ISTORIE DE DRAGUL ADEVARULUI

POVESTEA HOLOCAUSTULUI MINCIUNA SECOLULUI
Dãm mai jos câteva exemple de istorici care mãrturisesc adevãrul integral, dupã morala crestinã, care fac istorie de dragul adevãrului, pentru ca istoricii români sã ia exemplu de istoric neaservit, acela care descrie lucrurile asa cum s-au întâmplat ele si nu cum le vrea Elie Wiesel sau altii atât de interesati a le întoarce pe dos.

SASE MILIOANE DE VICTIME NEVINOVATE
Sub acest titlu gãsim în „JUDAISM AND THE VATICAN „ , de vicompte Leon de Poncins, un capitol în care el rezumã toate lucrãrile lui Paul Rassinier privind holocaustul . - Sase milioane de morti este o cifrã înspãimântãtoare, cu care organizatiile evreiesti, de o jumãtate de secol , confruntã neîncetat întreaga lume. Aceasta cifrã le-a servit lor ca sã stoarcã de la Germania peste 40 de bilioane de mãrci ca despãgubire pentru cei morti (?) si sã-i cearã Consiliului Bisericii Catolice ca sã modifice LITURGHIA , deoarece din ea ar izvorî ura împotriva evreilor si, în consecintã, moartea celor 6 milioane de evrei . - Aceasta cifrã de sase milioane nu a fost în nici un fel verificatã si cu toate acestea ea a fost acceptatã ca bazã de acuzare împotriva poporului german si rãspânditã de presã în toatã lumea. Astãzi însã au apãrut multe documente care

1

descoperã adevãrul, încât nu se mai poate pretinde credibilitate pentru astfel de exagerãri. In timpul rãzboiului în Franta, Paul Rassinier, profesor de istorie la Foubourg de Montbeliard, în sudul Frantei, a intrat în maquis si pe lângã alte activitãti de rezistentã antigermanã, a ajutat si evreilor urmãriti sã scape din zona ocupatã de nemti înspre Elvetia. A fost arestat si internat la Bunchewald. Acolo a stat pânã la sfârsitul rãzboiului. Când a ajuns din nou în Franta, a aflat cã, în lagãrele în care a fost internat ani de zile, au fost gazati evrei, si nu unul sau doi, o sutã sau douã sau câteva mii ci sase milioane. Si d-l Paul Rassinier s-a întrebat cum s-a putut întâmpla una ca asta fãrã ca sã fi aflat ceva cât timp a fost în lagãr ? Au fost si evrei cu el în lagãr si avea relatii bune cu ei, cum de nu s-a aflat nimic în tot acel timp. Si, de dragul adevãrului, d-l Paul Rassinier a început sã caute rãdãcinile acestei povesti, care-i sunt temeiurile? Dupã cercetãrile asidue de ani de zile a descoperit cã totul este o minciunã iscoditã spre sfârsitul rãzboiului în cercurile evreiesti de din afara Germaniei. Ca istoric s-a considerat obligat sã scrie mai multe cãrti despre acest pretins holocaust, pe care Leon de Poncins le rezumã si din care redãm urmãtoarele: - Concluzia lui Rassinier este cã dupã ce au început deportãrile, în timpul rãzboiului, adicã dupã ce au luat fiintã lagãrele de concentrare, au murit 1.200.000 de evrei cifrã acceptatã si de Centrul Mondial Evreiesc de Documentare Contemporanã. Rassinier citeazã însã cifra data de Paul Hilberg , care dã doar 896.292 de victime. In „VERITABILUL PROCES EICHMANN SAU INVINGATORII INCORIGIBILI”, cât si în „DRAMA EVREILOR EUROPENI” Rassinier sustine cã :

