Cicănescu Karina Hermina

Academia de Studii Economice

Facultatea de Comerţ – Seria A, Grupa 303

RECENZIE

“Capitalismul şi duşmanii săi”

Ludwig von Mises

 Capitalismul şi duşmanii săi

Ludwig von Mises

Ludwig von Mises (n. 29 septembrie 1881, Lemberg, pe atunci Austro-Ungaria, azi Lviv în
situat actuala Ucraina— d. 10 octombrie 1973, New York,S.U.A). Economist şi filozof politic
austriac - american, fiu al unei familii evreiești din Galiția (Ucraina), a fost cel mai de seamă
reprezentant al Școlii austriece de drept și economie. În opera lui Mises, liberalismul își găsește o
fundamentare a cărei coerență și rigoare intelectuală sunt greu egalabile. Pentru gânditorul austriac,
ordinea proprietății private este conceptul ce subsumează perfect filozofia politică liberală. În
opinia sa, toate celelalte realizări teoretice majore ale liberalismului - pledoaria pentru libertate,
toleranță, pace -pot fi înțelese drept consecințe firești ale dreptului la proprietate privată. Ludwig
von Mises aşa cum este prezentat şi in carte este un raţionalist de modă veche, cosidera că valorile
eterne ţin de credinţa, cu toate acestea el credea că raţiunea este un dar a lui Dumnezeu. Ludwog
van Mises, prin calm, luciditate si logică, continuă să fie un excelent ghid împotriva ideilor primite
pe care le exaltă cu fervoare partizană bigotismul intelectual de pretutindeni.
“ Capitalismul şi duşmanii săi” reprezintă o analiză inteligibilă a marilor probleme
economice pe care societatea modernă le întâmpină.. Ludwig von Mises doreşte să răspundă unei
serii de întrebări legate de capitalism, cum ar fi : Ce este capitalismul ?, Care sunt consecinţele
apariţiei sale ?, În ce măsură este capitalismul aducător de beneficii ? Fenomunul economic numit
capitalism este abordat frontal de catre autor, făcând referire atât la caracteristicile poyitive cât şi
cele negative. În aceasta carte este reflectată poziţia fundamentală a autorului, cea pentru care el
este admirat de către urmaşii săi intelectuali si detestat de către adversari.
Conform teoriei lui Ludwig von Mises, capitalismul reprezintă singura metodă în vederea
dezvoltarii unei societaţi libere, in care cererea si oferta să se formeze exclusiv pe piaţa, având in
vedere interesele elementului pe care se bazează o economie de piaţa, consumatorul.
Putem spune că orice stat care se află in curs de dezvoltare işi poate imbunatăţi nivelul de trai prin
aplicarea unor practici capitaliste.

CAPITALISMUL

Termenul capitalism cunoaşte foarte multe definiţii,in funcţie de perioada când au fost emise
si de imaginaţia si felul de a vedea lucrurile a persoanei ce defineşte. Academia Republicii
Socialiste România;1975 a gasit urmatoarea definiţie: capitalismul este o oranduire sociala care se
intemeiază pe prosperitatea privat-capitalistă asupra mijloacelor de producţie si pe exploatarea
muncitorilor salariaţi; este ultima formaţiune social –economică căreia ii este caracteristică
exploatarea omului de catre om. Această definiţie poate fi catalogată drept o definiţie marxistă,
pentru ca in realitate aşa si este. Marx afirmă faptul că proprietatea unui om asupra mijloacelor de
producţie il transformă pe muncitor in muncitor salariat, adica un simplu produs al capitalistului.
Muncitorul nu primeşte intreaga valoare a produsului pe care l-a fabricat si din această cauză
munca sa este instrainată de el. Această teorie poate fi incadrată intr-o tematică mult mai vasta
dezvoltata de Karl Marx ce are la baza ideea ca tipul de organizare economică a unei societăţi
conduce la structurarea acesteia pe un anumit profil. Adică modelul economic prezentat mai
devreme bazat pe proprietate privata strucurează societatea pe un tipar al conflictului dintre doua

