Jocul cu destinul - capcanele lumii virtuale

Lumea virtuala poate fi mai frumoasa decat lumea reala, e drept. Dar prea mult
timp petrecut in fata calculatorului poate transforma vietile celor dragi in adevarate
cosmaruri.
Copilul tau isi petrece tot mai mult timp la calculator, e irascibil cand ii interzici
accesul la internet? Sotul tau a uitat de familie, de responsabilitati, prea ocupat sa
termine ultimul joc aparut pe piata? Sunt pe drumul cel bun catre dependenta de internet.
Tot mai multi romani cad victime dezvoltarii tehnologice si devin captivi intr-o lume
virtuala. Afla cum iti poti proteja familia de efectele nocive ale abuzului de internet, o
dependenta pe cale de a deveni la fel de serioasa ca aceea de alcool sau droguri.
90% din tineri
Isi petrec timpul pe internet. Aici isi gasesc prieteni, se distreaza, dar se si
informeaza.
Ajutor, sunt dependenta de calculator! Ma scol dimineata, intru pe mess sa vad
cine este online si, pana la urma, ajung sa stau de la 9:00 dimineata pana catre ora 15:00.
Intodeauna gasesc cate ceva de facut. Am regula facuta de parinti: am voie trei ore, apoi
o pauza de o ora, dar de cele mai multe ori depasesc si ajung sa fiu pedepsita. Spuneti-
mi niste solutii pentru rezolvarea problemei! Sau macar niste activitati pe care as putea
sa le fac fara calculator Unul dintre sutele de mesaje postate pe o retea de socializare de
Kryssy, identitatea online a Crinei. Si, in niciun caz ultimul, pentru ca adolescenta isi
continua ca si pana acum periplul zilnic pe internet. Ca ea sunt tot mai multi adolescenti,
copii, parinti, iubiti, soti sau prieteni captivati de lumea virtuala, de la jocuri online la
retele de socializare, forumuri si site-uri cu continut pornografic. Pentru ca internetul,
calculatorul, in general, a devenit pentru multi dintre noi indispensabil, fie ca il folosim
la serviciu, pentru scoala sau in timpul liber. Pentru ca unele persoane au intors
impotriva lor avantajul major al internetului: accesul permanent la orice fel de
informatie. Si il folosesc in exces. O tendinta care tinde sa devina un flagel direct
proportional cu evolutia tehnologica si gradul de penetrare al internetului. In China,
44% din timpul liber este petrecut pe internet; in SUA, aproape o treime.
Dincolo de cifre si studii seci, dar ingrijoratoare, stau destine lovite de abuzul de
calculator: tineri care chiulesc de la scoala sau au ratat examene, copii depresivi, familii
destramate. Vestea buna e ca putem lua masuri pentru a evita o dependenta care a ajuns,
in multe situatii, sa fie tratata la fel de serios ca orice alta adictie, precum alcoolul sau
drogurile.
Mirajul lumii ideale
Viata unui dependent de calculator sau internet se invarte in jurul unui monitor
si al unei tastaturi. Dimineata incepe cu butonul magic. Invariabil, ziua se incheie
similar, candva tarziu, in noapte. E un fel de parola de acces care il teleporteaza catre
alta lume. Una mai buna, zice el: prietenii il asalteaza pe Facebook si hi5, la jocuri
doboara obstacol dupa obstacol, e printre cei mai buni, iar pe forumuri gaseste tineri cu
aceleasi pasiuni. Aici dezbat problemele ultimului joc sau program aparut, i se raspunde
1
la intrebari si chiar ii este ceruta parerea. Aici este The_Knight, Cavalerul, adica. Un
personaj dintr-un joc, ma lamureste el imediat. In viata reala e Alex, un adolescent care
tocmai a inceput clasa a X-a. Un adolescent pasionat de calculator, programe, jocuri, si
pentru care scoala si-a pierdut din obligativitate si utilitate. Recunoaste ca cel putin in
partea a doua a clasei a IX-a nu prea a mai dat pe la scoala. Notele au fost si ele pe
masura. Programa este depasita total, nimic nu e adaptat la realitatea de acum. Mai
multe invat pe internet decat la orele de fizica, de exemplu. Avem formule peste formule
si atat. Nu e nimic practic, atractiv, considera Alex.
O lume mai buna?
Asa considera Alex lumea virtuala, in care isi petrece majoritatea timpului, de
cand se trezeste si pana se culca.
Tata a uitat sa fie un model pozitiv
A descoperit calculatorul prin clasa I, cand tatal si-a achizitionat un computer. A
fost atras din prima clipa de monitorul colorat si interactiv, desi in prima faza i se
permitea destul de putin sa il foloseasca. Si numai pentru jocuri simpliste. Usor, usor, pe
masura ce parintii au devenit mai ocupati si Alex a inceput sa desluseasca mai mult din
tainele lui, calculatorul a pus stapanire pe timpul liber al adolescentului. La inceput a
fost febra jocurilor, statea si cate cinci ore neclintit pe scaun, apoi a intrat pe fir
internetul si toate tentatiile sale. A inceput sa fie pasionat si de programare, si de
forumurile dedicate, si, mai nou, de retele sociale si bloguri. De anul trecut are si
propriul lui blog. Scrie mai rar, dar cu pasiune - zice el - despre jocuri, software, muzica.
Tentatiile sunt multe: mai vorbeste cu cate un coleg pe messenger, urmareste activitatea
de pe forumuri si pune intrebari, posteaza cate ceva pe Facebook, citeste site-urile si
blogurile specializate pe programare, asculta
muzica. De dimineata si pana la ora 13:00 cand trebuie sa plece la liceu. Daca se
duce...
Seara si-o petrece tot online, pana pe la unu noaptea. Trece timpul repede, nici
nu imi dau seama, uneori ma prinde si trei-patru dimineata, povesteste tanarul de 16 ani.
Dar prie tenii, cand are timp de ei? Inteleg ca nu prea are, a pierdut legatura cu cei din
scoala generala si cu colegii noi mai sta la baschet in curtea liceului. Si cam atat. Nu
simte nevoia de mai mult? Pai, am o multime de prieteni pe Facebook, deja suntem o
comunitate pe forumurile de jocuri si programare, imi raspunde prompt. Nu ii cunoaste
personal pe toti si imi da impresia ca nici nu si-ar dori Vorbeste sigur pe el, dar fara a
intra in detali despre ceea ce simte. Ezita cand vorbeste despre parinti, spune ca nu prea
se inteleg. Mama imi reproseaza zilnic ca stau prea mult la calculator. Mi-a si taiat
internetul odata, dar i-am zis ca nu ma mai duc la scoala si a revenit. Tata ajunge tarziu
si sta si el la calculator. Eu de ce nu as sta?, pune problema Alex.
Deocamdata poate nu realizeaza, dar e pe punctul de a esua in plan scolar, e
singur, fara prieteni in viata reala, si se departeaza, incet si sigur, de parintii sai. Centrul
universului sau e calculatorul.
Divortul bate la usa

