaz, iar µc este masa moleculei de carbon;
- VM,N reprezintă volumul molar la starea normală fizică, în m3N/kmol, care pentru gaze
perfecte este VM,N=22,414 m3N/kmol.
Starea normala fizica, ca stare de referinţă este definită la parametrii:
- presiunea normală pN = 760 mmHg = 1 At=1,013 bar
- temperatura TN = 273,15 K; (TN=0oC);
- volumul VN se exprima în m3N.
c. Dependenţa căldurii specifice de tipul transformării termodinamice va fi pusă în
evidenţă numai pentru transformările izobară şi izocoră. Căldura specifică la presiune
constantă este notată cu cp (CMp; CNp), iar căldura specifică la volum constant este notată cu cv
(CMv; CNv).
Raportul căldurilor specifice la presiune şi volum constant, în cazul gazelor perfecte,
defineşte exponentul adiabatic k, prin relaţia:
cp C Mp C Np
k= = = (1. 36)
cv C Mv C Nv
Acest postulat este numit principiul zero al termodinamicii şi a fost enunţat prima dată
de J. Maxwell în 1891. Astfel temperatura unui sistem este o proprietate care determină daca
un sistem se află sau nu în echilibru termic cu alte sisteme.
Temperatura unui sistem se poate reprezenta printr-un număr, şi ea este funcţie de
proprietăţile sale. Deci, pentru un sistem A starea sa este determinată de o temperatura
empirică:
pf Tf
= (1. 38)
p0 T0
T0=273,15 K ; Tf=373,15 K
273,15
T= p [K] (1. 40)
p0
1. 9 Coeficienţi termodinamici
∂p ∂p ∂T ∂p ∂T
dp = dv + dv + dp (1. 45)
∂v T ∂T v ∂v p ∂T v ∂p v
∂p ∂v ∂p ∂T ∂v ∂p ∂T
1 = + +
∂v T ∂p T ∂T v ∂v p ∂p T ∂T v ∂p v
∂p ∂T ∂v
−1 = (1. 46)
∂T v ∂v p ∂p T
Derivatele parţiale ale ecuaţiei de mai sus au semnificaţii fizice şi poartă numele de
coeficienţi termodinamici, fiind astfel definiţi:
- coeficientul izobar de dilatare:
1 ∂v
α= [K-1] (1. 47)
v ∂T p
1 ∂p
β= [K-1] (1. 48)
p ∂T V
1 ∂v
χ = − [bar-1] (1. 49)
v ∂p T
Pentru a putea compara proprietăţile macroscopice ale substanţelor (în special ale
gazelor), în aceleaşi condiţii de presiune şi temperatură, şi pentru a se permite ordonarea
stărilor de echilibru termodinamic, s-a definit o anumită stare termodinamica drept stare de
referinţă şi anume starea normală fizica prin parametrii : pN=760 mmHg = 1,013 bar = 0,1013
MPa=1At; TN = 273,15 K.