2
clase antagonice: proletariatul(neproprietari ai mijloacelor de producţie) si burghezia(proprietari ai
mijloacelor de producţie).
Acum ceva timp, cu sute de ani in urma statul social al unei persoane ramânea la fel, înainte
de înflorirea capitalismului. Acesta era moştenit de la părinţi apoi rămânea neschimbat. În acea
perioadă, statutul social era ereditar, fiind fixat de la un capat la altul al vieţii unei persone.
90% din populaţie lucra pămantul si nu intra in contact cu industria, aceasta fiind orientată spre
oraşe. Dezechilibrul social a apărut pe masură ce populaţia rurală sporea, apăraâd un surplus de
persone relativ la pamant. Acest surplus nu işi găsea de lucru in agricultură si nici in industrie
deoarece erau impiedicaţi. O parte din acei oameni săraci, care nu isi găseau locul in societatea
engleză, au încercat sa işi organizeze mici ateliere, în care se puteau produce anumite bunuri.
Aceste bunuri erau mai ieftine faţă de cele produse pâna atunci, fiind destinate tuturor oamenilor.
Acesta reprezintă începutul producţiei de masă, principiul fundamental al industriei capitaliste.
Dreptul de a deservi clienţii mai bine sau mai ieftin reprezintă dezvoltarea capitalismului.
Acest principiu a transformat o lume întreagă, într-un interval scurt de timp.
In ciuda numeroaselor beneficii pe care le-a adus, capitalismul a fost atacat si criticat cu vehemenţa.
Principalii oponenţi s-au dovedit a fi clasele superioare, nobilimea britanică şi cea continentală.
Aceştia reproşau capitalismului salariile sporite plătite de industriaşi muncitorilor, aristocraţii fiind
nevoiţi să plătească salarii la fel de ridicate muncitorilor agricoli.
Între ţările capitaliste, astăzi este o diferenţă mică între nivelul de trai al claselor superioare, si,
respectiv al celor inferioare. Ambele se bucură de hrana, îmbracăminte si adăpost dar în secolul al
XVIII-lea, diferenţa era că reprezentantul clasei de mijloc avea încaltăminte pe când cel din clasa
inferioră nu avea. Astazi putem da un exeplu, in Statele Unite, aceasta diferenţă este dată de ce
marcă de maşină ai. Diferenţa intre un Cadrillac si un Chevrolet.
Karl Marx, a fost cel care a dat denumirea de „capitalism”, unul dintre cei care consideră
fenomenul, cel mai rău dintre toate sistemele istorice. Termenul impus de Karl Marx nu poate fi
respins, deoarece prezintă întocmai sursa marilor progrese sociale făcute cu putinţa de capitalism.
Aceste progrese se datoreaza acumularii de capital; ele se bazează pe faptul ca oamenii nu consuma
tot ceea ce produc, ci economisesc, şi investesc o parte din acest produs.
Referitor la capitalism, un fapt adesea trecut cu vederea este acesta: economiile aduc beneficii
tuturor celor doritori să producă sau să câstige salarii.

SOCIALISMUL

Socialismul este un concept, o ideologie sau un grup de ideologii, un ansamblu de mișcări

politice care au evoluat și s-au ramificat de-a lungul timpului, un sistem economic. La început, s-a
bazat pe proletariatul organizat cu scopul de a clădi o societate lipsită de clase sociale. Dar, până la
urmă, se concentrează, din ce în ce mai mult, pe reforme sociale în cadrul democrațiilor
moderne.Nu trebuie confundat socialismul cu comunismul. O republică socialistă/stat socialist își
propune să instaureze comunismul.
Prin socialism se mai înțelege ansamblul doctrinelor social-politice care combat
individualismul, apară noțiunile de egalitate și solidaritate și constitue un proiect atât economic
(colectivism economic, autogestiune, economie mixtă), cât și social (egalitate in drepturi, egalitate
de șanse) și politic (democrație).
Socialismul marxist = teorie politică bazată pe concepția materialistă a istoriei și
caracterizată prin luarea drept obiectiv a punerii în comun a mijloacelor de producție și de schimb,