2
 Ca Alex sunt tot mai multi tineri, dar si adulti. Pentru ca dependent a de
calculator nu iarta pe nimeni. E suficient sa cauti informatii despre acest subiect si vei fi
asaltat de marturii ale mamelor, sotiilor sau sotilor ingrijorati.
Sotul meu joaca de mai multi ani tot felul de jocuri de strategie - Travian, Crims.
Jocurile ii ocupa tot timpul liber pe care, de exemplu, l-ar putea petrece cu mine sau cel
putin la o bere cu prietenii lui. Iesim din ce in ce mai rar din casa, discutam la fel de rar,
de cele mai multe ori am impresia ca nu ma observa si nu ma asculta cand ii vorbesc. O
perioada, am iesit mult cu prietenii, mi-am facut un program separat de al lui. A observat
la un moment dat ca lipsesc cam mult de acasa si a reinceput sa ma bage in seama. Dupa
un timp, a revenit la ale lui. Unde poate duce povestea asta? Ma tem ca instrainarea asta
ne va duce in cele din urma la divort..., isi striga Ina ingrijorarea in zona de comentarii a
unui articol. Pe forumuri se vorbeste inclusiv de casnicii distruse din cauza pasiunii
excesive a unuia dintre soti pentru calculator.
Experinta medicilor vine si ea sa sustina marturiile familiilor celor dependenti.
Am avut astfel de cazuri si deloc putine. Nici unul nu a venit la debutul adictiei, toti au
venit in conditiile in care dependenta le-a alterat serios activitatea: scoala, facultatea,
serviciul - in functie de varsta. Am avut in terapie suficient de multi pacienti care-si
aveau viata de familie amenintata din cauza acestei dependente. E o adictie care trebuie
tratata in consecinta si serios ca si celelalte (alcoolismul, drogurile), chiar daca nu exista
aceasta perceptie la nivelul simtului comun, este de parere psihoterapeutul Mihaela
Sahlean. Doctorand in psihologie, Sahlean pune astfel si punctul pe i: parintii sau familia
nu constientizeaza ca au de-a face cu o dependenta reala si serioasa si, prin urmare, nu
iau masuri.

Cand o sa te ingrijorezi
Multi dintre noi folosim deja zilnic calculatorul si internetul. Organizatiile din
domeniu vorbesc de sase-sapte milioane de utilizatori de internet in Romania. Cand ar
trebui sa spui stop, pana unde iti poti forta soarta? Unele studii arata ca peste sase ore pe
zi petrecute la calculator indica dependenta. Alte studii vorbesc de cinci ore. Simona
Druga, medic specialist in psihiatrie pedia-trica la clinica Mindcare, spune ca nu numai
durata determina dependenta. Nu durata pe care o petrece cineva online poate spune cu
certitudine ca este dependent, dar cu siguranta diferentiaza o persoana dependenta de
una care se relaxeaza dupa serviciu. In general, cei dependenti petrec ore in sir in fata
computerului, isi neglijeaza activitatile de zi cu zi, ajung sa nu mai manance, dorm
putin, explica medicul. Pe langa perioada petrecuta la computer, o persoana dependenta
este tradata de stilul de viata si de schimbarile comportamentale.
Singura placere devine calculatorul, primul lucru pe care il face dimineata este
sa porneasca aparatul magic de care nu se mai poate desprinde, nu cauta alte activitati
pentru ca singura lui satisfactie este sa fie conectat si, prin urmare, devine irascibil daca
il privezi de aceasta placere. La nivel cerebral, dependenta influenteaza sistemul de
recompensa: atunci cand primesti ceva care provoaca placere se declanseaza
neuromediatori in anumita cantitate, care te fac sa te simti bine. Daca nu se mai intampla
3
acest proces, nu mai simti placere si devii agitat, irascibil, frustrat, precizeaza Simona
Druga.
Izolarea, ignorarea prietenilor si a familiei, neglijarea activitatilor zilnice si a
reponsabilitatilor, nerespectarea orelor de masa si nepasarea fata de propria sanatate,
evitarea oricarei activitati in ideea de a petrece tot mai mult timp online sunt semne care
ar trebui sa ingrijoreze. Un parinte ar trebui sa se sesizeze cand vede ca odrasla lui isi
neglijeaza scoala, ia note din ce in ce mai mici, primeste plangeri de la profesori - legate
de lipsa de atentie - chiuleste pentru a sta la calculator ore in sir fara nevoia de a manca,
de a iesi cu prietenii, este obosit, nu reactioneaza daca este deranjat sau are o reactie de
respingere, nu mai exista comunicare pentru ca nu mai are motivatie si timp. Din pacate,
spune medicul specialist Simona Druga, sunt putini parinti care iau atitudine pentru ca e
comod sa ai un astfel de copil, de adolescent. Decat sa se duca afara si poate sa se
imbete, sa intre in gasti, sa ii duci grija, mai bine stii ca sta in camera lui si nu se misca
de acolo. E mai confortabil pentru parinti sa isi stie copilul in casa, numai ca ei nu stiu
ce face el acolo, in ce lume e, explica medicul.
Recunoaste dependenta
Atunci cand singura placere devine apasarea butonului magic al calculatorului,
mai mult ca sigur ca dependenta e deja instalata.
Cauta cauzele
Dependenta se instaleaza treptat, odata cu cresterea timpului acordat
computerului. Simona Druga este de parere ca daca sase luni le petreci online in cea mai
mare parte a timpului, apar probleme, pentru ca mintea incepe sa se adapteze la lumea
de acolo. Este clar ca dependenta nu apare imediat, din senin, ea este determinata de
multe ori de anumite lipsuri, frustrari. Lipsa unui program echilibrat, lipsa alternativelor
in cazul unora pot constitui factori, precizeaza psihoterapeutul Mihaela Sahlean.
Specialistii spun ca majoritatea adictiilor sunt o consecinta a unor nemultumiri
legate de viata personala, de serviciu, de aspectul fizic sau de anumite probleme de
socializare. Medicii incerca sa stabileasca chiar o legatura intre depresie si dependenta
de calculator. Persoana se poate confrunta cu lipsa motivatiei, teama de a fi respins in
viata reala, de unde apare si dorinta de a folosi mai mult calculatorul, in parte datorita
calitatii de anonim pe care ti-o asigura. Acest lucru te ajuta la depasirea dificultatilor de
relationare si comunicare din viata reala. In plus, nimeni nu te vede si nu te critica.
Pentru un adolescent care nu e atat de popular in viata reala, numarul de prieteni de pe o
retea sociala e un motiv de lauda. El ar face orice sa arate cat este de popular, explica
Simona Druga.
Tot in cazul copiilor, absenta parintilor din viata lor cotidiana poate reprezenta
un motiv suficient de retragere in lumea virtuala. Tot parintii ar trebui sa stie ca in cazul
unui copil dependenta este si mai greu de tratat pentru ca lipseste miza, ei nu au
responsabilitati. Un adult poate intelege, in final, ca e in pericol de a-si pierde serviciul
si poate casa, daca are credit. Pentru un adolescent muncesc parintii. Poate pierde scoala,
dar de multe ori nu e asa importanta pentru el, ne lamureste medicul specialist.
Atentie la urmari. Unele sunt ireversibile!
4
 Efectele abuzului de internet se manifesta pe toate planurile, de la sanatatea
fizica si mentala la viata sociala si cariera. Si pot avea urmari greu de corectat. Odata cu
izolarea de familie si prieteni, persoanei dependente ii este tot mai greu sa se adapteze la
situatii din viata reala si sa socializeze. Poate deveni agresiv si depresiv. Simona Druga
este de parere ca nu internetul determina agresivitatea, ci anumite site-uri si jocuri de
unde copii, mai ales, pot imprumuta modele de comportament. Pentru copii si
adolescenti exista si riscul furnizarii de date personale sau al contactului cu necunoscuti.
Pot cadea in diferite capcane: intra pe site-uri porno, vorbesc cu straini carora le dau tot
felul de date personale sau isi dau intalnire cu ei. Adolescentii nu au capacitatea de a
filtra, din dorinta de teribilism ajung sa isi puna viata in pericol, adauga medicul
specialist. Ori, ca in cazurile de mai sus, persoana dependenta poate pierde examene,
poate esua in plan scolar, in plan sentimental sau in cariera. Vorbim deja de schimbari
majore in viata unui om, care lasa o amprenta puternica asupra viitorului sau. Pentru unii
se ajunge chiar in situatia in care nu mai exista viitor. Acum cativa ani, presa
internationala relata cazul unei eleve din Japonia ucise de doi colegi de la o cearta
pornita in lumea virtuala. In 2008, un copil si-a ucis parintii pentru ca nu l-au mai lasat
sa joace Halo 3. Cazuri incredibile, dar perfect plauzibile, in opinia unui specialist. Cand
petreci foarte mult timp pe internet ajungi sa con funzi lumea virtuala cu cea reala, mai
ales daca vorbim de copii, de adolescenti. Realitatea nu mai e ce traieste el: te duci la
scoala, vorbesti cu colegii, iti faci temele. Pentru ca singura lume care le aduce placere e
cea virtuala, ajung sa confunde rolurile si sa se comporte in realitate ca si pe internet,
explica Simona Druga. Acestea sunt insa cazuri extreme care nu fac decat sa atraga
atentia asupra acestei probleme. Important este ca fiecare sa constientizeze care sunt
pericolele la care se poate expune pe el si familia sa prin abuzul de internet sau
calculator. In niciun caz nu trebuie, insa, sa renuntam la calculator si internet daca le
gasim utilitatea in viata noastra. Tehnologia a fost creata pentru a ne face viata mai
usoara si mai frumoasa. Sa profitam de ea, dar sa nu uitam sa traim viata frumos.
Dependenta e alimentata de frustrari
Nu apare intamplator, in majoritatea cazurilor, ci ca urmare a unor nemultumiri
de ordin personal, financiar sau social.