2

- Pentru prima datã a fost adusã pe tapet problema pretinselor victime evreiesti, a lagãrelor de concentrare si a camerelor de gazare la procesul de la Nurnberg în 1945-1946. La Nurnberg în rechizitoriul sãu, judecãtorul Jackson a declarat ca din 9.500.000 de evrei câti au trãit în Europa ocupatã de germani, 4.500.000 au dispãrut. Aceasta cifrã nu a fost retinutã si acceptatã însã de Tribunal ca piesã de acuzare, dar ea a fost preluatã de presã si de la 4.500.000 a fost ridicatã la 10 milioane, ca apoi sã fie redusã din nou la 6 milioane si, de atunci, aceastã cifrã a fost difuzatã de presã si “ACCEPTATA” de întreaga lume. In mare parte cifrele date de judecãtorul Jackson au fost bazate pe exagerãri tendentioase, apoi, din pãcate, respectivii sãi asistenti nici nu au tinut cont de emigrãrile masive care au avut loc încã inainte de rãzboi, între anii 1933 si 1939, iar pe urmã în timpul rãzboiului , în special înspre Statele Unite si Palestina . Asadar, documentarea care a condus la cele sase milioane de victime a rezultat din rapoarte si declaratii care s-au dovedit a fi false. Conducãtorii nemtilor arestati si adusi la judecatã la Nurnberg, cât si ofiterii SS care au fost interogati, au dat declaratii smulse sub amenintarea condamnãrii la moarte, în timp ce au fost supusi unui tratament de exterminare. Cu toatã fragilitatea acestor surse de documentare care stau la baza celor sase milioane de pretinsi exterminati, totusi acestei cifre i s-a acordat o publicitate extraordinarã, fãrã ca ea sã fi fost verificatã vreodatã de vreo autoritate oarecare. Succesul ei se datoreste abundentei de literaturã privind lagãrele de concentrare, cât si presei, toate afirmatiile fiind bazate pe imposturã si falsuri. Dintre toti aceia care au depus mãrturii false sau eronate despre soarta celor sase milioane de victime, Paul Rassinier îl evidentiazã în mod deosebit pe un evreu din Ungaria, doctor Miklos Nyizli, zice-se fost medic la Auschwitz. Rassinier spune ca Nyizli vorbeste ca martor ocular de locuri pe care nu le-a vãzut niciodatã, lasând la o parte si

3

continutul rapoartelor sale profesionale care sunt foarte îndoielnice si ele. (Le Drame de Juifs, pg. 52 ) Dacã cineva ar fi dispus sã creadã cele ce povesteste Nyizli, cã în fiecare zi au fost executati 25.000 de evrei, ar ajunge la rezultatul cã în timp de patru ani si jumãtate ar fi fost omorati 41 milioane de evrei. Când Rassinier a încercat sã stabileascã identitatea acestui DOCTOR DE LA AUSCHWITZ, NYIZLI i s-a spus ca : “EL A MURIT PUTIN INAINTE DE PUBLICAREA CARTII SALE „ . In timpul procesului lui Eichmann la Ierusalim, cifra de sase milioane nu a mai fost mentionatã. Intreaga acuzatie împotriva lui Eichmann a fost mult debilitatã din cauza imposibilitãtii de a sustine exterminarea celor sase milioane de evrei. Aceastã acuzatie, spune Paul Rassinier, a câstigat usor teren în atmosfera imediat de dupã rãzboi când totul era încã în haos. Astãzi însã, atâtea documente au vãzut lumina zilei, au devenit cunoscute, si dovedesc cã populatia evreiascã o fi fost ea persecutatã în timpul rãzboiului, totusi nu se poate sustine cã ar fi fost sase milioane de victime. (Ibidem pg.125) Contrar celor afirmate de judecãtorul Jackson la Nurnberg, cã populatia evreiascã a Europei ocupate de germani ar fi fost de 9.600.000 de evrei sau de prof. Baron Shalton la procesul lui Eichmann ca ar fi fost de 9.800.000, populatia evreiascã a Europei a fost mult sub aceste cifre. Intre 1933 si 1945 multi evrei din Europa Centralã au emigrat pentru a scãpa de persecutii. Paul Rassinier, citându-l pe un statistician evreu Arthur Ruppin, ne aduce 5.710.000 evrei în Europa ocupatã de Hitler. Cifra luatã din datele Centrului de Documentare din Paris ar indica 5.500.000, si aceastã ultimã pare sã fie cea mai apropiatã de adevãr. Si cifrele privind supravietuitorii holocaustului, dupã 1945, dupã care s-au calculat cele 6.000.000 de victime, s-au dovedit a fi fost tot atât de eronate. Acest numãr al