3
ca și prin repartiția echitabilă a bunurilor. Ea luptă pentru emanciparea muncitorilor și țăranilor,
pentru o lume fără clase sociale și fără oprimare. Pentru Marx, care a stabilit și definit esența
mișcării socialiste, socialismul implică, în final, eliminarea pieței, a capitalului, a muncii ca marfă
și chiar a banilor. Principalii socialiști marxiști au fost: Karl Marx, Friedrich Engels, Paul
Lafargue, Rosa Luxemburg, Karl Liebknecht, Antonio Gramsci, Vladimir Ilici Lenin, Leon
Trotsky.
Pentru a-şi face cat mai intelese teoriile, von Mises prezinta in cel de-al doilea capitol
diferentele dintre capitalism şi socialism, aratand ca primul este mediul ideal in care o economie se
poate dezvolta. El explica acceptiunile termenului de « libertate » in cazul fiecărui sistem.
Graţie libertaţii economice, omul este eliberat de constrângeri naturale. Prin libertate
economică individual este in măsură să aleagă felul în care doreşte să se integreze în ansamblul
societaţii. Libertatea economică reprezintă de fapt economia de piaţă. Piaţa nu este un loc, este un
process, este modul in care, prin vânzare si cumpărare, prin producţie si consum, indivizii
contribuie la mersul de ansamblu al societatii. Într-o economie de piaţă, individul este liber sa-şi
aleagă orice carieră, modul său de integrare pe când intr-un regim socialist cariera iţi este stabilită
prin decret guvernamental. Libertatea înseamnă, de fapt, libertatea de a greşi.
Karl Marx, în primul capitol “ Manifestul comunist” spune câ între cele doua clase este un
conflict. Un sinonim pentru socialism si pentru comunism ar putea fi « planificarea ». Oamenii
înţeleg planificarea centrală, adică un singur plan elaborat de guvern.
Pentru a ilustra contrastele majore dintre capitalism şi socialism, Mises da ca exemplu
diferenta de trai dintre Statele Unite şi Rusia sovietica, unde in primul caz capitalismul se bazeaza
pe piata şi economia de piata, pe calcul şi planificare, permitandu-se astfel dezvoltarea, iar in cel de-
al doilea caz socialismul doreşte sa aboleasca piata şi deci, impiedica creşterea economica. In opinia
mea, eşecul socialismului se datoreaza faptului ca indivizii şi alegerile lor nu au contat şi ca s-au
supraestimat capacitatile dictatorilor.
Într-o ţară socialistă, cumpărătorul este cel care trebuie să fie recunoscător, nu vanzătorul,
cetăţeanul nu este patron, acest lucru fiind reprezentat de Comitetul Central sau Oficiul Central.
Aceste comitete deţin supremaţia si de asta populaţia trebuie să le dea ascultare.

INTERVENŢIONISMUL

Al treilea capitol pe care autorul îl abordează este Intervenţionismul, acesta fiind considerat
un duşman al capitalismului. Un dictator celebru dă o descriere a funcţiilor bunei guvernari, care nu
este corecta „guvernul este cu atât mai bun cu cât guvernează mai puţin”. Puterea politiă are
menirea de a proteja indivizii asupra atacurilor violente etc. În regimul socialisc guvernul este
totalitar. Într-o economie de piaţă însă, sarcina principală e de a proteja buna funcţionare a
economiei împotriva fraudei.
Intervenţionismul apare atunci când guvernul nu-şi limitează activitatea la pastrarea ordinii,
sau- cum se mai spune- „producerea securităţii”. Simplul fapt pentru care guvernul doreşte su vrea
să intervină mult mai mult in demersul pieţei defineşte Intervenţionismul. Nu înseamnă numai
faptul că guvernul în rolul său protector al bunului mers al pieţei eşuează, ci şi faptul că acesta se
amestecă in diferite fenomene economice, iar ca exemplu putem da: formarea preţutilor şi a
salariilor, a dobânzilor şi a profiturilor.
Să luam un exemplu, cel a lui Diocletian, bine cunoscut mai ales in calitate de îmărat roman
persecutor al creştinilor, care a greşit încercând să controleze preţutile. Cu timpul s-a ajuns la

4
dezintegrarea Imperiului Roman, deoarece el a încercat să controleze preţul prin baterea monedei,
sau cum în catul Revoluţiei franceze s-a ajuns din nou la o creştere foarte mare a preţutilor.
Uşor se ajunge ca guvernul să controleze preţul tuturor alimentelor( lapte, oua, carne, alte
bunuri), dar de fiecare dată el obţine celaşi rezultat, consecinţele fiind aceleaşi. Desigur ca
amestecul guvernului nu se apreşte aici, el mergând mai departe la bunurile de lux.
Naţionalizarea sitemului a dus treptat la instaurarea socialismului. Statul a început să
controleze băncile şi tot ceea ce reprezenta o ameninţare pentru el. Unul dintre motivele principale
ale marilor dificultăţi financiare prin care trec numeroase oraşe americane date ca exemplu de
Mises, este controlul chiriilor şi deficitul de spaţiu locativ, de aici rezultă că ( exemplul dat si de
preţul laptelui, care a fost controlat) dacă guvernul se amestecă tot mai mult în aceste lucruri legate
de preţ, va fi atras către socialism.
Mises mai aduce în discuţie si problema protectionismului. Rezultatele aplicării acestui
lucru, sunt dezastruase( se iyoleayă piaţa autohtonă de cea mondială).
În colcluzie amestecul guvernului ” e o soluţie” intr-un final la problemele economice, care conduc
la situaţii neplăcute, adesea chiar haotice.