Comunicarea mediată de calculator

Apartenenţa şi desfăşurarea activităţii într-o comunitate este un aspect important

pentru viaţa oricărui om. Există însă şi o piedică în formarea comunităţilor umane, faptul
că ele sunt greu de organizat, indiferent de dimensiune. Orice comunitate are nevoie de
un cadru instituţional, iar menţinerea şi dezvoltarea acestui cadru consumă, uneori,
integral energia grupului, afectând chiar existenţa ideii în jurul căreia se organiza
comunitatea. Nu este de aceea o surpriză că ciberspaţiul românesc îşi consumă de prea
multe ori energia în dezvoltarea structurilor, pierzând din atenţie subiectul dezbătut.

5
 Procesul structural asociat comunităţii este comunicarea. Fără comunicare, nu
pot fi organizare relaţiile sociale. Cum modernismul a făcut loc postmodernismului, în
paralel cu dezvoltarea tehnologiilor de comunicare au apărut noi relaţii sociale. Lumea
comunicării mediate de calculator este cea mai importantă modalitate de a pune în
legătură oamenii.
În plus, individualismul tot mai evident al omului modern face ca simţul comun
legat de calitatea obiectivelor sociale să fie înlocuit de cultul personalităţii, în aceeaşi
măsură în care politica a devenit un show al personalităţilor în locul unui discurs public
despre interese comune. Individualiştii preferă să simtă, nu să gândească.
Iar comunitatea virtuală mai are o particularitate în plus, care-i face şi mai
dificilă persistenţa şi unitatea: comunităţile reale evoluează dintr-un statut social şi
geografic al potenţialilor membri, în timp ce comunităţile virtuale sunt lipsite de un
consens evident din punct de vedere familial, social, economic, şi exacerbează
individualismul.
McLuhan a sesizat că dezvoltarea comunicaţiilor electronice a abrogat spaţiul şi
timpul fondând satul global, azi membrii comunităţii fiind în situaţia paradoxală de a se
simţi izolaţi împreună. Comunităţile au devenit forme de agregare a indivizilor
atomizaţi, unitatea fiind atât de fragilă din cauza scăderii importanţei locului geografic, a
apartenenţei la o clasă socială, a responsabilităţii faţă de un trecut istoric.
Comunicarea mediată de calculator afectează, astfel, natura vieţii sociale şi dă o
nouă dimensiune comunităţilor economice, politice, sociale şi culturale. În aparenţă,
expuşi fiind cu toţii unor sisteme de referinţă diverse, eclectice, părem să fim adepţii
dreptului la libera exprimare şi susţinători ai egalităţii indiferent de rasă, religie şi
apartenenţă socială. Cu atât mai mult cu cât comunităţile virtuale tind să aibă, mai
devreme sau mai târziu, o replică în lumea reală.
Rheingold (1993) defineşte comunităţile virtuale ca agregări sociale ce rezultă
din comunicarea intermediată de calculator atunci când destul de multor persoane le
pasă suficient de mult de subiect pentru a forma relaţii în ciberspaţiu. Comunitatea
virtuală este susţinută de lamentaţiile publice referitoare la dispariţia spaţiului informal
de comunicare în grup şi de dependenţa de navigarea pe internet a celor care ajung să nu
mai poată comunica altfel cu semenii lor. Oamenii fac în spaţiul virtual tot ceea ce fac
sau speră/visează să facă în lumea reală, doar că o realizează părăsindu-şi trupurile.
Bogăţia şi atractivitatea culturii legate intim de calculator dă naştere dependenţei faţă de
acest mediu.
CMC este atât o formă de comunicare de la unul la unul, cât şi o formă de
comunicare de tip unul la mulţi sau mulţi la mulţişi depăşeşte orice barieră economică,
socială, culturală, politică sau geografică. O formă de globalizare tribală, care, pe de o
parte fragmentează societatea reală, pe de altă parte uneşte grupurile cu acelaşi interes
dincolo de orice graniţe.
Strict ideologic, comunităţile din ciberspaţiu par să împărtăşească credinţa
comună în principii precum dreptul la exprimare şi egalitatea în drepturi, principii care
caracterizează orice democraţie reală. Aici poate să apară, în sfârşit, sfera politică
6
publică, în care opiniile se formează discursiv, conflictele urmând a fi soluţionate prin
autoreglare şi interes mutual.

