Totalitarismul este un regim politic în care puterea aparține în mod total unei persoane sau

unui grup de persoane. Spre deosebire de sistemul politic de tip monarhie absolută sau
dictatură, în regimurile totalitare distanța între stat și societate este practic anulată, în sensul
că puterea întrupată de stat, prin partidul unic, pătrunde până și în viața particulară a fiecărui
cetațean. Ideologia totalitaristă este opusă conceptului de societate deschisă.

În istoria recentă, comunismul, nazismul și fascismul au fost regimuri totalitare. Comunismul,

de extremă stângă, se baza pe ideea socială de egalitarism: toți trebuiau să fie „egali”. De
extremă dreapta este nazismul care, în expasiune teritorială, susținea că fiecare națiune trebuie
să se formeze dintr-o rasă pură, ariană, numai din oameni ce aparțin aceleiași rase – un factor
ce a stat la baza holocaustului. În aceeași ideologie se susține că fiecare rasă are la bază
puterea militară.

Originea şi cauzele totalitarismului.

Legătura dintre primul război mondial şi fenomenul totalitar nu este întâmplătoare.

Conflagraţia de la începutul secolului XX constituise o linie de demarcaţie în devenirea
istoriei europene şi a lumii. Lumea suportase schimbări la nivelul mentalităţilor şi a sistemului
de valori. Se clătinase credinţa în progres şi civilizaţie. Se relativizase raţionalismul liberal şi
se căutau noi certitudini ale fiinţei şi ale existenţei. În acest context, Edward McNall Burns
sesiza o reacţie totalitară.

Astfel, comunismul în Rusia îşi începea istoria ca o reacţie împotriva suferinţelor şi

injustiţiilor impuse ţăranilor şi muncitorilor în timpul primului război mondial şi împotriva
burgheziei şi ale lui Kerenski de a forţa Rusia să reia lupta împotriva Germaniei. Impactul
războiului a contribuit la începutul masificării/ atomizării societăţii ruse, proces continuat de
conducătorii sovietici şi condiţie necesară a instalării regimului totalitar.

Războiul lăsase urme adânci şi în rândurile populaţiei din Germania. Mortalitatea excesivă,
lipsa bunurilor de larg consum, creşterea numărului de şomeri, obligaţiile grele asumate prin
tratatul de pace, creaseră un climat de serioasă efervescenţă socială în două direcţii diametral-
opuse: stânga politică, spre realizarea unei societăţi fără războaie, de egalitate în faţa legilor,
de democraţie reală; dreapta politică, reacţionară şi conservatoare, spre menţinerea structurilor
sociale, economice şi politice ale fostului Imperiu.

Pe acest fond al nemulţumirilor sociale, pangermanismul renaşte cu şi mai multă vigoare,

degenerând într-un naţionalism şovin şi într-un antisemitism acerb, printre vinovaţii
înfrângerii Germaniei fiind consideraţi şi evreii.

Republica de la Weimar s-a constituit şi într-un teren de confruntări politice, ideologice,

doctrinare, între diverse partide de orientări de dreapta sau de stânga. Incertitudinea, confuzia,
compromisurile sunt aspecte caracteristice ale vieţii politice germane în preajma preluării
puterii de către nazism. Parlamentul (Reichstag-ul) reflectă şi el fidel slăbiciunile şi confuzia
Republicii.

Promovând o propagandă în care se exploatau la maxim ravagiile crizei, făcând promisiuni

dintre cele mai ademenitoare a reuşit să exalteze spiritul şovin şi revanşard. Hitler era
prezentat opiniei publice ca omul care ar putea scoate Germania din impas. Mulţi au crezut
aceste afirmaţii şi, sprijinit de marea industrie, marea finanţă, marea junkerime, Hitler a fost
împins spre putere.
Apreciată drept un specialist de marcă în domeniul totalitarismului, Hannah Arendt,
surprindea în anul 1951, în lucrarea
The origins of totalitarianism, originile răului secolului XX, în încercarea de a realiza o
paralelă sistematică între fenomenul nazist şi comunist. În opinia d-sale, ceea ce
caracterizează ascensiunea mişcărilor naziste şi comuniste în anii 30 este faptul că ele se
adresează unei “mase” pe care mai înainte celelalte partide o considerau apatică sau
indiferentă, profitând astfel de “prăbuşirea sistemului de clase” în cadrul naţiunilor europene.
Această societate atomizată constituie nucleul totalitarismului şi permite analizarea lui ca
fenomen original al secolului al XX-lea.

Un alt punct de vedere acreditează ideea că totalitarismul se prezintă şi ca accentuarea unor

tendinţe care existau deja, ca împlinirea unor potenţialităţi. În acest caz, explicaţia constă în
teoriile evidenţiate începând cu veacul XIX şi care au contribuit la cristalizarea ideologiilor
comunismului şi naţional-socialismului. Vezi în acest sens, teoreticienii celor două ideologii
din cadrul proiectului nostru.

Alte cauze care au condus la apariţia totalitarismului:

• Accentuarea caracterului total al economiei

• Participarea maselor la politică, participare legată de marile catastrofe militare şi
economice din secolul al XX-lea, care au antrenat atomizarea socială, manipularea
politică şi pierderea simţului valorilor