INFLAŢIA

Inflația este un dezechilibru major prezent în economia oricărei țări, reprezentat de o

creștere generalizată a prețurilor și de scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei
naționale.Inflația este un indicator final, care arată la sfârsit de an fiscal dacă politicile
guvernamentale monetare, fiscale, legislative, etc., alături de politicile Băncii Centrale, se
coordonează și conduc la o stabilitate a prețurilor de consum.
Putem da ca exemplu secolul al XVI-lea, atunci când cantităţi enorme de metal preţios au
luat drumul Europei. O dată cu creşterea cantităţii de bani a fost o tendinţă de creştere a preţutilor în
Europa. Acest lucru poartă nuzmele de inflaţie. Mises accentueayă faptul că de multe ori se întelege
greşit acest fenomen. Oamenii spun că ar fi o creştere a preţului nu o creştere a cantităţii de bani.
Pentru problemele financiare nu există nicio soluţie miraculoasă. Guvernul dacă are nevoie de bani,
trebuie să-i procure prelevând taxe de la cetăţeni. Dar, majoritatea guvernelor, ştiu că există o
metodă mult mai bună pentru a.şi procura banii si anume tipărirea lor.
Inflaţia afectează în mod diferit persoanele, astfel încât pentru primele persoane care profită
de pe urma acestui lucru nu este dăunătoare dar pentru cei care ajung mult mai târziu la bani
pierderile suferite anterior sunt mult mai mari.
Una dintre cele mai dramatice inflaţii din istorie a fost cea cunoscută de Reichul german,
după primul razboi mondial. Inflaţia de după război este cea care a adus catastrofa, astfel încât
guvernul nu a spus că „ ne îndreptăm spre inflaţie”, el s-a mulţumit doar sa împrumute bani, de la
banca centrală.
Consecinţele inflaţiei au fost simţite in Marea Britanie. Economia a suferit mari pierderi în
perioada respectivă, de asemenea rata şomajului a crescut( a soprit puterea de cumpărare a fiecărui
angajat). Sindicatele britanice nu erau dispuse să accepte ajustarea ratelor salariilor la noua putere
de cumpărare sporită a cantităţii monetare aşa că salariile reale au crescut în urma acestei măsuri.
De aici a rezultat o catastrofă dureroasă pentru Anglia, vânzările şi exporturile au fost reduse
iar Marea Britanie s-a autoeliminat de pe piaţa mondială. Inflaţia o să afecteze mereu dar în mod
deosebit un lucru fiind cert că daca o să crească cantitatea de bani se va ajunge la scăderea puterii
de cumpărare a unitaţii monetare.

5
 În concluzie lucrul cel mai important pe care trebuie să il reţinem despre inflţie, este că
aceasta nu cade din ceruri, nu este o boală , este o măsură politică deliberată, iniţiată de persoane ce
recurg la ea deoarce o consideră o metodă mai puşin dură decât şomajul.
Nu avem niciun motiv pentru a ne închina în faţa inflaţiei. Dacă ea e percepută ca fiind
negativă atunci trebuie să i se pună capăt. Masura necesară în acest scop e abandonarea politicilor
inflaţioniste.