Ciberspaţiul românesc

„Dacă omul nu ar fi prezent, ar fi doar spaţiul dintre calculatoare”, dar aşa, cu

noi toţi aşezaţi în faţa tastaturilor, devine din ce în ce mai mult un loc aflat în mintea
noastră. Cândva domeniul exclusiv al funcţionarilor RNC şi ICI, al firmelor şi
persoanelor sponsorizate de o celebră fundaţie cu activitate în România, el este acum
ocupat de cele mai diverse categorii sociale şi economice, elevi şi studenţi în căutare de
informaţie sau divertisment, funcţionari ai aparatului de stat care-şi omoară timpul în
faţa monitoarelor, angajaţi ai firmelor care folosesc reţeaua în interes personal şi, puţini
ca număr, dar mari consumatori de trafic, angajaţi ai firmelor care chiar utilizează
internetul în scop productiv.Din acest motiv, studiul ciberspaţiului autohton trebuie să
treacă direct la implicaţiile sociale ale revoluţiei informaţionale asupra culturii populare,
atingând doar în treacăt modul în care comunicarea mediată de calculator (CMC) duce la
creşterea productivităţii şi a profitului în economia românească.
Consecinţele recurgerii la această nouă formă de comunicare a peste 5 milioane
de români, într-o societate în care deficienţele în comunicare sunt des invocate pentru
nereuşitele curente, sunt nebănuite, de la faptul că mass-media înseamnă acum altceva
decât sunt dispuşi să înţeleagă cei care ignoră domeniul, la apariţia unor forme de
organizare socială a căror prezenţă este tot mai pregnantă în societate, al căror glas este
tot mai influent. O încă ignorată cibermasonerie în plină formare.
Iar paradigma comunicării „de la mulţi către mulţi”, atât de apropiată structurii
psihice a naţiunii născute să stea la taifas, poate înlocui rapid schimbul de informaţie
bazat pe un sistem centralizat de comunicare şi poate disemina ideile, bune sau rele, cu o
viteză şi un efect greu de bănuit.
Oportunitatea de a cunoaşte ceea ce gândesc ceilalţi, de a privi prin gaura cheii
şi de a bârfi, cârti, bombăni nu a fost niciodată mai mare. Implicaţiile sunt uluitoare,
chiar dacă azi le putem numai bănui! Sunt semne clare de modificare a
comportamentului indivizilor implicaţi în ciberspaţiu, sunt tot mai prezente şi mai
eficiente grupurile de acţiune al căror sistem de comunicare, sau a căror activitate în
întregul ei, se află în ciberspaţiu. Influenţarea frecventă a acţiunilor celorlalţi, pe un areal
cu mult mai mare decât cel marcat de graniţele ţării, este o dramatică schimbare într-o
societate guralivă, dar absenteistă.
Totul porneşte, în aparenţă, de la o idee pe care cineva doreşte să o discute,
indiferent dacă forma aleasă este aceea a unui site, a unui forum sau a unei liste de
discuţii. Şi, dacă nu chiar din prima zi de participare, realizăm resorturile intime şi
manipularea căreia îi suntem supuşi, nevoia de comunicare, de relaţie intelectuală şi
sufletească, ne face să acceptăm tacit regula jocului. Ceea ce se întâmplă şi în mass-
media clasică, unde „ştim ce ştim” despre ştiri, unde bănuim resorturile care cresc
audienţa unor emisiuni de divertisment „popular”, dar, atenţie!, în ciberspaţiu nu mai
7
suntem limitaţi la a fi receptori, putem oricând, cu minime eforturi şi cunoştinţe tehnice,
să devenim emiţători. Putem bârfi, cârcoti şi bombăni la liber, cu o audienţă asigurată,
direct egală cu calitatea mesajului nostru, cu cantitatea divertismentului oferit, cu
abilitatea artistică şi scriitoricească/jurnalistică a fiecăruia, lucru de care nimeni nu se
îndoieşte, tot românul fiind, nu-i aşa?, poet!
Iar celor pentru care aceste idei contează, nu le mai spun decât că „anarhia”
internetului stabileşte noi baremuri ale responsabilităţii personale pentru armonizarea
relaţiilor sociale în ciberspaţiu, impunerea ordinii de către o autoritate externă fiind
practic imposibilă, iar responsabilitatea nu este prima noastră calitate…
Scrisul în public, ca şi vorbitul în public, nu ne este tuturor la fel de familiar.
Nivelul de integrare în ciberspaţiu variază în funcţie de apetenţa fiecăruia pentru
comunicare şi interactivitate. Unii sunt consumatori pasivi, se mulţumesc să citească
articole de pe site-urile marilor cotidiane, sau de la adrese web aflate întâmplător, iar
mail-ul este doar o scrisoare mai rapidă şi mai ieftină. Alţii sunt membri mai mult sau
mai puţini activi ai listelor de discuţii, trimit şi primesc mesaje pe forumuri, caută
articole, în scopul documentării, folosind portalurile preferate, îşi descarcă nervii sau
flirtează în camerele de chat şi încearcă să-şi asume o anumită identitate în ciberspaţiu,
identitate care, de multe ori, se schimbă în funcţie de standardele fiecărui spaţiu virtual
în parte.
O militantă ecologistă propune argumente, se zbate pentru o idee pe o listă de
discuţii, apoi pare o femeie uşor de impresionat într-un schimb de mail-uri cu bărbatul
visat, pentru ca, după numai câteva apăsări pe taste, să se dovedească, în ciuda primului
profil moral afişat, de persoană modernă, social responsabilă, o naţionalistă obtuză,
isterică. Pentru ca în lumea reală să aibă o a patra personalitate, diferită de celelalte trei
enumerate mai sus, dar marcată deja de acestea într-un mod pe care nici ea nu-l
realizează.
Graniţele între cunoaşterea particulară şi cea publică sunt tot mai difuze, tot mai
mulţi dintre noi descoperă puterea de a fi în contact cu ceilalţi, indiferent de cât de
esoterice ne-ar fi interesele, şi începem orice căutare de noi contacte sociale şi orice
documentare mai întâi în ciberspaţiu, lumea reală rămânând doar o alternativă.
Cum găsim prieteni, aliaţi, în ciberspaţiu, cum îi influenţăm pe ceilalţi, depinde
enorm de cum înţelegem diferenţa între vechea şi noua paradigmă comunicaţională şi
socială. Cel mai bine putem sesiza diferenţa gândindu-ne la felul în care îi vorbim pe
stradă unui străin, dacă acceptăm să facem aşa ceva, şi felul în care ne adresăm celor o
mie de necunoscuţi cu care suntem colegi pe o listă de discuţii. În acelaşi timp, abolirea
timidităţii şi a protocolului este înlocuită de neînţelegeri, de precaritatea comunicării.
Internetul a intrat relativ recent în atenţia cercetătorilor şi a mass media. Pagini
dedicate calculatoarelor în general (hardware şi software) şi internetului ca aplicaţie şi
divertisment favorit au apărut cu regularitate în cotidiane la sfârşitul anilor ‘90. La
început, totul era descriptiv şi intenţiona introducerea publicului larg într-un fenomen la
care nici nu avea acces, rubricile de tip glosar de termeni fiind regula. În acelaşi timp,
revistele dedicate specialiştilor găzduiau articolele unor somităţi în lumea informaticii,
8
dar fără suficientă experienţă în internet. Totul culmina cu refuzul ostentativ al lumii
culturale de a încerca, măcar, să afle despre ce este vorba cu adevărat. Internetul era
acuzat că distruge cultura, că duce la analfabetism, că exacerbează alienarea omului
modern, pornind de la ideea că lumea reală este cu mult mai importantă, mai interesantă
decât orice ar apărea vreodată pe monitorul unui calculator.
Ciberspaţiul era recunoscut ca frontieră a civilizaţiei doar de pătura exotică a
inginerilor făcuţi cu forţa în ultimii ani ai dictaturii, când porţile facultăţilor cu profil
artistic şi umanist rămâneau închise celor fără relaţii şi bani, şi de primii beneficiari ai
burselor de studii în străinătate.
Dacă în occident apăreau organizaţii precum Electronic Frontier Foundation
(EFF), publicaţii ca Wired şi se afirmau primii guru ai ciberspaţiului, în România
lucrurile se mişcau cu greutate, la periferia principalului curent economic, cultural şi
social. Consider că prima acţiune notabilă a fost înfiinţarea Agorei On Line.În ciuda
apariţiei romanelor science-fiction care speculau pe tema ciberspaţiului şi configurau
curentul cyberpunk, susţinut chiar şi de un săptămânal de gen (Jurnalul SF), chiar şi cei
care erau implicaţi în efortul publicistic o făceau fără să creadă cu adevărat în
implicaţiile culturale şi sociale, mai mult dintr-o modă. Explorarea frontierelor se făcea
în stil autohton, cu indiferenţă, pe ton de băşcălie şi fără dorinţa de teoretizare. După ce
comunitatea virtuală autohtonă s-a maturizat, schimbul de informaţii prin mail, liste,
forumuri devenind o practică uzuală, iar comerţul electronic o prezenţă, toate, împreună
cu aplicaţiile de divertisment, gen chat, jocuri on line, făcând parte din viaţa de zi cu zi a
românilor, publicaţiile au urmat şi ele interesul manifestat de utilizatori şi au abordat
tema cu un plus de interes şi creativitate.Evoluţia, oricum, nu a fost doar o consecinţă a
dezvoltării tehnice şi economice, ci şi, ca în cazul telefoniei mobile, o modă impusă de
consumatori. Şi cei mai tehnofobi semeni ai noştri au făcut pasul spre ciberspaţiu, chiar
dacă nu recunosc acest lucru, sau încearcă să-l minimalizeze.
Nu este de neglijat nici efortul de e-guvernare şi e-administrare în care s-a
implicat administraţia centrală începând cu anul 2001, prin acţiunile miniştrilor şi ale
comisiilor parlamentare.
Apariţiile editoriale au fost şi ele semnificative, de la numeroasele cărţi de
popularizare la cele dedicate profesioniştilor, principalele lucrări fiind editatate de
Teora, All, Editura Albastră, Editura Tehnică.
Nu se mai pune accent pe descriere, iniţiere, ci pe studierea contextului în care
se dezvoltă ciberspaţiul, pe interacţiunile economice, culturale şi sociale care au loc on
line, pe consecinţele acestor interacţiuni, pe interfaţa între reţea şi utilizatori.
În fond, suntem martorii apariţiei de noi forme de expresie, de comunicare, de
organizare socială şi culturală. Şi am trecut rapid peste erorile de apreciere şi interpretare
apărute pe parcursul dezvoltării realităţii virtuale, enunţuri de genul „internetul nu este
sigur pentru femei şi copii, internetul este un loc al fraudei şi comportamentului
deviant”, frecvente în alte spaţii culturale, fiind extrem de rare, accidentale, la noi.

9
 Nici celebrul „digital divide” nu este un pericol real la scara societăţii româneşti
datorită calităţii noastre de a ne descurca, ceea ce face ca numeroşi cetăţeni, dincolo de
posibilităţile lor reale, să-şi permită accesul la internet. Iar în prăpastia care s-ar putea
căsca între nivelul României şi al ţărilor occidentale, autorul nu crede. Chiar dimpotrivă,
cum şansa culturilor periferice de a-şi face simţită prezenţa este mai mare în ciberspaţiu,
România se va apropia rapid de occident.
În artă, ciberspaţiul este prezent, deocamdată, ca element de import, fie că este
vorba de filme, fie că este vorba de proză, un roman sau un film autohton dedicat
domeniului încă neexistând.

Mesajul anonim în ciberspaţiu

O caracteristică deosebită a realităţii virtuale, a existenţei în ciberspaţiu, este

capacitatea fiecăruia de a recurge la anonimitate. În discuţiile faţă în faţă, chiar dacă
minţi apropo de nume, de statut social, cu excepţia specialiştilor în deghizare, imaginea
rămâne interlocutorului. La telefon, poţi să fii recunoscut cu uşurinţă şi, chiar dacă
recurgi la tehnici de mascare, tot rămâne identificabil sexul, ca şi naţionalitatea. Ca să nu
mai spunem că emoţiile sunt vizibile.
On line, participanţii la o discuţie au mai mult control asupra imaginii pe care
doresc să o fere, lansând piste false ce duc la confuzii şi decepţii.
Utilizarea pseudonimelor este un prim pas către anonimitate, iar utilizarea re-
mailerelor anonime face identificarea practic imposibilă.
Posibilitatea păstrării anonimităţii în cazul ideilor emise în ciberspaţiu duce la
maxim libertatea de exprimare şi oferă o şansă în plus indivizilor constrânşi să trăiască
într-o societate închisă, constrictivă, poliţienească.
Argumentele pro şi contra anonimităţii sunt numeroase. Se poate argumenta că
identificarea vorbitorului aduce un plus de credibilitate spuselor sale. Dar poate şi
manipula prin cunoaşterea statutului social al vorbitorului. Poate fi o problemă şi
asumarea unei identităţi false şi compromiterea persoanei cu pricina.
Lipsa răspunderii asupra celor spuse poate duce, mai ales în cazul persoanelor
insuficient educate şi iresponsabile, la emiterea unor informaţii jignitoare, defăimătoare,
rasiste, iar societatea nu poate lua nici o măsură, influenţa acestor mesaje devenind
incontrolabilă. Hărţuirea, cât de puţin lezantă poate părea la prima vedere, poate duce la
o stare inconfortabilă, sau poate avea chiar efecte tragice când mai mulţi emiţători se
concentrează asupra aceeaşi victime. Dar sunt şi cazurile în care anonimitatea este o
regulă agreată şi în lumea reală, cum ar fi cazul solicitării de ajutor psihologic şi de
sprijin moral din partea victimelor unor abuzuri.
Dată fiind rezistenţa internauţilor faţă de orice constrângere, nu pot fi impuse
restricţii cu efect real, singurii care pot sancţiona şi elimina infractorii fiind chiar
cibernauţii, care aplică o versiune modernă a legii pământului, bazată pe reguli de
comportament cristalizate în timp.
10
 O primă măsură ar fi ca mesajele anonime să poarte un semn distinctiv în
header, ceea ce ar permite păstrarea dreptului la libera exprimare, dar ar oferi criterii
suplimentare de evaluare a calităţii mesajului în toate celelalte situaţii. Destinatarii îşi
vor putea lua astfel măsuri simple de protecţie.
Pentru ca ura, violenţa, infracţiunile de tot felul să nu fie favorizate de CMC, în
ciuda unei aparente restrângeri a dreptului la libera exprimare, ar fi de dorit să renunţăm
la anonimitate cu excepţia cazurilor amintite anterior, când ar fi suficient să recurgem la
un remailer anonim care respectă regula de a prezenta mesajele drept anonime.