4

supravietuitorilor nu a fost de 1.651.000, cât s-a dat atunci, ci de 4.200.000 sau chiar mai multi, ceea ce reduce numãrul celor pieriti la unul pânã la un milion si jumãtate de victime. O altã sursã de erori au mai fost miscãrile evreilor în timpul rãzboiului. Când au avansat rusii, evreii s-au refugiat în interiorul Rusiei si imediat dupã terminarea rãzboiului ei s-au întors, încât nu putut fi numãrati nicãieri. (Le Veritable Proces Eichmann) Incã un factor care mai trebuie sã fie luat în considerare este si faptul cã, fãrã îndoialã, în lagãrele de concentrare pentru evrei procentul de morti a fost mai mare decât în celelalte, dar, dacã SS-istii au fost responsabili în parte pentru soarta celor din lagãre, cu atât mai mult au fost responsabili aceia dintre detinuti care au fost însãrcinati cu administratia interioarã a lagãrului. Cifra victimelor dupã Rassinier coroboratã cu cea a Centrului de Documentare Evreiascã Contemporanã este de 1.485.292, în timp ce, dupã cum am spus mai sus , Paul Hilberg dã numai 896.292 de victime. In ce priveste lagãrele de concentrare de pe teritoriile poloneze ocupate de nemti, singurul document care atestã existenta lor si folosirea camerelor de gazare, cum sunt cele de la Chelmo, Belzec, Maidanek, Sobidor si Treblinka, vine din depozitiile unui SS-ist, Kurt Garstein. Ele au fost fãcute în francezã. Nu se cunosc motivele pentru care Tribunalul nu a luat în considerare aceste depozitii ale SS-istului Garstein. El s-a sinucis imediat ce a terminat cu depozitiile, care au fost prezentate Tribunalului la 30 ianuarie 1946, dar nu au fost incluse în registrul de acuzatii. Totusi refuzul Tribunalului de a-l accepta drept argument valabil, nu a prevenit presa ca sã si-l însuseasca, sã-i sustinã autenticitatea si veridicitatea si sã-l mentinã în circulatie ca pe o acuzatie zdrobitoare. Pânã la urmã au apãrut în circulatie trei versiuni ale depozitiilor lui Kurt Garstein, douã în francezã si una în germanã, care însã nu acordau între ele.