INVESTIŢIILE STRĂINE

Capitolul intitulat „Investiţii străine” tratează lucruri care au o mare importanţă cu referire la
afacerile din întreaga lume, plus un eveniment marcant al secolului XIX. Astazi cea mai mare parte
a oamenilor consideră ca dicrepanţele puternice între nivelurile de trai din diferite ţări sunt
inacceptabile. Condiţile de trai in Marea Britanie acum 200 de ani erau mult mai rele faţă de cum
sunt astăzi în India.
Nivelul de trai este mult mai scăzut în ţările în curs de dezvoltare deoarece câştigul de
muncă este mult mai scăzut în aceste ţări faţă se cele din Europa Occidentală, Canada, Japonia,
Statele Unite.
Iniţial se credea că un capital poate fi investit numai în interiorul graniţelor unei ţări,
invistetiile peste frontieră au început să joace un rol semnificativ în afacerile mondiale. Sunt
destinate ţărilor în curs de dezvoltare cu scopul de a le ajuta la evoluţie (cinstruirea cailor ferate,
porturilor, fabricilor, minelor estimându-se că ele nu vor fi expropriate).
După sfârşitul perioadei măreţe din secolul XIX-lea când capitalul străin a ajutat în toate
colţurile lumii, a început o nouă era în care guvernele îl considerau pe investitorul străin că find un
explorator , care trebuie expulzat din ţara (ţări în curs de dezvoltare: India, Rusia, Mexic).
Problemă care împiedică investiţiile străine este acumularea autohtonă de capital (inpozite mare
asupra firmei). Impozitarea progresivă a veniturilor înseamnă că exact partea aceea a veniturilor pe
care oamenii o economisesc să fi confiscate prin impozite. Puteam lua ca exemplu
SUA-« profituriele excedentare » care înseamnă că din fiecare dolar câştigat o societate pe acţiuni
păstra optsprezece cenţi. În final se ajunge ca dintr-un dolar obţinut să rămână doar şapte cenţi.
Aceasta este politică în America.
Din punctual de vedere al acumulării de capital condiţiile esenţiale sunt: abesenta inflaţiei
(monedă stabile) şi absenţa protecţionismului.
Creşterea investiţiilor de capital pe cap de locuitor şi industrializarea sunt mijloace efeciente
de îmbunătăţire ale răului unei naţiuni.
Ultimul ţel este cel de ridicare a nivelului de trai de pretutindeni, dar măsurile pentru
atingerea acestui scop nu sunt corecte. Prin modificările economiei se ajunge la o inevitabilă
schimbare a evenimentelor politice.

POLITICI ŞI IDEI

În acest capitol Mises, ralizeaza o scurtă sinteză a celor afirmate anterior dar sublinieaza şi
legătură dintre politică şi economie.
În epoca iluminismului în Occident predomina o stare de spirit optimistă. Atunci toţi erau
pe deplin ocnvinsi că omenirea trăia începuturile unei noi epoci de prosperitate (progress, libertate).
În secolele XIX-lea şi XX, a avut loc în îmbunătăţire fără precedent a condiţiilor
economice. La sfârşitul secolului XVIII-lea şi începutul secolului XIX-lea, gândirea politică era
6
axată pe îndeplinirea unui singur ţel: bunăstarea întregii ţări şi a întregii populaţii. Această teorie a
fost înlocuită rapid de intervenţionism, acesta răspunzând cu o filozofie foarte diferită. Conform
acestor ideiia datoria guvernului era de a susţine, de a subvenţiona şi de a privilegia grupurile
sociale. Un exemplu concludent este Franţa anului 1871 periada numită « declinul cele de-a Treai
Republici », unde grupurile de presiune în loc să susţină o întreagă naţiune îi partineau spre
exemplu, pe cultivatorii de grâu din regiunile unde fuseseră aleşi. Adunările legislative au devenit
din ce în ce mai pragmatice dar în sens rău. În loc să vorbească despre libertate ele vorbeau despre
problemă preţurilor mai ridicare la alune de exemplu. Toate aceste schimbări politice sunt de fapt
consecinţele nefaste ale intervenţionismului.
În concluzie după cum spune şi Mises, nu avem nevoie de nimic altceva de înlocuirea
ideilor rele prin idei mai bune această sperând că va fi realizarea tinerei ganeratii. Civilaztia noastră
nu este condamnată la pieire, va supravieţui grartie ideilor mai bune decât cele ce guvernează astăzi
cea mai mare parte a lumii.

În opinia mea, capitalismul este un sistem prin intermediul căruia omenirea a început să facă
alegeri cu privire la statutul său, ajungându-se astfel la o reală evoluţie. Odată cu apariţia lui,
relaţiile consumator-producător sau patron-angajat capătă noi semnificaţii
Deşi la prima vedere « Capitalismul şi duşmanii sai » ar parea mai degraba un manual
structurat pe şase lectii in cadrul carora sunt dezbatute diverse probleme economice, la o citire mai
atenta, iti poti da seama ca de fapt, aceasta carte este o pledoarie in favoarea libertaţii de orice fel.
Pas cu pas, avem posibilitatea de a ne familiariza cu anumiti termeni economici şi de a
ajunge să cunoaştem utilitatea gândirii economice.
Ludwig von Mises propune în această carte un model de capitalism în care să nu existe lipsa
posibilităţii, singurul responsabil în cazul existenţei defavorizării nefiind statul, vina purtând-o lipsa
intenţiei individului de a se afirma.