Bariere de comunicare

Prin bariere de comunicare se intelege indeobste orice lucru care reduce

fidelitatea sau transferul de mesaj.
In functie de cauzele de aparitie, barierele de comunicare pot fi clasificate in:
a) Bariere de limbaj
- cuvinte ce au sensuri diferite pentru emitator, respectiv receptor;
- diferenta de nivel de pregatire, de unde si expresia: “sa fii destept inseamna sa
poti vorbi si cu taranul si cu inginerul”
b) Bariere de mediu
- climat de lucru neadecvat (caldura excesiva, inghesuiala, zgomot)
- folosirea unor suporturi de comunicare neadecvate mediului sau ineficiente
c) Bariere ierarhice
- imaginea diferita pe care o are despre sine emitatorul/receptorul in raport cu
parerea tertilor
- diferentele de perceptie in participarea la o comunicare
d) Bariere de conceptie
- exprimarea neadecvata (inclusiv distorsionarea) a mesajului de catre emitator
- lipsa de atentie sau lipsa de interes a receptorului cu referire la continutul
mesajului
- aparitia rutinei in procesul de comunicare poate determina micsorarea
importantei comunicarii
O sintetizare inca si mai utila a tipurilor de bariere de comunicare, cu
aplicabilitate imediata in identificarea si surmontarea acestora in mediul de afaceri, o
gasim la autori precum Gardner*, ce identifica nu mai putin de sapte tipuri diferite de
bariere de comunicare:
a) Bariere fizice
- existenta unor spatii de lucru bine delimitate si la care accesul strainilor este
restrictionat
- impartirea spatiului de lucru in functie de specificul activitatii si ierarhie

11
 - existenta unor spatii de lucru extinse sau, dimpotriva, existenta unui spatiu de
lucru distinct si fizic delimitat de alte spatii de lucru pentru fiecare departament
Este esentiala asigurarea unui minim spatiu vital pentru fiecare angajat, unui
spatiu care sa il delimiteze fizic de ceilalti colegi si sa ii furnizeze o cat de mica senzatie
de intimitate, astfel incat proximitatea sa favorizeze si nu sa impiedice procesul de
comunicare.
b) Bariere de perceptie
Reitereaza (vezi mai sus bariere de conceptie) faptul ca diferentele de educatie,
gandire, mediu dintre persoane determina abordari diferite ale procesului de comunicare,
fiind esentiala recunoasterea existentei si identificarea acestui tip de bariera. La urma
urmelor, daca am simti si gandi cu totii la fel, comunicarea ar deveni inutila, devenind
un fel de extindere a propriilor perceptii.
c) Bariere emotionale
Reprezinta una dintre cele mai intalnite tipuri de bariere in comunicarea dintre
un sef si un subordonat si se manifesta prin teama, lipsa de incredere sau suspiciune.
Pentru surmontarea barierelor emotionale, este necesar sa va construiti un plan
de actiune, urmatoarele sugestii fiind extrem de utile:
- Fiti directi! Nu faceti introduceri lungi si obositoare doar pentru a amana
inevitabilul: comunicati-i sefului ce aveti sa ii comunicati, utilizati termeni precisi si
concisi si evitati raspunsurile echivoce
- Nu ezitati sa va asumati responsabilitati! Aveti curajul sa spuneti “eu cred ca”,
“dupa parerea mea, am putea sa facem ..” si tineti cont ca reprezinta o atitudine mai
constructiva decat defensivul “nu stiu”, “nu cred ca..”, “nu sunt de acord”.
- Fiti dispus sa ascultati!
Barierele emotionale reprezinta de cele mai multe ori un construct cultural,
determinat de educatia precoce dupa anumite principii rigide si norme de comportament.
De exemplu, in Romania, copiii sunt obisnuiti inca de la gradinita ca nu au voie sa puna
la indoiala superioritatea educatorului/ invatatorului, ca nu au dreptul sa chestioneze ce
spun cei mari, ca autoritatea este sfanta si ca interactiunea educationala reprezinta mai
degraba o forma de insubordonare decat de sinergie.
Aceste conceptii se observa ulterior si in activitatea adultului, care este obisnuit
ca “ce zice seful e sfant” si ca trebuie sa muncim nu sa gandim, anacronisme ce pot
scadea productivitatea muncii si reprezenta un obstacol serios in comunicare, mai ales
cu persoane din generatii mai noi.
d) Bariere culturale
Atunci cand o persoana isi schimba locul de munca, accepta implicit si faptul ca
va face parte dintr-o noua organizatie, pana la urma dintr-o noua comunitate, care poate
avea alte reguli si propovadui alte principii. Construirea unui flux comunicational
eficient (indiferent ca noul venit este subordonat sau sef) trebuie realizata in baza
recunoasterii faptului ca - cel putin o vreme - este necesara adaptarea la noul mediu,
astfel incat membrii respectivei comunitati (firma, departament, sectie) sa il accepte pe
noul venit, sa il includa printre membrii sai.
12
 Barierele culturale nu sunt reprezentate, asa cum ar putea parea dupa denumire,
doar de diferentele stricte de limba, cetatenie, legi formale, ci mai ales de cele informale
(legi nescrise, cutume construite in sanul unei comunitati profesionale, etc.)
Exemplu: Daca la vechiul loc de munca erati obisnuit sa nu luati pauza de masa,
sau sa mancati pur si simplu pe fuga in fata calculatorului in timp ce lucrati, s-ar putea sa
vi se para ca noii colegi care tin cu sfintenie ora de pauza iesind la braseria din colt isi
pierd pur si simplu timpul. Daca vreti sa fiti acceptat in grup, nu va exprimati de la
inceput dezacordul fatis fata de ora ce se transforma intr-o ora si jumatate, luati parte
macare la una din doua astfel de pauze, cu timpul fie veti imbratisa modul lor fie nu veti
mai iesi in evidenta daca veti lua pauza de masa afara din firma doar o data pe
saptamana. De altfel, cine stie, s-ar putea sa constatati ca va face si placere!

e) Bariere de limba
Nu se refera strict la faptul ca emitatorul utilizeaza pur si simplu alta limba decat
cea a receptorului, ar fi de altfel absurd ca cineva sa isi inchipuie ca trimitand o oferta in
limba romana, se va face inteles de potentialul partener de afaceri polonez. Termenul de
bariera de limba se refera si la limbaj, fie ca este vorba despre jargon tehnic sau de
afaceri.
Incapatanarea de a mentine in limite foarte rigide comunicarea, indiferent de
receptor, nu face decat sa ii excluda pe ceilalti din procesul de comunicare, facand-o pe
aceasta din urma ineficienta.
Exploatarea diferentelor sau asemanarilor de limbaj / limba reprezinta un punct
de interes pentru orice comunicator care se doreste eficient.
Un exemplu real ce poate parea hilar dar care si-a dovedit eficienta este cel al
relatiei dintre o companie din Bucuresti si una din nordul Moldovei. Decizia
managerului - initial contestata de restul colegilor - a fost aceea de a desemna o persoana
cu mai putina experienta in relatia cu noul client, dar care provenea din aceeasi zona a
tarii. Discutiile telefonice care puteau determina inclusiv erori de comunicare (din cauza
diferentei de accent) au devenit un bun prilej de apropiere intre cele doua companii,
clientul simtindu-se mai confortabil in comunicarea cu o persoana avand un limbaj
identic, chiar daca existau oarece bariere de limbaj determinate de diferenta de pregatire
tehnica de specialitate.
Adresati-va intrebarea: Eu cum as fi procedat in locul sefului respectiv? Si mai
ales de ce as fi procedat astfel?
f) Bariere femei/barbati
Una dintre cele mai mari erori de perceptie asupra modului in care se realizeaza
o comunicare eficienta il constituie negarea existentei diferentelor intre barbati si femei,
sau, dimpotriva, exacerbarea acestor diferenta, fie datorita politicilor feministe agresive
fie datorita educatiei traditionaliste a majoritatii populatiei.

13
 Este complet aberant si ineficient sa iti inchipui ca un barbat va comunica cu o
femeie la fel cum ar face-o cu un alt barbat, daca nu din alt motiv, macar si pentru ca
statistic vorbit, s-a demonstrat ca debitul verbal al unei femei este aproape dublu fata de
cel al unui barbat. De asemenea apar insertii de comunicari informale in cadrul unei
comunicari formale, ce sunt diferite in relatia barbat-barbat, femeie-femeie, barbat-
femeie.

g) Bariere interpersonale
Se refera la diverse nivele de distantare in comunicare fata de interlocutor, multe
dintre ele fiind determinate de progresul tehnologic, ce a modificat sau eliminat
complete metode anterioare si comportamente comunicationale.
Este evident faptul ca transmiterea cvasi-instantanee a informatiilor a determinat
o modificare a tipului de interactiune scrisa si vorbita. Cutumele si principiile
corespondentei de afaceri s-au modificat foarte mult in ultimii ani, determinand o
scadere a gradului de formalism, dar si o oarecare scadere a gradului de precizie in
comunicare, tinand cont ca este mult mai usor sa ceri lamuriri daca n-ai inteles ceva
decat era acum o suta de ani.
Jocurile pe calculator, messengerul, retelele de socializare reprezinta tot atatea
modalitati noi de comunicare. Este important sa stiti in ce categorie se regaseste
interlocutorul dumneavoastra atunci cand ii comunicati ceva, aspect cu atat mai
important in comunicarea scrisa, (semi) informala. Tineti cont ca nu toata lumea stie ce
inseamna LOL, “pls”, “np” si “brb”.
*Bibliografie selectiva:
www.ancic.ro - Asociatia Nationala a Centrelor de Informatii pentru Cetateni
www.eticsolutions.ro - din manualul de training Asistent Manager
www.hodu.com - Eric Garner, Sapte bariere in calea unei excelente comunicari

Copilul si relatia sa cu calculatorul din perspectiva legaturii dintre lumea

reala si cerintele ei si realitatea virtuala, in care uneori copilul se cufunda cu totul.

Atunci cand apare interesul copilului pentru calculator, in perioada prescolara,

copilul nu face o distinctie intre real si ireal. El se sperie de monstri din filme, povesti si
jocuri la fel cum se sperie de paianjeni sau de cainii din jurul lui si se simte amenintat
atat de pericole reale, cat si de cele imaginare.
Astfel, un anume joc poate produce copilului trairi de angoasa pe care el nu le
poate pune in cuvinte, ci doar in anumite manifestari (vise, plans, cosmaruri, fobii).
Acest lucru inseamna ca jocul aduce la suprafata afecte care existau deja in interiorul
copilului si nu isi gaseau o cale de a se exprima (spaima, groaza, ura).
Copilul se poate pierde in lumea virtuala pe care sa nu o mai deosebeasca de cea
reala, chiar si dupa ce inchide calculatorul (monstrii care apar sub pat sau in dulap,
fantome ce apar noaptea, paianjeni care vor sa il manance, oameni rai care vin dupa el).

14
 Notiunea de timp si spatiu, una confuza
Aceste creaturi fac parte din lumea interioara a copilului, el ii viseaza, citeste
despre ei in povesti si, de fapt, ei simbolizeaza trairile sale carora nu le poate face fata.
Sunt intruchiparea sentimentelor negative, agresivitatii, invidiei, furiei, frustrarii,
spaimei. Notiunile de timp si spatiu sunt inca la inceput la prescolari. Ei fac cu greu
distinctia intre aici si acolo, acum si mai tarziu, intre inainte si dupa.
Jocurile, visele, povestile se desfasoara in afara unui timp bine definit (a fost o
data ca niciodata) care nu permite stabilitarea unei succesiuni, in care totul poate fi
mereu luat de la capat, nu exista inceput si sfarsit. De aici provine si fascinatia jocului
care poate dura la nesfarsit si te poarta prin toate timpurile si prin toate taramurile.
Aceasta produce o confuzie intre timpul cotidian si cel imaginar.
Astfel apare refuzul copilului de a se opri din joc, dorinta lui de juca continuu
intrucat nu a terminat jocul, refuzul de a se culca sau de a merge la masa. In fapt nu
reuseste sa iasa din aceasta "stare de joc" care il absoarbe cu totul.
Pe de alta parte, copiii au nevoie de acest spatiu imaginar, iar trecerea din
cotidian in imaginar si invers constituie un antrenament necesar pentru a reusi sa
departajeze cele doua lumi. Si inainte, atunci cand citeau povesti copiilor, parintii le
explicau ca lupul din poveste nu ii poate manca in realitate. Deosebirea consta in faptul
ca jocul pe calculator pare mult mai real decat textul povestii sau ilustratiile din carte.
Cele mai multe probleme apar din cauza faptului faptului ca scoala si temele
devin secundare in raport cu timpul petrecut la calculator. Este vorba de a imparti
timpul, de a organiza activitatile care sunt necesare si cele care ii plac foarte mult.
Copilul nu are inca abilitatea de a realiza un echilibru intre ceea ce are de facut
si ceea ce ii place si atunci cu usurinta poate dilata timpul acordat jocului in defavoarea
temelor. "Mai stau inca putin", "Ma apuc mai incolo, cand termin jocul", "Nu pot sa ma
opresc acum". Aceasta este sursa conflictelor cu parintii. Ei incearca sa limiteze timpul
petrecut la calculator, sa realizeze un orar, sa depuna mari eforturi in a respectarea lui.
Totul devine o lupta in care parintii doresc sa faca ce este mai bine pentru copil,
iar copilul apara cu indarjire investitia sa in calculator. Ceea ce ii pune pe parinti intr-o
pozitie de conflict este in primul rand hotararea lor ferma de a se opune jocului, de a-l
critica, de a-l interzice. Copilul simte atunci nevoia sa isi apere investitia, sa protejeze
ceea ce a construit, sa nu lase "noua" lui lume sa fie distrusa atat de usor.
Desi scolarii mai mari si adolescentii au dobandit capacitatea de face distinctia
intre lumea reala si cea fantastica, pentru aceasta trecere este necesar un timp si un efort
pe care adesea nu le au si de aceea pot ramane prinsi in povestea jocului, o lume
atemporala, cu alte valori, din care cu greu sa mai reia contactul cu realitatea.
O data iesiti din joc sunt incapabili de a raspunde cerintelor reale ale celor din
jur (familie, scoala), fantasma si realitatea se amesteca.
Mai mult, incep sa desconsidere aceste cerinte, le considera inutile, plictisitoare,
stupide. Aceasta dificultate poate deveni majora si realitatea sa ocupe din ce in ce mai
putin loc in spatiul intern al copilului, producand retragerea lui din social.

15
 "Este in lumea lui", "nu il mai intereseaza nimic altceva", "nu se mai ingrijeste,
nu mai mananca, nu mai doarme", "toti cei din jurul lui sunt impotriva lui". Aceasta
ingrijorare este cat se poate de reala si parintii au toate motivele sa ceara ajutor de
specialitate pentru a gasi modalitatea de a intelege ce anume se intampla cu copilul.