5

Studiul lui Rassinier ne dovedeste cã Germania lui Hitler a fost rasistã si, ca atare, nu i-a considerat pe evrei drept nationali, cã ea nu a plãnuit si nu a dorit la început sã-i extermine pe evrei, ci sã-i plaseze undeva în afara comunitãtii poporului german, lucru care s-a întâmplat în mod precis si în Israel atunci când i-au alungat peste Iordan pe cei 900.000 de arabi care trãiau în Palestina. Conform art.4 din cele 25 ale Programului Partidului National Socialist, publicat la Munchen la 26 februarie 1920: „Numai un patriot poate fi cetãtean. Numai acela care are sânge german în venele sale, fãrã deosebire de religie, poate fi un patriot. Un evreu nu poate fi patriot „ . Art. 5 conchide: “O persoanã care nu are nationalitatea, poate trãi în Germania ca oaspete si este supus legislatiei pentru strãini . . .” Când National - Socialismul a venit la putere, la 30 ianuarie 1933, evreii din Germania au devenit automat supusi ai legislatiei pentru strãini, ceea ce în orice tarã de pe glob îi exclude de la functiuni publice influente în stat sau în economie. Asta a fost fundamentul legislatiei rasiste în Germania national-socialistã. „Singura deosebire între Germania lui Hitler si alte state este cã în celelalte unul este strãin în virtutea cetãteniei sale, pe când în Germania lui Hitler a fost strãin în virtutea rasei sale. Dar, în Israel, arabii nu pot lucra în învãtãmânt, în aparatul financiar, sã administreze kibuturi sau sã devinã ministru. Sunt total de acord cu asta, dar o nedreptate nu poate îndrepta o altã nedreptate. Ceea ce vreau eu însã sã fac aici este doar sã vã ofer o explicatie si pentru a face acest lucru iau un mecanism de douã piese: dacã eu citez Israelul este numai pentru a arãta în acelasi timp cã diavolul rasismului, în sensul aplicat de national-socialisti este mult mai mare decât se credea, din moment ce campionii de ieri ai luptei impotriva rasismului au devenit astãzi protagonistii lui si, contrar opiniei generale,

6

exemplul Germaniei nu este singurul exemplu de stat rasist” (P. Rassinier, Le Veritable Proces Eichman, pg. 100-101 ) . Promulgarea legilor rasiale dupã Congresul de la Nurnberg, din septembrie 1935, a determinat guvernul german sã caute posibilitãti de negociere pentru a-i transfera pe evrei în Palestina, pe baza declaratiei Balfour. Când aceste încercãri au esuat, Germania a întrebat alte state sã-i accepte si ele au refuzat. Din moment ce nu a existat un stat evreiesc cu care sã ajungi la o întelegere pe baza unor Conventii Internationale, cum ar fi cele de la Geneva sau de la Haga, si din moment ce, în ciuda cererilor repetate ale guvernului national-socialist, nici o altã tara nu le-a acceptat emigrarea sau sã-i accepte sub aripa lor ocrotitoare, ei au fost lãsati sã trãiascã în Germania pânã la declararea rãzboiului, bucurându-se de statutul strãinilor fãrã cetãtenie si, ca si altii, în aceastã situatie în întreaga lume, au rãmas la discretia autoritãtii celor care erau la putere” . (P.RASSINIER, ibid pg.20) Abia în noiembrie 1938, dupã asasinarea lui von Rath, consilier al Ambasadei germane la Paris, de cãtre Grynspan, evreu, crimã care a provocat în Germania o puternicã reactiune împotriva evreilor, conducãtorii Reichului au hotãrât sã revinã la o solutie globalã pentru evrei, când au reluat teza transferãrii lor în Palestina. Acest proiect care zãcea din 1933, s-a prãbusit din nou pentru cã Germania nu a acceptat transferarea lor în schimbul a 3.000.000 mãrci cerute de Anglia, fãrã ca ea sã ofere vreo altã recompensã. Nici Franta, la sfârsitul anului 1940, nu a acceptat transferarea lor în Madagascar. „Dupã înfrângerea Frantei în 1940 si a esuãrii încercãrii de a ajunge la pace cu Anglia, conducãtorii Germaniei au conceput ideea ca sã-i strângã pe toti evreii si sã-i transfere pe toti într-una din coloniile franceze, de exemplu în Madagascar. Intr-un raport din 21 august 1942, Secretarul de Stat la Externe al Reichului, Luther, a decis cã este posibilã negocierea cu

7

Franta în acest sens si a descris discutiile avute între iulie si decembrie 1940, si care au fost întrerupte ca urmare a unui interviu la Montoir, la 13 decembrie 1940, cu Pierre Etienne Flandin, succesorul lui Laval. In tot timpul anului 1941, germanii au tot sperat sã poatã redeschide tratativele si sã le ducã la un sfârsit satisfãcãtor.” (P.Rassinier, ibid., pg.108) . A fost abia dupã câteva refuzuri si pentru mai multe ratiuni pe care le vom vedea mai târziu, cã nemtii si-au înãsprit atitudinea fatã de evrei. Inainte de toate a fost scrisoarea trimisã de CHAIM WEIZMAN, presedintele Agentiei Mondiale Evreiesti cãtre CHAMBERLAIN, primul ministru al Angliei, în care-l informa cã : . . . “noi, evreii, suntem de partea Marii Britanii si vom lupta pentru democratie” . Scrisoarea a fost publicatã în THE JEWISH CRONICLE din 8 septembrie 1938 si a fost consideratã ca o declaratie de rãzboi a evreimii mondiale adresatã Germaniei. Mai înainte de aceasta, într-un articol apãrut în ParisSoir, la 23 martie 1939, Leon Blum a cerut insistent statelor democrate sã lupte pentru distrugerea ideologiei rasiste : „Reorganizarea, reconcilierea si cooperarea tuturor statelor din lume care sunt atasate ideii de libertate si pace si stimularea si exaltarea sistemului democratic, si în acelasi timp, sistematica distrugere a ideologiei rasiste, aceasta este sarcina esentialã care incumbã marilor miscãri de opinie publicã, fãrã de care puterile ar fi impotente.” Sã ne intoarcem însã la pozitia evreilor fatã de Germania : „In septembrie 1939, din primul moment când au început ostilitãtile, autoritãtile care reprezentau Congresul Mondial Evreiesc, ca si când le-ar reprosa Angliei si Frantei cã au întârziat atâta, le-au reamintit cã : „EVREII DIN INTREAGA LUME AU DECLARAT RAZBOI ECONOMIC SI FINANCIAR GERMANIEI INCA DIN 1933” si cã ei sunt hotãrâti sã ducã aceastã actiune pânã la capãt. In acelasi timp prin aceastã declaratie ei l-au autorizat pe Hitler sã-i interneze în lagãre de concentrare pe evreii care-i stau la dispozitie, si

8

care, de altfel este calea în care toate statele îsi trateazã inamicii în timp de rãzboi. Dupã cum s-au desfãsurat apoi evenimentele, evreii din restul Europei au ajuns în aceeasi situatie cu cei din Germania. Când pentru germani nu a mai fost nici o sperantã ca sã-i poatã scoate din Europa, si când ultima sansã de a-i transfera în Madagascar s-a spulberat si ea la sfârsitul anului 1940, atunci s-au hotãrât sã-i punã la lucru într-un ghetto imens. Dupã invazia cu succes în Rusia, la sfârsitul anului 1941, i-au concentrat în asa numitele TERITORII DE RASARIT din apropiere de fosta frontiera ruso-germanã de dupã invazia Poloniei, la Auschwitz, Chelmo, Belzec, Maidanek, Treblika, etc . . . Acolo ei trebuiau sã astepte sfârsitul rãzboiului în speranta cã atunci se va putea redeschide o discutie internationalã care sã decidã soarta lor. Aceasta hotãrâre a fost adoptatã la faimoasa Conferinta InterMinisterialã Berlin-Wansee, care a avut loc la 20 ianuarie 1942, iar transferarea evreilor a început în martie. (P.Rassinier, Le Veritable Proces Eichmann, pg.20) Apoi a venit declaratia de rãzboi fãcutã Rusiei, cãreia i-a urmat bombardarea masivã de cãtre Aliati a oraselor Dresden, Leipzig si Hamburg. Apoi a apãrut cartea lui Theodor N. Kaufman, cu titlul : „GERMANIA TREBUIE SA DISPARA”, în care Kaufman a anuntat cã nemtii, numai prin simplul fapt cã sunt nemti, nu meritã sã trãiascã . . . si cã, dupã rãzboi, 25.000 de medici vor trebui sã fie mobilizati si fiecãruia sã i se dea 25 de bãrbati sau femei germane în fiecare zi ca sã fie sterilizati, încât, în trei luni de zile, nu va mai exista un singur neamt viu în Europa capabil de procreare si astfel în 60 de ani rasa germanã va fi total eliminatã de pe continent. El a mai spus cã evreii din Germania îi împãrtãsesc aceste pãreri . . . „ Hitler a ordonat ca continutul acestei cãrti sã fie difuzat la radio si oricine îsi poate imagina ce efect a produs ea asupra publicului german „ .