Comunicare si comuniune

"...Oamenii se adapă spiritual unul pe altul prin cuvinte, dar dintr-o trebuinţă
sădită în ei de o putere mai presus de ei. Iar cuvintele nu sunt importante pentru ei prin
faptul că sună, ci prin faptul că ele comunică apa lor ca izvoare spirituale, legate
subteran între ele şi cu oceanul spiritual suprem. Omul însuşi vine în cel ce-i aude
cuvintele şi el însuşi se deschide celui ce i le comunică. Omul însuşi e apă vie, prin
faptul că se dă pe sine însuşi şi adapă pe cel căruia i se dă prin cuvânt. Şi fiecare e o apă
deosebită de celălalt şi adapă pe celălalt numai în măsura în care se dă pe sine însuşi şi
nu foloseşte cuvintele mai mult pentru a ascunde ceea ce gândeşte şi simte, sau pentru
sine însuşi. în cazul din urma, nici cel ce aude cuvintele altuia nu se încrede în ele,
pentru că îl simte pe cel ce i le spune rămânând în voinţa de a nu se comunica cu
adevărat.
Cuvintele îşi împlinesc rostul lor, de a uni şi întări pe oameni, când sunt rostite
şi simţite ca o comunicare de sine a unuia către altul. în aceasta se face înţeleasă
afirmaţia despre Cuvântul suprem că e în acelaşi timp şi Persoană. între oameni, trăirea
cuvântului seamănului, ca dăruire a lui însuşi, e cu atât mai intensă, cu cât cel ce se
comunică prin cuvânt însoţeşte mai mult comunicarea prin fapte de autodăruire până la
jertfa de sine, fără să se piardă prin aceasta definitiv. Numai aceasta aduce bucurie şi
fericire reală atât celui ce vorbeşte cât şi celui căruia i se vorbeşte. Această acoperire
între cuvânt şi faptă a realizat-o în gradul maxim Cuvântul suprem, făcându-Se om şi
adeverind cu jertfa Lui cuvintele de iubire ce ni le-a spus.
Omul care vorbeşte sincer simte, astfel, trebuinţa să se şi dăruiască, dar şi să
dorească ca celălalt să i se dăruiască prin ascultarea lui deplină şi prin răspunsul lui.
Fiecare e un cuvânt ipostatic sau personificat inepuizabil, care simte trebuinţa să se
comunice, ca atare, la nesfârşit, dar şi să primească pe altul ca răspuns personificat la
cuvântul său personificat. Sau fiecare e un cuvânt personificat, distinct ca solicitare şi ca
răspuns. Căci cine se comunică altuia îşi manifestă chiar prin aceasta pornirea de-a se da
şi cererea de a-1 vedea pe celălalt ca răspuns, arătându-se pe sine, chiar prin aceasta, ca
persoană ce are nevoie de celălalt sau răspunde nevoii celuilalt.
Dar de unde trebuinţa omului de a se dărui prin cuvânt şi de a cere celuilalt să i
se dăruiască prin răspuns? Chiar în faptul că se dăruieşte prin comunicare şi solicită pe
celălalt ca răspuns se arata că omul nu poate exista prin sine. O persoană nu poate exista
singură, pentru că în ea se personifică o natură care e personificată şi în alte persoane.
Dar nici amândouă nu se simt împlinite prin comunicarea-solicitare şi prin răspunsul ce
şi-1 dau; sau se află în trebuinţa de a-şi căuta împlinirea în comunicarea cu o realitate
16
personală supremă. în aceasta se reflectă Sfânta Treime, în care una şi aceeaşi fiinţă e
ipostatică în trei Persoane şi îşi face simţită unirea şi distincţia şi în relaţia dintre
persoanele umane de aceeaşi natură, sau în natura umană cea una, manifestată concret în
mai multe persoane necesare unele altora şi având nevoie de comunicarea cu un izvor
personal suprem....".

Comunicare si comuniune
Indeobste, oamenii care nu mai aud bine incep sa vorbeasca tare, de parca
intreaga lume a asurzit. E suficient sa privim imprejur si vom observa cum omul
contemporan se inconjuara de o multime de instrumente comunicationale care amplifica,
inregistreaza, mixeaza si faciliteaza rostirea sa la distanta. Consecintele? Cu cat se
vorbeste mai mult, cu atat se asculta mai putin.
Pe de alta parte, se poate observa si un alt fenomen: cu cat se comunica mai
frumos, mai artistic un fapt, poate aparea riscul interpretarii si intelegerii lui doar ca
spectacol. A se observa, in acest sens, participarea pasiva a telespectatorilor la
evenimentele istorice contemporane lor, precum revolutii, manifestatii, razboaie doar ca
simpli spectatori, fara a le patrunde emotiv consecintele.Cauzele acestor traiectorii false,
ale acestui raspuns incomplet din partea auditoriului constau tocmai in pretentiile
comunicatorului de a stapani tehnicile de comunicare.
Insa, nu este atat de importanta stapanirea comunicarii, pe cat este de important
ca aceasta sa conduca spre comuniunea cu semenii. Ispita de a domina comunicarea este
foarte mare; ea are radacini profunde, fiintiale, teologice, infipte in dorinta de
desavarsire umana prost inteleasa. Mihai Eminescu a surprins acest aspect in nuvela
"Sarmanul Dionis". Personajul acesteia - Dan-Dionis - ajunge, la un moment dat, in
starea privilegiata ca tot ceea ce gandeste, Dumnezeu sa implineasca discret. Se
hotaraste atunci, in constiinta lui Dan, inversarea raportului: armonia nu mai este
coincidenta gandirii sale cu Dumnezeu, ci considera ca el este cel care decide prin vointa
sa ce urmeaza sa se intample. Acest lucru va conduce la prabusirea sa din comuniune.
Oamenii aud doar ce si cat pot sa auda! Raportarea la personalitatea
interlocutorului nu trebuie sa se realizeze printr-o analiza de exterior si o cruda
imixtiune in fiinta acestuia, ci prin substituire, unificare sau comuniune. La fel ca si in
arta - in definitiv, arta provine din cuvantul grec "tehnici" - deci, apare riscul izolarii
intr-o lume proprie (tipic artistilor). Michelangelo, se spune, atunci cand isi concepea
creatiile artistice, era convins ca viitoare sa opera de arta se afla ascunsa in marmura
care ii statea in fata si astepta sa fie scoasa la iveala. Daca te raportezi la receptor ca la
un bloc de piatra inert, pe care tu crezi ca poti sa-l modelezi oricum, risti sa pierzi sansa
de a te face inteles. Comunicarea trebuie sa se realizeze printr-o percepere revelatoare a
receptorului, o compasiune a acestuia in intelesul pur etimologic de "impreuna -
patimire".

17
 Comuniunea este esenta comunicarii! Intr-o lume in care intreg procesul
comunicational se regizeaza cu cinism, omul este condamnat la insingurare si, intrucat
singuratatea naste monstri, asistam chiar la o dezumanizare a lui. Putem spune, astfel, ca
cei care se situeaza in afara comuniunii si, implict, a dialogului sunt niste insingurati si
niste dezumanizati; ei sunt consecinta comunicarii ca forma imperfecta a comuniunii.
Observatorul militar (Editor MApN), anul XI, nr. 5 (476), 3-9 februarie 1999, p. 7

18