9

„In astfel de împrejurãri a început deportarea masivã a evreilor spre lagãrele de concentrare poloneze, în mod deosebit spre Auschwitz.” Pentru a conchide acest capitol, dorim sã mai citãm pe un martor evreu a cãrui importantã nu va scãpa cititorului. In revista „La Terre Retrouvee” din 15 decembrie 1960, doctor Kubovi, director al Centrului Mondial de Documentare Iudaicã Contemporanã din Tel Aviv, a recunoscut cã nu a existat vreun ordin de exterminare a evreilor care sã fi pornit de la Hitler, Himmler, Heydrych sau Goering. (P.Rassinier, Le Drame des Juifs Europeens, pg. 31-39) Conform concluziilor lui Rassinier, exagerãrile în numãrul celor exterminati au fost determinate de interese pur materiale : „ Este o problemã de motivare prin proportiile uriase ale cadavrelor, enormelor subsidii germane plãtite anual statului Israel ca reparatii si recompense, care altfel nici cum, nici moral, nici legal, nu ar fi putut fi motivate din moment ce nu exista un stat al Israelului pe timpul când au avut loc faptele încriminate. Asadar, a fost pur si simplu un calcul material la baza acestor exagerãri.” Sã ne fie permis sã reamintim cã statul Israel a fost înfiintat doar în mai 1948 si cã victimele evreiesti au fost cetãteni ai multor altor state cu exceptia Israelului. Pentru a sublinia dimensiunile fraudelor care sfideazã descrierea în orice limbã, pe de o parte avem Germania care plãteste Israelului sume calculate grosso-modo pentru sase milioane de morti, iar pe de altã parte avem cel putin patru cincimi ai acestor milioane de „pretinsi morti „ care la sfârsitul rãzboiului au fost în mod cert în viata si cãrora ea le plãteste încã sume importante ca despãgubiri si reparatii ca victime ale nationalsocialismului, care sunt rãspânditi de-a lungul pãmântului, ca urmasi ai celor morti. Asta înseamnã cu alte cuvinte cã Germania plãteste pentru marea majoritate a evreilor de doua ori. (P.Rassinier, ibid. pg.31-39)

10

ARTHUR R. BUTZ, profesor universitar la Northwestern University din EVASTON, Illinois, de origine germanã, însã nãscut în America, a fost intrigat sã afle cã neamul din care se trage a sãvârsit asemenea barbarisme. A început si el sã studieze problema pretinsei lichidãri a evreilor ca sã vadã în ce mãsurã este el o progeniturã de criminali. S-a angajat la o treabã serioasã. A cercetat toate arhivele armatei americane si, dupã ani de investigatii, a constatat cã nu au existat camere de gazare a evreilor. A publicat cartea „The Hoax of the Century- Inselãciunea secolului” la acelasi Institut de Revizuirea Istoriei (http://www.ihr.org), acela care militeazã pentru ca istoria sã se scrie asa cum s-au întâmplat lucrurile si nu cum o doresc anumite cercuri conspirative. Institutul mai sus citat a instituit chiar si un premiu de 50.000 dolari pentru acela care poate dovedi cã a fost gazat mãcar un singur evreu. S-au prezentat mai multi doritori de câstig, printre care si Anti-Defamation League, organizatie care face vânãtoare de nazisti prin America împreunã cu Wiesenthal. In afarã de zvonuri si declaratii de mâna a treia , cã au auzit cã s-ar fi spus, nu a putut produce nici unul mai mult, argumente care nu sunt valabile în fata unui tribunal.

11

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful